Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1379/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1379/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1379/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1379/A/2015

Ședința publică din 10 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. H., judecător

JUDECĂTOR: V. V. A.

GREFIER: L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin PROCUROR – S. D.

S-a luat spre examinare apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., împotriva sentinței penale nr.423 din data de 02.04.2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind pe inculpatul M. C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 al. 1 lit. g Cod penal 1969.

La apelul nominal se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.P. A., din cadrul Baroului Cluj cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile B. S. I., B. E., C. A. G., T. A. T., N. J. L. și M. A. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.A. I., din cadrul Baroului Cluj cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună aplicarea unei pedepse mai aspre, apreciind că cea aplicată de instanța de fond este prea blândă în raport cu prejudiciul relativ mare produs. De asemenea, lipsa inculpatului de la judecată denotă un anumit grad de nepăsare.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate. Solicită a se avea în vedere că prejudiciul a fost în mare parte recuperat iar inculpatul s-a împăcat cu cinci dintre cele șase părți civile. De asemenea, inculpatul a fost prezent de trei ori în cursul judecății deși instanța nu a reținut acest aspect. Nu în ultimul rând, solicită a se ține cont de faptul că a comis infracțiunea datorită stării severe de sănătate ceea ce a dus la tulburări de comportament.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 423 din 02.04.2015 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 208 al 1- 209 al 1 lit. g Cp 1969 cu aplic art. 74 al 2 – art. 76 lit. c Cp 1969 și art. 5 Cp a fost condamnat inculpatul M. C., fiul lui Alfred-L. și I., născut la data de 27.08.1988 în T., jud. Cluj, de cetățenie română, domiciliat în T., ., ., CNP_, la 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni ce constituie termen de încercare.

S-a pus în vedere inculpatului prev. art. 83 C.pen. 1969

În baza art. 19/397 C.pr.pen s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Candoi A. G., domiciliată în loc. Caracal, .. C1, . și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 600 lei despăgubiri pentru daune materiale.

S-a luat act că părțile vătămate B. S. I.,, domiciliat în Cluj-N., ., ., B. I., domiciliată în loc. Câmpeni, ., ., Ț. A. T., domiciliată în T., Calea V., nr. 100, ., N. P. J., domiciliat în loc. S., .. 114, jud. B. și M. A. M., domiciliată în Satu M., ., . M., nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit e Cp 1969 s-a confiscat de la inculpat suma totală de 1230 lei.

A fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 4038/P/2009 din data de 13.02.2013 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a dispus trimiterea in judecată în stare libertate a inculpatului M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 al. 1 lit. g Cod penal 1969, în fapt reținându-se ca la data de 25.04.2009, în jurul orei 22.30, a sustras dintru-un vestiar din localul Diesel situat în Piața Unirii din Cluj-N. 5 telefoane mobile, suma de 1.217 lei și un inel din argint marca Bvlgari, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.500 lei, recuperat parțial.

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces-verbal de depistare (f. 4 dup), declarațiile părților vătămate B. S. I., B. I., Ț. A. T., N. J. L., M. A. M., Candoi A. G., declarațiile martorilor M. A. și M. N., declarațiile inculpatului (f. 18-20 dup) - în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, alte înscrisuri.

În cursul judecății instanța a încuviințat proba testimonială cu audierea martorilor M. A. și M. N.. Având în vedere prevederile art. 383 al. 4 Cpp și dată fiind imposibilitatea audierii martorului M. A. – care este plecat în Anglia din anul 2009 fără a se cunoaște data întoarcerii (f. 29 dos. inst.) instanța, după punerea în discuția părților, a renunțat la audierea acestuia. A fost administrată proba testimonială cu audierea martorului M. N..

Deși legal citat, atât în procedură simplă cât și cu mandat de aducere, inculpatul M. C. nu s-a prezentat la judecată, din documentele comunicate la dosar reieșind că acesta muncește cu forme legale în Spania (f. 72-84 dos. inst.).

Analizând întregul material probator instanța a reținut că, în fapt, la data de 25.04.2009, în jurul orei 22.30, inculpatul M. C. a sustras dintru-un vestiar din localul Diesel situat în Piața Unirii din Cluj-N. 5 telefoane mobile, suma de 1.217 lei și un inel din argint marca Bvlgari, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.500 lei, recuperat parțial.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 al. 1 lit. g Cod penal 1969, care constituie legea penală mai favorabilă potrivit art. 5 Cp.

Săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa rezultă din întregul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declarația dată în cursul judecății de martorul M. N. (f. 47 dos. inst.) și cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat la urmărirea penală (f. 18-20 dup).

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal 1969, și în acest context de poziția sinceră a inculpatului din cursul urmăririi penale, de împrejurarea că acesta s-a împăcat cu toate părțile vătămate (B. S. I., B. I., Ț. A. T., N. J. L., M. A. M.) cu excepția părții vătămate Candoi A. G., împrejurare care va fi avută în vedere ca o circumstanță atenuantă judiciară în conformitate cu art. 74 al. 2 Cp 1969, de lipsa acestuia de la judecată și de motivul lipsei, de lipsa antecedenței penale (f. 56 dup), de gradul relativ redus de pericol social al infracțiunii care rezultă din modul facil de comitere a faptei și din împrejurarea că 4 din cele 6 părți vătămate nu s-au constituit părți civile, prejudiciul fiind recuperat parțial ca urmare a intervenției agentului de pază M. N. și a organelor de poliție.

F. de cele arătate, instanța în baza art. 208 al 1- 209 al 1 lit. g Cp 1969 cu aplic art. 74 al 2 – art. 76 lit. c Cp 1969 și art. 5 Cp l-a condamnat pe inculpatul M. C. la 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni ce constituie termen de încercare.

S-a pus în vedere inculpatului prev. art. 83 C.pen. 1969, referitoare la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 19/397 C.pr.pen s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Candoi A. G. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 600 lei despăgubiri pentru daune materiale.

S-a luat act că părțile vătămate B. S. I., B. I., Ț. A. T., N. P. J. și M. A. M. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. e Cp 1969 s-a confiscat de la inculpat suma totală de 1230 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârșirea faptei și care nu au fost restituite părților vătămate.

În baza art. 274 al. 1 Cpp a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., criticând sentinta apelată ca fiind netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună aplicarea unei pedepse într-un cunatum mai sporit, cu mentinerea modalitatii de individualizare a executării.

În motivare s-a arătat că desi s-a retinut în mod just circumstanta atenunată prevăzută de art. 74 al. 2 C.pen. fată de împrejurarea că s-a împăcat cu aproape toate părtile vătămate (mai puțin p. văt. Candoi A. G.), lipsa antecedentelor penale si gradul relativ redus al pericolului social al infractiunii, pedeapsa este insuficientă fata de valoarea prejudiciului si lipsa inculpatului de la judecată (chiar daca aceasta este justificată) si, în acelasi timp, ineficientă în a satisface atât scopul preventiv, cât și scopul punitiv al legii penale, cu atât mai mult cu cât, în prezent, furtul este cea mai frecventă infracțiune.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, Curtea reține că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond printr-o analiză completă si coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală si în faza judecătii, inclusiv pe baza declaratiilor inculpatului care a recunoscut-o întocmai. Totodată, încadrarea juridică dată faptei este legală, corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect stabilind prima instanța că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare.

Curtea de apel, constatând completa redare a stării de fapt, îsi însușeste aspectele reținute în hotărârea apelată, apreciind că nu impune reluarea acestora în decizia instanței de apel deoarece, pe de o parte, în etapa apelului nu au fost administrate probe noi care să atragă schimbarea situației de fapt, iar pe de altă parte, criticile sunt întemeiate pe greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului.

Cu privire la sanctiunea penală aplicată inculpatului, se impune a sublinia că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii și să evite în viitor comiterea unor fapte antisociale.

În acest sens, se reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea sancțiunii aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

Curtea observă că fapta comisă de inculpat se caracterizeaza de un grad de pericol social mediu spre scăzut, în aprecierea căreia se are în vedere faptul că susnumitul a comis fapta profitând de o conjunctură favorabilă, iar prejudiciul, recuperat aproape integral, este unul mediu.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, se remarcă vârsta acestuia de 27 ani, lipsa antecedentelor penale și posedă un loc de muncă stabil în afara tarii.

În contextul individualizării pedepsei nu poate fi omisă atitudinea sinceră, manifestată constant pe tot parcursul procesului penal si regretul manifestat, precum si faptul că procesul reeducare a început încă din cursul procesului penal, fapt dovedit prin aceea că a recuperat prejudicul cauzat aproape la toate părtile vătămate, împăcându-se cu acestea, mai putin reusind acest demers cu partea vătămată Candoi A. G. pe care nu a reusit să o contacteze.

F. de la considerentele de fapt și de drept expuse mai sus Curtea consideră că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins prin executarea pedepsei în cuantumul si modaliatea stabilită de instanța de fond, sanctiunea fiind proporțională cu fapta săvârșită si, în acelasi timp, justă raportat la persoana inculpatului, răspunzând exigențelor de represiune si prevenție.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen se va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză, iar solutia atacată se va mentine în totalitate ca fiind legală si temeinică.

În baza art. 272 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 130 lei onorariu partial pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 al. 3 C.proc.pen cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr. 423 din 02.04.2015 a Judecătoriei Cluj-N..

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 130 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. H. V. V. A.

GREFIER,

L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./16.11.2015

Jud.fond. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1379/2015. Curtea de Apel CLUJ