Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Hotărâre din 06-05-2015, Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 350/89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 368/2015

Ședința publică de la 06 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. O. M.

Judecător I. E. C.

Grefier E. A.

Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de inculpatul V. B. M. împotriva sentinței penale nr. 484 din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 7 aprilie 2015, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror M. C. din cadrul D.I.I.C.O.T. S. Teritorial Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 22 aprilie 2015 când, față de lipsa justificată din instanță a unui membru al completului de judecată a amânat pronunțarea pentru azi, 6 mai 2015.

INSTANȚA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 484 din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:

„În temeiul prevederilor art. 386 Cod procedură penală respinge cererile formulate de inculpatul V. B. M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 emis la data de 27.01.2014 de către Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial V. din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de trafic de minori prev. de 211 al.1 și 2) Noul Cod penal, cu aplic. art. 5) Noul Cod penal ,precum și din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 220 al.1 Noul Cod penal, cu aplic. art. 5) Noul Cod penal.

În baza art. 386 Cod de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului V. B. M., prin rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 emis la data de 27.01.2014 de către Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial V. și, în consecință, dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de trafic de minori prev. de art.13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal (având în vedere caracterul mai favorabil al circumstanțelor atenuante potrivit Codului penal din 1969).

Condamnă pe inculpatul V. B. M.,fiul lui I. și F. - L., ns. la data de 31.03.1990 în mun. Bârlad, jud. V., CNP_, domiciliat în Bârlad, ..22, jud. V.,cetățean roman, fără antecedente penale, necăsătorit, absolvent de studii liceale, șofer, la pedeapsa de 2(doi) ani și 6(șase)luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic. art. 74al.2) Cod penal coroborat cu art. 76 al.1 lit. b) Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal

În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 indice 1 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în condițiile art. 86 indice 2 Cod penal, care se socotește, conform art. 86 indice 2 alin. 2 Cod penal raportat la art. 82 alin. 3 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 86 indice 3 alin. 1 Cod penal din 1969, inculpatul V. B. M. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Datele prevăzute la literele b), c) și d), se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

Atrage atenția inculpatului V. B. M. asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiilor stabilite de instanță, asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare stabilit și asupra dispozițiilor art. 84 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul V. B. M., în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Noul Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S. A. M., însușită de către reprezentanții legali S. G. și S. L. G., și obligă pe inculpatul V. B. M. la plata către această parte civilă a sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale către această parte civilă.

Respinge restul pretențiilor civile formulate de către partea civilă civilă S. A. M., însușită de către reprezentanții legali S. G. și S. L. G..

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală,obligă pe inculpatul V. B. M. la plata către stat a sumei de 2105 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către acesta.

Suma totală de 300 lei, reprezentând 50% din onorariul apărătorului desemna din oficiu pentru inculpatul V. B. M. în cursul judecății(delegația nr. 94 din 5.02.2014), precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă S. A. M.(delegația nr. 93/5.02.2014) în cursul judecății se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi, 28 noiembrie 2014.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„Pe rolul Tribunalului V. la data de 31.01.2014 sub nr._, a fost înregistrat rechizitoriul D. - Biroul Teritorial V. nr. 55/D/P/2013 din 27 ianuarie 2014, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V. B. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1,2 din Legea nr. 678/2001.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut în sarcina inculpatului V. B. M. faptul că, în perioada mai - iunie 2013, prin forme de șantaj a determinat-o pe victima S. A. M., în vârstă de 15 ani să practice prostituția în folosul său.

Prin încheierea din data de 26.02.2014, în temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 s-a dispus trimiterea cauzei judecătorului de cameră preliminară.

Prin înscrisul depus la data de 24.03.2014, partea vătămată minoră S. A. M., prin reprezentanții legali S. G. și S. L. G., s-a constituit parte civilă cu suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale.

Prin încheierea din data de 10.04.2014, în baza art. 346 alin. 2) Cod de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 din 27 ianuarie 2014 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Informatică și Terorism-Biroul Teritorial V. privind pe inculpatul V. B. M., trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1,2 din Legea nr. 678/2001,a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul V. B. M..

La termenul de judecată din data de 21 mai 2014, a fost audiat inculpatul V. B. M., a fost audiată partea vătămată S. A. M. și, de asemenea, s-a dispus audierea martorilor din lucrări și s-a încuviințat inculpatului proba constând în audierea martorilor G. A., N. R. și Bujder A.-M. B..

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2014 au fost audiați martorii Bujder A. M. B., B. C., P. C. A., B. C. C. .

La termenul de judecată din data de 17.09.2014, a fost audiat martorul N. R. si s-a încuviințat inculpatului audierea martorului S. A., martor care a fost audiat la termenul de judecată din data de 12.11.2014.

Urmărirea penală s-a început față de inculpatul V. B. M., conform art. 228 alin. 1 Cod de procedură penală, prin rezoluția procurorului din data de 6.01.2014, ora 11,30, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13al1,2 din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că,in perioada mai-iunie 2013, folosind activitati de santaj, a recrutat-o si determinat-o pe minora S. A. M., in varsta de 15 ani, sa parctice prostitutia in folosul sau, obtinand in mod legal anumite sume de bani(fila 5 dosar de urmarire penala).

Analizând probele administrate, precum și actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul V. B. M. și minora S. A. M., inițial au avut o relație de prietenie ce a durat o perioadă scurtă de timp, și anume, două săptămâni, în luna august 2012.

În luna noiembrie al aceluiași an, partea vătămată minoră S. A. M. a început o nouă relație de prietenie cu un alt tânăr, martorul S. A. N., fapt ce l-a determinat pe V. B. M. să o amenințe cu darea în vileag a relației intime pe care au avut-o cei doi.

Sub presiunea șantajului partea vătămată a continuat să întrețină relații intime cu inculpatul V. B. M. până în primăvara anului 2013. În luna mai 2013, inculpatul V. B. M. i-a propus părții vătămate să întrețină relații intime cu diferiți bărbați pe care personal îi recruta motivând că are nevoie de bani.

Partea vătămată a relatat în cursul urmăririi penale ”… a început să-mi ceară bani … așa că acesta motivând că are nevoie de sume mari de bani … mi-a propus să întrețin relații sexuale cu diferite persoane pe care le va aduce el… amenințând că dacă nu voi fi de acord va afla toată lumea despre faptul că am întreținut relații sexuale cu el…”(f.7)

Datorită acțiunii de șantaj pe care inculpatul a exercitat-o asupra părții vătămate aceasta din urmă a acceptat propunerea și în perioada mai – iunie 2013 a întreținut relații intime cu diferiți bărbați, iar sumele de bani obținute din această activitate erau însușite de către V. B. M. Au fost identificați martorii B. C. C., B. C., P. C. A., S. A. N., care au relatat în timpul urmăririi penale, dar și al judecății că inculpatul V. B. M. a fost cel care le-a propus să întrețină relații intime cu o tânără contra unei sume de 100 și 150 lei. Martorii au identificat-o pe partea vătămată S. A. M. și au declarat că au întreținut relații intime cu aceasta la propunerea învinuitului.

Martorul B. C. C. a relatat „… am fost sunat într-o zi pe telefonul mobil de către numitul V. B. M. acesta mi-a spus că are o fată care practica prostituția pentru el … mi-a spus că prețul unei partide de sex cu fata respectivă mă costă 150 lei…”.(f.22 urmărire penal și fila 74 dosar instanță)) Martorul B. C. C. o cunoștea pe tânără întrucât locuia în același cartier și în timpul ultimei întâlniri, partea vătămată i-a povestit că a ajuns să practice prostituția în folosul inculpatuluiîntrucât era șantajată de către acesta.

Relatările martorului B. C. C. se coroborează cu declarațiile martorilor B. C. și P. C., care au relatat faptul că, la un moment dat, au întreținut relații sexuale cu partea vătămată la solicitarea inculpatului(filele 74-75 dosar de urmărire penală).

Inculpatul V. B. M. a obținut în urma acestei activități infracționale suma de 2000 lei.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art.103 alin 1 si 2 Cod procedură penală care stipulează că „probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză”

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Instanța de judecată a coroborat declarațiile părților vătămate S. A. M., declaratiile martorilor Bors C. C., B. C., P. C. A., S. A. N., procesul verbal de reconstituire(filele 15,16 dosar de urmarire penala), precum si celelalte inscrisuri depuse la dosarul cauzei.

În drept, fapta inculpatului V. B. M., care, in perioada mai-iunie 2013, a recrutat-o, transportat-o in diferite locuri unde partea vatamata a intretinut relatii sexuale cu diferite persoane, a primit- o pe persoana vatamata minora S. A. M. in imobilul apartinand familiei sale din mun Barlad, unde aceasta a intretinut relatii sexuale cu diferite persoane si a exploatat-o sexual pe partea vatamata S. A. M., dupa ce in prealabil o amenintase pe aceasta ca va face public faptul ca au întreținut relatii sexuale, intruneste elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prev.de art. 13, alin. 1, 2 din Legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic.art. 5 Noul Cod penal(având în vedere caracterul mai favorabil al circumstanțelor atenuante potrivit Codului penal din 1969).

Modalitățile de realizare a laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori, comisa de inculpatul V. B. M. au fost recrutarea victimei minore S. A. M. ,transportat-o in diferite locuri unde partea vatamata a intretinut relatii sexuale cu diferite persoane identificate majoritar de inculpat, cazarea partii vatamate minore in imobilul apartinand familiei sale din mun Barlad, unde aceasta a intretinut relatii sexuale cu diferite persoane identificate majoritar de catre inculpat, in vederea obtinerii de venituri ilicite de catre partea vatamata.

Mijloacele de realizare a modalităților normative prev. art. 13, alin. 1, 2 din Legea 678/2001, au fost probate: profitarea de faptul ca partea vatamata era minora, era usor de influentat, exerictarea de constrangeri morale prin amenintari cu darea in vileg a unor relatii intime avute de partea vatamata cu inculpatul.

Scopul special al faptei comise de inculpat a fost exploatarea sexuală a victimei minore și obținerea de venituri.

Chiar dacă pedeapsa prevăzuta de art. 211 alin. 1 si 2 ) Noul Cod penal, care incriminează în Noul Cod penal infracțiunea de trafic de minori este mai mica decât cea prevăzuta de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001, tribunalul reține faptul că vechea reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă întrucât, efectele circumstanței atenuante reținute în sarcina inculpatului, respectiv a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74al.2) Codul penal din 1969 sunt mai favorabile potrivit prevederilor art. 76 al.1 lit.b)Cod penal din 1969, care permit coborârea pedepselor sub minim, până la cel mai putin 1 an, spre deosebire de Noul Cod penal, care permite doar reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu 1/3, conform art. 76al.1 Noul Cod penal.

D. pentru care, in temeiul prevederilor art. 386 Cod procedură penală, va respinge cererea formulata de inculpatul V. B. M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 emis la data de 27.01.2014 de către Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial V. din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de trafic de minori prev. de 211al.1 și 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 5) Noul Cod penal,

În baza art. 386 Cod de procedură penală va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului V. B. M., prin rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 emis la data de 27.01.2014 de către Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial V. și, în consecință, va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de trafic de minori prev. de art.13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic.art. 5 Noul Cod penal (având în vedere caracterul mai favorabil al circumstanțelor atenuante potrivit Codului penal din 1969).

In ceea ce privește cererea formulata de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 emis la data de 27.01.2014 de către Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial V. din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de act sexual cu un minor prev de art. 220 al.1 Noul Cod penal, cu aplic.art. 5) Noul Cod penal, tribunalul arata faptul ca aceasta este neîntemeiată deoarece acțiunile inculpatului, așa cum rezultă acestea din probele administrate nu se circumscriu laturii obiective a acestei infracțiuni.

D. pentru care, in temeiul prevederilor art. 386 Cod procedură penală, va respinge cererea formulata de inculpatul V. B. M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 55/D/P/2013 emis la data de 27.01.2014 de către Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial V. din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de act sexual cu un minor prev de art. 220 al.1 Noul Cod penal, cu aplic.art. 5) Noul Cod penal.

Reținând vinovăția inculpatului V. B. M. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic.art. 5 Noul Cod penal(având în vedere caracterul mai favorabil al circumstanțelor atenuante potrivit Codului penal din 1969) Tribunalul îi va condamna la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.

Tribunalul va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciare prev. de art. 74 alin. 2) Cod penal, având în vedere vârsta tânără a inculpatului, cu consecința coborârii doar cu privire la această infracțiune a pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, pentru fapta comisă.

Față de considerentele anterior expuse, instanța apreciază așadar că scopul pedepsei, în egală măsură preventiv și educativ, poate fi atins prin aplicarea față de inculpatul V. B. M. a pedepsei de 2(doi) ani și 6(șase)luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic.art. 74al.2) Cod penal coroborat cu art. 76 al.1 lit.b)Cod penal din 1969, cu aplic.art. 5 Noul Cod penal.

Față de reținerea circumstanțelor atenuante în privința inculpatului în prezenta cauză și raportat la dispozițiile art. 76) Cod penal, instanța nu va aplica inculpatului nicio pedeapsă complementară.

În baza art. 71 Cod penal din 1969,va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.

Tribunalul consideră că scopul pedepsei față de inculpatul V. B. madalin poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Instanța constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 86 indice 1 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este de 2(doi) ani si 6(sase) luni închisoare; inculpatul nu au antecedente penale )

Condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și suspendarea executării acesteia sub supraveghere reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat, în măsură să conducă la reeducarea acestui, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce incriminează infracțiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală și să își conformeze conduita exigențelor legii penale.

În baza art. 86 indice 1 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în condițiile art. 86 indice 2 Cod penal, care se socotește, conform art. 86 indice 2 alin. 2 Cod penal raportat la art. 82 alin. 3 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 86 indice 3 alin. 1 Cod penal din 1969, inculpatul V. B. M. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acest serviciu;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Datele prevăzute la literele b), c) și d), se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiilor stabilite de instanță, asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare stabilit și asupra dispozițiilor art. 84 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, va dispune ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. D. și B. A., în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul sa fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul constată că partea vătămată minoră S. A. M., prin reprezentanții legali S. G. și S. L. G., s-a constituit parte civilă cu suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale, pentru suferințele morale cauzate de pe durata exploatării sexuale.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.5 cod procedură penală, repararea prejudiciului material sau moral se face potrivit legislației civile .

Rezultă deci, că temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 1349 și urm. Cod civil, care prevede că „orice faptă a omului,care cauzează altuia un prejudiciu,obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat,a-l repara.

Cerințele legii impun a persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși conținutul art. 1349 și urm. Cod civil, care folosește termen general de “ prejudiciu” fără a distinge în raport cu caracterul material sau morale al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale, cauzate prin orice fapte ilicite, deci implicit și a celor cu caracter penal.

În privința stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale,este necesară o analiză in concreto și subiectivă a existenței și întinderii prejudiciului,precum și corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferințelor îndurate de victimă.

Atingerea de orice fel adusă integrității fizice sau sănătății unei persoane,atingerea dreptului la integritatea fizică - ca drept nepatrimonial,are ca rezultat producerea unui prejudiciu nepatrimonial,constând în suferințele fizice încercate prin săvârșirea faptului culpabil,tratamentul medical aplicat,perioadele de spitalizare la care a fost supusă partea vătămată,suferințele psihice pe care aceasta le-a încercat ca urmare a modificării cursului firesc al vieții pe care o ducea anterior.

Astfel, sub aspectul daunelor morale, ținând cont de Recomandarea Consiliului Europei din 1959 de la Londra care sublinia între altele că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut și în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei, instanța va avea în vedere că au existat și prejudicii morale decurgând din abuzul fizic, sexual și emoțional la care a fost supusă persoana vătămată.

Instanța reține faptul că prin fapta de trafic de minori comise de inculpat în dauna părților civile S. A. M., acesta a cauzat părții civile un prejudiciu moral constând în suferințe psihice suferite de către aceasta ca urmare a traficării lor, prejudiciu moral pentru care aceștia sunt răspunzători în temeiul prevederilor art. 1349 si urm. Cod civil, suma de 15.000 lei, fiind justificat a fi acordata acestei parti civile cu titlu de daune morale.

D. pentru care, in baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Noul Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S. A. M., însușită de către reprezentanții legali S. G. și S. L. G., și va obliga pe inculpatul V. B. M. la plata către această parte civilă a sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale către această parte civilă.

Va respinge restul pretențiilor civile formulate de către partea civilă civilă S. A. M., însușită de către reprezentanții legali S. G. și S. L. G..

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpatul V. B. M. la plata către stat a sumei de 2105 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către acesta .

Suma totală de 300 lei, reprezentând 50% din onorariul apărătorului desemna din oficiu pentru inculpatul V. B. M. în cursul judecății(delegația nr. 94 din 5.02.2014), precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă S. A. M.(delegația nr. 93/5.02.2014) în cursul judecății se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.”

Hotărârea primei instanțe a fost apelată în termen legal de inculpatul V. B. M., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul apelant arată în motivele de apel expuse, pe larg, atât în scris cât și oral, cu ocazia dezbaterilor și consemnate întocmai în încheierea de ședință de la acel termen, că vizează în principal modalitatea în care au fost reținute circumstanțele în care a fost comisă fapta și circumstanțele personale ale inculpatului și de asemenea vizează latura civilă a cauzei, modalitatea în care au fost acordate despăgubirile solicitate de partea civilă. Solicită, ca în urma analizării în concret a circumstanțelor și a probatoriului care a fost administrat, cu referire la declarațiile martorilor P. C. A. și B. C. care confirmă că banii au fost înmânați direct părții vătămate iar ulterior au mai întreținut relații sexuale cu partea vătămată, contra cost, în alte locații și în alte împrejurări. Nu a fost nici o implicare a inculpatului în aceste întâlniri și relații ulterioare pe care partea vătămată le-a avut cu cei doi martori.

Solicită să se aibă în vedere toate aceste aspecte iar în ceea ce privește latura civilă, consideră și, au arătat că practica judiciară este în mod concret constantă, că și simpla condamnare a inculpatului prin aplicarea unei pedepse reprezintă o reparație morală pentru o eventuală daună morală pe care ar suferi-o în urma săvârșirii unei infracțiuni motiv pentru care solicită să se aibă în vedere aceste aspecte și să se reformeze și în latură civilă sentința instanței de fond.

De asemenea, apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este disproporționată în raport de elementele de circumstanțiere ale cauzei, justificându-se, prin prisma persoanei inculpatului și a circumstanțelor pozitive ce o caracterizează, reducerea cuantumului de pedeapsă aplicat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 cod proc. pen., Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție în forma cerută de lege.

Instanța de apel retine privitor la situația de fapt că inculpatul V. B. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul D. - Biroul Teritorial V. nr. 55/D/P/2013 din 27 ianuarie 2014, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1 și 2 din Legea nr. 678/2001.

În esență, instanța de fond a reținut, în mod concordant, că activitatea infracțională a inculpatului V. B. M., astfel cum a fost expusă mai sus, se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de „trafic de minori”, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane pentru care inculpatul a fost trimis in judecata.

Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală din 1968, respectiv art. 103 cod proc. pen., având în vedere că desfășurarea procesului penal în primele două faze procesuale s-a circumscris celor două norme procesual penale, referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar și evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului apelant, activitatea infracțională desfășurată de către acesta întrunind atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță.

Astfel, martorul B. C. C. a relatat în depozițiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe, că „… am fost sunat într-o zi pe telefonul mobil de către numitul V. B. M. acesta mi-a spus că are o fată care practica prostituția pentru el … mi-a spus că prețul unei partide de sex cu fata respectivă mă costă 150 lei…”.(f. 22 urmărire penal și fila 74 dosar instanță). Martorul B. C. C. o cunoștea pe tânără întrucât locuia în același cartier și în timpul ultimei întâlniri, partea vătămată i-a povestit că a ajuns să practice prostituția în folosul inculpatului întrucât era șantajată de către acesta.

Relatările martorului B. C. C. se coroborează cu declarațiile martorilor B. C. (fila 74 dosar fond), S. A. N. (fila 111 dosar fond) și P. C. A. (fila 75 dosar fond), care au relatat faptul că, la un moment dat, au întreținut relații sexuale cu partea vătămată la solicitarea inculpatului (filele 74-75 dosar de urmărire penală), precizând, de asemenea, că aveau cunoștință, fie de la inculpat în mod direct, fie de la partea vătămată, că aceasta practică prostituția în folosul inculpatului.

Dispozițiile art. 103 Cod proc. penala, impun instanței a face o analiză subiectivă și obiectivă a tuturor mijloacelor de probă administrate și să argumenteze soluția pronunțată pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută, coordonate subsumate prin hotărârea pronunțată de instanța fondului.

Potrivit dispozițiilor menționate, care reglementează probele si aprecierea lor, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o si la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penala sau de instanța de judecata in urma examinării tuturor probelor administrate, in scopul aflării adevărului.

Curtea constată că probatoriul administrat in cauza este in măsura și îndestulător pentru a răsturna prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului, acesta făcându-se vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor, atât sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, cat si sub aspectul laturii subiective, intenția fiind directă, în sensul ca inculpatul a realizat pe deplin și în mod conștient consecințele faptelor și a urmărit producerea acestora.

Pentru a avea valoare probanta declarația martorului trebuie sa se coroboreze cu celelalte probe ale dosarului, iar in speța probele administrate ți expuse mai sus se coroborează într-un ansamblu probator extrem de concludent, fiind concordante, aspecte ce conduc la conferirea valorii probante și, în final, la înlăturarea prezumției de nevinovăție a inculpatului.

Instanța de fond în baza unui examen complet și convingător al amplului ansamblul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor legale atât în ce privește administrarea și aprecierea probelor cât și în privința garanțiilor procesuale ale părților, a stabilit corect situația de fapt imputată inculpatului prin actul de sesizare.

Desfășurând cercetarea judecătorească cu respectarea dispozițiilor procedurale, în sensul că a administrat în cauză toate probele necesare aflării adevărului, prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de prima instanță, pe baza probatoriului administrat, fiind dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.

Adevărul ce trebuie aflat într-o cauză are un caracter obiectiv, anume concordanța dintre faptele petrecute în realitate și faptele reținute prin hotărâre judecătorească.

Cunoașterea faptelor și împrejurărilor cauzei se obține prin probele administrate în cursul procesului penal. Însă, în acest sens, instanța de judecată nu este obligată să administreze probele și mijloacele de probă prevăzute de lege, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă, pe cel mai potrivit pentru împrejurarea pe care o are de dovedit. Realizarea scopului procesului penal impune autorităților judiciare cunoașterea completă și exactă a faptelor cauzei și a identității făptuitorului.

Astfel, instanța va administra doar acele probe pe care le consideră concludente și utile cauzei. A respinge o probă solicitată de inculpat, considerată de către instanță ca nefiind utilă cauzei raportat la ansamblul probator administrat deja, nu înseamnă încălcarea prezumției de nevinovăție și nici a dreptului la apărare. Și aceasta, întrucât prezumția de nevinovăție, în legătură cu regimul probator, trebuie înțeleasă ca o regulă de reglementare a sarcinii probațiunii care, așa cum se știe, revine organelor judiciare.

În vederea aflării adevărului, instanța a administrat toate probele utile, concludente și necesare care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În baza propriei evaluări a materialului probator administrat în cauză, instanța de apel apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, fapta fiind comisă cu forma de vinovăție cerută de textul de incriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa.

Prezumția de nevinovăție este înscrisă ca principiu fundamental in art. 66 cod procedura penala din 1968, cât și în dispozițiile actuale art. 99 alin. 2 cod proc. pen. (învinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovăția sa), constituind, totodată, unul din drepturile fundamentale garantate prin Convenția Drepturilor Omului. In cazul când exista probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. Acest principiu, al prezumției de nevinovăție, guvernează întregul proces penal, putând fi răsturnat numai prin administrarea de probe legale, pertinente, concludente si utile.

Astfel, potrivit art. 63 alin 2 cod proc. pen. din 1968, sub imperiul căruia au fost administrate și evaluate probele, dar și art. 103 cod proc. pen., sub imperiul căruia a fost soluționata cauza în prima instanța, probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanța, astfel cum s-a arătat anterior, a motivat convingător si in detaliu, situația de fapt și vinovăția inculpatului, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauza în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cat și în cursul judecații în prima instanța.

Este adevărat ca inculpatul beneficiază de ”prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat sa-și dovedească nevinovăția (art. 99 alin. 2 cod proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația sa administrez probe în dovedirea vinovăției acestuia ( art. 4, art. 99 cod proc. pen.), obligații care, în cauza, au fost îndeplinite corespunzător și cu suficiență. Este deopotrivă adevărat ca, potrivit acelorași dispoziții, inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii, ”a proba lipsa lor de temeinicie” este un drept procesual care nu se rezuma la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe, la negarea evaluării corecte a probelor de către instanța. În măsura în care inculpatul nu reușește sa probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnata având caracter relativ, iar nu absolut. Dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori o criticare a probelor de vinovăție, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii, potrivit declarației inculpatului de la fila 69 doar fond, în care acesta nu recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 97 și următoarele C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează cu prisosință că inculpatul nu a fost în măsură să probeze lipsa de temeinicie a probelor administrate în acuzare, astfel că negarea evidenței acestora nu este suficientă pentru a nu fi răsturnată prezumția de nevinovăție de evidența probelor administrate.

Pentru a satisface exigențele dispozițiilor art. 97 alin. 2 lit. a C. proc. pen., faptele și împrejurările învederate de inculpat în declarațiile sale trebuie să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptelor sale, necoroborându-se cu celelalte probe administrate.

Dând sens și dispozițiilor art. 5 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Curtea reevaluând unitar probatoriul administrat în cele două faze procesuale, constatând concordanța acestora cu situația de fapt reținută, urmează să-și însușească pe deplin analiza efectuată în considerente de instanța fondului. Toate motivele invocate în apelul formulat au fost invocate și în fața instanței de fond, fiind înlăturate în mod convingător și temeinic argumentat de către aceasta.

Așa fiind, în mod justificat, instanța de fond a constat concordanța probelor administrate în cauză cu privire la situația de fapt reținută.

Curtea reține la rândul său că probele administrate în cauză au răsturnat prezumția de nevinovăție a inculpatului, că faptele există și au fost comise de inculpatul apelant cu vinovăție, astfel că apelul inculpatului este nefondat sub acest aspect.

Curtea, în baza propriului examen al probatoriului administrat, astfel cum a fost expus mai sus, constată că în procesul de apreciere a probatoriului, ce presupune interpretarea acestuia în baza raționamentelor logice, atât asupra chestiunilor de fapt cât și a celor de drept, instanța de fond a reținut corect atât împrejurările faptice concrete, cât și vinovăția inculpatului apelant în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a format convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispozițiile art. 403 Cod procedură penală, care prevăd mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel, instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și nemijlocit în fața instanței și care au confirmat pe deplin situația de fapt reținută în actul de inculpare.

Instanța s-a conformat dispozițiilor menționate și în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, făcând o expunere exhaustivă a acestora, procedând la identificarea acestora în expunere, ba mai mult redând aspectele esențiale rezultate din probele administrate, pe care și-a fundamentat soluția, tocmai pentru a întări și evidenția argumentele care au condus-o la soluția pronunțată.

Curtea reține că mijlocele de probă enumerate mai sus, prin conținutul lor informativ, fac dovada certă, precisă și decisivă a existenței infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și a vinovăției inculpatului față de aceasta, motiv pentru care criticile expuse în apel relative la insuficiența/inexistența probelor în acuzare administrate în cauza de față nu pot fi primite.

Cerința din art.6 pct.1 al Convenției, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înțeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces. În cuprinsul articolului 6 din Convenție, există câteva „principii de echitate” subordonate acestui articol, dar care nu sunt enunțate expres.

Cel mai important dintre acestea este socotit cel al „egalității armelor”, care consacră ideea potrivit căreia fiecare parte din proces trebuie să aibă șanse egale de a-și prezenta cauza și că nimeni nu trebuie să beneficieze de un avantaj substanțial asupra adversarului său.

Dând prevalență acestor principii, instanța de fond a procedat la reaudierea tuturor martorilor audiați în cursul urmăririi penale, în condiții de oralitate și contradictorialitate, în vederea salvgardării principiului privind egalitatea de arme.

Situația factuală reținută de instanța de fond relevă vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, probele administrate în cauză înlăturând orice îndoială rezonabilă sub acest aspect, astfel că simpla negare a faptelor fără a face dovada acestei poziții de nerecunoaștere nu reprezintă decât o încercare a inculpatului de a-și diminua răspunderea penală sau chiar de a fi absolvit de orice penalitate.

Starea de fapt reținută de instanța de fond a fost corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. Prima instanță a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând legal și temeinic o soluție de condamnare a inculpatului pentru fapta reținută în actul de sesizare al instanței.

Cu privire la succesiunea de legi în timp,din perspectiva regimului de sancționare reglementat de cele două legi succesive, Noul Cod penal este mai favorabil. Însă, astfel cum în mod pertinent a reținut și prima instanță, aceste dispoziții sunt mai favorabile doar din această perspectivă a limitelor mai reduse de pedeapsă.

În schimb, cu privire atât la sfera de aplicabilitate, cât și la efectele circumstanței atenuante reținute în sarcina inculpatului, respectiv a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 al. 2 Codul penal din 1969 sunt mai favorabile potrivit prevederilor art. 76 al.1 lit. b)Cod penal din 1969, care permit coborârea pedepselor sub minim, până la cel mai puțin 1 an, spre deosebire de Noul Cod penal, care permite doar reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu 1/3, conform art. 76 al.1 Noul Cod penal. De asemenea, și din perspectiva modalității de exe4cutare a pedepsei pentru care a optat instanța fondului, se relevă dispozițiile vechiului cod penal ca fiind mai favorabile, noile dispoziții impunând obligații suplimentare pe durat termenului de încercare.

Așa fiind, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului apelant, Curtea reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut. Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 cod pen. din 1968, este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispozițiile părții generale ale codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operațiunilor de individualizare judiciară, astfel încât trebuie insistat deopotrivă și asupra celorlalte criterii, și anume gravitatea faptei săvârșite, persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracțiunilor de trafic de persoane nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură, caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia, evaluarea gravității faptei impunând și analiza vinovăției infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta comisă și urmările produse.

Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu poate fi disociat de pericolul social al faptelor ce formează obiectul acuzațiilor și nici privit individual, însă acesta nu poate fi disociat, în procesul cuantificării sancțiunii ce urmează a fi aplicată pentru fapta concretă dedusă judecății, de celelalte criterii de individualizare prevăzute de textul de lege..

Astfel, persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor, care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale față de fiecare inculpat, criteriu avut în vedere cu prisosință de prima instanță și în considerarea căruia, în mod exclusiv, a optat atât pentru diminuarea răspunderii penale a inculpatului mult sub limita minimă de încriminare, prin acordarea de largi circumstanțe atenuante, cât și pentru executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanțelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatului, care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale efective, caracterul repetat al acțiunilor.

Pericolul social ridicat al faptei săvârșite de inculpat rezultă din natura relațiilor ocrotite de legea penală, ce au fost încălcate prin comiterea faptei, relații ce vizează pe de o parte, dreptul persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în ceea ce privește viața sexuală, fără exercitarea vreunei constrângeri, precum și din datele privind persoana vătămată, cu un grad ridicat de vulnerabilitate, determinat de împrejurări conjugate: vârsta acesteia, posibilitățile materiale precare, carențele din educație, starea de sănătate, etc., circumstanțe de care inculpatul a profitat pe deplin pentru realizarea activității sale infracționale.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

În consecință, față de toate aceste împrejurări, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, instanța de fond a procedat la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, manifestând îndestulător de multă clemență față de inculpat, cuantumul aplicat fiind proporțional cu gradul de pericol concret al faptei reținute în sarcina inculpatului, și sancționând oportun periculozitatea manifestată de inculpat, astfel că nu se regăsesc circumstanțe care, reevaluate, să conducă la concluzia că s-ar impune reducerea sancțiunii aplicate.

Referitor la cuantumul daunelor morale instanța de control judiciar, va avea în vedere că acesta a fost just apreciat de prima instanță în raport de toate elementele cauzei, privitoare atât la acțiunile cărora a fost supusă partea vătămată prin acțiunile ilicite ale inculpatului, cât și cu privire la persoana părții vătămate, vârsta acesteia.

Este de jurisprudență faptul că cuantumul despăgubirilor morale nu poate să depășească prejudiciul efectiv suferit, acesta urmând a fi evaluat în concret în raport de împrejurările fiecărei cauze. S-a statuat în jurisprudență că daunele morale nu pot fi aceleași, că, în momentul evaluării daunelor, se iau în calcul două dimensiuni: cea statică și cea dinamică. Acestea se referă la prezența, severitatea și evoluția în timp a daunelor morale. De altfel, în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că daunele morale se disting de cele materiale prin faptul că nu se probează și se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. ÎCCJ a mai subliniat că evaluarea nu trebuie să fie una subiectivă și, prin acordarea despăgubirilor pentru daune morale, nu trebuie să se ajungă la o îmbogățire fără just temei(Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3966 din 11 octombrie 2012).

CEDO reamintește că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art.41 din Convenția Europeană conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, și prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).

De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).

Ca orice pretenție dedusă în justiție, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța lui, el nu se acordă ope legis. În cauză este evident că partea civilă a suferit un prejudiciu nepatrimonial, un prejudiciu afectiv constând din suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de apreciere, de libertate cu privire la propria persoană, de libertate de mișcare și de voință, inclusiv cu privire la viața sexuală. Pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicita. Cum în cauza dedusă judecății, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale au fost dovedite, in mod just prima instanța a apreciat ca întemeiata si dovedita cererea părții civile privind acordarea de daune morale.

Este adevărat că suferințele omenești nu pot fi evaluate în bani, dar s-au evidențiat suficiente criterii, în practică și în doctrină, în măsură să ofere posibilități de apreciere a cuantumului despăgubirilor stabilite și care să fie în măsură reparare prejudiciul de ordin afectiv suferit, sau cel puțin să amelioreze o atare suferință.

Repararea daunelor morale prin indemnizații bănești este eficientă deoarece, într-adevăr, sumele de bani acordate persoanei vătămate sunt capabile să-i ofere acesteia o satisfacție compensatorie de natură a-i ușura suferințele fizice sau psihice. Este eficientă repararea bănească și pentru că aceste mijloace bănești pot fi folosite pentru repararea oricărui tip de prejudiciu moral.

Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar față de argumentele prezentate mai sus instanța de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu sunt juste în raport de întinderea prejudiciului de afecțiune cauzat părții civile.

În consecință, se constată că în cauză instanța de fond a procedat la o evaluare corespunzătoare a cuantumului daunelor morale acordate, apreciat ca fiind în măsură să compenseze suferințele de ordin nepatrimonial încercate de partea civilă. Din analiza actelor și lucrărilor cauzei nu s-au identificat elementele care să contrazică concluzia la care a ajuns prima instanță și care să justifice diminuare daunelor morale astfel cum a solicitat inculpatul.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respinge,ca nefundat, apelul declarat de inculpatul V. B. M. împotriva sentinței penale nr. 484 din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, sentință pe care o va menține.

În temeiul art. 275 alin. 2 cod proc. pen. va obliga pe inculpatul V. B. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant V. B. M. împotriva sentinței penale nr. 484 din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, sentință pe care o menține.

Obligă pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 400 lei.Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.

Președinte, Judecător,

A. G. I. E. C.

O. M.

Grefier,

E. A.

Redactat/tehnoredactat C.I.E.

7 ex./8.05.2015

Tribunalul V.

Judecător – B. L. M.

← Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 365/2015....		Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 458/2015.... →

Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Hotărâre din 06-05-2015, Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Hotărâre din 06-05-2015, Curtea de Apel IAŞI