Ultrajul. Art. 239 C.p.. Sentința nr. 1625/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1625/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 212/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. O. M.
Judecător M. C.
Grefier C. B.
La ordine pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul N. M. C., împotriva sentinței penale nr. 1625 din 5.12.2013 pronunțată de Judecătoria V., în dosarul cu nr._, având ca obiect - ultrajul (art. 239 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror P. E..
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2014, și apoi pentru azi, 24.04.2014, când:
C.,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1625 din 5.12.2013 Judecătoria V. a hotărât:
În baza art. 239 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., art. 74 alin. 2 C.p., art.76 lit. e C.p., condamna inculpatul NEGHINA M. C., fiul lui Ș. si M., născut la 07.11.1981, în Negrești, jud. V., cu domiciliul în ., jud. V., CNP_, recidivist postcondamnatoriu, cetățean român, căsătorit, studii -8 clase, ocupația –agricultor, la o pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 357 C.p.p., aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 71 C.p., constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p., din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, grațiere sau împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art. 83 C.p. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicata prin s.p. 185 din 17.02.2012 a Judecătoriei V., definitivă prin d.p 144/19.06.2012 a Tribunalului V., la care se adaugă pedeapsa aplicată în cauză de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare și pedeapsa accesorie prevăzută în art. 71 C.p., constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.p., din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, grațiere sau împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Ia act ca partea vătămată M. Ș. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
In baza art. 189, art. 191 alin, 1 C.p., obliga inculpatul NEGHINA M. C. la plata cheltuielilor judiciare către stat in cuantum de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că partea vătămată M. Ș. C. este pădurar în cadrul Ocolului Silvic Brodoc și titular al Cantonului nr. 18 Pădureni.
În ziua de 31.01.2013 partea vătămată a hotărât să efectueze o patrulare pentru a depista persoanele care sustrag material lemnos solicitând în acest scop sprijinul agenților de poliție B. A. M., B. C. și B. C. D. din cadrul Postului de poliție Oșești. Astfel, în jurul orei 16:00, partea vătămată a plecat de la postul de poliție cu autoturismul proprietate în timp ce agenții de poliție au mers cu mașina din dotare urmând să se deplaseze, potrivit înțelegerii, pe drumul județean dintre satele Oșești și Valea M.. Ajungând la ieșirea din satul Oșești, partea vătămată a observat autoturismul de teren aparținând inculpatului, condus de acesta, în care se afla material lemnos. După puțin timp, inculpatul a parcat în apropierea terenului proprietatea familiei sale, a coborât și s-a îndreptat spre imobilul construit pe acel teren.
În aceste condiții, partea vătămată M. Ș. C., cât și agenții de poliție au oprit pentru a stabili proveniența materialului lemnos deținut de inculpat.
Partea vătămată l-a strigat pe inculpat, iar când acesta s-a apropiat de . i-a cerut să prezinte documentele justificative. Inculpatul a revenit la scurt timp cu două avize de însoțire în care era menționată data de 23.01.2013 și care fuseseră eliberate pentru material lemnos de esență tei și salcâm. Partea vătămată i-a pus în vedere inculpatului că actele prezentate nu sunt valabile ceea ce l-a deranjat pe acesta, care s-a enervat și a început să-i adreseze injurii și amenințări spunându-i „te aranjez eu, o să te prind și o să stai mort în pădure, o să te îngrop în pădure”. Întrucât partea vătămată și agenții de poliție încercau să se apropie de autoturism, inculpatul i-a avertizat să plece de pe proprietatea sa, determinându-i pe aceștia să meargă după o barieră confecționată din bare de lemn și care delimitează terenul familiei N. de drumul public. Partea vătămată M. Ș. C. l-a contactat telefonic pe primarul . G., care s-a oferit să se prezinte la fața locului. În acest timp, inculpatul a luat o lopată în mână avertizându-i să nu înainteze pe proprietatea sa, continuând, totodată, să amenințe partea vătămată cu moartea.
Partea vătămată a încercat să-l convingă pe inculpat să se liniștească și să-i permită să constate dacă materialul lemnos provine din pădurea pe care o are în pază, cantitatea și esența lemnelor. Când L. G. a ajuns, i-a cerut inculpatului să taie rondele din materialul lemnos pentru ca vătămatul să constate dacă se potrivesc cu cioatele găsite în pădure. Întrucât inculpatul nu a fost de acord ca partea vătămată să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul de a depista dobândirea în mod ilegal a materialului lemnos, martorul L. G. a hotărât să pătrundă până la autoturismul acestuia pentru a observa ce lemne deține. În momentul în care martorul L. G. a pășit după barieră, inculpatul a ridicat lopata intenționând să îl lovească. În aceste împrejurări, martorul Babescu a scos arma din dotare și l-a somat pe inculpat care s-a liniștit și a lăsat lopata jos.
Organele de poliție au stabilit că în autoturism inculpatul deținea 18 bucăți de lemn de esență jugastru în cantitate de 0,053 mc, diametrul cuprins între 9-30 cm. și lungimea între 0,8 -2,9 m. Prin procesul-verbal de examinare întocmit de lucrătorii de poliție la data 01.02.2031 s-a stabilit că materialul lemnos deținut de inculpatul N. G. nu avea inscripționat la capete vreun număr de la un ciocan de marcat.
Referitor la materialul lemnos de esență jugastru s-a constatat că provine de la doi arbori care au fost tăiați ilegal de către inculpatul N. M. G. dintr-o pădure particulară.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate M. Ș. C. (filele 8-18, 57-59), raport referitor la incident (filele 52-56), proces-verbal acte premergătoare (fila 5), proces-verbal de examinare (fila 41), planșe foto (filele 37-40, 70-78), declarațiile inculpatului (filele 12-18, 82-87), declarațiile martorilor L. G. (filele 25-27, 60-62), B. C. D. (filele 21-24) și B. A. M. (filele 28-30), Babescu C. (fila 31), P. C. (filele 34, 80), N. C. L. (fila 35) și N. R. C. (fila 89), fișa de cazier (filele 19-20).
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul N. M. C. nu a recunoscut că a amenințat-o pe partea vătămată M. Ș. C. arătând că nu a avut un comportament violent fizic ori verbal față de acesta ori față de agenții de poliție.
În cursul judecății, audiat fiind la termenul din data de 19.06.2013, inculpatul a negat fapta reținută în sarcina sa, învederând instanței că nu a amenințat-o pe partea vătămată cu acte de violență sau cu moartea, nu a fost niciodată în conflict cu aceasta și că ceea ce s-a întâmplat a fost o greșeală, fiind urmarea relației conflictuale pe care o are cu primarul, martorul L. G..
Apărarea inculpatului a fost înlăturată de prima instanță, fiind în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză.
În urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut aceeași situație de fapt cu cea din rechizitoriu.
Au fost avute în vedere dispozițiile art. 63 Cod procedură penală care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului”, precum și dispozițiile art. 69 Cod procedură penală, conform cărora ”declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată libertatea de a aprecia concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 Cod de procedură penală, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forța acestora de a exprima adevărul, instanței revenindu-i răspunderea de a reține și aprecia aceste probe, ținând cont de întregul material probator administrat și nu doar de cele administrate nemijlocit în ședință publică. Altfel spus, nu se poate înțelege că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței.
Inculpatul N. M. C. nu a recunoscut săvârșirea faptei. Declarațiile sale nu se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în prezenta cauză, L. G. și B. C. D., pe care instanța le apreciază ca fiind corespunzătoare adevărului:
Astfel, martorul L. G. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței că, la solicitarea pădurarului și a polițiștilor, s-a deplasat la fața locului și i-a găsit certându-se. A precizat că la momentul la care a ajuns la fața locului, inculpatul îi spunea pădurarului că dacă va intra pe terenul lui îi va da cu toporul în cap, că îl va lega de copac dacă îl va prinde prin pădure și îl înjura. În acest timp, inculpatul avea în mână o lopată și un topor (f.26, ds. inst.).
Martorul B. C. D. a declarat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și a învederat instanței că între inculpat și partea vătămată a avut loc un schimb de replici. Din câte își amintește, au fost și acte de violență, inculpatul a amenințat și un lucrător de poliție. Avea în mână o lopată și nu mai știe către cine a îndreptat-o, însă colegilor le-a fost teamă să nu fie lovit primarul și i-a auzit spunându-i să stea pe loc altfel vor trage (f.44, ds.inst.. f.21-24, ds. U.p.).
În ceea ce privește declarația martorului G. C. propus de inculpat, acesta a învederat instanței că, deși i-a văzut pe cei implicați în incident, datorită distanței și vântului care bătea nu a auzit ce discutau ei (f.45,ds.inst.).
Declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată se coroborează cu cele date de partea vătămată în cursul procesului penal.
Partea vătămată M. Ș. C., audiată nemijlocit de prima instanță (f.43, ds. inst.), a declarat că menține declarația dată în cursul urmăririi penale și că, în momentul în care i-a cerut inculpatului să îi prezinte actele de proveniență pentru materialul lemnos, acesta a început să îi adreseze injurii și amenințări, spunându-i ”că îi va da el acte și că îl va lovi când îl va întâlni în pădure”.
Analizând tot materialul probator administrat în cauză, instanța reține că a fost răsturnată prezumția de nevinovăție cu privire la inculpatul N. M. C., fiind dovedită, dincolo de orice dubiu, săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată aceștia.
Deși partea vătămată, audiată de instanță, a încercat să minimizeze fapta comisă de inculpat, învederând că s-a împăcat cu acesta, prima instanță a avut în vedere că infracțiunea prev. de art. 239 C.p. este guvernată de principiul oficialității, nefiind posibilă împăcarea părților sau retragerea plângerii prealabile de partea vătămată.
De asemenea, instanța nu a putut reține susținerile inculpatului în sensul că nu a amenințat-o pe partea vătămată cu acte de violență sau cu moartea, nu a fost niciodată în conflict cu aceasta și că ceea ce s-a întâmplat a fost o greșeală, fiind urmarea relației conflictuale pe care o are cu primarul, martorul L. G., câtă vreme, așa cum s-a arătat, tot materialul probator converge în sensul demonstrării împrejurării că inculpatul a amenințat partea vătămată, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu acte de violență.
Prima instanță a reținut că fapta inculpatului N. M. C., recidivist postcondamnatoriu, care la data de 31.01.2013 a adresat amenințări cu moartea și acte de violență părții vătămate M. Ș. C., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Brodoc, care l-a depistat deținând material lemnos tăiat în mod ilegal și sustras din fondul forestier, întrunește elementele constitutive infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Elementul material al laturii obiective este dat de acțiunea inculpatului de amenințare îndreptată împotriva părții vătămate M. Ș. C..
Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru autoritatea de stat, prin reprezentantul său, dar și într-o atingere a libertății morale a persoanei ultragiate, legătura de cauzalitate decurgând din însăși desfășurarea activității ce constituie elementul material al infracțiunii.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că potrivit art. 19 pct.1 lit. a C. p., fapta este săvârșită cu intenție când infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei faptei.
Inculpatul a acționat cu intenție directă întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale (crearea unei stări de pericol pentru autoritatea de stat și atingerea adusă libertății morale a părții vătămate) și a urmărit acest rezultat.
De asemenea, inculpatul a știut că acțiunea sa este îndreptată împotriva unui funcționar care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, acesta cunoscând că partea vătămată este pădurar.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv, a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, rezultând că fapta a fost săvârșită de inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, constituind infracțiune, prima instanță a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
A individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a reținut că inculpatul are antecedente penale care atrag starea de recidivă. Astfel, prin s. p. 185 din 17.02.2012 a Judecătoriei V., definitivă prin d. p. 144/19.06.2012 a Tribunalului V., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală și s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse.
În cursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră, negând săvârșirea faptei. Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, căsătorit, tată a doi copii minori, instanța urmează să le rețină ca circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. 2 Cod penal, dând eficiență dispozițiilor art. 76 lit. e Cod penal.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 71 alin. 1 Cod penal, constând în interzicerea drepturilor prevăzute în 64 lit. a teza a II a(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective), lit. b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal, respectiv, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
Instanța a apreciat că o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului, iar prin săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, dar și prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept și, cu atât mai puțin, bazele democrației.
Întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit. c) Cod penal este lipsită de obiect.
De asemenea, instanța a reținut că faptele inculpatului care fac obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d) și e) Cod penal.
Împotriva sentinței a declarat recurs, ce a fost recalificat în apel, inculpatul N. M. C., solicitând achitarea sa în temeiul disp. art. 16 lit. b Cod procedură penală.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că prima instanță a pornit în stabilirea situației de fapt de la un probatoriu nelegal administrat, un probatoriu administrat în mare parte înainte de începerea urmăririi penale față de inculpat, respectiv administrat de un organ necompetent, încălcare a legii ce atrage nulitatea absolută a actelor de administrare a probatoriului, respectiv excluderea probelor astfel obținute.
În legătură cu acest motiv de apel s-a arătat că la dosarul de urmărire penală există cel puțin 13 declarații de martori, învinuit, persoană vătămate care au fost luate de către organul de cercetare penală în perioada 31.01.2013- 1.03.2013, înainte de începerea urmăriri penale la data de 08.03.2013, deși urmărirea penală se efectuează în cazul infracțiunii de ultraj de către procuror. Deși au fost menționate în procesul verbal prev. de art. 224 alin. 3, aceste declarații date în fața unui alt organ decât procurorul nu pot constitui mijloace de probă.
S-a arătat că prima instanță a stabilit o situație de fapt greșită printr-o interpretare eronată a probatoriului, prin ignorarea văditelor contradicții între declarațiile date de martorii acuzării, situație ce creează starea de dubiu asupra manierei de producere a faptei imputate, stare de dubiu ce se impunea a fi înlăturată printr-un rol activ al primei instanțe în sensul administrării de probatorii suplimentare, ori prin interpretarea dubiului în favoarea exclusiv a inculpatului (in dubio pro reo).
Inculpatul a mai susținut că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, în principal prin neîndeplinirea cerinței ca amenințarea să fi avut aptitudinea de a alarma pe victimă.
În final s-a arătat că protecția specifică ultrajului este acordată doar funcționarului ce nu abuzează de funcția sa, dar partea vătămată a pătruns nelegal pe terenul inculpatului, deoarece nu existau în acel moment indiciile comiterii vreunei infracțiuni de către inculpat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, C. constată că prima instanță a reținut, pe baza probatoriului judicios administrat, o corectă stare de fapt, pe care instanța de control judiciar și-o însușește și a dat faptei reținute în sarcina inculpatului N. M. C. încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, cu declarațiile părții vătămate M. Ș. C. și cele ale martorilor L. G. și B. C. D. date în cursul urmăririi penale și menținute în primă instanță s-a demonstrat că la data de 31.01.2013 N. M. C. a adresat amenințări cu moartea și acte de violență părții vătămate M. Ș. C., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Brodoc, care l-a depistat deținând material lemnos tăiat în mod ilegal și sustras din fondul forestier.
Soluția de condamnare a inculpatului N. M. C. pentru infracțiunea de ultraj este conformă probelor administrate în cauză și în acest context nu poate fi primită susținerea inculpatului că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.
Declarațiile prin care inculpatul a negat că a amenințat-o pe partea vătămată M. Ș. C., arătând că nu a avut un comportament violent fizic ori verbal față de aceasta, au fost înlăturată întemeiat de prima instanță, în condițiile în care din declarațiile martorilor L. G. și B. C. D. date în cursul urmăririi penale și menținute în primă instanță rezultă cu certitudine că în timpul discuției pe care a avut-o cu pădurarul M. Ș. C. în legătură cu actele prezentate de inculpat pentru a dovedi proveniența materialului lemnos aflat în mașina sa, inculpatul s-a enervat și a început să-i adreseze primarului amenințări spunându-i „te aranjez eu, o să te prind și o să stai mort în pădure, o să te îngrop în pădure”.
Poziția procesuală a inculpatului a fost susținută de martorii N. R. C. - fratele inculpatului și C. G. - persoană care a lucrat pentru inculpat, care nu au probat lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție, declarând o variantă nereală, dar în favoarea inculpatului cu scopul de a-l exonera de răspunderea penală, motiv pentru care aceste mărturii vor fi înlăturate ca fiind subiective, nesincere.
Cu privire la declarațiile date de martorii L. G., B. C. D. și partea vătămată M. Ș. C. în cursul urmăririi penale raportat la critica de nelegalitate a administrării acestor probe, C. subliniază că, în cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 08.03.2013 (f. 6 d.u.p.), moment după care partea vătămată, martorii L. G. și B. C. D., dar și N. M. C., în calitate de învinuit, au fost audiați nemijlocit de procuror (f. 8-11, f. 12-14, f. 21-27 d.u.p.). Așa fiind, critica formulată în apel referitoare la faptul că sentința se întemeiază pe un probatoriu nelegal administrat nu poate fi primită.
Coroborate, împrejurările ce rezultă din mijloacele de probă amintite, dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului N. M. C..
Soluția de achitare a inculpatului prin înlăturarea probelor din faza urmăririi penale și, respectiv, prin reținerea numai a celor administrate în faza judecății, nu este posibilă legal deoarece probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora, pentru reținerea vinovăției sau nevinovăției inculpatului, numai în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării probelor strânse în faza de urmărire penală.
Cererea apărării de înlăturare a probelor strânse în faza de început a urmăririi penale pe considerentul că partea vătămată M. Ș. C. nu și-a mai menținut integral declarațiile este neîntemeiată. Împrejurarea că partea vătămată nu și-a menținut declarațiile date la puțin timp de la comiterea faptei nu poate conduce la constatarea nevinovăției inculpatului, asemenea reveniri ori contraziceri ale părții vătămate fiind făcute fără o justificare credibilă, plauzibilă. Pentru aceleași motive, instanța de apel nu poate reține că dacă partea vătămată a arătat cu prilejul audierii în primă instanță că s-a împăcat cu inculpatul, această împrejurare face ca amenințarea să nu fi avut aptitudinea de a alarma pe partea vătămată.
Inculpatul a amenințat pe partea vătămată M. Ș. C. la data de 31.01.2013, cunoscând, așa cum rezultă din propriile declarații, că aceasta, fiind pădurar, exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și că se află în exercițiul funcțiunii. În sensul disp. art. 239 cod penal din 1968, prin exercițiul funcției se înțelege o activitate pe care funcționarul o prestează în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, activitate ce poate fi desfășurată atât în orele legale de serviciu, cât și în afara lor. Așa fiind, împrejurarea că M. Ș. C. purta sau nu uniforma de pădurar este lipsită de relevanță, în condițiile în care atunci când a solicitat inculpatului să prezinte acte de proveniență a materialului lemnos deținut în autoturismul personal, pădurarul era însoțit de trei lucrători de poliție ce purtau uniformă.
Susținerea conform căreia partea vătămată și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu prin aceea că a pătruns nelegal pe terenul inculpatului, deoarece nu existau în acel moment indiciile comiterii vreunei infracțiuni de către inculpat, nu poate fi primită. Inculpatul a fost observat transportând material lemnos cu mașina proprie, iar pătrunderea pădurarului M. Ș. C. pe terenul neîngrădit al inculpatului a avut loc doar pentru a se putea face auzit atunci când a solicitat actele de proveniență a lemnului, iar în momentul în care inculpatul i-a cerut să iasă de pe terenul său, pădurarul a mers la limita proprietății inculpatului.
C. constată, așadar, că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță și descrisă mai sus, respectiv vinovăția inculpatului N. M. C. au fost pe deplin dovedite, astfel că apare ca nefondată solicitarea inculpatului privind achitarea.
C. reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal din 1968, pedeapsa de 2 luni închisoare a fost stabilită într-un cuantum prea mic, ce nu corespunde circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului care are antecedente penale și a avut o atitudinea procesuală nesinceră. Însă, în apelul inculpatului pedeapsa nu poate fi majorată.
Verificând aplicabilitatea legii penale mai favorabile în raport de dispozițiile art. 5 Cod penal, C. constată că infracțiunea prev. de art. 239 alin. Cod penal din 1968 pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani are corespondent în Codul penal în dispozițiile art. 257 alin. 1 rap. la art. 206 alin. 1 ce prevăd pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 1 an.
Având în vedere că în operațiunea de individualizare a pedepsei au fost reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal din 1968 cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, C. constată că legea veche este mai favorabilă, întrucât potrivit dispozițiilor art. 76 lit. e Cod penal din 1968 pedeapsa se coboară sub minimul special de 6 luni închisoare până la minimul general sau se aplică o amendă, în timp ce dispozițiile art. 76 Cod penal prevăd doar o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Procedând la verificarea incidenței dispozițiilor art. 5 Cod penal și în raport de condițiile de existență și tratament sancționator ale recidivei postcondamnatorii, infracțiunea dedusă judecății fiind comisă înainte de . legii noi, C. constată că potrivit Codului penal din 1968 sunt îndeplinite condițiile de existență a recidivei postcondamnatorii, însă, potrivit disp. art. 41 alin. 1 Cod penal, primul termen al recidivei trebuie să fie o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an. Or, în cauză, condamnarea anterioară a inculpatului a fost de 8 luni închisoare, situație în care, potrivit noilor reglementări penale, pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina inculpatului nu mai îmbracă forma recidivei postcondamnatorii, ci pe cea a pluralității intermediare prevăzute de art. 44 Cod penal.
În ce privește tratamentul sancționator aplicabil inculpatului sub imperiul Codului penal din 1968, prevăzut de art. 37 lit. a și art. 83, C. constată că acesta constă în executarea în întregime a pedepsei anterioare de 8 luni închisoare ce constituie primul termen al recidivei alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ultraj comisă în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 10 luni închisoare, rezultată în urma cumulului aritmetic al pedepselor stabilite pentru infracțiunile ce constituie termenele recidivei.
Chiar dacă în raport de disp. art. 41 Cod penal actual starea de recidivă postcondamnatorie nu se mai poate reține prin raportare la condamnarea la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 185 din 17.02.2012 a Judecătoriei V., totuși tratamentul sancționator reglementat de Noul Cod penal în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare a suspendării condiționate a executării unei pedepse anterioare este același cu cel prevăzut de Codul penal din 1968, în sensul că pedeapsa anterioară se cumulează aritmetic cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune, urmând să fie executate împreună.
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei aplicate, C. consideră că, în raport de gradul de pericol social al activităților infracționale analizate, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, suspendarea executării pedepsei nu este justificată, doar un regim sancționator privativ de libertate fiind de natură să realizeze constrângerea și reeducarea inculpatului, pentru care o suspendare condiționată a executării pedepsei anterioare nu și-a atins scopul educativ.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, C. va admite apelul declarate de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1625/05.12.2013 pronunțate de Judecătoria V., pe care o va desființa în parte.
În rejudecare, va face aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal în sensul că înlătură disp. art. 37 lit. a Cod penal din 1968 și va reține disp. art. 44 Cod penal.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite apelul declarat de inculpatul Neghina M. C. împotriva sentinței penale nr. 1625/05.12.2013 a Judecătoriei V., pe care o desființează în parte, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 Cod penal.
Rejudecând:
Face aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal în sensul că înlătură disp. art. 37 lit. a Cod penal din 1968 și reține disp. art. 44 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2014.
Președinte,Judecător,
A. G. O. ManolacheMihaela C.
Grefier,
C. B.
Red. /Tehnored. O.M.A.G./2 ex.
Judecătoria V.
Judecător M. G. D. E.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
