Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 879/2015. Curtea de Apel CLUJ

La momentul săvârșirii faptei de către inculpat, încadrarea juridică a acesteia era următoarea: vătămare corporală, culpă, prev. de art.184 alin.2,4 C. penal de la 1969.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Codul penal și, potrivit acestei reglementări, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpa prev. de art.196 alin.2,3 C.penal.

În privința condițiilor de incriminare, ambele reglementari sunt identice nu au intervenit modificări nici sub aspectul conținutului constitutiv al acestei infracțiuni în schimb în privința regimului sancționator, se poate observa faptul că există diferențe si anume legea veche prevede ca si limite speciale de pedeapsă, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în timp ce legea nouă prevede ca si limite speciale de pedeapsă închisoarea de la 6 aluni la 3 ani sau amenda.

In speță, instanța de fond s-a orientat spre o pedeapsă cu închisoarea, fără reținerea de circumstanțe atenuante, iar ca modalitate de individualizare a modalității de executare suspendarea condiționată și aplicând global legea penală mai favorabilă, s-a observat că aceasta este Codul penal de la 1969.

La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului R. A., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială si cele prevăzute de art.396 alin.10 N.C.pr.penală, gradul de pericol social concret al acesteia, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită; c) întinderea pagubei materiale produse; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin.(1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.

Instanța de fond a constatat că limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de vătămare din culpă prevăzută de art.196 alin.1, 2, NCP. sunt cuprinse între 6 luni -3 ani sau amendă în timp ce limitele de pedeapsa prevăzute în Codul penal de la 1969 erau cuprinse între 6 luni-3 ani

Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii, instanța de fond a apreciat că acesta este unul ridicat, având în vedere că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice cu o viteza relativ mare, a provocat din culpă exclusivă evenimentul rutier, care a avut urmări grave concretizat printr-un nr. de 120-130 zile îngrijiri medicale, respectiv vătămarea grava corporala a unui pieton angrenat în traversarea străzii printr-un loc regulamentar. Este evident că inculpatul nu a urmărit producerea unei asemenea tragedii, iar cu ocazia audierii sale a declarat că se consideră direct responsabil de cele întâmplate, manifestându-și disponibilitatea de a acorda părții civile ajutor financiar.

Un alt criteriu care a fost avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor este cel legat de persoana inculpatului. Instanța a apreciat că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana inculpatului anterior săvârșirii faptelor care fac obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziție spre adoptarea unui comportament infracțional, cât și aspectele care rezultă în privința inculpatului din modul de săvârșire al faptei și conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancționator și preventiv al acesteia, la îndeplinirea funcțiilor pedepsei.

În ce privește conduita anterioară a inculpatului, instanța de fond a constatat că acesta este o persoană integrată în societate, care a realizat venituri prin activitatea desfășurată în calitate de șofer taxi, în prezent bucătar, fiind cunoscut ca o persoană familistă, responsabilă, care obișnuiește să-i ajute pe cei din jurul său. De asemenea inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima confruntare cu legea penală.

S-au expus aspectele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum reies din mijloacele de probă aflate la dosar (singurele pe care instanța își poate întemeia soluțiile dispuse), care nu dezvăluie în privința acestuia un profil moral caracterizat prin predispoziție în săvârșirea de fapte antisociale sau perseverență în încălcarea normelor de conduită socială. Instanța de fond a apreciat că nu se poate face abstracție la stabilirea pedepsei de aceste aspecte, fără ca prin aceasta să aibă loc o minimalizare a gravității infracțiunii săvârșite de inculpat.

Dacă trecutul său nu dezvăluie în privința acestuia un profil moral caracterizat prin predispoziție în săvârșirea de fapte antisociale sau perseverență în încălcarea normelor de conduită socială, după comiterea prezentei fapte, atitudinea acestuia s-a concretizat ca fiind una de circumstanță, inculpatul încercând să-si nuanțeze depozițiile si care să-i diminueze cât se poate de mult răspunderea penală, apreciind că si victimei îi revine un grad de culpă deoarece i-a apărut brusc, ceea ce denotă că regretul pe care inculpatul îl susține ca existând este unul formal, declarativ, făcut în speranța exclusivă a obținerii unei pedepse mai ușoare sau exonerării de la răspundere penală si nu pentru că dovedește o adevărata căință care ar fi trebuit să rezulte încă din primele momente după accident, să ofere disponibilitate față de organele de anchetă. Pe lângă aceste aspecte legate de conduita inculpatului, fapta inculpatului a creat o suferință iremediabilă în climatul familiei al victimei, iar în rândul opiniei publice au generat o stare de indignare, mai ales că conducerea pe drumurile publice și producerea de evenimente rutiere care au ca urmare vătămări corporale a luat o amploare deosebită, devenind un fenomen infracțional.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, au și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul lui în fața societății.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, instanța a considerat că trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.74 C.pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravate de circumstanțele reale ale săvârșirii lor dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise. Exemplaritatea pedepselor produce efecte atât asupra conduitei infractorilor, contribuind la reeducarea lor, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care sunt supuși aceștia, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Fapta inculpatului este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, instanța de fond nu a putut ignora atitudinea în ansamblul ei și care demonstrează că resocializarea inculpatului viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme.

Toate elementele referitoare la conduita bună anterioară a inculpatului, pe care instanța a apreciat-o ca fiind pe deplin dovedită, nu au fost valorificate ca si circumstanțe atenuante. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, dispozițiile art.396 alin.10 C.pr.penală, gradul de pericol social al faptei, urmările produse, numărul de zile de îngrijiri medicale, dar nu în ultimul rând, atitudinea inculpatului care a fost sinceră în esență, recunoscând comiterea faptei precum si faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală. Prin urmare, pentru ca pedeapsa să-și poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său preventiv și educativ, definit de legiuitor în cuprinsul art.52 C.penal, ea trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana culpabilă, cât și capacitatea acesteia de a se îndrepta ca efect al tratamentului sancționator aplicat.

Este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea persoanei în cauza precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

In speță, este vorba de un infractor primar cu o conduită pozitivă, existând suficiente temeiuri ca cea în cauză se va putea îndrepta prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul general sau special prevăzut de textul de lege.

Este de necontestat faptul că numărul zilelor de îngrijiri medicale indică starea de afectare a sănătății pricinuită persoanei vătămate, dar trebuie observat totodată că legiuitorul a apreciat că, spre exemplu, un număr de 89 de zile de îngrijiri medicale nu constituie nici măcar infracțiune. Prin urmare, instanța de fond consideră că aprecierea si individualizarea pedepsei ar trebui făcută cu privire la ceea ce depășește numărul de 90 de zile de îngrijiri medicale. respectiv raportată la cele 30-40 zile de îngrijiri medicale din ceea ce reprezintă ilicitul penal.

Judecând în aceste limite, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 8 luni închisoare este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale.

În baza art.71 alin.2 C.penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a doua C.penal ca si pedeapsă accesorie pe durata stabilită în art.71 alin.2 C.penal.

Conform dispozițiilor art.71 alin.2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în art.64 lit.a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul art.71 alin.2 din Codul penal instanța de fond a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art.64 lit.a teza a II-a din Codul penal.

Instanța de fond nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.

Fără a minimaliza gradul de pericol social al infracțiunii, totuși nu se poate spune ca ne aflăm în prezenta unei persoane, care să nu poată beneficia în prezent de clementa instanței de judecată sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța acordându-i acestui inculpat clemență în privința modalității de executare a pedepsei.

Instanța de fond a apreciat ca pe deplin adecvată suspendarea condiționată a executării pedepsei, deoarece este de remarcat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate din actele dosarului, denotă că inculpatul nu prezintă o periculozitate care să justifice o pedeapsă cu executare, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând si anume prin suspendarea condiționată a executării, cu atât mai mult cu cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de acest text de lege.

Astfel, în temeiul art.81 C.penal cu aplic.art.5 C.penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 8 luni termen stabilit în condițiile art. 82 C.penal, iar în baza art.71 alin.5 C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

In baza art.359 C.pr.penală, s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul încălcării prevederilor art.83 C.penal.

În baza art.3 rap. la pct.10 din Anexa parte integranta din Legea nr. 76/2008 rap. la art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus, la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. V..

Latura civilă:

În cauză a fost citată unitatea spitalicească unde a fost internată persoana vătămată după accident si anume S. C. Județean de Urgență Cluj - S. O. si traumatologie I legal citat în cauză, nu a formulat acțiune civila în cauza

Totodată în cauză a fost angajată răspunderea solidară a părții responsabile civilmente S.C. D. DE S. S.R.L. persoană chemată să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului potrivit art.24 alin.3 C.proc.penală actualul art.86 NCPP, inculpat care la data producerii accidentului era angajat la această firmă și se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Angajarea acestei răspunderi se fundamentează în principal pe dispozițiile art.1357 alin.1, art.1382 si art.1373 C.civil care stipulează că „suntem răspunzători pentru prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care sunt obligați a răspunde, iar comitenții răspund pentru faptele prepușilor săi”.

În cauză, autoturismul condus de inculpat a fost asigurat cu contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă la S.C. A. R. A. S.A., ./02/X1/SP nr._ cu valabilitate de la 09.10.2012 pana la 08.10.2013

Având în vedere dispozițiile art.86 NCPP persoana care potrivit legii civile are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune si care este chemată să răspundă în procesul penal este parte responsabilă civilmente, astfel că în lumina noilor prevederi societatea de asigurare S.C. A. R. A. S.A. dobândește această calitate a cărei răspundere rezidă din dispozițiile legale mai sus citate.

În cauză, persoana vătămată C. A. s-a constituit parte civilă atât cu daune materiale cât și cu daune morale. Din această perspectivă, inculpatul a fost obligat să răspundă în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL si S.C. A. R. A. S.A pentru întreg prejudiciul cauzat prin obligarea la plata despăgubirilor.

Despăgubirile materiale solicitate constau în cheltuieli efectuate cu costul unor medicamente, deplasările la spital de la domiciliu, cheltuieli făcute cu alimentația precum si contravaloarea unui sejur pentru tratament balnear în Băile F..

In detaliu, constituirea de parte civilă cu titlu de daune materiale privind partea civilă C. A. s-a compus din următoarele sume:

- suma de 3.875,91 lei reprezentând daune materiale (contravaloare medicamente, transport, alimente, cheltuieli cu actele medicale) cu dobânda legală calculată din data de 12.09.2013 si până la plata integrală;

- suma de 50.000 euro reprezentând daune morale cu dobânda legală calculată din data de 12.09.2013 si până la plata integrală.

Sub aspectul daunelor materiale, instanța de fond a constatat că partea civilă a justificat suma de 3.755,91 lei (exceptând suma de 120 lei care reprezintă cheltuieli de judecată, costul unor acte medicale si care vor fi acordate părții cu acest titlu), sumă dovedită cu înscrisurile de la dosar, bonurile fiscale si chitanțele de la f. 52-56. De asemenea din înscrisurile depuse la dosar rezultă că au fost făcute cheltuieli atât în perioada internării părții civile în unitatea spitalicească cât și ulterior, cheltuieli reprezentând contravaloarea medicamentelor cumpărate la indicația medicilor fiind necesare la însănătoșirea părții civile, dealtfel prescrise de personalul medical prin recomandările de urmat inserate în biletele de ieșire din spital precum și urmarea unei cure balneare recuperatorii într-o stațiune specializată rezultând cheltuieli efectuate în sumă de 3755,91 lei (dovedita cu bonuri fiscale si probe testimoniale ).

Sub aspectul sumei pretinsă de partea civilă cu titlu de cheltuieli privind deplasările efectuate în această perioadă de la domiciliu la unitățile spitalicești și retur pentru control sau intervenții chirurgicale suportate de victimă, instanța de fond a reținut că s-a dovedit atât existenta acestora precum si numărul si costul lor, dovada făcându-se cu înscrisuri cât si cu probe testimoniale.

În aceeași ordine de idei, din declarațiile martorelor Dadarlat A. M. și C. V. rezultă faptul că partea civilă a urmat un tratament medicamentos necesar refacerii sale.

De altfel, așa cum s-a reținut în practica judiciară (Curtea de Apel Cluj-secția penală și de minori, decizia numărul 412/19.05.2010, publicată în Buletinul Curților de Apel, nr. 3-4/2010, paginile 183-186), conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, în virtutea dreptului la un proces echitabil al părții civile reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor. Dacă legislația națională nu permite o rezolvare judicioasă a dosarului, magistrații trebuie să suplinească administrarea probelor și motivarea hotărârii, prin normele dreptului european, putând stabili „în echitate" o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Comingersoll c. Portugalia, CEDO 2000). Evaluarea prejudiciului se poate face și prin raportarea la situații similare, prin apreciere.

Prin urmare, instanța a apreciat că este fără dubiu existența unor cheltuieli de însănătoșire si recuperare, iar valoarea acestora au fost apreciate la suma de 3755,91 lei, astfel că a fost acordată această sumă părții civile

S-a menționat și faptul că din atitudinea procesuală manifestată de inculpat și apărătorul acestuia, suma solicitata de partea civilă cu titlu de daune materiale nu a fost contestată.

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă C. A. în sumă de 50.000 euro, instanța a apreciat că aceste pretenții sunt întemeiate doar în parte, avându-se în vedere atât suferința fizică și psihică pe care partea civilă a avut-o de suportat. Este indubitabil că partea vătămată a suferit în urma accidentului fiind internată în spital, a fost supusă unor intervenții chirurgicale și a unui tratament recuperator îndelungat prezentând un deficit motor, altfel spus traumele provocate în contextual evenimentului rutier au fost puternice încât restabilirea presupune o perioadă mai îndelungată de suferințe fizice posibil de înlăturat prin tratament continuu de specialitate.

., nu poate fi negat faptul că datorită sechelelor posttraumatice partea vătămată a fost supusă în continuare unor noi suferințe fizice, mai mult aceste tulburări funcționale au determinat o limitare a posibilității de deplasare a persoanei în cauză, dar mai ales faptul că în prezent victima suportă încă urmări negative, iar necesitatea de a-și supraveghea, doza și limitele eforturilor este de natură a prejudicial viața socială și profesională a acesteia. Ca urmare a accidentului, partea civilă depune eforturi mai mari pentru realizarea aceluiași randament, are nevoie de îngrijire în continuare, trebuie să depună pentru orice activitate o cantitate mai mare de muncă de natură să grăbească procesul de oboseală și de epuizare fizică. În această situație partea civilă are nevoie de o alimentație mai bogată, mai consistentă și de o medicamentație adecvată infirmității sale. Nu în ultimul rând trebuie arătat că partea civilă înainte de accident era o persoana activă, astfel că aceasta suportă mai greu situația în care a ajuns si care o limitează atât fizic cat si psihic.

Toate aceste efecte dezagreabile suportate de partea civilă inclusiv trauma cu care a rămas în urma accidentului trebuie compensată prin acordarea unor daune morale ce reprezintă pretium doloris și fără a avea pretenția că suma cuvenită ar putea compensa suferința morală a părții civile, instanța de fond a considerat că se impune repararea în acest mod a prejudiciului fizic și psihic resimțit însă nu a putut aplica un tratament juridic discriminator, stabilind nivelul prejudiciului real încercat de partea civilă și care să reflecte cât mai fidel suferința victimei, iar pe de altă parte, să nu constituie un factor de îmbogățire fără just temei în detrimentul inculpatului.

În acest context, instanța a apreciat că suma de 25.000 euro sau echivalentul în lei calculate la cursul BNR din ziua plătii este în măsură a acoperii suferințele și traumele de natură fizică și psihică suferite de partea civilă fiind judicios și echilibrat cuantificată, fiind respinse restul pretențiilor.

In baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.1357 alin.1 C civil în baza art.19 C.p.p. rap. la art.397 C.p.p. combinat cu art.1357 alin.1 C.civil art.1388 C.civil, art.1391 C.civil si art.1382, art.1373 Cod civil, a fost obligat inculpatul M. V., în solidar cu părțile responsabile civilmente . SRL si cu S.C. A. R. A. S.A., aceasta din urmă în limita plafonului stabilit la nivelul anului 2013 de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoturismul implicat în accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ cu valabilitate de la 9.10.2012 până la 8.10.2012 la plata despăgubirilor civile către partea civilă după cum urmează:

- suma de 3.755,91 lei cu dobânda legală calculată din data de 12.09.2013 până la plata integrală cu titlu de despăgubiri materiale;

- suma de 25.000 euro cu dobânda legală calculată din data de 12.09.2013 până la plata integrală sau echivalentul în lei calculat la cursul B.N.R. din ziua plătii lei cu titlu de daune morale.

Instanța a respins restul pretențiilor civile solicitate ca neîntemeiate.

In privința dobânzii legale, aceasta a fost acordată începând cu momentul producerii faptului prejudiciabil, întrucât debitorul este pus în întârziere de la această dată (12.09.2013) aflându-ne în materia răspunderii civile delictuale potrivit art.1523 alin.2 lit.e C.civil

In temeiul art. 274 alin.1,3 C.pr.penală, instanța l-a obligat pe inculpat, în solidar cu părtile responsabile civilmente S.C. D. DE S. S.R.L. si cu S.C. A. R. A. S.A., aceasta din urmă în limita plafonului stabilit la nivelul anului 2013 de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoturismul implicat în accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ cu valabilitate de la 9.10.2012 până la 8.10.2012 la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 600 lei.

În baza art. 276 alin.1 si 4 C.pr.penală, rap. la art.274 alin.3 C.pr.penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. D. DE S. S.R.L. si cu S.C. A. R. A. S.A., aceasta din urma în limita plafonului stabilit la nivelul anului 2013 de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoturismul implicat în accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ cu valabilitate de la 9.10.2012 până la 8.10.2012 la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă C. A. în suma de 1.120 lei reprezentând onorar avocat ales, costul actelor medico-legale dovedite cu chitanțele de la dosar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel partea civilă C. A., partea responsabilă civilmente S.C.„D. DE S.”S.R.L. și asigurătorul S.C. A. R. A. S.A.

Partea civilă C. A. a solicitat desființarea acesteia și, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă în întregime acțiunea civilă formulată în cauză.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod nejustificat, instanța a acordat daune morale într-un cuantum redus, în raport de situația concretă din cauză, fără a ține seama de toate circumstanțele speței - vârsta părții civile, trauma imensă suferită de aceasta și, care o face să fie dependentă de persoanele din jurul său; recomandările medicale ( interzicerea unor acțiuni firești: îmbrăcarea, aplecarea din talie la mai mult de 90 grade, efectuarea treburilor gospodărești); imposibilitatea unei vieți firești în continuare, anularea oricăror posibilități de petrecere a timpului liber și de relaxare - ceea ce-i creează sentimente de neputință și inferioritate.

Partea responsabilă civilmente S.C.„D. DE S.”S.R.L. a solicitat desființarea sentinței atacate și pronunțând o nouă hotărâre cu privire la latura civilă a cauzei, să se reducă cuantumul daunelor acordate părții civile, să fie înlăturată obligarea sa, în solidar cu asigurătorul și inculpatul, la plata daunelor morale.

Astfel, în primul rând, în cauză nu s-a făcut dovada raportului de prepușenie dintre inculpat și partea responsabilă civilmente la momentul accidentului, respectiv, că la acel moment inculpatul să s-ar fi aflat la în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

S-a menționat în acest sens că autovehiculul poate fi utilizat și altfel decât în regim de taxi, iar în perioadele în care nu îi este dată o asemenea întrebuințare, adică nu este angajată o cursă, autoturismul fiind pus în mișcare, nu putem discuta despre exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În al doilea rând, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate s-a apreciat că este mult prea ridicat.

Deși nu se neagă existența unui impact negativ, de ordin psihologic pe care îl resimte partea civilă, se arată totuși că, daunele acordate trebuie să reprezinte o satisfacție echitabila pentru prejudiciul suferit, ținând seama de finalitatea instituției, dar si limita ce impune ca acestea sa nu devină sursă de venit nejustificată.

Instanța nu a luat în considerare elemente faptice deosebit de relevante, cum sunt starea victimei dinainte de accident, pe baza unor probe concrete, sau activitatea pe care aceasta o desfășura în concret, înainte de producerea accidentului

În al treilea rând, s-a arătat că nu se poate obliga la plata despăgubirilor, atât a angajatorul, cât și societatea de asigurare, în solidar.

În lumina dispoz. art.86 C.pr.pen. calitatea de parte responsabilă civilmente o are asigurătorul, chiar dacă răspunderea sa se întemeiază pe contractul de asigurare și are obligația de dezdăunare, nu în temeiul faptei ilicite comise de inculpatul asigurat.

În aceste condiții, răspunderea angajatorului nu este decât una subsidiară, ce intervine doar în cazul în acre asigurătorul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale.

Pe de altă parte, dacă victima unui accident auto înțelege a se adresa instanței pentru a fi despăgubită pe temeiul răspunderii bazate pe existența contractului de asigurare, contract care transformă societatea de asigurare în parte responsabilă civilmente, nu poate solicita repararea daunelor și în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta prepusului.

Asigurătorul S.C. SOCIETATEA DE A. R. A. S.A. a solicitat desființarea hotărârii atacate și, pronunțând o nouă hotărâre, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel și, sub aspectul laturii penale - reținerea culpei comune a inculpatului si a părții civile în producerea evenimentului rutier si acordarea în consecință, a daunelor morale, conform procentului de vinovăție reținut în sarcina inculpatului; pe latura civilă - înlăturarea obligației de plată a daunelor materiale, care nu au fost dovedite corespunzător si înlăturarea obligației de plată a dobânzii legale, precum si a cheltuielilor de judecată .

În motivarea apelului s-a arătat în primul rând, că în mod neîntemeiat a admis instanța de fond solicitarea inculpatului de judecare pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale în temeiul art.375 C.pr.pen., întrucât din ansamblul probator administrat în cauză, există indicii temeinice că evenimentul rutier s-a produs în alte împrejurări decât cele reținute prin rechizitoriu, fiind necesară efectuarea cercetării judecătorești.

Rezultă din probe, mai ales, din susținerile persoanei vătămate că aceasta se afla pe partea carosabilă a drumului si nu pe trotuar cum a susținut inițial, ceea ce presupune existența unei culpe concurente a persoanei vătămate în producerea evenimentului rutier și în săvârșirea infracțiunii.

Instanța de fond, în mod neîntemeiat a reținut că nu sunt incidente prev. art. 72 din OUG 195/2002, fără însă a arata din ce cauză se reține că accidentul s-ar fi produs pe trotuar și nu pe partea carosabilă a drumului, înlăturând inclusiv declarațiile părții civile.

Așa fiind, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să aibă în vedere că accidentul s-a produs din culpa comună a inculpatului si părții civile C. A..

În al doilea rând, în cauză nu au fost dovedite toate sumele, la care asigurătorul a fost obligat.

Partea civilă nu a făcut dovada că ar fi beneficiat de cura balneară recomandată de medic ori că ar fi achitat contravaloarea acesteia, astfel că suma de 2070 lei, reprezentând contravaloarea unui sejur pentru tratament balnear la Băile F. nu trebuie acordată pentru că nu este o creanța certă, lichidă și exigibilă.

De asemenea, suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor făcute cu transportul si alimentația părții civile, s-a apreciat că nu a fost dovedită.

În al treilea rând, cu privire la obligarea asigurătorului la plata dobânzii legale, s-a arătat că aceasta nu se justifică, nefiind îndeplinite în cauză condițiile prev. de art.1523-1524 C.civil pentru ca asigurătorul să fie de drept în întârziere Mai mult, s-a stabilit data de la care curge dobânda - 12.09.2013 - data accidentului - deși în cazul sumei de 2070 lei (cura balneară ) există certitudinea că sejurul la Băile F. nu a fost efectuat, iar contravaloarea acestuia nu a fost achitată, astfel că este absurd a obliga debitorul la plata dobânzii legale, anterior cu cel puțin 2 ani momentului la care acesta să se fi ocazionat.

Nici pentru daunele morale - al căror cuantum nu este contestat - nu poate fi acordată dobânda legală, pentru că acestea nu reprezintă creanțe certe, lichide si exigibile de la data producerii evenimentului rutier, sau de la data formulării pretențiilor civile în cauză, ci întinderea acestora devine certă doar odată cu rămânea definitivă a hotărârii judecătorești, prin care instanța stabilește cuantumul daunelor morale ce se impun a fi acordate.

Nu-și găsesc aplicarea în speță nici dispoz. art.37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 (conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau si le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere).

S-a concluzionat deci, că nu pot fi acordate dobânzi, câtă vreme nu există debitul principal, suma certă, lichidă și exigibilă.

Verificând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispoz. art.420 alin.8 și art.417 C.pr.pen., Curtea constată fondat în cauză doar apelul formulat de asigurător, în limitele și pentru considerentele, ce se vor arăta în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată privind recunoașterea învinuirii prev. de art.374 alin.4, art.375, art.396 alin.10 C.pr.pen., inculpatul recunoscând fapta pentru care a fost trimis în judecată, însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale - din care rezultă că, la data de 12.09.2013, în jurul orelor 18.00, în timp ce conducea autoturismul marca „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_ pe . Cluj-N. (dinspre . în dreptul standului de taxi amenajat în dreptul imobilului cu nr. 51-53, unde dorea să parcheze cu spatele, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, accidentând-o pe persoana vătămată C. A., încălcând astfel și regulile de circulație prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, cauzându-i acesteia leziuni corporale vindecabile în 120-130 de zile de îngrijiri medicale.