Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 115/2015. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 115/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2374/84/2014/a13

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.115/2015

Ședința camerei de consiliu din data de 26 februarie 2015

JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ: M. Ș., judecător

GREFIER: M. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. - Serviciul Teritorial C. reprezentat prin PROCUROR – D. D.

S-au luat spre examinare contestațiile formulate de inculpații H. I., G. I., B. V. V., N. P., B. E., C. S. L., B. G., B. M., P. I., P. T., Z. A., I. E., S. N., P. N. D., A. D. și D. M. împotriva încheierii penale f.n. din 13.11.2014 a Tribunalului S., având ca obiect măsuri și excepții dispuse de judecător.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 februarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin încheierea penală din 13 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ 4 a Tribunalului S., în baza art. 345 alin. 1 raportat la art. 344 alin. 3 Cod procedură penală, s-au respins ca tardive excepțiile invocate de inculpatul D. M. privind nulitatea efectuării urmăririi penale și de către inculpatul P. I. privind neregularitatea actului de sesizare a instanței și nelegalitatea probelor.

În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală s-au respins ca neîntemeiate excepțiile privind neregularitatea actului de sesizare a instanței invocate de inculpații B. M., B. V. V., G. I., H. I., I. E., Z. A., A. D., S. N., C. S. D., B. G. și P. T., excepțiile privind neregularitatea efectuării actelor de urmărire penală invocate de inculpații B. M., B. V. V. și B. E., precum și cererile inculpaților B. V. V., N. P. și B. E. de excludere a probelor.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 43/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- B. Teritorial S. privind pe inculpații H. I., G. I., B. V. V., N. P., B. E., C. S. D., B. G., B. M., D. G. D., V. D. I., T. O. R., P. I., C. C., C. G., C. M., E. J. Z., P. T., Z. A., I. E., C. F. O., D. I. M., B. M., G. G., S. N., K. C. A., D. F. C., S. V., P. C., M. I. M., T. M. F., S. A. A., F. A., C. C., P. G., Ș. V., P. N. D., A. D., D. M. și H. A. L..

S-a dispus începerea judecății cauzei privindu-i pe acești inculpați, urmând să fie stabilit termen de judecată în cauză, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că prin rechizitoriul nr.43/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- B. Teritorial S. au fost trimiși în judecată inculpații H. I., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 29 de infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, 7 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 raportat la art. 9 lit. c din Legea 241/2005 și infracțiunea de spălare de bani, prev. art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., G. I., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 29 de infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, 7 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 raportat la art. 9 lit. c din Legea 241/2005 și infracțiunea de spălare de bani, prev. art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., B. V. V., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 7 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 raportat la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, o infracțiune de complicitate la spălarea banilor spălare în formă continuată, prev. de 48 alin 1 C.p. rap. la art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., N. P., pentru infracțiunile de constituire unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 19 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 raportat la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălarea banilor în formă continuată prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. rap. la art. 35 alin.1 C.p., 5 infracțiuni de instigare la cesiunea părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. 47 C.p. rap. la art. 280 1 din Legea 31/1990, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., B. E., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 10 infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., C. S. D., pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 12 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 raportat la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., o infracțiune de cesiune a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale art. 280 1 din Legea 31/1990, trei infracțiuni de complicitate la cesiunea părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. 48 C.p. rap. la art. 280 1 din Legea 31/1990, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., B. G., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 10 infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., B. M., pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 5 de infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., D. G. D., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 C.p., 7 de infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., V. D. I., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 12 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., T. O. R., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 12 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., P. I., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 20 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p.,o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., instigare la infracțiunea de cesiune fictivă a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. de 47 C.p. rap. la art. 280 1 din Legea 31/1990, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., C. C., pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, C. G., pentru infracțiunile de constituirea unui de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 7 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., C. M., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 7 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare de bani în formă continuată, prev. art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., E. J. Z., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005; cesiune fictivă a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. de art. 2801 din Legea 31/1990, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., P. T., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 10 infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., Z. A., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., I. E., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., C. F. O., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., o infracțiune de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., D. I. M., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., B. M. pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 5 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., G. G., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 3 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., S. N., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 5 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., K. C. A. pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, cu aplic. art. 5 C.p., D. F. C., pentru 4 infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., S. V. pentru 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., P. C., pentru 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., M. I. M., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 13 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., cesiune fictivă a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. de art. 2801 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 5 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., Ț. M. F., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 13 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., cesiune fictivă a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. de art. 2801 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 5 C.p. ,totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., S. A. A., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 12 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., cesiune fictivă a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. de art. 2801 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 5 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., F. A., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 12 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., cesiune fictivă a părților sociale în scopul sustragerii sau îngreunării urmăririi penale prev. de art. 2801 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 5 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., C. C., pentru infracțiunile de constituire unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 2 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., P. G., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 3 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., Ș. V., pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, cu aplic. art. 5 C.p., P. N. D., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 6 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare de bani în formă continuată, prev. art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap. la art. 35 alin.1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., A. D., pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p., 3 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005, o infracțiune de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 rap., totul cu aplic. art. 38 alin.1, cu aplic. art. 5 C.p., D. M., pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, spălarea banilor prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 C cu aplic. art. 5 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1 din C.p. și H. A. L., pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, spălarea banilor prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1 din C.p.

În actul de sesizare s-a reținut următoarea stare de fapt:

În fapt, din probele în cauză, inclusiv din procesele-verbale întocmite de către organele fiscale, rezultă că în perioada 2007 – 2013 au funcționat mai multe societăți care aveau un comportament tip „fantomă”, fiind folosite de numeroase alte societăți din județul S., și nu numai, pentru a-și regla activitatea contabilă, astfel încât să nu plătească nimic sau să plătească cât mai puțin bugetului de stat, banii obținuți în urma activităților de evaziune fiscală și spălare a banilor urmând să intre în posesia administratorilor societăților cu activitate reală din jurul societăților „fantomă”.

Modalitatea concretă de săvârșire a acestui gen de infracțiuni despre care există probe că ar fi fost săvârșite și în speța de față, este următoarea:

Societățile cu activitate comercială semnificativă, prin intermediul administratorilor lor, găsesc o persoană sau un grup de persoane, de regulă, cu condiție materială modestă, lipsite de experiență de viață (persoane tinere) sau cu un nivel intelectual scăzut, care sunt dispuse, în schimbul unor mici favoruri materiale, să devină asociați și administratori în astfel de societăți ,,fantomă”. În acest fel, se creează aparența că activitățile desfășurate de către aceste societăți „fantomă” sunt realizate de către persoanele fizice ce au calitatea de administrator și/sau asociați în cadrul acestora sau cel puțin cu știrea lor. În realitate lucrurile nu stau așa. Persoanele care figurează ca asociați și administratori în cadrul acestor societăți „fantomă” sunt folosite doar la constituirea acestor societăți și obținerea de conturi și carduri bancare. Ulterior acestor activități, întreaga activitate ,,imputată’’ acestor societăți „fantomă” este realizată de către persoanele din cadrul societăților beneficiare în urma raporturilor comerciale fictive (care nu au loc în realitate), sau persoanelor desemnate de către acestea pentru astfel de activități (contabili angajați,secretare etc). Societățile cu activitate economică reală au nevoie în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor de astfel de societăți „fantomă” pe care să le controleze tot ei și cu ajutorul cărora să-și regleze contabilitatea pentru a disimula activitatea economică reală și a ascunde săvârșirea acestor infracțiuni.

Societățile „fantomă” sunt lipsite de orice activitate economică reală, ele fiind folosite doar pentru emiterea de facturi fiscale fictive în interesul societăților cu activitate din jurul lor și eventual rularea banilor aferenți acestor facturi prin conturile lor. Acest lucru reiese cu certitudine dintr-o . împrejurări de fapt. Astfel, deși aceste societăți au raporturi comerciale de valori foarte mari, ele nu au nici un angajat, nu au evidență contabilă, nu au patrimoniu, nu dețin mijloace fixe sau mobile, etc. Caracteristic acestor societăți „fantomă” este faptul că persoanele care au calitatea de asociat sau administrator în cadrul lor nu au nici un rol în toată activitatea acestora. Simplul lor rol este acela de a fi prezent la întocmirea actelor necesare constituirii sau modificării actelor constitutive și la constituirea de conturi bancare. Desigur că aceste persoane conștientizează că prin acceptarea calității într-o astfel de societate, facilitează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor de către alte persoane sau societăți cărora le pun la dispoziție actele și conturile unei astfel de societăți. După constituirea unei astfel de societăți, emiterea facturilor fictive și a mișcărilor financiare prin conturile acestor societăți, pentru a da aparență de realitate raporturilor juridice, în baza cărora au fost emise facturile, sunt făcute de persoanele interesate din societățile pentru care sunt folosite societățile „fantomă” sau persoane desemnate în acest sens.

Desigur că, pentru a putea fi folosite o perioadă mai îndelungată de timp fără a atrage atenția asupra caracterului ilicit al activității lor, întrucât se încărcau în evidența contabilă cu livrări de bunuri, fapt ce implică în mod inevitabil și activități de achiziții, se folosesc în lanț alte astfel de societăți care fac livrări către primele pentru a egaliza livrările făcute în mod fictiv, cu achiziții de asemenea, fictive. Aceste înregistrări în lanț se finalizează în cadrul unei societăți fantomă care nu depune nici un fel de declarații denumită și ,,societate bidon’’ respectiv societate care în urma acestor raporturi acumulează toate obligațiile către bugetul de stat. Desigur că așa cum o să reiasă din situația de fapt astfel de societăți ,,bidon ’’ se află și în relația directă cu societățile cu activitate economică.

Prin astfel de raporturi fictive se deturnează realitatea în privința activității economice a societăților care înregistrează astfel de facturi, fapt ce facilitează săvârșirea infracțiunilor de mai sus. Astfel, spre exemplu, prin introducerea în contabilitate a unei facturi de cheltuieli fictive se diminuează impozitul și deduce TVA-ul ce ar trebui achitat către bugetul de stat în urma unei activități reale. Dacă o astfel de factură fictivă este însoțită și de plata prin cont a unor sume de bani, pe această cale, făptuitorii, sub aparența acestor raporturi juridice, desfășoară în mare parte activitatea ,,la negru’’ cu bani cash ( astfel de achiziții sau livrări putându-se face doar cu bani cash), iar prin transferul sumelor către societățile „fantomă”, urmate de întoarcerea acestora în posesia persoanelor fizice din spatele societăților cu activitate economică, se ascunde proveniența infracțională a acestor sume de bani.

Tot în realizarea scopului principal al unor astfel de ilegalități și anume, acela de a nu plăti sau plăti cât mai puțin către bugetul de stat și de a se însuși de către persoanele fizice administratori sau asociați în societățile cu activitate economică, prin înregistrarea unor astfel de facturi, se acoperă aprovizionările – livrările cu „marfă la negru”, fapt ce, de asemenea,, are impact asupra bugetului de stat. Astfel, există posibilitatea ca două sau mai multe societăți între care se derulează raporturi reale să folosească alături societăți „fantomă” pentru a nu-și încărca activitatea societăților lor și pentru a putea practica prețuri mai bune pe piață în măsura în care TVA-ul este pus în cârca societății „fantomă”.Acest lucru afectează profund libera concurență, comercianții corecți, care nu pot face față unei astfel de concurențe ilegale, cu consecința firească pentru întreg sistemul economic.

Întrucât activitățile comerciale se realizează între numeroase societăți comerciale în lanț, numai printr-o înregistrare corectă în cadrul fiecăreia a activității economice reale desfășurată se poate stabili ce are de plătit fiecare către bugetul de stat. Din aceste considerente, legiuitorul a incriminat înregistrarea unor documente fictive în mod necondiționat, respectiv chiar dacă activitatea respectivă a avut loc însă nu cu societatea care figurează în documente, respectiv aprovizionările s-au făcut din surse necunoscute (,, de pe piața neagră”), desigur în măsura în care rezultă dincolo de orice îndoială dintr-o . împrejurări de fapt că societatea care a înregistrat achiziția cunoaște faptul că bunurile respective provin de la o societate fără activitate economică.

Ca o practică constantă în modul de funcționare al societăților tip fantomă sau bidon, când astfel de activități iau amploare și, pe cale de consecință, intră în vizorul autorităților fiscale, persoanele fizice din spatele societăților cu activitate economică, prin folosirea persoanelor care apar în documente, în calitățile cerute de lege ( asociați și administratori) în cadrul societăților fictive, fac demersuri pentru cesiunea părților sociale către alte persoane dispuse, pentru mici favoruri, „să accepte o astfel de societate”(să preia părțile sociale ele unei astfel de societăți) sau către cetățeni străini, ca în speța de față în unele dintre situații, respectiv către cetățeni maghiari, pentru a se acredita ideea că tot pasivul și activul societății a fost preluat de către aceștia din urmă, alături de evidența contabilă (documentele propriu zise) a acestor societăți, care în realitate nu exista, și în scopul de a îngreuna urmărirea penală și identificare adevăraților beneficiari ai unor astfel de circuite.

În acest mod, cei care au folosit astfel de societăți în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani au în aparență o activitate economică licită, fiind puși la adăpost de îndreptarea urmăririi penale împotriva lor. În cele mai multe cazuri, în urma verificărilor fiscale efectuate, organele fiscale rețin în astfel de situații săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 în sarcina societăților „fantomă” ( omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor societăților „fantomă” – în acest mod tot prejudiciul cauzat de societățile care au folosit aceste societăți este preluat de societățile „fantomă”, crescând astfel arieratele la bugetul de stat întrucât acestea sunt ab initio insolvabile). Obligativitatea înregistrării operațiunilor economice există doar în situația în care acestea sunt reale. În situația în care operațiunile sunt fictive, evaziunea fiscală se comite de societatea și persoanele fizice care înregistrează astfel de documente, societatea emitentă și persoanele fizice din spatele lor având rolul de complice la evaziune celor care înregistrează astfel de documente.

Așa cum rezultă din actele de control ale organelor fiscale, această metodă a funcționat pe deplin și în speța de față, până în prezent, autoritățile fiscale considerând că evaziunea fiscală ar fi fost săvârșită de către societățile ,,fantomă”.

Un ultim pas în asigurarea dispariției acestor societăți și a imposibilității de identificare a autorilor reali ai acestor fapte este dizolvarea lor.

Desigur că, în aceleași scopuri, societățile care au folosit societățile „fantomă” își continuă activitatea, fapt ce în mod inevitabil implică identificarea altor și altor societăți „fantomă” care să fie folosite, încurajate și de modul de abordare a acestor fapte de către autoritățile fiscale.

Acest mod de săvârșire a faptelor de mai sus se desprinde din analiza activității societăților cu activitate reală, a extraselor bancare, a apariției, evoluției și dispariției fiecărei societăți „fantomă” în parte, precum și a raporturilor dintre ele și dintre persoanele care le gestionează.

În cadrul acestui grup infracțional organizat, așa cum rezultă din datele expuse mai sus, activitatea membrilor grupului este structurată pe două planuri.

Un prim palier este constituit din persoanele fizice care își desfășoară activitatea infracțională în cadrul societăților „fantomă”. În cadrul acestui palier se disting ca lideri N. P. și C. S. D. în privința unei părți dintre societățile fantomă folosite . Aceștia au fost cei care au pus la cale întreaga schema formată din cele patru societăți „fantomă” cu ,,săgeți’’ din zona Tășand - Satu M., fiecare dintre aceștia fiind la un moment dat asociat și/sau administrator în acestea. Ulterior, au identificat persoane care să accepte, pentru avantaje materiale infime, să dobândească calități în aceste societăți. Aceștia sunt cei care s-au ocupat de cesiuni, introducerea și scoaterea diverșilor asociați și administratori folosiți ca paravan, documentația la registrul comerțului, la notar, la bănci, înstrăinarea părților sociale în cadrul acestor societăți și atribuirea calității de administrator către cetățenii maghiari, etc., după constituirea societăților S.C. NEW AMEDEEA S.R.L., S.C. UNIQUE PRESTIGE CSD S.R.L., S.C. MED–AMB IMPEX S.R.L. și S.C. M 76 S.R.L.

În cadrul aceluiași palier figurează, așa cum am arătat, și persoanele folosite de cei doi în activitatea infracțională, mai exact persoanele care au acceptat să devină asociați și administratori în cadrul societăților „fantomă”, fără nici un rol, doar pentru a figura ca paravan în acte pentru favoruri materiale insignifiante. În această categorie intră inculpații P. I., F. A., T. M.-F., M. I.-M., S. A.-A., V. D.- I., T. O.-R., C. M., B. E., S. N., I. E., Z. A., Ersek J.-Z. și alții.

Pe al doilea palier sunt cei care au aderat la această schemă infracțională, respectiv persoanele care au folosit societățile „fantomă” pentru a înregistra cheltuieli fictive și pentru a spăla banii astfel obținuți din această infracțiune. În această categorie intră H. I., G. I., B. V.-V., D. V., D. G.-D., D. B., B. E., B. M., B. G., P. M., D. M. și H. A. și alții.

In concret și în esență, în sarcina fiecărui inculpat s-au reținut următoarele, în raport de fiecare societate implicată și de relațiile desfășurate între aceste societăți:

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 2011 – 2012, au înregistrat operațiuni nereale în evidența contabilă în relațiile . - SRL . SRL - ., iar inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., în aceeași perioadă i-au sprijinit pe inculpații G. I. si H. I. prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL și a celoralte societăți fantomă în circuit ( . SRL, SC_ , SC NEW AMEDEEA SRL) in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.062.204 lei.

Inculpatul B. V. V. a interpus în circuitul evazionist . SRL - . SRL societatea pe care o administrează, . SRL, în achiziționarea a 16 capete de tractor, asigurând în acest fel ca urmare a acestei interpuneri și cresterii formale a prețului în același scop, deducerea în mod ilegal de către . SRL a sumei de 676.938 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 2011-2012 au transferat suma de 1.071.060,46 lei, provenită din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei de către aceștia în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit sau preluat societățile . SRL, . SRL, SC_ și .- societăți tip fantomă, au format un circuit din acestea, le-au constituit conturi și au rulat, ,,cu titlu fictiv de plată’’ în perioada 2011-2012 prin aceste conturi sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către societățile cu activitate economică reală, printre care și S.C. EURO CARD 2007 S.R.L.(suma de 1.071.060,46 lei ), sume care sau întors în numerar sau sub forma unor bunuri achiziționate ,,din alte surse la negru’’ în posesia administratorilor din cadrul societăților cu activitate economică, în speță S.C. EURO CARD 2007 S.R.L.

Inculpații G. I. și H. I., în data de 29.11.2011 și în data de 30.11.2011 au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpațiiiâ C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., i-au sprijinit pe inculpații G. I. si H. I. prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL și a celoralte societăți fantomă în circuit ( . SRL, SC_, SC NEW AMEDEEA SRL) în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 115.340 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 2011-2012 au transferat suma de 485.583 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., societăți tip fantomă, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care apoi în perioada 2011-2012 au rulat sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. (suma de 485.583 lei), sume restituite ulterior administratorilor acestei din urmă societăți sau folosită de către aceștia în vederea achiziționării ,,de bunuri la negru’’.

Inculpatul B. V.-V., în perioada 2011-2012 a transferat suma de 2.985.814 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu ,,titlu fictiv de plată’’, a unor capete tractor, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului, în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru” la valoarea reală din facturi fără TVA (achiții intracomunitare).

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., societăți fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care apoi în perioada 2011-2012 au rulat sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală ( interpunerea . SRL în achiziția intracomunitară pentru a crește în mod artificial prețul și a goli TVA-ul aferent acestor achiziții în sarcina societății ,,bidon’’ sau fantomă) de către societățile cu activitate economică reală, printre care și S.C. OIL SERV TOTAL S.R.L.(suma de 2.985.814 lei).

Inculpații G. I. și H. I., în perioada semestrul I a anului 2009 – sfârșitul semestrului I a anului 2011 au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. I. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.227.476 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în perioada semestrul I a anului 2009 – sfârșitul semestrului I a anului 2011 suma de 720.080 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . ,,cu titlu fictiv de plată’’, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în perioada semestrul I a anului 2009 – sfârșitul semestrului I a anului 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. - 720.080 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 04.04.2011 – 29.09.2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., iar inculpatul P. I. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 756.977 lei.

Inculpații G. I. și H. I. a8 transfera în cursul anului 2011 suma de 1.547.168 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală(S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. - 1.547.168 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în cursul anului 2008, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., iar inculpatul B. M. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 2.824.283 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în cursul anului 2008 au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, . SRL, iar inculpatul B. M. i-a sprijinit pe inculpații G. I. si H. I. prin punerea la dispoziție a societății fantomă . . înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 152.841 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 31.05._13, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., iar inculpatul B. M. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 627.293 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în cursul anului 2013 suma de 1.871.168 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul B. M. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2013 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. - 1.871.168 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi . – . SRL

Inculpații G. I. și H. I., în cursul lunii aprilie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, . SRL, iar inculpații P. C. și S. V. i-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 218.009 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada octombrie-decembrie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., iar inculpata C. M., la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . și i-a sprijinit pe inculpații G. I. si H. I., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 624.098 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpaților G. I. si H. I. a ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu în cuantum de 624.098 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în cursul anului 2011 suma de 1.269.704 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpata C. M. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. 1.269.704 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. V.-V. a sprijinit-o pe C. M. în săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în relația S.C. EURO CARD 2007 SRL – . - 1.269.704 lei, prin punerea acesteia în legătură cu inculpații G. I. și H. I., în scopul rulării în cursul anului 2011 a sumei de mai sus prin contul societății sale și, uneori, prin intermedierea restituirii sumelor către aceștia din urmă.

Inculpații G. I. și H. I., în luna mai 2011,,au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., iar inculpata C. M., în aceeași perioadă, la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . și i-a sprijinit pe inculpații G. I. si H. I., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 62.245 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpaților G. I. si H. I. a ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu în cuantum de 62.245 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 21.05._09, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 344.506 lei.

Inculpații G. I. si H. I., în cursul anului 2009, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 133.007 lei .

Inculpații G. I. si H. I., în perioada sem. II. 2008- sem. II 2010, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, ., iar inculpatuluPruiu N. D. i-a sprijinit pe inculpați prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 78.534 lei.

Inculpații G. I. si H. I., în data de 30.06.2012, au înregistrat o factură fără a avea la bază operațiuni reale de la .., (factură emisă de către S.C.V. WOOD S.R.L. ← S.C. BIO T. S.R.L. ← S.C.M. MANAGEMENT S.R.L. succesiv) cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 577.326 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005.

Inculpații Ș. V. și K. C. A., în aceeași perioadă i-au sprijinit pe inculpații G. I. si H. I. prin crearea unui circuit evazionist format din .. - S.C.V. WOOD S.R.L. -S.C. BIO T. S.R.L - S.C.M. MANAGEMENT S.R.L.(societate „fantomă”) în scopul înregistrării facturii având la baza operațiuni nereale în valoare de 2.359.063,29 lei, cauzându-se în acest sens un prejudiciu de 577.326 lei.

Inculpații G. I. si H. I., în perioada 2012-2013, au înregistrat operațiuni nereale în relațiileSC EURO CARD 2007 SRL, . SRL, iar inculpatul S. N., în aceeași perioadă i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 315.010 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în perioada 2012-2013 suma de 427.500 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul S. N. a constituit . SRL, fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în perioada 2012-2013 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. - 427.500 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în cursul anului 2013, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpații A. D., P. G., D. I. M., C. C., G. G., I. E. și Z. A., în aceeași perioadă i-au sprijinit pe inculpații G. I. si H. I. prin punerea la dispoziție a circuitului de societăți „fantomă” . SRL - ., ., ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 214.568 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada mai – iunie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. I., care în aceeași perioadă i-au sprijinit pe inculpații G. I. si H. I. prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 123.525,84 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în semestrul II 2012, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpații P. G., A. D. și G. G., i-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 23.544 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 10.04._12, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpatul S. N. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.947.583 lei

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în perioada 2012-2013 suma de 2.324.675 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul S. N. a constituit . SRL, fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în perioada 2012-2013 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. - 2.324.675 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi

Inculpații G. I. și H. I., în perioada mai - septembrie 2012, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpații P. C. și S. V. i-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL în scopul înregistrării de operațiuni nereale cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 388.554 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în cursul anului 2012 suma de 816.600 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. C. și S. V. au constituit . SRL, fără activitate economică, pe care au pus-o la dispoziția S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2012 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. - 816.600 lei lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada iunie-noiembrie 2013, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpații A. D., P. G., D. I. M., C. C., G. G., I. E. și Z. A., în aceeași perioadă i-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societăților „fantomă” . SRL, ., ., . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 4.882.002,95 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în cursul anului 2013 suma de 1.723.600 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”,.

Inculpații A. D., I. E. și Z. A. au constituit . SRL, fără activitate economică, pe care au pus-o la dispoziția S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2013 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. - 1.723.600 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada decembrie 2011- februarie 2012, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpata C. M., în aceeași perioadă, la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . și i-a sprijinit pe inculpații G. I. și H. I., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 742.533,4 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpaților G. I. si H. I. a ., în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu în cuantum de 742.533,4 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în perioada 2011-2012 suma de 741.600 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpata C. M. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea, în perioada 2011-2012 ,prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală(S.C. EURO CARD 2007 S.R.L. - 1.269.704 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. V.-V. a sprijinit-o pe C. M. în săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în relația S.C. EURO TRANS MOL SRL – . - 741.600 lei, prin punerea acesteia în legătură cu inculpații G. I. și H. I., în scopul rulării în perioada 2011-2012 a sumei de mai sus prin contul societății sale și, uneori, prin intermedierea restituirii sumelor către aceștia din urmă.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 10.12._13, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpatul S. N. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 350.353 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada 02.05.2013 – 06.09.2013, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul B. M. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 208.756 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în cursul anului 2013 suma de 1.462.099 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul B. M. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2013 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. EURO TRANS MOL S.R.L. - 1.462.099 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada septembrie – decembrie 2008, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpați P. N. D. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.214.211,05 lei.

Inculpații G. I. și H. I. au transferat în perioada 2008-2009 suma de 3.269.900 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. N.-D. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EURO CARD 2000 S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea prin conturile acestei societăți în perioada 2008-2009 a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală(S.C. EURO CARD 2000 S.R.L. - 3.269.900 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada august 2010 – iunie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. I. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 672.330 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în data 30.07.2008, au înregistrat o factură neavând la bază o operațiune reală pe . SRL de la ., iar inculpatul B. M. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 439.775 lei.

Inculpații G. I. și H. I. în perioada noiembrie 2010 – septembrie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. I. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 241.106 lei.

Inculpații G. I. și H. I., în perioada septembrie - noiembrie 2012, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL, . SRL, iar inculpatul S. N. i-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 233.661,61 lei.

Inculpatul D. G.-D., în perioada 2011- 2012, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpații G. I., H. I. P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., care în aceeași perioadă, prin punerea la dispoziție a societații „fantomă” . SRL și a circuitului din spatele acesteia ( . SRL, . AMEDEEA SRL) l-au sprijinit pe inculpatul D. G.-D. in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 154.523,52 lei TVA, dedus ilegal.

Inculpatul D. G.-D. a transferat în perioada 2011- 2012 suma de 724.000 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2011- 2012 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L.(suma de 724.000 lei).

Inculpatul D. G.-D., în perioada 2011- 2012, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpații G. I., H. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., prin punerea la dispoziție a societații „fantomă” . SRL și a circuitului din spatele acesteia ( . SRL, . AMEDEEA SRL), l-au sprijinit in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 26.369,28 lei TVA.

Inculpatul D. G.-D. a transferat în perioada 2011- 2012 suma de 210.600 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2011- 2012 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L.(suma de 210.600 lei).

Inculpatul D. G.-D., în perioada 15.11._10, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpații G. I., H. I. și P. I., prin punerea la dispoziție a societăților pe care le administrează, l-au sprijinit in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 852.325 lei.

Inculpații D. G.-D., H. I. și G. I. au transferat în cursul anului 2010 suma de 2.609.169 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I. a constituit ., fără activitate economică pe care a pus-o la dispoziția inculpatului D. G. D. reprezentant al S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2010 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. - 720.080 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul D. G.-D., în perioada 06.03._12, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL- . SRL societate administrată de către inculpatul C. C., iar inculpații G. I., H. I. și C. C., în aceeași perioadă, prin punerea la dispoziție a societăților pe care le administrează, l-au sprijinit pe inculpatul D. G.-D. in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat constând în TVA în sumă de 127.037 lei și 529.323*16%=84.692 lei, impozit pe profit.

Inculpatul D. G.-D., în perioada 06.03._12, prin intermediul . SRL, a declarat achiziții nereale de 229.495 l de motorină euro 5, în baza a 5 facturi emise de către . SRL, societate administrată de către inculpatul S. N., iar inculpații G. I., H. I. și S. N., prin punerea la dispoziție a . SRL, l-au sprijinit pe acesta in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 433.853 lei .

Inculpații D. G.-D., H. I. și G. I. au transferat în cursul anului suma de 1.344.946 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul S. N. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2012 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală(S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. - 1.344.946 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul D. G.-D., în data de 03.02.2012, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpata C. M., la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . și l-a sprijinit pe inculpatul D. G.-D., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 246.530 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpatului D. G.-D. a ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu de 246.530 lei.

Inculpații D. G.-D., H. I. și G. I. au transferat în cursul anului 2012 suma de 474.480 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru.”

Inculpata C. M. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2012 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală(S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. - 474.480 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi întrunește

Inculpatul B. V.-V., în cursul anului 2012 a sprijinit-o pe C. M. în săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în relația S.C. GENERAL DJU CONSTUCT SRL – . - 474.480 lei, prin punerea acesteia în legătură cu inculpații G. I. și H. I., reprezentanți de facto ai S.C. GENERAL DJU CONSTUCT SRL, în scopul rulării sumei de mai sus prin contul societății sale și, uneori, prin intermedierea restituirii sumelor către aceștia din urmă.

Inculpatul D. G.-D. a înregistrat două facturi din data de 03.06.2011 și 29.09.2011, care nu au la bază operațiuni reale în relațiile . SRL - ., iar inculpații G. I., H. I. și P. I., prin punerea la dispoziție a ., l-au sprijinit pe inculpatul D. G.-D. in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 128.014 lei.

Inculpații D. G.-D., G. I. și H. I. au transferat în cursul anului 2011 suma de 469.974 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală(S.C. GENERAL DJU CONSTRUCT S.R.L. - 469.974 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații B. Găvril și P. T., în luna decembrie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - . SRL, iar inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., prin punerea la dispoziție a societăților pe care le administrau, i-au sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 169.924 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T. au transferat în perioada 2011-2012 suma de 483.500 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2011-2012 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. RITORSA TRANS S.R.L.(suma de 483.500 lei).

Inculpații B. Găvril și P. T., în luna iunie 2009, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. N. D., prin punerea la dispoziție a ., i-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 255.400 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T. au transferat în cursul anului 2009 suma de 868.359 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. N. D. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. RITORSA TRANS S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2009 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C RITORSA TRANS S.R.L. - 868.359 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații B. Găvril și P. T., in perioada ianuarie - noiembrie 2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. I., prin punerea la dispoziție a ., i-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 593.974 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T. au transferat în cursul anului 2011 suma de 663.200 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. RITORSA TRANS S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C RITORSA TRANS S.R.L. - 663.200 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații B. Găvril și P. T., în perioada septembrie 2010 - iulie 2012, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. I., prin punerea la dispoziție a ., i-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 668.388 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T. au transferat în cursul anului 2012 suma de 660.739 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. RITORSA TRANS S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2012 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C RITORSA TRANS S.R.L. - 660.739 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpații B. Găvril și P. T., în perioada iunie –decembrie 2010, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - . SRL, iar inculpata C. M., la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . SRL și i-a sprijinit pe inculpații B. Găvril și P. T., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 477.451,60 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpaților B. Găvril și P. T. a . SRL, in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu de 477.451,60 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T. au transferat în perioada 2010- 2011 suma de 1.193.629 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpata C. M., reprezentantă de drept a . SRL, fără activitate economică, a pus această societate la dispoziția S.C. RITORSA TRANS S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în perioada 2010- 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C RITORSA TRANS S.R.L. - 1.193.629 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. V. V. a intermediat restituirea în perioada 2010-2011 a sumei de 1.193.629 lei de către inculpata C. M. către inculpații B. G. și P. T..

Inculpații B. Găvril și P. T., în perioada iunie –decembrie 2010, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpata C. M., la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . și i-a sprijinit pe inculpații B. Găvril și P. T., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 302.925 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpaților B. Găvril și P. T. a ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu de 302.925 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T. au transferat în cursul anului 2010 suma de 757.313 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpata C. M. a constituit ., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. RITORSA TRANS S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2010 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C RITORSA TRANS S.R.L. - 757.313 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. V. V. a intermediat restituirea în cursul 2010 a sumei de 757.313 lei lei de către inculpata C. M. către inculpații B. G. și P. T..

Inculpații B. Găvril și P. T., în luna iunie 2013, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - . SRL, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 54.560 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T., in luna iunie 2013, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 149.640 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T., în data de 20.01.2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. I., prin punerea la dispoziție a ., i-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 20.940 lei.

Inculpații B. Găvril și P. T., în data de 20.01.2011, au înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. I., prin punerea la dispoziție a ., i-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 93.235 lei.

Inculpatul D. F.-C., în perioada 2010 – 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. I., prin punerea la dispoziție a ., l-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 735.095 lei.

Inculpatul D. F.-C., în luna aprilie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. I., prin punerea la dispoziție a ., l-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 126.000 lei.

Inculpatul D. F.-C., în perioada aprilie-mai 2010, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpatul P. N.-D., prin punerea la dispoziție a ., l-a sprijinit în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 139.087,20 lei.

Inculpatul D. F.-C., în luna noiembrie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpata C. M., la instigarea fratelui său, inculpatul C. G., a pus la dispoziție . și l-a sprijinit pe inculpatul D. F. C., în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 127.310,40 lei.

Inculpatul B. V.-V., în aceeași perioadă, a intermediat punerea la dispoziția inculpaților B. Găvril și P. T. a ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzându-se în acest sens un prejudiciu de 127.310,40 lei.

Inculpatul B. E., în perioada noiembrie 2010 – martie 2012, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . SRL, iar inculpații C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL cu circuitul aferent (. SRL, SC_ și .), în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 995.746 lei.

Inculpatul B. E. a transferat suma de 4.857.045 lei, în perioada 2010-2012, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2010-2012 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. EMY GEO

Inculpatul B. E., a înregistrat o factură din data de 16.11.2010, factură ce nu are la bază operațiuni reale pe . SRL de la PF N. P., iar inculpatul N. P. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă PFA N. P. în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 7.400 lei.

Inculpatul B. E. a transferat suma de 22.940 lei în cursul anului 2011, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile PFA N. P. cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul N. P. a constituit PFA N. P., fără activitate economică, pe care a pus-o la dispoziția S.C. EMY GEO INVEST S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea cursul anului 2011 prin contul acestei entități a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C EMY GEO INVEST S.R.L. - 22.940 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. E., în perioada octombrie-decembrie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - ., iar inculpații N. P. și Ersek J. Z. l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 64.432 lei.

Inculpatul B. E. a transferat în perioada 2011-2012 suma de 60.000 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . SRL sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul N. P., în calitate de reprezentant de drept al ., societate fără activitate economică, a pus-o pe aceasta la dispoziția S.C. EMY GEO INVEST S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în perioada 2011-2012 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C EMY GEO INVEST S.R.L. - 22.940 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. E., în perioada septembrie- octombrie 2011 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . SRL - . LINE SRL ( fostă .), iar inculpații N. P., Ț. M. F. și M. I. M. l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . LINE SRL in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 91.752 lei.

Inculpatul B. E., în perioada 2010 - 2012 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpații C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 142.689 lei.

Inculpatul B. E., în perioada 30.03._12 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpații C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. și Ersek I. Z., l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 69.668 lei.

Inculpatul B. E., în perioada 30.03._12 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. N. D. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 85.698 lei.

Inculpatul B. E. a transferat în cursul anului 2012 suma de 341.280 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. N.-D., în calitate de reprezentant de drept al ., societate fără activitate economică, a pus societatea la dispoziția S.C. BED AUTO S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2012 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C BED AUTO S.R.L. - 341.280 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. E., în perioada noiembrie 2010- ianuarie 2011 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - PFA N. P., iar inculpatul N. P. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă PFA N. P., în scopul înregistrării de operațiuni nereale cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 20.236 lei.

Inculpatul B. E., în perioada 2007-2009, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul N. P. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă ., în scopul înregistrării de operațiuni nereale cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 176.545 lei.

Inculpatul B. E., în semestrul 2 2007 și în semestrul 1 2008 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul N. P. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 174.241 lei.

Inculpatul B. M., în perioada 2010- 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - . SRL, iar inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL, în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 166.000 lei.

Inculpatul B. M. a transferat în perioada 2010-2011 suma de 514.700 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., care au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2010-2011 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. (suma de 514.700 lei).

Inculpatul B. M., în perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - . SRL, iar inculpații C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL, in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 410.801 lei.

Inculpatul B. M. a transferat în perioada 2010-2011 suma de 947.000 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpatului sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2010-2011 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și S.C. ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L.(suma de 947.000 lei).

Inculpatul B. M., în luna martie 2009, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. N. D. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă ., în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 51.058,99 lei.

Inculpatul B. M. a transferat în cursul anului 2009 suma de 206.000 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. N.-D., în calitate de reprezentant de drept al ., societate fără activitate economică, a pus societatea la dispoziția S.C. ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2009 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. - 206.000 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. M., pentru semestrul I 2011, mai exact în luna iunie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpatul P. I. l-a sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 286.000 lei.

Inculpatul B. M. a transferat în cursul anului 2011 suma de 286.000 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul P. I., în calitate de reprezentant de drept al ., societate fără activitate economică, a pus societatea la dispoziția S.C. ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. - 286.000 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul B. M., pentru semestrul I 2011, mai exact în luna iunie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în relațiile . - ., iar inculpații N. P. și C. O. F. l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă ., in scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 51.227 lei.

Inculpatului B. M. a transferat în cursul anului 2011 suma de 128.069 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia inculpaților și creditarea societății . sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpatul C. F.-O., în calitate de reprezentant de drept al ., societate fără activitate economică, a pus societatea la dispoziția S.C. ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin emiterea de facturi care să ateste operațiuni nereale, urmată de rularea în cursul anului 2011 prin conturile acestei societăți a sumelor de bani aparținând societăților cu activitate reală (S.C ROLYDAN CONSTRUCT S.R.L. - 128.069 lei), provenite din evaziune fiscală, bani care se întorc în posesia deponenților sau cu care se achiziționează ,,la negru” produsele indicate în facturi.

Inculpatul D. M., în cursul lunii decembrie 2011, a înregistrat operațiuni nereale în evidența contabilă în relațiile . - SRL . SRL, iar inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., l-au sprijinit prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL în scopul înregistrării de operațiuni nereale cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 118.216,8 lei.

Inculpatul D. M. a transferat în perioada 2011-2012 suma de 492.570 lei lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2011-2012 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și . suma de 492.570 lei ).

Inculpata H. A. L., în data de 19.12.2011, a înregistrat operațiuni nereale în evidența contabilă în relațiile . - . SRL, iar inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D., au sprijinit-o prin punerea la dispoziție a societății fantomă . SRL în scopul înregistrării de operațiuni nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum 44.461 lei reprezentând TVA dedus ilegal.

Inculpata H. A. L. a transferat în perioada 2011-2012 suma de 185.250 lei, provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin conturile . SRL cu titlu fictiv de plată, urmată de întoarcerea acestei sume în posesia sau folosirea ei în vederea achiziționării de bunuri ,,la negru”.

Inculpații P. I., C. S., N. P., Ț. M. F., F. A., M. I. M., S. A., T. O. R., V. D. au constituit sau preluat . SRL, . SRL, SC_ și ., fără activitate economică, au format un circuit din acestea și le-au constituit conturi prin care au rulat în perioada 2011-2012 sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a societăților cu activitate economică reală, printre care și . suma de 185.250 lei.

Inculpații H. I., G. I., B. V. V., N. P., B. E., B. M., C. S., B. G., P. T., și P. I., începând cu anul 2007, au constituit un grup infracțional organizat de criminalitate economico- financiară, care a funcționat până în prezent, în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor și în aceeași perioadă au atras în acest grup numeroase alte persoane de încredere pentru ai sprijini în săvârșirea acestor infracțiuni pentru mici favoruri materiale.

Inculpații C. M., P. N. D., C. G., D. G. D., V. D., T. O. R., E. J. Z., Z. A., I. E., C. F. O., D. I. M., B. M., G. G., S. N., P. G., S. N., M. I. M., Ț. M. F., S. A. A., F. A., C. C., A. D., D. M., și H. A., începând cu anul 2008 au aderat la grupul infracțional constituit de către inculpații de mai sus și au sprijinit acest grup în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor prin punerea la dispoziție a propriei persoane și a societăților tip fantomă în care au fost folosiți ca paravan, în diferite intervale de timp în cadrul acestei perioade.

Inculpatul N. P., în cursul anului 2012, s-a ocupat personal de cesiunea fictivă a părților sociale către cetățeni maghiari și către T. O. R. în cazul societăților . SRL, .,. SRL, SC_, SC PRO KNUM SRL, administratorii acestora din urmă, fiind prezentați doar pentru a semna formal actele, în scopul sustragerii de la urmărire penală sau îngreunării acesteia.

Inculpatul C. S. D., în cursul anului 2011, a cesionat fictiv părțile sociale în cadrul SC_, în schimbul unei sume de bani către inculpatul T. O. R., iar în cursul anului 2012 l-a sprjinit pe inculpatul N. P. în cesiunea fictivă a părților sociale către cetățeni maghiari în cazul societăților . SRL, .,. SRL, administratorii acestora din urmă fiind prezentați doar pentru a semna formal actele, în scopul sustragerii de la urmărire penală sau îngreunării acesteia.

Inculpatul P. I., în calitate de reprezentant al mamei sale P. A. în vârstă de 82 de ani în cadrul . SRL, societate folosită în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a convenit cu inculpatul N. P. ca acesta să se ocupe de cesiunea fictivă a părților sociale ale mamei sale către cetățeanul maghiar Lakatos F. în scopul în scopul sustragerii de la urmărire penală sau îngreunării acesteia.

Inculpatul E. J. Z., în cursul anului 2012, după ce a pus această sociate la dispoziția inculpatului N. P. în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, a cesionat fictiv, la sugestia inculpatului N. P. părțile sale sociale în . către persoana de cetățenie maghiară Szalma N..

Inculpații Ț. M. F. și M. I. M., în cursul lunii martie 2012, după ce au pus această societate la dispoziția inculpatului N. P. în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, au cesionat fictiv, la sugestia inculpatului N. P. părțile lor sociale în . către persoana de cetățenie maghiară Gargya Richard.

Inculpatul S. A. A., în cursul lunii martie 2012, după ce a pus această sociate la dispoziția inculpatului N. P. în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, a cesionat fictiv, la sugestia inculpatului N. P. părțile sale sociale în . SRL către persoana de cetățenie maghiară M. A..

Inculpatul F. A., în cursul lunii martie 2012, după ce a pus această sociate la dispoziția inculpatului N. P. în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, a cesionat fictiv, la sugestia inculpatului N. P. părțile sale sociale în . SRL către persoana de cetățenie maghiară Lakatos F..

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă:

- Volumul 1: Sesizare penală A Gărzii Financiare S. . SRL, ., . SRL și SC_ din 08.06.2012 - fila 1-17; Proces verbal control inopinat întocmit de Garda Financiară Secția Jud. S. privind . SRL - fila 18-34; Acte ORC . SRL - fila 35-44; procură Specială F. A. pentru N. P. - fila 45; Adresa Garda Financiară Satu M. către Garda Financiară S. privind . SRL - fila 46; Fișa dosarului nr._ a Tribunalul S. privind deschiderea procedurii falimentului pentru . SRL - fila 47; Notă explicativă Țireac M. D. despre documentele aparținând . SRL - fila 48; Proces verbal predare primire încheiat între Țireac M. și F. A. - fila 49; Proces verbal predare primire încheiat între Matus D. și Țireac M. privind actele . SRL - fila 50; Adresa Garda Financiară Secția S. de înaintare a somației privind pe F. A. către Poliția Orașului Tășnad - fila 51; Somație Garda Financiară Secția S. pentru F. A. - fila 52; Notă explicativă a lui F. A., privind . SRL - fila 53; Somație Garda Financiară S. pentru N. P. privind . SRL - fila 54; Note explicative a lui N. P. privind . SRL - fila 55-57; Adresa Garda Financiară S. Către Cabinet de Insolvență D. L. D. privind . SRL - fila 58; Adresa CII D. L. - fila 59; Declarație informativă nr. 394 privind . SRL sem II 2011- fila 60-65; Balanța de verificare . SRL - fila 66-67; Contract vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 68-70; Factura furnizor . SRL către . - fila 71-74; Contract prestări servicii între . SRL și . nr. 103 - fila 75-77; Contract vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 78-82; Facturi . SRL și . - fila 83-86; Fișa contului . SRL - fila 87; Notă explicativă a lui S. A. privind . SRL - fila 88; Contract vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 89; Jurnal cumpărări . - fila 90; Factură furnizor . SRL către .- fila 91; Fișa cont furnizori . SRL - fila 92; Factură furnizor . SRL către . - fila 93; Notă de recepție și constatare de diferențe AL . - fila 94; Situație facturi la furnizorul . SRL - fila 95; Facturi furnizor . SRL către . - fila 96-97; Facturi . SRL către . - fila 98-103; Comanda . și jurnal de cumpărături către . SRL - fila 104-108; Contract vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 109-112; Situație furnizori - plăți - facturi . pentru furnizorul . SRL - fila 113; Factură furnizor . SRL către . - fila 114; Notă de recepție și constatare de diferențe . - fila 115; Adresa Garda Financiară S. către Raiffeisen Bank, privind conturile . SRL - fila 116; Adresa Raiffeisen Bank către Garda Financiară S. împreună cu extrasul de cont pentru . SRL - fila 117-135; Adresa Garda Financiară S. către Banca Românească, privind conturile . SRL - fila 136; Adrese Banca Românească către Garda Financiară S. privind conturile . SRL - fila 137-138;

- Volumul 2: Proces verbal DGFP S. privind controlul inopinat la . SRL - fila 7-12; Acte ORCT S. privind furnizare informații despre . SRL și . – fila 14-32; Declarația olografă a lui Ț. M. I. referitor la relația cu . SRL - fila 33-34; Declarația olografă a lui H. A. referitor la relația cu . SRL - fila 35; Declarația olografă a lui C. R. referitor la relația cu . SRL - fila 36; Contract de vânzare cumpărare între . SRL și . și factură - fila 37-43; Extras de cont CEC BANK al . - fila 44-48; Declarație olografă H. D. I. referitor la relația cu . SRL - fila 49; Factură furnizor . SRL către . - fila 50; Contract de vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 52-55; Declarație olografă S. A. referitor la relația cu . SRL - fila 56; Contract de vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 57-61; Facturi furnizor . SRL către . - fila 65-69; Acte ORCT S. privind . SRL - fila 76-85; Dovadă predare primire documente - fila 66; Procură specială F. A. prin care îl împuternicește pe N. P. - fila 86; Nota Explicativă a lui Țireac M. referitor la calitatea de administrator a . SRL - fila 89; Proces verbal de predare primire între Țireac M. și F. A. - fila 90; Proces verbal de predare primire între Țireac M. Și Matus D. - fila 91; Nota explicativă a lui F. A. și N. P. în legătură cu . SRL - fila 94-96; Declarația informativă 394 - fila 99-103; Contract de vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 105-110; Contract prestări servicii și facturi . SRL și . - fila 112-124; Contract de vânzare cumpărare încheiat între . SRL și . - fila 125; Facturi . SRL și . - fila 127-130; Facturi . SRL și . - fila 131-133; Factura . SRL și . - fila 134-139; Contract de vânzare cumpărare între . SRL și . - fila 145-151; Extrase de cont . SRL Raiffeisen Bank - fila 153-170; Extrase de cont . SRL Banca Românească - fila 173-254; Extrase de cont . SRL Banca Transilvania - fila 255-295; Notă explicativă C. S. în legătură cu . SRL – fila 296; Acte adiționale referitoare la . SRL în care este prevăzută expres migrația asociaților și administratorilor în cadrul acestei societăți – fila 300-305; Note explicative a lui M. I. și Ț. M. F. cu privire la . SRL 308-310;

- Volumul 3: Adresa Raiffeisen Bank către D. – B. Teritorial S. privind extrasele de cont al . SRL - fila 1; Extrase de cont Banca Românească privind . SRL - fila 2-60; Adresa AFP mun. Drăgănești privind conturile deschise de către . - fila 61; Extrase de cont Banca Românească privind . SRL - fila 62-82; Adresă Garda Financiară S. către Banca Transilvania privind extrasele de cont ale . SRL - fila 83; Adresă Banca Transilvania către Garda Financiară S. împreună cu extrasul de cont pentru . SRL - fila 84-123; Notă explicativă a lui C. S. privind . SRL - fila 124; Adresă Garda Financiară S. către CII D. L. D. privind SC_ - fila 125; Fișa dosarului nr._ a Tribunalul S. privind deschiderea procedurii falimentului pentru SC_ - fila 126; Adresă CII D. L. D. către Garda Financiară S. cu privire la SC_ - fila 127; Acte adiționale . SRL, privind schimbarea asociaților și a administratorilor - fila 128-133; Declarația 394 . SRL - fila 134-135; Note explicative M. I. și Ț. M. cu privire la . - fila 136-138; Declarație informativă 300 luna XII anul 2011 pentru . SLR - fila 139-141; Somație Gărzii Financiare S. către N. P. (copie și original) - fila 142-144; Somație Gărzii Financiare S. către F. A. (copie și original) - fila 145-146;

- Volumul 4: Fișa dosarului nr._ a Tribunalul S. privind deschiderea procedurii falimentului pentru . SRL - fila 1-2; Adresă CII D. L. D. către Tribunalul S. privind . SRL – fila 3-4; Fișa dosarului nr._ a Tribunalul S. privind procedura falimentului pentru . SRL - fila 5; Proces verbal al Gărzii Financiare S. privind controlul inopinat . SRL – fila 6-22; Decizia de impunere a D.G.F.P. S. pentru . SRL – fila 23-31; Indicator Bilanț MFP - fila 32-33; Adresă DEPABD către CII D. L. D. privind domiciliul lui F. A. fila 34; Adresa CII D. L. D. către DEPABD privind domiciliul lui F. A. fila 35; Adresă CII D. L. D. către Tribunalul S. privind . SRL – fila 36; Încheiere civilă nr. 272/C din 10.05.2012 a Tribunalului S., Secția civilă privind dosarul nr._ privind deschiderea procedurii falimentului . SRL – fila 37; Chitanță privind . SRL – fila 38; Confirmare de primire a scrisorii recomandate adresate către Lakatos F. – fila 39; Adresă CII D. către Lakatos F., privind predarea documentelor . SRL – fila 40; Adresă CII D. către Tribunalul S., privind raportul final al stării de insolvență a . SRL fila 42-43; Proces verbal de afișare al Raportului final al stării de insolvență CII D. - fila 44; Adresă CII D. L. D. către Tribunalul S. privind atragerea răspunderii administratorului . SRL Lakatos F. – fila 45-52; Proces verbal al CII D. pentru afișare tabel definitiv pentru creanțe al . SRL - fila 53; Încheierea civilă 345/C din data de 07.05.2012 a Tribunalului S. Secția Civilă din dosarul_ privind procedura insolvenței . SRL – fila 54; Factură Poșta Română privind corespondența recomandată adresate către Lakatos F. în Ungaria – fila 55; Adresă CII D. către Tribunalul S. privind tabelul creanțelor privilegiate privind . SRL – fila 56; Proces verbal CII D. privind afișarea tabelului creanțelor privilegiate privind . SRL – fila 57; Adresă DGPF S. către . SRL pentru înaintare raport de inspecție fiscală – decizie de impunere – fișa de stabilire a obligațiilor fiscale suplimentare de plată – fila 58; Decizia de impunere a D.G.F.P. S. pentru . SRL – fila 59-63; Fișa de stabilire a obligațiilor fiscale suplimentare de plată a . SRL – fila 64; Raport de inspecție fiscală a . SRL – fila 65-74; Proces verbal al Gărzii Financiare S. privind controlul inopinat . SRL – fila 75-91; Dovada MJ privind îndeplinirea procedurilor de publicare a procedurii de faliment a . SRL către CII D. – fila. 92; Proces verbal al Gărzii Financiare S. privind inspecția fiscală . SRL – fila 93-98; Declarație D. L. – fila 99; Aviz de inspecție fiscală al DGPF S. pentru . SRL – fila 100; Proces verbal al DGPF S. de constatare și sancționare a contravenției pentru . SRL - fila 101; Înștiințare DGPF S. către CII D. pentru discuția finală privind . SRL – fila 102; Facturi fiscale emise de către . SRL către . SRL, respectiv . SRL către . SRL, precum și facturile de achiziție din străinătate de către . SRL a unor capete de tractor marca Volvo – fila 103-152; Adresă CII D. către Garda Financiară S., privind declanșarea procedurii insolvenței al . SRL – fila 153; Adresă Garda Financiară S. către CII D. pentru punere la dispoziție documente privind . SRL 154-155; Factură publicare notificare emisă de Media Group către . SRL – fila 156; Notificarea CII D. către . SRL – fila 157; Adresă DGPF S. către CII D. pentru adunarea creditorilor . SRL – fila 158; Adresă CII către ORCT S. pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență notificării privind falimentul debitorului . SRL – fila 159-165; Cererea . SRL către Tribunalul S. privind deschiderea procedurii de insolvență și numirea lichidatorului judiciar a CII D. –fila 166; Fișa dosarului nr._ a Tribunalul S. privind deschiderea procedurii falimentului pentru . SRL - fila 167; Certificat de înregistrate . SRL – fila 168-169; Contract de cesiune încheiat între P. A. și Lakatos F. pentru cedarea tuturor părților sociale ale . SRL către Lakatos F. – fila 170-171; Actul constitutiv al . SRL fila 172-180.

- Volumul 5: Certificat de înregistrare . SRL - fila 1-2; Rezoluția directorului ORCT S. 1678 din 06.04.2011 prin care dispune revocarea din funcția de administrator . SRL a lui C. S. D. – fila 3; Cererea numitei Țireac M. D. pentru revocarea din funcția de administrator . SRL a lui C. S. D. – fila 4-5; Hotărârea A. nr. 1 a . SRL din data de 30.02.2011 privind revocarea din funcția de administrator al societății a lui C. S. D. – fila 6; Actul constitutiv al . SRL – fila 7-13; Rezoluția directorului ORCT S. 4773 din 21.10.2011 prin care dispune majorarea capitalului social și cooptarea în . SRL a lui P. A. – fila 14-17; Cererea numitei Țireac M. D. pentru cooptarea în . SRL a lui P. A. – fila 18-22; Procură din 20.10.2011, prin care P. A. împuternicește pe Țireac M. pentru a întocmi documente în numele . SRL fila – 23; Procură specială din 06.10.2011, prin care P. A. împuternicește pe P. I., fiul său, pentru a întocmi documente în numele . SRL fila – 24; Decizia nr. 3 din 20.10.2011, prin care Țireac M. D. cooptează în . SRL pe P. A. fila – 25; Actul constitutiv al . SRL - fila 26-41; Declarația a lui Țireac M. D. pentru modificarea statutului societății . SRL – fila 42; Certificat constatator emis pentru . SRL – fila 43; Decizia nr. 2 din data de 27.09.2011, prin care Țireac Mihaea D. decide cooptarea în . SRL a lui P. I. și P. A. – fila 44-53; Rezoluția directorului ORCT S. prin care directorul dispune majorarea capitalului social al . SRL, ieșirea din societate a lui Țireac M. D. ași rămânerea în societate a lui P. A. și F. A. – fila 54-56; Cererea lui Țireac M. privind înregistrarea în registrul comerțului a contractului de cesiune, a confirmării înregistrării_ din 18.11.2011 și a cazierului fiscal al lui F. A. – fila 57; Ordin de deplasare nr. 23 din 23.11.2011, emis pentru T. B. în calitate de consilier juridic la . SRL - fila 58; Mențiuni listă de control nr._ din 18.11.2011 prin care este revocată din funcția de administrator Țireac M. D. și numit F. A. în calitate de administrator – fila 59-61; Hotărârea A. nr. 1 din 17.11.2011 Țireac M. și P. A. prin care se cooptează în societate F. Alaexandru și se retrage din societate Țireac M. D. – fila 62; Contract de cesiune între Țireac M. și P. A., privind părțile sociale ale . SRL - fila 63; Actul constitutiv al . SRL - fila 64-71; Declarație F. A. privind îndeplinirea condițiilor legale pentru deținerea și exercitarea calităților de asociat și administrator la . SRL - fila 72; Specimen de semnătură F. A. – fila 73; C. CI F. A. – fila 74; Informații privind cazierul fiscal a lui F. A. - fila 75; Chitanța de depunere numerar în contul . SRL a sumei de 90 de lei de la Țireac M. pentru F. A. – fila 76; Rezoluția directorului ORCT S. nr._/29.03.2012, pentru modificarea statutului . SRL în urma cererii formulată de Lakatos F. în calitate de administrator – fila 77-79; Cerere formulată de Lakatos F. pentru contractul de cesiune nr. 2 din 26.06.2012 – fila 80; Hotărârea A. nr. 2 din 26.03.2012 a lui F. A. și P. A. pentru cooptarea în . SRL a lui Lakatos F. și retragerea din societatea lui F. LAexandru, care își cedează părțile sociale lui P. A. – fila 81; Actul constitutiv a . SRL – fila 82-89; Contract de cesiune nr. 2 din 26.03.2012, prin care F. A. cesionează părțile sociale către P. A. – fila 90; C. CI Lakatos F. – fila 91; Declarația prin care Lakatos F. atestă că îndeplinește condițiile legale de deținere și exercitarea funcției de administrator și asociat a unei societăți, fila 92; Specimen de semnătură a lui Lakatos F. – fila 93; Chitanță de depunere de numerar 100 de lei de către Lakatos F. în contul . SRL - fila 94; Listă de verificare mențiune cu privire la . SRL – fila 95-97; Rezoluția directorului ORCT S. nr._ din 26.04.2012 prin care directorul dispune admiterea cererii prin care P. A. cedează părțile sociale – fila 98-104; Hot. A. nr. 3 din 09.04.2012, prin care P. A. se retrage din societate și cedează toate părțile sociale către Lakatos F., care devine unic asociat și administrator – fila 105; Actul constitutiv . SRL – fila 106-114; Contract de cesiune nr. 3 din 09.04.2012, prin care P. A. cedează toate părțile sociale către Lakatos F. –fila 115-120; Extras de cont . SRL de la Banca Românească – fila 134-293; Extras de cont . SRL de la Banca Transilvania – fila 294-342; Dispoziții de plată ale Băncii Transilvania prin care . SRL ordonă acesteia plata către Rabo Bank din Olanda a sumelor de 164.000 euro – fila 344-345; Fișe de identificare ale capetelor de tractor, precum și facturile de achiziție ale acestora, de către . SRL din Olanda 346-386; Factură de achiziție a unui cap tractor de către . SRL de la . SRL – fila 387; Extras de cont . SRL de la Raiffeisen Bank – fila 392-411;

- Volumul 6: Proces verbal din 14.01.2013, încheiat de DGPF S. pentru efectuarea unui control la . – fila 6-18; Situația privind achiziții de bunuri și servicii pentru . – fila 19-25; Sesizarea penală din data de 17.10.2012 a Gărzii Financiare S. împotriva numiților T. M. F. și M. I. M. în calitate de administrator la . –fila 26-32; Proces verbal din 15.10.2012, privind efectuarea unui control inopinat de către Garda Financiară la . – fila 33-44;

- Volumul 7: completare la procesul verbal din 15.10.2012 a referitor la . - fila 1-7; declarația 394 a . pentru semestrul II anul 2012 – fila 9-16; Note explicative ale unor persoane privind relațiile sociale ale societăților pe care le administrează în legătură cu . - fila 17-34;

- Volumul 8: Acte ORCT S. privind . (este specificată expres migrația asociaților și administratorilor în cadrul societății, fila 16-19, rămânând în final asociat șu administrator cetățeanul maghiar Gargya Richard) – fila 1-19; Declarația 394 pentru . SRL și . SRL – fila 26-29; Declarația 394 pentru . – fila 30-42; Declarația explicativă Munteau I. M., T. M. F. și Hâș M. C. – fila 50-53; Note de constatare și note explicative ale unor societăți în legătură cu relații comerciale avute cu . – fila 59 – 113; Adrese Garda Financiară M. către Garda financiară S. privind relațiile comerciale dintre . și . – fila 114-128; Adresa garda Financiară Bistrița Năsăud către Garda financiară S. privind relațiile comerciale dintre . SRL și . – fila 132-156; Extras de cont . de la Banca Transilvania – fila 158-165; Extras de cont . de la Banca Românească – fila 168-186;

- Volumul 9: Hotărârea A. nr. 2 . din data de 28.03.2011, prin care Hâș M. și D. A. cooptează în societate pe M. I. și T. M. F., D. A. cesionează părțile sociale către Hâș M. și este numit unic administrator M. I. M. – fila 6-7; Hotărârea A. nr. 5 din data de 27.11.2012, prin care Gargya Richard și M. I. M. schimbă sediul societății . în București și denumirea societății în . LINE SRL – fila 45; Hotărârea A. nr. 4 . din 20.03.2012, prin care M. I. M. și T. M. F. cooptează în societate pe Gargya Richard, care devine astfel unic administrator și se retrage T. M. care cedează părțile sociale lui M. I. M. – fila 68-69; Hotărârea A. . nr. 3 din 30.03.2011, prin care Hâș M., M. I. și T. M. modifică statutul societății; astfel se retrage din societate Hâș M., care cesionează părțile lui M. I. și T. cedează 40 de părți sociale lui M. I. și se modifică sediul societății în Z., ., jud. S. – fila 92-93; extras de cont BRD pentru . – fila 113-160; extras de cont Banca Românească pentru . – fila 161-210; extras de cont Banca Transilvania pentru . – fila 211-281;

- Volumul 10: acte privind lichidarea . - fila 1-32; situația privind achiziția de bunuri și servicii . în relația cu partenerii de afaceri – fila 33-46; procesul verbal de control inopinat la . SRL – fila 47-63.

- Volumul 11: acte ORC . SRL (Act adițional nr. 6 din 22.11.2011, Act adițional nr. 7 din 29.11.2011, act adițional 1 din 07.03.2012, act adițional 2 din 07.03.2012) – fila 1-57; extras de cont . SRL Banca Românească – fila 58-250; extras de cont . SRL Raiffeisen Bank – fila 251-306; extras de cont . SRL BCR – fila 307-388; extras de cont . SRL Banca Transilvania – fila 389-494;

- Volumul 12: Proces verbal încheiat de DGPF S. pentru SC_ – fila 4-6; Hot. A. 1 din data de 22.12.2011 – fila 13-14; Procură specială din 26.09.2011, prin care O. L. A. împuternicește pe C. S. D. pe SC_ – fila 32; Hot. A. nr. 2 SC_ din 26.06.2011 – fila 33; Extrase de cont Banca Transilvania SC_ – fila 48-148; Procură specială prin care T. O. R. împuternicește pe V. D. I. pe SC_ – fila 154; Extrase de cont Banca Românească SC_ – fila 165-229;

- Volumul 13: Acte de lichidare SC_ – fila 1-28; Proces verbal din 09.07.2012 de control fiscal – fila 29-31; Raportul de Inspecție Fiscală din 09.07.2012 – fila 32-34;

- Volumul 14: Sinteze ale mișcărilor financiare ale societăților . SRL, . SRL, ., SC_ – fila 27-52; Planșă foto cu persoanele implicate în acest dosar – fila 71-83; Desfășurător societăți comerciale implicate în acest dosar - fila 56-70; Procese verbale de investigații cu numere de telefon pentru interceptări– fila 93-96;

- Volumul 15: Relațiile comerciale dintre . și ., ., . SRL, . SRL, . și . - fila 1-18; Rechizitoriul nr. 83/D/P/2011 din data de 5.03.2013 al D. – Serviciul Teritorial Oradea – fila 28-120; Schemă relațională referitor la . SRL – fila 126;

- Volumul 16: Procese verbale de investigații – file 47-48; 51-58; Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale și ordine de plată emise de diferite societăți către . SRL – fila 67-77; Extras cont BRD pentru . SRL –fila 80-118; Autorizații de interceptări telefonice și procese verbale de investigații – fila 135-315;

- Volumul 17: Comisia rogatorie Ungaria - fila 1-20; Notă privind supravegherea operativă asupra numitului H. I. – fila 21-22; Notă privind supravegherea operativă asupra numitului B. V. – fila 23-24; Hartă relațională privind sumele virate în conturile celor patru societăți în perioada 30.11.2011 – 28.03.2012 cu evidențierea societăților care au efectuat viramentul și a administratorilor societăților – fila 42; Hartă relațională privind sumele virate în conturile celor patru societăți în perioada 30.11.2011 – 28.03.2012 cu evidențierea societăților care au efectuat viramentul și a băncilor prin care au fost efectuate tranzacțiile– fila 43; Răspunsul al DGPF S. prin care sunt evidențiate societățile cu care cele patru societăți (. SRL, . SRL, ., SC_ ) au avut relații comerciale, precum și prejudiciile cauzate de către acesta – fila 45-53; Proces verbal din 10.06.2013, încheiat de DGPF S. privind relațiile comerciale desfășurate între . SRL și . SRL și . – fila 56-63; Anexele 1-6 la Harta relațională nr._/14.01.2014 privind sumele virate în conturile celor patru societăți în perioada 30.11.2011 – 28.03.2012 cu evidențierea societăților care au efectuat viramentul și a administratorilor societăților – fila 74-101; Autodenunț P. C. M. în legătură cu relațiile comerciale cu . și . SRL - fila 102; Situații ale facturilor clienților . SRL și . SRL – fila 103-152; Contractele de cesiune de creanță nr. 25 din data de 10.06.2013 și nr. 1 din data de 15.07.2013 încheiate între . și . – fila 153-155; Declarația 394 privind partenerii . – fila 156-159; Declarația 394 privind partenerii . SRL – fila 160-161; Declarația 394 privind partenerii . SRL – fila 162-163; Declarația 394 privind partenerii SC_ – fila 164-165; Declarația 394 privind partenerii . SRL – fila 166-167; Declarația 394 privind partenerii . SEM. II anul 2010– fila 168; Declarația 394 privind partenerii . SEM. II anul 2010– fila 169; Declarația 394 privind partenerii . SEM. II anul 2010– fila 170; Declarația 394 privind partenerii . SEM. I anul 2011– fila 171; Declarația 394 privind partenerii . SEM. I anul 2011– fila 172; Declarații 394 privind societățile implicate în dosar pe sem. II 2011 L – fila 173-258;

- Volumul 18: Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului P. I. – fila 4-14; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului H. I. – fila 15-36; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului D. G. D. – fila 37-46; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. E. – fila 47-72; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. V. V. – fila 73-88; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. M. – fila 89-97; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului AN – fila 98-109; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. V. V. – fila 110-116; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. E. – fila 117-193; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului G. I. – fila 194-196; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului H. I. – fila 197-201; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului P. I. – fila 202-259;

- Volumul 19: Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului P. I. – fila 4-16; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului H. I. – fila 17-32; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. V. – fila 33-36; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului G. I. – fila 37-41; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului P. I. – fila 45-48; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului G. I. – fila 49-59; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului H. I. – fila 60-86; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului D. G. D. – fila 90-93; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului G. I. – fila 94-96; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului H. I. – fila 97-99; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului P. I. – fila 100-160; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. V. – fila 161-180; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. E. – fila 184-220; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului B. V. – fila 221-224; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului P. I. – fila 225-235; Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice a inculpatului H. I. – fila 236-238;

- Volumul 20: Acte Banca Transilvania pentru . – file 1-11; Extrase de cont Alpha Bank pentru . – file 12-50; Extras de cont Banca Românească pentru . – file 51-103;

- Volumul 21: exras de cont . de la Raiffeisen Bank – fila 1-40; acte ORC . (Hotărârea nr. 1 A. . din 09.08.2012 – fila 45, se desprinde o parte din patrimoniul . și transmiterea acestei părți către societatea nou înființată . SRL, Hotărârea nr. 2 A. . din 11.10.2012 – fila 77-78) – fila 41-119;

-Volumul 22: Acte ORC . (Procură specială prin care B. G. M. în calitate de administrator și asociat unic în . îl împuternicește pe tatăl său cu puteri depline B. E. să o reprezinte în administrarea societății - fila 7-10) – fila 1-12; Extras de cont Bank Leoni . – fila 21-32; Extras de cont Banca Românească . – fila 33-96;

- Volumul 23: Extras de cont Bank Leoni . SRL – fila 1-7; Acte ORCT S. privind furnizarea informațiilor despre . SRL, ., ., . SRL, . și . – fila 9-19; Acte lichidare . SRL – fila 20-28; Documente de deschidere cont la Banca Transilvania pentru . SRL - fila 29-36;

- Volumul 24: Acte ORCT Bihor privind . SRL – fila 1-10; Hotărârea A. nr. 1 . SRL încheiată în 12.09.2011, prin care U. M. L. cesionează toate părțile sociale pe care le deține către B. V. V., care devine astfel asociat unic și administrator și se schimbă sediul societății în B. nr. 174, jud. Bihor - fila 18; Cereri deschidere cont . SRL la Banca Transilvania – fila 29-40;

- Volumul 25: Acte ORCT S. . SRL (Hot. A. nr. 1 . SRL din data de 17.02.2011, prin care H. I. și G. I. completează obiectul de activitate al societății cu „lucrări de pregătire a terenului”; Hot. A. nr. 2 . SRL din data de 02.11.2011 –fila 45-46; Hot. A. nr. 1 . SRL din data de 21.02.2012 – fila 58; Hot. A. nr. 2 . SRL din data de 02.03.2012 – fila 78-79) – fila 1-86; Extras de cont . SRL de la Raiffeisen Bank – fila 88-101; Extras de cont . SRL de la BCR– fila 102-105; Extras de cont . SRL de la Banca Românească – fila 106-186; Extras de cont . SRL de la Alpha Bank – fila 187-222; Extras de cont . SRL de la Banca Transilvania – fila 223-277;

- Volumul 26: Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale – fila 1-38; Ordine de plată emise pentru . SRL de către diferite societăți comerciale – fila 39-41; Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale – fila 42-57; Ordine de plată emise pentru . SRL de către diferite societăți comerciale – fila 58-65; Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale – fila 66-99; Ordine de plată emise pentru . SRL de către diferite societăți comerciale – fila 100-109; Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale – fila 110-121; Ordine de plată emise pentru . SRL de către diferite societăți comerciale – fila 122-135; Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale – fila 136-183; Chitanțe de depunere numerar în contul . SRL – fila 184-203; Bilete la ordin emise de către . SRL către diferite societăți comerciale – fila 207-216; Bilete la ordin emise de către . SRL către . SRL fila 217-229; O filă CEC și trei bilete la ordin trimise de către . SRL - fila 230-233; Chitanțe de ridicare numerar G. I. – fila 234-244; Ordine de plată emise de . SRL către diferite societăți comerciale – file 245-259; Ordine de plată emise de către . G. I. și H. I. pentru . – fila 270-272; Extras de cont Raiffeisen Bank . SRL – fila 273-306; Ordine de plată emise de către / către . SRL către/ de către diferite societăți comerciale– fila 307-363;

- Volumul 27: Extrase de cont EURO CARD 2007 SRL Banca Românească și OTP Bank;

- Volumul 28: Extrase de cont . SRL Intesa Sanpaolo Bank;

- Volumul 29: Documente bancare pentru . – fila 1-32; Rezoluție nr. 5011 din 29.03.2011, privind modificarea statului . – fila 34-35; Hot. A. nr. 1 . din data de 21.03.2011 – fila 36-40; Procură din dat de 16.11.2011 – fila 46; Hot. A. nr. 1 . din data de 30.10.2012, privind migrația asociaților și administratorilor, respectiv schimbarea sediului societății – fila 47-51; Act constitutiv actualizat nr. 2 . din 30.10.2012 –fila 54-57; Hot. A. nr. 1 . din 30.03.2011 – fila 61-63; Hot. A. nr. 3 . din 27.02.2012 – fila 67-69; Hot. A. nr. 1 . din 11.10.2012 – fila 73; Hot. A. nr. 1 . din 30.10.2012 – fila 89-91; Procură specială prin care T. A. D. asociat la . îl împuternicește cu puteri depline pe numitul D. Ș. – fila 92-93; Act constitutiv actualizat nr. 3 . din 30.10.2012 – fila 98-100; Acte ORCT C. privind ., ., ., SC G. P. INSTALAȚII SRL, ., . – fila 101-118;

- Volumul 30: Acte ORCT S. privind . (Decizia asociatului unic nr. 1 din 6.02.2012- fila 5, contract de închiriere din 12.09.2011 între M. A. și . –fila 32-33) – fila 1-48; Extras de cont Banca Românească . – fila 58-112;

- Volumul 31: Acte bancare pentru . – fila 1-46;’ Extras de cont . de la OTP Bank – fila 47-292;

- Volumul 32: Acte ORCT Satu M. privind . Satu M. – fila 1-12; Extrase de cont Banca Transilvania . Satu M. – fila 13-104;

Volumul 33: Acte bancare .;

Volumul 34: Acte ORCT S. . (Împuternicire – fila 25, Hot. Asociatului Unic nr. 1 din data de 27.10.2011 – fila 26, Hot. Asociatului Unic nr. 1 din data de 23.07.2012 – fila 48) – fila 1-54; Extrase de cont Banca Transilvania și Banca Leoni pentru . – fila 55-76;

Volumul 35: Extras de cont privind CAIRO VEST CONSTRUCT de la Banca Comercială Carpatica – fila 1-7; Acte bancare Banca Transilvania CAIRO VEST CONSTRUCT – fila 8-18; Extras de cont privind CAIRO VEST CONSTRUCT de la Garanti Bank – fila 19-59;

Volumul 36: Extras de cont CEC Bank pentru . – fila 1-46; Acte ORCT S. pentru . (Hot. A. nr. 1 din data de 25.02.2011 – fila 49, Hot A. nr. 2 din 10.03.2011 – fila 80, Hot. A. nr. 3 din 20.06.2011 – fila 92, Decizia Asociatului Unic nr. 1 din 14.05.2012 – fila 105, Hot A. nr. 75 din 28.05.2012 – fila 116) – fila 47-119;

- Volumul 37: Extras de cont Volksbank pentru . – fila 1-39; Acte ORCT S. privind . (Hot. A. nr.1 din data de 4.03.2011 – fila 46; Hot. A. nr. 2 din data de 07.07.2011 – fila 79, contract de creditare încheiat între B. G. și P. M. pe de o parte și . pe de altă parte din data de 01.07.2011 cu suma de 3.680.512 lei – fila 98) – fila 40-107; Acte bancare . – fila 108-144; Extras de cont Garanti Bank . – fila 145-185;

- Volumul 38: Extras de cont . Uni Crdit Ț. Bank ;

- Volumul 39: Extras de cont . SRL Uni Crdit Ț. Bank ;

- Volumul 40: Extras de cont Raiffeisen Bank, Volksbank și Uni Crdit Ț. Bank pentru .;

- Volumul 41: Extras de cont Banca Carpatica pentru . .-52;Acte ORCT Bistrița Năsăud . .-64;

- Volumul 42: Acte ORCT Bihor referitoare la . – fila 1-23; Acte bancare . – fila 24-34;

- Volumul 43: Acte ORCT S. referitor la . – fila 1-24; Extras de cont Alpha Bank . – fila 25-157;

- Volumul 44: Acte ORCT Satu M. referitor la . SRL; Acte ORCT Satu M. referitor la . CONSTRUCT SRL; Acte ORCT Satu M. referitor la . SRL; Acte ORCT Satu M. referitor la .;

- Volumul 45: Extras de cont . SRL de la CEC Bank – fila 1-84; Acte Banca Transilvania . SRL – fila 85-183;

- Volumul 46: Acte ORCT București . SRL – fila 3-9; Acte ORCT București . SRL – fila 10-11; Acte ORCT București . SRL – fila 12-14; Acte ORCT București . – fila 14; Acte ORCT București . SRL – fila 15-17; Acte ORCT București . – fila 18-23; Acte ORCT București . – fila 24-25; Acte ORCT București . SRL – fila 26-61; Acte ORCT D. . – fila 62-75; Acte ORCT Hunedoara . – fila 76-92; Acte ORCT Bacău . (Hot. A. nr. 1 din 06.03.2013 –fila 130, Hot. A. nr. 1 din 11.03.2013 –fila 154, Hot. A. nr. 1 din 10.10.2013 –fila 171) – fila 93-178; Acte ORCT Prahova . SRL (Hot. A. nr. 1 din 28.08.2012 – fila 189, Hot Asociat Unic nr. 1 din 03.07.2012 –fila 198) – fila 179-216; Acte ORCT București . (contract de cesiune a părților sociale nr. 4 din data de 03.12.2012 – fila 217-219, Decizia Asociatului Unic nr. 2 din data de 21.11.2012 – fila 226-228, ) – fila 217-242;

- Volumul 47: Acte ORCT Bistrița Năsăud . – fila 1-14; Acte bancare . – fila 15-40;

- Volumul 48: Procese verbale de investigații cu privire la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice implicate în dosar;

- Volumul 49: Planșă foto F. A. – fila 1-3; Declarație suspect P. I. – fila 6-11; Declarație suspect F. A. – fila 12-18; Declarație suspect M. I. M. – fila 23-28; Declarație suspect olografă Țireac M. D. – fila 32-33; Declarație suspect T. M. – fila 37-43; Declarație martor Țireac C. I. – fila 44-46; Declarație suspect S. N. – fila 47-50;

- Volumul 50: Mandate de percheziție domiciliară, ordonanțe de delegare pentru efectuarea perchezițiilor domiciliare, mandate de aducere;

-Volumul 51: Declarație suspect D. G. D. – fila 4-10; Declarație inculpat D. G. D. – fila 114-116; Declarație suspect B. E. – fila 122-125; Declarație inculpat B. E. – fila 161-162;

- Volumul 52: Declarație suspect G. I. – fila 1-7; Declarație inculpat G. I. – fila 8-10; Fișa contului . SRL în calitate de client la . SRL – fila 117-128; Declarație suspect H. I. – fila 239-247; Declarație inculpat G. I. – fila 200-202;

- Volumul 53: Declarație suspect B. M. – fila 9-12; Declarație inculpat B. M. – fila 46-47; Declarație suspect B. Găvril – fila 54-59; Declarație inculpat B. Găvril – fila 164-166;

- Volumul 54: Declarații suspect B. V. – fila 2, 11-15; Declarație inculpat B. V. – fila 50-51;

- Volumul 55: Declarații suspect N. P. – fila 17-20; Declarație inculpat N. P. – fila 99-101; Declarații suspect C. S. D. – fila 106-108; Declarație inculpat C. S. D. – fila 250-252;

- Volumul 56: Declarații suspect S. N. – fila 3-6; Declarație suspect P. M. – fila 8-10; Declarație suspect D. V. – fila 16-20; Declarație suspect Hâș M. C. – fila 24-27; Declarație suspect D. B. – fila 28-30; Declarație suspect H. F. – fila 36-38; Declarație suspect P. D. P. – fila 41-45; Declarație suspect D. D. P. – fila 48-50; Declarație suspect T. O. R. – fila 54-58; Declarație inculpat T. O. R. – fila 131-133; Declarație inculpat V. D. I. – fila 270-272; Declarație suspect V. D. I. – fila 276-281;

- Volumul 57: Declarație olografă a numitei P. R. – fila 2; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului B. E. – fila 7-10; Declarație suspect Z. A. – fila 15-19; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului Z. A. – fila 21-23; Declarație suspect C. M. – fila 25-29; Declarație suspect I. E. – fila 30-34; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului I. E. – fila 38-42;

- Volumul 58: Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului N. P. – fila 2-5; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la sediul . SRL – fila 12-14; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului C. S. D. - fila 21-28; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului G. I. – fila 40-48; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la sediul societăților . SRL și . SRL – fila 58-71; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului H. I. – fila 78-84; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului D. G. D. – fila 94-99; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului B. V. și a numitei B. V. – fila 114-120; fila 128-137; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului B. E. – fila 144-148; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la sediul . și . SRL – fila 155-162; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului B. M. – fila 164-168;

- Volumul 59: Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului B. Găvril – fila 2-6; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la sediul . – fila 16-23; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului P. M. – fila 30-38; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului P. I. – fila 49-53; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la sediul . – fila 60-62; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului Țireac M. – fila 69-73; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului M. I. M. – fila 92-94; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului Ț. M. F. – fila 96-98; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului S. A. A. – fila 105-107; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului T. O. R. – fila 115-117; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa suspectului D. V. – fila 132-136; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la sediul .– fila 147-151;

- Volumul 60: Raport inspecție fiscală pentru . SRL – fila 71-87; Procesul verbal de inspecție fiscală parțială . SRL – fila 88-110;

- Volumul 61: Referatul cu propunerea arestării preventive a inculpaților H. I., G. I., B. E., B. M., B. V. V., D. G. D., C. S. D., N. P. și B. G..

- Volumul 62: Procesul verbal de inspecție fiscală parțială . SRL – fila 5-34; Declarație olografă a inculpatei C. M. – fila 44-48; Acte ORCT D. pentru . – fila 52-53; Declarație olografă a inculpatului D. G. D. – fila 54; Acte ORCT S. pentru . SRL – fila 57-61;

- Volumul 63: Proces verbal de efectuare a controlului fiscal . SRL – fila 8-49; Proces verbal control fiscal . – fila 54-71; Declarație olografă C. M. – fila 74-75; Declarație olografă D. F. C. – fila 76; Furnizare informații ORCT S. despre . SRL – fila 78-86; Furnizare informații ORCT S. despre INSERCO – fila 88-100; Furnizare informații ORCT S. despre . SRL – fila 101-105; Furnizare informații ORCT S. despre . SRL – fila 105-110; Facturi fiscale între . și . SRL – fila 111-119; Extras de cont BCR . SRL – fila 25-33; Situația livrărilor de motorină de către . – fila 134-137; Proces verbal inspecție fiscală . – fila 140-145; Raport inspecție fiscală . – fila 146-160; Sesizare penală făcută de către Tribunalul București către P. de pe lângă Tribunalul București cu privire la B. M. și . – fila 207- 224; Acte ORCT S. cu privire la . SRL – fila 238-250;

- Volumul 64: Notă de constatare a Gărzii Financiare Satu M. referitor la . – fila 51-63; Extras de cont . de la Raiffeisen Bank – fila 68-73; Acte ORCT S. . - fila 87-92; Acte ORCT S. . SRL - fila 93-96; Facturi fiscale emise de către . către . – fila 116-119; Extras de cont . – fila 127-152; Proces verbal inspecție fiscală . – fila 153-169; Facturi fiscale emise de către . către . – fila 178-187; Extras de cont Banca Transilvania . - fila 189-206; Declarație martor B. E. - fila 207-208; Extras de cont Banca Transilvania . - fila 228-252; Acte Bancare . SRL – fila 253-274; Extras de cont . SRL – fila 275-236; Declarație olografă N. P. – fila 327-341; Declarație olografă O. O. M. – fila 342-347;

- Volumul 65: Extras de cont .;

- Volumul 66: Extras de cont .;

- Volumul 67: Extras de cont .;

- Volumul 68: Extras de cont . SRL;

- Volumul 69: Extras de cont . SRL;

- Volumul 70: Extras de cont .;

- Volumul 71: Extras de cont . SRL – fila 1-121; Extras de cont . SRL – fila 132-179;

- Volumul 72: Extras de cont . – fila 1-126; Extras de cont . – fila 127-259;

- Volumul 73: Raport privind activitatea infracțională a . – fila 27-37; Extras de cont Banca Românească privind SC_ – fila 55-64; Acte ORCT București privind . SRL și . SRL – fila 65-73; Declarațiile informative 300 și 394 pentru . SRL – fila 82-182; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la suspectul S. N. – fila 219-221; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la B. M. – fila 224-226; Recipisa de consemnare și chitanța pentru sechestrarea sumelor de bani ridicate de la G. I. în urma percheziției domiciliare – fila 242-245; Recipisa de consemnare și chitanța pentru sechestrarea sumelor de bani ridicate de la C. S. D. în urma percheziției domiciliare – fila 252-253; Recipisa de consemnare și chitanța pentru sechestrarea sumelor de bani ridicate de la P. M. în urma percheziției domiciliare – fila 264-265; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare la A. D. – fila 304-310;

- Volumul 74: Ordonanță de sechestru asigurător din data de 11.04.2014 referitoare la bunurile lui H. I., G. I., B. E., B. M., B. V. V., D. G. D., C. S. D., N. P. și B. G. și a societăților . SRL, . SRL, . SRL, ., . și . – fila 1-83;

- Volumul 75: Ordonanță de sechestru asigurător din data de 16.04.2014 cu privire la bunurile . SRL – fila 21- 99;

- Volumul 76: Procesele verbale de efectuare a percheziției informatice;

-Volumul 78: Documente . (Facturi emise de către . către . SRL – fila 39-330 )

- Volumul 79: Proces verbal de inspecție fiscală .;

- Volumul 80: Proces verbal de sechestru – fila 41-104; Acte ORCT S. pentru . - fila 105-124;

- Volumul 81: Proces verbal privind sumele rulate de către diferite persoane fizice și juridice prin conturile ., . SRL, . SRL – fila 1-4; Extras de cont . – fila 5-27; Extras de cont . SRL – fila 28-49; Extras de cont . SRL – fila 50-62;

- Volumul 82: Declarație suspect C. M. – fila 8-16; 24-28; Planșă foto C. M. – fila 17-18; Declarație suspect S. N. – fila 29-36; Declarație suspect B. E. – fila 41-45; Declarație suspect Z. A. – fila 54-59; Declarație suspect I. E. – fila 64-71; Declarație martor Atansov D. – fila 72-80; Proces verbal de percheziție domiciliară A. D. – fila 93-99; Declarație martor Neașcu D. – fila 100-105; Declarație martor C. F. O. – fila 107-112; Declarație suspect S. A. A. – fila 114-117; Declarație martor Keseru I. – fila 121-125; Declarație suspect Erzek J. Z. – fila 138-140; Declarație de martor M. A. și planșă foto – fila 142-147; Declarație martor C. N. – fila 148-154; Declarație suspect H. A. L. – fila 157-160; Declarație suspect D. V. – fila 161-168; Declarație suspect P. D. P. – fila 170-173; Declarație martor P. D. F. – fila 174-177; Declarație martor G. G. – fila 182-186; Declarație martor C. C. – fila 187-192; Declarație martor M. G. M. – fila 194-197; Declarație martor P. E. – fila 198-201; Declarație martor A. Z. D. – fila 202-204; Declarație martor V. I. R. – fila 205-207; Declarație martor M. A. V. – fila 208-212; Declarație martor N. G. – fila 213-215; Declarație martor B. M. – fila 216-223; Fișe de evidență a persoanelor implicate în acest dosar și planșe foto – fila 236-282; Declarație martor B. S. – fila 283-287; Declarație martor S. C. – fila 288-291; Declarație martor S. L. – fila 293-295; Declarație martor S. B. – fila 296-298; Acte ORC București pentru . – fila 303-306; Declarație suspect T. M. F. – fila 345-347; Declarație martor N. D. – fila 348-350; Declarație martor Ș. V. – fila 351-353; Declarație martor M. B. – fila 354-356; Declarație martor B. L. – fila 357-359; Declarație martor Csendes A. – fila 360-362; Declarație martor E. I. G. – fila 333-336;

- Volumul 84: Proces verbal de sechestru 24.04.2014 privind bunurile lui B. V. C. – fila 104-105; Ordonanța de sechestru asigurător din dat de 24.04.2014 privind bunurile lui B. V. C. 106-185; Proces verbal de percheziție domiciliară C. M. - fila 262-265;

- Volumul 86: Acte ORCT C. . – fila 1-21; Proces verbal control . SRL – fila 29-32; Balanță de verificare . SRL – fila 33-49; Registru jurnal și facturi și note de recepție . SRL – fila 55-81; Balanță de verificare . - fila 89-110; Facturi de la . la . SRL – fila 112-115; Facturi emise de . către . – fila 116-119; Fișa clientului . SRL al . – fila 124-136; Balanță de verificare . - fila 137-163 ; Facturi emise de . către . SRL – fila 173-175; Facturi emise de . către . – fila 178-179; Fișa clientului . al lui . SRL – fila 180-188; Balanță de verificare . SRL - fila 189-204;

- Volumul 88: Facturi emise de către . către . – fila 19-20; Facturi emise de către . către II B. M. A. – fila 21; Facturi emise de către . către II B. M. A. M. – fila 23-26; Facturi emise de către . către II G. M. – fila 27-29; 68; Facturi emise de către . către . – fila 35-36; 46; Ordine de plată al căror beneficiar este . – fila 41-45; 56-60; 73-75; Facturi emise de către . către . – fila 51;61; 62; procese verbale de investigații - fila 107-131;

- Volumul 89: Rechizitoriul DNA Oradea cu privire la B. V. și alții;

- Volumul 90.: Declarație martor C. M. A. – fila 1-8; Declarație martor B. G. M. – fila 9-11; Declarație martor M. N. – fila 12-15; Declarație martor C. A. F. – fila 95-98; Declarație martor M. P. C. – fila 99-102; Declarație martor O. N. T. – fila 103-106; Declarație martor Poosz F. – fila 107-110; Declarație martor Giba D. – fila 113-120; Declarație martor C. R. – fila 132-135; Declarație martor D. I. M. – fila 136-145; Declarație martor C. R. R. – fila 148-152; Declarație suspect Țireac M. D. – fila 168-161;

- Volumul 92: proces verbal se sechestru pentru B. V. V. fila 1-2; Ordonanță de sechestru supra bunurilor lui B. V. C. – fila 3-82; Alte acte sechestre; Procese verbale de sechestru – fila 282-293;

- Volumul 93: Declarație martor P. G. – fila 9-13; Proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare Z. A.- fila 14-16; Declarație suspect Z. A. – fila 21-25; Proces verbal de percheziție domiciliară I. E. – fila 27-31; Declarație suspect I. E. – fila 37-41; Declarație martor B. M. – fila 42-46; Facturi emise de ., . către diferite societăți comerciale – fila 66-85; Hărți relaționale – fila 86-96; Declarație martor C. M. I. – fila 100-103; Declarație martor C. I. M. – fila 104-107; Declarație martor A. D. – fila 111-114; Declarație martor F. Ș. A. – fila 115-118; Declarație martor B. A. V. – fila 120-123; Declarație martor B. M. A. V. și facturi – fila 124-134; Declarație martor C. A. F. – file 153-157; Declarație suspect T. M. F. – fila 163-167; Declarație suspect M. I. M. – fila 168-171; Declarație martor L. L. Viluță – fila 172-176; Declarație martor C. N. – fila 177-180; Declarație suspect P. I. – fila 181-187; Declarație suspect S. N.– fila 190-194; Declarație suspect C. M. – fila 196-200; Declarație martor T. M. P. – fila 201-208; Declarație martor D. Ș. – fila 209-215; Declarație martor Szalma Norbert – fila 216-219; Declarație suspect D. D. P. – fila 255-259; Declarație martor G. I. V. – fila 290-294; Declarație martor C. N. – fila 295-305; Facturi fiscale emise de către WTT PRODUCTION SRL către . SRL – fila 306-315; Declarație martor M. C. – fila 319-323; Declarație martor P. T. – fila 326-328; Declarație martor S. V. – fila 329-332; Declarație martor F. V. S. – fila 333-335; Declarație martor B. G. C. – fila 336-339; Declarație martor H. V. A. – fila 340-344;

- Volumul 94.: Proces verbal de inspecție fiscală SC_ – fila 37-41; Declarația informativă 300 . – fila 45-80; Raport de inspecție fiscală . – fila 96-104; Declarația informativă 300 și 100 . – fila 118-200; Declarația privind impozitul pe profit și 300 . SRL – fila 201-292;

- Volumul 95:Declarație martor P. D. – fila 5-11; Declarație martor B. F. – fila 12-22; Declarație martor B. A. C. – fila 23-27; Declarație martor C. D. și facturi – fila 33-63; Declarație martor C. M. și facturi – fila 64-83; Declarație martor N. A. I. – fila 86-89; Procese verbale de înștiințare avocați pentru audieri fila 90-103;

- Volumul 96: Comunicări încheieri penale; proces verbale de predare primire, Ordonanță de respingere a cererii de modificare control judiciar; Declarație de inculpat V. D. I.- fila 143-145; Declarație de inculpat T. O. R. – fila 152-154;

- Volumul 97: Declarație martor M. P. A. – fila 1-4; Declarație inculpat D. G. D. – fila 5-8; Declarație martor C. G. – fila 11-17; Declarație martor B. M. – fila 18-22; Facturi emise de către . și . SRL ȘI . – fila 24-61; Fișe de verificare a autovehiculelor închiriate de . către . – fila 32-75; Declarație martor Ș. V. – fila 79-81; Declarație martor N. A. I. – fila 83-86; Declarație martor G. M. și facturi – fila 103-125; Declarație martor C. D. și facturi– fila 128-135; Declarație martor T. D. – fila 138-142; Declarație martor S. L. – fila 143-148; Declarație martor D. V. – fila 149-151; Declarație martor S. V. – fila 156-159; Facturi emise de către . SRL către . SRL – fila 164-173; Declarație martor P. C. V. – fila 174-178; Declarație suspect P. I. – fila 183-187; Declarație martor C. C. – fila 191-194;

- Volumul 98: Proces verbal control la . – fila 7-9; Proces verbal de control la . SRL - fila 49-51; Extras de cont . – fila 75-80; Raport de inspecție fiscală la . – fila 87-95; Proces verbal de inspecție fiscală la . – fila 96-104; Acte ORCT Satu M. pentru . – fila 111-119; Proces verbal de inspecție fiscală la . în relațiile cu . – fila 127-132; Acte fiscale . – fila 171-193; Sesizare privind circuitele financiare suspecte efectuate de un grup infracțional organizat format din G. I., H. I. și alți 7, prin intermediul mai multor societăți cu activitate economică dar și fantomă întocmit de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor – fila 294-345; Suport optic anexat la sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor- fila 346 ;

- Volumul 99 :Acte fiscale;

-Volumul 100: Acte procesuale întocmite de către PT C. cu privire la . – fila 1-40; Acte ORCT C. privind . – fila 50-93; 100-150; Proces verbal de efectuare a control fiscal . – fila 97-99; Facturi emise de . SRL către .– fila 157-160; Răspunsul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor emis pentru PT C. referitor la P. N. D. și . – fila 166-170;

- Volumul 101: Acte fiscale .; Contracte de vânzare cumpărare și facturi emise de . SRL către . – fila 92-103; Fișa de evidența persanelor – fila 104-122; Acte ORCT București pentru diferite societăți comerciale – fila 131-219;

- Volumul 102: proces verbal control fiscal . și Anexe;

- Volumul 103: Extrase de cont . și acte ORC;

- Volumul 104: Ordine de plată, facturi, acte ORC și documente bancare referitoare la .;

-Volumul 105: Extrase de cont . și acte ORC în relația cu . SRL și .;

- Volumul 106: Ordine de plată emise de și către . către și de la diferite societăți comerciale printre care . SRL, ., ., . și .;

- Volumul 107: Ordine de plată emise de către . către P. D., FMV OIL SRL, de la . SRL către ., de la . . și chitanțe de ridicare numerar;

- Volumul 108: Tabel cu ridicările de numerar din contul lui P. N. D. – fila 1-13; Extras de cont P. Niclae D. – fila 14-22; 38-71; Ordine de plată emise de către . către P. N. D. și invers – fila 72-112;

- Volumul 109: Chitanțe de ridicare numerar P. N. D. de la sucursala BT Z.;

-Volumul 110: Situația agenților economici de pe teritoriul României care au declarat prin Declarația 394 relațiile comerciale cu . pentru anii2008-2012;

- Volumul 111: Declarația 394 pentru ., ., . 2008-2010;

- Volumul 112: Declarația 394 depuse de ., . COM SRL, TISECO, ., TOTAL AGRO 2009-2010;

- Volumul 113: Declarația 394 depuse de ., ., BED AUTO SRL, ., . SRL, . SRL, . SRL, . SRL, . SRL în relația cu .;

- Volumul 114: Facturi emise de către . către . BACĂU – fila 7-20; Ordine de plată emise către . BACĂU de către WTT PRODUCTION SRL – fila 23-29; Declarație martor I. I. – fila 30-31; Acte ORCT Bacău BISECO SRL – fila 32-48; Declarație martor M. I. – fila 51-52; Acte ORCT N. pentru A. CAR SRL și M. OIL SRL - fila 61-79; Declarație martor C. V. C. – fila 86-88; Acte ORCT A. privind . – fila 101-128;

- Volumul 115: Acte ORCT S. despre . SRL – FILA 4-12; Acte ORCT S. despre . SRL – fila 13-15; Acte ORCT S. despre . – fila 16-18; Acte ORCT S. despre ., SC BED AUTO SRL, . SRL, . SRL, . SRL, ., . – fila 19-67; Declarație martor B. E. – fila 68-72; Ordine de plată emise de către . către . – fila 74-88; Facturi emise ce către . către . – fila 90-105; Declarație martor A. I. – fila 111-112; Declarație martor V. E. V. – fila 113-114; Declarație martor B. Găvril – fila 121-123; Facturi emise de către . către . – fila 127-137; Ordine de plată emise de . către . – fila 143-145; Declarație martor B. M. – fila 149-151; Facturi emise către . către . – fila 163-171; Ordine de plată emise de către ROLYDAN CONSTRUCT SRL către .– fila 176-188; Declarație martor C. D. – fila 193-194; Facturi emise de către . către . – fila 197-201; Declarație martor D. F. C. – fila 203-204; Facturi emise de către . către . SRL – fila 208-218; Extrase de cont și ordine de plată ale . fila 219-230; Declarație martor C. F. C. - fila 231-234; Declarație martor F. Ș. A. - fila 235-237; Factură emisă de către . către . SRL – fila 238;

- Volumul 116: Declarație martor P. N. – fila 3-4; Convorbiri telefonice purtate între V. T. V. și o altă persoană – fila 20-46; Acte ORCT C. pentru ALL STUCTURI CONSTRUCT SRL – fila 51-54; Acte ORCT B. pentru NORMANDIA SRL – fila 61-86; Declarația martor R. C. – fila 91-92; Facturi emise de către . către . NORMANDIA SRL – fila 93-100; Extras de cont NORMANDIA SRL – fila 101-158;

- Volumul 117: Acte ORCT Satu M. . SRL – fila 4-8; Declarație martor T. M. F. – fila 9-11; Declarație martor B. I. – fila 19-21; Declarație martor B. A. C. – fila 31-32; Acte ORCT București P. PAN STYLE –fila 33-39; Acte ORCT M. HOLOSPAȚIU SRL - fila 43-49; Declarație martor A. E. și facturi – fila 73-86; Declarație martor R. G. și facturi – fila 87-93; Acte ORCT B. TOTAL AGRO SRL – fila 98-158;

- Volumul 118: Facturi emise de către . către . SRL – fila 22-25; Declarație martor L. T. – fila 41-46; Declarație martor S. A. – fila 65-67; Declarație martor D. D. M. – fila 68-71; Declarație martor P. T. – fila 80-84;

-Volumul 119: Acte control fiscal . SRL;

- Volumul 120:Acte control fiscal . SRL;

- Volumul 121: Acte control fiscal . SRL și . SRL;

- Volumul 122: Acte control fiscal . SRL și .;

- Volumul 123.: Acte control fiscal . SRL;

- Volumul 124: Acte control fiscal .;

- Volumul 125: Acte control fiscal .;

- Volumul 126: Acte control fiscal .;

- Volumul 127: Acte control fiscal .;

- Volumul 128: Acte control fiscal . SRL, Anexe 4-7;

- Volumul 129: Acte control fiscal . SRL, Anexe 1-3;

- Volumul 130: Acte control fiscal . SRL, Anexe 8-9;

- Volumul 131: Acte bancare și fiscale privind . și . A. – fila 11-50; Declarație martor O. V. – fila 53; Caziere judiciare inculpați – fila 58-114; Procese verbale de predare documente și bunuri ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în acest dosar – fila 115-263;

- Volumul 133: Acte control fiscal ., ., SC SAVI SPECIAL SRL, . SRL, . SRL;

- Volumul 134: Acte control fiscal ., SC D. ENTERPRISE SRL, . SRL, ., . SRL, . și ., . SRL;

- Volumul 135 :Comunicări încheieri penale, sentințe penale în legătura cu cauza;

- Volumul 136: Declarația de inculpat B. E. – fila 1-4; Declarația de inculpat Erzek J. Z. – fila 5-8; Declarația de inculpat P. T. – fila 12-17; Declarația de inculpat B. V. V. – fila 26-28; Declarația de inculpat B. V. V. – fila 36-39; Ordonanță de extindere a urmăririi penale și a acțiunii penale din data de 30.07.2014 – fila 40-44; Declarația de inculpat B. G. – fila 45-50; Declarația de inculpat B. G. – fila 57-59; Declarația de inculpat Z. A. – fila 60-63; Declarația de inculpat I. E. – fila 70-73; Declarația de inculpat C. F. O. și planșă foto – fila 76-80; Declarația de inculpat D. I. M. și planșă foto– fila 84-89; Declarația de inculpat B. M. – fila 95-103; Declarația de inculpat G. G. – fila 107-110; Declarația de inculpat P. I. – fila 117-121; Declarația de inculpat C. C. – fila 124-126; Facturi emise de . SRL către . SRL, . SRL și . SRL – fila 132-185 ;Declarația de inculpat C. G. – fila 193-197; Declarația de inculpat C. M. – fila 206-210;

- Volumul 137: Declarația de inculpat S. N. – fila 1-4; Declarația martor P. D. – fila 5-8; Declarația de inculpat K. C. A. – fila 11-13; Declarația de suspect Țireac M. D. – fila 14-16; Declarația de inculpat H. A. L. – fila 20-22; Declarația de inculpat D. D. V. – fila 26-27; Declarația de inculpat D. F. C. – fila 28-31; Declarația de inculpat S. V. – fila 38-41; Declarația de inculpat P. C. – fila 45-49; Declarația de inculpat C. S. D. – fila 51-54; Declarația de inculpat B. E. – fila 64-71; Declarația de inculpat B. M. – fila 75-77; Declarația de inculpat N. P. – fila 78-82; Declarația de inculpat D. G. D. – fila 91-95; Memoriu H. I. – fila 105-110; Declarația de inculpat H. I. – fila 111-126; Declarația de inculpat G. I. – fila 132-137; Declarația de inculpat V. D. I. – fila 143-146; Declarația de inculpat T. O. R. – fila 147-149; Declarația de inculpat M. I. M. – fila 161-165; Declarația de inculpat T. M. F. – fila 166-170; Declarația de inculpat S. A. A. – fila 182-186; Declarația de inculpat F. A. – fila 194-198; Declarația de martor B. D. M. – fila 200-203 ; Declarația de martor S. M. – fila 204-206; Declarația de martor T. I. – fila 207-210; Procese verbale de încunoștințare apărători 211-215; Declarația de martor C. N. – fila 219-223; Declarația de martor D. V. și planșă foto – fila 229-234;

- Volumul 138: Ordonanța de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în Ordonanța de continuare a urmăririi penale față de suspecți, extindere urmărire penală și a acțiunii penale – fila 1-101;Ordonanța de extindere a urmăririi penale și a acțiuni penale – fila 102-152

- Volumul 139:Raportul de constatare tehnico științifică contabilă;

- Volumul 140: Procese verbale interceptări DNA Oradea;

- Volumul 141: Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate de către DNA Bihor.

După comunicarea rechizitoriului, au fost formulate memorii de către inculpații B. M. la data de 22.09.2014, B. V. V. la data de 30.09.2014, G. I. și H. I. la data de 29.09.2014, I. E., Z. A., A. D. și S. N. la data de 17.09.2014, C. S. D. la data de 13.10.2014, B. E. la data de 24.09.2014, B. G., la data de 24.09.2014, P. T. la data de 24.09.2014, N. P. la data de 30.09.2014, P. I. la datele de 28.08.2014 și 04.11.2014 și D. M. la data de 24.10.2014, invocându-se neregularități legate de actul de sesizare a instanței și de efectuarea actelor de urmărire penală, solicitându-se totodată excluderea unor probe.

Memoriile depuse au fost înaintate procurorului în vederea expunerii punctului de vedere, acesta conformându-se dispozițiilor judecătorului în acest sens și depunând la dosar răspuns la data de 27.10.2014.

În ceea ce privește termenul de depunere a acestor memorii, judecătorul de cameră preliminară a subliniat încă de la început că a fost acordat fiecărui inculpat, precum și apărătorilor, un termen de 30 de zile pentru studierea rechizitoriului și invocarea neregularităților legate de acesta sau de urmărirea penală. Chiar dacă legiuitorul a stabilit doar durata minimă a termenului acordat în acest sens, de 20 de zile, lăsând la latitudinea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei să stabilească un termen rezonabil în acest sens în raport de complexitatea cauzei, termenul stabilit de către judecător conform art.344 alin.3 Cod procedură penală nu este unul de recomandare, ci este unul maximal, la expirarea căruia se comunică eventualele excepții ridicate procurorului, așa cum dispune art.344 alin.4 Cod procedură penală. Dacă s-ar da o altă interpretare acestui text, ar însemna să nu se ajungă niciodată în anumite dosare la finalizarea etapei camerei preliminare, întrucât inculpații ar ava mereu posibilitatea depunerii de noi memorii.

Față de aceste motive, se constată că memoriile formulate de către inculpații D. M. și P. I. (cel din data de 04.11.2014) au fost depuse după expirarea termenului stabilit în acest sens de către judecător, motiv pentru care excepțiile invocate prin intermediul celor două memorii vor fi respinse ca tardiv formulate și nu se va mai proceda la analizarea amănunțită a acestora.

În ceea ce privește celelalte memorii depuse la dosar, se reține, din analizarea acestora, că, în esență, au fost invocate excepții privind neregularitatea actului de sesizare a instanței de către inculpații B. M., B. V. V., G. I., H. I., I. E., Z. A., A. D., S. N., C. S. D., B. G. și P. T., excepții privind neregularitatea efectuării actelor de urmărire penală de către inculpații B. M., B. V. V. și B. E., precum și cereri de excludere a probelor din partea inculpaților B. V. V., N. P. și B. E..

În continuare, au fost analizate memoriile depuse de inculpați și se va răspunde excepțiilor și cererilor formulate de aceștia.

Inculpatul B. M. a invocat, în principal nemotivarea în cuprinsul actului de sesizare a întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa și neevidențierea probelor care stau la baza acestor infracțiuni.

Față de această susținere, s-a reținut că, potrivit prev. art.328 Cp.p., rechizitoriul trebuie să cuprindă datele respectiv fapta sau faptele reținute în sarcina inculpatului, încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare și dispoziția de trimitere în judecată. Or, toate aceste elemente se regăsesc în cadrul actului de sesizare cu care a fost învestită instanța, obiectul judecății fiind clar stabilit.

Inculpatul B. M. a mai susținut că în cauză nu suntem în prezența infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 din Codul Penal, fapt ce atrage necompetența organului care a efectuat urmărirea penală în cauză. Aceste susțineri referitoare la subzistența uneia dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului reprezintă apărări de fond, ce urmează a fi analizate ulterior efectuării cercetării judecătorești.

Același inculpat a invocat și o imposibilitate de a ridica excepții legate de legalitatea unor probe, datorită faptului că probele nu sunt individualizate în raport de fiecare infracțiune în parte. Judecătorul reține ca neîntemiată această susținere, neexistând vreo normă prin care să se impună o prezentare a mijloacelor de probă distinct. De altfel, raportat strict la acest dosar și la complexitatea lui, o asemenea expunere a mijloacelor de probă ar fi determinat o îngreunare semnificativă a redactării și a lecturării actului desesizare,e xistând numeroase probe care sunt comune mai multor inculpați și mai multor fapte. Inculpatul avea posibilitatea ca în urma studierii dosarului să constate eventuale nelegalități ale probelor care îl vizează, indiferent dacă au fost sau nu expuse separat pentru fiecare faptă în parte.

Inculpații I. E., Z. A., A. D. și S. N. prin apărător au solicitat restituirea dosarului la procuror, susținând că urmărirea penală nu este completă, iar din acest motiv instanța nu este legal sesizată, motivând că nu au fost administrate mai multe probe (confruntări, expertiză contabilă).

Analizând soluțiile prevăzute de lege ca posibile a fi pronunțate în procedura camerei preliminare,s e constată că motivul invocat nu se regăsește între cazurile limitativ enumerate la art. 346. alin. 3 C.p.p.

Mai mult, inculpații au avut posibilitatea ca în pe parcursul cercetării judecătorești să solicite, în condiții de contradictorialitate, administrarea oricăror probe pe care le consideră utile pentru a-și exercita în mod efectiv dreptul la apărare, precum și readministrarea probelor deja administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul P. I. a arătat în cuprinsul primului memoriu formulat că nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, însă acestea aspecte reprezintă chestiuni de fond, neputând face obiectul verificărilor specifice etapei camerei preliminare.

Inculpatul B. V. V. a invocat nulitatea relativă în temeiul art.282 C.p.p. a actelor efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv actele prealabile începerii urmăririi penale, acestea nefiind consemnate într-un proces verbal conform art. 224 alin.3 din vechiul Cod de procedură penală, motivând că urmărirea penală a fost începută in rem în data de 05.02.2014, după . noului cod de procedură penală astfel că toate actele efectuate în perioada 6 iunie -1 februarie 2014 trebuiau consemnate într-un proces verbal potrivit art. 224 alin 3 din vechiul cod de procedură penală.

Analizând rezoluția de începere a urmăririi penale, s-a constatat că aceasta datează din 05.02.2013, fiind continuată in personam în raport de noile prevederi procedurale prin ordonanța din data de 25.03.2014 (vol.14 fila 1). Prin urmare, cererea inculpatului este neîntemeiată, toate actele de urmărire penală fiind făcute în cadrul procesului penal, după începerea urmăririi penale.

S-a mai invocat de către același inculpat nulitatea urmăririi penale în condițiile art. 281-282 C.p.p., pe motiv că inculpatului i-a fost respinsă cererea în probațiune constând în efectuarea unei cercetări la fața locului pentru a dovedi existența celor 16 capete tractor și efectuarea unei expertize financiar contabile.

Așa cum am arătat și anterior, aspectele legate de respingerea de către procuror a cererilor în probațiune nu constituie motive de nulitate supuse cenzurii judecătorului de cameră preliminară, inculpații având posibilitatea să formuleze în cursul judecății orice cereri în probațiune în apărarea lor, inclusiv să reitereze cererile în probațiune formulate și apreciate ca nefiind utile cauzei în faza de urmărire penală.

În plus, referitor la cererea de efectuare a unei expertize financiar contabile, ca urmare a contestării raportului de constatare tehnico-științifică efectuat de către specialiștii D., judecătorul de cameră preliminară a reținut că simpla formulare a unei contestații în cursul urmăririi penale nu atrage ope legis obligația procurorului în sensul efectuării unei expertize în aceeași fază procesuală, procurorul având posibilitatea de a aprecia independent și de a o admite sau respinge. Și o asemenea cerere va putea fi formulată în cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, inculpatul B. V.-V. a arătat și că nu a fost administrat vreun mijloc de probă pentru acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, nefiind indicat nici un mijloc de probă în acest sens, iar această infracțiune nu există.

Această chestiune a fost deja analizată, reiterând ideea că o asemenea susținere nu poate face obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară ci reprezintă o apărare de fond.

Inculpatul B. V.-V. a formulat și o cerere de excludere a probelor administrate înainte de data de 05.02.2014, data începerii urmăririi penale in rem potrivit susținerilor apărării. Față de constatarea anterioară a reținerii greșite de către apărare a datei de începere a urmăririi penale și implicit a administrării tututor probelor în cursul procesului penal, se constată total neîntemeiată această solicitare.

De asemenea, inculpatul a solicitat înlăturarea din ansamblul probator a raportului de constatare financiar contabilă întocmit de către specialiștii D., întrucât nu este prezentă nici una dintre exigențele cerute de art. 172 alin. 9 Cp.p. respectiv pericolul de dispariție sau schimbare a unor situații de fapt / sau lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări.

Cu privire la această solicitare, judecătorul a reținut că este neîntemeiată, lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări în sensul avut în vedere de art. 172 alin.9 C.p.p. impunându-se ca urmare în principal a subzistenței față de inculpați a unor măsuri preventive privative de libertate, ceea ce a atras necesitatea soluționării urmăririi penale într-un termen cât mai scurt.

Legat de actul de sesizare, inculpatul B. V.-V. a susținut că în cuprinsul acestuia nu apar suficient descrise acuzațiile care i se aduc, cu referire la infracțiunea de aderare la grupul infracțional organizat. S-a arătat deja că susținerile legate de încadrarea juridică reprzeotnă chestiuni de fond ce vor fi analizate și lămurite în cursul cercetării judecătorești, în rechizitoriu existând însă suficiente lemente pentru stabilirea contribuției fiecărui inculpat la comiterea faptelor care li se impută.

Analizând memoriul depus de inculpatul N. P., s-a observat că acesta a invocat aceleași aspecte ca inculpatul B. V.-V., motiv pentru care soluția care se impune și în privința acestuia este aceeași, de respingere ca neîntemeiate a cererilor și excepțiilor formulate, pentru motivele deja expuse și care nu mai este cazul a fi reiterate.

Suplimentar față de aspectele invocate în memoriul său de către inculpatul B. V. V., inculpatul N. P. a solicitat înlăturarea declarației inculpatului C. F. din data de 31.07.2014, întrucât apărătorul inculpatului său nu a fost încunoștiințat despre această audiere.

La dosarul de urmărire penală există procesul verbal din data de 23.07.2014, din cuprinsul căruia rezultă că apărătorii inculpaților printre care și apărătorul inculpatului N. P., avocat M. F., au fost încunoștiințați despre faptul că în perioada 24.07._14 vor avea loc audieri începând cu ora 10.00, în dosarul 43/D/P/2012, astfel că lipsa acestuia la audieri, nu a împiedicat efectuarea actului.

Același inculpat a mai solicitat restituirea cauzei la procuror întrucât faptele reținute în sarcina sa nu sunt descrise, motiv pentru care nu se poate stabilit obiectul judecății.

Similar celorlalte memorii, s-a remarcat și de această dată că în cuprinsul rechizitoriului sunt descrise în mod concret toate faptele imputate, toate actele materiale reținute, cu încadrările juridice aferente, obiectul judecății putând fi stabilit.

Inculpații G. I. și H. I. prin apărător au invocat nulitatea urmăririi penale ca o consecință a faptului că urmărirea penală în ansamblul ei s-a desfășurat într-o manieră neloială, ca urmare a respingerii unor cereri în probațiune formulate de către apărare.

Așa cum s-a arătat și anterior, soluționarea de către procuror a cererilor în probațiune formulate de inculpați s-a făcut motivat și, oricum, modul de soluționare nu îi împiedică în vreun fel pe inculpați să reitereze cererile în cursul cercetării judecătorești.

Aspectele legate de neefectuarea expertizei financiare și cele privind imposibilitatea de stabilire a obiectului judecății în privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat sunt comune cu cele ale inculpaților ale căror memorii au fost analizate anterior, motiv pentru care nu se vor relua argumentele expuse de judecător.

Cei doi inculpați au mai invocat neregularitatea actului de sesizare vizează față de neclaritatea laturii obiective a celor 29 de infracțiuni de evaziune fiscală reținute în sarcina lor, respectiv faptul că nu se poate determina calitatea inculpaților de autor, instigator, sau complice, având în vedere faptul că infracțiunea de evaziune fiscală este una cu autor unic, respectiv persoana care evidențiază în contabilitatea cheltuiala nereală, iar în privința infracțiunii de spălarea banilor rechizitoriul ar fi neclar întrucât nu precizează elementul alternativ al acestei infracțiuni pentru a cărui săvârșire au fost acuzați.

Și aceste aspecte reprezintă chestiuni de fond, care nu pot fi analizate în această etapă a procesului penal, urmând a fi dezbătute în contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești. Instanța este sesizată cu o stare de fapt, aceasta urmează a fi analizată dacă rezultă întocmai din probele dosarului, urmând ca apoi să fie analizate elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Inculpatul B. E. a invocat nelegalitatea raportului de constatare tehnico-științifică și a declarației martorului C. M..

Argumentele referitoare la efectuarea acestui raport expuse cu ocazia analizării celorlalte memorii subzistă și în acest caz și nu vor mai fi reluate.

De asemenea, a susținut inculpatul lipsa comunicării raportului, însă din dosarul de urmărire penală se observă faptulcă prin procesele verbale din data de 10.07.2014, 14.07.2014, 30.07.2014, au fost încunoștințați apărătorii inculpaților să se prezinte pentru a studia dosarul în perioada stabilite prin aceste procese verbale. Majoritatea apărătorilor și chiar unii dintre inculpați s-au prezentat la studiu și au solicitat copii după diferite acte sau mijloace de probă, cereri care le-au fost încuviințate.

Mai mult, așa cum rezultă din procesul verbal din data de 28.07.2014 apărătorului inculpatului B. E. i s-a comunicat ordonanța din data de 23.07.2014 și din 24.07.2014 privind schimbarea încadrării juridice precum și raportul de constatare tehnico-științifică în format electronic.

In ceea ce privește nelegalitatea probei testimoniale cu martorul C. M., întrucâtprealabil audierii ar fi avut loc o discuție între martoră și procurorul șef în biroul acestuia din urmă în urma căreia martora ar fi ieșit «într-o vizibilă stare de tulburare emoțională și foarte speriată », iar declarația a fost luată ulterior de procurorul de caz într-un alt birou în prezența apărătorilor aleși.

Din analizarea declarației martorei, s-aobservat că aceasta a fost întreabă expres de apărătorul inculpatului despre condițiile audierii sale, ocazie cu care a menționat: « Arăt că am dat prezenta declarație fără a fi constrânsă fizic sau moral și că ea corespunde adevărului. Arăt că înainte de a fi audiată am discutat cu procurorul de caz aceleași lucruri însă declarația a fost luată ulterior în prezența apărătorilor prezenți. » Excepția nelegalității luării acestei declarații în atare condiții este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât inculpatul va avea posibilitatea de a solicita reaudierea martorei în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, putându-se lămuri dacă a existat vreun fel de presiune sau de influențare a sa, iar dacă vor exista suspiciuni în acest sens, judecătorul va putea înlătura motivat declarația respectivă.

Analizând memoriul inculpatului C. S., s-a observat că și acesta a invocat neregularitatea actului de sesizare a instanței de judecată, motivând inexistența infracțiunilor ce fac obiectul acuzației, infracțiuni care sunt expuse în starea de fapt în rechizitoriu și reluate pe scurt la încadrarea în drept cu toate elementele constitutive pentru fiecare infracțiune în parte.

În acest context, judecătorul de cameră preliminară a reiterat constatările anterioare privind imposibilitatea verificării unor asemenea susțineri în camera preliminară.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a declarațiilor inculpaților V. D., T. Oividiu R. și C. F., s-a constatat că nu este indicat vreun motiv concret de nelegalitate a acestor probe. In esență, se critică neanalizarea tuturor declarațiilor, contestându-se totodată și conținutul raportului de constatare, și acest inculpat susținând necesitatea efectuării unui raport de expertiză. Toate aceste chestiuni sunt apărări de fond ce urmează a fi valorificate de inculpat în cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, nu s-a mai impus a fi reluate aspectele expuse anterior cu privire la critica de necomunicare a raportului de constatare tehnico-științifică, situația fiind similară cu cea a inculpatului B. E..

In ceeea ce privește susținerile privind nelegalitatea declarațiilor martorilor sau coinculpaților luate în perioada în care inculpații arestați preventiv sau la domiciliu au fost prezenți la instanțele de judecată pentru soluționarea propunerilor privind prelungirea arestării preventive, respectiv la soluționarea contestațiilor formulate împotriva încheierilor de prelungire a arestării preventive în fața Curții de Apel C., în speță audierile din data de 30.04.2014 a inculpatului C. F. O. și cele ale inculpaților T. O. R., V. D., P. I., se remarcă faptul că audierea martorului T. O. R. și a martorului V. D. s-au făcut strict pentru motivele invocate de aceștia în susținerea cererilor lor de modificare a controlului judiciar în scopul părăsirii țării, astfel că nu sunt în măsură să aducă vreo vătămare inculaptului C. S..

În privința celorlate declarații, raportat la complexitatea cauzei și la măsurile preventive existente în cauză, s-a impus administrarea probelor cu celeritate, astfel că au fost audiate la intervale scurte de timp, uneori chiar zilnic numeroase persoane, însă în acest scop, pentru a se putea desfășura ancheta în condiții normale, toți apărătorii inculpaților au fost încunoștiințați de toate audierile care s-au făcut în cauză, fiind prezenți, de altfel în majoritatea lor, la toate declarațiile luate în cauză, aspect consemnat pe aceste declarații. În situațiile în care unii dintre ei nu s-au putut prezenta, și-au asigurat substituirea sau au solicitat schimbarea datei audierii.

Apărătorul inculpatului C. S. D. nu a participat la nici una dintre aceste audieri și nu a solicitat amânarea vreunei audieri pe orice motiv, inclusiv de imposibilitate de prezentare ca urmare a existenței vreunui termen în cazul măsurilor preventive în fața instanței de judecată. În acest contex, se apreciază că nu se poate invoca încălcarea vreunei dispoziții legale de către procuror, audierile fiind făcute în conformitate cu dispozițiile legale privind această materie.

In ceea ce îi privește pe inculpații B. Găvril și P. T., aceștia au invocat nerespectarea dreptului la apărare și pe cale de consecință nelegalitatea urmăririi penale și a actului de sesizare în esență pentru două motive, respectiv faptul că nu s-a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile și care trebuia potrivit susținerii apărării dispusă ope legis și faptul că au fost respinse cererile în probațiune formulate de către apărare.

Si aceste aspecte au fost analizate anterior, nefiind singurii inculpați care le-au invocat, astfel că nu se vor mai relua argumentele avute în vedere de judecător cu ocazia analizării celorlalte memorii. Inculpații vor avea posibilitatea reiterării cererilor în probațiune în cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, cei doi inculpați au mai invocat nelegalitatea actului de sesizare a instanței de judecată întrucât acesta conține dispoziții de trimitere în judecată cu privire la fapte care nu sunt în concret determinate și probate, aspecte care, după cum s-a mai arătat deja, sunt chestiuni de fond, suficiența probelor pentru pronunțarea unei soluții neputând fi apreciată de către judecătorul de cameră preliminară.

De asemenea, s-a mai arătat că în procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii i s-a adus la cunoștință că este învinuit de săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, iar în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru aderarea la un grup infracțional organizat, iar prin rechizitoriu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat.

Cu privire la aceste aspecte, s-a observat că acuzațiile care i se aduc inculpatului sunt descrise în starea de fapt atât în cuprinsul rechizitoriului, cât și în cuprinsul celorlalte acte de urmărire penală la care s-a făcut referire, modalitatea de săvârșirea a infracțiunii prevăzute de art.367 alin.1 Cod penal urmând a fi stabilită în concret de către judecător la momentul pronunțării hotărârii, neputându-se discuta despre o nelegalitate a actelor de urmărire penală din acest punct de vedere.

Excepția de nelegalitate constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind efectuarea actelor premergătoare anterior începerii urmăririi penale 05.02.2014, prin neincluderea acestora în cuprinsul unui proces verbal de consemnare a actelor premergătoare potrivit prevederile vechi a fost de asemenea analizată anterior și nu se vor mai relua argumentele, constatându-se doar reținerea greșită a anului în care s-a început urmărirea penală.

S-a mai invocat nelegalitatea ordonanțelor de delegare întrucât nu sunt indicate numele ofițerilor de poliție judiciară către care s-a dispus delegarea. Față de dispozițiile art. 324 alin.3 Cp.p. care prevăd doar că procurorul poate delega organele de cercetare penală pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, fără a se impune indicarea numelui persoanelor delegate, se constată că nu se poate discuta despre vreo nelegalitate.

Față de argumentele expuse, s-a constatat că toate excepțiile ridicate de inculpați sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare.

S-a constatat totodată că nu se impune a fi invocate din oficiu excepții în cauză.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că actele de urmărire penală din dosarul nr.43/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- B. Teritorial S. au fost efectuate sau întocmite atât înainte de data de 01.02.2014, în timpul în care în vigoare se afla Codul de procedură penală din 1968, cât și ulterior acestei date, respectiv după . actualului Cod de procedură penală.

Potrivit art.4 din Legea 255/2013 privind punerea în aplicarea a legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile exprese prevăzute de normele tranzitorii.

Verificând potrivit art.342 Cod procedură penală legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosarul nr.43/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- B. Teritorial S., judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere prevederile în vigoare la data efectuării fiecărui act de urmărire penală, dar și dispozițiile tranzitorii cuprinse în Legea nr.255/2013.

Astfel, s-a constatat că rechizitoriul nr.43/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- B. Teritorial S. din data de 08.08.2014 este întocmit cu respectarea prevederilor art.328 Cod procedură penală, respectiv cuprinde datele referitoare la faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat, încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă pe care se întemeiază învinuirile, datele referitoare la persoana inculpaților, propunerea de menținere a măsurilor preventive dispuse în cauză, conform art.330 Cod procedură penală, dispoziția de trimitere în judecată, sunt indicate persoanele ce trebuie citate, calitatea acestora și locul de citare, cheltuielile judiciare, rechizitoriul fiind în același timp verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

De asemenea, administrarea probelor în cauză s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și garantarea dreptului la apărare a inculpatului, astfel fiind respectate prevederile art.69-73 Cod procedură penală din 1968 și art.107-110 Cod procedură penală la ascultarea inculpaților, prevederile art.78-86 Cod procedură penală din 1968 și art.114-123 Cod procedură penală la ascultarea martorilor, prevederile art.158-163 Cod procedură penală cu privire la încuviințarea și efectuarea perchezițiilor domiciliare, prevederile art.172-180 la efectuarea constatării tehnico-științifice, prevederile art.170 Cod procedură penală la ridicarea de înscrisuri, prevederile art.901 și urm. Cod procedură penală din 1968 în privința interceptărilor comunicărilor și comunicărilor telefonice.

Actele de urmărire penală au fost îndeplinite cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment, respectiv începerea urmăririi penale pentru pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea 39/2003, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea 141/2005, spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 (f.1 vol.14), efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții N. P., C. S.-D., G. I., H. I., D. G.-D., D. B., B. V.-V., B. E., B. M., B. Găvril, P. M., D. M., P. I., H. A. L., P. I., Țireac M.-D., T. M.-F., F. A., Hâș M.-C., M. I. M., S. A. A., T. O.-R., V. D., C. M., B. E., I. E., Z. A., S. N., Ersek J. Z., D. V., H. F., D. D.-P., P. D.-P. (Vol. 48, fila 52-86), efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții N. P., C. S.-D., G. I., H. I., P. C., P. C., S. V., Z. A., I. E., A. D., P. G., D. I. M., C. C., G. Gerogeta, D. G.-D., B. V.-V., B. E., B. M., P. I., T. M.-F., F. A., M. I.-M., S. A.-A., T. O.-R., V. D., C. M., C. G., B. Găvril, P. T.,B. M., Ersek J. Z., D. M., H. A. L., S. N. (Vol. 138, fila 1-101), extinderea urmăririi penale față de alte fapte și alte persoane și a acțiunii penale față de N. P., G. I., H. I., D. G.-D., B. V.-V., B. E., B. M., P. I., T. M.-F., M. I.-M., B. Găvril, P. T., D. F. C., D. D. V., C. M., C. G., S. N., Ș. V., K. C. - A., A. D., D. I. M., C. C., I. E., Z. A., G. Gerogeta, P. G., C. C., P. C., S. V., Ersek J. Z., P. N. D., B. M., C. F. O. (Vol. 138, fila 102-152), extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale față de inculpații C. M., C. G., B. G., P. T., B. V. V. (Vol. 136, fila 40-44), schimbarea încadrării juridice (Vol. 138, fila 1-101), aducerea la cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale, punerea în mișcare a acțiunii penale (Vol. 56, fila 59-127, 201-269, Vol. 51, fila 44-110, 145-156, Vol. 52, fila 17-83, 137-196, Vol. 53, fila 32-41, 93-161, Vol. 54, fila 41-49, Vol. 55, fila 50-67, 179-246).

În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art.346 alin.2 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și în consecință, va dispune începerea judecății în cauza privind pe inculpații H. I., G. I., B. V. V., N. P., B. E., C. S. D., B. G., B. M., D. G. D., V. D. I., T. O. R., P. I., C. C., C. G., C. M., E. J. Z., P. T., Z. A., I. E., C. F. O., D. I. M., B. M., G. G., S. N., K. C. A., D. F. C., S. V., P. C., M. I. M., T. M. F., S. A. A., F. A., C. C., P. G., Ș. V., P. N. D., A. D., D. M. și H. A. L. pentru infracțiunile menționate în actul de sesizare.

Față de faptul că cererile și excepțiile invocate de inculpați au fost respinse, iar încheierea este supusă căii de atac a contestației, termenul de judecată în cauză se va stabili ulterior momentului rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații H. I., G. I., B. V. V., N. P., B. E., C. S. L., B. G., B. M., P. I., P. T., Z. A., I. E., S. N., P. N. D., A. D. și D. M. solicitând instanței de control judiciar, admiterea căii de atac promovate, desființarea încheierii atacate prin care au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile formulate cu privire la legalitatea obținerii probelor, efectuarea actelor de urmărire penală și regularitatea actului de sesizare, cu consecința admiterii excepțiilor invocate ca fiind temeinice și legale, constatându-se astfel nelegalitatea administrării unor probe și neregularitatea actului de sesizare.

Contestațiile formulate și înaintate Curții de Apel s-au axat în esență, pe următoarele probleme de drept:

  1. s-a solicitat să se constate că încheierea din 13 noiembrie 2014 a Tribunalului S. este nulă absolut raportat la decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la prev art 341 alin.10, 345 alin 1 și 346 alin 1 din NCPP potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra excepțiilor invocate fără participarea procurorului și a inculpatului, având în vedere că încheierea anterior menționată a fost pronunțată fără participarea procurorului și a inculpatilor.
  2. s-a solicitat înlăturarea constatării tehnico-științifice întocmit de specialiștii din cadrul D. deoarece a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor art. 172 alin 12 din CPP.
  3. acuzațiile formulate împotriva contestatorilor nu sunt descrise în cuprinsul rechizitorului întocmit de DIICTO-B. TERITORIAL S. fiind încălcate dispozițiile art. 328 CPP nefiind cuprinse în rechizitoriu date suficiente privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților, ceea ce nu permite exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
  4. o altă critică formulată a avizat faptul că prin respingerea tuturor cererilor în probațiune formulate de către unii inculpați contestatori, li s-a adus o atingere gravă dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil.
  5. o a cincea critică vizează faptul că judecătorul de cameră preliminară de la fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către inculpații contestatori
  6. A mai fost criticat și faptul că dreptul la apărare al inculpaților contestatori a fost încălcat și prin aceea că nu au fost încunoștințați în timp util și în unele situații au fost practic în imposibilitatea de a se prezenta apărătorii acestora în fața organelor de urmărire penală unde se desfășurau acte de urmărire penală
  7. s-a mai învederat și faptul că urmărirea penală nu este completă deoarece nu s-au făcut confruntări între inculpații care au dat declarații contradictorii, nu au fost administrate toate probele pentru aflarea adevărului în prezenta cauză și au fost respinse cererile în probațiune formulate de către inculpați.
  8. de asemenea s-a arătat că n mod eronat și contrar dispozițiilor legale judecătorul de cameră preliminară de la fond, a respins excepțiile invocate de către inculpatul P. I. ca tardiv formulate.
  9. inculpatul contestator B. E. a solicitat excluderea de la dosarul cauzei a probei testimoniale cu martora C. M. deoarece această probă a fost obținută în mod neloial, prin constrângere.
  10. s-a cerut judecătorului de cameră preliminară investit cu soluționarea prezentelor contestații să constate că la dosar nu sunt suficiente probe din care să rezulte vinovăția inculpatului P. I.,
  11. inculpatul B. V. V. prin apărătorul ales a solicitat ca în cadrul contestație formulate judecătorul de cameră preliminară să constate că măsurile asigurătorii au încetat de drept, deoarece judecătorul de cameră preliminară de la fond nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra măsurilor asigurătorii
  12. să se constate că încheierea este nemotivată și prin urmare nulă absolut, deoarece judecătorul de cameră preliminară de la fond a analizat extrem de superficial excepțiile invocate
  13. apărătorul ales al inculpatului D. M. a solicitat constatarea nulității absolute a întregii urmăriri penale efectuată față de clientul său deoarece, deși organele de urmărire penală aveau cunoștință că acesta are domiciliul în Franța acesta a fost citat de la o adresă de la care nu mai locuia, nu s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, nu a formulat apărări și probe deoarece nu a avut cunoștință de urmărirea penală declanșată împotriva sa fiindu-i astfel grav încălcat dreptul la apărare.

Analizând contestațiile formulate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, judecătorul de drepturi și libertăți constată că acestea sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește prima critică formulată de către inculpații contestatori cu privire la nulitatea absolută a încheieri pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul S. deoarece aceasta a fost luată fără participarea procurorului și a inculpaților în condițiile în care aceste prevederi legale au fost constatate ca neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 iar încheierea contestată a fost pronunțată la data de 13 noiembrie 2014 Curtea constată că aceasta este nefondată.

Conform art.11 alin 2 și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României deciziile și hotărârile se pronunță în numele legii și.deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Observăm că decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 341 alin 10, 345 alin 1, 346 alin 1 din NCPP a fost pronunțată în data de 11 noiembrie 2014 însă a fost publicată în Monitorul Oficial abia la data de 5 decembrie 2014

D. din acel moment, magistratul avea obligația de a aplica conținutul acestei decizii.

Oportun ar fi fost să se amâne soluționarea prezentei cauze până la publicarea în Monitorul Oficial al mai sus menționatei decizii însă, ar fi existat riscul de prelungire inutilă a procedurii în camera preliminară și de încălcarea termenelor de recomandare prev în art 342 și următoarele din CPPP.

Nu se poate reține nici faptul că judecătorul ar fi trebuit să aibă în vedere doar dispozițiile Curții Constituționale deoarece așa cum s-a dovedit în nenumărate rânduri motivarea unei decizii este cea care lămurește părțile și magistrații cu privire la voința judecătorilor Curții Constituționale și cu privire la aspectele de neconstituționalitate constatate.

Ca atare, critica formulată de către unii inculpați contestatori, cu privire la constatarea nulității absolute a încheierii contestate pentru considerentul mai sus expus, este nefondată, urmând a fi respinsă.

2. Următoarea solicitare a vizat excluderea raportul de constatare tehnico-științifici în tocmit de specialiștii D., deoarece a fost efectuată cu nerespectarea art. 172 alin 12 din NCPP.

Curtea constată că această excepție este fondată urmând a-i da curs și urmând a exclude proba care, în opinia noastră, a fost nelegal administrată.

Așa cum corect au sesizat unii dintre apărătorii inculpaților contestatori, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 172 alin 9 CPP, conform cărora când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt este necesară lămurirea urgentă a nor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală, poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări.

În alin 10 se arată că constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau înafara acestora,

Curtea constată că raportat la împrejurările concrete ale cauzei, urmărirea penală fiind declanșată în prezentul dosar încă din anul 2012 nu exista niciun pericol de dispariție a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și de asemenea nu era necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

Reamintim, că prezentul dosar s-a aflat în fața organelor de urmărire penală încă din cursul anului 2012.

Documentele puse la dispoziția specialiștilor D. în vederea întocmirii constatării tehnico-științifice au fost ridicate cu prilejul perchezițiilor domiciliare sau la sediul societăților administrate de către inculpați din prezentul dosar, fiind astfel practic inexistent riscul dispariției unor mijloace de probă.

Conform NCPP regula este ca atunci când organele judiciare au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea, sau evaluarea unor fapt sau împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune conform art 172 alin 1 CPP, efectuarea unei expertize.

Că voința legiuitorului este în acest, rezultă în opinia Curții, dincolo de dubiu din faptul că, în situațiile în care se constată incidența prev art 172 alin 9 CPP, anterior menționat dacă după finalizarea raportului de constatare, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune în mod obligatoriu efectuarea unei expertize, ceea ce nu s-a întâmplat n prezentul dosar.

Observăm că la dosarul de urmărire penală există obiecțiunile ridicate de către unii dintre inculpații contestatori cu privire la concluziile raportului de constatare tehnico-științifice întocmit de specialiștii D. și chiar obiective ale unei eventuale expertize care să fie dispusă în cauă de către procuror, lucru care însă nu s-a realizat.

În acest context, curtea constată că organele de urmărire penală au încălcat flagrant dispozițiile imperative ale legii respectiv prev art 172 alin 12 CPP, și ca atare raportul de constatare care stă la baza acuzațiilor formulate împotriva inculpaților, efectuat în condiții de nelegalitate neurmat de efectuarea unei expertize, așa cum legea prevede în mod expres, trebuie înlăturat din materialul probator administrat în faza de urmărire penală.

Nu este permis nimănui fie procuror, judecător, avocat să ignore dispozițiile imperative ale legii, iar sarcina procurorului este conform dispozițiilor art. 5 alin 2 din CPP, de a administra probe în vedere aflării adevărului într-o cauză penală,

Potrivit acestui text legal organele de urmărire penală, au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului iar respingerea sau neconsemnarea cu rea credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului, se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.

În ceea ce privește neregularitatea actului de sesizare al instanței, în sensul că faptele reținute în sarcina inculpaților contestatori, nu sunt suficient descrise în rechizitoriu, nepermițând astfel formularea unor apărări pertinente,Curtea constată că aceste susțineri ale inculpații contestatori sunt nefondate deoarece actul de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul întocmit la data de 8 august 2014 de D.-B. Teritorial S. întrunește toate cerințele art 328 CPP.

Astfel, potrivit acestui text legal rechizitoriul trebuie să cuprindă fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile precizate de art 330 și 331, dispunerea de trimitere în judecată și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.

Or, așa cum a mai arătat și anterior, rechizitoriul cuprinde chiar dacă nu extrem de amplu, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, și descrierea suficient de detailată pentru ca atât instanța ce va soluționa fondul cauzei să afle adevărul în acest dosar, iar inculpații să poată formula apărări pertinente.

Cu titlu de exemplu la modul absolut aleatoriu, indicăm din rechizitoriu, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului B. M. – f 261 rechizitoriu care pentru semestrul I 2011 mai exact în luna iunie 2011 a înregistrat operațiuni nereale în relațiile ., ., cazând un prejudiciu bugetului statului în cuantum de 51.227 lei, care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fisc prevăzute de art 9 lit c din Legea nr. 241/2005.

La fel de elocvent sunt explicate și descrise și acuzațiile de spălare de bani formulate împotriva inculpaților și de grup infracțional organizat.

Eventualele inadvertențe între diferite file ale rechizitoriului se datorează probabil unor simple erori materiale și nu pot atrage neregularitatea actului de sesizare al instanței.

Cele mai vehemente critici vizează faptele de constituire și aderare la un grup infracțional organizat care în opinia apărătorilor aleși ai inculpaților nu sunt suficiente descrise, însă acest lucru nu este conform cu realitatea, reținându-se că începând cu anul 2007 inculpații H. I., Galip I., B. V., N. P., B. E., B. M., C. S., B. gavril, P. T. și P. I. au constituit un grup infracțional organizat de criminalitate economico financiară care a funcționat până în prezent, în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor și care în această perioadă au atras în acest grup, numeroase persoane de încredere pentru săvârșirea acestor infracțiuni, contra unor favoruri materiale.

La descrierea stării de fapt reținute în sarcina contestatorilor sunt detailate acuzațiile formulate împotriva acestora.

Ca atare, curtea constată, asemenea judecătorului de cameră preliminară de la instanța fondului că din acest punct de vedere rechizitorul este regular întocmit.

Al patrulea aspect de nelegalitate și netemeinice a încheierii atacate vizează faptul că inculpaților li s-a adus atingere dreptului la apărare, prin aceea că nu li s-a admis nicio cerere în probațiune formulată.

Dorim să reamintim că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Raportat la aceste dispoziții legale care sunt încă în vigoare la acest moment, Curtea apreciază că pot face obiectul camere preliminare doar probele administrate, iar nu probele care nu au fost administrate.

Pe cale de consecință, în acest cadrul procesual judecătorul de cameră preliminară nu are mecanismul legal pentru a face aplicarea dispozițiilor art 5 alin 2 din CPP,probele neadministrate de către organele de urmărire penală putând fi solicitate și după aprecierea lor ca fiind utile, pertinente, concludente pentru soluționarea cauzei să fie administrate de către instanța investită cu soluționarea fondului.

Ca atare, și această excepție va fi respinsă.

Critica referitoare la faptul că judecătorul de cameră preliminară de la fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor formulate de către contestatori, și faptul că s-a pronunțat asupra unor excepții fără însă a motiva respingerea acestora, sunt din nou nefondate.

Judecătorul de cameră preliminară de la fond a analizat toate excepțiile invocate pe care le-a apreciat ca fiind nefondate și le-a respins motivând respingerea acestor excepții prin invocarea unor motive de fapt și de drept.

Că această motivare nu a fost extrem de amplă, este 95,137,88,82 însă ea nu echivalează cu nemotivarea încheierii contestate și ca atare nu poate atrage nulitatea acesteia.

În legătură cu împrejurarea că apărătorii inculpaților contestatori nu au fost încunoștințași în timp util de efectuarea unor acte de urmărire penală, și ca atare nu au putut asista la desfășurarea acestora, este nereal la dosarul de urmărire penală existând în volumele 95,137,88,82 procesele verbale și notele telefonice de încunoștințare a apărătorilor aleși ai inculpaților cu privire la actele de urmărire penală care urmau a fi efectuate fie în aceeași zi, fie în zilele următoare.

Ca atare, dreptul la apărare al inculpaților contestatori nu a fost încălcat.

A mai fost criticat faptul că urmărirea penală nu este completă, în opinia unor inculpați contestatori, datorită faptului că nu au fost efectuate confruntări între inculpații care au dat declarații contradictorii și au fost respinse unele cereri în probațiune formulate de aceștia.

Curtea apreciază din nou că organelor de urmărire penală, le revine obligația de a administra probe atât în favoarea cât și în defavorarea inculpaților sau suspecților în scopul aflării adevărului, însă administrarea acestor probe rămâne subordonată principiilor de utilitate, concludentă și pertinență a probelor solicitate.

Procurorul, iar mai apoi judecătorul sunt singurii în măsură să aprecieze care dintre probele solicitate de către părți sunt apte să conducă la aflarea adevărului într-o cauză și ca atare dacă apreciază că aceste probe nu ar putea să se circumscrie acestui scop le poate respinge ca inutile pentru sol cauzei.

Ca atare, critica formulată cu privire la urmărirea penală incompletă va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește respingerea ca tardivă a excepțiilor formulate de către uni inculpaților contestatori, Curtea constată că acest mod de lucru este contrar dispozițiilor în vigoare la acest moment.

Din interpretarea coroborată a art 343, 344 și următoarele CPP, termenele cuprinse în aceste articole sunt termene de recomandare neputând atrage în consecință respingerea ca tardivă a excepțiilor invocate peste acest termen legal.

De aceea, instanța de control judiciar constatând că în mod neavenit au fost respinse ca și tardive excepțiile invocate de către inculpații P. și D. M. le va analiza în cadrul acestei contestații.

Apărătorul ales al inculpatului B. E. a solicitat excluderea de la dosarul cauzei ca neloial obținută a probei testimoniale cu martora C. M. deoarece, în esență, această martoră a fost prezentă în sediul D. înainte de venirea apărătorilor inculpaților, a discutat în prealabil cu procurorul în lipsa avocaților și abia apoi a dat declarații într-un alt birou, în prezenta procurorului și apărătorii aleși ai inculpaților.

Din păcate, în opinia noastră, în actuala reglementare judecătorului de cameră preliminară nu îi este permis să administreze probe pentru a se dovedi neloialitatea administrării unor probe în faza de urmărire penală, și ca atare aspectele invocate de către apărătorul ales al inculpatului B., nu pot fi verificate de către judecătorul de cameră preliminară.

Neputând fi verificate, acesta nu se poate pronunța asupra lor, urmând ca aceste apărări să fie invocate în fața judecătorului fondului unde vor putea fi administrate în condiții de legalitate, probe în susținerea celor afirmate de apărătorul inculpatului.

De asemenea, cadrul procesual nu permite judecătorului de cameră preliminară să constate că la dosar există sau nu suficiente probe din care să rezulte vinovăția unuia sau altuia dintre inculpații contestatori.

Așa cum am mai precizat și anterior, judecătorul de cameră preliminară analizează doar dacă probele administrate în faza de urmărire penală, au fost legal administrate verifică competența și legalitatea sesizări instanței și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, nepronunțându-se asupra vinovăției sau nevinovăției unui inculpat, aceasta fiind sarcina judecătorului de fond.

Apărătorul ales al inculpatului D. M. a solicitat printr-un memoriu amplu existent la dosar, constatarea nulității absolute a întregii urmăriri penale efectuate față de clientul său deoarece acesta a fost citat de la o adresă unde nu mai locuia de mult timp, iar organele de urmărire penală cunoșteau acest fapt.

Curtea constată că la volumul 34 d.u.p. există probe lipsite de echivoc că organele de urmărire penală, aveau cunoștință de faptul că acest inculpat nu mai locuiește în România fiind rezident în Franța, aveau o adresă a acestuia din Franța însă cu toate acestea au dus citarea acestuia de la adresa din România, atât prin procedura obișnuită cât și prin mandat de aducere, în procesele verbale de neîndeplinire a mandatelor de aducere menționându-se că acest inculpat are domiciliu în Franța încă din anul 1996 și abia înainte de terminarea urmăririi penale, au dispus citarea inculpatului prin afișare la sediul BCCO S..

Curtea constată că această manieră de lucru este neconformă cu dispozițiile legale în vigoare, aptă să atragă nulitatea absolută a întregii urmăriri penale efectuate față de acest inculpat, deoarece acestuia i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare.

Acest inculpat datorită manierei defectuoase de citare nu a avut cunoștință niciun moment de faptul că împotriva sa - s-a început urmărirea penală nu și-a putut angaja un apărător care să-i reprezinte interesele, să formuleze apărări în favoarea sa, sau să asiste la efectuarea actelor de urmărire penală în ceea ce-l privea.

Aceste aspecte atrag nulitatea absolută în conformitate cu prev art. 281 lit f CPP și ca atare întreaga urmărire penală desfășurată împotriva acestuia, este nulă absolut și va fi constatată ca atare prin dispozitivul prezentei.

Această soluție a instanței este în conformitate și cu prevederile CEDO în materie care, în mod constant au impus în sarcina statelor obligația de a depune diligențe rezonabile pentru a verifica în cazul absenței acuzatului, motivul acestei absențe, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză, inculpatul nefiind informat la modul efectiv de existența unei proceduri penale efectuate împotriva sa.

Inculpatul B. V. prin apărător ales a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate că măsurile asigurării au încetat de drept, deoarece ele nu au fost puse în discuție și nici nu au fost menținute de judecătorul de cameră preliminară de la fond.

Curtea apreciază că dispozițiile art. 342 CPP, nu permit judecătorului de cameră preliminară să dispună decât asupra măsurilor preventive înafara constatării competenței și a legalității sesizări instanței, a legalității probelor administrate și a efectuării actelor de urmărire penală.

În opinia noastră, cererile cu privire la măsurile asigurării ar putea fi analizat de judecătorul de cameră preliminară însă nu în cadrul soluționării excepțiilor invocate de către inculpați, în sensul prevederile art 342 Cpp ci printr-o cerere separată, care ar fi de competența altui judecător de cameră preliminară decât cel investit cu soluționarea excepțiilor, și apoi a contestațiilor cu privire la modul de soluționarea a excepțiilor de nelegalitate invocate.

În acest sens sunt în opinia noastră dispozițiile art 249 și urm CPP și decizia în recurs în interesul legii nr.8/2014.

Unii dintre apărătorii aleși ai inculpaților contestatori au solicitat admiterea contestațiilor formulate, desființarea încheierii atacate și trimiterea cauei spre rejudecare, deoarece aceasta este nemotivată și ca atare nulă absolut.

Cu privire la nemotivarea încheierii contestate, Curtea s-a pronunțat în paragrafele anterioare.

În plus, apreciem că o atare soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare nu este prevăzută de dispozițiile exprese ale legii, care în art. 347 alin 3, CPP stipulează că dis part 343-346 se aplică în mod corespunzător .

În art 346 Cpp sunt indicate soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate da în această fază a judecății, or restituirea cauzei la judecătorul de cameră preliminară de la instanța inferioară, nu este prevăzută de lege.

O altă critică formulată de către apărătorul inculpatului C. S. vizează faptul că, coinculpații C. F., V. D. și T. O. au fost audiați în zilele în care inculpatul C. avea termen de judecată pentru prelungirea măsurilor preventive, termen la care era asistat de apărător ales, și ca atare acesta nu s-a putut prezenta la efectuarea acestor acte de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel C. apreciază că potrivit dispoziții legale în vigoare, apărătorii aleși ai inculpaților, avea obligația de a-și desemna un substituent sau putea solicita efectuarea acestor acte de urmărire penală la o altă dată, când putea fi prezent.

Potrivit dispozițiile art. 92 alin 3 CPP lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau audierii, dacă există dovada că acesta a fost încunoștințat în condițiile alin 2.

Ori la dosarul de urmărire penală există dovada că apărătorul ales al inculpatului C. a fost încunoștințat despre faptul că se vor efectua acte de urmărire penală, însă nu s-a prezentat la efectuarea acestora, fără a aduce la cunoștința organelor de urmărire penală, că există motive obiective care împiedică prezența sa la datele arătate.

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară di cadrul Curții de Apel C., va dispune conform dispozitivului, admitând contestațiile formulate și constatând nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală desfășurate cu privire la inculpatul D. M. și înlăturând raportul de constatare tehnico- științifică efectuat la data de 14 07 2014 de specialiștii D. și existent în volumul 139 al dosarului de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art 347 alin 3 raportat la art 345 alin 2 Cpp admite contestațiile formulate de către inculpații H. I., G. I., B. V. V., N. P., B. E., C. S. L., B. G., B. M., P. I., P. T., Z. A., I. E., S. N., P. N. D., A. D. și D. M. împotriva încheierii penale f n din 13 11 2014 a Tribunalului S. pe care o desființează și în consecință:

Constată nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală desfășurate cu privire la inculpatul D. M..

Dispune, în conformitate cu prevederile art 102 alin 2 Cpp, înlăturarea raportului de constatare tehnico- științifică efectuat la data de 14 07 2014 de specialiștii D. și existent în volumul 139 al dosarului de urmărire penală.

Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D. –B. Teritorial Salaj, procurorul urmând a comunica judecătorului de camera preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei,în termen de 5 zile de la data comunicării prezentei.

Respinge cererea de constatare a încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător instituită de procuror asupra bunurilor inculpaților formulată de către inculpații H. I., G. I., B. V. V..

Data și pronunțată în camera de consiliu azi, 26 februarie 2015.

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚIGREFIER

M. ȘORTANMARIANA B.

Red. M.Ș./M.N.

4 ex./26.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 115/2015. Curtea de Apel CLUJ