Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 249/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 249/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 10466/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 249/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător C. C.

Grefier V. D.

Ministerul public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Pe rol, judecarea apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Drobeta T. S.,privind pe inculpatul I. G., împotriva sentinței penale nr. 2735 pronunțată în data de 07.11.2014 de către Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._, având ca obiect - conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul I. G..

La interpelarea instanței, inculpatul I. G. arată că nu dorește să își angajeze apărător.

Conform dispozițiilor prev. de art.420 alin.4 Cpp, instanța procedează la audierea inculpatului I. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire si semnare.

Nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și a fost acordat cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, critică pentru netemeinicie hotărârea instanței de fond, susținând că amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o individualizare justă chiar dacă s-a stabilit o pedeapsa în cuantum rezonabil. Apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu impunerea obligării de a presta muncă în folosul comunității pe durata maximă ar corespunde unei juste individualizări judiciare, având în vedere că fapta dedusă judecății constă în conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie de 2.60 ‰ la prima probă astfel că că se justifică aplicarea altei modalități de executare a pedepsei care să satisfacă scopul de prevenție generală, în sensul de a determina pe cetățenii care încalcă legea să realizeze că este vorba de infracțiuni care pot avea urmări grave pentru siguranța circulației celorlalți participanți la trafic. Față de această valoare ridicată a alcoolemiei solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și rejudcând, stabilirea modalitate de executare a suspendării sub supraveghere cu impunerea obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe durata ei maximă.

Inculpatul având cuvântul lasă la aprecierea instanței solicitările reprezentantului Ministerului Public.

CURTEA,

Asupra apelului de față,

Prin sentința penală nr. 2735 pronunțată în data de 07.11.2014 de către Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. 1 și 4 C.p.p. rap la art. 83 C.p. s-a stabilit pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului I. G., fiul lui G. și Ghiorghița, născut la data de 05.07.1968, în localitatea Tâmna, jud. M., domiciliat în Dr.Tr.S., ., ., ., CNP –_, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 83 alin. 1,3 C.p. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C.p., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune M..

În baza art. 404 alin. (3) C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 2124/P/2014 din 05.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S., înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 07.08.2014 sub nr._ a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul I. G., pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. de art. 336 al. 1 C.p.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, instanța constată că starea de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă, fiind probată cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv declarații martori B. A. și B. G., proces verbal de constatare, rezultat alcooltest, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 396-397 emis de SML Gorj, a rezultat că, la data de 09.05.2014, în jurul orelor 10.45, deși consumase băuturi alcoolice, inculpatul I. G. conducea autovehiculul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, pe drumul public DN 6, din direcția localității Prunișor către mun. Drobeta T. S., ocazie cu care, pe raza ., a acroșat autovehiculul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de către numitul B. G.. Cu toate că acroșase un alt autovehicul, inculpatul și-a continuat deplasarea către Dr.Tr.S., fiind însă urmărit și oprit de către numitul B. G., fiind sesizate și organele de poliție care s-au prezentat la fața locului.

Inculpatul a fost testat cu aparatul Alcotest marca Drager care a indicat o concentrație alcoolică de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatului i s-au recoltat două probe biologice de sânge la orele 12.25, respectiv 13.25.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 396-397 din 15.05.2014 emis de S.M.L. Gorj a rezultat că inculpatul I. G. avea o alcoolemie de 2,60 g/l alcool pur în sânge ( la orele 12.25 – proba nr. I), respectiv 2,45 g/l alcool pur în sânge ( la orele 13.25 – proba nr. II).

În drept, s-a reținut fapta inculpatului I. G., mai sus expusă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe’’, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C.p.

Instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție astfel că acesta va răspunde penal.

De asemenea, s-a dat eficiență față de inculpat și prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p. după cum urmează: limitele de pedeapsă reduse urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C.p.p., împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, faptul că, în timpul deplasării, inculpatul a produs un incident rutier cu toate că nu au fost accidentate și alte persoane, nivelul alcoolemiei (2,60 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,45 g/l), precum și atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut și regretat fapta comisă, cooperând cu organele judiciare, faptul că inculpatul nu are antecedente penale și este la prima abatere de la normele care reglementează circulația pe drumurile publice, aspecte care nu sunt însă de natură să formeze convingerea instanței în sensul de a reține circumstanțe atenuante judiciare.

Totodată, instanța a avut în vedere și raportul de evaluare întocmit în cauză de către Serviciul de Probațiune M. din care a rezultat că inculpatul este încadrat în muncă, realizând venituri pentru familia sa, precum și că pronunțarea unei sentințe penale cu conținut sancționator constituie pentru inculpat un avertisment suficient care îl va ține în afara ariei infracționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Drobeta T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât greșit s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, fără îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 83 așin. 1 Cod penal, lipsind acordul inculpatului I. G. de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

De asemenea, a susținut că stabilirea unei pedepse de 2 an închisoare a cărei aplicare a fost amânată entru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului este mult prea blândă în raport cu pericolul deosebit de ridicat al faptei săvârșite, inculpatul conducând autoturismul pe un drum intens circulat, după ce consumase cantități însemnate de băuturi alcoolice, punând în pericol real, concret siguranța circulației pe drumurile publice, pericol ce s-a concretizat prin producerea unui accident rutier din care au rezulat doar pagube materiale.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul formulat de P. este fondat, pentru următoarele considerente :

Prima instanță a procedat la judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinurii prev. de art. 374-375 și art. 396 alin.10 Cod procedură penală dată fiind declarația inculpatului care a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le-a recunoscut.

În aceste condiții, instanța de fond, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică pertinentă, a reținut o corectă situație de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare.

Probatoriul administrat în faza urmăririi penale a evidențiat că la data de 09.05.2014 în jurul orei 10:45 a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ pe DN6, pe raza localității Șimian, din direcția Prunișor către Dropeta T. S., având o îmbibație alcoolică de 2,60gr/l la prima recoltare și respectiv 2,45gr/l la cea de-a doua. În aceste condiții, inculpatul a produs un accident de circulație intrând în coliziune cu auto marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul Băltranu G., din care au rezultat numai pagube materiale.

Așa fiind, în mod temeinic a hotărât instanța de fond că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin. 1 Cod penal pentru care a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare a cărei aplicare a fost amânată.

Deși cuantumul pedepsei stabilite a fost just determinat prin corelarea tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, fiind avute în vedere în mod plural, atât gravitatea faptei, pericolul concret al acesteia cât și periculozitarea infractorului, Curtea constată că în cazul modalității de executare nu au fost evaluate corespunzător condițiile prev. de art. 83 Cod penal.

Astfel, potrivit. art. 83 alin. 2 Cod penal, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, printre altele dacă, infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

În speță această condiție negativă nu este îndeplinită, probatoriul administrat în faza urmăririi penale relevând că în momentele ce au urmat coliziunii cu autovehiculul condus de B. G. inculpatul nu a oprit, continuându-și deplasarea până în mun. Drobeta T. S., făcând necesară urmărirea în trafic de către martorul menționat. Această atitudine a inculpatului nu constituie altceva decât expresia intenției de a se sustrage de la urmărire penală, inculpatul fugind de la locul accidentului tocmai în scopul de a evita identificarea sa și tragerea la răspundere pentru conducerea unu vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, circumstanțele cu caracter personal ale inculpatului, nu sunt de natură să atenueze în așa măsura gravitatea faptei săvârșite, încât să ducă la aprecierea că ar fi oportună amânarea aplicării pedepsei.

Astfel, atitudinea sinceră manifestată în fața instanței de fond trebuie apreciată în contextul în care activitatea sa infracțională a fost dovedită de un probatoriu predominant științific, care exclude orice dubiu asupra vinovăției, inculpatul urmărind exclusiv să își asigure beneficiul aplicării art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, referitor la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar situația socială și familială a inculpatului nu justifică aplicarea unei modalități de individualizare atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârșite.

Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că aplicarea unei pedepse care să își atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor și care are prioritate față de circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea apreciază că scopul preventiv și educativ nu poate fi atins prin amânarea aplicării pedepsei și că doar un regimul sancționator mai drastic al suspendării executării pedepsei sub supraveghere este de natură să realizeze constrângerea și reeducarea inculpatului.

Această modalitate de executare, însoțită de fixarea unui termen consistent de spraveghere, cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional și impunerea de obligații în sarcina inculpatului, printre care și aceea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 de zile lucrătoare, este singura de natură a atinge finalitatea de prevenție generală și specială, de reeducare și constrângere a inculpatului și de a produce o schimbare a comportamentului acestuia, începând cu atitudinea lui față de valorile sociale și morale pe care le-a negat prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare, o eventuală amânare a aplicării pedepsei nefiind oportună. La pronunțarea acestei soluții, Curtea a avut în vedere și acordul expres al inculpatului, dat în ședința publică de azi, de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În consecință, apreciind fondate criticile formulate sub acest aspect, în baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de P. și va desființa sentința penală atacată pe latură penală, cauza urmând a fi rejudecată conform celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Drobeta T. S. împotriva sentinței penale nr. 2735 pronunțată în data de 07.11.2014 de către Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând,

În baza art.336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituți din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Drobeta T. S. sau Consiliului local al municipiului Drobeta T. S. pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2015.

Președinte,Judecător

A. DumitruCristina C.

Grefier,

V. D.

Red.jud. CC

j.f.I.M.

V.D/IB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 249/2015. Curtea de Apel CRAIOVA