Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 1097/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1097/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 11227/182/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1097/A/2015
Ședința publică din data de 28 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C., judecător
Judecător: A. D. M.
Grefier: E. C. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat de procuror: C. O. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul R. O. împotriva SP nr. 545/24.04.2015 a Judecătoriei Baia M., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. nr.856/P/2013 din 07.10.2014, pentru comiterea infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul R. O., aflat în detenție în P. G., asistat de apărător din oficiu, av. C. I. L..
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul R. O. arată că își menține apelul formulat. Își menține declarațiile date până în prezent și nu are alte completări de făcut. Menționează că este nemulțumit de hotărârea atacată, în ceea ce privește pedeapsa aplicată, apreciind că este prea mare și că, instanța de fond nu a dedus corect din pedeapsă, timpul executat, reținând ca dată de început, în mod incorect data de 21.02.2013.
Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind formulate alte cereri, acordă cuvântul asupra apelului declarat de inculpat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat – avocat C. I. L. – solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate, iar în urma rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se aplice o pedeapsă mai redusă. La rându-i, apreciază că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, raportat la starea de recidivă a acestuia, însă inculpatul apreciază că ar fi aplicabile dispozițiile art. 18 ind. 1 vechiul Cod penal. În subsidiar, solicită aplicarea unei amenzi, tot în temeiul vechiului Cod penal, sau o pedeapsă mai mică față de cea aplicată. Totodată, o altă nemulțumire a inculpatului, este aceea că în sentința penală s-a dispus ca în baza art.36 alin.3 Cod penal din 1969, să se deducă din pedeapsa rezultantă de 1146 zile închisoare perioada executată de la 21.02.2013 la zi, inculpatul fiind arestat în data de 13.10.2011. Arată că la data de 21.02.2013, inculpatul a comis fapta de distrugere. Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului formulat de inculpat, cu acordarea onorariului din fondul MJ.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii apelate, care este legală și temeinică, atât în ceea ce privește modalitatea de efectuare a operațiunilor juridice, cât și deducerea efectuată, inclusiv în ceea ce privește legea penală mai favorabilă, vechiul Cod, atât prin raportare la cuantumul pedepselor, cât și la situația juridică de cazier și a operațiunilor care trebuiau efectuate. Opinează că, în mod corect, s-a dedus doar perioada executată de la 21.02.2013, întrucât operațiunile au vizat contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză, cu un rest rămas neexecutat. Instanța de fond, inițial a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin hotărârea atacată cu 1146 zile închisoare, ce au mai rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.107/11.06.2012, rămasă definitivă la data de 30.10.2012.
Cât privește solicitarea inculpatului de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, față de prevederile art.18 ind.1 vechiul Cod, apreciază că în mod corect instanța, a ținut seama de modalitatea comiterii infracțiunii, de faptul că deși avea antecedente penale și se afla în camera de arest a înțeles să adopte din nou o conduită infracțională și să săvârșească această infracțiune. Este evident că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nu este justificată. Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este real că fapta s-a comis la data de 21.02.2013, însă solicită a se avea în vedere că la data respectivă a aplicat aproximativ 10 picioare în ușa locului de reținere. Astfel, solicitându-i supraveghetorului de pe secția arestului preventiv să-i aducă medicamente pentru calmarea durerilor de dinți, acesta l-a tratat cu ignoranță și i-a reproșat anumite aspecte, ceea ce l-a deranjat și a vrut să se facă auzit. Consideră că acea ușă nu trebuia închisă și că o persoană cu înălțimea și greutatea sa nu putea rupe balamaua de la centrul de reținere. A recunoscut fapta și o recunoaște în continuare. Familia sa, a dorit să achite prejudiciul cauzat, însă s-a comunicat acestora că nu interesează achitarea prejudiciului ci, condamnarea sa. Consideră pedeapsa ca fiind prea mare. A recunoscut fapta pentru a se soluționa cauza pe baza recunoașterii vinovăției, însă apreciază că nu i s-a dedus corect perioada executată. Își însușește și concluziile doamnei avocat.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 545/24.04.2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus, s-a dispus:
În baza art. 386 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. O., din infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 5 Cod penal, în infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal.
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnarea inculpatului R. O., născut la data de 02.07.1979 în Rădăuți, jud. Suceava, fiul lui C. și G., CNP_, cetățenie română, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, deținut în P. Iași, recidivist, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 39, alin. 2 rap. la art. 34 lit. b Cod penal din 1969, s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu 1146 zile închisoare ce au mai rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 107/11.06.2012, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1146 zile închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 1146 zile închisoare perioada executată de la 21.02.2013 la zi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis anterior și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă I. de Poliție al Județului Maramureș și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 722 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 856/P/2013 din data de 07.10.2014, P. de pe lângă Judecătoria Baia M. a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest în altă cauză, a inculpatului R. O., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev.de art. 253 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014, sub nr._ .
În fapt, s-a reținut în cuprinsul actului de sesizare că, inculpatul R. O. este încarcerat în P. Iași, aflându-se în executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni.
În cursul lunii februarie 2013 inculpatul a fost transferat din P. Iași, în vederea audierii, astfel că, la data de 21.02.2013 sus-numitul se afla în arestul I.P.J. Maramureș, în camera nr. 18.
În cursul zilei de 21.02.2013, în jurul orei 6:30, inculpatul, datorită unor discuții în contradictoriu cu personalul supraveghetor, a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în ușa de acces în camera de arest, provocând distrugeri acesteia, în partea inferioară. Tot datorită loviturilor aplicate de către învinuit au fost provocate distrugeri peretelui, în partea inferioară, precum și degradarea tocului de la ușă.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că ușa are două balamale, fiind dislocată în partea de jos, balamaua care este fixată pe tocul ușii este ruptă, iar peretele din partea de jos este distrus parțial, sens în care o parte, pe o porțiune de 40 de cm din acesta este dislocat, bucățile din acesta găsindu-se pe pardoseala holului. Pereții laterali ai tocului de la ușa de acces în camera nr. 18 prezintă urme de distrugere, aceștia sunt fisurați pe toată lungimea tocului.
Prejudiciul cauzat persoanei vătămate I. de Poliție al Județului Maramureș este de 722 lei, sumă cu care aceasta, prin reprezentant, a declarat că se constituie parte civilă în cauză.
Inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri cu piciorul în ușa de acces în cameră, apreciind, însă, că nu se puteau produce distrugeri însemnate ale ușii ca urmare a loviturilor.
Organele de urmărire penală au arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate – f. 2, proces verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare aferente – f. 8, 33-36, declarațiile inculpatului – f. 5-6, 7, 61, declarații martori – f. 9-10, 11-12, 13-14.
La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 20-24 dosar up și fila 83-85 dosar instanță).
Prin Încheierea din data de 20.02.2015, în baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 15.04.2015, inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 375, alin. 1 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Nu au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 21.02.2013, în jurul orei 6:30, inculpatul R. O., aflat în executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni în P. Iași, fiind transferat în arestul I.P.J. Maramureș în vederea audierii, datorită unor discuții în contradictoriu cu personalul supraveghetor, a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în ușa de acces în camera de arest, provocând distrugeri acesteia, în partea inferioară, precum și peretelui și tocului de la ușă.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului rezultă că ușa are două balamale, fiind dislocată în partea de jos, balamaua care este fixată pe tocul ușii este ruptă, iar peretele din partea de jos este distrus parțial, sens în care o parte, pe o porțiune de 40 de cm din acesta este dislocat, bucățile din acesta găsindu-se pe pardoseala holului. Pereții laterali ai tocului de la ușa de acces în camera nr. 18 prezintă urme de distrugere, aceștia sunt fisurați pe toată lungimea tocului.
Situația de fapt astfel cum a fost descrisă și recunoscută de inculpat se probează cu plângerea persoanei vătămate (f. 2 dosar up), procesul- verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare aferente (f. 8, 33-36 dosar up), declarațiile martorilor Vilaut G., P. C. și B. S. L. (f. 9-10, 11-12, 13-14 dosar up), precum și cu declarațiile inculpatului (f. 5-6, 7, 61 dosar up și f. 92 dosar instanță).
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că a fost dovedită existența faptei de distrugere, dar și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului R. O. care, în data de 21.02.2013, în jurul orei 06:30, în timp ce se afla cazat în camera de arest numărul 18 a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în ușa de acces în încăpere, provocând distrugeri ușii și pereților laterali, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 83-85 dosar instanță) rezultă că acesta a suferit multiple condamnări pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, iar prin Sentința penală nr. 107/11.06.2012 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, prin Decizia penală nr. 101/15.10.2012 a Curții de Apel Suceava, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, fiind arestat la data de 13.10.2011, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37, lit. a și b Cod penal din 1969, care reglementează recidiva postcondamnatorie și postexecutorie.
Întrucât fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în cursul anului 2013, așadar sub imperiul Codului penal din 1969, se impune și analizarea legii penale mai favorabile.
Art. 3 din Codul penal consacră principiul activității legii penale stabilind că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Art. 5, alin. 1 al aceluiași act normativ prevede o excepție de la principiul activității legii penale, stabilind că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile vizează atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă (Decizia nr. 1470/08.11.2011 a Curții Constituționale a României). De asemenea, instanța va avea în vedere și Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, care impune analizarea globală a aplicării legii penale mai favorabile.
Sub aspectul conținutului constitutiv, cele două incriminări au reglementări similare, astfel că acesta nu constituie un criteriu determinant pentru stabilirea legii penale mai favorabile.
Analizând comparativ dispozițiile art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969 și cele ale art. 253 Cod penal, instanța a constatat că vechea reglementare prevede pedeapsa de la 1 lună la 3 ani închisoare alternativ cu amenda penală spre deosebire de reglementarea actuală care prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani alternativ cu amenda, astfel încât, sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări, instanța a apreciat că este mai favorabilă vechea lege, care prevede un minim special mai redus.
Totodată, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la sancționarea recidivei postexecutorii, din analiza comparativă a art. 39 Cod penal din 1969 și a art. 43 din Codul penal actual, este mai favorabilă reglementarea anterioară care prevede că, în mod facultativ, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător, în cazul închisorii, se poate adăuga un spor de până la 10 ani, având în vedere că în cauză instanța nu va aplica un spor inculpatului. Potrivit art. 43 Cod penal actual, în cazul recidivei postexecutorii, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează în mod obligatoriu cu jumătate, astfel încât și din această perspectivă este mai favorabil Codul penal anterior. Și în ceea ce privește sancționarea recidivei postcondamnatorii sunt mai favorabile dispozițiile reglementării anterioare, care prevede cumulul juridic, spre deosebire de cea în vigoare, potrivit căreia se aplică cumulul aritmetic între restul rămas neexecutat și pedeapsa stabilită ulterior.
Având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României care a statuat că „dispozițiile art. 5 sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”, precum și argumentele expuse anterior, instanța a apreciat că, în speță, legea penală mai favorabilă este cea anterioară, respectiv Codul penal din 1969.
Prin urmare, în baza art. 386 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului R. O., din infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 și art. 5 Cod penal, în infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal.
La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat (de la 1 lună la 3 ani închisoare alternativ cu amenda penală), în cauză instanța apreciind că nu este suficientă pedeapsa amenzii penale, pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al pedepsei impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea, împrejurările săvârșirii faptei (fiind încarcerat în P. Iași și transferat în Arestul IPJ Maramureș, datorită unor discuții în contradictoriu cu personalul supraveghetor, a aplicat mai multe lovituri cu picioarele ușii de acces în camera de arest, provocând distrugeri ușii, tocului de la ușă și pereților laterali), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și rezultatul produs (cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 722 lei), antecedentele penale ale inculpatului, respectiv multitudinea condamnărilor aplicate acestuia pentru comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie în care s-a săvârșit fapta, dar și atitudinea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, apreciind că scopul educativ și preventiv poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special al pedepsei închisorii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța a condamnat pe inculpatul R. O. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 39 alin. 2 rap. la art. 34 lit. b Cod penal din 1969, instanța a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu restul de 1146 zile închisoare, ce a mai rămas de executat la data săvârșirii prezentei infracțiuni, respectiv 21.02.2013, din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 107/11.06.2012, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, în executarea căreia se află inculpatul, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1146 zile închisoare, în regim de detenție.
S-a făcut aplicarea dispoz. art. 71 alin.1 Cod penal din 1969 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 36 alin.3 Cod penal din 1969, instanța a dedus din pedeapsa rezultantă de 1146 zile închisoare perioada executată de la 21.02.2013 la zi.
De asemenea, a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis anterior și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei hotărâri.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul civil, și anume existența unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpatului, precum și vinovăția acestuia sub forma intenției directe.
Prin urmare, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 25 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.1357 Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilăI. de Poliție al Județului Maramureș și a obligat inculpatul la plata sumei de 722 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă.
În baza art. 274 alin.1 Cod de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul R. O. solicitând desființarea sentinței penale atacate, în parte, și pronunțând o nouă hotărâre să se aplice o pedeapsă mai redusă sau o amendă, reținându-se ca lege penală mai favorabilă legea nouă, respectiv, să se deducă corect, din pedeapsa ce se va aplica, perioada executată de la 13.10.2011.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că este mai favorabil C.pen.1969, în condițiile în care noua reglementare prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracțiunea de distrugere.
Apoi, s-a arătat că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, se poate aplica inculpatului o amendă ori o pedeapsă într-un cuantum mai mic, întrucât fapta nu este foarte gravă, inculpatul a avut o atitudine cooperantă, a recunoscut fapta .
Totodată, s-a arătat și că instanța a dedus greșit, din durata pedepsei rezultante, timpul executat de la 21.02.2013 la zi, în condițiile în care inculpatul a fost arestat la 13.10.2011 în executarea pedepsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 107/11.06.2012 a Tribunalului Suceava, din care instanța a avut în vedere restul neexecutat de 1146 zile.
Verificând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispoz. art.420 alin.8, art.417 alin.2 C.pr.pen., Curtea constată nefondat apelul formulat în cauză, pentru următoarele considerente.
Fără a reitera întreaga motivare a instanței de fond, pe care Curtea și-o însușește, fiind întrutotul de acord cu aceasta, vom releva, în raport de motivele de apel invocate, argumentele pentru care criticile formulate sunt neîntemeiate.
Astfel, se constată că în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale ( necontestate de inculpat, care a solicitat judecarea în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prev. de art.375 C.pr.pen.), judicios analizate și interpretate, instanța a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că inculpatul R. O. în data de 21.02.2013, în jurul orei 06:30, în timp ce se afla cazat în camera de arest numărul 18 a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în ușa de acces în încăpere, provocând distrugeri ușii și pereților laterali și cauzând un prejudiciu IPJ Maramureș în cuantum de 722 lei.
Apoi, instanța a făcut o încadrare juridică corespunzătoare a faptei în infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal.
Instanța a făcut aplicarea dispoz. art.5 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, stabilind în acest sens, în mod judicios - pe baza analizei condițiilor de incriminare și a limitelor de pedeapsă, a antecedentelor penale și a tratamentului sancționator al acestora, precum și în lumina dispoz. Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale - că legea penală mai favorabilă inculpatului este C.pen.1969.
Apoi, procedând la individualizarea judiciară a sancțiunii apreciate oportune în cauză, instanța a valorificat eficient criteriile prevăzute de art.72 Cod penal din 1969, având în vedere: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății (de la 1 lună la 3 ani închisoare alternativ cu amenda penală), în cauză instanța apreciind corect că nu este suficientă pedeapsa amenzii penale, pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al pedepsei impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea; împrejurările săvârșirii faptei (în condițiile în care, inculpatul aflat deja în stare de deținere în Arestul IPJ Maramureș, a reiterat acțiuni infracționale); starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și rezultatul produs (cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 722 lei); antecedentele penale ale inculpatului, respectiv multitudinea condamnărilor aplicate acestuia pentru comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie în care s-a săvârșit fapta, dar și atitudinea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, apreciind că scopul educativ și preventiv poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special al pedepsei închisorii.
S-a aplicat astfel o pedeapsă corespunzătoare - ca și natură și cuantum - gravității faptei și periculozității inculpatului, apropiată de minimul special, aptă a asigura realizarea scopului pedepsei.
Este neîntemeiată și critica privind deducerea greșită a perioadei executate din durata pedepsei aplicate, deoarece, într-adevăr, inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 107/11.06.2012 a Tribunalului Suceava la data de 13.10.2011 însă, instanța a contopit pedeapsa nou aplicată de 1 an închisoare cu restul rămas neexecutat ( după data comiterii faptei deduse judecății) din pedeapsa de mai sus și nu cu pedeapsa integrală ( doar în acest din urmă caz, s-ar fi justificat deducerea de la momentul începerii executării pedepsei).
Așa fiind, față de toate considerentele, anterior expuse, Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar apelul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executată de la 21.02.2013 la zi.
În baza art.272 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu ( av. Cheres I. L.), sumă ce se va plăti din FMJ.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul apelant să plătească 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R. O. ( fiul lui C. și G., născut la data de 02.07.1979 în Rădăuți, jud. Suceava, în prezent deținut în P. Iași)- împotriva sentinței penale nr.545 din 24.04.2015 a Judecătoriei Baia M..
Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executată de la 21.02.2013 la zi.
În baza art.272 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu ( av. Cheres I. L.), sumă ce se va plăti din FMJ.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul apelant să plătească 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. C. A. D. M.
GREFIER
E. C. B.
Red./Tehnred.A.C.
2 ex./30.09.2015
Jud. fond: Ș. D.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1085/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1075/2015. Curtea de... → |
|---|
