Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 1006/2012. Curtea de Apel IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 1006/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-09-2012 în dosarul nr. 1006/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 1006/2012

Ședința publică de la 28 Septembrie 2012

Completul compus din:

Președinte: A. G. O. M.

Judecător: A. D.

Judecător: G. S.

Grefier: E. R.

Pe rol fiind pronunțarea recursurilor penale, având ca obiect „înșelăciune”, declarate de inculpații N. F. C., N. L. I., N. G., avocat A. M., părțile civile recurente . Iași și A. București, împotriva deciziei penale nr. 217 din 12.12.2011 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2012, cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a domnului procuror P. E., susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.09.2012, și apoi pentru astăzi 28.09.2012.

Curtea,

Deliberând asupra recursurilor penale de față;

P. sentința penală nr. 2304 din 25.06.2009, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:

Respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului inculpaților de scutire de amenda judiciară de 5000 lei aplicată prin încheierea din 19.09.2007.

În temeiul disp. art. 334 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea de schimbare de încadrare juridică dată prin rechizitoriu unei fapte, dintr-un act material al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. și ped. de art. 215 alin. 1-3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal, într-o infracțiune prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

I. Condamnă pe inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1-3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal.

Aplică inculpaților pedeapsa accesorie, interzicându-le pe perioada și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

II. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, art. 121 Cod penal încetează procesul penal cu privire la cei trei inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 Cod penal), uz de fals (art. 291 Cod penal), evaziune fiscală (art. 13 din Legea nr. 87/1994 nemodificată cu aplicarea art. 13 Cod penal), participație improprie la fals intelectual (art. 31 Cod penal, art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 289 și art. 13 Cod penal) ca urmare a prescripției răspunderii penale.

III. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, art. 121 Cod penal încetează procesul penal cu privire la inculpații N. L. I. și N. F. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații (art. 292 Cod penal) ca urmare a prescripției răspunderii penale.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 cod civil și art. 40 din Decretul nr. 31/1954 respinge acțiunea civilă formulată de . ca urmare a pierderii personalității juridice prin radiere.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil ia act că partea vătămată B. Internațională a R., prin lichidator judiciar R. Insolvency Specialists SRL nu se constituie parte civilă.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil ia act că partea vătămată A. București (pentru . se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil respinge cererea părții civile S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală ca rămasă fără obiect, prejudiciul fiind reparat în cursul procesului.

În temeiul disp. art. 118 lit. e Cod penal confiscă de la inculpați suma de 17.339 RON reprezentând suma de bani dobândită prin săvârșirea infracțiunii privind partea civilă ., sumă care nu este restituită părții civile ca urmare a radierii acesteia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași emis la 19.04.2005, în dosarul nr. 716/P/1998, și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ s-a pus in mișcare acțiunea penală și au fost trimiși in judecată în stare de libertate inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. De art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. c și art. 13 Cod penal; art. 290 Cod penal; art. 291 Cod penal; art. 292 Cod penal (această infracțiune s-a reținut doar în sarcina inculpaților N. F. C. și N. L. I.); art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal; art. 40 din Legea nr. 82/1991 republicată în 20.01.2000, cu aplicarea art. 31 și 13 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În motivarea rechizitoriului procurorul a reținut în esență că:

1. În cursul anului 1998 inculpații N. F. C. și N. L. I., asociați ai . și merceologi ai . Iași, împreună cu tatăl lor N. G., director la . și administrator la . Iași l-au indus în eroare pe C. D., asociat la partea vătămată . Bârnova prin emiterea de file CEC improprie plății (file cec extrase din carnetul de cecuri pentru ridicări de numerar) în vederea obținerii în mod fraudulos a unei fabrici de preparate din carne, producând părții vătămate un prejudiciu de_ lei cu care aceasta s-a constituit parte civilă (primul act material al infracțiunii de înșelăciune continuată).

2. S-a mai reținut că aceeași inculpați în cursul anului 1998 au indus în eroare pe reprezentanții Bancorex Sucursala Iași, obținând pentru . prin manopere frauduloase un credit de_ lei din care nu a fost rambursată decât suma de 2.599.170 lei - parte a primei rate aferente lunii mai 1998 (al doilea act material al infracțiunii de înșelăciune continuată). Manoperele frauduloase au constat în faptul că N. G. a falsificat 7 chitanțe fiscale, ștampila . și semnătura administratorului acestuia C. D. (fals în înscrisuri sub semnătură privată în sarcina inculpatului N. G.); inculpații au folosit aceste înscrisuri (uz de fals) pentru a garanta creditul cu bunuri care de fapt nu intraseră încă în proprietatea lor. Au mai constat manoperele frauduloase în prezentarea de bilanțuri contabile și bilanțuri de verificare false, în falsificarea de către N. L. I. și N. F. C. a 4 facturi fiscale (fals în înscrisuri sub semnătură privată în sarcina acestor doi inculpați). Prejudiciul cauzat Bancorex a fost de_ lei, nerecuperat.

3. S-a mai reținut că inculpatul N. G., cu ajutorul celorlalți doi inculpați, tot în cursul anului 1998 a indus în eroare pe reprezentanții Băncii Internaționale a R. - Sucursala Iași, obținând pentru . prin manopere frauduloase un credit de 25.000.000 lei care nu a fost restituit (al treilea act material al infracțiunii de înșelăciune continuată). Manoperele frauduloase au constat în faptul că la bancă în cadrul documentației necesare acordării creditului s-a depus: o factură care atesta achiziționarea unor bunuri ce urmau a constitui garanții reale ale creditului, factura însă fiind de fapt anulată, facturi falsificate de către N. L. I., N. F. C., I. I., bilanțuri contabile falsificate de I. I. la instigarea celor trei inculpați (art. 40 din Legea nr. 82/1991 republicată în 20.01.2000, cu aplicarea art. 31 și 13 Cod penal).

4. S-a mai reținut că inculpații, în calitate de administratori la . și . au prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 37.952.523 lei prin faptul că, în cazul . s-a înregistrat în evidența contabilă a societății 5 facturi care de fapt erau fictive (rulând astfel prin firmă suma de_ lei și deducându-se TVA), iar în cazul . s-a înregistrat în contabilitate un TVA deductibil aferent unui contract de vânzare cumpărare care de fapt nu s-a finalizat cu factura vânzătorului (art. 11 lit. c din lege nr. 87/1994).

5. S-a mai reținut că inculpații, în scopul obținerii unor foloase materiale, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai-august 1998, în calitate de administratori la . și . au achiziționat animale în vederea sacrificării și valorificării lor, de la un număr de 72 persoane, inducându-le în eroare cu privire la intenția lor de a plată, nemaiachitând de fapt contravaloarea animalelor achiziționate, cauzându-se un prejudiciu de_ lei (al patrulea act material al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată).

6. S-a mai reținut că inculpații N. F. C. și N. L. I. au declarat în mod fals funcționarilor de la Biroul pentru evidența populației că au pierdut buletinele de identitate, deși acestea erau reținute la poliție, și în felul acesta au obținut adeverințe de identitate provizorii și apoi pașapoarte reușind să părăsească teritoriul țării pentru a se sustrage de la urmărirea penală (fals în declarații).

În cursul cercetării judecătorești au fost audiate părțile vătămate P. A., C. D., martorii Văsoi Mricel, C. V., Zmiscnicu I., N. O. M., R. (fostă I.) I., R. (fostă I.) I., C. A., R. G.. S-a constatat imposibilitatea audierii martorului R. A. E. pentru motive obiective. Inculpații, cu domiciliul în Spania, nu s-au prezentat în instanță și nu au fost audiați.

La termenul din 20.02.2008 prima instanță, în temeiul disp. art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice dată unor fapte prin rechizitoriu în felul următor:

• din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. c și art. 13 Cod penal în două infracțiuni de înșelăciune, prima prevăzută de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal săvârșită împotriva părților vătămate ., BANCOREX Sucursala Iași și B. Internațională a R. și, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a Cod penal, împotriva părților vătămate persoane fizice;
• din art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal (legea nemodificată)
• din infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 republicată în 20.01.2000, cu aplicarea art. 31 și art. 13 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 reactualizată, cu aplicarea art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 31 și 13 Cod penal.

În temeiul disp. art. 38 Cod procedură penală, prima instanță a dispus disjungerea cauzei și judecarea separată a infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 și 75 lit. a Cod penal, privind părțile vătămate - persoane fizice, față de celelalte infracțiuni. Astfel cauza disjunsă sub nr._ privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a Cod penal, având ca părți vătămate persoanele fizice, cauza de față nr._ privind celelalte infracțiuni imputate celor trei inculpați:

- infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal săvârșită împotriva părților vătămate ., BANCOREX Sucursala Iași și B. Internațională a R. și, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin. 1-3 Cod penal, împotriva părților vătămate persoane fizice;

- infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal (legea nemodificată);

- infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 reactualizată, cu aplicarea art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 31 și 13 Cod penal;

- infracțiunile prev. de art. 290, 291 Cod penal, iar, doar în sarcina inculpaților N. L. I. și N. F. C., și infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal.

Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale precum și în cursul judecății, instanța reține următoarea situație de fapt:

1. Primul act material de înșelăciune. Parte vătămată . Bârnova.

Frații N. F. C. și N. L. I. au înființat în anul 1993 . fiind administratori ai acestei firme și asociați cu drepturi egale, tatăl lor fiind directorul firmei. Acesta din urmă a înființat în anul 1994 . fiind acționar majoritar, iar fii săi N. F. C. și N. L. I. fiind angajați ca merceologi la această firmă.

În luna ianuarie a anului 1998 martorul C. D., acționar majoritar la . Bârnova a publicat în presa locală anunțuri privind intenția de vânzare a activelor societății care se confrunta cu greutăți financiare. Martorul a fost contactat de inculpați care i-au propus cumpărarea fabricii de preparate din cadrul abatorului situat în Pietrărie, ..02.1998 s-a încheiat un precontract între . și . prin care cea dintâi se obliga să vândă fabrica de preparate din carne în suprafață de 240 mp, fără ca utilajele necesare procesului de fabricație să fie incluse în actul de vânzare-cumpărare.

Pentru fabrica de preparate . s-a obligat sa plătească suma de_ lei si 41.800.000 lei TVA iar pentru terenul aferent în suprafață de 361 mp aceeași societate s-a obligat să achite suma de 9.025.000 lei și 1.985.000 lei TVA.

În conținutul acestui precontract s-a stipulat că plata se va face în termen de 15 zile în contul . cu file CEC și au semnat pentru vânzător CHTDOVAT D. iar pentru cumpărători, învinuiții N. FL0RINI C. si N. L.-I..

Tot pe data de 1.02,1998, l-a solicitarea cumpărătorilor s-a mai încheiat un contract de vânzare cumpărare și cu privire la utilajele de producție din fabrica de preparate din carne pentru suma de_ cu tot cu TVA. Și în acest contract s-a prevăzut că plata urma a se face în termen de 15 zile în contul societății vânzătoare.

A doua zi, partea vătămata N. L.-I. a completat fila cec D 007-_ în numele . pentru suma de_ lei, la data emiterii trecând luna 02 si anul 1998 iar inculpatul N. FL0RIN C. a semnat-o, fiindu-i apoi înmânată părții vătămate C. D.. Apoi C. D. și inculpații s-au deplasat la notar unde au întocmit contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nr. 690/2.02.1998.

În fața notarului C. D. și N. L. I. au declarat că au plătit și primit prețul imobilului și al terenului aferent, fără a face referire în contract la modalitatea de plată, dar având evident în vedere fila CEC sus menționată. Partea vătămată CHIDOVAT D. nu le-a înmânat învinuiților factura fiscală privind vânzarea imobilului, arătând că va face acest lucru în momentul încasării contravalorii imobilului, respectiv, a sumei menționate în fila CEC. Totuși, cu privire la utilajele cumpărate, C. D., la insistențele inculpaților, a a emis factura nr._/2.02.1998 în care a menționat utilajele din fabrică în sumă de_ lei și a înmânat-o inculpaților, având convingerea că va încasa prețul menționat în fila CEC D 007-_.

In aceeași zi, însă, numitul CHIDOVAT D. a constatat că i-a dispărut din geantă fila CEC D 007-_ în valoare de_ lei primită de la inculpați si a solicitat printr-o adresă . Iași să emită solicitat emiterea o altă filă cec.

Deși au promis că vor emite o nouă filă inculpații au tergiversat acest lucru și nu au achitat nici suma de_ lei reprezentând contravaloarea utilajelor facturate, astfel încât, la sfârșitul lunii februarie 1998, numitul CHIDOVAT D. le-a solicitat restituirea facturii nr._ pe care a si anulat-o.

La începutul lunii martie 1998, la insistențele părții vătămate CHIDOVAT D., inculpatul N. F.-C0NSTANTIN, a emis o nouă filă CEC în locul celei declarate pierdute, având . 007-_ pentru suma de_ lei reprezentând prețul vânzării imobilului fără TVA. Pe aceasta învinuitul a scris la data emiterii luna martie 1998, a semnat și a aplicat ștampila ..

Fila cec a fost depusă de numita CHIDOVAT A. la B. Românească pentru a fi încasată fiind refuzată însă din cauza lipsei, de disponibil în cont. Mai mult, B. Românească, Sucursala Iași, prin adresa 7291/12.08.1998 a comunicat că fila CEC A007-_ era oricum improprie plății creditorilor, aceasta fiind detașată dintr-un carnet de cecuri pentru ridicări de numerar.

Despre refuzul la plată al filei CEC . 007-_, numitul VAT D. i-a informat pe cei trei învinuiți care i-au promis achitarea prețului stipulat în actul de vânzare-cumpărare.

În luna martie 1998 C. D. a observat în interiorul genții lui N. G. o filă CEC completată și a constatat că era una și aceeași cu fila CEC în valoare de_ lei pe care o declarase pierdută, le-a comunicat acest lucru celor trei inculpați și, deși aceștia i-au cerut să nu o folosească, la data de 20.04.1998, CHID0VAT A., a depus-o, spre încasare la B. Românească - Sucursala Iași. Și cu privire la această filă cec B. Românească a dat următorul răspuns: refuz la plată din cauza lipsei de disponibil, cu mențiunea că oricum fila CEC era improprie plății creditorilor, aceasta fiind detașată dintr-un carnet de cecuri pentru ridicări de numerar.

Pentru a-l determina pe numitul C. D. să nu sesizeze organele de poliție despre faptele sus arătate, inculpații au început din luna martie 1998 să facă plăți în valoare de 69.415.000 lei; pentru primirea acestor bani . a întocmit, chitanțe fiscale care au fost înregistrate în evidența contabilă a societății.

În ce privește schimbarea de încadrare juridică dată acestei fapte, schimbare de încadrare juridică solicitată de apărătorul inculpaților la acest termen, dintr-un act material al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. și ped. de art. 215 alin. 1-3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal, într-o infracțiune prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, instanța constată că aceasta cerere este nefondată. Astfel inducerea în eroare nu a privit cu prioritate lipsa disponibilului în cont (lipsă de care nu există vreo dovadă că partea vătămată C. D. ar fi avut cunoștință), ci aptitudinea filei CEC de a genera o plată; or, așa cum a rezultat din adresele emise de B. Românească, fila CEC era improprie plății, fiind detașată dintr-un carnet de cecuri pentru ridicări numerar.

În ce privește dovada celor relatate mai sus, inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei susținând că i-au achitat lui C. D. suma de_ lei în numerar, anterior perfectării actului autentic și că fila CEC a fost emisă doar ca garanție pentru executarea obligației de plată. Aceste susțineri sunt însă contrazise de următoarele probe. Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă, în documentele de cont curent ale . pentru intervalul 1.01.-30.04.1998 nu apare înregistrată suma de_ lei care ar fi reprezentat contravaloarea unui ordin de plată-CEC . 007-_/21.02.1998 de aceeași valoare, document ce a fost prezentat la B. Românească de către . Bîrnova, dar apare o intrare de_ lei fără a fi determinate condițiile în care s-a făcut această creditare și unde au fost ținuți banii.

Contabila ., în persoana învinuitei I0SIF I. a declarat că nu a văzut această sumă de_ lei, ci a primit numai dispozițiile de încasare și plata pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Același raport de expertiză contabilă a concluzionat că la sfârșitul anului 1997 . a înregistrat datorii în sumă de_ lei, din care_ lei numai față de bugetul statului, astfel încât inculpații nu aveau surse financiare cu care ar fi putut achiziționa și plăti bunuri imobile și mobile în valoare de_ lei. În plus, conform Notei de constatare din data de 19.06.1998 întocmită de Garda Financiară Secția Iași la ., înregistrările contabile privind achiziția mijlocului fix, cât și cele privind plata vânzătorului sunt fără suport legal, având în vedere că la baza lor ar fi trebuit să stea factura, respectiv, chitanța doveditoare a plății efectuate către furnizor. Chiar martorele D. V., maistru tehnolog în cadrul . și CURALET A., inginer tehnolog în cadrul . au confirmat faptul că plata fabricii de preparate s-a realizat prin emiterea de file CEC și nu în numerar, iar între inculpați și reprezentantul . au avut loc discuții cu privire la nerespectarea obligației de plată de către cumpărători. În plus, ar fi inexplicabil de ce C. D. ar mai fi introdus la plată fila CEC care avea funcția de garanție de vreme ce plata fusese deja efectuată.

2. Al doilea act material de înșelăciune. Parte vătămată .>

In ziua de 03.02.1998 inculpații N. F.-C. și N. L.-I., în calitate de administratori la . Iași, au depus la Bancorex-Sucursala Iași o cerere prin care au solicitat un credit în sumă de_ lei, din care_ lei pentru investiții și_ lei pentru producție.

In cererea formulată inculpații au nominalizat la capitolul investiți ,,achiziționarea unei linii de abatorizare”, recunoscând în acest mod că nu au cumpărat de la . utilajele în valoare de_ lei. Pentru acordarea acestui credit, potrivit normelor bancare, . trebuia să îndeplinească o . condiții, și anume: să dispună de bunuri mobile si imobile care să fie ipotecate sau gajate în favoarea băncii în vederea garantării banilor împrumutați și să facă dovada că societatea este viabilă și poate rambursa creditul acordat și dobânda aferentă. In scopul realizării acestor condiții, cei doi inculpați au prezentat la ASIROM contractul de vânzare cumpărare nr. 690/2.02.1998 încheiat între . si . cu privire la fabrica de preparate din carne, fără însă a prezenta și factura fiscală care să facă dovada transferului de proprietate și au asigurat astfel imobilul la suma de_ lei. În același mod inculpații au prezentat și utilajele menționate în factura nr._/2.02.1998 pe care le-au asigurat pentru suma de_ lei, deși acestea nu fuseseră plătite si nu intraseră in proprietatea lor exclusivă, factura fiind anulată de vânzător. Apoi inculpații au contractat evaluarea construcției "fabrică de preparate din came" și a utilajelor din factura fiscală nr._/2.02.1998 cu expertul tehnic evaluator B. V. care a întocmit un raport de evaluare, arătând că valoarea de circulație a imobilului este de_ lei, iar a utilajelor de_ lei. Raportul sus menționat a fost depus de inculpați la Bancorex-Sucursala Iași și a fost folosit ulterior la întocmirea contractului de gaj fără deposedare, autentificat sub nr. 1383/5.03.1998. Inculpații au gajat utilajele din factura fiscală nr._/2.02.1998 ce fusese anulată la sfârșitul lunii februarie 1998 din cauza neachitării prețului. Inculpații au realizat o copie a facturii fiscale, înainte ca aceasta să fie anulată, și au depus-o la Bancorex Iași pentru a face dovada că sunt proprietarii acestor utilaje. Funcționarii băncii au solicitat depunerea chitanțelor cu care au fost plătite utilajele respective, astfel încât, inculpatul N. GHEORCIIE a întocmit în fals un număr de șapte chitanțe fiscale prin care a menționat că . a primit de la . suma de_ lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, a falsificat ștampila . și. a semnat în numele lui CHIDOVAT D. a cărui semnătură a imitat-o.

În ce privește dovada celor de mai sus, faptul că aceste chitanțe au fost întocmite în fals de către inculpatul N. G. a fost confirmat atât de declarația acestuia, cât și de raportul de expertiză grafologică nr._/17.08.1998 întocmit de Institutul de criminalistică din cadrul I.G.P.

Atât chitanțele falsificate, cât si factura fiscală anulată de numitul CHIDOVAT D. au fost depuse de învinuiți la Bancorex Iași pentru obținerea creditului iar N. F.-C0NSTANTIN a declarat în fața notarului public că utilajele menționate în factura nr._/2.02.1998 sunt proprietatea . Iași.

La data de 202._ cei doi inculpați au ipotecat și construcția „fabrica de preparate din carne” în favoarea Bancorex-Sucursala Iași, potrivit contractului de garanție imobiliară care a fost autentificat la data de 05.03.1998.

Tot în vederea contractării creditului, și întrucât . a încheiat anul 1997 cu pierderi (potrivit bilanțului depus la D.G.F.P.C.F.S. Iași), cei trei inculpați i-au solicitat martorei I. I., contabilă atât la ., cât și la ., să falsifice bilanțul contabil pentru anii 1995-1997, precum și balanțele de verificare aferente, astfel încât să dea aparența existenței unui profit la sfârșitul perioadelor de raportare. Acest fapt a fost confirmat de această martoră atât în cursul urmării penale, cât și în cursul judecății. Aceste acte contabile au fost întocmite în fals de către martora I. I. la presiunile inculpaților. Aceste presiuni au fost dovedite atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății prin declarațiile martorilor I. I., Zamisnicu I. și R. G..

În urma expertizei contabile efectuate în cauză, expertul contabil a constatat că între bilanțurile contabile reale ale . și cele depuse la Bancorex de inculpați sunt diferențe majore legate de situația patrimoniului, contul de profit și pierderi precum și anexele din bilanț.

Pentru a intra în posesia acestei sume de bani inculpații N. F.-C. si N. L.-I., în calitate de administratori la . si inculpatul N. G., în calitate de administrator al . au încheiat un contract privind achiziționarea de carne necesară procesării.

În acest sens inculpații N. F.-C. și N. L.-I. au întocmit în fals patru facturi fiscale, au determinat-o pe martora I. I. să completeze o a cincia factură fiscală în care au înscris fictiv că . a achiziționat animale în valoare totala de_ lei de la diferite societăți din București.

In urma verificărilor efectuate a rezultat ca facturile au fost cumpărate de fapt în alb având antetul unor societăți străine care nu se regăsesc în Registrul comerțului. În temeiul acestora inculpații au completat alte patru facturi fiscale prin care au transferat în mod fictiv diferite cantități de carne de porc și vită la ..

Facturile respective au fost depuse la Bancorex Iași și în baza lor s-a realizat transferul sumei de_ lei în contul . deschis la B. Internaționala a R.-Sucursala Iași de unde a fost ridicata de inculpatul N. G.. Suma de_ lei din creditul de_ Iei a fost folosita în scopul achitării a celor trei facturi emise de firma ., firma la care N. G. a fost administrator.

La data de 22.12.1998 Bancorex-Sucursala Iasi a sesizat organele de poliție despre faptul ca a fost indusa în eroare de inculpați care, prin folosirea unor manopere frauduloase au obținut un credit de_ lei, din care . a rambursat doar prima rata aferenta lunii mai 1998.

D. urmare, prejudiciul cauzat Bancorex lași, în valoare de_ lei nu a fost recuperat.

3. Al treilea act material de înșelăciune. Parte vătămată B. Internațională a R..

In cursul lunii aprilie 1998, inculpatul N. G. a luat hotărârea contractării unui credit de 46.000.000 lei vechi pentru investiții și 25.000.000 lei pentru procurări mărfuri de la B. Internațională R.-Sucursala Iași pentru . al cărei administrator era.

Pentru a obține acest credit a depus la bancă mai multe documente:

- factura proformă și ulterior factura fiscală nr._/4.05.1998 prin care s-a făcut dovada că a fost achiziționate utilaje comerciale în valoare totală de 46.417.500 lei de la . Iași; deși această factură fusese anulată pentru neplata, inculpatul a realizat o copie pe aceasta și a prezentat-o băncii ca fiind reală;

- contractul încheiat între . și . privind achiziționarea de carne necesară procesării în fabrica de prepara aparținând ., precum și facturile fiscale falsificate de inculpații N. FL0RIN-C., N. L.-I. și de martora I. I.;

- bilanțurile contabile ale . pentru perioada 1996-1997 care au fost falsificate de contabila I. I. pentru a pune în evidență existenta unui profit, deși în realitate societatea a avut pierderi.

Expertul contabil a comparat aceste documente care conțin diferențe importante, în special la cifra de afaceri și cheltuielile de exploatare și a constatat că în locul unei pierderi de 29.712.000 lei vechi la 31.12.1997 a fost înscris un profit de 12.279.000 lei vechi.

In baza acestor înscrisuri falsificate B. Internațională R. a acordat . un credit în valoare de 25.000.000 lei vechi, bani care au fost ridicați de învinuitul N. G., acesta consumându-i parțial chiar în ziua acordării, iar în ziua următoare i-a epuizat, prin plata unor furnizori.

În ce privește dovada situației descrise mai sus, I. I. a recunoscut că a falsificat bilanțurile contabile ale ., la instigarea celor trei inculpați de la care a aflat că aceste documente urmau a fi depuse la B. Internațională a Religiile Iași în vederea obținerii unui credit. De asemenea, raportul de constatare tehnico-știintifică întocmit de Serviciul criminalistic din cadrul I.P.J.Iași a demonstrat că una din cele cinci facturi falsificate depuse de inculpați la instituțiile bancare sus arătate și din care rezulta că . a achiziționat animale si carcasă de la societatea din București, a fost scrisă chiar de martora I. I..

Deși potrivit rechizitoriului inculpatul N. G. nu a achitat ratele stipulate în contractul de credit astfel încât prejudiciul cauzat prin comiterea acestei fapte ar fi rămas nerecuperat, totuși, potrivit adresei nr. 167/09.06.2009, B. Internațională a R., potrivit evidențelor contabile, nu are înregistrat în cauză nici un prejudiciu cauzat de inculpați, motiv pentru care nu s-a constituit parte civilă. Având în vedere dubiul producerii unei pagube în patrimoniul părții vătămate, dubiu care profită inculpaților, instanța nu poate reține ca dovedită consumarea acestui act material de înșelăciune, urmând a reține existența acestuia doar în faza tentativei.

In drept, faptele inculpaților N. F. C., N. L. I., și N. G., administratori ai . și ., care în cursul anului 1998, cu prilejul încheierii și executării unor contracte comerciale, au indus și menținut în eroare pe . cu privire la valabilitatea unei plăți efectuate (cauzându-i un prejudiciu de_ lei vechi), pe . B. Internațională a R. SA cu privire la îndeplinirea condițiilor de contractare a unor credite (cauzându-i . de_ lei vechi, iar în privința Băncii Internaționale a R. existând un dubiu cu privire la producerea vreunei pagube, fapta rămânând în faza tentativei), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. a Cod penal.

Așadar instanța constată potrivit art. 345 Cod procedură penală că aceste fapte reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, urmând a dispune condamnarea acestora.

In vederea unei juste individualizări a stabilirii și aplicării pedepsei, instanța va avea in vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal.

Astfel instanța va avea în primul rând în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute în Codul penal, prejudiciile mari cauzate, complexitatea manoperelor frauduloase folosite. Având în vedere însă faptul că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, cât și faptul că au achitat o parte din prejudiciu, instanța se va orienta spre minimul prevăzut de lege, optând totuși pentru executarea pedepsei în regim de executare efectivă, având în vedere și faptul că inculpații nu au recunoscut decât parțial faptele săvârșite iar în cursul urmării penale s-au sustras de la actele de cercetare părăsind țara și stabilindu-se în străinătate.

În ce privește celelalte infracțiuni reținute prin rechizitoriu și în privința cărora, parțial a operat schimbarea de încadrare juridică, (art. 290, art. 291, art. 292 Cod penal, art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 43 din Legea nr. 82/1991 reactualizată, cu aplicarea art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 31 și 13 Cod penal ) instanța, raportat la data indicată în rechizitoriu ca dată a săvârșirii infracțiunilor (anul 1998) și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, constată că răspunderea penală pentru aceste infracțiuni este prescrisă, nefiind identificată vreo cauză de întrerupere sau suspendare a răspunderii penale.

În ce privește latura civilă, instanța va avea în vedere evoluția cadrului procesual de-a lungul procesului.

Astfel, ca urmare a radierii și încetării personalității juridice a părții vătămate . și a părții responsabile civilmente ., instanța urmează a constata că acestea și-au pierdut calitatea de parte în proces. În consecință, . nu mai poate fi obligată în solidar cu inculpații la plata de despăgubiri iar suma de bani care ar fi trebuit să slujească drept despăgubiri pentru prejudiciul cauzat . va fi confiscată potrivit disp. art. 118 lit. e din Codul penal.

Instanța mai constată că în cursul procesului a operat și radierea ca urmarea fuziunii prin absorbție a . inculpaților solicitând insistent în cursul procesului penal înlăturarea acesteia din citativ. Într-adevăr, în cursul anului 1999 a avut loc fuziunea prin absorbție a . către B. Comercială Română. Totuși, potrivit OUG nr. 85/2004 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.) este cea care se subroga în drepturile si obligațiile BCR si reprezintă statul, in calitate de garant, in toate procesele si cererile cu care sunt sau vor fi investite instanțele judecătorești ori arbitrale in legătura cu angajamentele, răspunderile, daunele directe sau indirecte, precum si orice alte obligații ori pretenții, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea desfășurata de B. R. de Comerț Exterior-Bancorex pana la momentul radierii acesteia din registrul comerțului". Or, faptele din prezenta cauză privesc raporturi izvorâte din activitatea Bancorex până la momentul radierii acesteia, motiv pentru care instanța apreciază că în mod corect A. a participat în proces ca parte civilă.

Instanța mai constată, contrar susținerilor apărătorului inculpaților, că nici ., nici B. Internaționala a R. SA nu sunt radiate, ci sunt în procedura lichidării judiciare, fiind în mod legal reprezentate în instanță de către lichidatorii judiciari.

Raportat la acest cadru procesual instanța, urmează ca în temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil și art. 40 din Decretul nr. 31/1954 să respingă acțiunea civilă formulată de . ca urmare a pierderii personalității juridice prin radiere.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil va lua act că partea vătămată A. București (pentru . se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil va respinge cererea părții civile S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală ca rămasă fără obiect, prejudiciul fiind reparat în cursul procesului.

În temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil va lua act că partea vătămată B. Internațională a R., prin lichidator judiciar R. Insolvency Specialists SRL reprezentată de ec. M. I. nu se constituie parte civilă.

În temeiul disp. art. 118 lit. e Cod penal va confisca de la inculpați suma de 17.339 RON reprezentând suma de bani dobândită prin săvârșirea infracțiunii privind partea civilă ., sumă care nu este restituită părții civile ca urmare a radierii acesteia.

În ce privește cererea apărătorului de scutire de amenda judiciară de 5000 aplicată prin încheierea din 19.09.2007, instanța urmează a o respinge pentru următoarele motive.

La termenul din 19.09.2007 instanța a dispus amendarea cu suma de 5000 lei a apărătorului inculpaților, avocat M. A., potrivit disp. art. 198 alin. 3 Cod procedură penală, pentru refuzul acesteia de a pune concluzii cu privire la o schimbare de încadrare juridică și implicit refuzul de a asigura apărarea. Împotriva acestei dispoziții a instanței, apărătorul a formulat o cerere, intitulată de acesta, ,,contestație’’ prin care contesta amenda aplicată de instanță. La termenul din 28.11.2007 instanța, după ce a analizat fondul cererii apărătorului, a respins-o, menținând dispoziția de amendare. P. cererea formulată la data de 22.04.2009 apărătorul inculpaților a formulat o nouă cerere ,,de scutire de amendă’’, prin care a contestat amenda judiciară aplicată de instanță. Instanța apreciază că cele două cereri, deși intitulate diferit, au același obiect, contestarea amenzii judiciare aplicate, și că procedura penală nu pune la dispoziție decât o singură cale de contestare a amenzii judiciare, și anume cererea de scutire de amendă. Chiar dacă apărătorul a intitulat diferit (,,contestație”) prima cerere care a fost soluționată pe fondul ei de instanță, aceasta nu înseamnă că apărătorul ar mai avea dreptul la introducerea unei noi cereri. Acest lucru rămâne adevărat chiar dacă noua cerere formulată de apărător, de scutire de amendă, a fost formulată în termenul legal, căci faptul că o persoană este încă în termenul legal de introducere a unei cereri nu înseamnă că ea poate introduce oricâte cereri până la expirarea acestui termen. În plus, chiar din perspectiva fondului acestei cereri, instanța apreciază că amenda judiciară a fost în mod legal și temeinic aplicată și individualizată, apărătorul inculpaților refuzând în mod nejustificat a asigura apărarea inculpaților. Percepția de către apărător a unei lipse de profesionalism a judecătorului sau respingerea de către judecător a unei cereri care apărătorului i s-ar fi părut în mod evident admisibilă nu dau dreptul apărătorului să refuze a asigura apărarea inculpaților, apărătorul având la dispoziție alte căi de a contesta dispozițiile judecătorului. În plus, apărătorul a uzitat și de calea legală a revizuirii, astfel încât eventualele excese ale judecătorului ar fi putut fi cenzurate.

Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal au declarat apel inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G., partea civilă . prin C. D., precum și avocat A. M. în nume propriu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de apel ale inculpaților N. F. C., N. L. I. și N. G. privesc atât nelegalitatea cât și netemeinicia sentinței penale apelate, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul achitării inculpaților, iar în susbsidiar aplicarea unor pedepse îndreptate spre minim cu suspendarea condiționată a aexecutării acestora.

O primă critică vizează nulitatea actului de sesizare motivat de împrejurarea că rechizitoriul emis în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Iași este identic cu cel întocmit anterior în cauză, cu privire la care instanța de fond a dispus restituirea cauzei la parchet pentru a: se stabili în concret mijloacele folosite de inculpați pentru realizarea acțiunii de induce în eroare a părților vătămate, de prezentare frauduloasă și denaturată a realității cu ocazia încheierii contractelor de vânzare cumpărare; prezentarea materialului de urmărire penală și examinarea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză i a cererilor noi formulate de părți. Deși dispozițiile instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală, nici una dintre aceste dispoziții nu a fost respectată de procuror. Ca urmare, nu s-a stabilit modalitatea concretă de inducere în eroare a părților vătămate; în ce a constat fiecare pretinsă faptă de înșelăciune; nu s-a prezentat materialul de urmărire penală iar obiecțiunile la raportul de expertiză au fost respinse cu motivarea că sunt neconcludente și inutile fără a se argumenta neconcludența și inutilitatea.

Criticile privind nulitatea actului de sesizare au fost invocate în fața instanței de fond, fiind reiterate și în apel, apelanții inculpați susținând, în esență, următoarele:

Cu privire la prima faptă reținută în sarcina lor s-a susținut de către apelanții inculpați că au convenit cu C. ca plata prețului pentru bunul imobil și pentru utilaje să se facă prin filă CEC nedatată, fapt ce confirmă susținerea inculpaților că partea vătămată cunoștea că la acel moment inculpații nu aveau disponibil în cont. De altfel, la 02.02.1998, Chivovăț D. a declarat în fața notarului public că a încasat prețul, iar a doua zi după semnarea contractului, inculpații au solicitat de la Bancorex acordarea împrumutului pe care l-au girat cu bunurile ce urmau a fi achitate la momentul acordării împrumutului. Având în vedere încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu (art.215 alin.1, 2, 3 C.penal) în actul de sesizare al instanței nu se arată în ce mod a fost înșelat C. D., de către cine, în ce anume a constat înșelăciunea, care ar fi susținerea adevărată sau mincinoasă prezentată ca adevărată, dacă inculpații au folosit vreun nume sau vreo calitate mincinoasă ori un alt mijloc fraudulos, în ce au constat acestea, față de cine s-au folosit și în ce mod, ori cum s-a stabilit că inducerea în eroare a fost de natură să conducă la încheierea și/sau executarea contractului; cum putea fi păgubit C. dacă bunurile vândute aparțineau lui . lui C..

Criticile apelanților inculpați privesc și motivarea instanței de fond care, în opinia lor, ar fi menținut toate susținerile din rechizitoriu, apreciind că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.215 alin.1-3 C.penal, fără a arăta de ce a reținut toate cele trei ipoteze ale normei de incriminare, în ce mod, de către cine și față de cine putea fi reținută fiecare dintre cele trei ipoteze. În lipsa acestor elemente obligatorii, au susținut inculpații apelanți, se află în imposibilitate de a se apăra, atâta timp cât după o primă judecată nu s-a stabilit în ce mod au săvârșit pretinsele infracțiuni. Au menționat apelanții inculpați o . contradicții existente în rechizitoriu preluate fără nici o analiză de instanța fondului referitoare la: emiterea de file CEC la intervale diferite având înscrise sume diferite ca reprezentând contravaloarea aceluiași bun imobil vândut; nu rezultă care dintre inculpați a semnat filele CEC și care dintre acestea le-a înmânat; nu rezultă din nici o probă de ce C. accepta plata ulterioară cu o filă CEC fără dată, iar ulterior, diminuarea valorii și de ce nu a solicitat plata integrală a prețului; de ce a declarat la același notar că prețul s-a plătit integral și nu că plata s-a făcut prin CEC.

În dovedirea susținerii că plata s-ar fi făcut prin înmânarea în cash a sumei de_ lei lui C. D., inculpații au făcut următoarele precizări: C. nu era asociat unic și s-a înțeles cu inculpații ca plata să se facă cash pentru a nu plăti impozitele datorate statului și nici partea ce se cuvenea asociaților săi; C. știa că inculpații nu au bani în cont și a fost de acord cu încheierea actelor notariale în care să se menționeze primirea prețului anterior, urmând ca suma să o primească la momentul obținerii creditului, iar fila CEC a fost primită ca și garanție; Nu există nici o dovadă că suma de_ lei obținută de inculpați de la Bancorex ar fi fost folosită în alt scop de către inculpați, existând pre,iza că au înmânat-o lui C., cum au susținut constant inculpații; după ce și-a încasat banii C. a înscenat totul inculpaților, profitând de faptul că aceștia nu pot dovedi predarea sumei în cash. C. a dispus în continuare de bunul „vândut” inculpaților, iar ulterior a vândut clădirea și terenul unui cetățean arab încasând personal prețul.

În ceea ce privește creditul Bancorex, s-a susținut de către apelanți că, deși falsificarea bilanțului contabil al societății în vederea obținerii împrumutului este reală, nu s-a stabilit cine anume a dispus falsificarea acestuia, fapta constituind oricum doar infracțiunea de fals și uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât pentru existența infracțiunii de înșelăciune era necesar să se pricinuiască o pagubă, împrejurare nedovedită prin nici un mijloc de probă, cu atât mai mult cât Bancorex nu s-a constituit parte civilă în cauză (nici BCR cu care aceasta a fuzionat și nici A.).

În ceea ce privește factura pentru utilaje nu există nici o dovadă a anulării exemplarului predat inculpaților și nici o dovadă a momentului pretinsei anulări. Susținerea potrivit cu care contractul de v-c pentru imobil nu putea fi folosit pentru că nu fusese achitat nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile art.1295 C.civil, din care rezultă că contractul își produce efectele între părți și în privința terților, chiar în condiția neplății prețului.

În ceea ce privește actul material de înșelăciune pretins a fi săvârșit în dauna Băncii Internaționale a R. constând în aceea că în baza falsificării bilanțurilor și a unor facturi false de achiziționare animale și carcase carne s-ar fi obținut un credit de 25.000.000 lei, au susținut apelanții că în cursul judecării cauzei în fața primei instanțe, BIR a depus un înscris din care rezultă că nu există nici un contract încheiat, nu are nici un prejudiciu și ca urmare nu se poate constitui parte civilă. Cu toate acestea, fără nici un suport probator, instanța de fond a reținut existența infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1-3 C.penal rămasă în faza tentative, fără a arăta care sunt actele și dovezile pe care se sprijină această susținere, iar în final inculpații au fost condamnați pentru înșelăciune în formă consumată.

Apelanții nu au criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește pretinsele infracțiuni de evaziune fiscală și fals în declarații, față de soluția de încetare a procesului penal, cât timp nu au solicitat continuarea procesului penal.

În ceea ce privește constituirea ca parte civilă și exercitarea căii de atac de către numitul C. D., apelanții inculpați au invocat lipsa calității acestuia atât de parte civilă, cât și de reprezentant al .- având în vedere că aceasta este radiată, și în consecință nu are nici un reprezentant și nici „continuator”; s-a mai susținut că C. a vândut ulterior exact același imobil și și-a însușit prețul; C. nu a fost niciodată asociat unic și nu există confuzie între patrimoniul său și patrimoniul societății.

P. motivele de apel depuse de C. D. pentru ., sentința penală apelată a fost criticată atât sub aspectul temeiniciei cât și a legalității, după cum urmează: instanța de judecată a omis să se pronunțe asupra cererii de desființare a actului de vânzare a imobilului și terenului de acces; dispoziția de confiscare a sumei de 17.399 lei este nelegală și netemeinică, deoarece potrivit prevederilor art.237 din Legea nr.31/1990 rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului revin acționarilor; se impune ca instanța de apel să ia măsuri în vederea reparării pagubei în temeiul art.381 C.penal, să dispună desființarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.690/02.02.1998 și obligarea inculpaților la plata daunelor materiale și morale, motivat de faptul că în luna noiembrie și decembrie, ca urmare a înșelăciunii comise de inculpați, „ am fost supus executării silite de către DGFP Iași (procese verbale de licitație prin executare silită nr._/22.12.2003, nr._/7.11.2003, nr._/07.11.2003, nr._/07.11.2003; din acestea rezultă că bunurile ce au fost executate silit de către DGFP Iași nu formează obiectul acestui proces, prin actul de v-c încheiat cu inculpații vânzându-se alte bunuri aparținând societății . – clădirea atelierului de preparate, dependințe și drumul de acces, în timp ce prin procesele verbale de licitație prin executare silită s-au vândut: clădirea abatorului, depozitul de piei, un atelier și teren în suprafață de 900 m.p.); s-a solicitat, de asemenea, compensarea sumei de 69.415.000 Rol ce a fost achitată cu valoarea daunelor morale sau materiale.

În privința calității procesuale active, s-a făcut referire la același art.237 din Legea nr.31/1990 care conferă asociaților drept de proprietate asupra bunurilor societăți. Întrucât lichidarea societății nu s-a realizat și nu ține de latura penală a acestui proces, numitul C. a precizat că se opune la introducerea în cauză a asociaților, susținând că lichidarea nu se poate face deoarece nu este soluționată situația privind imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.690/02.02.1998; aceasta se va realiza ulterior între asociați după desființarea contractului și plata daunelor morale și materiale solicitate, pentru că în situația actuală, lichidatorul nu are ce să supună lichidării, acțiunea de lichidare fiind inutilă.

Avocat A. M. a criticat sentința penală apelată sub aspectul respingerii, în mod neîntemeiat, de către instanța de fond a cererii sale de scutire de la plata amenzii de 5.000 lei aplicată prin încheierea din 19.09.2007, amendă aplicată cu argumentația că ar fi refuzat să asigure apărarea inculpaților.

A susținut apelanta că respectiva încheiere i-a fost comunicată pentru prima dată abia la data de 21.04.2009 și că, în termen procedural, la data de 22.04.2009, a formulat cerere de scutire de la plata amenzii aplicate, cerere ce i-a fost respinsă prin sentința penală apelată cu motivarea că ar mai fi contestat odată amenda aplicată, la termenul din 28.11.2007, iar pe fondul cererii s- a apreciat că amenda judiciară a fost legal și temeinic aplicată, întrucât apărătorul a refuzat în mod nejustificat să asigure apărarea inculpaților.

În expunerea motivelor de apel, apelanta a apreciat că nu poate fi primită motivarea primei instanțe că ar mai fi formulat la 28.11.2007 o „contestație” împotriva amenzii aplicate (apelanta susținând că ar fi adus doar la cunoștința președintei Judecătoriei Iași modalitatea total lipsită de profesionalism în care magistratul care a dispus amendarea a gestionat dosarul), singura cerere de scutire de la plata amenzii fiind formulată cu respectarea disp.art.199 C.proc.pen. la data de 22.04.2009, după comunicarea de către instanță a încheierii prin care s-a dispus amendarea sa. O dovadă în plus a faptului că prin susținerile din 28.11.2007 nu a înțeles să solicite scutirea de la plata amenzii constă în faptul că s-a adresat instanței civile (ds._ al Judecătoriei Iași) și nu instanței penale, cu o contestație împotriva încheierii prin care s-a dispus amendarea sa.

Pe fondul cererii, apelanta a solicitat a se constata că amenda a fost aplicat cu încălcarea art.198 alin.3 C.proc.pen., potrivit cu care se sancționează „refuzul apărătorului de a asigura apărare”, ori astfel cum rezultă din însăși încheierea respectivă, apelanta nu a refuzat să asigure apărarea și chiar a subliniat acest lucru, ce s-a consemnat ca atare.

A motivat apelanta că, în fapt, la termenul la care s-a dispus amendarea, instanța de judecată a invocat din oficiu, o schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, în condițiile în care procedura de citare cu părțile nu era îndeplinită corect, iar pe citativul încheierii erau înscrise mențiuni „ aberante”, cum ar fi citarea unor societăți comerciale care sunt radiate din evidențele ORC, deci nu au capacitate de folosință și de exercițiu sau citarea unor bănci radiate prin intermediul A., în calitate de lichidator. În aceste împrejurări, în calitatea sa de apărător al inculpaților, apelanta a solicitat ca instanța de judecată să stabilească legal părțile civile, părțile vătămate și părțile responsabile civilmente în cauză, solicitare ce a fost respinsă de instanță cu motivarea că procedura este legal îndeplinită cu toate părțile, deci inclusiv cu societăți comerciale și bănci inexistente. Considerând abuzivă atitudinea magistratului a formulat cerere de recuzare în conformitate cu disp. art.48 alin.1 lit.d C.proc.pen. Potrivit dispozițiilor procedurale, judecătorul față de care s-a formulat cererea de recuzare era obligat să sesizeye de îndată completul următor, putându-se pronunța doar asupra măsurilor preventive, obligatorie fiind acordarea unui termen pentru soluționarea cererii de recuzare. Cu toate acestea, necunoscând sau ignorând cu bună știință dispozițiile procedurale, magistratul a pus în discuție, schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu. Având în vedere că magistratul recuzat, până la soluționarea cererii de recuzare nu poate să se pronunțe decât în ceea ce privește măsurile preventive și întrucât cadrul procesual nu fusese legal stabilit existând o lipsă de procedură evidentă cu mai multe părți, apelanta, în calitate de avocat al inculpaților, a precizat că nu înțelege ca până la soluționarea cererii de recuzare să pună concluzii în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor. De altfel, a mai menționat apelanta, potrivit art.334 C.proc.pen., inculpatul are dreptul să solicite acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărarea cu privire la schimbările de încadrări juridice puse în discuție la acel termen. Ignorând și această dispoziție legală magistratul a dispus amendarea sa în mod nelegal cu suma de 5000 Ron, cu motivarea că refuză să acorde asistență juridică în mod nejustificat, ca rezultat al sentimentelor personale negative ale magistratului față de persoana apărătorului apelant, în condițiile în care disp. art.198 alin.3 C.proc.pen. nu sunt aplicabile în cauză.

Citând dispozițiile textului legal, apelanta a precizat că în speță nu se poate vorbi de un refuz de a asigura apărarea, întrucât nici un moment nu a susținut că nu acordă asistență juridică inculpaților ci doar a precizat că urmează să pună concluzii pe aspectele invocate de instanță după soluționarea cererii de recuzare și după stabilirea corectă și legală a tuturor părților din dosar, având și dreptul de a beneficia de un termen pentru pregătirea apărării conform art.334 C.proc.pen. în plus, discutarea unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei poate avea loc oricând pe parcursul judecății, legea procesual penală neprecizând un termen până la care instanța se poate pronunța cu privire la acest aspect, încadrarea juridică a faptei putând fi stabilită chiar și o dată cu hotărârea asupra fondului, deci după încheierea cercetării judecătorești.

* * *

În fața instanței de apel s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv relații de la Direcția Generală a Finanțelor Publice - prin Administrația Finanțelor Publice Iași respectiv informații dacă imobilul compus din construcție cu destinația ˝secție de preparate˝ (aflată la parter) cu teren aferent în suprafață de 361 mp, având ca vecinătăți la N - ., la S – ., la E –drum spre Pietrărie, și la V – . ce a fost executată în anul 1992 și este compusă din parterul clădirii principale și corp de legătură (cuprinzând sală de tranșare carne, camere frigorifice, secție preparate din carne, sală de depozitare, sală fierbere, birou S., corp de legătură, două cabine afumătoare, cameră anexă, depozit materiale) a făcut obiectul executării silite declanșate de Administrația Finanțelor Publice Iași. Totodată, s-au solicitat copiile tuturor proceselor verbale de executare silită a . Bârnova; s.au solicitat și obținut relații de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară – Biroul Carte Funciară, rerspectiv comunicare mențiunilor existente până la zi în registrele instituției cu privire la imobilul (inițial aflat în proprietatea . Bârnova), compus din construcție cu destinația ˝secție de preparate˝, cu teren aferent în suprafață de 361 mp.

P. adresa emisă de OCPI – Serviciul de Publicitate imobiliară pe baza mențiunilor existente până la zi în registrele instituției cu privire imobilul aflat inițial în proprietatea . Bârnova compus din construcție cu destinația secție de preparate cu teren aferent în suprafață de 361 mp, s-a precizat că prin contractul de v-c autentificat sub nr.690 din 02.02.1998 la BNP Z. G., transcris sub nr.1348/03.02.1998 la Judecătoria Iași, . a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului descris mai sus către ., reprezentată prin reprezentant N. L. I.; P. contractul de ipotecă transcris sub nr.1769/05.03.1998 la Judecătoria Iași, s-a transcris dreptul de ipotecă asupra imobilului descris, iar sub nr.1771 din 05.03.1998 - gaj pentru suma de_ lei în favoarea Bancorex SA; sub nr.5226/01.07.1999 la Judecătoria Iași, s-a transcris comandamentul pentru suma de_ lei în favoarea Bancorex SA.

P. adresa FN din 31.05.2011, înregistrată la AFPC Iași, sub nr.56 din 14.06.2011, s-au înaintat în fotocopie procesele verbale de sechestru pentru bunuri imobile nr._ din 10.09.2002 și nr._ din 07.07.2003 pentru . Bârnova.

P. decizia penală nr. 217/12.12.2011, Tribunalul Iași a admis apelurile declarate de inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G., împotriva sentinței penale nr. 2304 din 25.06.2009 a Judecătoriei Iași, sentință pe care a desființat-o în parte, în latură penală, în sensul deducerii din pedepsele aplicate inculpaților prin sentința penală apelată a duratei reținerii, conform disp. art. 88 Cod penal.

Rejudecând cauza în limitele desființării sentinței penale apelate:

În baza disp. art. 88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpaților N. G., N. F. C. și N. L. I. prin sentința penală apelată, durata reținerii de 24 de ore, astfel: pentru inculpatul N. G. –durata reținerii din 10.12.1998, iar pentru inculpații N. F. C. și N. L. I., durata reținerii din 20.05.1998.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

P. aceeași decizie Tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de avocat A. M., în nume propriu și a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de . prin C. D., împotriva sentinței penale nr. 2304 din 25.06.2009 a Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut în primul rând că sunt nefondate criticile formulate de inculpații apelanți ce vizează nulitatea actului de sesizare.

In conformitate cu dispozitiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanta este datoare sa verifice, din oficiu, la prima infatisare, regularitatea actului de sesizare. Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instantei, efectuata in temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poarta asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra indeplinirii conditiilor prevazute de lege cu privire la continutul actului de sesizare si asupra respectarii dispozitiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., iar nu asupra modului in care au fost respectate dispozitiile legale care reglementeaza efectuarea urmaririi penale.

P. urmare, daca rechizitoriul a fost intocmit cu respectarea conditiilor de forma si de continut prevazute in art. 262, art. 263 si art. 264 C. proc. pen., instanta nu poate dispune restituirea dosarului la procuror in vederea refacerii rechizitoriului, potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., cu motivarea ca au fost incalcate dispozitiile legale care reglementeaza efectuarea urmaririi penale, intrucat examinarea modului in care au fost respectate dispozitiile legale care reglementeaza efectuarea urmaririi penale este o activitate distincta de examinarea regularitatii actului de sesizare si rezulta din existenta, distincta, a art. 300 C. proc. pen. si a art. 332 C. proc. pen. care reglementeaza restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.

Potrivit disp. art.300 C.proc.pen și art.332 C.proc.pen, instanța se desesizează si restituie cauza procurorului în vederea refacerii urmaririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei si prezența învinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator, iar în situatia în care instanta fondului nu a fost corect învestita, iar neregularitatea nu se poate înlatura de îndata si nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare pentru a-l reface.

Argumentele invocate de inculpații apelanți, referitoare la neîndeplinirea condiției referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala si, respectiv, la insuficienta probelor administrate, nu constituie motive de nulitate a actului de sesizare și implicit de restituire a cauzei la P..

Nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea urmaririi penale, cum sunt si cele privitoare la procedura prezentarii materialului de urmarire penala, nu poate fi sanctionata prin restituirea cauzei la parchet, în temeiul prevederilor art.300 si art.332 alin.2 C.p.p., verificarea regularitatii actului de sesizare având în vedere strict actul de sesizare si presupunând controlul acestuia sub aspectul conținutului, în conditiile art.263 C.p.p., si în privința procedurii prevazute de art.264 alin.3 C.p.p.

Tribunalul reține că pentru trimiterea în judecata a inculpaților care se sustrag momentului prezentarii materialului de urmarire penala, procurorul trebuie sa faca toate demersurile pentru cautarea acestora, demersuri care s-au efectuat în cauză. Faptul că inculpaților nu li s-a putut prezenta materialul de urmărire penală, întrucât așa cum rezultă din procesele verbale de căutare aceștia au părăsit țara, stabilindu -se în străinătate, nu atrage încalcarea dispozitiilor referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala, prezența obligatorie a învinuitului si asistarea acestuia de aparator, si, implicit, nici a dispozitiilor referitoare la legala sesizare a instantei.

Nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza procedura prezentarii materialului de urmarire penala (în masura în care aceasta ar fi existat – daca prezența inculpaților nu ar fi fost imposibil de realizat ca urmare a sustragerii de către aceștia de la urmărirea penală) nu se regasește între cazurile de nulitate absoluta prevazute de art.197 alin.2 C.p.p., neîncadrându-se în notiunea de „sesizare a instantei”. Sanctiunea ce intervine este nulitatea relativa, ceea ce presupune, pe lânga invocarea sa în termenul prevazut de lege, dovedirea unei vatamari procesuale, inexistente în speță.

În ceea ce privește insuficiența probelor administrate (mai exact, critica referitoare la respingerea probei privind efectuarea expertizei contabile solicitată de inculpați în faza urmăririi penale), pe lângă faptul ca acesta nu mai constituie un motiv de restituire a cauzei la parchet, ca urmare a abrogarii art.333 C.p.p., nimic nu împiedica părțile să suplimenteze probatoriul în faza de cercetare judecătorească, în măsura în care se aprecia necesar.

Tribunalul reține că apărările formulate în același context și care se referă în opinia inculpaților la împrejurările concrete în care s-au comis faptele, la înțelegerea părților referitoare la vânzarea imobilului, la modalitatea de plată ori la contribuția fiecăruia dintre inculpați nu poartă asupra validității actului de sesizare, probele pe baza cărora parchetul a înțeles să-și întemeieze actul de inculpare fiind pe larg expuse în conținutul acestuia și au fost supuse cenzurii instanței de fond prin administrarea nemijlocită a acestora în faza cercetării judecătorești. În fapt, criticile apelanților ce privesc nulitatea actului de sesizare al instanței se constituie în veritabile apărări ce privesc fondul cauzei și nu încălcarea normelor imperative prevazute de art.197 C.proc.pen., art. 300 C.p.p. și/sau art.332 C.proc.pen.

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul constată că prima instanță a administrat în mod legal un probatoriu pertinent, concludent și util, pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt.

Criticile apelanților inculpați referitoare la reținerea greșită a situației de fapt ori la incompleta stabilire a acesteia, precum și cele privitoare la existența faptei, contribuția fiecăruia dintre inculpați la comiterea actelor materiale reținute în sarcina lor, sunt nefondate, în opinia instanței de apel aceste aspecte fiind pe deplin clarificate în cauză.

Astfel, în ceea ce privește actul material de înșelăciune reținut în sarcina inculpaților ca fiind comis în dauna ., instanța reține că apărările inculpaților s-au scindat pe două paliere divergente: astfel, pe de o parte, s-a susținut că inculpații ar fi plătit cash suma reprezentând contravaloarea imobilului vândut de ., chiar în ziua vânzării; pe de altă parte s-a avansat ipoteza că, plata urma să se facă după obținerea creditului de la Bancorex, și că emiterea filei CEC de către inculpați s-a făcut în scopul garantării plății.

Tribunalul apreciază că nici una dintre versiunile prezentate de inculpați nu se confirmă în speță. Astfel, nu pot fi primite susținerile inculpaților conform cu care plata imobilului cumpărat s-a făcut prin înmânarea sumei de_ lei în cash lui C. D., având în vedere materialul probator administrat în cauză, care infirmă această apărare susținută de inculpați.

În acest sens instanța reține că înțelegerea părților rezultă din precontractul de v-c în care s-a stipulat că plata imobilului se va face în termen de 15 zile în contul . cu file CEC, coroborat cu emiterea filei cec D 007-_ de către . pentru suma de_ lei (având la data emiterii luna 02 si anul 1998), filă semnată de inculpatul N. F. C. și înmânată lui C., precum și din declarațiile numiților C. A. și C. D., declarațiile martorei D. V., maistru tehnolog în cadrul . și CURALET A., inginer tehnolog în cadrul . care au confirmat faptul că plata fabricii de preparate urma să se s-a realizeze prin file CEC și nu în numerar, ca și cu privire la discuțiile ulterioare purtate de inculpați și C. D. legate de neachitarea obligațiilor contractuale și care relevă aceeași împrejurare, că înțelegerea părților era ca plata să se facă prin filă CEC. Relevantă în același sens este și conduita inculpaților după efectuarea așa-zisei plăți, aceștia emițând ulterior încă o filă CEC (la solicitarea lui C. care a declarat că a pierdut fila CEC inițială) în care s-a înscris prețul imobilului fără TVA, date din care rezultă cu certitudine că inculpații nu au achitat în ziua vânzării prețul imobilului, așa cum au susținut ulterior, ci au continuat să-i mențină în eroare pe reprezentanții societății cu privire la intenția lor de a face plata. Un alt aspect care pledează în sensul că reprezentantul M. Amin nu a primit prețul la data perfectării contractului de vânzare cumpărare este și acela că nu le-a înmânat inculpaților factura fiscală privind vânzarea imobilului (fără a exista vreo dovadă că aceștia au solicitat-o așa cum ar fi fost firesc dacă ar fi efectuat plata), arătând că va face acest lucru în momentul încasării contravalorii imobilului, respectiv, a sumei menționate în fila CEC. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, prin adresa nr.16 din 02.02.1998, . a încunoștințat . că a pierdut CEC-ul nr. D007_/02.1998 și a solicitat emiterea unei alte file CEC pentru a putea intra în posesia banilor, (fapt ce nu a fost contestat de inculpați la acel moment), împrejurare care constituie o dovadă certă că banii nu au fost achitați de inculpați la încheierea contractului de vânzare cumpărare. Așa cum rezultă și din contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată pentru bunurile imobile, încheiat de M. A. cu ..02.1998, părțile au convenit ca plata să se facă prin virarea banilor în contul_ deschis de M. Amin la Banckoop Iași, în termen de 15 zile.

Totodată, potrivit raportului de expertiză contabilă, în documentele de cont curent ale . pentru intervalul 1.01.-30.04.1998 nu apare înregistrată suma de_ lei care ar fi reprezentat contravaloarea unui ordin de plată - CEC . 007-_/21.02.1998 de aceeași valoare, document ce a fost prezentat la B. Românească de către . Bîrnova, dar apare evidențiată o intrare de_ lei fără a fi determinate condițiile în care s-a făcut aceasta creditare și unde au fost ținuți banii. Această probă se impune a fi coroborată cu declarația dată de contabila ., I0SIF I., care a declarat că nu a văzut această sumă de_ lei, ci a primit numai dispozițiile de încasare și plata pentru a fi înregistrate în contabilitate. În plus, așa cum se arată în expertiza contabilă efectuată în cauză la sfârșitul anului 1997 . înregistra datorii în sumă de_ lei, din care_ lei numai fată de bugetul statului, aspect relevant în stabilirea bonității inculpaților și implicit în ce privește intenția acestora de a face efectiv plata negociată către ..

Că plata fabricii nu s-a făcut nici după obținerea creditului de la Bancorex (prezentată ca a doua ipoteză de către inculpați, care nu au avut o poziție procesuală constantă), rezultă de asemenea din probatoriul administrat în cauză.

Tribunalul reține că dacă s-ar susține varianta expusă de inculpați, aceștia nu ar fi avut nici un motiv ca în luna martie 1998 să facă plăți în valoare de 69.415.000 lei către M. Amin ( pentru primirea cărora . a întocmit, chitanțe fiscale care au fost înregistrate în evidența contabilă a societății).

Dimpotrivă, manoperele de inducere în eroare a reprezentanților societății vătămate s-au exercitat și ulterior, când la începutul lunii martie 1998, la insistențele părții vătămate, inculpatul N. F.-C0NSTANTIN a emis o nouă filă CEC în locul celei declarate pierdute, având . 007-_ pentru suma de_ lei reprezentând prețul vânzării imobilului fără TVA, având în vedere că fila CEC emisă era improprie plății creditorilor, fiind detașată dintr-un carnet de cecuri pentru ridicări de numerar ( a se vedea adresa 7291/12.08.1998, emisă de B. Românească).

În cauză, cu privire la această chestiune s-a efectuat și o constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat a inculpaților N. F. și N. L., care, deși nu constituie mijloc de probă constituie un indiciu al lipsei de sinceritate a inculpaților la întrebarea relevantă, dacă au plătit lui C. suma de 200 mil. lei pentru cumpărarea fabricii de preparate.

Implicarea tuturor celor trei inculpați în acțiunea de inducere în eroare a reprezentantul . rezultă din împrejurarea că atât la negocieri cât și la încheierea actului notarial au fost prezenți toți cei trei inculpați, cei trei hotărând să-i elibereze o filă CEC, inculpatul N. L.-I. a completat fila CEC D007-_ pentru suma de_ lei în numele ., iar inculpatul N. F. C. a semnat-o. A doua filă CEC . 007-_ a fost completată de inculpatul N. F. C. ( aceste aspecte au fost confirmat și de martora R. A. fila 1707 vol.4 ds. u.p.).

Tribunalul nu poate primi susținerea inculpaților potrivit cu care Chidovîț D. a dispus ulterior de bunul imobil vândut lui . (și că în acest moment nu ar exista nici un prejudiciu), această apărare nefiind susținută de relațiile obținute de la OCPI (care relevă că nu s-au efectuat modificări în ce privește proprietarul bunului imobil în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare) și nici de relațiile obținute de la DGFP (din procese verbale depuse rezultând că au fost executate silit bunuri mobile și imobile ale ., altele decât cele care au făcut obiectul contractului de v-c nr.690/1998).

În cea ce privește actul material de înșelăciune comis în dauna Bancorex Sucursala Iași, tribunalul reține că, de asemenea, criticile inculpaților apelanți nu sunt întemeiate. În fapt, inculpații aveau nevoie de garanții mobiliare și imobiliare în vederea obținerii unui credit la Bancorex (solicitat în sumă de_ lei). În vederea obținerii creditului inculpații au depus o documentație menită să releve bonitatea firmei și existența unor garanții (respectiv contr. de v-c intervenit între . Amin privind imobilul-secție de preparate, copia facturii în valoare de_ lei reprezentând achiziționarea unor utilaje de la . ce fusese anulată, contrar susținerilor făcute prin motivele de apel, aspect ce rezultă chiar din declarația inculpatului N. L. I. (fil 33 ds.u.p.) - inculpații au falsificat chitanțe care făceau dovada achitării prețului acestor utilaje, pe care le-au atașat documentației de obținere a creditului. Tot în vederea obținerii creditului, prin inducerea în eroare a Bancorex cu privire la bonitatea firmei, inculpații au dispus falsificarea bilanțurilor contabile ale societății. Pe baza documentației astfel întocmite, inculpații au obținut de la Bancorex Sucursala Iași, un credit în valoare de_ lei (ROL).

S-a susținut de către inculpații apelanți că nu există fapta de înșelăciune atâta timp cât nu s-a reclamat existența vreunei pagube. Instanța reține însă că Bancorex Sucursala Iași a formulat la 22.12.1998 o plângere penală împotriva administratorilor . – inculpații N. F. C. și N. I. L., precum și împotriva administratorului . - inculpatul N. G., dar și împotriva numitului C. D. - administrator la ..

În cuprinsul acesteia se menționează că . a obținut în luna martie 1998 un credit în sumă de 200 mil. lei, ce urma a fi rambursat în 10 rate egale începând cu data de 20.05.1998 până la 20.02.1999. Pentru garantarea creditului s-au perfectat garanții (ipotecă rang I asupra unei hale de producție și a terenului aferent în suprafață de 361 m. p. cumpărate de . . fără deposedare asupra unor utilaje de prelucrare a cărnii, achiziționate tot de la . ipotecă de rang I asupra unui imobil situat în Iași, ..).

. prima rată de credit aferentă lunii mai, după care administratorii societății au încetat orice colaborare cu banca. Încercând să găsească soluții pentru rambursarea creditului, cu ocazia verificărilor, reprezentanții băncii au constat că . și-a încetat activitatea, administratorii nu pot fi contactați, iar suma de_ lei a fost folosită în scopul achitării a trei facturi emise de ., administrată de tatăl celor doi (în timp ce producția realizată a fost de doar 11.920.000 lei fapt ce denotă că suma achitată către A. C. nu are în contrapartită livrări efective de materii prime.

S-a menționat în cuprinsul plângerii că prejudiciul cauzat băncii este în sumă de_ lei cu care Bancorex se constituie parte civilă.

Din raportul de expertiză grafoscopică nr.215.450 din 10.08.1998 coroborat cu declarația martorei R. A. ( fila 1709 verso ds.u.p. vol.IV din care rezultă că ștampila a fost imitată la heliograf în secția Rotaprint a Univ.Tehnice Gh. A., unde lucrează soția inculpatului N. G.)) rezultă că scrisul de mână depus pe cele 7 chitanțe cu nr.12, 15, 19, 21, 23, 24 și 25 din 01, 02, 03, 04, 05, 06 și respectiv 07.02.1998 ( cu care inculpații au pretins că au făcut plata utilajelor achizionate de la . antetul ., a fost executat de Nicoalu G., semnăturile depuse pe chitanțe nu aparțin lui C. D., fiind cel mai probabil realizate prin imitație tot de către numitul N. G.; impresiunile de pe ștampile aplicate pe chitanțele menționate anterior prezintă deformări accentuate datorită copierii (probabil succesive) astfel încât nu se poate stabili dacă au fost realizate cu ștampila M. Amin. Pentru a intra în posesia banilor de la Bancorex, inculpații au completat în fals facturi cu ajutorul cărora doreau să arate că . achiziționat din București carne de porc și vită, care au fost facturate ulterior către . confirmă susținerile din expertiza contabilă efectuată în cauză (a se vedea declarația martorei R. A. - fila 1709 ds. u. p.).

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă că bilanțurile contabile prezentate băncilor au fost modificate intenționat, în special la venituri, cifra de afaceri și cheltuieli de exploatare, care exprimau bonitatea societății. În ceea ce privește falsificarea actelor contabile, relevante sunt declarațiile martorilor I. I., sora contabilei I. I., R. G. o cunoștință a acesteia, din care rezultă că a asistat la niște nelegalități comise de N. G. și N. F., auzind și văzând când aceștia o presau pe I. să întocmească actele false și să le semneze pentru a le trimite la bancă, în vederea obținerii unui credit. Inițial, sora martorei a refuzat dar apoi a fost nevoită să cedeze, pe fondul amenințărilor inculpaților că „îi vor desface contractul de muncă pe lit. i”, nu-i vor plăti salariului și că va avea și alte surprize neplăcute dacă nu face ce îi cer ei.

Așa cum s-a reținut și prin concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, paguba adusă băncii Bancorex Sucursala Iași de . este în sumă de_ lei (ROL).

Faptul că prejudiciul cauzat . ulterior, în anul 2005 (fila 655 vol.I ds. instanță) acoperit de către inculpați, prin achitarea integrală a pretențiilor de către inculpatul N. G., nu prezintă relevanță cu privința la existența faptei, a autorilor și a vinovăției acestora.

În ceea ce privește actul material de înșelăciune, în dauna Băncii Internaționale a R., este de menționat că în luna aprilie 1998, . solicitat un credit la această bancă, în vederea obținerii acestuia N. G. depunând la bancă mai multe documente întocmite în fals (printre care bilanțul contabil al . falsificat de către I. I. la sugestia celor trei inculpați, în baza acestor înscrisuri partea vătămată acordându-le un credit în valoare de 25.000.000 lei (ROL) pentru procurare mărfuri, bani ce au fost ridicați de N. G. în aceeași zi, fiind epuizați în ziua următoare. Din acest credit inculpatul nu a achitat nici o rată, prejudiciul cauzat fiind nerecuperat.

P. adresa nr.6725 din 14.06.1999 ( fila 1982 ds. u.p.), B. Internațională a R. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 31.792.000 lei, existentă la acea dată în debit.

Din examinarea documentației înaintată organului de urmărire penală de către BIR, rezultă că actele care au stat la baza aprobării creditului erau falsificate (așa cum s-a arătat în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, bilanțul contabil al . a fost modificat, intenționat în special la venituri, cifra de afaceri și cheltuieli de exploatare, care exprimau bonitatea firmei), prin acordarea creditului banca suferind un prejudiciu în valoare de 26.969.411 lei vechi. În aceste împrejurări, este evident că la obținerea creditului de la BIR, banca a fost indusă în eroare cu privire la bonitatea firmei ( care a prezentat evidențe contrafăcute), și că dacă ar fi cunoscut situația reală a firmei nu ar mai fi acordat împrumutul sau l-ar fi acordat în alte condiții decât cele stipulate în contractul de împrumut încheiat.

Faptul că lichidatorul judiciar al BIR nu s-a constituit parte civilă în cauză, nerelevând existența unei pagube în patrimoniul băncii creat prin fapta inculpaților se explică prin aceea că, acesta a făcut o verificare referitoare la suma de_ lei obținuți de . din creditul acordat de Bancorex și care au fost virați într-un cont de depozit deschis la BIR și nu a verificat modul de acordare a creditului de 25.000.000 lei obținut de . de la banca intrată în faliment. Această împrejurare rezultă din adresa lichidatorului . ( fila 240 vol.1 instanță), prin care se precizează că „creditul de_ lei acordat de Bancorex Iași, în anul 1998 pentru . care a fost ulterior transferat într-un cont de depozit pe numele administratorului societății N. G. și încasat de acesta, nu s-a înregistrat ca debit la BIR Iași, motiv pentru care nu avem calitatea de bancă creditoare, deoarece dosarul de credit a fost întocmit de Bancorex Iași.”.

Fiind în eroare cu privire la operațiunea financiară ce se impunea a fi verificată, lichidatorul BIR a furnizat instanței relații eronate, care la rândul ei, nu a dat dovadă de rol activ și nu a cerut relații de la lichidator cu privire la contractul de credit încheiat între B. Internațională a R. și . administrată de inculpatul N. G.. În aceste împrejurări prima instanță a reținut în mod incorect că actul material de înșelăciune comis de inculpați în dauna BIR a rămas în faza tentativei (apreciere făcută pe baza relațiilor eronate primite din care rezultă că băncii nu i s-a cauzat un prejudiciu prin fapta inculpaților), actul material de înșelăciune fiind consumat, în momentul în care inculpatul N. G. a ridicat banii obținuți din contractul de credit.

Chiar dacă creditul a fost, ulterior rambursat, și prejudiciul cauzat a fost acoperit, aceasta nu conduce la ipoteza inexistenței faptei de înșelăciune.

Având în vedere însă că, controlul judiciar al sentinței penale apelate a fost declanșat de către inculpați, instanța nu poate schimba soluția pronunțată cu privire la actul material în discuție fără a agrava situația inculpaților în propria cale de atac.

Susținerea inculpaților conform cu care, deși a considerat actul material comis ca fiind rămas în fază tentată, instanța fondului a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunea în formă consumată nu prezintă relevanță în condițiile în care actul material tentat este absorbit de forma continuată a infracțiunii consumate.

În consecință, Tribunalul constată că instanța fondului a făcut o corectă apreciere a situației de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, ce au fost temeinic și judicios examinate, făcând și o corectă încadrare juridică a faptelor pentru săvârșirea cărora inculpații au fost găsiți vinovați, criticile apelanților inculpați fiind neîntemeiate.

Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate fiecăruia dintre inculpați, prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 Cod penal. Astfel, s-au avut în vedere dispozițiile părții generale al Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social generic și concret al faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și persoana inculpaților.

Prima instanță a avut în vedere faptul că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale cât și faptul că au achitat parțial prejudiciul cauzat, dar și valoarea ridicată a acestuia la momentul comiterii faptei ca și complexitatea manoperelor frauduloase folosite la comiterea faptei, fapt ce denotă o gravitate ridicată a faptei și o periculozitate sporită a inculpaților.

În funcție de toate aceste criterii, analizate coroborat, prima instanță a aplicat inculpaților o pedeapsă cu închisoarea pe care a dozat-o corespunzător, spre limita minimă prevăzută de lege.

În contrapondere, s-a apreciat în mod just, în raport de perseverența infracțională de care au dat dovadă inculpații (comiterea unui număr de trei acte materiale de înșelăciune, în dauna a trei persoane juridice diferite, într-un interval scurt de timp în baza aceleași rezoluții infracționale) și de împrejurarea că aceștia au acționat în mod coordonat sprijinindu-se reciproc, dar și de conduita procesuală adoptată de inculpați, care s-au sustras încă din faza urmăririi penale, și care nu au recunoscut faptele pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată și cu privire la care s-a dispus condamnarea lor, că scopul pedepsei aplicate nu se va putea realiza decât prin executarea pedepsei în regim de executare efectivă.

P. urmare și criticile apelanților inculpați privitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate și la modalitatea de executare a acesteia pentru fiecare dintre inculpați sunt nefondate. Circumstanțele personale invocate de apelanți au fost avute în vedere de prima instanță. Tocmai în considerarea acestora, inculpaților li s-au aplicat pedepse spre limita minimă prevăzută de lege, iar în ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, prima instanță a apreciat în mod corespunzător că scopul pedepsei, constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea inculpaților se poate realiza doar prin executarea efectivă a pedepsei.

Tribunalul reține însă că dispunând condamnarea inculpaților la o pedeapsă cu executare în regim de detenție, în temeiul disp. art. 357 C. Proc. pen. instanța fondului trebuia să dispună și asupra deducerii din durata pedepsei a reținerii și/sau arestării preventive, în condițiile în acre în speță, inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore, în faza urmăririi penale.

D. sub acest aspect Tribunalul constată că se impune reformarea sentinței apelate, urmând să admită apelurile formulate de inculpați și să desființeze în parte, în latură penală, sentința penală apelată, doar sub aspectul aplicării disp. art. 88 C. penal, celelalte critici formulate apelanții inculpați, fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește apelul declarat de . împotriva aceleași sentințe penale, examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că apelul formulat este inadmisibil pentru următoarele considerente:

La data de 07.07.2009, împotriva sentinței penale nr.2304 din 25.06.2009, . a formulat apel, declarația de apel fiind semnată pentru societate de către C. D..

Instanța reține că din adresa emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași rezultă că prin încheierea nr.1362 din 08.03.2005 a Tribunalului Iași, motivat de împrejurarea că nu a efectuat preschimbarea vechiului certificat de înmatriculare și cel de înregistrarea fiscală cu noul certificat de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale, în temeiul disp. art.30 alin.2 și alin.3 din Legea nr.359/2004, s-a constatat dizolvarea de drept a ., cu sediul în .. În baza încheierii nr.1438 din 16.03.2006 a Tribunalului iași, s-a dispus radierea de drept conform art.31 din Legea nr.359/2004, a ..

În consecință, instanța de fond a constatat corect că personalitatea juridică a . încetat, societatea fiind dizolvată de drept (urmare a dizolvării personalitatea juridică se păstrează doar pentru necesitățile lichidării, și cum numirea lichidatorilor nu a avut loc în termen de 6 luni, lichidarea nu a avut loc) și radiată de drept din Registrul persoanelor juridice. De la momentul radierii bunurile rămase în patrimoniul societății se consideră bunuri abandonate.

Ca atare, instanța constată că . mai poate avea calitate de parte în prezenta cauză, C. D. nu poate reprezenta legal societatea (care nu mai există ca efect al radierii), în considerarea celor mai sus-expuse, apelul declarat de . prin C. D. fiind inadmisibil și urmând a fi respins ca atare.

În ceea ce privește apelul formulat de avocat A. M. în nume propriu, Tribunalul reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

P. încheierea de ședință din data de 19.09.2007, instanța de fond „constată refuzul d-nei avocat A. de a asigura apărarea inculpaților și în baza disp. art.198 alin.3 din Codul de procedură penală dispune amendarea acesteia cu suma de 5000 RON”.

Prezentă la ședința publică în care s-a dispus amendarea sa, avocat A., pentru inculpați a solicitat să se consemneze „contestația sa, pe care o face oral astăzi, pentru că nu a arătat și nu susține niciodată că refuză să reprezinte inculpații. A răspuns și-i reprezintă pe inculpați și refuză să pună concluzii pe cererea de schimbare de încadrare și își rezervă dreptul să o facă după ce se pronunță instanța competentă pe cererile pe care le-a formulat.”

La data de 20.09.2007, avocat A. M., în calitate de apărător al inculpaților din ds._ aflat pe rolul Judecătoriei Iași a depus la dosar un înscris din conținutul căreia rezultă că formulează în scris cererea de recuzare a magistratului și totodată contestație împotriva dispozițiilor instanței privind amendarea sa cu amendă de 5000 lei, măsură dispusă de același magistrat (cerere ce a fost înregistrată la dosar la 20.09.2007). În conținutul cererii, după expunerea motivelor, apărătorul a solicitat admiterea cererii de recuzare și contestația împotriva amenzii aplicate.

P. rezoluția din 20.09.2007 un exemplar al cererii a fost dirijat la dosarul cauzei, pentru analiză cerere de contestație a amenzii judiciare, iar un exemplar a fost înaintat la completul următor pentru soluționarea cererii de recuzare, respectiv P7.

La următorul termen de judecată, din 28.11.2007, prezent în instanță avocatul substituent al apelantei, avocat N. a precizat că „în ceea ce privește măsura amendării dispusă la termenul anterior arată că s-a formulat cerere de reexaminare a amenzii și scutire de la plata acesteia” în continuare invocându-se motive ce țin de fondul cererii, respectiv, că nu s-a susținut și nu s-a afirmat că nu se acordă asistență juridică inculpaților ci doar că nu înțeleg să pună concluzii pe o schimbare de încadrare juridică invocată din oficiu de instanță, instanța având posibilitatea să ia concluziile reprezentantului parchetului și să ia act că apărătorul ales al inculpaților nu dorește să pună concluzii, nefiind împiedicată a se pronunța cu privirea chestiunea pusă în discuție. Cererea a fost pusă în discuția contradictorie a părților. Având cuvântul, cu privire la cererea de scutire de la plata amenzii solicitată în cauză, reprezentantul parchetului a apreciat că nu s-a făcut dovada justificării refuzului de a nu se asigura apărarea.

Instanța, motivat de împrejurarea că asistența inculpaților în cazul prevăzut de art. 171 alin. 3 C. proc. pen. este obligatorie la efectuarea tuturor actelor de judecată ce se efectuează în ședința de judecată și nu doar pentru cele alese de către inculpat sau apărătorul acestuia, având în vedere și disp. art.197 alin.2 și 3 C.proc.pen. și împrejurarea că la termenul de judecată din 19.09.2007 d-na avocat A. în calitate de apărător ales al inculpaților a refuzat să pună concluzii cu privire la schimbarea de încadrare juridică pusă în discuția părților, în baza disp. art.199 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea formulată de av. A. M. pentru scutirea de la plata amenzii în cuantum de 5000 Ron, aplicată prin încheierea de ședință din data de 19.09.2007.

La 15.04.2008, avocat A. M. depune o cerere în care precizează că revine și solicită soluționarea contestației formulată împotriva măsurii dispuse de către Judecătoria Iași în dosarul nr._ prin încheierea din 19.09.2007, că nici până la acest moment nu i-a fost comunicată copia încheierii de ședință, astfel cum prevăd dispozițiile imperative ale art. 199 alin.2 C. proc. pen. A mai precizat că plângerea o întemeiază pe dispozițiile art. 21 din Constituția României, invocând totodată neconstituționalitatea disp. art.199 C. proc. pen. în măsura în care se interpretează că împotriva încheierii de amendare se poate formula numai cerere de scutire sau reducere, cât și în măsura în care se interpretează că cererea de scutire sau reducere se soluționează de același judecător care a aplicat amenda.

P. rezoluția din 15.04.2008, s-a dispus ca un exemplar al cererii să fie dirijat la dosarul cauzei, iar un alt exemplar să fie înregistrat pe rolul instanței civile, conform art. 464 C. proc. pen.

La data de 18.03.2009, apărătorul ales al inculpaților, avocat A. M. solicită comunicarea încheierii de ședință din 19.09.2007, iar la 22.04.2009 depune la dosar o cerere prin care, în temeiul art. 199 alin.2 C. proc. pen. a solicitat scutirea de la plata amenzii aplicate, apreciind că aceasta i-a fost aplicată cu încălcarea art. 198 alin. 3 C. proc. pen.

Asupra acestei cereri de scutire de la plata amenzii s-a pronunțat instanța prin sentința penală apelată, dispunând respingerea acesteia, ca neîntemeiată, soluție ce a fost contestată de apărătorul ales al inculpaților prin apelul ce face obiectul controlului judiciar de față.

Verificând soluția primei instanțe privitoare la această chestiune, văzând criticile formulate de avocatul apelant, Tribunalul constată că instanța fondului a respins în mod corect cererea de scutire de plata amenzii formulată de avocatul ales al inculpaților.

Tribunalul reține că motivele invocate de instanța de fond privesc atât inadmisibilitatea formulării unei noi cereri de scutire de la plata amenzii dar și chestiuni ce țin de fondul cauzei.

Examinând încheierea de ședință prin care s-a aplicat amenda judiciară apărătorului ales al inculpaților, văzând demersurile ulterioare efectuate de apărător, dar și limitele investirii instanței de față, Tribunalul apreciază că o nouă cerere de scutire de la plata amenzii, se impunea a fi respinsă de instanța fondului ca inadmisibilă și nu ca neîntemeiată.

Tribunalul reține că, în mod just, s-a apreciat de către instanța de fond că s-a mai formulat o astfel de cerere, la 24.09.2007 (cerere ce a fost depusă în scris și având două capete - recuzarea magistratului și contestarea amenzii judiciare aplicate avocatului), dar, cel mai important, că această cerere a fost susținută de avocatul substituent al avocatului amendat la termenul din 28.11.2007, cerere pusă în discuția contradictorie a părților, și cu privire la care instanța s-a pronunțat la aceeași dată (în sensul respingerii ca nefondată). De altfel, apelanta nu a înțeles să atace încheierea de ședință din 28.11.2007, prin care s-a respins prima cerere de scutire de la plata amenzii aplicate (urmare căreia s-a dispus darea în debit a avocatului cu suma reprezentând amenda judiciară aplicată).

Susținerea avocatului apelant că nu ar fi putut formula o astfel de cerere atâta timp cât nu i-a fost comunicată încheierea de amendare, nu prezintă nici o relevanță, neconstituind un impediment în investirea instanței (decât cel mult în raport de tardivitatea formulării cererii, în condițiile în care avocatul amendat a fost prezent la pronunțarea dispoziției de amendare, menționând chiar în timpul dezbaterilor purtate în ședința publică din 19.09.2007, că formulează contestație). Într-adevăr legiuitorul a prevăzut în art. 199 alin. 2 C. proc. pen. că persoana amendată poate cere scutirea de la plata amenzii, iar cererea se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare, dar această dispoziție a fost prevăzută în favoarea persoanei amendate, și nu înseamnă că atâta timp cât nu i s-a comunicat încheierea nu poate formula o astfel de cerere dacă a luat cunoștință de existența amenzii aplicate, așa cum susține apelanta.

Așa cum corect s-a subliniat și de judecătorul fondului, indiferent cum a fost intitulată, simplul fapt că avocatul ar fi în termen pentru depunerea unei noi cereri de scutire de la plata amenzii nu înseamnă că aceasta poate fi examinată de mai multe ori.

Pentru aceste considerente, Tribunalul constată că, în mod corect a fost respinsă cererea formulată de avocatul inculpaților A. M., privind scutirea de la plata amenzii aplicate prin încheierea de ședință din data de 19.09.2007.

Împotriva deciziei penale nr. 217/12.12.2011 a Tribunalului Iași au declarat recurs inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G., avocat A. M., în nume propriu, . și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G. au reiterat motivele de apel, susținând, în esență, că, actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate, deoarece actele de urmărire penală s-au efectuat în lipsa apărătorului inculpaților, iar prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpații nefiind citați la domiciliile lor din Spania, deși existau la dosarul de urmărire penală înscrisuri cu referire la acestea, reținându-se greșit că inculpații s-au sustras urmăririi penale și că au fost dați în urmărire penală; că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel esențial referitor la împrejurările în care au fost emise filele CEC cu consecințe asupra încadrării juridice a faptelor inculpaților în disp. art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu în disp. art. 215 Cod penal; că instanța de apel, la fel ca și prima instanță, și-a întemeiat decizia pe declarațiile martorei R. A., care a fost audiată în cursul urmăririi penale în lipsa apărătorului inculpaților care nu a fost înștiințat, martoră neaudiată în faza judecății, ba mai mult tribunalul, nici nu s-a pronunțat asupra acestei apărări esențiale invocate în apel referitoare la declarațiile date de martora R. A.. Critica de nelegalitate a vizat, de asemenea, omisiunea instanțelor de a indica acțiunea sau inacțiunea cu conotație penală a fiecărui inculpat în parte și a tribunalului de a analizat această apărare invocată în apel, cât și greșita încadrare juridică a acțiunii de inducere în eroare a . ar fi trebuit să fie calificată în forma tentativei, în condițiile în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a preluat patrimoniul băncii, a comunicat că nu există prejudiciu.

Inculpații au criticat și netemeinicia deciziei pronunțate în apel, susținând că dovada plății imobilului vândut de . s-a făcut cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 690/02.02.1998, în care se menționează că suma de bani reprezentând prețul vânzării a fost primită integral de societatea vânzătoare la data autentificării contractului, dar și cu împrejurarea că ulterior acestei vânzări, reprezentantul . nu ar mai fi încheiat cu inculpații un contract de închiriere la data de 23.03.1998 și nu le-ar fi predat acestora la 24.03.1998 mijloace de inventar, dacă nu ar fi primit banii pe imobilul vândut. S-a susținut, de asemenea, că neîntemeiat instanțele au reținut inducerea în eroare a Băncii Internaționale a R., în condițiile în care reprezentantul băncii a arătat că nu s-a încheiat niciun contract între bancă și ..

Inculpații și-au întemeiat recursurile pe dispozițiile art. 385⁹ pct. 9, 10, 17, 17¹ și 18 Cod procedură penală.

Avocatul A. M., în nume propriu, a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17¹ Cod procedură penală, arătând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității apelului invocate din oficiu la termenul din 11.11.2011 și, mai mult, nu a arătat în decizia pronunțată care sunt motivele respingerii apelului ca nefondat. Recurenta a criticat și netemeinicia deciziei, susținând aceleași argumente prezentate în fața instanței de apel referitoare la amenda judiciară ce i-a fost aplicată cu încălcarea disp. art. 198 alin. 3 Cod procedură penală.

. a criticat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii civile formulate de aceasta și de confiscare a sumei de 17 339 lei, solicitând, în dezvoltarea motivelor de recurs, admiterea acțiunii civile, anularea vânzării-cumpărării încheiate între . și ., anularea dispoziției de confiscare a sumei de 17 339 lei și plata daunelor interese solicitate, deoarece după radierea . bunurile acestei societăți au trecut de drept în patrimoniul asociaților.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu și-a motivat recursul declarat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum si decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate, precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu în limitele prevăzute de art. 385⁹ alin. 2 și 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile declarate de inculpați și avocatul A. M. nu sunt fondate, iar recursurile declarate de ceilalți recurenți sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Curtea apreciază că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în baza analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească, faptele reținute în sarcina inculpaților au fost just încadrate juridic, în mod corect reținând instanța de fond și instanța de prim control judiciar că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a Cod penal.

Motivul de recurs referitor la nelegala sesizare a instanței, ce se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 Cod procedură penală, nu este fondat.

Efectuarea actelor de urmărire penală în lipsa apărătorului inculpaților, în condițiile în care asistența juridică nu era obligatorie la acel moment procesual, precum și prezentarea materialului de urmărire penală cu nerespectarea dispozițiilor legale, așa cum susțin inculpații, nu sunt sancționate cu nulitatea absolută, reglementată de disp. art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, astfel încât ar fi putut deveni incidente disp. art. 197 alin. 1, 4 Cod procedură penală, privind nulitatea relativă.

Pentru a fi incidentă sancțiunea nulității relative, printre condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ este și cea legată de existența unei vătămări produse prin pretinsa neregularitate și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză nu se poate reține că au fost încălcate drepturilor procesuale ale inculpaților prin neregularitățile invocate, referitoare la efectuarea actelor de urmărire penală fără a fi prezent avocatul inculpaților și la neprezentarea materialului de urmărire penală, de vreme ce aceste neregularități au fost acoperite în fața primei instanțe unde inculpații au avut posibilitatea să ia cunoștință de toate probele existente la dosar și nu se poate susține că au cunoscut o altă situație de fapt decât cea reținută în rechizitoriu și că le-a fost încălcat dreptul la apărare.

Mai mult, nici nu s-a dovedit în ce anume constă vătămarea concretă produsă fiecărui inculpat.

Curtea constată că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 197 alin. 4 teza finală Cod procedură penală, privind luarea în considerare din oficiu a încălcărilor, deoarece inculpații nu au arătat care ar fi apărările ce nu pot fi făcute decât în fața procurorului și care nu pot fi făcute în faza cercetării judecătorești.

Așadar, și dacă a existat o vătămare produsă prin pretinsele neregularități, nulitatea s-a acoperit prin neinvocarea ei în condițiile stabilite de art. 197 alin. 4 Cod procedură penală.

Motivul de recurs referitor la nepronunțarea instanței de apel asupra unui motiv de apel esențial referitor la împrejurările în care au fost emise filele CEC cu consecințe asupra încadrării juridice a faptelor inculpaților în disp. art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nu este întemeiat.

Din considerentele deciziei rezultă care au fost motivele pentru care instanța de control nu a apreciat întemeiate criticile invocate de inculpații apelanți referitoare la încadrarea în disp. art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a acțiunii de emitere a filelor CEC. Astfel, la filele 19-20 din decizia recurată, atunci când a efectuat propriul examen cu privire la actul material de înșelăciune săvârșit de inculpați față de ., tribunalul a arătat că nu se confirmă versiunea prezentată de inculpați, conform căreia emiterea filelor CEC s-a făcut în scopul garantării plății, reținând, din precontractul de vânzare-cumpărare, din declarațiile martorilor D. V. și Curalet A., dar și din emiterea unei a doua file CEC pentru aceeași plată, că înțelegerea dintre părți a fost ca plata să se facă cu file CEC.

În plus, din încheierea în care au fost consemnate dezbaterile ce au avut loc în fața instanței de apel (fila 286 dosar tribunal), reiese că apărătorul inculpaților a renunțat la acest motiv de apel. Așadar, nu este incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 Cod procedură penală.

Inculpații au mai susținut faptul că hotărârile date în cauză sunt nelegale, deoarece instanța de apel, la fel ca și prima instanță, și-a întemeiat decizia pe declarațiile martorei R. A., care a fost audiată în cursul urmăririi penale în lipsa apărătorului inculpaților ce nu a fost înștiințat, martoră neaudiată în faza judecății, ba mai mult, tribunalul nici nu s-a pronunțat asupra acestei apărări esențiale invocate în apel referitoare la declarațiile date de martora R. A..

Cu referire la această critică, Curtea reține că nici sentința, dar nici decizia instanței de apel nu se întemeiază exclusiv pe declarațiile martorei R. A., convingerea celor două instanțe formându-se din coroborarea probelor relevate de înscrisurile aflate la dosar, rapoartele de expertiză contabilă și grafologică, precum și declarațiile martorilor D. V., Curalet A., I. I..

Se reține, de asemenea, că această critică nu s-a invocat în fața instanței de apel, astfel că nu se poate susține că instanța de prim control judiciar nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpați, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Nu este fondată nici critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 Cod procedură penală, prin care se pretinde că hotărârile criticate nu sunt motivate întrucât nici prima instanță și nici cea de apel nu au indicat acțiunea sau inacțiunea cu conotație penală a fiecărui inculpat în parte, iar tribunalul nu a analizat această apărare invocată în apel.

În legătură cu această critică, Curtea reține că instanța de prim control judiciar, chiar dacă și-a însușit concluziile și motivele primei instanțe, a procedat la un examen propriu al cauzei.

În urma verificării și aprecierii proprii a materialului probator, instanța de apel a reținut că implicarea tuturor celor trei inculpați în acțiunea de inducere în eroare a reprezentantul . rezultă din împrejurarea că atât la negocieri, cât și la încheierea actului notarial au fost prezenți toți cei trei inculpați, cei trei hotărând să-i elibereze o filă CEC, inculpatul N. L.-I. completând fila CEC D007-_ pentru suma de_ lei în numele ., filă ce a fost semnată de inculpatul N. F. C., iar a doua filă CEC . 007-_ a fost completată de inculpatul N. F. C..

La inducerea în eroare a părții vătămate . N. G. a contribuit prin întocmirea în fals a șapte chitanțe fiscale în care a menționat că . a primit de la . suma de_ lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, chitanțe pe care ceilalți doi inculpați le-au depus la bancă. În vederea inducerii în eroare a . privire la bonitatea ., toți cei trei inculpați au solicitat contabilei I. I. să falsifice bilanțul contabil pe anii 1995-1997, precum și balanțele de verificare aferente, astfel încât să dea aparența existenței unui profit la sfârșitul perioadelor de raportare. De asemenea, inculpații N. F. C. și N. L.-I., în calitate de administratori la . și inculpatul N. G., în calitate de administrator al . au încheiat un contract privind achiziționarea de carne necesară procesării. În acest sens inculpații N. F. C. și N. L.-I. au întocmit în fals patru facturi fiscale și au determinat-o pe martora I. I. să completeze o a cincia factură fiscală în care au înscris fictiv că . a achiziționat animale în valoare totală de_ lei de la diferite societăți din București. Inculpații au completat alte patru facturi fiscale prin care au transferat în mod fictiv diferite cantități de carne de porc și vită la .. O parte din aceste înscrisuri falsificate de toți cei trei inculpați au fost folosite și cu prilejul inducerii în eroare a Băncii Internaționale a R..

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 Cod procedură penală, privind greșita încadrare juridică a acțiunii de inducere în eroare a . reține că această acțiune s-a consumat în luna martie 1998, când inculpații au încasat suma de_ lei (ROL), reprezentând creditul bancar acordat .. Așa fiind, împrejurarea că în anul 2005, deci ulterior obținerii folosului injust și producerii pagubei, inculpatul N. G. a reparat prejudiciul nu are nici o influență asupra actului material, care în cauză este realizat în formă consumată.

Este nefondată și critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 Cod procedură penală, prin care se tinde la achitare, fără a se pretinde în mod corespunzător și vreunul din temeiurile prev. de art. 10 lit. a-e Cod procedură penală.

Inculpații au susținut că dovada plății imobilului vândut de . s-a făcut cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 690/02.02.1998, în care se menționează că suma de bani reprezentând prețul vânzării a fost primită integral de societatea vânzătoare la data autentificării contractului, dar și cu împrejurarea că ulterior acestei vânzări, reprezentantul . nu ar mai fi încheiat cu inculpații un contract de închiriere la data de 23.03.1998 și nu le-ar fi predat acestora la 24.03.1998 mijloace de inventar, dacă nu ar fi primit banii pe imobilul vândut. S-a susținut, de asemenea, că neîntemeiat instanțele au reținut inducerea în eroare a Băncii Internaționale a R., în condițiile în care reprezentantul băncii a arătat că nu s-a încheiat niciun contract între bancă și ..

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma apărărilor formulate de inculpați, Curtea constată că, este nefondată susținerea acestora că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, Curtea consideră că, pe baza propriului examen al probelor administrate în cauză, instanța de apel a ajuns în mod justificat și corespunzător argumentat la concluzia că există probe certe, de natură a înlătura prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații.

Susținerea inculpaților în sensul că ar fi plătit în numerar suma reprezentând contravaloarea imobilului vândut de ., chiar în ziua vânzării, nu este reală. Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu că emiterea filei CEC de către inculpați nu s-a făcut în scopul garantării plății, așa cum reiese din declarațiile martorelor D. V. și Curalet A., care au confirmat faptul că plata fabricii de preparate urma să se realizeze prin file CEC. Că inculpații nu au achitat prețul imobilului în ziua vânzării, ci au continuat să-i mențină în eroare pe reprezentanții . cu privire la intenția lor de a face plata rezultă și din conduita inculpaților care, după data la care s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare și când au pretins că au plătit în numerar, au emis o nouă filă CEC atunci când . a solicitat prin adresa nr. 16 din 02.02.1998 emiterea altei file CEC pentru a putea intra în posesia banilor, deoarece a pierdut-o pe prima.

Nici versiunea prezentată de inculpați în sensul că plata urma să se facă după obținerea creditului de la Bancorex nu se confirmă, deoarece în această situație nu s-ar mai fi justificat emiterea celor două file CEC.

Simplele susțineri ale inculpaților în sensul că nu s-a încheiat niciun contract între B. Internațională a R. și . sunt infirmate de contractul de împrumut nr. 26 din 06.05.1998, aflat în copie la filele 1983-1985 din dosarul de urmărire penală, astfel că în mod întemeiat au reținut primele instanțe săvârșirea acestui act material în forma tentativei, în condițiile în care banca a comunicat că prin faptele inculpaților nu s-a produs nici un prejudiciu în patrimoniul său.

Toate aceste argumente determină Curtea să aprecieze că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 Cod procedură penală, soluția de condamnare dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel fiind legală și temeinică.

Critica privind omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra excepției inadmisibilității apelului declarat de avocatul A. M., în nume propriu, este nefondată. Din încheierea de ședință din 25.11.2011 (fila 4) reiese că, înainte de a intra în dezbateri pe fondul cauzei, tribunalul a constatat admisibilitatea apelului declarat în nume propriu de avocatul A. M..

Nici critica de nelegalitate referitoare la nemotivarea soluției de respingere a apelului declarat de avocat, ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 Cod procedură penală, nu este întemeiată. Curtea constată că nu este incident acest caz de casare, decizia instanței de apel fiind motivată în raport cu soluția dată apelului declarat de avocat în nume propriu, neexistând aspecte de neclaritate cu privire la această soluție. Instanța de apel a analizat criticile invocate de avocatul apelant, a efectuat o examinare proprie a cauzei și a răspuns prin decizia pronunțată la criticile și la apărările acestuia, nelimitându-se la aprecierea că cererea de scutire de amendă judiciară a fost corect respinsă de prima instanță. Din considerentele deciziei rezultă care au fost motivele pentru care instanța de prim control judiciar a considerat că cererea de scutire de plata amenzii judiciare formulată la data de 22.04.2009 trebuia respinsă ca inadmisibilă. Concluzia instanței de apel vizând inadmisibilitatea exercitării repetate a căii de atac prev. de art. 199 alin. 2 Cod procedură penală și argumentele prezentate în acest sens au făcut de prisos analiza de către tribunal a criticilor referitoare la legalitatea și temeinicia amenzii judiciare ce i-a fost aplicată avocatului apelant prin încheierea de ședință din data de 19.09.2007, astfel că nu se poate reține că soluția nu este motivată.

Motivul de recurs invocat de avocatul recurent referitor la faptul că amenda i-a fost aplicat cu încălcarea art. 198 alin. 3 Cod procedură penală, deoarece nu a refuzat să asigure apărarea, se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² Cod procedură penală, însă este neîntemeiat.

P. art. 198 alin. 3 Cod procedură penală legiuitorul sancționează, printre altele „refuzul avocatului de a asigura apărarea”. Întrucât legiuitorul nu folosește sintagma „refuzul nejustificat”, așa cum o face în prima teza a alineatului 3, atunci când se referă la lipsa nejustificată a avocatului, înseamnă că legiuitorul a considerat că acest refuz nu poate fi justificat de nicio cauză. Așa fiind, nemulțumirile apărătorului recurent în prezenta cauză față modul în care s-a desfășurat procedura în fața primei instanțe, la care face referire în motivele de recurs, nu justifică refuzul acestuia de la termenul de judecată din 19.09.2007 de a acorda asistență juridică inculpaților, cu atât mai mult cu cât asistența juridică este obligatorie în cauză.

Asupra recursurilor declarate de . și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea apreciază că acestea sunt inadmisibile.

La data exercitării recursului, . nu mai avea capacitate de folosință, deoarece prin încheierea nr. 1438/16.03.2006 Tribunalul Iași a hotărât radierea acestei societăți comerciale din registrul de evidență a persoanelor juridice. Neavând drepturi și obligații civile, nici exercitarea unei acțiuni în justiție, cum este și recursul declarat în prezenta cauză, nu este permisă de lege, motiv pentru care recursul va fi respins ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea constată că această parte vătămată nu a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, iar sentința a fost modificată prin decizia pronunțată în apel doar cu privire la aplicarea disp. art. 88 Cod penal referitoare la deducerea din pedeapsa aplicată inculpaților a perioadei reținerii. Cum situația părții vătămate recurente nu a fost schimbată prin decizia instanței de apel, Curtea va respinge recursul acesteia, ca inadmisibil, în temeiul art. 385¹ alin. 4 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, toate recursurile.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive

În numele legii,

Decide:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N. F. C., N. L. I. și N. G. împotriva deciziei penale nr. 217 din 12.12.2011 pronunțate de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de avocat A. M., în nume propriu, împotriva deciziei penale nr. 217 din 12.12.2011 pronunțate de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de ., prin C. A., și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva deciziei penale nr. 217 din 12.12.2011 pronunțate de Tribunalul Iași.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurenți la plata sumei de câte 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

O.-M. D. A. S. G.

A. G.

Grefier,

R. E.

Red./Tehnored. O.M.A.G./2 ex.

Judecătoria Iași: M. D.

Tribunalul Iași: S. L.

M. M.

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 978/2012. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 978/2012. Curtea de Apel IAŞI Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1121/2013. Curtea de Apel IAŞI