Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 251/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 251/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR. 251/2015
Ședința publică din data de 17 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. judecător
JUDECĂTOR: V. V. A.
GREFIER: C. C.
Ministerul Public reprezentat prin S. D.-procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul Ș. C. M. împotriva sentinței penale nr.2632 din data de 26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1 și 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a Cod penal din 1969.
La apelul nominal se prezintă avocat M. A. C. din cadrul Baroului Maramureș cu delegația la dosar, în reprezentarea intereselor inculpatului, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta inculpatului solicită în
probațiune a se încuviința audierea în calitate de martor, a numitului P. V.
I., arătând că a fost încuviințat de instanța de fond, dar nu a fost audiat deoarece la momentul citării nu se afla la domiciliu, fiind plecat în străinătate.
La întrebarea instanței, arată că nu are cunoștință dacă martorul s-a întors din Italia .
Față de această împrejurare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate în probațiune.
Curtea, după deliberare, respinge ca nerelevantă cererea formulată de reprezentanta inculpatului cu privire la audierea martorului propus.
Părțile prezente declară că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților prezente asupra apelului.
Reprezentanta inculpatului Ș. C. M. solicită în temeiul art. 421 alin. 2 lit.a C.p.p. admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 396 pct.5 rap.la art. 16 alin.1, lit.a C.p.p. întrucât fapta nu există, potrivit considerentelor expuse pe larg în motivele de apel.
În fapt, la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte vinovăția inculpatului, care, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, a avut o poziție sinceră, susținând că nu a comis nicio faptă penală și mai mult nu a amenințat în nici un fel partea civilă.
Mai mult, apreciază că declarația soției părții civile este subiectivă și nu putea fi luată în considerare de către instanța de fond, iar partea civilă sub
adăpostul poziției și funcției pe care o are, a putut declara orice, atâta timp cât, cu siguranță, declarația acestuia nu va fi pusă la îndoială.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că suntem în prezența unui dubiu, iar orice dubiu ar trebui să profite inculpatul conform principiului in dubio pro reo.
În consecință, chiar dacă inculpatul este recidivist, acest lucru nu trebuie să ducă automat la concluzia că este vinovat de comiterea infracțiunii ce i se reține prin rechizitoriu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, cu consecința menținerii sentinței penale nr. 2632/2014 ca fiind temeinică și legală.
Nu este de acord cu susținerile apărării, deoarece din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul, prin mijloace de comunicare directă, a proferat amenințări la adresa persoanei vătămate, care are calitatea de agent de poliție și organ de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Cavnic.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 2632 din 26.11.2014 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 386 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. M., din infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239, alin. 1 și 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37, alin. 1, lit. a Cod penal din 1969, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 257, alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
În baza art. 257, alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș. C. M., născut la data de 04.02.1986 în Baia Sprie, jud. Maramureș, CNP_, fiul lui M. și M., cetățenie română, studii gimnaziale, divorțat, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor, fără loc de muncă, cu antecedente penale, domiciliat în Cavnic, ., jud. Maramureș, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 raportat la art. 83, alin. 1 Cod penal din 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1499/14.06.2013 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 03.07.2013, pedeapsă pe care o cumulează aritmetic cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 397, alin. 1 Cod procedură penală și art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. R. C., domiciliat în Baia Sprie, ., jud. Maramureș, și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a echivalentului în lei al sumei de 500 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune morale.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 4407/P/2013 din data de 15 ianuarie 2014, P. de pe lângă Judecătoria Baia M. a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ș. C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1 și 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a Cod penal din 1969.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2014, sub nr._ .
În fapt, s-a reținut în cuprinsul actului de sesizare că, partea vătămată C. R. C. are calitatea de funcționat public cu statut special –polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Poliția Orașului Cavnic – Formațiunea de Investigații Criminale, face parte din corpul agenților de poliție și are gradul profesional de agent șef principal de poliție ( f. 1,7, 18, 20, 21 și 104 ).
Totodată, partea vătămată are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare conform comunicării făcute de unitatea angajatoare ( f. 103 și 104).
Conform art. 2 din Legea nr. 360/2002: „(1) Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege”.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004: „(1) Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.
(2) Ofițerii și agenții specializați prevăzuți la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.”
În exercitarea atribuțiunilor de serviciu la unitatea de poliție susmenționată, partea vătămată a instrumentat mai multe dosare privind pe inculpatul Ș. C. M., după cum urmează:
- dosarul penal 593/P/2011 având ca obiect comiterea și de către inculpatul Ș. C. M. a infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de un an și cinci luni închisoare prin sentința penală nr. 1267/2012 din 24.05.2012 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la 06.06.2012, executarea acesteia fiind suspendată condiționată ( f. 22-24 și 37);
- dosarul penal 4719/P/2011 având ca obiect comiterea și de către inculpatul Ș. C. M. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de doi ani închisoare prin sentința penală nr. 1499/2013 din 14.06.2013 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la 03.07.2013, executarea acesteia fiind suspendată condiționat ( f. 26-27 și 37);
- dosarul penal 5320/P/2009 având ca obiect comiterea și de către inculpatul P. V. I. și făptuitorul Ș. C. M. a mai multor infracțiuni de furt calificat în perioada anilor 2009 – 2011.
Cu ocazia cercetărilor care s-au efectuat în dosarul penal 5320/P/2009, în data de 29.08.2012, participând la reconstituirea modului de comitere a faptelor, inculpatul P. V. I. a susținut în prezența apărătorului din oficiu și a mart orilor asistenți faptul că furturile comise în dauna părților vătămate I. A., Miklosicza E. ( două fapte) și Bindiu G. au fost săvârșite împreună cu inculpatul Ș. C. M. ( f. 84-86).
Având în vedere această afirmație, partea vătămată C., în calitate de organ de cercetare penală a consemnat întocmai susținerile inculpatului P. în procesul verbal astfel întocmit ( f.84-86); în continuare, în exercitarea legală a atribuțiunilor de serviciu, partea vătămată a procedat la audierea inculpatului Ș. C. M. cu privire la cele declarate de către învinuitul P., inculpatul Ș. negând comiterea faptelor, având în vedere consimțământul dat, inculpatul Ș. a fost supus inclusiv testării cu aparatul poligraf, concluziile fiind în sensul că la întrebările relevante cauzei s-au evidențiat reacții specifice comportamentului simulat, respectiv a fost confruntat cu învinuitul P., toate actele fiind întocmite de către partea vătămată ( f. 87-89, 90-93.97 și 99-102).
Finalmente, în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș. C. M., prin referatul întocmit la data de 12.11.2012, partea vătămată C. a arătat că împotriva numitului Ș. C. M. nu există suficiente probe pentru a fi trimis în judecată( f. 74), iar prin rezoluția nr. 5320/P/2009 din 15.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. față de susnumit s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de furt calificat ( patru fapte), apreciindu-se că acestea nu au fost comise de către el.
Prin aceeași rezoluție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și a învinuitului P. V. I., pentru infracțiunile susmenționate, reținându-se că faptele nu au fost comise de către el, soluția fiind comunicată doar învinuitului P. care este încarcerat ( f. 69).
După primirea soluției susmenționate, aceasta fiindu-i favorabilă atât lui cât și inculpatului Ș., numitul P. a trimis o scrisoare inculpatului Ș. în care a arătat că a afirmat în fața organelor de poliție faptul că a comis infracțiunile de furt calificat împreună cu inculpatul Ș. fiindcă acest lucru i-a fost cerut de către agentul de poliție C. R. – C. (f. 13 și 54).
Aspectele susmenționate i-au creat inculpatului Ș. C. M. o stare de nemulțumire, acesta fiind convins că agentul de poliție C. R. C. l-a cercetat în mod abuziv, iar cercetările desfășurate i-au afectat imaginea sa publică în comunitatea unde locuiește ( f. 12, 13,15 și 55 ).
Pe cale de consecință, inculpatul a luat hotărârea de a se răzbuna pe agentul de poliție C. proferând amenințări la adresa acestuia prin intermediul mijloacelor de comunicare directă (telefon), cât și indirect (prin persoane), cu moartea și cu fapte păguboase, atât la adresa acestuia, cât și a familiei sale.
Inculpatul Ș. este rudă cu martorul C. O. G., acesta din urmă având calitatea de agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Cavnic, fiind așadar coleg cu partea vătămată.
După primirea scrisorii de la numitul P., inculpatul Ș. s-a întâlnit cu martorul C. căruia i-a arătat scrisoarea în cauză și ia expus verbal conținutul, arătându-se nemulțumit de faptul că a fost cercetat de către partea vătămată, context în care a făcut următoarea afirmație: „ A vrut cu orice preț să mă bage în pușcărie!” (f.55).
Inculpatul Ș. C. M. deține numărul de apel_ (f.3, 11 și 13), aspect necontestat de acesta, iar partea vătămată C. R. C. deține numărul de apel_ (f.18).
În data de 13.10.2013, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice la un local de pe raza localității Cavnic, aproximativ în jurul orei 14:00, inculpatul Ș. a contactat-o telefonic de pe numărul său de apel, menționat mai sus, pe partea vătămată C. pe numărul acesteia de telefon, cu scopul de a o amenința, aceasta nerăspunzându-i inițial.
În continuare, la ora 14:21, inculpatul l-a contactat telefonic tot de pe numărul său de apel, pe martorul C., pe numărul acestuia de apel (_), iar în discuția purtată cu acesta a făcut afirmații jignitoare și amenințătoare la adresa părții vătămate C., conținutul acestora fiind redat în declarația aflată la filele nr. 54-55 și 109 de la dosar, totodată, inculpatul i-a solicitat martorului C. să o sune pe partea vătămată și să-i transmită să-i răspundă la telefon, respectiv să-i transmită amenințările (f.13,16,50,54, 61 și 109). Martorul nu a sunat-o în ziua respectivă pe partea vătămată.
Tot în 13.10.2013, după apelarea repetată a părții vătămate, finalmente, la apelul inițiat la ora 15:55, la telefonul părți care se afla la domiciliu a răspuns soția acestuia, martora C. I., partea vătămată aflându-se în baie.
Inculpatul s-a prezentat cu nume și prenume, respectiv a comunicat martorei faptul că este din Cavnic și pe un ton autoritar i-a ceruta cesteia să i-o dea la telefon pe partea vătămată, spunând că vrea să vorbească cu „polițaiul Romi din Cavnic”. Având în vedere modul de adresare nepotrivit, martora i-a spus inculpatului că a greșit numărul de telefon, însă inculpatul i-a relatat că în mod cert numărul este bun, fiindcă îl are de la un coleg de serviciu al părții vătămate. În acel context inculpatul i-a cerut martorei să-i transmită părții vătămate un mesaj conținând amenințări cu moartea și fapte păguboase („să-mi ferească cărările, că pe unde îl prind îl omor! Îi arunc mașina în aer! Îi dau foc la casă””), filele 6, 13, 49, 50, 57 și 60).
În continuare, după ce martora a închis telefonul, i-a relatat părții vătămate conținutul discuției, fiind neplăcut surprinsă și profund indignată de cele întâmplate.
În acel context, partea vătămată i-a făcut cunoscut martorei date despre persoana inculpatului Ș..
Din nou și de mai multe ori, inculpatul a apelat-o telefonic pe partea vătămată, aceasta nerăspunzându-i.
La ora 17:52 inculpatul a apelat-o iarăși pe partea vătămată, de această dată partea vătămată i-a răspuns și l-a întrebat pe inculpat ce vrea de la el. În continuare, de și partea vătămată nu a mai dialogat cu inculpatul, acesta din urmă a proferat expresii jignitoare și amenințătoare la adresa sa, conținutul acestora regăsindu-se în declarația aflată la fila nr. 108 de la dosar (f.50, 51, 58 și 108). Amenințările susmenționate au fost auzite și de soția părții vătămate care se afla lângă telefon.
Fiind indignată de fapta inculpatului, partea vătămată a închis telefonul în scurt timp, apoi a ieșit în curtea locuinței unde semnalul la telefon este mai bun, cu intenția de a-și suna un coleg de serviciu.
La ora 17:53 inculpatul a apelat-o din nou pe partea vătămată și a proferat amenințări și cuvinte jignitoare la adresa acesteia din urmă, conținutul acestora regăsindu-se în declarația aflată la filele nr. 60 și 61 de la dosar, de această dată, amenințările au vizat și părinții părții vătămate care domiciliază în Cavnic, inculpatul învederând părții vătămate faptul că știe unde se află aceștia, partea vătămată nu a dialogat efectiv cu inculpatul, ci doar a ascultat-o, soția părții vătămate aflându-se în casă, din conținutul discursului injurios și amenințător la adresa părții vătămate, reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptului că este auzit de către partea vătămată.
Finalmente, partea vătămată i-a închis telefonul inculpatului și a restricționat posibilitatea acestuia de a o mai apela, apoi a relatat soției faptul că a fost amenințat și jignit din nou de inculpat ( f. 50, 51, 58, 61 și 108).
A doua zi, fiind la serviciu, partea vătămată a relatat detaliat martorului C. ceea ce i s-a întâmplat, context în care acesta a informat-o pe partea vătămată cu privire la faptul că în data de 13.10.2013 a fost sunat de către inculpat care a făcut afirmații jignitoare și amenințătoare la adresa părții vătămate și i-a cerut să o sune și să-i răspundă la telefon, respectiv să-i transmită amenințările când se va întâlni cu partea vătămată.
Amenințările mai sus descrise, comunicate părții vătămate prin mijloace de comunicare directă, dar și transmise prin intermediul unor persoane, i-au creat părții vătămate o stare de temere, mai cu seamă pentru viața părinților săi care locuiesc pe raza localității Cavnic unde domiciliază și inculpatul.
Inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei.
Organele de urmărire penală au arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerea părții vătămate C. R. C. (f. 2), înscrisuri anexate plângerii (f. 3-7), procesul verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare și actele premergătoare anexă a acestuia (f. 8-33), declarația martorului C. O. G. (f. 53-55, 109) și C. I. (f. 56-58), declarația părții vătămate C. R. C. (f. 59-62, 108), înscrisuri din dosarul penal nr. 5320/P/2009 (f. 63-102), înscrisuri (f. 103-105), listingul apelurilor telefonice inițiate/recepționate de către inculpat în 13.10.2013 în intervalul orar 12,00- 20,00 și CD-ul nr._/2013 pe care sunt stocate în format electronic datele susmenționate, declarațiile inculpatului Ș. C. M. (f. 12-14, 15-16, 110), procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 111).
La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 37 dosar up și f. 28 dosar instanță).
Prin Încheierea penală din 19.03.2014, s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară.
Prin Încheierea din data de 23.04.2014, în baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.
În cursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului și a părții civile. Probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost contestate de părți astfel încât nu s-a dispus readministrarea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Fiind nemulțumit de faptul că persoana vătămată C. R. C., având calitatea de agent de poliție și de organ de cercetare penală în cadrul Poliției Orașului Cavnic, l-a cercetat în cursul anului 2012, în dosarul penal nr. 5320/P/2009 având ca obiect infracțiunile de furt calificat (în acest dosar față de inculpat s-a dispus neînceperea urmăririi penale), în data de 13.10.2013, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice la un local de pe raza localității Cavnic, în jurul orei 14:00, inculpatul Ș. C. M. a contactat-o telefonic de pe numărul său de apel pe persoana vătămată C. pe numărul acesteia de telefon, aceasta nerăspunzându-i inițial.
În aceeași zi, la ora 14:21, inculpatul l-a contactat telefonic de pe numărul său de apel, pe martorul C. O. G., agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Cavnic, iar în discuția purtată cu acesta a făcut afirmații jignitoare și amenințătoare la adresa persoanei vătămate C., spunându-i că „abia aștept să moară (...) o să-i aprind casa și mașina”, inculpatul solicitându-i martorului să o sune pe persoana vătămată și să-i transmită să-i răspundă la telefon, respectiv să-i transmită amenințările (f. 54-55 și 109 dosar up).
Tot în 13.10.2013, după apelarea repetată a persoanei vătămate, la apelul inițiat la ora 15:55, a răspuns martora C. I., soția acesteia. Inculpatul s-a prezentat cu nume și prenume, respectiv a comunicat martorei faptul că este din Cavnic și i-a cerut acesteia să i-o dea la telefon pe persoana vătămată, spunând că vrea să vorbească cu „polițaiul Romi din Cavnic”. Martora i-a spus inculpatului că a greșit numărul de telefon, însă inculpatul i-a relatat că în mod cert numărul este bun, fiindcă îl are de la un coleg de serviciu al persoanei vătămate. Inculpatul i-a cerut martorei să-i transmită persoanei vătămate un mesaj, respectiv „să-mi ferească cărările, să aibă grijă pe unde își lasă mașina că i-o pot arunca oricând în aer” (f. 57 dosar up), amenințări auzite și de persoana vătămată.
La ora 17:52, inculpatul a apelat-o iarăși pe persoana vătămată, care i-a răspuns și l-a întrebat pe inculpat ce vrea de la el. Inculpatul a proferat expresii jignitoare și amenințătoare la adresa sa, spunându-i „ai grijă pe unde îți lași mașina că vei sări în aer cu tot cu ea” (f. 108 dosar up), amenințările fiind auzite și de soția persoanei vătămate care se afla lângă telefon.
La ora 17:53, inculpatul a apelat-o din nou pe persoana vătămată și a proferat amenințări și cuvinte jignitoare la adresa acesteia din urmă, spunându-i „oricum mă răzbun și unde te prind să-mi ferești cărările, că te omor, ai grijă pe unde umbli noaptea și unde-ți parchezi mașina că s-ar putea să sară în aer (...) o să-ți fac un cavou” (f. 60, 61 dosar up), după care persoana vătămată i-a închis telefonul inculpatului și a restricționat posibilitatea acestuia de a o mai apela.
A doua zi, fiind la serviciu, persoana vătămată i-a relatat martorului C. ceea ce i s-a întâmplat, context în care acesta a informat-o pe persoana vătămată cu privire la faptul că în data de 13.10.2013 a fost sunat de către inculpat, care a făcut afirmații jignitoare și amenințătoare la adresa acesteia.
Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză, plângerea și declarațiile persoanei vătămate C. R. C. (f. 59-62, 108 dosar up și f. 14 dosar instanță) coroborându-se cu declarația martorei C. I. (f. 56-58 dosar up), care a auzit amenințările adresate de inculpat persoanei vătămate, și cu declarația martorului C. O. G. (f. 53-55, 109 dosar up), în convorbirea telefonică purtată cu acesta inculpatul proferând aceleași amenințări la adresa persoanei vătămate, urmate de solicitarea de a-i fi transmise acesteia din urmă, precum și cu listingul apelurilor telefonice efectuate de către inculpat în data de 13.10.2013.
Deși persoana vătămată a afirmat în raportul întocmit la data de 14.10.2013 (f. 7 dosar up) că „personal nu am nicio temere”, aspect evidențiat de apărătorul inculpatului, instanța a reținut că acțiunea de intimidare trebuie să fie susceptibilă de a produce o stare de temere pentru persoana amenințată, nefiind însă necesar ca această stare de temere să se producă efectiv, astfel încât această împrejurare nu are vreo relevanță asupra tipicității infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că a fost dovedită existența faptei de ultraj, dar și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia.
Întrucât fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în cursul anului 2013, așadar sub imperiul Codului penal din 1969, se impune și analizarea legii penale mai favorabile.
Art. 3 din Codul penal consacră principiul activității legii penale stabilind că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Art. 5, alin. 1 al aceluiași act normativ prevede o excepție de la principiul activității legii penale, stabilind că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile vizează atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă (Decizia nr. 1470/08.11.2011 a Curții Constituționale a României). De asemenea, instanța va avea în vedere și Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, care impune analizarea globală a aplicării legii penale mai favorabile.
Analizând comparativ dispozițiile art. 239, alin. 1 și 5 Cod penal din 1969 și cele ale art. 257, alin. 1 și 4 raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, instanța a apreciat că, în speță, legea penală mai favorabilă este cea în vigoare, raportat la limitele de pedeapsă care sunt mai reduse în noua reglementare.
În drept, fapta inculpatului Ș. C. M. care, în data de 13.10.2013, prin mijloace de comunicare directă, a proferat amenințări la adresa persoanei vătămate C. R. C., având calitatea de agent de poliție și de organ de cercetare penală în cadrul Poliției Orașului Cavnic, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257, alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 28 dosar instanță) rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, prin sentința penală nr. 1499/14.06.2013 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 03.07.2013, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 4 ani, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile care reglementează recidiva postcondamnatorie.
Pe cale de consecință, în baza art. 386 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. M., din infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239, alin. 1 și 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37, alin. 1, lit. a Cod penal din 1969, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 257, alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat (de la 6 luni la 2 ani închisoare alternativ cu amenda penală), instanța apreciind că în cauză nu este suficientă pedeapsa amenzii penale, pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al pedepsei impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea, împrejurările săvârșirii faptei (inculpatul a adresat amenințări repetate persoanei vătămate, agent de poliție care l-a cercetat într-un dosar penal), circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are loc de muncă, antecedentele penale ale inculpatului, starea de recidivă în care a fost comisă infracțiunea, dar și atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul procesului penal, apreciind că scopul educativ și preventiv poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate la nivelul minimului special al pedepsei închisorii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 257, alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul Ș. C. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Având în vedere că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în cursul termenului de încercare stabilit anterior, în baza art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 raportat la art. 83, alin. 1 Cod penal din 1969, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1499/14.06.2013 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 03.07.2013, pedeapsă care s-a cumulat aritmetic cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că persoana vătămată C. R. C. s-a constituit parte civilă în cauză, în termen legal, cu suma de 2.000 euro reprezentând daune morale.
În ceea privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanța a reținut că acesta reprezintă rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al faptei ilicite și culpabile a inculpatului, prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umană.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizată în sfera relațiilor sociale, provoacă, în concret, părții civile un prejudiciu nepatrimonial cauzat libertății psihice a acesteia.
Instanța a reținut totodată că daunele morale reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele psihice ale părții civile, urmare a faptei prejudiciabile a inculpatului.
Instanța a reținut că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație persoanei vătămate pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a faptei inculpatului.
Totodată, instanța a avut în vedere pe de o parte, că prin acordarea daunelor morale se urmărește a se da și părții civile, ca persoană prejudiciată, o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte, că acestea constituie și o sancțiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientă a unor fapte similare în viitor.
Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate de partea civilă, în lipsa unor criterii legale certe și obligatorii, având în vedere și împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite, și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echității, instanța a apreciat că suma pretinsă cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, este justificată în cazul concret, dar nu în cuantumul solicitat de partea civilă, acordarea sumei de 500 euro constituind o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de persoana vătămată ca urmare a amenințărilor care i-au fost adresate.
Prin urmare, în baza art. 397, alin. 1 Cod procedură penală și art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. R. C. și a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a echivalentului în lei al sumei de 500 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune morale.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ce includ și cheltuielile stabilite prin rechizitoriu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Ș. C. M., solicitând în temeiul art. 421 alin. 2 lit.a C.p.p. admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa în temeiul art. 396 pct.5 rap.la art. 16 alin.1, lit.a C.p.p. întrucât fapta nu există. În fapt, la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte vinovăția sa, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, a avut o poziție sinceră, susținând că nu a comis nicio faptă penală și mai mult nu a amenințat în nici un fel partea civilă.
Mai mult, apreciază că declarația soției părții civile este subiectivă și nu putea fi luată în considerare de către instanța de fond, iar partea civilă sub
adăpostul poziției și funcției pe care o are, a putut declara orice, atâta timp cât, cu siguranță, declarația acestuia nu va fi pusă la îndoială.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că în cauză există un dubiu, iar orice dubiu ar trebuie să profite inculpatului conform principiului in dubio pro reo.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257, alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
În concret, s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 13.10.2013, prin mijloace de comunicare directă, a proferat amenințări la adresa persoanei vătămate C. R. C., având calitatea de agent de poliție și de organ de cercetare penală în cadrul Poliției Orașului Cavnic, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acesteia.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă vinovăția acestuia este dovedită cu probele dosarului, respectiv cu declarațiile părții vătămate (f. 59-62, 108 dosar up și f. 14 dosar instanță), care se coroborează cu declarațiile soției acestuia (f. 56-58 dosar up) și cu declarația martorului C. O. G. (f. 53-55, 109 dosar up)., precum și cu listingul apelurilor telefonice efectuate de către inculpat în data de 13.10.2013. Prin urmare, nu doar declarația soției părții vătămate este probă în sensul dovedirii vinovăției inculpatului, apărătoarea inculpatului susținând că aceasta ar fi subiectivă și trebuie înlăturată, ci, așa cum s-a arătat mai sus, declarație acesteia se coroborează și cu alte probe, enumerate mai sus.
Trecând apoi la sancționarea inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.74 C.pen., respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al infracțiunii, având în vedere modalitatea de comitere, dar și atitudinea nesinceră a acestuia și antecedența penală, instanța analizând așadar temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.
De asemenea, a realizat corect aplicarea art.5 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, care este Codul penal în vigoare, aceasta ca urmare a reducerii limitelor pedepsei.
Totodată, în mod corect s-au reținut și disp. art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 raportat la disp.art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate, având în vedere că fapta a fost comisă în cursul termenului de încercare din pedeapsa anterioară.
Față de toate aceste aspecte, Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora, iar pedeapsa va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.
Prin urmare, în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș. C. M. împotriva sentinței penale nr.2632 din 26.11.2014 a Judecătoriei Baia M..
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. M. V. V. A.
GREFIER,
C. C.
Dact.I.M./Dact.S.M
4 ex./16.03.2015
Jud.fond. Ș. D.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 89/2015.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
