Distrugerea (art. 217 C.p.). Decizia nr. 436/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 29/33/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.436/A/2015
Ședința publică din 20 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C., judecător
JUDECĂTOR: E. B.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. G.
S-au luat spre examinare – pentru pronunțare - apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. și inculpata C. E. împotriva sentinței penale nr.258 din data de 11 martie 2014 a Judecătoriei Cluj N., trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prev. de art. 217 al.4 C.pen., tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art.215 al.1,2 C.pen. cu aplic. art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 februarie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA :
Prin sentința penală nr. 258 din 11 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., în baza art. 386 C.pr.penala s-a schimbat incadrarea juridica din infractiunea de distrugere prevazuta de art. 217 alin. 4 C.penal vechi, in infractiunea de distrugere prevazuta de art. 253 pct. 4 Noul C.penal si din infractiunea de tentativa de inselaciune prevazuta de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 C.penal vechi in infractiunea de tentativa la inselaciune prevazuta de art. 32 rap. la art. 244 Noul C.penal.
In baza art. 396 pct. 6 si 8 C.pr.penala rap. la art. 16 lit. f C.penal a fost încetat procesul penal fata de inculpata CIUCA E. – fiica lui G. si Constanta, nascuta in data de 18.11.1960 in ., domiciliata in mun. Slatina, .. 17, . ., CNP_, pentru savarsirea infractiunii de distrugere prevazuta de art. 253 pct. 4 Noul C.penal si a infractiunii de tentativa la inselaciune prevazuta de art. 32 rap. la art. 244 Noul C.penal, ca urmare a interventiei prescriptiei.
In baza art. 25 pct. 5 C.pr.penala s-a lăsat nesolutionata latura civila a cauzei.
S-a respins solicitarea inculpatei privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
In baza art. 275 C.pr.penala cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că inculpata C. E., a fost trimisă in judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prev. de art. 217 al.4 C.pen., tentativă la inșelăciune prev. de art. 20 rap. la art.215 al.1,2 C.pen. cu aplic. art.33 lit.a C.pen.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin SP nr. 799/6.11.2008 în dos. nr._ Judecătoria Cluj-N. a aplicat prev. art. 20 din Constituția României și cele ale CEDO, a proeminenței principiului supremației dreptului, a subsidiarității și a dat eficiență art. 13 din CEDO aplicând dispozițiile Convenției.
Instanța a constatat încălcarea principiului securității raporturilor juridice și ale art. 6 paragraful 1 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil precum și principiul egalității armelor. Instanța a constatat ca fiind încălcate disp. art. 4 din protocolul nr. 7 adițional la Convenție. De asemenea instanța a constatat că DP nr. 431/2003 a Curții de Apel C. se bucură de autoritatea de lucru judecat. Prin aceeași hotărâre în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. j C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infr. prev. de art. 217 al. 4 C.p. și at. 20 rap. la art. 215 al. 1 și 2 C.p. deoarece există autoritate de lucru judecat.
Prin DP nr. 18/A/25.01.2010 Tribunalul Cluj a admis apelul procurorului, a desființat în întregime SP nr. 799/2008 a Judecătoriei Cluj-N. și a trimis cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Curtea de Apel Cluj prin DP nr. 347/R/27.04.2010 a respins ca nefondat recursul inculpatei C. E. ia împotriva DP nr. 18/A/25.01.2010 a Tribunalului Cluj.
Procedând la continuarea judecății instanța de fond a administrat probe, declarații de martori, inclusiv prin comisie rogatorie.
Potrivit dispozițiilor C.pen. din 1969 infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 al. 1 și 2 C.p., este sancționată cu pedeapsa de la 3 la 15 ani, termenul de prescripție conform art. 122 al. 1 lit. b C.p. este de 10 ani iar termenul de prescripție specială conform art. 124 C.p. este de 15 ani.
Infracțiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 217 al. 1 și 4 C.p. din 1969 era sancționată cu pedeapsa de la 3 la 15 ani, termenul de prescripție conform art. 122 al. 1 lit. b C.p. este de 10 ani, iar termenul de prescripție specială prev. de art. 124 C.p. este de 15 ani.
În noua reglementare infracțiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 253 pct. 4 C.p. nou, este sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 din NCP este sancționată cu pedeapsa de la 6 luni la 3 ani.
În raport cu reglementările C.pen. 1969, în vigoare la data săvârșirii faptei, 18/19.12.1998 pentru infracțiunea de distrugere și 21.12.1998 pentru infr. de tentativă de înșelăciune termenul de prescripție specială s-a împlinit la data de 17.12.2013 respectiv 20.12.2013.
Instanța a constatat că potrivit criteriului aprecierii globale conform deciziei nr. 265/6.05.2014 a Curții Constituționale a României legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este legea nouă astfel că în baza art. 386 C.pr.penala, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 4 C.penal vechi, în infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 pct. 4 Noul C.penal și din infracțiunea de tentativa de înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 C.penal vechi în infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 Noul C.penal.
In baza art. 396 pct. 6 și 8 C.pr.penala rap. la art. 16 lit. f C.penal a încetat procesul penal față de inculpata CIUCA E., pentru savârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 pct. 4 Noul C.penal și a infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 Noul C.penal, ca urmare a intervenției prescripției.
În baza art. 25 pct. 5 C.pr.pen. instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.
Instanța a respins solicitarea inculpatei privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare, ca nelegală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. și inculpata C. E..
Inculpata a criticat sentința sub aspectul nelegalității soluției de încetare a procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale, precizând că la dosarul cauzei nu există nicio probă care să o incrimineze.
S-a arătat că sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin.4 Cod penal anterior în mod greșit s-a stabilit cauza incendiului ca fiind efectul termic al unui fier de călcat lăsat nesupravegheat în priză sau incendierea prin folosirea benzinei.
A susținut că, accidental, supraîncălzirea unui anumit tip de fier de călcat, câteodată, poate produce o cauză de producere a incendiului, ca și folosirea unei substanțe incendiare, precum benzina, însă, cu ocazia cercetării focarului incendiului în cauza de față, nu s-au relevat urme care să furnizeze asemenea date. Acest aspect rezultă și din faptul că s-au elaborat două versiuni cu privire la cauzele producerii incendiului, lucru nepermis de lege.S-a precizat că expertiza criminalistă efectuată de INEC a concluzionat că se putea produce incendiul ca urmare a lăsării nesupravegheate a unui fier de călcat însă nu s-a examinat acest obiect, deci concluzia reprezintă doar o părere la modul general.
Referitor la infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal anterior, s-a specificat că aceasta nu poate fi dedusă din demersul său legitim de a cere despăgubirile de la asigurătorul ., mai ales că din procesul-verbal încheiat de pompieri după stingerea incendiului rezultă existența unor bunuri care au fost parțial arse.
A mai susținut că, raportat la decizia CCR nr. 1092 din 18 decembrie 2012 privind neconstituționalitatea art. 124 din Codul penal anterior prin care s-a constatat că acest text este constituțional în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi, este evident că legea penală mai favorabilă sub aspectul prescripției răspunderii penale, este vechiul Cod penal.
A învederat că în mod greșit s-a respins cererea privind obligarea statului la plata cheltuielilor judiciare făcute și în mod nelegal s-a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, cu toate că timp de 17 ani a fost subiectul procedurilor judiciare fără a se stabili dacă este sau nu vinovat.
P. a criticat sentința atacată apreciind că raportat la Decizia CCR nr. 265 din 20 mai 2014, în mod nelegal instanța de fond a dispus încetarea procesului penal față de inculpata C. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin.4 CP, fiindcă la data pronunțării hotărârii termenul de prescripție specială era împlinit doar pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune.
S-a motivat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 128 din Codul penal anterior, respectiv art. 156 din noul Cod penal, deoarece cursul termenului prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de distrugere a fost suspendat în intervalul cuprins între pronunțarea hotărârii definitive de achitare prin Decizia penală nr. 431 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel C. și între data pronunțării recursului în anulare de către ÎCCJ prin Decizia nr. 705/31 ianuarie 2005.
Pe de altă parte, s-a apreciat că, din probatoriul administrat, rezultă săvârșirea cu vinovăție de către inculpată a infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin.4 CP impunându-se condamnarea acesteia la o pedeapsă cu închisoarea cu executare, avându-se în vedere că a provocat în mod intenționat și cu premeditare un incendiu prin folosirea de benzină și introducerea unui fier de călcat în priză în apartamentul incendiat, totul cu scopul de a obține despăgubiri de la asigurător pentru bunurile care s-ar fi aflat în imobil.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
În mod greșit prima instanță a constatat că a intervenit prescripția pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin.4 CP fără a lua în calcul ipoteza suspendării termenului prescripției răspunderii penale.
Dispozițiile art. 156 CP prevăd că termenul prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, statuându-se și că prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Aceleași dispoziții erau cuprinse în codul penal anterior în art. 128 alin.1 și 3 CP.
Este corectă trimiterea apelantei la decizia CCR nr. 1092 din 18 decembrie 2012 referitoare la art. 124 din Codul penal anterior prin care s-a constatat că prevederile acestui text sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi, deci, în concret, aplicarea dispozițiilor art. 124 în forma anterioară modificării sale prin art. I pct.3 din Legea nr. 63/2012, în vigoare din 22 aprilie 2012, formă care prevedea că prescripția specială înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție este depășit cu încă o jumătate, însă motivul de apel este nefundat tocmai pentru că prima instanță a calculat, când a determinat legea penală mai favorabilă, termenul de prescripție specială care ar fi incident potrivit legii vechi, prin adăugarea unei jumătăți din termenul legal prevăzut de art. 122 C.pen. anterior.
Cu toate acestea legea penală mai favorabilă este noul Cod penal fiindcă datorită maximului legal al pedepsei de 5 ani pentru infracțiunea de înșelăciune prin mijloace frauduloase, prescripția specială chiar cu dublarea termenului se împlinește după 10 ani, spre deosebire de Codul penal anterior care prevedea un maxim legal de 15 ani pentru aceeași infracțiunea raportat la care prescripția specială, chiar cu adăugarea unei jumătăți din termenul prescripției obișnuite prev. de art. 122 alin. 1 lit.a C.pen. anterior, era de 15 ani.
Critica ce poate fi adusă hotărârii primei instanțe este aceea că a efectuat corespondența infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art.20 rap. la art. 215 alin. 1și 2 C.pen. anterior fără luarea în considerarea a alin. 2 din noul Cod penal, fiindcă inculpata a fost acuzată de comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prin mijloace frauduloase însă critca este formală de vreme ce termenul de prescripție este tot de 5 ani, potrivit art.154 alin.1 lit. d C.pen.
Revenind, în speță a operat în mod evident suspendarea termenului prescripției speciale în intervalul de timp de 1 an și 9 luni cuprins între Decizia definitivă de achitare nr. 431 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel C. și Decizia dată în recursul în anulare nr.705/31 ianuarie 2005 pronunțată de ÎCCJ în dos.nr.1818/2004, decizii care reprezintă împrejurări de neînlăturat care au împiedicat continuarea procesului penal în acest interval de timp.
Suspendare prescripției speciale nu a afectat însă împlinirea termenului de 10 ani pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prev. de art. . 32 rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. care se împlinea la 19 decembrie 2008, dar fiind suspendat pe o durată de 1 an și 9 luni s-a împlinit la data de 18 septembrie 2010.
În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. 4 C.pen., prescripția specială se împlinea după 16 ani potrivit art. 154 alin.1 lit.c C.pen. rap. la art. 155 alin. 4 C. pen. la 18 decembrie 2014 însă datorită suspendării sale pe o durată de 1 an și 9 luni se împlinea la 18 septembrie 2016.
În acest sens instanța supremă s-a pronunțat în mod repetat în decursul timpului, cea mai cunoscută fiind soluția de condamnare a autorului infracțiunilor pentru care a fost condamnat Ț. I. M.; astfel, în Dec.pen. nr.109/28 martie 2012 a Curții de Apel C., definitivă prin respingerea ca nefundat a recursului inculpatului prin Dec.nr. 2801/_ a ÎCCJ, s-a reținut că perioada cuprinsă între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare față de Ț. I. M. și data efectuării raportului medico-legal ADN care îl excludea ca autor al infracțiunii, cursul prescripției a fost suspendat față de adevăratul autor, fiindcă hotărârea de condamnare pronunțată față de o altă persoană constituia o împrejurare de neînlăturat pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o altă persoană.
În același timp, nu se poate susține că efectul prescripției speciale înlătură efectul suspendării termenului prescripției, deoarece textul referitor la prima instituție prevede clar că prescripția specială operează oricâte întreruperi ale termenului de prescripție ar interveni, și nu oricâte suspendării ale cursului prescripției ar interveni.
Așa fiind, trebuie analizată starea de fapt referitoare la infracțiunea de distrugere reținută în sarcina inculpatei apelante.
Astfel, prin rechizitoriul din 15 mai 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimisă în judecată în stare de libertate, inculpata C. E. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin.4 Cod penal anterior și tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin.1 și 2 Codul penal anterior.
S-a mai dispus încetarea urmăririi penale pentru infracțiunile de ucidere din culpă, prev de. art 178 alin 1 CP anterior și fals în declarații, prev. de art. 292 codul penal anterior, deoarece s-a împlinit termenul de prescripției al răspunderii penale în conformitate cu art. 122 alin.1 lit.d și art. 124 CP.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 18/19 decembrie 1998 în apartamentul proprietatea numitei C. E. și a numitului I. E. situat în Slatina, Aleea Muncii . . produs un incendiu în urma căruia au fost distruse aparate electrocasnice și obiecte de mobilier, iar locatara de la apartamentul nr. 19, D. C. de 31 de ani a fost internată în spital cu diagnosticul comă de gradul II-III etiologie neprecizată, intoxicată cu fum.
Aceasta a decedat la 22 februarie 1999 datorită bronho-pneumoniei complicație a unei intoxicații acute cu bioxid de carbon, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală de autopsie.
S-a mai precizat că în 5 noiembrie 1998 inculpata și numitul I. E. au încheiat la . Drăgănești-O. polița de asigurare pentru incendiu și alte calamități nr._ pentru apartamentul nr. 7, suma asigurată fiind de_ ROL din care_ lei pentru clădire, iar_ lei pentru bunurile ce aparțineau în exclusivitate inculpatei.
La încheierea poliție nu s-a procedat la identificarea bunurilor, deoarece nu era necesar, fiindcă societatea de asigurare percepea un comision pentru suma pentru care se încheia asigurarea.
Cu ocazia întocmirii contractului de asigurare, inculpata a completat o cerere-chestionar în care a consemnat mai multe obiecte de mobilier unicat din stejar, pentru care după incendiu a cerut acordarea despăgubirilor la data de 21 decembrie 1998.
În actul de sesizare s-a apreciat că s-a stabilit că inculpata este autoarea producerii incendiului, scopul urmărit fiind încasarea contravalorii asigurării pentru obiectele de mobilier consemnate în cererea-chestionar și în declarația ulterioară, bunuri ce nu au existat în realitate în apartamentul incendiat.
S-a considerat astfel, deoarece fiica inculpatei cu ocazia cercetărilor ce se efectuau față de ea și prietenul ei pentru un furt reclamat de către inculpată, a predat mai multe documente printre care trei facturi emise de două societăți comerciale în care erau consemnate integral bunurile solicitate de inculpată, însă Camera de comerț București a comunicat că cele două societăți nu sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului.
Mai mult, s-a stabilit că scrisul de pe cele trei facturi, a fost executat de martora C. E., vânzătoare la . la începutul lunii noiembrie 1998, la solicitarea inculpatei, care le-a semnat în prezența martorei P. L..
Referitor la împrejurării producerii incendiului din declarații martorilor P. E. și A. M. s-a concluzionat că incendiul s-a produs în jurul orei 3.00 în dimineața de 19 decembrie 1998 fiind sesizat inițial de prima martoră care a fost trezită de explozie.
Aceasta s-a deplasat la apartamentul nr. 7, a observat că ușa era deschisă spre interior, toate ușile din interior erau deschise la perete și că în ultima cameră ardea ceva.
Pompierii chemați la fața locului, au spart geamurile pentru a ieși fumul și au stins incendiul, unul dintre aceștia sesizând că într-o priză existau fire metalice ce duceau către talpa metalică a unui fier de călcat.
La etajul 4 un pompier a găsit-o pe victima D. C. căzută peste o bicicletă în stare de inconștiență, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Slatina iar apoi la Spitalul Clinic nr. 1 C..
În fine, s-a considerat, potrivit raportului de expertiză efectuat de Biroul Local de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul D., că este posibilă declanșarea unui incendiu prin lăsarea unui fier de călcat într-un dormitor în contact cu materiale textile, temperatura degajată de acesta fiind mult mai mare decât aprinderea.
Luându-se în calcul depozițiile martorilor sus menționați potrivit cărora accesul în dormitorul în care s-a declanșat incendiul aparținea exclusiv inculpatei, fiindcă doar ea avea asupra ei permanent cheia de la lacătul camerei, precum și declarația fiicei acesteia care a spus că ar fi folosit benzină la declanșarea incendiului, s-a concluzionat că inculpata este autorul faptelor.
Referitor la infracțiunea de distrugere, Curtea reține, pe baza raportului de expertiză criminalistică nr. 363/25 septembrie 2000 efectuat de IML București (f.32 dosarul nr. 7096/1999 al Judecătoriei Drobeta T.-S.) că nu s-a stabilit cu certitudine că incendiul din noaptea de 18/19 decembrie 1998 a fost declanșat ca urmare a lăsării unui fier de călcat cu termoregulator în priză, pentru că atât raportul acesta, cât și cel inițial, efectuat de către Biroul de Expertize Local, au concluzionat că incendiul se putea produce ca urmare a lăsării unui fier de călcat.
De asemenea, s-a mai concluzionat că, din probatoriul testimonial administrat în cauză, rezultă posibilitatea ca apartamentul să fi fost incendiat cu benzină însă datorită lipsei unor probe materiale din care să rezulte prezența urmelor de benzină, nu se poate stabili cu certitudine dacă s-a folosit acest combustibil pentru a incendia apartamentul respectiv.
Datorită ultimei concluzii, nu pot fi primite ca având valoare probantă certă declarațiile martorelor N. I. (f.35 dosarul Judecătoriei Slatina, Comisia rogatorie) potrivit căreia mirosea a benzină și nici ale martorei Aspiridon (N.) C. (f. 107 același dosar), care a găsit un macat îmbibat cu benzină, fiindcă probele materiale lipsesc.
Art. 396 alin. 2 Cpp prevede, în plus față de vechea reglementare, că doar dacă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat se pronunță condamnarea.
În speță, în primul rând, nu există nici o probă directă că incendiul a fost declanșat de către o persoană, toate concluziile experților fiind în sensul că este posibil ca incendiul să fi fost declanșat fie de către un fier de călcat,dacă se poate presupune, pe baza celor observate de un pompier, că era racordat la priză și că era nu numai pornit, dar și reglat la o temperatură mai mare decât cea de aprindere, fie că este posibil, pe baza declarațiilor de martorilor care au simțit miros de benzină, ca aceasta să fi cauzat incendiul.
Sub acest aspect este de observat că martora N. (actuală S.) C.(f. 107 dosar comisie rogatorie) a găsit după ce s-a stins incendiul, o țesătura macat îmbibată cu benzină în interiorul camerei închiriate, nu în interiorul dormitorului incendiat.
Faptul că imediat după incendiu s-a simțit miros puternic de benzină în dormitorul închiriat, nu în cel incendiat, rezultă și din declarațiile celeilalte chiriașe, martora N. I.(f. 45, dosar comisie rogatorie).
În al doilea rând, dacă se poate considera rezonabil că incendiul a fost declanșat intenționat, nu se poate constata că doar inculpata avea motivația necesară și că doar ea putea să aibă acces la camera incendiată fiindcă avea asupra ei tot timpul cheia de la lacătul camerei în contextul în care în apartament de care ținea dormitorul incendiat aveau acces și alte persoane, iar motivația poate fi constatată și la prietenul fiicei ei, care i-ar fi cerut, potrivit susținerilor inculpatei, să-și retragă plângerile penale formulate aspect real împotriva lui, iar dacă nu se va conforma, i-a atras atenția că v-a susține că inculpata a dat foc apartamentului.
La aprecierea îndoielii rezonabile a comiterii faptei de către inculpată stă și împrejurarea că aceasta locuia chiar în apartamentul de sub cel în care se afla camera incendiată, astfel încât există dubii serioase că o persoană care incendiază un apartament într-un . pe faptul că incendiul poate fi limitat doar la camera sau apartamentul în care a declanșat incendiul.
Toate celelalte aspecte referitoare la dovedirea motivației inculpatei, falsificarea facturilor de achiziționare a mobilierului și la faptul că martora N. I. ar fi fost apelată în noaptea respectivă de mai multe ori pe telefonul de la barul unde era angajată fără ca apelantul să spună ceva, nu reprezintă nici măcar probe indirecte ale distrugerii apartamentului prin incendiere de către inculpată și nu duc la concluzia că doar inculpata putea fi autorul faptei.
Declarațiile fiicei sale și ale prietenului acesteia de atunci prin care este culpabilizată inculpata trebuie privite cu circumspecție în contextul în care declarațiile fiicei au fost retrase în mod justificat, iar relațiile dintre martori și inculpată erau de șicană reciprocă în aceea perioadă.
Așa fiind, în temeiul art. 421 ain. 2 lit. a Cpp va admite apelul procurorului și al inculpatei, pentru considerentele precizate, va desființa parțial sentința atacată și, pronunțând o nouă hotărâre va achita pe inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. și ped. de art. 253 alin. 4 C.p.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate, fiindcă argumentele inculpatei referitoare la incidența vechiului cod penal ca lege penală mai favorabilă datorită celor statuate prin Decizia CCR nr.1092/2012 sunt lipsite de relevanță, fiindcă inculpata nu a solicitat continuarea procesului penal dacă se va constata incidența prescripției răspunderii penale cu privire la infracțiunea de tentativă la înșelăciune, astfel încât curtea poate să cenzureze validitatea prescripției doar referitor la infracțiunea de distrugere în calea de atac a parchetului și constatând că în mod greșit s-a considerat că a intervenit prescripția pentru infracțiunea respectivă, să soluționeze fondul cauzei.
Va respinge cererea inculpatei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului penal, fiindcă nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute la art. 276 Cpp pentru acordarea cheltuielilor efectuate de către părți în cursul procesului penal.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cpp.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. și inculpata C. E. împotriva sentinței penale nr. 258 din 11 martie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., desființează parțial sentința atacată, și pronunțând o nouă hotărâre:
În temeiul art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p. achită pe inculpata C. E., fiica lui G. și C., născută la 18.11.1960, în ., domiciliată în Slatina, ., ., apartament 1, CNP_, identificată cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Slatina la 12.12.2012 pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. și ped. de art. 253 alin. 4 C.p.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge cererea inculpatei de acordare a cheltuielilor judiciare.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, rămân în sarcina acestuia.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va avansa din Fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
V. CHITIDEANELENA B.
GREFIER
D. S.
Red. C.V./M.N.
4 ex./25.03.2015
Jud.fond.-O. C.
| ← Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 431/2015. Curtea de Apel CLUJ | Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr.... → |
|---|
