Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 1126/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1126/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1126/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1126/A/2015
Ședința publică de la 01 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – V. G.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin procuror – V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către partea responsabilă civilmente S.C. E. R. asigurare – REASIGURARE S.A. împotriva sentinței penale nr.686 din 22.05.2015 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul C. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. dat în dosarul de urmărire penală nr._/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al.2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 al. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. M., partea civilă B. A. asistată de avocat ales S. I. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind reprezentantul părții responsabile civilmente S.C. E. R. Asigurare – Reasigurare S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că partea responsabilă civilmente a transmis prin fax motive de apel prin care solicită diminuarea cuantumului daunelor morale acordate părții civile și respingerea obligației asiguratorului cu privire la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, s-a procedat la identificarea părților prezente, respectiv a inculpatului C. M. și a părții civile B. A..
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se respinge ca nefondat apelul părții responsabile civilmente împotriva sentinței penale nr.686 din 22.05.2015 a Judecătoriei Cluj-N. deoarece cuantumul daunelor morale, raportat la motivarea primei instanțe, este justificat, iar partea responsabilă civilmente suportă cheltuielile de judecată așa cum rezultă din textul de lege. D. urmare, întrucât nu există nicio motivare pentru dispunerea unei astfel de soluții, solicită a se menține hotărârea primei instanțe.
Inculpatul C. M. solicită să se mențină soluția primei instanțe.
Avocatul părții civile solicită respingerea apelului părții responsabile civilmente deoarece nu există un motiv rezonabil pentru diminuarea daunelor morale.
Inculpatul C. M., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 686 din 22.05.2015 a Judecătoriei Cluj-N., în baza art. 386 C. pr. pen. rap. la art. 5 alin. (1) C. pen., a fost admisă cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu cu privire la inculpatul C. M. din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. 1968.
În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen. rap. la art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. M., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 12 alin. (1) din L. nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rap. la art. 71 alin. (1) C. pen. 1968 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. 1968 (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C.pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.
În baza art. 81 alin. (1) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare.
În baza art. 82 alin. (1) C. pen. 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1968, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 404 alin. (2) C. pr.civ. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 C. pen. 1968 și 84 C. pen. 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 4 luni în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile în cursul termenului de încercare.
S-a constatat că S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză în baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./16/H16/DV nr._ emisă la data de 22.06.2012, valabilă de la 23.06.2012 până la 22.12.2012.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă B. A., C.N.P_, cu domiciliul în Mun. Aiud, .. 4, ., jud. A..
În temeiul art. 1357 alin. (1) din C. Civ. raportat la art. 1382 din C. Civ. și la art. 1391 alin. (1) C. Civ., coroborat cu art. 2.223 alin. (1) C. Civ. și cu art. 86 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord nr. 10, Global City Business Park, jud. I., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, C.U.I._, să plătească părții civile suma de 20.000 euro echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale.
A fost respinsă acțiunea civilă în rest, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 397 alin. (2) C. pr. pen. rap. la art. 249 – 254 C. pr. pen., a fost respinsă cererea părții civile de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., să achite suma de 290 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 240 lei a fost ocazionată de faza de urmărire penală iar cea de 50 lei de faza de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la activitatea infracțională a inculpatului
Astfel cum rezultă din declarațiile părții civile B. A. coroborate cu declarațiile inculpatului C. M. date atât în faza urmăririi penale cât și în cea a judecății, la data de 05.12.2012, în jurul orelor 16:40, inculpatul a condus autoutilitara marca FORD TRANSIT cu numǎrul de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N., dinspre . Apahida, pe banda a doua a sensului de mers de la dreapta la stânga iar în momentul în care a ajuns pe trecerea de pietoni din dreptul imobilului nr. 160, a accidentat-o pe persoana vătămată Bǎlan A. care se afla angajatǎ regulamentar în traversarea strǎzii pe marcajul trecerii de pietoni semnalizate prin indicator, leziunile corporale suferite de aceasta necesitând pentru vindecare un numǎr de 93-95 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din suplimentul de expertiză medico-legală nr. 237/II/b/3 din data de 17.01.2013 (f. 17,18 d. um. pen.).
Starea de fapt este confirmată de declarațiile date de către martorul C. M. ( f. 28-29 d.u.p.) coroborate cu declarațiile furnizate de către martorul Belovici G. (f. 32 d.u.p.), ambii aflați pe locurile din față în autoutilitara condusă de către inculpat.
În acest context, este de reținut că, așa cum se poate observa din cuprinsul declarațiilor constante ale inculpatului din cursul procesului penal, impactul dintre autoutilitara pe care o conducea și corpul părții civile a survenit în circumstanțele în care se deplasa în municipiul Cluj-N., pe . a doua bandă a sensului de mers, de la dreapta la stânga cu o viteză de aproximativ 60 km/h, în condiții meteorologice defavorabile, carosabilul fiind ud din cauza lapoviței care reducea vizibilitatea. De asemenea, era semiîntuneric iar iluminatul stradal nu era încă pornit. În paralel, pe prima bandă circulau în șir mai multe autovehicule grele motiv pentru care nu avea vizibilitate pe trotuarul din dreapta (f. 56 d.u.p.).
Dinamica producerii accidentului rezultă și din schița și fotografiile judiciare executate cu prilejul cercetării la fața locului ( f. 8-12 d. urm. pen. ).
În urma evenimentului menționat mai sus, a survenit vătămarea corporală a părții civile B. A., care a prezentat leziuni traumatice, care pot data din 05.12.2012 și care necesită pentru vindecare 93-95 zile de îngrijiri medicale, după cum s-a concluzionat în suplimentul la raportul de expertizǎ medico-legalǎ nr. 237/II/b/3 din 17.01.2013 (f. 17-18).
Relativ la încadrarea juridică dată faptei
Așa cum se poate observa din cuprinsul actului de sesizare, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în considerarea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din C. p. Pe de altă parte, trebuie relevat că, în cursul judecății, reprezentantul Ministerului Public a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. în fapta incriminată de art. 184 alin. (2) și (4) din C. pen. 1968.
Având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, precum și ansamblul elementelor ce vor fi evidențiate pe larg cu prilejul realizării procesului de individualizare a pedepsei și a modalității sale de executare, instanța apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) din C. pen. 1968, ca aplicare particulară a principiului legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 5 alin. (1) din C. pen., motiv pentru care va dispune în acest sens, în baza art. 386 alin. (1) din C. p. p.
Asupra infracțiunii săvârșite
Astfel cum prevede art. 184 alin. (1) din C. pen. 1968, Fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) și (2¹), care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, iar potrivit alin. (2) din cadrul aceluiași articol, Dacǎ fapta a avut vreuna dintre urmǎrile prevǎzute la art. 182 alin. (1) sau (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Pe de altǎ parte, este de relevat cǎ, așa cum reiese din reglementarea art. 182 alin. (1) din C. pen. 1968, la care trimite art. 184 alin. (2), vǎtǎmarea corporalǎ din culpǎ prezintǎ caracter agravat în mǎsura în care s-a produs o vǎtǎmare care necesitǎ pentru vindecare un numǎr de îngrijiri medicale mai mare de 60 de zile, iar conform art. 184 alin. (4) din C. pen. 1968, Fapta prevǎzutǎ la alin. (2), dacǎ este urmarea nerespectǎrii dispozițiilor legale sau mǎsurilor de prevedere arǎtate în alineatul precedent se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Așadar, în temeiul normelor de incriminare anterior menționate, răspunderea penală în considerarea săvârșirii unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă în forma agravată prevăzută de art. 184 alin. (2) raportat la art. 184 alin. (4) din C. p. 1968 poate fi antrenată numai în măsura în care sunt îndeplinite trei condiții de tipicitate: vătămarea corporală a unei persoane să fie săvârșită din culpa dovedită a agentului, leziunile cauzate să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale de peste 60 zile și fapta să fi fost comisă în urma nerespectării dispozițiilor legale sau măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, impunându-se așadar examinarea concretă a cerințelor amintite, pentru a se verifica măsura în care acestea ar fi întrunite în prezenta cauză. În fine, se impune, totodată, precizarea că elementul ce conferă un caracter agravat faptei incriminate de art. 184 alin. (2) și (4) din C. pen. 1968 este culpa profesională ce caracterizează activitatea inculpatului, în sensul că producerea urmării periculoase se datorează împrejurării că nu au fost respectate normele legale sau măsurile de prevedere care guvernau profesia, meseria sau activitatea concretă desfășurată.
Astfel, în ce privește vătămarea cauzată părții civile B. A., rezultă indubitabil aspectul că aceasta a fost provocată de către inculpat, în contextul în care acesta a condus autoutilitara în contact direct cu trupul victimei, proiectându-o la câțiva metri distanță și, mai mult decât atât, este îndeplinită și condiția relativă la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, atâta vreme cât din suplimentul de expertiză medico-legală nr. 237/II/b/3 din data de 17.01.2013 (f. 17,18 d. um. pen.) rezultă că B. A. a prezentat ca urmare a accidentului rutier din data de 05.12.2012 leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 93-95 de zile de îngrijiri medicale, așadar s-a produs rezultatul la care se referă art. 184 alin. (2) din C. p. 1968.
Totodată, instanța a constatat că este întrunită și condiția de tipicitate relativă la producerea vătămării cu ocazia desfășurării în concret a unei activități pentru care sunt impuse anumite norme de conduită, câtă vreme inculpatul se deplasa, la momentul evenimentului, cu autoutilitara ce îi aparține, conducerea vehiculelor pe drumurile publice fiind reglementată de O.U.G. nr. 195/2002, așa încât este justificată reținerea formei agravate de la art. 184 alin. (4) din C. p. 1968.
În consecință, ținând seama de precizările anterioare, cum nu poate fi negată nici existența raportului de cauzalitate dintre fapta inculpatului și rezultatul produs, respectiv vătămarea corporală a părții civile B. A., instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile de tipicitate, din prisma laturii obiective, a infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1968.
În ce privește culpa inculpatului, care trebuie să fi stat la baza producerii vătămării corporale părții civile, este de reliefat că vinovăția în forma menționată a fost reținută în ipoteza în care norma de conduită sau măsura de prevedere care impune sau interzice un comportament la un moment dat nu a fost respectată de către agent, rezultatul produs prezentând un caracter previzibil și evitabil pentru acesta, fiind necesar ca aprecierea conduitei autorului să fie realizată prin prisma agentului - model, un etalon obiectiv - subiectiv ce reunește anumite cerințe impuse persoanei care în concret desfășoară o anumită activitate, dar cu luarea în considerare a ansamblului circumstanțelor în care s-a acționat, față de aceste din urmă observații fiind relevant faptul că reglementarea conducerii vehiculelor pe drumurile publice s-a făcut prin O. U. G. nr. 195/2002, pentru constatarea culpei inculpatului în producerea vătămării părții civile fiind așadar necesară raportarea la conducătorul prudent și diligent, care manifestă atenție și grijă cu ocazia deplasării pe drumurile publice. Astfel, ținând seama de împrejurările concrete în care inculpatul circula cu autovehiculul, respectiv pe . mun. Cluj-N., o arteră aglomerată, în condiții speciale (lapoviță, semiîntuneric, vizibilitate laterală dreapta obturată de vehicule de mare tonaj în deplasare), se impunea ca acesta să manifeste o conduită preventivă, raportată la condițiile concrete de rulare pe drumul public, astfel încât să poată fi evitat orice pericol sau potențial obstacol. Deși inculpatul a invocat faptul că persoana vătămată s-a angajat în traversare fără să se asigure, având gluga trasă pe cap și vorbind la telefon, instanța apreciază că victimei nu îi poate fi imputată nicio culpă din moment ce se afla pe marcajul pietonal iar conducătorul autovehiculului aflat pe prima bandă a observat-o la timp și a oprit pentru a-i acorda prioritate.
În acest sens, instanța a constatat că în cauză sunt relevante prevederile art. 35 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, în temeiul cărora participanții la trafic trebuie să adopte un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor precum și ale 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 rep. Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului precum și cele prevǎzute în art. 72 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
Or, inculpatul nu s-a conformat îndatoririlor reglementate de lege deoarece chiar în condițiile de trafic evidențiate în cele ce preced, circula cu o viteză de aproximativ 60 km/h fără a prevedea, deși putea și trebuia, că există pietoni angajați pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată prin indicator, pe sensul său de mers.
Prin urmare, inculpatul nu a manifestat o conduită de natură a preîntâmpina atingerea adusă siguranței participanților la trafic survenind vătămarea părții civile, culpa producerii evenimentului rutier revenind în exclusivitate inculpatului care a frânat prea târziu pentru a evita impactul direct cu victima. Pe de altă parte, având în vedere locul în care s-a produs coliziunea, precum și aspectul că inculpatul nu a încetinit viteza mașinii până la limita necesară pentru a acorda prioritate de trecere părții civile, trebuie apreciat că este îndeplinită și cerința referitoare la previzibilitatea și evitabilitatea subiectivă a rezultatului, fiind certă împrejurarea că inculpatul și-a putut reprezenta elementul că, în contextul unei asemenea manevre, s-ar putea produce un accident grav, evitarea producerii urmăririi putându-se realiza dacă s-ar fi respectat normele legale referitoare la circulația pe drumurile publice și măsurile de prevedere impuse de conducerea preventivă, ceea ce nu s-a întâmplat, așa încât este întrunită, în cauza de față, forma de vinovăție a culpei fără prevedere, în sensul art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. p. 1968, deoarece inculpatul nu a prevăzut rezultatul acțiunii sale, deși putea și trebuia să îl prevadă.
Concluzionând, ținând seama de ansamblul precizărilor anterioare și cum prin activitatea inculpatului s-au cauzat vătămări corporale părții civile B. A., fiind îndeplinite condițiile de tipicitate stabilite de norma de incriminare, instanța a constatat că este probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) din C. pen. 1968.
Asupra individualizării pedepsei
În ce privește individualizarea pedepsei ce a fost aplicată de instanță în considerarea faptei săvârșite cu privire la partea civilă B. A., instanța a ținut seama, cu titlu preliminar, de împrejurarea că, față de dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) din C. p., fapta comisă de către inculpat, încadrată potrivit normei menționate, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar în baza art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1968, vătămarea corporală din culpă în forma agravată pe care acest text o incriminează este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, așadar limitele sancțiunii principale a închisorii sunt identice în cele două legi penale care trebuie avute în vedere în considerarea aplicării principiului legii mai favorabile, în temeiul art. 5 alin. (1) din C. p. Totuși, ținând seama de circumstanțele în care fapta a fost comisă, respectiv pe o arteră de circulație de obicei aglomerată, în condițiile unor condiții meteorologice defavorabile, precum și de rezultatul produs, anume leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 93-95 zile de îngrijiri medicale, ce au determinat puternice suferințe de natură fizică și psihică asupra victimei, se conturează un grad ridicat de pericol social al faptei săvârșite, așa încât instanța apreciază că în cauză nu ar putea fi nicidecum justificată aplicarea pedepsei cu amenda, iar relativ la modalitatea în care se poate realiza procesul de individualizare a executării pedepsei închisorii potrivit fiecăreia dintre legile succesive, instanța conchide că dispozițiile C. p. 1968 sunt mai favorabile în raport de situația concretă a inculpatului.
Astfel, deși art. 80 din C. p. reglementează posibilitatea renunțării la aplicarea pedepsei, în măsura în care sunt întrunite cerințele pe care acest text le reglementează, trebuie evidențiat că, având în vedere gravitatea infracțiunii comise, o atare modalitate de individualizare a pedepsei nu și-ar putea găsi aplicare în cauză, soluția adoptată în baza art. 396 alin. (3) din C. p. p. nereflectând ansamblul împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și nici urmarea survenită, iar circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură a imprima o concluzie diferită. Mai mult decât atât, instanța a constatat că, față de reglementarea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, astfel cum a fost realizată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. p., așa încât pericolul social nu se mai încadrează printre acestea, instituția renunțării la aplicarea pedepsei este similară celei la care se referă art. 18¹ din C. p. 1968, or față de particularitățile pe care le implică cauza de față, infracțiunea săvârșită de către inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat. Pe de altă parte, în determinarea legii penale mai favorabile, instanța observă că, în cuprinsul C. p. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, legiuitorul nu mai reglementează, ca modalitate de individualizare, suspendarea condiționată a executării pedepsei, la care se referă art. 81 din C. p. 1968, ci instituie o formă distinctă, anume amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83 din C. p., ce nu presupune o soluție de condamnare, după cum reiese din art. 396 alin. (4) din C. p. p. Totuși, deși circumstanțele personale ale inculpatului sunt favorabile și prezintă un caracter pozitiv, instanța apreciază că o asemenea împrejurare reprezintă un factor de normalitate într-o societate în care fiecare cetățean este ținut a respecta întocmai prescripțiile legii penale. Mai mult decât atât, în opinia instanței, având în vedere criteriile ce vor forma obiectul analizei în contextul stabilirii pedepsei ce urmează a fi aplicată, precum și ansamblul elementelor la care se referă art. 83 alin. (1) lit. d) din C. p., nu s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei, aceasta fiind necesară pentru a asigura conștientizarea inculpatului asupra gravității faptei comise, precum și a consecințelor antrenării răspunderii sale penale, astfel încât să se asigure respectarea strictă, în viitor, a dispozițiilor legii, inclusiv a celor care reglementează o conduită corespunzătoare în contextul deplasării pe drumurile publice. În fine, un element care nu poate fi omis de instanță în procesul de determinare a legii mai favorabile se referă și la împrejurarea că, așa cum rezultă din prevederile art. 85 alin. (1) din C. p., pe durata termenului de supraveghere a amânării aplicării pedepsei persoana în raport de care aceasta a fost dispusă este supusă, în mod necesar, unor măsuri stricte, instanța putând impune și unele dintre obligațiile la care se referă alin. (2) din cadrul aceluiași articol, or asemenea dispoziții nu se regăsesc în reglementarea suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 81 și urm. din C. p. 1968, iar regimul suspendării sub supraveghere instituit de art. 91 și urm. din C. p. este mult mai strict decât cel stabilit în ipoteza suspendării condiționate a executării pedepsei, în contextul reglementării anterioare.
Așadar, în baza art. 72 alin. (1) și (2) din C. p. 1968, în procesul de individualizare au fost luate în considerare criteriile reglementate de textul indicat: pe de o parte, trebuie să fie avute în vedere natura și limitele de pedeapsă stabilite de art. 184 alin. (4) din C. p. 1968 prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) din C. p. p., anume închisoarea de la 4 luni la 2 ani și, pe de altă parte, sunt relevante și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, precum și persoana inculpatului. Așadar, făcând aplicarea concretă a criteriilor de individualizare stabilite de legiuitor, instanța a constatat că fapta comisă prezintă un grad de pericol social ridicat, după cum se va arăta în continuare, acesta fiind argumentul care a orientat instanța în determinarea legii penale mai favorabile, în baza art. 5 alin. (1) din C. p. și a făcut necesară soluția de condamnare, în detrimentul celei de amânare la aplicarea pedepsei, potrivit art. 396 alin. (4) din C. p. p. Din această perspectivă, trebuie reliefat, mai întâi, că modul și împrejurările în care infracțiunea imputată inculpatului a fost comisă denotă o atingere considerabilă valorilor sociale ocrotite de lege, atâta timp cât coliziunea a avut loc în contextul în care victima era angajată regulamentar în traversarea străzii, pe marcaj pietonal semnalizat prin indicator, după cum chiar inculpatul a relevat în fața instanței, aspect confirmat și cu prilejul efectuării cercetării la fața locului și de declarațiile martorilor.
În al doilea rând, aceeași concluzie a unei periculozități sporite a faptei săvârșite se conturează și în momentul în care se ține seama de urmarea produsă prin comiterea infracțiunii, anume lezarea pronunțată a integrității corporale și a sănătății persoanei, de vreme ce partea civilă a suferit multiple vătămări, ce au necesitat perioade de spitalizare și recuperare, consecințele în plan fizic și psihic fiind importante, stabilindu-se că pentru vindecare erau necesare 93 – 95 de zile de îngrijiri medicale ( f. d. urm. pen. ). În fine, instanța a apreciat cǎ ansamblul aspectelor legate de persoana și conduita anterioarǎ a inculpatului, atât în societate, în general, cât și la locul de muncǎ, urmeazǎ a fi cuantificate în sensul orientǎrii pedepsei închisorii ce urmeazǎ a fi aplicatǎ cǎtre minimul special prevǎzut de art. 184 alin. (4) din C. p. 1968, prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. p. p., sens în care pedeapsa stabilitǎ va fi de 4 luni închisoare. Astfel, instanța observă că inculpatul deține în prezent un loc de muncă adecvat și nici nu a mai avut anterior vreun contact cu legea penală, manifestând, totodată, o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, acestea fiind elementele care, în procesul de individualizare, au orientat instanța în sensul determinării pedepsei principale prin raportarea sa către minimul special stabilit de norma de incriminare.
Cu privire la pedeapsa accesorie
Referitor la pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere împrejurarea că aceasta nu poate fi aplicată automat și în mod absolut, ca urmare a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, ci după cum a statuat Curtea de la Strasbourg în cauzele Hirst c. Marea Britanie ori S. și P. c. R., trebuie să fie avute în vedere mai multe elemente, printre care se numără gravitatea faptei săvârșite, persoana inculpatului ori circumstanțele cauzei, în toate situațiile fiind necesar un examen realizat în concret pentru a putea decide asupra aplicării unei pedepse accesorii. În acest sens, este de reținut, mai întâi, că periculozitatea infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ săvârșită de către inculpat este destul de ridicată, ținând seama de împrejurările concrete și de modalitatea în care a fost comisă fapta, respectiv în contextul în care partea civilǎ traversa în mod regulamentar drumului public, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată cu indicator, iar inculpatul a lovit-o în plin, producându-se un impact direct cu trupul părții civile și proiectarea victimei la câțiva metri distanță. În al doilea rând, chiar în condițiile în care circumstanțele legate de persoana inculpatului atestǎ un comportament anterior al acestuia ce prezintǎ caracter adecvat, la locul de muncǎ și în societate, totuși, fațǎ de urmarea efectiv produsă prin sǎvârșirea faptei, anume vǎtǎmarea corporală importantă suferitǎ de partea civilǎ, instanța a apreciat că se impune, în temeiul art. 71 alin. (1), (2) și (3) din C. p. 1968, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice și în funcțiile elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autoritǎții de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) din C. pen. 1968, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
Asupra individualizǎrii judiciare a executǎrii pedepsei
Astfel cum dispune art. 81 alin. (1) din C. p. 1968, suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi dispusă de către instanță în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lit. a) - c) ale textului anterior indicat, respectiv pedeapsa aplicată în considerarea infracțiunii săvârșite este închisoarea de cel mult trei ani sau amenda, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul în care ar fi incident art. 38 și, în fine, instanța să poată aprecia că scopul pedepsei poate fi în concret realizat și fără executarea efectivă a sancțiunii.
Față de particularitățile cauzei de față, instanța a constatat, mai întâi, că pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului în considerarea infracțiunii săvârșite este închisoarea de 4 luni, așadar este îndeplinită prima cerință necesară pentru dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate. În al doilea rând, trebuie observat că inculpatul nu a mai suferit anterior condamnări care sǎ fi atras angajarea rǎspunderii sale penale așadar este întrunită și cea de-a doua condiție anterior menționată. În fine, față de ansamblul aspectelor pe care le implică cauza de fațǎ, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi realizat și fără a se trece la executarea efectivă. Astfel, nu trebuie omis că, în pofida tuturor elementelor ce caracterizează infracțiunea comisă, stabilirea responsabilității penale și determinarea unei pedepse cu închisoarea pentru fapta imputată a reprezentat desigur un avertisment serios pentru inculpat, acesta conștientizând, în urma derulării procedurii împotriva sa, că se impune cu necesitate respectarea legii penale în orice situație, indiferent de circumstanțele concrete sau alte împrejurări favorabile ce ar putea fi invocate în sprijinul său. Mai mult decât atât, simpla aplicare a pedepsei cu închisoarea este de natură a crea în conștiința inculpatului, ținând seama de aspectele legate de persoana sa - anume că are o vârstǎ care indică maturitatea, cǎ este integrat în societate, având un loc de muncǎ stabil, respectiv cǎ a încercat sǎ depunǎ anumite eforturi pentru a înlǎtura urmǎrile produse prin comiterea infracțiunii având un comportament adecvat față de victimă și cǎ a manifestat o atitudine corectǎ și sinceră în cursul urmǎririi penale și al judecǎții - imaginea riscului la care se expune în ipoteza comiterii altor fapte prevăzute de legea penală, în cursul termenului de încercare, din perspectiva măsurilor ce ar fi luate într-o asemenea situație de către organele judiciare, anume determinarea pedepsei rezultante prin cumularea sancțiunilor aplicate. În acest context, instanța apreciază, așadar, cǎ angajarea rǎspunderii inculpatului, în cadrul raportului juridic penal de conflict, este de naturǎ a constitui un avertisment serios pentru acesta din urmǎ, în sensul orientǎrii conduitei sale potrivit legii penale, în sensul respectării valorilor sociale pe care aceasta le protejează, astfel cǎ scopul pedepsei va putea fi realizat chiar și fǎrǎ o executare efectivǎ.
În consecință, față de ansamblul aspectelor relevate, în baza art. 81 alin. (1) din C. p. 1968, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1968, determinând totodată un termen de încercare cu o durată de 2 ani și 4 luni, potrivit art. 82 alin. (1) din C. p. 1968, ce va curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) din C. p. 1968.
Ținând seama de modalitatea de individualizare a executării pedepsei astfel determinată, în baza art. 71 alin. (5) din C. p. 1968, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale aplicate, iar în temeiul art. 404 alin. (2) din C. p. p., a atras atenția inculpatului asupra împrejurărilor ce atrag revocarea suspendării condiționate, potrivit art. 83 și 84 din C. p. 1968.
Relativ la acțiunea civilă exercitată în procesul penal de cǎtre partea civilǎ B. A.
Așa cum rezultă din prevederile art. 1357 alin. (1) din C. Civ., Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, din examinarea prevederilor astfel redate rezultând împrejurarea că în vederea angajării răspunderii pe acest temei este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții: să existe o faptă ilicită, să se fi provocat un prejudiciu, să existe o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită și paguba produsă, respectiv să fie constatată vinovăția autorului, care poate îmbrăca nu numai forma intenției, ci și cea a imprudenței sau neglijenței, autorul urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) din C. Civ. Față de particularitățile prezentei cauze, este de observat că persoana vătămatǎ B. A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, potrivit art. 20 alin. (1) din C. p. p. ( f. 36 - 43 ), pretențiile sale fiind cuantificate la suma de 50.000 euro reprezentând daune morale, așa încât se impune a se examina, în raport de solicitǎrile pǎrții civile, măsura în care sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii delictuale a inculpatului, cu mențiunea că în cauză S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. are calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 86 din C. p. p. raportat la prevederile art. 2223 alin. (1) din C. Civ., în circumstanțele în care relativ la autoturismul condus de cǎtre inculpat la data evenimentului rutier fusese contractatǎ o poliță RCA, care se afla în perioada sa de valabilitate ( f. 51).
Asupra daunelor morale
Relativ la consecințele nefaste de natură nepatrimonială ce au fost cauzate părții civile ca urmare a săvârșirii infracțiunii, instanța a constatat cǎ, în baza art. 252 din C. Civ., Orice persoanǎ fizicǎ are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, printre care se numǎrǎ și sǎnǎtatea, respectiv integritatea sa fizicǎ și psihicǎ, iar potrivit art. 253 alin. (4) din C. Civ., care se referă la o modalitate particulară de apărare a drepturilor nepatrimoniale, ... persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei ilicite și prejudiciabile, așadar legiuitorul recunoaște, în prezent, în mod explicit, posibilitatea reparării unui prejudiciu moral prin mijloace patrimoniale, concretizate prin acordarea unor daune pentru atingerile aduse unor drepturi inerente personalității umane, cum este și cel la respectarea sǎnǎtǎții, a integritǎții fizice și psihice, fiind așadar acceptată posibilitatea acordării unei sume de bani drept compensație în considerarea unor aspecte dezagreabile pe care victima infracțiunii a fost nevoită să le suporte consecutiv leziunilor suferite prin sǎvârșirea faptei. Pe de altǎ parte, nu poate fi omis cǎ, în temeiul art. 1391 alin. (1) din C. Civ., În caz de vǎtǎmare a integritǎții corporale sau a sǎnǎtǎții, poate fi acordatǎ și o despǎgubire pentru restrângerea posibilitǎților de viațǎ familialǎ și socialǎ, daunele ce urmează a fi achitate fiind menite a compensa, în această situație, neajunsurile pe care fapta ilicită le-a determinat în privința unora dintre aspectele esențiale ale vieții private ale persoanei lezate, respectiv componenta familială și socială.
În ce privește întinderea concretă a daunelor ce pot fi acordate părții civile în cauza de față, ca urmare a faptei prevăzute de legea penală săvârșită de către inculpat, instanța apreciază că se impune determinarea sa globală, prin luarea în considerare a tuturor prejudiciilor suferite de aceasta ulterior atingerii integrității sale corporale, atât în plan fizic, cât și psihic, respectiv din prisma vieții sociale și de familie, fără ca elementele avute în vedere să aibă un caracter absolut, dată fiind dificultatea cuantificării efective a prejudiciului moral, desigur, aceasta fără ca daunele ce ar putea fi acordate să conducă la îmbogățirea injustă a părții civile pe seama inculpatului, care a fost oricum nevoit să suporte efectele nașterii raportului juridic penal de conflict sau a părții responsabile civilmente, chemată să răspundă în cauză în solidar cu autorul prejudiciului, potrivit art. 1382 din C. Civ.
Din această perspectivă, instanța a apreciat, mai întâi, că în discuție rămâne o atingere adusă integrității corporale și sănătății victimei care prezintă un caracter deosebit de grav, ținând seama de seriozitatea leziunilor constatate ulterior accidentului, care au necesitat pentru vindecare un număr de 93-95 de zile de îngrijiri medicale, așa cum reiese din suplimentul la Raportul de expertizǎ medico-legalǎ nr. 237/II/b/3 din 17.01.2013 (filele nr. 17-18). În același sens, trebuie observat că partea civilă a fost internată în unitatea spitalicească în perioada 06.12. - 12.12.2012 cu diagnosticul Politraumatism prin accident rutier (pieton). TCC grad I cu amnezie retrogradă. Plagă contuză occipitală. Fractură cominutivă ram iliopubian stg. Plagă excoriată cot stg. fiind vizate așadar zona vitală a capului dar și membrele victimei.
În al doilea rând, este de reținut că, în circumstanțele în care valoare socială protejată prin incriminarea faptei prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1968 este una importantă, consecințele efective ale vătămării suferite de partea civilă trebuie evaluate și prin raportare la durata de timp în care s-au manifestat, acestea nefiind limitate, în opinia instanței, la intervalul în care partea civilă a fost spitalizată, de vreme ce fracturile suferite necesită o perioadă mai îndelungată de recuperare. Astfel cum rezultă din înscrisurile medicale (f. 35), partea civilă a suferit o perioadă de 4 săptămâni de repaus la pat cu membrul inferior stâng în poziție proclivă, urmată de mobilizarea activă în fotoliu, la marginea patului timp de trei săptămâni și, ulterior, mobilizarea activă progresivă cu sprijin parțial pe membrul inferior stâng.
În al treilea rând, instanța a constatat că, în realitate, urmare a faptei comise de către inculpat, s-au determinat repercusiuni imediate esențiale și grave asupra integrității corporale a părții civile, după cum s-a învederat mai sus. Totodată, trebuie observat că, ulterior leziunilor suferite, partea civilă s-a văzut în situația de a suporta și alte consecințe nefaste în plan familial, profesional și social, de natură a afecta viața sa privată, din prisma faptului că, anterior, fiind o persoană tânără (25 ani), desfășura activități sociale și de muncă sistate pe durata necesară recuperării totale, fiind astfel afectate componente ale dreptului esențial la viață privată. Mai mult decât atât, posibilitățile concrete ale părții civile de a se bucura de plăcerile pe care le poate oferi o viață socială normală au fost afectate de vreme ce a fost imobilizată la pat timp de 7 săptămâni după care a fost necesar un proces de a învăța din nou să meargă.
Totuși, dincolo de neajunsurile de natură psihică resimțite de partea civilă ca urmare a leziunilor cauzate, raportat la perioada mai dificilă de recuperare, precum și la unele consecințe de ordin fizic ce se manifestă și în prezent (dureri la șederea prea mult în picioare sau în poziție șezândă) care au determinat, neîndoielnic, o modificare a resorturilor sale interioare, instanța constată pe baza relatărilor nemijlocite ale acesteia, că partea civilă s-a refăcut complet și că începând cu data de 03.04.2013 și-a reluat inclusiv activitatea de muncă.
Concluzionând, față de considerațiile anterioare, instanța a apreciat că se impune repararea prejudiciului moral resimțit de partea civilă pe calea acordării unei compensații, care să reflecte în mod real inconvenientele produse acesteia ca o consecință a săvârșirii faptei, sens în care a admis în parte acțiunea civilă, relativ la daunele morale pretinse și, în baza art. 1357 alin. (1) din C. Civ. raportat la art. 1382 din C. Civ. și la art. 1391 alin. (1) din C. Civ., coroborat cu art. 2223 alin. (1) din C. Civ. și cu art. 86 din C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., să achite părții civile B. A. suma de 20.000 euro în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale, aceasta reflectând, în opinia instanței, de o manieră adecvată, inconvenientele de ordin fizic și psihic resimțite de partea civilă după săvârșirea faptei prin care i-a fost lezată integritatea corporală.
A respins acțiunea civilă în rest, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea părții civile de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente
Instanța, analizând temeinicia acestei cereri prin prisma condițiilor imperative impuse de art. 249 – 254 C. pr. pen., constată că partea civilă nu a furnizat nicio probă în sprijinul existenței pericolului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunea ce constituie temeiul prezentei acțiuni penale și nici din oficiu nu au putut fi identificate. Prin urmare, cererea în discuție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile judiciare
În raport de cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de întreaga desfășurare a procesului penal, instanța a reținut culpa inculpatului în producerea acestora întrucât derularea procedurii a fost determinată de infracțiunea săvârșită și, în condițiile în care a pronunțat o soluție de condamnare, în temeiul 274 alin. (1) și (3) din C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., să achite suma de 290 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 240 lei a fost ocazionată de faza de urmărire penală, iar cea de 50 lei de faza de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel partea responsabilă civilmente S.C. E. R. ASIGURARE – REASIGURARE S.A. prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie reduse daunele morale acordate părții civile și înlăturarea obligării asiguratorului cu privire la plata cheltuielilor judiciare.
În motivele de apel societatea de asigurare a arătat că reparația privind daunele morale trebuie să fie una echitabilă, fără a ignora natura valorilor ocrotite, însă pe această cale să nu se asigure o îmbogățire fără justă cauză, întrucât s-ar denatura finalitatea acordării unor astfel de daune.
Referitor la plata cheltuielilor judiciare apelanta a arătat că, potrivit art.27 pct.7 din Ordinul nr.14/2011 asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă.
Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de societatea de asigurare, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond în mod întemeiat l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. ASIGURARE – REASIGURARE S.A. să plătească părții civile B. A. suma de 20.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.
Cu privire la daunele morale sunt de remarcat următoarele:
Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art.1357 din Codul civil, care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
În prezenta cauză este vorba de repararea unui prejudiciu de suferință, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care, s-a dispus și prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal.
Despăgubirile acordate de instanța de fond în prezenta cauză și care sunt considerate întemeiate de către Curte, au scopul de a alina suferința pricinuită părții vătămate în urma accidentului cauzat de inculpat.
Prin stabilirea daunelor morale la suma de 20.000 euro, Curtea apreciază că soluția va fi conformă, atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene.
În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și prejudiciul nepatrimonial încercat de partea vătămată, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Pe de altă parte, partea vătămată în urma accidentului cauzat de inculpat a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 93-95 zile de îngrijiri medicale, aceasta a fost internată într-o unitate sanitară în perioada 6 decembrie – 12 decembrie 2012, a fost imobilizată la pat cca. 4 săptămâni, fiindu-i afectată viața de familie, socială și profesională la o vârstă de doar 25 de ani, fiind imobilizată la pat și ulterior într-un fotoliu cca. 7 săptămâni, perioadă în care și-a pierdut instinctele privind deplasarea, ulterior fiind necesar un proces de a învăța din nou să meargă.
Referitor la înlăturarea obligației asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu inculpatul pe motiv că Ordinul nr.14/2011 nu prevede această obligației, este neîntemeiată.
Potrivit art.274 alin.3 C.p.p. partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Față de cele de mai sus instanța de fond în mod întemeiat l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, deoarece un ordin de ministru nu poate modifica o lege, care este superioară acestuia.
Având în vedere că, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat un număr de 93-95 zile de îngrijiri medicale în urma accidentului produs de inculpat, că a fost imobilizat la pat cca. 7 săptămâni și că după această perioadă a fost nevoită să învețe procesul de deplasare, fiind prejudiciată de satisfacțiile unei vieți sociale la vârsta de doar 25 de ani, suma de 20.000 euro stabilită de instanța de fond, cu titlu de daune morale, este în măsură să repare prejudiciul de natură nepatrimonială suferit de aceasta, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus apelul formulat de partea responsabilă civilmente împotriva sentinței penale nr.686 din 22 mai 2015 a Judecătoriei Cluj-N. urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 C.p.p. apelanta urmează să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. E. R. ASIGURARE – REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, ..10, Global City Business Park, jud. I., împotriva sentinței penale nr. 686 din 22.05.2015 a Judecătoriei Cluj-N..
Obligă pe apelantă să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
M. R. V. G. A. B. H.
Red.VG/SMD
3 ex./02.10.2015
Jud.fond. A. L.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1369/2012. Curtea... | Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
