Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 488/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 488/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 43059/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 488
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. D.
Grefier M. G.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul apelant H. B. I., fiul lui I. și G., născut la data de 8.08.1984 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, cu domiciliul în ., jud. Iași, cetățean român, fără antecedente penale, împotriva Sentinței penale nr. 884/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 25 mai 2015, cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a doamnei procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 09.06.2015.
CURTEA D E A P E L,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 884 din 18.03.2015, Judecătoria Iași a condamnat pe inculpatul H. B. I., fiul lui I. și G., născut la data de 8.08.1984 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, cu domiciliul în ., jud. Iași, cetățean român, fără antecedente penale, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 67 alin. 2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal, pe o perioadă de un an.
În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 91 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, în cursul căruia, potrivit art. 93 alin. 1 Cod penal, acesta va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,
iar potrivit art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal s-a dispus obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune.
Potrivit art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, până cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea duratei acestuia, inculpatul s-a dispus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, cu durata de 90 de zile, în cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași – Căminul de Bătrâni Sfinții Împărați C. și E. sau în cadrul unei instituții aflate în administrarea Consiliului Local Golăiești, la alegerea consilierului de probațiune.
S-a dispus suspendarea, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, executării pedepsei accesorii.
S-a atras atenția inculpatului că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul H. B. I. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 700 de lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
La data de 12.10.2014, ora 18.35, inculpatul H. B. I. a condus un autoturism Opel Corsa pe DN28, în localitatea Tomești, potrivit propriilor declarații pe distanța de un kilometru, după ce consumase aproximativ 350 ml de whisky la domiciliul său din aceeași localitate. Inculpatul a fost oprit de un echipaj al poliției întrucât circula cu o viteză peste limita legală și, întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să sufle în etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 18,37, după care a fost condus la Spitalul Clinic Prof. Dr. N. O. Iași, pentru recoltarea probelor biologice.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 925/A din 15,.10.2014 inculpatul avea la data de 12.10.2014, ora 19,10, o alcoolemie de 1,60 g/l, iar la ora 20,10 o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge.
Această situație de fapt a fost reținută în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, enumerate anterior, coroborate cu poziția procesuală adoptată de inculpat în cursul judecății, pe care instanța o apreciază ca fiind sinceră și susținută de ansamblul probatoriului.
În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La alegea naturii pedepsei, instanța a avut în vedere, în primul rând, valoarea mare a alcoolemiei și pericolul concret în care acțiunile inculpatului au pus siguranța celorlalți participanți la trafic, prin urmare se va orienta către pedeapsa închisorii.
În stabilirea cuantumului acesteia, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, concentrația concretă de alcool în sânge, împrejurările comiterii faptei, locația în care inculpatul a condus mașina, un drum național în interiorul unei localități, împrejurarea că a consumat alcool la domiciliu și apoi s-a deplasat cu autoturismul, deși nu exista un motiv întemeiat pentru a proceda astfel, faptul că a fost oprit de poliție pentru viteză excesivă în interiorul localității, ceea ce a sporit pericolul pentru participanții la trafic, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, cazierul auto, de unde nu rezultă un istoric de abateri de la normele privind circulația, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră adoptată în cursul procesului, astfel încât va stabili o pedeapsă sensibil peste minimul special redus cu o treime.
Față de valoarea alcoolemiei, motivația comiterii faptei și pericolul concret creat prin activitatea infracțională, instanța a apreciat că se impune aplicarea efectivă a pedepsei.
În privința modalității de executare a pedepsei, instanța a avut în vedere poziția procesuală adoptată în cursul judecății, lipsa antecedentelor penale și disponibilitatea inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 91 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia, potrivit art. 93 alin. 1 și alin. 2 lit. b Cod penal, aceasta a trebuit să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune.
Potrivit art. 93 alin. 3 Cod penal instanța a stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, până cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea duratei acestuia, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, cu durata de 90 de zile, maxim 3 ore pe zi, în cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași – Căminul de Bătrâni Sfinții Împărați C. și E. sau în cadrul unei instituții aflate în administrarea Consiliului Local Golăiești, la alegerea consilierului de probațiune.
Instanța i-a atras atenția inculpatului că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării măsurilor de supraveghere se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța l-a obligat pe inculpatul H. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 700 de lei.
Hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul H. B. I..
Prin apelul promovat, inculpatul a criticat soluția instanței de fond, considerând că, la individualizarea pedepsei, nu a ținut cont de persoana sa, de lipsa antecedentelor penale, de nivelul de instruire, vârsta și situația familială, de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, dar și de pericolul social redus.
Apelantul a solicitat, în principal, în raport de conduita bună anterioară săvârșirii faptei, de vârsta sa și calitățile de care face dovada: seriozitate, responsabilitate, respectuozitate, calm, politețe, simț civic, întreținere de relații armonioase cu colegii de muncă și cu celelalte persoane din comunitate, de lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală adoptată caracterizată prin recunoașterea faptei, regret și prezentarea în fața autorităților și împrejurarea că, anterior săvârșirii faptei era conducător auto profesionist, renunțarea la aplicarea pedepsei conform art. 80 Cod penal, considerând că aplicarea unei pedepse ar putea fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei sale.
În subsidiar, a solicitat a se aprecia că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei.
Examinând hotărârea apelată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a realizat o justă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, stabilind corect situația de fapt dedusă judecății, recunoscută de inculpatul H. B. I. în condițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, art. 375 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
La individualizarea judiciară a pedepsei criticată de inculpat prin apelul declarat – în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de importanța valorilor sociale lezate corelat cu condițiile concrete de săvârșire, precum și de circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului – lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră adoptată pe parcursul procesului penal, prima instanță a apreciat corect că aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală asigură o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei și profilul socio – moral al inculpatului.
Gradul de pericol social al faptei comise prin ale cărei modalități de săvârșire a fost adusă atingere unor valori sociale importante – infracțiunea comisă de inculpat face parte din categoria infracțiunilor de pericol ce ocrotesc relațiile sociale care asigură normala desfășurare a circulației pe drumurile publice, dar, în condiții de securitate pentru traficul rutier, fapte ce pot avea consecințe imprevizibile de cele mai multe ori soldate cu vătămări grave ale unor persoane sau bunuri, condițiile concrete de săvârșire – după ce a consumat băuturi alcoolice inculpatul a condus autoturismul, pe un drum național în interiorul localității Tomești, având în sânge o îmbibație alcoolică în sânge de 1,60 g/l pur în sânge, asumându-și în mod conștient punerea în pericol a siguranței circulației pentru ceilalți participanți în trafic, concretizarea acestui pericol în consecințe prejudiciabile fiind evitată la intervenția promptă a organelor de poliție -, frecvența din ce în ce mai mare de comitere a cestui gen de infracțiuni cu consecințe din ce în ce mai grave constituie elemente ce conduc la concluzia că este necesară pronunțarea unei soluții de condamnare cu consecința aplicării imediate a pedepsei.
Evaluând în ansamblul lor criteriile prevăzute de art. 80 Cod penal, respectiv art. 83 Cod penal, Curtea consideră că elementele speței de față nu sunt suficiente pentru a-l sancționa pe inculpat doar cu un avertisment prin adoptarea soluției de renunțare la aplicarea pedepsei ori pentru a se aprecia că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, astfel cum solicită inculpatul apelant.
Chiar în condițiile datelor ce circumstanțiază pozitiv persoana inculpatului infracțiunea săvârșită de inculpat este o faptă de pericol prin care sunt lezate relațiile sociale cu privire la siguranța circulației pe drumurile publice, astfel că asigurarea funcției de control a statului asupra respectării legislației ce protejează siguranța traficului rutier și pietonal, ca și aceea represivă în raport de pericolul social concret al faptei comise impun aplicarea imediată a pedepsei închisorii care să descurajeze repetarea sau comiterea pe viitor a acestui gen de infracțiuni, atât de către persoana pedepsită, cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat corect că scopul pedepsei și reeducarea inculpatului pot avea loc și fără executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite cerințele impuse de dispozițiile art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru considerentele expuse, constatând ca neîntemeiate criticile invocate de inculpat, legalitatea și temeinicia sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul H. B. I. împotriva sentinței penale nr. 884 din 18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul H. B. I. împotriva Sentinței penale nr. 884 din 18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Obligă inculpatul – apelant să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.
Președinte,Judecător,
G. S. D. D.
Grefier,
M. G.
Red. D.D. 19.06.2015
Tehnored. M.G.
4ex/22 Iunie 2015
Judecătoria Iași: judecător M. M. A.
← Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art.250... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
---|