Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1121/2013. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1121/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. S.

Judecător: C.-G. T.

Judecător: T. J.

Grefier: C. D.

DECIZIA PENALĂ Nr. 1121/2013

Pe rol judecarea recursului penal, având ca obiect „înșelăciunea (art. 215 Cod penal)”, declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 491 din data de 19.04.2013 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 24.1.2013, când:

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr.491/19.04.2013, Judecătoria V. a hotărât următoarele:

„În baza art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit..a Cod procedură penală achită pe inculpatul C. C., fiul lui M. și E., născut la data de 07.07.1979 în municipiul Bârlad, județul V., domiciliat în municipiul V., ., ., ., studii medii, divorțat, 1 copil minor, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea:

- infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și sancționată de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin.1,2 Cod penal;

- infracțiunea de fals în declarații prevăzută și sancționată de art. 292 Cod penal.

Plicul ce conține un număr de 3 CD-uri:

- 1 CD cu fotografii efectuate de S.C. TRADO MOTORS S.R.L. IAȘI;

- 1 CD cu fotografii efectuate de S.C. ASIGURAREA ROMÂNESCĂ A. V. S.A. S. Iași;

- 1 CD cu fotografii efectuate de S.C. OMNIASIG S.A. S. Iași, care a fost evidențiat în Registrul Corpurilor delicte - Mijloace de Probă la poziția 19 din 2012, urmează a fi atașat la dosar, în vederea arhivării, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 190 Cod procedură penală suma de 150 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul de la localitatea de domiciliul la sediul instanței și retur conform înscrisurilor doveditoare depuse - bon fiscal nr.249 din 21.02.2013 - de către martora O. Odorica, domiciliată în ., județul Bacău vor fi suportate din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Constată că inculpatul C. C. a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

În baza art. 189 și 191 Cod procedură penală suma de 50 lei reprezentând 25% din c/val avocat oficiu conform delegației nr.1545 din 15.11.2012 – av. A. V. - va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.”

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

„Pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2012 sub dosar nr._ a fost înregistrat Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. nr. 366/P/2011 din 04.01.2012 prin care în temeiul dispozițiilor art. 262 pct.1 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 228 alin.6 Cod procedură penală s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la înșelăciune prevăzută și sancționată de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin.1,2 Cod penal;

- fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

În actul de sesizare, s-a reținut în esență că inculpatul C. C. în ziua de 17.09.2008 a solicitat de la S.C. ASIGURAREA R. A. V. I. G. S.A. S. Iași plata unor despăgubiri în valoare de 16.066,25 lei pentru avariile suferite de autoturismul său marca BMW 650 cu . WBAEB535X8CX60321 prezentând documente din care rezultă că avariile au fost produse în data de 17.09.2008 în urma unui eveniment rutier produs în . din vina unui asigurat RCA al acestei societăți deși respectivele avarii au fost produse anterior, într-un alt eveniment, reparațiile fiind efectuate în service-ul TRADO MOTORS S.R.L. Iași și plățile de către S.C. OMNIASIG S.A. S. Iași.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului C. C. că în data de 17.09.2008 a declarat în fals în fața organelor de poliție din cadrul Postului de Poliție B., că urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat autoturismului său BMW 650 a suferit unele avarii care proveneau în realitate de la un eveniment anterior ( 06.08.2008).

În susținerea actului de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă:

- declarații inculpat;

- rapoarte de constatare tehnico-științifică;

- raport de expertiză criminalistică;

- acte;

- fotografii în format digital, pe suport CD ( 3 CD-uri), atașate la dosar.

2. Procedura în fața instanței de judecată

În conformitate cu dispozițiile art. 171 Cod procedură penală s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru a-i asigura asistență judiciară obligatorie, ulterior inculpatul C. C. prezentându-se cu apărător ales.

În baza dispozițiilor art. 287 Cod procedură penală, prin rezoluție dată la primirea dosarului s-a dispus emiterea unei adrese către I.P.J. V. în vederea înaintării fișei de cazier judiciar actualizată a inculpatului C. C. aceasta fiind înaintată și atașată la dosarul cauzei la 24.01.2012 ( fila 6).

Inculpatul C. C. prin apărător ales, în ședința publică din 27.04.2012 a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale cerere întemeiată pe dispozițiile art. 332 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 197 alin.2 Cod procedură penală nefiind respectate dispozițiile referitoare la sesizarea instanței ( fila 29).

Prin sentința penală nr. 669 din 01.06.2012 instanța în baza art. 332 alin.2 Cod procedură penală și art. 300 alin.2 Cod procedură penală a dispus restituirea la P. de pe lângă Tribunalul V. a cauzei privind pe inculpatul C. C. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. nr. 366/P/2011 sub aspectul comiterii în concurs real a infracțiunilor de:

- tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin.1,2 Cod penal;

- fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal în vederea refacerii urmăririi penale. ( filele 41-47).

Curtea de Apel Iași prin decizia penală nr.960 din 18.09.2012 a admis recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 669 din 01.06.2012, sentință pe care o casează și rejudecând a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria V. pentru continuarea judecății ( filele 15-19).

S-a reținut că este adevărat că audierea martorilor s-a făcut numai în faza actelor premergătoare, dar din rechizitoriu rezultă că depozițiile acestora nu au mai fost folosite ca mijloace de probă, prezentându-se doar declarațiile învinuitului, rapoartele de constatare tehnico-științifică, raportul de expertiză criminalistică, acte, fotografii și fișa de cazier.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie de speță (decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007) a stabilit că în cazul în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței, cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 Cod procedură penală și nu prezintă nicio neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanța nu poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin.2 Cod procedură penală, constatând caracterul ilegal al mijloacelor de probă pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât instanța se pronunță asupra caracterului ilegal al mijloacelor de probă prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.

Inculpatul C. C. legal citat nu s-a prezentat în instanță în vederea audierii, acesta fiind - potrivit susținerilor apărătorului ales – plecat în străinătate în interes de serviciu.

La dosarul cauzei au fost depuse de către inculpatul C. C. – prin apărător ales – înscrisuri: adeverință în care se arată că inculpatul este plecat în Italia în interes de serviciu de aproximativ 3 luni; adeverință de venit; contract de vânzare-cumpărare apartament ; acte achiziționare autoturism ( filele 71-80).

Potrivit dispozițiilor art. 327 alin.1 Cod procedură penală instanța dispus citarea martorilor O. Odorica și M. D..

În conformitate cu dispozițiile art. 327 Cod procedură penală raportat la art. 323 Cod procedură penală instanța a procedat la audierea martorei O. Odorica declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei ( fila 51)și a luat act potrivit mențiunilor din procesul verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele lui M. D. de imposibilitatea audierii acestuia ( fila 57).

În ședința publică din 22.03.2013 martora O. Odorica a solicitat să-i fie achitate cheltuielile de deplasare de la domiciliu la instanță și retur depunând în acest sens decont justificativ – bon fiscal nr.249 din 21.02.2013 ( filele 49,52)

Analizând actele și lucrările dosarului – prin coroborarea probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, în concordanță cu dispozițiile art. 63 Cod procedură penală, instanța reține următoarele:

La data de 17.09.2008, inculpatul C. C. a formulat o cerere de despăgubiri la S.C. Asigurarea R. A. V.I.G S.A. S. Iași, pentru a i se achita contravaloarea unei daune cauzate autoturismului său marca BMW 650 cu nr. de înmatriculare provizoriu VS-_ din vina unui conducător auto asigurat la această societate cu o asigurare de tip RCA (răspundere civilă auto-asigurare obligatorie în baza legii).

Pentru justificarea evenimentului în care a fost avariat autoturismului său, inculpatul a prezentat adresa nr._/17.09.2008 emisă de Postul de Poliție B. din care rezultă că în data de 17.09.2008 autoturismul să a fost avariat în partea din față de către autoutilitara cu nr. de înmatriculare BC-_, condusă de M. D., în timp ce acesta din urmă efectua o manevră de mers înapoi în incinta depozitului S.C. D. Serv S.R.L. din localitatea B., jud. Bacău. Au fost constatate următoarele avarii: spoiler față, grilă radiator, faruri stânga și dreapta, aripă dreapta față și capotă motor zgâriate.

Urmare a cererii de despăgubire și a actelor depuse de către inculpat, S.C. Asigurarea R. A. V.I.G. S. Iași a deschis dosarul de daună nr. 523/F/ISO/1672/2008, procedând și la constatarea daunelor, contravaloarea reparațiilor fiind evaluată la suma de 16.000 lei, însă dosarul a fost respins la plată pe motivul existenței unor suspiciuni cu privire la realitatea evenimentului asigurat.

Istoricul autoturismului inculpatului este următorul:

- la data de 10.03.2008, inculpatul a importat din S.U.A. un autoturism BMW 650 CI, de culoare albă având . WBAEB535X8CX60321, care era avariat frontal, în baza facturii nr._ ( filele 68-70). În perioada iunie – iulie 2008, acesta a efectuat reparațiile autoturismului la service-ul S.C. Trado Motors S.R.L. Iași ( conform comenzilor de piese și facturilor emise de unitatea service, aflate la filele 102-103,106-112).

- la data de 08.07.2008 autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. VS-_, cu valabilitate până la 07.08.2008 ( filele 61-63).

- în data de 06.08.2008, autoturismul a suferit avarii frontale ( bară și mască față, far stânga și dreapta), fiind acroșat de o platformă tractată de o autoutilitară în parcarea „ Billa” din mun. Bacău. A fost emis actul de constatare nr. 100/1419/824/06.08.2008 ( filele 75) de către organele de poliție din mun. Bacău, după care autoturismul a fost reparat tot la S.C. Trado Motors S.R.L. Iași ( conform comenzilor de piese și facturilor emise de unitatea service, aflate la filele 127-131, 134-136), plata reparațiilor fiind suportată de către S.C. Omniasig S.A. S. Iași – asiguratorul RCA al persoanei vinovate ( fila 137).

- la data de 08.08.2008 autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. VS-_, cu valabilitate până la 07.09.2008 ( filele 61-62,64).

- în data de 17.09.2008 a fost înregistrat evenimentul din localitatea B., mai sus arătat.

- la data de 19.09.2008 autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. VS-_, cu valabilitate până la 18.10.2008 ( filele 61-62, 65).

- la data de 03.10.2008 inculpatul a vândut autoturismul numitului P. C. C. din mun. Medgidia, autoturismul fiind în stare bună și fără a prezenta avarii.

Comparând constatările avariilor suferite de autoturismul inculpatului în datele de 06.08.2008 și respectiv 17.09.2008, efectuate de către societățile de asigurare Omniasig respectiv A., s-a constatat că există asemănări majore și identitate aproape perfectă între reperele avariate:

Constatare OMNIASIG ( filele 214-215)	Constatare A. ( fila 12)
Bară față	Spoiler față
Grilă radiator dreapta
Ornament grilă radiator stânga
Far stânga	Far stânga
Far dreapta	Far dreapta
L. semnalizare dreapta	Semnalizare dreapta
Aripă dreapta față (înlocuire)	Aripă dreapta față (revopsire)
Suport proiector dreapta	Suport proiector față
Suport proiector stânga

Prin urmare, cu excepția capotei motor, toate celelalte repere constatate ca fiind avariate sunt identice în ambele cazuri. Se poate observa că în cazul constatării A. nu sunt precizate detalii ale reperelor grilă radiator ( stânga, dreapta sau ornament) și suport proiector ( stânga sau dreapta).

Reperele avariate, precum și forma, dimensiunile și localizarea avariilor se pot observa pe fotografiile în format digital puse la dispoziție de către cele două societăți de asigurări, fotografii ce au fost executate cu ocazia întocmirii constatărilor de daune.

Pentru a se stabili dacă există identitate între avariile constatate urmare a celor două evenimente, aceste fotografii au fost supuse unei constatări tehnico-științifice, care a concluzionat că avariile prezentate în fotografiile puse la dispoziție de către Omniasig se regăsesc în avariile prezentate în fotografiile puse la dispoziție de către A., rezultând din asemănări traseologice constând în: vopsea exfoliată pe muchia de sub farul dreapta; vopsea exfoliată sub formă de linie orizontală cu adâncime progresivă ce întretaie forma circulară din partea dreapta față; bară înfundată cu orificiu de formă ovală, cu laturile în planuri diferite, sub farul dreapta; pată de culoare neagră de formă neregulată amplasată pe rama din partea dreaptă a grilei din plastic; urmă de rupere poziționată vertical cu marginile vopselei de formă neregulată; vopsea exfoliată de formă dreptunghiulară pe muchia dintre cele două grile ale spoilerului ( filele 90-95).

De asemenea, tot pe calea unei constatări tehnico-științifice, fiind comparate fotografiile avariilor prezentate de același autoturism provenind de la service-ul S.C. Trado Motors S.R.L. Iași efectuate în data de 07.08.2008 ( după ce autoturismul a fost dus în unitatea service pentru efectuarea reparațiilor avariilor survenite în evenimentul din data de 06.08.2008, eveniment asigurat de Omniasig) și de la A., s-a stabilit că avariile prezentate în fotografiile provenind de la prima sursă se regăsesc în avariile prezentate în fotografiile provenind din cea de-a doua sursă.( filele 80-86)

Urmare a solicitării inculpatului, în cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză criminalistică cu privire la fotografiile în format digital provenind din cele trei surse ( S.C. TRADO MOTORS S.R.L. Iași, S.C. OMNIASIG S.A S. Iași și S.C. ASIGURAREA R. A. V.I.G. S.A. S. Iași). Expertul a folosit procedeul comparării prin confruntarea cu juxtapunerea detaliilor la același nivel de mărire, elementele urmărite fiind forma, culoarea și locul lor de amplasare.

Raportul de expertiză a concluzionat că:

- între avariile prezentate în fotografiile de proveniență Omniasig și cele de proveniență S.C. Trado Motors S.R.L. există 10 asemănări, constând în avarii identificate pe următoarele repere: .; între farul dreapta și grila dreapta radiator; inferior celor două grile radiator; grilă stânga radiator; spoiler partea frontală stânga; inferior grilei radiator stânga; spoiler parte frontală dreapta; spoiler partea dreaptă; lipsă grilă stânga radiator;

- între avariile prezentate în fotografiile de proveniență Omniasig și cele de proveniență A. există 8 asemănări, constând în avarii identificate pe următoarele repere: .; între farul dreapta și grila dreapta radiator; inferior celor două grile radiator; grilă stânga radiator; spoiler partea frontală stânga; spoiler parte frontală dreapta; spoiler partea dreaptă; lipsă grilă stânga radiator. între aceste fotografii există și 9 deosebiri, constând fie în avarii nou apărute (pe reperele: inferior grilă radiator stânga; spoiler parte frontală dreapta; superior grilei radiator dreapta; spoiler, alăturat farului stânga; spoiler parte frontală stânga; deplasare spoiler în raport cu aripa dreapta față; proiector ceață), fie în elemente lipsă (grilă dreapta radiator, număr de înmatriculare);

- între avariile prezentate în fotografiile de proveniență S.C. Trado Motors S.R.L. și cele de proveniență A. există 8 asemănări, constând în avarii identificate pe următoarele repere: far dreapta, între farul dreapta și grila radiator dreapta; inferior celor două grile radiator; grilă stânga radiator; spoiler parte frontală stânga; spoiler partea frontală dreapta; spoiler partea dreaptă; lipsă grila stânga radiator. între aceste fotografii există și 9 deosebiri, constând fie în avarii nou apărute (pe reperele: inferior grilă radiator stânga; spoiler parte frontală dreapta; superior grilei radiator dreapta; spoiler, alăturat farului stânga; spoiler parte frontală stânga; deplasare spoiler în raport cu aripa dreapta față; proiector ceață), fie în elemente lipsă (grilă dreapta radiator, număr de înmatriculare).

Prin urmare, având în vedere concluziile atât ale constatărilor tehnico-științifice cât și a expertizei criminalistice, s-a reținut în actul de sesizare că:

- că avariile autoturismului pretins a fi cauzate prin evenimentul din data de 17.09.2008 și care au fost constatate de A., sunt identice cu avariile cauzate prin evenimentul din 06.08.2008, constatate de Omniasig;

- identitatea avariilor se poate observa până la nivel de detaliu, regăsindu-se pe aceleași repere, zone de pe repere, formă, întindere și ca modalitate de rupere, zgâriere sau deformare;

- identificarea a 8 elemente de asemănare între avariile conținute în cele două constatări duce la concluzia certă că aceleași repere avariate au făcut obiectul constatării în ambele cazuri;

- posibilitatea ca un autoturism să sufere exact aceleași avarii în urma a două evenimente rutiere de coliziune diferite este practic nulă, fiecare eveniment având o dinamică proprie și lăsând imprimată o amprentă proprie.

- faptul că în constatarea A. apar și 9 elemente de deosebire fată de constatarea Omniasig este explicabil prin aceea că elementele (avariile) noi s-au suprapus peste reperele care conțineau deja avariile constatate de Omniasig și care datau din 06.08.2008.

Revenind la istoricul autoturismului s-a reținut că Omniasig a efectuat constatarea avariilor rezultate din evenimentul din 06.08.2008, după care, la data de 07.08.2008, S.C. Trado Motors S.R.L. a efectuat fotografii ale autoturismului la introducerea acestuia în unitatea service. Între fotografiile provenind din aceste două surse există doar asemănări, fiind efectuate la un interval de timp foarte scurt. Avariile au fost reparate, conform comenzilor de piese și a facturii nr._/25.08.2008 rezultând că au fost înlocuite următoarele repere cu unele noi: aripa fața, spoiler (bară) față și faruri (stânga și dreapta). Elementele de caroserie înlocuite nu au fost vopsite în acest service, ci în service-ul S.C. C. Agenția pentru Servicii Auto Service Rapid S.N.C. lași (conform facturii nr._/26.08.2008 aflată la fila 196), la cererea lui C. C. ( filele 127-131, 134-136).

În condițiile în care autoturismul fusese reparat la finele lunii august 2008, iar după pretinsul eveniment din 17.09.2008 în constatarea A. apare cu avarii identice evenimentului din 06.08.2008, peste care se suprapun noi urme de avarii s-a concluzionat de către organele de urmărire penală că inculpatul a demontat reperele noi înlocuite și a montat în locul acestora reperele avariate în primul eveniment având în vedere faptul că piesele avariate au fost predate inculpatului, așa cum rezultă din adresa nr. 4636/19.02.2010 emisă de S.C. Trado Motors S.R.L., neprezentând interes sau valoare economică pentru unitatea service. ( fila 97)

După înlocuirea pieselor noi cu cele avariate autoturismul era funcțional și se putea deplasa prin energie proprie, inculpatul deplasându-se în acest fel în localitatea B. din jud. Bacău, unde a susținut că autoturismul a fost avariat în data de 17.09.2008, fiind lovit în partea din față de către autoutilitara cu nr. de înmatriculare BC-_, condusă de M. D., în timp ce acesta din urmă efectua o manevră de mers înapoi în incinta depozitului S.C. D. Serv S.R.L.

S-a reținut în actul de sesizare că:

- la acel moment pe autoturismul inculpatului se aflau montate piesele avariate într-un eveniment anterior, fapt deloc întâmplător și care duce la concluzia existenței unui interes al inculpatului în legătură cu acest lucru;

- singurul interes care ar putea justifica situația dată era acela ca inculpatul să obțină în mod injust o despăgubire de la o societate de asigurări, societate ținută să răspundă pentru un asigurat al său RCA.

Cu privire la condițiile producerii evenimentului din data de 17.09.2008, inculpatul a dat și semnat o declarație în fața agentului constatator din cadrul Postului de Poliție B., în care a omis cu intenție să precizeze că autoturismul său prezenta deja unele avarii înainte de momentul producerii evenimentului declarat, menționând doar că în urma respectivului eveniment i-au fost avariate: spoilerul față, farurile stânga și dreapta, capota motor și aripa dreapta zgâriate și grila mască radiator.

În baza declarațiilor date de inculpat și de numitul M. D., agentul constatator din cadrul Postului de Poliție B. a eliberat adresa nr._/17.09.2008 (cunoscută în domeniul asigurărilor sub denumirea de „anexa 2”- aflată la fila 15), în care a consemnat împrejurările producerii evenimentului și avariile prezente pe autoturismul inculpatului (aceleași cu cele declarate de inculpat).

În baza actului constatator al evenimentului, eliberat de către organul de poliție, inculpatul a formulat o cerere de despăgubiri la asigurătorul de răspundere civilă a persoanei responsabile - S.C. Asigurarea R. A. V.I.G. S.A. S. Iași, fiind astfel deschis dosarul de daună nr. 523/F/ISO/1672/2008.

S-a reținut în actul de sesizare că în acest mod inculpatul a indus în eroare societatea de asigurare cu privire la realitatea evenimentului asigurat, cu scopul de a obține în mod injust o despăgubire și întrucât dauna a fost refuzată la plată încercarea inculpatului de a frauda societatea de asigurări a rămas în faza tentativei.

S-a mai reținut în actul de sesizare că frauda urmărită de către inculpatul C. C. constă în faptul că intenționa să obțină o despăgubire pentru așa-zisa „avariere" a unor piese care erau deja avariate, ca și cum la momentul producerii evenimentului asigurat piesele respective ar fi fost în stare bună și că nici o societate de asigurări nu ar fi putut achita cu știință o astfel de daună, întrucât ar încălca principiul readucerii bunului la starea inițială și și-ar cauza în același timp prejudicii. Ori, starea inițială a autoturismului anterior momentului producerii evenimentului din 17.09.2008 nu era cea pretinsă de către inculpat. Societatea de asigurări a evaluat costul reparațiilor care s-ar fi plătit dacă evenimentul era unul real la suma de 16.000 lei, sumă cu care inculpatul a încercat să o prejudicieze.

În aceste condiții, avariile suferite de autoturismul inculpatului în evenimentul din 17.09.2008 nu mai prezintă nici o relevanță cu privire la cererea de despăgubire pe care inculpatul a prezentat-o societății de asigurare, aceste avarii suprapunându-se peste alte avarii preexistente și neputând astfel conduce la micșorarea valorii bunului care face obiectul despăgubirii. Reperele avariate erau deja lipsite de valoare economică și nu mai puteau fi recuperate prin reparare, ci singura modalitate de reparare a autoturismului era înlocuirea reperelor avariate cu altele noi - soluție care fusese adoptată și de către Omniasig.

Prin urmare, pentru același set de piese avariate, inculpatul a obținut mai întâi o despăgubire de la Omniasig, apoi a încercat să obțină o despăgubire de la A..

S-a mai reținut că la data de 03.10.2008 inculpatul a vândut autoturismul respectiv numitului P. C. C., din mun. Medgidia, autoturismul fiind în stare bună și fără a prezenta avarii . Prin urmare, deși nu a fost despăgubit de firma de asigurări, în timp scurt inculpatul a putut readuce autoturismul în stare bună, prin demontarea pieselor avariate și montarea pieselor noi pe care le avea deja. Cheltuiala cu această operațiune a fost scăzută, nefiind necesar ca demontarea-montarea pieselor să se facă într-un service de marcă specializat, putând fi tăcută și într-un service nespecializat sau chiar într-un garaj de către un mecanic. Avariile nou apărute în urma evenimentului din 17.09.2008 sunt de mică intensitate și, în afara avariilor apărute pe piese care erau deja avariate, s-au constatat doar câte o zgârietură de mici dimensiuni pe capota motorului și pe aripa dreapta față, avarii care puteau fi reparate cu cheltuieli reduse, fără a necesita înlocuiri de piese.

Inculpatul C. C. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, declarând că avariile rezultate în urma evenimentelor din 06.08.2008 și 17.09.2008 sunt asemănătoare întrucât ambele accidente au avut o dinamică similară și că mașina a fost acroșată din aceeași direcție.

S-a apreciat de către procuror că declarațiile inculpatului sunt nesincere, întrucât, chiar și în cazul unei dinamici asemănătoare este practic imposibil ca avariile să fie absolut identice, la nivel de detaliu.

Audiată la instanța de judecată, O. Odorica care este administrator la .., societate care își are sediul pe raza localității Dospinești, . a declarat că în curtea depozitului nu a avut loc nici un eveniment rutier ( fila 51).

În ceea ce-l privește pe M. D. acesta în declarația dată la 10.09.2009 a susținut că în ziua de 17.09.2008 a intrat în curtea societății SEBYDAN CONSTRUCT S.R.L. și că în momentul în care a efectuat manevra de ieșire din curtea depozitului nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce era parcat în aceeași curte ( filele 51-52).

Atât inculpatul C. C. cât și M. D. în declarațiile pe care le-au dat la Postul de Poliție B. au susținut că evenimentul declarat este unul real și au indicat drept loc al accidentului curtea .., societate care nu a fost identificată ca fiind înregistrată în baza de date a Registrului Comerțului Bacău.

Starea de fapt prezentată în actul de sesizare este susținută cu următoarele mijloace de probă:

- declarații inculpat,

- rapoarte de constatare tehnico-științifică,

- raport de expertiză criminalistică,

- acte,

- fotografii în format digital, pe suport CD (3 CD-uri), atașate la dosar.

S-a reținut că faptele inculpatului C. C. întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni, aflate în concurs:

- tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 al. 1,2 Cod penal, constând în inducerea în eroare a părții vătămate S.C. Asigurarea R. A. V.I.G. S.A. S. Iași cu ocazia avizării daunei din data de 17.09.2008, cu scopul de a obține o despăgubire injustă - scop care nu s-a mai realizat, și de

- fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal, constând în declararea necorespunzătoare adevărului în fața agentului constatator din cadrul Postului de Poliție B., urmarea căreia a fost emisă adresa nr._/17.09.2008, pe care inculpatul a folosit-o pentru a obține o despăgubire injustă de la societatea de asigurări.

Sarcina probei, în faza urmăririi penale, incumbă organelor de urmărire penală, care potrivit art. 200 și art. 202 alin.1 Cod procedură penală au obligația de a strânge probele necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestuia pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Instanța sesizată de procuror, procedează la administrarea probatoriului în faza cercetării judecătorești sub toate aspectele.

Potrivit art. 287 Cod procedură penală, instanța de judecată își exercită atribuțiile în mod activ, în vederea aflării adevărului și își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză.

Instanța apreciază că probele de vinovăție, invocate în susținerea actului de acuzare, respectiv:

- declarații inculpat;

- rapoarte de constatare tehnico-științifică;

- raport de expertiză criminalistică;

- acte;

- fotografii în format digital, pe suport CD ( 3 CD-uri), atașate la dosar, invocat de Ministerul Public în sprijinul acuzațiilor ce le aduc în sarcina inculpatului C. C. sunt simple indicii de vinovăție care nu pot conduce la condamnarea inculpatului.

Din ansamblul probelor administrate rezultă că în prezenta cauză penală nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului C. C..

Instanța reține că prezumția de nevinovăție este expres consacrată de legiuitor în dreptul intern, respectiv în dispozițiile art. 5 indice 2 Cod procedură penală, art. 66 alin.1 Cod procedură penală, art. 23 alin.11 din Constituție și totodată este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Prezumția de nevinovăție presupune dreptul oricărei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni de a fi considerată nevinovată până când vinovăția sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă, iar inculpatul beneficiază de această prezumție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția potrivit dispozițiilor legale menționate ( art. 66 Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile ar.65 Cod procedură penală).

Răsturnarea prezumției de nevinovăție se poate face de către instanța de judecată numai în urma unei analize profunde a temeiniciei acuzației penale atât în ceea ce privește situația de fapt dar și aceea de drept și aceasta trebuie să se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice și convingătoare de natură a înlătura orice urmă de îndoială.

Acest principiu este de natură a respecta și dreptul la siguranța individuală, care ar fi înlăturat dacă o persoană ar fi condamnată pe baza unor probe incerte și neconcludente, care nu sunt de natură să fundamenteze temeinicia atât în fapt cât și în drept a acuzației în materie penală.

Curtea Europeană a stabilit în cauza Telfner contra Austriei din data de 20.03.2001 că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție este de natură să atragă constatarea încălcării art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub un alt aspect, trebuie precizat că nerecunoașterea faptelor de către inculpat nu poate fi imputată acestuia, din moment ce legea procesual română consacră dreptul inculpatului la tăcere, fiind în sarcina organelor judiciare dovedirea acuzațiilor și administrarea probelor de vinovăție.

În doctrină s-a subliniat că existența îndoielii este incompatibilă cu convingerea care presupune o certitudine deplină cu privire la existența unei fapte, având la bază un raționament logic, și fiind rezultatul unui proces psihic, prin care probele administrate, ca element obiectiv, se reflectă complet și exact în conștiința magistraților.

În acest scop se verifică fiecare probă în conținutul ei printr-o analiză minuțioasă, în ansamblul tuturor probelor administrate și prin cercetarea izvorului de unde provine proba, prin confruntarea ei cu alte probe, prin administrarea de probe noi, ajungându-se fie la înlăturarea îndoielilor, formându-se convingerea cu privire la fapta pe care o indica obiectul probațiunii, fie la menținerea îndoielilor ceea ce echivalează cu inexistența unei probe valabile care să poată sta la baza unei hotărâri judecătorești de condamnare.

Menționăm faptul că simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției. Potrivit principiului in dubio pro reo, desprins din interpretarea art. 5 indice 2 Cod procedură penală și art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul nu poate pronunța condamnare unei persoane decât atunci când este convins, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de vinovăția unei persoane.

Or, având în vedere probatoriul administrat în cauză, nu s-a conturat o asemenea certitudine.

Instanța apreciază că nu există în cauză nicio „probă”, în sensul cerut atât de normele de drept intern cât și de cele de drept internațional, care să formeze convingerea instanței că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-au formulat acuzații împotriva sa.

Totodată, instanța apreciază că probele invocate în sprijinul acuzației sunt simple indicii de vinovăție, care nu pot conduce la condamnarea acestuia, deoarece, după cum s-a precizat și în doctrină, răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție.

În conformitate cu prevederile art. 345 alin.2 Cod procedură penală, soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat, rezultând astfel cu claritate din economia textului, că instanța pronunță condamnarea inculpatului numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în cursul cercetării judecătorești dovedesc, în mod cert, că fapta a fost săvârșită de inculpat. În același sens s-a pronunțat și instanța supremă într-o speță, precizând că în caz de condamnare, instanța trebuie să dovedească, fără echivoc, vinovăția inculpatului, deoarece dubiile existente se interpretează în favoarea acestuia. Astfel, din moment ce nu se poate reține cu certitudine nici vinovăția nici nevinovăția celui din cauză, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, conducând, în mod inevitabil, la achitarea inculpatului ( decizia nr. 3465/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Simplele supoziții susținute doar de teoria administrării probelor nu pot conduce la concluzia că inculpatul C. C. a comis faptele.

Cu toate diligențele depuse, instanța nu s-a aflat în posesia unor probe certe, sigure de vinovăție care să inspire siguranță în valorificarea lor.

În absența unor probe „ dincolo de orice îndoială rezonabilă” care ar demonstra că inculpatul a comis faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată instanța constatând că prezumția de nevinovăție subzistă și întrucât orice îndoială profită inculpatului conform principiului „in dubio pro reo” în baza art. 1 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.a Cod procedură penală va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și sancționată de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin.1,2 Cod penal;

- fals în declarații prevăzută și sancționată de art. 292 Cod penal.

Cu privire la cererea formulată de martora O. Odorica instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 190 alin.1 Cod procedură penală „ Martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire penală ori de instanța de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor”.

Din examinarea acestui text rezultă că sumele acordate martorilor, reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul de la localitatea de domiciliu la sediul instanței și retur, se plătesc pe baza dispoziției luate de instanță, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În baza art. 190 Cod procedură penală suma de 150 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul de la localitatea de domiciliul la sediul instanței și retur conform înscrisurilor doveditoare depuse - bon fiscal nr.249 din 21.02.2013 - de către martora O. Odorica vor fi suportate din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Va constata că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.

***

În termenul prev. de art. 385 ind. 3 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei V. a fost recurată de către P. de pe lângă Judecătoria V., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei și legalității, invocând prin motivele scrise de recurs următoarele:

- instanța de fond nu a analizat nici una din probele invocate în acuzare, nu a adus nici un fel de critici acestora și nici nu le-a înlăturat motivat, încălcând, astfel, prevederile art. 356 alin. 1, lit. c din Codul de procedură penală potrivit cărora expunerea hotărârii trebuie să cuprindă „analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate (…)”

- rechizitoriul cuprinde cu lux de amănunte rațiunea care a dus la concluzia existenței faptelor imputate inculpatului și a vinovăției acestuia, fiind indicate probele din care rezultă vinovăția acestuia,probe care a fost analizate și explicate în mod complet;

- în actul de sesizare s-a reținut o situație favorabilă inculpatului, pornindu-se de la presupunerea că evenimentul rutier a existat în realitate, însă inculpatul a făcut declarații în fața organelor de poliție nereale, în scopul fraudării societății de asigurare, având în vedere că la momentul declarației autoturismul inculpatului ar fi trebuit să se afle în stare neavariată, iar producerea unor noi avarii asupra unor piese care erau deja avariate nu-l mai îndreptățeau pe inculpat la obținerea unei noi despăgubiri de la societatea de asigurare; astfel, având ca scop frauda în asigurări, inculpatul a omis cu știință să declare organului constatator faptul că partea frontală a autoturismului său prezenta avarii anterior evenimentului declarat, declararea necorespunzătoare a adevărului în fața organului de poliție constatator a reprezentat pentru inculpat infracțiunea mijloc, iar încercarea de a induce în eroare societatea de asigurare în scopul obținerii unui folos material injust a reprezentat infracțiunea scop, legătura dintre acestea fiind evidentă;

- din coroborarea tuturor probelor rezultă în mod indubitabil atât existența faptelor cât și vinovăția inculpatului, impunându-se condamnarea inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1,2 și art. 292 din Codul penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal;

- și temeiul achitării este greșit față de motivele reținute de instanța de fond, cel corect fiind cel prev. de art. 10 lit. d din Codul de procedură penală, existând îndoială cu privire la unul sau unele din elementele constitutive ale infracțiunii.

Inculpatul intimat C. C., cu ocazia judecării recursului, a fost citat cu mențiunea de a se prezenta pentru a fi audiat, având în vedere că împotriva acestuia nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, după care a fost emis și un mandat de aducere în fața instanței, care a nu a putut fi pus în executare, din procesul verbal atașat reieșind că inculpatul nu se afla în țară.

Analizând cauza din prisma motivelor invocate de către recurent, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 3 Cod proc. pen., Curtea de Apel constată următoarele:

Instanța de judecată a dat o apreciere eronată probatoriului administrat în cursul procesului penal, a încălcat dispozițiile prev. de art. 356 lit. c din Codul de procedură penală, și a pronunțat, astfel, în mod greșit, o hotărâre de achitare în ceea ce-l privește pe inculpatul C. C..

Astfel, potrivit disp art. 356 lit. c din Codul de procedură penală expunerea trebuie să cuprindă „analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate (…), precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

Analizând expunerea hotărârii recurate, Curtea constată că instanța de fond după enunțarea mijloacelor de probă administrate în cauză, a principiului prezumției de nevinovăție, precum și a modalității în care o instanță trebuie să analizeze fiecare probă administrată în cauză, nu a aplicat în mod concret aceste noțiuni teoretice la speța dedusă judecății.

Mai mult, instanța de fond, deși a precizat că pentru analizarea temeiniciei acuzației penale trebuie să verifice fiecare probă în conținutul ei, printr-o analiză minuțioasă, în ansamblul tuturor probelor administrate și prin cercetarea izvorului de unde provine proba, prin confruntarea ei cu alte probe, nu a trecut și la concretizarea acestei analize prin raportare la materialul probator administrat în cauză.

Curtea de apel făcând o analiză proprie a întregului material probator administrat în cauză constă că mijloacele probatorii relevă suficiente probe certe și concludente care demonstrează fără echivoc vinovăția inculpatului C. C. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la înșelăciune”, prev. și ped. de art. 20 din Codul penal rap. la art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal și „fals în declarații” prev. și ped. de art. 292 din Codul penal.

Astfel, inculpatul C. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- „tentativă la înșelăciune” prev. și ped. de art. 20 din Codul penal rap. la art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal, constând în faptul că, în ziua de 17.09.2008, inculpatul C. C. a solicitat de la S.C. ASIGURAREA R. A. V. I. G. S.A. S. Iași plata unor despăgubiri în valoare de 16.066,25 lei pentru avariile suferite de autoturismul său marca BMW 650 cu . WBAEB535X8CX60321, prezentând documente din care rezultă că avariile au fost produse în data de 17.09.2008 în urma unui eveniment rutier produs în . din vina unui asigurat RCA al acestei societăți, deși majoritatea avariilor au fost produse anterior, într-un alt eveniment, reparațiile fiind efectuate în service-ul TRADO MOTORS S.R.L. Iași și plățile de către S.C. OMNIASIG S.A. S. Iași, și

- „fals în declarații” prev. și ped. de art. 292 din Codul penal, constând în faptul că a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului în fața agentului constatator din cadrul Postului de Poliție B., respectiv a omis cu intenție să precizez că autoturismul său prezenta deja unele avarii înainte de momentul evenimentului declarat, declarație în baza căreia a fost emisă adresa cu nr._/17.09.2008, pe care inculpatul a folosit-o pentru a obține o despăgubire injustă de al societatea de asigurare.

În ceea ce privește istoricul autoturismului marca BMW 650 cu nr. de înmatriculare provizoriu VS_, Curtea reține aceeași situație de fapt ce a fost reținută și de către instanța de fond, și care a fost prezentată și prin actul de sesizare, istoric care nu a fost contestat de către inculpat ori de către recurent prin motivele de recurs și anume:

- la data de 10.03.2008, inculpatul C. C. a importat din S.U.A. un autoturism BMW 650 CI, de culoare albă având . WBAEB535X8CX60321, care era avariat frontal, în baza facturii nr._, aspect dovedit de factura anterior menționată, ce a fost tradusă în limba română de un traducător autorizat, înscrisuri aflate la filele 68-70 ds. urm pen.. În perioada iunie – iulie 2008, acesta a efectuat reparațiile autoturismului la service-ul S.C. Trado Motors S.R.L. Iași, fapt dovedit de comenzile de piese și facturile emise de unitatea service, aflate la filele 102-103,106-112);

- la data de 08.07.2008 autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. VS-_, cu valabilitate până la 07.08.2008, fapt dovedit de adresele Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de la filele 60 -63, însoțite de în scrisurile aflate în dosarele de înmatriculare provizorie;

- în data de 06.08.2008, autoturismul a suferit avarii frontale ( bară și mască față, far stânga și dreapta), fiind acroșat de o platformă tractată de o autoutilitară în parcarea „ Billa” din mun. Bacău, ocazie cu care a fost emis actul de constatare nr. 100/1419/824/06.08.2008 (filele 75) de către organele de poliție din mun. Bacău, după care autoturismul a fost reparat tot la S.C. Trado Motors S.R.L. Iași, conform comenzilor de piese și facturilor emise de unitatea service, aflate la filele 127-131, 134-136, plata reparațiilor fiind suportată de către S.C. Omniasig S.A. S. Iași – asiguratorul RCA al persoanei vinovate ( fila 137).

- la data de 08.08.2008 autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. VS-_, cu valabilitate până la 07.09.2008 ( filele 61-62,64).

- la data de 17.09.2008, inculpatul C. C. s-a Postul de Poliție B., unde a declarat că autoturismul său a fost avariat, în baza declarației sale fiind emisă adresa nr._/17.09.2008 de către Postul de Poliție B. din care rezultă că, în data de 17.09.2008 autoturismul să a fost avariat în partea din față de către autoutilitara cu nr. de înmatriculare BC-_, condusă de M. D., în timp ce acesta din urmă efectua o manevră de mers înapoi în incinta depozitului S.C. D. Serv S.R.L. din localitatea B., jud. Bacău, fiind constatate următoarele avarii: spoiler față, grilă radiator, faruri stânga și dreapta, aripă dreapta față și capotă motor zgâriate;

- la aceeași dată de 17.09.2008, inculpatul a formulat o cerere de despăgubiri la S.C. Asigurarea R. A. V.I.G S.A. S. Iași, pentru a i se achita contravaloarea unei daune cauzate autoturismului său marca BMW 650 cu nr. de înmatriculare provizoriu VS-_ din vina unui conducător auto asigurat la această societate cu o asigurare de tip RCA (răspundere civilă auto-asigurare obligatorie în baza legii), prezentând pentru justificarea evenimentului în care a fost avariat autoturismului său, adresa cu nr._/17.09.2008 emisă de către Postul de Poliție B.; urmare a cererii de despăgubire și a actelor depuse de către inculpat, S.C. Asigurarea R. A. V.I.G. S. Iași a deschis dosarul de daună nr. 523/F/ISO/1672/2008, procedând și la constatarea daunelor, contravaloarea reparațiilor fiind evaluată la suma de 16.000 lei, însă dosarul a fost respins la plată pe motivul existenței unor suspiciuni cu privire la realitatea evenimentului asigurat.

- la data de 19.09.2008 autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. VS-_, cu valabilitate până la 18.10.2008 ( filele 61-62, 65).

- la data de 03.10.2008 inculpatul a vândut autoturismul numitului P. C. C. din mun. Medgidia, autoturismul fiind în stare bună și fără a prezenta avarii.

Referitor la declarația dată de către inculpatul C. C. în fața organului constatator din cadrul Postului de Poliție B. la data de 17.09.2008, Curtea constată că în cauză există probe certe și indubitabile din care rezultă faptul că inculpatul a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului în fața agentului constatator din cadrul Postului de Poliție B., respectiv a omis cu intenție să precizez că autoturismul său prezenta deja unele avarii înainte de momentul evenimentului declarat, declarație în baza căreia a fost emisă adresa cu nr._/17.09.2008, pe care inculpatul a folosit-o pentru a obține o despăgubire injustă de al societatea de asigurare,

Astfel, cu ocazia evenimentului rutier din data de 06.08.2008, în care a fost avariat autoturismului marca BMW 650 cu nr. de înmatriculare provizoriu VS_, în afară de constatările inspectorului de daune din cadrul societății de asigurare . în anexa la procesul-verbal de constatare au fost efectuate fotografii în format digital cu respectivele avarii atât de către inspectorul de daune cât și de unitatea service . Iași, unde a fost dus autoturismul pentru efectuarea reparațiilor.

Și la evenimentul rutier din data de 17.09.2008, inspectorul de daune din cadrul Asigurarea R. S.A – A. a întocmit un proces-verbal de constatare a pagubelor la același autovehicul, fiind efectuate și de această dată fotografii digitale cu componentele și piesele avariate.

Cum componentele și piesele avariate au fost fotografiate după ce le două evenimente rutiere înc are a fost implicat autoturismul condu de inculpat, poate fi stabilit cu certitudine, prin compararea imaginilor dacă la momentul celui de al doilea eveniment rutier mai existau avariile de la evenimentul precedent.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 177.224 din data de 26.02.2010 s-au sups coparației evariile autorusimului încauză astefel cum au fost surpsine în fotografiile efectaute d eunitatea de service . Iași, și avariile surpisne în fotografiiile efectuate de Asigurarea R. S.A – A., concluzionându-se că „avariile autoturismului

cu prilejul În consecință, față de

, ( ase vedea aât de către

I. Cu privire la situația de fapt.

În ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță și necontestată de către parchet și părțile civile, tribunalul apreciază că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptei cu care a fost sesizată instanța prin rechizitoriu.

Astfel, s-a reținut în mod corect, că „societatea comercială „INSTALAȚII G.” S.R.L. are ca obiect de activitate principală lucrări de instalații electrice și tehnico-sanitare. Aceste activități se desfășoară la sediul social al societății și la punctele de lucru în afara sediului. La sediul social, pe platforma societății din localitatea Valea L., sunt amplasate următoarele construcții: o hală de producție cu pereți din beton, acoperită cu o suprafață utilă de 350 mp., în partea de sud; magazii de materiale și echipamente de instalații, în partea de nord; clădirea sediului societății, cu parter și un etaj în care își desfășoară activitatea personalul de conducere, proiectare, contabilitate, secretariat, etc. Accesul în sediu se face prin partea de vest a clădirii: de pe platforma unității se coboară pe scări la parter, iar la etajul I, prin intermediul unei rampe din beton de lungime totală de 5,75 m și lățime de 1,07 m. (între clădire și platformă există un spațiu taluzat încă de la construirea clădirii). R. are pe o porțiune de 1,5 m trepte, iar podețul are o lungime de 4,25 m (a se vedea anexa 3.1.).

În luna decembrie 2006 la sediul unității a început o lucrare de renovare a birourilor firmei .

În acest sens, la data de 11.01.2007 între S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. IAȘI, în calitate de beneficiar și S.C. „A. CONSTRUCT” S.R.L. în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de prestări servicii având ca obiect lucrări de finisaj și reparații construcții la sediul părții contractante, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 3 luni, începând de la 03.01.2007 și până la 03.04.2007.

Întrucât la finele lunii februarie 2007 birourile de la etaj au fost terminate, directorul general al unității a dat dispoziție pe cale ierarhică directorului executiv, gestionarului, tâmplarului, electricianului de a se lua măsuri pentru transportarea mobilierului în birouri, deși nu a fost încheiat nici un proces verbal de recepție a lucrărilor.

Conform declarației directorului general, transportarea mobilierului a fost organizată de către inculpatul D. S. R., responsabil cu bunul mers al lucrărilor de la sediu cât și de la cele cinci puncte de lucru ale societății .

Inculpatul D. S. R. a îndeplinit funcția de director executiv la S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. IAȘI având atribuții de serviciu conform fișei postului nr. 62 din 16.02.2004 (fila 26 dosar), fiind subordonat ierarhic directorului general și având în subordine șefii punctelor de lucru și compartimentul mecanizare .

Printre atribuțiile de serviciu din fișa postului inculpatului figura și luarea măsurilor pentru implementarea normelor privind protecția muncii și P.S.I. pe toate șantierele și fronturile de lucru .

Victima C. C. a fost angajată la S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. IAȘI conform contractului individual de muncă ca muncitor necalificat, având o . obligații printre care și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi revin conform postului .

La data evenimentului S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. IAȘI finalizase acțiunea de modernizare, muncitorii P. G. și C. C. fiind aduși de la sediul societății de la punctul de lucru Cartier Amfiteatru pentru efectuarea unor lucrări, respectiv decuparea zidăriei și montarea unor tocuri de geam în golurile de zidărie.

La data de 01.03.2007, în jurul orelor 12, inculpatul D. S. R. a mers la numiții P. G. și C. C. și le-a comunicat ca după masa de prânz să meargă împreună pentru a transporta obiecte de mobilier dintr-o magazie în sediul firmei, unde se terminase curățenia.

Aproximativ în jurul orelor 12.30 numiții P. G. și C. C. au început să transporte primul dulap, C. C. mergând în față dar deplasându-se cu spatele spre direcția de mers iar P. G. deplasându-se cu fața pe direcția de mers, muncitorii nepurtând echipamentul de protecție.

Deși transportul dulapului se făcea cu dificultate datorită greutății acestuia (conform declarației martorului P. G.) cei doi muncitori au continuat să deplaseze dulapul până au ajuns la rampa ce permitea accesul în clădire .

Ignorând sfatul martorului P. G. de a se întoarce și de a transporta dulapul cu fața, victima C. C. și-a continuat deplasarea în același mod, urcând treptele dinaintea rampei și ajungând aproape de ușă unde, dezechilibrându-se, a călcat cu piciorul drept pe marginea rampei și a căzut de pe rampă, dulapul venind peste el - distanța de la care victima a căzut a fost de 2,8 metri .

Deși victimei C. C. i-a fost acordat imediat ajutor atât de către martorul P. G. cât și de cadrele medicale sosite la fața locului, aceasta a decedat ulterior, la data de 05.03.2007.

Imediat după producerea accidentului a fost anunțată salvarea care a transportat victima la spital .

Conform adresei înaintate de I.M.L. Iași și raportului de necropsie nr. 2283/361 din 20.03.2007 moartea numitului C. C. a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecința contuziei și dilacerării cerebrale produse în cadrul unui politraumatism cranio cerebral cu fracturi de boltă și baza. Totodată s-a mai reținut că există legătură de cauzalitate directă între leziunile cranio cerebrale și deces.

Tot atunci, la rampa respectivă au fost montate de către societatea S.C. „Instalații G.” S.R.L. IAȘI două balustrade de lemn, provizorii, pe marginile rampei de unde a avut loc căderea victimei, până la sosirea organelor de cercetare penală.

Ca urmare a accidentului a fost întocmit de către I.T.M. IAȘI, procesul verbal de cercetare din 15.03.2007 care a concluzionat ca și cauză a producerii accidentului căderea de la înălțime datorită lipsei balustradelor de protecție la rampa de acces în sediul societății S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. IAȘI.

Au fost reținute ca fiind alte cauze ce au concurat la producerea accidentului, transportul mobilei de către angajator fără finalizarea acțiunii de reamenajare a rampei de intrare cu balustrade de protecție, nesupravegherea de către angajator a activității celor doi muncitori, nepurtarea de către muncitori a căștii de protecție cu care erau dotați .

Pentru abaterile constatate a fost sancționată contravențional conducerea . IAȘI.

În ziua accidentului victimei i s-a recoltat probă biologică de sânge rezultând potrivit analizelor că aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.”

II. Cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 37 din Legea nr. 319/2006.

Potrivit disp. art. 37 al. 1 din Legea nr. 319/2006, neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește, potrivit alin. 3 al aceluiași articol și atunci când este săvârșită din culpă.

Reanalizând întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, atât prin prisma situației de fapt mai sus descrise, dar și prin raportare la toate dispozițiile Legii nr. 319/2006 care reglementează securitatea și sănătatea în muncă, precum și la Normele metodologice de a aplicare a acestei legi, tribunalul constată că, în mod nefondat, instanța de fond a apreciat că unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii nu este întrunit în cauză, respectiv inculpatul D. S. R. nu îndeplinește cerințele speciale ale subiectului activ al infracțiunii.

Pentru ajunge la această concluzie, instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 319/2006, reținând doar prin coroborarea dispozițiilor legale ale art. 8 din lege, că subiectul infracțiunii nu poate fi decât angajatorul sau persoana desemnată în acest scop (lucrătorii desemnați).

Astfel, tribunalul constată că Legea nr. 319/2006 are ca scop instituirea de măsuri privind îmbunătățirea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor (alin. 1 din lege), și stabilește principii generale cu privire la: a) prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor; b) eliminarea factorilor de risc și accidentare; c) instruirea lucrătorilor și a reprezentaților săi și d) direcțiile generale pentru implementarea acestor la principii (alin. 2 din lege).

Pentru a-și atinge scopul, amintit mai sus, Legea nr. 319/2006 stabilește, printre altele, obligații:

- atât în sarcina angajatorilor (a se vedea Cap. III „Obligațiile angajatorilor”, Secțiunile: 1 „Obligații generale ale angajatorilor”, 2 „Servicii de prevenire și protecție”, 3 „Primul ajutor,stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav și iminent, 4 „Alte obligații ale angajatorilor”, 5 „Informarea lucrătorilor”, 6 „Consultarea și participarea lucrătorilor”, 7 „Instruirea lucrătorilor”);

- cât și în sarcina lucrătorilor (a se vedea Cap. IV, „Obligațiile lucrătorilor”).

Mai mult, această lege a definit la articolul 5 și art. 8, următorii termeni:

 lucrător - persoana angajată, potrivit legii (lit. a);

 angajator -persoana fizică sau juridică ce se află în raporturide muncă sau de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea unității (lit. b); și

 lucrător desemnat – lucrătorul desemnat de angajator pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale din unitate (art. 8, alin. 1).

În speța de față, este evident faptul că inculpatul D., potrivit fișei postului (fila 26-28 ds. urm pen.), nu poate fi considerat angajator în sensul avut în vedere de Legea nr. 319/2006, având în vedere că raportul de muncă al victimei C. C. a fost încheiat cu persoana juridică S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, prin reprezentați legali, iar pe de altă parte inculpatul nu era reprezentantul legal al societății, ci, la rândul său era lucrător, fiind angajat în funcția de director executiv, și nici lucrător desemnat pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale din unitate, în sensul art. 8 din Legea nr. 319/2006.

Cum, subiectul activ al infracțiuni prev. de art. 37 al. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006 poate fi doar persoana care avea îndatorirea de a lua vreuna dintre măsurile legale de securitate și sănătate, prima instanță trebuia să verifice îndatoririle inculpatului nu numai din prisma obligațiile impuse de lege angajatorilor, ori lucrătorilor desemnați de angajatori pentru a se ocupa de serviciile de prevenire și protecție, ci și din prisma obligațiilor impuse de lege lucrătorilor.

Astfel, Legea nr. 319/2006 stabilește în sarcina lucrătorilor, în esență, următoarele obligații:

- să-și desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă (art. 22);

- să utilizeze corect echipamentul individual de protecție acordat, și după utilizare, să-l înapoieze sau să-l pună la locul destinat pentru păstrare (art. 23, lt. b);

- să comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de muncă despre care au motive să o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum și orice deficiență a sistemelor de protecție (art. 23, lt. d);

- să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul și/sau lucrătorii desemnați, pentru a permite angajatorului să asigure ca mediul de muncă și condițiile de lucru sunt sigure și fără riscuri pentru securitate și sănătate, în domeniul de activitate (art. 23, lt. g);

- să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora (art. 23, lt. h).

În mod corect, a reținut prima instanță că asigurarea securității și sănătății lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă este, în primul rând, în responsabilitatea angajatorului (art. 6 al. 1), responsabilitate de care angajatorul nu poate fi exonerat în cazul în care apelează la servicii externe (art. 6 al. 2), ori în cazul în care concură cu obligațiile lucrătorilor în domeniu securității și sănătății în muncă (potrivit art. 6 al. 3, obligațiile lucrătorilor în domeniul amintit nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorilor), precum și în cazul în care apelează la lucrători desemnați pentru a se ocupa de activitățile de prevenire și de protecție (art. 8 al. 1);

Dar, totodată legea a prevăzut că, pentru a asigura condițiile de securitate și sănătate în muncă și prevenirea accidentelor, angajatorul are obligația de a stabili pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzător funcțiilor exercitate (art. 13, lit. d), iar pentru încălcarea acestei obligații a prevăzut o sancțiune contravențională (art. 39, alin. 4).

Față de aceste dispoziții legale, tribunalul constată că și lucrătorii au atribuții și responsabilități în luarea unora dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, atribuții și responsabilități care trebuie să fie prevăzute în fișa postului, corespunzător funcției exercitate de lucrător.

În speța de față, inculpatul D. R., corespunzător funcției de director executiv, avea stabilit prin fișa postului, în mod expres responsabilitatea implementării normelor privind protecția muncii și PSI pe toate șantierele și fronturile de lucru, având stabilite ca atribuții:

- asigură măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale;

- analizează și propune măsuri privind NTSM și PSI și propune sancționarea în cazul nerespectării lor;

- participă la analizarea cauzelor accidentelor de muncă și răspunde de îndeplinirea măsurilor stabilite cu ocazia accidentelor de muncă.

Analizând aceste atribuții specifice domeniului securității în muncă prevăzute în fișa postului inculpatului, din prisma dispozițiilor Legii nr. 319/2006, tribunalul constată că prima instanță a apreciat în mod nefondat că sunt caduce, întrucât legea menționată ar prevedea aceste atribuții doar în sarcina lucrătorilor desemnați.

Este adevărat că potrivit disp. art. 8 al. 1 din Legea nr. 319/2006, angajatorul poate desemna unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale, din cadrul unității, denumiți lucrători desemnați.

Prin Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 (publicate în M.OF. nr. 882 din 30.10.2006), s-a prevăzut în mod expres că desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activitățile de prevenire și protecție se face prin decizie a angajatorului, angajator care va consemna și în fișa postului activitățile pe care lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar și mijloacele adecvate să le efectueze (art. 20 al. 1 și 2).

În cazul societății S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, lucrătorul desemnat de angajator a fost C. V., persoană ce a fost angajată cu un contract de muncă cu timp parțial, respectiv 2 ore pe zi, dar așa cum s-a precizat mai sus nu numai această persoană avea atribuții și responsabilități în domeniul securității în muncă.

De altfel, Legea nr. 319/2006 a prevăzut în mod expres că lucrătorii desemnați se ocupă de organizarea activităților de prevenire și a celor de protecție (art. 9 al. 1), iar asigurarea efectivă a prevenirii riscurilor, precum și a protecției sănătății și securității lucrătorilor este în sarcina unuia sau a mai multor lucrători (art. 9, al. 2.)

Această obligație de asigurare a condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă a fost prevăzută în continuare de legiuitor, în principal în sarcina angajatorului (art. 13 din Legea nr. 319/2006), care are obligația de a întocmi un plan de prevenire și protecție, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să-l aplice corespunzător condițiilor specifice unității, și, în subsidiar, așa cum s-a arătat mai sus și lucrătorilor, prin stabilirea în sarcina acestora, prin fișa postului, a atribuțiilor, și răspunderilor ce le revin în acest domeniu ( art. 13, lit. d).

Prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, s-a detaliat și modul de instruire a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă, prevăzându-se 3 faze, respectiv:

- instruirea introductiv generală, care se efectuează la angajare, detașare ori delegare, de către angajator sau de lucrătorul desemnat, ori lucrătorului serviciului intern sau extern de prevenire și protecție (a se vedea art. 77 cu referire la art. 83-89 din Norme), și are ca scop informarea despre activitățile specifice unității, riscurile pentru securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile de prevenire și protecție la nivelul unității, în general.

- instruirea la locul de muncă, care are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru și/sau fiecărei funcții exercitate, instruire care se face tuturor lucrătorilor, inclusiv la schimbarea locului de muncă, instruire ca se face de către conducătorul direct al locului de muncă prin instrucțiuni proprii (art. 90-94 din Norme).

- instruirea periodică, care are ca scop reîmprospătarea și actualizarea cunoștințelor în domeniul securității și sănătăți în muncă, se face tuturor lucrătorilor de către conducătorul locului de muncă (art. 95-100 din Norme).

Mai mult, Normele metodologice au prevăzut în mod expres și faptul că starea de pericol grav și iminent de accidentare, astfel cum este definit la art. 5 lit. l din lege (situația concretă, reală și actuală căreia îi lipsește doar prilejul declanșator pentru a produce un accident în orice moment), poate fi constatată de către orice lucrător din unitate (art. 101), care are obligația de a lua imediat următoarele măsuri de securitate:

- oprirea activității (art. 102, lit. a);

- evacuarea personalului din zona periculoasă (art. 102, lit. b);

- anunțarea serviciilor specializate și/sau a conducătorilor ierarhici (art. 102, lit. c și d);

În același timp, în cazul unei astfel de stări de pericol, angajatorul are obligația de a:

- întocmi un plan de evacuare și de a instrui lucrătorii în vedere aplicării planului de evacuare (art. 102 lit. b cu referire la art. 103, al. 2);

- să desemneze lucrătorii care să contacteze serviciile specializate și să stabilească modul operativ de anunțare la nivel ierarhic superior (art. 103, al. 3 și 4);

- să elimine cauzele care au condus la apariția stării de pericol grav și iminent, obligație care impune, în prealabil, stabilirea de către angajator a lucrătorilor care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav și iminent, să asigure instruirea și dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenției (art. 102 lit. e cu referire la art. 103, al. 5).

Concluzionând, tribunalul constată că atribuțiile și responsabilitățile inculpatului D. S. R., prevăzute în mod expres în fișa postului, nu erau caduce la momentul accidentării mortale a lucrătorului C. I., aceste atribuții fiind în concordanță cu responsabilitățile și obligațiile impuse prin lege lucrătorilor (ce au fost precizate pe scurt mai sus) și țin seama și de specificul funcției ierarhice a acestuia.

***

Măsurile de securitate și sănătate în muncă ce au fost încălcate la locul de muncă din cadrul sediului S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași .

1. Situația premisă. Așa cum, s-a precizat detaliat în situația de fapt, la sediul S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași în perioada 11 ianuarie – 28 februarie 2007, au avut loc lucrări de finisaj și reparații construcții, care au fost efectuate de către o altă societate, respectiv ..R.L., lucrări care au vizat și reconstrucția rampei de acces spre birourile aflate la etajul I al sediului.

Mai precis rampa de acces a fost înlocuită, fiind distrusă cea inițială, și turnat din nou beton pe o armătură nouă de fier-beton, dar a fost schimbată și forma rampei ,din una în formă regulată de dreptunghi în alta în formă de „L”, și, implicit, a fost mutat și locul ușii de acces în sediu (a se vedea în acest sens: declarațiile inculpatului, ale martorilor D. I. și C. V., situația de lucrări, întocmită de constructorul A. Construct SRL de la filele 228 și 229 ds. apel - potrivit cărora a fost demolate elementele de beton ale rampei inițiale, s-au confecționat și montat un cofraj și ulterior și armăturile din fier-beton,a fost preparat și turnat beton -, schița rampei de acces făcută chiar de inculpat la data de 28.02.2007 de la fila 30 ds, urm. pen., din care rezultă forma finală a rampei, cu o zi înainte de accident).

Trebuie precizat faptul că, deși a fost semnat un contract de prestări servicii între beneficiarul S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași și prestatorul S.C. A. Construct Srl, cele două societăți nu au prevăzut în concret care sunt lucrările ce urmează a se efectua (s-a consemnat la pct. 11.2 din contract că acesta ar avea și anexe, dar în realitate, potrivit adreselor comunicate de către cele două societăți nu a existat vreo anexă la contract), iar lucrările au fost efectuate ca urmare a înțelegerii directe dintre reprezentantul ., respectiv directorul general S. I., și reprezentantul S.C. „A. Construct” Srl, respectiv administratorul D. I., care a și coordonat lucrările, înțelegeri verbale, la care a participat și directorul executiv, inculpatul D. R., care pe parcurs, potrivit propriilor declarații, a verificat din punct de vedere tehnic lucrările. Mai mult, tot prin înțelegeri verbale au fost extinse lucrările de reparații și finisaje de la birourile din sediul beneficiarului, la rampa de acces, ce a fost înlocuită, și la hala industrială alăturată, unde au fost construite vestiare și alte utilități pentru muncitori.

Dar, în ceea ce privește reconstrucția rampei de acces, tribunalul constată că beneficiarul S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași trebuia să obțină o autorizație de construcție, autorizație ce impunea întocmirea unui proiect de autorizare a executării lucrărilor de construcție și proiectul tehnic aferent, proiecte ce erau obligatorii să cuprindă și precizări cu privire la respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Reprezentatul legal al S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, martorul I. I. S., audiat fiind de către instanța de apel a precizat că lucrările la rampa de acces nu necesitau autorizație de construire întrucât rampa nu ar fi fost reconstruită, ci doar s-au făcut mici retușuri, în sensul că a fost înlocuit mozaicul vechi, s-a turnat o șapă de egalizare, negând faptul că această rampă a fost reconstruită și, mai mult, că a fost modificată atât forma acesteia și a fost mutată parțial.

Declarația acestui martor este evident nesinceră, având în vedere faptul că atât reprezentantul societății S.C. A. Construct Srl care a efectuat lucrările la rampă, respectiv D. I. a precizat în mod clar că această rampă a fost reconstruită și chiar a fost mutată parțial de la locul inițial, fiind făcut și un alt gol de ușă, aspecte ce a fost confirmat și de către inculpatul D. cu prilejul audierii de către instanța de apel. De altfel și situația de lucrări întocmită de executant confirmă reconstrucția rampei de acces, lucrări ce au fost plătite de către S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, fapt ce dovedește, o dată în plus, nesinceritatea martorului I. I. S..

Cum, Legea nr. 50/1991 exceptează de la obligația obținerii autorizației de construire doar acele lucrări care nu modifică structura de rezistență, ori caracteristicile inițiale ale construcțiilor sau aspectul arhitectural al acestora, iar în cazul reparațiilor și înlocuirilor la scãrile de acces, cele care nu modifică calitatea și a aspectul elementelor constructive (art. 11 al. 1, lit. h ), este evident, că în cazul lucrărilor de față la rampa de acces, lucrări prin care s-au modificat atât structura de rezistență, cât și aspectul arhitectural și implicit aspectul elementelor constructive, era obligatoriu obținerea unei autorizații de construire.

Cu câteva zile înainte de data de 01.03.2007 atât amenajările efectuate la birourile de la etajul I al sediului S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, cât și reconstrucția rampei de acces au fost finalizate de către constructorul A. Construct SRL (reconstrucție ce nu avizat și montarea balustradei), lucrătorii acestei societăți părăsind această locație.

Până la data de 01.03.2007 a fost efectuată și curățenia în birourile de la etajul clădirii în discuție, fapt ce a determinat pe directorul general al S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. să dispună, pe cale ierarhică, respectiv inculpatului D. R. S., să se ocupe de readucerea mobilierului în birouri, mobilier ce era depozitat într-o hală alăturată.

Dar, în data de 01.03.2007, lucrările la rampa de acces nu erau finalizate, în sensul că era în proces de execuție o balustradă din aluminiu, ce fost comandată, la data de 27.02.2007, de S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, prin directorul executiv, inculpatul D. R., societății .., termenul de montaj fiind de 15 zile (a se vedea contractul de furnizare nr. 9 dintre cele două societăți și minuta încheiată de către reprezentanții celor două societăți, din partea beneficiarului, semnând inculpatul D., ce conține trasarea, poziționarea și dimensionarea balustradei conform schiței întocmite, filele 29-30 ds urm. pen.).

Cu toate acestea, angajatorul, respectiv directorul general al S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, a dat dispoziție să fie transportat mobilierul din magazie în sediul unității, știind că nu era finalizată acțiunea de reconstrucție a rampei de intrare cu balustrade de protecție, nici măcar cu balustrade provizorii, încălcând, astfel, reglementările de securitate și sănătate în muncă referitoare la darea în exploatare, parțială ori totală, a unei construcții, încălcare ce este sancționată contravențional de art. 39, al. 9, lit. c din Legea nr. 319/2006.

Angajatorul cunoștea aceste reglementări de securitate, având în vedere că a aprobat instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă, atât pentru formațiile de lucru dar și pentru dulgheri întocmite de lucrătorul desemnat (filele 34-50 ds. urm. pen), instrucțiuni în care s-au prevăzut următoarele obligații:

- să nu se execute nici un fel de lucrare pentru care nu s-au prevăzut măsuri de protecție a muncii (art. 1);

- în cazul rampelor de acces, situate mai sus de 1 m (în cazul de față rampa de acces în clădire era situată la 2,38 metri, în punctul cel mai de sus), pentru a preveni căderea personalului muncitor, acestea trebuie împrejmuite pe conturul exterior cu parapet solid de protecție, alcătuit dintr-o mână curentă netedă, o bară intermediară orizontală și o bordură de minim 15 cm. (art. 72 din instrucțiunile formațiilor de lucru și art. 2 din instrucțiunile pentru meseria de dulgher).

Reprezentatul legal al S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, respectiv martorul I. I. S., audiat fiind pe tot parcursul procesului penal, dar și de către instanța de apel, a afirmat că măsura de securitate în muncă, constând în montarea unei balustrade pe conturul exterior al rampei de acces, era în responsabilitatea S.C. „A. Construct” Srl, dar și aceste susțineri ale reprezentantului angajatorului sunt vădit nefondate, având în vedere, pe de o parte, în ziua accidentului S.C. „A. Construct” SRL nu efectua nici o lucrare la sediul beneficiarului, ci doar la o hală situată în aceeași curte, și astfel, nu putea să-i incumbe nici o obligație în luarea vreunei măsuri de securitate în muncă, iar, pe de altă parte, așa cum s-a precizat mai sus, în ceea ce privește reconstrucția rampei de acces nu exista autorizație de construcție, nu a existat vreun contract între societățile mai sus amintite, și, astfel, nu putem vorbi de un transfer legal de responsabilitate în sarcina constructorului în luarea măsurilor de securitate.

2. Ordinul dat, în data de 01.03.2007, de inculpatul D. R. de transfer al mobilierului. Muncitori P. G. și C. C. se aflau în această zi la sediul societății S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, fiind repartizați, cu câteva zile înainte, de directorul executiv D. să efectueze lucrări de amenajare a unui dormitor într-un corp de clădire situat în aceeași curte cu sediul societății, respectiv ca numitul P. G. să se ocupe de decuparea zidărie de la dormitoare pentru golul de geam, iar victima C. C. să monteze tocurile de geam în aceste goluri.

Potrivit fișei postului, victima C. C. era angajat, din iulie 2004, pe un post de muncitor necalificat, fiind subordonat, pe cale ierarhică, șefului de echipă, șeful punctului de lucru și șefului de șantier, având ca atribuții și rezolvarea a oricăror alte sarcini de muncă stabilită de șeful ierarhic superior.

Totodată în fișa postului au fost trecute ca responsabilități cele privind respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, obligația de a nu executa nici un fel de lucrare pentru care nu s-a prevăzut măsuri de securitate a muncii, precum și obligația de a anunța conducătorul lucrărilor și să-i ceară completarea măsurilor de securitate a muncii ori de câte ori constată că cestea sunt insuficiente și pun în pericol securitatea muncitorilor (a se vedea contractul individual de muncă și fișa postului de la filele 7-10, 118 ds. urm.).

Victima C. C. avea efectuat la zi controlul medical periodic (a se vedea fișa de medicina muncii de la fila 123 ds. urm. pen.) precum și instructajul general, cel periodic( ultimul instructaj periodic fiind la data de 01.02.2007), dar și instructajul la locul de muncă (la data de 10.12.2005).

În ceea ce privește șeful de echipă sau conducătorul direct al locului de muncă organizat temporar la sediul unității, nu a fost desemnat de către angajator printr-un ordin scris, dar în fapt șeful direct al celor doi muncitori a fost în acea perioadă directorul executiv D. R. S., care le stabilea sarcinile de lucru și le verifica modul de îndeplinire împreună cu directorul general.

Inculpatul D. R. S., în toate declarațiile date pe parcursul procesului penal, a negat atât faptul că cei doi muncitori s-ar fi aflat în subordinea sa directă, precizând, totodată, că nu știe în a cui subordine directă se aflau, cât și faptul că ar fi dat vreun ordin acestor muncitori, în ziua de 01.03.2007, susținând doar că a transmis dispoziția directorului general, dar aceste susțineri sunt infirmate de următoarele mijloace de probă:

- declarațiile martorului I. S., directorul general al S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L. Iași, date pe tot parcursul procesului penal, din care reiese că acesta a dat dispoziție inculpatului să se ocupe de amenajările de la sediu, atât cele ce privesc birourile cât și cele de amenajare a unor dormitoare, opțiunea de a muta doi muncitori din șantierul deschis în cartierul „Amfiteatru”, aparținând inculpatului; mai mult acest martor a precizat, în mod clar, că nu știa ce muncitori au fost mutați la sediu, dar aceștia nu puteau să se afle în subordinea maistrului V. întrucât acesta era pe componenta mecanizare, iar în mod curent un muncitor era supravegheat de șeful de echipă, iar dacă nu era acesta de următoarea persoană pe cale ierarhică cu astfel de atribuții (a se vedea declarația de la fila 66 -67 ds. de urm. pen., potrivit căreia „(…) D-nul D. R., în calitate de director executiv al societății, avea ca și obligații bunul mers al lucrărilor de la sediu, cât și supravegherea lucrărilor in cca 5 puncte de lucru”, dar și declarațiile de la fila 146 ds. fond și 179 ds. apel); același martor a precizat în mod clar, în toate declarațiile, că, în ziua de 01.03.2007, a dat dispoziție inculpatului să se ocupe de mutarea mobilierului în birouri, fără a-i spune și ce muncitori să facă acest lucru, și în ce mod, aspect confirmat de către inculpat, fapt ce demonstrează că inculpatul a primit pe cale ierarhică o sarcină de serviciu, pe care a dus-o la îndeplinire, și nu a fost un „curier” al ordinului dat de directorul general;

- declarațiile martorului P. G., muncitor ce a fost mutat împreună cu victima C. să lucreze la amenajarea unor dormitoare într-o clădire amplasată în curtea sediului, potrivit cărora inculpatul le dădea dispoziție în mod direct cu privire la sarcinile de serviciu, pe perioada în care au lucrat la sediu (a se vedea declarația de la filele 60-61 ds. urm. pen,. potrivit căreia „(…)șeful meu direct și al victimei era în data de 01.03.2007 d-nul director D. R.. El ne stabilea sarcinile și efectua pontajul.”, menținută și în apel, filele 99-102 ds. apel), martor care a declarat și faptul că inculpatul, în ziua de 01.03.2007, în pauza de masă, le-a dat dispoziție să care mobilierul dintr-o magazie în sediul societății;

- declarația martorului L. Ș., magazioner în cadrul unității, care a declarat că de amenajările de la sediu s-a ocupat și directorul executiv D. R., acesta semnând bonurile de consum pentru materialele ce erau predate muncitorilor de la societatea A. Construct SRL (amenajările au fost efectuate de lucrătorii acestei societăți dar cu materialele beneficiarului S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L.), iar, în data de 01.03.2010, muncitorii P. și C. i-au spus că, din ordinul directorului executiv D., trebuie să mute mobila din depozit în birouri; mai mult martorul a precizat că știa la acel moment că renovarea birourilor era terminată, iar în zilele respective urmau să fie remobilate birourile, directorul executiv având această atribuție (a se vedea declarația de la filele 159-161 ds. apel);

- fișa postului inculpatului D. R. potrivit căreia avea printre atribuții și cele privind redistribuirea forței de muncă, organizarea punctelor de lucru, verificarea evidenței zilnice a personalului, precum și implementarea normelor privind protecția muncii pe toate șantierele și fronturile de lucru

- declarațiile inculpatului, în care acesta a recunoscut faptul că pe timpul efectuării lucrărilor de renovare, verificările lucrărilor se făcea și de el, alături de directorul general și ceilalți ingineri, dar și faptul că doar el avea în subordine șefii punctelor de lucru și, astfel, și muncitorii cărora putea să le dea ordine în mod direct, fapt cel evita pentru a nu submina autoritatea șefilor punctelor de lucru.

Concluzionând, tribunalul constată că sunt pe deplin dovedite în cauză următoarele aspecte: a) muncitorii P. și C. au fot mutați de pe un șantier organizat în cartierul Amfiteatru din ordinul directorului executiv D. R., pentru a lucra la amenajările unor dormitoare; b) sarcinile de serviciu erau stabilite de același director executiv, care verifica și modul de îndeplinire a acestora; c) la sediul unității nu exista vreun maistru ce ar fi putut să-i supravegheze și să-i aibă în subordine (maistru V., era în domeniul mecanizare și astfel, nu putea să aibă în subordine muncitorii care lucrau ca dulgheri), iar pe cale ierarhică, după șefii punctelor de lucru se afla directorul executiv; d) muncitorii P. și C. aveau reprezentarea clară că șeful lor direct era inculpatul D. R., toate aceste elemente de fapt demonstrând fără putință de tăgadă faptul că inculpatul D. R., pe perioada amenajărilor efectuate la dormitoare, a avut în subordine directă pe muncitorii P. și C..

Inculpatul D. R. a susținut și faptul că responsabilitățile sale, potrivit fișei postului, vizau doar executarea lucrărilor de pe șantiere, nu și lucrările de la sediul unității, apărare ce a fost însușită, în mod greșit și de instanța de fond, care a apreciat că sediul societății nu putea sub nici o formă să fie calificat ca punct de lucru.

Dar, potrivit fișei postului, inculpatul D. R. era subordonat directorului general, iar atribuțiile, lucrările sarcinile cuprinse în fișă deși erau obligatorii pentru inculpat, acestea nu era și limitative, putând fi completate prin decizii și note de serviciu emise de directorul general (a se vedea ultimul paragraf din fișa postului de la paginile 26-28 ds. urm. pen.).

Mai mult potrivit Nomelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, prin îndatoriri de serviciu, se înțelege „sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare, fișa postului, deciziile scrise, dispozițiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale șefilor ierarhic ai acestuia.

Potrivit disp. art. 4, lit. a din HG nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, termenul de șantier temporar sau mobil este definit ca fiind orice șantier în care se desfășoară lucrări de construcții (potrivit listei neexhaustive din anexa 1, prin lucrări de construcții se înțelege și lucrările de amenajare sau instalații, transformările, renovările, reparațiile, întreținerile – lucrări de zugrăveli și curățare, modernizări, extinderi), lucrări ce se regăsesc și în cazul celor efectuate la sediul unității S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L..

Astfel, se constată că, în cazul lucrărilor de finisaj și reparații construcții de la sediul S.C. „INSTALAȚII G.” S.R.L., acestea au fost desfășurate în cadrul unui șantier, iar inculpatul D. R., în calitate de director executiv, pin dispoziție verbală a șefului său ierarhic a avut responsabilități și cu privire la executarea lucrărilor pe acest șantier.

Faptul că prin dispoziție verbală i-au fost încredințate aceste responsabilități rezultă nu numai din declarațiile date de martorul I. S., directorul general și șeful ierarhic al inculpatului, dar și din exercitarea efectivă a acestor atribuții de către inculpat, care așa cum s-a arătat mai sus, s-a ocupat efectiv de verificarea din punct de vedere calitativ a lucrărilor efectuate, a semnat bonurile de consum pentru o parte din materiale de construcții eliberate din magazia unității pentru efectuarea lucrărilor de reparații, a conlucrat în problemele tehnice cu responsabilul lucrărilor din partea ., respectiv cu martorul D. I., a dat dispoziție de a fi mutați doi muncitori pentru a efectua lucrări de dulgherie și amenajare a unor dormitoare într-o clădire alăturată sediului, s-a ocupat personal de încheierea unui contract de furnizare a unei balustrade din aluminiu cu fixare pe pardoseală și trei bare de protecție, a dat dispoziție pentru a se remobila o parte din birouri.

Concluzionând, tribunalul constată că inculpatului, prin dispoziția verbală a șefului său ierarhic, i s-au desemnat, în cadrul punctului de lucru/șantierului temporar organizat la sediul unității, în mare parte aceleași responsabilități (ce au fost amintite mai sus neexhaustiv) pe care acest le avea, potrivit fișei postului, și în cazul celorlalte puncte de lucru (evident inculpatul până la definitivarea lucrărilor la sediul unități de către . putea avea atribuțiile și responsabilitățile ce priveau pe angajații acestei unități, dar la data de 01.03.2010, această societate nu mai lucra în acest punct de lucru).

Revenind, la ziua de 01.03.2007, tribunalul constată că, potrivit materialul probator administrat în cauză, directorul general S. I., pe cale ierarhică, prin telefon, a dat dispoziție inculpatului D. să fie remobilate birourile de la etajul 1 al clădirii sediului, în care erau finalizate atât lucrările de amenajare și finisare dar și curățenia, fără a preciza ce persoane să se ocupe de această mutare, dar și modalitatea în care să se efectueze această operațiune.

La rândul său, inculpatul D., în jurul orelor 12,00, în timpul pauzei de masă a lucrătorilor, a mers în hala în care lucrau muncitorii P. și C. și în prezența magazionerului L. Ș. le-a dat dispoziție să mute mobilierul depozitat într-o magazie, înapoi în birourile de la etajul 1 al sediului unității.

Dar, la momentul în care inculpatul a dat această dispoziție acestor muncitori, ce se aflau în subordonarea sa directă în acea perioadă, acesta cunoștea că singura cale de acces la etajul 1 al sediului unității, era pe rampa reconstruită, dar care la acel moment nu avea balustrade de protecție, rampă care, astfel, constituia pentru orice lucrător care transportă mobilier un pericol grav și iminent de accidentare. Nu putea fi ignorat și faptul că la acel moment forma rampei era modificată, iar faptul că această nu era în linie dreaptă, era de natură să îngreuneze și mai mult transportul unor birouri.

Totodată, inculpatul după ce a dat această dispoziție nu a supravegheat în nici un fel derularea acesteia activități, deși era șeful lor direct, iar în acea zi la sediu nu se afla directorul general sau alți maiștri care ar fi putut prelua această responsabilitate.

În plus, inculpatul deși prin dispoziția sa a schimbat locul de muncă și felul muncii celor doi muncitori, nu a efectuat și instruirea acestora în domeniul securității și sănătății în muncă, instruire care se efectuează, așa cum s-a arătat mai sus, de conducătorul direct al locului de muncă, conducător care în speța de față era inculpatul, instruire ce ar fi constat în instrucțiuni proprii, prin care se prezentau riscurile de accidentare specifice acestui noi atribuții, dar și măsurile se securitate ce se impuneau a fi luate, în speță, montarea unei balustrade provizorii, montare care, potrivit fișei postului, putea fi dispusă în mod direct de către inculpat.

Astfel, inculpatul D. R., în calitate de conducător direct al locului de muncă, dar și de lucrător în sensul Legii nr. 319/2006, nu a luat următoarele măsuri legale de securitate și sănătate în muncă:

I. să instruiască, în calitate de conducător direct al locului de muncă, cei doi muncitori în materia securității în muncă, care aveau ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă (art. 90 și urm. din Normele Metodologice), având în vedere că prin dispoziția sa a fost schimbat locul de muncă și felul muncii;

II. să comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de muncă despre care are motive să o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum și orice deficiență a sistemelor de protecție (art. 23, lt. d din Lega nr. 319/2006 și art. 102, lit. c și d din Normele Metodologice), în cazul de față existența unei rampe de acces, aflată la o înălțime de peste 1,5 m fără balustradă de protecție;

III. să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora (art. 23, lt. h din Lega nr. 319/2006), în cazul de față cele privitoare la: a) prevenirea căderilor de la înălțime, prevederi ce erau cuprinse atât în Instrucțiunile proprii privind responsabilitățile conducătorilor direcți ai locurilor de muncă, dar și în HG 300/02.03.2006, privind cerințele minime se securitate și sănătate pentru șantierele temporare și mobile - pct. 5 „căderi de la înălțime”; b) protecția muncitorilor, care impuneau nepermiterea executării lucrărilor înainte de a verifica dacă fiecare muncitor este dotat cu echipament de protecție, în cazul de față cu cască de protecție;

IV. să dispună oprirea activității și evacuarea personalului din zona periculoasă (art. 102, lit. a și b din Normele Metodologice);

3. Accidentul mortal produs cu ocazia transportului mobilierului.

Muncitorii C. C. și P. G. s-au conformat ordinului primit de la conducătorul lor direct, respectiv directorul executiv D. R. S., și după ce magazionerul le-a pus la dispoziție piesele de mobilier, au luat un dulap confecționat din pal, care din cauza volumului a impus a fi transportat de ambii muncitori. În față a mers victima C. C., care pentru a avea o priză mai bună, a ales să se deplaseze cu spatele.

Când au ajuns în dreptul rampei de acces, deși martorul P. G. a atenționat victima să se întoarcă pentru a avea o mai bună vizibilitate spre înainte, în condițiile în care urma să fie urcate niște scări și apoi să se deplaseze pe o rampă care nu avea o formă regulată și fără balustradă de protecție, victima C. C. a ales să se deplaseze în continuare cu spatele, ceea ce a determinat, la un moment dat, să se dezechilibreze și să cadă de pe rampă.

Căderea de la o înălțime de aproximativ 2,00, și fără a purta cască de protecție, a provocat un traumatism cranio-cerebral (fracturi de boltă și bază, lame de sânge, extra și subdural), ce a condus la final la decesul victimei Cipoi C., dar și o fractură de coloană cervicală amielică.

În mod corect a reținut prima instanță că victima nu a respectat mai multe măsuri legale de securitate și sănătate în muncă și anume:

- a acceptat să transporte mobilierul, în condițiile în care nu a fost instruit de către conducătorul locului de muncă, care a dispus schimbarea felului muncii și a locului de muncă, cu privire la normele de securitate în muncă;

- nu a refuzat să execute acest transport de mobilier pe rampa de acces, în condițiile în care nu s-au prevăzut măsuri de securitate, drept pe care-l avea consemnat în mod expres în fișa postului;

- nu a comunicat imediat conducătorului lucrărilor (potrivit fișei postului), ori angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați despre această situație de pericol grav și iminent de accidentare și să solicite completarea ori luarea măsurilor de securitate în muncă (art. 23, lt. d din Lega nr. 319/2006 și art. 102, lit. c și d din Normele Metodologice), și nu a oprit activitatea de transport a mobilierului

- nu a folosit echipamentul de protecție, pe care-l avea în dotare, respectiv casca de protecție, deși cunoștea că transportul mobilierului urma să se efectueze pe o rampă la o înălțime de peste 1,50 m, și care nu avea balustradă de protecție;

- a adoptat o modalitate total neadecvată de a transporta mobilierul, respectiv mergând cu spetele spre direcția de mers, modalitate ce făcea aproape imposibilă percepere din timp a unui obstacol sau a limitelor laterale ale rampei de acces.

***

Pentru toate aceste considerente, tribunalul constată că este dovedit în cauză că inculpatul, în calitate de lucrător, având funcția de director executiv, nu a luat mai multe măsuri legale de securitate și sănătate în muncă, ce au fost amintite mai sus, deși potrivit fișei postului, Legii 319/2006 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi, dar și a instrucțiunilor proprii emise de . Iași privind respectarea normelor de securitate în muncă, avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, creându-se, astfel, un pericol grav și iminent de producere a unui accident sau de îmbolnăvire profesională, pericol care, de altfel s-a și concretizat într-un accident mortal, acțiuni omisive săvârșite din culpă, care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 37 al. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006.

În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, tribunalul constată că, în cauză, există o legătură de cauzalitate directă între fapta inculpatului de nerespectare a dispozițiilor legale de securitate și sănătate în muncă și producerea accidentului mortal al victimei C. C..

Astfel, este evident faptul că, dacă în ziua de 01.03.2007, inculpatul, după ce a dat dispoziție muncitorilor C. și P., lua măsurile de securitate în muncă adecvate referitoare fie la instructajul la locul de muncă, în calitate de conducător direct al locului de muncă, (ceea ce implica și luarea măsurilor de protecție, prin montarea unei balustrade provizorii, atribuție pe care o avea potrivit fișei postului, dar și prin verificarea faptului dacă muncitorii poartă echipamentul de protecție corespunzător, respectiv casca de protecție), fie la stoparea activității de transport a mobilierului pe o rampă de acces ce prezenta un pericol grav și iminent de accidentare pentru muncitorii care ar fi transportat mobilierul, fie la anunțarea de îndată a angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de muncă despre această situație ce reprezenta un pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, accidentul mortal al victimei C. C. nu s-ar mai fi produs.

Este adevărat că la producerea prezentului accident de muncă mortal au concurat o pluralitate de cauze, respectiv nerespectarea și neluarea măsurilor de securitate în muncă atât de către inculpat, cât și de către angajator și victima C. C., ce au fost mai sus amintite în detaliu, dar instanța va reține culpa preponderantă a inculpatului D. R. S., în proporție de 50%, în producerea accidentului mortal, întrucât acesta era conducătorul direct al locului de muncă, a dat dispoziția de mutare a mobilierului, cunoștea că rampa de acces nu avea balustradă de protecție, având în vedere că cu o zi înainte a semnat un contract cu o firmă pentru montarea acesteia, și, la momentul producerii accidentului, era singura persoană din firmă abilitată să dispună luarea acestei măsuri de protecție ori stopare activității periculoase.

Instanța va reține și culpa concurentă a angajatorului . Iași care nu a asigurat securitatea și sănătatea lucrătorilor și care a permis executarea acestei lucrări de mutare a mobilierului pe o rampă pentru care nu s-au prevăzut măsuri de protecție a muncii, respectiv montarea unei balustrade de protecție, culpă în proporție de 25%, dar și culpa victimei care, la rândul său, nu a respectat măsurile de securitate în muncă prevăzute în fișa postului și instrucțiunile proprii ale angajatorului, și ales o modalitatea neadecvată de transport a mobilierului, mergând cu spatele spre direcția de deplasare, culpă tot în proporție de 25%.

Așa fiind, tribunalul constată că sunt întrunite în cauză și elementele constitutive ale infracțiunii de „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 178 al. 1 și 2 din Codul penal.

Cum, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. S. R., tribunalul constată, implicit, că, în mod greșit, au fost respinse și acțiunile civile formulate în cauză.

Instanța nu va mai analiza separat apărările inculpatului D. R. S., făcute atât în fața primei instanțe cât și în apel, având în vedere că au fost analizate pe larg, mai sus, cu ocazia redării detaliate a împrejurărilor comiterii faptelor deduse judecății.

***

Față de cele arătate, tribunalul constată că motivele de apel invocate de către P. de pe lângă Judecătoria Iași și părțile civile apelante sunt fondate, și urmează a dispune, în baza disp. art. 379 pct. 2, lit. a, admiterea acestor apeluri și desființarea integrală a sentinței penale nr. 1572/24.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași.

Rejudecând cauza, tribunalul constatând a fi dovedită vinovăția inculpatului D. R. S., în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de:

- „neluare a măsurilor legale de securitate în muncă”, prev. și ped. de art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006, și

- „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 178 alin. 1 și 2 C. pen., va dispune condamnarea acestuia în temeiul acestor texte de lege.

Activitatea inculpatului este caracterizată printr-o pluralitate de infracțiuni ce determină reținerea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, gradul concret de pericol social conturat de modalitățile și împrejurările comiterii faptei, ce au fost analizate în detaliu mai sus, de consecințele acestor fapte - starea de pericol grav și iminent de producere a unui accident creată prin neluarea măsurilor legale de securitate de către inculpat, concretizându-se într-un accident mortal -, denatura importantă a valorilor sociale încălcate, precum și persoana inculpatului, care este căsătorit, are un nivel de pregătire intelectual ridicat, fiind absolvent a facultății de construcții și, ulterior, a unui master în specializarea „conservarea și restaurarea construcțiilor inginerești și lucrărilor de artă”, a avut o conduită bună în societate înainte de comiterea faptei, fapt ce rezultă din lipsa antecedentelor penale, dar și din inserția socială corespunzătoare (a se vedea în acest sens caracterizarea de la locul de muncă pe care l-a avut în perioada 1986-2004), drept pentru care tribunalul va da eficiență circumstanței atenuante prev. de art. 74 al. 1, lit. a C. pen., cu efectul prev. de art. 76 lit. d C. pen..

Se va avea în vedere și gradul concret de vinovăție a inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, în proporție de 50%, urmând a se reține și culpele concurente ale angajatorului și ale victimei, în proporție de 25% fiecare, urmând, astfel, a se da eficiență disp. art. 74 al. 2 C. pen.

Totodată, tribunalul va avea în vedere și faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, neasumându-și astfel răspunderea pentru consecințele faptei sale.

Față de cele arătate, tribunalul apreciază că săvârșirea faptelor a fost un accident în viața inculpatului, că reeducarea, reinserția socială a acestuia poate avea loc și fără privarea de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-l determina ca, pe viitor, să se abțină de la comiterea de alte fapte antisociale, drept pentru care îi va stabili și, ulterior, aplica câte o pedeapsă cu închisoarea, dozată în funcție de circumstanțele reale și personale menționate sub minimul special al pedepsei prevăzut de lege, ca urmare a aplicării disp. art. 74 al. 1, lit. a și al. 2, cu efectul prevăzut în art. 76 lit. d C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II a și b) pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., pedepse a căror executare o va suspenda condiționat, în conf. cu art. 81 C pen. rap. la art. 71 al. 2 și 5 C. pen., pe o perioada stabilită potrivit disp. art. 82 C. pen.

Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen., referitoare la pericolul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare stabilit de instanță, ce ar avea drept consecință revocarea suspendării executării pedepsei aplicate prin prezenta și cumularea la pedeapsa ce se va aplica pentru noua infracțiune.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, tribunalul a avut în vedere că, raportat la persoana inculpatului, la împrejurările cauzei, la gravitatea faptelor și, mai ales, la natura infracțiunilor pentru care inculpatul va fi condamnat, având în vedere și hotărârea CEDO în cauza Hirst contra Marii Britanii, se impune, în cadrul pedepsei accesorii, doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1, lit. a, teza a II a și lit. b., pe durata și în condițiile prev. de art. 71 al. 1 și 2 C. pen..

Latura civilă. Numiții C. Saveta, soția victimei, C. P., C. I., C. I. M. și L. M., copii victimei, s-au constituit parte civilă în cauză, solicitând să fie despăgubiți cu următoarele sume:

- câte 50.000 lei pentru fiecare, cu titlu de daune morale, având în vedere suferința prilejuită de dispariția bruscă și prematură a unui membru de familie;

- 6000 lei, cu titlu de daune materiale, solicitate doar de partea civilă C. Saveta, reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea și de pomenirile ulterioare efectuate;

- prestație periodică în cuantum de ¼ din veniturile victimei de la momentul accidentului, solicitată de către partea civilă minoră C. I. M., până la momentul finalizării studiilor (a se vedea nota de constituire de părți civile de la pagina 52 ds. fond).

În cauză a fost introdusă partea responsabilă civilmente . Iași, iar părțile civile au solicitat și luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, în conformitate cu disp. art. 163 C. pen..

În dovedirea pretențiilor civile, părțile civile au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, în cauză fiind audiați martorii U. M. și G. M. și fiind depuse mai multe înscrisuri (copii ale certificatelor de naștere și respectiv a certificatului de căsătorie din care rezultă că părțile civile au calitatea de copii, și respectiv de soție, adeverința cu veniturile victimei pe o perioadă de 6 luni înainte de accident, adeverința eliberată de Liceul teoretic „Ș. cel M.” din H., din care rezultă că partea civilă C. I. M., este înscrisă în clasa a XII a anul școlar 2008/2009, o adeverință eliberată de P. Poiana Deleni).

Referitor la daunele materiale solicitate de către partea civilă C. Saveta, reprezentând cheltuieli de înmormântare și cheltuieli cu praznicele ulterioare de 40 de zile, 3 luni, 6 luni, la un an și la doi ani, tribunalul constată că sunt dovedite în cuantumul solicitat de către partea civilă, respectiv în sumă de 6000 lei, având în vedere declarațiile martorilor U. M. și G. M., care confirmă că partea civilă a făcut un număr de 5 praznice, adeverința preotului paroh din care rezultă că la pomenirea de 2 ani cheltuielile s-ar fi ridicat al 500 de lei, astfel pentru cele 5 praznice suma totală ridicându-se la 2500 lei.

Cum, martora U. M. a precizat că doar în cazul cheltuielilor de înmormântare acestea s-au ridicat la o sumă de 6000 de lei, tribunalul constată că pretențiile civile în sumă de 6000 lei, reprezentând atât cheltuielile de înmormântare, cât și cheltuielile cu pomenirile ulterioare, sunt pe deplin dovedite.

Având în vedere că partea responsabilă civilmente . Iași, a despăgubit partea civilă C. Saveta, încă din faza de urmărire penală, cu suma de 2000 de lei (a se vedea declarațiile părții civile C. P., fiul victimei care lucra la aceeași societate, fila 18 ds. urm. pen. dar și declarația directorului general I. S.), tribunalul contantă că prejudiciul neacoperit la acest moment este în sumă de 4000 de lei și, având în vedere și gradul de vinovăție al inculpatul D. de 50% în producerea accidentului mortal al victimei, va fi obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabil civilmente, la despăgubirea părții civile C. Saveta doar cu suma de 2000 de lei, cu titlu de daune materiale.

Referitor la prestația periodică solicitată de partea civilă minoră C. I. M., născută la data de 28.03.1990, copil aflat în întreținerea victimei C. C., tribunalul constată că, potrivit adeverinței de la fila 69 dosar fond aceasta era înscrisă la data de 14.10.2008, în clasa a XII a al Liceul teoretic „Ș. cel M.” din H., anul școlar 2008/2009, drept pentru care, se constată că este dovedit faptul că această parte civilă ar fi trebuit să se afle în întreținea victimei până la finalizarea studiilor, respectiv până la data de 15.09.2009, când se epuizează anul școlar 2008/2009.

Cum aceasta nu a mai beneficiat de întreținerea legală după data de 01.03.2007 și până la data de 15.09.2009, respectiv o perioadă de 30 de luni și 15 zile, tribunalul constată că este întemeiată cererea acestei părți civile de fi despăgubită cu o sumă echivalentă a obligației legale de întreținere a victimei, reprezentând ¼ din veniturile acesteia.

Astfel, având în vedere că, potrivit adeverinței de venit de la pagina 84 dosar fond, victima a obținut pe o perioadă de 6 luni înainte de accident un venit net lunar, în medie, de 492,50 Ron, iar obligația legală de întreținere pentru fiica minoră a fost de 124 lei (1/4 din 492,50), tribunalul constată că, până la finalizarea studiilor liceale această parte civilă a fost prejudiciată cu suma globală, de 3782 lei (124 lei X 30 de luni și 15 zile).

În consecință, ținând cont și de gradul de vinovăție a inculpatului D. R. S., în proporție de 50 %, acesta va fi obligat, în solidar cu partea responsabil civilmente, la despăgubirea părții civile C. Iuiana M. cu suma globală de 1891 lei (3782 lei/2), cu titlu de prestație periodică.

În ceea ce privește daunele morale, tribunalul constată că în cazul lezării relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al persoanei, în timp ce prejudiciul patrimonial poate fi determinat și imediat evaluat, constând, astfel cum s-a arătat, în diversele cheltuieli ocazionate de înmormântare, cheltuieli în concordanță cu tradițiile recunoscute de comemorare și cinstire a morților, care nu pot fi ignorate în aplicarea legii, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de părțile civile, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze suferința pricinuită de pierderea celui drag. Această sumă nu trebuie să reprezinte echivalentul existenței fizice a victimei și nici nu trebuie să aibă un cuantum atât de ridicat încât să-i imprime un caracter imoral prin aceea că ar putea constitui o sursă de îmbogățire.

Este de reținut că aceasta cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de părțile civile în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a părților civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs părților civile.

Este de necontestat faptul că prin dispariția victimei C. C. au fost adânc schimbate condițiile morale și sociale de viață ale celorlalți membri ai familiei, respectiv soție, copil minor aflat în întreținere și copii majori, drept pentru care este pe deplin justificată acordarea unei sume de bani care să acopere prejudiciului afectiv, constând în suferințele psihice produse prin dispariția celui drag, prin lezarea sentimentelor de dragoste și de afecțiune profundă. Cât privește importanța valorilor lezate prin faptele inculpatului, relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viață se distanțează sub raportul gravității încălcării lor de toate celelalte infracțiuni.

Față de cele arătate, având în vedere și gradul de vinovăție a inculpatului D. R. S., în proporție de 50 %, reținut în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, instanța apreciază că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta de ucidere din culpă comisă, suma de 10.000 lei, acordată fiecărei părți civile cu titlu de daune morale este necesară și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, urmând a fi obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabil civilmente, la plata acestor sume.

Trebuie precizat și faptul că inculpatul D. R. S. a solicitat respingerea pretențiilor civile pe motivul că părțile civile nu au făcut dovada acceptării moștenirii în termenul legal de 6 luni, dar această apărare este manifest nefondată, având în vedere că soția și copiii victimei nu au solicitat participarea în proces în temeiul art. 21 din Codul de procedură penală, în calitate de moștenitori ai vreunei părți (de altfel victima decedată C. C. nu poate avea vreo calitate procesuală în prezenta cauză), ci în temeiul art. 14 și 15 din Codul de proc. pen., justificând o vătămare proprie suferită prin infracțiunea de ucidere din culpă.

În cauză s-a constituit parte civilă Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N. O.” din Iași, cu suma de 1509,28 lei, cu titlul de despăgubiri, reprezentând costul asistenței medicale acordate victimei C. C. - a se vedea cererea de constituire de parte civilă de la pagina 59 dosar -, drept pentru inculpatul D. R. S., în raport și de gradul de vinovăție de 50% în comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”, va fi obligat, în solidar și cu partea responsabil civilmente,la plata în parte a acestor despăgubiri, respectiv la suma de 754,64 lei.

Pentru a asigura repararea daunelor produse prin infracțiunea de „ucidere din culpă”, instanța va admite cererea părților civile de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului, în temeiul disp. art. 163 C. proc. pen., asupra tuturor bunurilor mobile și imobile atât ale inculpatului D. R. S. cât și ale părții responsabil civilmente . Iași, până la concurența sumei totale de_ Ron, măsură asiguratorie ce este executorie de la momentul pronunțării prezentei.

***

Având în vedere soluțiile de condamnare ce se vor dispune în cauză, dar și de admitere a acțiunilor civile, în temeiul disp. art. art. 191 al. 1 și 3 C. proc. pen., va fi obligat inculpatul D. S. R. în solidar cu partea responsabil civilmente . Iași să plătească statului suma de 1200 lei Ron, reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea în primă instanță a cauzei.

În baza disp art. 193 al. 1 și 4 raportat la art. 191 al. 3 C. proc. pen., va fi obligat inculpatul D. S. R. în solidar cu partea responsabil civilmente . Iași să plătească câte o sumă de 200 lei fiecărei părți civile, respectiv către C. Saveta, C. P., C. I., L. M. și C. I. M., reprezentând cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, făcute de aceste părți atât cu ocazia soluționării în primă instanță a cauzei, cât și cu prilejul soluționării prezentului apel (a se vedea chitanțele de plată de la filele 162-164 dosar fond în sumă totală de 500 lei și chitanța de plată de la fila 66 dosar apel,în sumă de 500 lei) .

În baza disp. art. 192 al. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat cu prilejul soluționării prezentelor apeluri vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 491/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria V. in dosarul nr._, sentință pe care o casează in parte, in latură penală.

Rejudecând cauza:

Înlătură dispozițiile privind achitarea, în temeiul disp. art. 11 pct. 2, lit. a rap. la art. 10 lit. a din Codul de procedură penală, a inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la înșelăciune”, prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal și de „fals în declarații”, prev. și ped. de art. 292 din Codul penal.

Înlătură dispoziția privind suportarea de către stat, în temeiul disp. art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, a cheltuielilor judiciare.

Condamnă pe inculpatul C. C., fiul lui M. și E., ns. la data de 07.07.1979 în mun. Bârlad, jud. V., CNP 1._.082, cu dom. În mun. V., ., ., ., jud. V., fără antecedente penale, studii medii, divorțat, pentru săvâr?irea infracțiunilor de:

-„tentativă la înșelăciune”, prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal., la pedeapsa de 2 ani închisoare;

-„fals în declarații”, prev. și ped. de art. 292 din Codul penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Codul penal, contopește pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., interzice inculpatului C. C. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) din Codul penal.

În baza dispozițiilor art. 86 ind.1 C. pen. raportat la art. 71 alin. 2 și 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere atât a executării pedepsei principale cât și a celei accesorii aplicate inculpatului C. C. pe o durată de 4 (patru) ani, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 86 ind.2 Cod penal.

În baza disp. art. 86 ind.3 al. 1 Cod penal, dispune ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., ca organ desemnat de instanță pentru supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență, precum și modalitățile de petrecere a timpului liber.

Dispune respectarea de către inculpat, pe durata termenului de încercare, a următoarelor obligații prev. de art. 86 ind.3 Cod penal:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare și

- să participe la programele educative și de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind.4 Cod penal.

În baza disp. art. 191 al. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul C. C. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 2700 lei, ocazionate cu soluționarea cauzei în primă instanță.

Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței recurate

În baza disp. art. 192 al. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.

Președinte,Judecător,Judecător,

E. ScrimințiConstantin-G. TarlionTatiana J.

Grefier,

C. D.

C.D. 25 Octombrie 2013

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 978/2012. Curtea...		Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 41/2012.... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1121/2013. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1121/2013. Curtea de Apel IAŞI