Verificare măsuri preventive (art.207 NCPP). Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 115/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 34145/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 115/2015

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. O. M.

Judecător I. E. C.

Grefier E. A.

Pe rol fiind pronunțarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul T. M. împotriva sentinței penale nr. 3928 din 23.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect tâlhărie calificată (art.234 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 10 februarie 2015, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 18 februarie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 19 februarie 2015.

Curtea,

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 3928 din 23.12.2014, a hotărât următoarele:

I. În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnă inculpatul T. M., fiul lui A. și C., născut la data 22.09.1995 în mun. Iași, domiciliat în ., jud. Iași, C.N.P._, posesor al C.I. . nr._, cetățenie română, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără persoane în întreținere, necunoscut cu antecedente penale, în prezent în P. Iași, arestat preventiv în prezenta cauză, la pedepsele de:

1. 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, prev. și ped. de art. 233 alin. 1 Cod penal – art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (comisă la data de 21.08.2014);

2. 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată L. C., comisă la data de 15.02.2014);

3. 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată I.I S. E., comisă la data de 15.02.2014);

4. 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată P.F.A. I. M., comisă la data de 15.02.2014);

5. 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată I.I A. G., comisă la data de 25/26.03.2014);

6. 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată ., comisă la data de 11.03.2014);

7. 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată I.F. L. E., comisă la data de 11.03.2014)

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care adaugă sporul de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.

Total pedeapsă de executat: 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare.

Aplică inculpatului pe lângă fiecare din cele 7 pedepse principale de la pct. 1 – 7 câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani, iar în baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică pedeapsa complementară cea mai grea pe o durată de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

Aplică inculpatului pe lângă fiecare din cele 7 pedepse principale de la pct. 1 – 7 câte o pedeapsă accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public iar în baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică pedeapsa accesorie cea mai grea, prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menține starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29.08.2014 la zi.

II. În baza art. 114 alin. 1 Cod penal, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod penal cu referire la art. 120 Cod penal aplică inculpatului minor T. T., fiul lui A. și C., născut la data 12.06.2000 în mun. Iași, domiciliat în ., C.N.P._, cetățenie română, studii 4 clase, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 alin. 1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (faptă comisă la data de 21.08.2014), măsura educativă neprivativă de libertate a „asistării zilnice” pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 121 Cod penal impune inculpatului minor T. T., pe durata executării măsurii educative, respectarea următoarelor obligații:

- să urmeze un curs de pregătire școlară sau de formare profesională;

- să se prezinte la S. de Probațiune Iași la datele fixate de acesta;

- să nu se apropie și să nu comunice prin nici o modalitate cu inculpatul I. R. A..

Potrivit art. 121 alin. 4 Cod penal, S. de Probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;

b) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin.

Atrage atenția inculpatului minor că, potrivit art. 123 alin. 1 lit. c Cod penal, dacă nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instanța dispune înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ.

III. În baza art. 114 alin. 1 Cod penal, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod penal cu referire la art. 120 Cod penal aplică inculpatului minor I. R.-A., fiul lui M. și M., născut la data de 26.05.1999 în ., domiciliat în ., jud. Iași, C.N.P._, cetățenie română, studii 7 clase, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de 1) „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 alin. 1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (faptă comisă la data de 21.08.2014), 2) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată L. C., comisă la data de 15.02.2014), 3) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, și a art. 113 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată I.I S. E., comisă la data de 15.02.2014), 4) „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată P.F.A. I. M., comisă la data de 15.02.2014), 5) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată I.I A. G., comisă la data de 25/26.03.2014), 6) „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată ., comisă la data de 11.03.2014), 7) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată I.F. L. E., comisă la data de 11.03.2014), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, măsura educativă neprivativă de libertate a „asistării zilnice” pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 121 Cod penal impune inculpatului minor I. R. A., pe durata executării măsurii educative, respectarea următoarelor obligații:

- să urmeze un curs de pregătire școlară sau de formare profesională;

- să se prezinte la S. de Probațiune Iași la datele fixate de acesta;

- să nu se apropie și să nu comunice prin nici o modalitate cu inculpatul T. T..

Potrivit art. 121 alin. 4 Cod penal, S. de Probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;

b) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin.

Atrage atenția inculpatului minor că, potrivit art. 123 alin. 1 lit. c Cod penal, dacă nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instanța dispune înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul I. R. A. prin ordonanța procurorului nr._/P/2014 din data de 04.09.2014.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. cod civil obligă pe cei trei inculpați în solidar, iar inculpatul T. T. în solidar cu părțile responsabile civilmente T. A. și L. C., ambii domiciliați în ., jud. Iași și inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., jud. Iași, să plătească părții civile C. F.-G., domiciliat în ., .. 3, jud. Iași, suma de 650 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă cei trei inculpați în solidar, iar inculpatul T. T. în solidar cu părțile responsabile civilmente T. A. și L. C., ambii domiciliați în ., jud. Iași și inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., jud. Iași, să plătească părții civile S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași, cu sediul în mun. Iași, Bld. Independenței nr. 1, jud. Iași, suma de 58,65 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu data de 21.08.2014 și până la achitarea prejudiciului.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. Cod civil obligă inculpații T. M. și I. R. A. în solidar, iar inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., jud. Iași, să plătească părții civile L. C., domiciliat în ., jud. Iași, suma de 1500 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. Cod civil obligă inculpații T. M. și I. R. A. în solidar, iar inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., jud. Iași, să plătească părții civile P.F.A. I. M., cu sediul în ., suma de 200 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. Cod civil obligă inculpații T. M. și I. R. A. în solidar, iar inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., să plătească părții civile I.I A. G., cu sediul în ., CUI_, suma de 300 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. Cod civil obligă inculpații T. M. și I. R. A. în solidar, iar inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., jud. Iași, să plătească părții civile ., cu sediul în mun. Iași, .. 19, ., prin reprezentant legal M. L., suma de 50 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19, 23 alin. 3 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și urm. Cod civil obligă inculpații T. M. și I. R. A. în solidar, iar inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., ambii domiciliați în ., jud. Iași, să plătească părții civile I.F. L. E., cu sediul în ., suma de 6.200 de lei cu titlu de daune materiale.

Ia act că persoană vătămată S. E. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul T. M. a unui spray iritant-lacrimogen identificat la data de 29.08.2014, conform procesului verbal de conducere în teren întocmit de către agenții de poliție din cadrul Secției de Poliție 4 M., individualizat conform foto 7 (fila 123 d.u.p.) și a unui patent ridicat conform procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de către agenții de poliție din cadrul Secției de Poliție 4 M. la data de 11.03.2014 (filele 366-367 d.u.p.)

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul I. R.-A. a unei dălți metalice ridicate la data de 26.03.2014, conform procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de către agenții de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumești, individualizată conform foto 7 (fila 309 d.u.p.).

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul I. R.-A. a unui levier metalic confecționat din fier beton striat, diametru 1,5 cm, lungime de cca 40 cm, iar partea din față turtită cu o lățime de circa 2,5 cm, ridicat la data de 11.03.2014, conform procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de către agenții de poliție din cadrul Secției de Poliție 4 M., individualizată conform foto 7 (fila 309 d.u.p.).

În baza art. 272 Cod procedură penală onorariile apărătorilor din oficiu din cursul urmăririi penale, în cuantum de 200 lei (delegație nr. 5882/2014 – av. N. E.) și 3x400 de lei (delegații nr. 5836/2014 – av. T. I., 5837/2014 – av. C. D. și 5838/2014 – av. S. M.) vor fi plătite Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Public.

În baza art. 272 Cod procedură penală onorariile apărătorilor din oficiu din cursul judecății, în cuantum de 3x400 de lei (delegații nr. 6319/2014 – av. A. G., 6320/2014 – av. A. A. M. și 6323/2014 – av. Amironoaie G.) vor fi plătite Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpații să plătească statului următoarele sume cu titlu de cheltuieli judiciare:

- inculpatul T. M. - suma de 1.200 de lei;

- inculpatul T. T. în solidar cu părțile responsabile civilmente T. A. și L. C. – suma de 800 de lei;

- inculpatul I. R. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I. M. și I. M., suma de 1.200 de lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dat în dosarul nr._/P/2014 la data de 23 septembrie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului T. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de: 1) „tâlhărie calificată”, prev. și ped. de art. 233 alin. 1 Cod penal – art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, 2) „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, 3) „furt calificat”,prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, 4) „tentativă la furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, 5) „furt calificat”,prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, 6) „tentativă la furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, 7) „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 din Codul penal, precum și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților T. T., pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 alin. 1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal și I. R.-A., pentru săvârșirea infracțiunilor de 1) „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 alin. 1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 2) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 3) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 4) „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 5) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 6) „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 7) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpaților faptul că: 1) în noaptea de 20/21.08.2014, în jurul orelor 02:30, inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., au pătruns fără drept în curtea și locuința persoanei vătămate C. F.-G., de unde au sustras mai multe bunuri și suma de 500 lei, iar pentru a-și asigura scăparea au folosit un spray iritant-lacrimogen împotriva persoanei vătămate; 2) în noaptea de 14/15.02.2014, inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., au pătruns fără drept în curtea locuinței numitului L. C., de unde au sustras mai multe scule electrice, o unealtă metalică de curățat centrala și 10 litri de vin, cauzând un prejudiciu în valoare de 1500 lei; 3) în noaptea de 14/15.02.2014 inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., au pătruns fără drept în incinta magazinului I.I. S. E., de unde au sustras bunuri alimentare; 4) în noaptea de 14/15.02.2014, inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A. au încercat să pătrundă în incinta magazinului P.F.A. I. M. situat în satul și ., prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 100 lei; 5) în noaptea de 25/26.03.2014, inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A. au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului I.I. A. G., de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei; 6) în noaptea de 10/11.03.2014, inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A. au încercat să pătrundă în incinta magazinului S.C. L. Horlești, prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 50 lei; 7) în noaptea de 10/11.03.2014, inculpatul major T. M. împreună cu minorii T. T. și I. R.-A. au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului I.F. L. E., de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare, precum și o casă de marcat, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 6.000 lei.

Procurorul a precizat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate C. F.-G. (f. 24-27); certificatul medico-legal nr. 7307/22.08.2014 al IML Iași (f. 35); procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă (f. 37-56); proces-verbal de identificare bunuri și planșă fotografică (f. 67-73); declarația martorului C. M. (172-174); declarația martorului L. E. (f. 177-178); declarația martorului D. I.-C. (f. 179-180); procesul verbal de conducere în teren întocmit cu incupatul T. M. (f. 118-123); declarația martorului R. L. (f. 194); procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere întocmite cu inculpații T. M., T. T. și I. R.-A., cei trei recunoscând articolele de încăltămite identificate la fata locului (f. 76-89); declarația martorului G. F. (f. 195-196); procesele verbale de reconstituire întocmite cu inculpații T. M. și I. R.-A. (f. 91-117); declarațiile inculpaților, plângerea și declarația persoanei vătămate L. C. (f. 206-211); plângerea și declarația persoanei vătămate S. E. (f. 252); plângerea și declarația persoanei vătămate Ioanitoaiei M. (f. 281, 283); procesele verbale de cercetare la fața locului (f. 213-222, 254-262, 286-293); declarația martorului S. M. (f. 263-265); declarația martorului D. G.-C. (f. 242-245); declarația martorei S. M. (f. 267-268); declarația de martor a numitului T. T. de 13 ani la data comiterii faptei care descrie modalitatea de comitere a faptelor așa cum a fost ea descrisă anterior; declarația martorului A. O. (f. 270-271); declarația martorului T. A. (f. 266); procesul verbal de conducere efectuat cu numiții T. T. și I. R.-A., care au indicat organelor de cercetare penală modalitatea în care au procedat în noaptea de 14/15.02.2014, la săvârșirea faptelor; declarațiile inculpaților; plângerea și declarația persoanei vătămate A. V. (f. 299, 301-302); procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică (f. 304-314); raportul de constatare criminalistică nr._ din 12.09.2014 (f. 321-331); declarația numitului T. T. de 13 ani la data comiterii faptei; procesul verbal de conducere efectuat cu numiții T. T. și I. R.-A.; plângerea și declarația persoanei vătămate M. L. (f. 334-336); plângerea și declarația persoanei vătămate L. E. (f. 362-364); procesele verbale de cercetare la fața locului (f. 338-350, 366-381); raportul de constatare criminalistică nr._ din 10.09.2014 (f. 390-397); declarația martorului I. M..

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data 22.10.2014, instanța a constatat, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 23 septembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

La termenul de judecată din data de 02.12.2014, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul major T. M. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina lui prin actul de sesizare a instanței, exprimându-și acordul ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul a declarat că și le însușește, în conformitate cu dispozițiile art. 375 Cod procedură penală cu referire la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

De asemenea, inculpații minori au dat declarații de recunoaștere a comiterii faptelor la datele de 02.12.2014 și 16.12.2014, în prezența apărătorilor desemnați din oficiu, aceștia declarând că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale.

Pentru cei doi inculpați minori, T. T. și I. R. A., au fost întocmite referate de evaluare de către S. de Probațiune Iași, în conformitate cu art. 116 Cod penal.

Față de această situație, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 375 Cod procedură penală pentru inculpatul major T. M., sens în care a hotărât ca judecata prezentei cauze penale să se facă în procedura specială, simplificată, a „recunoașterii învinuirii”, în timp ce pentru inculpații minori cauza a fost soluționată potrivit procedurii de drept comun.

În baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:

I. La data de 21.08.2014, organele de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală M., au fost sesizate prin SNUAU 112 de către numitul C. M., din satul și ., cu privire la faptul că în noaptea de 20/21.08.2014, în jurul orelor 02:30, persoane necunoscute au pătruns fără drept în curtea și locuința sa, iar din camera fiului său, C. F.-G., au sustras un portofel cu mai multe acte personale și suma de 500 lei, după care fiind surprinși de persoana vătămată au folosit un spray iritant-lacrimogen pentru a-și asigura scăparea, abandonând și alte bunuri pe care au încercat să le sustragă dintr-o magazie.

În urma cercetărilor a rezultat următoarea situație de fapt:

În seara de 20.08.2014, în jurul orei 22:00, inculpații T. M., de 19 ani, și T. T., de 14 ani, (cei doi fiind frați), s-au întâlnit în fața locuinței lor din satul Păușești, ., cu inculpatul I. R.-A., consătean. Aici cei trei s-au hotărât să se deplaseze în satul și ., de unde să sustragă bunuri.

Inculpatul T. M. a luat asupra sa un spray iritant-lacrimogen, cu scopul de a îl folosi în cazul în care vor fi prinși.

Cei trei inculpați s-au deplasat pe jos, mergând pe de-a dreptul prin pădure spre localitatea Horlești, localitate ce se învecinează cu localitatea Păușești, T. M. având în picioare o pereche de șlapi albaștri și o pereche de pantaloni negri, T. T. fiind îmbrăcat cu un hanorac de culoare negru cu gluga trasă pe cap și pantaloni de culoare gri, iar I. R.-A. având o pereche de adidași albaștri și hanorac închis la culoare.

Inculpații au ajuns în localitatea Horlești pe la miezul nopții, după care au început să se plimbe pe străzile din localitate, căutând o locuință din care să sustragă bunuri.

Astfel, cei trei inculpați s-au hotărât să pătrundă într-o locuință care avea un tractor parcat în fața porții, aceasta fiind locuința numitului C. M.. Inculpații s-au deplasat în dreptul următorului gard ce se învecinează cu locuința persoanei vătămate și au sărit în grădina numitului L. V. (în această grădină nu se află nicio locuință). De aici cei trei inculpați au sărit gardul în curtea numitului C. M., după care au început să intre în anexele gospodărești pentru a căuta bunuri. Dintr-o magazie, inculpații au sustras un flex electric marca „Makita”, o drujbă electrică marca „Budget” și un sac de rafie alb, iar din bucătăria de vară inculpații au sustras un telefon mobil marca „Samsung”, cu tot cu încărcător, dar și cheile aflate în yalele ușilor de la baie și bucătărie. În continuare, inculpații I. R.-A. și T. M. au pătruns în locuința propriu-zisă, timp în care inculpatul T. T. a rămas în exterior pentru a anunța în cazul în care ar fi venit cineva. I. R.-A. și T. M. au intrat în prima cameră situată pe partea dreaptă, unde se afla persoana vătămată C. F.-G.. Din interiorul acestei camere inculpații au sustras de pe o masă, situată chiar lângă patul unde persoana vătămată dormea, un telefon mobil cu încărcător marca „Nokia" și un portofel din piele de culoare maro, în care se afla suma de 500 lei, carduri bancare și documente de identitate ale persoanei vătămate.

Din cauza zgomotelor, persoana vătămată s-a trezit, moment în care, cei doi inculpați s-au retras pe hol, iar inculpatul T. M. a scos spray-ul iritant-lacrimogen și a pulverizat un jet asupra numitului C. F.-G., după care amândoi au fugit din locuință. Deși nu a putut vedea foarte bine ce se întâmplă din cauza spray-ului lacrimogen, persoana vătămată s-a ridicat din pat și a fugit după autori.

Inculpații I. R.-A. și T. M. au fugit pe . spre poarta principală, însă întrucât aceasta era închisă s-au întors spre locuință, moment în care au observat că persoana vătămată era în fața lor, pe alee. Atunci inculpatul T. M. a mai pulverizat un jet din spray-ul iritant lacrimogen asupra persoanei vătămate și a fugit înspre grădina lui L. V., iar în momentul în care inculpatul I. R.-A. intenționat să îl urmeze a fost prins de haine de persoana vătămată, ambii căzând la sol.

Din cauza efectului spray-ului iritant lacrimogen, persoana vătămată nu a reușit să îl oprească pe inculpatul I. R.-A. care a fugit înspre poarta principală și a sărit gardul.

În urma celor petrecute, inculpatul I. R.-A. și-a pierdut un adidas, iar inculpatul T. M. și-a pierdut un șlap, precum și spray-ul iritant lacrimogen, cel din urma în curtea numitului L. V.. De asemenea autorii au abandonat în curtea persoanei vătămate tot ceea ce au încercat să sustragă cu excepția încărcătorului mobil marca „Samsung”, a portofelului din piele maro cu suma de 500 lei și documentele personale ale persoanei vătămate și a cheilor sustrase din cele două uși.

În continuare, inculpații T. M. și I. R.-A. au fugit înspre pădure spre localitatea Păușești, alergând pe străzile lăturalnice de lângă locuința persoanei vătămate. Inculpatul T. M. a aruncat șlapul pe care îl mai avea asupra sa în grădina numitei M. M., iar inculpatul I. R.-A. a aruncat ce de-al doilea adidas în apropierea pădurii într-o cultură de porumb.

Inculpatul T. T. a fugit primul în momentul în care a observat că ceilalți doi au fost surprinși de persoana vătămată, acesta deplasându-se spre direcția magazinului „HC ECONOMIC LUX” Horlești, apoi spre pădure înspre localitatea de domiciliu. În dreptul magazinului, inculpatul și-a tras gluga de la hanoracul negru pe cap, fiind observat de către martorii L. E., D. I.-C. în momentul în care a trecut prin fața magazinului.

În urma agresiunii exercitate asupra sa, persoana vătămată C. F.-G. a suferit escoriații și arsură corneană ușoară ochi stâng, pentru care necesită 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare (conform certificatului medico-legal nr. 7307/22.08.2014 al IML Iași).

Cei trei inculpați recunosc comiterea faptei, așa cum a fost ea prezentată.

II. La data de 15.02.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumești, au fost sesizate în scris de către numitul L. C., din satul B., ., cu privire la faptul că în noaptea de 14/15.02.2014, persoane necunoscute au pătruns fără drept în curte locuinței, unde din camera centrale și din beci au sustras mai multe scule electrice, o unealtă metalică de curățat centrala și 10 litri de vin, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1500 lei.

III. La data de 15.02.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumești, au fost sesizate prin SNUAU 112 de către numitul P. I., din satul și ., cu privire la faptul că în noaptea de 14/15.02.2014, persoane necunoscute au pătruns fără drept în incinta magazinului LI. Sabaicuc E., de unde au sustras bunuri alimentare.

IV. La data de 15.02.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumești, au fost sesizate în scris de către numita I. M., din satul și ., cu privire la faptul că în noaptea de 14/15.02.2014, persoane necunoscute au încercat să pătrundă în incinta magazinului P.F.A. I. M. prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 100 lei.

În urma cercetărilor a rezultat următoarea situație de fapt:

În noaptea de 14/15.02.2014, numiții T. M., T. T. (de 13 ani la data comiterii faptei) și I. R.-A. după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat din localitatea Păușești spre localitatea B., . trei se hotărâseră să spargă un magazin. Inculpatul I. R.-A. a luat de la domiciliul său o bară metalică, cu intenția de a o folosi pentru a pătrunde în interiorul magazinului.

Numiții T. M. și T. T. erau îmbrăcați cu câte un hanorac negru, având gluga trasă pe cap, iar numitul I. R.-A. era îmbrăcat cu un hanorac de culoare galben.

Cei trei s-au deplasat pe jos, mergând pe drumul principal, iar în dreptul iazului din localitatea Pășești, cei trei au fost văzuți de martorul D. G.-C., care se deplasa la discotecă cu autoturismul personal.

În localitatea B., în jurul orelor 01:00, cei trei au mers la magazinul numitului L. C., unde au sărit gardul în interiorul curții. Aici au încercat să spargă ușa din spatele magazinului dar nu au reușit, după care din camera centralei, au sustras un flex marca „Bosch”, o rotopercutantă marca „Bosch”, o bormașină, o autofiletantă marca „Stern”, o unealtă metalică de curățat centrala și o mănușă de protecție. În continuare, numiții I. R.-A. și T. T. au intrat în beci de unde au sustras 5 PET-uri de 2 litri cu vin. Cei trei au fugit imediat după comiterea faptei și au ascuns toate bunurile cu excepția bormașinii și a uneltei metalice, lângă biserica creștin-ortodoxă din localitatea B., după care s-au deplasat tot pe jos spre localitatea Dumești.

Ajunși în Dumești, cei trei s-au hotărât să spargă magazinul numitei Ioanițoaiei M.. Astfel cei trei au sărit gardul în interiorul curții magazinului iar inculpatul I. R.-A. a folosit unealta metalică pentru a forța ușa de acces în magazin, introducând-o între toc și ușă. Din cauza zgomotelor câinii au început să latre, iar cei trei s-au speriat și au fugit spre centrul localității Dumești.

În centrul localității Dumești, cei trei au trecut prin dreptul magazinului numitei S. E., moment în care s-au hotărât să îl spargă. Toți trei au sărit gardul în interiorul curții magazinului, iar aici inculpatul I. R.-A. folosind unealta sustrasă de la numitul L. C. a forțat ușa de acces deschizând-o.

Cei trei au intrat în interiorul magazinului, unde au început să consume băuturi energizante și au mâncat diferite bunuri alimentare, dup care au luat din interiorul magazinului două genți de voaiaj în care au pus mai multe bunuri alimentare, cât și o combină muzicală. în momentul în care au intenționat să părăsească incinta magazinului au observat pe stradă mai multe lumini de la autoturisme și astfel au abandonat cele două genți în magazin, iar în fața magazinului au abandonat mănușa și unealta metalică sustrase de la numitul L. C..

În timp ce cei trei se deplasau spre localitatea Păușești, în jurul orelor 03:00, au fost observați de martorul D. G.-C. care se întorcea acasă de la discotecă.

V. La data de 26.03.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumești, au fost sesizate în scris de către numitul A. V., din satul și ., cu privire la faptul că în noaptea de 25/26.03.2014, persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta LI. A. G., de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei.

În urma cercetărilor a rezultat următoarea situație de fapt:

În noaptea de 25/26.03.2014, numiții T. M., T. T. și I. R.-A. după o înțelegere prealabilă, s-au hotărât să meargă în localitatea Chilișoaia, ., unde să spargă o locuință sau un magazin. Ajunși aici, cei trei s-au plimbat puțin, după care s-au hotărât să spargă magazinul numitului A. V.. Folosind un levier metalic pe care inculpatul I. R.-A. 1-a adus de acasă, cei trei au reușit să pătrundă în interiorul magazinului prin ușa din spate.

În interiorul magazinului cei trei autori au pus în mai multe pungi de plastic bunuri alimentare (biscuiți, cafea etc.) și bunuri nealimentare (teniși, cizme etc), după care au fugit spre casă.

VI. La data de 11.03.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Horlești, au fost sesizate în scris de către numitul M. L. din satul și ., cu privire la faptul că în noaptea de 10/11.03.2014, persoane necunoscute au încercat să pătrundă în incinta magazinului S.C. L. Horlești, prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 50 lei.

VII. La data de 11.03.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Horlești, au fost sesizate în scris de către numita L. E. din satul și ., cu privire la faptul că în noaptea de 10/11.03.2014, persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta I.F. L. E., de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare și o casă de marcat, cauzând un prejudiciu în valoare de 6000 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat următoarea situație de fapt:

În noaptea de 10/11.03.2014, în jurul orei 23:00, numiții T. M., T. T. și I. R.-A. s-au hotărât să se deplaseze în localitatea vecină respectiv în satul și ., de unde să sustragă diverse bunuri.

Cei trei s-au deplasat pe jos, pe de-a dreptul prin marginea pădurii până în localitatea Horlești. Inculpatul I. R.-A. a luat asupra sa de la domiciliu, un levier metalic confecționat din fier-beton striat.

În jurul orei 01:00, cei trei au ajuns în localitatea Horlești. Aici s-au plimbat puțin, apoi s-au hotărât să spargă un magazin situat în centrul localității.

Inițial cei trei au mers în spatele magazinului, unde au încercat să forțeze cu levierul metalic un geam pentru a pătrunde în interiorul magazinului, întrucât geamul era blocat cu plăci din rigips nu au reușit să intre în interiorul magazinului, deși au rupt o bucată de rigips. De aici inculpații au sustras un set de chei și o șurubelniță cu mâner roșu cu negru.

În continuare cei trei autori s-au deplasat la ușa de acces în magazin, pe care inculpatul I. R.-A. a forțat-o cu levierul metalic până a deschis-o.

Toți trei au intrat apoi în magazin și au început să caute diverse bunuri alimentare și nealimentare și fiecare a umplut câte o pungă. Inculpatul T. M. a sustras în plus și casa de marcat.

La scurt timp autorii au ieșit afară din magazin și au plecat spre pădure, înspre localitatea de domiciliu. Pe drum în dreptul unui pod, numitul T. M. a stricat casa de marcat, din aceasta ieșind sulurile de hârtie albă.

În drum spre pădure, cei trei au observat un alt magazin (aparținând numitului M. L.), pe care s-au hotărât de asemenea să îl spargă. Astfel cei trei autori au sărit gardul în interiorul curții magazinului, unde au încercat să forțeze ușa cu levierul metalic și cu șurubelnița. întrucât aceștia au declanșat alarma, cu toții s-au speriat și au fugit înspre pădure abandonând levierul metalic și șurubelnița.

În ambele faze procesuale, inculpații au recunoscut comiterea faptelor.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv cu: plângerea și declarația persoanei vătămate C. F.-G. (f. 24-27); certificatul medico-legal nr. 7307/22.08.2014 al IML Iași (f. 35); procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă (f. 37-56); proces-verbal de identificare bunuri și planșă fotografică (f. 67-73); declarația martorului C. M. (172-174); declarația martorului L. E. (f. 177-178); declarația martorului D. I.-C. (f. 179-180); procesul verbal de conducere în teren întocmit cu incupatul T. M. (f. 118-123); declarația martorului R. L. (f. 194); procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere întocmite cu inculpații T. M., T. T. și I. R.-A., cei trei recunoscând articolele de încăltămite identificate la fata locului (f. 76-89); declarația martorului G. F. (f. 195-196); procesele verbale de reconstituire întocmite cu inculpații T. M. și I. R.-A. (f. 91-117); declarațiile inculpaților, plângerea și declarația persoanei vătămate L. C. (f. 206-211); plângerea și declarația persoanei vătămate S. E. (f. 252); plângerea și declarația persoanei vătămate Ioanitoaiei M. (f. 281, 283); procesele verbale de cercetare la fața locului (f. 213-222, 254-262, 286-293); declarația martorului S. M. (f. 263-265); declarația martorului D. G.-C. (f. 242-245); declarația martorei S. M. (f. 267-268); declarația de martor a numitului T. T. de 13 ani la data comiterii faptei care descrie modalitatea de comitere a faptelor așa cum a fost ea descrisă anterior; declarația martorului A. O. (f. 270-271); declarația martorului T. A. (f. 266); procesul verbal de conducere efectuat cu numiții T. T. și I. R.-A., care au indicat organelor de cercetare penală modalitatea în care au procedat în noaptea de 14/15.02.2014, la săvârșirea faptelor; declarațiile inculpaților; plângerea și declarația persoanei vătămate A. V. (f. 299, 301-302); procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică (f. 304-314); raportul de constatare criminalistică nr._ din 12.09.2014 (f. 321-331); declarația numitului T. T. de 13 ani la data comiterii faptei; procesul verbal de conducere efectuat cu numiții T. T. și I. R.-A.; plângerea și declarația persoanei vătămate M. L. (f. 334-336); plângerea și declarația persoanei vătămate L. E. (f. 362-364); procesele verbale de cercetare la fața locului (f. 338-350, 366-381); raportul de constatare criminalistică nr._ din 10.09.2014 (f. 390-397); declarația martorului I. M. care, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, fac pe deplin dovada vinovăției acestora sub forma intenției directe în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În drept,

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 20/21.08.2014, în jurul orei 02:30, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a pătruns fără drept în curtea și locuința persoanei vătămate C. F.-G., de unde au sustras mai multe bunuri și suma de 500 lei, iar pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a folosit un spray iritant-lacrimogen împotriva persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tâlhărie calificată”, prev. și ped. de art. 233 alin. 1 Cod penal – art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 14/15.02.2014, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a pătruns fără drept în curtea locuinței numitului L. C., de unde au sustras mai multe scule electrice, o unealtă metalică de curățat centrala și 10 litri de vin, cauzând un prejudiciu în valoare de 1500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 14/15.02.2014, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a pătruns fără drept în incinta magazinului I.I. S. E., de unde au sustras bunuri alimentare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 14/15.02.2014, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a încercat să pătrundă în incinta magazinului P.F.A. I. M. situat în satul și ., prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 100 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tentativă la furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 25/26.03.2014, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului I.I. A. G., de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 10/11.03.2014, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a încercat să pătrundă în incinta magazinului S.C. L. Horlești, prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 50 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tentativă la furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Fapta inculpatului major T. M. care, în noaptea de 10/11.03.2014, împreună cu minorii T. T. și I. R.-A., a pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului I.F. L. E., de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare, precum și o casă de marcat, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 6.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Inculpatul a comis infracțiunile în condiții de concurs real, conform art. 38 alin. 1 Cod penal, respectiv prin acțiuni distincte și înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

Fapta inculpatului minor T. T. care, în noaptea de 20/21.08.2014, în jurul orei 02:30, împreună cu inculpatul major T. M. și minorul I. R.-A., a pătruns fără drept în curtea și locuința persoanei vătămate C. F.-G., de unde au sustras mai multe bunuri și suma de 500 lei, iar pentru a-și asigura scăparea, T. M. a folosit un spray iritant-lacrimogen împotriva persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tâlhărie calificată”, prev. și ped. de art. 233 alin. 1 Cod penal – art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 113 alin. 2 Cod penal.

Faptele inculpatului minor I. R. A. care 1) în noaptea de 20/21.08.2014, în jurul orelor 02:30, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a pătruns fără drept în curtea și locuința persoanei vătămate C. F.-G., de unde au sustras mai multe bunuri și suma de 500 lei, iar pentru a-și asigura scăparea T. M. a folosit un spray iritant-lacrimogen împotriva persoanei vătămate; 2) în noaptea de 14/15.02.2014, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a pătruns fără drept în curtea locuinței numitului L. C., de unde au sustras mai multe scule electrice, o unealtă metalică de curățat centrala și 10 litri de vin, cauzând un prejudiciu în valoare de 1500 lei; 3) în noaptea de 14/15.02.2014, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a pătruns fără drept în incinta magazinului I.I. S. E., de unde au sustras bunuri alimentare; 4) în noaptea de 14/15.02.2014, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a încercat să pătrundă în incinta magazinului P.F.A. I. M. situat în satul și ., prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 100 lei; 5) în noaptea de 25/26.03.2014, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului I.I. A. G., de unde a sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei; 6) în noaptea de 10/11.03.2014, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a încercat să pătrundă în incinta magazinului S.C. L. Horlești, prin forțarea ușii de acces, distrugând astfel o porțiune a ușii, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 50 lei; 7) în noaptea de 10/11.03.2014, împreună cu inculpatul major T. M. și cu minorul T. T., a pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului I.F. L. E., de unde a sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare, precum și o casă de marcat, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 6.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ) „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 alin. 1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a, d și f Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 2) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 3) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 4) „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 5) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 6) „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal, 7) „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 113 alin. 2 Cod penal.

Inculpatul a comis infracțiunile în condiții de concurs real, conform art. 38 alin. 1 Cod penal, respectiv prin acțiuni distincte și înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

Pentru infracțiunile comise, inculpatul major T. M. va fi condamnat, iar inculpaților minori T. T. și I. R. A. li se vor aplica măsuri educative.

La individualizarea judiciară a pedepselor și a modalității de executare a acestora precum și a măsurilor educative, față de criteriile generale prev. de art. 74 și 115 alin. 2 Cod penal, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite de către inculpați și periculozitatea acestora, respectiv de împrejurările și modul de comitere, precum și mijloacele folosite, inculpații acționând de fiecare dată pe timpul nopții, prin efracție, folosindu-se de diferite obiecte pe care le luau asupra lor de la domiciliu, inculpatul T. folosind împotriva unei persoane vătămate un spray iritant-lacrimogen, pentru sustragerea bunurilor au violat domiciliile persoanelor vătămate ori sediile magazinelor, de urmările produse, crearea unui prejudiciu care nu a fost recuperat, persoana vătămată C. F.-G. a suferit escoriații și arsură corneană ușoară ochi stâng, pentru care necesită 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, scopul urmărit de inculpați a fost acela de a face rost de bani în scopuri personale repede, în mod ilicit, inculpații au comis un număr mare de acte materiale într-o perioadă scurtă de timp, anterior nu au comis alte fapte de natură penală (în fișele de cazier nu sunt consemnate date privitoare la comiterea de infracțiuni), atitudinea procesuală de recunoaștere a comiterii faptelor, nu și-au terminat studiile minime obligatorii, nu au o ocupație din care să obțină venituri licite.

Pentru inculpații minori instanța va avea în vedere și referatele de evaluare întocmite de S. de Probațiune.

Astfel, în cazul inculpatului T. T., consilierul de probațiune a consemnat faptul că membrii familiei locuiesc în condiții la limita subzistenței, părinții inculpatului se axează pe asigurarea nevoilor de bază în principal, fără a lua în considerare nevoile educative, spirituale, mediul familial este dezorganizat, în care s-a resimțit o lipsă de autoritate, neexistând interes pentru transmiterea unui sistem de valori morale copiilor, nefiind adecvat dezvoltării propice a unui minor. Inculpatul a abandonat școala după o triplă repetenție în clasa a IV-a, a manifestat dezinteres față de studiu în favoarea muncii ocazionale, și nu dorește reluarea studiilor. Nu are abilități de scris-citit și nici o orientare spațio-cronologică specifice vârstei; a dezvoltat o . deprinderi de viață independentă.

Motivația implicării în faptă nu este clară nici inculpatului, în sensul că acesta nu poate oferi o justificare a asocierii în astfel de preocupări antisociale. Inculpatul nu are un program zilnic pe care să-l poată relata, activitățile sale fiind fluctuante și reducându-se la lucrul cu ziua. Declară că nu are prieteni apropiați, consumul de alcool și tutun este sporadic, în funcție de venituri. Nu are conturate planuri de viitor, intențiile sale fiind centrate asupra metodelor de supraviețuire.

Factori de natură să favorizeze comportamentul infracțional al minorului fac referire la debutul infracțional timpuriu, cu continuitate, escaladarea comportamentului infracțional de la furt la tâlhărie, mediul socio-familial dezorganizat, traseu scurt și sinuos al actului educativ, prezența unui sistem propriu, precar, de valori morale, contact redus cu modele pozitive de comportament, implicarea limitată a părinților în creșterea și educarea copiilor, anturaj format din minori/tineri insuficient supravegheați, cu preocupări delincvenționale, conștientizarea redusă a efectelor comiterii faptelor asupra celor din jur ori a părților vătămate, lipsa perspectivelor concrete în vederea renunțării la comportamentul infracțional, iar pentru toate aceste aspecte s-a apreciat că minorul prezintă un risc ridicat de recidivă.

S-a considerat că resursele interne ale minorului sunt viciate de un sistem de valori slab conturat și interiorizat, iar dezorganizarea familială și posibilitățile materiale precare potențează exprimarea comportamentului antisocial. Minorul a aderat la comiterea unor serii de fapte antisociale într-o perioadă relativ scurtă, dezvoltând un pattern infracțional ce se poate amplifica astfel încât se apreciază benefic pentru inculpat un control stric al preocupărilor sale. Luând în considerare vârsta actuală a inculpatului, s-a apreciat oportună aplicarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni și impunerea obligației de a nu comunica cu inculpatul I. R. A..

Referitor la inculpatul I. R. A. s-a constatat că acesta locuiește împreună cu familia într-un imobil în condiții de igienă precară, iar veniturile familiei permit doar asigurarea nevoilor de bază. Evoluția membrilor familiei a fost marcată de handicapul tatălui, fapt ce s-a repercutat și asupra situației financiare și a modului de relaționare dintre membrii familiei, tatăl dezvoltând un stil de comunicare bazat pe agresivitate, fapt accentuat și de consumul constant de băuturi alcoolice.

Implicarea tatălui în educația copiilor a fost una sporadică, iar timpul acordat de mamă copiilor a fost unul redus,aspect determinat de gravele dificultăți materiale cu care s-a confruntat familia. Interesul scăzut al părinților pentru educație a determinat în cazul inculpatului instalarea unor întârzieri evidente la nivelul achizițiilor de ordin intelectual și informațional. În plan cognitiv, acesta are dificultăți în a interpreta critic realitatea, nu poate opera cu noțiuni abstracte, prezintă dificultăți de înțelegere a noțiunilor generale.

Inculpatul a absolvit 6 clase, iar interesul față de actul educativ a fost scăzut, context în care, corelat și cu orientarea interesului spre activități lucrative, minorul a abandonat continuarea cursurilor școlare. S-a constatat o capacitate de învățare diminuată, aspect care a redus considerabil posibilitatea sa de proiecție în viitor și de identificare a propriilor idealuri.

A desfășurat de la o vârstă fragedă activități agricole sezoniere, iar primirea și folosirea unor diferite sume de bani în interes personal a determinat dezvoltarea dorinței de independență financiară.

Evoluția inculpatului este influențată de mediul familial conflictual și de lipsa stimulării adecvate, fapt ce a dus la interiorizarea unor frustrări afective și financiare puternice și la lipsa unor repere normative clare care să-i dirijeze comportamentul. Minorul își petrecea cu ceilalți doi inculpați, vecinii săi, majoritatea timpului liber (jucau barbut, poker). În compania lor a început să consume băuturi alcoolice și să fumeze. Supravegherea inculpatului este deficitară, părinții manifestând o atitudine permisivă. El se află în evidența organelor de poliție pentru sustragerea ilegală de materiale lemnoase. În prezent, minorul afirmă că a conștientizat consecințele negative ale implicării sale într-o infracțiune, în special din punct de vedere al consecințelor juridice, însă din discuții a reieșit faptul că acesta conștientizează mai puțin implicațiile morale ale faptelor sale, având un nivel scăzut de empatie față de părțile vătămate și transferând responsabilitatea faptelor asupra inculpatului major.

Factorii ce pot avea un efect benefic asupra dezvoltării ulterioare a minorului sunt susținerea afectivă din partea mamei, implicarea în activități lucrative, conștientizarea posibilelor consecințe negative ale infracțiunii săvârșite din perspectiva consecințelor juridice și conturarea unor intenții comportamentale prosociale. Factorii ce ar putea influența în mod negativ evoluția ulterioară a inculpatului sunt: mediul familial marcat de carențe instructiv-educative, interiorizarea unor puternice frustrări afective și financiare, nivelul scăzut de gestionare a acestor frustrări și capacitatea scăzută de a anticipa consecințele acțiunilor sale. De asemenea, lipsa de empatie față de partea vătămată, transferul responsabilității faptei săvârșite spre factori externi, lipsa capacității de gestionare a situațiilor de risc potențează implicarea sa viitoare în săvârșirea de infracțiuni.

Analizând factorii inhibitori și precipitatori, s-a apreciat că inculpatul prezintă un risc mediu-ridicat de a comite infracțiuni de același gen.

Raportat la perspectivele de reintegrare în societate, s-a apreciat că minorul I. R. A. prezintă surse personale și familiale limitate, insuficiente pentru adoptarea unui comportament în acord cu normele și valorile prosociale. În acest sens, se consideră necesară aplicarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni și impunerea obligației de a nu comunica cu inculpatul T. T..

Față de cele mai sus arătate, instanța consideră că reeducarea, reinserția socială a inculpatului major T. M. se va putea realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special prevăzut de lege, urmând ca în baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte șase pedepse.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea acesteia potrivit naturii ei, Codul penal excluzând altă modalitate de individualizare a executării raportat la cuantum, instanța va aplica inculpatului pe lângă fiecare din cele 7 pedepse principale de la pct. 1 – 7 câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani, iar în baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal va aplica pedeapsa complementară cea mai grea pe o durată de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

De asemenea, va aplica inculpatului pe lângă fiecare din cele 7 pedepse principale de la pct. 1 – 7 câte o pedeapsă accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public iar în baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică pedeapsa accesorie cea mai grea, prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală va menține starea de arest preventiv a inculpatului. Instanța va avea în vedere că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce este conturat de pedeapsa aplicată și care urmează a fi executată în regim de detenție, împrejurările, circumstanțele în care au fost comise faptele, a derulat o bogată activitate infracțională, într-o perioadă scurtă de timp, în lipsa unui loc de muncă stabil, a luat hotărârea de a face rost de bani prin săvârșirea unor fapte penale, antrenând și doi minori în această activitate infracțională.

În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29.08.2014 la zi.

Față de cei doi inculpați minori, instanța va aplica, în baza art. 114 alin. 1 Cod penal, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod penal cu referire la art. 120 Cod penal, măsura educativă neprivativă de libertate a „asistării zilnice” pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Iași. În baza art. 121 Cod penal va impune inculpaților ca, pe durata executării măsurii educative, să respecte următoarelor obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară sau de formare profesională; să se prezinte la S. de Probațiune Iași la datele fixate de acesta și să nu se apropie și să nu comunice prin nici o modalitate între ei.

Potrivit art. 121 alin. 4 Cod penal, S. de Probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin.

Va atrage atenția inculpaților minori că, potrivit art. 123 alin. 1 lit. c Cod penal, dacă nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instanța dispune înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală va revoca măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul I. R. A. prin ordonanța procurorului nr._/P/2014 din data de 04.09.2014, având în vedere faptul că față de inculpat s-a luat o măsură educativă neprivativă de libertate și există suficiente garanții că acesta va coopera pentru punerea în executare a măsurii educative.

Împotriva sentinței penale indicate mai sus au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Iași, precum și inculpatul T. M..

P. de pe lângă Judecătoria Iași a arătat că este nelegală obligarea Ministerului Public la avansarea sumelor de bani reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale, deoarece numai Ministerul Justiției asigură acoperirea cheltuielilor ocazionate de desemnarea apărătorilor din oficiu, în toate fazele procesului penal.

Inculpatul T. M. a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin sentință, față de circumstanțele reale și personale.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, Curtea reține că situația de fapt, pe care inculpatul T. M. a recunoscut-o în condițiile prevăzute de art. 375 Cod de procedură penală, a fost corect stabilită de prima instanță. Elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în faza de urmărire penală.

Inculpatul T. M. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, declarațiile acestuia coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, astfel că în mod corect prima instanță a dispus condamnarea acestuia.

Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului T. M., criticat de acesta prin apelul promovat, Curtea constată următoarele:

În operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele subiective și obiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, personalitatea făptuitorului și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.

Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului T. M., prima instanță a dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare, în contextul împrejurărilor concrete în care au fost comise faptele și al circumstanțelor legate de persoana inculpatului T. M., prima instanță a apreciat în mod just că stabilirea unor pedepse privative de libertate în cuantum orientat spre minimul special, redus cu o treime, înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului, dar și o măsură de constrângere corespunzătoare valorilor sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunilor.

La cuantificarea pedepselor stabilita prima instanță a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, numărul mare de infracțiuni săvârșite în concurs, împreună cu ceilalți doi inculpați minori, toate acest împrejurări fiind cauze de agravare a pedepselor, dar și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a adoptat o atitudinea procesuală sinceră în cursul procesului penal.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la stabilirea tratamentului sancționator aplicat inculpatului T. M., pe care Curtea îl apreciază ca răspunzând cerințelor legale, fiind o replică socială adecvată pericolului social concret al faptelor și periculozității inculpatului și în măsură să asigure realizarea scopurilor educative și de exemplaritate a pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Punând în balanță gradul de pericol social al faptei comise și datele privitoare la persoana inculpatului, anterior expuse, Curtea apreciază că acestea justifică o reacție severă din partea societății prin organele judiciare, astfel că executarea în regim de detenție a pedepsei de 5 ani și 8 luni închisoare reprezintă o măsură adecvată tuturor nevoilor de realizarea a scopurilor legii penale.

În raport de cele menționate anterior, nu poate fi reținută critica formulată de inculpatul T. M. în sensul reindividualizării pedepsei, deoarece prima instanță a dat eficiență tuturor împrejurărilor relevante ale cauzei a căror incidență în cauză a fost reținută întemeiat.

Curtea consideră că, în raport de gradul de pericol social al activității infracționale analizate, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, este justificată menținerea pedepsei aplicate prin sentință. Elementele favorabile inculpatului, precum conduita ulterioară comiterii infracțiunii au fost valorificate de prima instanță, prin stabilirea unor pedepse corespunzătoare prevăzute de normele de incriminare, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepselor individuale, dar nici a pedepsei rezultante.

Critica parchetului referitoare la avansarea din fondurile Ministerului Public a onorariilor avocaților desemnați din oficiu în faza de urmărire penală este întemeiată.

În mod greșit prima instanță a dispus ca aceste onorarii să fie plătite din fondurile Ministerului Public.

De la regula instituită de art. 272 Cod procedură penală, în conformitate cu care Ministerul Public acoperă toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea fazei de urmărire penală, legiuitorul a instituit o excepție. Astfel, prin disp. art. 82 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, s-a prevăzut că pentru asistența judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii și volumului activității desfășurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, iar în textele următoare a fost reglementată procedura de plată efectivă a acestor onorarii. De asemenea, prin art. 85 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 s-a stipulat că onorariile pentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, în condițiile legii.

În baza acestor dispoziții ale legii organice, între Ministerul Justiției și UNBR a fost încheiat Protocolul nr._ (nr. M.J.) prin care s-au stabilit cuantumurile onorariilor și a fost detaliată procedura de plată a onorariilor cuvenite avocaților desemnați din oficiu să acorde asistența juridică obligatorie în faza de urmărire penală și în cursul judecății. Ansamblul normelor cuprinse în acest protocol indică faptul că toate onorariile, indiferent de etapa procesuală, se plătesc de către Ministerul Justiției. Astfel, Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca entități judiciare ce beneficiază de asistența apărătorilor desemnați din oficiu, nu suportă în mod direct aceste onorarii, chiar dacă au bugete distincte de cel al Ministerului Justiției. De altfel, obligația de a suporta anumite sume cu titlu de onorarii este de natură contractuală, ceea ce înseamnă că Ministerul Public, fiind terț față de Protocol, nu poate fi silit să plătească sumele negociate între Ministerul Justiției și UNBR.

Pentru considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate fiind neîntemeiate, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarate de inculpatul T. M..

Potrivit art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 422 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive după data pronunțării sentinței apelate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 3928/23.12.2014 a Judecătoriei Iași, pe care o va desființa în parte, în sensul că va înlătura dispozițiile privind avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Public a onorariilor avocaților desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale.

În rejudecare, Curtea, în temeiul art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, va dispune ca onorariile apărătorilor din oficiu din cursul urmăririi penale, în cuantum de 200 lei (delegație nr. 5882/2014 – av. N. E.) și câte 400 de lei (delegații nr. 5836/2014 – av. T. I., 5837/2014 – av. C. D. și 5838/2014 – av. S. M.) să fie plătite Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 3928/23.12.2014 a Judecătoriei Iași, pe care o desființează în parte, în sensul că înlătură dispozițiile privind avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Public a onorariilor avocaților desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale.

Rejudecând:

În temeiul art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu din cursul urmăririi penale, în cuantum de 200 lei (delegație nr. 5882/2014 – av. N. E.) și câte 400 de lei (delegații nr. 5836/2014 – av. T. I., 5837/2014 – av. C. D. și 5838/2014 – av. S. M.) vor fi plătite Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T. M. împotriva aceleiași sentințe penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T. M. perioada arestului preventiv de la 23.12.2014 la zi.

Obligă pe inculpatul T. M. la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu ce va fi avansat inițial din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare prilejuite de soluționarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.

Președinte,Judecător,

A. G. I. E. C.

O. M.

Grefier,

E. A.

Red./Tehnored. OMAG/2 Ex./20.03.2015

Judecătoria Iași-Judecător C. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive (art.207 NCPP). Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel IAŞI