Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 886/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 886/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 886/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR. 886
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
PREȘEDINTE M. E. P. Judecător
T. M. Judecător
Grefier E. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate în încheierea de ședința de la 2 iulie 2015,ce face parte integrantă din prezenta decizie privind apelul declarat de inculpatul D. A. împotriva sentinței penale nr. 409 din 27 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
La apel au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Prin sentința penală nr. 409 din 27 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, în baza art. 397 alin. 1 C.p.p. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. O. C., fiica lui I. și V., născută la data de 28.01.1981.
În baza art. 49, art. 50 și art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu referire la art. 86 C.p.p. a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A. la plata către partea civilă D. O. C. a sumei de 5000 (cinci mii) euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății efective, despăgubiri civile reprezentând daune morale.
În baza art. 398 C.p.p. cu referire la art. 276 alin. 1 și 2 C.p.p. a fost obligat inculpatul D. A. la plata către partea civilă D. O. C. a sumei de 3000 (trei mii) lei reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit chitanței nr. 42/12.02.2015.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Drobeta T.-S. la data de 23.10.2013 în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 4183/P/2013 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T.-S. sub nr. de dosar_/225/2013 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 184 alin.1 și 3 C.p. din 1969 și art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep.
În fapt, s-a reținut că la data de 27.09.2013, în jurul orelor 01.01 inculpatul D. A. a condus autoturismul marca Chevrolet Epica cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală pe . Dr.Tr.S. și la intersecția cu . respectat semnificația indicatorului „ Oprire” și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Toyota Auris cu nr. de înmatriculare_ condus regulamentar pe . vătămată D. O. C..
Din certificatul medico-legal nr.675/27.09.2013 emis de SML M. a rezultat că leziunile provocate părții vătămate D. O. C. pot data din data de 27.09.2013 și s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure și pentru leziunile produse partea vătămată necesită 48-50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații.
După producerea accidentului, inculpatul D. A. a coborât din autoturism și profitând de neatenția părții vătămate și a martorului ocular O. A. V., pasager în autoturismul condus de partea vătămată, a părăsit locul accidentului înainte de sosirea la fața locului și fără încuviințarea poliției care a efectuat cercetarea locului faptei. Ulterior, inculpatul s-a prezentat în fața organelor de poliție în aceeași zi, în jurul orelor 18,15, după un interval de circa 17 ore de la momentul producerii evenimentului rutier.
Prin sentința penală nr. 109/20.01.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._/225/2013, definitivă la 04.02.2014 prin neexercitarea căii de atac, a fost condamnat inculpatul D. A. pentru ambele infracțiuni deduse judecății la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, disjungându-se latura civilă și formându-se dosarul nr_, fiind astfel tranșate definitiv aspectele privind săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului.
Prin sentința penală nr. 779 /24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._ a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de către partea civilă D. O. C. în contradictoriu cu inculpatul D. A. și asigurătorul de răspundere civilă ..A., însă prin decizia penală nr. 977/10.07.2014 a Curții de A. C. a fost admis apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S. împotriva sentinței penale nr. 779/24.03.2014, a fost desființată în totalitate sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Urmare a trimiterii la rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. în 16.10.2014 sub nr._ și, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 14 al. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, a fost trimisă în procedura de cameră preliminară.
Prin încheierea din 21.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății în cauză.
Instanța a reținut că, potrivit art. 24 alin. 3 C.p.p. din 1968, ’’persoana chemată în procesul penal să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente’’, motiv pentru care prin Decizia nr. 1/2005 din 28.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite s-a stabilit că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.
Cu toate acestea însă, s-a constatat că, la acest moment, prevederile art. 86 din Codul de procedură penală intrat în vigoare la data de 01.02.2014 statuează că persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.
În atare situație, față de definiția dată în prezent de legiuitor părții responsabile civilmente și având în vedere că Decizia nr. 1/2005 din 28.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite viza prevederile din Codul de procedură penală din 1968 (care nu mai este în vigoare), raportat la dispozițiile art. 86 C.p.p., instanța a procedat la citarea în cauză a societății de asigurare . nu în calitate de asigurător de răspundere civilă, ci în calitate de parte responsabilă civilmente.
În dovedirea acțiunii civile, instanța a încuviințat și a administrat proba cu martorii B. I. și B. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Instanța a procedat la audierea părții civile D. O.-C., care a declarat că își menține pretențiile civile, mai puțin cu privire la suma de 9000 Euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Toyota Auris, întrucât, cu privire la suma menționată a ajuns la o înțelegere cu asigurătorul de răspundere civilă . privire la o anumită sumă ce i-a fost virată în cont, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 27.09.2013, în jurul orelor 01.01, inculpatul D. A. a condus autoturismul marca Chevrolet Epica cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală pe . Dr. Tr. S. și la intersecția cu . respectat semnificația indicatorului „ Oprire” și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Toyota Auris cu nr. de înmatriculare_ condus regulamentar pe . vătămată constituită parte civilă D. O. C..
Din certificatul medico-legal nr.675/27.09.2013 emis de SML M. a rezultat că leziunile provocate numitei D. O. C. pot data din data de 27.09.2013 și s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure și pentru leziunile produse partea civilă necesită 48-50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații.
După producerea accidentului inculpatul D. A. a coborât din autoturism și profitând de neatenția părții vătămate și a martorului ocular O. A. V., pasager în autoturismul condus de partea vătămată, a părăsit locul accidentului înainte de sosirea la fața locului și fără încuviințarea poliției care a efectuat cercetarea locului faptei. Ulterior, inculpatul s-a prezentat în fața organelor de poliție în aceeași zi, în jurul orelor 18,15, după un interval de circa 17 ore de la momentul producerii evenimentului rutier.
Din actele dosarului, s-a reținut că autovehiculul marca Chevrolet Epica, cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpat era asigurat la S.C. C. A. S.A., potrivit poliței de asigurare valabilă pentru perioada 08.08._14.
Prin sentința penală nr. 109/20.01.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._/225/2013, definitivă la 04.02.2014 prin neapelare, a fost condamnat inculpatul D. A. pentru ambele infracțiuni deduse judecății la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, disjungându-se latura civilă și formându-se dosarul nr_, fiind astfel tranșate definitiv aspectele privind săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului.
Prin sentința penală nr. 779 /24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._ a fost lăsată nesoluționată actiunea civilă exercitată de către partea civilă D. O. C. în contradictoriu cu inculpatul D. A. și asigurătorul de răspundere civilă ..A., însă prin decizia penală nr. 977/10.07.2014 a Curții de A. C. a fost admis apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S. împotriva sentinței penale nr. 779/24.03.2014, a fost desființată în totalitate sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță doar sub aspectul laturii civile în condițiile în care latura penală a cauzei fusese deja soluționată printr-o hotărâre rămasă definitivă.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 1357 și urm. Noul Cod Civil, se cer a fi întrunite cumulativ o . condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța a reținut că persoana vătămată D. O. C. s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 9000 euro reprezentând contravaloarea autovehiculului marca Toyota avariat ca urmare a accidentului, cu suma de_ lei reprezentând venit nerealizat, cu suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu tratamentul și cu suma de_ euro reprezentând daune morale.
Ulterior, în ședința publică din 13.02.2015, s-a procedat la ascultarea părții civile D. O. C. care a arătat că își menține pretențiile civile, mai puțin cu privire la suma de 9000 euro reprezentând contravaloarea autovehiculului marca Toyota avariat ca urmare a accidentului deoarece a fost despăgubită de societatea de asigurare cu privire la respectivul autovehicul.
Referitor la prejudiciul moral produs părții civile D. O. C. în urma infracțiunii săvârșite de către inculpat, s-a reținut că prin art. 1357 și urm. Noul cod civil se instituie obligația persoanei vinovate de comiterea unui delict, să acopere integral prejudiciul cauzat victimei, fără a se face distincție între prejudiciul material și prejudiciul moral, instanța urmând să constate că, deși persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal nu a dovedit întinderea prejudiciului, aceasta este îndreptățită și la repararea unui prejudiciu moral. Astfel, daunele morale cuantifică suferințele fizice și psihice, iar acordarea lor trebuie să înlăture ori cel puțin să diminueze consecințele delictului. Repararea integrală a prejudiciului în materia daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la prejudicii care nu au un conținut economic și nici echivalent bănesc, iar sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie nici niște măsuri excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
Instanța a apreciat că, față de leziunile traumatice suferite, față de natura și împrejurările comiterii faptei, de vârsta părții civile, este indubitabil faptul că partea civilă D. O. C. a suferit un prejudiciu moral constând în suferințe de natură fizică și emoțională ca urmare a leziunilor suferite, prejudiciu moral care necesită o reparație bănească și evaluat de instanță la suma de 5000 (cinci mii) euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății efective, sumă considerată de către instanță ca fiind suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral produs părții civile și care respectă și prevederile art. 1357 și urm. Noul cod civil.
Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă D. O. C., respectiv suma de_ lei reprezentând venit nerealizat și suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu tratamentul, instanța a reținut că materialul probator administrat în cauză nu confirmă în niciun fel că partea civilă a efectuat cheltuieli în acest sens, reținându-se că nici martorii propuși în dovedirea acțiunii civile, respectiv martorii B. I. și B. C., nu au cunoștință de eventuale cheltuieli făcute de partea civilă cu tratamentul și medicația.
În atare situație, din moment ce nu rezultă că partea civilă a fost prejudiciat cu vreo suma de bani reprezentând venit nerealizat și contravaloarea cheltuielilor cu tratamentul, s-a respins cererea părții civile de acordare a sumei de bani pretinsă cu titlu de daune materiale.
În același timp, s-a mai reținut că autovehiculul condus de inculpat în momentul producerii accidentului era asigurat la partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A.
Instanța a reținut faptul că practica judiciară este diferită, neunitară, cu privire la natura răspunderii juridice civile a societății de asigurare în procesul penal în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule în sensul că unele instanțe au apreciat că se impune obligarea societății de asigurare în solidar cu inculpatul, alte instanțe opinând pentru obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor alături de inculpat, în timp ce alte instanțe au apreciat că se impune obligarea doar a societății de asigurare la repararea prejudiciului cauzat de autovehiculul asigurat, în limita obligației sale.
În prezenta cauză, s-a apreciat că se impune obligarea doar a societății de asigurare la plata despăgubirilor morale către partea civilă D. O. C., întrucât răspunderea societății de asigurare este antrenată direct, nemijlocit, în baza contractului de asigurare, obligație pe care societatea de asigurare și-a asumat-o în mod expres. În acest sens, se reține că răspunderea societății de asigurare față de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală asumată prin contractul încheiat între asigurător și asigurat, contract față de care persoana prejudiciată, respectiv partea civilă din cauză, are calitatea de terț.
S-a mai reținut că, potrivit art. 4 din legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule este o asigurare obligatorie, astfel că, asigurarea de răspundere civilă auto constituie în esență un contract forțat prin care societatea de asigurare se obligă, raportat la încasarea primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terți prin accidentele de autovehicule, potrivit art. 49 și 50 din Legea 136/1995.
De asemenea, s-a mai reținut că despăgubirea se plătește, potrivit art. 51 alin.1 din Legea 136/1995, de către societatea de asigurare chiar și în situația în care accidentul este produs de o altă persoană decât asiguratul, fiind necesară implicarea în accident a autovehiculului asigurat, iar nu a persoanei asigurate, prin contractul de asigurare încheiat riscul producerii unui eveniment rutier fiind preluat de către societatea de asigurare până la concurența sumei maxime pentru care răspunde acesta din urmă, în acest sens fiind prevederile art. 48 și urm. din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Față de cele expuse mai sus, s-a apreciat că se impune obligarea la despăgubiri către partea civilă doar a societății de asigurare, iar nu și a inculpatului, motiv pentru care, în baza art. 19 și urm. C.p.p., art. 397 alin. 1 C.p.p., art. 1357 și urm. Noul c.civ. și art. 4, art. 49, art. 50 și art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu referire la art. 86 C.p.p., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. O. C. în sensul că a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A. la plata către partea civilă D. O. C. a sumei de 5000 (cinci mii) euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății efective, despăgubiri civile reprezentând daune morale.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse de partea civilă, potrivit art. 398 C.p.p., instanța se pronunță prin hotărâre și asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor art. 272 – 276 C.p.p.
Potrivit art. 276 alin. 1 și alin. 2 C.p.p., în caz de condamnare, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea, iar când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare. Or, în prezenta cauză, inculpatul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, iar acțiunea civilă formulată de partea civilă a fost admisă în parte, situație în care, în baza art. 398 C.p.p. cu referire la art. 276 alin. 1 și 2 C.p.p., a fost obligat inculpatul D. A. la plata către partea civilă D. O. C. a sumei de 3000 (trei mii) lei reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit chitanței nr. 42/12.02.2015 (fila 59 dosar instanță).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. A. criticând-o sub aspectul legalității întrucât a fost obligat el la plata cheltuielilor de judecată făcute de partea civilă obligația revenindu-i parții responsabilă civilmente- asigurator .>
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. 2 c.p.p. și art. 418 c.p.p., C. reține că sunt întemeiate criticile inculpatului.
În cazul particular al accidentelor rutiere ale căror victime au suferit vătămări fizice sau morale ori au decedat, pentru garantarea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate victimelor sau terților, în dreptul intern au fost luate măsurile legislative adecvate care să asigure că aceste prejudicii vor fi acoperite integral prin asigurare sau, dacă vehiculul nu a fost identificat ori nu este asigurat, a fost înființat Fondul de protecție a victimelor străzii responsabil cu despăgubirea.
În ipoteza în care conducătorul auto, a cărui culpă în producerea urmărilor socialmente periculoase a fost constatată de către instanță, era asigurat la data evenimentului rutier de răspundere civilă instanța investită cu soluționarea acțiunii penale și a acțiunilor civile alăturate acesteia nu poate să ignore prevederile Legii nr. 136/1995. Următoarele dispoziții ale acestui act normativ prezintă relevanță:
-art. 54 alin. 1 potrivit căruia „… în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, …, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
-art. 55 alin. 1 potrivit căruia „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.
-art. 50 alin. 1 și 2 după care „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Astfel, potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, despăgubirile se acordă atât pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare cât și pentru cheltuielile de judecată suportate de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces, - cheltuieli care în procesul penal ce soluționează și acțiunea civilă sunt definite în cadrul dispozițiilor art. 276 c.p.p. - precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Din cuprinsul textului legal se reține că legiuitorul a înțeles ca asigurarea să acopere și cheltuielile de judecată pe care le-a făcut persoana păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea bunurilor, cheltuieli care în lipsa unei polițe de asiguare valabilă ar fi căzut în sarcina autorului evenimentului rutier, inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 276 c.p.p..
Obligația de plată a asigurătorului, în cazul în care partea civilă a înțeles să se îndrepte cu acțiune civilă în cadrul procesului penal direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, este astfel reglementată tot de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1996 modificată ( art. 49 la data comiterii faptei).
Or, în acest articol se menționează că asiguratorul răspunde și pentru cheltuielile de judecată persoanelor păgubite, fără vreo altă distincție sau limitare.
În cauză prin sentința penală apelată ce a soluționat acțiunea civilă formulată de partea civilă D. O. C. a fost obligată partea responsabilă civilmente asiguratorul . care apelantul avea încheiat contract de asigurare RCA la data evenimentului rutier, la plata sumei de 5000 lei reprezentând despăgubiri civile, astfel că în temeiul art. 50 din Legea 136/1995 modificată și republicată, tot aceasta va fi obligată și la plata cheltuielile de judecată în cuantum de 3000 lei făcute de partea civilă în procesul penal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 alin.1 lit. a c.p.p. se va desființa sentința penală atacată în partea și se va înlătură obligația inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă. Urmând a fi obligă partea responsabilă civilmente - asiguratorul S.C. C. S.A. la plata sumei de 3000 lei către partea civilă D. O. C. reprezentând cheltuieli judiciare făcute de parte la fond.
Văzând și dispozițiile art. 275 și 276 c.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul D. A. împotriva sentinței penale nr. 409 din 27 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală în parte.
Înlătură obligația inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă.
Obligă partea responsabilă civilmente - asiguratorul S.C. C. S.A. la plata sumei de 3000 lei către partea civilă D. O. C. reprezentând cheltuieli judiciare făcute de parte la fond.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor judiciare în apel.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
M. E. P. T. M.
Grefier,
E. L.
Red.jud. T.M.
j.f.I.M.
I.B.
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 891/2015.... → |
|---|
