Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 365/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1118/244/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 365/2015
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.-C.
Judecător G. S.
Grefier C. L.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror S. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de partea vătămată M. V. împotriva sentinței penale nr. 56 din data de 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect - vătămarea corporală gravă (art. 182).
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în conformitate cu prevederile art. 391 al. 1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru pronunțare pentru data de 29 aprilie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 56 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr. _, în baza art.386 alin.l Cod procedură penală, cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului S. F. V., din infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969, în infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 194 alin. 1 lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului S. F. V., fiul lui G. și A., născut la data de 30.08.1990 în mun. B., cu domiciliul în ., jud. V., CNP_, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. ped. de art.194 alin. 1 lit.e) Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executarii pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal din 1969.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1969 care prevăd revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
S-a constata că S. de Ambulanță Județean V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.19 și 25 C.P.P. rap. la art.397 C.P.P., cu aplic. art.313 alin. 1 din L.95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. Județean de Urgențe „Prof. Dr. N. O." Iași și, în consecință inculpatul a fost obligat să achite părții civile suma de 7112,65 lei, c/v cheltuieli de spitalizare cu dobânda de referință practicată de B. N. R. până la achitarea prejudiciului, conform dispozițiile Legea nr. 356/2002.
În baza art.19 și 25 rap. la art. 397 Cod procedura penală cu aplic. art. 1357, 1381, 1382, 1385 Cod civil, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă M. V. și, în consecință, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 62 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor legale care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și efectuate de partea care nu se află în culpă procesuală, sens în care inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 3.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de către partea civilă (onorariu avocat).
Pentru a hotărî astfel, în considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
”Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși cu nr. 1890/P/2011 și înregistrat la această instanță la nr._ /14.06.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. F. V., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. ped. art. 182 alin. 2 V.C.P.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare al instanței că, la data de 22.06.2010, cu ajutorul unei bâte din lemn, inculpatul i-a aplicat părții vătămate M. V. mai multe lovituri, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea părții vătămate, declarația părții vătămate, procese-verbale de
confruntare, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, raport expertiză medico-legală, cizmele ridicate de la inculpat, în data de 23.06.2010, alte documente.
Potrivit Noului Cod Penal intrat in vigoare la data de 01.02.2014 încadrarea juridica a faptei pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, s-a modificat, in sensul că fapta de vătămare corporală gravă, prev. ped. art.182 alin. 2 V.C.P., întrunește acum condițiile prevăzute de disp. art.194 alin. 1 lit. e C.P.
Față de aceste considerente, în baza art.386 alin.1 C.P.P. rap. la art.5 C.P. instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului S. F. V., din infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. art.182 alin. 2 V.C.P., în infracțiunea de vătămare corporală, prev. ped. art. 194 alin. 1 lit. e C.P., cu aplic. art. 5 C. P.
Inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță și nu a formulat apărări scrise.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
Inculpatul S. F. V. deține o stână situată în extravilanul satului Tupilați, împreună cu numiții D. I. și D. C., frați cu numitul D. T..
Partea vătămată M. V. și numitul D. T. se cunoșteau de mai mult timp, fiind prieteni, iar în după amiaza zilei de 22.06.2010, în jurul orei 16.00 s-au deplasat amândoi cu căruța lui M. V., la stâna fraților D. și a inculpatului S. F. V.. Aici l-au găsit pe D. I. care mulgea oile, inculpatul fiind într-o colibă unde dormea.
Partea vătămată și D. T., după ce au stat un timp la stână, au plecat cu căruța în . niște brânză, iar după ce au vândut-o au consumat împreună băuturi alcoolice, au cumpărat bere, revenind apoi la stână. Aici, inculpatul și partea vătămată M. V. s-au hotărât să meargă și ei în . brânză, deplasându-se tot cu căruța părții vătămate, la care au înhămat calul inculpatului, ca urmare a înțelegerii convenite între cei doi.
După un timp, aproximativ o jumătate de oră, inculpatul și partea vătămată au revenit la stână afirmând că, nu au reușit să vândă cașul. Apoi inculpatul, partea vătămată și frații D. T. și D. I., au mâncat și au consumat băuturi alcoolice, primii trei ajungând la un moment dat într-o stare avansată de ebrietate. În legătură cu schimbul de cai efectuat anterior, pe fondul consumului de alcool, între partea vătămată M. V. și inculpat s-a iscat un conflict, iar în aceste împrejurări inculpatul l-a lovit mai întâi cu pumnii, apoi cu un par din lemn, în zona brațului, întrucât vătămatul a ridicat mâna pentru a se apăra, apoi în zona capului .
Deoarece inculpatul a luat din apropiere o foarfecă pentru tuns oile și afirma că-i scoate dinții vătămatului, a intervenit D. T.. Inculpatul l-a lovit cu palma peste față pe acesta și totodată l-a amenințat cu moartea.
Între timp, la stână și-a făcut apariția și cel de-al treilea frate D., numitul D. C., iar în timp ce partea vătămată stătea în șezut, inculpatul a continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele, la diferite intervale de timp, aspect perceput și de către martorul D. C..
La un moment dat inculpatul și-a întrerupt acțiunea agresivă, iar partea vătămată care sângera puternic în zona feței a fost întrebată de numitul D. T., dacă merge acasă în .. Întrucât vătămatul nu i-a răspuns, D. T. a plecat singur pe jos spre casă, având în mână o umbrelă, o geacă și un băț în care se sprijinea, iar în . lui *C.*, s-a întâlnit cu numiții MIHAL M., MIHAL C. și D. C. D., cărora le-a relatat despre conflictul de la stână, afirmând față de aceștia că l-ar fi bătut pe S. F. cu un băț, deoarece acesta sărise la el cu o forfecă de tuns oile.
La stână au rămas astfel, inculpatul, partea vătămată și frații D. I. și C.. După ce inculpatul a pus la loc calul la căruța părții vătămate, împreună cu D. I. l-au urcat în căruță și i-au dat drumul spre . minute a plecat pe jos în urma căruței și inculpatul, revenind la stână după circa un sfert de oră.
Din declarațiile ambilor martori D. I. și D. C. rezultă că, inculpatul era încălțat cu niște cizme din cauciuc de culoare verde și era murdar de sânge pe aceste cizme, iar înainte de a pleca în urma căruței, a luat bățul cu care îl lovise pe vătămat și i-a dat foc.
Ulterior, căruța în care se afla partea vătămată în stare de inconștiență, a fost găsită la . către primarul comunei, care l-a anunțat imediat pe numitul M. C. M. fratele părții vătămate, iar acesta a sesizat organele de poliție, transportând victima cu salvarea la spital și precizând că, fratele său a fost bătut de numitul S. F. V., întrucât așa cum menționează în propria declarație, cu câteva luni în urmă inculpatul îl amenințase atât pe el, cât și pe vătămat că *îi va aranja pe amândoi*.
În dimineața zilei de 23.06.2010, organele de poliție s-au deplasat la stâna inculpatului unde l-au găsit pe acesta dormind, la stână fiind prezent și D. I.. Fiind întrebat cu privire la cele întâmplate inculpatul a declarat că, nu știe nimic despre vreun conflict cu partea vătămată, iar el s-a aflat tot timpul în colibă, unde a dormit. De asemenea, organele de poliție au ridicat și cizmele de cauciuc ale inculpatului și fiind întrebat cu privire la proveniența urmelor de sânge, inculpatul a declarat că nu știe nimic, precizând că nu au fost sacrificate animale în ultimul timp, la stâna respectivă.
Cu ocazia audierii sale din data de 06.09.2010, inculpatul susține că nu poate oferi nici un amănunt, întrucât frații D. I. și T. au consumat băuturi împreună cu vătămatul M. V., la stâna sa, afară, însă el, tot timpul acesta, s-a aflat în colibă (bordei) unde a dormit.
Fiind reaudiat la data de 22.09.2010, inculpatul revine asupra acestor declarații, susținând că a fost prezent în timpul conflictului, iar cel care l-a lovit pe vătămat cu ajutorul unui băț, a fost numitul D. T.. Ulterior acestei audieri inculpatul a fugit, fiind plecat în străinătate, potrivit verificărilor efectuate de polițiști și nu i se cunoaște adresa de reședință, iar până în prezent nu a revenit în țară.
Fiind audiat la data de 31.07.2010, vătămatul M. V. a declarat că, în timp ce se afla la stână împreună cu inculpatul S. F. V. și numiții D. T. și D. I., consumând cu toții băuturi alcoolice, unul dintre cei trei l-a lovit cu un băț în cap, dar nu–și amintește cine și nu poate preciza care dintre ei, întrucât el și-a revenit abia la spital.
La data de 22.09.2010, partea vătămată revine asupra declarației și afirmă că, a fost lovit de către numitul D. T., iar D. V. i-ar fi povestit că l-a văzut în seara conflictului venind acasă pe D. T., iar acesta avea în mână un par din lemn rupt și murdar de sânge.
Aceeași atitudine o are partea vătămată și cu ocazia audierii sale de către procuror, în data de 03.05.2012, însă a precizat că în urma loviturilor primite el și-a pierdut cunoștința, nu mai știe ce s-a întâmplat, iar toate lucrurile acestea și le-a amintit treptat după ce a ieșit din spital, la aproximativ două luni.
Totodată partea vătămată a precizat că, inițial a declarat că nu știe cine l-a lovit, însă în data de 22.09.2010 când a mers la poliție pentru a fi audiat, s-a întâlnit cu inculpatul S. F. V., chemat și el la audieri, iar acesta i-a relatat cele întâmplate și i-a spus că cel care l-a lovit cu un par, a fost numitul D. T..
Fiind audiat la instanță, la data de 11.02.2014, vătămatul M. V. a declarat că, în timp ce se afla la stână împreună cu inculpatul S. F. V. și numiții D. T. și D. I., a fost lovit în zona capului de către numitul D. T., în mod repetat după care a căzut jos și nu mai ține minte nimic, trezindu-se apoi la spital.
Fiind audiat numitul D. T., acesta a avut o atitudine constantă pe parcursul desfășurării cercetărilor, relatând derularea evenimentelor așa cum a fost reținută în situația de fapt și precizând că, cel care, în seara zilei de 22.06.2010, la stâna fratelui său I., l-a agresat fizic pe vătămatul M. V., a fost inculpatul S. F. V..
Această variantă este susținută și de declarațiile martorilor D. I. și D. C., care la rândul lor au precizat că, singurul care l-a agresat pe vătămat a fost inculpatul, iar D. I. a afirmat că, inițial fiind întrebat de polițiști cu privire la cele întâmplate, a spus că nu știe nimic întrucât dormea în aceeași cameră cu inculpatul și s-a temut de acesta să nu-i facă ceva rău, cunoscându-l ca fiind o fire violentă.
De altfel, toți acești trei martori, D. T., D. I. și D. C., au fost supuși testului poligraf, stabilindu-se că, la întrebările esențiale cauzei, nu au manifestat un comportament simulat.
Au fost audiate și persoanele cu care numitul D. T. s-a întâlnit în seara respectivă când a revenit în ., numiții D. C. D., MIHAL M. și MIHAL C., iar din declarațiile lor rezultă că, acesta era în stare de ebrietate și le-a spus că l-a bătut pe numitul S. F. (sau *M.* F. așa cum a înțeles martorul MIHAL C.), pentru că sărise la el cu o foarfecă de tuns oi.
Martorii declară că, numitul D. T. avea în mână un băț, dar nu pot preciza dacă bățul avea sau nu urme de sânge și tot ei i-au relatat aceste aspecte numitului D. GINEL (V.). Fiind audiat la rândul său, numitul D. V. a precizat că, nu cunoaște nimic în legătură cu aceste aspecte, nu l-a văzut pe D. T. cu vreun băț în mână în seara respectivă, ci MIHAL M. i-a povestit acest lucru.
De asemenea a fost audiat și numitul C. I., cel care l-a găsit pe vătămat bătut în căruță la marginea satului, iar acesta declară că a însoțit organele de poliție la stâna inculpatului, unde acesta fiind identificat și întrebat ce știe, a susținut că nu cunoaște nimic.
De asemenea martorul precizează că, inculpatul a fost întrebat de polițiști și în legătură cu urmele de sânge de pe cizmele sale, afirmând inițial că aceste urme provin de la un cârlan pe care l-a tăiat în aceeași zi, pentru ca ulterior inculpatul să revină asupra acestui aspect și să precizeze că, nu au fost sacrificate animale la stână, (același lucru susținându-l și martorul D. I., asociatul inculpatului ) și nu își explică în nici un fel prezența urmelor de sânge de pe încălțările sale.
În cauză au fost efectuate confruntări între martorul D. T. pe de o parte și inculpat și partea vătămată, de cealaltă parte, precum și între MIHAL C. și D. T., D. C. D. și D. T. și MIHAL M. și D. T., fiecare parte menținându-și cu această ocazie, declarațiile anterioare.
Totodată, martorul C. S., fiind audiat a declarat că ulterior conflictului, numitul D. C. i-a povestit ce s-a întâmplat la stână în seara respectivă și i-a relatat că inculpatul S. F. V. l-a lovit cu un băț în zona capului și a corpului, pe vătămatul M. V..
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cel care se face vinovat de agresarea fizică a părții vătămate M. V., în seara zilei de 22.06.2010, este inculpatul S. F. V. și nici o probă nu susține varianta că, partea vătămată să fi fost lovită de o altă persoană.
Vinovăția inculpatului rezultă astfel din concluziile raportului de expertiză medico-legală, coroborate cu declarațiile martorilor oculari D. I., D. C. și D. T. (martori a căror sinceritate a fost verificată prin supunerea la testul poligraf), dar și cu atitudinea oscilantă, nesinceră a inculpatului care pe parcursul cercetărilor a încercat să inducă în eroare organele de poliție, indicând un presupus alt autor al faptei (acest aspect fiindu-i sugerat chiar părții vătămate ).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală existent la dosar, numitul M. V. a fost internat în perioada 23.06.-12.07.2010 în S. C. de Urgență, *Prof. Dr. N. O. *Iași și *a prezentat leziuni traumatice de tipul hematomului extradural temporo-parietal drept, fracturii liniare temporale drepte, higromei și hemoragiei subconjunctivale. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de obiecte contondente. Pot data din 22 iunie 2010. Necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viața susnumitului. Pentru aprecierea unor eventuale alte consecințe posttraumatice prev. de art. 182 CP, se recomandă examinarea susnumitului după aproximativ 6 luni de la traumatism*.
În drept, fapta inculpatului S. F. V., care în data de 22.06.2010, cu ajutorul unei bâte din lemn, i-a aplicat părții vătămate M. V. mai multe lovituri, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. ped. art.194 alin. 1 lit. e C. P.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța reține că inculpatul este în vârstă de 23 ani, nu este căsătorit, nu are ocupație și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pentru aceste motive, va condamna pe inculpatul S. F. V., la o pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. ped. art.194 alin.1 lit.e C. P., cu aplic. art.5 C.P., cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
Conform disp. art.81 V.C.P. “Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).”
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 2 ani închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate urmând ca, în baza art. în baza art.81 și 82 V.C.P. cu aplic. art.5 C.P., să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixând termen de încercare de 4 ani.
În baza art.359 V.C.P.P., instanța va atrage atenția inculpatului asupra disp. art.83 V.C.P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Cu adresa nr.2402/26.06.2013, S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN V. precizează că nu se constituie parte civilă în cauză.
Cu adresa nr. 6207/26.06.2013, S. C. de URGENȚĂ „PROF. DR. N.O.” IAȘI s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7112,65 lei reprezentând c/v cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată.
Așa fiind, instanța va constata că S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN V. nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 19 și 25 C.P.P. rap. la art. 397 C.P.P., cu aplic. art. 313 alin. 1 din L 95/2006, instanța va admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. JUDEȚEAN de URGENȚE „PROF. DR. N.O." IAȘI și, în consecință va obliga inculpatul să achite părții civile suma de 7112,65 lei, c/v cheltuieli de spitalizare cu dobânda de referință practicată de B.N.R. până la achitarea prejudiciului, conform disp. L 356/2002.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 20.000 lei, daune materiale și 20.000 lei, daune morale. În dovedirea acestor despăgubiri, partea civilă a solicitat proba cu înscrisuri și martorii M. A. și C. S..
Fiind audiată, martora M. A., soția părții civile, a declarat că, inițial, a cheltuit suma de 7000 lei, pentru achiziționarea medicamentelor necesare vindecării, plata operației, hrana specifică perioadei de spitalizare, efectuarea unei tomografii și transportul la unitățile medicale. Ulterior, partea civilă a efectuat o nouă tomografie, a cumpărat alte medicamente, pentru care a cheltuit suma de 2000 lei.
Martora C. S., sora părții civile, arată că a cheltuit personal suma de 10.000 lei, pentru achiziționarea medicamentelor necesare vindecării, achiziționarea materialelor igienico-sanitare și hrana, deplasări la unitățile medicale și la organele judiciare.
Instanța reține că partea civilă M. V. a fost internată în S. C. de Urgență, *Prof. Dr. N. O. * Iași timp de 19 zile și a suferit o intervenție chirurgicală, necesitând 35-40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor (22.06.2010).
Instanța constată că, în perioada spitalizării, partea civilă a beneficiat de hrană, medicamente, analize de laborator, examinare CT, toate aceste cheltuieli fiind suportate de către unitatea spitalicească.
De altfel, partea civilă nu a depus la dosar nici o chitanță cu privire la examenele CT, medicamente, hrană din perioada de spitalizare. Suma de 20.000 lei pe care a înțeles să o probeze doar cu martori, apare astfel ca dincolo de limita rezonabila a celor 19 zile de spitalizare și 35-40 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor.
Instanța reține întrunirea în speță a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357, 1381 și urm. din Codul civil, respectiv existența prejudiciului suferit de partea civilă, a faptei ilicite săvârșite de inculpat, a legăturii de cauzalitate între această faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei, vinovăție care îmbracă forma intenției directe.
Astfel, instanța apreciază că în cauză se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum de 62 lei, c/v taxe achitate la unitățile medicale.
Cheltuielile de transport cu autobuzul nu pot fi reținute de către instanță motivat de faptul că biletele de transport nu sunt datate și nu este menționată nici ruta. Bonul fiscal pentru suma de 87,97 lei este din data de 15.01.2014.
Sub aspectul daunelor morale, cuantumul acestora rămâne la libera apreciere a instanței de judecată, neexistând criterii matematice, precis determinate, astfel încât să poată constitui o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit de partea civilă.
Perioada de spitalizare a constituit și constituie, în mod firesc, o traumă psihică, cuvenindu-se acordarea unei juste reparații morale părții civile, pe care instanța o cifrează la suma de 10.000 lei, având în vedere caracterul compensatoriu al daunelor morale și faptul că daunele acordate, nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori în venituri nejustificate pentru victimele daunelor.
Pentru cele ce preced, în baza art.19 și 25 C.P.P. rap. la art.397 C.P.P. cu aplic. art.1357, 1381, 1382, 1385 C.civ. instanța va admite, în parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă M. V. și, în consecință, va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 62 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.
In baza art.272 și art.274 C.P.P., va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei, desemnat din oficiu în faza de judecată pentru inculpat, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
In baza art.276 alin.1 cu ref. alin.2 C.P.P., va obliga inculpatul la plata către partea civilă M. V. a sumei de 3.200 lei, cheltuieli judiciare avansate de către partea civilă, reprezentând onorariu avocat, conform dispozitivului sentinței.”
În termen legal, împotriva sentinței penala e sus menționate, persoana vătămata constituită parte civilă M. V. a promovat calea ordinară de atac a apelului.
În motivarea apelului declarat, persoana vătămata a criticat atât soluția din latura penală cât și pe cea din latura civilă dată de instanța fondului prin hotărârea atacata.
Un prim motiv de apel a vizat temeinicia hotărârii primei instanței, persoana vătămata criticând modul în care instanța de fond a analizat și evaluat probatoriul strâns, afirmând că, în ciuda contradicțiilor existente între declarațiile lor și inconsecvența de care au dat dovada martorii D. I., D. T. și D. C., prima instanță a primit declarațiile acestora, fundamentându-și soluția de condamnare pe respectivele depoziții. Inconstanța celor trei martori în declarațiile date face să subziste îndoiala cu privire la modul de derulare a conflictului și nu explica cum a ajuns victima infracțiunii în stare de coma de gradul I. Se susține că minimalizarea intensității și a numărului de lovituri primite de victima conturează lipsa de sinceritate a martorilor.
Prin motivele de apel dezvoltate în scris persoana vătămata apelanta acreditează ideea ca la comiterea fapta de violență fizica asupra sa la data de 22.06.2010 ar fi participat și frații D. alături de inculpatul S. F. V., situație în care se impune tragerea la răspundere penală și a acestora.
Susține persoana vătămata apelantă că instanța fondului nu a motivat soluția de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice pe care a formulat-o și că, de altfel, în încheiere de ședință de la termenul din 25.03.2014 nu au fost consemnate susținerile avocatului său ales invocate în motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă în infracțiunea de tentativa la omor. De asemenea, se susține că prima instanță nu a motivat interpretarea probatoriului, neidicând considerentele care au determinat înlăturarea unei părți din declarațiile martorilor și reținerea altor părți din respectivele declarații, precum și lipsa mențiunilor referitoare la forma de vinovăție cu care inculpatul a comis fapta.
O altă critică a vizat individualizarea judiciara realizata de prima instanță, persoana vătămata susținând că pedeapsa aplicata inculpatului și modalitatea de executarea aleasa, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei și de urmările produse asupra integrității sale corporale, sunt mult prea blânde, impunându-se înăsprirea sancțiunii aplicate. Arată persoana vătămata că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că inculpatul nu ar avea antecedente penale întrucât prin sentința penală nr. 28/24.01.2012 a Judecătoriei Huși, rămasă definitiva, inculpatul S. F. V. a fost condamnat la o pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea aceluiași gen de infracțiune, respectiv vătămare corporală. A solicitat persoana vătămata ca instanța de apel să constate existența concursului de infracțiuni între infracțiunea ce formează obiectul prezentei judecați și infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală menționată și, în aplicarea dispozițiilor legale incidente, să rezolve antecedența penală a inculpatului cu consecința finală a aplicării unei pedepse totale întru-un cuantum mai mare față de cel stabilit de instanța fondului și să se dispună ca executarea pedepsei să se facă în regim privativ de libertate.
Criticile referitoare la soluția dată în latura civilă a cauzei au vizat cuantumul sumelor bănești acordate cu titlu de despăgubiri materiale și respectiv daune morale, susținând că acesta ar fi prea mic față de probatoriul administrat în dovedirea pretențiilor civile, precum și temeiul de drept reținut în justificarea acțiunii civile. În acest din urma sens, persoana vătămata a arătat ca raportul juridic civil de conflict s-a produs la data de 22.06._, sub imperiul Codului civil anterior, situație în acre se impunea a fi reținute dispozițiilor art. 998 și art. 999 din Codul civil de la 1864 și nu dispozițiile art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 1385 Cod civil, acest din urmă act normativ nefiind în vigoare la data comiterii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
A solicitat persoana vătămata admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea unui noi hotărâri de către instanța de control judiciar care să cuprindă o justă soluționare a acțiunii penale și a acțiunii civile.
A mai solicitat apelantul obligarea inculpatului al plata cheltuielilor judiciare pe acre le-a efectuat în cursul judecării prezentului apel, mai exact onorariu avocatului ales, sens în acre au fost depuse la dosar un număr de 5 chitanțe.
În cursul judecării prezentului apel, în considerarea caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, instanța de control judiciar a procedat la reascultarea în mod nemijlocit a persoanei vătămate M. V. și a martorilor D. I. și D. T.. De asemenea, au fost solicitate de la Judecătoria Huși și atașate la dosar transcrierea înregistrării audio a ședinței de judecata și notele grefierului de ședință de la termenul din 25.03.2014, constatându-se întemeiata critica apelantului referitoare la neconsemnarea în cuprinsul încheierii de ședință aferenta termenului de judecata menționat a solicitării și a argumentelor de fapt și de drept susținute în motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice data faptei prin rechizitoriu în sensul de a se reține în infracțiunea de tentativă la omor și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei au fost solicitate și atașate fișa de cazier judiciar a inculpatului Start F. V. și o copie de pe sentința penală nr._ a Judecătoriei Huși, însoțită de referat al biroului de executări penale al instanței de executare.
Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, Curtea constată următoarele:
La data de 23.06.2010, numitul M. C. s-a adresat organelor de urmărire penală cu un denunț în cuprinsul căruia reclama faptul că în seara zilei de 22.06.2010, numitul S. F., l-ar fi lovit pe fratele său, persoana vătămata M. V., cu o bâtă în zona capului, victima fiind transportată la spital și supusă unei intervenții chirurgicale.
Ulterior sesizării, organele de anchetă penală au demarat și efectuat o . investigații specifice, pe baza actelor premergătoare s-a stabilit că fapta ce forma obiectul cercetărilor nu poate fi circumscrisă conținutului constitutiv al unei infracțiuni de tentativă la omor, cu argumentul că autorul agresiunii nu a acționat cu intenția de a suprima viața persoanei vătămate. În acest sens, prin ordonanța procurorului din 20.08.2010 dată în dosarul nr. 436/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., s-a dispus neînceperea urmăririi penal față de S. F. V. sub aspectul infracțiunii de ”tentativă la omor”, prev. și ped. de art. 20 din Codul penal din 1969 raportat la art. 174 Cod penal din 1969, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinata în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria M. pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ”vătămare corporală gravă”, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969.
Ca urmarea desființării Parchetului de pe lângă Judecătoria M., dosarul de urmărire penală ce avea ca obiect fapta comisă la data de 22.06.2010 asupra persoanei vătămate M. V. a fost preluat de P. de pe lângă Judecătoria Huși unde a fost înregistrat sub numărul 1890/P/2011.
Pe tot parcursul urmăririi penale, organele judiciare au efectuat investigații complexe, administrând un material probator amplu care să permită stabilirea și lămurirea situației de fapt pretins petrecută în seara zilei de 22.06.2010 în care a fost implicată persoana vătămată M. V..
La finalizarea fazei de urmărire penală, prin rechizitoriul nr. 1890/P/2011 din 28.03.2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecata a inculpatului Start F. V. pentru comiterea infracțiunii de ”vătămare corporală gravă”, în forma prevăzută de art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969, constând în aceea că, în seara zilei de 22.06.2010, în timp ce se afla la o stână amplasată în extravilanul satului Tupilați din județul V., pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat persoanei vătămate M. V. mai multe lovituri, cu o bâtă, în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35- 40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond a desfășurat cercetarea judecătorească în cadrul căreia a fost readministrat probatoriul strâns în cursul urmăririi penale și administrat și probe noi în scopul aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept.
În cursul deliberării, judecătorul fondului a făcut o analiza și o evaluare completă a întregului material probator existent la dosar, reținând ca temeinic dovedită vinovăția inculpatului Start F. V. în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecata, fapta căreia i-a dat o alta încadrare în drept decât cea din rechizitoriul procurorului însă, acesta modificare este consecința exclusiva a succesiunii în timp a legii penale generale.
Analiza coroborată și judicioasă a tuturor mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauza supusă prezentului examen, dovedește, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului S. F. V. în comiterea infracțiunii de ”vătămare corporală gravă”, constând în aceea că în seara zilei de 22.06.2010, în timp ce se afla la o stână situată în extravilanul satului Tupilați din județul V., pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a izbucnirii în mod spontan a unui conflict, inculpatul Start F. V., cu o bâtă, a aplicat persoanei vătămate M. V. mai multe lovituri în diverse zone ale corpului, inclusiv în regiunea capului, provocându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35- 40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
Împrejurarea că inculpatul S. F. V. este autorul loviturilor repetate aplicate victimei M. V., cu o bâtă, este dovedită neechivoc prin depozițiile martorilor oculari D. T., D. I. și D. C. care se coroborează și se completează pe deplin între ele în ceea ce privesc aspectele faptice esențiale, inclusiv în ceea ce privește identitatea autorului faptei penale, fiecare dintre cei trei martori oculari indicându-l în acest sens, fără nicio ezitare și în mod constant, pe inculpatul Start F. V..
Un alt argument care susține aprecierea că depozițiile martorilor anterior menționați exprimă adevărul este și acela că respectivele declarații se coroborează și cu denunțul și declarația numitului M. C. care a indicat ca autor al agresiunii fizice comise asupra fratelui său M. V. pe inculpatul S. F. V., cu declarațiile martorilor C. I. care a relatat împrejurările și stare în care se afla victima la scurt timp după ce fusese lovita, Mihal M., Mihal C. și D. C. care au arătat că în seara zilei de 22.06.2010 l-au întâlnit pe drumul sătesc pe martorul D. T. care a afirmat ca a avut, la stâna, un conflict cu inculpatul Start F. V. și nu cu victima M. V., C. S. care a relatat că a aflat de la D. C. că M. V. a fost bătut, la stână, de Start F. V., cu mențiunile din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. 194/E din 02.07.2010 întocmit de S. Medico-legal Județean V. care confirma prezenta leziunilor pe corpul victimei, inclusiv la nivelul capului, zona indicata de martorii oculari ca fiind vizata de loviturile inculpatului, precum și cu împrejurarea că în dimineața zilei imediat următoare datei la care a fost comisă infracțiunea (23.06.2010), organele de poliție au ridicat de la inculpatul S. F. V. o pereche de cizme din cauciuc care prezentau pete de sânge. Acest din urma element de fapt – prezența petelor de sânge pe cizmele purtate de inculpat în după-amiaza și seara zilei precedente (aspect redat de martorii oculari) – corelat cu împrejurarea că urmarea loviturilor primite, victima M. V. a sângerat abundent în zona feței și a capului, observând și explicația puțin credibilă și nesusținuta de probatoriu dată de inculpat în justificarea prezenței petelor de sânge (că ar fi sacrificat o ovină, în condițiile în care niciuna dintre celelalte persoane care s-au aflat la stână în ziua de 22.06.2010 nu a confirmat o atare împrejurare) vine și susține ideea că Start F. V. este cel care a lovit-o pe persoana vătămata la data de 22.06.2010.
Referitor la declarațiile martorilor oculari D. T., D. I. și D. C., pe baza unor elemente obiective care vor fi evidențiate în continuare, instanța de control judiciar le apreciază ca având caracter sincer, fiind conforme cu realitatea, context în care se impune a li se acorda valoare probanta și a fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt. Se reține că fiecare dintre cei trei martori anterior nominalizați, în declarațiile făcute succesiv în etapele diferite ale proceduri judiciare de față a avut o poziție constantă, redând aceeași derulare a evenimentelor faptice petrecute în după-amiaza și seara zilei de 22.06.2010 și indicând constant și neechivoc pe inculpatul Start F. V. ca autor al agresiunii fizice exercitată asupra persoanei vătămate. Sinceritatea martorilor D. T. și D. C. este confirmată odată în plus de rezultatul obținut la procedeul de detectare a comportamentului simulat la care aceștia au fost supuși și care a relevat faptul că la răspunsurile la întrebările relevante pentru cauză, martorii nu au avut reacții specifice comportamentului simulat. Este adevărat că procedeul cu testul poligraf utilizat de anchetatori nu are valoarea unei probe științifice certă dar, în speța de față, are aptitudinea de a contribui la întărirea convingerii că martorii oculari D. T. și D. C. au fost sinceri în declarațiile pe care le-au făcut în față organelor judiciare, iar aspectele de fapt redate de aceștia sunt conforme cu realitatea. Nivelul de educație și instruire relativ scăzut al acestor martori, experiența lor de viață și mediul din care provin, fiind admis că oamenii din mediul rural au o predispoziție de a minți mai redusă comparativ cu cei din mediul urban, sunt aspecte ce susțin aprecierea că martorii D. T. și D. C. nu au avut capacitatea de a-și controla emoțiile și trăirile interioare în așa fel încât să fi reușit să inducă în eroare aparatura tehnică folosita la testul poligraf, iar concluzia obținuta la finele testării să fie astfel greșita ca urmarea ”contaminării” în modalitatea anterior arătată.
În concluzie, față de cele sus redate, bazându-se și pe percepția proprie extrasa cu ocazia ascultării nemijlocite a martorilor D. T. și D. I., Curtea reține că declarațiile celor trei martori oculari D. T., D. I. și D. C. exprimă adevărul, fiind corecta opțiunea instanței de fond de a acorda valoare probanta respectivelor declarații și a le reține în stabilirea situației de fapt.
Cât privește declarațiile pe care persoana vătămata M. V. le-a făcut în cauza, instanța de apel observa faptul că în momentul inițial al anchetei penale, mai exact la data de 31.07.2010, cu ocazie primei sale audieri, persoana vătămata a susținut că ” … cineva dinte cei trei (referindu-se la D. T., D. I. și Start F. V.) m-a lovit pe la spate probabil cu o bâtă în cap, eu pierzându-mi cunoștința … Precizez faptul că eu nu știu cine m-a lovit în cap din cei trei, dar cu siguranță autorul se află printre ei.”
Ulterior, cu ocazia următoarei audieri din data de 22.09.2010 și a tuturor celorlalte audieri ce au urmat în fața organelor judiciare, persoana vătămată M. V., cu o explicație puerilă, a revenit asupra primei sale declarații, susținând că cel care l-a lovit cu bâta este martorul D. T.. Fiind pus de către instanța de control judiciar să justifice revenirea asupra propriei declarații, persona vătămata a susținut că deși știa că a fost lovit doar de D. T., a acreditat ideea că și ceilalți doi l-au lovit deoarece aceștia nu au intervenit în ajutorul său, în timpul agresiunii. Aceasta explicație nu poate fi primita de către instanța de apel întrucât este lipsita de fundament logic (în condițiile în care știa și putea să indice pe autorul faptei comisa asupra sa, negația că nu știe care dintre cele trei persoane care erau în compania sa, l-a lovit, lăsând astfel să planeze o stare de incertitudine în privința autorului faptei deși, în condițiile în care interesul victimei era acela de descoperire a infractorului, apare lipsita de orice logică) și, în același timp, creează o stare de îndoială accentuată în privința sincerității persoanei vătămate. Totodată, se impune a fi remarcat și faptul că în declarația data la instanța de fond, persoana vătămata a afirmat că ”în prima declarație pe care am dat-o la poliție … le-am spus că am fost bătut de D. T.”, susținere ce este infirmata categoric de conținutul declarației pe care M. V. a făcut-o la data de 31.07.2010 (aflata la fila 13, dosar urm. pen.). Și acest aspect vină să întărească îndoiala asupra sincerității persoanei vătămate, situație în care instanța nu poate primi declarațiile date de victimă în cauza, existând elemente obiective care justifică o suspiciune rezonabilă asupra caracterului sincer al respectivelor declarații. De altfel, susținerea persoanei vătămate cum că martorul D. T. este autorul faptei comisa asupra sa la data de 22.06.2010 este infirmata de către ceilalți doi martori oculari (D. I. și D. C.) care, în mod constant, l-au indicat ca autor al faptei penale pe inculpatul Start F. V..
În considerarea tuturor motivelor sus redate, pe baza propriului examen și interpretări coroborate și complete a întregului material probator strâns în cauză, Curtea reține ca autorul loviturilor ce i-au fost aplicate persoanei vătămate M. V. în seara zilei de 22.06.2010, în timp ce se afla la stâna din extravilanul satului Tupilați, jud. V., este inculpatul Start F. V. și nu martorul D. T..
Pe cale de consecință, critica persoanei vătămate apelante referitoare la identitatea autorului/autorilor faptei de violență fizică comisă asupra sa este neîntemeiată, neputând fi primită de instanța de apel.
Reținând că probatoriul existent la dosar dovedește în mod cert vinovăția inculpatului S. F. V. și observând că apărarea nu a adus probe care să dovedească lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție, Curtea constată ca fiind legală și temeinica hotărârea instanței de fond în ceea ce privește situația de fapt și vinovăția reținută în sarcina inculpatului Start F. V. în comiterea infracțiunii imputată prin actul de inculpare.
Cu privire la încadrarea în drept a faptei dovedit comisa de inculpatul Start F. V., Curtea reține că fapta săvârșită la data de 22.06.2010 se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală gravă, în forma prevăzută de art. 182 alin. (2) din Codul penal din 1969, infracțiune ce are continuitate de incriminare și sub Codul penal actual, norma corespondentă fiind cea înscrisa în 194 alin. (1) lit. e) Cod penal, condițiile de incriminare fiind preluate din vechea norma de incriminare, iar în privința regimului sancționator noua lege a adus o atenuare prin aceea că a redus de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, limita specială superioara, în timp ce limita inferioara a fost menținuta la 2 ani închisoare.
Preliminar se impune a arăta că în privința mecanismului de determinare a caracterului ”mai favorabil” al legii penale – pe instituții autonome sau global - în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, identificarea legii mai blânde se face prin aplicarea legii penale în ansamblul ei și nu pe instituții autonome, cu combinarea instituțiilor de drept din legi penale diferite întrucât în aceasta din urma situație s-ar creat lex tertia. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 265/06.05.2014, atunci când a examinat constituționalitatea dispozițiilor art. 5 din Codul penal.
Efectuând analiza comparativă și globală a celor doua legi penale generale – Codul penal din 1969 și Codul penal actual - cu luarea în analiza a tuturor instituțiile de drept penal care ar putea fi incidente în cauza de față, reținând și faptul că în operațiunea de individualizare judiciara, prima instanța a optat pentru o pedeapsă cu închisoarea orientată spre limita specială minimă (limita ce este identică în veghe și noua lege penală, de 2 ani închisoare), Curtea reține că în cazul inculpatului Start F. V., legea penală mai favorabilă în ansamblu, este veghea lege. La baza acestei constatări stau două elemente, respectiv: 1) legea noua, în condițiile în care inculpatului i-a fost aplicata și pedeapsa accesorie, prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare pentru a putea fi aplicată și pedeapsa accesorie (practic, pedeapsa accesorie nu poate exista în lipsa pedepsei complementare), situație în care s-ar impune aplicarea pentru inculpat și a unui al treilea tip de pedeapsă; 2) față de împrejurarea că inculpatul are în antecedența sa o altă condamnare definitivă la pedeapsa închisorii (dispusă prin sentința penală nr. 28/24.01.2012 a Judecătoriei Huși, rămasă definitivă) aplicată pentru o infracțiune care apare ca fiind comisă în condițiile concursului real de infracțiuni cu fapta ce formează obiectul prezentei judecăți, situație în care, la un moment dat, se va impune a se constata existența concursului de infracțiuni și aplica dispozițiile ce reglementează sancționarea concursului de infracțiuni, dispoziții care sunt mai favorabile sub Codul penal din 1969 față de cele din Codul penal actual.
Referitor la acest din urmă aspect, față de solicitarea persoanei vătămate apelante ca instanța de apel să constate existența concursului de infracțiuni între infracțiunea de ”vătămare corporală” prev. și ped. de art. 181 alin. (1) Cod penal vechi pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 28/24.01.2012 a Judecătoriei Huși, rămasă definitivă la 14.02.2012 prin nerecurare, cu infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” ce formează obiectul prezentului dosar și apoi să facă aplicarea dispozițiilor privind sancționarea concursului de infracțiuni, Curtea arată că, în raport de cele statute de instanța suprema în soluționarea unui recurs în interesul legii prin Decizia nr. 70/2007 a Î.C.C.J- Secțiile Unite, decizie care își păstrează valabilitatea și obligativitatea și sun Codul penal actual, în calitatea sa de instanță de control judiciar, în condițiile în care prin sentința penală supusă prezentului examen nu s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, nu are posibilitatea de a proceda la contopirea pedepselor aplicate inculpatului S. F. V. prin cele două hotărâri de condamnare diferite, dintre care una este definitivă.
În ceea ce privește critica apelantului referitoare la încadrarea în drept data faptei dovedit comisa de inculpatul S. F. V. la data de 22.06.2010, Curtea constată că pe parcursul judecății în primă instanță, persoana vătămată, prin intermediul avocatului ales, în mod argumentat, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prevăzută de art. 182 alin. (2) din Codul penal din 1969 în infracțiunea de ”tentativă la omor”, prevăzuta de art. 20 Cod penal din 1969 raportat la art. 174 din Codul penal din 1969, cerere ce a fost pusă în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din data de 25.03.2014 și asupra căreia judecătorul fondului a omis sa se pronunțe în mod explicit. Aceasta omisiune urmează a fi complinită de instanța de control judiciar care, după efectuarea propriei analize a datelor cauzei din perspectiva încadrării juridice a faptei, va pronunța o soluție explicita asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de persoana vătămată.
Pentru corecta încadrare în drept a faptei ce formează obiectul prezentei judecăți esențială este intenția cu care a acționat inculpatului S. F. V. atunci când a lovit victima, respectiv cu intenția de a ucide sau cu intenția de a produce o vătămare a integrității corporale. La determinarea poziției psihice cu care a acționat făptuitorul se i-au în calcul un set de factori obiectivi, precum relația dintre infractor și victima anterior comiterii faptei, obiectul vulnerant folosit, zona corpului victimei vizata, numărul și intensitatea loviturilor aplicare, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei și alte elemente specifice speței concrete. În cauza supusa prezentului examen se reține că inculpatul a folosit o bâtă, obiect apt să producă moartea, zona vizata a fost inclusiv în regiunea capului, o zona vitală a corpului uman însă, din perspectiva numărului și mai ales, a intensității loviturilor aplicate, apreciază că inculpatul nu a urmărit să suprime viața victimei sale, ci doar a urmărit să-i producă o lezare a integrității corporale, urmare care a și fost cauzata. Referitor la intensitatea loviturilor aplicate la nivelul capului, Curtea reține pe baza actelor medicale și medico-legale existente la dosar că leziunea cea mai grava a fost hemantomul extradural, leziune care poate fi produsa în urma unei/unor lovituri cu o intensitate medie, nepresupunând lovituri de intensitate peste medie către ridicată. Relația buna pe care inculpatul și victima a avut-o anterior datei de 22.06.2010 pledează în favoarea opiniei că atunci când a lovit, inculpatul nu a urmărit decât sa vatăme integritatea corporală a persoanei agresate și nicidecum să-i înfrângă dreptul la viață. Aplicarea de lovituri în zona capului nu este suficienta pentru a reține că intenția agresorului a fost aceea de a ucide; pentru a ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca toate elementele relevante, adică inclusiv relația dintre părți, contextul faptic în care a avut loc conflictul, intensitatea loviturii aplicate, să conducă indubitabil la concluzia că în momentul comiterii faptei, infractorul a urmărit să producă moartea victimei.
Pentru considerentele redate, instanța de apel reține că poziția psihică a inculpatului Start F. V. atunci când a lovit victima M. V. a fost aceea de a-i produce o vătămare a integrității corporale, iar în ceea ce privește consecința mai grava suferita, aceea a punerii în primejdie a vieții victimei, poziția făptuitorului a fost aceea specifică culpei cu prevedere și, de aici, concluzia că forma de vinovăție cu care a comis infracțiunea de vătămare corporală grava este intenția depășită.
Față de cele ce preced, Curtea constată neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulata de persoana vătămata, prin intermediul avocatului ales, motiv pentru care va fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește individualizarea judiciara realizata de judecătorul fondului, Curtea reține că sub acest aspect, hotărârea instanței de fond nu este temeinică deoarece în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisa fapta și cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului, modalitatea de executare aleasa nu este proporțională cu gravitatea crescuta a faptei și cu periculozitatea socială sporita a inculpatului, nefiind de natura să asigure corijarea acestuia și să-i schimbe atitudinea față de valorile sociale.
Cu privire la împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, un prim aspect pe care îl reține instanța de control judiciar este acela că inculpatul S. F. V., într-un interval de timp relativ scurt (22.06._10), a comis două fapte penale de același gen, respectiv vătămare corporală, ceea ce conduce la ideea de neconformare și nerespectare a legii și a autorităților statului și, totodată, o persistență din parte inculpatului în domeniul infracțional.
Gravitatea faptei dovedit comisă de inculpatul S. F. V. este sporita în mod semnificativ de conjunctura concreta în care s-a declanșat conflictul, respectiv în condițiile în care persoana vătămata se afla în mod întâmplător la stâna la care inculpatul muncea, în absența vreunei situații conflictuale anterioare existentă între cei doi, în lipsa unei motivații interioare care să fi avut aptitudinea de a justifica într-o oarecare măsura . fizica a inculpatului. Totodată, împrejurarea că la comiterea faptei a fost folosită o bâtă, că au fost aplicate lovituri repetate, că a fost vizată partea superioara a corpului, inclusiv regiunea capului, victima a fost abandonată la locul faptei, după care inculpatul a urcat-o în căruța sa, în condițiile în care nu era conștientă și a lăsat căruța să fie tractată de cabalina fără ca ceasta să fie dirijarea de către om, sunt aspecte ce dau greutate și sporesc pericolul social concret al faptei.
Elementele de fapt ce au fost mai sus evidențiate și care caracterizează infracțiunea comisa de inculpatul Start F. V. imprimă acesteia o gravitate mult crescută care, în opinia instanței de control judiciar, impune o sancțiune severă pentru cel care a avut un astfel de comportament.
În ceea ce privesc elementele ce caracterizează persoana inculpatului, C. reține împrejurarea că acesta nu se află la primul contact cu legea penală, în trecutul său infracțional, existând o condamnare definitiva pentru comiterea unei infracțiuni îndreptată împotriva aceleiași valori sociale, iar atitudine procesuală adoptată poate fi caracterizata prin nesinceritate, nepăsare și necolaborare cu organele judiciare. Se impune a evidenția faptul că, în cursul urmăririi penale, inculpatul S. F. V. a avut o atitudine nesincera, încercând să pună organele de ancheta pe o pista greșita și, împotriva evidenței probelor, a continuat să nege săvârșirea infracțiunii și să-l indice pe martorul D. T. ca fiind persoana care a comis fapta penală ce forma obiectul anchetei.
În etapa judecății în primă instanță și în apel, conduita procesuală a inculpatului a fost una de nepăsare și necolaborare cu instanța de judecata în sensul că, deși, a fost legal citat, nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de judecată, nu și-a exprimat în nici un fel regretul față de fapta comisă și nu a manifestat empatie față de victimă.
Prin conduita sa procesuală, inculpatul S. F. V. a dat dovadă de neconștientizarea naturii și gravității faptei sale, de neasumarea responsabilității pentru ceea ce a făcut, aspecte ce îndreptățesc la a aprecia ca pentru corijarea, îndreptarea atitudinii inculpatului în raport cu valorile sociale ocrotite de legea penală, se impune ca executarea pedepsei ce i-a fost aplicata prin sentința instanței de fond să fie executată în regim privativ de libertate întrucât aceasta modalitate de executare este singura aptă de a asigura prevenția specială în cazul inculpatului.
Pentru toate considerentele ce au fost anterior dezvoltate, constatând întemeiata critica persoanei vătămate apelante referitoare la individualizarea judiciara în ceea ce privește modalitatea de executare aleasa de prima instanță, Curtea reține că pedeapsa concret aplicata inculpatului – de 2 ani închisoare – este proporțională cu gravitatea faptei și cu circumstanțele personale ale inculpatului însă, pentru a avea asigurată funcția de mijloc de constrângere a pedepsei, precum și scopul prevenției speciale a cesteia, se impune ca executarea să se facă în regim privativ de libertate.
Suspendarea condiționată dispusa în raport cu inculpatul S. F. V., în condițiile în care acesta a mai beneficiat de o atare măsură prin hotarârea anterioara de condamnare, este de natura a-l lăsa pe acesta să concluzioneze că poate să încalce în mod repetat normele de drept penal, să adopte conduite nesincere și astfel să îngreuneze munca organelor judiciare, fără ca statul prin organele abilitate să intervină în mod ferm pentru restabilirea ordinii juridice încălcate, prin aplicarea de sancțiuni penale care să fie apte să-l corijeze pe infractor, astfel ca acesta să nu mai reintre în câmpul infracțional.
***
În privința celor 2 critici aduse în motivarea apelului de față cu privire la modul de rezolvare a laturii civile de către instanța fondului, Curtea constată întemeiată doar pe cea referitoare la greșita reținere a temeiului de drept nu și pe cea care privește cuantumul despăgubirilor civile acordate părții civile M. V. cu titlu de daune materiale și daune morale.
Astfel, pe baza probatoriului existent la dosar, se reține că raportul juridic de drept civil s-a creat la data de 22.06.2010, sub puterea Codului civil din 1864 (Codul civil actual, intrând în vigoare la data de 01.10.2011), ceea ce înseamnă că în materia răspunderii civile delictuale, în cauza de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 998 din vechiul cod civil și nu dispozițiile art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 1385 din Codul civil actual, dispoziții ce au fost reținute de instanța de fond.
Pe cale de consecință, deficiența semnalată în privința temeiului de drept reținut în justificarea admiterii acțiunii civile prin hotărârea atacată se impune a fi corectată de către instanța de control judiciar ca urmarea admiterii prezentului apel.
Referitor la cuantumul pretențiilor civile acordate cu titlu de daune materiale, în urma examenului asupra înscrisurilor depuse de partea civilă M. V. la dosar în dovedirea acțiunii civile coroborate și cu depozițiile martorelor M. A. și C. S., Curtea apreciază corecta soluția pe care prima instanța a dat-o în această privință.
Examinând și evaluând probele administrate de partea civilă în cursul judecății în primă instanță, Curtea constată că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada existenței vreunui prejudiciu de ordin material, cu excepția plății unor taxe spitalicești în cuantum total de 62 lei. Cu alte cuvinte, înscrisurile administrate de partea civila nu probează împrejurarea efectuării de către aceasta a unor cheltuieli care sa fi fost determinate de fapta de vătămare corporala a cărei victima a fost. Astfel, rețetele medicale eliberate de medic și bilete de călătorie nedatate și fără sa aibă specificat traseul parcurs de călător nu echivalează cu achiziționarea de medicamente și respectiv cu plata prețului pentru asemenea bilete de călătorie. Rețetele și actele medicale depuse la dosar confirma existența consecințelor negative asupra integrității corporale a părții civile, fără însă a proba împrejurarea efectuării unor cheltuieli de către aceasta; împrejurarea că partea civilă a prezentat leziuni ale integrității corporale și că i-au fost prescrise tratamente medicale, în lipsa unor facturi fiscale, bonuri fiscale care sa probeze achiziționarea de medicamente, produse medicale dintre cele prescrise, nu este suficienta pentru ca organul judiciar să rețină că au fost realizate în mod efectiv plăți în acest scop.
În condițiile în care înscrisurile depuse la dosar în probarea laturii civile nu sunt în măsură să dovedească existența prejudiciului de ordin material și întinderea acestui tip de prejudiciu, instanța de control judiciar constată că singurele mijloace de proba pe baza cărora poate fi apreciat și stabilita întinderea prejudiciului material sunt declarațiile martorilor M. A. și C. S..
Referitor la martorii menționați, în urma analizei de ansamblu a depozițiilor acestora, un prim aspect pe care instanța de control judiciar îl observa este acela ca fiecare dintre martori a aproximat diferit cuantumul total al respectivelor cheltuieli. În condițiile în care niciunul dintre martori nu a indicat cu precizie care anume au fost cheltuielile efectuate de partea civila și care a fost întinderea fiecărei cheltuieli în parte, ci aceștia s-au rezumat la a face aprecieri generale a pretinselor cheltuieli, reținând că martorii în discuție se afla într-o relație de afinitate și respectiv rudenie cu partea civilă (fiind soția și respectiv sora părții civile), constatând și existența unor contradicții între declarațiile celor doi martori, Curtea apreciază că declarațiile martorilor M. A. și C. S. au un accentuat caracter subiectiv, motiv pentru care nu li se poate acorda valoare probantă.
Pretinsele cheltuieli efectuate cu investigațiile medicale pe timpul spitalizării, dincolo de faptul că nu au fost dovedite cu înscrisuri, nu pot fi reținute ca fiind efectiv efectuate atâta timp cât partea civilă a fost internata timp de 19 zile într-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate, situație în care a beneficiat gratuit de toate serviciile medicale, inclusiv de investigațiile clinice și imagistice. Că așa este rezultă și din împrejurarea că S. C. de Urgențe ”Prof. Dr. N. O.” Iași s-a constituit parte civilă în procesul penal, în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Lege nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu o sumă bănească ce reprezintă cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate parții civile M. V..
În privința daunelor morale, instanța de control judiciar, în analiza prejudiciului moral suferit de partea civilă M. V. are în vedere următoarele aspecte:
Un prim aspect este acela al rezultatului dăunător direct de natură nepatrimonială, al faptei ilicite a inculpatului, prin care s-a adus o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale strâns legate de personalitatea umană ale părții civile. În concret, instanța are în vedere, sub acest aspect, numărul total al zilelor de îngrijiri medical ce i-au fost necesare părții civile pentru a se vindeca, un număr de 35 - 40 zile, durerea fizică încercată de partea civilă urmare a vătămării sale corporale, precum și neplăcerea cauzată de perioadele în care aceasta a fost spitalizată și intervenția chirurgicale pe care a fost nevoita să o suporte. Leziunile suferite, natura și zonele corpului unde acestea au fost localizate, precum și gravitatea fiecăreia dintre ele, constituie elemente care îndreptățesc la aprecia că durerile resimțite de partea civilă au fost de o intensitate relativ crescută, acțiunea inculpatului determinând atât o durere acută, cât și o durere cronică a cărei vindecare, se pare, că s-a produs în timp și nu imediat.
În consecință, instanța reține faptul că urmare a faptei de vătămare corporală comisă asupra sa, calitatea vieții părții civile M. V. a fost afectată în mod negativ prin faptul că a resimțit dureri fizice care au necesitat intervenție chirurgicală și tratament medicamentos.
În raport de aspectele sus dezvoltate, instanța de control judiciar apreciază ca suma de 10.000 lei acordata părții civile M. V. cu titlu de daune morale de către instanța de fond este în măsura să compenseze suferințele fizice, psihice și psihologice îndurate de aceasta și să răspundă ca și proporționalitate aspectelor anterior analizate, prin raportare la toate repercusiunile în plan emoțional, dar și socio-familial pe care le-a suferit partea civilă.
***
În considerarea tuturor argumentele ce au fost dezvoltate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de persoana vătămată M. V. (fiul lui V. și M., născut la data de 26.08.1975 în ., cu domiciliul în com. Găgești, ., CNP_), împotriva sentinței penale nr. 56 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, sentință pe care o va desființa în parte, în latura penală și în latura civilă.
Procedând la rejudecarea cauzei, pentru argumentele redate anterior, se va dispune respingerea, ca neîntemeiata, a cererii formulată de persoana vătămata M. V., prin avocatul ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) din Codul penal din 1969 în infracțiunea de ”tentativă la omor” prev. și ped. de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal.
Pentru motivele redate referitor la reținerea legii penale vechi, ca lege mai favorabilă, urmează să se înlăture din sentința penală apelată dispoziția referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Start F. V. din infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) din Codul penal din 1969 în infracțiunea de ”vătămare corporală” prev. și ped. de art. 194 alin. (1) lit. e) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În aplicarea art. 5 Cod penal, va fi păstrată încadrarea în drept dată faptei comisă la 22.06.2010 de inculpatul Start F. V. prin actul de sesizare a instanței, respectiv infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) Codul penal din 1969.
Se va dispune menținerea soluției de condamnare a inculpatului S. F. V. (fiul lui G. și A., născut la data de 30.08.1990 în mun. B., jud. B., cu domiciliul în ., jud. V., CNP_) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Pentru motivele ce au fost explicitate mai sus, reținând că executarea pedepsei cu închisoarea se impune a f făcută în regim privativ de libertate, se va înlătura din sentința penală apelată dispoziția referitoare la suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Start F. V., dispoziția privind stabilirea termenului de încercare de 4 ani și dispoziția privitoare la atenționarea inculpatului asupra art. 83 din Codul penal din 1969.
În condițiile în care legea penală aplicata este legea veche, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1969, vor fi interzise inculpatului S. F. V. drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) din Codul penal din 1969.
În latura civilă, reținând că raportul juridic de conflict s-a născut sub imperiul Codului Civil de la 1864, vor fi înlăturate din cuprinsul temeiul de drept reținut prin sentința penală apelată pentru admiterea, în parte, a acțiunii civile formulată de partea civilă M. V. dispozițiile art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 1385 Cod civile și se va reține ca temei de drept dispozițiile art. 998 din Codul civil din 1864.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 272, art. 275 alin. (3) și art. 276 Cod procedura penală referitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și respectiv efectuate de părți. Cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă apelanta în cursul judecării prezentului apel (onorariu avocat în cuantum de 2600 lei, conform chitanțelor depuse la dosar), instanța de control judiciar apreciază ca inculpatul S. florin V. care a comis infracțiunea dedusă judecății și a generat procedura jurisdicțională de față are culpa procesuală în determinarea efectuării acestor cheltuieli, motiv pentru care va fi obligat la plata lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de persoana vătămată M. V. (fiul lui V. și M., născut la data de 26.08.1975 în ., cu domiciliul în com. Găgești, ., CNP_), împotriva sentinței penale nr. 56 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, sentință pe care o desființează în parte, în latura penală și în latura civilă.
Rejudecând cauza:
Respinge, ca neîntemeiata, cererea formulată de persoana vătămata M. V., prin avocatul ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) din Codul penal din 1969 în infracțiunea de ”tentativă la omor” prev. și ped. de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal.
Înlătură din sentința penală apelată dispoziția referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Start F. V. din infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) din Codul penal din 1969 în infracțiunea de ”vătămare corporală” prev. și ped. de art. 194 alin. (1) lit. e) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În aplicarea art. 5 Cod penal, păstrează încadrarea în drept dată faptei comisă la 22.06.2010 de inculpatul Start F. V. prin actul de sesizare a instanței, respectiv infracțiunea de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) Codul penal din 1969.
Menține soluția de condamnare a inculpatului S. F. V. (fiul lui G. și A., născut la data de 30.08.1990 în mun. B., jud. B., cu domiciliul în ., jud. V., CNP_) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”vătămare corporală gravă” prev. și ped. de art. 182 alin. (2) Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Înlătură din sentința penală apelată dispoziția referitoare la suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Start F. V., dispoziția privind stabilirea termenului de încercare de 4 ani și dispoziția privitoare la atenționarea inculpatului asupra art. 83 din Codul penal din 1969.
În baza dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului S. F. V. drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) din Codul penal din 1969.
Înlătura din cuprinsul temeiul de drept reținut prin sentința penală apelată pentru admiterea, în parte, a acțiunii civile formulată de partea civilă M. V. dispozițiile art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 1385 Cod civile și reține ca temei de drept dispozițiile art. 998 din Codul civil din 1864.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegația nr. 3177/16.05.2014 emisă de Baroul Iași) va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel, în cuantum de 800 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului.
În baza dispozițiilor art. 276 Cod procedură penală, admite cererea formulată de partea civilă apelantă M. V., prin avocatul ales, privind acordarea cheltuielilor judiciare efectuate cu ocazia soluționării prezentului apel și, în consecință obligă pe inculpatul S. F. V. să plătească părții civile apelante suma de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat ales)
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.
Președinte, Judecător,
A. C.-C. G. S.
Grefier,
C. L.
Redactat/Tehnoredactat C.C.A.
8 exemplare/21.07.2015
Judecătoria Huși: B. I.
| ← Traficul de persoane (art.210 NCP). Decizia nr. 373/2015. Curtea... | Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Hotărâre din... → |
|---|
