Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 997/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 997/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ nr. 997/A/2015
Ședința publică din data de 09 septembrie 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. P.
JUDECĂTOR: I. – C. M.
GREFIER: N. N.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: D. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către inculpatul – apelant M. I. S. împotriva sentinței penale nr. 239/07.05.2015, pronunțate de către Judecătoria Sighetu Marmației, în dosar nr._, în care inculpatul – apelant M. I. S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dat în dosarul de urmărire penală nr. 2530/P/2014, în care inculpatul – apelant a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1 C.pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal, se prezintă inculpatul – apelant M. I. S., în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul său ales, d-na avocat P. M. – L., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, f. 18, lipsind partea civilă M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea aduce la cunoștința inculpatului – apelant drepturile procesuale conferite de dispozițiile art. 83 lit. a C.proc.pen., respectiv dreptul de a nu face nici o declarație și faptul că dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
Inculpatul – apelant M. I. S. consimte să dea declarație, cele declarate fiind consemnate în cuprinsul procesului – verbal, întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 110 C.proc.pen., semnat de către inculpatul – apelant, apărătorul său ales, președintele completului de judecată și grefierul de ședință (f. 23).
Apărătorul ales al inculpatului – apelant M. I. S., d-na avocat P. M. – L. solicită, în probațiune, reaudierea martorilor din faza de fond și a concubinei inculpatului – apelant Canaloș D., având în vedere declarațiile contradictorii ale acestora, respectiv o parte dintre martori au susținut că la volanul autoturismului era inculpatul – apelant, iar o altă parte, că la volan s-ar fi aflat concubina acestuia.
Astfel, pentru clarificarea stării de fapt, apreciază că este oportună reaudierea martorilor din faza de fond și a concubinei inculpatului – apelant, care nu a fost audiată.
Reprezentantul Ministerului Public, fiindu-i acordat cuvântul asupra cererii în probațiune formulate de către apărătorul ales al inculpatului – apelant, solicită că se opune reaudierii martorilor din faza de fond și arată că este de acord cu audierea concubinei inculpatului – apelant, având în vedere că aceasta nu a fost audiată.
Curtea deliberând asupra solicitării în probațiune formulate de către apărătorul ales al inculpatului – apelant M. I. S., urmează a o respinge, ca nefiind utilă și concludentă soluționării cauzei, având în vedere că martorii au fost audiați odată în fața instanței de fond, iar declarația dată de către concubina inculpatului – apelant Canaloș D., în faza de urmărire penală, a fost pro causa.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat, Curtea acordă părților cuvântul asupra apelului declarat de către inculpatul – apelant M. I. S..
Apărătorul ales al inculpatului – apelant M. I. S., d-na avocat P. M. – L. solicită, în principal, admiterea apelului și achitarea inculpatului – apelant, în baza art. 16 lit. c C.proc.pen., apreciind că nu există probe certe pentru dovedirea celor trei infracțiuni reținute în sarcina acestuia, respectiv vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului. În subsidiar, se solicită diminuarea cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de fond, având în vedere contextul în care au fost săvârșite faptele, inculpatul – apelant venea de la spital, era iarnă, geamurile autoturismului erau înghețate, astfel că vizibilitatea acestuia era scăzută.
Mai mult, se impune a fi avută în vedere starea de șoc în care se afla inculpatul – apelant, cauzată de starea de starea de sănătate precară a concubinei acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public arată că din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul – apelant se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, astfel că solicită respingerea apelului și menținerea, ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de către instanța de fond.
Inculpatul – apelant M. I. S., având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și că nu el se afla la volanul autoturismului.
CURTEA,
CURTEA:
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr. 239 din 27 mai 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Sighetu-Marmației, în temeiul art. 396 alin. 2 noul Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul:
M. I. S., fiul lui G. și M., născut la 26.01.1987 în B., județ Maramureș, cetățean român, studii 6 clase, divorțat, recidivist, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, posesor al C.I. . nr._, CNP_, domiciliat în Sarasău, nr. 577, județ Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p. și 43 alin. 5 C.p., la pedeapsa închisorii de 4 ani închisoare.
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p. și 43 alin. 5 C.p. la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare
- vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1 C.p., la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare
În temeiul dispozițiilor art. 38 al. 1 C.p și 39 lit.”b” C.pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 10 luni închisoare, urmând ca în final să execute 4 ani și 10 luni închisoare, cu consecințele prev. art. 60 noul cod penal.
În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit.a și lit.b Cod penal pe o durată de 3 ani.
Conform art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit.a și lit.b Cod penal.
În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat prin încheierea penală din 19 ianuarie 2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în dosar nr._ /a2 al Judecătoriei Sighetu Marmației.
În temeiul art. 404 alin. 4 Cod de procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul la domiciliu și arestul preventiv începând cu 12 decembrie 2014, la zi.
În temeiul art. 19, 25 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357, 1372 și 1382 cod civil (NCC) s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul M. I. S. la plata daunelor morale în favoarea părții civile M. M. domiciliată în Sighetu Marmației, ./46, jud. Maramureș, în sumă de 2700 lei.
În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul M. I. S. a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar suma de 200 lei care reprezintă onorariu din oficiu pentru avocat B. D. E., avansată din fondurile Ministerului, va rămâne în sarcina statului.
Pentru a se dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 2530/P/2014 din 18.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, a fost trimis în judecată inculpatul M. I. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 C.p. și părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 11.12.2014, inculpatul a condus pe drumurile publice din Sighetu Marmației autoturismul marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_ fără a deține permis de conducere, iar pe .-o pe persoana vătămată M. M. care traversa . pietoni, cauzându-i acesteia leziuni corporale vindecabile în timp de 8-9 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul comiterii accidentului.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui.
Cu privire la latura civilă a cauzei, persoana vătămată M. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale și câte 50 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, fila 25.
Din probele de la dosar, instanța a reținut următoarele:
În data de 11.12.2014 inculpatul M. I. S. s-a deplasat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru a o vizita pe concubina sa, Canaloș D. M., care era internată .
În jurul orelor 12:30-13,00, inculpatul a plecat de la spital la volanul autoturismului marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . acordat prioritate persoanei vătămate și fiicei acesteia, martora M. M. Ionița care traversau . pietoni.
Persoana vătămată a fost lovită de autoturismul condus de către inculpat., iar acesta a oprit autoturismul la mică distanță de locul accidentului, a lăsat geamul și a deschis ușa spunându-le celor două femei că-i pare rău, după care a plecat .
La fața locului a sosit Poliția și ambulanța, persoana vătămată fiind transportată pentru îngrijiri medicale constatându-se că leziunile ar necesita pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt este dovedită în dosarul cauzei cu proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 16 dosar urmărire penală ); plângere prealabilă (f. 17 dosar urmărire penală ); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f. 19-30 dosar urmărire penală ; declarații persoană vătămată (f. 31-33 dosar urmărire penală și 25 dosar instanță); certificat medico-legal (f. 34 dosar urmărire penală ); declarațiile martorilor Canaloș D. M. (f. 48-49 dosar urmărire penală și 34 dosar instanță), M. M. Ionița (f. 50-51 dosar urmărire penală și 36 dosar instanță), C. V. (f. 52-53 dosar urmărire penală și 38 dosar instanță), G. C. Z. (f. 54-55 dosar urmărire penală și 62 dosar instanță), Tupiță G. I. (fila 92 dosar instanță) și B. G. (fila 99 dosar instanță); procese-verbale de constatare (f. 56-61, 66-72 dosar urmărire penală ); declarațiile inculpatului (f. 37-42 dosar urmărire penală și 26 dosar instanță); cazier judiciar (f. 43 dosar urmărire penală ).
În drept, fapta inculpatului M. I. S. care, în data de 11.12.2014, deși nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, a condus pe drumurile publice din Sighetu Marmației autoturismul marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_, iar pe .-o pe persoana vătămată M. M. care traversa . pietoni, cauzându-i acesteia leziuni corporale vindecabile în timp de 8-9 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul comiterii accidentului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 C.p. și părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 1 și a art. 38 al. 1 C.p.
Analizând probele existente la dosar, instanța a constataat că starea de fapt expusă în rechizitor este dovedită și în faza cercetării judecătorești cu declarațiile martorilor audiați.
Astfel, martorii M. M. Ionița, C. V. și G. C. Z. sunt martori oculari, care declară cu certitudine faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat, respectiv inculpatul și nicidecum o femeie. Martorii l-au văzut pe acesta atât în timpul deplasării autoturismului, cât și în momentul în care acesta a lăsat geamul portierei și a deschis ușa, în mașină nemaifiind nicio altă persoană.
În ceea ce privește declarația martorei Canaloș D. M., instanța a constatat că aceasta este subiectivă și o va înlătura. Astfel, inițial martora declară că a fost sunată de inculpat la spital și acesta i-a spus că a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, motiv pentru care i-a cerut să meargă la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmplat cu victima. Cei doi s-au întâlnit ulterior în parcul Grădina Morii.
Această declarație se coroborează cu celelalte declarații în sensul că martora a fost văzută la fața locului, ba chiar a fost la secția Urgență din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației.
Ulterior, martora își schimbă radical declarația, în sensul că era la volanul mașinii, iar inculpatul în dreapta sa. Din nicio probă administrată nu reiese această împrejurare, ba mai mult, nu s-a reușit, deși asta s-a încercat, nici măcar să se arunce o urmă de îndoială asupra vinovăției inculpatului.
Declarațiile martorilor propuși de către inculpat nu confirmă acest aspect, ei declarând că nu au văzut accidentul, deci neputând da detalii cu privire la persoana care conducea autoturismul în momentul impactului.
Cele declarate de martorii Tupiță G. I. și B. G., nu au nicio relevanță sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului, împrejurarea că ambii au văzut-o la volanul mașinii pe martora Canaloș D. M., concubina inculpatului, fără a se face vreo legătură între acest fapt și momentul accidentului, neavând nicio influență asupra stării de fapt reținute și dovedite. Mai mult, așa cum s-a menționat, există martori oculari care declară că l-au văzut pe inculpat la volanul mașinii în momentul accidentului.
Nu în ultimul rând, instanța a constatat că martora Canaloș D. M., pe lângă faptul că și-a schimbat declarația fără nicio justificare plauzibilă, a încercat chiar să influențeze atât martorii, respectiv pe M. M. Ionița, cât și persoana vătămată, în sensul schimbării declarațiilor.
În acest sens s-a depus la dosar un înscris prin care i se solicită persoanei vătămate să mintă, înscris lăsat de martoră în ușa persoanei vătămate.
Deși martora Canaloș D. M. neagă faptul că ar fi autoarea înscrisului, printr-o simplă comparare a caracterelor scrisului cu probele de scris prelevate de la aceasta, se poate observa asemănarea dintre cele două scripte, deși inițial martora a încercat să-și modifice scrisul.
Pentru aceste considerente, declarația martorei Canaloș D. M. a fost înlăturată, iar raportat la probele administrate, instanța a constatat că starea de fapt a fost dovedită, martorii Tupiță G. I. și B. G. necunoscând aspecte relevante în cauză, ci doar împrejurări anterioare sau ulterioare accidentului și care nu sunt în măsură să aducă nicio schimbare în starea de fapt și nici să creeze dubii cu privire la aceasta.
Raportat la probele administrate, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii, conform dispozitivului.
Potrivi fișei de cazier, inculpatul este recidivist urmând a se face aplicarea dispozițiilor 41 al. 1 C.p. și 43 alin. 5 C.p., iar în temeiul dispozițiilor art. 38 al. 1 C.p și 39 lit.”b” C.pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca în final să execute 4 ani și 10 luni închisoare, cu consecințele prev. art. 60 noul cod penal.
În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit.a și lit.b Cod penal pe o durată de 2 ani.
De asemenea, conform art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit.a și lit.b Cod penal.
Prin încheierea penală din 12 decembrie 2014 pronunțată în dosar nr._ s-a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului, iar prin încheierea penală din 19 ianuarie 2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în dosar nr._ /a2 al Judecătoriei Sighetu Marmației s-a dispus înlocuirea acestei măsură preventive cu arestarea preventivă a inculpatului.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpatul M. I. S. în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, instanța a apreciat că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpatului se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și raportat la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța în baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de acesta.
În temeiul art. 404 alin. 4 Cod de procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul la domiciliu și arestul preventiv începând cu 12 decembrie 2014, la zi, constatându-se totodată că inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, respectiv din 12 decembrie_ până în 13 decembrie 2014, însă prin încheierea penală din 12 decembrie 2014 pronunțată în dosar nr._ s-a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului, astfel că durata măsurilor preventive dedusă din data de 12 decembrie 2014 la zi.
În privința laturii civile a cauzei, instanța a reținut că partea civilă M. M. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale și câte 50 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, însă în ceea ce privește despăgubirile materiale, aceasta nu face dovada cuantumului solicitat, motiv pentru care nu vor fi acordate.
Daunele morale se acordă pentru încălcarea drepturilor privind atingerea adusă imaginii publice a persoanei vătămate și pentru suferința și durerea resimțite de aceasta.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere realitățile economice și sociale prezente, asigurând un echilibru între prejudiciul suferit de persoana vătămată și daunele cuvenite acesteia, pentru a nu se realiza o îmbogățire fără justă cauză.
Este adevărat că nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite, însă daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure persoanei vătămate o alinare în condiții de viață mai confortabile. Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, fără a-l face să dispară și fără ca această satisfacție să aibă o corespondență cu prejudiciul.
Față de aceste criterii generale și ținând cont și de caracteristicile concrete ale spetei, instanța a admis în parte cererea, cuantumul daunelor morale acordate fiind acordate astfel încât să exprime o compensație a suferințelor morale încercate.
În aceste condiții, instanța a acordat daunele morale în cuantumul menționat în dispozitivul hotărârii, apreciind că respectivele sume corespund cerințelor unei juste și integrale despăgubiri.
Astfel, în temeiul art. 19, 25 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357, 1372 și 1382 Cod civil (NCC) s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul M. I. S. la plata daunelor morale în favoarea părții civile M. M. în sumă de 2700 lei.
În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul M. I. S. a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar suma de 200 lei care reprezintă onorariu din oficiu pentru avocat B. D. E., avansată din fondurile Ministerului, va rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M. I. S. solicitând instanței de control judiciar, admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței judecătoriei și în principal, în baza art. 16 lit.c Cod procedură penală achitarea sa de sub învinuirea comiterii celor trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului, la dosar neexistând probe certe pentru dovedirea susținerilor procurorului, iar în subsidiar, cere reducerea pedepsei aplicate de către magistratului fondului, raportat la împrejurarea că apelantul venea de la spital, pe timp de iarnă, geamurile vehiculului erau înghețate, vizibilitatea fiind scăzută.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
În esență, critica inculpatului vizează interpretarea eronată de către Judecătoria Sighetu-Marmației a probelor administrate, prin prisma dispozițiilor art.97 și 103 NCPP.
Premisa coerenței și predictibilității sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării și aplicării normelor de drept.
În operațiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să deslușească voința legiuitorului în edictarea acestora.
Una din cele mai utilizate metode de interpretare și, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiția previzibilității legii.
În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conținutului regulii de drept, cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar”.
Existența unor contradicții între probe și mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse și nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns și administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesențiale, nerelevante pentru aflarea adevărului și corecta stabilire a situației de fapt, dar altele pot afecta judicioasa deslușire a stării de fapt și în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.
În unele cazuri, contradicțiile invocate de părți sunt consecința evaluării subiective a probatoriului administrat și constituie o motivare a apelului sau contestației.
Potrivit art.97 și art. 103 NCPP probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate, reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre asupra Independenței eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor”.
Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziție a instanței de apel, este reliefată și de practica CEDO – cauza B. contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți”.
Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul – infracțiunile deduse spre soluționare instanței – este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
În baza art.99 NCPP, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale – prin începerea urmăririi penale – nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.
Vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpații au statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatul M. I. S. în faza de urmărire penală, în declarațiile de la fila 7 din fața judecătorului de drepturi și libertăți nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa susținând că vehiculul a fost condus de către concubina sa martora Canalos D..
Mai mult, în declarația de suspect din faza de up fila 40, nu recunoaște comiterea faptelor învederând că la volan se afla concubina sa, în momentul când au plecat de la spital în jurul orei 13.00, iar accidentul a fost comis de către aceasta.
De asemenea, în declarația de inculpat de la fila 37 din faza de up, inculpatul învederează că își menține integral cele susținute în declarația de suspect din 11 decembrie 2014, negând în totalitate comiterea faptelor, imputate de către procurori.
În fața judecătoriei conform declarației de la fila 26 inculpatul învederează că la volanul vehiculului se afla concubina sa și aceasta a comis accidentul de circulație, el negând în integralitate săvârșirea faptelor deduse judecății.
În apel, la 9 septembrie 2015 a învederat de asemenea că numita Canaloș D. a comis infracțiunile imputate lui, raportat la el urmând a fi pronunțată o soluție de achitare, întrucât nu a fost confruntat cu legea penală.
A precizat că martorii ascultați la instanța de fond au fost influențați de către partea civilă care este vecină cu aceștia.
Instanța de apel, examinând sentința atacată, a apreciat că Judecătoria Sighetu-Marmației a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în raport de aceasta, în mod temeinic s-a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost deferit justiției.
Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu cele din fața judecătorului, respectiv cele strânse în fața procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătorești, iar scopul lor prev. în art. 97 NCPP, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.
Prin urmare, probele efectuate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea lor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.
Ca o primă remarcă, în analizarea apelului declarat de către inculpat, Curtea reține că alături de procurori, își însușește starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanței de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet și magistrați, în evaluarea și interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanța acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătorești, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe și, reținerea, de către instanțe, ca mai credibile, în consonanță cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg).
Vinovăția inculpatului M. S. în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății rezultă din coroborarea tuturor probelor testimoniale și scrise atașate dosarului, administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât și în fața judecătorilor.
Curtea reține că vinovăția inculpatului rezultă în primul rând din procesul de constatare al infracțiunii și de cercetare a locului faptei din 11 decembrie 2014 și din declarația părții vătămate M. M. fila 31 up, în care se învederează textual: „În data de 11 decembrie 2014 în jurul orelor 13,07 pe trecerea de pietoni de pe ., partea vătămată M. M. s-a angajat în traversarea străzii și după ce a făcut șase pași a observat cum un autoturism a virat brusc stânga de pe . a izbit-o cu partea stângă față, în piciorul stâng. Imediat autoturismul s-a oprit la câțiva metri, s-a deschis ușa iar pe locul șoferului a observat o persoană de sex masculin cu tenul închis la culoare, statură slabă și purta un fes pe cap. Fiica victimei a strigat către acesta să vină să le ajute, însă bărbatul a afirmat că îi pare rău, a închis portiera și a plecat în trombă. Partea vătămată precizează că nu a văzut vreo altă persoană, alături de inculpat în autoturism. Mai mult, la sediul poliției Sighet fiindu-i prezentată fotografia inculpatului, partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe Marcocian S..”
Vinovăția inculpatului rezultă și din concluziile certificatului medico-legal al victimei care concluzionează că leziunile acesteia s-au produs prin lovire de către un autovehicul aflat în mișcare, că ele datează din 11 decembrie 2014 și necesită pentru vindecare 9 zile îngrijiri medicale.
Mai mult, vinovăția inculpatului rezultă din declarația martorei Canalos D. M. din faza de up fila 48 care învederează textual: „La 11 decembrie 2014 am fost vizitată de către inculpat care mi-a spus că a venit cu autoturismul Seat Ibiza de culoare neagră pe care el l-a condus, a plecat de la mine în jurul orelor 12.50 și după 10 minute, mi-a dat telefon și mi-a spus că a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de lângă Spitalul Sighetu-Marmației, deoarece i-au fost geamurile aburite și nu a observat-o. Mi-a mai spus că după accident, a oprit mașina, a discutat cu fiica victimei, căreia i-a cerut scuze însă a plecat de la locul accidentului.
Inculpatul în aceeași zi mi-a cerut în parcul Grădina Morii să ne deplasăm la Poliția Sighet și unde eu să susțin că am fost la volanul autoturismului. Am fost de acord cu această propunere, ne-am deplasat la poliție unde inițial am afirmat că eu am condus autoturismul, însă ulterior după ce ne-au adus la cunoștință consecințele mărturiei mincinoase, am recunoscut că cel care a condus autoturismul a fost inculpatul”.
Astfel, revenirile martorei în fața instanței de fond nu sunt justificate cu nimic, declarația din fața organelor de poliție coroborându-se perfect cu susținerile părții vătămate și concluziile certificatului medico-legal al acesteia și cu declarația martorilor C. V. și G. C. Z..
Vinovăția inculpatului rezultă și din declarația martorului C. V. care învederează textual în faza de up fila 53 că: „La 11 decembrie 2014 în jurul orelor 13,07 a observat că un autoturism de culoare închisă care se deplasa pe . Sighet a virat stânga pe bulevard, moment în care a acroșat frontal o femeie ce traversa regulamentar. După ce a izbit victima, inculpatul a oprit, a deschis geamul portierei și a spus că-și cere scuze după care a demarat în trombă către Grădina Morii. Martorul a memorat numărul de înmatriculare al autoturismului, acesta fiind_ . Martorul a descris pe conducătorul autoturismului ca fiind o persoană de sex masculin în vârstă de 30 de ani, cu tenul închis iar pe cap purta un fes”.
Vinovăția inculpatului rezultă și din declarația martorului G. C. Z. care învederează textual în faza de up fila 54 că: „La 11 decembrie 2014 în jurul orelor 13,07 a observat că un autoturism de culoare închisă care se deplasa pe . Sighet a virat stânga pe bulevard, moment în care a acroșat frontal o femeie ce traversa regulamentar. După ce a izbit victima, inculpatul a oprit, a deschis geamul portierei și a spus că-și cere scuze după care a demarat în trombă către zona F.. Martorul a memorat numărul de înmatriculare al autoturismului, acesta fiind_ . Martorul a descris pe conducătorul autoturismului ca fiind o persoană de sex masculin în vârstă de 30 de ani, cu tenul închis iar pe cap purta un fes”.
Curtea reține că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective, in cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, confirmarea sau absența vinovăției persoanei trimise în judecată.
Potrivit disp. art 103 NCPP, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.
Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpaților pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.
Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art.6 paragr.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.
În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp.art. 4 NCCP și art.99 NCPP – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
În cauza dedusă judecății, Curtea constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatului M. S. I., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestuia.
Toți martorii audiați de către poliție și procuror, precum și partea vătămată au fost reaudiați de către Judecătoria Sighetu-Marmației, aceștia menținându-și integral susținerile din faza de urmărire penală cu excepția martorei Canaloș D. M., concubina inculpatului, care a revenit asupra recunoașterii făcute în prima fază a procesului penal, însă declarația acesteia va fi înlăturată din vastul material probator, fiind singulară, necoroborându-se cu restul probelor testimoniale și științifice.
Folosirea ca probe a declarațiilor administrate în fața procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 și paragraf 3 lit. d din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, așa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.
Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în deciziile CEDO „D. contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franței prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziții respectate în speța de față, martorii acuzării și ai apărării fiind ascultați nemijlocit în fața inculpatului și a instanței.
Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 prg.1 nu interzic instanței ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze și pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, așa cum se arată și în decizia din 4 iulie 1979 în cauza „X contra Germaniei nr. 8414/1978”, dispoziție respectată în prezenta speță.
Declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță.
Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului M. S. I. făcute în fața poliției și procurorului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dând sens și dispozițiilor art.5 din NCPP privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de apel a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Deși inculpatul apelant, în fața judecătorului de fond, a negat constant comiterea faptei, afirmând că au fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Așa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpatului solicitată de acesta deoarece Curtea a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către acesta.
În cauză, pe baza declarațiilor martorilor evidențiați mai sus, Curtea va reține vinovăția inculpatului M. S. în comiterea faptelor deduse judecății.
Față de modul concret de săvârșire a faptelor, cuantumul pedepsei principale de 4 ani și 10 luni închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptelor sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.
Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni.
Mai mult, apelantul nu a despăgubit-o pe partea civilă cu nicio sumă de bani, pentru a repara măcar în parte urmările faptelor sale.
Așa fiind, pentru motivele ce preced, apelul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.421 pct 1 lit b CPP.
Se va menține stare de arest preventiv a inculpatului.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 19.01.2015 până la zi, în baza art. 72 Cod penal, și art. 404 alin 4 Cod procedură penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului la domiciliu începând cu data de 12.12.2014 până la data de 18.01.2015 inclusiv.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 260 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat B. M., conform art. 272 alin.1 Cod procedură penală.
Va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare, conform art. 275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. I. S. (fiul lui G. și M., născut la 26.01.1987 în B., județ Maramureș) în prezent arestat și deținut în Penitenciarul G. împotriva sentinței penale nr. 239 din data de 27 mai 2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației .
Menține stare de arest preventiv a inculpatului.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 19.01.2015 până la zi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului la domiciliu începând cu data de 12.12.2014 până la data de 18.01.2015 inclusiv.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 260 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat B. M.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09. 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
D. PURICEIOANA C. M.
GREFIER
N. N.
Red. D.P./M.N.
4 ex./14.09.2015
Jud.fond.-M. A.
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 1117/2015. Curtea... → |
|---|
