Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 338/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5843/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 338/P
Ședința publică de la 20 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. M.
Judecător M. U.
Grefier I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror L. S.
Pe rol judecarea apelului penal declarat de inculpatul O. M. M. – domiciliat în Năvodari, ., jud. C., împotriva sentinței penale nr. 19/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, având ca obiect evaziunea fiscală ( Lg. 87/1996).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015 și 20.04.2015, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra apelului de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 19/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
”În baza art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 c.p. 1969 și art. 5 c.p. ;
Condamnă pe inculpatul O. M. M. la pedeapsa de 5 ani (cinci ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma neevidențierii contabile și neînregistrării veniturilor realizate din aceste tranzacții de cereale, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul general consolidat al statului.
În baza art. 65 c.p. 1969 rap. art. 66 c.p. 1969 cu aplic.art. 12 din legea nr. 187/2012;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b c.p. 1969 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 9 alin.1 f din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.41 alin. 2 c.p. 1969 și art 5 c.p.;
Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate .
În baza art. 65 c.p. 1969 rap. art. 66 c.p. 1969 cu aplic.art. 12 din legea nr. 187/2012;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b c.p. 1969 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 29 alin. 1, lit. a) din Legea 656/2002 republicată si actualizată cu aplic. art.41 alin. 2 c.p. 1969 și art 5 c.p.;
Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă 4 ( patru ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani sub forma schimbării sau transferului de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri.
În baza art. 29 alin. 1, lit. c) din Legea 656/2002 republicată si actualizată cu aplic. art.41 alin. 2 c.p. 1969 și art 5 c.p.
Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă 4 ( patru ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani sub forma dobândirii, deținerii sau folosirii de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.
În baza art. 33 lit.a c.p.1969 – art. 34 lit.b c.p.1969 cu aplic. art. 5 alin.1 c.p
Aplică inculpatului O. M. M. pedeapsa cea mai grea respectiv 5 ( cinci ) ani închisoare.
În baza art. 65 c.p. 1969 rap. art. 66 c.p. 1969 cu aplic.art. 12 din legea nr. 187/2012 ;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b c.p. 1969 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin.1,2 c.p. aplic.art. 12 din legea nr. 187/2012 ;
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b c.p. 1969.
În baza art. 19 al. 1, 2 și 5 c.p.p. în ref. la 99 c.p.p. și art.397 c.p.p. și art.1349, art.1357 c.civ, 1370 c.civ. și art.1381, art. 1385 - 1386 c.civ ;
Admite acțiunea civilă.
Obligă pe inculpatul O. M. M. să plătească părții civile S. R. prin ANAF suma totală de 1.527.311 lei, compus din 698.199 lei impozit pe profit și 829.112 lei T.V.A.prejudiciu cauzat și nerecuperat în cauză.”
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.1466 /P/2007 din data de 31.07.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus trimiterea în judecată trimiterea în judecată a inculpatului O. M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, prev. și ped. De art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 2 din Legea 241/2005; art. 9 alin. 1 lit. f) din Legea 241/2005, art. 29 alin. 1, lit. a) din Legea 656/2002 republicată si actualizată; art. 29 alin. 1, lit. c) din Legea 656/2002 republicată si actualizată ; toate cu aplic. art. 33 alin.1 lit.a vechiul C.pen. și art.41 alin.2 vechiul Cod pen., în ref. la art.5 noul C.pen.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 17.01.2007, s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria C. sesizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S.A.F., privind efectuarea de cercetări față de S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., întrucât niciun reprezentant al acesteia nu s-a prezentat la organele fiscale, cu toate că a fost somată de trei ori.
La data de 30.01.2007, Garda Financiară C. a sesizat din nou P. de pe lângă Judecătoria C., pentru efectuarea de cercetări față de S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., intrucât, în cursul anului 2006, s-a sustras de la plata impozitului pe profit și T.V.A., datorate bugetului de stat, cu suma totală de 1.169.195 lei, compus din 531.010 lei impozit pe profit și 638.185 lei T.V.A..
La data de 13.09.2007, s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria C. o nouă sesizare a Direcției Generale a Finanțelor Publice C., având în vedere o procesul – verbal întocmit de către reprezentanții Gărzii Financiare C., cu privire la sustragerea de la plata impozitului pe profit și T.V.A., a administratorului S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., stabilindu-se un prejudiciu total de 738.951 lei, compus din 100.766 impozit pe veniturile microîntreprinderilor și 638.185 lei T.V.A.
La datele de 15.02.2007, respectiv 26.09.2007 sesizările Gărzii Financiare C. au fost reunite, formând obiectul prezentului dosar.
Conform fișei informative privind istoricul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., emisă de Oficiul Registrului Comerțului C., a rezultat faptul că la data de 01.11.2005, s-au efectuat următoarele mențiuni: modificarea sediului social al societății pe ., ., . calitate de acționar a numitului O. M. M., ieșirea din societate a acționarilor Herrero Randez Guillermo și P. A., retragerea din funcția de administrator a numiților Herrero Randez Guillermo și P. A. și numirea în funcția de administrator a numitului O. M. M..
Din cercetările efectuate in cauză, s-a stabilit că, în cursul anul 2006, S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a derulat mai multe relații comerciale, în principal de vânzări cereale, cu beneficiarii S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L., S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L., S.C. A. CEREAL S.R.L., S.C. TRANS BITUM S.R.L., S.C. LAND SERV S.R.L. si ..
Astfel, în perioada iunie – august 2006, S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. a emis un nr. de 13 facturi fiscale către S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L., în sumă totală de 3.992.000 lei. Pe toate cele 13 facturi fiscale, la rubrica “date privind expediția”, ca delegat este menționat inculpatul O. M. M., fiind identificat cu . nr. de la cartea de identitate.
În perioada iunie – august 2006, S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. a emis un nr. de 53 facturi fiscale și către S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L., în suma totala de 1.200.854 lei. De asemenea și pe cele 53 facturi fiscale emise către această societate, la rubrica “date privind expediția”, ca delegat este menționat inculpatul O. M. M., fiind identificat cu . nr. de la cartea de identitate.
În cazul ambelor relații comerciale, plățile către S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. au fost efectuate, în mare majoritate cu instrumente bancare.
Conform documentelor puse la dispoziție de băncile la care S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. a avut deschise conturi, a rezultat faptul că societatea a avut conturi la Raiffeisen Bank și Banca Transilvania.
Astfel conform documentelor furnizate de către Raiffeisen Bank a rezultat faptul că la data de 09.02.2006, inculpatul O. M. M., în calitate de administrator al S.C. HERRERO &P. S.R.L. C., a depus la Raiffeisen Bank - Sucursala C., cerere de înscriere client pentru persoane juridice. La aceeași dată, inculpatul a depus și specimenul de semnătură în bancă.
Totodată a reieșit faptul că în perioada iunie – august 2006, contul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a fost creditat, în mai multe tranșe, cu suma totală de 3.992.000 lei, sumă provenind de la S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L.. Sumele încasate au fost retrase în numerar de către împuternicitul pe cont, inculpatul O. M. M., în aceeași zi sau în perioada imediat următoare, pe bază de borderouri de achiziții.
De asemenea în perioada iulie-septembrie 2006, contul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a fost creditat, în mai multe tranșe, cu suma totală de 1.099.012 lei, sumă provenind de la S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L. Și aceste sume de bani au fost retrase în numerar de către împuternicitul pe cont, inculpatul O. M. M., în aceeași zi sau în perioada imediat următoare, pe baza de borderouri de achiziții.
În luna februarie 2006, contul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a fost creditat, în două tranșe, cu suma totală de 92.000 lei, sumă provenind de la S.C. A. CEREAL S.R.L. Sumele încasate au fost retrase în numerar de către același inculpat O. M. M., în aceeași zi sau în perioada imediat următoare, pe bază de borderouri de achiziții.
În ceea ce privește Banca Transilvania - Sucursala C., a rezultat faptul că la data de 09.11.2005, inculpatul O. M. M., în calitate de reprezentant legal al S.C. HERRERO &P. S.R.L. C., a depus o cerere de deschidere cont și la aceeași dată, inculpatul O. M. M. a depus și specimenul de semnatură în bancă, iar la data de 17.04.2006, a actualizat datele contului deschis la aceasta bancă.
Potrivit documentelor furnizate de Banca Transilvania - Sucursala C. a rezultat faptul că în luna februarie 2006, contul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. a fost creditat cu suma de 30.000 lei, sumă provenind de la S.C. LAND SERV S.R.L.. De asemenea rezultă faptul că suma încasată a fost retrasă în numerar de către inculpat, în aceeași zi, pe baza unui borderou de achiziție.
Totodată, din documentele bancare a rezultat faptul că în cursul lunii aprilie 2006, contul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. a fost creditat cu suma de 40.112 lei, sumă provenind de la ... Suma incasată a fost retrasă în numerar de către împuternicitul pe cont, inculpatul O. M. M., în aceeași zi sau în perioada imediat următoare, pe baza unor borderouri de achiziții.
În luna aprilie 2006, contul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. a fost creditat cu suma de 15.000 lei, sumă provenind de la S.C. TRANS BITUM S.R.L.. Suma încasată a fost retrasă în numerar de către inculpatul O. M. M., în aceeași zi sau în perioada imediat următoare, pe baza unui borderou de achiziție.
În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, în baza de date a Poliției Române – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cu privire la veridicitatea datelor de identificare ale persoanelor înscrise în borderourile de achiziții cereale, care au stat la baza retragerilor de numerar efectuate de S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. din conturile deschise la Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, s-a stabilit că datele acestor persoane erau fictive, în sensul că seriile și nr. documentului de identitate înscris în borderou, aparțineau altor persoane decât cele înscrise în borderouri sau nu există in baza de date.
Pentru compararea acestor neconcordanțe, s-a procedat la întocmirea unor tabele cu retragerile de numerar pentru achiziții de cereale, efectuate de către inculpatul O. M. M. din conturile S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., deschise la Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, tabele în care sunt menționate datele persoanele înscrise în borderourile de achiziții și rezultatul verificărilor acestora în DEPABD.
Astfel, si din analiza acestor acte se constată faptul că O. M. M., prin intermediul conturilor S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., deschise la Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, utilizând borderouri de achiziții cereale în care au fost menționate persoane cu date de identificare fictive, a supus procesului de spălare a banilor suma de 3.067.430 lei. Se constată în acest mod faptul că inculpatul a introdus în circuitul economic sume de bani rezultate din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, dându-le o aparență de legalitate prin prezentarea acelor borderourile de achiziții, borderouri care s-a constatat că fac mențiuni cu privire la persoane fictive.
În cauză s-a dispus și efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția de Combatere a Fraudelor, detașați la P. de pe lângă Tribunalul C., privind activitatea fiscală derulată de S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., in cursul anului 2006.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică a rezultat faptul că S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu a depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și nici situații financiare anuale și semestriale pentru niciuna din perioadele de funcționare. Totodată s-a menționat faptul că în cursul anului 2006, S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a încasat în conturile societații suma totală de 5.268.125 lei și a retras în numerar suma totală de 5.242.55 lei, iar pentru ridicările de numerar din bancă peste plafonul legal, reprezentantul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. – inculpatul O. M. M. a utilizat borderouri de achiziție cod 14-4-13/b incomplete și care nu respectă prevederile legale.
Concluzia raportului de constatare tehnico-științifică a fost că prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate în perioada iunie-august 2006, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este în sumă de 1.527.311 lei și se compune din 698.199 lei impozit pe profit și 829.112 lei T.V.A.;
De asemenea inspectorul care a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică a mai precizat faptul că, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică a informațiilor, conform prev. art. 2, alin. 1 din Legea 92/1991, rep. (legea contabilității), iar efectuarea de operațiuni economice, fără ca ele să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise, conform prev. art. 11 din același act normativ. Societatea nu a respectat prev. art. 6, alin. 1 din Legea 82/1991 rep. și anume „orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”. În conformitate cu prevederile art. 10. alin. 1 din Legea 82/1991, rep., răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Raportul de constatare tehnico-științifică este susținut și de către adresa nr._ din 27.09.2013 a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., din care rezultă faptul că S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu fugrează în baza de date cu declarații 100 și 300.
În cauză s-a procedat și la audierea în calitate de martori a administratorilor S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L. C., S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L., .. C., societăți cu care inculpatul a avut cele mai multe relații comerciale în cursul anului 2006.
Astfel martora P. M. a declarat faptul că a fost administrator al S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L. C. din luna ianuarie 2006 și până în luna Iulie 2006, împreună cu fostul soț B. M., dar în această perioadă nu s-a ocupat efectiv de administrarea societatății, de acest lucru ocupându-se exclusiv fostul soț B. M. și astfel nu cunoaște relațiile comerciale pe care le-a desfășurat în această perioadă societatea pe care o administra doar în drept. Numitul B. M. nu a putut fi identificat în vederea audierii.
Martorul C. N., fost administrator al S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L. Cobadin, în perioada 2005 - februarie 2010, a declarat că nu își amintește exact de relațiile comerciale dintre S.C. HERRERO &P. S.R.L. Constanta și S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L., însă poate afirma că societatea administrată de acesta a achiziționat cereale de la S.C. HERRERO &P. S.R.L. Constanțta numai pe bază de facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, activitățile desfășurându-se în campania agricolă din anul 2006. Totodată martorul a mai susținut că nu își mai amintește exact cine a reprezentat S.C. HERRERO &P. S.R.L. C., indicând 2 barbați de circa 30-35 ani care se ocupau cu vânzarea cerealelor și cu care discuta despre marfă, cantități, modalități de plată.
Martorul G. M. C., fost administrator al .. C. în anul 2006, a declarat că, din câte își amintește, la începutul anului 2006, a intenționat să achiziționeze îngrășăminte chimice pentru agricultură, sens în care a luat legătura cu numitul B. M., pe care îl cunoștea din anul 1999. Acesta din urmă i-ar fi livrat îngrășămintele, după care i-a indicat să efectueze plata în contul S.C. HERRERO &P. S.R.L. C., iar În luna martie, B. M. i-a adus o factură în sumă de 30.000 lei emisă de S.C. HERRERO &P. S.R.L. C.. La întrebarea adresată martorului, dacă îl cunoaște pe numitul O. M. M., administrator al S.C. HERRERO &P. S.R.L. C. acesta a declarat nu are cunoștință de acest nume, iar din prezentarea fotografiei inculpatului O. M. M., martorul a declarat că nu îl cunoaște.
Conform declarației martorei Z. E., a rezultat faptul că în cursul anului 2004 a fost împuternicită de către numiții P. A. și Herrero Randez Guilermo să facă toate emersurile privind constituirea unei societăți comerciale, iar în luna aprilie 2005 aceștia i-au solicitat să se ocupe de întocmirea actelor necesare suspendării activității societății pe o perioadă de trei ani. Totodată martora a mai precizat faptul că din câte își mai aduce aminte, la sfârșitul anului 2005 i s-a solicitat de către unul dintre administratorii de la acea dată a societății să întreprindă demersurile necesare cesionării societății către un nou administrator în persoana inculpatului O. M. M.. De asemenea martora a mai declarat că își aduce aminte că a făcut aceste demersuri, și că cererea depusă la O.R.C. privind cesionarea societății a fost semnată și ștampilată de către unul dintre foștii administratori, fără a putea preciza care dintre aceștia, cât și de noul administrator, inculpatul O. M. M., noul administrator al S.C. HERRERO &P. S.R.L. C. .
În ceea ce privește sediul social al S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., conform adresei nr. 129/21.03.2014 a S.C. I.C.H. CONSTRUCȚII G. S.A., a rezultat faptul că, societatea a încheiat un contract de închiriere nr. 1240/31.10.2005, pentru camera nr. 209 din sediul ICH din al. Albăstrelelor nr. 14, în urma unei cererei depuse de inculpatul O. M. M. în calitate de administrator, pentru deschiderea unui birou al firmei. Deoarece O. M. M. nu s-a mai prezentat pentru preluarea camerei, aceasta a fost ulterior închiriată de altă societate. Totodată s-a menționat faptul că întrucât S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu a respectat una din clauzele contractuale (nu a depus la semnarea contractului suma prevăzută pentru garanție) contractul nu s-a activat.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu se probează în cauză cu :Raport de constatare tehnico-științifică din 25.04.2014, întocmit în dosarul penal 1466/P/2007; Adresa nr._/12.05.2014 a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., privind constituirea de parte civilă; Tabele cu încasările efectuate de S.C. HERRERO & P. S.R.L. C. în conturile deschise la Raiffeisen Bank și Banca Transilvania; Tabele cu retragerile de numerar efectuate de S.C. HERRERO & P. S.R.L. C. din conturile deschise la Raiffeisen Bank și Banca Transilvania; Adresa nr. E4673 din 15.07.2008 a Serviciului Județean de Evidență a Persoanei C. privind verificarea persoanelor menționate în borderourile de achiziții; Adresa nr._/27.09.2013 a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., privind depunerea situațiilor financiar-fiscale la organul fiscal teritorial; Sesizarea nr. 304/22.08.2007 a D.G.F.P. C. și procesul-verbal nr. 1739 din 06.08.2007, privind inspecția fiscală efectuată de D.G.F.P. C., A.F.P. C., S.A. – Inspecție Fiscală la S.C. HERRERO & P. S.R.L. C.; Sesizarea nr. 284/22.01.2007 a Gărzii Financiare C.; Sesizarea nr. 6717/18.12.2006 a D.G.F.P. C. – SAF Activitatea de Control Fiscal; Facturile fiscale emise de S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L. C. în favoarea S.C. HERRERO & P. S.R.L. C.; Facturile fiscale și ordinele de plată emise de S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L. C. în favoarea S.C. HERRERO & P. S.R.L. C.; Adresa nr._/CT/31.01.2008 a Garzii Financiare C.; Declarațiile martorilor C. N., P. M., G. M. C., Z. E.; Balanța de verificare pe luna Martie 2006 a ..; Adresa nr. 129 din 21.03.2014 a I.C.H. CONSTRUCTII G. S.A. C.; Proces-verbal din 24.01.2014 privind verificarea inculpatului în aplicațiile „ÎNCARCERAȚI”, „URMĂRIȚI”, „INTERID”, „INTERDIT”, „DACTIL”; Procese-verbale de căutare la domiciliu a inculpatului; Procese-verbale de căutare a inculpatului în loc. Potârnichea, jud. C.; Documente de deschidere a contului, fișa cu specimenul de semnătură a inculpatului, acte de societate, extrase de cont, ordine de plată, borderouri de achiziție, puse la dispoziție de Raiffeisen Bank; Documente de constituire și funcționare ale S.C. HERRERO & P. S.R.L. C.; Documente de deschidere a contului, fișa cu specimenul de semnătură a inculpatului, acte de societate, extrase de cont, chitanțe de ridicare în numerar, borderouri de achiziție, ordine de plată, puse la dispoziție de Banca Transilvania.
În ședința publică din data de 03.12.2014 au fost audiați martorii Z. E., B. ( fostă P. ) M. și C. N..
Z. E. face precizarea că își menține declarația pe care a dat-o la data de 05.08.2013 în integralitatea ei, ceea ce a declarat cu acea ocazie corespunde întru totul adevărului. a declarat tot ceea ce își aducea aminte despre fapte întâmplate de mult. Face precizarea că-și menține această declarație în fața instanței.
B. M. face precizarea că își menține declarația pe care a dat-o la data de 07.05.2014 în integralitatea ei, ceea ce a declarat cu acea ocazie corespunde întru totul adevărului. . este firma deținută de fostul său soț și despre aceste probleme apărute a aflat de la poliție.
Aceștia au divorțat în iulie 2006. Nu știe cine este O. M. M., i-au fost arătate fotografii ale acestuia la poliție. după ce i s-a dat citire în integralitate declarației pe care a dat-o la data de 07.05.2014 de către instanță, arătă că menține în totalitate această declarație.
C. N. face precizarea că a dat o declarație la data de 13.03.2014 referitoare la relațiile comerciale derulate de . și ., însă nu mai reține nimic din acea declarație, dar face precizarea în fața instanței că-și menține în integralitate declarația dată, cu mențiunea că ceea ce a declarat corespunde întru totul adevărului.
În ședința publică din data de 07.01.2014 a fost audiat martorul G. M. – C. care arată că își menține declarația pe care a dat-o la data de 20.05.2014, cu mențiunea că acesta apare ca martor în dosar deoarece a livrat marfă pentru o societate cu nume ciudat, respectiv Herero & P., la solicitarea lui B. M., către un anume O. M., care nici nu știe dacă există.
Face precizarea că își menține în integralitate acea declarație, ceea ce a declarat corespunde întru totul adevărului, respectiv că i s-au arătat poze cu acest O., însă martorul nu l-a văzut. Bănuiește că acest O. nu există și că toate aceste lucruri sunt opera lui T. N.. Pe B. M. l-a cunoscut prima dată în 1999, când a avut nevoie de o expertiză pe un produs și ulterior, acesta l-a sunat fără să știe despre cine este vorba, în toamna anului 2005, solicitându-i a-i livra îngrășăminte chimice atât solide cât și lichide. În timp a constatat că acesta înregistra debite la societatea sa și și-a dat seama că ceea ce făcea dumnealui era o înșelăciunea pusă la cale de un anume T. D. N. prin intermediul lui B. M.. A auzit despre B. M. că ar fi încercat să se sinucidă de două ori. Ultima dată l-a văzut în anul 2006, de atunci nu mai știe nimic despre acesta.
Inculpatul O. M. M. are vârsta de 46 de ani, iar pe parcursul cercetărilor penale nu a putut fi audiat, în ciuda tuturor demersurilor efectuate de către organele de cercetare, deoarece s-a sustras de la cercetările efectuate.
De asemenea pe parcursul cercetărilor au fost demarate activități intense în vederea audierii inculpatului, dar rezultatul a fost negative.
Totodată pe parcursul urmăririi penale au fost respectate dispozițiile prevăzute de art.10 C.pr.pen. privind garantarea dreptului la apărare.
Mai mult deși s-au întocmit proces-verbal din 24.01.2014 privind verificarea inculpatului în aplicațiile „ÎNCARCERAȚI”, „URMĂRIȚI”, „INTERID”, „INTERDIT”, „DACTIL”; procese-verbale de căutare la domiciliu a inculpatului; procese-verbale de căutare a inculpatului în loc. Potârnichea, jud. C. inculpatul nu a putut fi identificat și adus în fața organelor de urmărire penală .
În faza de cercetare judecătorească nu a putut de asemenea a fi identificat și adus în fața instanței deși s-au depus toate diligențele, acesta nefiind încarcerat așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică a rezultat faptul că S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu a depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și nici situații financiare anuale și semestriale pentru niciuna din perioadele de funcționare. Totodată s-a menționat faptul că în cursul anului 2006, S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a încasat în conturile societații suma totală de 5.268.125 lei și a retras în numerar suma totală de 5.242.55 lei, iar pentru ridicările de numerar din bancă peste plafonul legal, reprezentantul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. – inculpatul O. M. M. a utilizat borderouri de achiziție cod 14-4-13/b incomplete și care nu respectă prevederile legale.
Concluzia raportului de constatare tehnico-științifică a fost că prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate în perioada iunie-august 2006, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este în sumă de 1.527.311 lei și se compune din 698.199 lei impozit pe profit și 829.112 lei T.V.A.
Raportul de constatare tehnico-științifică este susținut și de către adresa nr._ din 27.09.2013 a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., din care rezultă faptul că S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu fugrează în baza de date cu declarații 100 și 300.
În cauză s-a procedat și la audierea în calitate de martori a administratorilor S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L. C., S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L., .. C., societăți cu care inculpatul a avut cele mai multe relații comerciale în cursul anului 2006.
Astfel martora P. M. a declarat faptul că a fost administrator al S.C. M. COMPANY CEREAL S.R.L. C. din luna ianuarie 2006 și până în luna Iulie 2006, împreună cu fostul soț B. M., dar în această perioadă nu s-a ocupat efectiv de administrarea societatății, de acest lucru ocupându-se exclusiv fostul soț B. M. și astfel nu cunoaște relațiile comerciale pe care le-a desfășurat în această perioadă societatea pe care o administra doar în drept. Numitul B. M. nu a putut fi identificat în vederea audierii.
Martorul C. N., fost administrator al S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L. Cobadin, în perioada 2005 - februarie 2010, a declarat că nu își amintește exact de relațiile comerciale dintre S.C. HERRERO &P. S.R.L. Constanta și S.C. GREEN LAND COMPANY S.R.L., însă poate afirma că societatea administrată de acesta a achiziționat cereale de la S.C. HERRERO &P. S.R.L. C. numai pe bază de facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, activitățile desfășurându-se în campania agricolă din anul 2006. Totodată martorul a mai susținut că nu își mai amintește exact cine a reprezentat S.C. HERRERO &P. S.R.L. C., indicând 2 barbați de circa 30-35 ani care se ocupau cu vânzarea cerealelor și cu care discuta despre marfă, cantități, modalități de plată.
Martorul G. M. C., fost administrator al .. C. în anul 2006, a declarat că, din câte își amintește, la începutul anului 2006, a intenționat să achiziționeze îngrășăminte chimice pentru agricultură, sens în care a luat legătura cu numitul B. M., pe care îl cunoștea din anul 1999. Acesta din urmă i-ar fi livrat îngrășămintele, după care i-a indicat să efectueze plata în contul S.C. HERRERO &P. S.R.L. C., iar În luna martie, B. M. i-a adus o factură în sumă de 30.000 lei emisă de S.C. HERRERO &P. S.R.L. C.. La întrebarea adresată martorului, dacă îl cunoaște pe numitul O. M. M., administrator al S.C. HERRERO &P. S.R.L. C. acesta a declarat nu are cunoștință de acest nume, iar din prezentarea fotografiei inculpatului O. M. M., martorul a declarat că nu îl cunoaște.
Conform declarației martorei Z. E., a rezultat faptul că în cursul anului 2004 a fost împuternicită de către numiții P. A. și Herrero Randez Guilermo să facă toate emersurile privind constituirea unei societăți comerciale, iar în luna aprilie 2005 aceștia i-au solicitat să se ocupe de întocmirea actelor necesare suspendării activității societății pe o perioadă de trei ani. Totodată martora a mai precizat faptul că din câte își mai aduce aminte, la sfârșitul anului 2005 i s-a solicitat de către unul dintre administratorii de la acea dată a societății să întreprindă demersurile necesare cesionării societății către un nou administrator în persoana inculpatului O. M. M.. De asemenea martora a mai declarat că își aduce aminte că a făcut aceste demersuri, și că cererea depusă la O.R.C. privind cesionarea societății a fost semnată și ștampilată de către unul dintre foștii administratori, fără a putea preciza care dintre aceștia, cât și de noul administrator, inculpatul O. M. M., noul administrator al S.C. HERRERO &P. S.R.L. C. .
În ceea ce privește sediul social al S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., conform adresei nr. 129/21.03.2014 a S.C. I.C.H. CONSTRUCȚII G. S.A., a rezultat faptul că, societatea a încheiat un contract de închiriere nr. 1240/31.10.2005, pentru camera nr. 209 din sediul ICH din al. Albăstrelelor nr. 14, în urma unei cererei depuse de inculpatul O. M. M. în calitate de administrator, pentru deschiderea unui birou al firmei. Deoarece O. M. M. nu s-a mai prezentat pentru preluarea camerei, aceasta a fost ulterior închiriată de altă societate. Totodată s-a menționat faptul că întrucât S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu a respectat una din clauzele contractuale (nu a depus la semnarea contractului suma prevazută pentru garanție) contractul nu s-a activat.
Fapta inculpatului O. M. M. care în cursul anului 2006, în calitate de administrator al S.C. HERRERO & P. S.R.L. C., a comercializat importante cantități de cereale, către S.C. Green Land Company S.R.L., respectiv S.C. M. Company Cereal S.R.L., fără a conduce evidența contabilă și fără a înregistra veniturile realizate din aceste tranzacții de cereale, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul general consolidat al statului, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.527.311 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.b și alin.2 din Legea nr.241/2005.
Fapta inculpatului O. M. M. care în luna octombrie 2005 a declarat fictiv sediul social al societății administrate, fără să desfășoare vreo activitate economică în imobilul închiriat, sustrăgându-se astfel de la efectuarea verificărilor financiar contabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005.
Fapta inculpatului O. M. M., care în perioada 2006-2007, în calitate de împuternicit pe conturile bancare ale S.C. HERRERO & P. S.R.L. C., a retras în numerar suma totală de 3.067.430 lei, sumă provenită din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, folosind pentru justificarea ridicărilor în numerar borderouri fictive de achiziție cereale de la persoane fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1, lit. a din Legea 656/2002 republicată si actualizată si art. 29 alin. 1, lit. c din Legea 656/2002 republicată si actualizată.
Având în vedere faptul că prezentele infracțiuni au fost comise în formă continuată și în concurs real s-a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. 1 lit.a vechiul C.pen. și art. 41 alin.2 vechiul Cod pen., în ref. la art.5 noul C.pen.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispozițiile părții generale ale codului penal, normele care impun regimul sancționator și natura și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârșire a acestora respectiv în cursul anului 2006, în calitate de administrator al S.C. HERRERO & P. S.R.L. C., a comercializat importante cantități de cereale, către S.C. Green Land Company S.R.L., respectiv S.C. M. Company Cereal S.R.L., fără a conduce evidența contabilă și fără a înregistra veniturile realizate din aceste tranzacții de cereale, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul general consolidat al statului, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.527.311 lei, în luna octombrie 2005 a declarat fictiv sediul social al societății administrate, fără să desfășoare vreo activitate economică în imobilul închiriat, sustrăgându-se astfel de la efectuarea verificărilor financiar contabile, în perioada 2006-2007, în calitate de împuternicit pe conturile bancare ale S.C. HERRERO & P. S.R.L. C., a retras în numerar suma totală de 3.067.430 lei, sumă provenită din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, folosind pentru justificarea ridicărilor în numerar borderouri fictive de achiziție cereale de la persoane fizice, prejudiciul extrem de mare cauzat prin activitatea infracțională .
Din perspectiva cuantumului pedepsei s-a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse pentru inculpat al căror cuantum va fi orientat peste minimul prevăzut de legea mai favorabilă, având în vedere criteriile expuse anterior.
Pentru inculpat se impune reținerea art.5 C.pen și art. 12 din legea nr. 187/2012 în raport de legea penală mai favorabilă privind pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi din perspectiva acelorași considerente.
Ca modalitate de executare care se impune, în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de o reală perseverență infracțională, specializat în comiterea de astfel de infracțiuni, executarea pedepsei în regim de detenție
Pentru inculpatul se impune aplicarea disp . art. 65 c.p. 1969 rap. art. 66 c.p. 1969 cu aplic.art. 12 din legea nr. 187/2012 respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b c.p. 1969 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale și aplicarea disp.art. 71 alin.1,2 c.p. aplic.art. 12 din legea nr. 187/2012 respectiv interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b c.p. 1969.
S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a stabilit faptul că, prin activitatea comercială desfășurată de societate în perioada anului 2006, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 1.527.311 lei, compus din 698.199 lei impozit pe profit și 829.112 lei T.V.A.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică a rezultat faptul că S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu a depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și nici situații financiare anuale și semestriale pentru niciuna din perioadele de funcționare. Totodată s-a menționat faptul că în cursul anului 2006, S.C. HERRERO&P. S.R.L. C., a încasat în conturile societații suma totală de 5.268.125 lei și a retras în numerar suma totală de 5.242.55 lei, iar pentru ridicările de numerar din bancă peste plafonul legal, reprezentantul S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. – inculpatul O. M. M. a utilizat borderouri de achiziție cod 14-4-13/b incomplete și care nu respectă prevederile legale.
Concluzia raportului de constatare tehnico-științifică a fost că prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate în perioada iunie-august 2006, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este în sumă de 1.527.311 lei și se compune din 698.199 lei impozit pe profit și 829.112 lei T.V.A.
Raportul de constatare tehnico-științifică este susținut și de către adresa nr._ din 27.09.2013 a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., din care rezultă faptul că S.C. HERRERO&P. S.R.L. C. nu figrează în baza de date cu declarații 100 și 300.
Din perspectiva faptelor deduse judecății s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a inculpatului constând în ; raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul produs ; vinovăția dovedită inculpatului
Astfel în cauză sunt incidente disp. art. 19 al. 1, 2 și 5 c.p.p. în ref. la 99 c.p.p. și art.397 c.p.p. și art.1349, art.1357 c.civ, 1370 c.civ. și art.1381, art. 1385 - 1386 c.civ., sens în care s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul O. M. M. să plătească părții civile S. R. prin ANAF suma totală de 1.527.311 lei, compus din 698.199 lei impozit pe profit și 829.112 lei T.V.A. prejudiciu cauzat și nerecuperat în cauză.
Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel inculpatul O. M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Judecarea cauzei la instanța de fond - Tribunalul Constanta - a avut loc in lipsa inculpatului O. M. M., care,desi legal citat, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanța despre aceasta imposibilitate.
Inculpatul are domiciliul legal si formal, de pe cartea de identitate, in loc. Năvodari, ., jud. Constanta, dar in fapt nu a locuit niciodată la acea adresa, locuind in ultimii ani in loc. Agigea, jud. Constanta la diverse adrese, cu viza de reședința sau fara, iar din anul 2013 fara forme legale in aceeași localitate, pe ..
Inculpatul nu a avut la cunoștința despre existenta dosarului pe rolul instanței de fond, nici despre urmărirea penala, cu atat mai puțin despre solicitarea autorităților statului - ANAF, Garda Financiara de a se prezenta in calitate de asociat unic/administrator al . in vederea controalelor inca dinainte de sesizarea organelor de cercetare penala.
Aspectele învederate sunt dovedite cu faptul că toate dovezile de comunicare au fost returnate cu lipsa de procedura sau cu mențiunea ca inculpatul nu a fost gasit/nu locuiește la adresa se afla la dosarul de urmărire penala.
Inculpatului nu i s-a comunicat rechizitoriul, nu i s-au adus la cunoștința niciodată drepturile si obligațiile, nu si-a putut formula apărări, iar despre existenta dosarului a aflat din întâmplare, după pronunțarea sentinței, căutând pe portal la instanța termenul pentru un alt dosar.
Se invocă excepția nulității absolute a întregii judecați pe fond a cauzei, a tuturor incheierilor de ședința si a sentinței apelate, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 281 alin.1 lit. f CPP privind asistenta de către avocat a inculpatului, atunci când asistenta este obligatorie.
Se relevă că, formal si legal, inculpatul a fost reprezentat de un avocat din oficiu, dar in fapt a fost lipsit de apărare.
În acest sens se arată că, potrivit art. 91 alin.3 CPP, avocatul din oficiu este obligat sa asigure o apărare concreta si efectiva in cauza ori, în speță, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul O. M. M. a imputernicit pe cate un alt avocat diferit la fiecare termen de judecata, sa ii asigure substituirea.
Mai mult, la dosarul cauzei nu exista nici o cerere de studiu dosar, de unde rezulta lipsa cunoașterii datelor cauzei sau o superficiala cunoaștere.
Se mai relevă că, avocatul din oficiu sau substituientii nu au adresat nici o intrebare martorilor audiați, nu au formulat nici o cerere, in ședința din 07.01.2015 nu insista in audierea martorului B. M., martor foarte important în accepțiunea apărării, si se ramane in pronunțare, avocatul titular punând concluzii în sensul că lasa soluția si modalitatea de executare a pedepsei la aprecierea instanței.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.417 alin.2 cod procedură penală, Curtea constată:
Inculpatul are domiciliul legal si formal, de pe cartea de identitate, in orașul Năvodari, ., jud. Constanta, adresă unde a fost citat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății la instanța de fond.
Atât în cursul urmăririi penale cât și la instanța de fond s-au efectuat numeroase cercetări, concretizate în adresele emise de autoritățile competente, pentru ca apelantul inculpat să fie adus în fața organelor judiciare, acest lucru nefiind posibil.
Potrivit procesului verbal din data de 21.07.2014 încheiat de Poliția orașului Năvodari, în executarea mandatului de aducere dispus de organul de urmărire penală, la adresa din Năvodari, ., jud. Constanta locuiește de aproximativ 7 ani numita C. D. care a declarat că nu îl cunoaște pe apelantul inculpat.
Conform procesului verbal din data de 22.10.2014 încheiat de IJJ C., în executarea mandatului de aducere dispus de instanța de judecată, la adresa din Năvodari, ., jud. Constanta locuiește de aproximativ 5 ani numita C. D. care a declarat că nu îl cunoaște pe apelantul inculpat.
La instanța de fond inculpatul a fost citat la adresa din Năvodari, ., jud. Constanta și prin afișare la ușa instanței.
Inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată.
În urma verificărilor de la instanța de apel, prin adresa nr._/24.03.2015 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române – Inspectoratul de Poliție Județean C. – Secția nr.1 Poliție Rurală – Postul de Poliție Agigea, s-a comunicat că apelantul inculpat locuiește fără forme legale în comuna Agigea, ., jud. C. din anul 2013 și că în perioada 09.03.2011 – 09.06.2011, apelantul inculpat a locuit în comuna Agigea, ..10 unde a avut viză și reședință.
Se va reține că pe întreaga perioada în care s-a desfășurat urmărirea penală și judecata la instanța de fond, inculpatul nu a locuit la adresa menționată în actul de identitate, adresă la care domicilia o altă persoană, neputându-se stabili împrejurările în care, în mod fictiv adresa din actul de identitate al inculpatului a fost stabilită ca fiind a acestuia.
Urmare a acestei situații, inculpatul nu a participat la urmărirea penală și nici la judecata la instanța de fond, neavând cunoștință de procedura care se desfășura împotriva sa, astfel încât a și fost în imposibilitate de a anunța organul de urmărire penală sau instanța de judecată de adresa la care domicilia efectiv.
Conform art.421 alin.1 pct.2 lit.b cod procedură penală, instanța, judecând apelul, admite apelul și desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.
Se poate constata că, deși inculpatul, legal citat conform dispozițiilor art.259 alin.1 și 5 cod procedură penală, a fost în imposibilitate de a se prezenta la instanța de fond și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, astfel încât sunt incidente dispozițiile art.421 alin.1 pct.2 lit.b cod procedură penală.
În consecință, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit. b cod procedură penală, va admite apelul formulat de apelantul inculpat O. M. M. împotriva sentinței penale nr.19/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în baza art.423 alin.2 cod procedură penală, va desființa în tot sentința penală nr.19/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și încheierea din 03.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și va dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul C..
Având în vedere că inculpatul nu a avut posibilitatea efectivă de a participa la judecata la instanța de fond, astfel încât nu a beneficiat de garanțiile procesuale și procedurale recunoscute de legislația procesual penală și nu și-a putut exercita efectiv dreptul la apărare, în baza art.424 alin.4 cod procedură penală, toate actele procedurale efectuate în cauză se vor desființa.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 70 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat N. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. b cod procedură penală,
Admite apelul formulat de apelantul inculpat O. M. M. împotriva sentinței penale nr.19/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ ,
În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,
Desființează în tot sentința penală nr.19/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și încheierea din 03.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul C..
În baza art.424 alin.4 cod procedură penală, toate actele procedurale efectuate în cauză sunt desființate.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,
Onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 70 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat N. A..
Definitiva,
Pronunțată în ședință publică, azi 20.04.2015.
PREȘEDINTE, ptr. JUDECĂTOR,
E. C. M. M. U.
Aflată în CO, în baza art. 406 cpp
Semnează
PREȘEDINTE DE COMPLET,
E. C. M.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond. L.L.
Tehnored.jud.E.C.M.
5 ex./14.05.2015
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 266/2015.... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 335/2015.... → |
---|