Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 100/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 100/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 100/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINTA PENALA Nr. 100/2015

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

PREȘEDINTE I. G.

Grefier M. N.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.

*****

Pe rol, soluționarea cererii de strămutare formulată de petentele I. E., M. E., B. V., ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B.,

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns petentele.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, învederându-se că la dosarul cauzei s-a primit, prin serviciul arhivă, un memoriu formulate de cele trei petente.

S-a procedat la identificarea petentelor, B. V.-identificată cu C.I.. nr._ emis de SPCLEP V., M. E. – identificată cu C.I.. nr._ emis de SPCLEP Bals, I. E.-identificată cu C.I.. nr._ emisă de SPCLEP Timișoara.

Nemaifiind alte cereri de formulat si nici exceptii de ridicat, C., apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Petentele I. E., M. E. si B. V., pe rând având cuvântul, au solicitat admiterea cererii de strămutare conform motivelor scrise invocate în cerere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare, arătând că nu sunt date din care să rezulte impartialitatea instantei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., petentele I. E., M. E. si B. V. au solicitat admiterea cererii de strămutare si să se dispună strămutarea dosarului la una din instanțele de judecată din circumscripția Curții de A. Timișoara, și suspendarea judecații până la judecarea cererii de strămutare, cererea fiind temeinică si legală pentru motivul de bănuială legitimă, privind imparțialitatea judecătorilor de la judecătoria B. .

Petentele sustin că este imposibil să-și câștige drepturile datorită raporturilor de rudenie care există între făptuitorii D. M.I., D. I.M. și unele persoane care se află în justiția si organelor de cercetare penala din B..

Au arătat că deși au solicitat instanței să se pronunțe cu privire la actul sub semnătură privată de numit: act de vânzare cumpărare cu plată a locului de casă, ca fiind un act întocmit în fals, aceasta a refuzat să analizeze aceste aspecte datorită strânsei colaborări dintre Judecătoria B. și P. de pe lângă Judecătoria B., toate soluțiile propuse parchet fiind menținute de către Judecătoria B. în mod nejustificat ca fiind temeinice și legale.

Au mai arătat că P. de pe lângă Judecătoria B. a refuzat analizarea cererilor pe care le-au formulat, astfel că deși au indicat și probat că un document este fals, nici P. și nici instanța de judecată nu vor pronunța o soluție legală și temeinică datorită unei doamne grefier din cadrul Judecătoriei B. care are interesul de a obstrucționa corecta soluționare a cauzei.

Prin referatul întocmit în cauză, Tribunalul O. a reținut că cererea de strămutare nu conține vreun motiv pe care să se întemeieze și ca urmare a rămas fără obiect.

Astfel, se arată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la nr._ petentele I. E., M. E. și B. V. au formulat plângere impotriva ordonanțelor nr. 338/P/2014 și nr. 11/II/2/2015 emise de P. de pe lingă Judecătoria B. și de către prim procurorul acestui parchet, prin care s-a dispus lăsarea cauzei având ca obiect comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin.l C.p., pentru care s-au efectuat cercetări împotriva expertului N. D. și prin care s-a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.

In motivarea plângerii, petentele au arătat că organele de cercetare penală nu au analizat toate probele existente la dosarul cauzei și au interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în materie.

In cauză s-au acordat patru termene de judecată, la solicitarea petentelor următorul termen fiind la data de 9.06.2015.

Petentele I. E., M. E. și B. V. au formulat cerere prin care au solicitat strămutarea soluționării dosarului nr._ al Judecătoriei B. la o altă instanță egală în grad cu excepția instanțelor de pe raza județelor D. și O., pentru motive de bănuială legitimă, constând în aceea că una dintre grefierele Judecătoriei B. are interesul de a obstrucționa corecta soluționare a cauzei, fără a indica numele acesteia.

De precizat că plângerea adresată Judecătoriei B. a fost formulată numai de catre petentele I. E. și M. E..

Observând cererea de strămutare formulată de petente, s-a apreciat că motivele invocate de acestea în sprijinul cererii de strămutare au ca obiect referirii de ordin subiectiv, ce constituie numai prezumții că intimații ar avea o oarecare influență asupra magistraților Judecătoriei B., iar una dintre grefierele de la această instanță fără a-i indica numele are interesul de a obstrucționa corecta soluționarea cauzei.

In urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu s-au exercitat niciun fel de influențe asupra magistraților Judecătoriei B. și nici nu a fost identificată o grefieră care ar avea interes în cauză, astfel că, pentru eliminarea oricăror suspiciuni urmează să se aprecieze asupra legalității și oportunității cererii de strămutare, opinând în sensul netemeiniciei motivelor invocate de petiționare în cererea de strămutare.

Instanța, analizând cererea dedusa judecății, constata că potrivit art. 71 alin. (1) C. proc. pen., C. de A. C. strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi stirbita datorita împrejurărilor cauzei, calității părților, ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

In cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului ca este imparțial, dar si din perspectiva celui interesat.

La această analiză instanța investita cu cererea de strămutare trebuie sa analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.

C. Europeana a hotărât ca, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparentele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În aceste condiții, neexistând nici un indiciu al imparțialității instanței, faptul că una dintre grefierele Judecătoriei B. are interesul de a obstrucționa corecta soluționare a cauzei, fără a indica numele acesteia nu constituie un motiv temeinic pentru admiterea cererii de strămutare.

În consecință, neexistând motive temeinice care sa justifice strămutarea judecării cauzei, în baza art.74 C.p.p cererea va fi respinsa ca nefondata.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală vor fi obligate petentele la plata cheltuielilor judiciare statului în cuantum de 60 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de strămutare formulată de petentele I. E., M. E. si B. V., ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B., ca nefondată.

Obligă petentele la plata a 60 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 iunie 2015.

Președinte,

I. G.

Grefier,

M. N.

Red.jud. I.G.

M.N./IB/09.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 100/2015. Curtea de Apel CRAIOVA