Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 426/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 426/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 26023/211/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 426/A/2015
Ședința publică din 20 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B., judecător
JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: E. C. B.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. G.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul V. G., împotriva Sentinței penale nr. 67/2015 din data de 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj N., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N. pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere sau semnalizare falsă prevăzute de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. „f” C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., art. 332 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul V. G. –aflat în stare de detenție -, asistat de av. Colceri R. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul V. G., declară că își menține apelul declarat și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar o adeverință medicală, un număr de patru scrisori medicale și un memoriu, cerere încuviințată de instanță.
Se aduce la cunoștință inculpatului faptul că are posibilitatea ca și în această fază procesuală să dea o declarație, aducându-i-se la cunoștință drepturile prev. de art. 83 C.p.p. și obligațiile pe care le are, potrivit disp. art 108 al.2 Cpp.
Inculpatul arată că nu dorește să dea o nouă declarație și își menține declarațiile date până în prezent.
Curtea, nemaifiind solicitate alte cereri și întrucât nu au fost invocate excepții, acordă cuvântul cu privire la apelul formulat de inculpat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat –avocat Colceri R. O. – solicită admiterea apelului, solicitând desființarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului pedepsei. La pronunțarea hotărârii, solicită a se ține cont de art. 74 C.p., astfel să se aibă în vedere împrejurarea comiterii faptei, respectiv atitudinea inculpatului, a recunoscut și a regretat fapta și a colaborat cu organele judiciare. De asemenea, solicită a se observa că inculpatul a sustras bunurile pentru a-și cumpăra haine și hrană. Pentru aceste motive, solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului. Cu cheltuieli judiciare din fondul MJ.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului declarat de către inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare în favoarea statului, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță, este legală și temeinică. Inculpatul a fost judecat în procedura simplificată, recunoscând comiterea celor două fapte. Pedepsele aplicate sunt în limite legale, reduse cu o treime și pedeapsa rezultantă este corect stabilită. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul este recidivist iar faptele acestuia sunt extrem de grave.
Inculpatul V. G., având ultimul cuvânt, solicită aplicarea unei pedepse mai blânde.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., în temeiul articolului 228, alin.1, 229, alin.1, lit.b și alin.3, lit.f din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul V. G., fiul lui G. și S., născut la data de 11.06.1985, în localitatea Aleșd, jud.Bihor, cu domiciliul în localitatea Aleșd, ., jud.Bihor, CNP_, deținut în prezent în P. G., cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul articolului 332, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul V. G., fiul lui G. și S., născut la data de11.06.1985, în localitatea Aleșd, jud.Bihor, cu domiciliul în localitatea Aleșd, ., jud.Bihor, CNP_, deținut în prezent în P. G., cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptului de a comunica cu L. A., zis „G.”, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b, d, h și n din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.
În temeiul dispozițiilor articolului 38, alin.1 și art.39, alin.1, litera b din Codul penal, s-au contopit cele două pedepse de 2 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință, iar dintre aceste pedepse a ales pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul dispozițiilor art.45, alin.1 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptului de a comunica cu L. A., zis „G.”, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b, d, h și n din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.
În temeiul articolului 104, alin.2 raportat la art.43, alin.1 din Codul penal s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.772/27.05.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă la data de 13.06.2011 și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 359 zile (11 luni și 24 zile) care s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani, 5 luni și 24 zile închisoare pe care o aplică inculpatului.
În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d, h și n din Codul penal au fost interzise inculpatului exercitareadreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptului de a comunica cu L. A., zis „G.”.
In temeiul articolului 399, alin.1 din noul Cod de procedură penală s-a menținut măsura arestării inculpatului.
În temeiul articolului 72 din noul Cod penal s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate, durata reținerii și arestării preventive începând din data de 09.11.2014 până la zi.
În temeiul articolelor 25, alin.1 și 397, alin.1 din noul Cod de procedură penală, raportat la articolul 1349 din Noul cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA București – Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj, cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr.17, jud.Cluj și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea acestei părți civile suma de 1158,09 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
În temeiul articolului 112, alin.1, litera b din Codul penal s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a confiscării speciale a cuțitului ale cărui componente (un fragment metalic și un mâner de cuțit de culoare galbenă) se află în plicurile de la filele 16-17 din dosarul de UP.
În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. A. I. se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul V. G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr._/P/28.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228, alin.1, 229, alin.1, lit.b și alin.3, lit.f din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 din Codul penal și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă prevăzută de art.332, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 din Codul penal, ambele cu aplicarea articolului 38, alin.2 din Codul penal, reținându-se în sarcina inculpatului că în noaptea de 08/09.11.2014, în jurul orei 3,30, împreună cu o altă persoană rămasă până în prezent neidentificată, a tăiat și a sustras cabluri din cupru de la instalațiile de siguranță și dirijare a căii ferate, aferente stațiilor CFR Cluj N. – B. Triaj, prin care s-a pus în pericol siguranța mijloacelor de transport pe calea ferată.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015, anterior citirii actului de sesizare, avocatul inculpatului a solicitat aplicarea art.374, alin.4, 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală.
Inculpatul a arătat personal că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată și că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale (f 21).
Admițând cererea formulată de către inculpat, în temeiul art.374, alin.4 și art.375 raportat la art.396 din noul Cod de procedură penală, instanța nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și coroborând declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale (f 56, 58-59) cu declarația de recunoaștere a săvârșirii faptelor dată de către inculpat în fața instanței de judecată (f 21) cu toate celelalte probe aflate la dosar, respectiv: procesul – verbal de sesizare (f 13), procesul – verbal de cercetare la fața locului (f 14-15), planșa fotografică cu aspectele cercetării la fața locului (f 19-26), procesul – verbal de conducere la fața locului (f 27), planșa fotografică cu aspectele conducerii la fața locului (f 28-32), telegrama prin care s-a avizat evenimentul de cale ferată (f 33), plângerea penală a Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” SA București – Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj nr.592/2014 privind întinderea pagubei și punerea în pericol a siguranței circulației trenurilor (f 34-35), procesul verbal de căutare a numitului L. A. (Goțo) (f 36), declarațiile martorilor M. C., L. I. – V. și L. V. (f 37-38, 39, 41-42, 43-44), fișa de cazier judiciar a inculpatului (f 45, 46), dovada de restituire a bunurilor (f 47), cuțitul folosit la secționarea cablurilor (f 16-17), instanța reține în fapt că la data de 08.11.2014, inculpatul V. G. a consumat băuturi alcoolice în colonia de rromi de pe . mai multe persoane, inclusiv numitul L. A. (Goțo). Către miezul nopții, numitul L. A. (Goțo) a propus inculpatului să-l însoțească în zona stației CFR Cluj N., pentru a sustrage cabluri din cupru de la instalațiile căii ferate, în scopul obținerii unor sume de bani. În stare de ebrietate, inculpatul V. G. a acceptat propunerea acestuia și în acest scop, cei doi s-au deplasat cu un taximetru până în stația de autobuze IRA, după care și-au continuat drumul pe jos până în stația CFR Cluj N., unde au ajuns după miezul nopții. Inculpatul V. G. și L. A. (Goțo) au intrat în gara Cluj prin holul caselor de bilete și s-au deplasat pe lângă liniile de cale ferată înspre .” SA Cluj N.. Ajungând sub podul rutier care traversează liniile de cale ferată, L. A. (Goțo) i-a arătat inculpatului V. G. cablurile din cupru, care erau amplasate într-un canal din beton, acoperite din loc în loc cu dale din beton. Cu ajutorul unui cuțit pe care l-a luat de la domiciliu, numitul L. A. (Goțo) a tăiat două cabluri din cupru din tronsonul de cabluri aflate în conservare, unul de tip 33x1 și al doilea de tip 4x1, în lungime de 22 m fiecare și cablul de alimentare Cluj N. – B. Triaj, ceea ce a cauzat scoaterea din funcțiune a instalației BLA fir I și fir II. Inculpatul V. G. a adunat cablurile în formă de colac, le-a pus în sacoșe din rafie și cei doi le-au cărat împreună până în Piața Gării, unde le-au ascuns în spatele unui container aflat lângă mica piață agroalimentară, vis-a-vis de imobilul în care funcționează Poșta Română. Inculpatul V. G. a rămas lângă cabluri în timp ce numitul L. A. (Goțo) a cerut martorului L. I. – V., taximetrist care se afla în fața stației CFR Cluj N., să-l transporte pe . I. – V. a condus taximetrul la locul în care se afla inculpatul V. G., iar acesta din urmă a pus în portbagaj sacoșele în care se aflau cablurile sustrase. Pentru că zona în care i-a fost solicitată deplasarea, respectiv . zonă ”rău famată”, martorul L. I. – V. le-a cerut celor doi să-i achite cursa în avans, dar întrucât cei doi nu au avut bani, martorul L. I. – V. a refuzat efectuarea transportului și le-a dat jos bagajele din autoturism. În acel moment, martorul L. I. – V. a observat că în bagaje sunt cabluri din cupru, motiv pentru care a sesizat lucrătorii Postului de Poliție TF Cluj-N..
Inculpatul V. G. a fost depistat lângă cablurile sustrase, în timp ce numitul L. A. (Goțo) a fugit și până în prezent nu s-a reușit identificarea și prinderea sa (f 40-44, 48-51), motiv pentru care s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea de către autor necunoscut a infracțiunilor de furt calificat și distrugere sau semnalizare falsă prevăzute de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. f și art. 332 alin. 1 Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Codul penal.
Prin sustragerea cablurilor, s-a pus în pericol siguranța circulației trenurilor deoarece instalația nu a mai putut asigura controlul poziției trenurilor pe porțiunile de linie ocupată, prin aceasta toată responsabilitatea efectuării circulației trenurilor fiind transferată factorului uman (f 33-35). S-a produs totodată o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată prin întârzierea a 7 trenuri cu un total de 61 minute (f 10).
Persoana vătămată C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA București – Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a evaluat prejudiciul material cauzat la suma de 1158,09 lei, reprezentând valoarea rămasă după scăderea valorii materialelor recuperate din totalul prejudiciului cauzat (f. 35), iar existența și întinderea prejudiciului material a fost probată prin devizul de la filele 11-12.
În drept, așa cum au fost descrise, recunoscute și probate, fapta inculpatului care a tăiat cabluri din cupru de la instalațiile de siguranță și dirijare a căii ferate, aferente stațiilor CFR Cluj N. – B. Triaj, punând astfel în pericol siguranța mijloacelor de transport pe calea ferată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă prevăzută de art.332, alin.1 din Codul penal și fapta inculpatului care a sustras cabluri din cupru de la instalațiile de siguranță și dirijare a căii ferate, aferente stațiilor CFR Cluj N. – B. Triaj, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228, alin.1, 229, alin.1, lit.b și alin.3, lit.f din Codul penal.
Potrivit art.41, alin.1 din Codul penal, există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Pentru că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat cu forma de vinovăție a intenției după ce a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune intenționată la pedeapsa închisorii mai mare de un an (pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.772/27.05.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la data de 13.06.2011), iar pedepsele prevăzute de lege pentru noile infracțiuni sunt mai mari de 1 an, instanța va reține în sarcina inculpatului și dispozițiile articolului 41, alin.1 din Codul penal.
Având în vedere încadrarea în drept a faptelor săvârșite, instanța a condamnat pe inculpat pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite la câte o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 74 din Codul penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, limitele de pedeapsă fixate în noul Cod penal, reduse însă potrivit art.374, alin.4, 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală.
La stabilirea cuantumului pedepselor în concret, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor și făptuitorului pentru aprecierea căruia ține seama de faptul că inculpatul a recunoscut toate faptele comise și și-a exprimat regretul pentru încălcarea legii penale, că a participat la săvârșirea faptei la propunerea numitului L. A. (Goțo) și pe fondul stării de ebrietate, dar s-a reținut de asemenea în defavoarea inculpatului gravitatea deosebită a faptelor pentru care este judecat, aceasta fiind esențial sporită de urmarea acțiunii de distrugere care a constat nu doar în cauzarea unui prejudiciu material, ci mai ales în punerea în pericol a siguranței circulației trenurilor, nemaiputând fi asigurat controlul poziției lor pe porțiunile de linie ocupată și tulburările în activitatea de transport pe calea ferată prin întârzierea a 7 trenuri, împrejurarea că prejudiciul material cauzat nu a fost reparat, fiind recuperat doar într-o mică proporție prin recuperarea cablurilor sustrase, că fapta a fost comisă după o pregătire prealabilă în acest scop (inclusiv prin dotarea autorilor cu un cuțit pentru tăierea cablurilor) și în timpul nopții, întunericul conferind inculpaților condiții favorabile comiterii faptei, că scopul urmărit de inculpat a fost obținerea unor venituri pe căi facile, deși ilicite, precum și că inculpatului care a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului și deși a fost eliberat condiționat în 16.09.2014, cu un rest rămas neexecutat de 359 zile închisoare (f 46), prin faptele pentru care este judecat a sfidat încrederea investită de autorități în buna sa conduită după eliberare, dovedind de asemenea lipsa efectului educativ al pedepselor la care a fost condamnat și pe care le-a executat inculpatul anterior, care nu s-au dovedit în măsură să îndrepte comportamentul social al inculpatului, acesta manifestând indiferență și iresponsabilitate față de valorile sociale încălcate și față de gravitatea consecințelor distrugerii instalațiilor aferente traficului feroviar, cu atât mai mult cu cât inculpatul era conștient de faptul că dacă își menține comportamentul infracțional pe perioada liberării condiționate din executarea ultimei pedepse riscă să fie privat de libertate. Instanța va reține de asemenea perseverența inculpatului în comiterea unor fapte ce intră sub incidența legii penale, de o gravitate chiar mai mare decât cele comise anterior și reluarea activității sale antisociale la scurt timp după eliberarea sa din executarea unei pedepse privative de libertate, element de natură a crea judecătorului convingerea că faptele pentru care este cercetat inculpatul în cauză nu sunt accidentale.
În consecință, în temeiul articolului 228, alin.1, 229, alin.1, lit.b și alin.3, lit.f din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 din Codul penal și cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, instanța a condamnat pe inculpatul V. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul articolului 332, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 din Codul penal și cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, instanța a condamnat pe inculpatul V. G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și va aplica inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptului de a comunica cu L. A., zis „G.”, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b, d, h și n din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.
În temeiul articolului 38, alin.1 din Codul penal, instanța a reținut că infracțiunile pentru care au fost stabilite cele două pedepse sus menționate prin această sentință penală sunt concurente întrucât aceste infracțiuni au fost săvârșite de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Potrivit articolului art.39, alin.1, litera b din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În consecință, în temeiul dispozițiilor articolului 38, alin.1 și art.39, alin.1, litera b din Codul penal, instanța a contopit cele două pedepse de 2 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință, iar dintre aceste pedepse s-a ales pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
Potrivit articolului 45, alin.1 din Codul penal, dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite în concurs s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.
Prin urmare, în temeiul art.45, alin.1 din Codul penal, instanța a aplicat inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptului de a comunica cu L. A., zis „G.”, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b, d, h și n din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.
Potrivit articolului art.104, alin.2 din Codul penal, dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă, iar pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
În speță, infracțiunile pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză au fost comise în intervalul de timp cuprins între data eliberării sale condiționate din executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.772/27.05.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la data de 13.06.2011 (16.09.2014) și până la împlinirea duratei pedepsei (11.07.2015) și a fost descoperită în termenul de supraveghere.
Prin urmare, în temeiul articolului 104, alin.2 raportat la art.43, alin.1 din Codul penal instanța a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.772/27.05.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă la data de 13.06.2011 și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 359 zile (11 luni și 24 zile) care se va adăuga la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani, 5 luni și 24 zile închisoare pe care a aplicat-o inculpatului.
În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d, h și n din Codul penal instanța a interzis inculpatului exercitareadreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptului de a comunica cu L. A., zis „G.”.
Potrivit articolului 399, alin.1 din Codul de procedură penală, instanța a avut obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
În consecință, în temeiul articolului 399, alin.1 din noul Cod de procedură penală, instanța a menținut măsura arestării inculpatului.
Potrivit articolului 72 din Codul penal, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.
În consecință, în temeiul articolului 72 din noul Cod penal, instanța a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate, durata reținerii și arestării preventive începând din data de 09.11.2014 până la zi.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că persoana vătămată C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA București – Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1158,09 lei, reprezentând valoarea rămasă după scăderea valorii materialelor recuperate din totalul prejudiciului cauzat (f 35), a cărui existență și întindere rezultă din devizul de la filele 11-12.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, cu vinovăție, a luat din posesia persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia și cu scopul de a și le însuși pe nedrept, niște cabluri de alimentare din cupru de la instalațiile de siguranță și dirijare a căii ferate, aferente stațiilor CFR Cluj N. – B. Triaj, iar în acest scop a distrus instalația de siguranță și dirijare a traficului feroviar, punând astfel în pericol siguranța circulației trenurilor și tulburând activitatea de transport pe calea ferată prin întârzierea a 7 trenuri cu un total de 61 minute.
Așadar, în urma faptelor inculpatului, persoana vătămată a suferit un prejudiciu material constând în valoarea bunurilor sustrase și a componentelor instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar distruse. Inculpatul nu a contestat valoarea prejudiciului pretins de persoana vătămată.
În consecință, constatând îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul articolelor 25, alin.1 și 397, alin.1 din noul Cod de procedură penală, raportat la articolul 1349 din Noul Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA București – Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj și a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea acestei părți civile suma de 1158,09 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
Conform dispozițiilor articolului 112, alin.1, litera b din Codul penal, bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, sunt supuse măsurii de siguranță a confiscării speciale. Prin urmare, întrucât inculpatul a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, cuțitul ale cărui componente se află în plicurile de la filele 16-17 din dosarul de UP, în temeiul articolului 112, alin.1, litera b din Codul penal instanța a aplicat inculpatului măsura de siguranță a confiscării speciale a cuțitului ale cărui componente (un fragment metalic și un mâner de cuțit de culoare galbenă) se află în plicurile de la filele 16-17 din dosarul de UP.
Potrivit art. 274, alin.1 din Codul de procedură penală, în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului. Prin urmare, întrucât inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, în temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. A. I. se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul V. G..
S-a solicitat desființarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate ținând cont de circumstanțele favorabile inculpatului, respectiv împrejurarea comiterii faptei, atitudinea inculpatului care a recunoscut și a regretat fapta și a colaborat cu organele judiciare. De asemenea, solicită a se observa că inculpatul a sustras bunurile pentru a-și cumpăra haine și hrană.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Soluția pronunțată de prima instanță este rezultatul unei analize temeinice și juste a probatoriul cauzei, starea de fapt fiind clar stabilită astfel cum a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de inculpatul V. G. care au cerut ca judecata la fond să aibă loc în procedură simplificată.
Astfel, s-a reținut că, în noaptea de 08.11.2014 inculpatul V. G., după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu încă o persoană rămasă neidentificată, s-a deplasat în zona stației CFR Cluj N. de unde a tăiat cabluri din cupru de la instalațiile de siguranță și dirijare a căii ferate, aferente stațiilor CFR Cluj N. – B. Triaj, punând astfel în pericol siguranța mijloacelor de transport pe calea ferată și tulburând activitatea de transport pe calea ferată prin întârzierea a 7 trenuri cu un total de 61 minute, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă prevăzută de art.332, alin.1 din Codul penal. Cu aceeași ocazie inculpatul a sustras cabluri din cupru de la instalațiile de siguranță și dirijare a căii ferate, aferente stațiilor CFR Cluj N. – B. Triaj, producând un prejudiciu în sumă de 1158,09 lei – recuperat - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228, alin.1, 229, alin.1, lit.b și alin.3, lit.f din Codul penal.
Urmare a probelor ce au fost administrate în cursul urmăririi penale și admițând cererea inculpatului de a se judeca în procedură simplificată, consecutiv cu reducerea limitelor legale de pedeapsă potrivit art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța fondului a pronunțat hotărâre de condamnare a acestuia la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 332, alin.1 din Codul penal și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 228, alin.1, 229, alin.1, lit.b și alin.3, lit.f din Codul penal, pe care le-a contopit, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, potrivit art. 38,39 Cod penal. Întrucât inculpatul V. G. a săvârșit faptele în stare de recidivă, instanța a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei ce atrăgea starea de recidivă și a dispus în mod corect executarea restului de pedeapsă de 359 zile, alături de pedeapsa aplicată, rezultând în final 3 ani, 5 luni și 24 zile închisoare.
Raportat la criticile aduse în apel prin care s-a cerut o nouă individualizare, pronunțarea unei pedepse mai blânde, acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Infracțiunile comise de inculpatul V. G., respectiv furt de instalații de dirijare și siguranță a traficului feroviar și distrugere sau semnalizarea falsă sunt infracțiuni grave, a căror comitere pot duce la adevărate dezastre în traficul feroviar, sens în care legiuitorul a înțeles să le sancționeze cu pedepse aspre, de până la 10 ani închisoare. De altfel, în speța concretă, chiar dacă inculpatul V. G. a fost depistat în momentele imediat următoare comiterii faptelor, acestea au avut ca urmare tulburarea traficului feroviar, fiind afectată circulația unui număr de 7 trenuri.
Curtea observă faptul că toate împrejurările favorabile inculpatului și care circumstanțiază atât persoana acestuia cât și faptele în concret au fost avute în vedere de către prima instanță care a stabilit pedepse situate la minimul special. Pronunțarea unei pedepse mai blânde apare ca vădit neîntemeiată, raportat și gravitatea faptelor săvârșite și la persistența infracțională a inculpatului ce a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii tot pentru infracțiuni de furt.
Așa fiind, în baza art. 421 pct. 1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G..
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului preventiv, începând cu data de 09.11.2014 și până în prezent.
Va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu cuvenit av. Colceri R. O..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G., fiul lui G. și S., născut la data de 11.06.1985, în localitatea Aleșd, jud.Bihor, cu domiciliul în localitatea Aleșd, ., jud.Bihor, CNP_, deținut în prezent în P. G., cu antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 67/22.01.2015 a Judecătoriei Cluj N.. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului preventiv, începând cu data de 09.11.2014 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu cuvenit av. Colceri R. O..
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
E. BOTEZANVALENTIN C.
GREFIER
E. C. B.
Red. E.B./M.N.
4 ex./27.03.2015
Jud.fond.-M.G.M.
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 440/2015. Curtea... | Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 431/2015. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








