Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1097/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1097/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-10-2012 în dosarul nr. 1097/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 1097/2012
Ședința publică de la 23 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A. D.
Judecător G. S.
Grefier E. A.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. C.
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor declarate de partea civilă P. M. și partea responsabilă civilmente F. de Protecție a V. S., împotriva sentinței penale nr. 136 din 7.06. 2012, pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.).
La apelul nominal lipsesc părțile.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, partea civilă recurentă prin apărător a solicitat amânarea pronunțării, pentru a depune la dosar concluzii scrise, pentru azi 23 octombrie 2012.
Ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 136/7 iunie 2012, Judecătoria H. a dispus următoarele:
În baza art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 teza I C.proc.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. și art. 76 alin. 1 lit. e teza I C.pen., condamnǎ pe inculpatul C. M., fiul lui G. și E., nǎscut la data de 11.03.1979 în orașul Hârlǎu județul Iași, domiciliat în satul Pârcovaci orașul Hârlǎu județul Iași, CNP_, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ.
În temeiul și în condițiile art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 81 alin. 1 lit. a, b și c C.pen., dispune suspendarea condiționatǎ a executǎrii pedepsei stabilite prin prezenta sentință în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 2 ani și 3 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 82 alin. 1 C.pen., și care va începe să curgă, potrivit art. 82 alin. 3 C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 359 alin. 1 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare ori a neexecutǎrii obligațiilor civile.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998 și 999 C.civ. cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., admite în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași și obligǎ pe inculpat sǎ plǎteascǎ acesteia suma de 3342,30 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordatǎ pǎrții vǎtǎmate în perioada spitalizǎrii, la care se adaugǎ taxa oficialǎ de scont practicatǎ de B.N.R. pânǎ la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.
În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998-999 C.civ. cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., admite în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. Județean de Ambulanțǎ Iași și obligǎ pe inculpat sǎ plǎteascǎ acesteia suma de 1570 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transporturile cu ambulanța ale părții vătămate și inculpatului, la care se adaugǎ taxa oficialǎ de scont practicatǎ de B.N.R. pânǎ la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.
În baza art. 14 și 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998-999 C.civ., admite în parte acțiunea civilǎ a părții civile P. M. și obligǎ pe inculpat, în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, la plata cǎtre aceasta a sumei de_,26 lei, reprezentând daune materiale de 2293,26 lei și daune morale de_ lei.
Respinge capǎtul de cerere referitor la solicitarea pǎrții civile P. M. de actualizare a sumelor de bani la dobânda de referințǎ BNR de la data producerii accidentului și pânǎ la data plǎții integrale și efective, ca neîntemeiat.
În baza art. 349 C.proc.pen. și art. 193 alin. 1, 2 și 4 C.proc.pen. cu referire la art. 191 alin. 3 C.proc.pen., obligǎ pe inculpat, în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, la plata cǎtre partea vǎtǎmatǎ, constituitǎ parte civilǎ P. M., a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare fǎcute de pǎrți, reprezentând onorariul apǎrǎtorului sǎu ales.
În baza art. 349 C.proc.pen. și art. 193 alin. 1 C.proc.pen., ia act de faptul cǎ pǎrțile civile S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași și S. Județean de Ambulanțǎ Iași nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.
În baza art. 349 și art. 191 alin. 1 și 3 C.proc.pen. raportat la art. 189 C.proc.pen., obligǎ pe inculpat, în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, să plătească statului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 150 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale iar suma de 100 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎții.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria H. a reținut următoarele:
La data de 14.08.2011, în jurul orei 21:30, inculpatul conducea în stare de ebrietate pe drumurile publice un moped.
Instanța reține cǎ, la aceeași orǎ, partea vǎtǎmatǎ P. M. se deplasa pe același drum la magazin.
Instanța stabilește cǎ inculpatul, fiind în stare de ebrietate, a intrat pe contrasens și a accidentat frontal pe partea vǎtǎmatǎ P. M., pricinuindu-i o vǎtǎmare ce a necesitat pentru vindecare un numǎr de 70-75 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legalǎ nr. 1828/02.11.2011 emis de I.M.L. Iași.
Instanța reține faptul cǎ accidentul s-a produs din vina inculpatului și urmare a nerespectǎrii de cǎtre acesta a legislației ce reglementeazǎ conducerea pe drumurile publice a mijloacelor de transport, respectiv O.U.G. nr. 195/2002.
Situația de fapt reținută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmǎrire penalǎ cât și în faza de judecatǎ, coroborat cu declarația inculpatului datǎ în baza art. 3201 C.proc.pen., care a arătat că recunoaște comiterea infracțiunii de care este acuzat și cǎ își însușește întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.
La analiza materialului probator administrat în cauză, instanța are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 62 C.proc.pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, precum și prevederile art. 69 C.proc.pen. care stipulează că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Declarațiile de mai sus sunt confirmate și de raportul de constatare medico-legalǎ nr. 1828/02.11.2011 emis de I.M.L. Iași, depus la dosarul cauzei, și care confirmă faptul că partea vătămată a prezentat fracturǎ complexǎ gamba dreaptǎ și contuzie toraco-abdominalǎ, leziuni ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier și pot data din 14.08.2011.
În drept, fapta inculpatului care, fiind în stare de ebrietate și urmare a nerespectǎrii de cǎtre acesta a legislației ce reglementeazǎ conducerea pe drumurile publice a mijloacelor de transport, în timp ce conducea pe drumurile publice un moped a accidentat pe partea vǎtǎmatǎ P. M., pricinuindu-i o vǎtǎmare ce a necesitat pentru vindecare un numǎr de 70-75 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ, faptǎ prevăzutǎ de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen.
În acest sens, cu privire la infracțiunea de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea de lovire.
Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, respectiv integritatea corporalǎ și sǎnǎtatea persoanei, fapta comisă de inculpat cauzând părții vătămate suferințe fizice și vǎtǎmarea acesteia ce a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 70-75 zile.
Între elementul material și urmarea imediatǎ, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediatǎ, nu s-ar mai fi produs. Astfel, între acțiunea inculpatului și urmarea imediată existǎ legătură directǎ de cauzalitate.
Infracțiunea a fost comisǎ în formǎ consumată, infracțiunea de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ consumându-se în momentul sǎvârșirii faptei care a pricinuit pǎrții vǎtǎmate o vǎtǎmare ce a necesitat pentru vindecare un numǎr de 70-75 zile de îngrijiri medicale.
Fapta de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ a fost comisă de inculpat în condiții ce atrag incidența agravantelor speciale ale infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ. În acest sens, instanța reține că fapta inculpatului a avut una din urmǎrile prevǎzute la art. 182 alin. 1 C.pen. iar în cauză sunt îndeplinite ansamblul condițiilor cerute de lege pentru reținerea acestora, respectiv faptul că vătămarea părții vătămate a avut loc ca urmare a nerespectării de către inculpat, în calitatea sa de conducător al unui moped, a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere prevăzute de lege pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, împrejurǎri care, potrivit art. 184 alin. 2 și 4 C.pen., imprimă faptei comise un caracter mai grav.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanța reține că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisǎ și față de urmările acesteia a fost cea specifică culpei cu prevedere, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv vǎtǎmarea integritǎții corporale a persoanei vǎtǎmate, rezultat pe care nu l-a urmǎrit, nu l-a acceptat ci doar a socotit fǎrǎ temei cǎ el nu se va produce.
Ușurința criminalǎ a inculpatului reiese din faptul cǎ acesta conducea mopedul în stare de ebrietate pe drumul respectiv. Rezultatul socialmente periculos a fost preîntâmpinat de inculpat, astfel cǎ, urmare a conducerii în stare de ebrietate, inculpatul a prevǎzut cǎ fapta sa ar putea duce la vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane și, deși nu a urmărit și nici nu a acceptat în mod expres acest rezultat, a sperat neglijent și fără temei că el nu se va produce.
În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța constată că din probele administrate în cauzǎ reiese în mod evident că aceasta prezintă un pericol social ridicat, astfel încât aceasta constituie infracțiune, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 181 C.pen.
Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.
O dată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările comiterii acesteia.
Potrivit art. 181 C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține cǎ la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 181 C.pen. în prezentul dosar, instanța apreciazǎ că fapta reținutǎ în sarcina inculpatului nu poate fi exclusǎ din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, conform exigențelor legale.
Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 345 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că fapta reținutǎ în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune sub aspect obiectiv și subiectiv și a fost săvâșitǎ de inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unei pedepse în limitele prevǎzute de lege.
Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind doveditǎ și reținutǎ de către instanță, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acesteia în vederea stabilirii unei pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.
Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
La alegerea pedepsei ce-i va fi aplicatǎ inculpatului precum și pentru o justă individualizare a cuantumului acesteia, instanța va avea în vedere cumulativ dispozițiile art. 52 și art. 72 C.pen., dând totodată eficiență în prezenta cauzǎ și dispozițiilor art 3201 alin. 7 C.proc.pen., astfel cum a fost acesta modificat și completat prin Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea judecării proceselor.
Potrivit art. 52 alin. 1 C.pen., pedeapsa este o mǎsurǎ de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea sǎvârșirii de noi infracțiuni. Pentru stabilirea pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevǎzute de art. 72 alin. 1 C.pen., respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În contextul elementelor de individualizare prevǎzute de art. 72 alin. 1 C.pen., instanța reține, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ, faptǎ prevǎzutǎ de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen., sunt situate între 6 luni și 3 ani închisoare.
Față de dispozițiile art. 3201 alin. 7 teza I C.proc.pen., instanța reține că inculpatul, recunoscând săvârșirea infracțiunii și fiindu-i admisă cererea sa de judecare potrivit procedurii simplificate, va beneficia de reducerea cu o treime a acestor limite speciale de pedeapsă cu închisoarea prevăzute de lege.
Aplicând, așadar, în privința inculpatului cauza legală de reducere a pedepsei prevǎzutǎ de dispozițiile art. 3201 alin. 7 teza I C.proc.pen., instanța urmează să aplice acestuia pentru infracțiunea de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ o pedeapsă între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv între 4 luni și 2 ani închisoare.
În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepsei ce va fi aplicatǎ inculpatului pentru infracțiunea de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ, între limitele speciale astfel reduse, instanța va ține seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 72 alin. 1 C.pen.
Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta, instanța se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptei, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunea le-a produs sau ar fi putut sǎ le producă, precum și la rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.
Se va avea, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la primul raport juridic de conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașatǎ la dosarul cauzei, dar și atitudinea sinceră adoptatǎ de acesta atât în cursul urmǎririi penale cât și al cercetǎrii judecǎtorești, precum și faptul cǎ a recunoscut și regretat comiterea faptei, colaborând în acest sens cu organele judiciare.
Având în vedere toate cele de mai sus, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța urmează să rețină în favoarea inculpatului, în cazul infracțiunii de care este acuzat, circumstanța atenuantǎ judiciarǎ prevăzutǎ de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., reprezentând conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.
Raportat la limitele speciale de pedeapsǎ anterior descrise, instanța va face în prezenta cauzǎ și aplicarea art. 76 alin. 1 lit. e teza I C.pen., pedeapsa urmând sǎ coboare în mod obligatoriu sub minimul special de 4 luni închisoare și pânǎ la minimul general al pedepsei închisorii de 15 zile, minim prevǎzut de art. 53 pct. 1 lit. b C.pen., sau se poate aplica o amendǎ penalǎ care nu poate fi mai micǎ de 250 lei.
Având în vedere toate criteriile de individualizare mai sus descrise, observând și regimul sancționator al acestei infracțiuni, instanța, ținând cont de toate cele arătate mai sus, consideră că numai aplicarea pentru inculpat a unei pedepse cu închisoarea poate duce la îndeplinirea scopului legii penale.
Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza fapta și persoana inculpatului, instanța apreciază că, pentru prevenirea sǎvârșirii de noi infracțiuni de cǎtre inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia fațǎ de ordinea de drept și regulile de conviețuire socialǎ, o pedeapsă de 3 luni închisoare aplicatǎ inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ în formǎ agravatǎ, faptă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen., este aptă să răspundă scopului pedepsei penale, astfel cum acesta este definit în art. 52 C.pen.
Instanța stabilește cǎ prin aplicarea acestei pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins, pedeapsa aplicată având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și S. și P. contra României, și având în vedere și Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c C.pen., instanța nu va dispune interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul concret al pedepsei accesorii, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen., ținând-se seama de natura și gravitatea infracțiunii sǎvârșite, de împrejurǎrile cauzei și de persoana infractorului.
În acest sens, față de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepsei principale și ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța apreciază că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 C.pen., cu referire la dispozițiile art. 71 alin. 1 C.pen. Astfel, instanța consideră că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I C.pen.
De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 C.pen., instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Cât privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite prin prezenta sentință, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei ce s-a aplicat poate fi atins și fără executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, instanța constatǎ că în prezenta cauzǎ sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a, b și c C.pen., referitoare la posibilitatea dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei. Astfel, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, instanța ajunge la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins pentru acesta și fără executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, respectiv fǎrǎ privarea acestuia de libertate.
Instanța apreciazǎ și cǎ, pe perioada procesului penal, inculpatul a realizat gravitatea faptei sǎvârșite iar funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justǎ individualizare judiciarǎ a sancțiunii, cu luarea în considerare a persoanei cǎreia îi este destinatǎ pentru a fi ajutatǎ sǎ se schimbe, în sensul adaptǎrii ei la cerințele socio-etice impuse de societate.
În acest sens, instanța reține faptul că inculpatul este cunoscut ca persoanǎ care își câștigă existența prin muncă și prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluție comportamentală pozitivă. Prin urmare, instanța apreciază că introducerea acestuia în mediul penitenciar ar fi de natură să îi compromită șansele sale de reinserție socială, fiind de preferat ca acesta să suporte rigorile pedepsei în sânul familiei, pentru a putea fi ajutat să se îndrepte și pentru a se putea implica în activități profesionale. La aprecierea acestor aspecte, instanța are în vedere că perioada prezentului proces penal a fost de natură să atragă atenția inculpatului asupra gravității faptei săvârșite.
D. urmare, în baza art. 81 alin. 1 lit. a, b și c C.pen., instanța va dispune suspendarea condiționatǎ a executǎrii pedepsei stabilite prin prezenta sentință în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 2 ani și 3 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 82 alin. 1 C.pen., și care va începe să curgă, potrivit art. 82 alin. 3 C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 359 alin. 1 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare ori a neexecutǎrii obligațiilor civile.
Totodatǎ, în baza art. 71 alin. 5 C.pen., instanța va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța reține cǎ S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași s-a constituit parte civilǎ în procesul penal cu suma de 3342,30 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordatǎ pǎrții vǎtǎmate în perioada spitalizǎrii, S. Județean de Ambulanțǎ Iași s-a constituit parte civilǎ în procesul penal cu suma de 1570 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transporturile cu ambulanța ale părții vătămate și inculpatului iar partea vǎtǎmatǎ P. M. s-a constituit parte civilǎ în procesul penal cu suma de_ lei, din care suma de_ lei reprezintǎ daune materiale, iar suma de_ lei reprezintǎ daune morale.
În ceea ce privește asigurarea mopedului și Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, instanța stabilește faptul cǎ, potrivit art. 76 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, la momentul accidentului era obligatorie încheierea de asigurare de rǎspundere civilǎ auto pentru mopedul condus de cǎtre inculpat.
Prin urmare, având în vedere lipsa încheierii asigurǎrii de rǎspundere civilǎ auto de cǎtre inculpat, instanța a dispus, conform dispozițiilor legale, introducerea în prezenta cauzǎ, în calitate de parte responsabilǎ civilmente, a Asociației F. de Protecție a V. Strǎzii, neexistând un asigurǎtor care sǎ fie introdus în aceastǎ calitate în procesul penal.
Astfel cǎ, în ceea ce privește despǎgubirile civile și cheltuielile judiciare, cu excepția cheltuielilor de spitalizare și de transport cu ambulanța, inculpatul va rǎspunde în prezentul proces penal în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, conform Deciziei nr. 3/15.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest sens, instanța observǎ cǎ Decizia nr. 3/15.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplicabilǎ în prezenta spețǎ, a arǎtat cǎ în asemenea situații Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii poate fi obligatǎ fie singur, fie în solidar cu inculpatul la plata despǎgubirilor materiale și morale.
Având în vedere faptul cǎ Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii are, conform dispozițiilor legale, un drept de regres împotriva inculpatului, instanța a hotǎrât ca acesta din urmǎ sǎ rǎspundǎ în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii în ceea ce privește despǎgubirile civile și cheltuielile judiciare, cu excepția cheltuielilor de spitalizare și de transport cu ambulanța.
Cât privește acțiunea civilă formulată de către partea civilǎ S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași, instanța reține faptul că aceasta și-a dovedit pretențiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile rǎspunderii civile delictuale, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998 și 999 C.civ. cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași și va obliga pe inculpat sǎ plǎteascǎ acesteia suma de 3342,30 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordatǎ pǎrții vǎtǎmate în perioada spitalizǎrii, la care se adaugǎ taxa oficialǎ de scont practicatǎ de B.N.R. pânǎ la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de către partea civilǎ S. Județean de Ambulanțǎ Iași, instanța reține, de asemenea, că aceasta și-a dovedit pretențiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, în baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998-999 C.civ. cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. Județean de Ambulanțǎ Iași și va obliga pe inculpat sǎ plǎteascǎ acesteia suma de 1570 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transporturile cu ambulanța ale părții vătămate și inculpatului, la care se adaugǎ taxa oficialǎ de scont practicatǎ de B.N.R. pânǎ la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.
Cât privește acțiunea civilă formulată de către partea civilǎ P. M., instanța reține în fapt și în drept urmǎtoarele:
În drept, instanța reține cǎ rǎspunderea civilǎ delictualǎ, ca o sancțiune specificǎ dreptului civil aplicabilǎ pentru sǎvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, este angajatǎ numai prin întrunirea cumulativǎ a patru condiții deduse din interpretarea art. 998 și 999 C.civ. Potrivit art. 998 C.civ., orice faptǎ a omului care cauzeazǎ altuia un prejudiciu obligǎ pe acela din a cǎrui greșealǎ s-a ocazionat a-l repara. Așadar, exigențele legale cer dovedirea unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicitǎ și acest prejudiciu, precum și existența vinovǎției celui care a cauzat prejudiciul, vinovǎție care existǎ atât sub forma intenției, cât și a culpei, neglijenței sau a imprudenței.
Instanța reține că, având în vedere că, în cauză, dovada existenței unei fapte ilicite și a vinovăției inculpatului a fost făcută, urmează să se stabilească în ce măsură s-a probat existența și întinderea prejudiciului cauzat părții civile P. M., în lipsa acestuia neputându-se angaja răspunderea civilă delictuală.
Cu alte cuvinte, existența unui prejudiciu este condiția sine qua non a rǎspunderii civile delictuale, în lipsa acestuia neputându-se angaja o asemenea rǎspundere civilǎ.
Existența faptei ilicite presupune în aceastǎ materie o referire atât la încǎlcarea legii cât și la prejudicierea titularului unui drept subiectiv, lezat prin încǎlcarea legii.
Cu privire la daunele materiale, instanța reține că sumele solicitate cu acest titlu, reprezentând cheltuieli efectiv efectuate, au fost dovedite doar parțial prin probele administrate în cauză. Astfel, sumele cheltuite de partea civilǎ P. M. și dovedite efectiv cu chitanțele depuse și cu martorii audiați pe laturǎ civilǎ sub acest aspect sunt în cuantum total de 2293,26 lei, respectiv suma de 1200 lei reprezintǎ suma împrumutatǎ de aceasta de la martorii G. I. (600 lei) și Mǎcǎrel M. (600 lei), la care se adaugǎ suma de 1093,26 lei însumând totalitatea sumei de bani efectiv cheltuite și dovedite prin chitanțele atașate la dosarul de urmǎrire penalǎ și judecatǎ (13 lei + 15,43 lei + 17,20 lei + 6,50 lei + 12 lei + 4,86 lei + 0,80 lei + 9,29 lei + 2,50 lei + 34 lei + 34,70 lei + 2,40 lei + 32,34 lei + 25,03 lei + 44,38 lei + 19,30 lei + 43,50 lei + 96,90 lei + 29,41 lei + 8 lei + 26 lei + 15,43 lei + 22,72 lei + 203,39 lei + 8,86 lei + 25,42 lei + 12,24 lei + 34,92 lei + 8 lei + 9,14 lei + 26 lei + 7,45 lei + 16,60 lei + 1,73 lei + 18,52 lei + 36,36 lei + 7 lei + 21,86 lei + 23,14 lei + 96,90 lei + 20,04 lei = 1093,26 lei total).
Astfel, instanța reține cǎ rezultǎ un total al daunelor materiale dovedite de aceastǎ parte civilǎ de 2293,26 lei.
Astfel, instanța reține cǎ restul sumei de bani solicitatǎ cu titlu de daune materiale de cǎtre partea civilǎ P. M. nu a putut fi doveditǎ cu probele administrate nici sub aspectul certitudinii creanței și nici sub aspectul cuantumului solicitat.
Așadar, privitor la restul sumei, susținerile pǎrții civile P. M. în sensul arǎtat nu sunt confirmate sub aspect probatoriu de nicio probǎ certǎ în acest sens.
Instanța reține cǎ partea civilǎ P. M. nu a atașat la dosarul de urmǎrire penalǎ sau la prezentul dosar de judecatǎ niciun alt înscris care sǎ facǎ dovada în plus a certitudinii cuantumului în privința altor cheltuieli solicitate sau niciun început de dovadǎ scrisǎ cǎ s-ar fi fǎcut diverse cheltuieli ocazionate de limitarea efectelor faptei inculpatului, care sǎ fie completat cu depozițiile unor martori audiați pe laturǎ civilǎ sub acest aspect.
În ceea ce privește daunele morale, instanța apreciazǎ cǎ acestea reprezintǎ satisfacții echitabile destinate a compensa pecuniar suferințele fizice sau psihice urmare a sǎvârșirii unei faptei prejudiciabile de către o persoanǎ. Pentru a putea fi acordat trebuie ca prejudiciul moral sǎ fie dovedit sub aspectul existenței sale certe, doar întinderea acestuia fiind lǎsatǎ la aprecierea instanței de judecatǎ.
Cât privește prejudiciul moral suferit de aceastǎ parte civilǎ în prezenta cauzǎ, instanța apreciazǎ cǎ acesta reprezintǎ rezultatul dǎunǎtor direct de naturǎ nepatrimonialǎ al faptei ilicite și conduitei culpabile a inculpatului, prin care se aduce o vǎtǎmare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umanǎ.
Sub acest aspect, instanța apreciazǎ cǎ acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizatǎ în sfera relațiilor sociale, a provocat în concret pǎrții civile P. M. un prejudiciu cauzat personalitǎții fizice a acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferințelor fizice și psihice, efect al leziunilor sau vǎtǎmǎrilor fizice suferite de aceasta.
Orice suferințǎ fizicǎ presupune și o suferințǎ psihicǎ ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial în persoana pǎrții civile, pretinzând reparație corespunzǎtoare de cǎtre inculpat.
Analizând condițiile răspunderii civile delictuale, prevǎzute de art. 998 și 999 C.civ., respectiv fapta ilicită, constând într-o încălcare a normelor dreptului obiectiv prin care se aduce atingere unor drepturi subiective, prejudiciul, care trebuie să fie cert și nereparat, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției făptuitorului, instanța constată că sunt îndeplinite cumulativ cerințele arătate mai sus, urmând, deci, a admite cererea părții civile P. M. privind plata de către inculpat a daunelor morale.
Astfel, urmare a acțiunii de vǎtǎmare din culpǎ a inculpatului, partea civilă P. M. a suferit un prejudiciu moral, constând în consecințele negative ale faptei inculpatului, precum și implicațiile acestei fapte pe toate planurile vieții acesteia, respectiv pe plan fizic, psihic, moral, social, profesional și familial, partea civilă fiind în imposibilitatea de a-și desfășura în mod normal activitatea.
În concret, instanța, constatând îndeplinite condițiile rǎspunderii civile delictuale, dupǎ cum s-a dezvoltat și descris mai sus, va aprecia suma de_ lei, sumǎ care urmeazǎ a fi plǎtitǎ de cǎtre inculpat în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, ca fiind o reparație adecvatǎ a prejudiciului de ordin moral suferit de partea civilǎ P. M. urmare a faptei inculpatului.
În aprecierea acestui cuantum, instanța a avut în vedere, pe de o parte, împrejurarea cǎ prin acordarea daunelor morale se urmǎrește a se da și pǎrții civile, ca persoanǎ prejudiciatǎ, o satisfacție echitabilǎ iar, pe de altǎ parte, cǎ acestea constituie și o sancțiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientǎ a unor fapte similare în viitor.
Instanța apreciazǎ cǎ despǎgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate sǎ repunǎ partea civilǎ în situația anterioarǎ sǎvârșirii infracțiunii, ci reprezintǎ o compensare patrimonialǎ adecvatǎ a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urmǎ, și nefiind vorba nici de o reparare integralǎ, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar.
Recunoașterea în patrimoniul pǎrții vǎtǎmate, constituitǎ parte civilǎ în procesul penal, a unui drept de despǎgubire se justificǎ prin aceea cǎ instanța a dorit sǎ ofere acesteia o satisfacție care sǎ compenseze efectul vǎtǎmǎrii suferite, fǎrǎ a-l face însǎ sǎ disparǎ.
Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, având în vedere împrejurarea cǎ aceste sume nu trebuie sǎ constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, observând și principiul potrivit cǎruia stabilirea indemnizației destinate reparǎrii prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echitǎții, instanța apreciazǎ suma acordatǎ cu titlu de daune morale ca fiind o satisfacție echitabilǎ a prejudiciului moral suferit de partea civilǎ P. M..
Pentru aceste considerente, în baza art. 14 și 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998-999 C.civ., instanța va admite în parte acțiunea civilǎ a părții civile P. M. și va obliga pe inculpat, în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, la plata cǎtre aceasta a sumei de_,26 lei, reprezentând daune materiale de 2293,26 lei și daune morale de_ lei, sumă considerată de către instanță suficientă pentru a repara dauna materialǎ și morală cauzată de către inculpat pǎrții civile P. M. în prezenta spețǎ.
În ceea ce privește solicitarea pǎrții civile P. M. de actualizare a sumei de bani la dobânda de referințǎ BNR de la data producerii accidentului și pânǎ la data plǎții integrale și efective, instanța, având în vedere dispozițiile legale, urmeazǎ sǎ respingǎ acest capǎt de cerere, ca neîntemeiat.
În considerarea acestei soluții, instanța a avut în vedere faptul cǎ prejudiciul suferit de aceastǎ parte civilǎ a devenit cert și cuantificabil în bani în baza prezentei sentințe penale, deci de la data rǎmânerii definitive a acesteia, iar nu de la data producerii accidentului, dupǎ cum a susținut partea vǎtǎmatǎ constituitǎ parte civilǎ P. M..
Prin urmare, având în vedere aceastǎ motivare, instanța va respinge capǎtul de cerere referitor la solicitarea pǎrții civile P. M. de actualizare a sumei de bani la dobânda de referințǎ BNR de la data producerii accidentului și pânǎ la data plǎții integrale și efective, ca neîntemeiat.
Totodatǎ, în baza art. 349 C.proc.pen. și art. 193 alin. 1, 2 și 4 C.proc.pen. cu referire la art. 191 alin. 3 C.proc.pen., având în vedere chitanța doveditoare aflatǎ la dosarul cauzei, instanța va obliga pe inculpat, în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, la plata cǎtre partea vǎtǎmatǎ, constituitǎ parte civilǎ P. M., a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare fǎcute de pǎrți, reprezentând onorariul apǎrǎtorului sǎu ales.
Totodatǎ, în baza art. 349 C.proc.pen. și art. 193 alin. 1 C.proc.pen., instanța va lua act de faptul cǎ pǎrțile civile S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași și S. Județean de Ambulanțǎ Iași nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.
Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, în baza art. 349 și art. 191 alin. 1 și 3 C.proc.pen. raportat la art. 189 C.proc.pen., instanța va obliga pe inculpat, în solidar cu Asociația F. de Protecție a V. Strǎzii, să plătească statului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 150 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale iar suma de 100 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎții.
În termenul prevăzut de art. 3853 al. 1 Cod procedură penală hotărârea instanței de fond a fost recurată de partea civilă P. M. și de partea responsabilă civilmente F. de Protecție a V. S..
Partea civilă P. M. critică sentința instanței de fond sub aspectul neacordării în totalitate a daunelor materiale și morale solicitate și a neactualizării sumelor la dobânda BNR de la data producerii accidentului până la plata plății integrale și efective a despăgubirilor.
Partea responsabilă civilmente este nemulțumită de faptul că instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare și a onorariului de avocat ales de partea civilă solicitând totodată și menținerea daunelor acordate acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în limitele procedurale, Curtea constată că recursul părții civile P. M. este fondat iar cel al părții responsabile civilmente este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 998 cod civil ”orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”.
Așadar prima condiție care trebuie îndeplinită este dovedirea existenței unui prejudiciu pentru ca persoana păgubită să poată fi despăgubită.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că partea civilă în urma accidentului produs a suferit leziuni ce au necesitat 70 – 75 zile îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico legală nr. 1828/2.11.2011 emis de I.M.L. Iași.
În aceste condiții nu poate fi pus la îndoială faptul că părții civile i s-a cauzat atât un prejudiciu moral determinat de suferințele fizice și psihice generate de leziunile suferite cât și un prejudiciu material determinat de cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale și faptul că nu s-a mai putut deplasa singură.
Partea civilă a solicitat daune materiale într-un anumit cuantum.
Pentru ca aceste cheltuieli să poată fi acordate de instanță trebuiau să fie dovedite.
Analizând probele administrate în cauză (declarațiile martorilor G. I. și M. M. precum și chitanțele atașate), Curtea consideră că instanța de fond corect a stabilit că au fost dovedite doar parțial sumele solicitate, respectiv 2293,26 lei.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, având în vedere leziunile suferite, numărul mare de zile îngrijiri medicale, probele administrate, respectiv declarațiile de martor și actele depuse, Curtea apreciază că se impune majorarea cuantumului acestora, suma de 10.000 lei, fiind insuficientă pentru a realiza o reparație echitabilă.
Întemeiată este și critica părții civile P. M. referitoare la neacordarea dobânzii de referință BNR, dar numai de la data pronunțării hotărârii deoarece din momentul respectiv suma acordată a devenit certă.
Nefondat este recursul părții responsabile civilmente care vizează greșita obligare a sa la cheltuielile de judecată și onorariu avocat angajat de partea civilă.
Potrivit prevederilor legale în vigoare în lipsa încheierii asigurării de răspundere civilă auto obligatorie de către inculpat calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză o are Asociația Fondului de Protecție a V. S. care are aceleași obligații ca și asiguratorul de răspundere civilă.
Prin urmare, Asociați Fondului de Protecție a Victimilor S. trebuie să plătească despăgubiri față de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de persoanele care erau obligate să fie asigurate în procesul civil, în limitile stabilite prin Ordin.
Având în vedere aceste aspecte Curtea apreciază că instanța de fond corect a obligat Asociația Fondului de Protecție a V. S. la cheltuielile de judecată.
Nu poate fi primită apărarea părții responsabile civilmente care se referă la situația că persoana păgubită nu le-a avizat dauna în prealabil deoarece conform prevederilor legale Asociația Fondului de Protecție a V. S. va plăti despăgubiri numai în baza unei hotărâri judecătorești neputându-se evita desfășurarea unui proces.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea, va admite recursul părții civile P. M. pentru care se va majora cuantumul daunelor morale acordate urmând ca Asociația Fondului de Protecție a V. să achite și dobânda de referință B.N.R. la suma totală stabilită, calculată de la data pronunțării sentinței recurate și până la achitarea integrală și va respinge ca nefondat recursul declarat de partea responsabilă civilmente Asociația Fondului de Protecție a V. S., împotriva aceleiași sentințe penale.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2, 3 și 193 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă P. M. împotriva sentinței penale nr. 136/7 iunie 2012 a Judecătoriei H. pe care o casează în parte în latură civilă.
Rejudecând cauza:
Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile P. M. la_ lei și obligă Asociația Fondului de Protecție a V. S. să achite acesteia și dobânda de referință B.N.R. la suma totală stabilită, calculată de la data pronunțării sentinței recurate și până la achitarea integrală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea responsabilă civilmente Asociația Fondului de Protecție a V. S. împotriva aceleiași sentințe penale.
Obligă Asociația Fondului de Protecție a V. S. să achite părții civile P. M. suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de parte.
Cheltuielile judiciare din recursul părții civile rămân în sarcina statului.
Obligă partea responsabilă civilmente să achite suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.X.2012.
Președinte,Judecător,Judecător,
G. SanduAurel DubleaGabriela S.
Grefier,
E. A.
Red. G.S.
Tehnored. A.E.
2 ex./2.11.2012
Judecătoria H.
Jud. P. C. M.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 912/2015.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1099/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
