Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 177/2016. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 177/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 177/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ nr. 177/A/2016

Ședința publică din data de 10 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P.

JUDECĂTOR: V. G.

GREFIER: N. N.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentant prin procuror: D. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de către partea civilă M. O. I., inculpatul – apelant C. S. A. și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA G. împotriva sentinței penale nr. 580/06.04.2015, pronunțate de către Judecătoria G., în dosar nr._, în care inculpații T. H. C. și C. S. A. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria G., dat în dosarul de urmărire penală nr. 1752/P/2012, după cum urmează:

- inculpatul T. H. C. pentru săvârșirea faptei prev. de art. 250 alin. 5 raportat la art. 258 alin. 1 din C. pen.;

- inculpatul – apelant C. S. A., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 182 alin. 2 din C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 83 alin. 1 și 4 din C. pen.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar, în data de 10 februarie 2016, din partea părții civile M. O. I., prin apărător ales, concluzii scrise.

De asemenea, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 20 ianuarie 2016, încheiere care este parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față,

Prin sentința penală nr. 580 din 6 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei G., în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen a fost achitat inculpatul T. H. C., porecla “Boxi”, fiul lui D. V. și C. A., născut la data de 06.07.1977 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în mun. G., ., ., posesor al CI ., nr._ eliberat de SPCLEP G., CNP_, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, divorțat, studii superioare, referent de specialitate la DGASPC Cluj unitate de tip familial G., fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de - art. 250 alin. 5 rap. la art. 258 alin. 1 din C. pen. anterior.

A fost condamnat inculpatul C. S. A., porecla “L.”, fiul lui I. S. și A., născut la data de 14.10.1979 în mun. G., jud. Cluj, domiciliat în mun. G., ., ., posesor al CI ., nr._ eliberat de SPCLEP G., CNP_, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, studii școala profesională, calificare barman-ospătar, fără ocupație, recidivist, la următoarea pedeapsă:

- 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vatamare corporala prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a Cod penal actual cu aplicarea art. 5 Cod Penal actual..

În baza art. 88 alin. (1), C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării executarii pedepsei de 1 an și 4 luni inchisoare aplicata inculpatului, prin sentința penală nr. 1617 din 11.10.2010 a Judecătoriei G. definitivă la data de 26.10.2010, urmând ca aceasta să fie executată alături de prezenta, inculpatul– urmând a executa 4 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. O. I., și a fost obligat inculpatul C. S. A., la plata către partea civilă M. O. I. a următoarelor sume:

-4.500 lei cu titlu de daune materiale, suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii effective

-10.000 Lei cu titlu de daune morale, suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii effective

- 270,90 Lei către partea civilă S. de Ambulanță al Județului Cluj – suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii effective

- 1.660,58 Lei către partea civilă S. C. de Urgență Cluj– suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii efective

- 75,93 Lei către partea civilă S. M. G. – suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii efective

- A fost obligat inculpatul C. S. A. la plata către partea civilă M. O. I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei.

In baza art. 275 alin 1, 2 C.proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata catre stat sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. P. M. C..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria G. nr. 1752/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților T. H. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. 5 rap. la art. 258 alin. 1Codul penal anterior, și C. S. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. 2 din C. pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) din C. pen., cu aplic. art. 83 alin. 1, alin. 4.

S-a reținut că inculpatul T. H. C. care, la data de 26.12.2012 în jurul orelor 03⁰⁰, în calitate de funcționar - angajat ca agent de pază la . Cluj-N., aflat exercitarea atribuțiilor de serviciu la obiectivul Club Park Place Bunești, în timp ce se afla lângă ușa de acces în discotecă a lovit-o în mod repetat cu pumnii în față pe partea vătămată M. O. I., cauzându-i infirmitate fizică permanentă și sluțire (. oaselor craniului și ale feței, avulsia a 9 dinți, alte leziuni).

.S-a reținut că inculpatul C. S. A., la data de 26.12.2012 în jurul orelor 03⁰⁰, în timp ce se afla lângă ușa de acces în Club Park Place Bunești a lovit-o cu pumnul în gură pe partea vătămată M. O. I., cauzându-i infirmitate fizică permanentă și sluțire (. oaselor craniului și ale feței, avulsia a 9 dinți, alte leziuni).

În faza cercetării judecătorești a fost audiat, partea vătmată M. O. I., f.86 și au fost audiați martorii R. R. f. 87, C. R. I. f.88, M. I. A. f.89, M. E. f.90, B. H. C. f.91, O. M. E. f. 92, C. S. I. f. 93, Z. R. I. f.94, Z. G. f.95, C. E. f.102 și M. A. f.103..

Analizand materialul probator al cauzei, s-a reținut că În seara de 25.12.2012 partea vătămată M. O. I. s-a deplasat de la domiciliul din satul Dăbâca, ., la Restaurantul Paloma din satul Nima, . Cluj, unde era organizată o petrecere cu lăutari și unde partea vătămată s-a întâlnit cu mai mulți prieteni din Dăbâca și Cluj-N., printre care martorii M. I. A., S. D. L. M., C. R. I. etc.

În Restaurantul Paloma, la o altă masă, se afla inculpatul F. E. C. (domiciliat în satul Salatiu, . era însoțit de mai mulți prieteni din municipiul G., printre care inculpatul C. M. V. (audiat inițial în prezenta cauză în calitate de martor și cercetat ulterior pentru mărturie mincinoasă) și martorul B. A. G..

În timpul petrecerii, martorul F. E. C. și tinerii din grupul său au făcut dedicații muzicale, care erau anunțate la microfon de către lăutar, astfel că partea vătămată M. O. I. și prietenii săi cunoșteau la momentul respectiv despre inculpatul F. E. C. că se numește ”Edy” și că este șofer pe un microbus care efectuează transport de persoane pe ruta G. - Cluj-N. (sau localitățile învecinate).

La un moment dat, martorul F. E. C. (Edy) a invitat-o la dans pe martora S. D. L. M. (tânăra care făcea partea din grupul părții vătămate M. O. I.). A intervenit martorul M. I. A. (prietenul lui S. D. L. M.), iar între martorul F. E. C. (Edy) și martorul M. I. A. a avut loc o altercație.

Pentru ca situația tensionată să nu degenereze, partea vătămată M. O. I. și prietenii săi M. I. A., S. D. L. M. și C. R. I. au părăsit Restaurantul Paloma și s-au deplasat la Club Park Place din satul Bunești, FN, .>

În aceeași noapte de 25/26.12.2012 în Club Park Place Bunești (local care funcționează în cadrul . G.) era în desfășurare o discotecă la care participau peste 1.000 de persoane, mare parte dintre clienți aflându-se în incinta localului, iar câțiva se aflau afară, în curtea exterioară. Administratorul . G. și al Club Park Place Bunești - martorul Z. G., se afla într-o dependință a Clubului (dormea), iar fiul său - martorul Z. R. I., care se ocupa efectiv de administrarea discotecii, era prezent în local în zona meselor VIP.

În holul (culoarul) dintre ușa de acces și incinta efectivă a Club Park Place Bunești se aflau doi angajați ai . G.: martorul O. M. E. - cunoscut cu porecla ”C.” (audiat inițial în prezenta cauză în calitate de martor și cercetat ulterior pentru mărturie mincinoasă) și inculpatul C. S. I. - angajat ca vânzător la un magazin cu produse electrice aparținând . G. (audiat inițial în prezenta cauză în calitate de martor și cercetat ulterior pentru mărturie mincinoasă), aceștia desfășurându-și activitatea la discotecă în mod ocazional, când erau solicitați de către administrator. Inculpatul C. S. I. se afla în dreptul unui pupitru și încasa banii de la clienții care intrau în Club, iar martorul O. M. E. (C.) se afla în apropiere de C. S. I. și aplica o ștampilă pe mână clienților care au plătit biletul de intrare.

În Club Park Place Bunești, ordinea și liniștea erau asigurate de doi agenți de pază: martorul B. H. C. și inculpatul T. H. C. – ambii fiind angajați ai societății de protecție și pază . Cluj-N., societate cu care . G. avea încheiat un contract de prestări servicii. Inculpatul T. H. C. purta echipamentul specific de culoare neagră și avea sectorul de activitate în zona de acces în Club, iar martorul B. H. C. se afla în capătul opus al incintei Clubului.

Inculpatul T. H. C. a fost angajat la . Cluj-N. pe baza contractului de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 1121/27.10.2010, înregistrat la ITM Cluj cu nr._ din 28.10.2010, ca agent de pază, cu program de muncă de 2 ore/zi (10 ore/săptămână), atribuțiile de serviciu fiind prevăzute în fișa postului - anexă la contract, semnată de inculpat la data de 27.10.2010. În fișa postului, la obiectivul postului este menționat că rolul unui agent de pază este de a proteja proprietatea și persoanele, iar printre atribuțiile principale este și aceea de a nu acționa în forță decât dacă toate celelalte metode și procedee nu au dat rezultate sau atunci când acțiunile de atac se săvârșesc prin surprindere. Contractul de muncă al inculpatului T. H. C. a fost desfăcut la data de 18.03.2013, prin acordul părților, conform deciziei nr. 53 din 18.03.2013 a . Cluj-N..

Potrivit Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, paza și protecția sunt activități desfășurate prin forțe și mijloace specifice, în scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezeaza dreptul de proprietate, existenta materială a acestora, precum și a protejării persoanelor impotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizica sau sănătatea și se realizează inclusiv prin societățile specializate de pază și protecție. Personalul cu atribuții de pază al acestor societăți se compune din agenți de pază și alte categorii de personal. Potrivit art. 47 și art. 48 din Legea 333/2003, personalul de pază este obligat să cunoască și să respecte îndatoririle ce-i revin, fiind direct răspunzător pentru paza și integritatea obiectivelor, bunurilor și valorilor încredințate. În timpul serviciului, personalul de pază este obligat să păzească obiectivul, bunurile și valorile nominalizate în planul de pază și să asigure integritatea acestora; să oprească și să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârșit infracțiuni sau alte fapte ilicite în obiectivul păzit, pe cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracțiunilor flagrante, să oprească și să predea poliției pe făptuitor, bunurile sau valorile care fac obiectul infracțiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru conservarea ori paza lor, întocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor măsuri, să încunoștințeze de îndată șeful său ierarhic și conducerea unității beneficiare despre producerea oricărui eveniment în timpul executării serviciului și despre măsurile luate, să execute în raport de specificul obiectivului sarcinile care i-au fost încredințate potrivit planului de pază, să respecte consemnul general și particular al postului. Potrivit Anexei nr. 1 (Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2003) la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2003 și Anexei nr. 2 la Normele metodologice, în efectuarea serviciului, personalul de pază este obligat să consemneze activitățile desfășurate, potrivit atribuțiilor ce îi revin, folosind Registrul de evenimente

În interiorul și în exteriorul Club Park Place Bunești erau amplasate mai multe camere de luat vederi, sistemul de supraveghere video fiind administrat de . D., pe bază de contract încheiat cu . G..

După ce au ajuns la Club Park Place Bunești, partea vătămată M. O. I. și martorii M. I. A. și S. D. L. M. au intrat în discotecă, iar martorul C. R. I. a rămas în curte, în zona ușii de acces. Inițial, părții vătămate M. O. I. i-a fost interzis accesul în discotecă de către martorul O. M. E. (C.) - angajatul care aplica ștampila clienților la intrare și de către inculpatul T. H. C. (agentul de pază de la .) deoarece partea vătămată se afla sub influența alcoolului și avea o sticlă în mână, iar pătrunderea clienților în local cu băutură era interzisă. D. ce a renunțat la sticla cu alcool, angajații discotecii i-au permis părții vătămate M. O. I. accesul în local.

În aceeași noapte, inculpatul F. E. C. (Edy) și prietenii săi – inculpatul C. M. V. și martorul B. A. G. au plecat de la Restaurantul Paloma din Nima și s-au deplasat la Club Park Place Bunești. În local, martorul C. M. V. s-a despărțit de prietenii săi, rămânând la mesele amplasate pe un podium, vis-à-vis de colțul barului unde se servesc clienții (dinspre culoarul de ieșire din local), la aproximativ 2-3 m de acesta, iar martorul F. E. C. (Edy) și martorul B. A. G. s-au deplasat împreună până la baie, care este situată în partea opusă ușii de acces în club, la o distanță de circa 10-15 m (lățimea localului).

Tot în noaptea de 25/26.12.2012 printre clienții Club Park Place Bunești se afla și inculpatul C. S. A., care este prieten bun cu inculpatul T. H. C. (agentul de pază de la .), ambii locuind în municipiul G. și frecventând de mulți ani aceeași sală de sport. Inculpatul C. S. A. (cunoscut în G. cu porecla L.) era în relații de dușmănie cu administratorul Club Park Place Bunești – martorul Z. R. I., datorită unor incidente violente în care a fost implicat inculpatul C. S. A. (L.) anterior, în Club Park Place Bunești.

Martorul R. R. și M. P. V. (audiați inițial în prezenta cauză în calitate de martori și cercetați ulterior pentru mărturie mincinoasă) au domiciliul în municipiul G. și sunt prieteni cu inculpatul T. H. C. (agentul de pază de la .), frecventând împreună aceeași sală de sport. În noaptea de 25/26.12.2012, în jurul orelor 03⁰⁰ martorul M. P. V. se afla în exteriorul Clubului, la distanța de 2-3 metri de ușa de accces, iar martorul R. R. se afla în Club, în zona meselor VIP, la o distanță de circa 10 m de ușa de acces.

În jurul orelor 03⁰⁰, inculpatul F. E. C. (Edy) a ieșit de la baie împreună cu martorul B. A. G. și i-a observat la circa 2-3 metri de colțul barului unde se comandă băuturi (dinspre holul de accces în Club) pe martorul M. I. A. și S. D. L. M.. În același timp, partea vătămată M. O. I. a ajuns lângă prietenii săi M. I. A. și S. D. L. M., venind dinspre bar, unde din cauza aglomerației, nu a reușit să-și comande băutură.

Inculpatul F. E. C. i-a recunoscut pe M. I. A. și pe S. D. L. M., și-a amintit de conflictul avut cu M. I. A. cu puțin timp înainte, în Restaurantul Paloma din Nima, s-a apropiat de el cu o atitudine agresivă și l-a abordat verbal. Cei doi s-au tras de haine și s-au împins reciproc, în jurul lor strângându-se imediat mai mulți tineri și creându-se o învălmășeală.

Incidentul a fost observat imediat de către inculpatul T. H. C. (agentul de pază de la .) care a intervenit rapid în acel loc. Inculpatul T. H. C. a imobilizat-o cu brațele pe partea vătămată M. O. I., fără a-i aplica lovituri și a scos-o din învălmășeală, conducând-o apoi forțat spre ieșirea din discotecă.

Pe traseul parcurs spre ieșire, inculpatul T. H. C. a trecut cu partea vătămată M. O. I. prin fața celor doi angajați ai discotecii – inculpații O. M. E. (C.) și C. S. I..

Când a ajuns în fața ușii (în interiorul discotecii), inculpatul T. H. C. (agentul de pază de la .) a împins-o pe partea vătămată M. O. I. să iasă afară, dar aceasta s-a ținut cu mâinile de agentul de pază ca să nu cadă. Inculpatul T. H. C. a împins-o din nou, brusc și cu forță, pe partea vătămată și pentru că aceasta nu s-a desprins de el, au căzut amândoi pe pardoseală, chiar lângă ușă, în interior, inculpatul fiind deasupra părții vătămate.

Între timp, partea vătămată M. O. I. s-a ridicat de jos și a ieșit în ușa dicotecii, iar după 1-2 secunde a revenit înăuntru și a rămas în partea dreaptă a ușii de acces (cum se intră), într-o stare de relativ calm.

Imediat, inculpații T. H. C. (agentul de pază de la .) și C. S. A. (L.) s-au apropiat de M. O. I., inculpatul C. S. A. (L.) a abordat-o verbal partea vătămată și i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în gură. Partea vătămată M. O. I. a căzut amețită pe pardoseală, lângă ușa de acces, puțin în dreapta, în interiorul localului (cum se intră), în timp ce din gură îi curgea abundent sânge, pe pardoseală formându-se o baltă cu lungimea de circa 25 cm și existând bucăți de dinți.

Martorul O. M. E. (C.) s-a apropiat de partea vătămată cu intenția de a o ajuta să-și revină din starea de amețeală, folosind apă și cuburi de gheață pentru a o curăța de sângele de pe față.

Imediat, în discotecă a intrat martorul C. R. I., care l-a văzut pe prietenul său - partea vătămată M. O. I., întins pe jos, în partea dreaptă lângă ușă, având leziuni grave la gură. Martorul C. R. I. a ridicat-o pe partea vătămată și a scos-o afară din discotecă.

La orele 03¹³ martorul C. R. I. a solicitat prin apelul telefonic de urgență 112 intervenția poliției și a ambulanței și l-a anunțat telefonic pe M. E. – tatăl părții vătămate, despre starea acesteia.

Partea vătămată M. O. a fost transportată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj la S. M. G., unde a fost consultată la orele 03³⁰ și a primit îngrijiri medicale.

În jurul orelor 04³⁰partea vătămată M. O. I. s-a reîntors la Club Park Place Bunești, însoțită de un lucrător de la Postul de Poliție Comunală Mintiu-Gherlii. Polițistul și partea vătămată s-au oprit lângă ușa de acces în Club, iar partea vătămată M. O. I. ”l-a recunoscut” și l-a indicat pe martorul O. M. E. (C.) ca fiind persoana care a agresat-o.

Nici la acel moment și nici în următoarele 4 săptămâni, organul de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Comunală Mintiu-Gherlii nu a audiat suspectul (O. M. E. - C.) indicat de partea vătămată pentru a verifica susținerile acesteia, nu a efectuat cercetarea la fața locului pentru a descoperi urme și mijloace materiale de probă și pentru a stabili amplasarea locației și împrejurările concrete în care a fost comisă ., nu a ridicat înregistrările camerelor video amplasate în interiorul și în exteriorul discotecii, nu l-a audiat pe administratorul . și pe ceilalți angajați ai Clubului, nu l-a audiat pe C. S. I. (persoana care încasa banii la . a audiat cei doi agenți de pază angajați ai . Cluj-N. care asigurau ordinea în discotecă, nu a solicitat informații și documente de la persoanele cu atribuții în ceea ce privește raportarea evenimentului din partea societății de pază și a societății care deține obiectivul (raportul de incident, informări verbale). Aceste deficiențe ale anchetei au fost folosite pe parcursul cercetărilor de către inculpații T. H. C. și C. S. A. pentru a-și construi apărarea în prezenta cauză.

De la Club Park Place Bunești, partea vătămată M. O. I. și lucrătorul de poliție s-au deplasat la sediul Postului de Poliție Comunală Mintiu-Gherlii, unde partea vătămată a formulat plângerea penală împotriva inculpatului O. M. E. – C. (nominalizându-l în prima declarație ca ”O. V. – băiatul care avea sarcina de a încasa și de a ștampila persoanele care intră în local”), susținând că acesta, în cursul nopții, în timp ce partea vătămată a fost scoasă forțat din localul Club Park Place Bunești, ar fi lovit-o cu pumnii și cu picioarele în față, împrejurare în care i-au fost rupți aproximativ 10 dinți. Nici în plângerea penală și nici în prima declarație dată în aceeași dimineață de 26.12.2012 în calitate de persoană vătămată, M. O. I. nu a făcut referiri detaliate la împrejurările în care s-a produs . și nici la elementele de natură obiectivă pe baza cărora “l-a recunoscut” pe agresor.

În aceeași dimineață, martorul M. E. - tatăl părții vătămate M. O. I., s-a deplasat la sediul Postului de Poliție Comunală Mintiu-Gherlii, de unde l-a preluat pe M. O. I. și l-a transportat la S. C. Județean de Urgență Cluj.

Din fișa de urgență prespitalicească nr._ din 26.12.2012 a Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj – stația G. rezultă diagnosticul stabilit lui M. Ovidu I. la momentul intervenției echipajului la Club Park Place Bunești - orele 03²²: “Heteroagresiune. Traumatism bucal. Plagă contuză orbitară dr.”. La rubrica anamneză este menționat ”Bolnav în vârstă de 20 de ani, victimă a unei agresiuni, conștient, orientat temporo-spațial, halenă alcoolică, traumatism bucal, fracturi dentare, plagă contuză orbitară dr.”.

Din biletul de ieșire din spital FO nr._/2012 reiese că la data de 26.12.2012, orele 12⁴⁴ partea vătămată M. O. I. a fost internată în Secția Chirurgie Maxilo Facială II din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Cluj cu diagnosticul principal: ”Fractură a altor oase ale craniului și ale feței (Fractură proces alveolar regiunea 1.3 - 2.3)” și diagnostice secundare: ”Durere acută, Periodontita apicală cronică, Dificultăți și proastă administrare a alimentației, Asimetria facială”. La data de 26.12.2012 s-a intervenit chirurgical practicându-se reducerea închisă a fracturii procesului alveolar regiunii 1.3-2.3, aplicarea unei atele vestibulare la nivelul arcadei dentare maxilare, imobilizarea intermaxilară fiind una de urgență. La data de 27.12.2012 s-a intervenit chirurgical în anestezie generală practicându-se reducerea definitivă deschisă a fracturii de proces alveolar, imobilizarea cu ajutorul a 3 plăcuțe de osteosinteză și 12 șuruburi. În aceeași anestezie generală s-a practicat și extracția alveolo-plastică a dinților 1.3, 1.5, 2.3, 2.4, 3.5, 3.6, 3.7, 4.5, 4.6. Partea vătămată M. O. I. a fost externată la data de 29.12.2012, cu recomandările: alimentație lichidă/semilichidă corepunzătoare calitativ și cantitativ 6 săptămâni, continuarea tratamentului conform Rp, menținere a sistemului de imobilizare timp de 6 luni, pentru care se va reinterveni chirurgical (suprimarea plăcuțelor și a șuruburilor).

Potrivit certificatului medico-legal nr. 150/I/a/29 din 08.01.2013 emis de Institutul de Medicină Legală din Cluj-N., la examenul obiectiv medico-legal al lui M. O. I. din data de 08.01.2013 s-a constatat lipsa dinților: 1.3, 1.5, 2.3, 2.4, 3.5, 3.6, 3.7, 4.5, 4.6. S-a concluzionat: ”1. Numitul M. O. I. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur. 2. Leziunile necesită 30-35 (treizeci-treizecișicinci) zile îngrijiri medicale. 3. Leziunile pot data de 26.12.2012”.

În vederea efectuării expertizei medico-legale traumatologice dispuse la 21.06.2013 de către procuror, la data de 22.10.2013 M. O. I. a fost examinat la Clinica de Chirurgie Maxilo Facială II din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Cluj. În scrisoarea medicală FO nr._ din 22.10.2013 (la care se face referire în raportul de expertiză medico-legală nr. 6248/IIa/145 din 18.11.2013 emis de IML Cluj-N.) este menționat diagnosticul “Traumatism maxilo-facial prin agresiune afirmativ vechi din 26.12.2012. Fractură proces alveolar regiune 12-25 cu deplasare. Contuzie suprasprâncenoasă dreaptă. Plagă contuză suprasprâncenoasă dreaptă suturată de aproximativ 1,5 cm. Plagă contuză roșul buzei superioare de aproximativ 1,5 cm suturată”. Se mai arată că ”la data de 26.12.2012 s-a practicat reducerea și imobilizarea fracturii de proces alveolar regiune 12-25 prin atele vestibulare și ligaturi LeBlanc, iar în data de 27.12.2012 s-a practicat reducere și imobilizare deschisă cu aplicarea a 3 plăcuțe de osteosinteză și 12 șuruburi și extracția alveoloplastică a dinților irecuperabili 13, 15, 23, 24, 35, 36, 37, 45, 46”.

În raportul de expertiză medico-legală nr. 6248/IIa/145 din 18.11.2013 emis de Institutul de Medicină Legală din Cluj-N. este menționat că la examenul obiectiv medico-legal din data de 22.10.2013, M. O. I. prezenta: “material de osteosinteză la nivelul maxilarului superior în porțiunea mediană”. S-a concluzionat: “1. Numitul M. O. I. a prezentat ca urmare a agresiunii din 26.12.2012 următoarele leziuni traumatice: “Traumatism maxilo-facial prin agresiune afirmativ vechi din 26.12.2012. Fractură proces-alveolar regiune 12-25 cu deplasare. Contuzie suprasprâncenoasă dreaptă. Plagă contuză suprasprâncenoasă dreaptă suturată de aproximativ 1,5 cm. Plagă contuză roșul buzei superioare de aproximativ 1,5 cm suturată”. 2. Leziunile traumatice suferite în urma agresiunii din data de 26.12.2012 s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil pumn, în condițiile stabilite de anchetă. 3. Leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 30-35 (treizeci-treizecișicinci) zile de îngrijiri medicale. 4. Leziunile traumatice nu au produs infirmitate fizică sau sluțire. 5. Din actele medicale depuse la dosar rezultă că susnumitului i s-au efectuat multiple extracții la Clinica CMF II, deoarece dinții respectivi erau irecuperabili, fără a avea legătură cu traumatismul suferit”.

În baza art. 63 alin. 2 din C. pr. pen. concluzia din raportul de expertiză medico-legală și anume că “Leziunile traumatice nu au produs infirmitate fizică sau sluțire” va fi înlăturată deoarece nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, fiind contrară doctrinei și jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele având ca obiect fapte prin care s-au cauzat vătămări corporale constând în avulsia mai multor dinți care nu au putut fi reimplantați, iar leziunile nu s-au putut vindeca în mod natural.

Astfel, prin infirmitate fizică se înțelege starea anormală a integrității corporale sau a sănătății, care aduce corpul omenesc - un simț sau un organ al acestuia, într-o inferioritate fizică ca urmare a traumatismului suferit de victimă, în așa fel încât îi slăbește, îngreunează, alterează, reduce parțial funcționalitatea naturală inițială sau anterioară traumatismului care a generat-o. Prin caracterul permanent a infirmității se înțelege că aceasta este în mod natural ireversibilă, cu efecte dăunătoare, stabile, de durată imprevizibilă, chiar dacă există posibilitatea de a fi eliminată sau înlăturată printr-un tratament medical - chirurgical, terapeutic, special, printr-o reducere funcțională sau prin folosirea unor mijloace sau aparate artificiale. Prin sluțire se înțelege alterarea permanentă și ireversibilă a înfățișării fizice, crearea unui aspect neplăcut, a unui prejudiciu din punct de vedere estetic (Codul Penal Comentat, M. B. ș.a., Vol. II, Partea Specială, Ed. Hamangiu, 2008, pg. 176 și urm., 178 și urm. și jurisprudența acolo citată).

Or, având în vedere că partea vătămată M. O. I. a suferit o fractură cu deplasare a oaselor craniului și a feței, avulsia a 9 dinți (reprezentând aproape o treime din cei 32 de dinți permanenți ai unei persoane), că printre aceștia se numără 2 canini și 3 molari (categorii de dinți care, în funcție de poziție, formă și structură au rol important în masticație – sfâșierea și mestecarea alimentelor), că partea vătămată a avut nevoie de alimentație lichidă/semilichidă timp de 6 săptămâni după data producerii leziunilor, că sistemul de imobilizare care i-a fost aplicat părții vătămate pentru reducerea fracturii (3 plăcuțe de osteosinteză și 12 șuruburi) nu a fost înlăturat la data efectuării expertizei medico-legale - după circa un an de la data producerii leziunilor, este evidentă diminuarea permanentă a funcției masticatorii (și implicit a celei de nutriție a organismului uman), proporțională cu reducerea numărului de dinți.

De asemenea, ținând cont că actele medico-legale aflate la dosar constată existența “asimetriei faciale”, că operația de extracție alveoplastică a avut ca obiect inclusiv doi canini situați pe arcada superioară (1.3 și 2.3) și notorietatea rolului estetic al acestei categorii de dinți, vârsta tânără a părții vătămate (20 de ani) și nevoile specifice acestei perioade (gradul ridicat de relaționare socială în vederea angajării în muncă, a întemeierii unei familii etc.) apreciem că schimbările aduse fizionomiei părții vătămate sunt importante, grave și se circumscriu noțiunii de sluțire.

Concluzia din raportul de expertiză medico-legală potrivit căreia cei 9 dinți extrași “erau irecuperabili, fără a avea legătură cu traumatismul suferit” este greșită și nu justifică întreruperea legăturii de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților (loviturile aplicate părții vătămate) și urmările produse (infirmitate fizică permanentă și sluțire), deoarece este evident că aceste urmări nu au intervenit pe calea unei evoluții naturale, la o dată imprevizibilă, ci imediat după lovirea părții vătămate de către inculpați.

La data de 19.06.2013, în baza ordonanței de delegare a procurorului, organul de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Comunală Mintiu-Gherlii, în colaborare cu reprezentanții . și . D. a efectuat o cercetare la fața locului la Club Park Place Bunești pentru a stabili amplasarea locului faptei și pentru a căuta și ridica înregistrările camerelor de supraveghere video din noaptea de 25/26.12.2012. În procesul-verbal întocmit cu această ocazie este menționat „Locația este prevăzută cu 5 camere situate: 1 în afară la ușa de la intrare, 1 cameră situată după holul de la intrare în discotecă, 1 cameră montată la intrare în separeu, 1 cameră montată deasupra ringului de dans și 1 cameră în magazie. Din verificările efectuate s-a constatat că înregistrările se stochează timp de 30 de zile. Cercetând vizualizarea înregistrărilor se constată că sistemul de înregistrare, respectiv camera din local situată lângă hol nu înregistrează în holul de la intrare și nici nu cuprinde vizibilitate în partea dreaptă unde se află barul discotecii”. Cu ocazia cercetării s-a întocmit o schiță și s-au fixat prin fotografiere principalele repere spațiale din Club Park Place Bunești: ușa de acces, holul de la intrare, barul unde se servesc clienții, podiumul cu mese situat în dreapta holului de acces, paralel cu barul. Procesul-verbal de cercetare la fața locului se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar de . G. (contract de pază, plan de pază și schița obiectivului).M. O. I. a fost audiat la poliție în calitate de persoană vătămată în faza actelor premergătoare la datele de 26.12.2012, 21.01.2013, 01.02.2013 și 11.03.2013 și la procuror în calitate de parte vătămată la data de 04.06.2013.

În prima declarație (26.12.2012) M. O. I. susține că a fost lovit cu pumnul și cu picioarele în față de către O. M. E. (C.) - băiatul care avea sarcina de a ștampila clienții la .>

În a doua declarație (21.01.2013) M. O. I. susține că a fost lovit cu pumnii de 3-4 ori de către F. E. C. (Edy) - tânărul cu care M. I. A. a avut altercația în Restaurantul Paloma și de către O. M. E. (C.) - băiatul care aplica ștampila la intrare și ”care era îmbrăcat în costum negru”, iar după ce a căzut, a continuat să fie lovit de cei doi cu picioarele peste cap și peste corp. În timp ce partea vătămată era căzută, o a treia persoană, prieten cu cei doi, a lovit-o pe partea vătămată de 5-6 ori. . s-a petrecut atât în discotecă, cât și la ieșire.

În a treia declarație (01.02.2013) M. O. I. susține că inițial, în discotecă, a fost lovit cu pumnul în față de către F. E. C. (Edy) - pe care l-a recunoscut pe parcursul cercetărilor, la sediul poliției, după fotografie și în persoană, și că acesta l-a lovit cu pumnii inclusiv pe traseul pe care a fost scos din discotecă de către inculpatul T. H. C. (agentul de pază). Lângă ușa de acces, inculpatul T. H. C. (agentul de pază) a căzut peste partea vătămată și a lovit-o de 2-3 ori cu pumnul la corp, apoi inculpatul T. H. C. și F. E. C. (Edy) i-au aplicat părții vătămate câteva lovituri cu picioarele în zona feței.

În a patra declarație (11.03.2013) M. O. I. susține că nu a fost lovit de către O. M. E. (C.), precizând: ”În data de 26 Decembrie 2012 am fost victima unei agresiuni în Discoteca Park Place din localitatea Bunești și am depus plângere împotriva numitului O. M. E.. Arăt faptul că am depus plângere împotriva acestuia identificându-l în fața organelor de poliție în acea noapte dar această persoană nu m-a lovit și îmi retrag plângerea împotriva lui întrucât l-am încurcat din cauză că eram și sub influența băuturilor alcoolice și eram și amețit și dezorientat după loviturile primite”. M. O. I. atată că inițial, în discotecă, a fost lovit cu pumnul în față de către F. E. C. (Edy) și că acesta a continuat să-l lovească cu pumnul în față și pe traseul pe care a fost scos din discotecă de către inculpatul T. H. C. (agentul de pază). Lângă ușa de acces, partea vătămată a fost trântită jos, F. E. C. (Edy) a lovit-o cu piciorul în zona pieptului, iar când partea vătămată a încercat să se ridice, a fost lovită cu piciorul în față de către inculpatul C. S. A. (L.) - pe care partea vătămată l-a recunoscut pe parcursul cercetărilor, la sediul poliției, după fotografie. Apoi F. E. C. (Edy) și inculpații T. H. C. (agentul de pază) și C. S. A. (L.) au lovit-o împreună pe partea vătămată. Partea vătămată susține că a aflat de la O. M. E. (C.) că a fost lovită și de către inculpatul C. S. A. (L.).

În declarația dată la procuror în calitate de parte vătămată (04.06.2013) M. O. I. susține că inițial, în discotecă, a fost lovit de două ori cu pumnul în față de către F. E. C. (Edy), iar acesta a continuat să-l lovească cu pumnii în timp ce era scos din discotecă de către inculpatul T. H. C. (agentul de pază). La ușa de acces, inculpatul T. H. C. a aruncat-o jos pe partea vătămată, a căzut peste ea și a lovit-o cu pumnii în mod repetat în zona cefei și a feței, timp în care F. E. C. (Edy) o lovea și el cu pumnii și cu picioarele în zona capului. Când partea vătămată s-a ridicat, inculpatul T. H. C. a lovit-o de câteva ori cu picioarele. Partea vătămată a încercat să se ridice din nou și a fost lovită cu piciorul în gură de către inculpatul C. S. A. (L.), după care F. E. C. (Edy) și inculpații T. H. C. (agentul de pază) și C. S. A. (L.) au lovit-o împreună cu picioarele în zona feței. Partea vătămată a precizat că ”îmi retrag plângerea față de O. E. și nu doresc ca acesta să fie trasă la răspundere penală și nu am pretenții civile față de el pentru că în starea de confuzie în care mă aflam când m-am întors de la spital cu polițistul la Club Park Place, l-am confundat pe acesta cu omul de ordine”. Partea vătămată a menționat că în timpul agresiunii, O. M. E. (C.) se afla în apropierea martorului M. I. A..

M. O. I. și-a menținut declarația pe care a dat-o în calitate de parte vătămată la procuror la 04.06.2013 și cu prilejul confruntărilor cu O. M. E. și cu F. E. C. (Edy) efectuate de procuror la data de 04.06.2013 și 18.10.2013. La confruntarea cu O. M. E. din data de 04.06.2013, partea vătămată M. O. I. a arătat: “Vreau să precizez că din discuțiile pe care le-am auzit știu că C. A. i-a propus lui T. H. să-i dea acestuia 2.000 lei și să nu spună la poliție că A. C. m-a lovit și el alături de bodyguard”.

O. M. E., martorul ocular cel mai apropiat de desfaășrarea evenimentelor a relatat detaliat modul în care inculpatul T. H. C. (agentul de pază) a procedat, iar la scurt timp, după ce partea vătămată M. O. s-a ridicat și stătea lângă ușa de acces, inculpatul C. S. A. (L.) a lovit-o puternic cu pumnul în gură. Martorul a declarat:

“Am mințit la declarația dată la procuror în data de 4 iunie 2013 în ceea ce privește aspectul că în noaptea de 25/26.12.2012 în jurul orelor 0300, în zona ușii de acces în Club Park Place Bunești cum intri de afară în partea dreaptă, C. S. A. nu l-a lovit pe M. O. I..

În dimineața în care a avut loc conflictul, când a venit poliția cu partea vătămată eu l-am sunat pe C. S. A. și i-am spus că se fac cercetări, iar el mi-a spus să declar că T. H. C. l-a bătut pe M. O..

A doua zi după eveniment la domiciliul meu a venit C. S. A. și în prezența mamei mele mi-a spus cum să declar la poliție și anume că el doar l-a împins pe M. O. iar cel care l-a lovit este T. H. C..

Lângă ușa de acces în interior omul de ordine l-a împins ca să iasă pe ușă pe M. O., acesta s-a ținut de omul de ordine cu mâinile ca să nu cadă, omul de ordine a reacționat și l-a împins brusc și cu forță pe M. O. iar pentru că acesta nu s-a desprins au căzut amândoi pe pardoseală, chiar lângă ușă.

….. și după o secundă două l-am văzut pe C. S. A. când i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în gură lui M. O..

Instant, partea vătămată a căzut pe pardoseală, din gură îi curgea sânge abundent, pe jos erau urme de sânge și bucăți de dinți. Eu m-am apropiat de partea vătămată și am încercat să o ajut. Mă gândeam că nu cumva sa își înghită limba. Partea vătămată era întinsă jos cum a căzut în urma loviturii și era amețită. Eu am luat un pahar în care erau niște cuburi de gheață și am încercat să-l spăl pe față.

Cu privire la prima declarație din data de 4 iunie 2013 precizez că am mințit și când am declarat că T. H. C. a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în care avea bocanc, în față.

Declarația lui B. H. C. dată în calitate de martor, din care rezultă că inculpatul T. H. C. i-a spus că a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul și cu palma, precum și că din discuțiile cu persoanele prezente la locul faptei imediat după săvârșirea acesteia martorul a aflat că partea vătămată a continuat să fie agresată de către inculpatul C. S. A. (L.) se coroborează cu celelalte probele și mijloacele de probă administrate în cauză.

Din declarațiile date de F. E. C. (Edy) la procuror (03.06.2013) reiese că s-a împins cu martorul M. I. A. și că între ei a intervenit inculpatul T. H. C. (agentul de pază), care l-a prins cu o mână de piept pe M. I. A. și cu cealaltă mână de geacă pe F. E. C. (Edy). În continuare, F. E. C. (Edy) susține că a reușit să se îndepărteze de locul conflictului inițial, retrăgându-se spre partea din spate a discotecii pentru a nu fi scos din Club de către agentul de pază, iar din locul în care se afla nu a putut vedea ce s-a întâmplat în zona ieșirii. Pe parcursul cercetărilor inculpatul F. E. C. (Edy) a aflat de la O. M. E. (C.) că acesta a văzut că inculpatul C. S. A. (L.) a lovit-o pe partea vătămată atunci când aceasta era scosă din Club de către agentul de pază T. H. C..

Martorul O. M. E., audiat în fața instanței f. 92, este singurul martor ocular care a observat modul în care au fost aplicate loviturile. Astfel instanța a reținut că loviturile aplicate de către inculpatul T. H. C. au fost ușoare, lovitura dură a fost dată de către inculpatul C. S. A. (L.). Acesta a încercat să influențeze martorul să declare că lovitura fatală a fost dată de către T. H. C..

De asemena chiar parchetul susține în rechizitoriu “C. S. A. (L.) a abordat-o verbal partea vătămată și i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în gură. Partea vătămată M. O. I. a căzut amețită pe pardoseală, lângă ușa de acces, puțin în dreapta, în interiorul localului (cum se intră), în timp ce din gură îi curgea abundent sânge, pe pardoseală formându-se o baltă cu lungimea de circa 25 cm și existând bucăți de dinți.”

Pe de altă parte atât în rechizitoriu se constată, cât și instanța a constatat în timpul cercetării judecătorești că partea vătămatăeste inconsecventă în declarații, prezentând stări de fapt diferite.

Se încearcă pe această cale atragerea răspunderii pentru inculpatul T. H. C. mai mult în scopul plății despăgubirilor civile, dat fiind solvabilitatea societății de protecție și pază . Cluj-N..

Inculpatul T. H. C. are vârsta de 36 ani, este divorțat, are studii superioare. Este angajat ca și referent la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj și își desfășoară activitatea în cadrul unei unități de tip familial din mun. G..

Nu a fost sancționat contravențional.

Nu are antecedente penale.

Având în vedere aceste considerente instanța în temeiul art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen a achitat pe inculpatul T. H. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de - art. 250 alin. 5 rap. la art. 258 alin. 1 din C. pen. anterior.

În drept, fapta inculpatului C. S. A. care, la data de 26.12.2012 în jurul orelor 03⁰⁰, în timp ce se afla lângă ușa de acces în Club Park Place Bunești a lovit-o cu pumnul în gură pe partea vătămată M. O. I., cauzându-i infirmitate fizică permanentă și sluțire (. oaselor craniului și ale feței, avulsia a 9 dinți, alte leziuni) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă prev. de art. 182 alin. 2 din C. pen.

Sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a) din C. pen. privind recidiva postcondamnatorie întrucât inculpatul C. S. A. a comis actuala faptă – intenționată și sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, înainte ca pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, aplicată prin sentința penală penală nr. 1617/11.10.2010 a Judecătoriei G., definitivă la data de 26.10.2010, pentru o infracțiune care nu face parte din cele menționate în art. 38 din C. pen., să fi fost considerată ca executată.

Sunt aplicabile dispozițiile art. 83 alin. 1, alin. 4 din C. pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni, întrucât actuala faptă - intenționată, a fost săvârșită de către inculpatul C. S. A. în cursul termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit prin sentința penală nr. 1617/11.10.2010 a Judecătoriei G., definitivă la data de 26.10.2010, prin care inculpatul C. S. A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

La individualizarea judiciara a pedepsei conform art 72 C pen s-au avut in vedere dispozitiile partii generale a codului penal, limitele speciale ale pedepsei, persoana inculpatului.

Inculpatul C. S. A. are vârsta de 34 de ani, este necăsătorit, a absolvit școala profesională și are calificare de barman-ospătar. Nu are ocupație.

În evidențele Poliției Municipiului G. figurează cu sancțiuni contravenționale.

Are antecedente penale:

- prin sentința penală nr. 1617 din 11.10.2010 a Judecătoriei G. definitivă la data de 26.10.2010, C. S. A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, prev. de art. 87 alin. 1 din O.G. 195/2002 rep;

- prin rechizitoriul nr. 1853/P/2011 din 18 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., C. S. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat exercitarea dreptului de a conduce, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, fapte prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 rep., art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep. și art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep., fapte care au fost săvârșite în termenul de încercare al condamnării anterioare și în stare de recidivă postcondamnatorie și care s-au soldat cu avarierea a 4 autovehicule pe raza municipiului G. la data de 25 decembrie 2011;

- în dosarul nr. 29/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin rezoluția din data de 18 mai 2011, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. S. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 din C. pen., pe temei că a intervenit împăcarea părților, fapta constând în aceea că în noaptea de 18.12.2010 la Restaurantul C. din municipiul G. a lovit-o pe partea vătămată P. A. cu obiecte contondente, cauzând-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale;

- în dosarul 452/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin rezoluția din data de 8 august 2013 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. S. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și amenințare, prev. de art. 180 alin. 1 din C. pen. și art. 193 alin. 1 din C. pen., pe temei că persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă, faptele constând în aceea că în noaptea de 21.02.2012 la . Park Place Bunești l-a lovit cu pumnul în cap și l-a amenințat cu acte de violență pe patronul discotecii Z. R. I.;

- în dosarul 518/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin rezoluția din data de 10 iunie 2013 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. S. A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 din C. pen., pe temei că părțile s-au împăcat, fapta constând în aceea că în data de 27 aprilie 2013 la Restaurantul Dacia Romană din municipiul G. a lovit cu piciorul într-o masă și a răsturnat-o, distrugând mai multe bunuri.

Prin urmare a condamnat inculpatul C. S. A. (L.) la pedeapsa de 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vatamare corporala prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a Cod penal actual cu aplicarea art. 5 Cod Penal actual..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. O. I., și a fost obligat inculpatul C. S. A., la plata către partea civilă M. O. I. a următoarelor sume:

-4.500 lei cu titlu de daune materiale, suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii effective

-10.000 Lei cu titlu de daune morale, suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii effective

- 270,90 Lei către partea civilă S. de Ambulanță al Județului Cluj – suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii effective

- 1.660,58 Lei către partea civilă S. C. de Urgență Cluj– suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii efective

- 75,93 Lei către partea civilă S. M. G. – suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii efective

- A fost obligat inculpatul C. S. A. la plata către partea civilă M. O. I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei.

In baza art. 275 alin 1, 2 C.proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata catre stat sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA G., inculpatul C. S. A. și partea civilă M. O. I..

Prin motivele scrise și orale, procurorii au solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând dosarul condamnarea inculpatului T. H. C. pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă prev de art 250 alin 5 raportat la art 258 alin 1 din C, întrucât probele administrate în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în fața Curții, au relevat fără dubiu, că acesta i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele părții civile, în urma cărora a suferit 35 zile îngrijiri medicale și pierderea mai multor dinți din față, ceea ce a creat o dizarmonie aspectului fizic al victimei.

Prin apărătorul din oficiu inculpatul C. S. A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, să se dispună achitarea sa, în baza art. 16 alin. 1 lit. c C.proc.pen. și lăsarea nesoluționată a laturii civile.

În susținerea poziției procesuale, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul – apelant C. S. A. arată că la dosar nu există probe suficiente din care să rezulte că acest inculpat se face vinovat de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, fapt ce ar trebui să îi profite acestuia, având în vedere principiul in dubio pro reo.

Apărătorul ales al părții civile M. O. I. a solicitat în latura penală a cauzei condamnarea inculpatului T. H. pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin.5 CP, raportat la art. 258 alin.1 CP, iar sub aspectul laturii civile, obligarea în solidar a inculpaților C. S. A. și T. H. C. la plata sumei de 17.944,58 lei daune materiale și 100.000 euro sau contravaloarea acestei sume în lei, la data plății cu titlu de daune morale, învederând că, probele testimoniale respectiv declarațiile martorilor C. R. I., C. S., O. M. E., M. E., coroborate cu cele științifice confirmă pe deplin vinovăția ambilor agresori în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, iar judecătoria printr-o interpretare eronată a materialului probator, a ajuns la concluzia că s-ar impune achitarea inculpatului T..

Ca efect al reținerii vinovăției inculpaților în agresarea gravă a părții vătămate, este evident că trebuie stabilită și răspunderea lor civilă și repararea integrală a prejudiciului suferit de partea civilă.

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G.:

În esență, critica procurorilor vizează interpretarea eronată de către Judecătoria G. a probelor administrate, prin prisma dispozițiilor art.97 și 103 NCPP.

Premisa coerenței și predictibilității sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării și aplicării normelor de drept.

În operațiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să deslușească voința legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare și, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiția previzibilității legii.

În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conținutului regulii de drept, cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar”.

Existența unor contradicții între probe și mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse și nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns și administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesențiale, nerelevante pentru aflarea adevărului și corecta stabilire a situației de fapt, dar altele pot afecta judicioasa deslușire a modului de producere a infracțiunilor și în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.

În unele cazuri, contradicțiile invocate de părți sunt consecința evaluării subiective a probatoriului administrat și constituie o motivare a apelului sau contestației.

Potrivit art.97 și art. 103 NCPP probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate, reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre asupra Independenței eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor”.

Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziție a instanței de apel, este reliefată și de practica CEDO – cauza B. contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți”.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul – infracțiunile deduse spre soluționare instanței – este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În baza art.99 NCPP, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale – prin începerea urmăririi penale – nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpații au statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatul T. H. C. (agent de pază la S. N. SRL) a fost audiat la poliție la 1 februarie 2013 și la procuror la 3 iunie 2013 când a dat dovadă de nesinceritate, nu a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat susținând că nici inculpatul C. și nici el nu au agresat-o pe partea vătămată M..

Inculpatul T. susține că nu a lovit-o pe victimă cu pumnii în față, în timp ce era căzută lângă ușa de acces, în local.

Acesta susține că inițial a existat un incident violent în discotecă în care au fost implicați partea vătămată M. O. I. și F. E., care s-au lovit reciproc, în mod repetat cu pumnii și picioarele și care a determinat intervenția sa, în calitate de agent de pază, după care el a condus-o forțat pe victima M. până la ușa de acces în local, a scos-o din discotecă, a închis ușa în urma părții vătămate, iar el a revenit în incinta clubului, afirmând că din momentul intervenției sale și până la scoaterea din discotecă a părții vătămate, aceasta nu a fost lovită de nicio persoană. Inculpatul T. a precizat în finalul declarației olografe dată la procuror: „Presupun că vătămările suferite de M. O. s-au produs în cadrul bătăii inițiale între acesta și F. E.. Revin și precizez că M. O. avea sânge la gură când l-am extras din bătaia cu F. E.”.

Inculpatul T. a refuzat să efectueze testul poligraf, deși anterior programării și-a manifestat expres acordul în acest sens.

În fața instanței de fond și în fața Curții (fila 61) inculpatul T. nu a dorit să facă niciun fel de declarații cu privire la infracțiunea ce i se impută.

Întrucât în fața instanței de fond a fost achitat, Curtea în respectarea deciziilor CEDO „F. și M. contra României” a procedat la readministrarea probatoriului derulat în fața judecătoriei, inculpatul T. neavând de propus probe noi în apărarea sa, în calea de atac promovată de parchet.

Curtea reține din declarațiile inculpatului T. H. că atât el cât și inculpatul C. S. au fost prezenți la data și la locul agresiunii, aspect care se coroborează cu celelalte probe scrise și testimoniale atașate la dosar. Pe de altă parte, susținerile sale, conform cărora nici el și nici inculpatul C. nu au lovit-o pe partea vătămată, sunt în contradicție evidentă cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat din care rezultă în mod expres nesinceritatea sa, precum și cu celelalte probe și mijloace de probă administrate în speță.

Instanța de apel, examinând sentința atacată, a apreciat că Judecătoria G. nu a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în raport de aceasta, în mod netemeinic nu s-a stabilit vinovăția inculpatului T. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deferit justiției.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu cele din fața judecătorului, respectiv cele strânse în fața procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătorești, iar scopul lor prev. în art. 97 NCPP, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele efectuate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpaților, iar faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea lor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Ca o primă remarcă, în analizarea apelului declarat de către parchet, Curtea reține că alături de procurori, își însușește starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanței de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet și magistrați, în evaluarea și interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanța acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătorești, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe și, reținerea, de către instanțe, ca mai credibile, în consonanță cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg).

Vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății rezultă din coroborarea tuturor probelor testimoniale și scrise atașate dosarului, administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât și în fața judecătorilor.

Vinovăția inculpatului T. H. în agresarea părții vătămate este reliefată prin declarația martorului M. I. A. din faza de urmărire penală și din fața judecătorilor de la judecătorie și curte, unde în fața instanței de control judiciar la 21 octombrie 2015, relevă textual: „ Mențin declarațiile date la procuror învederând că pe victimă l-au agresat F. E. alături de inculpații T. și C.. Precizez că inculpatul T. l-a lovit pe partea vătămată cu pumnii, în regiunea capului și respectiv a feței, aplicându-i mai multe lovituri, agresiune în urma căreia victima și-a pierdut mai mulți dinți, curgându-i sânge din gură. După ce victima a căzut la pământ, inculpatul T. a continuat să o agreseze și cu piciorul, aplicându-i lovituri la întâmplare peste tot corpul. Am văzut loviturile aplicate în zona toracelui, agresiuni exercitate cu piciorul, precum și în regiunea capului, lovituri date tot cu piciorul încălțat. Și inculpatul C. a avut intenția iminentă de a lovi victima, însă nu am văzut propriu-zis agresiunea pentru că inculpatul T. se afla lateral de acesta, poziție care mi-a permis să observ doar ceea ce intenționa să facă. Atacul lui C. se dezlănțuise însă nu am văzut finalitatea loviturii, fiindu-mi obturată vederea de inculpatul T.”.

Martorul precizează: „Am văzut efectiv loviturile aplicate de inculpatul T. în fața și capul părții vătămate, iar dinții acestuia i-am văzut la sol, după trei minute din momentul în care . se sfârșise. Inculpatul T. era încălțat cu bocanci în momentul agresării victimei. Locul agresiunii era iluminat prin efectele luminoase specifice cluburilor care nu au împiedicat ca eu să văd momentul agresării victimei”.

Vinovăția inculpatului T. este dovedită și prin declarația martorului O. M. E. atât din faza de urmărire penală cât și din fața magistraților, relevantă fiind susținerea acestuia din fața procurorului din 4 iunie 2013 afirmând că: „Am mințit în prima fază a cercetărilor pentru că mi-a fost frică de inculpații T. și C., pentru că în G. sunt cunoscuți ca persoane violente și de care le este frică, multor persoane. C. și T. sunt prieteni buni și se ajută reciproc. Lângă ușa de acces în discotecă inculpatul T. l-a împins pe victimă ca să iasă, aceasta s-a ținut de inculpatul T., condiții în care acesta a reacționat și l-a împins brusc și cu forță pe M. O., iar pentru că acesta nu s-a desprins, au căzut amândoi pe pardoseală, lângă ușă. Am văzut când inculpatul T. i-a dat niște pumni în cap lui M. O., observând că i-a spart arcada și îi curgea sânge victimei.

După o secundă după ce partea vătămată a ieșit afară, aceasta a reintrat în discotecă și imediat a fost abordată de inculpații T. H. și C. S. și după o secundă, l-am văzut pe inculpatul C. când i-a aplicat o lovitură puternică, cu pumnul în gură lui M. O.. Imediat, partea vătămată a căzut pe pardoseală, din gură îi curgea sânge abundent, iar pe jos erau urme de sânge și bucăți de dinți”.

Curtea reține că declarațiile martorului O. I. E. se coroborează cu actele medico-legale ale părții vătămate și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, interceptate autorizat, ale inculpatului T., din care rezultă că atât el cât și inculpatul C. au agresat-o pe victimă.

Vinovăția inculpatului T. rezultă și din declarația martorului C. S. I. din faza de urmărire penală, din fața judecătoriei și a curții, în care la unison, arată textual: „ În fața ușii de acces în discotecă, am văzut că inculpatul T. era căzut peste victima M., și îl lovea cu pumnii în mod repetat. Am văzut-o pe victimă după ce am ieșit afară din club, aceasta având sânge la gură și pe barbă”.

Vinovăția inculpatului T. rezultă fără dubiu și din declarația martorului B. H. C., din faza de urmărire penală și din fața curții, în care acesta relevă textual: „ Referitor la evenimentul care s-a petrecut în acea noapte, îmi aduc aminte că la 26 decembrie 2012 s-a prezentat un polițist însoțit de un tânăr care avea pansament la față și s-au purtat discuții în legătură cu modul de producere al agresiunii. În legătură cu acțiunea agresivă a inculpatului T. asupra victimei, eu l-am întrebat pe acesta ce s-a întâmplat și el mi-a spus că a trebuit să intervină și să scoată pe victimă din local, că acesta l-a prins cu mâna de echipament și atunci i-a dat o palmă și un pumn. Tot el mi-a relatat că în timp ce victima se deplasa din curtea discotecii s-a lovit din greșeală de inculpatul C., iar atunci A. C. l-a bătut. Mie inculpatul T. mi-a spus că i-a tras victimei o palmă și un pumn pentru că l-a prins de haină, lovituri, după care l-a scos afară din local”.

Vinovăția inculpatului T. este relevată și de declarația martorului M. E., din faza de urmărire penală, din fața judecătorilor de la curte, unde a relevat textual: „ M. I. mi-a spus că fiul meu, victima M. O. I., a fost lovit de către bodyguardul T. H. C. și C. A.”.

Vinovăția inculpatului T. este reliefată și prin declarația martorului Z. P. I., din faza de urmărire din 20 iunie 2013, care afirmă fără dubiu: „Am aflat de la martorul O. E. că părții vătămate M. i-au fost rupți dinții și că cel care l-a lovit pe victimă așa de brutal este inculpatul T. H.. O. E. părea impresionat de ce a văzut și a spus că ăștia nu sunt oameni și că nu se procedează așa, să rupă dinții la lume”.

Vinovăția inculpatului T. rezultă din declarația martorei S. D. din faza de urmărire penală, care afirmă textual: „ Am aflat de la O. E. care era taxatorul de la club, că victima M. O. a fost bătut de către un bodyguard și probabil de încă o persoană”.

Vinovăția inculpatului T. rezultă și din declarțiile martorului R. R., din faza de urmărire penală și în fața curții, unde a învederat textual: „ Pe parcursul cercetărilor inculpatul T. mi-a spus direct și personal că atunci când l-a scos pe tânărul respectiv din discotecă, i-a dat acestuia doi, trei pumni în funte. La prima declarație dată în faza de urmărire penală, am mințit și am vrut să-l ajut pe inculpatul T., deoarece îl cunosc de când aveam 16 ani, iar de 1 an suntem prieteni foarte buni și am vrut să-l ajut”.

Declarațiile martorilor se coroborează perfect și cu conținutul celor 85 de procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, din care rezultă că inculpații T. și C. au comunicat permanent prin telefon și prin întâlniri directe, la sala de sport pe care o frecventau împreună cu privire la strategia comună de apărare pe care si-au construit-o în prezenta speță, bazată în principal pe: menținerea declarațiilor reciproce favorabile pe care le-au făcut în dosar și pe refuzul de a face alte susțineri; refuzul de a colabora cu organele judiciare pentru administrarea testului poligraf (inculpatul T.) din cauza riscului ca acesta să ofere indicii cu privire la atitudinea nesinceră; învățarea de la o persoană cu experiență în activitatea de cercetare penală și aplicarea unor tehnici de influențare a rezultatului testării poligraf, de negare sau contracarare a acestuia (cazul inculpatului C.); folosirea declarațiilor mincinoase a martorilor R. R. și M. P. din faza de urmărire penală propuși de inculpatul T., pentru a echilibra declarațiile în acuzare ale martorilor O. E. și C. S. – angajații .; luarea măsurilor necesare pentru a propune audierea altor martori mincinoși de către inculpatul T. și la nevoie implicarea în proces a martorilor din familia inculpatului C., pentru a face alte declarații mincinoase în favoarea inculpaților, dacă situația probațiunii în speță s-ar fi schimbat, în defavoarea acestora; folosirea în apărare a deficiențelor din prima parte a anchetei, declarațiile confuze ale părții vătămate și imposibilitatea folosiri înregistrărilor camerelor de supraveghere din club.

Curtea reține că din cele 85 procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă fără dubiu că inculpatul T. a comunicat permanent cu martorii R. R. și M. P., telefonic și la sala de sport, cerându-le să-și mențină declarațiile mincinoase inițiale, responsabilizându-i prin aceea că declarațiile lor sunt esențiale pentru ca el și inculpatul C. să evite răspunderea penală, manipulându-i cu privire la „abuzurile pe care le-ar comite organul de urmărire penală”.

Din aceleași convorbiri telefonice interceptate, rezultă că inculpatul T. a făcut afirmații și recunoașteri esențiale, pentru aflarea adevărului în cauză, oferind detalii în legătură cu modul în care el și inculpatul C. au lovit-o pe partea vătămată, „față de sfătuitorul său”, persoană cu cunoștințe de natură juridică care l-a consiliat în legătură cu strategia de apărare potrivită etapelor procesuale parcurse de această cauză.

Vinovăția inculpatului T. rezultă fără echivoc și din declarația părții vătămate M. O. care se coroborează perfect cu concluziile raportului de expertiză medico-legală din 18 noiembrie 2013 al IML CLUJ din care rezultă că: victima a prezentat ca urmare agresiunii din 26 decembrie 2012 mai multe leziuni traumatice: „traumatism maxilo-facial prin agresiune, fractură proces alveolar regiune 12-25 cu deplasare, contuzie suprasprâncenoasă dreaptă, plagă contuză suprasprâncenoasă dreaptă suturată de 1,5 cm, plagă contuză a buzei superioare de 1,5 cm suturată, că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil pumni și ca au necesitat pentru vindecare 35 zile îngrijiri medicale, fără să producă infirmitate fizică sau sluțire”.

Cu toate că medicii legiști susțin că leziunile nu au produs sluțire, procurorul și prima instanță în mod judicios au înlăturat această concluzie statuând că victima a rămas cu o alterare a fizionomiei și o afectare a funcționalității masticației, ceea ce îi cauzează o infirmitate permanentă.

Curtea reține că în doctrină și literatură de specialitate s-a arătat că: „

prin infirmitate fizică se înțelege starea anormală a integrității corporale sau a sănătății, care aduce corpul omenesc - un simț sau un organ al acestuia, într-o inferioritate fizică ca urmare a traumatismului suferit de victimă, în așa fel încât îi slăbește, îngreunează, alterează, reduce parțial funcționalitatea naturală inițială sau anterioară traumatismului care a generat-o. Prin caracterul permanent a infirmității se înțelege că aceasta este în mod natural ireversibilă, cu efecte dăunătoare, stabile, de durată imprevizibilă, chiar dacă există posibilitatea de a fi eliminată sau înlăturată printr-un tratament medical - chirurgical, terapeutic, special, printr-o reducere funcțională sau prin folosirea unor mijloace sau aparate artificiale. Prin sluțire se înțelege alterarea permanentă și ireversibilă a înfățișării fizice, crearea unui aspect neplăcut, a unui prejudiciu din punct de vedere estetic.

Curtea reținând că partea vătămată M. O. I. a suferit o fractură cu deplasare a oaselor craniului și a feței, avulsia a 9 dinți (reprezentând aproape o treime din cei 32 de dinți permanenți ai unei persoane), că printre aceștia se numără 2 canini și 3 molari (categorii de dinți care, în funcție de poziție, formă și structură au rol important în masticație – sfâșierea și mestecarea alimentelor), că partea vătămată a avut nevoie de alimentație lichidă/semilichidă timp de 6 săptămâni după data producerii leziunilor, că sistemul de imobilizare care i-a fost aplicat victimei pentru reducerea fracturii (3 plăcuțe de osteosinteză și 12 șuruburi), prejudiciul estetic nu a fost înlăturat la data efectuării expertizei medico-legale - după circa un an de la data producerii leziunilor, astfel că este evidentă diminuarea permanentă a funcției masticatorii (și implicit a celei de nutriție a organismului uman), proporțională cu reducerea numărului de dinți.

Mai mult, ținând cont că actele medico-legale aflate la dosar constată existența “asimetriei faciale”, că operația de extracție alveoplastică a avut ca obiect inclusiv doi canini situați pe arcada superioară (1.3 și 2.3) și notorietatea rolului estetic al acestei categorii de dinți, vârsta tânără a părții vătămate (20 de ani) și nevoile specifice acestei perioade (gradul ridicat de relaționare socială în vederea angajării în muncă, a întemeierii unei familii etc.) Curtea reține că schimbările aduse fizionomiei victimei sunt importante, grave și se circumscriu noțiunii de sluțire.

Statuările din raportul de expertiză medico-legală potrivit căreia cei 9 dinți extrași “erau irecuperabili, fără a avea legătură cu traumatismul suferit” este greșită și nu justifică întreruperea legăturii de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților (loviturile aplicate părții vătămate) și urmările produse (infirmitate fizică permanentă și sluțire), deoarece este evident că aceste consecințe nu au intervenit pe calea unei evoluții naturale, la o dată imprevizibilă, ci imediat după lovirea victimei, de către inculpați.

Împrejurarea că partea vătămată a dat în cursul procesului patru declarații, în care a menționat că autorii agresiunii sunt și alte persoane în afară de cei doi inculpați, se justifică prin faptul că la data când a avut loc incidentul, se afla sub influența alcoolului, iar multiplele lovituri fiindu-i aplicate în regiunea capului, i-au afectat memoria și starea de conștiență, în acest mod explicându-se oscilațiile acestuia.

Curtea reține că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective, in cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, confirmarea sau absența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit disp. art 103 NCPP, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpaților pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art.6 paragr.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp.art. 4 NCCP și art.99 NCPP – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecății, Curtea constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpaților T. H. și C. A., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestora.

Folosirea ca probe a declarațiilor administrate în fața procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 și paragraf 3 lit. d din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, așa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în deciziile CEDO „D. contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franței prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziții respectate în speța de față, martorii acuzării și ai apărării fiind ascultați nemijlocit în fața inculpaților și a instanței.

Declarațiile inculpaților făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpaților făcute în fața poliției, procurorului și instanțelor sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestora de consecințele penale ale faptei lor, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens și dispozițiilor art.5 din NCPP privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de apel a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Deși inculpatul T. în faza de urmărire penală, a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost achitat pe baza dispozițiilor legale, susținerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Așa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpatului T. dispusă de prima instanță deoarece Curtea a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către acesta.

În cauză, pe baza declarațiilor martorilor evidențiați mai sus, a declarațiilor părții vătămate de la procuror, care se coroborează perfect cu conținutul proceselor-verbale ale convorbirilor telefonice interceptate, cu concluziile actelor medico-legale ale victimei, a fost dovedită fără dubiu vinovăția inculpatului T. în comiterea infracțiunii pentru care a fost deferit justiției.

Așa fiind, în drept, fapta inculpatului T. H. care la data de 26 decembrie 2012 în jurul orelor 0,03- în calitate de funcționar – angajat ca agent de pază la . CLUJ, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la obiectivul Club Park Place Bunești, în timp ce se afla lângă ușa de acces în discotecă, a lovit-o în mod repetat cu pumnii în față pe partea vătămată M. O., cauzându-i infirmitate fizică permanentă și sluțire (. oaselor craniului și ale feței, avulsia a 9 dinți și alte leziuni) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin.5 raportat la art. 258 alin. 1 Cp.

Nu în ultimul rând, contrar îndatoririlor de serviciu inculpatul T. nu a consemnat în Registrul de evenimente al obiectivului Club Park Place Bunești, incidentul violent în care a fost implicat în noaptea de 25/26 decembrie 2012, în incinta acestuia – aspect care rezultă din adresa comunicată organului de urmărire penală de către . CLUJ.

Așa fiind, pe parcursul procesului inculpatul T. a folosit această situație în favoarea sa, motivând că nu a fost implicat în niciun incident și de aceea nu a consemnat nimic în registrul de evenimente al obiectivului, aspect care reiese și din nota explicativă pe care inculpatul a dat-o la sediul . CLUJ și transmisă apoi procurorului, de către societatea de pază.

De remarcat că la data sesizării instanței, respectiv la data de 9 ianuarie 2014 erau în vigoare prevederile vechiului Cod penal, care au fost indicate în rechizitoriu, ca operante în privința inculpaților.

La primul termen de judecată, fixat în cauză la Judecătoria G., 24 februarie 2014 erau deja în vigoare prevederile noului Cod penal și de procedură penală.

Curtea apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizată întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale și aplicarea pedepsei.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri și, respectiv, din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Curtea constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, cea nouă, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpați.

Rezultă, așadar, că, pentru infracțiunile ce formează obiectul acuzației penale, noile dispoziții ale Codului penal apar ca fiind mai blânde, infracțiunea de purtare abuzivă pentru care trebuie să răspundă inculpatul T. fiind pedepsită alternativ, cu sancțiunea amenzii penale.

Astfel, infracțiunea de purtare abuzivă este reglementată în art. 296 alin. 2 NCP care prevede că „amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. 1 se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu 1/3.

Potrivit art. 193 alin. 2 NCP fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Rezultă astfel că textul art. 296 CP al purtării abuzive face trimitere la alin. 2 al art. 193 CP ce sunt incidente în speță.

În consecință, având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpați este legea penală nouă, conform art. 5 CP.

Pentru motivele ce preced, Curtea va admite ca fondat în baza art. 421 pct 2 lit a CPP apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva aceleași sentințe penale, pe care o va desființa în latură penală privind pe inculpatul T. H. C. și, rejudecând, în aceste limite:

Va condamna pe inculpatul T. H. C., porecla “Boxi”, fiul lui D. V. și C. A., născut la data de 06.07.1977 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în mun. G., ., ., posesor al CI ., nr._ eliberat de SPCLEP G., CNP_, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, divorțat, studii superioare, referent de specialitate la DGASPC Cluj unitate de tip familial G., fără antecedente penale.

În baza art. 296 alin. 2 N.C.p., pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 250 alin. 5 rap. la art. 258 alin. 1 C.pen. la o pedeapsă de:

- 1 an închisoare în regim de detenție

În temeiul art. 67 Cod Penal rap la art. 66 alin.1 lit.a si b, alin. 3 Cod Penal se vor interzice inculpatului ca si pedepse complementare exercițiul dreptului de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice și cel al dreptului de a ocupa o funcție care implica exercițiul autoritarii de stat, pe o perioada de 1 an, executare ce începe conform art. 68 alin.1 lit.c Cod Penal după executarea pedepsei închisorii, dupa grațierea totala ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin.1 Cod Penal rap la art. 66 alin.1 lit.a, si b Cod Penal se vor interzice inculpatului ca si pedepse accesorii exercițiul dreptului de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice și cel al dreptului de a ocupa o funcție care implica exercițiul autoritarii de stat, executare ce începe conform art. 65 alin.3 Cod Penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si pana cand pedeapsa principala privativa de libertate a fost executata sau considerata ca executata.

În baza art. 274 alin. 2 C.proc.pen., va obliga pe inculpatul T. H. C. să achite în favoarea statului suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, ca efect al condamnării pentru infracțiunea de purtare abuzivă.

La dozarea și individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului T., Curtea va avea în vedere atât pericolul social ridicat al faptei, dar și datele ce caracterizează persoana sa, care, în pofida dovezilor de vinovăție, a negat constant acest lucru, încercând astfel să obstrucționeze aflarea adevărului, ceea ce duce la concluzia că pentru reeducarea lui se impune aplicarea unui tratament juridic adecvat, respectiv, aplicarea unei pedepse ferme.

Poziția adoptată de către inculpat în fața procurorului, de nerecunoaștere a infracțiunii, constituie un aspect negativ cu privire la fapta comisă, astfel că nu este de natură, prin ea însăși să formeze convingerea judecătorilor că pentru reeducarea lui este suficientă și o pedeapsă rezultantă mai redusă.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanțelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatului care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale efective, condiții în care nu este oportună și nici posibilă recunoașterea de circumstanțe atenuante.

Față de modul de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 1 an închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului T., ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor sale, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.

Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni.

Executarea pedepsei prin privare de libertate, sancțiune aplicată de Curte, va constitui un avertisment adecvat pentru inculpat, față de reprobabilitatea faptei sale și îi va crea o atitudine potrivită față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.

Este demn de remarcat că inculpatul nu a manifestat regret în fața instanței de judecată, față de infracțiunea comisă, nici empatie față de victimă, nu a acoperit nici măcar parțial daunele provocate acesteia, aspecte care vor fi avute în vedere de către Curte, la alegerea modului de executare a pedepsei.

Din piesele dosarului, nu a rezultat că inculpatul a conștientizat propriile acțiuni și gravitatea infracțiunii pentru care este judecat, lipsind exersarea asumării responsabilității pentru propriile fapte.

Consolidarea resurselor personale trebuie să vizeze în egală măsură și dobândirea unor percepții corecte a rolului pedepsei, pentru a preîntâmpina accentuarea sentimentelor și manifestărilor de frustrare, generate de inserția sa în mediul carceral. Toate aceste aspecte, necesită o intervenție de lungă durată și centrată pe conștientizarea motivelor care au determinat infracțiunea, înțelegerea legăturii de cauzalitate dintre comportamentul său și consecințele grave produse – sluțirea unei persoane -, controlul furiei și identificarea unor noi modalități de comportare în societate. Gestionate corespunzător, acestea ar putea constitui resurse interne pe care inculpatul T. s-ar putea baza în viitor.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în apelul Parchetului, în baza art. 275 alin 3 Cpp.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 150 lei, onorariu parțial apărător din oficiu, d-na avocat C. M., ce se va avansa din FMJ, în baza art. 272 alin.1 CPP.

Cu privire la apelul inculpatului C. :

Sentința Judecătoriei G. este legală și temeinică, probele administrate nemijlocit în fața magistratului fondului, cât și ulterior în fața Curții de Apel, confirmând fără echivoc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția apelantului în săvârșirea faptei deduse judecății.

De remarcat că deși a fost legal citat, apelantul nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, aceeași atitudine adoptând-o și în fața Judecătoriei G..

Apelantul C. a fost ascultat la poliție la 5 aprilie 2013 și de 2 ori la procuror, la 3 iunie și 20 iunie 2013.

Curtea reține, examinând aceste declarații că inculpatul nu a fost sincer, nu a recunoscut comiterea infracțiunii imputate prin rechizitoriu și a susținut că nici inculpatul T. H. nu a lovit-o pe partea vătămată M..

Din declarațiile apelantului C., din faza de urmărire penală rezultă că nu a lovit-o pe victimă cu pumnul în gură, în timp ce aceasta stătea în picioare lângă ușa de acces în discotecă. Inculpatul C. susține că inițial, inculpatul T. a intervenit în locul unde s-a produs incidentul din discotecă, a imobilizat-o pe victimă și a scos-o afară din local și că din momentul acesta, al intervenției lui T. și până când partea vătămată a fost scoasă în exterior, aceasta nu a fost lovită de nicio persoană. În finalul declarației olografe dată la procuror inculpatul C. susține: „ Nu am nicio explicație cu privire la modul în care s-au produs vătămările menționate în certificatul medico-legal al părții vătămate din dosar”.

Curtea reține că, din raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat nr._ din 24 septembrie 2013 întocmit de IPJ CLUJ, rezultă că răspunsurile inculpatului C. la întrebările relevante ale cauzei, au provocat unele modificări psihofiziologice, care ar putea fi asociate comportamentului simulat, rezultând astfel că subiectul nu a fost sincer la aceste întrebări.

Instanța de control judiciar reține că din declarațiile apelantului C. din faza de urmărire penală, rezultă fără dubiu, că acesta a fost prezent la data și la locul agresiunii, iar susținerile sale în sensul că nici el și nici T. nu au agresat-o pe partea vătămată, sunt în contradicție cu declarațiile martorilor ascultați în această speță și cu conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, de unde rezultă contrariul.

Vinovăția inculpatului C. rezultă în primul rând din declarația părții vătămate M. O. I., din faza de urmărire penală din 11 martie 2013, în care învederează: „ L-am recunoscut pe inculpatul C. pe parcursul cercetărilor, la sediul poliției, după fotografie. Inculpatul C. împreună cu inculpatul T. și F. E. m-au lovit”.

Tot partea vătămată în declarația dată la procuror la 4 iunie 2013 învederează că: „ Când m-am ridicat de jos inculpatul T. m-a lovit de câteva ori cu picioarele, după care când am încercat să mă ridic, din nou, am fost lovită cu piciorul în gură de către inculpatul C. S., după care F. E., inculpatul T. și inculpatul C. m-au lovit împreună cu picioarele în zona feței”.

Vinovăția inculpatului C. rezultă și din procesul-verbal de confruntare între partea vătămată M. O. cu O. E. și F. E. din 4 iunie și 18 octombrie 2013, ocazii cu care victima a arătat textual: „Vreau să precizez că din discuțiile pe care le-am auzit, știu că inculpatul C. i-a propus inculpatului T., să-i dea acestuia 2000 lei ca să nu spună la poliție că și inculpatul A. C. m-a agresat și el alături de bodyguard”.

Vinovăția inculpatului C. A. în sâvârșirea faptei deduse judecății rezultă și din declarația martorului M. I. A., din toate fazele procesului penal, în care acesta învederează că: „ Din procesul verbal din 11 martie 2013 și planșele fotografice întocmit de poliție i-am recunoscut pe inculpații T. și C. ca fiind, persoanele care au lovit-o pe partea vătămată”.

Vinovăția inculpatului C. rezultă fără dubiu și din declarația martorului O. E., din toate fazele procesului penal, care învederează textual: „ Mi-a fost frică să declar adevărul în prima fază deoarece T. și C. sunt cunoscuți în G. ca persoane violente. În dimineața în care a avut loc conflictul, când a venit poliția cu partea vătămată, eu l-am sunat pe inculpatul C. și i-am spus că se fac cercetări, iar el mi-a spus să declar că inculpatul T. l-a bătut pe M. O.. A doua zi după eveniment, la domiciliul meu a venit inculpatul C. și în prezența mamei mele, mi-a spus cum să declar la poliție și anume că el doar l-a împins pe M. O. iar cel care l-a lovit este T. H.”. Cu privire la agresarea părții vătămate arăt următoarele: „ După ce partea vătămată a reintrat pe ușă, a fost abordată de inculpații T. și C. și după o secundă l-am văzut pe inculpatul C. când i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în gură lui M. O.”.

Vinovăția inculpatului C. rezultă și din declarația martorului B. H., din cursul procesului penal, acesta învederând textual: „În timp ce victima se deplasa prin curtea discotecii, s-a lovit din greșeală de inculpatul C., iar atunci acesta l-a bătut. Din discuții am aflat că victima a continuat să fie agresată și înafara localului și că agresorul este C. A.”.

Vinovăția inculpatului C. rezultă și din declarația martorului M. E., din toate fazele procesului penal, care învederează textual: „ Pe M. O. l-a lovit bodyguardul T. H., care l-a dus apoi forțat către ușa de ieșire, timp în care inculpatul C., îl lovea pe victimă, ca pe un sac de box”.

Relevantă în dovedirea vinovăției inculpatului C. este și declarația martorului Z. G. din faza de urmărire penală, care afirmă textual: „ T. H. mi-a spus că deoarece inculpatul C. are o condamnare la închisoare cu suspendare, acesta l-ar fi determinat prin rugăminți și oferire de bani, sau foloase materiale, ca T. să declare la poliție că doar el l-ar fi bătut pe victimă, pentru a evita revocarea suspendării”.

Vinovăția inculpatului C. este probată și prin declarația martorului F. E. care relevă textual, în faza de urmărire penală:” De la O. E. am aflat că atunci când omul de ordine T. l-a scos din discotecă pe M. O., în acea împrejurare și inculpatul C. l-a agresat pe M. O.”.

Declarațiile martorilor se coroborează perfect și cu conținutul celor 85 procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate de unde rezultă fără dubiu, că și inculpatul C. a agresat victima alături de inculpatul T..

Nu în ultimul rând, vinovăția inculpatului C. rezultă și din concluziile actelor medico-legale privind-o pe partea vătămată, care atestă sluțirea și infirmitatea pe care o prezintă în momentul de față, aceasta, în urma agresării sale de către cei doi inculpați.

Nu poate fi acceptată apărarea inculpatului C. în sensul că nu s-au verificat înregistrările camerelor video, în legătură cu modul de producere al agresiunii, deoarece la data de 19.06.2013, în baza ordonanței de delegare a procurorului, organul de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Comunală Mintiu-Gherlii, în colaborare cu reprezentanții . și . D. a efectuat o cercetare la fața locului la Club Park Place Bunești pentru a stabili amplasarea locului faptei și pentru a căuta și ridica înregistrările camerelor de supraveghere video din noaptea de 25/26.12.2012. În procesul-verbal întocmit cu această ocazie este menționat „Locația este prevăzută cu 5 camere situate: 1 în afară la ușa de la intrare, 1 cameră situată după holul de la intrare în discotecă, 1 cameră montată la intrare în separeu, 1 cameră montată deasupra ringului de dans și 1 cameră în magazie. Din verificările efectuate s-a constatat că înregistrările se stochează timp de 30 de zile. Cercetând vizualizarea înregistrărilor se constată că sistemul de înregistrare, respectiv camera din local situată lângă hol nu înregistrează în holul de la intrare și nici nu cuprinde vizibilitate în partea dreaptă unde se află barul discotecii”. Cu ocazia cercetării s-a întocmit o schiță și s-au fixat prin fotografiere principalele repere spațiale din Club Park Place Bunești: ușa de acces, holul de la intrare, barul unde se servesc clienții, podiumul cu mese situat în dreapta holului de acces, paralel cu barul. Procesul-verbal de cercetare la fața locului se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar de . G. (contract de pază, plan de pază și schița obiectivului).

Faptul că nu s-au putut vizualiza înregistrările, deoarece ele nu au cuprins locul agresiunii, nu înseamnă că în speță nu a fost probată pe deplin vinovăția inculpatului C., care așa cum am arătat rezultă atât din depozițiile martorilor prezenți nemijlocit la locul faptei, cât și din probele scrise atașate cauzei.

Sintetizând probele testimoniale cu cele scrise ale speței, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului C., în săvârșirea faptei dedusă judecății, condiții în care apelul acestuia vizând achitarea, din lipsa probelor, apare ca nefondat și se va respinge ca atare, în baza art. 421 pct. 1 lit.b CPP.

Se va stabili în baza art. 272 alin.1 CPP suma de 300 lei onorariu apărător oficiu pentru avocat C. R. ce se va avansa din FMJ.

În baza art. 275 alin. 2 CPP va obliga pe inculpat să achite statului 700 lei cheltuieli judiciare.

Cu privire la apelul părții civile:

Așa cum se arată în actele medico-legale atașate cauzei, în urma loviturilor aplicate de către cei doi inculpați la 26 decembrie 2012, partea civilă a suferit o fractură cu deplasare a oaselor craniului și a feței, avulsia a 9 dinți din care 2 canini și 3 molari – categorii de dinți care au un rol important în masticație – iar în prezent are montate în cavitatea bucală trei plăcuțe de osteosinteză și 12 șuruburi, suferind o diminuare permanentă a funcției masticatorii și a celei de nutriție, proporțională cu reducerea numărului de dinți.

Așa fiind, în speță sunt întrunite consecințele „sluțirii”, victima prezentând o deplasare a oaselor craniului și a feței, care îi afectează înfățișarea normală, cu caracter permanent.

Constatarea producerii sluțirii, trebuie determinată nu numai în raport de semnificația curentă a acestei noțiuni, adică mutilare, schilodire, desfigurare, cu consecința creării aspectului hidos, pocit, respingător, foarte urât, ci și ținându-se seama de echivalența ce se poate da noțiunii respective, prin comparare cu celelalte urmări grave la care se referă textul de lege menționat. Ori, pentru a fi echivalată cu vătămarea ce a avut ca urmare pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, producerea unei infirmități permanente fizice sau psihice, gravitatea vătămării cauzate, trebuie determinată, numai pe baza evaluării tuturor modificărilor survenite în structura anatomică a victimei, actele medico-legale confirmând că acesta a suferit o deplasare a oaselor craniului și a feței, ceea ce-i afectează aspectul exterior al înfățișării.

Pentru a se determina cât mai exact prejudiciul estetic adus fizionomiei persoanei vătămate prin existența acestor modificări și deplasări ale oaselor feței și avulsia dinților, mai pot fi avute în vedere și unele criterii specifice, cum ar fi vârsta, sexul sau profesia acesteia.

Din probele dosarului rezultă fără echivoc că această parte civilă este în prezent în vârstă de 24 de ani, de sex masculin, având un loc de muncă, anterior agresării de către cei doi inculpați.

Cu toate că medicii legiști susțin că leziunile nu au produs sluțire, procurorul, prima instanță și Curtea în mod judicios vor înlătura această concluzie statuând că victima a rămas cu o alterare a fizionomiei și o afectare a funcționalității masticației, ceea ce îi cauzează o infirmitate permanentă.

Curtea reține că în doctrină și literatură de specialitate s-a arătat că: „

Mai mult, ținând cont că actele medico-legale aflate la dosar constată existența “asimetriei faciale”, că operația de extracție alveoplastică a avut ca obiect inclusiv doi canini situați pe arcada superioară (1.3 și 2.3) și notorietatea rolului estetic al acestei categorii de dinți, vârsta tânără a părții vătămate (20 de ani) și nevoile specifice acestei perioade (gradul ridicat de relaționare socială în vederea întemeierii unei familii etc.) Curtea reține că schimbările aduse fizionomiei victimei sunt importante, grave și se circumscriu noțiunii de sluțire.

Curtea reține că, dacă partea civilă, în viitor, trebuie să suporte noi operații estetice, pentru corectarea asimetriilor de la nivelul feței, urmările agresiunii comise de inculpați, contravaloarea acestora precum și a daunelor morale generate de noile intervenții chirurgicale, va putea fi cerută pe calea unei acțiuni civile separate, scutită de taxă de timbru, faptul generator constituindu-l infracțiunea comisă de inculpații T. și C..

Referitor la motivul de apel, vizând majorarea daunelor materiale și morale, Curtea reține următoarele:

CEDO reamintește că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art.41 din Convenția Europeană conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, și prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).

De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).

Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material și moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului.

Astfel, pretențiile materiale ale părții civile sunt dovedite prin declarațiile martorilor M. A. și C. E., ascultați la instanța de fond în 23 martie 2012, cât și prin înscrisurile atașate cauzei.

Din aceleași probe, rezultă că partea civilă timp de 6 săptămâni, a avut aplicat un sistem de imobilizare pentru reducerea fracturii, ceea ce a determinat alimentarea sa în formă lichidă și semilichidă, după care, a fost internat la S. C. Județean de Urgență Cluj, unde de asemenea, a avut nevoie de asistență continuă și alimentație lichidă și semilichidă corespunzătoare cantitativ și calitativ și un regim medicamentos adecvat.

Apoi, aceleași probe relevă că victima s-a prezentat la controale medicale și intervenții ulterioare, acelea de extragere a sistemului de imobilizare, fiind nevoit să suporte din resurse proprii, suma de 3500 lei, reprezentând combustibilul necesar pentru deplasările la unitățile sanitare, la controale medicale periodice, la pansat,din care suma de 2230 lei este dovedită cu înscrisurile de la dosar, alături de suma de 1579,64 lei probată tot cu înscrisuri, diferența fiind reliefată prin declarațiile martorilor M. și C..

Câtă vreme s-a dovedit fără dubiu realitatea și caracterul rezonabil al cuantumului daunelor materiale, acestea vor fi stabilite în echitate de către Curte la suma de 17.944,58 lei, la plata cărora vor fi obligați în solidar ambii inculpați, T. și C., conform art.19 raportat la art.397 CPP, deoarece prin fapta ilicită a acestora victima a suferit acest prejudiciu material.

Referitor la daunele morale, cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din art. 1391 din actualul cod civil (repararea daunelor morale).

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

În privința părții civile M., Curtea constată că victima unei infracțiuni de natura celei comise de inculpații T. și C., are dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin vătămări corporale aduse sănătății sale, acest prejudiciu constând în suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat de pe urma faptului ilicit.

Astfel, victima M., o persoană în vârstă de 24 ani, a fost supusă unor intervenții chirurgicale, ca urmare a fracturilor suferite, a fost spitalizată o lungă perioadă de timp, a necesitat pentru vindecare 35 de zile îngrijiri, după care s-a aflat în tratament medical, în cursul căruia a continuat să aibă dureri, rămânând cu sluțire și infirmitate permanentă.

Partea civilă a suferit în urma agresiunii exercitată de către inculpați asupra sa, o fractură cu deplasare a oaselor craniului și a feței, avulsia a 9 dinți, a avut nevoie de alimentație lichidă/semilichidă timp de 6 săptămâni după data producerii leziunilor, i s-au montat 3 plăcuțe de osteosinteză și 12 șuruburi, i s-a diminuat permanent funcția masticatorie și cea de nutriție a organismului.

Internarea în spital, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare vârstei, implică și o suferință psihică, ce presupune, de asemenea, o compensație, și anume sub forma unor daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial ce i-a fost cauzat de către inculpați.

Curtea, examinând atât probele testimoniale cât și cele științifice atașate cauzei, constată că partea civilă M. a suferit un prejudiciu corporal, atât unul de agrement, cât și unul estetic care reclamă o compensație corespunzătoare, aceasta cu rostul de a-i alina victimei, pe cât posibil, suferințele încercate, atât ca o consecință directă a vătămării, cât și pe acelea ce le va suporta în viitor, decurse din starea de infirmitate în care a ajuns.

Perceperea de către victimă a desfigurărilor suferite sau a cicatricelor în zona feței, este cauza suferințelor psihice, unită cu diminuarea funcției masticatorii și de nutriție.

Așadar, Curtea reține că prin infracțiunile săvârșite, este neîndoielnic, că inculpații T. și C., au determinat supunerea părții civile M., nu numai la traume fizice și psihice excepționale, dar și la unele prejudicii estetice, care, chiar cu efectuarea în viitor a unor operații de profil, îi va limita accesul la o viață socială și afectivă normală, potrivit vârstei și intereselor sale.

Curtea reține că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru victimele agresiunii. Așa cum se arată în literatura de specialitate „sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.

Astfel, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaților și prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, Curtea îi va obliga pe inculpați în solidar, la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei a acesteia la data plății, cu titlu de daune morale, corespunzător principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit art. 1391 Cod civil.

Curtea apreciază astfel că, sumele acordate cu titlu de daune morale și materiale părții civile, vor constitui o compensare rezonabilă a traumei psihice și fizice, de excepție, încercate de aceasta, ca efect al faptei inculpaților.

În baza art. 276 alin. 6 CPP inculpații vor fi obligați în solidar să achite părții civile 500 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocațial în apel.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în apelul părții civile, în baza art. 275 alin. 3 CPP.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

I. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul C. S. A., fiul lui I. S. și A., născut la data de 14.10.1979 în mun. G., jud. Cluj, domiciliat în mun. G., ., ., posesor al CI ., nr._ eliberat de SPCLEP G., CNP_, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, studii școala profesională, calificare barman-ospătar, fără ocupație, recidivist împotriva sentinței penale nr. 580 din 06 aprilie 2015 a Judecătoriei G.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 300 lei, onorariu apărător din oficiu, avocat C. R., ce se va avansa din FMJ.Obligă pe inculpat să achite în favoarea statului suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

II. Admite apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva aceleași sentințe penale, pe care o desființează în latură penală privind pe inculpatul T. H. C. și, rejudecând, în aceste limite:

Condamnă pe inculpatul T. H. C., porecla “Boxi”, fiul lui D. V. și C. A., născut la data de 06.07.1977 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în mun. G., ., ., posesor al CI ., nr._ eliberat de SPCLEP G., CNP_, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, divorțat, studii superioare, referent de specialitate la DGASPC Cluj unitate de tip familial G., fără antecedente penale.

- 1 an închisoare în regim de detenție

În temeiul art. 67 Cod Penal rap la art. 66 alin.1 lit.a si b, alin. 3 Cod Penal interzice inculpatului ca si pedepse complementare exercitiul dreptului de a fi ales in autoriatile publice sau in orice alte functii publice și cel al dreptului de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pe o perioada de 1 an, executare ce incepe conform art. 68 alin.1 lit.c Cod Penal dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate.

În temeiul art. 65 alin.1 Cod Penal rap la art. 66 alin.1 lit.a, si b Cod Penal interzice inculpatului ca si pedepse accesorii exercitiul dreptului de a fi ales in autoriatile publice sau in orice alte functii publice și cel al dreptului de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, executare ce incepe conform art. 65 alin.3 Cod Penal din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana cand pedeapsa principala privativa de libertate a fost executata sau considerata ca executata.

În baza art. 274 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe inculpatul T. H. C. să achite în favoarea statului suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului în apelul Parchetului.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 150 lei, onorariu parțial apărător din oficiu, d-na avocat C. M., ce se va avansa din FMJ.

III. Admite apelul declarat de către partea civilă M. O. I., domiciliat în Dăbâca, nr. 454, jud. Cluj, CNP_ împotriva aceleași sentințe pe care o desființează în latura civilă și, rejudecând:

Obligă inculpații C. SEPTMIU A. și T. H. C., în solidar, să achite părții civile suma de 17.944, 58 lei daune materiale și 100.000 euro sau echivalentul în lei a acesteia la data plății cu titlu de daune morale și 500 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului în apelul părții civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2016.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

D. PURICEVASILE G.

GREFIER

N. N.

Red. D.P./M.N.

4 ex./15.02.2016

Jud.fond.- V. G.

← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1184/2015. Curtea...		Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 223/2016.... →

Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 177/2016. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 177/2016. Curtea de Apel CLUJ