Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Decizia nr. 651/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 651/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ nr. 651/A/2015

Ședința publică din data de 06 mai 2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. – C. M.

JUDECĂTOR: D. P.

GREFIER: N. N.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: D. S.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de către inculpații - apelanți M. A., B. A. și L. C. împotriva sentinței penale nr. 28/23.02.2015, pronunțate de către Tribunalul S., în dosar nr._, în care inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul S., dat în dosarul de urmărire penală nr. 479/P/2014, după cum urmează:

- inculpatul – apelant M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută. de art.236 Cod penal raportat la art.234 alin.1 lit. f Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal și furt calificat (2 infracțiuni), prevăzute de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 lit. b și d) și alin.2 lit. b Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și 38 alin.2 Cod penal;

- inculpatul – apelant B. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută. de art.236 Cod penal raportat la art.234 alin.1 lit. f Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal, furt calificat (5 infracțiuni), prevăzute de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 lit. b și d și alin.2 lit. b Cod penal, complicitate la furt calificat, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art.228 alin.1 și art.229 alin.1 lit. b și d și alin.2 lit. b Cod penal și tentativă la furt calificat (2 infracțiuni), prevăzute de art.32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 și art.229 alin.1 lit. b și d și alin.2 lit. b Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și art.38 alin.2 Cod penal;

- inculpatul – apelant L. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută. de art.236 Cod penal raportat la art.234 alin.1 lit. f Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal, furt calificat (10 infracțiuni), prevăzute de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 lit. b și d și alin.2 lit. b Cod penal și tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 și art. 229 alin.1 lit. b și d și alin.2 lit. b Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal,

La apelul nominal se prezintă inculpatul – apelant M. A., în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, d-na avocat, d-na avocat Ț. R., cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie, f. 29, inculpatul L. C., în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, d-nul avocat Ț. O. G., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie existentă la dosar, f. 28 și inculpatul - apelant B. A., în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, d-na avocat S. A. M., cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie, f. 26.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că inculpaților – apelanți li s-au adus la adus la cunoștință drepturile procesuale, conform art. 83, art. 108 alin. 1 și 2 și art. 374 alin 2 C.proc.pen., sub semnătură, conform proceselor - verbale depuse la dosar (f. 52 - 54).

Inculpații – apelanți consimt să dea declarații, astfel că s-a procedat la ascultarea acestora, cele declarate fiind consemnate în cuprinsul proceselor – verbale depuse la dosar (f. 54 - 56) semnat de către inculpații - apelanți, apărătorii acestora, președintele completului și grefier.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat, Curtea acordă părților cuvântul asupra apelurilor declarat de către cei trei inculpați.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul – apelant L. C., d-l avocat Ț. O. solicită admiterea apelului declarat de către partea ce o reprezintă, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat și cea de tâlhărie calificată în sensul diminuării sub minimul prevăzut de către norma de incriminare în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat.

În susținerea poziției procesuale, apărătorul inculpatului – apelant L. C. arată că atât din starea de fapt reținută de către instanța de fond, cât și din declarațiile date de către inculpați în prezenta ședință publică rezultă că inculpatul ce îl reprezintă nu a aplicat lovituri victimei, singura eventuală agresiune este aceea de imobilizare a victimei în pat, alături de inculpatul M. A..

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, apărătorul acestuia solicită a se avea în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, în sensul că a recunoscut și regretat faptele comise.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul – apelant B. A., d-na avocat A. S. solicită admiterea apelului declarat de către inculpat și să se aibă în vedere declarația dată de către acesta în prezenta ședință publică, din care reiese că inculpatul, la momentul săvârșirii infracțiunii, se afla sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, se solicită a se avea în vedere că inculpatul nu a agresat victima ci, din contră, i-a acordat primul ajutor când a spălat-o pe față de sânge sau când a acoperit-o cu pătura.

Față de cele expuse, solicită admiterea apelului și diminuarea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea de omor calificat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul - apelant M. A., d-na avocat Ț. R. solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, schimbarea infracțiunii juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, lipsire de libertate în mod ilegal în cea de furt calificat și reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, cu reținerea în favoarea acestuia a recunoașterii vinovăției.

În susținerea poziției procesuale, apărătorul inculpatului – apelant M. A. apreciază schimbarea încadrării juridice de către instanța de fond a faptei din omor calificat, ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece inculpatul nu a avut intenția să omoare victima, ci de a găsi bunuri și sume de bani. Toți cei trei inculpați au afirmat că au pătruns în casa victimei, știind că nu este nimeni acasă, așadar, dacă ar fi avut cunoștință despre faptul că era cineva în imobil nu ar fi descins în casa victimei.

Mai mult, din declarațiile date rezultă că victima, la momentul la care inculpații au părăsit imobilul, era conștientă, deci nu au lăsat-o inconștientă.

În subsidiar, solicită reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate în sensul diminuării până înspre minimul special.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelurilor, ca nefondate, raportat la gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora.

Inculpatul – apelant L. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului și reducerea cuantumului pedepsei.

Inculpatul – apelant B. A., având ultimul cuvânt, solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa și diminuarea pedepsei.

Inculpatul – apelant M. A., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă, solicită admiterea apelului.

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 28/23.02.2015 a Tribunalului S., în baza art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., născut la data de 13.05.1990 în municipiul Timișoara, jud.T., CNP_, fiul lui I. și F., cetățean român, studii – 8 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupație și loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, cu domiciliul în ., jud.S., în prezent deținut în P. O., la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art.67 alin.1 și 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art.67 alin.1 și 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal,a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate C. I..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I. D. A.-C..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnă inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.T. D..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate G. M..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.C. C.-C..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.L. L..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate S.C.Ș. C. S.R.L. Țăud.

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ț. V..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate M. M..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ș. L..

În baza art.32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal,a fost condamnat inculpatul L. C., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în dauna persoanei vătămate S.C.Steso Flaviana S.R.L.

S-a constatat că inculpatul L. C. se află în prezent în executarea a două pedepse rezultante, de 1 an și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z., definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, pentru care a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.415/2014 și de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, pentru care a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.284/2014.

S-a constatat că cele treisprezece infracțiuni pentru care inculpatul este judecat în prezentul dosar și infracțiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. și prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin sunt concurente.

Au fost descontopite pedepsele rezultante din sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. și prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin și s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor, astfel: 1 an și 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z.), 1 an și 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.126/21.05.2014 a Judecătoriei Z.), 9 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin) și 1 an și 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin) și, în baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b) și art.40 alin.2 Cod penal, au fost contopite pedepsele repuse în individualitatea lor cu cele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 15 ani închisoare, 5 ani închisoare, 2 ani și 2 luni închisoare, 2 ani și 8 luni închisoare, 2 ani și 1 lună închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 2 ani și 2 luni închisoare, 3 ani și 3 luni închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare și 1 an închisoare, iar la pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 11 ani, 3 luni și 10 zile închisoare, rezultând o pedeapsă de 26 (douăzeci și șase) ani, 3 (trei) luni și 10 (zece) zile închisoare.

În baza art.45 alin.3 lit.a) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală,a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin Încheierea penală nr.69/A din data de 09.10.2014 a Tribunalului S., pronunțată în Dosar nr._, definitivă și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.24/UP/09.10.2014.

În baza art.404 alin.4 lit.a) Cod procedură penală, raportat la art.40 alin.3 și art.72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata arestării preventive și partea din pedeapsă executată, 27.01.2014 la 21.05.2014 și de la 09.10.2014 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.415/2014 din 30.12.2014, emis de Judecătoria Z. pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.304/26.11.2014 și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.284/2014 din 05.01.2015, emis de Judecătoria Huedin pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.237/18.12.2014 și dispune emiterea unor forme noi de executare.

În baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008, se aduce la cunoștința inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., născut la data de 14.06.1990 în municipiul Z., jud.S., CNP_, fiul lui F. și S., cetățean român, studii – 8 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, cu domiciliul în ., nr.94, jud.S., în prezent deținut în P. O., la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art.67 alin.1 și 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art.67 alin.1 și 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate C. I..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I. D. A.-C..

În baza art.48 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.T. D..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.C. C.-C..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.L. L..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ț. V..

În baza art.32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul BARBURAȘ A., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în dauna persoanei vătămate S.C.Steso Flaviana S.R.L.

S-a constatat că inculpatul B. A. se află în prezent în executarea a două pedepse rezultante, de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z., definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, pentru care a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.414/2014 și de 2 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, pentru care a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.285/2014.

S-a constatat că cele nouă infracțiuni pentru care inculpatul este judecat în prezentul dosar și infracțiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. și prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin sunt concurente, toate fiind comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.49/06.02.2013 a Judecătoriei Z., definitivă prin neapelare la data de 27.02.2013.

Au fost descontopite pedepsele rezultante din sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. și prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin și repune pedepsele componente în individualitatea lor, astfel: 1 an închisoare (aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z.), 1 an și 8 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z.), 1 an și 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin) și, în baza art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele repuse în individualitatea lor cu cele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 15 ani închisoare, 5 ani închisoare, 2 ani și 2 luni închisoare, 2 ani și 8 luni închisoare, 2 ani și 1 lună închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 2 ani și 2 luni închisoare, 2 ani închisoare și 1 an închisoare, iar la pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 ani și 10 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 22 ani și 10 luni închisoare.

În baza art.83 alin.1 Cod penal 1968 raportat la art.15 alin.2 din legea nr.187/2012 și art.43 alin.2 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.49/06.02.2013 a Judecătoriei Z. și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, de 22 ani și 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 24 (douăzeci și patru) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art.45 alin.3 lit.a) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală, s fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin Încheierea penală nr.69/A din data de 09.10.2014 a Tribunalului S., pronunțată în Dosar nr._, definitivă și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.22/UP/09.10.2014.

În baza art.404 alin.4 lit.a) Cod procedură penală, raportat la art.72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 09.10.2014 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.414/2014 din 30.12.2014, emis de Judecătoria Z. pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.304/26.11.2014 și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.285/2014 din 05.01.2015, emis de Judecătoria Huedin pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.237/18.12.2014 și dispune emiterea unor forme noi de executare.

În baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008, s-a adus la cunoștința inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. A., născut la data de 25.09.1984 în municipiul Z., jud.S., CNP_, fiul lui V. și Bumbușcă, cetățean român, studii - 6 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, tâmplar la .., recidivist, cu domiciliul în ., nr.143, jud.S., în prezent deținut în P. O., la pedeapsa de 27 (douăzeci și șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art.67 alin.1 și 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. A., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art.67 alin.1 și 2 Cod penal,s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. A., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate C. I..

În baza art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. A., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I. D. A.-C..

În baza art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 27 ani închisoare, 9 ani închisoare, 3 ani și 2 luni închisoare și 3 ani și 8 luni închisoare, iar la pedeapsa cea mai grea, de 27 ani închisoare adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 5 ani, 3 luni și 10 zile închisoare, rezultând o pedeapsă de 32 ani, 3 luni și 10 zile închisoare, pe care o reduce la maximul general prevăzut de art.60 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 30 (treizeci)ani închisoare.

În baza art.45 alin.3 lit.a) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin Încheierea penală nr.69/A din data de 09.10.2014 a Tribunalului S., pronunțată în Dosar nr._, definitivă și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.23/UP/09.10.2014.

În baza art.404 alin.4 lit.a) Cod procedură penală, raportat la art.72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 09.10.2014 la zi.

În baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008, s-a adus la cunoștința inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art.25 și art.397 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.23 alin.3 Cod procedură penală, art.1349, 1357 și 1382 Cod civil, au fost admise acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile D. A.-C., cu domiciliul în municipiul Z., ./A, jud.S., T. D., cu domiciliul în ., jud.S., Ț. V., cu domiciliul în municipiul Cluj N., ., nr.77, ., C. C. C., cu domiciliul în localitatea Sîntămărie, nr.61, ..S. și L. L., cu domiciliul în municipiul Z., ., ., jud.S. și obligați inculpații, în solidar, la despăgubiri reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat, astfel:

- inculpații L. C., B. A. și M. A., în solidar, la plata de sumei de 4.600 lei către partea civilă D. A.-C.;

- inculpații L. C. și B. A., în solidar, la plata sumelor de 1.400 lei către partea civilă T. D., 100 lei către partea civilă Ț. V., 1.800 lei către partea civilă C. C. C. și 1.062 lei către partea civilă L. L..

În baza art.25 alin.1 și art.397 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.313 din Legea nr.95/2006, au fost admise acțiunile civile formulate de S. Județean de Urgență Z. și S. Județean de Ambulanță S. și obligă inculpații, în solidar, la plata de despăgubiri, în cuantum de 2.083,43 lei către S. Județean de Urgență Z., sumă actualizată cu dobânda oficială a B.N.R. de la data producerii evenimentului și până la data plății integrale, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima G. I.-Coriolan-T. și de 504,70 lei către S. Județean de Ambulanță S., reprezentând cheltuieli de transport pentru victima G. I.-Coriolan-T..

S-a luat act că părțile civile C. I., cu domiciliul în municipiul Z., ., jud.S., S.C.Ș. C. S.R.L., cu sediul în localitatea Țăud, nr.18, ., M. M., cu domiciliul în municipiul Z., ..35, . și Ș. L., cu domiciliul în municipiul Z., ..D26, ., jud.S. au renunțat la constituirile de parte civilă, ca urmare a recuperării integrale a prejudiciului cauzat.

S-a luat act că persoanele vătămate G. M., cu domiciliul în localitatea B., Nr.56, . și S. S., cu domiciliul în localitatea Răstolțu Deșert, nr.63, . nu s-au constituit părți civile în cauză, întrucât nu au suferit niciun prejudiciu.

S-a luat act că persoana vătămată M. F.-C., cu domiciliul în localitatea Șimleu Silvaniei, ..51, jud.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.112 alin.5 Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpați a sumei de 500 lei, reprezentând valoarea aparatului foto sustras de inculpați de la victima G. I.-Coriolan-T. și distrus de aceștia, respectiv 166,66 lei de la fiecare inculpat.

În baza art.112 alin.1 lit.b) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul M. A. a unui levier metalic de culoare neagră, ridicat de la acesta cu ocazia percheziției domiciliare din data de 10.10.2014 și a unei perechi de pantofi sport mărimea 43, de culoare crem cu maro, cu șireturi de culoare maro, prezentând pe exterior două dungi de culoare albă, ridicată de la martorul Barbuș A. conform procesului-verbal de ridicare bunuri din data de 15.10.2014, bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S..

În baza art.112 alin.1 lit.b) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. A. a mănușilor din cauciuc și a cagulei ridicate cu ocazia conducerii în teren a inculpatului din data de 09.10.2014, bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S..

În baza art.397 alin.3 raportat la art.255 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către partea civilă C. I. a următoarelor bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S. și care sunt proprietatea părții civile: cuțit tip breloc cu mâner din plastic de culoare neagră în toc din piele ecologică, ridicat de la martora P. M. conform procesului-verbal de predare-primire bunuri din data de 14.10.2014 și ceas de mână cu brățară metalică marca Orient, ., ridicat de la martora P. M. conform dovezii de predare-primire din data de 16.10.2014.

În baza art.397 alin.3 raportat la art.255 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către persoana vătămată M. F.-C. a următoarelor bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S. și care au fost proprietatea victimei G. I.-Coriolan-T.: medalie din metal de culoare galbenă purtând inscripția „23 August” și ceas mecanic de buzunar cu carcasă metalică, ridicate cu ocazia conducerii în teren a inculpatului B. A. din data de 09.10.2014, precum și un plic conținând prezervative, ridicat din dormitorul victimei G. I.-Coriolan-T. cu ocazia efectuării cercetării la fața locului din data de 30.09.2014, bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S..

În baza art.397 alin.3 raportat la art.255 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpatul M. A. a unei perechi de pantofi sport tip tenis mărimea 41, de culoare albă, cu șireturi albe, prezentând pe exterior o dungă roșie și una albă și cusături neregulate albastre, ridicată de la martorul Barbuș A. conform procesului-verbal de ridicare bunuri din data de 15.10.2014, bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S..

Mijloacele materiale de probă care au fost înaintate de către P. de pe lângă Tribunalul S. odată cu rechizitoriul (1 plic de culoare verde sigilat, conținând depozit subunghial) și ulterior sesizării instanței, conform adresei din data de 17.12.2014 (4 pungi plastic ce conțin trei sfori de culoare verde și una de culoare alb roșiatică, ridicate din camera în care a fost găsită victima G. I.-Coriolan-T., 2 plicuri ce conțin sfori, găsite pe tocul ușii de acces în dormitorul victimei și una din încăperi, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, 1 plic ce conține sfoară cu care a fost legată victima de picioare, 1 plic ce conține sfoară, ridicată de pe conducta de gaz din camera în care a fost găsită victima, 1 plic ce conține o bucată de sfoară, 5 plicuri ce conțin telefoane și accesorii ridicate de la inculpații L. C., B. A. și M. A. și martorii P. M. și L. T. A., 1 plic ce conține pungi de plastic, ridicate cu ocazia conducerii în teren, 1 plic ce conține o bucată placaj provenită de la un ambalaj tip geantă diplomat pe care au fost identificate urme de încălțăminte, ridicată cu ocazia cercetării la fața locului, 1 plic ce conține o piesă confecționată din lemn, pe care au fost identificate pete brun roșcate, ce provine dintr-un set de tacâmuri, ridicată cu ocazia cercetării la fața locului, 4 bucăți plicuri ce conțin pelicule brun roșcate ridicate de pe peretele din dormitor, frigider și aragaz, 1 plic ce conține urme papilare, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, 1 plic ce conține probe biologice ridicate de la cadavrul victimei, cu ocazia efectuării autopsiei) se vor păstra la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S., potrivit art.93 alin.7 și art.130-133 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În baza art.274 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații L. C., B. A. și M. A. la plata sumei totale de 9.345 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 3.115 lei în sarcina fiecărui inculpat.

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art.272 alin.2 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu, av.I. B. și av.S. M., în cuantum total de 4.200 lei (1.800 lei pentru av.S. M. pentru asistența juridică acordată inculpaților B. A. și L. C. în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, 600 lei pentru av.I. R. pentru asistența juridică acordată inculpatului M. A. în cursul urmăririi penale, 300 lei pentru av.I. B. pentru asistența juridică acordată inculpatului M. A. în fața de judecată, 600 lei pentru av.P. A. pentru asistența juridică acordată inculpaților B. A. și L. C. în cursul urmăririi penale și 900 lei pentru av.P. M. pentru asistența juridică acordată inculpaților B. A. și L. C. în cursul urmăririi penale) au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul S. și au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul S., din data de 24 noiembrie 2014, din Dosar nr.479/P/2014, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul L. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art.236 Cod penal, raportat la art.234 alin.1 lit.f) Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal și furt calificat (10 infracțiuni), prevăzute de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 Cod penal, raportat la art.228 alin.1 și art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal, B. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art.236 Cod penal, raportat la art.234 alin.1 lit.f) Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal și furt calificat (5 infracțiuni), prevăzute de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, complicitate la furt calificat, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal, raportat la art.228 alin.1 și art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, tentativă la furt calificat (2 infracțiuni), prevăzute de art.32 Cod penal, raportat la art.228 alin.1 și art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și art.38 alin.2 Cod penal și M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art.236 Cod penal, raportat la art.234 alin.1 lit.f) Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal și furt calificat (2 infracțiuni), prevăzute de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și 38 alin.2 Cod penal.

Prin același rechizitoriu, s-a mai dispus clasarea cauzei având ca obiect cercetarea inculpatului M. M., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.48 Cod penal, rap. la art.228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, în dauna persoanelor vătămate I.I. T. D., I.I. C. C.-C. și I.I. L. L. și a unei infracțiuni de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 Cod penal, cu aplicarea art.228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, în dauna persoanei vătămate S.C.Steso Flaviana S.R.L.Răstolțu-Deșert, totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal și clasarea cauzei având ca obiect cercetarea inculpaților L. C. și B. A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 Cod penal, cu aplicarea art.228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1 litera b) și d) și alin.2 litera b) Cod penal, în dauna persoanei vătămate N. I..

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În data de 27/28.09.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere între ei, inculpații L. C., B. A. și M. A., pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, au pătruns fără drept în locuința victimei G. I.-Coriolan-T., violându-i astfel domiciliul, au exercitat acte de violență în mod repetat și cu o intensitate mare asupra victimei, după care au legat-o, anihilându-i astfel orice posibilitate de mișcare, care s-a prelungit în timp mai mult decât era necesar pentru a sustrage bunurile, au deposedat victima de un inel, un aparat foto digital, un ceas de buzunar și o medalie pe care le-au însușit, după care au abandonat victima în această stare, fiind găsită după 3 zile, condiții în care, în pofida eforturilor depuse de medici a intervenit decesul.

Inculpatul L. C., în intervalul cuprins între 05/06.09.2014 – 08.10.2014, singur sau împreună cu inculpații B. A. și M. A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a pătruns fără drept violând astfel domiciliile și sediile profesionale ale părților vătămate C. I., D. A.-C., T. D., G. M., C. C.-C., S.C. Steso Flaviana S.R.L., L. L., S.C. Ș. C. S.R.L., Ț. V., Ș. L. și M. M., de unde a sustras bunuri, iar din sediul profesional al persoanei vătămate S.C. Steso Flaviana S.R.L.nu a reușit să sustragă bunuri.

Inculpatul Băburaș A., în intervalul cuprins între 05/06.09.2014 – 08.10.2014, în baza unei rezoluții infracționale unice, în stare de recidivă, împreună și după o prealabilă înțelegere cu inculpații L. C. și M. A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a pătruns fără drept violând astfel domiciliile și sediile profesionale ale părților vătămate C. I., D. A.-C., T. D., C. C.-C., S.C.Steso Flaviana S.R.L., L. L. și Ț. V., de unde au sustras bunuri, iar din sediul profesional al persoanei vătămate S.C. Steso Flaviana S.R.L. nu a reușit să sustragă bunuri. În sediul profesional al persoanei vătămate I.I. T. D., inculpatul nu a pătruns, ci a rămas afară, asigurând paza.

Inculpatul M. A., în data de 05/06.2014, în baza unei rezoluții infracționale unice, în stare de recidivă, împreună și după o prealabilă înțelegere cu inculpații L. C. și B. A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a pătruns fără drept violând astfel domiciliul persoanei vătămate C. I. și sediul profesional al persoanei vătămate D. A.-C., de unde a sustras bunuri.

Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu din 30.09.2014 (f.4), declarațiile inculpatului L. C. (f.208-216), declarațiile inculpatului B. A. (f.219-228), declarațiile inculpatului M. A. (f.231-234), declarațiile (conforme) ale inculpatei P. K. (f.438-442), declarațiile persoanei vătămate M. F.-C. (f.239-241), declarațiile martorului C. C.-T. (f.306-307), procesul verbal de recunoaștere din 10.10.2014, la care este atașată planșa foto (f.312-318), declarațiile martorei P. M. (f.320-330), declarația martorei C. F.-M. (f.331-332), declarația martorului M. F.-M. (f.333-334), declarația martorului Ș. A. (f.336-339), declarația martorului O. C. (f.340), declarația martorului L. T.-A. (f.342-345), declarația martorului Barbuș A. (f.346), declarația martorei P. M. (f.348-350), declarația martorului T. E. (f.351), declarația martorului Vadaș P. (f.353-354), declarația martorului S. V. (f.355), declarația martorei (conformă) M. S. (f.429), proces-verbal de cercetare la fața locului din 30.09.2014 la imobilul aparținând victimei G. I.-Coriolan-T. (f.83-84), planșa foto, ce conține un număr de 159 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.159), raportul de expertiză medico legală nr.1122/III/147 din 01.10.2014, întocmit de medicii legiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală S. (f.98-104), planșa foto, ce conține fotografii și un C.D., ce surprind fotografii și imagini filmate, realizate cu ocazia necropsierii cadavrului victimei G. I. (f.108-146), procese verbale de constatare din 01.10.2014, ce conține și planșă foto (f.148-151), procese verbale și dovezi de predare-primire bunuri (f.357-359, 385, 402, 469-472), proces-verbal din 10.10.2014 și planșa foto ce conține 13 fotografii, realizate cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului M. adrian (f.368-369), proces verbal din 09.10.2014, realizat cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului L. casiu din loc. B. (f.383-384), procesul verbal din 09.10.2014 și planșa foto ce conține 10 fotografii, realizate cu ocazia conducerii în teren, respectiv localitatea Bozna și garajele de pe . au fost identificate o pungă și cagulele, respectiv mănușile folosite de inculpați (f.386-393), procesul verbal din 09.10.2014 și planșa foto ce conține 7 fotografii, realizate cu ocazia conducerii în teren, respectiv loc.Bozna, unde au fost identificate ceasul de buzunar și medalia (f.394-400), ordonanța cu titlu provizoriu din 07.10.2014, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și procesul verbal din 09.10.2014 în care sunt redate conținutul convorbirilor purtate de inculpați (f.448-468), procese verbale de efectuare a percheziției informatice (f.483-492), actele de urmărire penală constând în ordonanță disjungere, acordul de recunoaștere a vinovăției, referatul, procesul verbal de percheziție, nota de lichidare privind valorificarea inelului, procesul verbal de identificare a inelului și raportul de expertiză tehnico-științifică, declarații inculpată și martor (conforme), ce au fost încheiate în legătură cu cercetarea inculpatei P. K. (f.404-443), înscrisuri privind tranzacțiile financiare, efectuate de victima G. I. (f.505-536), fișa cazier inculpat L. C. (f.207), fișa cazier inculpat B. A. (f.218), fișa cazier inculpat M. A. (f.230), procesul verbal de sesizare din oficiu din 06.09.2014 (vol.II f.95), declarațiile inculpatului L. C. (vol.II, f.135-136, 138-139, 141), declarațiile inculpatului B. A. (vol.II f.127-128, 130-131, 133), declarațiile inculpatului M. A. (vol.II f.145, 147), declarațiile persoanei vătămate C. I. (vol.II f.111-114), declarațiile persoanei vătămate D. A.-C. (vol.II f.115-118), declarațiile martorei P. M. (vol.I f.320-330), declarația martorului Ș. A. (vol.I f.336-339), declarația martorului Barbuș A. (vol.I f.346), declarația martorei P. M. (vol.I f.348-350), declarația martorului Vadaș P. (vol.I f.353-354), proces-verbal de cercetare la fața locului din 06.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate C. I. (vol.II f.97-98), planșa foto, ce conține un număr de 16 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.100-109), raportul de constatare criminalistică nr._ din 27.10.2014 (vol.II f.176-183), procesului verbal de ridicare (vol.II f.169), procesul verbal de predare primire (vol.II f.170), dovada de ridicare (vol.II f.171), procesul verbal de ridicare bunuri (f.172-173), plângerea persoanei vătămate T. D. (vol.III, f.85), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-40, 73-79, 94-95, 98-100), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 60-65), declarațiile inculpatului M. M. (vol.III f.52-53, 81-82, 104), declarațiile persoanei vătămate T. D. (vol.III f.91-93), declarația martorului P. M.-D. (vol.III f.124-126), proces-verbal de cercetare la fața locului din 17.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate T. D. (vol.II f.88-90), planșa foto, ce conține un număr de 21 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.115-125), raportul de constatare criminalistică nr._ din 03.10.2014 (vol.III f.108-113), plângerea persoanei vătămate G. M. (vol.III f.133), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.73-74), declarațiile persoanei vătămate G. M. (vol.III f.139-140), proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate G. M. (vol.III f.134-136), dovada din 28.10.2014 în baza căreia a fost predată lanterna persoanei vătămate (vol.III f.141), procesul verbal de ridicare din 06.10.2014 (vol.III f.304), plângerea persoanei vătămate G. M. (vol.III f.294), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 288), declarațiile persoanei vătămate Ș. L. (vol.III f.300-301), proces-verbal de cercetare la fața locului din 24.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate Ș. L. (vol.III f.297-299), dovada din 29.09.2014 în baza căreia a fost predată bicicleta persoanei vătămate (vol.III f.302), procesul verbal de recunoaștere din 29.09.2014 (vol.III f.303), procesul verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate M. M. (vol.III f.282), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 288), declarațiile persoanei vătămate M. M. (vol.III f.289-290), proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate M. M. (vol.III f.285-287), dovada din 27.09.2014 în baza căreia a fost predată bicicleta persoanei vătămate (vol.III f.292), procesul verbal de recunoaștere din 27.09.2014 (vol.III f.291), plângerea persoanei vătămate S.C.Sesto Flaviana S.R.L (vol.III f.143), procesul verbal de sesizare din oficiu din 29.09.2014 (vol.III f.168), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 61-65), declarațiile inculpatului M. M. (vol.III f.162), declarațiile martorului S. C. D. (vol.III f.149-151), declarațiile martorului S. S.-V. (vol.III f.174-176), proces-verbal de cercetare la fața locului din 29.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate C. C.-C. (vol.III f.145-147), planșa foto, ce conține un număr de 9 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.156-161), proces-verbal de cercetare la fața locului din 29.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate S.C.Sesto Flaviana S.R.L. (vol.III f.170-172), planșa foto, ce conține un număr de 10 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.178-183), plângerea persoanei vătămate L. L. (vol.III f.202), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 61-65), declarațiile inculpatului M. M. (vol.III f.162), declarațiile martorului L. G.-C. (vol.III f.210-211), declarațiile martorului L. I. (vol.III f.213-214), declarațiile martorului L. F.-N. (vol.III f.215-216), declarațiile martorului L. Lumimița (vol.III f.217-219), proces-verbal de cercetare la fața locului din 03.10.2014 la magazinul aparținând persoanei vătămate L. L. (vol.III f.206-207), planșa foto, ce conține un număr de 11 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.223-228), proces-verbal de ridicare din 06.10.2014 (vol.III f.212), dovadă predare suma de 20 lei (vol.III f.217), denunțul formulat de martorul Ț. E. (vol.III f.262), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 73-79), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 61-65), declarațiile martorului Ț. E. (vol.III f.264-266, 276-280), declarațiile martorului Ș. V. (vol.III f.268-270), proces-verbal de cercetare la fața locului din 08.10.2014 la imobilul proprietatea persoanei vătămate Ț. V. (vol.III f.272-275), proces-verbal de ridicare din 06.10.2014 (vol.III f.304), denunțul martorei Ș. M. (vol.III f.230), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 70-76), declarațiile martorului L. T.-A. (vol.III f.236-238), declarațiile martorului L. I. (vol.III, f.213-214), declarațiile martorului Ș. M. (vol.III f.257-260), proces-verbal de cercetare la fața locului din 08.10.2014 la magazinul aparținând persoanei vătămate S.C.Ș. C. S.R.L (vol.III f.233-235), planșa foto, ce conține un număr de 20 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.243-252), dovadă ridicare bunuri de la inculpatul L. C., încheiat în data de 08.10.2014 (vol.III f.239), dovadă ridicare bunuri de la martorul L. T.-A., încheiat în data de 08.10.2014 (vol.III f.240).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.01.2015, definitivă la data de 21.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În cauză s-au constituit părți civile S. Județean de Ambulanță S., cu suma de 504,70 lei, reprezentând cheltueili legate de transportul victimei G. I.-Coriolan-T. (vol.I f.244), S. Județean de Urgență S., cu suma de 2.083,43 lei, reprezentând cheltuieli legate de tratamentul medical aplicat victimei G. I.-Coriolan-T. (vol.I f.246), D. A.-C., cu suma de 4.600 lei (vol.II f.115-118), T. D. (vol.III f.91-93), C. C.-C., cu suma de 1.600 lei (vol.III f.152-154), L. L., cu suma de 1.062 lei (vol.III f.208-209) și Ț. E., cu suma de 100 lei (vol.III f.277-280).

Părțile civile C. I., Ș. M. pentru S.C.Ș. C. S.R.L., M. M. și Ș. L. au renunțat la pretențiile civile, ca urmare a recuperării integrale a prejuduciului suferit, în cursul procesului penal, iar persoanele vătămate G. M. și S. S. nu s-au constituit părți civile, întrucât nu au suferit niciun prejuduciu. Cu ocazia prezenței la termenul la care s-a dezbătut legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, persoana vătămată G. M. a arătat că nu i-au fost sustrase bunurI, dar i-a fost distrusă o ușă, reparațiile costând 1.050 lei, însă nu înțelege să formuleze pretenții civile.

De asemenea, persoana vătămată M. F.-C., nepotul victimei G. I.-Coriolan-T. a arătat că nu are pretenții civile față de inculpați.

În cursul judecății, la termenul din data de 28.01.2015, după citirea actului de sesizare, toți cei trei inculpați au solicitat ca soluționarea cauzei să fie făcută potrivit procedurii recunoașterii de vinovăție (f.156-158).

Anterior punerii în discuție a admisibilității cererilor formulate de inculpat, procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, în sensul înlăturării stării de recidivă pentru inculpatul L. C. în privința infracțiunilor de furt calificat săvârșite în dauna persoanelor vătămate C. I., D. A.-C., T. D., G. M., C. C. C., L. L., S.C.Ș. C. S.R.L. Țăud, Ț. V., M. M., Ș. L., precum și al reținerii stării de recidivă pentru inculpații B. A. și M. A., pentru infracțiunea de furt calificat comisă în dauna persoanei vătămate C. I.. De asemenea, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru toți cei trei inculpați, raportat la împrejurările concrete ale faptei și la gravitatea acesteia, din infracțiunile de tâlhărie urmată de moartea victimei și lipsire de libertate în mod ilegal, în infracțiunile de omor calificat, prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal și art.189 alin.1 lit.d), cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal și tâlhărie, prevăzută de art.233 Cod penal, art.234 alin.1 lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal pentru inculpații M. A. și B. A..

După punerea în discuția părților a cererilor de schimbare a încadrării juridice, instanța de judecată, în baza art.336 Cod procedură penală, raportat la mențiunile înscrise în fișele de cazier judiciar ale inculpaților B. A. și M. A., a constatat că infracțiunea de furt calificat reținută a fi comisă de către aceștia în dauna persoanei vătămate C. I., a fost comisă în stare de recidivă, similar celorlalte infracțiuni de furt calificat, astfel că a dispus a se face aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și cu privire la această infracțiune de furt calificat. De asemenea, față de mențiunile din fișa de cazier a inculpatului L. C., în privința acestuia s-a dispus înlăturarea stării de recidivă pentru infracțiunile de furt calificat reținute a fi comise în dauna persoanelor vătămate: C. I., D. A.-C., T. D., G. M., C. C. C., L. L., S.C.Ș. C. S.R.L.Țăud, Ț. V., M. M., Ș. L..

Totodată, raportat la starea de fapt expusă în rechizitoriu și însușită în integralitate de către toți cei trei inculpați, instanța a apreciat întemeiată cererea reprezentantei Ministerului Public, privind schimbarea încadrării juridice și a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art.236 raportat la art.234 alin.1 lit.c), d) și f) Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și 4 Cod penal, în infracțiunile de omor calificat, prevăzută de art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal și tâlhărie calificată, prevăzută de art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal pentru toți cei trei inculpați și cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal pentru inculpații B. A. și M. A..

Față de noua încadrare juridică, având în vedere că pentru infracțiunea de omor calificat textul de incriminare prevede alternativ pedeapsa detențiunii pe viață, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.374 alin.4 Cod procedură penală și au fost respinse cererile inculpaților de judecare a cauzei în baza procedurii recunoașterii de vinovăție.

La același termen, s-a procedat la audierea inculpatului M. A., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar la filele 159-161.

Inculpații B. A. și L. C. au arătat că își mențin în integralitate declarațiile date în cursul urmăririi penale și nu doresc să dea declarații în cursul cercetării judecătorești.

Raportat la complexitatea cauzei și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților ca urmare a schimbării încadrării juridice, prin prisma pedepselor prevăzute de lege, având în vedere și că prin declarația dată de inculpatul M. A. în fața instanței s-au făcut unele nuanțări asupra anumitor aspecte în derularea evenimentelor, s-a apreciat că este utilă reaudierea martorilor propuși prin rechizitoriu cu privire la cele două infracțiuni comise în dauna victimei G. I.-Coriolan-T., cu toate că inculpații au arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale și nu solicită reaudierea martorilor.

La termenul de judecată din data de 04.02.2015 au fost audiați martorii P. M., P. M., C. C. T., M. F. M., Vadaș P., iar la termenul de judecată din data de 18.02.2015 martorii O. C., Barbuș A., S. V. și P. K., declarațiile acestora regăsindu-se la dosar la filele 231, 232, 233, 234, 235, 299, 300, 301, 302. Martorii Ș. A. și L. T. A., fiind rude cu inculpații B. A. și L. C., respectiv tatăl primului și fratele celui de-al doilea, au înțeles să uzeze de prevederile art.117 alin.1 lit.a) Cod procedură penală și nu au dorit să dea declarații în fața instanței de judecată.

Totodată, după punerea în discuția părților, instanța a renunțat la audierea martorilor lipsă, C. F. M., T. E. și M. S., apreciind că raportat la aspectele relatate de acești martori în cursul urmăririi penale și cunoscute de aceștia, audierea lor apare ca inutilă.

La termenul de judecată din data de 18.02.2015, inculpatul B. A. a solicitat să fie audiat, dorind să aducă unele lămuriri raportat la declarațiile date de martorii audiați în fața instanței, astfel că s-a procedat în consecință, declarația sa regăsindu-se la dosar la filele 303-304.

La filele 150-155 au fost depuse fișele de cazier actualizate ale inculpaților, iar la filele 290-298 referatele de evaluare psihosocială ale inculpaților, întocmite de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul S..

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul B. A. a intrat în posesia unor informații potrivit cărora în imobilul situat în municipiul Z., ., jud.S., victima G. I.-Coriolan-T., în vârstă de 81 ani, locuiește singur și deține în locuință sume mari de bani. Din declarațiile acestuia și din cea a inculpatului M. A. dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, precum și din declarația martorei P. M., rezultă că aceste informații le-a obținut de la martorul O. C., vărul său, care în schimb i-ar fi cerut un procent de 30% din suma de bani pe care o va sustrage, fără a se putea însă proba cu certitudine aceste aspecte.

Întrucât avea nevoie de bani, în data de 27.09.2014, zi de sâmbătă, l-a sunat pe inculpatul M. A., pe care îl cunoștea de mai mulți ani și i-a propus ca împreună să sustragă bani și bunuri de la victimă, propunere ce a fost acceptată, stabilind totodată să se întâlnească la locuința acestuia din urmă pentru a discuta despre detalii. La orele prânzului, inculpatul B. A. s-a deplasat singur la locuința inculpatului M. A. situată în Z., unde, după ce au conceput un plan, au convenit să-l coopteze și pe inculpatul L. C., prieten cu aceștia. Așa fiind, inculpatul B. A. l-a sunat pe inculpatul L. C., care în acel moment se afla în localitatea B., . și i-a propus să participe împreună la furtul plănuit, acesta dându-și acordul fără ezitare, însă le-a comunicat că nu poate veni în acea zi deoarece nu are bani pentru transport, fapt ce i-a determinat pe inculpații B. A. și M. A. să îi promită acestuia că îi vor achita contravaloarea transportului cu taxiul, cei doi plănuind să săvârșească fapta chiar în acea zi.

În aceste condiții, inculpatul L. C. l-a sunat pe martorul C. T.-C., pe care îl cunoștea că lucrează pe un taxi și i-a cerut să se deplaseze în localitatea B. pentru a-l aduce în Z., însă martorul i-a cerut plata anticipat, motiv pentru care l-a sunat pe inculpatul B. și i-a comunicat acest fapt, comunicându-i totodată numărul de telefon al martorului, astfel că martorul a fost sunat de inculpatul M. A. cu care s-a întâlnit în zona C. din municipiul Z., unde acesta i-a înmânat suma de 60 lei, după care s-a deplasat în localitatea B. de unde l-a luat pe inculpatul L. C. și l-a transportat în Z., lăsându-l pe . . locuiește cu chirie inculpatul M. A..

Aceste aspecte rezultă din declarația inculpatului L. C. din data de 13.10.2014 (vol.I f.209-210), a inculpatului B. A. din data de 13.10.2014 (vol.I f.220-221) și a martorului C. C. T. (vol.I f.306-307, dos.instanță f.233), precum și din declarația inculpatului M. A. dată în fața instanței de judecată (dos.instanță f.159-161).

Inculpatul M. A. a susținut în declarația sa dată în fața instanței că el a fost cel care l-a contactat pe martorul C. C. T., pentru ca acesta să îl aducă din B. pe inculpatul L. C., care urma să meargă apoi împreună cu inculpatul B. A. la Baia M. (dos.instanță f.159-161). Declarația sa sub aceste aspecte este însă nesusținută de alte probe, fiind contrazisă de cele ale celorlalți doi inculpțai, precum și de cea a martorului C. C.-T..

Cei trei inculpați au rămas în locuința inculpatului M. A., prezentă fiind și martora P. M., concubina acestuia, unde au consumat băuturi alcoolice și au pregătit instrumentele necesare la comiterea faptei, confecționându-și fiecare câte o cagulă din material textil, folosind în acest sens o pereche de pantaloni de trening și o bluză, puse la dispoziție de martora P. M., căreia inculpații i-au spus că intenționează să meargă la furat de fier vechi. Întrucât nu aveau decât 2 perechi de mănuși din plastic de culoare galbenă, inculpatul M. a luat asupra sa o pereche de șosete, după care în jurul orei 24:00, cei trei inculpați s-au deplasat în stația de taxi aflată în apropierea Școlii Generale „I. M.”, de unde cu un taxi s-au deplasat pe . locuinței victimei G. I., îndrumat de inculpatul B. A., care cunoștea locul, care era și ușor de reperat deoarece se află lângă biserica ortodoxă și cimitirul din cartierul Ortelec.

Cele de mai sus rezultă din declarația de suspect dată de inculpatul L. C. la data de 08.10.2014 (vol.I f.-212-213), a inculpatului M. A. din fața instanței (dos.instanță f.159-161), a martorei P. M. (dos.instanță f.231).

Ajunși lângă locuința victimei, inculpații au escaladat gardul împrejmuitor, ajungând în curte, unde și-au pus cagulele pe față și mănușile, respectiv ciorapii pe mâini, după care au verificat mai multe ferestre pe care să pătrundă, până au găsit un geam de la care au înlăturat sticla fisurată, iar prin golul creat a pătruns inculpatul L. C., care din interior a deschis un geam pe unde au pătruns și ceilalți doi inculpați.

Ajunși în locuință, la lumina lanternelor de brichetă pe care fiecare le aveau, inculpații au început sa caute bani și bunuri de valoare, în special în camerele în care victima avea biblioteca, luând și împrăștiind cărțile de pe rafturi, răvășind totodată lucrurile în locuință și trăgând sertarele de la mobilier, fără a găsi ceea ce căutau.

Aceste aspecte sunt confirmate de către toți cei trei inculpați în declarațiile lor.

La un moment dat, inculpatul L. C. a ajuns la ușa camerei în care victima G. I. locuia și constatând că este închisă, a încercat sa o deschidă, apăsând de mai multe ori pe clanță, moment în care victima, probabil trezită din somn, a luat o lanternă și s-a apropiat de ușă și a deschis-o.

Fiind surprinși de apariția acesteia, inculpații Lacatuș C. și B. A. au prins-o de mâini și au împins-o în cameră pe un pat, spunându-i să stea liniștit și că nu o sa îi facă nimic dacă va spune unde ține ascunși banii și lucrurile de valoare. Întrucât victima a refuzat să le spună inculpaților unde sunt banii, afirmând că banii se află în depozit la CEC Bank, inculpatul M. A. i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feței, provocându-i o sângerare, după care inculpatul B. A. l-a spălat cu apă.

În cameră, inculpații L. C. și M. A. au găsit o geantă tip diplomat în care se aflau tacâmuri de bucătărie, pe care, crezând că în ea ar putea găsi bani, au spart-o lovind cu picioarele, lăsând urme de încălțăminte pe bucățile desprinse, urme ce au fost ridicate cu ocazia cercetării la fața locului (foto 132-134 – vol.I, f.83-84). Inculpatul M. A., aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a enervat din nou și i-a mai aplicat o lovitură victimei cu piciorul în partea stângă a capului, sub ureche, în urma căreia acesteia i s-a făcut rău și și-a pierdut cunoștința. Victima și-a revenit după ce a fost stropită cu apă dintr-o găleată de către inculpații L. C. și B. A., care au și avut o ceartă cu inculpatul M. A. din cauza agresiunilor exercitate de acesta asupra victimei.

În acest sens sunt declarațiile inculpatului L. C. (vol.I f.212-213) și ale inculpatului B. A. (vol.I f.223-224), acesta din urmă precizând și că la un moment dat inculpatul M. A. ar fi pus un briceag la gâtul victimei, cerându-i să le spună unde sunt banii. Acest ultim aspect este credibil prin coroborare cu declarațiile martorelor P. M. și P. M., referitoare la prezența unui briceag între bunurile pe care inculpatul M. A. a cerut expres să fie ascunse pentru a nu fi găsite de organele de poliție.

La un moment dat, inculpații au observat pe degetul inelar al mâinii drepte a victimei un inel confecționat din aur având gravate inițialele „GI”, care, după o încercare nereușită din partea inculpatului B. A. de a-l scoate de pe deget, a fost smuls de către inculpatul L. C., în timp ce brațul victimei era imobilizat de către inculpatul B. A..

După aproximativ o oră de căutări, inclusiv în beci și într-o anexă gospodărească, inculpații au luat hotărârea de a părăsi locul faptei și fiindu-le frică că victima va alerta poliția sau vecinii, folosind 2 bucăți de sfoară din rafie folosite la întinsul rufelor, tăiate cu un cuțit de inculpatul B. A., au stabilit să lege victima. Astfel, utilizând o bucată de sfoară, inculpatul B. A. a legat victima de picioare, iar cu cealaltă bucată inculpatul M. A. a legat brațul stâng de țeava de gaz ce alimenta aragazul – foto 99 (vol.I, f.68), iar inculpatul L. C. i-a legat brațul drept de gât, după care au așezat-o în poziția șezut pe dușumea, cu spatele rezemat de perete în apropierea aragazului, învelind-o totodată cu o pătură.

Înainte de a părăsi locul faptei, inculpații au luat, pe lângă inel, și un ceas de buzunar, un aparat de fotografiat marca „Sony” și o medalie confecționată din alamă, despre care inculpații au crezut că este din aur, cu care au părăsit locuința, ieșind pe geamul prin care au pătruns.

Cu ocazia cercetării la fața locului, în camera nr.10, în care locuia efectiv victima, printre hainele răvășite au fost găsite un număr de 12 bancnote a câte 200 lei fiecare ce au fost ridicate, fapt ce rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 01.10.2014, întocmit în continuarea celui din data de 30.09.2014 aflat la filele 5-6 din volumul II, foto 134 (vol. I, f.85).

Legată de mâini și de picioare și cu multiple leziuni, victima a încercat probabil să se dezlege, fără însă a reuși acest lucru, indicii în acest sens rezultând din fotografiile existente la dosar (vol.I f.117).

Inculpații au părăsit imobilul deplasându-se prin grădinile din spatele casei spre . de a ajunge la biserica nouă, timp în care inculpatul L. C. s-a schimbat de hainele cu care era îmbrăcat, deoarece erau murdare cu sângele victimei, îmbrăcându-le pe cele aflate într-un rucsac pe care îl avea asupra sa, iar inculpatul M. A. a sunat-o pe martora P. M. și i-a cerut să se deplaseze la dispeceratul Pro Taxi și să trimită un taxi în stația de autobuz aflată lângă biserica nouă din cartierul Ortelec. Martora P. M. s-a conformat, deplasându-se la dispeceratul Pro Taxi, aflată în apropiere, unde de serviciu ca dispecer era martora C. F.-M., care prin stație a trimis la locul indicat pe martorul M. F.-M.. Martorul s-a deplasat spre locul indicat la volanul autoturismului marca VW-Passat, având numărul de înmatriculare_, de unde i-a luat pe inculpați și i-a transportat până în stația de autobuz din apropierea Școlii Generale „Porolissum” din Z., unde aceștia au cerut să oprească.

Din declarația martorului M. F.-M. rezultă că cei trei nu aveau bagaje asupra lor.

Din locul în care au coborât din taxi, inculpații s-au deplasat pe jos la locuința inculpatului M. A., timp în care inculpatul L. C. a aruncat hainele murdare cu sânge într-un tomberon, iar cagulele și mănușile au fost aruncate de inculpații B. și L. C. pe acoperișul unui garaj, bunuri ce au fost găsite și ridicate de organele de cercetare penală în data de 09.10.2014, cu ocazia conducerii în teren de către inculpatul B. A., sens în care a fost încheiat un proces verbal și o planșă fotografică ce conține 10 fotografii (vol.I f.386-393).

Toți trei au ajuns la locuința inculpatului M. A. în jurul orei 02:00, unde acesta din urmă a ascuns inelul într-o mascotă măgăruș de culoare verde, iar aparatul foto într-o cutie, după care s-a dezbrăcat de hainele cu care a fost îmbrăcat, pe care le-a pus într-o pungă de plastic de culoare albă având inscripția „Vă mulțumim”, alături de adidașii cu care a fost încălțat și cagulă.

Văzând hainele inculpatului M. A. murdare cu sânge, martora P. M. l-a întrebat ce s-a întâmplat, ocazie cu care a aflat ce s-a întâmplat în acea noapte, inculpații afirmând totodată că nu au găsit bunuri, iar victima în pofida faptului că a fost legată și bătută a refuzat să le spună unde ținea ascunși banii, discuții pe fondul cărora inculpatul L. C. i-a reproșat inculpatului M. A., spunându-i că nu trebuia să o lovească pe victimă cu piciorul astfel încât să leșine (vol.I f.328-329).

Toți cei trei inculpați au rămas în locuința lui M. A. unde au dormit, trezindu-se în jurul orelor prânzului, când inculpatul M. A. l-a chemat la locuința sa pe martorul Vadaș P., cu care este prieten, cei doi fiind și colegi de muncă la .. și căruia i-a prezentat inelul și aparatul de fotografiat sustrase de la victima G. I., ocazie cu care i-a și spus de unde le are, cerându-i să găsească cumpărători, însă acesta a refuzat, fiindu-i frică, mai ales când a aflat de la inculpatul L. C. că victima a fost bătută pentru a le spune unde ține banii ascunși. Martorul Vadaș P. a părăsit locuința împreună cu inculpații L. C. și B. A., care erau așteptați de martorul Ș. A. pentru a-i transporta cu autoturismul.

Referitor la declarația martorului Vadaș P. dată în cursul cercetării judecătorești, instanța apreciază că aceasta este nesinceră, martorul nefurnizând explicații credibile în privința modificărilor față de declarația dată în cursul urmăririi penale, susținând că aceasta ar cuprinde aspecte pe care martorul nu le-a relatat. Mai mult, martorul a menționat expres că a scris personal declarația, însă la dosarul cauzei nu există declarație olografă a acestuia, doar o declarație consemnată de către agentul de poliție, pe care martorul și-a recunoscut semnătura. Deși inculpatul M. A. a precizat că i-a spus martorului Vadaș P. cum au intrat în posesia inelului și a aparatului de fotografiat, în fața instanței de judecată martorul a negat aceste aspecte, recunoscute inițial în cursul urmăririi penale. Cu toate că nu a furnizat o explicație plauzibilă pentru schimbarea în declarații, instanța nu va sesiza P. de pe lângă Judecătoria Z. sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, apreciind că atitudinea martorului poate fi justificată și de o temere de o eventuală autoincriminare pentru nedenunțarea unor infracțiuni grave de care se presupune că ar fi avut cunoștință.

În după amiaza zilei de 28.09.2014, transportați cu autoturismul de martorul Ș. A., inculpații B. A. și L. C. s-au deplasat până în localitatea Bozna, luând cu aceștia punga în care se aflau cagula, hainele și încălțămintea, care le-au fost înmânate de către inculpatul M. A., acesta spunându-le să le arunce pentru a nu fi găsite. Cei doi inculpați au coborât în localitatea Bozna și s-au deplasat pe câmp spre localitatea B., cu scopul de a ascunde punga primită de la inculpatul M., astfel că ajungând într-o livadă cunoscută sub denumirea de „Pomicultura din dealul Boznii”, într-un tufăriș, au aruncat punga cu haine, ceasul de buzunar care fusese distrus acasă la inculpatul M. A. și medalia luate de la victimă.

În zilele următoare, inculpații L. C. și B. A. au stat ascunși prin pădurile din localitatea B., comițând totodată mai multe infracțiuni de furt, care vor fi descrise mai jos.

În data de 30.09.2014, în jurul orei 16:00, martorul T. D. s-a deplasat la locuința victimei G. I. și, văzând geamul deschis, realizând că prin acesta au pătruns persoane fără acordul victimei, a luat hotărârea să anunțe organele de poliție, astfel că prin intermediul apelului unic de urgență 112, a comunicat ce a văzut, motiv pentru care la fața locului s-a deplasat în scurt timp un echipaj de poliție pentru a efectua cercetări. Organele de cercetare penală au pătruns în locuință, unde au găsit-o pe victimă culcată pe spate cu fața orientată în sus și în stare de inconștiență, fiind chemată ambulanța și o echipă de criminaliști.

Până la sosirea ambulanței, agenții de poliție au tăiat legăturile de la mâini și picioare, încercând totodată să-i acorde prim ajutor. Victima a fost transportată la S. Județean de Urgență Z., unde a fost internată în jurul orei 17:40, cu status mental alterat în stare de comă gradul III-IV, cu diagnosticul de hematom intraparenchimatos stâng cu inundare ventriculară, TCC sever, politraumatism prin agresiune, hematom subdural temporobazal stâng, fractură aripă stenoidală dreapta, fractură arcadă zigomatică dreapta și perete lateral sinus maxilar dreapta, fracturi costale VII, X și XI, colecție pleurală dreapta, contuzie pulmonară, și în pofida numeroaselor tratamente medicale aplicate, în jurul orei 01:00, victima a decedat.

În cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză medico-legală, având ca obiective stabilirea împrejurărilor în care a decedat victima G. I.- Coriolan-T., fiind astfel întocmit raportul de expertiză medico-legală nr.1122/III/147 din 01.10.2014 de către medici legiști din cadrul S. Județean de Medicină Legală S. (vol.I f.98-109). Din concluziile acestuia rezultă faptul că „moartea numitului G. I. Coriolan T. a fost violentă, ea s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale (hemoragie leptomeningeală, hematom subdural, contuzii corticosubcorticale și hematom intraparenchimatos) în cadrul unui politraumatism. Leziunile s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure și prin legarea victimei, acestea putând data din noaptea de 27/28.09.2014. Între leziunile traumatice și deces există legătură directă de cauzalitate, decesul putând data din 01.10.2014”.

Analizând concluziile și constatările de la necropsie-examen extern din raportul de expertiză (vol.I f.100-102), se observă că acestea se coroborează cu declarațiile inculpaților L. C. (vol.I f.208-216) și B. A. (vol.I f.219-228), privind zonele în care au fost produse leziunile, precum și mecanismul de producere a acestora, fapt ce confirmă . la care a fost supusă victima de către inculpați, probând loviturile intense aplicate cu pumnul și picioarele de către inculpatul M. A..

În declarația dată în fața instanței de judecată, singura în cadrul căreia inculpatul M. A. a recunoscut comiterea acestei fapte, inculpatul a precizat că nu își mai amintește decât de o lovitură cu palma aplicată victimei, fără a nega însă cu vehemența cu care o făcuse anterior aplicarea altor lovituri, invocând starea avansată de ebrietate în care s-a aflat. Însă, mențiunile din raportul de expertiză medico-legală și fotografiile și imaginile video de la necropsie contrazic categoric posibilitatea aplicării unei singure lovituri și, mai mut, atestă aplicarea mai multor lovituri decât cele recunoscute de către toți inculpații, lovituri care au cauzat leziunile în urma cărora a survenit decesul victimei. De altfel, analizând declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței, se poate remarca împrejurarea că inculpatul a relatat numeroase detalii cu privire la aspectele care nu îl incriminează direct, însă privitor la cele legate de acțiunile sale efective, a invocat consumul de alcool, motivând că pe fondul acestuia nu mai reține detalii, acestea fiind aspecte de natură a ridica suspiciuni cu privire la sinceritatea inculpatului.

Inculpații nu au aflat de moartea victimei până în data de 05.10._, potrivit declarațiilor lor, aceștia sperând că victima va fi găsită și că i se vor acorda îngrijiri medicale. Mai mult, inculpatul B. A. a afirmat că ar fi luat legătura cu martorul O. C., căruia i-ar fi relatat modul în care s-au petrecut evenimentele și i-a cerut să verifice dacă este posibil ca victima să fi fost descoperită, fiind asigurat de acesta din urmă că este mișcare în curtea locuinței lui G. I.-Coriolan-T., însă nici aceste aspecte nu au putut fi probate.

De teama de a nu fi găsite bunurile sustrase asupra sa, inculpatul M. A. a luat hotărârea să arunce inelul, pentru a fi găsit de altcineva, care astfel va fi acuzat de săvârșirea faptelor, sens în care, după ce s-a întunecat, în seara zilei de 05.10.2014, a luat inelul ascuns în mascotă și s-a deplasat pe . C-3 și l-a aruncat pe o alee betonată, unde a fost găsit în dimineața zilei de 06.10.2014 de către martora P. K., care conform așteptărilor inculpatului, s-a deplasat la două case de amanet pentru a-l verifica dacă este din aur și evalua. În final, inculpata a predat inelul la Casa de Amanet aparținând de S.C.Remix Gold S.R.L., primind în schimb suma de 651 lei, conform notei de lichidare eliberate în acest sens (f.414-416).

După ridicare, inelul a fost prezentat spre recunoaștere nepotului victimei, persoana vărămată M. F. și martorei M. S., care fără ezitare au declarat că este inelul ce a aparținut victimei G. I., sens în care a fost încheiat un proces verbal, la care a fost atașată o planșă foto (f.410-413). De altfel, anterior, cu ocazia audierii în data de 30.10.2014 (f.241), partea vătămată a descris în detaliu inelul, aceasta fiind cea care a și semnalat lipsa acestuia.

În cadrul investigațiilor efectuate, în vederea identificării autorilor, organele de cercetare penală au încercat să valorifice urmele create de încălțămintea inculpaților M. A. și L. C., fixate și ridicate de pe bucățile desprinse din capacul genții diplomat, acestea fiind singurele urme lăsate de inculpați, deoarece au avut pe mâini mănuși și ciorapi, astfel că persoanelor de pe . cercul de suspecți, le-au fost verificate încălțămintea.

Auzind că organele de poliție verifică încălțămintea, în data de 07.10.2014, la ora 21:38, inculpatul L. C. l-a sunat pe martorul L. T.-A., fratele acestuia și i-a cerut să ardă adidașii cu care a fost încălțat la săvârșirea faptei, acesta conformându-se, mai mult, acesta pentru a justifica solicitarea i-a comunicat, exprimându-se în jargon, că agenții de poliție verifică încălțămintea celor din zona în care au fost la „ciordeală”, ce semnifică la furat, fapt ce rezultă din procesul verbal de redare a convorbirilor (f.455-verso, 457-verso). Inculpatul L. C. a făcut acest lucru după ce, în prealabil, fusese contactat de către inculpații B. A. și M. A., care i-au cerut să distrugă papucii purtați la săvârșirea faptei, deoarece „treaba este nasoală.” Martorul L. T.-A. s-a conformat solicitării și a aruncat adidașii în foc, la locuința surorii sale din B., constatând că aceștia au ars complet (vol.I. f.342-343, 344-345).

În data de 07.10.2014, la ora 22:41, inculpatul M. A., folosind telefonul lui B. A., utilizând un limbaj codat, a purtat o convorbire cu inculpatul L. C., din care rezultă că aceștia s-au înțeles anterior ca inculpatul M. să arunce inelul pentru a fi găsit de o persoană, care în încercarea de a-l valorifica, va fi prinsă și acuzată, iar aceștia sperau să scape.

În acest sens, inculpatul L. C. a întrebat dacă „pupăza a ouat”, adică dacă a aruncat inelul, în continuare cerându-i să aștepte să facă pui, adică să producă efecte, la care inculpatul M. A. i-a comunicat atât că l-a aruncat, dar și că s-au produs efectele scontate, acesta aflând probabil că împotriva inculpatei P. K. a fost luată de către procuror, măsura preventivă a reținerii, aceasta fiind acuzată de tâlhărie urmată de moartea victimei dar și de lipsire de libertate în mod ilegal, fapt ce rezultă din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice (f.460-verso).

În fața instanței de judecată, inculpatul M. A. a negat aceste împrejurări, susținând că ar fi pierdut inelul, înainte de afla de moartea victimei, afirmând totodată că ar fi fost înțeles greșit de către inculpatul L. C. și că expresia „pupăza a ouat” înseamnă, în limbajul specific persoanelor de etnie rromă, dacă a vândut sau nu inelul, el spunându-i inculpatului L. C. că a pierdut inelul și nu că l-a vândut.

Aceste declarații sunt însă în mod vădit contrazise de cele ale celorlalți doi inculpați, L. C. și B. A., coroborate cu declarația martorei P. K. referitoare la locul în care a găsit acel inel, dar și cu declarația martorei P. M., care a arătat că inculpatul i-a precizat expres atât că a aruncat inelul, cât și motivul pentru care a făcut acest gest, respectiv pentru a fi găsit de altcineva care să fie acuzat de comiterea faptei din cartierul Ortelec (vol.I f.324-325) .

În data de 09.10.2014, organele de cercetare penală au fost conduse în teren de inculpatul B. A., care a indicat locul în care au aruncat punga cu haine și cele două bunuri sustrase – ceasul și medalia, însă nu a fost găsită decât o pungă inscripționată „Vă mulțumim”, în care au fost hainele inculpatului M. A., care a fost ridicată și fotografiată, conform procesului verbal încheiat în acest sens (f.386-verso) și fotografiată în foto 1 (vol.I, f.389), pungi identice cu cele ridicate de la locuința inculpatului M. A. în data de 10.10.2014, cu ocazia percheziției domiciliare, fapt ce rezultă din procesul verbal (vol.I f.366-verso) și fotografiile nr.5-7 (vol.I f.372).

Întrucât nu au găsit ceasul și medalia, organele de cercetare penală au revenit în teren și, în prezența inculpatului B. A., au continuat căutările folosind un detector de metale, cu ajutorul căruia au găsit medalia și ceasul, sens în care a fost încheiat un proces verbal (vol.I f.394) și o planșă fotografică ce conține 7 fotografii (vol.I f.397-400).

În aceeași dată, 09.10.2014, la solicitarea inculpatului M. A., martora P. M. i-a remis mamei sale, martora P. M. o plasă de plastic în care se aflau mai multe bunuri, între care două perechi încălțăminte, un telefon mobil, un ceas, două bricege și un cuțit foarte mic, cerându-i să ascundă aceste bunuri. Martora P. M. a dus plasa cu aceste lucruri la locuința martorului Barbuș A., de unde le-a luat la data de 14.10.2014, când au fost predate organelor de poliție. Aceste aspecte rezultă din declarațiile celor trei martori (vol.I f.324-326, 346-347, 348-350, dos.instanță f.231, 232, 300)

Din declarațiile martorei P. M. (vol.I, f.320-330, dos.instanță f.231), rezultă că aparatul de fotografiat marca „Sony” a fost distrus prin incendiere de inculpatul M. A., în timp ce se afla la locuința părinților săi din localitatea Agrij, jud.S..

Din convorbirile telefonice a mai rezultat faptul că inculpatul B. A. intenționa să părăsească țara și să se deplaseze în Spania, astfel că în data de 08.10.2014 acesta a fost ridicat din microbuzul în care s-a îmbarcat în acest scop (vol.I f.453-454).

În privința infracțiunilor de furt calificat menționate în rechizitoriu, se reține aceeași stare de fapt ca cea expusă în actul de sesizare și care nu a fost în niciun fel contestată de către inculpați.

Astfel, în intervalul de timp cuprins între 05/06.09._14, inculpații L. C. și B. A. au săvârșit mai multe fapte de furt în formă consumată, dar și rămase în formă de tentativă, din imobilele proprietatea persoanelor fizice și juridice din localitățile Z., Agrij, B., Răstolțu Deșert și Țăudu, activitate infracțională care a fost desfășurată atât anterior cât și ulterior săvârșirii infracțiunilor mai grave descrise anterior, fiind comise în condițiile în care ambii se ascundeau de organele de poliție care efectuau cercetări pentru numeroasele fapte de furt, mai mult împotriva inculpatului L. C., Judecătoria Huedin a emis un mandat de arestare în lipsă în data de 27.09.2014, astfel că acestea fiind fapte conexe, s-a dispus conexarea acestora prin ordonanțele din 06.11.2014 (vol. II, f.85) și 20.11.2014 (vol. III, f.3), reținându-se următoarele:

1.-2. La începutul lunii august 2014, inculpatul B. A. și inculpatul M. A. au convenit să pătrundă în imobilul proprietatea persoanei vătămate C. I. pentru a sustrage bunuri, după care inculpatul B. A. l-a cooptat și pe inculpatul L. C.. În data de 05/06.09.2014, pe timp de noapte, cei trei inculpați s-au deplasat cu un taxi în Z. pe . Ortelec, având asupra acestora un levier, pe care inculpatul M. A. l-a luat de la locuința sa. Din drumul public, au escaladat un gard și au ajuns într-o grădină, iar din aceasta pe o portiță au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate . Au îndepărtat câinele care se afla în curte și lătra continuu, legându-l de un copac în grădină. Având pe mâini șosete, pentru a nu lăsa amprente, inculpații au escaladat geamul situat la parterul imobilului - în partea laterală, găsit întredeschis, pe unde au pătruns în imobil, ajungând în camera de zi, unde au căutat bani și bunuri, astfel că dintr-un dulap inculpatul L. C. a luat un ceas de mână marca „Orient” și un cuțit tip breloc cu husă, inculpatul Barburaș A. a luat un telefon mobil Nokia, iar inculpatul M. A. a luat un ceas de mână. Întrucât partea vătămată C. I., aflată într-o cameră alăturată, a vociferat, auzindu-l, inculpații au ieșit din imobil și s-au deplasat în grădină unde au așteptat să vadă ce se întâmplă, context în care l-au văzut pe proprietar părăsind curtea imobilului. Întrucât câinele lătra continuu, inculpatul B. A. s-a deplasat la locul unde era legat și 1-a ucis, Iovindu-1 cu levierul în cap, după care inculpații L. C. și Barburaș A., cu același levier, au forțat o ușă situată la parter în partea din spate a imobilului, pe unde au pătruns în magazinul ABC aparținând I.I. D. A..

În acest timp, inculpatul M. A. a rămas în exterior, de unde a asigurat paza și a pus la dispoziția celorlalți inculpați aflați în magazin, un număr de doi saci, pe care i-a găsit căutând în curte, pentru a pune în aceștia bunurile sustrase. Din magazin, inculpații B. A. și L. C. au sustras o mai multe baxuri cu țigări de diverse mărci, respectiv Kent, Winston, M. etc., cafea, bunuri alimentare, o sticlă de vin și un teanc cu bilete de autobuz emise de societatea de transport local Transurbis S.A. Z., pe care le-au pus în cei doi saci. Cu bunurile asupra lor, cei trei inculpați au părăsit curtea persoanei vătămate, deplasându-se prin grădini și apoi pe câmp, ajungând în zona localității Crișeni, în apropierea rampei de depozitare a gunoiului menajer. În acest loc, inculpatul B. A. l-a sunat pe martorul Ș. A. cu scopul de a veni și a-i transporta cu autoturismul, însă fiind o oră târzie și dormind, acesta nu a auzit telefonul, astfel că nu a răspuns apelului, motiv pentru care inculpatul M. A. a sunat-o pe martora P. M., căreia i-a cerut să se deplaseze la locuința martorului Ș. A. și să-i ceară să meargă cu autoturismul după aceștia. După ce martora i-a comunicat solicitarea inculpaților, martorul Ș. A. i-a transportat pe cei trei inculpați și bunurile pe care le aveau asupra lor la locuința inculpatului M. A. din municipiul Z..

Din bunurile sustrase, inculpatul M. A., în cursul aceleiași zile, a valorificat circa 200 pachete de țigări prin intermediul martorului Vadaș P., care le-a oferit suma de 1.600 lei, sumă pe care cei trei inculpați au împărțit-o, după care inculpații B. A. și L. C. s-au deplasat în localitatea B.. La locuința inculpatului M. A. au mai rămas o parte din bunurile sustrase din magazinul I.I. D. A., respectiv, țigări, bunuri alimentare, inclusiv teancul cu bilete de autobuz, precum și toate bunurile sustrase din locuința persoanei vătămate C. I. (2 ceasuri de mână bărbătești, cuțitul tip breloc si telefonul mobil marca Nokia), care au fost remise martorei P. M. pentru a le valorifica. Astfel, aceasta le-a înmânat martorei P. M. care a valorificat țigările și 65 bucăți bilete de călătorie prin intermediul martorei Ș. F. ce era vânzătoare la un chioșc situat în cartierul Brădet din municipiul Z., aparținând de S.C.D. Nord .. Z., astfel că suma de cca 200 lei primită pe țigări și 260 lei pe biletele de călătorie i-a înmânat martorei P. M. și inculpatului M. A..

De la martora P. M., mama martorei P. M., s-a ridicat un ceas de mână bărbătesc cu brățară metalică marca Orient, conform dovezii predare primire (vol.II, f.171), despre care aceasta declară că inculpatul M. A. i l-a făcut cadou soțului său. Inculpații B. A. și L. C. declară că este cel sustras din locuința persoanei vătămate C. I., care a recunoscut bunul, deși inițial nu l-a reclamat ca furat.

De la martorul Barbuș A. a fost ridicată o plasă în care s-au găsit un ceas de mână bărbătesc, un telefon mobil marca Samsung și două perechi de adidași aparținând inculpatului M. A., pe care acesta le-a pus într-o pungă și i le-a înmânat martorei P. M. în data de 09.10.2014, pentru a le ascunde, astfel încât să nu fie găsite de organele de poliție. Având în vedere că în data de 06.09.2014, cu ocazia cercetării la fața locului a fost fixată și ridicată pe folie adezivă, de pe pervazul geamului casei aparținând persoanei vătămate C. I., cele 2 perechi de încălțăminte astfel ridicate au fost supuse unei constatări tehnico-științifice criminalistice, fiind întocmit astfel raportul nr._ din 27.10.2014, unde în concluzii s-a stabilit că „fragmentul de urmă de încălțăminte…a fost creat de relieful antiderapant al pantofului tip sport corespondent piciorului drept, ridicat de la martorul Barbuș A.”, conform procesului verbal de ridicare bunuri (f.172-173), care, așa cum rezultă din probe, aparține inculpatului M. A..

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului M. A., s-a ridicat un levier din metal, despre care inculpații B. A. și L. C. au declarat că l-au utilizat la forțarea ușii de acces în magazinul aparținând persoanei vătămate I.I. D. A., dar și la uciderea câinelui, iar martora P. M. a declarat că acest levier a fost folosit de către inculpați la comiterea faptelor.

Audiată fiind, martora P. M. declară că a avut cunoștință despre furturile pe care cei trei inculpați le-au comis în cartierul Ortelec din municipiul Z. și confirmă declarațiile inculpaților B. A. și L. C., conform cărora, în noaptea respectivă s-a deplasat la locuința martorului Ș. A. pentru a-i cere să meargă după inculpați la rampa de gunoi Crișeni. De asemenea, aceasta confirmă că inculpații au adus bunurile furate la locuința sa și a inculpatului M. A., iar o parte din acestea (țigări și bilete de autobuz) le-a dat mamei sale, martora P. M., pentru a le valorifica, precum și faptul că a primit de la inculpatul M. A. telefonul mobil marca Nokia 2330. Martora mai arată faptul că în data de 09.10.2014, a înmânat mamei sale P. M. 2 perechi de adidași, 3 briceaguri, un ceas de mână Edox și un telefon mobil Samsung, cu scopul de a le ascunde, cu privire la care, anterior arestării, inculpatul M. A. i-a cerut că în ipoteza în care va fi arestat să ascundă acele bunuri pentru a nu fi găsite de poliție, aceasta predând o parte din bunurile ascunse, respectiv cele 3 cuțite.

Din declarația martorei P. M. rezultă că a primit de la inculpatul M. A. să valorifice pachete de țigări și un teanc cu bilete de autobuz, lucru pe care 1-a și făcut prin intermediul martorei Ș. F.. Confirmă faptul că în data de 09.10.2014, la cererea martorei P. M., a transportat la locuința martorului Barbuș A. o plasă în care se găseau 2 perechi de adidași, 3 cuțite, un ceas de mână bărbătesc și un telefon mobil, toate aparținând inculpatului M. A.. Ulterior, a luat cele trei cuțite și le-a dat fiicei sale, pentru a le preda organelor de anchetă, restul bunurilor rămânând la locuința martorului Barbuș A.. De asemenea, martora, a mai predat un ceas de mână marca Orient, cu privire la care a declarat că i-a fost făcut cadou soțului ei de către inculpatul M. A..

Martora Ș. F., vânzător la S.C.D. Nord ..Z., confirmă valorificarea mai multor pachete de tigări si bilete de autobuz emise de Transurbis Z., la solicitarea martorei P. M..

Din declarația martorului Ș. A. rezultă că în noaptea comiterii spargerilor, spre dimineață, a fost vizitat la domiciliu de către martora P. M., care i-a cerut să meargă după cei trei inculpați în zona rampei de gunoi Crișeni, lucru pe care l-a și făcut cu autoturismul personal, ocazie cu care a constatat că inculpații M. A., B. A. și L. C., aveau asupra lor 2 saci cu bunuri și i-a transportat până la locuința inculpatului M. A..

Martorul Vadaș P. declară că la cererea inculpatului M. A., a valorificat mai multe pachete de țigări (ce erau puse în doi saci), cu suma de aprox.1200 lei, fără să cunoască că provin din furt.

3. În data de 16/17.09.2014, timp de noapte fiind, prin escaladarea unui perete ce avea geamul întredeschis, inculpatul L. C. a pătruns în imobilul unde funcționează magazinul aparținând persoanei vătămate I.F.T. D., situat în localitatea Agrij, nr.368, jud.Salaj, ajungând într-o cameră aflată la etajul 1, unde cu o țapină găsită la fața locului, a dislocat panourile din dușumea creând un gol, pe unde a pătruns în magazin, de unde a sustras suma de 700 lei și 55 pachete țigări de diferite mărci, respectiv Winchester, LM, P.-Mall, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.400 lei, timp în care inculpatul B. A. a rămas afară și a asigurat paza, bunurile sustrase fiind împărțite ulterior și cel mai probabil consumate.

Cu ocazia cercetării la fața locului, de pe dușumeaua din bucătărie a fost identificată și fixată prin fotografiere o urmă de încălțăminte foto 13 (vol.II f.122), ce a fost creată de talpa pantofului tip sport purtat de inculpatul L. C., conform raportului criminalistic nr._ din 03.10.2014, efectuat în cauză.

4. În data de 22/23.09.2014, de unul singur, inculpatul L. C. prin escaladarea unui gard, a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate G. M., după care a încercat să pătrundă pe ușa de acces, forțând sistemul de închidere cu un levier, însă văzând un geam întredeschis a abandonat forțarea ușii și a pătruns în locuință prin escaladarea geamului și a început să caute bani și bunuri, luând astfel dintr-un sertar o lanternă de culoare negru-argintiu, (folosită de mineri), precum și un pachet de țigări în care se mai aflau 2 bucăți, respectiv o brichetă. Țigările le-a fumat, iar lanterna a lăsat-o în pădurea localității B., de unde a fost ridicată în data de 06.10.2014, împreună cu alte bunuri ce aparțineau inculpatului L. C., conform procesului verbal de ridicare încheiat în acest sens (vol.III f.304), cu ocazia unei operațiuni de căutare a inculpatului, pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis de Judecătoria Huedin, bun ce a fost predat persoanei vătămate în data de 28.10.2014 pe bază de dovadă, care a recunoscut lanterna fără ezitare, aceasta motivând că nu reclamat dispariția acesteia deoarece nu a sesizat acest fapt decât în momentul în care i-a fost prezentată de agenții de poliție.

5. În data de 25.09.2014, fără a se putea stabili data, de unul singur, inculpatul L. C., în timp ce era urmărit de agenții de poliție, deplasându-se în acest sens prin localitatea B., ajungând în apropierea imobilului cu nr.242, proprietatea persoanei vătămate Ș. L., despre care cunoștea că într-o anexă deține o bicicletă, s-a hotărât să pătrundă, astfel că a escaladat gardul împrejmuitor, de unde prin înlăturarea lacătului a pătruns într-o magazie pentru lemne, de unde a luat bicicleta marca „Mountain Bike” de culoare roșie, cu care a traversat localitatea B., ajungând la locuința martorului F. L., unde a ascuns-o într-o anexă a imobilului. În data de 29.09.2014, organele de cercetare penală au identificat bicicleta sustrasă și au prezentat-o persoanei vătămate spre recunoaștere, astfel că după ce aceasta a recunoscut-o, i-au predat-o, întocmindu-se în acest sens procese verbale (vol.III f.302-303).

6. În data de 25.09.2014, fără a se putea stabili cu exactitate data, de unul singur, inculpatul L. C., aflând că bicicleta sustrasă anterior și ascunsă a fost găsită de agenții de poliție și având nevoie stringentă de o bicicletă cu care să se deplaseze, s-a hotărât să sustragă altă bicicletă din imobilul cu nr.182, despre care cunoștea că este nelocuit. În acest sens, având asupra sa o secure, s-a deplasat prin grădini ajungând în spatele acestui imobil. După ce a escaladat gardul împrejmuitor a ajuns în curte, de unde cu ajutorul securii a forțat ușa de acces și a pătruns în locuință, unde într-o cameră a găsit o bicicletă marca „Mountain Bike” de culoare vișinie, dar a început să caute și alte bunuri de valoare, fără a găsi, astfel că a luat bicicleta cu care s-a deplasat până la locuința martorului M. I. și a ascuns-o în grajdul de animale. În data de 27.09.2014, în prezența martorului asistent Ș. I., organele de cercetare penală au identificat bicicleta sustrasă și au prezentat-o persoanei vătămate spre recunoaștere, astfel că după ce aceasta a recunoscut-o, i-au predat-o, întocmindu-se în acest sens procese verbale (vol.III f.291-292).

7-8. În data de 28/29.09.2014, în jurul orelor 00:30-01:00, pe timp de noapte, împreună și după o prealabilă înțelegere, inculpații L. C. și B. A. s-au deplasat la magazinului aparținând persoanei vătămate P.F.C., situat în localitatea Răstolțul Deșert, nr.89, ., unde, pe o scară luată dintr-o magazie aflată în apropiere, inculpatul L. C. a escaladat peretele, ajungând la un geam pe unde a pătruns în incintă. Din interiorul magazinului, de pe un raft aflat sub tejghea, inculpatul a luat un număr de 120 pachete de țigări din mărcile LM, Marlboro, Winchester, Brass, Marble și Assima, în valoare de 1.800 lei, dintr-un sertar, în numerar suma de 100 lei, iar dintr-un frigider câteva bucăți de cârnați, pe care le-a pus într-o plasă de rafie. Bunurile sustrase au fost ascunse sub o căpiță de fân, după care, cu scara folosită, inculpații s-au deplasat la magazinul de vis a vis, amenajat în imobilul aparținând persoanei vătămate S.C.Sesto Flaviana S.R.L., situat în localitatea Răstolțu Deșert, nr.86, ., cu scopul de a sustrage bunuri.

Astfel, au rezemat scara de perete, după care au urcat în podul imobilului, de unde au coborât într-o încăpere de la parter pe unde se făcea accesul în magazin, iar în momentul în care au forțat ușa, în încercarea de a o deschide, a pornit alarma, motiv pentru care au părăsit locul faptei prin locul în care au pătruns, fără a sustrage bunuri, fapta rămânând astfel în faza de tentativă.

Inculpații au luat bunurile sustrase de sub căpița unde le-au ascuns și le-au împărțit în mod egal, după care le-au consumat.

Partea vătămată C. C.-C. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.800 lei ce reprezintă prejudiciul cauzat prin sustragerea bunurilor.

9. În data de 02/03.10.2014, în jurul orei 24:00, pe timp de noapte, împreună și după o prealabilă înțelegere, inculpații L. C. și B. A., având asupra lor un topor, s-au deplasat la magazinului aparținând persoanei vătămate I.I. L., situat în localitatea Agrij, nr.88, jud.S., unde au ajuns escaladând gardul împrejmuitor și cu securea au forțat sistemul de închidere, pătrunzând în incinta magazinului. De pe rafturi inculpații au luat de pe rafturi un număr de 35 pachete de țigări marca Marlboro, Parliament, Chesterfield, Assos, LM și Philip Morris, produse alimentare constând în 3 batoane de salam, 5 buc. ruladă, 5 buc. prăjitură, 15 conserve cârnăciori cu fasole, costiță cu fasole și pește, 29 buc. ciocolată marca Milka, Africana, Ciocodance, băuturi alcoolice constând în 6 sticle cognac și 5 sticle de vin, 8 buc. baterii R20 pentru lanternă, un set în care se aflau 2 perechi chilot bărbătesc marca Ateni, precum și 3 buc. prezervative, iar dintr-o cutie aflată pe tejghea suma de cca.20 lei în monede de 10 și 50 bani, bunuri în valoare de 1.062 lei, pe care le-au transportat la coliba pe care împreună au improvizat-o în pădurea localității B., consumând produsele alimentare. Întrucât inculpații au consumat toate produsele alimentare și ascunzându-se de organele de poliție care îi căutau, aceștia au solicitat sprijin de la martorii L. G.-C., sora inculpatului L. C. și L. L., pentru a le cumpăra mâncare. În acest sens, în data de 04.10.2014 și 05.10.2014, inculpatul L. C. i-a cerut martorei L. C.-G. să-i cumpere mâncare, care la rândul său, i-a cerut martorei L. L. să o însoțească, astfel că cele două s-au deplasat în pădure unde i-au întâlnit pe cei doi inculpați și cu sumele de bani provenite din furturile anterioare, dar și cel din noaptea de 02/03.10.2014. Martorele le-au cumpărat pâine, mezeluri, suc și semințe, pe care le-au transportat la coliba unde inculpații se ascundeau, ocazie cu care au văzut mai multe bunuri dintre cele sustrase de inculpați, cum ar fi prăjiturile și seturile de chiloți. În data de 06.10.2014, în timp ce îi căutau pe inculpați, agenții de poliție au întâlnit în pădure pe martorele L. C.-G. și L. L., care se îndreptau spre coliba în care se aflau inculpații, și conduse în acel loc au găsit coliba în care se ascundeau, unde se aflau o parte din bunurile sustrase, pe care le-au ridicat, conform procesului verbal din 06.10.2014 încheiat în acest sens (f.304-305), acestea au mai ridicat de la martora L. G. și bunurile cumpărate de aceasta cu banii primiți de la inculpați, despre care existau indicii că au fost cumpărate cu banii proveniți din furturi (vol.III f.202), restituind persoanei vătămate suma de 20 lei ridicată de la martora L. G.-C., conform dovezii încheiate în acest sens (f.220).

10. În data de 26.10.2014, inculpații L. C. și B. A., în timp ce se ascundeau de agenții de poliție deplasându-se dintr-un loc în altul pentru a nu fi găsiți, au ajuns în localitatea Țăudu, . dealul care o separa de localitatea B., și, pe timp de noapte, intrând în localitate, s-au hotărât să pătrundă în imobilul persoanei vătămate Ț. V., aflată pe partea stângă, la nr.52. Astfel, au escaladat gardul împrejmuitor, ajungând în curtea locuinței, de unde dislocând sticla dintr-un geam, prin golul creat, au pătruns în interior, unde au găsit mâncare gătită pe care au consumat-o, după care au căutat bunuri. Inculpatul L. C. a luat dintr-un dulap o haină din catifea, o pereche de ghete și una de mănuși, iar inculpatul B. A. a luat un topor, cu care au plecat spre localitatea B. și le-au ascuns în coliba pe care și-au improvizat-o în pădure, inculpatul B. A. aruncând în timpul deplasării toporul sustras. În data de 08.10.2014, martora Ș. V. a văzut că pe geam, în locuința persoanei vătămate au pătruns persoane necunoscute, motiv pentru care l-a anunțat pe martorul Ț. E., fiul persoanei vătămate, care, venind la fața locului și constatând sustragerea bunurilor, a anunțat organele de poliție. În data de 08.10.2014, în prezența martorului asistent C. I., în timp ce îi căutau pe cei doi inculpați, în vederea punerii în aplicare a mandatului de arestare emis pe numele inculpatului L. C., de Judecătoria Huedin, jud.Cluj, organele de cercetare penală au găsit locul în care se ascundeau inculpații, ocazie cu care au identificat o pereche de ghete și una de mănuși sustrase de la persoana vătămată, încheind în acest sens un proces verbal (vol.III f.304-305).

11. În data de 07/08.10.2014, în jurul orei 24:00, pe timp de noapte, de unul singur, inculpatul L. C., în timp ce se ascundea prin pădure de agenții de poliție care îl căutau, rămânând fără hrană și întrucât vremea s-a răcit și nu avea haine groase, a luat hotărârea de a se deplasa din nou în localitatea Țăudu, . dealul care o separa de localitatea B., unde a ajuns pe timpul nopții. Astfel, ajungând în apropierea imobilului cu nr.72 A, unde funcționa magazinul aparținând proprietatea persoanei vătămate persoanei vătămate S.C.Ș. C. S.R.L., cu un topor pe care îl avea asupra sa, a spart un geam termopan aflat în partea din față a magazinului, după care fiindu-i frică să nu fie prins, a părăsit locul în fugă, deoarece zgomotul produs ar fi atras atenția persoanelor din vecinătate, iar după câteva momente, văzând că nu vine nicio persoană, s-a deplasat din nou la magazin și prin golul creat a pătruns în interior. De pe rafturi inculpatul a luat un număr de 2 cartușe a câte 10 pachete de țigări marca Marble în valoare de 240 lei, 1 cartuș a câte 10 pachete de țigări marca Brass, în valoare de 116 lei, 8 pachete de țigări marca LM, în valoare de 170 lei, 5 pachete de țigări marca Chesterfield, în valoare de 65 lei, 1 pachet de țigări marca Marlboro, 3 buc.ciocolată marca Novatini, în valoare de 7,5 lei, 3 buc.ciocolată marca Schoggeten, în valoare de 13,5 lei, 2 sticle de vin în valoare de 20 lei, 1 buc. pâine în valoare 5,5 lei, de pe tejghea inculpatul a luat o tabletă marca Vonino, din sertarul tejghelei, în numerar suma de 15 lei în bancnote de 1 leu fiecare, iar din vitrina frigorifică inculpatul a luat 3 batoane salam turist marca Unicarm, 3 batoane salam parc marca Unicarm, 3 batoane salam marca Universal, pe care le-a pus în pungi de plastic alături de celelalte bunuri și a părăsit locul faptei deplasându-se spre localitatea B.. Ajuns în apropierea localității B., inculpatul s-a întâlnit cu fratele său L. T.-A. și i-a înmânat un cartuș de țigări marca Brass, 2 ciocolate marca Novatini, 2 batoane de salam, după care s-a deplasat în pădure unde a continuat să se ascundă. În data de 08.10.2014, inculpatul L. C. a fost prins de organele de cercetare penală, având asupra sa o parte din bunurile sustrase de la partea vătămată, ce au fost ridicate conform dovezii încheiate în acest sens (vol.III f.239), ocazie cu care a declarat că celelalte bunuri se află la fratele său. Fiind solicitat, martorul L. T. a predat organelor de cercetare penală bunurile primite de la inculpat, încheindu-se un proces verbal în acest sens (vol.III f.239). Valoarea totală a bunurilor sustrase a fost de 16.600 lei.

Față de starea de fapt expusă anterior, pe baza probelor deja menționate pe parcursul expunerii, instanța de judecată constată că vinovăția inculpaților este dovedită fără dubiu, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.

În drept, fapta inculpaților B. A., L. C. și M. A., care, în data de 27/28.09.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere între ei, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, au pătruns fără drept în locuința victimei G. I.-Coriolan-T., violându-i astfel domiciliul, au exercitat acte de violență în mod repetat și cu o intensitate mare asupra victimei, după care au legat-o, anihilându-i astfel orice posibilitate de mișcare, au deposedat victima de un inel, un aparat foto digital, un ceas de buzunar și o medalie pe care și le-au însușit, după care au abandonat victima în această stare, fiind găsită după 3 zile, condiții în care, în pofida eforturilor depuse de medici, a intervenit decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal și tâlhărie calificată, prevăzută de art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie s-a realizat, pe de o parte, prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de furt în formă consumată, prin deposedarea persoanei vătămate de bunuri (inel, aparat foto, ceas de buzunar, medalie), iar pe de altă parte, prin acțiunea anterioară de exercitare de violențe asupra persoanei vătămate. Urmarea imediată a faptei este producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate și atingerea adusă integrității fizice a acesteia, ca urmare a agresiunilor, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatele produse este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate, instanța reține că toți cei trei inculpați au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, aceștia prevăzând și urmărind ca, uzând de violențe, să dobândească în mod injust bunurile sustrase.

Aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanțelor agravante prevăzute de art.234 alin.1 lit.c), d) și f), având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită de persoane mascate (inculpații purtau cagule), în timpul nopții (aproximativ între orele 00:00 – 02:00) și prin violarea domiciliului victimei.

În ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea inculpaților de imobilizare a victimei, prin legarea acesteia de picioare și de mâini, de o țeavă de gaz, urmată de lăsarea acesteia în frig, deși era rănită și avusese chiar momente în care și-a pierdut cunoștința. Urmarea imediată a acțiunilor inculpaților a reprezentat-o moartea victimei, între aceasta și acțiunile inculpaților existând legătură de cauzalitate directă. Chiar dacă, așa cum a susținut inculpatul B. A., moartea nu s-a datorat loviturilor care i-au fost aplicate victimei, acestor lovituri și consecințelor lor asupra stării de sănătate a victimei li s-a adăugat imposibilitatea victimei de a cere și de a beneficia de ajutor, ca urmare a imobilizării sale de către inculpați, precum și lipsa de hrană și de apă timp de aproape 3 zile (aproximativ 65 de ore).

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța nu contestă susținerile inculpaților în sensul că aceștia nu au urmărit suprimarea vieții victimei, de altfel nici nu urmează a reține comiterea infracțiunii cu forma de vinovăție a intenției directe, ci cu cea a intenției indirecte, reglementată de dispozițiile art.16 alin.3 lit.b) Cod penal. Prin acțiunile lor, de legare a victimei, în vârstă, rănite, cu momente de pierdere a cunoștinței, pe pardoseală și de abandonare a acesteia în frig, fără hrană și apă, inculpații au prevăzut rezultatul faptei lor și, deși nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii acestuia. De altfel, chiar inculpatul B. A. a arătat în declarațiile sale că a existat un moment în care au intenționat să se întoarcă pentru a dezlega victima, conștientizând că acesta ar putea să moară, însă au renunțat la această idee de teama de a nu fi prinși și sperând că aceasta va fi găsită de către vecini sau rude și dezlegată.

Dacă inculpații ar fi urmărit doar sustragerea bunurilor, era suficient ca aceștia să exercite actele de violență strict în scopul împiedicării victimei de a opune rezistență și al sustragerii bunurilor, pentru eventuala necesitate a împiedicării acesteia de a cere ajutor sau de a anunța organele de poliție neputându-se trece peste împrejurarea că inculpații au fost trei, toți de vârstă tânără și care cunoșteau zona în care locuia victima, chiar aceștia arătând în declarațiile lor că la plecare au folosit o zonă mai retrasă, prin spatele curților învecinate, solicitând un taxi în altă zonă a cartierului Ortelec, iar victima, pe lângă faptul că avea o vârstă înaintată – 81 de ani, fusese agresată serios, având chiar momente de pierdere a cunoștinței, împrejurări de natură să îngreuneze cel puțin mișcarea sa și posibilitatea de a obține ajutor și a de a solicita intervenția organelor de poliție într-un termen foarte scurt, care ar fi și permis prinderea imediată a autorilor.

Instanța a reținut forma de calificare a infracțiunii de omor prevăzută de art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, și anume omorul săvârșit pentru a ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni, respectiv a aceleia de tâlhărie. Acest scop care atrage incidența agravantei rezultă fără nicio urmă de îndoială din declarațiile tuturor inculpaților.

Instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor date prin rechizitoriu, apreciind că nu se poate reține în sarcina inculpaților comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în forma agravată prevăzută de art.205 alin.4 Cod penal – care a avut ca urmare moartea victimei, prin prisma formei de vinovăție. Astfel, pentru existența infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal care a avut ca urmare moartea victimei, rezultatul mai grav – decesul – trebuie să nu fi fost nici urmărit și nici acceptat de către inculpați, putându-se discuta despre forma de vinovăție a intenției depășite; or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul de față, producerea acestui rezultat a fost acceptată de către toți cei trei inculpați.

Pentru aceleași rațiuni, s-a apreciat că nu se poate reține în cauză nici infracțiunea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, față de rezultatul mai grav inculpații acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte și nu a praeterintenției, astfel că au fost reținute doar celelalte aspecte de calificare, privitoare la comiterea infracțiunii de către o persoană mascată și pe timp de noapte.

Întrucât ambele infracțiuni au fost comise de toți cei trei inculpați împreună, în sarcina fiecăruia s-a reținut incidența circumstanței agravante reglementate de art.77 lit.a) Cod penal – săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

În drept, faptele inculpaților L. C., B. A. și M. A., care, în noaptea de 05/06.09.2014, împreună, pe timp de noapte, prin escaladare, au pătruns fără drept, violând domiciliul persoanei vătămate C. I., de unde au sustras mai multe bunuri (două ceasuri de mână, un cuțit tip breloc cu husă, un telefon mobil marca Nokia), în valoare totală de 200 lei, după care, prin efracție (prin forțarea unei uși cu levierul), au pătruns în magazinul ABC aparținând I.I.D. A., de unde au sustras mai multe bunuri (baxuri cu țigări de diferite mărci – Kent, Winston, M., cafea, alimente, o sticlă cu vin, un teanc cu bilete de autobuz emise de societatea de transport local Transurbis S.A.Z.), bunuri în valoare totală de 4.600 lei, pe care ulterior le-au valorifcat, împărțind sumele de bani obținute întrunesc elementele constitutive ale două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea cirtcumstanței agravante prevăzute de art.77 lit.a) Cod penal, ca urmare a comiterii celor două infracțiuni de către cei trei inculpați împreună.

În drept, faptele inculpaților L. C. și B. A. care, în noaptea de 28/29.09.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere, pe timp de noapte, prin escaladare, au pătruns fără drept în incinta magazinului aparținând persoanei vătămate P.F.C. C.-C., de unde au sustras mai multe bunuri (120 pachete țigări mărcile LM, Marlboro, Winchester, Brass, Marble și Assima și produse alimentare, în valoare totală de 1.800 lei), precum și suma de 100 lei, în noaptea de 02/03.10.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere, pe timp de noapte, prin escaladare și efracție (forțând sistemul de închidere al ușii cu un topor), au pătruns fără drept în incinta magazinului aparținând persoanei vătămate I.I.L. L., de unde au sustras mai multe bunuri (35 pachete țigări mărcile Marlboro, Parliament, Chesterfield, Assos, LM și Philip Morris și diverse produse alimentare, în valoare totală de 1.062 lei), precum și suma de 20 lei, iar în noaptea de 26/27.10.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere, pe timp de noapte, prin escaladare și efracție (dislocând sticla dintr-un geam), au pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate Ț. V., de unde au sustras alimente și produse de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare totală de 50 lei, întrunesc elementele constitutive ale trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal.

În drept, faptele inculpatului L. C., care, în noaptea de 16/17.09.2014, singur, prin escaladare, a pătruns în magazinul aparținând persoanei vătămate I.F.T. D., de unde a sustras suma de 700 lei și 55 pachete țigări de diferite mărci, în valoare de 700 lei, în noaptea de 22/23.09.2014, singur, prin escaladare și efracție (forțând sistemul de închidere a ușii cu un levier), a pătruns în locuința persoanei vătămate G. M., de unde a sustras mai multe bunuri (o lanternă, o brichetă, un pachet cu țigări), în noaptea de 25/26.09.2014, singur, prin escaladare, a pătruns în locuința persoanei vătămate M. M., de unde a sustras o bicicletă marca Mountain Bike, în noaptea de 28/29.09.2014, singur, prin escaladare, a pătruns într-o anexă a locuinței persoanei vătămate Ș. L., de unde a sustras o bicicletă marca Mountain Bike, iar în noaptea de 07/08.10.2014, prin efracție (prin spargerea geamului), a părtuns în interiorul magazinului aparținând S.C.Ș. C. S.R.L., de unde a sustras mai multe bunuri (țigări mărcile Marble, Brass, LM, Marlboro, 6 tablete de ciocolată, 2 sticle cu vin, 1 pâine, 9 batoane salam, 1 tabletă marca Vonino, în valoare totală de 16.600 lei), precum și suma de 15 lei, întrunesc elementele constitutive ale cinci infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal.

În drept, fapta inculpatului B. A., care, în noaptea de 16/17.09.2014, a asigurat paza, în timp ce inculpatul L. C., prin escaladare, a pătruns în magazinul aparținând persoanei vătămate I.F.T. D., de unde a sustras suma de 700 lei și 55 pachete țigări de diferite mărci, în valoare de 700 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art.48 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal.

În drept, faptele inculpaților L. C. și B. A. care, în noaptea de 28/29.09.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere, pe timp de noapte, prin escaladare, au pătruns fără drept în incinta magazinului aparținând persoanei vătămate S.C.Steso Flaviana, cu scopul de a sustrage bunuri, însă datorită activării sistemului de alarmă, au părăsit locul faptei, fără a sustrage bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunilor de furt calificat comise de către cei trei inculpați, L. C., B. A. și M. A. constă în acțiunea de luare a bunurilor din posesia persoanelor vătămate, fără consimțământul acestora. Momentul consumării infracțiunilor este marcat de ieșirea bunurilor din patrimoniile persoanelor vătămate și trecerea lor în stăpânirea inculpaților. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin prejudiciile cauzate persoanelor vătămate, constând în ieșirea din patrimoniile acestora a bunurilor sustrase și, corelativ, aproprierea lor de către inculpați. Legătura de cauzalitate dintre acțiunea de sustragere și prejudiciile cauzate persoanelor vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, toți cei trei inculpați au săvârșit infracțiunile de furt calificat cu intenție directă, în accepțiunea art.16 alin.3 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpații au avut reprezentarea faptelor, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniilor persoanelor vătămate, au prevăzut rezultatul și au urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că au luat bunurile din posesia persoanelor vătămate, fără consimțământul acestora.

Faptele săvârșite de inculpați sunt furturi calificate în condițiile art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal. Forma agravată a infracțiunilor există întrucât acestea au fost săvârșite în timpul nopții, prin efracție și/sau escaladare și prin violarea domiciliilor sau a sediilor profesionale ale persoanelor vătămate.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la furt calificat reținută în sarcina inculpatului B. A., sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al infracțiunii constă în ajutorul acordat de inculpat în timpul săvârșirii infracțiunii de către inculpatul L. C., constând în asistarea acestuia în condițiile în care îi cunoștea intențiile infracționale, precum și în asigurarea pazei în timpul sustragerii bunurilor. Urmarea imediată constă în prejudiciul cauzat patrimoniului persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită prin probatoriul administrat.

În privința laturii subiective, inculpatul B. A. a acordat sprijinul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către autor – inculpatul L. C. – cu intenție directă, în accepțiunea art.16 alin.3 lit.a) Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului persoanei vătămate și a urmărit acest rezultat.

Aspectul de calificare este atras de întrunirea acelorași circumstanțe agravante menționate anterior, prevăzute de art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită, pe timp de noapte, prin escaladare și prin violarea sediului profesional.

În cauză sunt întrunite condițiile participației penale sub forma complicității morale: autorul L. C. a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de furt calificat, iar inculpatul B. A. a asigurat paza în vederea comiterii faptei, ceea ce a constituit un suport moral pentru autor, fiind dovedit faptul că inculpatul avea cunoștință despre intenția celuilalt de a comite infracțiunea de furt calificat.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al tentativei la infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina inculpaților L. C. și B. A. s-a realizat prin încercarea de luare a bunurilor din posesia persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia. Urmarea imediată a faptei este încercarea de a produce un prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatele produse este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații L. C. și B. A. au săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.16 alin.3 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că aceștia au avut reprezentarea faptei, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului persoanei vătămate, au prevăzut rezultatul și au urmărit producerea lui.

Fapta săvârșită de inculpați este un furt calificat în condițiile art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții, prin escaladare și prin violarea sediului profesional.

Fapta reținută în sarcina inculpaților a rămas în faza de tentativă, întrucât aceștia au luat hotărârea de a săvârși infracțiunea, au pus-o în executare, însă acțiunea lor a nu fost dusă la sfârșit datorită faptului că s-a activat sistemul de alarmă al magazinului, iar cei doi inculpați s-au speriat și au fugit, astfel că infracțiunea nu s-a consumat, inculpații nereușind să ia bunuri din posesia persoanei vătămate.

Din fișele de cazier judiciar ale inculpaților reiese că nicicunul dintre aceștia nu se află la prima confruntare cu legea penală.

Astfel, inculpatul L. C. a fost condamnat în anul 2007, în timp ce era minor, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, pentru care a intervenit însă reabilitarea și, de asemenea, i-au fost aplicate două sancțiuni administrative pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu. De asemenea, față de acesta au fost pronunțate hotărâri de condamnare tot pentru infracțiuni de furt calificat, fiind emise pe numele său trei mandate de executare a pedepsei închisorii, două de către Judecătoria Z. și unul de către Judecătoria Huedin. Aceste fapte însă sunt concurente cu cele pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză, fiecare dintre ele fiind săvârșite înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre hotărârile de condamnare, neputându-se discuta despre starea de recidivă a inculpatului, motiv pentru care prevederile art.44 alin.1 Cod penal au și fost înlăturate din încadrarea juridică inițială menționată în actul de sesizare a instanței.

Inculpatul B. A. a fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de furt calificat și a fost sancționat administrativ de două ori pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, furt calificat și port nelegal de armă. De asemenea, față de acesta au fost pronunțate hotărâri de condamnare tot pentru infracțiuni de furt calificat, fiind emise pe numele său două mandate de executare a pedepsei închisorii, unul de către Judecătoria Z. și unul de către Judecătoria Huedin.

Analizând fișa de cazier a inculpatului, aflată la filele 185-186 din dosar, instanța constată că prin sentința penală nr.49/06.02.2013 a Judecătoriei Z., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. Având în vedere că această sentință a rămas definitivă la data de 27.02.2013, prin neapelare, se constată că faptele pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauza au fost comise anterior împlinirii termenului de încercare, respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, motiv pentru care s-a reținut incidența dispozițiilor art.44 alin.1 Cod penal pentru fiecare din infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește fișa de cazier judiciar a inculpatului M. A., se remarcă faptul că acesta a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prin sentința penală nr.10/21.01.2004 a Tribunalului S., definitivă la data de 03.06.2004, fiind liberat condiționat la data de 16.11.2007, cu un rest neexecutat de 1011 zile închisoare și în prezent mai este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Z..

Instanța a constatat că, întrucât inculpatul a săvârșit trei noi infracțiuni intenționate la datele de 05/06.09.2014 și 27/28.09.2014, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare după executarea condamnării de 7 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.10/21.04.2004 a Tribunalului S. și nefiind incidente dispozițiile art.42 Cod penal, în cauză sunt întrunite condițiile de existență ale pluralității infracționale sub forma recidivei postexecutorii, situație față de care s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art.44 alin.1 Cod penal pentru fiecare infracțiune pentru care a fost trimis în judecată.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.386 alin.1 Cod procedură penală, întrucât faptele descrise există, au fost săvârșite de către inculpați și constituie infracțiuni, instanța a dispus condamnarea inculpaților, astfel:

- a inculpatului L. C. pentru comiterea următoarelor infracțiuni: omor calificat, prevăzută de art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, tâlhărie calificată, prevăzută de art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cinci infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal și o infracțiune de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal;

- a inculpatului B. A. pentru comiterea următoarelor infracțiuni: omor calificat, prevăzută de art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, tâlhărie calificată, prevăzută de art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal, trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal, o infracțiune de complicitate la furt calificat, prevăzută de art.48 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal și o infracțiune de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 Cod penal raportat la art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal;

- a inculpatului M. A. pentru comiterea următoarelor infracțiuni: omor calificat, prevăzută de art.188, art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal, tâlhărie calificată, prevăzută de art.233, art.234 alin.1, lit.c), d), f) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal, două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.1 Cod penal.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a fiecărei infracțiuni, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că faptele de omor calificat și tâlhărie calificată prezintă un pericol social foarte ridicat, având în vedere în special urmarea produsă, respectiv pierderea vieții unei persoane, viața reprezentând valoarea socială cea mai importantă ocrotită de legea penală. Mai mult decât atât, s-a reținut că această urmare s-a produs ca urmare a intenției inculpaților, însă nu în forma intenției directe, a urmăririi acestui rezultat, ci în cea a intenției indirecte, a acceptării de către inculpați a posibilității producerii acestei urmări. Gravitatea extrem de ridicată a faptelor rezidă și din modalitatea concretă de comitere a acestora, prin aplicarea de lovituri repetate victimei, o persoană în vârstă de 81 de ani, în urma cărora aceasta și-a pierdut temporar cunoștința, loviturile fiind aplicate pentru a o determina pe victimă să le spună inculpaților unde ține banii și bunurile de valoare, pe care aceștia intenționau să le sustragă, la care s-au adăugat acțiunile ulterioare ale inculpaților, de imobilizare prin legare a victimei și abandonare a acesteia în frig (la sfârșitul lunii septembrie), pe pardoseală, într-o încăpere neîncălzită, victima fiind descoperită abia după aproape 3 zile. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpații au fost echipați cu cagule și mănuși la momentul comiterii faptelor, pentru a evita lăsarea de urme și a îngreuna astfel identificarea lor ulterioară.

În ceea ce privește infracțiunile de furt calificat, consumate sau rămase în faza de tentativă, se apreciază că acestea prezintă un grad de pericol social mediu spre ridicat, care va fi evidențiat în cuantumul pedepselor ce au fost aplicate, prin raportare la valorile prejudiciilor cauzate, la mijloacele folosite la comiterea faptelor, de cele mai multe ori prin efracție și escaladare sau doar prin escaladare, de pregătirea modului de acționare, de folosirea de cagule și mănuși, de recurgerea la acte de violență față de un animal, pentru a nu atrage atenția asupra lor (în cazul infracțiunii comise în dauna persoanei vătămate C. I.), toate infracțiunile fiind comise la adăpostul întunericului, în scopul dobândirii și valorificării bunurilor și, exceptând cele cinci infracțiuni de furt calificat care au fost comise de inculpatul L. C. singur, celelalte s-au comis fie împreună de toți trei inculpații (două dintre acestea), fie de către inculpații L. C. și B. A. împreună, împrejurări de natură să le asigure reușita activității infracționale și, în același timp, să le sporească gradul de periculozitate.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, se reține în primul rând pentru toți dintre aceștia persistența în activitatea infracțională, prin perspectiva aspectelor deja arătate și, mai mult, escaladarea activității infracționale, în special în cazul inculpaților B. A. și L. C., de la infracțiuni contra patrimoniului de o gravitate redusă spre mediu la altele mult mai grave, inclusiv la infracțiuni contra vieții, dar și în cazul inculpatului M. A., care are în antecedență infracțiuni de tâlhărie. În acest sens,nu se poate omite remarcarea faptului că cele mai grave dintre infracțiunile care fac obiectul cauzei – cele de omor calificat și tâlhărie calificată – au avut ca scop inițial dobândirea de bunuri sau sume de bani în mod facil,deci ca urmare a persistenței în activitatea infracțională de sustragere de bunuri, dorința inculpaților de a obține sume de bani prin asemenea modalități determinându-i să comită două infracțiuni cu consecințe atât de grave.

De asemenea, s-au avit în vedere constatările consilierilor de probațiune care au întocmit referatele de evaluare psiho-socială pentru fiecare dintre inculpați, în cuprinsul cărora s-au arătat următoarele aspecte relevante în analiza circumstanțelor personale ale fiecărui inculpat:

- Comportamentul inculpatului L. C. a fost influențat negativ de mai mulți factori de mediu între care familia, care i-a oferit numeroase exemple antisociale, modul de viață parazitar, preocupările situate la limita legalității, lipsa interesului pentru activități lucrative, relațiile conflictuale între membrii familiei și în comunitate, respingerea socială. Posibilitățile de reintegrare socială a inculpatului sunt afectate de accentuata sa înclinație antisocială, respectiv numărul mare de infracțiuni pe care le-a comis, a condițiilor de viață și a climatului familial care nu îi oferă perspective de a-și îndrepta comportamentul. Inculpatul își asumă vinovăția și pedeapsa pe care o va primi. El este conștient că va petrece o lungă perioadă de timp în penitenciar, motiv pentru care încearcă să solicite sprijinul familiei. De asemenea, menționează că resimte sentimente de regret pentru ceea ce i s-a întâmplat victimei și dezaprobă agresivitatea coinculpatului M. A., afirmații susținute de reacțiile sale nonverbale.

- Inculpatul B. A. a săvârșit numeroase infracțiuni ca urmare a ignorării caracterului negativ al unei astfel de conduite, motivat de un câștig financiar rapid, coparticipația favorizând adoptarea comportamentului ilicit, dar și încurajat de faptul că până în prezent nu a primit pedepse eficiente și care să îl afecteze în mod direct. Tânărul prezintă un pericol social pentru comunitate, având în vedere lipsa de compasiune și regret pentru victimă și pentru celelalte părți vătămate, dezinteresul pentru recuperarea prejudiciilor și conduita sa ulterioară comiterii faptelor, de a se sustrage răspunderii penale prin încercarea de a părăsi țara. Cu toate că afirmă că îi pare rău pentru faptele sale și că regretă moartea victimei, în timpul interviului cu consilierul de probațiune s-a constatat din atitudinea sa și din observarea comportamentului non verbal că inculpatul nu părea afectat (râdea și spunea că „i-a intrat în sânge” comiterea de infracțiuni).

- Inculpatul M. A. este un tânăr în cazul căruia mediul familial în care a crescut și s-a dezvoltat, mediu tradițional cu reguli și rigiditate în abordarea chestiunilor diverse, și-a pus amprenta într-un mod nefavorabil. Caracteristicile de personalitate – necenzurarea comportamentului impulsiv, absența empatiei, a compasiunii, egocentrismul – alcoolul, antecedentele penale, au contribuit la menținerea și dezvoltarea comportamentului antisocial, acestea fiind dominante în comparație cu cele pozitive. Șansele sale de reinserție socială sunt minime, pe termen lung, din cauza faptelor infracționale repetate, a relațiilor tensionate cu vecinătatea și autoritățile, singurul aspect favorabil fiind munca, experiența acumulată în puținul timp în care a muncit. Din relatarea făcută de inculpat, rezultă că cei trei și-au planificat cu mare grijă infracțiunea, cunoscând amănunte despre obiceiurile victimei lor, iar consumul de alcool nu a fost un obstacol în îndeplinirea faptei propuse, poate chiar a potențat-o, dându-le mai mult curaj. Inculpatul spune că „nu a meritat” să participe la infracțiune pentru bunurile pe care și le-au însușit: un inel, un aparat foto, un ceas și o medalie, fapt ce denotă că inculpatul este centrat în totalitate pe propria persoană, fiind lipsit de sentimente de compasiune și înțelegere pentru victima sa, de felul umil și neputincios în care și-a trăit ultimele clipe. A mai subliniat consilierul de probațiune faptul că „inculpatul, atunci când relatează firul întâmplării din septembrie 2014, are o mimică senină, zâmbitoare, ca și cum ar relata un film de aventuri...Fața sa se întristează doar când își aduce aminte de consecințele faptelor, de pedeapsa pe care o va primi și despre fiica sa care nu îl va cunoaște. El privește cu realism la pedeapsa pe care urmează să o primească ...totuși, se așteaptă la clemență din partea instanței de judecată...în mod ironic, se așteaptă la indulgență, când el nu a făcut acest lucru întotdeauna; recunoaște că se enervează ușor, dar și că e capabil de autocontrol. Este adevărat, însă într-un alt context, este capabil de autocontrol atunci când se află în pericol, nu și atunci când se simte victorios și puternic.”

Suplimentar de aceste aspecte, instanța a mai reținut, raportat la circumstanțele personale ale fiecăruia dintre inculpați atitudinea ulterioară comiterii faptelor care au avut ca urmare moartea victimei G. I.-Coriolan-T., respectiv intenția inculpaților B. A. și L. C. de a anunța ambulanța și demersurile făcute de inculpatul B., potrivit propriilor declarații, de a afla de la martorul O. C., dacă victima a fost găsită și dezlegată. Cu privire la acești doi inculpați se reține și faptul că nu rezultă că ar fi aplicat lovituri directe victimei, doar că inculpatul B. A. i-a imobilizat mâna pentru ca inculpatul L. C. să îi poată scoate inelul de pe deget, iar după ce victima a fost agresată de către inculpatul M. A., ceilalți doi inculpați au încercat să îi ofere un minim ajutor, prin spălarea cu apă, pentru a-și reveni, reproșându-i totodată atât la acel moment, cât și ulterior, la domiciliul inculpatului M. A., comportamentul agresiv al acestuia. De altfel, dezaprobarea acestui comportament, cel puțin din partea inculpatului L. C., a fost vizibilă și în cadrul interviului cu consilierul de probațiune.

În schimb, nu se poate omite nici atitudinea inculpaților de a se ascunde pe perioada derulării activității infracționale și totodată de a continua această activitate, în condițiile în care erau judecați și de către Judecătoria Huedin, iar față de inculpatul L. C. exista emis un mandat de arestare preventivă de către această din urmă instanță, inculpatul sustrăgându-se practic de la judecata cauzei, fiind necesară recurgerea la măsuri de supraveghere tehnică pentru prinderea acestora. De asemenea, cei doi inculpați intenționau să părăsească țara, sperând că în acest mod li se va pierde urma în privința infracțiunilor comise și vor scăpa de răspundere penală, aspecte care rezultă din cuprinsul convorbirilor telefonice înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză și din împrejurarea că inculpatul L. C. a fost ridicat din microbuzul cu care intenționa să plece din țară.

În privința inculpatului M. A. s-a reținut, în plus, agresivitatea extremă de care acesta a dat dovadă, prin intensitatea loviturilor aplicate victimei G. I.-Coriolan-T., dar și conduita sa ulterioară, de aruncare a inelului sustras din locuința victimei în scopul dovedit de a fi găsit de o altă persoană care urma să fie suspectată și eventual trasă la răspundere pentru fapta petrecută la locuința victimei, iar această conduită a și produs urmări în sensul urmărit de inculpat, martora P. K., care a găsit acel inel și a încercat să îl valorifice, fiind reținută pentru 24 de ore, iar ulterior, în urma încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției încuviințat de către instanța de judecată, condamnată pentru comiterea infracțiunii de însușirea bunului găsit. În privința conduitei acestui inculpat ulterioare comiterii faptelor, vor fi avute în vedere și demersurile făcute de acesta pentru ascunderea urmelor infracțiunilor, prin incendierea aparatului foto sustras și prin solicitarea inculpatului L. C. de a face demersuri pentru incendierea încălțămintei purtate la momentul comiterii faptelor.

Analizând agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul, instanța nu poate trece cu vederea starea de fapt reținută în dosarul în care inculpatul M. A. a fost condamnat anterior la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu privare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, așa cum rezultă din considerentele deciziei penale nr.87/16.03.2004 a Curții de Apel Cluj. Astfel, s-a reținut că și în acest caz, inculpatul nu a acționat singur, ci împreună cu alte două persoane, după o înțelegere prealabilă între inculpați, prin urmărirea victimei și a martorului, pe timp de noapte într-un loc izolat și apoi, atacarea violentă a celor două persoane. Expres s-a reținut în cuprinsul stării de fapt în privința inculpatului M. A.: „…A intervenit și inculpatul M. A., care a lovit-o atât pe partea vătămată cât și pe G. I.. După ce a fost lovită de mai multe ori cu pumnii și picioarele, partea vătămată F. S. a reușit să fugă, a sărit peste un gard și s-a ascuns după o căpiță de fân. Inculpatul M. A. și B. I. au urmărit-o pe partea vătămată, au ajuns-o și au continuat să o lovească cu pumnii și picioarele până ce și-a pierdut cunoștința. Inculpatul Lustig I. a rămas cu G. I. în drum pe care a continuat să îl lovească pentru a-l opri să intervină în ajutorul părții vătămate FIore S., în timp ce inculpatul M. A. și B. I.-N. o băteau pe partea vătămată și îi sustrăgeau portmoneul cu banii.”

Practic, se remarcă faptul că inculpatul M. A. are și în antecedență o faptă de gravitate sporită, comisă prin agresiuni exercitate împotriva a două persoane și, deși a fost condamnat la o pedeapsă consistentă, aceasta nu a fost de natură să-și realizeze scopul educativ, cât timp și după eliberare din penitenciar, inculpatul a continuat să comită infracțiuni, inclusiv cu violență (în acest sens este relevantă și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa la data de 26.05.2014 pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii publice), activitatea sa infracțională escaladând până la comiterea unei infracțiuni care a avut ca efect moartea unei persoane, aceste aspecte denotând o sfidare clară din partea inculpatului a celor mai importante valori sociale ocrotite de legea penală.

De asemenea, s-a reținut atitudinea acestuia constantă de negare a comiterii faptelor, în ciuda declarațiilor celorlalți doi coinculpați, susținând aproape pe întreg parcursul procesului penal că aceștia au fost influențați și agresați de către organele de poliție pentru a declara că și el a participat la comiterea faptelor. Inculpatul și-a schimbat atitudinea în cursul procedurii de cameră preliminară, susținând în fața judecătorului că dorește să recunoască pentru că așa va avea o viață mai bună în penitenciar, inducând și la acel moment ideea că nu ar fi vinovat de săvârșirea faptelor, dar își asumă recunoașterea acestora. Instanța consideră că o astfel de atitudine a fost generată în privința inculpatului nu de regretele acestuia, pe care instanța le consideră că există doar în sens declarativ, ci mai degrabă de conștientizarea existenței probelor de vinovăție și a posibilității obținerii unei pedepse mai reduse, în cazul recunoașterii, mai ales prin perspectiva stării de recidivă și a condamnării anterioare pentru infracțiuni de tâlhărie.

Totodată, așa cum s-a arătat și anterior, în ceea ce privește sinceritatea acestui inculpat, s-a apreciat că ea nu este una reală, chiar în cadrul declarației date în fața instanței, prin care acesta a recunoscut comiterea faptelor, în privința aspectelor de natură să îl incrimineze sau să îi agraveze răspunderea, inculpatul invocând pierderea memoriei pe fondul consumului excesiv de alcool.

Instanța a apreciat că nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub influența alcoolului, deoarece art.75 alin.2 lit.b) Cod penal prevede că pot fi reținute ca circumstanțe atenuante împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. Or, în opinia instanței, confirmată și de consilierul de probațiune care a întocmit referatul de evaluare psihosocială a inculpatului M. A., alcoolul a fost mai degrabă un factor de natură să le dea curaj inculpaților în comiterea faptelor și nicidecum o împrejurare care ar putea să îi facă să pară mai puțin periculoși.

Punând în balans aspectele pe baza cărora s-a reținut gravitatea deosebită a faptelor în urma cărora a survenit decesul victimei infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor calificat cu circumstanțele personale favorabile inculpaților L. C. și B. A., instanța apreciază însă că nici acestea nu pot determina o reducere a periculozității lor de asemenea manieră încât să atragă incidența prevederilor art.75 alin.2 lit.b) Cod penal și, implicit reducerea limitelor de pedeapsă, conform art.76 Cod penal, însă acestea vor fi avute în vedere la dozarea efectivă a pedepselor ce le vor fi aplicate inculpaților.

În ceea ce privește infracțiunile de furt calificat, chiar dacă pentru o parte dintre acestea au fost recuperate prejudiciile cauzate, bunurile sustrase fiind restituite persoanelor vătămate, se constată că această recuperare nu s-a datorat în niciun fel contribuției vreunuia dintre inculpați, ci găsirii bunurilor de către organele de poliție, astfel că nici aceste aspecte nu sunt de natură să atragă incidența vreunei circumstanțe atenuante a răspunderii inculpaților.

Întrucât în cazul infracțiunii de omor calificat, norma de incriminare prevede alternativ, pedeapsa detențiunii pe viață cu cea a închisorii de la 15 la 25 de ani, instanța a precizat că se va orienta spre aplicarea unor pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de textul legal, apreciind excesivă aplicarea unei pedepse cu detențiunea pe viață pentru această infracțiune în cazul tuturor celor trei inculpați.

Instanța a menționat că limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile săvârșite sunt închisoarea de la 15 la 25 de ani pentru infracțiunea de omor calificat, închisoarea de la 3 la 10 ani pentru infracțiunea de tâlhărie calificată și închisoarea de la 2 la 7 ani pentru infracțiunile de furt calificat, însă, acestea din urmă reduse la jumătate pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat reținută în sarcina inculpaților L. C. și B. A.. În cazul inculpatului M. A., în privința căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor în stare de recidivă postexecutorie, potrivit prevederilor art.43 alin.5 Cod penal, aceste limite se majorează cu jumătate, fiind așadar de la 22 ani și 6 luni la 37 ani și 6 luni pentru infracțiunea de omor calificat, de la 4 ani și 6 luni la 15 ani pentru infracțiunea de tâlhărie și, respectiv de la 3 ani la 10 ani și 6 luni pentru infracțiunile de furt calificat. În ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, având în vedere că potrivit art.60 Cod penal, pedeapsa închisorii constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile și 30 de ani, este evident că termenul de 30 de ani reprezintă durata maximă a acestei pedepse, astfel că în cazul acestui inculpat, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de omor calificat sunt cuprinse între 22 ani și 6 luni și 30 de ani.

Pornind de la cele expuse anterior, raportat la circumstanțele reale ale faptelor, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile săvârșite, astfel cum au fost ele expuse mai sus, instanța a apreciat că pentru realizarea scopurilor pedepsei prevăzute de lege, de mijloc de constrângere, dar și de mijloc de reeducare și de prevenție eficient, se impune aplicarea următoarelor pedepse:

1. pentru inculpatul L. C.:

- 15 ani pentru comiterea infracțiunii de omor calificat;

- 5 ani pentru infracțiunea de tâlhărie calificată;

- 2 ani și 2 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate C. I.;

- 2 ani și 8 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I. D. A.-C.;

- 2 ani și 1 lună pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.T. D.;

- 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate G. M.;

- 2 ani și 3 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.C. C.-C.;

- 2 ani și 2 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.L. L.;

- 3 ani și 3 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate S.C.Ș. C. S.R.L. Țăud;

- 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ț. V.;

- 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate M. M.;

- 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ș. L.;

- 1 an pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat în dauna persoanei vătămate S.C.Steso Flaviana S.R.L.

2. pentru inculpatul B. A.:

- 15 ani pentru comiterea infracțiunii de omor calificat;

- 5 ani pentru infracțiunea de tâlhărie calificată;

- 2 ani și 2 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate C. I.;

- 2 ani și 8 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I. D. A.-C.;

- 2 ani și 1 lună pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.T. D.;

- 2 ani și 3 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.C. C.-C.;

- 2 ani și 2 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I.L. L.;

- 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ț. V.;

- 1 an pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat în dauna persoanei vătămate S.C.Steso Flaviana S.R.L.

3. pentru inculpatul M. A.:

- 27 ani pentru comiterea infracțiunii de omor calificat;

- 9 ani pentru infracțiunea de tâlhărie calificată;

- 3 ani și 2 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate C. I.;

- 3 ani și 8 luni pentru infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate I.I. D. A.-C..

În privința inculpatului L. C., din analiza fișei de cazier judiciar a acestuia rezultă că în prezent se află în executarea a două pedepse rezultante, una de 1 an și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z., definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, când a și fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.415/2014 și una de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.284/2014.

Totodată, se constată că cele treisprezece infracțiuni pentru care inculpatul este judecat în prezentul dosar și infracțiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. și prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin au fost comise înainte de a interveni o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele, astfel că toate sunt concurente. În consecință, după repunerea pedepselor componente din cele două hotărâri definitive în individualitatea lor în individualitatea lor, respectiv din sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin – 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare (aceasta din urmă aplicată prin sentința penală nr.1262/21.05.2014 a Judecătoriei Z.) și din sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. – 9 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare, s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, și au fost contopite toate cele 17 pedepse aplicate inculpatului pentru infracțiuni concurente, astfel că la pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 11 ani, 3 luni și 10 zile închisoare [1/3 X (5 ani + 2 ani și 2 luni + 2 ani și 8 luni + 2 ani și 1 lună + 2 ani + 2 ani și 3 luni + 2 ani și 2 luni + 3 ani și 3 luni + 2 ani + 2 ani + 2 ani + 1 an + 1 an și 6 luni + 1 an și 6 luni + 9 luni + 1 an și 6 luni)], rezultând pentru inculpat o pedeapsă de 26 ani, 3 luni și 10 zile închisoare.

Ca urmare a operațiunilor de contopire, s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii emise de Judecătoriile Z. și Huedin pentru condamnările anterioare ale inculpatului și emiterea de noi forme de executare, corespunzător dispozițiilor prezentei hotărâri.

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului B. A. rezultă că acesta se află în prezent în executarea a două pedepse rezultante, una de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z., definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, când a și fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.414/2014 și una de 2 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.285/2014.

Totodată, s-a constatat că inculpatul B. A. a comis toate cele nouă infracțiuni pentru care este judecat în prezentul dosar în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.49/06.02.2013 a Judecătoriei Z., definitivă prin neapelare la data de 27.02.2013, astfel că se impune a se face aplicarea prevederilor art.83 Cod penal din 1968 și art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 și s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate și executarea pedepsei în întregime, alături de pedepsa rezultantă.

De asemenea, întrucât aceste 9 infracțiuni și infracțiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z. și prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin au fost comise înainte de a interveni o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele, se va constata că toate sunt concurente, astfel că după repunerea pedepselor componente din cele două hotărâri definitive în individualitatea lor, respectiv 1 an închisoare și 1 an și 8 luni închisoare (pedepse aplicate prin sentința penală nr.304/26.11.2014 a Judecătoriei Z.) și 1 an și 6 luni închisoare (pedeapsă aplicată prin sentința penală nr.237/18.12.2014 a Judecătoriei Huedin), s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, și au fost contopite toate ce 12 pedepse aplicate inculpatului pentru infracțiuni concurente, astfel că la pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 7 ani și 10 luni închisoare [1/3 X (5 ani + 2 ani și 2 luni + 2 ani și 8 luni + 2 ani și 1 lună 2 ani și 3 luni + 2 ani și 2 luni + 2 ani + 1 an + 1 an + 1 an și 8 luni – 1 an și 6 luni)], rezultând pentru inculpat o pedeapsă de 22 ani și 10 luni închisoare, la care s-a adaugat pedeapsa de 1 an și 4 luni, a cărei executare a fost suspendată condiționat, ca o consecință a revocării beneficiului suspendării condiționate, rezultând o pedeapsă de 24 ani și 2 luni închisoare.

Ca urmare a operațiunilor de contopire, s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii emise de Judecătoriile Z. și Huedin pentru condamnările anterioare ale inculpatului și emiterea de noi forme de executare, corespunzător dispozițiilor prezentei hotărâri.

În cazul inculpatului M. A., s-a constatat că cele patru infracțiuni pentru care a fost cercetat în prezentul dosar au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, astfel că la stabilirea pedepselor s-a făcut aplicarea prevederilor art.43 alin.5 Cod penal. Întrucât toate aceste infracțiuni au fost comise înainte de intervenirea vreunei hotărâri definitive de condamnare pentru vreuna dintre ele, s-a constatat incidența concursului de infracțiuni și se va proceda conform art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, astfel că la pedeapsa cea mai grea, de 27 ani închisoare se s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 5 ani 3 luni și 10 zile [1/3 X (9 ani + 3 ani și 2 luni + 3 ani și 8 luni)], rezultând pentru inculpat o pedeapsă de 32 ani, 3 luni și 10 zile închisoare. Întrucât această pedeapsă rezultantă depășește maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de art.60 Cod penal, însă nu atât de mult încât instanță să fie nevoită a analiza dacă se impune aplicarea unei pedepse cu detențiunea pe viață, pedeapsa pe care o va avea în final de executat inculpatul M. A. se va reduce la acest maxim general, urmând a fi de 30 de ani închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa complementară ce s-a aplicat pe lângă pedeapsa cu închisoarea, aplicarea acesteia fiind obligatorie potrivit normei de incriminare a infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată, instanța precizează că a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauzele Hirst c.Marii Britanii, S. și Pârcalab c.României și Mazare c.României), care arată că interzicerea exercițiului unor drepturi nu se poate realiza automat, prin efectul legii, ci potrivit aprecierii realizate în concret de către instanța de judecată.

Atât circumstanțele personale ale fiecărui inculpatului, cât și natura faptelor săvârșite, care reflectă o atitudine de sfidare de către aceștia a unor valori sociale extrem de importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Prin urmare, în baza art.67 alin.1 Cod penal, le-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal pe o durată de 5 ani și care se va executa după executarea pedepsei închisorii. S-au stabilit pedepse complementare cu durată de 5 ani pentru infracțiunea de omor calificat și de 3 ani pentru infracțiunea de furt calificat, dispunându-se aplicarea pedepsei complementare cea mai grea alături de pedeapsa principală pentru fiecare inculpat.

În raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, precum și de circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea exercițiului dreptului de a alege, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, de a fi tutore sau curator, de a conduce anumite categorii de vehicule, de a părăsi teritoriul României, de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de a se afla în anumite localități, de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale, ori la alte adunări publice, întrucât o atare pedeapsă complementară nu ar respecta principiul proporționalității, motiv pentru care nu va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.d), f), g), h), i), j) k), l), m), n) și o) Cod penal.

Având în vedere faptul că împrejurările comiterii infracțiunii sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea drepturilor de către străini, și exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.c) și e) Cod penal.

De asemenea, față de prevederile art.65 alin.1 și 3 Cod penal, pe durata executării pedepsei s-a interzis exercițiul acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie.

Față de inculpații B. A. și M. A. a fost luată măsura reținerii la data de 09.10.2014 ora 00:36 (pentru inculpatul B. A.), respectiv ora 00:53 (pentru inculpatul M. A.), pe o durată de 24 de ore și apoi măsura arestării preventive la data de 09.10.2014 de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul S., mandatele de arestare preventivă fiind puse în executare efectivă la aceeași dată, măsura fiind apoi prelungită în cursul urmăririi penale și verificată sub aspectul legalității și temeiniciei la primirea dosarului de către judecătorul de cameră preliminară în baza art.207 alin.4 Cod procedură penală, prin Încheierea din 23.10.2014, apoi după dispunerea începerii judecății, de către instanță, în baza art.208 alin.2 Cod procedură penală, prin Încheierea din 21.01.2015, când această măsură a fost menținută, împrejurare față de care, în baza art.72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepselor aplicate celor doi inculpați durata reținerii și arestului preventiv, respectiv de la 09.10.2014 la zi.

De asemenea, față de inculpatul L. C. exista emis un mandat de arestare preventivă, astfel că nu s-a luat măsura reținerii, ci doar cea a arestării preventive, de la data de 09.10.2014, măsură menținută prin aceleași încheieri ca în cazul celorlalți doi inculpați. Întrucât din cuprinsul fișei de cazier judiciar rezultă că inculpatul a executat deja o parte din pedepsele anterioare aplicate, se va face aplicarea prevederilor art.40 alin.3 și art.72 alin.1 Cod penal și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata detenției preventive, precum și partea din pedeapsă executată, respectiv de la 27.01.2014 la 21.05.2014 și de la 09.10.2014 la zi.

Apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de fiecare dintre cei trei inculpați impun în continuare privarea de libertate, prin prisma aspectelor reținute în cuprinsul motivării, dar și raportat la pedepsele aplicate și la modalitatea de executare dispusă, instanța, în baza art.404 alin.1 lit.b) Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpaților L. C., B. A. și M. A..

Având în vedere prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, care arată că prin hotărârea de condamnare, instanța de judecată este obligată să dispună prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexă, ținând cont de împrejurarea că infracțiunile de omor calificat și tâlhărie calificată pentru care au fost condamnați inculpații sunt menționate în anexa amintită, instanța urmează să dispună prelevarea probelor biologice de la aceștia.

Totodată, în baza art.5 alin.5 din același act normativ, s-a adus la cunoștința inculpaților faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice a profilului genetic.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că în cauză s-au constituit părți civile S. Județean de Ambulanță S., cu suma de 504,70 lei, reprezentând cheltueili legate de transportul victimei G. I.-Coriolan-T. (vol.I f.244), S. Județean de Urgență S., cu suma de 2.083,43 lei, reprezentând cheltuieli legate de tratamentul medical aplicat victimei G. I.-Coriolan-T. (vol.I f.246), D. A.-C., cu suma de 4.600 lei (vol.II f.115-118), T. D. (vol.III f.91-93), C. C.-C., cu suma de 1.600 lei (vol.III f.152-154), L. L., cu suma de 1.062 lei (vol.III f.208-209) și Ț. E., cu suma de 100 lei (vol.III f.277-280).

Părțile civile C. I., S.C.Ș. C. S.R.L., M. M. și Ș. L. au renunțat la pretențiile civile, ca urmare a recuperării integrale a prejuduciului suferit, în cursul procesului penal, iar persoanele vătămate G. M. și S. S. nu s-au constituit părți civile, întrucât nu au suferit niciun prejudiciu. Cu ocazia prezenței la termenul la care s-a dezbătut legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, persoana vătămată G. M. a arătat că nu i-au fost sustrase bunuri, dar i-a fost distrusă o ușă, reparațiile costând 1.050 lei, însă nu înțelege să formuleze pretenții civile.

De asemenea, persoana vătămată M. F.-C., nepotul victimei G. I.-Coriolan-T. a arătat că nu are pretenții civile față de inculpați.

Legea civilă, mai exact, art.1357 cod civil prevede că răspunderea civilă delictuală este incidentă în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, dovedit de către persoanele vătămate, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați, fiind dovedită vinovăția acestora și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Întrucât repararea prejudiciului cauzat nu se poate realiza în natură, potrivit dispozițiilor art.14 alin.3 lit.b) Cod procedură penală, repararea pagubei se va face prin echivalent, prin plata de despăgubiri, considerând dovedite despăgubirile materiale solicitate de persoanele vătămate.

Pe cale de consecință, în baza art.25 și art.397 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.1349, 1357 și 1382 Cod civil, răspunderea inculpaților fiind solidară, pentru infracțiunile comise împreună, astfel că instanța i-a obligat pe aceștia la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat către părțile civile, astfel:

- inculpații L. C., B. A. și M. A., în solidar, la plata de despăbiri civile în cuantum de 4.600 lei către partea civilă D. A.-C.;

- inculpații L. C. și B. A., în solidar, la plata de despăgubiri civile în cuantum de 1.400 lei către partea civilă T. D., 100 lei către partea civilă Ț. V., 1.800 lei către partea civilă C. C. C. și 1.062 lei către partea civilă L. L.;

Sub același aspect al laturii civile, s-a luat act de poziția părților civile C. I., S.C.Ș. C. S.R.L., M. M. și Ș. L. de renunțare la constituirile de parte civilă, ca urmare a recuperării integrale a prejudiciului cauzat, precum și de poziția persoanelor vătămate G. M. și S. S. care nu s-au constituit părți civile, întrucât nu au suferit niciun prejudiciu. Persoana vătămată G. M. a precizat ulterior că i-a fost distrusă o ușă, dar nu înțelege să formuleze pretenții pentru cheltuielile legate de reparația acesteia, astfel că nefiind vorba despre o sumă de care inculpatul L. C. să fi beneficiat, nu se poate dispune măsura de siguranță a confiscării speciale.

Instanța a luat act și de poziția exprimată de nepotul victimei G. I.-Coriolan-T., M. F.-C., de a nu se constitui parte civilă în cauză, însă față de împrejurarea că aparatul foto sustras de către inculpați a fost distrus, s-a făcut aplicarea prevederilor art.112 alin.5 Cod penal și se va dispune confiscarea specială de la inculpați a sumei de bani până la concurența valorii acestui bun, de 500 lei, respectiv 166,66 lei de la fiecare inculpat.

De asemenea, instanța a constatat că în conformitate cu prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, S. Județean de Urgență S. și S. Județean de Ambulanță S. au calitatea de părți civile în cauză, iar din înscrisurile depuse la dosar, apreciază că pretențiile civile ale acestora sunt întemeiate, făcând dovada cheltuielilor ocazionate de spitalizarea și administrarea tratamentului medical, precum și de transportul victimei G. I.-Coriolan-T..

Prin urmare, față de prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, instanța a obligat inculpații L. C., B. A. și M. A., în solidar, la plata de despăgubiri materiale către aceste unități sanitare, respectiv către S. Județean de Urgență S., în cuantum de 2.083,43 lei, sumă ce va fi actualizată cu dobânda oficială a B.N.R. până la data plății integrale, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima G. I.-Coriolan-T. și către S. Județean de Ambulanță S., în cuantum de 504,70 lei, reprezentând cheltueili legate de transportul victimei G. I.-Coriolan-T..

Instanța a constatat că odată cu înaintarea rechizitoriului și a dosarului de urmărire penală, precum și ulterior, au fost înaintate instanței o . mijloace materiale de probă, care se află în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S., astfel că se impune ca prin hotărâre instanța să dispună și cu privire la acestea.

Față de prevederile art.112 alin.1 lit.b) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a bunurilor care au fost folosite în orice fel la săvârșirea infracțiunilor, și anume: de la inculpatul M. A. a unui levier metalic de culoare neagră, ridicat de la acesta cu ocazia percheziției domiciliare din data de 10.10.2014 și a unei perechi de pantofi sport mărimea 43, de culoare crem cu maro, cu șireturi de culoare maro, prezentând pe exterior două dungi de culoare albă, ridicată de la martorul Barbuș A. conform procesului-verbal de ridicare bunuri din data de 15.10.2014 și de la inculpatul B. A. a mănușilor din cauciuc și a cagulei ridicate cu ocazia conducerii în teren a inculpatului din data de 09.10.2014.

De asemenea, față de prevederile art.397 alin.3 raportat la art.255 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către partea civilă C. I. a bunurilor care sunt proprietatea acesteia, respective un cuțit tip breloc cu mâner din plastic de culoare neagră în toc din piele ecologică, ridicat de la martora P. M. conform procesului-verbal de predare-primire bunuri din data de 14.10.2014 și un ceas de mână cu brățară metalică marca Orient, ., ridicat de la martora P. M. conform dovezii de predare-primire din data de 16.10.2014, iar către persoana vătămată M. F.-C. a bunurilor care au fost proprietatea victimei G. I.-Coriolan-T., respectiv medalie din metal de culoare galbenă purtând inscripția „23 August” și ceas mecanic de buzunar cu carcasă metalică, ridicate cu ocazia conducerii în teren a inculpatului B. A. din data de 09.10.2014, precum și un plic conținând prezervative, ridicat din dormitorul victimei G. I.-Coriolan-T. cu ocazia efectuării cercetării la fața locului din data de 30.09.2014.

Totodată, în baza aceluiași temei, s-a dispus restituirea către inculpatul M. A. a unei perechi de pantofi sport tip tenis mărimea 41, de culoare albă, cu șireturi albe, prezentând pe exterior o dungă roșie și una albă și cusături neregulate albastre, ridicată de la martorul Barbuș A. conform procesului-verbal de ridicare bunuri din data de 15.10.2014, neexistând probe că aceștia ar fi fost utilizați la comiterea vreunei infracțiuni.

Celelalte mijloace materiale de probă care au fost înaintate de către P. de pe lângă Tribunalul S. odată cu rechizitoriul (1 plic de culoare verde sigilat, conținând depozit subunghial) și ulterior sesizării instanței, conform adresei din data de 17.12.2014 (4 pungi plastic ce conțin trei sfori de culoare verde și una de culoare alb roșiatică, ridicate din camera în care a fost găsită victima G. I.-Coriolan-T., 2 plicuri ce conțin sfori, găsite pe tocul ușii de acces în dormitorul victimei și una din încăperi, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, 1 plic ce conține sfoară cu care a fost legată victima de picioare, 1 plic ce conține sfoară, ridicată de pe conducta de gaz din camera în care a fost găsită victima, 1 plic ce conține o bucată de sfoară, 5 plicuri ce conțin telefoane și accesorii ridicate de la inculpații L. C., B. A. și M. A. și martorii P. M. și L. T. A., 1 plic ce conține pungi de plastic, ridicate cu ocazia conducerii în teren, 1 plic ce conține o bucată placaj provenită de la un ambalaj tip geantă diplomat pe care au fost identificate urme de încălțăminte, ridicată cu ocazia cercetării la fața locului, 1 plic ce conține o piesă confecționată din lemn, pe care au fost identificate pete brun roșcate, ce provine dintr-un set de tacâmuri, ridicată cu ocazia cercetării la fața locului, 4 bucăți plicuri ce conțin pelicule brun roșcate ridicate de pe peretele din dormitor, frigider și aragaz, 1 plic ce conține urme papilare, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, 1 plic ce conține probe biologice ridicate de la cadavrul victimei, cu ocazia efectuării autopsiei) se vor păstra la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului S., potrivit art.93 alin.7 și art.130-133 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În baza art.274 alin.1 și 2 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații la plata sumei totale de 9.345 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 3.115 lei pentru fiecare inculpat, potrivit dispozitivului hotărârii, cheltuieli determinate de efectuarea actelor de procedură și administrarea mijloacelor de probă, urmând ca acele cheltuieli determinate de asigurarea asistenței juridice obligatorii a inculpaților în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, în cuantum toatl de 4.200 lei să rămână în sarcina statului, conform art.272 alin.1 Cod procedură penală și să fie avansate din fonduirle Ministerului Justiției către Baroul S. pentru apărătorii din oficiu, av.S. M. – 1.800 lei, av.I. B. – 300 lei, av.I. R. – 600 lei, av.P. A. – 600 lei și av.P. M. – 900 lei.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termenul legal inculpații M. A., B. A. și L. C..

În motivarea apelului inculpatului L. C., se arată că atât din starea de fapt reținută de către instanța de fond, cât și din declarațiile date de către inculpați rezultă că inculpatul L. C. nu a aplicat lovituri victimei, singura eventuală agresiune este aceea de imobilizare a victimei în pat, alături de inculpatul M. A.. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, se solicită a se avea în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, în sensul că a recunoscut și regretat faptele comise.

Ca atare se solicită admiterea apelului declarat de către partea ce o reprezintă, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat și cea de tâlhărie calificată în sensul diminuării sub minimul prevăzut de către norma de incriminare în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat.

În motivarea apelului inculpatului B. A., se arată că inculpatul, la momentul săvârșirii infracțiunii, se afla sub influența băuturilor alcoolice și acesta nu a agresat victima ci, din contră, i-a acordat primul ajutor când a spălat-o pe față de sânge sau când a acoperit-o cu pătura.

Ca atare se solicită admiterea apelului și diminuarea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea de omor calificat.

În motivarea apelului inculpatului M. A. se arată că schimbarea încadrării juridice de către instanța de fond a faptei din omor calificat, este netemeinică și nelegală, deoarece inculpatul nu a avut intenția să omoare victima, ci de a găsi bunuri și sume de bani. Toți cei trei inculpați au afirmat că au pătruns în casa victimei, știind că nu este nimeni acasă, așadar, dacă ar fi avut cunoștință despre faptul că era cineva în imobil nu ar fi descins în casa victimei. Mai mult, din declarațiile date rezultă că victima, la momentul la care inculpații au părăsit imobilul, era conștientă, deci nu au lăsat-o inconștientă.

Ca atare se solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, schimbarea infracțiunii juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, lipsire de libertate în mod ilegal în cea de furt calificat și reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, cu reținerea în favoarea acestuia a recunoașterii vinovăție iar în subsidiar, se solicită reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate în sensul diminuării până înspre minimul special.

Examinând probele dosarului Curtea va constatat că apelurile declarate în cauză sunt nefondate.

Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu din 30.09.2014 (f.4), declarațiile inculpatului L. C. (f.208-216), declarațiile inculpatului B. A. (f.219-228), declarațiile inculpatului M. A. (f.231-234), declarațiile (conforme) ale inculpatei P. K. (f.438-442), declarațiile persoanei vătămate M. F.-C. (f.239-241), declarațiile martorului C. C.-T. (f.306-307), procesul verbal de recunoaștere din 10.10.2014, la care este atașată planșa foto (f.312-318), declarațiile martorei P. M. (f.320-330), declarația martorei C. F.-M. (f.331-332), declarația martorului M. F.-M. (f.333-334), declarația martorului Ș. A. (f.336-339), declarația martorului O. C. (f.340), declarația martorului L. T.-A. (f.342-345), declarația martorului Barbuș A. (f.346), declarația martorei P. M. (f.348-350), declarația martorului T. E. (f.351), declarația martorului Vadaș P. (f.353-354), declarația martorului S. V. (f.355), declarația martorei (conformă) M. S. (f.429), proces-verbal de cercetare la fața locului din 30.09.2014 la imobilul aparținând victimei G. I.-Coriolan-T. (f.83-84), planșa foto, ce conține un număr de 159 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.159), raportul de expertiză medico legală nr.1122/III/147 din 01.10.2014, întocmit de medicii legiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală S. (f.98-104), planșa foto, ce conține fotografii și un C.D., ce surprind fotografii și imagini filmate, realizate cu ocazia necropsierii cadavrului victimei G. I. (f.108-146), procese verbale de constatare din 01.10.2014, ce conține și planșă foto (f.148-151), procese verbale și dovezi de predare-primire bunuri (f.357-359, 385, 402, 469-472), proces-verbal din 10.10.2014 și planșa foto ce conține 13 fotografii, realizate cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului M. adrian (f.368-369), proces verbal din 09.10.2014, realizat cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului L. casiu din loc. B. (f.383-384), procesul verbal din 09.10.2014 și planșa foto ce conține 10 fotografii, realizate cu ocazia conducerii în teren, respectiv localitatea Bozna și garajele de pe . au fost identificate o pungă și cagulele, respectiv mănușile folosite de inculpați (f.386-393), procesul verbal din 09.10.2014 și planșa foto ce conține 7 fotografii, realizate cu ocazia conducerii în teren, respectiv loc.Bozna, unde au fost identificate ceasul de buzunar și medalia (f.394-400), ordonanța cu titlu provizoriu din 07.10.2014, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și procesul verbal din 09.10.2014 în care sunt redate conținutul convorbirilor purtate de inculpați (f.448-468), procese verbale de efectuare a percheziției informatice (f.483-492), actele de urmărire penală constând în ordonanță disjungere, acordul de recunoaștere a vinovăției, referatul, procesul verbal de percheziție, nota de lichidare privind valorificarea inelului, procesul verbal de identificare a inelului și raportul de expertiză tehnico-științifică, declarații inculpată și martor (conforme), ce au fost încheiate în legătură cu cercetarea inculpatei P. K. (f.404-443), înscrisuri privind tranzacțiile financiare, efectuate de victima G. I. (f.505-536), fișa cazier inculpat L. C. (f.207), fișa cazier inculpat B. A. (f.218), fișa cazier inculpat M. A. (f.230), procesul verbal de sesizare din oficiu din 06.09.2014 (vol.II f.95), declarațiile inculpatului L. C. (vol.II, f.135-136, 138-139, 141), declarațiile inculpatului B. A. (vol.II f.127-128, 130-131, 133), declarațiile inculpatului M. A. (vol.II f.145, 147), declarațiile persoanei vătămate C. I. (vol.II f.111-114), declarațiile persoanei vătămate D. A.-C. (vol.II f.115-118), declarațiile martorei P. M. (vol.I f.320-330), declarația martorului Ș. A. (vol.I f.336-339), declarația martorului Barbuș A. (vol.I f.346), declarația martorei P. M. (vol.I f.348-350), declarația martorului Vadaș P. (vol.I f.353-354), proces-verbal de cercetare la fața locului din 06.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate C. I. (vol.II f.97-98), planșa foto, ce conține un număr de 16 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.100-109), raportul de constatare criminalistică nr._ din 27.10.2014 (vol.II f.176-183), procesului verbal de ridicare (vol.II f.169), procesul verbal de predare primire (vol.II f.170), dovada de ridicare (vol.II f.171), procesul verbal de ridicare bunuri (f.172-173), plângerea persoanei vătămate T. D. (vol.III, f.85), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-40, 73-79, 94-95, 98-100), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 60-65), declarațiile inculpatului M. M. (vol.III f.52-53, 81-82, 104), declarațiile persoanei vătămate T. D. (vol.III f.91-93), declarația martorului P. M.-D. (vol.III f.124-126), proces-verbal de cercetare la fața locului din 17.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate T. D. (vol.II f.88-90), planșa foto, ce conține un număr de 21 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.115-125), raportul de constatare criminalistică nr._ din 03.10.2014 (vol.III f.108-113), plângerea persoanei vătămate G. M. (vol.III f.133), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.73-74), declarațiile persoanei vătămate G. M. (vol.III f.139-140), proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate G. M. (vol.III f.134-136), dovada din 28.10.2014 în baza căreia a fost predată lanterna persoanei vătămate (vol.III f.141), procesul verbal de ridicare din 06.10.2014 (vol.III f.304), plângerea persoanei vătămate G. M. (vol.III f.294), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 288), declarațiile persoanei vătămate Ș. L. (vol.III f.300-301), proces-verbal de cercetare la fața locului din 24.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate Ș. L. (vol.III f.297-299), dovada din 29.09.2014 în baza căreia a fost predată bicicleta persoanei vătămate (vol.III f.302), procesul verbal de recunoaștere din 29.09.2014 (vol.III f.303), procesul verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate M. M. (vol.III f.282), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 288), declarațiile persoanei vătămate M. M. (vol.III f.289-290), proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate M. M. (vol.III f.285-287), dovada din 27.09.2014 în baza căreia a fost predată bicicleta persoanei vătămate (vol.III f.292), procesul verbal de recunoaștere din 27.09.2014 (vol.III f.291), plângerea persoanei vătămate S.C.Sesto Flaviana S.R.L (vol.III f.143), procesul verbal de sesizare din oficiu din 29.09.2014 (vol.III f.168), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 61-65), declarațiile inculpatului M. M. (vol.III f.162), declarațiile martorului S. C. D. (vol.III f.149-151), declarațiile martorului S. S.-V. (vol.III f.174-176), proces-verbal de cercetare la fața locului din 29.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate C. C.-C. (vol.III f.145-147), planșa foto, ce conține un număr de 9 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.156-161), proces-verbal de cercetare la fața locului din 29.09.2014 la imobilul aparținând persoanei vătămate S.C.Sesto Flaviana S.R.L. (vol.III f.170-172), planșa foto, ce conține un număr de 10 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.178-183), plângerea persoanei vătămate L. L. (vol.III f.202), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 61-65), declarațiile inculpatului M. M. (vol.III f.162), declarațiile martorului L. G.-C. (vol.III f.210-211), declarațiile martorului L. I. (vol.III f.213-214), declarațiile martorului L. F.-N. (vol.III f.215-216), declarațiile martorului L. Lumimița (vol.III f.217-219), proces-verbal de cercetare la fața locului din 03.10.2014 la magazinul aparținând persoanei vătămate L. L. (vol.III f.206-207), planșa foto, ce conține un număr de 11 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.223-228), proces-verbal de ridicare din 06.10.2014 (vol.III f.212), dovadă predare suma de 20 lei (vol.III f.217), denunțul formulat de martorul Ț. E. (vol.III f.262), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 73-79), declarațiile inculpatului B. A. (vol.III f.39-42, 61-65), declarațiile martorului Ț. E. (vol.III f.264-266, 276-280), declarațiile martorului Ș. V. (vol.III f.268-270), proces-verbal de cercetare la fața locului din 08.10.2014 la imobilul proprietatea persoanei vătămate Ț. V. (vol.III f.272-275), proces-verbal de ridicare din 06.10.2014 (vol.III f.304), denunțul martorei Ș. M. (vol.III f.230), declarațiile inculpatului L. C. (vol.III f.46-50, 70-76), declarațiile martorului L. T.-A. (vol.III f.236-238), declarațiile martorului L. I. (vol.III, f.213-214), declarațiile martorului Ș. M. (vol.III f.257-260), proces-verbal de cercetare la fața locului din 08.10.2014 la magazinul aparținând persoanei vătămate S.C.Ș. C. S.R.L (vol.III f.233-235), planșa foto, ce conține un număr de 20 fotografii realizate cu ocazia cercetării la fața locului (vol.III f.243-252), dovadă ridicare bunuri de la inculpatul L. C., încheiat în data de 08.10.2014 (vol.III f.239), dovadă ridicare bunuri de la martorul L. T.-A., încheiat în data de 08.10.2014 (vol.III f.240), declarațiile inculpaților la instanța de fond, precum și declarațiile martorilor O. C., Barbus A., S. V., P. K., P. M., C. C., M. F., P. M., V. P. (f.231-235, 299-302), a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea iar încadrările juridice ale faptelor ca urmare a schimbării încadrărilor în cursul cercetării judecătorești, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de omor calificat, tâlhărie calificată și furt calificat.

Astfel, ca stare de fapt, în esență s-a reținut că în data de 27/28.09.2014, împreună și după o prealabilă înțelegere între ei, inculpații L. C., B. A. și M. A., pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, au pătruns fără drept în locuința victimei G. I.-Coriolan-T., violându-i astfel domiciliul, au exercitat acte de violență în mod repetat și cu o intensitate mare asupra victimei, după care au legat-o, anihilându-i astfel orice posibilitate de mișcare, care s-a prelungit în timp mai mult decât era necesar pentru a sustrage bunurile, au deposedat victima de un inel, un aparat foto digital, un ceas de buzunar și o medalie pe care le-au însușit, după care au abandonat victima în această stare, fiind găsită după 3 zile, condiții în care, în pofida eforturilor depuse de medici a intervenit decesul.

Inculpatul L. C., în intervalul cuprins între 05/06.09.2014 – 08.10.2014, singur sau împreună cu inculpații B. A. și M. A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a pătruns fără drept violând astfel domiciliile și sediile profesionale ale părților vătămate C. I., D. A.-C., T. D., G. M., C. C.-C., S.C. Steso Flaviana S.R.L., L. L., S.C. Ș. C. S.R.L., Ț. V., Ș. L. și M. M., de unde a sustras bunuri, iar din sediul profesional al persoanei vătămate S.C. Steso Flaviana S.R.L.nu a reușit să sustragă bunuri.

Inculpatul Băburaș A., în intervalul cuprins între 05/06.09.2014 – 08.10.2014, în baza unei rezoluții infracționale unice, în stare de recidivă, împreună și după o prealabilă înțelegere cu inculpații L. C. și M. A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a pătruns fără drept violând astfel domiciliile și sediile profesionale ale părților vătămate C. I., D. A.-C., T. D., C. C.-C., S.C.Steso Flaviana S.R.L., L. L. și Ț. V., de unde au sustras bunuri, iar din sediul profesional al persoanei vătămate S.C. Steso Flaviana S.R.L. nu a reușit să sustragă bunuri. În sediul profesional al persoanei vătămate I.I. T. D., inculpatul nu a pătruns, ci a rămas afară, asigurând paza.

Inculpatul M. A., în data de 05/06.2014, în baza unei rezoluții infracționale unice, în stare de recidivă, împreună și după o prealabilă înțelegere cu inculpații L. C. și B. A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a pătruns fără drept violând astfel domiciliul persoanei vătămate C. I. și sediul profesional al persoanei vătămate D. A.-C., de unde a sustras bunuri.

Sunt superflue susținerile inculpaților de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei sau infracțiunea de lipsire de libertate care a avut ca urmare moartea victimei.

Instanța de fond în mod corect a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, apreciind că nu se poate reține în sarcina inculpaților comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în forma agravată prevăzută de art.205 alin.4 Cod penal – care a avut ca urmare moartea victimei, prin prisma formei de vinovăție. Astfel, pentru existența infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal care a avut ca urmare moartea victimei, rezultatul mai grav – decesul – trebuie să nu fi fost nici urmărit și nici acceptat de către inculpați, putându-se discuta despre forma de vinovăție a intenției depășite; or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul de față, producerea acestui rezultat a fost acceptată de către toți cei trei inculpați.

De asemenea instanța de fond a reținut forma de calificare a infracțiunii de omor prevăzută de art.189 alin.1 lit.d) Cod penal, și anume omorul săvârșit pentru a ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni, respectiv a aceleia de tâlhărie, iar acest scop care atrage incidența agravantei rezultă fără nicio urmă de îndoială din declarațiile tuturor inculpaților.

Pentru aceleași rațiuni, s-a apreciat în mod pertinent că nu se poate reține în cauză nici infracțiunea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, față de rezultatul mai grav, inculpații acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte și nu a praeterintenției, astfel că au fost reținute doar celelalte aspecte de calificare, privitoare la comiterea infracțiunii de către o persoană mascată și pe timp de noapte.

Întrucât ambele infracțiuni au fost comise de toți cei trei inculpați împreună, în sarcina fiecăruia s-a reținut în mod corect și incidența circumstanței agravante reglementate de art.77 lit.a) Cod penal – săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptelor, modul concret de comitere a acestora, prejudiciile cauzate, numărul infracțiunilor comise, precum și faptul că acestea au fost comise de mai multe persoane împreună ceea ce denotă un pericol social sporit, urmările produse și valoarea prejudiciilor cauzate, dar și persoana inculpaților și poziția procesuală adoptate de aceștia avându-se în vedere și antecedența penală a acestora, astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate și nu se impune a fi reduse.

Nu este fondată nici critica formulată de inculpați cu privire la cuantumul pedepselor rezultante aplicate deoarece operațiile juridice referitoare la concursul de infracțiuni și infracțiunea în formă continuată au fost corect efectuate prin prisma dispozițiilor Codului penal.

Reintegrarea socială a inculpaților poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise, persistența inculpaților în comiterea de fapte penale, nerecuperarea prejudiciilor cauzate în totalitate astfel că executarea în detenție a pedepselor aplicate este oportună.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar, iar confiscarea specială a fost dispusă raportat la disp. art.112 C.p.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații M. A., B. A. și L. C., deținuți în P. G., împotriva sentinței penale nr. 28/23.02.2015 a Tribunalului S..

Se vor deduce din pedepsele inculpaților B. și M. arestul din 09.10.2014 la zi și pentru inculpatul L. din 27.01. – 21.05.2014 și din 09.10.2014 la zi.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de câte 300 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, reprezentând onorariu pentru apărători din oficiu – avocat Ț. R., S. A. M. și Ț. O.

Vor fi obligați inculpații să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații M. A., B. A. și L. C., deținuți în P. G., împotriva sentinței penale nr. 28/23.02.2015 a Tribunalului S..

Deduce din pedepsele inculpaților B. și M. arestul din 09.10.2014 la zi și pentru inculpatul L. din 27.01. – 21.05.2014 și din 09.10.2014 la zi.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de câte 300 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, reprezentând onorariu pentru apărători din oficiu – avocat Ț. R., S. A. M. și Ț. O.

Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din data de 06.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,GREFIER

I. – C. M. D. P. N. N.

Red.ICM/SMD

2 ex./05.06.215

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Decizia nr. 651/2015. Curtea de Apel CLUJ