Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 23845/211/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.158/A/2015

Ședința publică din 30 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I., judecător

JUDECĂTOR: A. C.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public reprezentat prin C. O. T. – procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr.1419 din data de 03 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., privind pe inculpatul B. A. M., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de art.86 al.2 din OUG 195/2002 (2 fapte), fiecare cu aplicarea art.37 al.1 lit.a, totul cu aplicarea art.33 lit.b C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului B. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună menținerea pedepselor pentru cele două infracțiuni prev. de art.86 alin.2 din OUG 195/2002, dar efectuarea corectă a operațiunilor de cazier în raport de mențiunile cuprinse în fișa de cazier și de data săvârșirii faptelor din prezenta cauză, cu înlăturarea din perioada executată a intervalului 06.12._11.

Susține că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sent.pen.748/2008 a Judecătoriei Cluj-N., 958/2008 a Judecătoriei Cluj-N. și 996/2012 a Judecătoriei Cluj-N. au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni. Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.244/2010 a Judecătoriei Cluj-N., săvârșită în 04/05.12.2009, a fost comisă în condițiile pluralității intermediare de infracțiuni față de pedepsele aplicate prin sentințele penale nr.748/2008 și 958/2008, ambele ale Judecătoriei Cluj-N.. Faptele pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză și cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.1459/2012 a Judecătoriei Cluj-N. au fost comise în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie față de sentința penală nr.244/2010 a Judecătoriei Cluj-N.. Judecătoria Baia M. în mod greșit a dispus contopirea tuturor pedepselor aplicate prin toate aceste sentințe, fiind dedusă întreaga perioadă executată începând din anul 2009. Astfel, într-o primă etapă trebuiau contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr.748/2008, 958/2008 și 996/2012 ale Judecătoriei Cluj-N., apoi efectuând operațiunile de cazier, cu pedeapsa aplicată prin sent.pen.244/2010 a Judecătoriei Cluj-N., deducând perioada executată din 06.12._11, iar apoi restul de 480 zile trebuia contopit cu pedepsele aplicate pentru faptele comise în stare de recidivă (cele din prezenta cauză și cea pentru care a fost condamnat prin sent.pen.1459/2012 a Judecătoriei Cluj-N.). Procedând astfel, inculpatul nu ar fi beneficiat de deducerea întregii perioade executate, ci doar a perioadei cuprinse între 04.01._13, așa cum era corect.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 1.419 din 3 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._ , în baza art.86 al.2 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art.37 al.1 lit.a din C.pen. din 1968, art.5 din C.pen. și art.396 al.10 din C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului B. A.-M., fiul lui D. și H., născut la 30 decembrie 1989 în Cluj-N., jud. Cluj, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., cetățenia română, necăsătorit, studii medii, taximetrist, CNP_, cu antecedente penale la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.

S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În baza art.86 al.2 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art.37 al.1 lit.a din C.pen. din 1968, art.5 din C.pen. și art.396 al.10 din C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului B. A.-M. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.

S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În baza art.36 al.1 și 33 lit.a din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului, atât între ele cât și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.869/5 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. definitivă prin nerecurare la data de 23 aprilie 2014.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.869/5 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. definitivă prin nerecurare la data de 23 aprilie 2014 și s-au repus pedepsele de 3 ani închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare și 10 luni închisoare în individualitatea lor și s-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

În baza art.36 al.1 rap. la art.34 al.1 lit.b din C.pen. din 1968 s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare, 10 luni închisoare, 10 luni închisoare și 10 luni închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art.71 al.2 din C.pen. din 1968 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 al.1 lit.a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al.2 din C.pen.

S-a constatat pedeapsă executată în perioadele 6 decembrie 2009–12 august 2011 și 4 ianuarie 2013 – 8 mai 2013 când a fost liberat condiționat cu un rest de 415 zile de închisoare.

În baza art.274 al.1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.5355/P/2012 din data de 24.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 11.10.2013 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. A. M., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, fiecare prev. de art.86 al.2 din OUG 195/2002, R, cu aplicarea art. 37 al.1 lit.a din C.pen. din 1968, totul cu aplicarea art.33 lit.a din C.pen. din 1968.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut faptele inculpatului B. A. M., care la data de 31 mai 2012, în jurul orei 20.20 a condus pe drumurile publice, respectiv pe . Cluj-N. autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, efectuând servicii de taximetrie, deși i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar la data de 21 octombrie 2012, în jurul orei 8.00, în aceleași condiții a condus autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ pe .-N..

La primul termen de judecată din data de 27.11.2014, înainte de citirea actului de sesizare al instanței, după ce s-au adus la cunoștința inculpatului prevederile art.374 alin.(4) Noul Cod de procedură penală, acesta a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea altor probe.

Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisuri în circumstanțiere depuse de către inculpat.

Cererea a fost admisă de instanța de judecată și analizând actele și lucrările dosarului, instanța reținând următoarele:

Conform procesului verbal de la fila 20 dos. UP la data de 31.05.2012, în jurul orei 20.20, în prezența martorului Berki Aladar inculpatul B. A. M. fost depistat în trafic conducând autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, în regim de taxi, pe . Cluj-N. întrucât a încălcat marcajul longitudinal continuu. Din verificările efectuate de echipajul de poliție a reieșit că inculpatul figura la acel moment în baza de date având suspendată exercitarea dreptului de a conduce începând cu data de 4 martie 2012.

Inculpatul a declarat că avea cunoștință de această împrejurare, însă a fost nevoit să presteze activitatea de taximetrie pentru a-și asigura venituri.

Conform înscrisurilor de la filele 32-35 dos. UP rezultă că inculpatul era angajat al .. începând cu data de 20 februarie 2012 ca și conducător auto

Conform procesului verbal de la fila 53 dos. UP, la data de 21.10.2012, în jurul orei 8.30 în prezența martorului L. M. V. inculpatul B. A. M. fost depistat în trafic conducând autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, în regim de taxi, pe .-N. întrucât a depășit limita de viteză de 50 de km/h, având o viteză de 82 km/h. Din verificările efectuate de echipajul de poliție a reieșit că inculpatul figura la acel moment în baza de date având suspendată exercitarea dreptului de a conduce începând cu data de 4 martie 2012. În mașina inculpatului se afla martora T. M. C. care a declarat că a făcut comandă telefonică pentru un taxi, iar la locuința sa prezentat inculpatul care a condus autovehiculul pe . V., P-ța A. I. și apoi pe .-N.. Martorul L. M. V. a declarat că după ce a fost oprit pe . depășit limita legală de viteză, a fost oprit și autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ care era condus de către inculpat în regim de taxi, având pasager pe bancheta din spate.

Inculpatul a declarat că avea cunoștință de această împrejurare, însă a fost nevoit să presteze activitatea de taximetrie pentru a-și asigura venituri.

În concluzia condițiilor de mai sus, instanța de fond a reținut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 12 august 2011 cu un rest de 480 de zile de închisoare.

În drept, faptele inculpatului B. A. M. care, în cursul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 4 martie 2012, la data de 31 mai 2012, în jurul orei 20.20 a condus pe drumurile publice, respectiv pe . Cluj-N. autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, efectuând servicii de taximetrie, deși i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar la data de 21 octombrie 2012, în jurul orei 8.00, în aceleași condiții a condus autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ pe .-N., întrunesc elementele constitutive a două de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, fiecare prev. de art.86 al.2 din OUG 195/2002, R, cu aplicarea art. 37 al.1 lit.a din C.pen. din 1968.

La individualizarea pedepselor s-au luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat, de prevederile art.396 al.10 din C.p.p., de gradul de pericol social al faptei, de starea de recidivă postcondamnatorie, de indiferența inculpatului care a continuat să conducă pe drumurile publice în regim de taxi, deși la data de 1 iunie 2012 a fost luată împotriva sa măsura reținerii, dar și de vârsta inculpatului și de împrejurarea că în prezent are o ocupație stabilă care îi asigură venituri constante.

În baza art.86 al.2 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art.37 al.1 lit.a din C.pen. din 1968, art.5 din C.pen. și art.396 al.10 din C.p.p. a fost condamnat inculpatul B. A.-M. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.

S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, având în vedere gravitatea relativ redusă a infracțiunii.

În baza art.86 al.2 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art.37 al.1 lit.a din C.pen. din 1968, art.5 din C.pen. și art.396 al.10 din C.p.p. a fost condamnat inculpatul B. A.-M. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.

S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr.713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/4 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr 713/R/21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, având în vedere gravitatea relativ redusă a infracțiunii.

În baza art.36 al.1 și 33 lit.a din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului, atât între ele cât și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.869/5 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. definitivă prin nerecurare la data de 23 aprilie 2014.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.869/5 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. definitivă prin nerecurare la data de 23 aprilie 2014 și s-au repus pedepsele de 3 ani închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare și 10 luni închisoare în individualitatea lor și s-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

În baza art.36 al.1 rap. la art.34 al.1 lit.b din C.pen. din 1968 au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare, 10 luni închisoare, 10 luni închisoare și 10 luni închisoare, a fost stabilită pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare care a fost sporită cu 2 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art.71 al.2 din C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art.71 al.2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

S-au dedus perioadele reținerilor din datele de 1 iunie 2012 și 21 octombrie 2012.

S-a constatat pedeapsa executată în perioadele 6 decembrie 2009 – 12 august 2011 și 4 ianuarie 2013 – 8 mai 2013 când a fost liberat condiționat cu un rest de 415 zile de închis.

În baza art.274 alin.1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. solicitând desființarea, în parte, a hotărârii atacate și, pronunțând o nouă hotărâre, să se mențină pedepsele aplicate inculpatului B. A. M. pentru cele două infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev. de art.86 alin.2 din O.U.G.195/2002 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și, apoi, să se efectueze corect operațiunile de cazier în raport de mențiunile cuprinse în fișa de cazier a inculpatului, și de data săvârșirii faptelor din prezenta cauză, cu înlăturarea din perioada executată, a intervalului din data de 06.12._11.

În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță nu a efectuat corect operațiunile juridice reclamate de cazierul inculpatului, ajungând să deducă din pedeapsa finală, o perioadă de timp mai mare, considerată ca executată.

Astfel, s-a apreciat că instanța, judecând faptele pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză, deși prin hotărârea Judecătoriei Baia M. nr.869/2013 s-a dispus contopirea tuturor pedepselor aplicate prin sentințe anterioare, în condițiile concursului de infracțiunii, fiind dedusă întreaga perioadă executată începând cu anul 2009 (fără a se ține cont de raporturile dintre infracțiuni), după aplicarea pedepselor, instanța trebuia să refacă primul termen al recidivei postcondamnatorii (într-o primă etapă, contopind pedepsele aplicate prin sentințele penale nr.748/23.10.2008 a Judecătoriei Cluj-N., nr.958/22.12.2008 a Judecătoriei Cluj-N. și nr.996/25.12.2012 a Judecătoriei Cluj-N., apoi efectuând operațiunile de cazier cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 244/Q4.03.2010 a Judecătoriei Cluj-N.), deducând perioada executată (06.12._11) iar apoi restul rămas neexecutat de 480 zile închisoare să îl contopească cu pedepsele aplicate pentru faptele comise în stare de recidivă (cele din prezenta cauză, precum și cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1459/11.12.2012 a Judecătoriei Cluj-N.).

Procedându-se în acest mod, inculpatul B. A. M. nu ar fi beneficiat de deducerea întregii perioade executate (ca și cum toate infracțiunile ar fi fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni), inclusiv a celei aferente pedepselor care formează primul termen al recidivei mari postcondamnatorii, ci doar a perioadei cuprinse între 04.01._13.

Verificând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispoz. art.417 alin.2 și art.420 alin.8 C.pr.pen., Curtea constată nefondat apelul formulat în cauză, pentru următoarele considerente:

Într-o primă fază, instanța a constatat în mod corect că faptele deduse prezentei judecăți au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție, aplicată prin sentința penală nr.244/04.03.2010a Judecătoriei Cluj-N. rămasă definitivă prin decizia penală nr.713/R/21.09.2010 a Curții de Apel Cluj.

Totodată, corect s-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente între ele și, cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.869/5 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. definitivă prin nerecurare la data de 23 aprilie 2014 și, drept urmare, s-a descontopit această pedeapsă rezultantă în pedepsele componente care, ulterior au fost contopite cu pedepsele aplicate pentru cele două noi infracțiuni deduse judecății și, în final, s-au dedus perioadele executate, care, practic erau menționate și în sentința de contopire.

Varianta propusă de parchet (de a se contopi pedepsele aplicate pentru cele două noi infracțiuni cu restul neexecutat de 480 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.244/04.03.2010 a Judecătoriei Cluj-N., precum și cu cea, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1459/11.12.2012 a Judecătoriei Cluj-N.) logică, de altfel, ar fi fost posibilă doar în ipoteza în care pedeapsa de 3 ani închisoare nu ar fi fost cuprinsă în sentința de contopire - nr.869/2013 a Judecătoriei Baia M.. Ori, această pedeapsă este cuprinsă în sentința de contopire, fapta pentru care s-a aplicat este concurentă cu cele pentru care s-au aplicat restul pedepselor din sentința de contopire (iar dacă, raporturile cu sentința nr.1459/11.12.2012 a Judecătoriei Cluj-N. ar fi fost greșit stabilite, oricum, există autoritate de lucru judecat, nu se poate interveni acum, pentru a modifica operațiile) și, în raport de acestea, corect prin sentința de contopire s-au dedus cele două perioade executate, operațiune care are, astfel, autoritate de lucru judecat și, nu se poate reforma, în nici un caz acest aspect ci, numai, introducerea unor noi, eventuale, pedepse, urmare a intervenirii unor noi fapte concurente, descoperite ulterior, cum este cazul celor din prezenta cauză.

Pe de altă parte, a efectua operațiunile solicitate de parchet, pe lângă operațiunile efectuate de prima instanță, ar însemna efectuarea și altor operațiuni de contopire, noi, neefectuate de prima instanță, ceea ce este inadmisibil direct la instanța de control judiciar, așa cum s-a stabilit prin Decizia RIL nr.70/2007 al ÎCCJ.

Pentru toate aceste considerente, apelul formulat în cauză se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Văzând și dispoz. art.275 alin.3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr. 1419 din 3 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

C. I. A. C. D. S.

Red.A.C./Dact.H.C.

3 ex./06.02.2015

Jud.fond: L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CLUJ