Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 4/2016. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 4/2016

ROMANIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR.4/2016

Ședința publică din 19 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. M., judecător

GREFIER: L. C.

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. reprezentat de PROCUROR: A. M. T.

S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de petentul K. V. P., împotriva adresei nr._/15.09.2015 emisă de ANAF-Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. prin care i s-a stabilit plata debitului în cuantum de 3.469 lei, având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCPP).

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentului K. V. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 07.01.2016, s-a înregistrat la dosarul cauzei prin serviciul registratură, o cerere transmisă din partea petentului K. V., prin care solicită în principal, amânarea cauzei față de împrejurarea că apărătorul său ales este în imposibilitate obiectivă de a se prezenta iar în subsidiar, în măsura în care nu se va acorda un nou termen, solicită a se avea în vedere concluziile scrise depuse la dosar.

Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvântul părților.

Reprezentanta D.- Serviciul Teritorial C., cu privire la cererea de amânare formulată, solicită respingerea ei întrucât nu s-a făcut dovada imposibilității prezentării apărătorului ales. Mai mult, asistența juridică nu este obligatorie astfel că, consideră că prezenta cauză se poate judeca pe baza probelor existente la dosar.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată și nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a contestației.

Reprezentanta D.- Serviciul Teritorial C. solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei instanței civile, apreciind că motivele invocate în contestație sunt de natură civilă și nu penală.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2015, petentul K. V. P. a solicitat instanței următoarele:

• să se pună în vedere Agenției Naționale de Administrare Fiscala-Directia regionala a Finanțelor Publice T. obligația de a returna scrisorile de debitare emise in sarcina petentului de către Curtea de Apel C.-C. de executări penale

• să se solicite Agenției Naționale de Administrare Fiscala-Directia regionala a Finanțelor Publice T. anularea creanțelor cu titlu de cheltuieli de judecata

• să i se elibereze o dovadă scrisa prin care se atestă faptul că nu figurează cu debite reprezentând cheltuieli de judecata stabilite in mod eronat conform adresei nr._/15.09.2015

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 15.09.2015, AJFP T., a transmis acestuia prin adresa nr._/15.09.2015 situația analitica detaliată privind asazisele debite constând in "cheltuieli judiciare" stabilite in sarcina sa, evident in mod greșit, (anexa nr.l)

În data de 22.09.2015, a solicitat instituției susmenționate emiterea unei adeverințe/decizii de radiere a tuturor debitelor sau emiterea unei decizii de impunere, dovedind prin anexele atașate cererii eroarea stabilita in sarcina sa. (anexa nr.2)

În data de 26.10.2015, Agenția Națională de Administrare Fiscala-Directia regionala a Finanțelor Publice T., prin adresa nr._/26.10.2015, l-a instiintat faptul că "emitentul", in speța Curtea de Apel C., "trebuie să solicite returnarea scrisorii de debitare si implicit anularea creanței" (anexa, nr.3).

Menționează faptul ca petentul, a avut calitatea de inculpat in dosarul penal nr._, iar in data de 29.03.2011 Curtea de Apel C. a dispus achitarea sa, așa cum rezulta din Sentința penala nr.37/2011 pronunțata de Curtea de Apel C., cheltuielile judiciare rămânând in sarcina statului, iar Înalta Curte de Casație si Justiție in baza Deciziei nr.119/A definitiva a menținut aceeași soluție de achitare, ambele dispunând ca, toate cheltuielile judiciare generate ocazionate in dosarul penal nr._, cat si cele rezultate din acesta sa treacă in sarcina statului.

Dosarele în care petentul a avut calitatea de inculpat, astfel cum rezulta și din anexele prezentei (anexele nr. 4) sunt componente ale dosarului penal nr._ al Curții de Apel C., provenind din proceduri indeplinite in cadrul acestui dosar prin care și-a apărat drepturile si și-a demonstrat nevinovăția, precum si lipsa de nimplicare, toate aceste petite si cereri fiind adresate instanței de fond a Curții de Apel C.. D. urmare, consideră ca îi sunt incalcate atat drepturile constituționale, cat si dreptul la proprietate prin obligarea in mod netemeinic si nelegal la plata unor cheltuieli de judecata stabilite in sarcina sa nelegal.

Tototdata, învederează faptul ca, astfel cum rezulta din anexele nr.2, pct. 3, 6, 12, 13 si 14 ale adresei emise de DGRFP Timișoara nu exista, neregasindu-se nici măcar pe "Portalul instanțelor de judecata"(Ecris), si nu izvorăsc din dosarul penal al Curții de Apel C. nr._, singurul proces penal in care a fost parte vreodată, si independent de voința sa, el nefiind parte in aceste dosare niciodată.

Mai mult decât atat, nu a avut NICIODATĂ calitatea de "inculpat" (sau parte civila) in raza Tribunalului București, iar conform adresei emisa de Tribunalul Bistrita-Nasaud, a fost obligat in mod greșit la plata cheltuielilor judiciare către stat doar in doua dosare penale, care fac parte integranta din dos._ al Curții de Apel C., la fel ca restul dosarelor in care au fost stabilite cheltuieli de judecata ramase in mod greșit in sarcina sa.

Ca "organ abilitat" pentru a proceda la radierea acestor "debite" din sarcina sa, solicită să se dispună anularea scrisorilor de debitare prin care a fost obligat la plata cheltuielilor susmenționate, datorita faptului ca acestea izvorăsc din dosarul penal nr._ al Curții de Apel C. in care a fost achitat in mod definitiv, stabilindu-i-se nevinovăția.

Precizează faptul ca prin decizia eronata si nelegala prin care a fost obligat la plata acestor cheltuieli de judecata in mod nejustificat, îi este afecatata in mod grav si iremediabil proprietatea, fiind pensionat pe caz de boala, având handicap grad I grav cu insotitor permanent, in baza Legii 448/2006, Legea persoanelor cu handicap.

Sentințele enumerate si indicate de DGRFP Timișoara în adresa nr._, sunt sentințe din cadrul pocesului penal mai sus indicat, care, prin soluția înaltei Curți de Casație si Justiție, sunt anulate, acesta fiind exonerat de plata acestor cheltuieli, prin soluția de achitare, atat prin Sentința Penala nr. 37/2011 a Curții de Apel C., cat si prin Decizia nr. 119/A a ICCJ, definitiva .

Din toate anexele depuse prezentei, rezulta indubitabil faptul ca asazisele debite stabilite in mod greșit in sarcina sa cu titlu de cheltuieli judiciare, izvorăsc din dosarul penal nr._, in care a fost achitat in mod definitiv in anul 2014 prin Decizia nr 116/A a ICCJ, drept urmare, solicită ca deîndata să se ia toate masurile legale privind radierea/anularea acestor debite stabilite in mod greșit in sarcina sa.

Mai solicită să se ia act de Deciziile anexate prezentei, sa se radieze debitul din sarcina sa din evidentele Curții, deoarece petentul prin soluția favorabila, nu are de achitat cheltuieli judiciare din anul 2007 asa cum apare in mod eronat in Situația analitica debite plați solduri pe numele său.

Precizează de asemenea faptul ca este beneficiar al Legii 448/2006, fiind o persoana cu dizabilitati, având handicap grad I grav nerecuperabil cu insotitor permanent din anul 2007 (urmare a abuzurilor săvârșite asupra mea de organele statului in dosarul penal_ ), iar datorita stării de sănătate si a deplasării sale in caucior cu rotile, in baza Legii 448/2006, Secțiunea a Vl-a, art. 25, alin (7), solicită judecarea cu precădere si celeritate a cauzei.

Analizând cererea formulată de petent, Curtea reține următoarele:

Conform disp.art. 600 alin.3 C.pr.pen. contestația privind executarea dispozițiilor civile (cum este situația descrisă de petent în cererea sa) se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.

În consecință, instanța penală va scoate cauza de pe rol și o va trimite Secției I civile a Curții de Apel C., în vederea soluționării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E:

Scoate cauza de pe rol și o trimite Secției I civile a Curții de Apel C. în baza art.600 alin.3 C.pr.pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2016.

P., GREFIER,

I. M. L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./27.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 4/2016. Curtea de Apel CLUJ