Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 15/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 15/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:042._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI – NCPP
Dosar nr._
Sentința penală nr. 15
Ședința publică din 10.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte S. E.
Grefier R. E. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulate de către condamnatul C. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește condamnatul C. G., acesta fiind reprezentat de către apărător din oficiu D. L. care substituie pe doamna avocat H. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că este primul termen de judecată și că în data de 02.02.2016, prin serviciul registratură, au fost depuse la dosar precizări de către condamnatul contestator C. G. prin care a arătat că nu își însușește contestația, nu a formulat-o el și dorește judecata în lipsă.
Instanța pune în discuția contradictorie a părților inadmisibilitatea prezentei contestații având în vedere precizările făcute de către condamnatul C. G., prin administrația locului de deținere, respectiv că nu el a formulat contestația, că nu și-o însușește și că dorește să fie judecat în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că este vorba despre o cerere inadmisibilă dar consideră că înainte de excepția inadmisibilității ar putea fi invocată și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, fiind vorba despre o faptă de tâlhărie.
Instanța învederează că din fișa existență la dosar reiese că ar fi vorba despre o sentință penală a Curții de Apel București.
Apărătorul condamnatului contestator C. G., doamna avocat D. L. în substituire pentru doamna avocat H. L., având cuvântul, susține faptul că primează excepția inadmisibilității contestației, față de precizările făcute, menționând că dacă s-ar declina cauza, condamnatul tot nu și-ar însuși cererea. Interpelată fiind cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, precizează că instanța urmează a efectua verificări. Adaugă faptul că va depune ulterior la dosar, în cursul zilei, pe fax, referatul privind onorariul din oficiu.
INSTANȚA,
Asupra contestației de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr._, la data de 19.11.2015, condamnatul C. G., în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. d) ultima teză Cod procedură penală raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013, a formulat contestație la executare, solicitând reanalizarea situației juridice pentru a putea beneficia de reglementările noului Cod de procedură penală.
Prin sentința penală nr. 644/02.12.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Gura Humorului a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.
Dosarul a fost înaintat către Curtea de Apel Iași unde, la data de 22.01.2016 a primit numărul de dosar._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile și la precizările condamnatului C. G., Curtea constată următoarele:
La data de 22.01.2016 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare – art. 598 Cod procedură penală.
Prin rezoluția președintelui de complet, s-a dispus citarea condamnatului contestator C. G., cu solicitarea de a preciza, prin administrația locului de deținere, dacă solicită judecata în lipsă.
Prin cererea formulată de condamnatul C. G., prin administrația locului de deținere, înregistrată la dosar la data de 02.02.2016, acesta a precizat că nu el a formulat cererea de contestație și că nu dorește să fie prezent, solicitând judecata în lipsă.
Contestația la executare de față apare ca fiind inadmisibilă, nefiind formulată de către persoana condamnată C. G., ci de o altă persoană, neidentificată, în numele acestuia.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 599 raportat la art. 597 alin. 7 Cod procedură penală, va fi respinsă ca inadmisibilă contestația la executare ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, incluzând și onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei (delegația nr._/29.01.2016 – av. H. L.) ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul dispozițiilor art. 599 raportat la art. 597 alin. 7 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă contestația la executare ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, incluzând și onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei (delegația nr._/29.01.2016 – av. H. L.) ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept la contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2016.
Președinte,Grefier,
S. ElenaRoznovăț E. M.
Red. S.E.
Tehnored. R.E.M.
2 ex. + 3 ex./15.02.2016
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Alterarea integrităţii datelor informatice. Art.362 NCP.... → |
|---|








