Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1069/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1069/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1069/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr._ /2013

Cod operator date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ nr. 1069/A/2015

Ședința publică din 23 septembrie 2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: D. P.

JUDECĂTOR: I. - C. M.

GREFIER: N. N.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin

ROCUROR: D. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI și inculpatul - apelant B. D. A. împotriva sentinței penale nr. 513/10.12.2014, pronunțate de către Judecătoria Sighetu Marmației, în care inculpatul – apelant B. D. A., a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dat în dosarul de urmărire penală nr. 1473/P/2013, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. din 1969.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa inculpatul – apelant B. D. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 09 septembrie 2015, încheiere care este parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 513/10.12.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației, în temeiul art. 396 al.2 C.proc.pen. a fost condamnate inculpatul B. D. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 375 C. proc. pen și cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 375 C. proc. pen și cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 40 alin. 1 coroborat cu art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal din 1969 au fost contopite pedepsele principale stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 40 alin. 1 coroborat cu art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal din 1969 a fost contopită pedeapsa principală stabilită de 8 luni cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni stabilită prin sentința penală nr. 247 din 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 201/R din 26.07.2013 pronunțată de Tribunalul M., la care adaugă un spor de 4 luni, în final inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare, în regim de detenție.

S-a făcut plicarea art. 71-64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b din Cod penal

În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației nr. 1473/P/2013 din data de 17.04.2014 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 al. 1 din Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. ,,a” C.p din 1969.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, următoarea situație de fapt:

În data de 04.07.2013, inculpatul B. D. A., deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus mopedul marca Kimko cu nr. de înregistrare R. de Jos 020 pe străzile municipiului Sighetu Marmației, respectiv de pe . . nu purta cască de protecție, a fost urmărit și oprit de către organele de poliție rutieră. Întrucât nu deținea niciun document asupra sa, organele de poliție au efectuat verificări în bazele de date și au stabilit datele de identificare ale inculpatului și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În data de 30.07.2013 inculpatul B. D. A. a condus mopedul marca Kimko cu nr. de înregistrare Sighetu Marmației 438 din localitatea Vadu Izei spre municipiul Sighetu Marmației, iar pe . Marmației, întrucât depășise limita legală de viteză în localitate, a fost oprit de către organele de poliție rutieră. Întrucât nu deținea niciun document asupra sa, organele de poliție au efectuat verificări în bazele de date și au stabilit datele de identificare ale inculpatului și au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întregul material probatoriu administrat în cauză confirmă în totalitate starea de fapt descrisă mai sus. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a declarat că a urmat cursurile de școlarizare pentru obținerea permisului de conducere, însă nu a promovat examenul de obținere a permisului.

Situația de fapt descrisă a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:

Fapta nr. 1:

- proces-verbal acte premergătoare (f. 7 d.u.p);

- proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 8 d.u.p);

- proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 9 d.u.p);

- declarație martor C. N. F. (f. 26 d.u.p);

- declarația inculpatului B. D. A. (f. 10-19 d.u.p);

- cazier judiciar (f. 20-21 d.u.p);

- adresă I.P.J. Maramureș Serviciul Rutier (f. 23 d.u.p );

Fapta nr. 2:

- proces-verbal acte premergătoare (f. 29 d.u.p);

- proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 30 d.u.p);

- proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 31 d.u.p);

- declarație martor C. P. (f. 37 d.u.p);

- declarația inculpatului B. D. A. (f. 33-35 d.u.p);

- cazier judiciar (f. 36-37 d.u.p);

- adresă I.P.J. Maramureș Serviciul Rutier (f. 32 d.u.p );

Pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației dosarul a fost înregistrat la data de 24.04.2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 04.07.2013, inculpatul B. D. A., deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus mopedul marca Kimko cu nr. de înregistrare R. de Jos 020 pe străzile municipiului Sighetu Marmației, respectiv de pe . . nu purta cască de protecție, a fost urmărit și oprit de către organele de poliție rutieră, care, în urma verificărilor effectuate, au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În data de 30.07.2013 inculpatul B. D. A. a condus mopedul marca Kimko cu nr. de înregistrare Sighetu Marmației 438 din localitatea Vadu Izei spre municipiul Sighetu Marmației, iar pe . Marmației, întrucât depășise limita legală de viteză în localitate, a fost oprit de către organele de poliție rutieră, care, în urma verificărilor effectuate, au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În drept, fapta inculpatului B. D. A., care, în ziua de 04.07.2013 și 30.07.2013, a condus mopedele marca Kimko cu nr. de înregistrare R. de Jos 020 și marca Kimko cu nr. de înregistrare Sighetu Marmației 438 pe drumurile publice, fără a deține permie de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

Sub aspectul laturii obiective, acțiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 Cod penal.

Urmarea imediată a acestei acțiuni a constat în starea de pericol pe care a reprezentat-o conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în condițiile anterior menționate, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și din declarația dată în fata instanței de judecată, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită cu intenție directă în conformitate cu art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia.

La termenul de judecată din data de 13.11.2014, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 375 C.p.p., conform cărora poate recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului și poate solicita instanței ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește, ipoteză în care beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, inculpatul învederând instanței că solicită aplicarea dispozițiilor art. 375 C.p.p., arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, instanța procedând la audierea acestuia.

La individualizarea pedepsei instanța a făcut mai întâi aplicarea dispozițiilor art. 375 din Codul de procedura penală, având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată și a dorit ca judecata sa aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le-a însușit, astfel încât a redus limitele de pedeapsa prevăzute de lege cu o treime, pentru fapta prevăzută de art. 335 Codpenal.

În conformitate cu prevederile art. 72 din Codul penal, la alegerea și individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere: dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsa fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere aceste considerente instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 Cod penal, cu aplicarea art. 375 C.pen, cu aplicarea art. 5 C. pen. la câte 8 luni închisoare.

În baza art. 5 din NCP, comparând regulile incidente în materia concursului real de infracțiuni (stabilite de art. 33 și 34 din vechiul cod penal raportat la art. 38, art. 39 din noul cod penal), instanța a reținut că este mai favorabilă reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor vechiul cod penal privind concursul real de infracțiuni, astfel că, în baza art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b din Codul Penal a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii 8 luni închisoare.

Instanța de fond a reținut, din cuprinsul fișei de cazier judiciar a inculpatului, că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni sprin prin sentința penală nr. 247 din 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 201/R din 26.07.2013 pronunțată de Tribunalul M..

Astfel, făcând aplicarea art. 40 alin. 1 coroborat cu art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal din 1969 a contopit pedeapsa principală stabilită de 8 luni cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni stabilită prin sentința penală nr. 247 din 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 201/R din 26.07.2013 pronunțată de Tribunalul M., la care a adăugat un spor de 4 luni, în final inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare, în regim de detenție.

Potrivit art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit b) C.pen.

Astfel, în lumina principiilor stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (S. și P. contra României) care nu sunt compatibile cu aplicarea automată, prin efectul legii, a pedepsei accesorii, față de gravitatea infracțiunii, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.b) C.pen.

Prin raportare la hotărârea Hirst contra Marii Britanii prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor condamnaților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind încălcat art. (3) din Protocolul nr. 1 al Convenției, instanța apreciază că, întrucât nu există o legătură între interzicerea dreptului de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a inculpatului, nu se impune aplicarea inculpatului a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C.pen. De asemenea, având în vedere că infracțiunile în discuție nu au nicio legătură cu aspectele referitoare la exercitarea funcției ori profesiei sau cu cele legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune nici interzicerea pentru inculpat a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. c, d si e C.pen

Instanța a apreciatcă aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 61 alin. 1 teza a II a si lit. b, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publica ori exercițiul autorității.

Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.c, d si e.

De asemenea instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și prin urmare nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a I a.

Instanța a avut în vedere în baza art. 414 alin. 3 din Codul de procedura penală, decizia 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție date în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței in funcție de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 din Codul penal.

Instanța a avut în vedere, de asemenea, hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauză S. și P. conform căreia interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții familiale, precum și hotărârea pronunțata de Curtea Europeană a drepturilor Omului în cauza Hirst c. Marii Britanii conform căreia „interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenție”.

În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei au declarat apel în termenul legal P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI și inculpatul B. D. A..

În motivarea apelului parchetului se arată că sentința pronunțată de către instanța de fond este nelegală întrucât, prima instanță avea obligația de a nu combina prevederile din legile succesive. Astfel, instanța a reținut că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, însă fără a califica cele două infracțiuni în prevederile art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv în reglementarea anterioară datei de 01.02.2014, chiar dacă limitele de pedeapsă sunt identice.Mai mult, la încadrarea juridică dată faptelor instanța de fond trebuia să rețină că inculpatul – apelant a săvârșit infracțiunile în condițiile recidivei post condamnatorii, deoarece prin sentința penală nr. 211/20.06.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă prin decizia penală nr. 1684/R/28.11.2012 a Curții de Apel Cluj, acesta a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu executare în condițiile art. 71 C.pen. din 1969, fiind arestat la data de 29.11.2012 și liberat condiționat la 17.05.2013, rămânându-i un rest de executat de 188 zile. Deoarece faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în interiorul termenului de încercare de 188 zile, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra incidenței prevederilor art. 61 alin. 1 C.pen. din 1969, fapt ce impune soluția de revocare a liberării condiționate a restului rămas de executat de 188 zile.

Ca atare se solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului – apelant pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, aplicarea legii mai favorabile ca fiind vechiul cod și în raport de pedepsele anterioare respectiv restul de 188 de zile și pedeapsa de 2 ani și 6 luni urmând să fie revocată conform art.61 C.p. stabilind pentru executare pedeapsa cea mai mare respectiv de 2 ani și 6 luni la care se poate adăuga un spor iar din pedeapsa rezultantă trebuind să se deducă perioada de pedeapsă executată începând cu data de 7 august 2013 până la data de 12.11.2013.

Inculpatul a motivat în scris apelul declarat în sensul că hotărârea este nelegală pentru că nu au fost deduse corespunzător perioadele executate, nu au fost contopite corect pedepsele și nici sporul aferent astfel că în concluzie se solicită efectuarea operațiilor juridice corecte și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelurile declarate în cauză sunt fondate.

Instanța de fond ca urmare a poziției procesuale adoptate de către inculpat a acordat eficiență disp. art.375 C.p.p. referitoare la recunoașterea vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Au fost administrate în cursul urmăririi penale următoarele probe utile, pertinente și concludente respectiv: proces-verbal acte premergătoare (f. 7 d.u.p); proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 8 d.u.p); - proces-verbal d e constatare a infracțiunii (f. 9 d.u.p); declarație martor C. N. F. (f. 26 d.u.p); declarația inculpatului B. D. A. (f. 10-19 d.u.p); cazier judiciar (f. 20-21 d.u.p);- adresă I.P.J. Maramureș Serviciul Rutier (f. 23 d.u.p );- proces-verbal acte premergătoare (f. 29 d.u.p);- proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 30 d.u.p);- proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 31 d.u.p);- declarație martor C. P. (f. 37 d.u.p);- declarația inculpatului B. D. A. (f. 33-35 d.u.p); - cazier judiciar (f. 36-37 d.u.p);- adresă I.P.J. Maramureș Serviciul Rutier (f. 32 d.u.p ), a reținut o starea de fapt conformă cu realitatea iar încadrările juridice ale faptelor intrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere fără permis însă deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea acestor infracțiuni în concordanță cu prevederile art.335 alin.1 C.p. în mod eronat instanța de fond a reținut această calificarea juridică deoarece acordând eficiență disp. art.5 C.p. referitoare la legea penală mai favorabilă aceste fapte trebuiau încadrate conform art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 astfel că sub acest aspect apelurile declarate sunt fondate.

Ca și stare de fapt în esență s-a reținut că inculpatul B. D. A., în zilele de 04.07.2013 și 30.07.2013, a condus mopedele marca Kimko cu nr. de înregistrare R. de Jos 020 și marca Kimko cu nr. de înregistrare Sighetu Marmației 438 pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere prev. art.72 C.p., dispozițiile art. 375 din Codul de procedura penală, deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată și a dorit ca judecata sa aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le-a însușit, astfel încât a redus limitele de pedeapsa prevăzute de lege cu o treime, pedepsele aplicate de câte 8 luni închisoare fiind just dozate, precum și persoana inculpatului care se află în stare de recidivă postcondamnatorie impunându-se revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 188 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1684/2012 a Curții de Apel Cluj.

Și referitor la reținerea stării de recidivă postcondamnatorii urmează să se acorde eficiență legii penale mai favorabile care este Vechiul Cod penal adică prev. art.37 lit.a C.p. din 1969 iar referitor la revocarea liberării condiționate a restului rămas de executat de 188 de zile trebuia să se constate incidența prev. art.61 alin.1 din Codul penal din 1969.

De asemenea deși instanța a analizat ultima condamnare a inculpatului respectiv cea de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare conform art.71 C.p. din 1969 dispusă prin sentința penală nr.247/21 martie 2013 a Judecătoriei Târgu M. rămasă definitivă prin decizia penală nr.201 /R/26 iulie 2013 a Tribunalului M. în baza căreia a fost arestat la data de 7 august 2013 și liberat condiționat la data de 12.11.2013 rămânându-i un rest de executat de 268 de zile nu a constatat că fapta din 4 iulie 2013 este concurentă în raport de această condamnare, iar fapta din 30 iulie 2013 a fost comisă de inculpat în condițiile art.37 lit.a C.p. din 1969 respectiv după rămânerea definitivă a acestei hotărâri și înainte de a fi arestat.

Tot în virtutea disp. art.5 C.p. referitoare la Legea penală mai favorabilă instanța de fond trebuia să facă aplicarea disp, art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b din V.C.p. referitoare la condițiile concursului real de infracțiuni, art.36 alin.3 V.C.p. referitoare la deducerea perioadei executate precum și a disp. art.39 alin.1 V.C.p. referitoare la contopirea pedepselor în caz de recidivă și în consecință a operațiilor juridice aferente .

În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelurile declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI și a inculpatului B. D. A. împotriva sentinței penale nr. 513/10.12.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o va desființa în latura penală și judecând în această limită va dispune condamnarea inculpatului B. D. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare șiconducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 – 34 și art. 39 din vechiul Cod penal va contopi pedepsele principale stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 V.C.P. va dispune revocarea liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 188 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1684/2012 a Curții de Apel Cluj și contopește acest rest cu pedeapsa de 8 luni închisoare, executând-o pe cea mai grea de 8 luni închisoare.

Se va constata că infracțiunile vizate de art. 86 din OUG nr. 195/2002 sunt concurente cu faptele săvârșite și reținute prin s.p. nr. 247/2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 201/2013 a Tribunalului M., astfel că va contopi pedeapsa de 8 luni închisoare cu 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni, inculpatul executând în final 2 ani și 10 luni în regim de detenție.

Se va face aplicarea art. 71- 64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b din Cod penal.

Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de către inculpat începând cu 07 august 2013 – 12 noiembrie 2013.

Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise, antecedența penală a inculpatului care persistă în comiterea de fapte antisociale astfel că executarea în regim de detenție este oportună.

Cheltuielile judiciare, în apelurile promovate, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI și a inculpatului B. D. A. împotriva sentinței penale nr. 513/10.12.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o desființează în latura penală și judecând în această limită:

Condamnă pe inculpatul B. D. A., fiul lui A. și I., născut la 12.06.1992 în Sighetu Marmației, județ Maramureș, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, posesor al C.I. . nr._, CNP_, domiciliat în Sighetu Marmației, ./52, județ Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare;

-conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 – 34 și art. 39 din vechiul Cod penal contopește pedepsele principale stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 V.C.P. revocă liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 188 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1684/2012 a Curții de Apel Cluj și contopește acest rest cu pedeapsa de 8 luni închisoare, executând-o pe cea mai grea de 8 luni închisoare.

Constată că infracțiunile vizate de art. 86 din OUG nr. 195/2002 sunt concurente cu faptele săvârșite și reținute prin s.p. nr. 247/2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 201/2013 a Tribunalului M., astfel că va contopi pedeapsa de 8 luni închisoare cu 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni, inculpatul executând în final 2 ani și 10 luni în regim de detenție.

Face aplicarea art. 71- 64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b din Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 07 august 2013 – 12 noiembrie 2013.

Cheltuielile judiciare, în apelurile promovate, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,GREFIER,

D. P. I. – C. M. N. N.

Red.ICM/SMD

3 ex./25.09.2015

Jud.fond. S. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1069/2015. Curtea de Apel CLUJ