Favorizarea făptuitorului. Art.269 NCP. Decizia nr. 209/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 209/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:003._
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR.209
Ședința publică de la 11 Februarie 2016
PREȘEDINTE I. G.
Judecător V. M.
Grefier M. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
*****
Pe rol judecarea apelurilor declarate de P. DE PE L. J. C. și inculpata C. M., împotriva sentinței penale nr.3686 din 13 octombrie 2016, pronunțată de J. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta-inculpată C. M., asistată de avocat C. V. I., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că motivele de apel formulate de inculpată în scris au fost depuse la dosar prin serviciul arhivă.
Nemaifiind alte cereri de formulat si nici excepții de ridicat, C., apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, susținând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală sub aspectul acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie și inculpata C. M..
În acest sens, a arătat că acordul a fost încheiat după punerea în mișcare a acțiunii penale, este avizat de procurorul ierarhic superior, infracțiunea pentru care este cercetată inculpata este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și cuprinde mențiunile expres prevăzute de art. 482 Cpp.
A precizat, totodată, că pe tot parcursul urmăririi penale inculpata a recunoscut faptele comise și le-a regretat și că instanța a interpretat greșit mențiunea inculpatei constând în aceea că nu a intenționat să dea vreun ajutor persoanei private de libertate Gorbunov S., iar situația creată s-a datorat neglijentei sale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca o nerecunoaștere a faptei.
A menționat că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 479 Cpp, inculpata recunoscând comiterea faptei, chiar dacă a precizat că a manifestat neglijentă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
S-a arătat, totodată, că la stabilirea pedepsei și alegerea modalității de executare s-au avut în vedere criteriile înscrise în art. 74 al. 1 Cp, respectiv gradul de pericol social concret al faptei în evaluarea căruia nu se poate face abstracție de împrejurarea că de la data comiterii faptei până la momentul tragerii la răspundere penală a trecut o perioadă mai mare de timp în care nu a mai comis infracțiuni, nivelul de educație al acesteia, funcția avută permițându-i să realizeze consecințele nerespectării pe viitor a conduitei interzise de normele incriminatoare.
A solicitat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției si pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatei la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, conform dispozițiilor art.83 și urm. Cp.
Avocat C. V. I., pentru apelanta-inculpată, a arătat că inculpata înțelege să recunoască comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, cuantumul pedepsei precum și forma de executare a acesteia și a solicitat să se dispună admitere apelului, desființarea sentinței atacate si pe fond, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
A susținut că judecătorul fondului a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 478 și art.488 Cpp, raportat la infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 269 Cp.
Referitor la primul argument pe care instanța și-a sprijinit motivarea, a arătat că inculpata a înțeles să recunoască săvârșirea faptei prevăzute de art. 269 Cp și a înțeles foarte clar care sunt rigorile legii penale și ce înseamnă încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.
Cu privire la cel de-al doilea argument, referitor la soluția de amânare a aplicării pedepsei, a arătat că este in contradicție cu dispozițiile art. 83 Cp, fiind îndeplinite condițiile de amânare a aplicării pedepsei, respectiv pedeapsa stabilită este de cel mult 2 ani de zile, inculpata nu a mai fost condamnată anterior, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și conduita avută de aceasta anterior săvârșirii infracțiunii.
A solicitat admiterea apelului invocând dispozițiile art.412 al.4 Cpp si art. 485 al. 1 lit. a Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la apelul declarat de inculpată, a solicitat admiterea acestuia și admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
Avocat C. V. I., cu privire la apelul declarat de parchet, a solicitat admiterea acestuia.
Inculpata C. M., având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu avocatul său.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3686 din 13 octombrie 2016, J. C., în baza art. 485 alin. 1 lit. b C.p.p. a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata C. M., fiica lui H. și S., născută la data de 06.05.1956 în ., CNP_, cu domiciliul în C., ., nr. 29, ., jud. D., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 269 C.p. în dosarul de urmărire penală nr. 363/P/2015 și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 11.08.2015 pe rolul Judecătoriei C. s-a înregistrat dosarul nr._, având ca obiect acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata C. M., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 269 C.p. în dosarul de urmărire penală nr. 363/P/2015.
În fapt, s-a reținut că la data de 25.10.2008 - conform dispoziției Administrației Naționale a Penitenciarelor - a fost efectuat apelul general în toate unitățile de penitenciar din țară. Cu acest prilej, la Penitenciarul de Maximă Siguranță C., s-a constatat că deținutul Gorbunov S. (aflat în întreruperea executării unei pedepse de 15 ani închisoare, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 16 mai 2008 - sentința penală nr. 178 din 5 mai 2008, dosar nr._ al Tribunalului C.) nu s-a prezentat la penitenciar în vederea reîncarcerării, deși trebuia să respecte această obligație încă din data de 16 august 2008.
Totodată, s-a constatat că lucrătorul din cadrul Biroului evidență
deținuți - C. M. - deși avea ca atribuții „ținerea evidenței
nominale a termenelor de liberare condiționată pentru deținuții cu literele D, G, R", nu întocmise (la data de 16 august 2008) adresele către
Inspectoratul de Poliție al Județului B. în vederea reîncarcerării
deținutului. Acestea au fost întocmite și transmise Poliției mun. B. după apelul general, abia la data de 28.10.2008.
În cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției s-a reținut că întreaga activitate desfășurată în penitenciare este reglementată de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2860/C/2000 și de Manualul de proceduri ce cuprinde reglementările ordinului amintit, un capitol fiind afectat activității Biroului evidență deținuți. În cadrul Penitenciarului C., în anul 2008, măsurile legate de punerea în întrerupere a executării pedepsei se realizau de către fiecare lucrător din cadrul biroului, (conform repartizării pe litere), atât în aplicația informatizată cât și în registrul de termene. Potrivit fișei postului, lucrătorii de penitenciar ce își desfășurau activitatea la biroul evidență aveau obligația de a verifica zilnic cele două evidențe pentru a stabili căror deținuți le expiră și la ce dată, perioada de întrerupere a executării pedepsei.
În caz de neprezentare a deținuților la penitenciar conform dispozițiilor instanței, aceiași lucrători aveau obligația să întocmească adresele către Inspectoratele de Poliție ale Județelor (în speță B.) unde deținutul avea domiciliul sau reședința, în vederea reîncarcerării. După plecarea în întreruperea executării pedepsei, dosarul de penitenciar al persoanei private de libertate se transmite la penitenciarul unde acesta are domiciliul sau reședința. Pentru deținutul Gorbunov S. V., instanța a reținut că acesta avea reședința în B..
Apelul general efectuat de Administrația Națională a Penitenciarului a scos în evidență faptul că lucrătorul din cadrul Penitenciarului C. - Biroul evidență deținuți - C. M., care avea în evidență deținuții cu literele D, G, R. pe de o parte, la plecarea în întreruperea executării pedepsei a deținutului Gorbunov S. (16.05.2008) nu a transmis dosarul acestuia la penitenciarul din raza localității de reședință (B.), păstrându-l în evidențele Penitenciarului C., iar prin aceasta a încălcat dispozițiile articolului 101 alin. 1 din Ordinul Ministrului, iar, pe de altă parte, nu a verificat data când a expirat întreruperea pedepsei pentru acest deținut (16 august 2008) și nu a întocmit la această dată și nici ulterior (până la data sesizării acestei nereguli prin apelul general - 25 octombrie 2008) adresele de reîncarcerare către Inspectoratul de Poliție al Județului B..
În cuprinsul acordului a fost menționată sentința penală nr. 359/S/7 iulie 2005 (dosar nr. 1760/2004 a Tribunalului B. - Secția penală, prin care Gorbunov S. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare (sentință rămasă definitivă), precum și hotărârile judecătorești prin care au fost soluționate mai multe cereri de întrerupere a executării pedepsei, formulate de Gorbunov S. și respinse de instanțele de judecată.
S-a arătat, totodată, că prin sentința penală nr. 178/5 mai 2008,Tribunalul D. a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de S. Gorbunov și a dispus întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare pe o perioadă de 3 luni, condamnatul urmând a respecta mai multe obligații. Sentința a rămas definitivă, nefiind atacată cu recurs, concluziile procurorului de ședință fiind de admitere a cererii. La data de 16 mai 2008 sentința a fost pusă în executare, iar deținutul a părăsit Penitenciarul C., urmând a se reîntoarce la data de 15.08.2008.
La plecarea din penitenciar persoana condamnată a semnat declarația prin care lua cunoștință că la data de 15.08.2008 trebuie să se prezinte la Penitenciarul C..
În anul 2008, în cadrul Biroului Evidență Deținuți - Penitenciarul C., lucrătorul operativ care avea în atribuții evidența deținuților cu literele „D, G, R” era C. M..
In cadrul procedurii de întrerupere a executării pedepsei inculpata a întocmit următoarele documente: adresă către tribunal prin care confirma punerea în executare a hotărârii (vol. II); - adresă către A.N.P. cuprinzând motivul întreruperii (vol. II); adresă către Oficiul Român pentru Emigrări, adresă către Inspectoratul de Poliție al Județului B. (localitate unde Gorbunov S. avea reședința) prin care instituția era încunoștințată cu privire la dispozițiile sentinței nr. 178/5 mai 2008 a Tribunalului D. în conformitate cu dispozițiile cuprinse în protocolul de cooperare între Serviciul pentru străini și Penitenciarul C..
De asemenea, inculpata C. M. a efectuat mențiunile privind întreruperea executării pedepsei pentru condamnatul Gorbunov S. în cele două aplicații: informatică și registrul de termene.
Totodată, s-a arătat că la nivelul anilor 2008-2009 dosarele de penitenciar ale deținuților liberați prin întreruperea executării pedepsei se transmiteau la penitenciarele care deserveau județele pe raza căruia aceștia își aveau domiciliul, în conformitate cu art. 101 alin. 1 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2860/C/2000.
In cazul deținutului Gorbunov S., la momentul plecării în întreruperea executării pedepsei dosarul acestuia a fost păstrat de C. M. la Penitenciarul C. într-un fișet special destinat arhivării acestor documente.
Referitor la aplicația informatizată s-a precizat că aceasta cuprindea evidența deținuților aflați în întreruperea executării. Programul avea o aplicație denumită „Alerte” care declanșa un semnal luminos cu 5 zile înainte de data când persoana condamnată urma să revină la penitenciar. Independent de această aplicație, fiecare lucrător avea obligația de a verifica zilnic registrul de evidențe.
Deși aplicația informatică a avertizat-o (după cum rezultă din declarația martorei C. S.-V. - lucrător la Birou Evidențe Deținuți - Penitenciarul C., fapt însă recunoscut de inculpata C. M.) și, cu toate că avea obligația de a verifica în fiecare zi registrul de termene, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de serviciu, lipsa deținutului Gorbunov S. fiind identificată abia cu ocazia efectuării Apelului General din data de 25 octombrie 2008, dată la care a fost întocmită și adresa către Inspectoratul de Poliție al Județului B. privind neprezentarea deținutului în penitenciar la data de 16 august 2008 (conform procedurii de urmat în astfel de situații).
În ceea ce privește etapele de desfășurare a urmăririi penale s-a arătat, în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției următoarele că:
- prin rezoluția din 05.03.2009 a fost începută urmărirea penală in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art.264 Cod penal.
- prin rezoluția din 25.06.2010 a fost începută urmărirea penală in personam față de C. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C.p.
Prin ordonanța din 06.03.2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpata C. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 269 din Noul Cod penal cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal, faptele constând în aceea că în calitate de fost lucrător de penitenciar în cadrul Biroului Evidență Deținuți - Penitenciarul C. nu și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau conform Ordinului Ministerului Justiției nr. 2860/C/2000 în ce privește procedura pe care urma să o efectueze la momentul dispunerii de către instanță a întreruperii pedepsei privative de libertate a deținutului Gorbunov S. (privind transmiterea dosarului de penitenciar al deținutului la Penitenciarul C.) și nici procedura de la momentul expirării acestei perioade (când deținutul nu s-a prezentat pentru încarcerare), inactivitatea acesteia constituind ajutor dat infractorului Gorbunov S. de a sta în libertate încă 5 luni peste termen. Aceasta a avut drept consecință crearea unei stări de pericol pentru normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției.
In calitate de lucrător la Biroul Evidență Deținuți - Penitenciarul C., încă din anul 1994, C. M. putea și trebuia să prevadă că prin netrimiterea unei copii de pe mandatul de executare la Poliția municipiului B. și, ulterior, prin neîntocmirea formelor/adresei către Inspectoratul de Poliție al Județului B. prin care să încunoștințeze că deținutul Gorbunov S. nu s-a prezentat la penitenciar la data de 16.08.2008 exista posibilitatea ca persoana privată de libertate să nu respecte obligația de a se întoarce la Penitenciarul C. pentru încarcerare (împrejurare în care săvârșea infracțiunea de evadare), fapt care s-a și petrecut.
Astfel, fiind un lucrător cu experiență în cadrul Penitenciarului C. la Biroul evidențe deținuți, inculpata își putea da seama că prin neîndeplinirea atribuțiilor legale de serviciu (despre care am vorbit anterior) îi conferă persoanei private de libertate un ajutor, îngreunând astfel executarea pedepsei, prevăzând astfel că prin aceasta a creat și o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, stare pe care a acceptat-o.
In conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală anterior, C. M. a fost audiată în calitate de făptuitor, de învinuit, iar după punerea în mișcare a acțiunii penale, în calitate de inculpat; i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de Codul de procedură penală anterior și de Noul Cod de procedură penală.
Inculpata a recunoscut că nu a respectat procedura privind întreruperea executării pedepsei prevăzută de Ordinul Ministerului Justiției nr.2660/C/2000 în ceea ce îl privește pe S. Gorbunov, dar a precizat că nu a avut în intenție să-i dea acestuia un ajutor în a nu executa pedeapsa la care fusese condamnat.
S-a arătat în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției că săvârșirea infracțiunii a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatei din datele de 9 noiembrie 2009, 12 iulie 2010 și 16 aprilie 2015, declarațiile martorilor G. O., Ș. R., T. D., C. S. V., P. M. (lucrători în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță) din care rezultă care era procedura de urmat în cazul întreruperii executării pedepsei deținuților precum și împrejurarea că inculpata - deși atenționată de colegi - nu a respectat această procedură în ceea ce îl privește pe Gorbunov S.; fișa postului inculpatei din care rezultă atribuțiile de serviciu ale acesteia; copia Ordinului Ministerului Justiției nr.2860/C/2000 și a Manualului de proceduri care cuprind reglementările ordinului, un capitol fiind afectat activității Biroului deținuți, fișa de cazier a inculpatei din care rezultă că aceasta nu a suferit condamnări anterioare.
Prin decizia nr.37/08.04.2009 Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului C. a sancționat-o pe C. M. cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, sancțiune aplicată în conformitate cu art. 62 lit.d din Legea nr.293/2004, constatându-se săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.61 lit.b și p cu aplic, art.46 lit.d Cod penal (respectiv superficialitate și neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor legale).
S-a arătat, de asemenea, că pe tot parcursul urmăririi penale inculpata a recunoscut faptele comise și le-a regretat; a menționat că nu a intenționat să dea vreun ajutor persoanei private de libertate Gorbunov S., iar situația creată s-a datorat neglijenței sale in exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Inculpata a fost de acord și a acceptat încadrarea juridică a faptelor, așa cum i-a fost adusă la cunoștință prin procesele-verbale întocmite la data de 16.04.2015 și la data de 21.07.2015, respectiv infracțiunea de favorizare a făptuitorului (art. 269 Noul Cod Penal și cu aplicarea art. 5 din Noul Cod Penal).
S-a arătat că inculpata a fost de acord și a acceptat ca instanța să o condamne pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului la pedeapsa de 2 ani închisoare cu amânarea aplicării pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 83 și urm. C.p. S-a mai solicitat ca în conformitate cu dispozițiile art. 84 din Noul Cod penal, instanța să stabilească un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, urmând ca, în conformitate cu alin. 2 al art.84 din Noul Cod penal și art. 85 alin. 1 lit. a-e din Noul Cod penal, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea, d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală cât și acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 479 C.p.p. acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 1 C.p., constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului, ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Pentru a se realiza latura subiectivă, este necesar ca favorizatorul să acționeze cu intenție directă, calificată de scopul urmărit, respectiv împiedicarea executării pedepsei, prevăzând că prin aceasta creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește.
În cauza de față, instanța a reținut că inculpata C. M. nu a recunoscut în niciuna din declarațiile date în cursul urmăririi penale că ar fi intenționat să dea vreun ajutor persoanei private de libertate Gorbunov S., iar situația creată s-a datorat neglijenței sale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, admițând doar o eventuală culpă, ca formă a vinovăției.
Chiar și în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției s-a arătat că inculpata C. M. a recunoscut că nu a respectat procedura privind întreruperea executării în ceea ce îl privește pe S. Gorbunov, dar a precizat că nu a avut în intenție să-i dea acestuia un ajutor în a nu executa pedeapsa la care fusese condamnat, negând practic astfel săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.
Față de cele expuse anterior, instanța a constatat că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 479 C.p.p. întrucât inculpata nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, acceptând doar că a manifestat o neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Pe de altă parte, instanța a reținut că soluția de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată este una nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii. Astfel, s-a reținut că inculpata, în calitate de fost lucrător de penitenciar, nu și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau în ce privește procedura pe care urma să o efectueze la momentul dispunerii de către instanță a întreruperii executării pedepsei privative de libertate a deținutului Gorbunov S. (condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, tentativă de tâlhărie, tentativă de omor deosebit de grav) și nici procedura de la momentul expirării acestei perioade, ajutându-l pe condamnatul Gorbunov S. să rămână în libertate încă 5 luni peste termen, faptă care prezintă o gravitate deosebită, raportat la periculozitatea sporită a condamnatului și urmările care se puteau produce ca urmare a prelungirii stării de libertate a condamnatului.
Potrivit hotărârii primei instanțe gravitatea deosebită a faptei reclamă aplicarea imediată a unei pedepse, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 C.p. privind amânarea aplicării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă J. C. și inculpata C. M..
În cuprinsul motivelor scrise de apel și cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției intervenit între inculpata C. M. și reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.
În susținerea apelului declarat s-a arătat că, contrar celor reținute în considerentele hotărârii pronunțate, inculpata a recunoscut pe parcursul urmăririi penale faptele comise și le-a regretat.
S-a precizat, totodată, că pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzute de art.269 alin.1 Cod penal este necesar, din punct de vedere subiectiv, ca favorizatorul să acționeze nu doar cu intenție directă, ci și indirectă și că este irelevant sub acest aspect, mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită fapta.
Potrivit reprezentantului parchetului au fost respectate dispozițiile art.479 Cod pr.penală, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr.37 din 8.04.2009 Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului C. a sancționat-o pe C. M. cu trecerea într-o funcție inferioară, conform art.62 lit.d din Legea nr.293/2004, reținându-se că a săvârșit abaterile disciplinare prevăzute de art.61 lit.b și p din legea menționată (superficialitate și neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor legale).
Potrivit apelului declarat de parchet cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord este suficient pentru atingerea scopului pedepsei.
În cuprinsul motivelor scrise și cu ocazia dezbaterilor inculpata C. M. a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
În susținerea apelului declarat a arătat că în declarația dată în fața procurorului de caz a recunoscut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.269 Cod penal, iar modalitatea în care această infracțiune a fost săvârșită nu împiedică instanța de judecată să dispună admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
În acest sens, a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că latura subiectivă a infracțiunii de favorizare a infractorului este calificată de scopul urmărit și că verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea făcută de favorizator.
Potrivit apelului declarat, aprecierea primei instanțe cu privire la cuantumul pedepsei și modalitatea de executare asupra cărora a intervenit acordul de recunoaștere este în contradicție cu dispozițiile art.83 Cod penal, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru amânarea aplicării pedepsei.
S-a arătat, totodată, că încheierea unor acorduri de recunoaștere a avut ca scop degrevarea instanțelor de judecată, iar în timpul cât a fost în întreruperea executării pedepsei, condamnatul Gorbunov S. nu a săvârșit fapte penale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu, în limitele conferite de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, C. constată următoarele că apelurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Pentru a fi în prezența infracțiunii de favorizare a infractorului este necesar, din punct de vedere obiectiv, să se dea un ajutor (printr-o acțiune sau inacțiune), unui infractor (adică unei persoane care a săvârșit anterior o infracțiune). Ajutorul trebuie să fie dat infractorului fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii și trebuie să aibă ca scop îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecății, a executării pedepsei sau asigurarea folosului sau produsului infracțiunii.
Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de favorizare a infractorului se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, adică favorizatorul își dă seama și vrea să dea ajutor unui infractor, prevăzând că prin aceasta creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește sau o acceptă.( În acest sens, O. L., D. penal român, Partea specială, fila 398)
Analizând actele de la dosarul cauzei, prin prisma conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art.269 Cod penal, C. constată că fapta inculpatei C. M. constând în aceea că în cursul anului 2008, în calitate de lucrător în cadrul Biroului evidență deținuți – Penitenciarul C., deși avea în evidență deținuții cu literele D, G, R, la plecarea în întreruperea executării pedepsei a deținutului Gorbunov S. (16 mai 2008), nu a transmis dosarul acestuia la Penitenciarul din raza localității de reședință – B., păstrându-l în evidențele Penitenciarului C., nu a verificat data când a expirat întreruperea pedepsei (16 august 2008) și nu a întocmit nici la această dată și nici ulterior adresele de reîncarcerare către Inspectoratul de Poliție al județului B. (până la data sesizării acestei nereguli prin apelul general din data de 25 octombrie 2008), realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului.
În concordanță cu opinia exprimată de prima instanță, C., analizând conținutul declarațiilor date de inculpată în fața organelor de urmărire penală, apreciază că în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile privind acordul de recunoaștere a vinovăției, întrucât inculpata nu a recunoscut comiterea faptei în condițiile descrise în acordul de recunoaștere a vinovăției .
În acest sens, se poate observa că în declarația dată la 9 noiembrie 2009, inculpata a afirmat că, deși exista la nivelul Penitenciarului C. o evidență informatizată a întreruperii executării pedepselor și expirărilor de pedeapsă, nu a verificat la data de 15 august 2008 situația condamnatului Gorbunov S., „iar în altă zi nu a mai apărut acest program”.
Din actele de la dosarul cauzei rezultă, însă, că aplicația denumită ,,alerte,, declanșa un semnal luminos cu 5 zile înaintea datei la care persoana condamnată urma să revină în penitenciar dar și faptul că aceasta avea obligația să verifice și registrul de termene.
Potrivit aceleiași declarații dată de inculpată, verificările se efectuau „de cine avea mai puțin de lucru” deși din actele de la dosar rezultă că inculpata era responsabilă de evidența deținuților cu literele ,,D, G, R,,.
În cuprinsul declarației din 12 iulie 2010, inculpata a precizat, de asemenea, că în fișa postului nu erau prevăzute, în mod expres, activități legate de rearestarea deținuților aflați în întreruperea executării pedepsei și că „am uitat să verific datele de expirare a întreruperilor de pedeapsă și singura explicație este volumul mare de muncă și faptul că întreruperile de pedeapsă nu sunt situații frecvente”.
Recunoașterea manifestării unei atitudini neglijente și negarea ajutorului dat persoanei condamnate Gorbunov Seghei rezultă și din cuprinsul declarației dată de inculpată la 16.04.2015, când a afirmat că nu a urmărit să dea un ajutor persoanei private de libertate Gorbunov S. iar situația creată se datorează neglijenței sale.
Reiese, astfel, din cuprinsul declarațiilor menționate, că inculpata a încercat să demonstreze că nu avea între atribuțiile de serviciu „activități legate de rearestarea deținuților” sau că neverificarea datei de expirare a întreruperii executării pedepsei în cazul condamnatului Gorbunov S. este rezultatul unei neglijențe și nu al unei inacțiuni intenționate.
În acest context, apreciem că în mod corect prima instanță a reținut că nu ne aflăm în prezența unei recunoașteri a comiterii faptei, în sensul art.479 Cod pr.penală.
Prin urmare, cum recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală reprezintă condiții esențiale pentru admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, în mod corect prima instanță, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, a respins acordul de recunoaștere intervenit între procuror și inculpata C. M..
C. apreciază, de asemenea, că și ce de-al doilea motiv pentru care s-a dispus respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției este întemeiat.
În acest sens, C. reține că atât cuantumul, cât și modalitatea de executare stabilite în acordul de recunoaștere a vinovăției sunt prea blânde în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea autorului ei.
Nu lipsită de relevanță, în acest sens, este împrejurarea că prin inacțiunile sale, inculpata a acordat ajutor unui inculpat deosebit de periculos, condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave (tentativă de tâlhărie, tentativă de omor deosebit de grav).
Deosebit de importantă, sub acest aspect, este și împrejurarea că un proces penal complex și îndelungat ar fi putut rămâne fără finalitatea prevăzută de lege, respectiv executarea pedepsei, lipsind astfel de eficiență o activitate judiciară amplă și anevoioasă.
Gravitatea faptei săvârșite de către inculpată derivă și din calitatea pe care aceasta o avea – funcționar în cadrul Penitenciarului C. și care ar fi impus, dimpotrivă, manifestarea diligențelor necesare în vederea respectării normelor legale privind executarea unei pedepse privative de libertate.
Împrejurarea că inculpatul nu a comis în timpul întreruperii executării pedepsei alte fapte penale, nu înlătură și nu diminuează pericolul pe care fapta inculpatei l-a creat pentru înfăptuirea justiției.
Chiar dacă și instanța a remarcat că de la data comiterii faptei și până în prezent a trecut un interval foarte mare de timp, sesizarea faptei având loc la data de 03.02.2009, administrarea probelor efectuându-se în cursul anului 2009, iar punerea în mișcare a acțiunii penale realizându-se la data de 06.03.2015, în condițiile în care pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 Cp, art. 291 Cp și art. 246 Cp s-a dispus clasarea cauzei ca urmare a faptului că s-a împlinit termenul de prescripție a urmăririi penale, C. apreciază că tergiversarea cercetărilor, indiferent de calitatea persoanei culpabile de acest fapt, nu poate să profite inculpatei conducând la adoptarea unei soluții favorabile acesteia.
Pe de altă parte, admițând că unul dintre argumentele pentru care a fost reglementat acordul de recunoaștere a vinovăției îl reprezintă degrevarea instanțelor de judecată de volumul foarte mare al cauzelor înregistrate, acesta nu trebuie să prevaleze în raport cu interesul general al societății și obiectul urmăririi penale, astfel cum este reglementat de art.285 Cpp.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelurile declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpata C. M. vor fi respinse ca nefondate.
În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală, apelanta inculpată C. M. va fi obligată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de P. de pe lângă J. C. si inculpata C. M., împotriva sentinței penale nr.3686 din 13 octombrie 2016, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, ca nefondate.
Obligă apelanta inculpată C. M. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2016.
I. GrigorieValerica M.
Grefier,
M. N.
Red.jud.VM
j.f.C.P.
PS/10.03.2015
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 611/2013. Curtea de Apel... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|
