Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 167/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 167/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 5840/117/2014/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 167/2015
Ședința Camerei de Consiliu din 25 martie 2015
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ: V. C.
GREFIER: E. C. B.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C. – reprezentat prin PROCUROR:
D. D.
S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpatul C. A. O., împotriva încheierii penale din 10.02.2015, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., având ca obiect măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 11 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța a amânat pronunțarea hotărârii în vederea deliberării pentru această dată.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin încheierea penală din 10 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 14 a Tribunalului C., în baza art. 346 alin. 1 Codul de procedură penală s-a respins cererea formulată de inculpata C. A. O., dom. în C.-N. ..19, . apărătorului ales, pentru constatarea nelegalității actului de sesizare a instanței și a refacerii acestuia, a nelegalității unor acte de urmărire penală.
S-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatele B. D.-L., C. A.-O., V. A.-M., pentru comiterea infracțiunilor de:
-acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art.42 al. 1,3 din Legea nr.161/2003;
-operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art.46 al.2 din Legea nr.161/2003;
-operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art.46 al. 1 lit.b din Legea nr.161/2003;
-fraudă informatică, prev. de art.49 din Legea nr. 161/2003;
-abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.penal din 1969 și
-fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 C.penal din 1969, toate cu art.41. al.2 și art.33 lit.a și b, art.5 C.penal din 1969.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că prin rechizitoriul Ministerului Public-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial C. nr.229/D/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatelor B. D. L., C. A. O. și V. A.-M. pentru comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, prev.de art.42 alin. 1, 3 din Legea nr. 161/2003; operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev.de art.46 alin.l lit.b din Legea nr.161/2003; operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev.de art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003; fraudă informatică, prev.de art.49 din Legea nr.161/2003; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art.246 Cod penal 1969; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod penal a969, toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969, art.33 lit.b lit.a, b Cod penal 1969 și art.5 Cod penal.
Inculpata C. A.-O., prin avocatul ales, a solicitat în temeiul art.345 alin.2 Cod procedură penală a se constata că unele acte de urmărire penală au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor art.280-282 Cod procedură penală; în temeiul art.102 alin. 3 Cod procedură penală a solicitat a se dispune excluderea probelor care au fost obținute ca urmare a administrării actelor de urmărire penală în condiții de nelegalitate; a se constata nulitatea actelor premergătoare efectuate în dosarul penal nr.229 D/P/2012, și în consecință, în temeiul art.102 alin.3 Cod procedură penală, a se dispune excluderea procesului verbal de consemnare a actelor premergătoare, întocmit la data de 30.01.2014, aflat la filele 46-47 din volumul I al dosarului de urmărire penală.
In temeiul art.345 alin.2 Cod procedură penală a solicitat instanței a constata neregularitatea actului de sesizare.
Procedând la analizarea acestor cereri, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că sunt neîntemeiate și în baza art.346 alin.l NCPP, le-a respins, reținând că obiectul camerei preliminare este exact stabilit în art.342 NCPP, șianume verificarea competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Concret, instanța este competentă, actul de sesizare conține toate mențiunile prevăzute de art.328 Cod procedură penală, nu se poate vorbi de o neregularitate a actului de sesizare, toate chestiunile invocate legate de încadrarea juridică a faptelor sunt chestiuni care se vor discuta pe fondul cauzei, cert este că neregularitatea actului de sesizare nu se pune în discuție. Aspectele invocate, legate de conexarea dosarului nr.166 D/P/2012 nu pot face obiectul camerei preliminare.
Pe cale de consecință, în baza art. 346 alin. 1 Codul de procedură penală a fost respinsă cererea formulată de inculpata C. A. O., prin intermediul apărătorului ales, pentru constatarea nelegalității actului de sesizare a instanței și a refacerii acestuia, a nelegalității unor acte de urmărire penală și s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatele B. D.-L., C. A.-O., V. A.-M., pentru comiterea infracțiunilor de:
-acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art.42 al. 1, 3 din Legea nr.161/2003;
-operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art.46 al.2 din Legea nr.161/2003;
-operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art.46 al. 1 lit.b din Legea nr. 161/2003;
-fraudă informatică, prev. de art.49 din Legea nr. 161 /2003;
-abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.penal din 1968;
-fals în înscrisuri și semnătură privată, prev. de art.290 C.penal din 1969, toate cu art.41. al.2 și art.33 lit a și b, art.5 C.pen. din 1968.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpata C. O. A..
În motivarea contestației s-a criticat încheierea pe motiv că este nelegală și netemeinică în condițiile în care criticile formulate și adresate judecătorului de cameră preliminară privind legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală nu au fost analizat sub niciun aspect; s-a învederat că singura motivare apare în paragraful 3 de la pagina 4 a încheierii unde s-a menționat că procedând la analizarea acestor cereri, judecătorul de cameră preliminară apreciază că sunt neîntemeiate și în baza art.346 NCPP, le va respinge.
S-a susținut că instanța are obligația de a motiva soluția dată cauzei potrivit dispozițiilor art. 6 paragraful 2 al Protocolului nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocându-se în acest sens Cauza B. contra României, în care s-a arătat că judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.
Pe fond, s-au reiterat cererile și excepțiile invocate în procedura de cameră preliminară referitoare la nulitatea actelor de urmărire penală efectuate de către organele de cercetare penală necompetente material în absența unei delegări exprese din partea procurorului de caz, nulitatea actelor efectuate cu încălcarea flagrantă a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare al contestatoarei, atrasă de aducerea la cunoștință a calității de suspect a acesteia doar în data de 10 septembrie 2014, cu toate că dosarul era înregistrat la parchet din 21 septembrie 2012, astfel încât întreaga fază de urmărire penală s-a efectuat fără ca inculpata să aibă posibilitatea de a se apăra; s-a invocat nulitatea actelor premergătoare, datorită vătămării cauzate de înregistrarea faptelor de care este acuzată contestatoarea într-un dosar penal nou, cu toate că, de fapt, faptele reprezintă acte materiale ale infracțiunilor pentru care inculpata a fost deja trimisă în judecată la data de 18 februarie 2013 în dosarul penal nr. 166/D/P/2012; neregularitatea rechizitoriului datorită modului deficitar de descriere a faptelor materiale, a stabilirii încadrării juridice și a precizării probelor și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază acuzația și indicarea, contrar art. 328 alin.2 CPP, a calității persoanelor ce trebuie citate în instanță, respectiv a persoanelor vătămate care nu s-a constituit părți civile în procesul penal ce apar menționate în citativul rechizitoriului în această calitate; s-a mai invocat că SCC B. SA nu i se putea atribui calitatea de parte civilă datorită interdicției prevăzute de art. 20 alin.7 CPP.
Examinând contestația din perspectiva motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
În paragraful 32 al Decizia CCR nr. 599/2014, s-a confirmat jurisprudența inițiată prin Decizia CCR nr. 1086/20 noiembrie 2007, în sensul că, aplicabilitatea garanțiilor referitoare la procesul echitabil este incidentă în fazele premergătoare judecății. S-a reiterat că, deși faza prealabilă a procesului reprezintă o parte a tuturor procedurilor penale considerate ca un întreg, anumite condiții impuse de art. 21 alin. 3 din Constituție, cum ar fi dreptul la apărare ca o consecință a exercitării dreptului la un proces echitabil, pot fi relevante în măsura în care echitatea procesului poate fi afectată prin nerespectarea inițială a acelor condiții.
Curtea constată că această concluzie rezultă inclusiv din paragraful 36 al Cauzei Imbrioscia cta Elveției pronunțată de CEDO în 24 noiembrie 1993.
Pe de altă parte, standardul de protecția a dreptului la apărare consacrat prin Decizia CCR nr. 599/2014 în faza prealabilă începerii judecății este mai ridicat decât standardul de protecție conferit de Convenție, fiind păstrat și în deciziile ulterioare ale Curții Constituționale a României referitoare la procedura de cameră preliminară.
Din această perspectivă a dreptului la apărare ca o consecință a exercitării dreptului la un proces echitabil, obligația care revine instanței, conform paragrafului 37 al ultimei decizii menționate este aceea de a efectua o examinare efectivă a motivelor invocate de către petent, părți și procurori, ce trebuie înțeleasă ca o necesitate a examinării argumentelor decisive pentru soluționarea cauzei.
Raportat la împrejurarea că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor de admitere pronunțate de către Curtea Constituțională a României sunt obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești naționale, atingerea adusă dreptului la apărare prin neexaminarea de către primul judecător de cameră preliminară a cererilor și excepțiilor invocate atrage nulitatea absolută a încheierii pronunțate.
În speță, în fața judecătorului de cameră preliminară s-au invocat cereri și excepții ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară referitoare la: nulitatea actelor de urmărire penală efectuate de către organele de cercetare penală necompetente material; nulitatea actelor efectuate cu încălcarea flagrantă a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare al contestatoarei, atrasă de aducerea cu întârziere la cunoștință a calității de suspect a acesteia, astfel încât întreaga fază de urmărire penală s-a efectuat fără ca inculpata să aibă posibilitatea de a se apăra; nulitatea actelor premergătoare datorită vătămării cauzate de înregistrarea faptelor de care este acuzată contestatoarea într-un dosar penal nou cu toate că, de fapt, faptele reprezintă acte materiale ale infracțiunilor pentru care inculpata a fost deja trimisă în judecată; neregularitatea rechizitoriului datorită modului deficitar de descriere a faptelor materiale, a stabilirii încadrării juridice și a precizării probelor și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază acuzația și indicarea, contrar art. 328 alin.2 CPP, a calității persoanelor ce trebuie citate în instanță.
Respingerea tuturor cererilor și excepțiilor cu unicul argument că obiectul camerei preliminare este exact stabilit în art.342 C.pr.pen. echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar neexaminare efectivă a motivelor invocate de către petent, părți și procurori, atrage încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, asimilată, conform jurisprudenței amintite, cu lipsa asigurării de către instanță a dreptului la apărare ca și consecință a exercitării dreptului la un proces echitabil; ca atare, judecătorul nu a dat curs asistenței juridice efective a inculpatei în cursul procedurii de cameră preliminară.
Obligația judecătorului de a asigura dreptul inculpatului la asistența juridică a unui avocat presupune nu doar asigurarea prezenței fizice a apărătorului, ci și ascultarea acestuia și analiza efectivă de către judecător a apărărilor formulate, altfel asistența juridică devine inexistentă, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute, potrivit art.281 alin. 1 lit.f C.pr.pen.
Nulitatea atrasă de încălcarea asistenței juridice obligatorii poate fi invocată, potrivit art. 281 alin. 4 C. pr.pen., până la încheierea procedurii de cameră preliminară, iar dacă a intervenit în procedura camerei preliminare, evident poate fi invocată pe calea contestației prev. de art. 347 alin. 1 C.pr.pen.
Efectul constatării nulității absolute a procedurii de cameră preliminară constă, conform art. 280 alin. 3 C.pr.pen., în refacerea acesteia de către judecătorul de la prima instanță, fiindcă, în caz contrar, și actele îndeplinite ulterior ar fi nule, potrivit art. 280 alin. 2 C.pr.pen.
Eventualitatea exercitării căii de atac și posibilitatea examinării în contestație a cererilor și excepțiilor invocate, dar neanalizate de către judecător, nu înlătură nulitatea absolută, fiindcă dreptul la apărare și echitatea procedurii trebuie respectate atât de către prima jurisdicție, cât și de către ultima jurisdicție, în caz contrar acest drept devenind iluzoriu.
per a contrario, ar înseamna să se accepte posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară care într-o manieră incompatibilă cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, restrânge, prin absența examinării cererilor și excepțiilor invocate, dreptul la apărare (mutatis mutantis v.paragraful 45 din Decizia CCR nr. 599/2014).
Mai mult, probele reprezintă chintesența oricărui proces penal, iar procedura de cameră preliminară are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, prin faptul că, după cum probele excluse în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, astfel cum prevede art. 346 alin.5 C.pr.pen., nici probele neexcluse, nu mai pot fi excluse în faza de judecată pentru motivele ce puteau fi invocate în camera preliminară. O altă referință jurisprudențială a CEDO în materie o constituie Cauza Korellis cta Ciprului din 7 ianuarie 2003 în care s-a constatat admisibilă prima cerere a reclamantului, fiindcă exista posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea probei să fie decisiv pentru stabilirea temeiniciei unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 par. 1 din Convenție.
Dintr-o altă perspectivă, dat fiind caracterul definitiv al parcurgerii procedurii de cameră preliminară și efectul decisiv asupra analizei acuzației penale aduse celui acuzat de comiterea unei infracțiuni, trebuie asigurate două grade de jurisdicție, astfel cum garantează în materie penală, cu efect direct și obligatoriu în dreptul intern, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția drepturilor omului și libertăților fundamentale.
O altă critică a încheierii se referă la omisiunea judecătorului de cameră preliminară de a comunica procurorului și celorlalți participanți la procedură, cererile și excepțiile ridicate, fiindcă această dispoziție a rămas constituțională, nefiind înlăturată de considerentul că în practică procurorul poate expune oral punctul său de vedere, fiindcă acest considerent nu poate înlătura aplicarea unei norme de procedură penală.
În sensul acestei critici, Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 641/2014 în paragraful 43 că art. 344 alin.1 C.pr.pen. trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței, însă, în speță, judecătorul nu a comunicat cererile și excepțiile invocate nici măcar procurorului, astfel cum prevedea norma legală afectată de viciu de neconstituționalitate.
Așa fiind, în temeiul art. 347 alin.1 și 2 C.pr.pen., rămase constituționale potrivit Deciziei CCR nr. 641/2014, va admite contestația inculpatei, va desființa încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea rejudecării, dând eficiență directă garanțiilor dreptului la apărare, prev. de art. 6 din Convenție, astfel cum au fost detaliate în jurisprudența menționată a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale a României.
Eventuala obiecție referitoare la soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare nu poate fi primită nici din perspectiva jurisprudenței similare în materie a ÎCCJ, astfel cum rezultă din Încheierea nr. 60/15 ianuarie 2015 prin care s-a desființat încheierea contestată și s-a trimis cauza spre rejudecare la judecătorul de cameră preliminară de la aceeași instanță pentru a fi respectat principiul caracterului echitabil al procesului penal reglementat de art. 8 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de inculpata C. O. A., împotriva încheierii penale din data de 10 februarie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C., pe care o desființează, și:
Dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe, în vederea rejudecării.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 25 martie 2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER
V. CHITIDEANELIZA C. B.
Red. C.V./M.N.
4 ex./01.04.2015
Jud.fond.-A. I.
| ← Înşelăciunea (art. 215 C.p.). Decizia nr. 457/2015. Curtea de... | Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
