Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 1117/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1117/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 01-10-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 1117/A/2015

Ședința publică din 01 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin V. T. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare apelul declarat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr. 182 din data de 13 februarie 2015 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind pe inculpata M. M. N., trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., dat în dosar nr. 2355/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea apelului declarat, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se din lipsă de timp pentru deliberare, la acest termen de judecată.

CURTEA :

Asupra apelului declarat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._ /2015, înregistrat la această instanță în data de 9 aprilie 2015, Curtea constată că prin sentința penală nr. 182 din 13 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., s-a constatat că potrivit criteriului aprecierii globale conform deciziei nr. 265/6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este Codul Penal din 1969, sens în care menține încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., prin care a fost trimisă în judecată inculpata M. M. N..

În baza art. 2151 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. 1969 cu aplicarea cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc. pen și cu reținerea art. 5 C.pen. 2009 a fost condamnată inculpata M. M. N., fiica lui N. și M., născută la data de 31.05.1979 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, având domiciliul în mun. Cluj-N., ., ., având CNP_, cetățenie română, studii medii, fără antecedente penale, căsătorită, angajată în cadrul .- în calitate de agent de publicitate la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 71 C.pen. 1969 rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-au fost interzise inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a și lit. b) C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) C. pen. 1969 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 5 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani 5 luni socotit de la data rămânerii definitive a suspendării condiționate.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor articolului 83 C.pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C.pen. 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a și lit. b) C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

S-a luat act că persoana vătămată P. F. ROMÂNIA I.F.N. S.A. nu s-a constituit parte civilă, potrivit dispozițiilor legale impuse de art. 20 alin. (2) C.pr.pen.

În baza art. 272 rap. la art. 274 alin.(1) C.pr.pen., instanța a obligat inculpata M. M. N. la plata către stat a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin.(1) teza finală rap. la art. 272 alin.(2) C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu B. D. F., în cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului de Justiție și a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În fapt, în cursul lunii ianuarie 2012, având calitatea de funcționar, efectuând activități remunerate în beneficiul persoanei vătămate P. F. ROMANIA I.F.N. S.A., fiind împuternicită să acționeze în calitate de intermediar al persoanei vătămate în procesul de încheiere a unor contracte de împrumut cu diverse persoane fizice și având atribuții de gestiune cu privire la sumele de bani primite de la clienți, și-a însușit pe nedrept, în repetate rânduri, suma totală de 5.791,61 lei, prejudiciul cauzat rămânând nerecuperat.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere că potrivit contractului de agenție nr. 1715-183 din data de 21.01.2010 (f. 18-23 d.u.p.) inculpata M. M. N., în calitate de agent, a efectuat activități în beneficiul societății P. F. ROMÂNIA I.F.N. S.A., având îndatorirea de a intermedia încheierea unor contracte de împrumut între societatea indicată și clienți, precum și de a preda sumele de bani împrumutate, respectiv de a primi ratele lunare din partea împrumutaților. Activitatea prestată în calitatea sa de agent independent era remunerată, astfel cum rezultă din anexa nr. 1 a contractului de agenție încheiat (f. 22 d.u.p.).

Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-N. a formulat apel P. ce funcționează pe lângă această instanță.

În memoriul depus la dosar acesta critică hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate și al reținerii circumstanței atenuante prev.de art. 74 alin 1 lit a din Codul penal din 1969.

În opinia acuzării fapta inculpatei M. M. N. prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, având în vedere împrejurările și modalitatea de comitere a faptei.

Analizând apelul declarat în cauză, în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, Curtea urmează a-l admite pentru următoarele considerente:

La cererea inculpatei M. M. N., judecata s-a desfășurat în baza procedurii simplificate, prevăzută de art.374 alin.4 Cod procedură penală.

În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut în mod corect vinovăția inculpatei dispunând condamnarea acesteia.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile, dată fiind succesiunea în timp a celor două coduri penale, s-au avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

În acest sens, instanța de fond a stabilit în mod judicios că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal dar și faptul că judecata s-a realizat în procedura simplificată prev.de art. 396 Cod procedură penală, împrejurare ce atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Reținerea circumstanței prevăzute de art. 74 lit.a Cod penal este însă netemeinică în opinia Curții.

Practica judiciară s-a pronunțat în mod constant în sensul reținerii circumstanțelor atenuante doar în cazul în care circumstanțele avute în vedere de către instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său și îl caracterizează în asemenea manieră pe inculpat încât numai prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege se îndeplinește imperativul justei individualizări a pedepsei.

În cazul de față, comportarea bună a inculpatei înainte de comiterea faptei se concretizează doar în lipsa antecedentelor penale, aspect ce ține de normalitate, și care nu justifică coborârea pedepsei sub minimul special.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr. 182/13.02.2015 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o va desființa sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatei M. M. N. și a duratei termenului de încercare.

Pronunțând o nouă hotărâre, reține ca fiind lege penală mai favorabilă Codul Penal din 1969 iar în baza art. 215/a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal art. 5 NCP și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, prin înlăturarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal anterior, va condamna pe inculpata M. M. N. la pedeapsa de:

-10 ( zece ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art. 81, 82 Cod penal se va stabili termen de încercare de 2 ani și 10 luni.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Se va stabili onorariu parțial în sumă de 130 lei în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. B. care se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr. 182/13.02.2015 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatei M. M. N. ( cu datele personale la dosar ) și a duratei termenului de încercare.

Pronunțând o nouă hotărâre, reține ca fiind lege penală mai favorabilă Codul Penal din 1969 iar în baza art. 215/a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal art. 5 NCP și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, prin înlăturarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal anterior, condamnă pe inculpata M. M. N. la pedeapsa de:

-10 ( zece ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art. 81, 82 Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 10 luni.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Stabilește onorariu parțial în sumă de 130 lei în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. B. care se avansează din FMJ.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 01.10.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

S. SISERMANADINA D. L. AGHINIȚĂ

GREFIER

A. L. S.

Red. S.S./M.N.

4 ex./15.10.2015

Jud.fond.-O. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 1117/2015. Curtea de Apel CLUJ