Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 175/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 175/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 175/MP

Ședința publică de la 03 noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte – D. I. N.

Judecător – A. I.

Cu participare: Grefier – M. V.

M. P. prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 895 din data de 20.07.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ de P. de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul Șaban G., fiul N. și al lui A., născut la data de 26.05.1998, în municipiul Medgidia, județul C., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

•furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată Chîlîmar Galîna);

•furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată G. A. E.);

•furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată Paraschlv R.), toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 03.11.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.895/20.07.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

Constată că faptele deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatului ȘABAN G., prin s.p. nr. 362/18.03.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.78/MP/03.06.2015 a Curții de Apel C., i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 125 alin. 3 c.p, prelungește măsura educativă a internării într-un centru de detenție a inculpatului ȘABAN G. (fiul lui N. și al lui A., născut la data de 26.05.1998, în municipiul Medgidia, județul C., domiciliat în comuna Castelu, ., județul C., CNP_) pe durata de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată C. G.), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată G. A. E.) și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată P. R.), toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 362/18.03.2015 a Judecătoriei C. și emiterea unor noi forme de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 125 alin. 3 teza finală c.p., din durata măsurii educative deduce perioada executată, de la 06.11.2014 la 18.03.2015 și de la 06.04.2015 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 c.p.p., constată încetată de drept măsura arestării preventive, dispuse față de inculpatul ȘABAN G..

În baza art. 399 alin. 3 c.p.p., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului ȘABAN G. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 93/UP/06.04.2015, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 404 alin. 6 c.p.p., dispune ca administrația locului de deținere să încunoștințeze persoanele vătămate C. G. (domiciliată în mun. C., bld. Tomis, nr. 326, ., .) și P. R. (domiciliată în mun. C., .. 8, .), cu privire la eliberarea, în orice mod, a inculpatului ȘABAN G..

În baza art. 19 c.p.p. raportat la art. 25 c.p.p., art. 397 C.pr.penala rap. la art. 1349, art. 1357 și urm. din C. civ., obligă inculpatul ȘABAN G., în solidar cu partea responsabilă civilmente Șaban A., la plata, cu titlu de daune materiale, a următoarelor sume: 150 lei către partea civilă C. G., 1500 lei către partea civilă P. R. și 7000 lei către partea civilă G. A..

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Șaban A., la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 272 c.p.p., dispune acordarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, av. D. A. N., în cuantum de 300 lei, conform împuternicirii avocațiale . nr. 2738/28.04.2015, din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea Baroului C..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 28.04.2015, prin rechizitoriul nr._/P/2014, P. de pe lângă Judecătoria C. l-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul ȘABAN G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată C. G.), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată G. A. E.) și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată Paraschlv R.), toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în ziua de 24.08.2014, în jurul orelor 16:00, prin escaladarea ferestrei PVC de la bucătărie, a pătruns în apartamentul situat în municipiul C., ., . din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung, cauzând un prejudiciu de 150 lei persoanei vătămate C. G., în perioada 24-28.09.2014, prin ruperea lacătului de la grilajul metalic și escaladarea ferestrei balconului, a pătruns în locuința situată în municipiul C., ., . interior a sustras două televizoare LCD marca Samsung, cauzând un prejudiciu de în valoare de 1.000 lei persoanei vătămate G. A. E., iar în ziua de 05.10.2014, între orele 11:20 - 12:37, prin forțarea și escaladarea ferestrei PVC de la balcon, a pătruns în locuința situată în mun. C., ., . interior a sustras bijuterii din aur în greutate de 11 grame, două telefoane mobile marca Nokia, un telefon mobil marca Motorola și cinci sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei persoanei vătămate P. R..

Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: declarații persoane vătămate; procese verbale de cercetare la fața locului; adrese afiș și rapoarte de constatare dactiloscopică; declarații suspect/inculpat.

La termenul de judecată din 17.06.2015, instanța a luat act de poziția inculpatului de a nu contesta probele administrate în cursul urmăririi penale și a declarat încheiată cercetarea judecătorească.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța retine următoarea situație de fapt:

1.La data de 24.08.2014, organele de poliție din cadrul poliției municipiului C. au fost sesizate de către persoana vătămată C. G., cu privire la faptul că în ziua de 24.08.2014, în jurul orelor 16:00, persoane necunoscute, prin escaladarea ferestrei PVC de la bucătărie, au pătruns în apartamentul situat în municipiul C., ., ., . din interior au sustras un telefon mobil marca Samsung, cauzând un prejudiciu de 150 lei.

Prin ordonanța din 24.08.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al.2 lit. b Cod penal, constând în aceea că: în ziua de 24.08.2014, în jurul orelor 16:00, persoane necunoscute, prin escaladarea ferestrei PVC de la bucătărie, au pătruns în apartamentul situat în municipiul C., ., ., . din interior au sustras un telefon mobil marca Samsung, cauzând un prejudiciu de 150 lei.

Prin adresa nr._/12.02.2015 a Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ C., s-a comunicat faptul că în urma examinării în banca de date a sistemului AFIȘ s-a stabilit că 2(două) dintre urmele papilare ridicate la data de 24.08.2014, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei în cazul furtului din locuința numitei C. G., din municipiul C., ., . fost create de persoana cu datele de identificare: ȘABAN G., CNP_, aspect confirmat și de raportul de constatare criminalistică nr._/15.04.2015.

2.La data de 28.09.2014, persoana vătămată G. A. E., a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în perioada 24 - 28.09.2014, persoane necunoscute, prin ruperea lacătului de la grilajul metalic și escaladarea ferestrei balconului, au pătruns în locuința acestuia situată în municipiul C., ., ., . interior au sustras două televizoare LCD marca Samsung, cauzând un prejudiciu de în valoare de 7.000 lei.

Prin ordonanța din 28.09.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, constând în aceea că: în perioada 24 - 28.09.2014, persoane necunoscute, prin ruperea lacătului de la grilajul metalic și escaladarea ferestrei balconului, au pătruns în locuința acestuia situată în municipiul C., ., ., . interior au sustras două televizoare LCD marca Samsung, cauzând un prejudiciu de în valoare de 1.000 lei.

Prin adresa nr._/19.01.2015 a Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ C., s-a comunicat faptul că prin examinări în banca de date a sistemului AFIȘ s-a stabilit că urma papilară ridicată la data de 28.09.2014, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei în cazul furtului din locuința numitei G. A. E., din mun. C., ., . creată de persoana cu datele de identificare ȘABAN G., CNP_ aspect confirmat și de raportul de constatare criminalistică nr._/22. 04.2015.

3. La data de 05.10.2014, persoana vătămată P. R., a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în ziua de 05.10.2014, între orele 11:20 -12:37, persoane necunoscute, prin forțarea și escaladarea ferestrei PVC de la balcon, au pătruns în locuința acesteia situată în mun. C., ., ., . interior au sustras bijuterii din aur în greutate de 11 grame, două telefoane mobile marca Nokia, un telefon mobil marca Motorola și cinci sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei.

Prin ordonanța din 05.10.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, constând în aceea că: în ziua de 05.10.2014, între orele 11:20- 12:37, persoane necunoscute, prin forțarea și escaladarea ferestrei PVC de la balcon, au pătruns în locuința acesteia situată în mun. C., ., ., . interior au sustras bijuterii din aur în greutate de 11 grame, două telefoane mobile marca Nokia, un telefon mobil marca Motorola și cinci sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei.

Prin adresa nr._/2 6.01.2015 a Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ C., s-a comunicat faptul că prin examinări în banca de date a sistemului AFIȘ s-a stabilit că 1 dintre urmele papilare ridicate la data de 05.10.2014, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei în cazul furtului din locuința numitei P. R., din mun. C., ., ., a fost creată de persoana cu datele de identificare ȘABAN G., CNP_ aspect confirmat șl de raportul de constatare criminalistică nr._/15.04.2015.

În cauză, în cursul urmăririi penale, a fost audiat inculpatul Șaban G. care a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor, respectiv doar fapta din data de 24 -28.09.2014 comisă în dauna persoanei vătămate G. A. E..

În cursul judecății, la termenul din 17.06.2015, inculpatul a avut o atitudine de recunoaștere a faptelor, necontestând, sub aspectul temeiniciei, probele administrate în cursul urmăririi penale.

Sub aspect obiectiv, faptele inculpatului ȘABAN G., care, în ziua de 24.08.2014, în jurul orelor 16:00, prin escaladarea ferestrei PVC de la bucătărie, a pătruns în apartamentul situat în municipiul C., ., ., . din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung, cauzând un prejudiciu de 150 lei persoanei vătămate C. G., în perioada 24-28.09.2014, prin ruperea lacătului de la grilajul metalic și escaladarea ferestrei balconului, a pătruns în locuința situată în municipiul C., ., ., iar din interior a sustras două televizoare LCD marca Samsung, cauzând un prejudiciu de în valoare de 1.000 lei persoanei vătămate G. A. E., iar în ziua de 05.10.2014, între orele 11:20 - 12:37, prin forțarea și escaladarea ferestrei PVC de la balcon, a pătruns în locuința situată în mun. C., ., ., iar din interior a sustras bijuterii din aur în greutate de 11 grame, două telefoane mobile marca Nokia, un telefon mobil marca Motorola și cinci sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei persoanei vătămate P. R., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată C. G.), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată G. A. E.) și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată P. R.), toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, în cazul fiecăreia dintre cele 3 infracțiuni.

La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatului minor, instanța va avea în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, antecedentele penale, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța constată că faptele deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatului ȘABAN G., prin s.p. nr. 362/18.03.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.78/MP/03.06.2015 a Curții de Apel C., i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o durată de 3 ani.

Pe cale consecință, în baza art. 125 alin. 3 c.p, va prelungi măsura educativă a internării într-un centru de detenție a inculpatului ȘABAN G. pe durata de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată C. G.), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată G. A. E.) și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. d, al. 2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. Cod penal (persoană vătămată P. R.), toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 362/18.03.2015 a Judecătoriei C. și emiterea unor noi forme de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 125 alin. 3 teza finală c.p., din durata măsurii educative va deduce perioada executată, de la 06.11.2014 la 18.03.2015 și de la 06.04.2015 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 c.p.p., va constata încetată de drept măsura arestării preventive, dispuse față de inculpatul ȘABAN G..

În baza art. 399 alin. 3 c.p.p., va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului ȘABAN G. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 93/UP/06.04.2015, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 404 alin. 6 c.p.p., va dispune ca administrația locului de deținere să încunoștințeze persoanele vătămate C. G. și P. R. cu privire la eliberarea, în orice mod, a inculpatului ȘABAN G..

Cu privire la pretențiile civile formulate în cauză de părțile civile C. G., P. R. și G. A., cu titlu de daune materiale, instanța constată că acestea au fost dovedite, în condițiile în care evaluările făcute apar ca rezonabile, prin prisma naturii bunurilor sustrase.

Probațiunea dosarului a dovedit, de asemenea, legătura de cauzalitate directă între faptele ilicite și prejudicii, precum și vinovăția inculpatului.

În aceste condiții, fiind îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale a părinților pentru fapta minorului, în baza art. 19 c.p.p. raportat la art. 25 c.p.p., art. 397 C. pr. penala rap. la art. 1349, art. 1357 și urm. din C. civ., va obliga inculpatul ȘABAN G., în solidar cu partea responsabilă civilmente Șaban A., la plata, cu titlu de daune materiale, a următoarelor sume: 150 lei către partea civilă C. G., 1500 lei către partea civilă P. R. și 7000 lei către partea civilă G. A..

Împotriva sentinței penale nr.895/20.07.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C.. În susținerea motivelor de apel se arată că prima instanță a făcut o greșită individualizare în ceea ce privește cuantumul măsurii educative aplicate inculpatului minor.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea constată că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. este fondat.

Din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă că în ziua de 24.08.2014, în jurul orelor 16:00, prin escaladarea ferestrei PVC de la bucătărie, inculpatul Șaban G. a pătruns în apartamentul situat în municipiul C., ., ., . din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung, cauzând un prejudiciu de 150 lei persoanei vătămate C. G.; în perioada 24-28.09.2014, prin ruperea lacătului de la grilajul metalic și escaladarea ferestrei balconului, inculpatul Șaban G. a pătruns în locuința situată în municipiul C., ., ., iar din interior a sustras două televizoare LCD marca Samsung, cauzând un prejudiciu de în valoare de 1.000 lei persoanei vătămate G. A. E.; de semenea, în ziua de 05.10.2014, între orele 11:20 - 12:37, prin forțarea și escaladarea ferestrei PVC de la balcon, inculpatul Șaban G. a pătruns în locuința situată în mun. C., ., ., . interior a sustras bijuterii din aur în greutate de 11 grame, două telefoane mobile marca Nokia, un telefon mobil marca Motorola și cinci sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei persoanei vătămate P. R..

Situația de fapt nu a fost contestată în prezenta cale de atac, astfel că nu se impun precizări suplimentare cu privire la împrejurările de comitere a faptelor deduse judecății.

De la data comiterii faptei reținute prin actul de sesizare și până la soluționarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare la data de 01.02.2014 noul Cod penal, care prevede în art.5 că atunci când de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit sistemului sancționator pentru infracțiunile comise de minori reglementat de noul Cod penal, singurele sancțiuni ce pot fi aplicate minorilor sunt măsurile educative, chiar dacă, pe parcursul procesului penal, inculpatul a devenit major.

Constatând că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost tras la răspundere penală inculpatul minor Șaban G. prin sentința penală nr.362/18.03.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.78/MP/03.06.2015 a Curții de Apel C., reținem că, potrivit art.125 alin.3 Cod penal, dacă în perioada internării într-un centru de detenție minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării. Textul de lege menționat vizează două ipoteze alternative ce determină obligativitatea prelungirii măsurii internării într-un centru de detenție, respectiv comiterea de către minor a unei noi infracțiuni în perioada internării și situația în care minorul este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior. În aprecierea Curții, a doua ipoteză ce impune aplicarea dispozițiilor art.125 alin.3 Cod penal nu presupune ca minorul să se afle în executarea măsurii educative. Dacă s-ar accepta această interpretare și s-ar aplica inculpatului o nouă măsură educativă s-ar încălca și prevederile art.129 alin.1 Cod penal, potrivit cărora în cazul concursului de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește o singură măsură educativă pentru toate faptele.

Potrivit art.74 Cod penal, gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Contextul în care se reține comiterea infracțiunilor de furt calificat, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului Șaban G., denotă un grad ridicat de pericol social al faptelor deduse judecății și o periculozitate sporită a inculpatului. S-a reținut că inculpatul a pătruns pe timp de zi și prin efracție și escaladare în trei locuințe, riscând să fir surprins de către persoanele vătămate, de unde a sustras mai multe bunuri, de o valoare relativ ridicată.

Deși în faza de judecată a manifestat o atitudine procesuală corespunzătoare, pe parcursul urmăririi penale a recunoscut numai comiterea faptei de furt în dauna persoanei vătămate G. A. E.. De asemenea, din analiza fișei de cazier judiciar rezultă că inculpatul a perseverat în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, fiind sancționat prin sentința penală nr.362/18.03.2015 a Judecătoriei C. tot pentru sustragerea unor bunuri din două locuințe.

Din cuprinsul referatului de evaluare rezultă că inculpatul provine dintr-o familie dezorganizată, cu mijloace materiale de existență extrem de precare. Inculpatul nu este școlarizat, urmare a lipsei mijloacelor materiale și a dezinteresului declarat pentru studiu. S-a mai reținut că minorul frecventează un anturaj antisocial. Având în vedere comportamentul inculpatului de-a lungul timpului, resursele interne și externe pe care le deține la acest moment, s-a concluzionat în sensul că riscul de săvârșire a unor noi fapte penale este crescut.

Prin urmare, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea minorului, condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, precum și antecedentele penale, se impune prelungirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 4 ani, în vederea realizării unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.895/20.07.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.125 alin.3 Cod penal raportat la art.228 alin.1-art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b Cod penal (trei infracțiuni), cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art.5 Cod penal măsura educativă a internării într-un centru de detenție dispusă față de inculpatul Șaban G. prin sentința penală nr.362/18.03.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.78/MP/03.06.2015 a Curții de Apel C. va fi prelungită de la 3 ani la 4 ani, ca urmare a săvârșirii în concurs celor trei infracțiuni de furt calificat.

Conform art.125 alin.3 Cod penal se va deduce din durata măsurii educative perioada executată de la 06.11.2014 la 18.03.2015 și de la data de 06.04.2015 la zi.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat B. A., în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.895/20.07.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.125 alin.3 Cod penal raportat la art.228 alin.1-art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b Cod penal (trei infracțiuni), cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art.5 Cod penal prelungește măsura educativă a internării într-un centru de detenție dispusă față de inculpatul Șaban G. prin sentința penală nr.362/18.03.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.78/MP/03.06.2015 a Curții de Apel C., de la 3 ani la 4 ani, ca urmare a săvârșirii în concurs celor trei infracțiuni de furt calificat.

Conform art.125 alin.3 Cod penal deduce din durata măsurii educative perioada executată de la 06.11.2014 la 18.03.2015 și de la data de 06.04.2015 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. rămân în sarcina statului.

În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat B. A., în cuantum de 260 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. I. N. A. I.

GREFIER,

M. V.

Jud. fond: N. M.

Jud. red. dec: A. I.

2ex./09.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 175/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA