Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2298/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2298/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-11-2012 în dosarul nr. 2298/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 2298
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2012
PREȘEDINTE C. Ș.- judecător
T. M.- judecător
G. V.- judecător
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror A. G. din cadrul
DIICOT – Serviciul Teritorial C.
***
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul D. C. S. împotriva încheierii din data de 07 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat D. C. S., în stare de arest, asistat de avocat C. M. și avocat F. B. M., ambii apărători aleși.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat C. M. pentru recurentul inculpat D. C. S., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului casarea încheierii recurate și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu impunerea tuturor obligațiilor necesare unei bune desfășurări a procesului penal în continuare.
În acest sens s-a argumentat că în cauză cercetarea judecătorească a avansat fiind audiate 13 părți vătămate și 8 martori iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat.
S-au făcut referiri și la durata măsurii arestării preventive luată față de inculpat și la necesitatea ca aceasta să nu depășească un termen rezonabil.
De asemenea s-au invocat circumstanțele personale favorabile inculpatului precum și faptul că lăsarea sa în libertate ar ajuta ca acesta să poată valorifica bunurile și să achite prejudiciul reținut în sarcina sa, precum și faptul că nu s-a dovedit că poziția procesuală a inculpatului ar fi adoptată cu rea-credință.
Avocat F. B. M. pentru recurentul inculpat D. C. S., având cuvântul, a solicitat de asemenea admiterea recursului, casarea sentinței și punerea în libertate a inculpatului arătând că temeiul arestării acestuia l-a constituit art. 148 lit. f C.p.p. Cu trecerea timpului pericolul pentru ordinea publică se diminuează, iar de la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat a trecut un an, cu atât mai mult cu cât în acest moment procesual cercetarea judecătorească a fost finalizată în proporție de 80% iar inculpatul a fost ascultat astfel că scopul măsurii preventive nu mai subzistă.
S-a arătat și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală, făcând denunțuri împotriva unor persoane.
În subsidiar s-a susținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive s-au modificat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a pus concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat ca nefondat întrucât în mod temeinic s-a reținut că nu au intervenit modificări în ce privește temeiul luării măsurii arestării preventive față de inculpat. Referitor la durata rezonabilă a măsurii preventive s-a arătat că aceasta trebuie privită și prin prisma duratei activității infracționale și multitudinea persoanelor care au fost înșelate de inculpat.
În replică, avocat F. B. M. pentru recurentul inculpat a susținut că menținerea inculpatului în stare de arest nu este în măsură să rezolve situația părților vătămate iar inculpatul a fost șantajat să înstrăineze imobilele.
Recurentul inculpat D. C. S., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului arătând că este implicat în mai multe procese civile aflate pe rolul Judecătoriei C., familia sa nu are o locuință și are un copil de vârstă școlară.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 07 noiembrie 2012 a Tribunalului D., în baza art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b C.p.p. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului D. C. - S., fiul lui M. și T., născut la 18 iulie 1978 în orașul C., județul. D., domiciliat în C., ., nr. 9, ., ., CNP_ (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 123/03.11.2012 emis de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011).
A fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul D. S. C..
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 134D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. inculpatul D. C. S. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup care nu este grup infracțional organizat prev. de art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 Cp și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cp.
Prin același rechizitoriu au fost trimiși în judecată și inculpații A. N. și D. L. R., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup care nu este un grup infracțional organizat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
În fapt, s-a reținut că în perioada 2007 - 2011, inculpatul D. C. S., împreună cu inculpații A. N. și D. L. R. și învinuiții A. M. și G. I. s-au constituit într-un grup în scop de înșelăciune.
În calitate de reprezentant al agenției „PATRIA IMOBILIARE” din C., administrată de către soția sa, inculpata D. L.-R., inculpatul D. C. S. a întocmit mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare cu diverse persoane, cărora le-a promis construcția unor case în . D., precum și vânzarea acelor imobile (case și terenuri), prin intermediul agenției „PATRIA IMOBILIARE”, iar după încasarea banilor a refuzat să încheie contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică.
De asemenea, cu ajutorul inculpaților A. N. și D. L. R., precum și a învinuiților A. M. și G. I., inculpatul D. C. S. a reușit să înstrăineze către terți o parte din imobilele în care părțile vătămate locuiau de câțiva ani, iar pentru altele a contractat împrumuturi la diverse unități bancare, în prezent aflându-se în imposibilitatea de a mai întocmi contracte de vânzare-cumpărare datorită sarcinilor înscrise la cartea funciară.
În cursul urmăririi penale a rezultat faptul că inculpata D. L. R., administrator la S.C. G. Instal Electromont SRL C., respectiv ,,PATRIA IMOBILIARE” a acceptat ca soțul său, inculpatul D. C. S., fără să aibă vreo calitate în firmă, să încheie în numele societății comerciale mai multe antecontracte cu părțile vătămate, fiind prezentă de cele mai multe ori.
Mai mult decât atât, prin intermedierea vânzărilor imobilelor de către Agenția „Patria Imobiliare” ce aparține . SRL C., inculpații D. C. S. și D. L. R. au creat convingerea părților civile că după plata și executarea construcțiilor, vor fi întocmite documente autentificate privind transferul dreptului de proprietate al acestora, împreună cu terenul aferent.
De asemenea, . SRL C. administrată de inculpata D. L. R. a fost implicată în mod direct în execuția construcțiilor, în sensul că a furnizat persoanei fizice D. C. S. materialele de construcții necesare edificării acestora.
În timpul cercetărilor a rezultat participația inculpatului A. N., în calitate de împrumutător cu dobândă al inculpatului D. C. S. și implicit susținător al proiectului imobiliar, care pentru obținerea de profit din această activitate a acceptat prejudicierea mai multor persoane, prin vânzarea caselor în care locuiau, către terți, apărând de mai multe ori ca intermediar în vânzările succesive de imobile, care au avut loc.
Activitatea infracțională a membrilor grupului s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, până în prezent, fiind nevoie de intervenția organelor de urmărire penală pentru a stopa acest fenomen.
Prin activitatea infracțională au fost aduse grave prejudicii persoanelor vătămate, care au fost convinse să-și vândă locuințele proprietate personală la momentul încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, în vederea obținerii sumelor de bani necesare finanțării inculpatului D. C. S. în realizarea proiectului imobiliar.
Prin ordonanțele din 03 noiembrie 2011, după audierea inculpatului D. C. S., în prezența apărătorilor aleși, s-a dispus față de acesta punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea sa, pentru o durată de 24 de ore, cu începere de la data de 03 noiembrie 2011, ora 01:50, până la data de 04 noiembrie 2011, ora 01:50.
Prin încheierea din Ședința din Camera de Consiliu de la 03 noiembrie 2011, în dosarul nr._/63/2011, Tribunalul D., a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. și a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. C. S., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 03.11.2011 până la data de 01.12.2011, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 123 din 03.11.2011, măsura fiind prelungită succesiv până la data de 24.04.2012, inclusiv și menținută potrivit dispoz. art. 3001 Cpp, la primirea dosarului.
La termenul de judecată din 07.11.2012, tribunalul a pus în discuția părților menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, potrivit dispoz. art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b C.p.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării sale preventive subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, s-a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost întemeiată pe dispoz. art. 148 lit. f C.p.p., considerându-se că există indicii cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, dar și cu privire la pericolul social concret pe care l-ar reprezenta inculpatul în stare de libertate.
În cauză, în ceea ce privește existența unor indicii care să determine presupunerea rezonabilă că inculpatul D. C. S. ar fi comis faptele pentru care este cercetat, tribunalul a observat din probatoriul administrat până în prezent, înscrisuri, declarațiile inculpaților și ale părților civile, că rezultă o astfel de bănuială.
Pe de altă parte prima instanță a considerat că, prin raportare la persoana inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, deoarece neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în mod repetat în încălcarea gravă drepturilor prin care se exprimă personalitatea umană, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Așadar, condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică s-a reținut ca fiind îndeplinită, având în vedere și infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local.
Pericolul concret pentru ordinea publică s-a arătat că trebuie înțeles și ca o reacție colectivă față de faptele comise de inculpat, care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu reacționează eficient și poate fi dedus și din împrejurările în care se comite fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele care caracterizează persoana inculpatului, starea de neliniște și sentimentul de insecuritate din rândul colectivității, generate de rezonanța faptei comise.
Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social – trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei și rezonanța socială a acesteia.
Criteriile personale invocate de inculpat, respectiv faptul că este căsătorit, că are un copil minor, că are studii superioare, s-a reținut că trebuie apreciate prin raportare la interesul general al societății, în sensul că niciuna din cele două componente ale echilibrului social nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte.
De asemenea, s-a reținut că nici faptul că inculpatul a petrecut o perioadă îndelungată de timp în arest preventiv nu poate conduce la eliberarea inculpatului, prin raportare la circumstanțele concrete în care au fost comise faptele, la complexitatea cauzei, a numărului mare de părți civile, dar și de natura infracțiunilor săvârșite și prejudiciul cauzat, nefiind depășit caracterul rezonabil impus de art. 5 parag. 3 din CEDO.
În acest moment s-a apreciat că nu este oportună o altă măsură neprivativă de libertate, având în vedere faptul că cercetarea judecătorească se află în curs de desfășurare, în cauză nefiind audiate toate părțile civile și martorii, astfel încât scopul prevăzut de art. 136 Cod pr. penală, poate fi atins numai prin privarea de libertate a inculpatului. Pe cale de consecință, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
O astfel de concluzie s-a reținut că nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție a inculpatului D. C. S., căci examinarea respectivelor condiții este obligatorie în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate și nu conduce la stabilirea împrejurării că fapta există și a fost comisă de inculpat în forma de vinovăție cerută de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în condițiile în care temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului nu s-au schimbat, în baza art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b C.p.p., a fost menținută starea de arest a inculpatului D. C. S..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D. C. S. în termen fără însă a prezenta motive scrise de recurs, acestea fiind susținute oral potrivit celor consemnate în practicaua prezentei decizii.
Analizându-se recursul formulat în cauză potrivit motivelor sale dar și prin raportare la dispozițiile art. 3856 alin. 3 cod procedură penală se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod temeinic prima instanță, procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 3002 Cpp, a dispus menținerea arestării preventive, având în vedere că măsura preventivă dispusă este legală și temeinică iar temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă subzistă și nu s-au modificat.
În acest sens și instanța de recurs reține că temeiul avut în vedere la arestarea preventivă, prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, nu s-a modificat, subzistă în continuare și impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Se are în vedere că inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiuni de o gravitate deosebită, respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup care nu este grup infracțional organizat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. p., și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin.1 ,3 și 5 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen, și, în continuare, probele administrate până în acest moment, confirmă presupunerea rezonabilă privind comiterea de către inculpat a faptelor de care este acuzat și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare.
Indiciile temeinice de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în înțelesul dispozițiilor art. 681 Cod pr. penală, reținute încă de la momentul luării măsurii arestării preventive în raport cu declarațiile părților vătămate R. E., V. I., V. M. M., P. M., D. A., B. D., B. L. N., V. D. C., B. N., C. P., S. L., A. A., G. A., G. I., P. C., T. A., B. T., M. Tedi, G. E., Băbălan C., V. C. M., N. D. M., B. E., S. I., S. D., N. O. A., N. Ani, T. A. F., care se coroborează cu înscrisuri (antecontracte de vânzare-cumpărare, acte de vânzare-cumpărare, extrase de cărți funciare) există și la acest moment.
Chiar dacă inculpatul are calitatea de parte vătămată într-o altă cauză penală, având ca obiect infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 294 alin. 1 Cod penal, acesta nu poate invoca acest aspect pentru a justifica faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză, având în vedere și durata mare de timp în care a desfășurat activitatea cercetată.
Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f Cod pr. penală, respectiv existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, Curtea constată că și aceasta este în continuare îndeplinită.
Astfel, așa cum a subliniat și prima instanță, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles și ca o reacție colectivă față de acele fapte, care produc perturbații grave la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu reacționează eficient și poate fi dedus și din împrejurările în care se comite fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele care caracterizează persoana inculpatului, starea de neliniște și sentimentul de insecuritate din rândul colectivității, generate de rezonanța faptei comise și chiar de riscul comiterii unor infracțiuni similare de alte persoane în lipsa unei reacții ferme a autorităților față de persoane asupra cărora planează suspiciunea rezonabilă a săvârșirii unor infracțiuni de o asemenea gravitate.
Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social – trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei și rezonanța socială a acesteia deoarece persoana inculpatului nu poate fi caracterizată fără a se avea în vedere faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată și există indicii temeinice că le-a săvârșit.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod pr. penală, care enumeră printre elementele care trebuie avute în vedere la alegerea măsurii preventive și gradul de pericol social al infracțiunii.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă pentru un termen limitat, cât timp ordinea publică este efectiv amenințată”.
În speță, având în vedere durata activității infracționale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și cu privire la care există indicii temeinice că a fost săvârșită de către acesta, numărul mare de părți vătămate, metodele folosite de inculpat, așa cum rezultă acestea din probele administrate în cauză până în prezent, consecințele negative produse atât asupra stării materiale ale părților vătămate siguranței spațiului de locuit al acestora, cât și asupra stării psihice create ca urmare a activității inculpatului, împrejurarea că prin aceste fapte s-a adus o gravă atingere stabilității și siguranței circuitului juridic, dreptului de proprietate și relațiilor contractuale ce trebuie să se bazeze pe bună credință, valoarea prejudiciului prezumat a fi produs de inculpat, aproximativ 300.000 euro, este justificată în continuare idea că dacă inculpatul s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membrii ai societății, justificat de faptul că persoane care au săvârșit astfel de fapte se află printre ei.
Astfel, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, judecarea sa în stare de arest preventiv este și la acest moment justificată de existența unei veritabile exigențe de interes public și pentru prezervarea ordinii publice, ceea ce face necesară derogarea de la regula judecării în stare de libertate.
Datele personale favorabile ale inculpatului, care de altfel sunt preexistente chiar momentului luării măsurii preventive, nu pot avea caracter covârșitor în raport cu celelalte elemente care trebuie analizate la alegerea și măsurii preventive printre care și gravitatea faptei, urmările cauzate, fiind apreciat în mod corect de instanța de fond că la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatului chiar subsumată unor obligații stabilite de instanță în situația în care s-ar dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate nu ar oferi garanții suficiente pentru buna desfășurare a urmăririi penale și protecția ordinii publice.
Mai mult, la menținerea măsurii preventive ca și la alegerea acesteia criteriile personale invocate de inculpat, trebuie apreciate prin raportare la interesul general al societății, în sensul că niciuna din cele două componente ale echilibrului social nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte.
Curtea apreciază drept întemeiată și concluzia primei instanțe in sensul că menținerea arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal prin continuarea în bune condiții a cercetării judecătorești.
Nu se poate aprecia nici că perioada arestării preventive până în prezent a inculpatului a atins o durată rezonabilă cu atât mai mult cu cât durata măsurii preventive nu a fost cauzată de atitudinea organelor judiciare ci de complexitatea cauzei, dată de a numărului victimelor și a consecințelor progresive ale faptelor infracționale care au impus administrarea unui probatoriu vast.
În condițiile în care cercetarea judecătorească nu este finalizată, lăsarea în libertate a inculpatului chiar subsumată unor obligații stabilite de instanță în situația în care s-ar dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate nu ar oferi garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal și protecția ordinii publice, nefiind oportună și justificată în acest moment dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate raportat la scopul măsurilor preventive prevăzut de art 136 alin 8 Cpp.
În consecință, potrivit dispozițiilor art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod pr. penală, recursul formulat de inculpat va fi respinse ca nefondate.
Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul D. C. S., împotriva încheierii din data de 07 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ 12, ca nefondat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. Ș. T. M. G. V.
Grefier,
B. D.
Red.jud.G.V.
j.f.G.A.
O.A.
13 noiembrie 2012
AFP C. – va încasa de la debitorul D. C. S. suma de 50 lei cheltuieli judiciare statului
| ← Omisiunea sesizării. Art.267 NCP. Decizia nr. 1403/2015. Curtea... | Violul. Art.197 C.p.. Decizia nr. 38/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
