Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 202/2015. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2015

Încheierea nr. 202/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 26-11-2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 202/2015

Ședința camerei de consiliu de la 26 noiembrie 2015

Completul compus din:

Judecător de cameră preliminară – V. G.

Grefier - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. S. Teritorial Cluj a fost reprezentat prin procuror – D. D.

S-a luat spre examinare contestația declarată de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial S. împotriva încheierii din 20.11.2015 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv în procedura camerei preliminare (art.205 CPP), dispusă față de inculpatul P. E. R. M..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul P. E. R. M., în stare de arest preventiv, asistat de avocatul desemnat din oficiu C. I. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra contestației formulate în cauză

Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 2 lit. a CPP, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii din 20.11.2015 pronunțată de Tribunalul S. și, rejudecând cauza, să se mențină starea de arest preventiv a inculpatului P. E. R. M.. În acest sens, apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare prin raportare la art.223 al.2 CPP, întrucât din probele administrate rezultă bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Aceste probe au fost analizate de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul S. cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, precum și de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Cluj, cu ocazia soluționării contestației.

De asemenea, solicită a se reține jurisprudența CEDO în materie care a statuat că, atunci când se discută menținerea măsurii arestului preventiv, aceste probe nu trebuie să aibă forța juridică pentru a duce la condamnarea persoanei în cauză.

Referitor la cealaltă condiție prevăzută de disp. art. 223 al. 2 CPP, raportat la gravitatea faptelor prezumat a fi săvârșite de către inculpat, apreciază că se impune ca până la începerea cercetării judecătorești să se mențină starea de arest preventiv a inculpatului pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

Raportat la activitatea infracțională a inculpatului, învederează amploarea traficului și consumului de droguri din ultima perioadă, acestea având consecințe grave asupra persoanelor tinere. De asemenea, raportat la imaginea pe care fiecare cetățean o are despre ordinea publică, apreciază că se impune judecarea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv pentru a asigura încrederea în instituțiile de aplicarea ordinii publice.

De asemenea, dispozițiile art. 202 CPP statuează că raportat la gravitatea infracțiunilor, această măsură preventivă este proporțională, necesară și oportună în acest moment procesual. Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea contestației.

Avocatul inculpatului solicită a se respinge contestația Parchetului formulată împotriva încheierii din 20.11.2015 a Tribunalului S. și menținerea încheierii atacate, întrucât, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul S. a apreciat că se impune și se justifică înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, însă solicită a se avea în vedere durata scurtă de timp în care a desfășurat această activitate, dar și cantitatea redusă de rezină de cannabis deținută. De asemenea, consideră că trebuie avut în vedere și faptul că inculpatul se află în stare de arest preventiv de 2 luni, interval de timp rezonabil raportat la acuzațiile aduse.

Apreciază că în prezent temeiurile reținute cu ocazia luării măsurii preventive nu mai subzistă și nici nu există temeiuri noi care să justifice măsura arestului preventiv, iar urmărirea penală a fost finalizată și martorii au dat declarații.

În plus, inculpatul a fost sincer, a recunoscut fapta și a arătat motivul pentru care a săvârșit infracțiunea, respectiv nevoia unei intervenții chirurgicale a căror costuri nu sunt suportate de CAS.

Față de aceste argumente, consideră că măsura arestului la domiciliu este suficientă și proporțională cu gravitatea faptei, scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal fiind atins întrucât arestul la domiciliu este tot o măsură restrictivă de libertate în cadrul căreia inculpatul are o . obligații a căror nerespectare va atrage aretarea preventivă. Mai solicită a se reține că inculpatul se află la prima abatere, locuiește împreună cu mama și bunica sa, are un domiciliu stabil și a lucrat sezonier în străinătate. Deci, măsura arestului la domiciliu este o măsură suficientă. Cu onorariu FMJ.

Inculpatul P. E. R. M., având ultimul cuvânt, susține că este vinovat, scopul urmărit fiind suportarea costurilor pentru operația de epilepsie. Regretă ce s-a întâmplat.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin încheierea penală din 20.11.2015 a Tribunalului S., în baza art.348 raportat la art.207 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul P. E. R. (născut la data de 10.08.1990 în orașul Jibou, jud. S., CNP_, fiul lui V. și M., cu domiciliul în .. 250, județul S., fără antecedente penale, posesor al C.I. ., nr._, în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.S.).

A fost respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind revocarea măsurii preventive.

În temeiul art.348 alin.1 C.p.p. rap. la art.242 alin.2 C.p.p., a fost admisă cererea formulată de inculpatul P. E. R. și, în consecință, s-a dispus înlocuirea măsura arestării preventive luată față de acest inculpat (prelungită până la data de 30.11.2015) cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prev. de art.202 alin.4 lit.d C.p.p. rap. la art.218 și urm. C.p.p., măsură ce va avea o durată de 30 de zile, începând cu data eliberării inculpatului din detenția preventivă.

În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus inculpatului P. E. R. obligația de a nu părăsi imobilul din . O., nr. 250, județul S. fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.

În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii B. I. V., M. D. A., R. V. F., B. Darius I., P. I. A., Kecskes O., M. V. N., P. A. I., M. G. I..

În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În baza art.221 alin.9 Cod procedură penală, respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpatului se va verifica periodic de S. Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. S..

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P. E. R., dacă nu este arestat în altă cauză.

Văzând prevederile art. 205 al.3 C.p.p., în situația în care se formulează contestații împotriva prezentei încheieri, în privința înlocuirii măsurii preventive încheierea este suspensivă de executare.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul în cuantum de 130 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistența juridică a inculpatului,av. Z. R., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S..

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul nr.59/D/P/2015 al D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial S., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. E. R. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul penal (5 acte materiale).

În esență, s-au reținut în rechizitoriu următoarele: la începutul lunii august 2015, inculpatul a achiziționat de la o persoană de naționalitate marocană din orașul Milano, cantitatea de aproximativ 100 grame hașiș pentru suma de 400 euro cu intenția de a o introduce în țară și de a o valorifica unor persoane de pe raza județului S..

În aceeași perioadă, inculpatul l-a contactat telefonic pe Kecskes O. ce efectua transporturi pe ruta Milano-Baia M., căruia i-a solicitat ajutorul în transportarea mai multor bagaje în România, inculpatul intenționând să se deplaseze în România cu avionul.

Întrucât Kecskes O. a fost de acord, inculpatul P. E. R. a disimulat cantitatea de aproximativ 100 grame rezină de cannabis într-o cutie de detergent, pe care ulterior a depozitat-o într-un bagaj de mână, și împreună cu alte bagaje le-a predat martorului mai sus menționat.

Acesta a transportat bagajele în țară, împreună cu bagajele altor cetățeni români plecați la muncă în Italia, după care le-a predat în mun. Baia M. lui M. V. N..

Astfel, la mijlocul lunii august 2015, inculpatul l-a contactat pe un prieten din loc. Inău, .. S., respectiv pe M. V. N., căruia i-a solicitat ajutorul în preluarea mai multor bagaje din mun. Baia M. și transportarea acestora la locuința inculpatului. Întrucât martorul a fost de acord, acesta a preluat bagajele în mun. Baia M. de la Kecskes O., după care le-a transportat în loc. Inău și le-a predat lui B. M., respectiv mamei inculpatului.

În data de 18.08.2015, inculpatul s-a deplasat în România cu avionul pe ruta Milano-Cluj N., după care ajungând la locuința acestuia, a recuperat drogurile din cutia de detergent și le-a ascuns într-un toc de ochelari, respectiv într-o cutie metalică ascunsă într-o cameră a locuinței acestuia.

În perioada următoare, inculpatul a valorificat o parte din cantitatea de droguri achiziționată din Italia unor tineri de pe raza jud. S. pentru diferite sume de bani sau a oferit-o cu titlu gratuit.

Astfel, la începutul lunii septembrie 2015, fără a se putea stabili data exactă, inculpatul i-a vândut cantitatea de 10 grame rezină de cannabis lui M. D., pentru suma de 500 lei, pe care inculpatul să o încaseze ulterior.
În perioada 01.09._15, inculpatul i-a oferit cu titlu gratuit martorului B. I. V. cantitatea de 3 grame rezină de cannabis, pe care acesta din urmă a consumat-o singur la locuința acestuia din loc Inău, .. S..
În data de 09.09.2015, inculpatul P. E. R. i-a vândut investigatorului sub acoperire „S. M.” cantitatea de aproximativ 4 grame de substanță solidă de culoare maro închis, pentru suma de 200 lei.

Din raportul de constatare tehnico – știintifica nr._ din data de 10.09.2015 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză privind pe inculpatul P. E. R. este constituită din cantitatea de 3,7 grame rezină de cannabis.

Din concluziile aceluiași raport, rezultă că, în proba înaintată în cauză s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea 143/2000.

4. În data de 10.09.2015, în jurul orelor 16,00, inculpatul P. E. R. a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire cu nume de cod „S. M.” cantitatea de aproximativ 20 grame de substanță solidă de culoarea maro închis cu aspect de rezină pentru suma de 1000 lei, inculpatul afirmând că este vorba de hașiș, ocazie cu care au intervenit organele poliției judiciare din cadrul Serviciului de Comatere a Criminalității Organizate S. pentru constatarea infracțiunii flagrante de trafic de droguri. Cu această ocazie, asupra inculpatului au fost descoperite două bucăți de substanță de culoare maro închis.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 11.09.2015 a Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj N. rezultă faptul că probele înaintate în cauză privind pe P. E. R. sunt constituite din:

-proba nr. 1: 18,5 grame rezină de cannabis

-proba nr. 2: 4,2 grame rezină de cannabis

Din concluziile aceluiași raport rezultă faptul că în probele înaintate în cauză s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) compus cu acțiune psihotropă, rezina de cannabis făcând parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

Prin Mandatul de percheziție domiciliară nr. 59 din data de 10.09.2015 a Tribunalului S. s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința din loc. Inău, .. S., ocazie cu care a fost descoperită într-un toc de ochelari cantitatea de 60 grame de substanță solidă de culoare mară închis, precum și un cântar electronic de mare precizie.

Din Rportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 11.09.2016 a Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj N., rezultă faptul că probele înaintate în cauză privind pe inculpatul P. E. R. sunt constituite din:

-proba nr. 1a: 39,8 grame Rezină de cannabis

-proba nr. 1b: 16,6 grame Rezină de cannabis

-proba nr. 2: 0,1 grame Rezină de cannabis

-proba nr. 3: un cântar în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC)

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Cluj la data de 23.09.2015, în urma admiterii contestației împotriva încheierii penale nr.188/11.09.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului S. (dos. nr._ ), prin care a fost respinsă propunerea formulată de D.-B. Teritorial S., de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul P. E. R. și s-a aplicat inculpatului măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului au fost cele prevăzute de art. art.223 al. 2 C.p.p.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Cluj a apreciat întemeiată propunerea de arestare preventivă a inculpatului, formulată de D.I.I.C.O.T.- B. Teritorial S., pentru următoarele considerente:

În speță, este vorba de infracțiunea de trafic de droguri incriminată prin art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 CP pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

S-a avut în vedere împrejurarea consfințită în decizia Curții Constituționale, că sintagma „infracțiunea de trafic de stupefiante” este neconstituțională, nefiind prevăzută ca atare în Codul penal.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curte a reținut că inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, de la 10 septembrie 2015 ora 20.⁴⁵ până la 11 septembrie 2015 ora 20.⁴⁵.

În fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul S., inculpatul a dat declarație în care a recunoscut integral săvârșirea presupuselor fapte pentru care este cercetat.

În fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Curte, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere și de cel de a nu se autoincrimina.

Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv (judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit).

În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul P. E. R., a infracțiunii pentru care este cercetat, aceea de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român, cât și cel al art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței).

Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.

Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.B., Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005).

Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției – proba indicială.

Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.

Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpatului P. E. R., măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.223 și 226, NCPP.

Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența acestora atunci când din datele existente în speță, rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.

În consecință, dacă prin termenul „probă” se înțelege, conform dispozițiilor art.97 NCPP ”orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei”, în legătură cu termenul „indicii temeinice” ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.

Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.

Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente „atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune”. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.

Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

Raportând dispozițiile legale la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 223 alin. 2 NCPP dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul P. E. R. a comis o infracțiune, care în jurisprudența CEDO (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) a fost definită ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.

În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006, CEDO a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.

Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O”H. contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.

În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.223 alin. 1 și 2 NCPP, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.

Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond, sub aspectul reținerii sau nu, a vinovăției inculpatului.

Judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatului, fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.

De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune” măsura arestării preventive a fost justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

În această fază a contestațiilor, judecătorul de drepturi și libertăți nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat cu luarea unei măsuri preventive.

În cauza de față, trebuie analizate temeiurile invocate de procuror care pot să determine arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.

Susținerea judecătorului de drepturi și libertăți de la Curte, a fost justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.214 și 218 NCPP (controlul judiciar, sau arestul la domiciliu prevăzut de art. 218 NCPP).

În speța de față, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

Prin prisma acestor împrejurări, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că lăsarea inculpatului P. E. R., în libertate, în acel moment procesual, putea influența urmărirea penală.

Măsura arestării s-a apreciat ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public.

Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că existența motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru luarea măsurii detenției.

În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.223 alin. 1 NCPP iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.223 alin 2 NCPP.

Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a arestării preventive, s-a observat că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea de 5 ani sau mare și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Prima condiție, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat-o ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de trafic de droguri de risc se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

În speța de față, există bănuieli rezonabile că faptele pentru care este cercetat inculpatul, constituia infracțiune la momentul în care s-a produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).

Prin încheierea atacată, în mod netemeinic și nemotivat, Tribunalul S. nu a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului pentru ordinea publică.

Desigur, în mod firesc, instanța de fond nu a avut în vedere presupusa gravitate a infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte îndreptate împotriva sănătății cetățenilor țării, precum și reacția societății față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curte a reținut că în Hotărârea nr._ din 1.07.2008 „C. c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice.

Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere, au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3. De aceea, în situația de față, s-a apreciat că se impunea o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.

Pericolul pentru ordinea publică, se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și presupusa gravitate a infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele lui penale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat, nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și traficul de droguri, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea suspecților constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus, încât să nu justifice detenția.

Cu privire la inculpatul P. E. R. din scriptele depuse la judecătorul de drepturi și libertăți de la Curte, rezultă că acesta este în vârstă de 25 de ani, a recunoscut sincer presupusa activitate infracțională de care este bănuit, nu s-au depus probe din care să reiasă o activitate utilă în care să fie implicat, sau dacă se află în continuarea studiilor. Din actele existente în dosarul de urmărire penală, rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a fost implicat în traficarea a 94 grame rezină de cannabis. Sinceritatea inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuală vor căpăta valențe în fața judecătorului de fond, cu ocazia soluționării fondului cauzei. Raportat la durata scurtă de timp în care a fost implicat în presupuse activități de trafic de droguri, 18 august-10 septembrie 2015 a cantității însemnate de substanțe psihotrope traficate, se justifică susținerea procurorilor că faptele și persoana inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Nu a putut fi acceptată susținerea inculpatului că a efectuat această activitate infracțională, pentru a-și procura bani, în vederea suportării costurilor unor intervenții chirurgicale, deoarece acesta avea posibilitatea să se încadreze într-o muncă utilă și nu să comercializeze droguri.

Mai mult, fiind angrenat într-o muncă utilă societății, avea posibilitatea să împrumute bani, de la instituții specializate în acest sens, cum ar fi CAR sau unități bancare.

Pe de altă parte, raportat la boala de care suferă inculpatul, aceea de epilepsie, consumul de droguri este interzis, deoarece poate provoca episoade de paranoia, înrăutățind situația sa sanitară.

Afecțiunile de care suferă acesta s-a apreciat că nu justifică neluarea unei măsuri preventive drastice, deoarece există posibilitatea tratării sale, sub pază, într-o unitate sanitară din rețeaua Ministerului Sănătății.

Față de împrejurarea că urmărirea penală este la debut și în curs de derulare, lăsarea inculpatului în arest la domiciliu sau sub control judiciar, s-a apreciat că era în măsură să confirme pericolul periclitării anchetei și a ordinii publice prin adoptarea unor asemenea măsuri mai permisive.

S-a precizat că nimic nu va împiedica instanța de fond sau chiar pe cea de soluționare a contestației, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea și a celor științifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de drepturi, în privința inculpatului.

Nu în ultimul rând, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut prin prisma deciziei CEDO „N contra Austriei” din 27 iunie 1968 că la luarea arestării preventive, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conținutul acestei decizii, cât și a celei pronunțate în cauza Dolgova c. Rusiei din 2 martie 2006 și Scundeanu c.României din februarie 2010, Curtea a învederat că în privința inculpatului sunt întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art.223 alin. 2 NCPP, impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de acesta, astfel că soluția primei instanțe nu a fost temeinică, deoarece plasându-l sub control judiciar, acesta ar avea posibilitatea să continue activitatea infracțională de care era suspicionat.

Tot în privința pericolului pentru ordinea publică, s-a precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de până la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă.

Aceste împrejurări au fost apreciate de către judecătorul de drepturi și libertăți, ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de temere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 223 alin. 2 NCPP și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul P. E. R...

Potrivit art. 223 alin. 2 NCPP, judecătorul de drepturi și libertăți nu a apreciat ca oportună luarea la acel moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 214, 218 NCPP (controlul judiciar și arestul la domiciliu), întrucât în cauză urmau a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care au fost săvârșite pretinsele infracțiuni.

Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că în baza art. 202 NCPP, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, era oportună la acel moment procesual luarea arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către judecătorul de la Curte.

Lăsarea în libertate a inculpatului P. E. R. s-a apreciat că ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale, care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curte, a analizat existența temeiurilor de arestare și prin prisma legislației CEDO:

Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, CEDO recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp.

Luarea măsurii arestării preventive se justifică în scopul de a-i face pe inculpați să conștientizeze asupra comportamentului lor antisocial, pentru buna desfășurare a urmăririi penale și a judecății și pentru a-i împiedica să comită alte fapte penale, împrejurarea că au fost sinceri în fața procurorului, nefiind de natură să contureze că s-au schimbat temeiurile pentru care se va dispune privarea lor de libertate.

Complexitatea cauzei justifica luarea acestei măsuri față de inculpat, pe o durată de 30 de zile.

Timpul scurs de la comiterea presupuselor fapte și până la momentul soluționării contestației s-a apreciat că nu era de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice, judecarea inculpatului în arest la domiciliu sau sub control judiciar pentru presupuse infracțiuni de o asemenea gravitate.

Măsura arestării preventive s-a apreciat că se impune a fi luată și prin raportare la exigențele art. 5 par. 3 din CEDO, pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive s-a apreciat de magistrați în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 202 și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în speță fiind respectate toate garanțiile procesuale de care acesta se bucură conform legislației în vigoare.

Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii – existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave - a determinat Curtea să aprecieze - că legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).

Raportat la împrejurarea că în speța de față, inculpatul este suspicionat că a fost implicat pe o perioadă de trei săptămâni, în cinci acte de trafic de droguri, s-a justificat aprecierea că întreaga activitate ilicită, de care este bănuit, prezintă o gravitate sporită.

Pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal.

Un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c.Turciei-22 sept.2005; Kankowski c.Poloniei – 4 oct.2005; Karagoz c.Turciei – 20 oct.2005; Muller c.Franței – 17 martie 1997). Alte circumstanțe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care sunt urmăriți, pot să confirme existența pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus încât să nu justifice detenția provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale și arestării (cauza Kozik c.Poloniei – 18 iulie 2006), ipoteză nedemonstrată în speța de față. Ținând cont că urmărirea penală era la debut, pentru că inculpatul P. E. R. nu se află încadrat într-o muncă utilă, s-a apreciat că exista pericolul ca liber fiind, să se sustragă procesului penal.

Pericolul de influențare a procesului.

CEDO acceptă în unele cauze faptul că autoritățile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate și multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția: în mod normal, pericolele respective diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate toate verificările cerute de circumstanțele cauzei. (cauza W.c.Elveției – 25 ianuarie 1993).

Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenție. (cauza Krawczak c.Poloniei – 4 oct.2005). Așa cum s-a mai învederat, la momentul respectiv urmărirea penală era la debut, cercetarea judecătorească încă nu a fost demarată, astfel că exista în acel moment, un real pericol de influențare a martorilor ce urmau a fi ascultați în cauză, prin lăsarea inculpatului în libertate.

Negarea culpabilității de către inculpat

Orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate și nu se poate fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c.Franței – 26 sept.2006). Autoritățile judecătorești nu ar putea să susțină că, negând fapta, inculpatul ar fi impus practic menținerea sa în detenție (Dumont-Maliverg c.Franței – 31 mai 2005).

În speța de față, în faza de urmărire penală inculpatul P. E. R. a recunoscut sincer presupusele acte materiale de trafic de droguri în care a fost implicat, dar această atitudine de sinceritate va căpăta valențe, cu ocazia soluționării pe fond a cauzei.

Pericolul de repetare al faptelor

Gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni. Mai este nevoie, în plus față de alte condiții, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura (cauza Clooth c.Belgiei – 12 nov.1991).

Spre deosebire de hotărârea J. contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menținerea în arest a unei persoane acuzate de corupție, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speță, s-a remarcat că urmărirea penală este în derulare, judecata în primă instanță nu a demarat, audierea inculpatului nu a avut loc, atitudinea sa procesuală era doar intuită, că va fi de sinceritate și regret și de cooperare cu organele judiciare, astfel că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal, este justificată la acel moment măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale relevate de procurori.

În speța de față, pericolul pentru ordinea publică și tulburarea acesteia precum și gravitatea presupusei infracțiuni imputate inculpatului, natura acesteia, s-a apreciat că impun luarea față de el a arestului preventiv, nefiind oportună la acel moment procesual măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

Circumstanțele personale ale inculpatului, s-a apreciat că nu pot constitui temei al reconsiderării privării sale de libertate, ele trebuind evaluate în contextul gravității sporite a presupuselor fapte de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.

Probatoriul administrat în cauză până în acel moment procesual, în faza de urmărire penală, demonstra că temeiurile faptice invocate de procurori pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, continuă să subziste, astfel că soluția judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul S. s-a apreciat că era neîntemeiată și nemotivată.

Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată, în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea activității de urmărire penală și persoana celui bănuit de comiterea unei infracțiuni, pentru ca aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar și nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.

Cât privește necesitatea luării măsurii preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice, în special, preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății unei persoane doar cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată, respectiv buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Așa cum s-a mai învederat în cuprinsul încheierii, în speță s-a apreciat că era de actualitate și urmărită de către magistrat, prin arestarea inculpatului, „buna desfășurare a procesului penal și implicit a actului de justiție”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, prelungirea detenției unui acuzat este legitimă. (Vrencev c.Serbiei, 2361/05, 23.09.2008; Letellier c.Franței, 26.06.1991; Labita c.Italiei, MC,_/95, 06.04.2004, par.152; Kudla c.Poloniei, MC,_/96, par.104, 26.10.2000; CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, V. der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).

Așa fiind, în acord cu jurisprudența CEDO, dar și cu practica instanțelor naționale, Curtea a considerat că măsura arestării preventive se impunea în acest dosar, pentru că niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu era potrivită datelor speței (cauza Wemhoff c/Germaniei).

Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii, se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Nu în ultimul rând, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curte, a reținut că arestul preventiv era proporțional cu gravitatea presupusei acuzații adusă inculpatului de către procurori și era totodată necesar pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea sa, iar pe de altă parte circumstanțele personale ale acestuia vor fi avute în vedere cu ocazia judecării dosarului pe fond, în acel moment procesual, ele neconstituind un temei pentru înlocuirea privării de libertate cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar așa cum a solicitat inculpatul P. E. R..

Prin încheierea penală f.n. din data de 19 octombrie 2015, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului S., în dosarul nr._, s-a menținut, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.10.2015, măsura arestări preventive a inculpatului P. E. R..

Contestația formulată de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin Încheierea penală nr.108/21.10.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea penală f.n. din data de 17.11.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului S., în dosarul nr._, s-a menținut, pe o perioadă de 10 de zile, începând cu data de 21.11.2015, măsura arestări preventive a inculpatului P. E. R..

Încheierea nu a fost contestată.

Prin rechizitoriul nr.59/D/P/2015 din data de 17.11.2015 al D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial S., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. E. R. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul penal (5 acte materiale).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului S. la data de 19.11.2015, sub nr._ 15.

Potrivit art.348alin.2 Cod procedură penală, „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive”, iar conform art.207alin.1-4 Cod procedură penală, „(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.(3) Dispozițiile art. 235 alin. (4) - (6) se aplică în mod corespunzător.(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.”

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară constată că măsura arestării preventive a inculpatului P. E. R. a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art.223 al. 2 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.

Astfel, din probele dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea continuată de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul penal (5 acte materiale).

Indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat se regăsesc în declarațiile inculpatului date atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața judecătorului de drepturi și libertăți, declarații care se coroborează cu declarațiile martori, cu rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj N., cu procesul-verbal de percheziție domiciliară și planșa fotografică anexată.

Luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive a fost necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol, pe care o prezintă lăsarea sa în libertate pentru ordinea publică, date fiind gravitatea faptelor - una sporită, reflectată de importanța valorilor sociale lezate și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege; modul și circumstanțele de comitere a presupuselor fapte - activitatea ilicită desfășurându-se în mod repetat, inculpatul alegând un mod facil de a obține venituri din vânzarea drogurilor, manifestând indiferență față de consecințele pe care le-ar fi putut avea acțiunile sale; urmările produse sau care s-ar fi putut produce – dependența de droguri a unui număr semnificativ de tineri. Cât privește recrudescența faptelor de acest gen, nu comportă discuții împrejurarea că infracțiunile de trafic de droguri de risc sunt de o amploare deosebită, aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică,criminalitatea ce ține de traficul de droguri atentând la sănătatea și viața celor cărora li se creează dependența.

Potrivit art. 242 al.1 C.p.p., „Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.”

Potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. pen., „Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”

Revocarea măsurii preventive dispuse în cauză nu se impune la acest moment, întrucât nu au încetat temeiurile care au determinat-o și nici nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea acesteia, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în rândul membrilor comunității un sentiment de insecuritate.

În speță, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol create pentru ordinea publică, raportat la întreaga activitate infracțională pretins a fi comisă de acesta.

Referitor la pericolul pentru ordinea publică, acesta rezultă din reacția societății la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte similare de către alte persoane, în lipsa unei reacții adecvate, din crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în instituțiile statului pe care faptele sunt de natură să îl genereze.

În acest context, în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a stabilit că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale ce pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate este legitimă numai dacă ordinea publică este în continuare amenințată, se apreciază că o măsură preventivă privativă de libertate este în continuare necesară și justificată, precum și proporțională cu gravitatea acuzației.

Având în vedere dispozițiile art.218 alin.2 C.pr.pen. referitoare la condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, conform cărora la analiza acestei măsuri se ține seama de gradul de pericol a infracțiunii, scopul măsurii, sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări referitoare la persoana față de care se ia măsura, judecătorul de cameră preliminară consideră că în acest moment procesual nu mai există motive relevante și suficiente pentru a menține starea de arest a inculpatului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudența sa că justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorități (cauza S. împotriva Moldovei din 4.10.2005 și Castraveți împotriva Moldovei din 13.03.2007), iar prelungirea aproape automată a detenției contravine garanțiilor stabilite în art.5 par.3 din CEDO (cauza Mansur contra Turciei și Calashnikov contra Rusiei).

Având în vedere motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru inculpatul P. E. R. și care, așa cum s-a arătat mai sus, subzistă în continuare în ceea ce privește persistența suspiciunii rezonabile și a necesității înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, dar și împrejurarea că la circa 2 luni de zile de la momentul arestării sale și până în prezent, acest pericol, deși încă de actualitate, nu mai are aceeași forță ca și la data la care s-a dispus măsura, prin raportare la scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată, judecătorul de cameră preliminară consideră că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă și proporțională cu gravitatea acuzației.

Există garanții că procesul poate continua și prin luarea unei măsuri mai puțin severe față de inculpat, aceasta - și prin prisma faptului că inculpatul, în vârstă de 25 de ani, nu are antecedente penale, se află la prima confruntare cu legea penală, are un domiciliu stabil, în care a locuit cu mama (pensionată pe caz de boală) și cu bunica, anterior arestării sale preventive a contribuit la întreținerea familiei sale prin prestarea de munci sezoniere și trimiterea unor sume de bani, în prezenta cauză a recunoscut cele reținute în sarcina sa, a dat declarații în baza cărora organele de urmărire penală au reușit identificarea altor persoane participante la activitatea infracțională.

Din actele existente în dosarul de urmărire penală, rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 18 august-10 septembrie 2015, inculpatul a valorificat cantitatea totală de 36,1 grame rezină de cannabis martorului M. D. A. și investigatorului sub acoperire „S. M.”, a oferit cu titlu gratuit cantitatea de 3 grame rezină de cannabis martorului B. I. V. și a deținut, în vederea vânzării, cantitatea totală de 56,5 grame rezină de cannabis .

Astfel, judecătorul are în vedere și durata scurtă de timp în care P. E. R. a fost implicat în presupuse activități de trafic de droguri, dar și legăturile familiale ale acestuia.

Prin măsura arestului la domiciliu se poate preveni influențarea celorlalte persoane ce ar putea fi a fi audiate în calitate de martor după începerea judecății, inculpatul fiind izolat de societate și având obligațiile prevăzute de art.221 C.pr.pen., a căror încălcare atrage luarea măsurii arestării preventive, iar opinia publică este protejată, de asemenea, având în vedere că libertatea de mișcare a inculpatului este îngrădită în spațiul domiciliului său.

Pentru motivele expuse, judecătorul apreciază că măsura controlului judiciar nu este suficientă, la acest moment procesual, pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.p.p.

Prin urmare, față de cele de mai sus, judecătorul a apreciat că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive, aceasta nemaifiind necesară, iar cererea de înlocuire cu măsura arestului la domiciliu este întemeiată urmând a fi admisă, iar în baza art.242 alin.2 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P. E. R. cu măsura arestului la domiciliu prev. de art. 204 alin.4 lit.d C.pr.pen. pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în libertate (conform prevederilor art. 205 al.3 C.p.p., în situația în care se formulează contestații împotriva prezentei încheieri, în privința înlocuirii măsurii preventive încheierea este suspensivă de executare).

În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu inculpatul a avut următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii B. I. V., M. D. A., R. V. F., B. Darius I., P. I. A., Kecskes O., M. V. N., P. A. I., M. G. I..

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P. E. R., dacă nu este arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri și în măsura în care dispoziția de înlocuire a măsurii va fi menținută ca urmare a promovării unor eventuale contestații în cauză.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul în cuantum de 130 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistența juridică a inculpatului,av. Z. R., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S..

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație D.I.I.C.O.T. - B. TERITORIAL S. prin care a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi încheieri prin care să fie menținută măsura arestării preventive, întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art.223 alin.2 C.p.p..

În motivarea contestației s-a arătat că, din probele administrate până la această dată, rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar raportat la gravitatea faptelor prezumat a fi comise de inculpat, se impune până la începerea cercetării judecătorești, să se mențină starea de arest a inculpatului.

Verificând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de contestație formulate de D. – B. Teritorial Salaj, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj reține următoarele:

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond în mod întemeiat a înlocuit măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul P. E. R., cu măsura arestului la domiciliu, deoarece în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.242 alin.2 C.p.p.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Cluj constată că, potrivit jurisprudenței CEDO există patru motive în baza cărora arestarea preventivă este considerată justificată: pericol de fugă din partea acuzatului, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice buna administrarea a justiției, ori să comită noi infracțiuni, precum și existența pericolului pentru ordinea publică.

În cauza J. contra României din martie 2010, Curtea constată că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând luarea măsurii arestării preventive cel puțin pentru o anumită durată de timp.

Acest pericol însă descrește pe măsura trecerii timpului, iar autoritățile trebuie să motive de o manieră concretă necesitatea menținerii stării de arest. Continuarea detenției așadar poate fi justificată, dacă din anumite elemente concrete rezultă că, trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertate individuală trecând în subsidiar.

Starea de libertate constituie normalitatea, iar concluzia că, lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, trebuie să se întemeieze pe convingerea dată de tot materialul probator al cauzei că inculpatul, odată liber, va săvârși fapte cu conotație penală, se va sustrage cercetării judecătorești sau va încerca zădărnicirea adevărului.

Reprezentând o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului în stare de libertate, legea penală a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive, garantând astfel dreptul individului la libertate, stabilit de art.23 din Constituția României, de natură a răspunde și exigențelor detenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

A raționa în sensul că, punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în arest la domiciliu a inculpatului, în condițiile descrise mai sus, sau rezonanța faptelor în colectivitate, pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-au comis acestea, natura și gravitatea lor și că nu sunt necesare probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil, față de libertatea persoanei prezumate nevinovată.

Gravitatea faptelor și rezonanța socială negativă a acestora, așa cum au fost prezentate până la acest moment la dosar, nu pot conduce automat la concluzia existenței unui pericol pentru ordinea publică pe care l-ar determina lăsarea inculpatului în arest la domiciliu, ci dimpotrivă, acest pericol trebuie să rezulte din coroborarea tuturor elementelor administrate în acuzare, respectiv produse în apărare, în caz contrar ajungându-se la arbitrariu, soluție inacceptabilă cât privește luarea unui hotărâri asupra libertății persoanei.

Conceptul de ordine publică în sensul legii penale trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.

În prezenta cauză au trecut cca. 60 de zile de la luarea măsurii arestării preventive, iar conduita ulterioară a inculpatului nu este de natură a demonstra un pericol public.

Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut în totalitate infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, iar perioada infracțională, respectiv 18 august -10 septembrie 2015 este relativ redusă, perioada în care inculpatul a traficat cantități mici de droguri (rezină de canabis).

Respectând exigențele CEDO, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj constată că, nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, atât din perspectiva inexistenței unei stări de pericol pentru ordinea publică, cât și raportat la stadiul procedurii, cauza fiind în procedura de cameră preliminară.

Având în vedere perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv cca. 60 de zile, la faza în care se află cauza, la aspectul că inculpatul a recunoscut în totalitate infracțiunile reținute în sarcina sa și ținând seama de natura infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, de cantitatea de droguri traficată, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj apreciază că, pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat și că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și printr-o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, cum ar fi arestul la domiciliu, motive pentru care în baza art205 raportat la art.242 C.p.p. urmează să fie respinsă contestația formulată de D. – B. Teritorial S. împotriva încheierii penale din 20.10.205 a Tribunalului S. .

Potrivit art.272 alin.1 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 130 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în contestația promovată de D. – B. Teritorial S. urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.205 rap. la art.242 C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de D.I.I.C.O.T. - B. TERITORIAL S. împotriva încheierii penale din 20.11.2015 a Tribunalului S..

Stabilește în favoarea Baroului de avocați Cluj onorariu avocat din oficiu în sumă de 130 lei care se va avansa din FMJ pentru av. C. I..

Cheltuieli judiciare suportate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi 26.11.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

V. G. A. B. H.

Red.VG/SMD

4 ex./07.12.2015

Jud.fond.Ț. D.

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP....		Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... →

Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 202/2015. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 202/2015. Curtea de Apel CLUJ