Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 796/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 796/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 1639/186/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 796/A/2015

Ședința publică din 04 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. D. L.-AGHINIȚĂ, judecător

JUDECĂTOR: S. S.

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către inculpatul L. I. împotriva sentinței penale nr. 15, pronunțată la data de 02 februarie 2015 în dosar nr._ al Judecătoriei Beclean, privind pe inculpatul L. I., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, dat în dosar nr. 319/P/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul L. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Inculpatul L. I. arată că își menține apelul declarat, respectiv motivele de apel așa cum au fost formulate în scris și solicită amânarea aplicării pedepsei.

Nefiind cereri de formulat se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.

Inculpatul L. I., având cuvântul, apreciază pedeapsa aplicată ca fiind prea mare și arată că dorește să își obțină permisul înapoi mai repede.

De asemenea, regretă fapta comisă și arată că a consumat 200 de ml de țuică, întrucât suferă de diabet. La finalul zilei de muncă în agricultură a fost nevoit să își transporte autoturismul la domiciliu, moment în care a fost oprit de către organele de poliție.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, raportat la nivelul alcoolemiei, respectiv acela de 1,50 g ‰ și jurisprudența curții, solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

CURTEA:

Asupra apelului declarat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la această instanță în data de 12 martie 2015, Curtea constată că prin sentința penală nr. 15 din 2 februarie21015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Beclean, în baza art. 336, alin. 1 cod penal combinat cu art. 396 alin. 10 cod procedură a fost condamnat inculpatul L. I. , fiul lui Ș. și R., născut la data de 24.09.1964, în mun. Beclean, jud. Bistrița-Năsăud studii medii, pensionar, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în com. Braniștea, ., jud. Bistrița-Năsăud, CNP_, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. 1 cod penal.

În baza art. 93, alin. 1 cod penal pe durata termenului de supraveghere, condamnatul i s-a pus în vedere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza disp. art. 93 alin. 2 din Noul Cod penal, s-au impus acestui inculpat respectarea următoarei obligații:

- să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sus menționat sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza disp. art. 93 alin. 3 din Noul Cod penal, s-au impus acestui inculpat obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în domeniul serviciilor publice (activități de întreținere, salubrizare, ecologizare ș.a.), în cadrul Primăriei Beclean, jud. Bistrița-Năsăud .

S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 91 alin. 4 și disp. art. 96 alin. 1 din Noul Cod penal.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că, în data de 14.06.2014 inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu prietenii, conform declarațiilor sale, cca. 150 ml alcool (coniac) în jurul orelor 20,30. La scurt timp după ce a consumat alcool, inculpatul a urcat la volanul autoturismului proprietatea sa, marca VW cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe drumurile publice, cu intenția de a ajunge la domiciliul său din localitatea Braniștea. În aceste condiții, pe DJ 172 F în localitatea Măluț, inculpatul a fost oprit în trafic de către organele de poliție în timp ce conducea pe drumul public autovehiculul.

După legitimarea inculpatului, organele de poliție au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, stabilind o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi a fost condus la Spitalul orășenesc Beclean unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prin buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 396 (1304/IX/a/396) din 17.06.2014 întocmit de SML Bistrița-Năsăud a stabilit o alcoolemie de 1,50 g % (proba orei 21,20) și 1,40 g % (proba orei 22,20) alcool pur în sânge.

Împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Bistrița-Năsăud a formulat apel inculpatul care a solicitat amânarea aplicării pedepsei, arătând că pedeapsa aplicată este prea mare și dorește să-și obțină permisul înapoi mai repede.

Apelul declarat în cauză este nefondat.

Admițând cererea inculpatului de a fi judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția acestuia, care în data de 14.06.2014 inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu prietenii, conform declarațiilor sale, cca. 150 ml alcool (coniac) în jurul orelor 20,30, iar prin buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 396 (1304/IX/a/396) din 17.06.2014 întocmit de SML Bistrița-Năsăud a stabilit o alcoolemie de 1,50 g % (proba orei 21,20) și 1,40 g % (proba orei 22,20) alcool pur în sânge.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 alin.1 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța a reținut că fapta săvârșită de către inculpat, având în vedere criteriile enumerate, prezintă un grad de pericol social concret ridicat în special ținând cont de nivelul ridicat al alcoolemiei de 1,50 gr./l alcool pur în sânge și faptul că inculpatul a condus prin localitatea Măluț, riscul cauzării unui accident rutier fiind mai sporit în aceste împrejurări. În plus, se reține faptul că inculpatul s-a urcat la volan după ce a consumat o cantitate însemnată de alcool având reprezentarea faptului că va conduce sub influența băuturilor alcoolice.

Criticile aduse de inculpat hotărârii primei instanțe sunt nefondate.

Sub acest aspect Curtea apreciază că pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, în special raportat la alcoolemia ridicată constatată, respectiv 1,5 g/l alcool pur în sânge. Referitor la alcoolemie trebuie precizat faptul că la o concentrație de 0,5 g %0 riscul de accidente se triplează, iar la 1 g %0 se multiplică de cinci ori. Potrivit studiilor de specialitate, la o concentrație de 2 g %0, conducerea devine automatică. Din cauza consumului foarte ridicat de alcool al inculpatului, respectiv 1,5 g %0 ce i-a redus în mod substanțial capacitatea de concentrare și a dus la pierderea reflexelor normale, acesta putea în orice moment să cauzeze un accident rutier cu consecințe dramatice, inclusiv decese, motiv pentru care se impune ca riposta societății împotriva faptelor de acest gen, care au o frecvență a comiterii foarte mare, să fie fermă pentru a se preîntâmpina producerea unor consecințe iremediabile.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, în baza art. 421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului L. I. împotriva sentinței penale nr. 15 din 2.02.2015 a Judecătoriei Beclean.

Va obliga apelantul L. I. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelul declarat de inculpatul L. I. împotriva sentinței penale nr. 15 din 2.02.2015 a Judecătoriei Beclean.

Obligă pe apelantul L. I. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.06.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

A.-D. L. AGHINIȚĂSORINA S.

GREFIER

A. L. S.

Red. S.S./M.N.

4 ex./23.06.2015

Jud.fond.-M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 796/2015. Curtea de Apel CLUJ