Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 328/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 11094/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 328/P
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. D. M.
Judecător - C. C.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.1437/29.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul:
- S. G., fiul lui N. și L., născut la data de 07.06.1976, în C., jud. C., domiciliat în O., ., jud. C., CNP_, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 și 2 din Cod penal, cu aplic. art. 5 din Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17 aprilie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.1437/29.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților S. G. și G. C. din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Cod penal în infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art.213 alin.1 Cod penal 1969.
În baza art.213 alin.1 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatul S. G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.
În baza art.81 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal 1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.71 alin.2 Cod penal 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal 1969.
În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
În baza art.213 alin.1 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului G. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.
În baza art.81 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal 1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.71 alin.2 Cod penal 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal 1969.
În baza art.71 alin.5 C.penal 1969, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
În baza art.19, raportat la art.397 Cod procedură penală, coroborat cu art.998 și următoarele cod civil 1864, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A., fiind obligați în solidar inculpații S. G. și G. C. la plata către aceasta a sumei de 286.640 lei daune materiale.
În baza art.274 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea inculpaților la plata a câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanță a reținut următoarele:
S.C. LONGIT LINE .. C., înregistrată sub numărul J_, a fost înființată la data de 29.06.2004, avându-i ca asociați pe inculpații S. G. și G. C., ultimul îndeplinind și funcția de administrator, în prezent societatea fiind radiată.
La data de 08.05.2007, societatea sus-menționată, reprezentată prin inculpatul G. C. în calitate de administrator, a încheiat cu persoana vătămată S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A. București contractul de leasing nr.1361, având ca obiect autovehiculul marca „AUDI Q7” 3.0 TDI, cu numărul de înmatriculare_ și . șasiu WAUZZZ4L87D099060. Contractul a fost garantat de S.C. TRANSPORT FANY DIVERS S.R.L. O., reprezentată prin S. N., tatăl inculpatului S. G..
Conform clauzelor contractuale, finanțatorul, pe toată durata contractului, este proprietarul bunului, iar utilizatorul avea, printre altele și următoarele obligații: să-l informeze pe finanțator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea unui terț, precum și de orice eveniment care a cauzat distrugerea sau dispariția parțială sau totală a bunului; să nu subînchirieze bunul decât cu acordul scris prealabil al finanțatorului, atât cu privire la persoana subchiriașului, cât și asupra clauzelor contractului de subînchiriere; să nu-și cesioneze drepturile și obligațiile rezultate din prezentul contract decât cu autorizarea prealabilă scrisă a finanțatorului în acest sens.
De asemenea, conform punctului 10.3 din același contract, în toate cazurile, utilizatorul este obligat să restituie bunul în termen de 24 de ore de la data rezilierii contractului.
Valoarea autoturismului ce face obiectul contractului de leasing era, conform facturii .-CTA din 02.05.2007 de 67.830 euro.
Din cuprinsul notificărilor înregistrate sub nr.3298 din 30.08.2007 și nr.3524 din 17.09.2007, a rezultat că încă de la începutul derulării contractului, S.C. LONGIT LINE .. C. a început să înregistreze restanțe la plata leasingului în sumă totală de 20.224,64 lei, împrejurare care a condus, în data de 25.10.2007, la emiterea de către persoana vătămată, a unei somații de plată, înregistrată sub nr.3849, prin care se comunica utilizatorului că urmează să se procedeze la rezilierea contractului. Ca urmare, S.C. LONGIT LINE .. C. a efectuat plata sumelor restante în noiembrie 2007, astfel că finanțatorul nu a mai procedat la rezilierea contractului.
Cum S.C. LONGIT LINE .. C. a continuat să nu achite ratele contractului de leasing, persoana vătămată a fost nevoită să emită, la data de 20.02.2008, o altă somație de plată, înregistrată sub numărul 4479, suma restantă fiind în cuantum de 18.419,73 lei. Din actele dosarului rezultă că S.C. LONGIT LINE .. C. nu a mai achitat nici o rată din luna noiembrie 2007.
De această dată, utilizatorul nu a mai procedat la efectuarea plății motiv pentru care, la data de 21.03.2008 a intervenit rezilierea contractului de leasing nr.1361, suma totală datorată fiind în cuantum de 29.205,63 lei.
Persoana vătămată a reiterat comunicarea rezilierii contractului și în data de 23.04.2008, stabilind ca moment al efectuării concilierii directe data de 14.05.2008.
La data de 19.05.2008, la sediul Poliției Orașului O. s-a prezentat inculpatul S. G., care a sesizat faptul că, la data de 09.03.2008, s-a întâlnit la popasul „DRAJNA”, județul Ialomița cu un individ pe nume „A.”, care s-a arătat anterior interesat de preluarea contractului de leasing pentru autoturismul marca „AUDI Q7” 3.0 TDI, cu numărul de înmatriculare_ .
În aceste condiții, ca urmare a discuțiilor purtate cu această persoană, inculpatul a fost de acord să îi lase autovehiculul „pentru probe”, 2-3 zile, iar după expirarea acestei perioade, autoturismul nu i-a mai fost restituit, numitul „A.” nemaiputând fi contactat.
În ceea ce privește autoturismul menționat, din actele dosarului rezultă că la data de 06.08.2012, poliția judiciară a Direcției de Poliție din districtul Tirana, Departamentul împotriva Traficurilor Ilegale a sechestrat un vehicul marca „AUDI Q7”, cu numărul de înmatriculare 01-700-AS, de culoare neagră și cu numărul de șasiu WAUZZZ4L47D606339.
În momentul sechestrării, acest autovehicul era în proprietatea cetățeanului SHEFKI BIRCAJ.
Din verificările efectuate a rezultat că . șasiu înregistrată electronic (în computerul de bord) era diferită de cea stanțată pe șasiu, stabilindu-se că . era în fapt cea a autoturismului din prezenta cauză, respectiv WAUZZZ4L87D099060 și avea ca număr inițial de înmatriculare_ .
Totodată s-a stabilit că numitul SHEFKI BIRCAJ a schimbat autoturismul cu numitul ARBEN KALIQI, iar acesta l-a achiziționat, la rândul său, de la un cetățean din Kosovo.
Cu prilejul declarațiilor date în faza de urmărire penală, inculpații G. C. și S. G. au declarat că autoturismul marca „AUDI Q7”, cu numărul de înmatriculare_ ar fi fost însușit pe nedrept de către o persoană pe nume „A.”, fără ca aceștia să furnizeze detalii referitoare la identitatea acestuia și nici informații care să conducă la o identificare.
Astfel, inculpatul G. C. a declarat că inculpatul S. G. i-a comunicat că a vorbit cu cineva să preia contractul de leasing și că trebuie să meargă să se întâlnească cu acesta la DRAJNA, județul Ialomița (la jumătatea drumului, persoana respectivă fiind din București). De asemenea, S. G. i-a spus lui G. C. să ia autoturismul marca „DACIA L.”, care aparținea societății și pe care îl folosea la momentul respectiv în interes de serviciu, amândoi deplasându-se la locul întâlnirii, G. C. conducând autoturismul „DACIA L.”, iar S. G. cu autoturismul marca „AUDI Q7”. În continuare, inculpatul G. C. a declarat că la un popas situat pe drumul național din . stângă a drumului cu sensul de deplasare dinspre C. către București, s-au întâlnit cu trei persoane, care, alături de care S. G., s-a așezat la o masă și au discutat aproximativ o jumătate de oră. Inculpatul a declarat că el s-a așezat la o masă alăturată, de unde auzea ce vorbeau cei patru, însă nu i-a auzit vorbind despre preluarea de către aceștia a autoturismului marca „AUDI Q7”.
De asemenea, inculpatul a declarat că l-a auzit pe S. G. adresându-i-se unuia dintre interlocutori cu apelativul „A.”.
După ce s-au ridicat de la masă, inculpatul S. G. l-a întrebat pe „A." dacă s-a hotărât să preia contractul de leasing, acesta spunând că îl va prelua, dar are nevoie de câteva zile pentru a pune la punct documentele societății care urma să preia contractul.
Inculpatul G. C. a declarat că, la solicitarea lui „A.”, S. G. i-a predat acestuia cheia autoturismului pentru a-l ține „în probe” până când se va efectua cesionarea efectivă a contractului de leasing. Inculpatul G. C. a mai precizat că după aproximativ 3-4 zile, S. G. i-a spus că nu mai poate lua legătura cu „A.”, motiv pentru care au mers împreună la Poliția Orașului O., unde S. G. a depus o plângere penală în acest sens.
Inculpatul S. G. a declarat în faza de urmărire penală că după ce a aflat de la reprezentanții societății de leasing că respectivul contract de leasing a fost reziliat, s-a prezentat la Poliția Orașului O. unde și-a retras plângerea prealabilă depusă împotriva lui „A.”, întrucât a considerat că societatea de leasing va reintra în posesia autovehiculului prin mijloace proprii, susținând și că a făcut personal verificări, ocazie cu care a aflat că autovehiculul ar fi fost vândut de „A.” în C..
După punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul S. G. a declarat că nu este adevărat că și-ar fi retras plângerea penală depusă împotriva numitului „A.” la Poliția Orașului O. și că își amintește că lucrătorul de poliție care s-a ocupat de dosarul respectiv i-a solicitat să semneze o declarație, însă a semnat fără să știe despre ce este vorba. De asemenea, inculpatul S. G. a mai precizat că îl cunoscuse pe „A.” înainte de a-i încredința autoturismul „AUDI Q7”, întrucât cumpărase de la acesta un autoturism „BMW X5”.
Situația de fapt reținută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților G. C. și S. G., plângerea și declarația reprezentantului persoanei vătămate S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A. copia contractului de leasing financiar, factura .-CT din 02.05.2007, notificările înregistrate sub nr.3298 din 30.08.2007 și nr.3524 din 17.09.2007 (somații de plată nr.3849 din 25.10.2007 și nr.4479 din 20.02.2008, comunicările de reziliere a contractului de leasing nr.4617 din 21.03.2008 și nr.4721 din 23.04.2008, documente depuse de persoana vătămată, răspunsul Parchetului General al districtului Tirana, copia rechizitoriu nr.1784/P/2011.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.05.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat martorul T. A., în timp ce inculpații nu au dorit să dea declarații în fața instanței, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Sub aspectul încadrării juridice, prima instanță observă că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se că aceștia i-ar fi indus în eroare pe reprezentanții S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A. cu prilejul executării contractului de leasing nr.1361 din 08.05.2007, în sensul neachitării ratelor aferente și înstrăinării fără drept a autoturismului marca „AUDI Q7”, cu numărul de înmatriculare_ .
Elementul material al infracțiunii de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, printr-o acțiune sau omisiune, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii unui folos material injust și dacă s-a produs o pagubă.
Din actele dosarului rezultă în mod cert că inculpații au dorit ca reprezentanții S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A. să ia cunoștință de o situație necorespunzătoare adevărului, în sensul că autoturismul marca „AUDI Q7” ar fi fost încredințat în probe unei persoane necunoscute, care ulterior nu a mai fost de găsit, pentru a se deculpabiliza.
Însă pentru existența infracțiunii de înșelăciune ar fi fost necesar ca această prezentare distorsionată a realității să fi produs efecte, în sensul determinării reprezentanților persoanei vătămate să execute contractul de leasing financiar în condiții păgubitoare pentru societate, fapt care nu s-a întâmplat întrucât la data de 21.03.2008 S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A. a reziliat unilateral contractul de leasing, iar plângerea formulată de inculpatul S. G., ce atesta în mod mincinos însușirea de către numitul „A.” a autoturismului respectiv a fost înregistrată la Poliția Orașului O. abia la data de 19.05.2008.
Mai mult decât atât, nici ulterior acțiunea inculpaților nu s-a dovedit aptă pentru crearea unei false reprezentări a realității pentru reprezentanții persoanei vătămate, în contextul în care, așa cum rezultă din chiar cuprinsul plângerii formulate la data de 27.06.2008, aceștia au semnalat caracterul mincinos al afirmațiilor făcute de inculpatul S. G. de la bun început (“În mod ciudat, dl. S. G., deși nu cunoștea această persoană, cel puțin așa declară, lasă autovehiculul ... fără a avea o garanție sau altă dovadă și evident că ... mașina nu este înapoiată.”- fila 20 DUP).
În consecință, instanța, în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Cod penal, în infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art.213 alin.1 Cod penal 1969.
Pentru aplicarea art.5 Cod penal, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr.265/2014, instanța, în urma analizării globale a prevederilor cuprinse în legile penale succesive, a identificat legea veche (Codul penal 1969) drept legea penală mai favorabilă inculpaților, având în vedere că deși art.213 alin.1 Cod penal 1969 și art.238 alin.1 Cod penal prevăd același minim special al pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere (respectiv 3 luni închisoare), modalitățile neprivative de libertate de executare a pedepsei, oferite de Codul penal din 1969 sunt mai favorabile inculpaților, cât privește măsurile de supraveghere și obligațiile care trebuie sau pot fi impuse acestora.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul S. G., solicitând achitarea sa, cu motivarea că acesta nu se face vinovat de săvârșirea nici uneia dintre din acțiunile prevăzute, în mod alternativ, în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz de încredere, nerestituirea autoturismului nefiind consecința unui refuz de restituire, ci a unei imposibilității faptice.
În măsura în care apărarea inculpatului, întemeiată pe natura civilă a litigiului dintre părți, urmează a fi înlăturată, se solicită pronunțarea unei soluții subsidiare de achitare, în baza art.181 Cod penal 1969, inculpatul având un loc de muncă, fiind infractor primar, integrat social și având o familie organizată, cu șanse scăzute de repetare a unui comportament antisocial sau infracțional.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, Curtea constată apelul ca fiind nefondat.
În mod corect judecătorul fondului a apreciat că faptele inculpaților S. GERORGE și G. C. de a dispune pe nedrept de autoturismul marca „AUDI Q7” cu numărul de înmatriculare_, aflat în proprietatea persoanei vătămate S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A., reprezentând obiectul contractului de leasing nr.1361/08.05.2007, prin înstrăinarea acestuia către o persoană rămasă neidentificată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.213 alin.1 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, litigiul dintre părți neavând conotație civilă și neputându-se datora unei imposibilități fizice de executare.
Deși inculpații au încercat să atribuie o altă semnificație faptelor ce au stat la baza înstrăinării autoturismului marca „AUDI Q7”, punându-se pe seama înțelegerii de preluare a leasingului de către o altă persoană, lipsa de credibilitate a acestei apărări, reiterată și în faza apelului, rezultă din întreg ansamblul materialului probator, relevante în acest sens fiind numeroasele contradicții sesizate în depozițiile inculpaților.
Astfel, după cum remarcă și prima instanță, deși în faza de urmărire penală inculpatul S. G. a declarat că nu cunoaște care este identitatea numitului „A.”, în fața instanței de judecată acesta a arătat că T. A. este persoana căreia i-a încredințat autoturismul marca „AUDI Q7”. Cu aceeași ocazie, inculpatul a declarat că a luat efectiv cunoștință despre identitatea acestei persoane în urmă cu aproximativ un an de zile, când a văzut-o pe aceasta la televizor. Ulterior, efectuând căutări pe internet, inculpatul a aflat și numele real al acestei persoane.
Fiind audiat însă de către instanță la termenul de judecată din data de 15.12.2014, martorul a relatat aspecte contrare celor susținute de inculpatul S. G., precizând că nu îi cunoaște pe cei doi inculpați și că deși s-ar fi ocupat cu achiziționarea de autoturisme în perioada 2008-2010, acesta nu a achiziționat un autoturism marca „AUDI Q7”, cu numărul de înmatriculare_ .
Astfel fiind, susținerile inculpaților, conform cărora aceștia ar fi încredințat autoturismul respectiv pentru a fi probat unei persoane pe nume „A.”, care și-ar fi însușit ulterior bunul, nu pot fi primite, neputându-se concepe că două persoane având calitatea de administratori ai unor societăți comerciale ar fi putut încredința un autoturism în valoare de peste 50.000 de euro unei persoane necunoscute, fără a întocmi nici un înscris în acest sens și fără a pretinde vreo garanție.
Concluzionând, pe baza probelor administrate în cauză, Curtea reține că în cursul lunii martie a anului 2008, inculpatul S. G., în calitate de asociat al S.C. LONGIT LINE .., împreună cu inculpatul G. C., având calitatea de administrator al aceleiași societăți comerciale, au dispus pe nedrept de autoturismul marca „AUDI Q7” cu numărul de înmatriculare_, proprietatea S.C. F. L. ROMANIA IFN S.A., reprezentând obiectul contractului de leasing financiar nr.1361/08.05.2007, în sensul că l-au înstrăinat unei persoane neidentificate, autoturismul fiind identificat ulterior pe teritoriul Republicii Albania.
De altfel, așa cum o atestă probele dosarului, deși plângerea penală înaintată organelor de poliție a fost depusă după data rezilierii contractului de leasing, iar aducerea la cunoștință a nerestituirii autoturismului către persoana vătămată s-a realizat după momentul sesizării penale, faptul înstrăinării bunului a avut loc pe parcursul executării contractului, fiind evident că știind despre intenția frauduloasă a inculpaților, ca și de intenția lor de a nu achita în întregime ratele de leasing, victima înșelăciunii nu ar mai fi încheiat contractul respectiv.
Cum însă, în apelul declarat de inculpat acestuia nu i se poate crea o situație mai grea, Curtea urmează a menține încadrarea juridică a faptelor, confirmând soluția de condamnare a primei instanțe, regimul sancționator al infracțiunii de abuz de încredere, prevăzut de legea penală veche, fiind mai favorabil inculpaților, comparativ cu efectele ce ar fi putut decurge din condamnarea lor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Nici din perspectiva celei de-a doua solicitări subsidiare a apelantului inculpat Curtea nu poate pronunța o soluție de achitare întemeiată pe lipsa pericolului social concret al faptei, aprecierea ca infracțiuni a activităților reținute în sarcina inculpaților decurgând din metodele frauduloase folosite, întinderea considerabilă a prejudiciului creat și nerecuperat, lipsa oricăror eforturi de reparare a pagubei și conduita procesuală nesinceră a celor doi inculpați, care s-au prevalat în mod constant de apărări lipsite de orice credibilitate, fără manifesta o atitudine sinceră și de regret a faptelor. Mai mult, inculpatul S. G. a fost sancționat administrativ cu amendă, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr._/P/2009 din 03.08.2010, sub aspectul unei infracțiuni rutiere, ceea ce exprimă ideea unor preocupări în direcția comiterii de fapte penale, fiind exclusă posibilitatea pronunțării unei noi soluții întemeiate pe art.181 din Codul penal 1969, în contextul săvârșirii unei infracțiuni mult mai grave, ținând seama de circumstanțele comiterii ei și prejudiciul produs.
În atare împrejurări, soluția de condamnare pronunțată de prima instanță urmează a fi menținută, prin efectul respingerii apelului declarat de inculpat ca nefondat, în baza art.421 alin.1 lit. b Cod procedură penală.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va obliga pe apelant la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu C. M. L., în sumă de 150 lei și D. I. F., în sumă de 300 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge apelul declarat de inculpatul S. G., fiul lui N. și L., născut la data de 07.06.1976, în C., jud. C., domiciliat în O., ., jud. C., CNP_, împotriva sentinței penale nr.1437/29.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul apărătorilor din oficiu C. M. L., în sumă de 150 lei și D. I. F., în sumă de 300 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.04.2015.
Președinte,Judecător,
M. D. M. C. C.
Grefier,
C. A.
Jud.fond D.G.P.
Red.dec.jud.C.C./6 ex./27.04.2015
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 335/2015.... | Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 321/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
