Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 912/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 912/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-12-2015 în dosarul nr. 912/2015

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2015:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

Ședința publică de la 29 decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte E. S.

Judecător A. C.

Grefier C. A.

Decizia penală nr. 912/2015

Pe rol se află pronunțarea asupra contestația în anulare formulată de condamnatul R. P. D. împotriva deciziei penale nr. 582/08.07.2015 pronunțată de C. de A. Iași, în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, la ședința de judecată participând procuror I. C. din cadrul parchetului de pe lângă C. de A. Iași, când potrivit dispozițiilor art. 391 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală, C. a stabilit pronunțarea pentru astăzi, 29.12.2015.

După deliberare,

C. DE A.,

Asupra contestației în anulare de față:

Prin decizia penală nr. 582/08.07.2015 pronunțată de C. de A. Iași, în dosarul penal nr._, s-a decis:

„Admite apelul declarat de inculpatul Râșcanu P. D., fiul lui M. și M., născut la data de 11.08.1986 în mun. Huși, jud. V., cu domiciliul în mun. Huși, .. 9, ., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 40 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, sentință pe care o desființează, în parte, în latura penală și în latura civilă.

Rejudecând cauza:

Reduce durata pentru care, prin sentința penală apelată, i-a fost aplicata inculpatului Râșcanu P. D. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, de la 5 (cinci) ani la 1 (un) an.

Înlătura din sentința penală apelată dispoziția referitoare la admiterea acțiunii civile formulată de partea civilă A. P. și obligarea inculpatului Râșcanu P. D. la plata către partea civilă a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

Ia act de renunțarea părții civile A. P. la acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel, rămân în sarcina statului.”

Pentru a se pronunța astfel, C. a reținut următoarele:

„Prin sentința penală nr. 40 din 24.02.2015 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Huși, în baza art. 396 alin. 1 și 2 C. pr. penală, s-a dispus condamnarea pe inculpatului Râșcanu P. D., fiul lui M. și M., născut la data de 11.08.1986 în mun. Huși, jud. V., cu domiciliul în mun. Huși, .. 9, ., CNP_, recidivist, pentru comiterea infracțiunilor de:

- lovire sau alte violențe, prev. ped. art. 193 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art.41 alin.1 C. penal și art. 5 C. penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- violare de domiciliu, prev. ped. art. 224 alin. 2 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. penal și art. 5 C. penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. 2 C. penal, a fost revocată liberarea condiționată dispusă la data de 09.04.2013, în legătură cu pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a și b din VCP, aplicată prin sentința penală nr. 644/25.05.2012 a Judecătoriei V..

În baza disp. art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b C.penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 luni – 1 lună), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni închisoare, pe care o va cumula cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 422 zile închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 7 luni și 422 zile închisoare, în regim de detenție.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, după executarea pedepsei principale, pe o durată de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, după executarea pedepsei.

S-a aplicat inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

În baza art.19 și 25 C.P.P. rap. la art. 397 C.P.P. cu aplic. art. 1357, 1381 și urm. C.civ., a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă A. P., cu domiciliul în mun. Huși, ..15, jud. V. și, în consecință inculpatul a fost obligat să achite părții civile suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, sens în care inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cu acest titlu.

Pentru a hotărî în sensul celor de mai sus, în considerentele sentinței penale menționare, Judecătoria Huși a reținut următoarele:

”Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Huși la data de 11.11.2014, în dosarul nr.2528/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului RÂȘCANU P. D., cu datele personale arătate în dispozitivul sentinței, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și violare de domiciliu, fapte prev. de art.193 alin.l și art.224 alin.2 C.penal, cu aplic. art.38 alin.l C.penal și art.41 alin.l C.penal, art. 5 C. penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că, în noaptea de 21/22.11.2013, inculpatul a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate A. P. și A. N. și i-a aplicat mai multe lovituri acesteia din urmă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare și declarațiile persoanelor vătămate, Proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procese verbale de prezentare spre recunoaștere și planșa foto, proces verbal de examinare corporală, adrese de verificare.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 30.12.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Inculpatul deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță și nu a formulat apărări scrise.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În noaptea de 21/22.11.2013, în jurul orelor 0.30, persoana vătămată împreună cu soția sa A. P. și nepoții lor A. D. M. și V. DARIUS A., dormeau în imobilul situat pe ..15. La un moment dat, la ușa de acces în casă au venit inculpatul și suspectul, care au început să facă gălăgie. Ca urmare a acestui fapt, cei din interior s-au trezit, iar persoana vătămată A. P., a mers la ușă pentru a vedea cine era. Cei doi au spus că sunt M. și Jakson și că-l caută pe „Cici". Persoana vătămată A. P., le-a solicitat să plece, întrucât persoana căutată nu locuiește în acel imobil. Auzind acestea, au devenit violenți, au tras de ușă și întrucât persoana vătămată, femeie și în vârstă, nu a putut să le opună rezistență, au reușit să intre în interior. Persoana vătămată A. N., reușise să sesizeze telefonic organele de poliție. După ce au intrat în casă, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate A. N., cu pumnii și picioarele. La intervenția celor doi nepoți și a soției persoanei vătămate, care au strigat după ajutor, agresorii au fugit.

In timpul acestui incident a fost distrusă o măsuță, însă persoana vătămată

A. N. a menționat că nu formulează plângere. Persoana vătămată A. P. a declarat inițial că dorește să se efectueze cercetări și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, însă ulterior a precizat că-și retrage plângerea în ceea ce privește această infracțiune.

După ce a ieșit din casă, inculpatul a luat un scaun, pe care apoi 1-a aruncat în geam, fără a-1 distruge.

La data de 22.11.2013, persoana vătămată A. N. a fost examinată corporal, ocazie cu care s-a constatat că prezenta echimoze la nivelul abdomenului, în timpul cercetărilor persoana vătămată nu a fost examinată medico-legal.

Ca urmare a strigătelor de ajutor și a gălăgiei produse, martorii care locuiesc în acele imobile sociale, de pe . ieșit afară. Astfel, martorii A. F. și N. I., copii persoanei vătămate, i-au văzut pe inculpat și suspect când părăseau în fugă locuința părintească. Martorii N. M. și A. A. I., au văzut când inculpatul a aruncat scaunul în geamul locuinței persoanelor vătămate, după care a fugit. Martorii A. D. M. și V. DARIUS A., care se aflau în casa persoanelor vătămate, au confirmat că inculpatul și suspectul au pătruns în locuință, iar primul a agresat-o pe persoana vătămată A. N..

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că, într-adevăr în locuința persoanelor vătămate a avut un incident și că au fost distruse bunuri.

In timpul cercetărilor persoana vătămată A. N., a precizat că cel care l-a lovit a fost doar inculpatul, aspect confirmat și de martorii prezenți. Cu ocazia prezentării unei planșe foto, conținând fotografiile inculpatului și suspectului, persoana vătămată a indicat, iară nici un dubiu, că cei doi au pătruns în locuința sa.

La data de 13.02.2014, persoana vătămată A. N. a declarat că s-a împăcat cu suspectul M. R., motiv pentru care și-a retras plângerea formulată împotriva acestuia.

Fiind audiat în calitate de suspect, inculpatul a negat că ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate și că ar fi lovit-o pe aceasta. Într-adevăr în noaptea respectivă a mers împreună cu suspectul în zona locuințelor sociale de pe . a căuta o persoană și că la un moment dat, M. R. a fost lovit de 6-7 persoane, motiv pentru care a intervenit pentru a-i desparte. După ce acele persoane au fugit, au plecat și ei, fară a merge la locuința persoanei vătămate. Ulterior, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul nu a mai putut fi audiat de către organele de poliție, deoarece a plecat în Anglia.

La data de 23.10.2014, inculpatul a fost audiat de către procuror, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință această calitate și i-a fost înmânată o copie de pe procesul verbal prin care i s-au adus la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le are. Cu această ocazie, inculpatul a negat acuzațiile persoanelor vătămate, declarând că nu a pătruns în locuința acestora și nu a agresat-o pe persoana vătămată A. N..

In susținerea celor declarate a solicitat audierea a trei martori, ale căror nume nu le cunoaște, însă știe că sunt nepoții lui LILA A.. Inculpatul a precizat că în ziua de 27.10.2014 se va prezenta la P. de pe lângă Judecătoria Huși, însoțit de cei trei martori, pentru a fi audiați.

În ziua de 28.10.2014, inculpatul s-a prezentat însoțit doar de martorul LILA R. V., care fiind audiat, a declarat că nu a fost prezent în momentul în care a avut loc conflictul, însă fiind în zonă și auzind zgomotul produs de sirena mașinii de poliție, a mers să vadă ce s-a întâmplat. Atunci a aflat de la cei prezenți că inculpatul și suspectul ar fi intrat în locuința persoanelor vătămate și ar fi agresat-o pe persoana vătămată A. N.. In legătură cu ceilalți doi nepoți ai unchiului său LILA A., martorul a declarat că, unul este fratele lui, în vârstă de 12 ani și celălalt este vărul lui, în vârstă de 10 ani. Pe acesta din urmă nu 1-a văzut la fața locului, iar fratele lui, se afla în zonă, se juca cu alți copii. Având în vedere ora la care a avut loc incidentul, 00,50, este greu de crezut că se jucau copii, mai ales că din declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor, rezultă că locatarii din zonă erau în casele lor.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: proces verbal de sesizare și declarațiile persoanelor vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procese verbale de prezentare spre recunoaștere și planșa foto, proces verbal de examinare corporală, adrese de verificare.

În drept, faptele inculpatului RÂȘCANU P. D., care în noaptea de 21/22.11.2013, a pătruns fară drept în locuința persoanelor vătămate A. P. și A. N. și i-a aplicat mai multe lovituri acesteia din urmă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de lovire și violare de domiciliu, fapte prevăzute și pedepsite de art. 193 alin.l și art.224 alin.2 C.p., aflate în concurs real, deci cu aplic, art.38 alin.l C.p.

Instanța constată că încadrarea juridica a faptelor pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, s-a efectuat potrivit Noului Cod Penal intrat in vigoare la data de 01.02.2014.

Conform art.5 C. pen.: „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Față de cele arătate în cele ce preced, instanța identifică ca fiind mai favorabilă legea penală nouă, din perspectiva celor patru criterii: condițiile de incriminare; cerințele privind tragerea la răspundere penală; condițiile de sancționare; consecințele condamnării.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul RAȘCANU P. D., este recidivist, necăsătorit și fără ocupație.

Din fișa de cazier rezultă că, în anii 2010 și 2011 a fost condamnat de către Judecătoria Huși pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cele de înșelăciune și contrabandă. Prin sentința penală nr.644/25.05.2012 a Judecătoriei V., au fost contopite pedepsele aplicate anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și patru luni închisoare. A fost arestat la data de 02.02.2012 și liberat la data de 09.04.2013, cu un rest de 422 zile. Ca urmare, în sarcina inculpatului va fi reținută starea de recidivă, prev. de art.41 alin.l, cu ref. la art.43 alin.l C.p., cât și regimul sancționator prev. de art. 43 al.5 CP (în raport cu condamnările anterioare).

Instanța apreciază că scopul de prevenire si reeducare poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de o durata proporțională cu gravitatea faptei, doar prin aplicarea pedepsei închisorii. Executarea pedepsei in regim de detenție este singura in măsură sa realizeze scopul educativ si de exemplaritate al acesteia, precum si îndreptarea atitudinii inculpatului fata de comiterea de infracțiuni, dar si o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 1 și 2 C.P.P., instanța va dispune condamnarea inculpatului RÂȘCANU P. D.:

- pentru comiterea infracțiunii de lovire, prev. ped. art. 193 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 C. penal și art.5 C. penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. ped. art.224 alin. 2 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. penal și art. 5 C. penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art.104 alin. 2 C. penal, instanța va revoca liberarea condiționată dispusă la data de 09.04.2013, în legătură cu pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a și b din VCP, aplicată prin sentința penală nr. 644/25.05.2012 a Judecătoriei V..

În baza disp. art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b C.penal, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 luni – 1 lună), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni închisoare, pe care o va cumula cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 422 zile închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 7 luni și 422 zile închisoare, în regim de detenție.

Instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, după executarea pedepsei principale, pe o durată de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, după executarea pedepsei.

Aplică inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.65 raportat la art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța constată că, în declarațiile date, persoana vătămată A. N., a menționat că dorește să se judece cu inculpatul pentru faptele comise. La data de 03.05.2014 persoana vătămată a decedat.

Partea vătămată A. P. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă, față de inculpat, cu suma de 5.000 lei, reprezentând daune morale.

Având în vedere dispozițiile art.397 Cod procedură penală, instanța, în caz de condamnare se va pronunța și asupra acțiunii civile, repararea pagubei urmând a se realiza potrivit dispozițiilor legii civile în conformitate cu prevederile art.19 Cod procedură penală.

Instanța constată că din probele administrate în cauză a rezultat întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului și că, în baza art. 19 alin.5 Cod procedură penală, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor materiale și morale, potrivit legii civile.

Astfel, potrivit art.1357 alin.1 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, condițiile existenței răspunderii civile delictuale fiind: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, existența unei fapte ilicite care în cazul de față este reprezentată de săvârșirea de către inculpat a infracțiunii individualizate mai sus, fiind dovedită vinovăția acestuia și de asemenea legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptele ilicite săvârșite.

Prejudiciul nepatrimonial constituie un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, de culpa autorului și de raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În raport de toate aceste considerente, instanța constată că suma de 5000 lei pentru acoperirea daunelor morale nu realizează o îmbogățire nejustificată a părții civile ci o reparare proporțională a suferințelor acesteia, a traumei încercate ca urmare a infracțiunii săvârșite de inculpat.

Pentru cele ce preced, în baza art.19 și 25 C.P.P. rap. la art.397 C.P.P. cu aplic. art.1357, 1381 și urm. C.civ., instanța va admite acțiunea civilă promovată de partea civilă A. P. și, în consecință va obliga inculpatul să achite părții civile suma de 5000 lei, daune morale.

În baza art. 274 alin. 1 C.P.P., instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului sentinței.”

În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, inculpatul Râșcanu P. D. a exercitat calea ordinara de atac a apelului.

În motivarea apelului declarat inculpatul a criticat hotărârea atacata sub aspectul temeiniciei, susținând că în raport de modul în care s-au petrecut evenimentele faptice și de urmarea produsă, aplicarea pedepsei amenzii ar fi fost îndestulătoare în cazul fiecăreia dintre cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea. În condițiile în care atât în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe cât și a infracțiunii de violare de domiciliu, legea prevede alternativ pedeapsa amenzii și pedeapsa închisorii, a solicitat inculpatul ca instanța de control judiciar sa reaprecieze împrejurările concrete în care au fost comise faptele și să aleagă pedeapsa amenzii, susținând că aceasta ar fi îndestulătoare pentru a asigura atingerea scopului prevăzut de lege.

O a doua critică a inculpatului apelant a vizat modul în care instanța de fond a rezolvat antecedența penală a inculpatului, în esență, susținându-se că referitor la oportunitatea revocării liberării condiționate acordate anterior, ar fi aplicabile dispozițiile Codul penal din 1969, ca lege mai favorabilă, act care prevedea caracterul facultativ al revocării liberării condiționate. Se arata ca actualul Cod penal prevede obligativitatea revocării liberării condiționate și executarea restului de pedeapsa, dispoziție care este nefavorabilă comparativ cu norma înscrisa la art. 61 alin. (1) din Codul penal anterior.

În latura civilă a cauzei, apelantul critica soluția de admitere a acțiunii civile formulata în procesul penal de partea civilă A. P., susținând că la dosar nu există probe care să justifice acordarea daunelor morale, nefiind făcuta dovada existenței unui prejudiciu moral.

A solicitat inculpatul apelant admiterea apelului declarat, desființarea integrală a hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei noi soluții de condamnare a sa la pedeapsa amenzii, contopirea pedepselor aplicate, iar în latura civilă respingerea acțiunii civile a părții civile A. P..

După ce părțile au pus concluzii asupra apelului de față, în termenul stabilit pentru pronunțare, inculpatul apelant a depus la dosarul cauzei declarația autentificata sub nr. 388/11.06.2015 la Societatea Profesională Notarială A. și G. prin acre persoana vătămată A. P. arăta că în nume personal și ca moștenitor legal al defunctului A. N. își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului Râșnanu P.-D. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 224 alin. 2 și art. 193 alin. 1 Cod penal, comise la data de 22.11.2013, arătând, totodată, că nu mai are nici un fel de pretenții de la inculpat.

Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, C. constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 11.11.2014 dat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși în dosarul de urmărire penală numărul 2525/P/2013, Judecătoria Huși a fost investită cu judecarea în primă instanța a inculpatului Râșcanu P. D. pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 224 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.l Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 21/22.11.2013, în jurul orei 00,50, inculpatul împreună cu făptuitorul M. R. a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate A. P. și A. N. unde Râșcanu P. D. a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate A. N., cauzându-i astfel suferințe fizice.

Prin același rechizitoriu, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul M. R. sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu, prev. și ped. de art.224 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.l Cod penal, motivat de faptul că în cursul urmăririi penale persoanele vătămate A. P. și A. N. și-au retras plângerea prealabilă formulata împotriva suspectului M. R..

Se impune a arătă că procesul penal a debutat ca urmarea plângerilor prealabile pe care fiecare dintre persoanele vătămate A. P. și A. N. le-au formulat și adresat organelor judiciare; persoana vătămata A. P. a formulat plângere sub aspectul comiterii împotriva sa a infracțiunii de violare de domiciliu, iar persoana vătămată A. N. sub aspectul comiterii atât a infracțiunii de violare de domiciliu cât și a infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond a parcurs inițial procedura de camera preliminara la finele căreia, prin încheierea judecătorului de camera preliminară din 30.12.2014, s-a dispus începerea judecății. Procedura jurisdicțională a continuat cu judecata în primă instanță care s-a desfășurat potrivit procedurii de drept comun, astfel că instanța fondului a administrat nemijlocit parte din probatoriul existent la dosar.

În etapa deliberării, judecătorul fondului a examinat toate mijloacele de proba existente la dosar, făcând o analiză și evaluare judicioasă și coroborată a întregului material probator strâns la dosar, pe baza căruia a reținut o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectivă dovedit petrecută în noaptea de 22/23.11.2013 și în care a fost implicat inculpatul Râșcanu P. D..

Astfel, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauza, respectiv proces-verbal de sesizare din 22.11.2013, plângerile prealabile și declarațiile persoanelor vătămate A. P. și A. N., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmită cu aceeași ocazie, declarațiile martorilor V. Darius-A., A. D.-M., A. F., A. A. A., N. I., N. M., Lila R. V., procesele-verbale de prezentare spre recunoaștere de fotografii judiciare și planșa foto efectuata cu aceeași ocazie, procesul-verbal de examinare corporală a victimei A. N. și planșa foto ce conține imagini surprinse la examinarea corporală a victimei, declarația suspectului M. R. și declarația inculpatului, rezultă fără putință de tăgada că, în noaptea 21/22.11.2013, în jurul orei 00,50, inculpatul Râșcanu P. D. împreună cu făptuitorul M. R. a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate A. P. și A. N. unde inculpatul a aplicat, cu pumnii și picioarele, mai multe lovituri persoanei vătămate A. N. care a fost transportata la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În considerentele sentinței penale supusa prezentei analize, sunt prezentate, într-o manieră dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare dispusa, fiind explicitată vinovăția, sub forma intenției, reținută în sarcina inculpatului Râșcanu P. D. în comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Pe baza situației de fapt dovedită în mod cert de probele administrate în cauză, prima instanță a procedat la o corecta încadrare în drept a faptelor dovedit comise de către inculpatului Râșcanu P. D., stabilind că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ”violare de domiciliu”, în varianta agravată prevăzută de art. 224 alin. (2) Cod penal și ”lovire sau alte violențe”, în varianta normativă prevăzută de art. 193 alin. (1) Cod penal.

Legat de încadrarea în drept a faptelor ce formează obiectul judecății de față, în contextul intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a unui nou Cod penal, C. ține să arate că infracțiunile de ”violare de domiciliu”, în varianta normativă prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal din 1969 și ”lovire sau alte violențe”, în varianta normativă prevăzută de art. 180 alin. (1) din Codul penal din 1969, au continuitate de incriminare, având corespondent în Codul penal actual, în textele de incriminare prevăzute la art. 224 alin. (2) și respectiv 193 alin. (1) care au preluat condițiile de incriminare din legea veche, iar în privința regimului sancționator, în cazul infracțiunii de violare de domiciliu, noua lege a adus o atenuare semnificativă a limitelor de pedeapsa cu închisoarea prevăzând alternativ și pedeapsa amenzii, în timp ce în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, se remarca o agravare, noile limite speciale fiind de la 3 luni la 2 ani închisoare față de o lună la 3 luni, cât prevedea Codul penal anterior.

Față de aceasta împrejurare, instanța de fond a efectuat o analiza comparativa și globala a celor doua legi penale generale (Codul penal din 1969 și Codul penal actual), în deplin acord cu cele statuate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, și cu luarea în examinare a tuturor instituțiilor de drept penal incidente în speță (stare de recidivă, concursul de infracțiuni, pedepsele complementara și accesorie, modalități de executare a pedepsei) analiza la finele căreia, în mod corect, a identificat ca fiind mai favorabila pentru inculpatul Râșcanu P. D., legea penala nouă.

La stabilirea regimului sancționator, prima instanță a avut în vedere și a dat eficiență criteriilor generale de individualizare judiciara înscrise la art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, natura și gravitatea rezultatului produs, mobilul și scopul urmărit, trecutul infracțional al inculpatului, conduita adoptată după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Rezultă din considerentele sentinței penale analizate că, în operațiunea de individualizare judiciara au fost avute în vedere pe lângă circumstanțele ce caracterizează faptele dovedit comise și elementele referitoare la persoana inculpatului Râșcanu P. D..

Se reține astfel că toate elementele ce privesc infracțiunile deduse judecății invocate de inculpat acesta în motivarea căii de atac de față au fost avute în vedere și ”cântărite” de judecătorul fondului atunci când a ales natura pedepsei ce se impune a fi aplicata și a stabilit cuantumul pedepselor principale.

Pedepsele de 3 (trei) luni închisoare și respectiv 6 (șase) luni închisoare aplicate inculpatului apelant Râșcanu P. Da de către prima instanță, analizate în raport cu gravitatea sporita a fiecăreia dintre infracțiunile comise, cu împrejurările concrete în care acestea au fost comise – pe timp de noapte, prin pătrunderea forțată în locuința în care persoanele vătămate își desfășurau viața privată, prin agresarea fizica a uneia dintre acestea în momentul în care și-a exprimat dezacordul față de conduita inculpatului - cu urmările produse și cu elementele referitoare la trecutul infracțional al inculpatului și la conduita procesuală adoptata de acesta caracterizata prin nesinceritate și necooperare cu organele judiciare, apar ca fiind proporționale cu gravitatea faptelor și cu periculozitatea socială crescută a inculpatului.

În considerarea argumentelor sus redate, C. reține ca pedepsele aplicate inculpatului sunt proporționale cu gravitatea concreta a fiecărei fapte și cu elementele referitoare la persoana inculpatului, iar critica acestuia referitoare la natura pedepsei principale și cuantumul stabilit de instanța de fond apare ca fiind nejustificată, hotărârea examinata fiind legală și temeinică sub acest aspect.

Analizând actele și lucrările dosarul și sub aspectul modului în care a fost rezolvata antecedența penală a inculpatului Râșcanu P. D., instanța de control judiciar constată că prima instanță a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.

Astfel, pe baza înscrierilor din cazierul judiciar al inculpatului, se reține că la data comiterii infracțiunilor ce formează obiectul prezentei judecăți (21/22.11.2013), inculpatul se afla în termenul de definitivare a liberării condiționate acordata la 09.04.2013 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 422 zile închisoare.

În raport cu această împrejurare este evident că inculpatul Râșcanu P. D. cunoscând că se află în perioada de definitivare a liberării condiționate de care beneficiase anterior ar fi trebuit sa adopte o conduita de conformare deplina la normele de drept penal, conduita pe care nu a înțeles sa o aleagă, ci a optat să reintre în câmpul infracțional, asumându-și astfel toate consecințele ce decurg de aici. Starea de recidivă în care se afla inculpatul la momentul comiterii infracțiunilor ce formează obiectul prezentului dosar constituie o cauza generală de agravare a răspunderii penale, consecință pe care Râșcanu P. D. și-a asumat-o și a acceptat-o atunci când a ales să reia conduita infracțională și să comita infracțiunile ce formeaza obiectul dosarului de față.

În condițiile în care în urma analizei comparative și globale/de ansamblu a celor două legi penale generale succesive, analiza care a ținut seama și de starea de recidiva a inculpatului și, implicit, de regimul sancționator al acesteia prevăzut de fiecare dintre cele doua legi penale, noua lege penală a fost identificata ca fiind mai favorabilă, în mod corect, s-a dat eficiență și au fost aplicate dispozițiile Codului penal actual ce reglementează sancționarea stării de recidivă, fiind astfel revocata liberarea condiționata acordata anterior. A proceda în maniera ceruta de apărare, adică în privința stării de recidiva a inculpatului să se facă aplicarea legii penale vechi și să nu se revoce liberarea condiționata, însemnă ca aplicarea legii penale mai favorabile să se facă pe instituții autonome și nu global. Or, mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile a fost tranșat prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, decizie obligatorie pentru instanțele judecătorești.

Față de acestea, C. constată neîntemeiata critica inculpatului apelant referitoare la care anume lege se impune a fi aplicata în ceea ce privește stare de recidiva, motiv pentru care nu o va primi.

Verificând sentința penală supusa prezentului examen și din perspectiva pedepsei complementare aplicată inculpatului, instanța de control judiciar observa ca aceasta pedeapsa a fost aplicata pentru o durata de 5 ani care, potrivit art. 66 alin. (1) Cod penal, reprezintă durata maxima pentru care poate fi aplicata pedeapsa complementara.

Față de aceasta împrejurare, reținând că la fel ca și în cazul pedepsei principale și pedeapsa complementara trebuie sa fie adaptata la fapta concreta și la infractor, astfel încât să răspundă criteriului de proporționalitate, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise, valorile sociale lezate, împrejurările concrete în care s-a derulat activitatea infracțională, urmările produse, antecedența penală a inculpatului și conduita procesuală adoptata de acesta, C. apreciază ca se impune reducerea duratei pentru care, prin sentința penală apelată, i-a fost aplicata inculpatului Râșcanu P. D. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, de la 5 (cinci) ani la 1 (un) an, reținând că perioada de 1 (un) an este suficienta pentru a asigura un just echilibru între sancțiune și conduita ilicita și a contribui la atingerea scopului pedepsei.

Referitor la pedeapsa complementara ca de altfel și la pedeapsa accesorie, C. ține să remarce faptul că prin hotărârea supusa prezentului control a fost aplicata câte o singura astfel de pedeapsa pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispusa condamnarea, maniera ce este nelegală întrucât încalcă dispozițiile art. 45 Cod penal din interpretarea cărora rezultă neechivoc ca pedeapsa complementara și cea accesorie se aplica în raport cu fiecare infracțiune și nu se aplică o singura pedeapsa pentru o pluralitate de infracțiuni.

Însă, în aplicarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, ținând seama că instanța de apel este investită să judece doar apelul inculpatul Râșcanu P. D., deficiența de legalitatea semnalata în hotărârea apelanta nu poate fi corectata în controlul judiciar.

Legat de manifestarea de voință exprimata de persoana vătămata A. P. prin actul autentic ce a fost depus la dosar, în sensul că retrage plângerea prealabilă formulata împotriva inculpatului Râșcanu P. D., C. constată că actul retragerii nu emană de la persoana îndreptățită de lege, situație în nu este aplicabilă cauza de înlăturare a răspunderii penale a retragerii plângerii prealabile.

În privința infracțiunii de lovire sau alte violențe, se reține că numitul A. N., decedat la data de 03.05.2014, este subiectul pasiv al infracțiunii, având astfel calitatea de persoană vătămata și, în aceasta calitate, la data de 22.11.2013, în mod explicit și-a manifestat voința în sensul că dorește tragerea la răspundere penală a autorului faptei (în acest sens, declarația aflata la fila 33, 34, dosar urm. pen.).

Instituția de drept penal a retragerii plângerii prealabile este reglementată în cuprinsul art. 158 Cod penal și consta într-un act de voință unilateral al persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, de a retrage plângerea formulata anterior. Fiind un act de voință unilateral aflat la dispoziția persoanei vătămate prin infracțiune, pentru a opera și a produce efectul de înlăturare a răspunderii penale, este necesar ca actul retragerea plângerii să parvină de la titularul plângerii întrucât acesta este persoana în favoarea căreia legea a recunoscut dreptul de a dispune asupra continuării sau nu a procesului penal.

În cazul de față se constata ca actul retragerii plângerii prealabile formulata de persoana vătămata A. N. nu-i aparține acesteia, ci aparține soției sale, numita A. P.. Or, nici în calitatea de soț și nici în calitatea de moștenitor legal al persoanei vătămate decedate, numita A. P. nu are recunoscut de lege dreptul de a se substitui titularului plângerii prealabile și a retrage plângerea pe care acesta a formulat-o.

Față de cele redate, se reține că actul retragerii plângerii prealabile nu aparține persoanei îndreptățită de lege pentru un astfel de demers, situație în care nu i se poate acorda relevanță juridică.

Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu, se reține că, în calitatea lor de persoane care foloseau imobilul în care a pătruns fara drept inculpatul, soții A. P. și A. N., au calitatea de persoane vătămate prin infracțiunea de violare de domiciliu. Că așa este rezulta și din împrejurarea că la debutul anchetei penale, fiecare dintre cele două persoane - A. P. și A. N. - a formulat plângere prealabilă împotriva autorului faptei sub aspectul comiterii împotriva lor a infracțiunii de violare de domiciliu.

Față de considerentele redate, în cazul infracțiunii de violare de domiciliu, pentru a interveni cauza de înlăturare a răspunderii penale a retragerii plângerii este necesar ca actul retragerii să emane de la fiecare dintre persoanele ce au calitatea de subiecți pasivi ai infracțiunii. Or, și de aceasta data, actul retragerii plângerii prealabile din partea persoanei vătămate A. N., lipsește, situație în care, ținând seama de caracterul unitar al infracțiunii, retragerea realizata doar de una dintre cele doua persoane vătămate nu este suficienta pentru a stinge conflictul de drept penal ivit.

Pentru argumentele redate, C. constată că în cauza nu a intervenit retragerea plângerii prealabile deoarece nu a fost făcuta de persoana îndreptățită de lege la o atare conduită procesuală, situație în care nu este incidenta cauza de înlăturare a răspunderii penale.

Totuși, mențiunea persoanei vătămate A. P. din cuprinsul declarației autentice în sensul că nu mai are nici un fel de pretenție de la inculpat echivalează cu o renunțare la acțiunea civilă formulata în cadrul procesului penal, situație în care se impune a se luat act de acesta manifestare de voință a părții civile.

Pentru toate argumentele ce au fost dezvoltate, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedura penală, urmează să se admită apelul declarat de inculpatul Râșcanu P. D., împotriva sentinței penale nr. 40 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, sentință pe care o va desființa, în parte, în latura penală și în latura civilă.

Procedând la rejudecarea cauzei, pentru motivul mai sus arătate, se va reduce durata pentru care, prin sentința penală apelată, i-a fost aplicata inculpatului Râșcanu P. D. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, de la 5 (cinci) ani la 1 (un) an.

Față de manifestarea de voință exprimata de partea civilă A. P. de renunțare la acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal, instanța va lua act de aceasta după prealabila înlăturare din sentința penală apelată dispoziția referitoare la admiterea acțiunii civile formulată de partea civilă A. P. și obligarea inculpatului Râșcanu P. D. la plata către partea civilă a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală referitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.”

În termen legal, decizia penală mai sus-menționată a fost contestată de către condamnatul R. P. D. în baza dispozițiilor art. 426 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.

Prin încheierea de ședință din data de 17.11.2015 a Curții de A. Iași a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de către condamnatul R. P. D. și s-a acordat termen pentru judecarea pe fond a acesteia.

Părțile au fost legal citate, condamnatul contestator fiind reprezentat de către apărător ales care a formulat în scris motivele contestației și precizări.

În esență, contestatorul a solicitat rejudecarea apelului și reținerea incidenței art. 16 lit. g Cod procedură penală privind încetarea procesului penal față de inculpat raportat la cele 2 infracțiuni.

A arătat că la dosarul penal existau probe – respectiv declarația autentificată sub nr. 388/11.06.2015 la Societatea profesională A. și G. din Huși, prin care partea vătămată A. P. a declarat că își retrage plângerea prealabilă împotriva sa.

A mai precizat că retragerea plângerii prealabile făcută de soția părții vătămate A. N., decedat pe parcursul procesului penal, este valabilă și poate produce efectele prevăzute de lege de înlăturare a răspunderii penale.

A mai menționat că în declarațiile date, în cursul urmăririi penale, la datele de 22.11.2013 și 25.11.2013 (filele 31 și 33 dosar de urmărire penală), A. N. nu a indicat dacă dorește să formuleze plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, pedepsibilă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, sub imperiul noului Cod penal.

Conform art. 297 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, organul de urmărire penală avea obligația ca, în termen de 3 luni, de la data intrării în vigoare a noului Cod penal (01.02.2014) să îl cheme pe A. N. și să îl întrebe dacă dorește a formula plângere. În declarația din 13.02.2014, A. N. nu face nicio mențiune sub acest aspect, decedând la data de 03.05.2014, după împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de lege pentru a depune plângere prealabilă.

La data de 06.11.2014, A. P. arată că dorește a se judeca cu Râșcanu P. D. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, cu depășirea termenului de 9 luni de la . noului Cod penal. Or, această plângere formulată la peste nouă luni de la . Codului penal este tardivă.

Solicită a se constata, dacă instanța apreciază că plângerea a fost formulată în termen, că A. P. a retras-o prin declarația autentificată sub nr. 388/11.06.2015 la Societatea profesională A. și G. din Huși

În susținere, a depus duplicatul declarației notariale anterior indicate (filele 5-6).

C. arată că, prin intermediul contestației in anulare, cale de atac de retractare, se tinde, in principal, la remedierea unor încălcări importante ale normelor de procedură, ivite in cursul judecății cauzei, care de regulă sunt sancționate cu nulitatea absolută, și care nu mai pot fi înlăturate prin intermediul unei căi ordinare de atac.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile expres și limitativ determinate prin art. 426 Cod procedură penală și în termenul instituit imperativ de art. 428 Cod procedură penală.

Potrivit art. 426 Cod procedură penală, se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În lipsa unor asemenea cazuri, contestația în anulare împotriva hotărârii judecătorești definitive nu poate fi solicitată, întrucât este o cale extraordinară de atac ce presupune examinarea hotărârii judecătorești definitive numai în anumite situații, iar nu de plano, prin simpla promovare a acestei căi de atac.

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 pct. b) Cod de procedură penală presupune tot o eroare de procedură (error in procedendo) constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. e) – h) și j) Cod de procedură penală pentru care existau probe în cauză, iar nu o error in iudicata, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este de a înlătura greșita interpretare și aplicare a legii, în ipoteza în care instanța a dezbătut și analizat incidența cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

În acest caz, în jurisprudență s-a arătat că deși art. 426 lit. b) Cod de procedură penală nu mai prevede ca în art. 386 lit. c Cod de procedură penală din 1968 condiția ca instanța să fi omis să se pronunțe, această condiție se impune având în vedere că legiuitorul a acordat competența soluționării contestației în anulare aceleiași instanțe ca cea care a pronunțat hotărârea atacată. Or, în condițiile în care această cale de atac se soluționează de un complet compus din judecători cu același grad ca cei care au pronunțat soluția inițială, nu există nicio justificare pentru a da câștig de cauză unei alte interpretări decât cea dată inițial aceleiași probleme de drept.

Interpretarea contrară presupune a stabili că judecătorii în mod greșit au dispus atât condamnarea, cât și respingerea constatării cauzei de încetare a procesului penal și pronunțarea unei soluții diametral opuse exclusiv pe bazată unei interpretări diferite dată acelorași elemente avute în vedere și de instanța de apel. Or, legiuitorul nu a acordat o valoare mai mare opiniilor juridice ale unora dintre judecătorii de șa curțile de apel – cei care soluționează contestațiile în anulare – în raport cu cele ale judecătorilor care au soluționat apelul.

A stabili că în mod greșit judecătorii completului de apel au dispus condamnarea echivalează cu arogarea rolului de instanță de control judiciar, ce nu a fost acordat însă aceleiași instanțe, ci instanței superioare celei care a pronunțat soluția atacată.

În plus, în situația în care legiuitorul ar fi intenționat să prevadă acest motiv pentru o cale extraordinară de atac ca urmare a unei error in iudicata, acesta ar fi fost prevăzut ca motiv de recurs în casație, similar motivului diametral opus prevăzut de art. 438 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură penală <în mod="" greșit="" s-a="" dispus="" încetarea="" procesului="" penal="">.

Prin urmare, apreciem că singura posibilitate pentru judecătorii din cadrul aceleiași instanțe de a constata cu ocazia soluționării contestației în anulare că în cadrul apelului au fost date soluții greșite este justificată de apariția unor elemente noi, neavute în vedere de completul de apel, ca urmare a unei erori procedurale. Interpretarea contrată nu poate conduce decât la concluzia absurdă că această cale de atac a fost prevăzută pentru ca în mod succesiv judecătorii curții de apel să își exprime părerea cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei sau a cererilor formulate în cursul apelului, interpretare care contravine flagrant principiului securității raporturilor juridice.

În raport de aceste considerente, apreciem că orice aspect care a fost pus în discuția instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv este o chestiune intrată în autoritate de lucru judecat și nu poate fi invocată ca motiv de admitere a contestației în anulare, formulată în fața unui alt complet de la aceeași instanță, întrucât (C. E.D.O., M. c. României, Urbanoivici c. României). Apreciem că legiuitorul a pornit de la prezumția legalității soluțiilor pronunțate de toți judecătorii care soluționează calea ordinară de atac, iar erorile acestora de judecată pot fi cenzurate doar de o instanță superioară, de control judiciar (recurs în casație)(C. de A. București, Secția a II-a penală, Decizia nr. 10/2015, nepublicată, citată de M. U. în Codul de procedură penală, comentariu pe articole, Editura C.H. B., București, 2015, pag. 909-910, pag. 1088-1089).

Cazul prevăzut de art. 426 lit. b) Cod de procedură penală nu va putea fi invocat:

- pentru a justifica omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei alte cauze de împiedicare a exercitării acțiunii penale, cum ar fi existența unui caz de achitare dintre cele prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a) – d) Cod de procedură penală invocate de inculpat în apărarea sa;

- dacă atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. e) – h) și j) Cod de procedură penală, iar aceste considerente au intrat în putere de lucru judecat;

În jurisprudență, s-a arătat că instanța constată că, pe fondul contestației în anulare, s-a susținut că fapta de trafic de influență, prevăzută în art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, în modalitatea în care a fost reținută în sarcina inculpatului, nu mai este incriminată în actualul Cod penal și, pe cale de consecință, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 291 C. pen., nicidecum ignorarea de către instanța de recurs a unei cauze de încetare a procesului penal.

Cu privire la acest aspect, se reține că încetarea procesului penal poate fi dispusă doar pentru incidența unui caz prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. e) - h) și j) C. proc. pen., în timp ce contestatorul invocă, în fapt, cazul de achitare prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acest caz de contestație în anulare a fost invocat în mod formal, neregăsindu-se în motivarea în fapt a contestației în condițiile în care, în realitate, contestatorul face referire la alte cauze de împiedicare a acțiunii penale decât cele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - h) și j) C. proc. pen.

Mai mult, se reține că acest motiv de contestație în anulare nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute în art. 426 C. proc. pen (decizia penală nr. 3033 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, disponibilă pe www.scj.ro).

- în ipoteza în care, deși prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la existența impedimentelor prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. e) – h) și j) Cod de procedură penală, instanța de apel din oficiu sau prin raportare la motivele de apel a apreciat că nu poate fi reținută existența vreunui astfel de impediment la exercitarea acțiunii penale, iar aceste considerente au intrat în putere de lucru judecat.

C. constată că instanța de apel a analizat susținerile apelantului privind retragerea plângerii prealabile de către A. P., atât în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, cât și în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, considerente care au intrat în puterea de lucru judecat și nu pot fi reanalizate de instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare.

Instanța de apel a reținut că legat de manifestarea de voință exprimata de persoana vătămata A. P. prin actul autentic ce a fost depus la dosar, în sensul că retrage plângerea prealabilă formulata împotriva inculpatului Râșcanu P. D., C. constată că actul retragerii nu emană de la persoana îndreptățită de lege, situație în nu este aplicabilă cauza de înlăturare a răspunderii penale a retragerii plângerii prealabile.

Instituția de drept penal a retragerii plângerii prealabile este reglementată în cuprinsul art. 158 Cod penal și consta într-un act de voință unilateral al persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, de a retrage plângerea formulata anterior. Fiind un act de voință unilateral aflat la dispoziția persoanei vătămate prin infracțiune, pentru a opera și a produce efectul de înlăturare a răspunderii penale, este necesar ca actul retragerea plângerii să parvină de la titularul plângerii întrucât acesta este persoana în favoarea căreia legea a recunoscut dreptul de a dispune asupra continuării sau nu a procesului penal.

Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu, se reține că, în calitatea lor de persoane care foloseau imobilul în care a pătruns fara drept inculpatul, soții A. P. și A. N., au calitatea de persoane vătămate prin infracțiunea de violare de domiciliu. Că așa este rezulta și din împrejurarea că la debutul anchetei penale, fiecare dintre cele două persoane - A. P. și A. N. - a formulat plângere prealabilă împotriva autorului faptei sub aspectul comiterii împotriva lor a infracțiunii de violare de domiciliu.

Contrar susținerilor apărătorului ales al contestatorului, în declarația din 25.11.2013, persoana vătămată A. N. a arătat expres că dorește ca inculpații R. și M. să fie cercetați și pentru infracțiunea de violare de domiciliu (verso fila 31 și verso fila 33 dosar de urmărire penală).

În practica judiciară, s-a arătat că dacă declarația persoanei vătămate dată în cursul cercetărilor, cuprinde descrierea faptei de lovire, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de probă și rezultă intenția sa de a chema în judecată pe agresor, această declarație trebuie considerată plângere prealabilă (C. Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 2392/2000, B.J. – Bază de date). Tot în jurisprudență, s-a reținut că înscrisul intitulat declarație scris de organul de poliție și semnat de persoana vătămată – victimă a unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă are valoarea unei plângeri prealabile, atâta vreme cât în cuprinsul său se descrie modul în care s-a săvârșit fapta, se face vorbire despre inculpat și se solicită tragerea lui la răspundere penală. O asemenea declarație – având semnificația unei plângeri prealabile – putea fi făcută și oral, organul de poliție fiind obligat să o consemneze într-un proces-verbal, care nici măcar nu trebuia semnat de persoana vătămată (C. de A. București, secția I penală, decizia nr. 98/1997, CPJP 1997, pagina 238 – ambele citate de L. R. în L. M., L. R., L. S. și R. B. – Codul de procedură penală, Editura CH B., București, 1998).

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 432 Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul R. P. D. împotriva deciziei penale nr. 582/08.07.2015 pronunțată de C. de A. Iași, în dosarul penal nr._, decizie penală pe care o va menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga condamnatul contestator R. P. D. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 432 Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul R. P. D. împotriva deciziei penale nr. 582/08.07.2015 pronunțată de C. de A. Iași, în dosarul penal nr._, decizie penală pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul contestator R. P. D. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestația în anulare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.12.2015.

Președinte,Judecător,

E. S. A. C.

Grefier,

C. A.

Red.: S.E.

Tehnored.:L.M.P.

2 ex. + 3 ex./28.01.2016

C. de A. Iași

Judecători: C.-C. A.

A. D.

← Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 898/2015. Curtea de...		Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... →

Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 912/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 912/2015. Curtea de Apel IAŞI