Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 3074/245/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 341/2015

Ședința publică de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător A. C.-C.

Grefier C. L.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror S. C.

S-au luat în examinare cererile de apel formulate de P. de pe lângă Judecătoria Iași și de inculpații G. D. și V. M. împotriva sentinței penale nr. 3437/NCPP din 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect tâlhăria (art. 233 NCP).

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra apelului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 01 aprilie 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în conformitate cu prevederile art. 391 al. 1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru pronunțare pentru data de 15.04.2015, când, având în vedere că unul dintre membrii completului de judecată se află în imposibilitate obiectivă de a îndeplini atribuțiile specifice funcției de judecător, aflându-se în concediu medical, în conformitate cu disp. art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, pronunțarea a fost amânată pentru azi, când,

CURTEA DE APEL,

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3437/NCPP din 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-a dispus:

„Condamnă inculpații:

1. G. D., fiica lui L. și O., născut la data de 26.02.1961 în mun. Iași, domiciliat în ., CNP_, cetățenie română, studii 12 clase, taximetrist, căsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedepsele de:

-2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”, prev. și ped. de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (comisă la data de 18.02.2013);

-1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „inducerea în eroare a organelor judiciare”, prev. și ped. de art. 268 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (comisă la data de 19.02.2013);

-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „instigare la mărturie mincinoasă”, prev. și ped. de art. 273 alin. 1 Cod penal raportat la art. 47, 49 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (comisă anterior datei de 21.05.2013).

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 (șase) luni închisoare, total: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 91 și art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la Primăria . ori la Școala Generală din satul D., ..

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 93 alin. 5 Cod penal în conformitate cu care trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii, urmând a fi executată în cazul în care pedeapsa principală va fi executată în regim de detenție.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

2. V. M., fiica lui M. și G., născut la data de 24.03.1964 în mun. Iași, domiciliat în mun. Iași, ., ., ., jud. Iași, cu locuința efectivă în mun. Iași, ., ., ., CNP_, cetățenie română, studii 12 clase, taximetrist, văduv, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă”, prev. și ped. de art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (comisă la data de 21.05.2013).

În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 Cod penal din 1969.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal din 1969 în conformitate cu care comiterea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepsei.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 ce va fi suspendată în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.

În baza art. 19 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 cod civil obligă inculpatul G. D. să plătească părții civile A. A., domiciliat în ., jud. Iași, CNP_, suma de 100 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecății, în cuantum de 300 lei (delegație nr. 1804/2014 – av. C. I.) va fi plătit Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul G. D. să plătească statului suma de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul V. M. suma de 700 de lei cu același titlu.”

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul nr. 680/P/2013 din data de 23.12.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 30.01.2014 sub nr. de dosar_, inculpatul G. D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c) C. pen. 1968, instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. 1968 și denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. 1 și 2 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul V. M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. 1 C. pen. 1968.

În actul de sesizare s-a reținut în esență, că, la data de 18.02.2013, în jurul orei 11.00, persoana vătămată A. A., împreună cu soția sa, s-au deplasat cu un autoturism marca Dacia L. de culoare galbenă cu nr. de înmatriculare_, în regim de taxi, din zona Pieței N. până pe . Iași. Pe fondul unei neînțelegeri cu privire la contravaloarea prea mare a cursei, solicitate de către șofer, la coborâre, inculpatul G. D., conducătorul autoturismului, l-a lovit pe A. A. cu pumnul în zona gurii, i-a smuls din mână o bancnotă de 100 lei și a părăsit locul respectiv. În data de 19.02.2013, în jurul orei 13.00, inculpatul G. D. s-a prezentat la sediul Secției II Poliție, unde a depus o plângere penală împotriva numitului A. A., pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe și distrugere. La data de 21.05.2013, s-a procedat la audierea martorului V. M., propus de către inculpatul G. D., declarația acestuia fiind contrazisă însă de întreg materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale.

Procurorul a precizat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate (f. 21-23 d.u.p.), declarația martorei A. M. (f. 24-29 d.u.p.), proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto-criminalistică (f. 30-37 d.u.p.), fișă auto privind autoturismul cu nr._ (f. 38 d.u.p.), proces-verbal de recunoaștere după fotografii de către persoana vătămată A. A., a inculpatului G. D., cu planșa foto anexată (f. 39-42 d.u.p.), proces-verbal de recunoaștere după fotografii de către martora A. M., a inculpatului G. D., cu planșa foto anexată (f. 43-46 d.u.p.), declarația martorului C. M. (f. 48-49 d.u.p.), declarația olografă a inculpatului G. D. (f. 50-51 d.u.p.), plângerea și declarația inculpatului G. D., prin care sesizează săvârșirea în dauna sa a infracțiunilor de lovire (f. 54-56 d.u.p.), procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșă foto-criminalistică (f. 57-61 d.u.p.), copie certificat medico-legal nr. 3346/20.02.2013 (f. 62 d.u.p.), procese-verbale confruntare (f. 65-72 d.u.p.), raport olograf agent principal de poliție V. C. (f. 73 d.u.p.), adresă și suport optic cu imagini video RATP Iași (f. 76 d.u.p.), adresă IMAGETRAK și planșă foto-criminalistică (f. 77-84 d.u.p.), adresă și suport optic .. 85-87 d.u.p.), adresă și răspuns IMAGETRAK zonă indicată inculpat (f. 88-90 d.u.p.), proces-verbal vizionare imagini . planșă foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului (f. 91-94 d.u.p.), raport criminalistic nr._/05.04.2013 testare poligraf inculpat G. D. (f. 95-102 d.u.p.), declarație martor V. M. (f. 104-106 d.u.p.), proces-verbal conducere teren martor V. M. (f. 108-110 d.u.p.), declarație martor C. L. (f. 111 d.u.p.), raport criminalistic nr._/05.08.2013 testare poligraf V. M. (f. 113-120 d.u.p.), declarații învinuiți, procese-verbale aducere la cunoștință învinuire, procese-verbale prezentare material urmărire penală (f. 125-152 d.u.p.).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 13.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La data de 14.05.2014, inculpatul G. D. a solicitat disjungerea cauzei penale privind judecarea inculpatului V. M. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. 1 C. pen. 1968, anexând cererii mai multe înscrisuri (f. 50-56).

La cererea instanței, inculpatul G. D. a depus la data de 02.06.2014 precizări scrise cu privire la înscrisurile depuse la data de 14.05.2014 (f. 59).

În cadrul ședinței publice din data de 23.09.2014, instanța a luat act de faptul că persoana vătămată A. A. s-a constituit parte civilă pentru suma de 2500 lei, a respins ca neîntemeiată cererea de disjungere a capătului de cerere privind infracțiunea de „mărturie mincinoasă” de capătul de cerere privind infracțiunea de „tâlhărie”, a încuviințat probele constând în audierea martorilor din lucrări și înscrisuri în circumstanțiere pentru ambii inculpați și pentru partea civilă și a respins proba constând în audierea medicului legist, solicitată de inculpatul G. D., prin apărătorul ales. În cadrul aceleiași ședințe publice, instanța a procedat la audierea celor doi inculpați, G. D. și V. M. și a persoanei vătămate, A. A., declarațiile date de aceștia fiind consemnate în procese verbale care, după citire și semnare, au fost anexate la dosarul cauzei (f. 81-83).

La data de 07.10.2014, IML Iași a depus, la cererea instanței, precizări cu privire CML nr. 3346/20.02.2013 (f. 94-96).

În cadrul ședinței publice din data de 21.10.2014, instanța a procedat la audierea martorilor A. M. și C. M., depozițiile fiind consemnate în procese-verbale care, după citire și semnare, au fost atașate la dosarul cauzei (f. 99-100). A mai procedat la luarea unei supliment de declarație persoanei vătămate A. A., cele precizate de acesta fiind consemnate într-un proces verbal care după citire si semnare a fost atașat la dosarul cauzei (f. 101).

În cadrul ședinței publice din data de 07.11.2014, instanța a procedat la audierea martorului C. L., depoziția sa fiind consemnată în procesul-verbal care, după citire și semnare, a fost atașat la dosarul cauzei. Instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei și cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor. Inculpatul G. D., având ultimul cuvânt, arătat că îi pare rău de situația în care a ajuns, susținând că atunci când a dat declarație a fost amenințat de politie că face taximetrie în mod ilegal. Mai arată că la acel moment se întâmplase evenimentul cu mama sa care căzute de la etajul 4 si a dat declarații în dosar fără să se gândească. Inculpatul V. M., având ultimul cuvânt, arată că menține ceea ce a declarat anterior. În cadrul aceleiași ședințe publice, inculpatul G. D., prin avocat ales, a depus la dosar înscrisuri și concluzii scrise. Instanța a rămas în pronunțare.

La data de 27.11.2014 inculpatul G. D. a depus la dosar un înscris autentic prin care și-a exprimat acordul de a presta muncă în folosul comunității.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 18.02.2013, în jurul orei 11.00, persoana vătămată A. A. împreună cu soția sa, martora A. M., s-au deplasat cu un autoturism marca Dacia L. de culoare galbenă cu nr. de înmatriculare_, în regim de taxi, din zona Pieței N. până pe . Iași. Șoferul autoturismului menționat anterior era inculpatul G. D.. Persoana vătămată A. A. a urcat lângă șofer, iar soția sa pe bancheta din spate dreapta. Pe fondul unei neînțelegeri cu privire la contravaloarea prea mare a cursei, solicitate de către șofer, respectiv suma 20 de lei, la coborâre, inculpatul G. D., conducătorul autoturismului, l-a lovit pe A. A. cu pumnul în zona gurii, i-a smuls din mână o bancnotă de 100 lei și a părăsit locul respectiv. Martora A. M. a notat numărul de înmatriculare al mașinii, după care, împreună cu soțul său, persoana vătămată A. A., s-au deplasat la sediul Secției II Poliție, de unde au fost îndrumați la Poliția Municipiului Iași, pentru a depune plângere penală. Actele de violență sunt recunoscute de către inculpatul G. D., prin concluziile scrise depuse în ședința publică din data de 07.11.2014.

În data de 19.02.2013, în jurul orei 13.00, inculpatul G. D. s-a prezentat la sediul Secției II Poliție, unde a depus o plângere penală împotriva numitului A. A., pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe și distrugere, constând în aceea că la data de 18.02.2013, în jurul orei 11.00, în timp ce o aștepta pe soția sa, aflându-se în mașina staționată în fața complexului comercial Billa, a fost lovit în zona ochiului, cu degetul, de către A. A., care, ulterior, i-ar fi distrus, prin loviri repetate cu piciorul și spoiler-ul dreapta spate al autoturismului. Prin aceeași plângere, inculpatul G. D. a mai pretins că persoana vătămată A. A. a comis și infracțiunea de denunțare calomnioasă, constând în aceea că a sesizat cu rea-credință organele judiciare cu privire la comiterea faptei de tâlhărie ce face obiectul prezentului dosar. Așa cum rezultă din răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 (f. 90 d.u.p.), proces-verbal vizionare imagini .. 91 d.u.p. ) și planșă foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului (f. 91-94 d.u.p.), nu a fost identificat niciun autoturism care să corespundă cu cel pe care îl utiliza inculpatul G. D. în intervalul 10.30-11.30, în porțiunea din parcarea auto situată în fața intrării în magazinul Billa, loc unde din declarațiile numiților G. D. și V. M. rezultă că ar fi avut loc incidentul și ar fi staționat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

La data de 21.05.2013, s-a procedat la audierea martorului V. M., propus cu rea-credință de către inculpatul G. D., care a declarat că în data de 18.02.2013, în intervalul orar 10.00-11.00, se afla cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .-vis de . Billa, așteptând clienți. La un moment dat, ar fi observat agitație în colțul din stânga al complexului comercial Billa și că s-ar fi adunat mai multe persoane, după care, din acea direcție, printre mașinile parcate în squar-ul destinat acestora, l-a văzut venind spre el pe inculpatul G. D., un fost coleg de-al său, care era agitat și ținea o mână în dreptul ochiului. Acesta i-a spus că două persoane ,,i-ar fi tras țeapă”. V. M. a mai declarat că l-ar fi urmat pe inculpatul G. D. spre mașina acestuia, iar când au ajuns la o distanță de 8-10 metri de aceasta, ar fi văzut două persoane care ar fi fugit imediat spre colțul din partea stânga a magazinului Billa. Analizând procesul-verbal de conducere în teren martor V. M. (f. 108-110 d.u.p.), răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 (f. 90 d.u.p.), proces-verbal vizionare imagini .. 91 d.u.p. ) și planșă foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului (f. 91-94 d.u.p.), reține instanța că acestea contrazic aspectele semnalate în cadrul declarației de martor (f. 104-106 d.u.p.), aspecte ce au menținute de inculpat atât în fața organelor de urmărire penală (f. 138-139 d.u.p.), dar și cu ocazia audierii în fața instanței (f. 83 dosar instanță). Din răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 și din proces-verbal vizionare imagini . că nu a fost identificat niciun autoturism care să corespundă cu cel pe care îl utiliza inculpatul G. D. în intervalul 10.30-11.30 în porțiunea din parcarea auto situată în fața intrării în magazinul Billa, loc unde din declarațiile V. M. rezultă că ar fi avut loc incidentul.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate A. A. (f. 21-23 d.u.p. și f. 81 dosar instanță), declarația martorei A. M. (f. 24-29 d.u.p. și f. 99 dosar instanță), declarație inculpat G. D. (fl. 82 dosar instanță), declarație inculpat V. M. (f. 83 dosar instanță), declarație martor proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto-criminalistică (f. 30-37 d.u.p.), fișă auto privind autoturismul cu nr._ (f. 38 d.u.p.), proces-verbal de recunoaștere după fotografii de către persoana vătămată A. A., a inculpatului G. D., cu planșa foto anexată (f. 39-42 d.u.p.), proces-verbal de recunoaștere după fotografii de către martora A. M., a inculpatului G. D., cu planșa foto anexată (f. 43-46 d.u.p.), declarația martorului C. M. (f. 48-49 d.u.p. și f. 100 dosar instanță), declarația olografă a inculpatului G. D. (f. 50-51 d.u.p.), plângerea și declarația inculpatului G. D., prin care sesizează săvârșirea în dauna sa a infracțiunilor de lovire (f. 54-56 d.u.p.), procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșă foto-criminalistică (f. 57-61 d.u.p.), copie certificat medico-legal nr. 3346/20.02.2013 (f. 62 d.u.p.), procese-verbale confruntare (f. 65-72 d.u.p.), raport olograf agent principal de poliție V. C. (f. 73 d.u.p.), adresă și suport optic cu imagini video RATP Iași (f. 76 d.u.p.), adresă IMAGETRAK și planșă foto-criminalistică (f. 77-84 d.u.p.), adresă și suport optic .. 85-87 d.u.p.), adresă și răspuns IMAGETRAK zonă indicată inculpat (f. 88-90 d.u.p.), proces-verbal vizionare imagini . planșă foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului (f. 91-94 d.u.p.), raport criminalistic nr._/05.04.2013 testare poligraf inculpat G. D. (f. 95-102 d.u.p.), declarație martor V. M. (f. 104-106 d.u.p.), proces-verbal conducere teren martor V. M. (f. 108-110 d.u.p.), declarație martor C. L. (f. 111 d.u.p.), raport criminalistic nr._/05.08.2013 testare poligraf V. M. (f. 113-120 d.u.p.), declarații învinuiți, procese-verbale aducere la cunoștință învinuire, procese-verbale prezentare material urmărire penală (f. 125-152 d.u.p.).

Infracțiunea de tâlhărie – săvârșită de inculpatul G. D.

Încadrarea juridică

Potrivit art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Instanța constată că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. atât de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c) C.pen. 1968 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1968, dar și de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen..

Potrivit art. 211 alin. 1, alin. 2 C.pen. 1968 constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, săvârșită într-un loc public și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani.

Potrivit art. 233 C.pen., constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Constată că împrejurarea de a fi fost comisă într-un loc public nu se mai regăsește ca împrejurare agravantă nici în art. 233 C.pen., cu privire la infracțiunea de tâlhărie și nici în art. 234 C.pen., cu privire la infracțiunea de tâlhărie calificată.

Cu privire la modul de reglementare se observă că între cele două prevederi nu există diferențe de formulare. Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanța observă că nu există diferențe nici sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere penală. Prin urmare, în stabilirea legii mai favorabile, instanța va avea în vedere și regimul sancționator. Instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 5 la 20 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de art. 233 din noul Cod penal sunt închisoarea de la 2 la 7 ani. Deși legea nouă prevede pedepse mai mici, aceste aspecte nu sunt decisive în determinarea legii mai favorabile, întrucât instanța trebuie să stabilească care este sancțiunea ce se impune în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, analiza în mod concret fiind efectuată cu ocazia individualizării sancțiunii aplicate. Va fi avut în vedere și faptul că inculpatul G. D. a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni, în concurs, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, legea penală mai favorabilă, urmând a fi stabilită în ansamblu.

Infracțiunea de denunț calomnios – săvârșită de inculpatul G. D.

Încadrarea juridică

Instanța constată că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 1 C.pen. 1968 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1968, dar și ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen..

Potrivit art. 259 alin. 1 C. pen. 1968 constituie infracțiunea de denunțare calomnioasă, învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit art. 268 C.pen., constituie infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Cu privire la modul de reglementare se observă că între cele două prevederi nu există diferențe de substanță, ci doar de formulare. Prin urmare, în stabilirea legii mai favorabile, instanța va avea în vedere și regimul sancționator. Instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 259 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de art. 268 din noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii. Deși legea nouă prevede alternativă a amenzii, acest aspect nu este decisiv în determinarea legii mai favorabile, întrucât instanța trebuie să stabilească care este sancțiunea ce se impune în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, analiza în mod concret fiind efectuată cu ocazia individualizării sancțiunii aplicate. Va fi avut în vedere și faptul că inculpatul G. D. a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni, în concurs, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, legea penală mai favorabilă, urmând a fi stabilită, în ansamblu.

Infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă – inculpat G. D.

Încadrarea juridică

Instanța constată că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă atât în baza noului Cod penal – art. 273, cât și în baza vechii reglementări – art. 260, cu aplicarea dispozițiilor relevante privind participația sub forma instigării.

Potrivit art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ceea ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

Potrivit art. 273 alin. 1 Cod penal constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

Mai reține instanța că, potrivit art. 25 C.pen. 1968, instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, iar potrivit art. 27 C.pen. 1968, instigatorul la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, la stabilirea pedepsei ținându-se seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art.72. În noul Cod penal, în mod similar, potrivit art. 47 C.pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, iar potrivit art. 49 C.pen., instigatorul la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, la stabilirea pedepsei ținându-se seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art.74.

Cu privire la modul de reglementare se observă că între cele două prevederi nu există diferențe de substanță, ci doar legate de formulare. Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanța observă că nu există diferențe, nici sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere penală. Prin urmare, în stabilirea legii mai favorabile, instanța va avea în vedere și regimul sancționator. Instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 1 la 5 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Deși legea nouă prevede atât pedepse mai mici, cât și sancțiunea alternativă a amenzii, aceste aspecte nu sunt decisive în determinarea legii mai favorabile, întrucât instanța trebuie să stabilească care este sancțiunea ce se impune în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, analiza în mod concret fiind efectuată cu ocazia individualizării sancțiunii aplicate. Va fi avut în vedere și faptul că inculpatul G. D. a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni, în concurs, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, legea penală mai favorabilă, urmând a fi stabilită, în ansamblu.

Cu privire la stabilirea legii aplicabile, în conformitate cu decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, va fi avută în vedere legea penală mai favorabilă, în ansamblu, pentru toate infracțiunile pentru care inculpatul G. D. a fost trimis în judecată.

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie, instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 5 la 20 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de art. 233 din noul Cod penal sunt închisoarea de la 2 la 7 ani.

Relativ la infracțiunea de denunțare calomnioasă/inducere în eroare a organelor judiciare, constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 259 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de art. 268 din noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii.

Cu privire la cea de-a treia infracțiune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. D., instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 1 la 5 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii.

Cu titlu preliminar, având în vedere ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța stabilește că se va orienta către pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen. 1968, există concurs de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Potrivit art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b) din noul Cod penal, există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Analizând cele două reglementări cu privire la concursul de infracțiuni, constată că, spre deosebire de noua reglementare, Codul penal anterior prevedea caracterul facultativ al acordării unui spor la maximul special corespunzător pedepsei celei mai grele cu închisoarea. Pe de altă parte, în actuala reglementare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă, în mod obligatoriu, un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fără însă a mai exista posibilitatea sporirii pedepsei celei mai grele până la maximul special. Constatând pericolul social foarte ridicat al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. D., instanța ar opta, în cazul în care legea penală anterioară ar fi stabilită ca lege penală mai favorabilă, pentru sporirea pedepsei cele mai grele, până la maximul ei special, luând în considerare și adăugarea unui spor de până la 5 ani.

Față de toate cele expuse anterior, având în vedere limitele inferioare de pedeapsă prevăzută de noul Cod penal pentru infracțiunea de tâlhărie, dar și considerațiile din paragraful precedent cu privire la concursul de infracțiuni, stabilește instanța că actualul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, în conformitate cu decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014.

Astfel, fapta inculpatului G. D. care, în data de 18.02.2014, în jurul orei 11.00, pe fondul unei neînțelegeri cu privire la contravaloarea prea mare a cursei, a lovit persoana vătămată A. A. cu pumnul în zona gurii, i-a smuls din mână o bancnotă de 100 lei și a părăsit locul respectiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 233 Cod penal instanța reține că elementul material al infracțiunii de tâlhărie este format din două activități infracționale – pe de o parte, furtul simplu sau calificat, iar pe de altă parte, constrângerea prin violență sau amenințare, lipsirea de libertate în mod ilegal ori punerea unei persoane în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Cu privire la actele de violență, constată că actele de lovire sau alte violențe sunt recunoscute de către inculpatul G. D., prin concluziile scrise depuse în ședința publică din data de 07.11.2014. În ceea ce privește fapta de furt, așa cum reiese din declarația martorei A. M. (f. 24-29 d.u.p. și f. 99 dosar instanță) și din procesul-verbal de recunoaștere după fotografii de către martora A. M., a inculpatului G. D. (f. 43-46 d.u.p.), pe fondul unei neînțelegeri cu privire la contravaloarea prea mare a cursei, solicitate de către șofer, la coborâre, inculpatul G. D., conducătorul autoturismului, l-a lovit pe soțul său, persoana vătămată A. A., cu pumnul în zona gurii și l-a deposedat prin smulgere de o bancnotă de 100 lei, pe care persoana vătămată o avea în mână. Așadar, din probele administrate, rezultă atât comiterea faptei de furt, cât și actele de violență și sustragere prin smulgere a unei sume de bani.

Urmarea imediată constă în însușirea de către inculpatul G. D. a sumei de bani sustrase (principală), precum și vătămarea integrității corporale sau a sănătății persoanei vătămate (adiacentă). Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lui.

Fapta inculpatului G. D., care, în data de 19.02.2013, a depus cu rea-credință la sediul Secției II Poliție o plângere penală împotriva numitului A. A., pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe și distrugere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen. .

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 268 Cod penal, instanța reține că elementul material al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare este reprezentat de învinuirea mincinoasă, neadevărată cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală de către o persoană determinată. Analizând răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 (f. 90 d.u.p.), proces-verbal vizionare imagini .. 91 d.u.p. ) și planșă foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului (f. 91-94 d.u.p.), reiese că nu a fost identificat niciun autoturism care să corespundă cu cel pe care îl utiliza inculpatul G. D. în intervalul 10.30-11.30, în porțiunea din parcarea auto situată în fața intrării în magazinul Billa, loc unde din declarațiile inculpatului G. D. rezultă că ar fi avut loc incidentul și ar fi staționat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Așa cum rezultă din coroborarea acestor probe, susținerile inculpatului G. D. nu corespund realității.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

Fapta inculpatului G. D., care l-a determinat cu rea-credință pe martorul V. M. să declare mincinos în fața organelor de urmărire penală cu ocazia audierii sale ca martor în data de 13.05._, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen.

Cu privire la fapta de instigare la mărturie mincinoasă, instanța a reținut declarația dată de inculpatul V. M. în ședința publică din data de 23.09.2014 (f. 83 dosar instanță), din care reiese relația de colegialitate cu inculpatul G. D., dar și numeroasele aspecte comune din declarațiile celor doi inculpați cu privire la presupusele actele de violență și distrugere, care conduc la existența unei înțelegeri în vederea inducerii în eroare a organelor judiciare, aspecte care au fost contrazise de ansamblul materialului probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, și în special de răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 (f. 90 d.u.p.), procesul-verbal vizionare imagini .. 91 d.u.p. ) și declarația martorei A. M. (f. 24-29 d.u.p. și f. 99 dosar instanță).

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. 1 noul Cod penal, instanța reține că elementul material constă acțiunea de a determina o altă persoană să facă afirmații mincinoase în cuprinsul declarației de martor cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora martorul a fost întrebat. Împrejurările cu privire la care martorul a fost determinat să facă afirmații mincinoase au caracter esențial în raport de învinuirea adusă persoanei vătămate A. A., dar și în raport de învinuirea adusă inculpatului G. D.. Aspectele declarate de inculpatul V. M. vizau însuși elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violențe și distrugere față de care s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale prin rechizitoriul nr. 680/P/2013, fiind esențiale și față de fapta de tâlhărie ce a făcut obiectul dosarului nr. 2843/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, întrucât acesta a susținut, cu rea-credință, că inculpatul G. D. i-ar fi spus că nu și-ar fi primit o plată pentru cursa efectuată.

Instanța reține declarația dată de inculpatul V. M. în ședința publică din data de 23.09.2014 (f. 83 dosar instanță), din care reiese relație de colegialitate cu inculpatul G. D., dar și numeroasele aspecte comune din declarațiile celor doi inculpați cu privire la presupusele actele de violență și distrugere, care conduc, fără echivoc, la existența unei înțelegeri în vederea inducerii în eroare a organelor judiciare, aspecte care au fost contrazise de ansamblul materialului probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, și în special de răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013, procesul-verbal vizionare imagini . declarația martorei A. M..

Urmarea imediată a faptei inculpatului este reprezentată de punerea în pericol a relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției, depoziția acestuia fiind aptă să contribuie la zădărnicirea aflării adevărului. Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.

Individualizare infracțiune tâlhărie – inculpat G. D.

Prin concluziile scrise depuse în ședința publică din data de 07.11.2014, inculpatul G. D. a solicitat aplicarea prevederilor art. 374-375 C.proc.pen., având în vedere că pentru fapta de lovire sau alte violență, prev. de art.180 alin. 1 C.pen. 1968/art. 193 alin. 1 C.pen., și-a recunoscut vinovăția. Față de momentul procesual în care a intervenit această recunoaștere, ulterior primului termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, precum și față de recunoașterea parțială a faptelor reținute în rechizitoriu, instanța va respinge cererea inculpatului G. D. cu privire la aplicarea prevederilor art. 374-375 C.proc.pen..

La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii instanța va avea în vedere circumstanțele săvârșirii faptelor și anume faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie într-o zonă foarte aglomerată din municipiul Iași, în jurul orei prânzului, neavând nici o reținere cu privire la faptul că ar putea fi surprins de vreun martor. Mai reține că inculpatul desfășura o activitate ilegală de transport de persoane la momentul comiterii faptei, aspect recunoscut de către inculpat în cursul judecății, dar și în fața organelor de urmărire penală, deși inițial a încercat să inducă în eroare organele judiciare cu privire la această activitate.

Prin faptele sale, inculpatul a adus atingere unor importante valori sociale protejate de legea penală și anume patrimoniul persoanei, respectiv libertatea psihică a persoanei. Aceste fapte au un impact social deosebit, iar dacă ele nu sunt urmate de o riposta fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de riposte a justiției și protecție a statului.

În ceea ce privește circumstanțele personale, instanța va avea în vedere situația inculpatului în sensul că acesta este căsătorit și nu are nici o ocupație. Neimplicarea acestuia în nici o activitate lucrativă legală, deși nu rezultă că ar fi inapt de muncă, denotă faptul că inculpatul nu este integrat în societate și nu este preocupat de obținerea unor venituri licite.

Împrejurarea că inculpatul nu înțelegea decât să își facă apărarea pe transportul ilegal de persoane, fiind o perioadă când acesta nu și-a permis să dea bani pentru cursuri de taximetrie, nu poate justifica faptul că a dat patru declarații total contrare în fața organelor de urmărire penală.

Instanța apreciază că, dat fiind pericolul social ridicat al faptei care a fost comisă într-o zonă aglomerată din municipiul Iași, în jurul orei 11.00, o renunțare la pedeapsă este inaplicabilă, întrucât, potrivit art. 83, alin.1 C.pen., o asemenea măsură poate fi dispusă dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă.

Față de cele expuse, apreciază că se impune, pentru reeducarea inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta, aplicarea unei pedepse de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal instanța va aplica inculpatului și pedeapsa complementară interzicerii exercitării unor drepturi. În temeiul art. 66 alin. 1, lit. a) și b) și k) Cod penal, instanța va aplica pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi pe o perioadă de 4 ani: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa complementară după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. Aplicarea pedepsei complementare este determinată de faptul că inculpatul, prin natura faptei sale și pericolul social de care a dat dovadă, este nedemn să exercite asemenea funcții.

În temeiul art. 65 rap. la art. 66, alin. 1, lit. a), b) și k) Cod penal instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pedeapsă ce se execută conform art. 65 alin. 3 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Individualizare infracțiune denunț calomnios – inculpat G. D.

La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere, și pentru această infracțiune, criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal.

Raportat la aceste criterii instanța va avea în vedere circumstanțele săvârșirii faptelor și anume faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în contextul existenței unei plângeri formulate de persoana vătămată A. A., încercând, astfel, cu rea-credință, să justifice anumite acte de violență și furt, actele de violență, de altfel, fiind și recunoscute prin concluziile scrise depuse în ședința publică din data de 07.11.2014.

Prin faptele sale, inculpatul a adus atingere unor importante valori sociale protejate de legea penală și anume relațiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției, precum și celor referitoare la protecția persoanei acuzate pe nedrept.

Instanța apreciază că, dat fiind pericolul social ridicat al faptei care a fost comisă în scop de intimidare a persoanei vătămate A. A., afectând în mod grav procesul de înfăptuire a justiției, o renunțare la pedeapsă este inaplicabilă, întrucât, potrivit art. 83, alin.1 C.pen., o asemenea măsură poate fi dispusă dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă.

De asemenea, nici pedeapsa amenzii penale nu este o sancțiune penală corespunzătoare gravității faptei săvârșite de inculpat, pentru corijarea acestui, precum și pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni fiind oportună aplicarea pedepsei închisorii.

Față de cele expuse, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, dar și împrejurările în care a fost comisă, respectiv pe fondul existenței unei plângeri penale formulate de persoana vătămată A. A. împotriva sa, apreciază că se impune, pentru reeducarea inculpatului G. D. și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta, aplicarea unei pedepse de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea faptei de inducere în eroare a organelor judiciare.

În temeiul art. 66 alin. 1, lit. a) și b) și k) Cod penal, instanța va aplica pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi pe o perioadă de 4 ani: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa complementară după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. Aplicarea pedepsei complementare este determinată de faptul că inculpatul, prin natura faptei sale și pericolul social de care a dat dovadă, este nedemn să exercite asemenea funcții.

Individualizare infracțiune instigare mărturie mincinoasă – inculpat G. D.

La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere, și pentru această infracțiune, criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal.

Referitor la gradul de pericol social a faptei comise, instanța apreciază că acesta este unul ridicat, prin determinarea unui martor să relateze împrejurări necorespunzătoare adevărului (l. 104-106 d.u.p.), inculpatul G. D. încercând, cu rea-credință, să inducă în eroare organele judiciare. Pe de altă parte, lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de astfel de fapte ar încuraja practic comiterea de infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției.

În ceea ce privește circumstanțele personale, instanța va avea în vedere situația inculpatului în sensul că acesta este căsătorit și nu are nicio ocupație. Neimplicarea acestuia în nicio activitate lucrativă legală, deși nu rezultă că ar fi inapt de muncă, denotă faptul că inculpatul nu este integrat în societate și nu este preocupat de obținerea unor venituri licite.

Instanța apreciază că, dat fiind pericolul social ridicat al faptei care a afectat în mod grav procesul de înfăptuire a justiției prin determinarea unei alte persoane să declare fapte necorespunzătoare adevărului în fața organelor de urmărire penală, o renunțare la pedeapsă este inaplicabilă, întrucât, potrivit art. 83, alin.1 C.pen., o asemenea măsură poate fi dispusă dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă.

Față de cele expuse, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, dar și împrejurările în care a fost comisă, respectiv pe fondul existenței unei plângeri penale formulate de persoana vătămată A. A. împotriva sa, apreciază că se impune, pentru reeducarea inculpatului G. D. și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta, aplicarea unei pedepse de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea faptei de instigare la mărturie mincinoasă.

În temeiul art. 65 rap. la art. 66, alin. 1, lit. a), b) și k) Cod penal instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pedeapsă ce se execută conform art. 65 alin. 3 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Instanța constată că infracțiunile de tâlhărie, inducere în eroare a organelor judiciare și instigare la mărturie mincinoasă comise de către inculpatul G. D. sunt săvârșite în concurs real, conform art. 38 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1, lit. b) Cod penal instanța va aplica inculpatului G. D. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă 6 (șase) luni, reprezentând sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă totală de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni.

Instanța apreciază, în aceeași măsură, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, ținând cont de comportamentul inculpatului înainte și după săvârșirea faptei, considerând că în mod neîndoielnic pronunțarea hotărârii constituie un avertisment pentru acesta și că, chiar fără executarea pedepsei cu închisoarea, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. În același sens, consideră că reabilitarea socială a acestuia poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 din noul Cod penal, (cuantumul pedepsei aplicate inferior celui maxim de 3 ani, lipsa unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, existența acordului de a presta muncă în folosul comunității exprimat în ședința publică din data de 27.11.2014, constatarea de către instanță a caracterului necesar cu privire la supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată), în baza art. 91 și art. 92 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va obliga inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, instanța va obliga inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la Primăria . ori la Școala Generală din satul D., ..

Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 93 alin. 5 Cod penal în conformitate cu care trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.

În temeiul art. 45 alin. 3, lit. a) Cod penal instanța va aplica inculpatului G. D. pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și k) Cod penal pe o perioadă de 4 ani respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa complementară după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal instanța va aplica inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și k) Cod penal respectiv:: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pedeapsă ce se execută conform art. 65 alin. 3 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Infracțiunea de mărturie mincinoasă – inculpat V. M.

Încadrarea juridică și stabilirea legii mai favorabile

Instanța constată că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă atât în baza noului Cod penal – art. 273, cât și în baza vechii reglementări – art. 260.

Cu privire la modul de reglementare se observă că între cele două prevederi nu există diferențe de substanță, ci doar legate de formulare. Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanța observă că nu există diferențe nici sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere penală. Prin urmare, în stabilirea legii mai favorabile, instanța va avea în vedere și regimul sancționator. Instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 1 la 5 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Deși legea nouă prevede atât pedepse mai mici, cât și sancțiunea alternativă a amenzii, aceste aspecte nu sunt decisive în determinarea legii mai favorabile, întrucât instanța trebuie să stabilească care este sancțiunea ce se impune în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, analiza în mod concret fiind efectuată cu ocazia individualizării sancțiunii aplicate.

Astfel, fapta inculpatului V. M. care, la data de 21.05.2013, fiind audiat în calitate de martor în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2843/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, a făcut afirmații mincinoase privind împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat, referitor la fapta de tâlhărie comisă de inculpatul G. D., dar și față de faptele de lovire sau alte violențe și distrugere pretins comise de către persoana vătămată A. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 și de art. 273 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. .

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 și de art. 273 alin. 1 noul Cod penal, instanța reține că elementul material constă acțiunea de a face afirmații mincinoase în cuprinsul declarației de martor cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora martorul a fost întrebat. Împrejurările cu privire la care inculpatul a făcut afirmații mincinoase au caracter esențial în raport de învinuirea adusă persoanei vătămate A. A., dar și în raport de învinuirea adusă inculpatului G. D.. Aspectele declarate de inculpatul V. M. vizau însuși elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violențe și distrugere față de care s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale prin rechizitoriul nr. 680/P/2013, fiind esențiale și față de fapta de tâlhărie ce a făcut obiectul dosarului nr. 2843/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, întrucât acesta a susținut, cu rea-credință, că inculpatul G. D. i-ar fi spus că nu și-ar fi primit o plată pentru cursa efectuată.

Analizând procesul-verbal de conducere în teren martor V. M. (f. 108-110 d.u.p.), răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 (f. 90 d.u.p.), proces-verbal vizionare imagini .. 91 d.u.p. ) și planșă foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului (f. 91-94 d.u.p.), reține instanța că acestea contrazic aspectele semnalate în cadrul declarației de martor (f. 104-106 d.u.p.), aspecte ce au menținute de inculpat atât în fața organelor de urmărire penală (f. 138-139 d.u.p.), dar și cu ocazia audierii în fața instanței (f. 83 dosar instanță). Din răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013 și din proces-verbal vizionare imagini . că nu a fost identificat niciun autoturism care să corespundă cu cel pe care îl utiliza inculpatul G. D. în intervalul 10.30-11.30 în porțiunea din parcarea auto situată în fața intrării în magazinul Billa, loc unde din declarațiile V. M. rezultă că ar fi avut loc incidentul.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe întrucât acesta a prevăzut rezultatul acțiunii sale și a urmărit producerea acestuia prin săvârșirea faptei.

Individualizarea pedepsei

La stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din C.pen. 1968 și, respectiv de art. 74 din noul Cod penal.

Referitor la gradul de pericol social a faptei comise, instanța apreciază că acesta este unul ridicat, prin relatarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului prin declarația de martor (f. 104-106 d.u.p.), inculpatul V. M. încercând, cu rea-credință, să inducă în eroare organele judiciare, în sprijinul inculpatului G. D., care, de altfel, a și propus audierea sa în calitate de martor. Pe de altă parte, lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de astfel de fapte ar încuraja practic comiterea de infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, instanța urmează a-i aplica acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere însă și circumstanțele concrete ale comiterii faptei, care denotă o indiferență totală față de consecințele faptelor sale.

Instanța apreciază că, dat fiind pericolul social ridicat al inculpatului care a făcut afirmații mincinoase privind împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat, o renunțare la pedeapsă este inaplicabilă, întrucât, potrivit art. 83, alin.1 C.pen., o asemenea măsură poate fi dispusă dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă.

De asemenea, nici pedeapsa amenzii penale, prevăzută de noul Cod penal, nu este o sancțiune penală corespunzătoare gravității faptei săvârșite de inculpat, pentru corijarea acestui, precum și pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni fiind oportună aplicarea pedepsei închisorii.

Față de cele expuse, apreciază că se impune pentru reeducarea inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta aplicarea unei pedepse de 1 (un) an închisoare.

Instanța apreciază, în aceeași măsură, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, ținând cont de comportamentul inculpatului înainte și după săvârșirea faptei, de regretul sincer manifestat de acesta în raport de infracțiunea săvârșită, considerând că în mod neîndoielnic pronunțarea hotărârii constituie un avertisment pentru acesta și că, chiar fără executarea pedepsei cu închisoarea, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. În plus, instanța are convingerea că reabilitarea socială a acestuia poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.

Având în vedere dispozițiile celor două coduri penale, precum și aspectele menționate anterior, constată instanța că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 91 din noul Cod penal, cu privire la dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de noul Cod penal (cuantumul pedepsei aplicate inferior celui maxim de 3 ani, lipsa unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, constatarea de către instanță a caracterului necesar cu privire la supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată), dar și condițiile prevăzute de art. 81 din Codul penal anterior care reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei. Față de prevederile art. 81 C.pen. 1968, reține instanța că pedeapsa aplicată de 1 an închisoare este inferioară perioadei maxime de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, impunându-se însă stabilirea unui termen de încercare, în care conduita inculpatului să fie supravegheată.

Cu privire la modalitatea de executare ce se va individualiza de către instanță, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile, așa cum a fost descris prin decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, instanța reține cu acest titlu Codul penal anterior deoarece este mai favorabilă intervenția reabilitării prevăzută de art. 86 C.pen. 1968 la expirarea termenului de încercare, față de la împrejurarea că, potrivit art. 98 din noul Cod penal, la expirarea termenului de supraveghere pedeapsa se consideră executată.

În temeiul art. 82 alin. C.pen. 1968, va stabili un termen de încercare de 3 ani, care se socotește, potrivit alin. 3, de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

Instanța apreciază că atât pedeapsa de 1 an stabilită, cât și modalitatea de executare, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit Codului penal anterior, corespund gravității concrete a infracțiunii comise de către inculpat, având în vedere, în principal, lipsa antecedentelor penale, considerând că această pedeapsă este în măsură să satisfacă pe deplin atât rolul educativ, cât și cel preventiv al pedepsei.

În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni în termenul de încercare și asupra dispozițiilor art.84 C.pen. 1968 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile.

În continuare vor fi avute în vedere dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia ,,în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.” Cu privire la aplicarea pedepselor accesorii, instanța are în vedere și Decizia nr. 74/2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit căruia prevederile art. 71 din Codul penal 1968 referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal. Față de pericolul social ridicat al faptei comise, care îl face pe inculpat incompatibil cu exercitarea drepturilor electorale, dar și cu dreptul de conduce autovehicule pe drumurile publice, având în vedere încălcarea constantă a regulilor rutiere, în temeiul dispozițiilor art. 71 C.pen. 1968 și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Instanța apreciază că interzicerea drepturi prev. de lit. a), teza a II-a și b) este justificată și proporțională având în vedere faptul că exercitarea funcțiilor publice și a autorității de stat nu poate fi încredințată decât acelor persoane care dau dovadă de probitatea morală necesară și care au o conduită ireproșabilă față de valorile sociale protejate prin lege.

Potrivit art. 71 alin 5 C.pen. 1968, va suspenda executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Latura civilă

În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța ia act că persoana vătămată A. A. s-a constituit parte civilă, pentru suma de 100 lei, cu titlu de daune materiale.

Conform art. 1349 alin. 1 Cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol cel care, având discernământ, încălcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Art. 1357 Cod civil stabilește care sunt condițiile pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă pentru fapta proprie respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei ce poate îmbrăca chiar și cea mai ușoară culpă.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța constantă că sunt îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale întrucât s-a stabilit existența faptei ilicite, reținută din punct de vedere al legii penale sub aspectul infracțiunii de tâlhărie, partea civilă A. A. a suferit un prejudiciu în sensul că i-a fost sustrasă prin smulgere suma de 100 lei, rezultând astfel și legătura de cauzalitate între fapta săvârșită de inculpat și prejudiciul cauzat numitului A. A..

În temeiul art. 19 și art. 397 C.proc.pen. cu aplicarea art. 1357 și urm. Cod civil instanța va admite acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat să repare prejudiciul cauzat părții civile A. A., respectiv să plătească acestuia suma de 100 lei.

Cheltuieli judiciare

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 2 C.proc.pen., instanța va obliga inculpatul G. D. să plătească statului suma de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul V. M. suma de 700 de lei cu același titlu, raportat la măsura în care fiecare inculpat a determinat efectuarea acestor cheltuieli.”

În termen legal această sentință a fost atacată cu apel de P. de pe lângă Judecătoria Iași si inculpații G. D. si V. M., fiind criticata pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile procurorului vizează trei motive de nelegalitate:

Un prim motiv de motiv de nelegalitate a sentinței penale îl reprezintă faptul că deși prima instanța de judecată a dispus în temeiul art. 91 Cod penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul G. D., a omis să impună inculpatului să execute una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. 2 cod penal;

Un alt motiv de nelegalitate a sentinței penale îl reprezintă modalitatea în care instanța de judecată de la fond a dispus aplicarea pedepselor complementare si a pedepselor accesorii inculpatului G. D., respectiv faptul că instanța nu a aplicat pedepsele complementare și pe cele accesorii pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate inculpatului;

Un al treilea motiv de nelegalitate îl constituie faptul că prima instanța de judecată, deși a aplicat pedepse accesorii inculpatului G. D., a dispus suspendarea acestora pe durata suspendării pedepsei închisorii, urmând a fi executate în cazul în care pedeapsa principală va fi executată în regim de detenție.

Inculpatul G. D. a criticat sentința sub următoarele aspecte:

a) greșita condamnare, pentru infracțiunea de denunțare calomnioasa (inducere in eroare a organelor judiciare) solicitând achitarea pentru aceasta fapta in baza art.16 lit.b C.pr.pen (fapta nu a fost săvârșita cu vinovăție), întrucât învinuirea adusa de către inculpat, prin plângerea prealabila din 29,12.2013, nu are caracter mincinos, ci real;

b) greșita condamnare, pentru infracțiunea, pentru infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasa, solicitând achitarea pentru aceasta fapta întrucât fapta de determinare la săvârșirea faptei de mărturie mincinoasa a martorului V. M., nu exista;

c) greșita încadrare juridică a faptei de tâlhărie solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzuta in art.233 din NCP cu aplicarea art.5 alin.l CP in infracțiunea de lovire prev. de art. 193 alin.l din NCP, urmând a aplica prevederile legale privitoare la renunțarea aplicării pedepsei, dat fiind ca sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.80 din NCP.

Susține inculpatul prin motivele de apel ca, pentru a dispune condamnarea sa pentru fapta de tâlhărie, prima instanța a reținut aceeași situație de fapt prezentata in rechizitoriu, pe baza declarațiilor persoanei vătămate A. A., a martorei, A. M. (soția persoanei vătămate) si a inculpatului G. D., înlăturând probele favorabile inculpatului, in mod netemeinic.

Inculpatul V. M. a criticat sentința sub următoarele aspecte:

a). greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasa, solicitând achitarea pentru aceasta fapta in baza art. 16 al. 1 lit. c, respectiv nu există probe suficiente că inculpatul V. M. ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În susținerea acestui aspect învederează materialul probator existent la dosarul cauzei, faptul că acesta este un martor indirect, probele administrate nu relevă cu certitudine că el ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 273 NCP.

b). greșita aplicare a disp. art. 5 NCP, privind legea penală mai favorabilă care s-ar aplica speței. Cele două reglementări: art. 260 Cp 1969 și 273 NCP, pe care instanța de fond le-a comparat în speță, în afară de limitele stabilite de lege ca pedepse pentru aceste infracțiuni nu mai există alte elemente, respectiv inculpatul nu este recidivist, nu are antecedente penale, nu este vorba despre un concurs de infracțiuni, astfel încât trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 273 NCP.

Expunerile pe larg făcute de reprezentantul parchetului si apărătorii inculpaților se regăsesc in preambulul încheierii din data de 01.04.2015, când au avut loc dezbaterile pe fond.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 417 al. 2, cod proc. penală, instanța de control judiciar constata ca apelul procurorului este fondat iar a inculpaților sunt nefondate așa cum se va dezvolta in continuare.

Cu referire la criticile procurorului Curtea constată ca acestea sunt întemeiate.

Cu referire la prima critică, respectiv omisiunea instanței de fond de a impune inculpatului să execute una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. 2 cod penal:

În mod legal, instanța de fond avea obligația impunerii uneia sau mai multor obligații prevăzute de art. 93 alin. 2 cod penal in sarcina inculpatului G. D., aspect care reiese din modalitatea de reglementare a textului de lege, nefiind lăsată la latitudinea judecătorului posibilitatea aplicării obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. 2, legiuitorul prevăzând pentru instanță doar posibilitatea dispunerii în sarcina inculpatului a uneia sau mai multora dintre obligațiile enumerate la art. 93 alin. 2 lit. a-d cod penal.

Cu referire la a doua critică , privitoare la omisiunea instanței de fond de a aplicat pedepsele complementare și pe cele accesorii pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate inculpatului G. D.

În mod greșit, instanța fondului a dispus aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii.

Potrivit dispozițiilor art. 45 cod penal, dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală. In cazul infracțiunilor reținute in sarcina inculpatului, doar în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie este obligatorie aplicarea pedepsei complementare.

Pentru acest motiv, instanța de judecată trebuia să aplice pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe lângă fiecare pedeapsă principală a închisorii. In situația în care, prima instanța de judecată ar fi aplicat pedeapsa complementară alături de fiecare pedeapsă principală, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 45 alin, 3 lt. a cod penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară cea mai grea.

Aceleași dispoziții sunt aplicabile și în cazul pedepselor accesorii, instanța având obligația să le aplice pe lângă fiecare pedeapsă principală, acestea urmând a se contopi conform art. 45 alin. 5 Cod penal.

Cu referire la a treia critică, constând în aceea că, deși a aplicat pedepse accesorii inculpatului G. D., prima instanță a dispus suspendarea acestora pe durata suspendării pedepsei închisorii, urmând a fi executate în cazul în care pedeapsa principală va fi executată în regim de detenție.

Potrivit dispozițiilor noului Cod penal, nu mai este prevăzut un text de lege care să permită judecătorului să dispună suspendarea pedepselor accesorii aplicate. Pedeapsa accesorie doar se aplică, nu se și execută în cazul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei, întrucât art. 65 alin. (3) are în vedere executarea efectivă a pedepsei închisorii.

Prin urmare, nu se pune nici problema ca pe durata termenului de supraveghere să se execute, în același timp, atât pedeapsa complementară, cât și pedeapsa accesorie. Aceasta se va executa doar Ia momentul la care pedeapsa principală devine executabilă prin anulare sau executare.

In mod corect si legal, instanța fondului trebuia să dispună aplicarea pedepselor accesorii fără a dispune suspendarea lor.

Neprocedând în aceste moduri, prima instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Cu referire la criticile inculpatului G. D. acestea sunt nefondate.

Relativ la criticile privind greșita condamnare pentru infracțiunea de denunțare calomnioasa(inducere in eroare a organelor judiciare) si pentru infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasa, pentru care a solicitat sa fie achitat;

Potrivit art.5 cod pr.penală în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

In procesul penal, probele nu au valoarea dinainte stabilită, organul de urmărire penala si instanța de judecata au îndatorirea să lămurească, pe bază de probe, cauza sub toate aspectele.

Prin urmare, se impune concluzia că mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătorești.

In lipsa unui temei legal care să reglementeze o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanța poate să considere, atunci când declarațiile acestora sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura, motivat, pe celelalte. Într-o asemenea situație, instanțele vor reține că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Susținerile inculpatului potrivit cărora acesta nu se face vinovat de săvârșirea celor doua fapte penale, supuse judecății, nu sunt întemeiate, instanța de fond, indicând corelativ care sunt probele pe care s-a întemeiat soluția de condamnare adoptata în cauză cu privire la cele doua infracțiuni.

Potrivit art. 268 al. (1) Cod penal:Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare sub aspectul laturii obiective, este reprezentat de învinuirea mincinoasă, neadevărată cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală de către o persoană determinată.

In speța de fata, asa cum a reținut si prima instanța, s-a demonstrat pe baza de probe ca inculpatul G. D., în data de 19.02.2013, a depus cu rea-credință la sediul Secției II Poliție o plângere penală împotriva numitului A. A., pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe și distrugere.

Aceasta fapta, in drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen.

In stabilirea acestei situații de fapt judecătorul fondului a avut in vedere: răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013, proces-verbal vizionare imagini . foto-criminalistică cu identificarea persoanei vătămate și a martorului din care reiese că nu a fost identificat niciun autoturism care să corespundă cu cel pe care îl utiliza inculpatul G. D. în intervalul 10.30-11.30, în porțiunea din parcarea auto situată în fața intrării în magazinul Billa, loc unde din declarațiile inculpatului G. D. rezultă că ar fi avut loc incidentul și ar fi staționat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

Potrivit art. 47 Cod penal: Instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 49 Cod penal: Coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Elementul material al acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective, constă acțiunea de a determina o altă persoană să facă afirmații mincinoase în cuprinsul declarației de martor cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora martorul a fost întrebat.

S-a dovedit dincolo de orice îndoiala rezonabila ca, inculpatul G. D., l-a determinat cu rea-credință pe martorul V. M. să declare mincinos în fața organelor de urmărire penală cu ocazia audierii sale ca martor în data de 13.05.2014.

Aceasta fapta in drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 38 C.pen.

Judecătorul fondului a arătat in motivarea sentinței atacate cu referire la aceasta infracțiune ca, a reținut declarația dată de inculpatul V. M. în ședința publică din data de 23.09.2014, din care reiese relația de colegialitate cu inculpatul G. D., dar și numeroasele aspecte comune din declarațiile celor doi inculpați cu privire la presupusele actele de violență și distrugere, care conduc la existența unei înțelegeri în vederea inducerii în eroare a organelor judiciare, aspecte care au fost contrazise de ansamblul materialului probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, și în special de răspunsul IMAGETRAK din data de 13.03.2013, procesul-verbal vizionare imagini . declarația martorei A. M. .

In concluzie, instanța de apel constata ca, probele administrate de prima instanța au fost apreciate si evaluate la justa lor valoare si, nu exista nici o discordanta intre probele administrate si aspectele retinute in motivarea sentintei apelate cu privire la condamnarea inculpatului Gasper danut pentru cele doua infratiuni pentru acre a soliicta achitarea.

Prezumtia de nevinovatie de care se bucura inculpatul-apelant a fost răsturnata pe baza probelor administrate în cauză, de prima instanța si amintite mai sus.

Cu referire la critica inculpatului G. D. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzuta in art.233 din NCP cu aplicarea art.5 alin.l CP in infracțiunea de lovire prev. de art. 193 alin.l din NCP;

Practic, inculpatul susține ca el doar a lovit persoana vătămată, însă nu i-a luat bici un ban sau alte bunuri si pe acest argument solicita schimbarea de încadrare juridica.

Se poate observa ca in privința acestei fapte de furt prima instanta a arata ca aceasta reiese din declarația martorei A. M. și din procesul-verbal de recunoaștere după fotografii de către martora A. M., a inculpatului G. D. din care rezulta ca, pe fondul unei neînțelegeri cu privire la contravaloarea prea mare a cursei, solicitate de către șofer, la coborâre, inculpatul G. D., conducătorul autoturismului, l-a lovit pe soțul său, persoana vătămată A. A., cu pumnul în zona gurii și l-a deposedat prin smulgere de o bancnotă de 100 lei, pe care persoana vătămată o avea în mână.

Aceste probe confirma ca inculpatul a comis atât comiterea faptei de furt, cât și actele de violență și sustragere prin smulgere a unei sume de bani.

Nu poate fi primita critica inculpatului precum ca el doar a lovit persoana vătămată fără a sustrage nimic de la ea. Si cu privire la aceasta fapta de tâlhărie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnata de probele dosarului si de argumentația logica relevata de judecătorul fondului cu ocazia motivarii sentinței apelate.

Neprimind aceasta critică, nu mai poate fi vorba despre o eventuala aplicare a disp. art. 80 cod penala asa cum a solicitat inculpatul G. D..

Cu referire la criticile inculpatului V. M. acestea sunt nefondate.

Relativ la critica privind greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasa, aceasta nu poate fi primita.

Amintim ca, potrivit art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ceea ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

Din actele si lucariile dosarului rezulta fără putință de tagadă că, la data de 21.05.2013, cand s-a procedat la audierea inculpatului V. M. in calitate de martor, propus cu rea-credință de către inculpatul G. D., acesta a declarat că în data de 18.02.2013, în intervalul orar 10.00-11.00, se afla cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .-vis de . Billa, așteptând clienți. La un moment dat, ar fi observat agitație în colțul din stânga al complexului comercial Billa și că s-ar fi adunat mai multe persoane, după care, din acea direcție, printre mașinile parcate în squar-ul destinat acestora, l-a văzut venind spre el pe inculpatul G. D., un fost coleg de-al său, care era agitat și ținea o mână în dreptul ochiului. Acesta i-a spus că două persoane ,,i-ar fi tras țeapă”. V. M. a mai declarat că l-ar fi urmat pe inculpatul G. D. spre mașina acestuia, iar când au ajuns la o distanță de 8-10 metri de aceasta, ar fi văzut două persoane care ar fi fugit imediat spre colțul din partea stânga a magazinului Billa.

Inculpatul a declarat mincinos, asa cum rezulta din probele administrate în faza de urmărire penala si in faza de judecata si amintite mai sus cu ocazia referirilor la infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasa comisa de inculpatul G. D., care l-a instigat tocmai pe inculpatul V. M..

Prin urmare, si prezumția de nevinovăție de care se bucura acest inculpat-apelant a fost răsturnata pe baza probelor administrate în cauză, de prima instanța si amintite mai sus.

Critica referitoare la aplicarea legii mai favorabila nu este întemeiata.

Fără a mai indica prevederile din vechiul si noul cod penal, cu limitele de pedeapsa arătate in cele doua reglementari, Curtea își însușește pe deplin argumentarea judecătorului de la fond, conforma căreia, in privința modului de reglementare între cele două prevederi nu există diferențe de substanță, ci doar legate de formulare. Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, s-a reținut că nu există diferențe nici sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere penală.

In stabilirea legii mai favorabile, trebuie avut în vedere și regimul sancționator. Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 260 alin. 1 C.pen. 1968 sunt închisoarea de la 1 la 5 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Chiar daca legea nouă prevede atât pedepse mai mici, cât și sancțiunea alternativă a amenzii, aceste aspecte nu sunt decisive în determinarea legii mai favorabile, întrucât instanța trebuie să stabilească care este sancțiunea ce se impune în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, analiza în mod concret fiind efectuată cu ocazia individualizării sancțiunii aplicate.

Având in vedere pericolul social concret al infracțiunii comisă de inculpatul V. M., se observa ca atunci când a intrat in procesul de individualizarea pedepsei nu s-a orientat nici către limita inferioara de 6 luni închisoare prevăzuta de noul Cod penala si nici la amenda prevăzuta de acelasI cod penal nou.

A si motivat judecătorul fondului că pedeapsa amenzii penale, prevăzută de noul Cod penal, nu este o sancțiune penală corespunzătoare gravității faptei săvârșite de inculpat, pentru corijarea acestui, precum și pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni fiind oportună aplicarea pedepsei închisorii.

In atare situație, prima instanță a reținut corect care a fost legea penala mai favorabilă în cazul acestui inculpat apelant.

În lumina acestor considerente, având în vedere disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p.,se va admite apelul procurorului sentința apelata urmând sa fie desființata, în parte în latura penală.

In rejudecare, se va pronunța o decizie, prin care:

Se va Înlătura din sentința penală apelată dispoziția referitoare la suspendarea pedepsei accesorii ce i-a fost aplicată inculpatului G.D. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 93 alin. (2) Cod penal, va impune inculpatului G.D. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Iași sau organizat în colaborare cu alte instituții din comunitate.

Se va înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile referitoare la aplicarea în cazul inculpatului G.D. a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b și k Cod penal pentru o perioadă de 4 ani, precum și a pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi.

Va aplica inculpatului G.D., alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie, după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de ”tâlhărie” prev. și ped. de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 3 (trei) ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal;

- pentru săvârșirea infracțiunii de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. și ped. de art. 268 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 2 (doi) ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal;

- pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 47 Cod penal raportat la art. 273 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 1 (un) an și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, alături de pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, va aplica inculpatului G.D. și pedeapsa complementara cea mai grea constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 3 (trei) ani, pedeapsă ce va fi executata conform art. 68 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) Cod penal, va aplica inculpatului G.D. și pedeapsa accesorie rezultată constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 421 pct 1 lit b noul Cod procedură penală, apelurile inculpaților apelanți urmează să fie respinse ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, inculpații apelanți vor fi obligați să plătească statului cheltuielile judiciare avansate cu ocazia judecării apelurilor.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de procuror vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații G. D. (fiul lui L. și O., născut la data de 26.02.1961 în mun. Iași, domiciliat în ., CNP_) și V. M. (fiul lui M. și G., născut la data de 24.03.1964 în mun. Iași, domiciliat în mun. Iași, ., ., ., jud. Iași, cu locuința efectivă în mun. Iași, ., ., ., jud. Iași, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 3437/NCPP din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. _ .

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 3437/NCPP din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. _ , sentință pe care o desființează, în parte, în latura penală.

Rejudecând cauza:

Înlătură din sentința penală apelată dispoziția referitoare la suspendarea pedepsei accesorii ce i-a fost aplicată inculpatului G. D. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 93 alin. (2) Cod penal, impune inculpatului G. D. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Iași sau organizat în colaborare cu alte instituții din comunitate.

Înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile referitoare la aplicarea în cazul inculpatului G. D. a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b și k Cod penal pentru o perioadă de 4 ani, precum și a pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi.

Aplică inculpatuluiG. D.(fiul lui L. și O., născut la data de 26.02.1961 în mun. Iași, domiciliat în ., jud. Iași, CNP_), alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie, după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de ”tâlhărie” prev. și ped. de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal,pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 3 (trei) ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal;

- pentru săvârșirea infracțiunii de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. și ped. de art. 268 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 2 (doi) ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal;

- pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 47 Cod penal raportat la art. 273 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 1 (un) an și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal;

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, alături de pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplică inculpatului G. D. și pedeapsa complementara cea mai grea constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, pentru o durata de 3 (trei) ani, pedeapsă ce va fi executata conform art. 68 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) Cod penal, aplică inculpatului G. D. și pedeapsa accesorie rezultată constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și k Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația nr._/18.03.2015 emisă de Baroul Iași) va fi avansata Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe inculpatul apelant V. M., să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentului apel, din care suma de 300 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe inculpatul G. D., să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării apelului formulat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015.

Președinte,Judecător,

D. A. A. C.-C.

Grefier,

C. L.

Redactat / Tehnoredactat A.D.

6 ex. 02.06.2015

Judecătoria Iași: C. F.

← Traficul de persoane (art.210 NCP). Sentința nr. 430/2015....		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 47/2015.... →

Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel IAŞI