Ultrajul (art.257 NCP). Decizia nr. 407/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 5493/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 407/P
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - M. D. M.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.232/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ de inculpatul:
- S. M., CNP_, fiul lui T. și P., născut la 25.10.1987, cu domiciliul în Tulcea, ., ., cetățean român, necăsătorit, de profesie taximetrist, studii medii, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 06 mai 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 232/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele:
In temeiul art 386 C Pr Pn
Schimbă încadrarea juridica a faptei din infracțiunea de ultraj prevăzuta de art 257 alin 1 si 4 NCPen în infracțiunea de ultraj prevăzuta de art 239 alin 2 si 5 VCPen.
In temeiul art 239 alin 2 si 5 VCPen cu aplicarea art 5 NCPen si cu aplicarea art 396 alin 10 CPrPen
Condamnă inculpatul S. M., CNP_, fiul lui T. și P., născut la 25.10.1987, cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., cetățean român, necăsătorit, de profesie taximetrist, studii medii, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni inchisoare.
In temeiul art 71 VCPen
Interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II a si lit b VCPen pe durata executarii pedepsei.
In temeiul art 274 alin 1 C Pr P.
Obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei catre stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 07.07.2012, în jurul orelor 22, mai mulți tineri se aflau pe un teren de sport între blocurile din cartierul E3 din Tulcea. Fiind sub influenta băuturilor alcoolice aceștia făceau gălăgie, vorbeau trivial ,tulburând în acest mod ordinea și liniștea publica a celor din blocuri.
La fața locului a sosit un echipaj de politie iar tinerii au fugit prin scările blocurilor . Doi dintre agenții de politie au reușit să imobilizeze pe unul dintre tineri, în vederea legitimării. In ajutorul celor doi agenți a venit și agentul S. L. și aceasta întrucât tânărul imobilizat se zbătea si era recalcitrant. După ce s-a folosit spray lacrimogen împotriva celui imobilizat, agentul de politie S. L., împreuna cu o colega de serviciu îl conduceau pe tânăr spre mașina de intervenție. Pe traseul de la locul imobilizării spre mașina politiei, din spatele celor doi agenți s-a apropiat un alt tânăr care ajuns lângă agentul S. L., l-a lovit cu pumnul in figura după care a fugit. Deși s-a încercat prinderea lui acest lucru nu s-a reușit.
Ulterior, agresorul a fost identificat în persoana lui S. M. care a declarat că a procedat de maniera mai sus descrisă deoarece era în momente mai tulburi la acel moment.
Din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca urmare a agresiunii inculpatului asupra agentului de politie acesta din urma a avut nevoie pentru vindecare de îngrijiri medicale de 2-3 zile .
Cele retine de către instanța rezultă din cuprinsul declarațiilor date de martori, din declarația dată de inculpat in timpul cercetării penale precum și din faptul recunoașterii inculpatului a faptelor reține în Rechizitoriu, recunoaștere făcuta în fata instanței.
In drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj.
Amenințarea, lovirea, vătămarea corporala, omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care își îndeplinește atribuțiile de serviciu sau în legătura cu acele atribuții constituie infracțiunea de ultraj. In condițiile în care acțiunile sunt comise împotriva unui polițist ori jandarm aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu suntem in prezenta unei forme agravante a infracțiunii.
Inculpatul a săvârșit această infracțiune întrucât a exercitat în mod voit acțiunea de lovire, acesta a fost îndreptata împotriva unui polițist, iar polițistul era în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Inculpatul a fost trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzuta de art 257 alin 1 si 4 NCPen. In acest caz limitele de pedeapsa prevăzute de lege sunt cele prevăzute de lege pentru infracțiunea specifica modalității de săvârșire a ultrajului ale cărei limite se majorează cu jumătate. Prin urmare, întrucât inculpatul a săvârșit acțiunea de lovire, limitele de pedeapsa sunt date de alin. 2 al art. 193, care sunt de 6 luni pana la 5 ani sau amenda, limite ce urmează a fi majorate cu jumătate devenind astfel 9 luni la 7 ani si 6 luni închisoare sau amenda.
Limitele de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj aplicabile la momentul săvârșirii faptei sunt cele prevăzute de art 239 alin 2 si alin 5 V C P.. In acest din urma caz limitele ar fi 9 luni pana la 4 ani si 6 luni închisoare.
Având în vedere aceasta diferența și pentru ca inculpatul a săvârșit faptele înainte de . noului cod penal sunt incidente dispozițiile art 5 NCPen în sensul aplicării legii penale mai favorabile. Astfel apare a fi mai favorabila legea penala mai veche, limita maxima fiind mai mica decât cea din noul cod penal.
Instanța a avut in vedere pedeapsa cu închisoarea apreciind ca, raportat la datele spetei aceasta este sancțiunea de aplicat si nu amenda penala.
Instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa, având în vedere ca acțiunea inculpatului a vizat relațiile sociale privitoare la respectul datorat autorității de stat ceea ce presupune stima si respect fata de funcționar urmează a fi aplicata o pedeapsa cu închisoarea. Se va tine seama de modul in care inculpatul a acționat, împrejurările în care a lovit pe polițist, vătămările fizice suferite de acesta din urma, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei atât în faza cercetării penale cât și în faza de judecata când a recunoscut, regretat fapta si si-a cerut scuze fata de polițist.
Pentru aceste motive instanța a aplicat inculpatului S. M. pedeapsa de 6 luni închisoare reținând că polițistul, atunci când a fost lovit de inculpat, era in exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru restabilirea ordinii si liniștii publice împotriva unor manifestări și comportări imorale, zgomote alarmante, când ceilalți cetățeni se vedeau puși în situația de a fi în primejdie fata de violențe fizice sau de limbaj.
Împotriva sentinței penale nr. 232/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ a declarat apel inculpatul S. M., care a criticat individualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare; inculpatul a solicitat aplicarea unei amenzi penale, a suspendării executării pedepsie, renunțarea sau amânarea aplicării pedepsei, în raport de legea penală care va fi reținută mai favorabilă. În susținerea apelului inculpatul a susținut că nu a acționat cu intenția de a lovi persoana vătămată, fiind vorba de o mișcare necontrolată a mâinii; a mai invocat o stare de tulburare sub imperiul căreia a săvârșit fapta, întrucât în acea zi avusese loc înmormântarea unui prieten, iar lucrătorii de poliție au acționat abuziv, din acest motiv a sărit în sprijinul prietenului său, incident în cursul căruia a lovit lucrătorul de poliție.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 378 C. Pr. P.., curtea constată că apelul formulat de inculpatul S. M. este fondat numai în ceea ce privește individualizarea executării pedepsei.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului S. M., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că în data de 07.07.2012 inculpatul a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței agentului de poliție S. L. care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, imobilizând o persoană care tulburase ordinea și liniștea publică, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239alin. 2,5 Cod penal din 1968.
Curtea constată că inculpatul S. M. solicită în continuare aplicarea procedurii prev. de art. 375 Cod procedură penală privind judecată în cazul recunoașterii învinuirii, dar cu toate acestea invocă o altă stare de fapt decât cea reținută în actul de sesizare a instanței, în încercarea de a diminua gradul de pericol social al faptei comise.
În fața primei instanțe inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă în actul de sesizare a instanței, nu a solicitat administrarea de noi probe, dar cu toate acestea în apel invocă faptul că nu a lovit cu intenție pe agentul de poliție S. L., dar și un comportament abuziv al lucrătorilor de poliție.
Conform stării de fapt descrisă în rechizitoriu, însușită de inculpat, acesta a mers direct către agentul de poliție S. L., care imobilizase pe unul din prietenii inculpatului și i-a aplicat din spate o lovitură cu pumnul în zona ochiului drept. În acest sens sunt toate declarațiile persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, inclusiv declarația inculpatului. La data de 01.11.2012 inculpatul a declarat că le-a cerut lucrătorilor de poliție să-l elibereze pe prietenul său, dar a fost ignorat, cei doi lucrători de poliție conducând persoana respectivă către autovehiculul de poliție; în acest timp, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a tulburării produsă de decesul unui alt prieten, dorind să se „descarce”, a lovit cu podul palmei, din lateral dreapta, pe lucrătorul de poliție care îl conducea pe prietenul său, după care a fugit.
Declarația inculpatului S. M. este relevantă în aprecierea intenției directe cu care a lovit pe agentul de poliție S. L., în același sens fiind și declarațiile persoanei vătămate S. L. și ale martorilor G. M., C. D. A., A. C., P. A. M., R. C. A.. Cu toate că inculpatul nu a dorit administrarea altor mijloace de probe, invocă în apel o altă stare de fapt care nu este susținută de probele administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, curtea nu va reține apărările inculpatului privind lipsa intenției în agresarea agentului de poliție S. L. și comportamentul abuziv al lucrătorilor de poliție.
Având în vedere starea de fapt corect reținută de prima instanță pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și însușite de inculpat, este întemeiată soluția de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, în raport de natura și gravitatea faptei.
În condițiile în care pedeapsa proporțională cu gravitatea faptei și conduita inculpatului este închisoarea, în mod corect a fost apreciată legea penală mai favorabilă ca fiind Codul penal din 1968.
Prima instanță a analizat limitele de pedeapsă din ambele lege penale succesive și a constatat că limitele speciale ale pedepsei închisorii sunt mai reduse în Codul penal din 1968, respectiv de la 9 luni la 4 ani si 6 luni închisoare, în timp ce limitele speciale în actualul Cod penal sunt de la 9 luni la 7 ani si 6 luni închisoare.
Inculpatul S. M. a solicitat dispunerea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, caz în care legea penală nouă ar fi mai favorabilă, dar aceste soluții nu sunt justificate de fapta comisă de inculpat.
Potrivit art. 80 alin. 1 Cod penal instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Toate aceste criterii reale și personale prev. de art. 80 alin. 1 Cod penal trebuie analizate cumulativ, pentru a se ajunge la concluzia că în concret fapta are un pericol redus și aplicarea unei pedepse ar fi inoportună. Agresarea fizică a unui lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce imobilizase o altă persoană care tulburase liniștea publică împreună cu inculpatul, urmată de fuga inculpatului, nu constituie în niciun caz o faptă lipsită de importanță și cu un pericol redus, dat fiind că prin astfel de fapte se subminează autoritatea unei instituții esențiale în menținerea ordinii de drept, impunându-se reprimarea unor asemenea comportamente antisociale prin care se aduce atingere autorității de stat.
Inculpatul a mai solicitat amânarea aplicării pedepsei, în condițiile art. 83 Cod penal, însă curtea apreciază că prima instanță a stabilit întemeiat că fapta inculpatului impune pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului.
Amânarea aplicării pedepsei nu constituie o condamnare a inculpatului, fiind evident că reprezintă o sancționare mai ușoară decât o soluție de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, iar o astfel de soluție de amânarea aplicării pedepsei nu este considerată de curte suficientă pentru îndreptarea inculpatului și asigurarea prevenției generale și speciale, fiind necesară condamnarea inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Potrivit art. 83 Cod penal, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Condițiile prev. de art. 83 alin. 1 lit. a - c Cod penal sunt realizate, având în vedere cuantumul pedepsei, lipsa antecedentelor penale pentru inculpat și acordul inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
O altă condiție ce trebuie realizată vizează aprecierea instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare.
Astfel cum am arătat, fapta comisă de inculpat prezintă un grad suficient de ridicat de pericol social pentru aplicarea unei pedepse, având în vedere modul de acțiune al inculpatului, calitatea persoanei vătămate, acțiunile anteriore ale inculpatului, care alături de alte persoane a tulburat liniștea publică, ceea ce a impuse intervenția organelor de poliție; chiar și după intervenția organelor de poliție, grupul din care făcea parte inculpatul a continuat să aibă o atitudine recalcitrantă, refuzând să se conformeze somațiilor lucrătorilor de poliție, în acest context având loc și . inculpatului.
Nici conduita procesuală a inculpatului nu impune amânarea aplicării pedepsei, întrucât în fața instanței de apel inculpatul a negat în esență comiterea infracțiunii de ultraj, prezentând lovirea persoanei vătămate într-un alt context, de natură a atrage o altă încadrare juridică mai ușoară și o atenuare a răspunderii penale.
Ca atare, curtea nu consideră oportună soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, acestea nefiind proporționale cu gravitatea faptei, chiar dacă inculpatul se află la primul conflict cu legea penală.
Astfel, prima instanță a apreciat întemeiat că fapta inculpatului impune pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului.
Cu toate acestea, curtea constată că stabilirea unui regim de executare privativ de libertate este disproporțională faptei și persoanei inculpatului, fiind suficientă suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81 Cod penal din 1968.
În baza art.81 alin. 1 Cod penal din 1968 se va dispune suspendarea condiționată a executării, având in vedere ca inculpatul îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 81 alin.1 lit. a, b si c Cod penal din 1968, pedeapsa aplicata fiind de 6 luni închisoare, nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni si instanța apreciază ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Se are în vedere că inculpatul este o persoană integrată social, este implicată constant în activități lucrative, are studii postliceale, a dovedit interes pentru pregătirea sa școlară și profesională, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul cauzei, nu are antecedente penale, este tânăr, așa încât are resursele personale, pregătirea școlară și profesională pentru a percepe în mod real semnificația hotărârii de condamnare și a-și adapta comportamentul în respectul valorilor sociale ocrotite de legea penală, în sensul urmărit de art. 52 Cod penal din 1968, chiar și fără contactul cu mediul carceral.
Pentru aceste considerente, constatând că apelul inculpatului este întemeiat, cu privire la individualizarea executării pedepsei, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de inculpatul S. M. împotriva sentinței penale nr. 232/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art. 81 Cod penal din 1968 se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului S. M. pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1968.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 se va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ,b Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1968 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul S. M., CNP_, fiul lui T. și P., născut la 25.10.1987, cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., cetățean român, necăsătorit, de profesie taximetrist, studii medii, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 232/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 81 Cod penal din 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului S. M. pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1968.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ,b Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1968 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.05.2015.
Președinte,Judecător,
C. CoadăMarius D. M.
Grefier,
C. A.
Jud.fond C.M.M.
Red.dec.jud.M.D.M./5 ex./19.05.2015
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... | Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 486/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
