Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 509/2015. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 7869/271/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._ /P/2015
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 509/A/2015
Ședința publică din 09 septembrie 2015
Complet de judecată compus din:
Președinte: S. L.
Judecător: C. A.
Grefier: C. M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. R. - șef secție judiciară, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului penal declarat de inculpatul apelant O. R. F., împotriva sentinței penale nr. 900 din 07.07.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal.
Se constată că dezbaterea pe fond asupra apelului a avut loc la data de 08 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru data 09 septembrie 2015, zi în care s-a pronunțat hotărârea, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 900 din 07 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de inculpat prin avocat, șis-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O. R.-F., la pct. 1 din rechizitoriu, din două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal îninfracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O. R.-F., la pct. 2 din rechizitoriu, din două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O. R.-F., la pct. 3 din rechizitoriu, din trei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal îninfracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul O. R.-F., fiul lui F. și E. Z., născut la data de 25.07.1986, în Oradea, jud. Bihor, domiciliat în Oradea, ..5, apt.36, jud. Bihor, CNP_, recidivist, în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 1 rechizitoriu).
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 2 rechizitoriu).
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 al. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul O. R.-F., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 3 rechizitoriu).
În temeiul art. 38 Cod penal s-a constatat că faptele comise sunt concurente, și în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului O. R.-F. să fie de 3 ani 4 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 104 alin. 2 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 149/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._/271/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.02.2013 și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 329 zile închisoare.
În baza art. 43 alin. 2 Cod penal, s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani 4 luni închisoare, aplicată în cauză, restul de 329 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 149/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._/271/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.02.2013 astfel că inculpatul O. R.-F. execută în final pedeapsa de 3 ani 4 luni și 329 zile închisoare în regim de detenție.
În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului O. R.-F. dispusă prin încheierea de arestare preventivă nr. 21/DL/22.04.2015 dată în dosar nr._ a Judecătoriei Oradea.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 21.04.2015 până în data de 22.04.2015 și a arestului preventiv de la 22.04.2015 la zi.
În baza art. 19, art. 397 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 cod civil s-a admis acțiune civilă formulată de partea civilă Fundația R. Relief cu sediul în com.T., .. 27, jud. Bihor, punct de lucru în Oradea, ..12, apt.4, jud.Bihor și obligă pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 19, art. 397 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiune civilă formulată de partea civilă F. H. cu domiciliul în ., ., jud. Bihor și obligă pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiune civilă formulată de partea civilă M. L. Asigurări SA cu sediul în București, Bld. L. C., nr.47-53, sector 1, punct de lucru în Oradea, Piața Independenței, nr.36, jud.Bihor și a fost obligat inculpatul O. R. F. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M. C. N. cu sediul în Oradea, ., nr. 19, .. 18, jud. Bihor având domiciliul procedural ales în Oradea, Piața Independenței, nr.36, jud. Bihor și a fost obligat inculpatul O. R. F. la plata sumei de 700 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M. V. N. cu domiciliul în București, ., ., apt. 12, sector 6 și a obligat inculpatul O. R. F. la plata sumei de 480 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I. Ș. cu domiciliul în Isaccea, ., ., apt. 4, jud. Tulcea și obligă pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 9594,18 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. P. F. cu domiciliul în ., jud. Tulcea și obligă pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 2800 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu P. J., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1120/14.05.2015.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1412/P/2015 din 13.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 14.05.2015, inculpatul O. R.-F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, faptele constând în aceea că în perioada 27.02.2015, ora 12.30 – 01.03.2015, ora 14.00, inculpatul O. R. F. a pătruns prin forțarea ușii de acces în . imobilul situat în mun. Oradea, .. 12, . și . apartamentul unde se afla punctul de lucru al Fundației R. Relief, iar într-o alta parte era locuința de serviciu a persoanei vătămate F. Hollens, din locuință au fost sustrase două sticle de whisky iar de la punctul de lucru al fundației două laptop-uri, marca HP, în perioada 06.03.2015, ora 17.00 – 07.03.2015, ora 08.40, inculpatul O. R. F. a pătruns, prin forțarea unei ferestre, în incinta S.C.M. L. Asigurări S.A., situată în mun. Oradea, .. 36, jud. Bihor, de unde a sustras două laptop-uri, marca Fujitsu – Siemens, unul aparținând M. L. Asigurări S.A. și unul persoanei vătămate M. C. N. și în data de 17.03.2015, între orele 07.25 – 16.50, inculpatul O. R. F. a pătruns, prin forțarea ferestrei în incinta apartamentului situat în mun. Oradea, str. ., . unde locuiesc persoanele vătămate M. V. – N., B. I. Ș. și S. P. F., de unde a sustras trei laptop-uri și un hard extern.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut în fapt următoarele:
În perioada 27.02._15, în jurul orei 16.00, inculpatul O. R. F. a pătruns în apartamentul nr. 4 situat în Oradea, .. 12, jud. Bihor forțând ușa de acces. Două camere ale apartamentului sunt folosite de persoana vătămată F. H., ca locuință de serviciu, iar în restul încăperilor este un punct de lucru al Fundației R. Relief.
Inculpatul a intrat în spațiul utilizat de Fundația R. Relief forțând o ușă de acces și a sustras de pe mesele de birou două laptopuri marca HP. Inculpatul a declarat că a amanetat laptopurile cu suma de 500 lei, prin intermediului unui băiat căruia i-a dat 20 de lei.
Inculpatul a sustras de pe un raft din locuința persoanei vătămate F. H. două sticle de băuturi alcoolice și trabucuri. Persoana vătămată a declarat că i-au fost sustrase două sticle de whisky Single Malt de 750 ml. Inculpatul a declarat că a sustras o sticlă de whisky, una de vin și trabucuri, pe care le-a consumat.
Prejudiciul nu a fost reparat. Persoana vătămată Fundația R. Relief s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei. Persoana vătămată F. H. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 300 lei.
În după-amiaza zilei de 06.03.2015, inculpatul O. R. F. s-a deplasat în P-ța Independenței la parterul blocului de la nr. 36, unde are sediul S.C. M. L. Asigurări S.A. După ce s-a asigurat că nu este nimeni în apropiere, inculpatul a forțat un geam cu ajutorul unei șurubelnițe pe care o avea la el și a intrat în sediul societății de asigurări. A căutat bani prin mai multe încăperi dar nu a găsit. Inculpatul a sustras însă două laptopuri Fujitsu Siemens, unul al S.C. M. L. Asigurări S.A., de pe o masă de birou, și unul al persoanei vătămate M. C. N., pe care aceasta îl ținea în sertarul unei mese de birou.
Inculpatul a încercat să amaneteze unul dintre laptopuri la S.C. P. Credit IFN S.R.L. din Oradea dar nu a fost mulțumit de suma care i s-a oferit. Ulterior a vândut ambele laptopuri unei persoane necunoscute cu suma de 400 lei.
Prejudiciul cauzat nu a fost reparat. Persoana vătămată S.C. M. L. Asigurări S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei. Persoana vătămată M. C. N. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 700 lei.
În data de 17.03.2015, între orele 07.25-16.50, inculpatul O. R. F. a pătruns prin forțarea ferestrei în incinta unui apartament cu trei camere situat în mun. Oradea, str. ., ., jud. Bihor unde locuiesc cu chirie persoanele vătămate M. V. – N., B. I. Ș. și S. P. F.. Inculpatul a sustras din camera fiecărei persoane vătămate câte un laptop astfel: din camera persoanei vătămate M. V. – N., de pe o masă de birou, a sustras un laptop MSI Prestige, din camera persoanei vătămate S. P. F. a sustras un laptop Asus K53S iar din camera persoanei vătămate B. I. Ș. a sustras un laptop Dell Precision M4800.
Inculpatul a vândut laptopurile, pe rând, în zile diferite, martorului M. C. M., cu suma totală de 1700 lei. Laptopul Asus a fost amanetat de martorul M. C. M. la S.C. Euroamanet Stone IFN S.R.L. Oradea pentru suma de 650 lei iar laptopul MSI la King Amanet pentru suma de 400 lei.
Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate nu a fost reparat. Persoana vătămată M. V. N. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 500 lei, cheltuielile cu răscumpărarea de la King Amanet (S.C. Alexis Agro ..L.) a laptopului sustras de inculpat. B. I. Ș. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 9594,18 lei, contravaloarea laptopului sustras. Persoana vătămată S. P. F. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 2800 lei, contravaloarea laptopului Asus sustras de inculpat .
Prin ordonanțele din data de 15.04.2015 a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de O. R. F. pentru faptele descrise mai sus iar prin ordonanța din data de 21.04.2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia.
Față de O. R. F. s-a luat prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 21.04.2015 măsura reținerii pe o durată de 24 ore din data de 21.04.2015 ora 16.00 până în data de 22.04.2015 ora 16.00.
Prin încheierea penală nr. 21/ 22.04.2015 dată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului O. R. F. (mandat de arestare preventivă 18/UP din 22.04.2015) pe o durată de 30 zile, de la 22.04.2015 până la 21.05.2015 inclusiv.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor.
Inculpatul O. R. F. a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă prev. de art. 41 alin. 1 din Codul penal, primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 3 ani 1 lună aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1347/03.10.2013 a Judecătoriei Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 10.02.2015 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 329 zile închisoare.
În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat la termenul din 07.07.2015, a solicitat aplicarea procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu (f. 85-86).
S-a reținut că starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: declarațiile persoanelor vătămate; procese-verbale de cercetare la fața locului; fotografii judiciare; adresa nr._/06.03.2015 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor; raport de constatare criminalistică nr._ din 19.03.2015; contracte de amanet; proces-verbal de reconstituire; proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare; declarațiile date de O. R. F. în calitate de suspect și de inculpat și copie de pe cazierul judiciar.
Luând în considerare toate aceste probe, instanța a apreciat că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.4 Cod procedură penală, fiind răsturnată.
În ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpat, formulată de acesta prin avocat, instanța a reținut următoarele:
Din probele administrate a rezultat că inculpatul nu a repetat actele materiale în baza unei rezoluții infracționale distincte, iar cele două, respectiv trei activități concrete de luare a bunurilor din cele trei locații, au avut loc în aceleași împrejurări de loc și de timp, într-o succesiune neîntreruptă impusă de modul cum a fost concepută executarea faptelor în ansamblul lor.
S-a reținut că sustragerea în aceleași împrejurări a unor bunuri aparținând mai multor părți vătămate constituie o infracțiune unică de furt calificat, iar nu un concurs de infracțiuni.
Față de aceste aspecte instanța a admis cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, și în temeiul art. 386 Cod procedură penalăa dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O. R.-F., la pct. 1 din rechizitoriu, din două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O. R.-F., la pct. 2 din rechizitoriu, din două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal îninfracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O. R.-F., la pct. 3 din rechizitoriu, din trei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
Urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor, în drept, faptele inculpatului O. R.-F., care, în perioada 27.02.2015, ora 12.30 – 01.03.2015, ora 14.00, a pătruns prin forțarea ușii de acces în . imobilul situat în mun. Oradea, .. 12, . și . apartamentul unde se afla punctul de lucru al Fundației R. Relief, iar într-o alta parte era locuința de serviciu a persoanei vătămate F. Hollens, din locuință au fost sustrase două sticle de whisky iar de la punctul de lucru al fundației două laptop-uri, marca HP, în perioada 06.03.2015, ora 17.00 – 07.03.2015, ora 08.40, inculpatul O. R. F. a pătruns, prin forțarea unei ferestre, în incinta S.C.M. L. Asigurări S.A., situată în mun. Oradea, .. 36, jud. Bihor, de unde a sustras două laptop-uri, marca Fujitsu – Siemens, unul aparținând M. L. Asigurări S.A. și unul persoanei vătămate M. C. N. și în data de 17.03.2015, între orele 07.25 – 16.50, inculpatul O. R. F. a pătruns, prin forțarea ferestrei în incinta apartamentului situat în mun. Oradea, str. ., ., jud. Bihor unde locuiesc persoanele vătămate M. V. – N., B. I. Ș. și S. P. F., de unde a sustras trei laptop-uri și un hard extern, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului O. R.-F., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, faptele comise de inculpat și pericolul social concret al acestora, împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor respectiv prin pătrunderea fără drept (escaladare sau efracție) în locuințele si respectiv sediile profesionale ale persoanelor vătămate cauzând un prejudiciu destul de mare, fără nicio teamă de a fi surprins.
S-a avut în vedere și faptul că inculpatul O. R.-F. nu este la primul contact cu legea penală, acesta dovedind perseverență infracțională, din analiza fișei de cazier judiciar rezultând că acesta ar fi comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă prev. de art. 41 alin. 1 din Codul penal, primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 3 ani aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 149/06.02.2013 a Judecătoriei Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 10.02.2015 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 329 zile închisoare.
Pe de altă parte s-a ținut seama de atitudinea procesuală cooperantă a inculpatului, care a precizat că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, fiind astfel aplicate pedepse cu închisoarea, între limitele de pedeapsă reduse cu 1/3, conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală, într-un cuantum corespunzător gravității infracțiunilor comise.
În funcție de toate acestea, instanța a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare eficient.
În consecință, instanța de fond a dispus următoarele:
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1, art. 43 al. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul O. R.-F., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 1 rechizitoriu).
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul O. R.-F., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 2 rechizitoriu).
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul O. R.-F., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 3 rechizitoriu).
Infracțiunile fiind comise în concurs, instanța, în baza art. 38 Cod penal a constatat că faptele comise sunt concurente, și în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga un spor de 1 an 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului O. R.-F. să fie de 3 ani 4 luni închisoare în regim de detenție.
Întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a comis furturile în luna martie 2015, deci în perioada liberării condiționate de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 149/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în Dos.nr._/271/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.02.2013, fiind liberat condiționat la 10.02.2015, cu un rest de pedeapsă de 329 zile închisoare, instanța, în baza art. 104 al. 2 Cod penal a revocat liberarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 149/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în Dos.nr._/271/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.02.2013 și va dispune executarea restului de pedeapsă de 329 zile închisoare.
În baza art. 43 alin. 2 Cod penal, instanța a aplicat tratamentul sancționator al recidivei, adăugând în concret la pedeapsa de 3 ani 4 luni închisoare, aplicată în cauză, restul de 329 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 149/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._/271/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.02.2013 astfel că inculpatul O. R.-F. va executa în final pedeapsa de 3 ani 4 luni și 329 zile închisoare în regim de detenție.
Cu privire la măsura preventivă luată în cauză, instanța, verificând subzistența motivelor care au determinat arestarea inculpatului a apreciat că măsura preventivă luată față de inculpat este legală și temeinică.
Materialul probator administrat în cauză a confirmat suspiciunea rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor de furt, pentru care, instanța, apreciind că există probe certe de vinovăție, l-a condamnat la pedeapsa cu închisoarea în regim privativ de libertate.
Raportat la numărul faptelor comise, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, știind că riscă în orice moment să fie surprins, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul – nu are ocupație sau loc de muncă, a antecedentelor sale penale – recidivist, precum și a faptului că a mai fost condamnat tot pentru infracțiuni de furt, instanța a constatat că este îndeplinită și condiția prevăzută la art. 223 alin. 2 teza a 3-a Cod procedură penală.
Așa cum s-a statuat în doctrina juridică, pericolul pentru ordinea publică presupune temerea că, odată pus în libertate, un inculpat ar comite fapte contrare ordinii sociale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat. Instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate și teamă în rândul comunității locale.
Instanța a apreciat că în contextul celor analizate mai sus, periculozitatea
persoanei inculpatului este crescută, lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret real pentru ordinea publică și generează un sentiment de insecuritate și temere care nu pot fi contracarate de măsurile preventive alternative la detenție.
Lipsa unei reacții ferme din partea autorităților poate avea un efect de încurajare a inculpatului în comiterea în continuare de fapte penale de o gravitate sporită.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului O. R.-F. subzistă și impun continuarea privării acestuia de libertate, motiv pentru care în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului O. R.-F. dispusă prin încheierea de arestare preventivă nr.21/DL/22.04.2015 dată în dosar nr._ a Judecătoriei Oradea.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 21.04.2015 până în data de 22.04.2015 și a arestului preventiv de la 22.04.2015 la zi.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că în ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă Fundația R. Relief, având în vedere actele depuse de partea civilă, instanța a constatat că este întemeiată, a admis-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil a obligat inculpatul O. R. F. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă F. H., instanța a constatat că este întemeiată, inculpatul nu s-a opus la admiterea acțiunii, motiv pentru care instanța o va admite și în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil a obligat pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În ceea ce privește acțiune civilă formulată de partea civilă M. L. Asigurări SA, având în vedere actele depuse de partea civilă, instanța a constatat că este întemeiată, a admis-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil l-a obligat pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă M. C. N., având în vedere actele depuse de partea civilă, instanța a apreciat că este întemeiată, a admis-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil l-a obligat pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 700 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În ceea ce privește acțiune civilă formulată de partea civilă M. V. N., având în vedere actele depuse de partea civilă, instanța a apreciat că este întemeiată, a admis-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 19, 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil a obligat inculpatul O. R. F. la plata sumei de 480 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
În ce privește acțiune civilă formulată de partea civilă B. I. Ș., având în vedere actele depuse de partea civilă, instanța a apreciat că este întemeiată, a admis-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil l-a obligat pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 9594,18 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă S. P. F., având în vedere actele depuse de partea civilă, instanța a apreciat că este întemeiată, a admis-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil l-a obligat pe inculpatul O. R. F. la plata sumei de 2800 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
Fiind în culpă procesuală, instanța în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpatul la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu P. J., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1120/14.05.2015.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul O. R.-F. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată deoarece este exagerat de mare.
Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea, în baza art. 420 alineat 10 Cod procedură penală va reține următoarele:
Prima instanță a reținut corect starea de fapt dedusă judecății ,constând în aceea că, în perioada 27.02._15, în jurul orei 16.00, inculpatul O. R. F. a pătruns în apartamentul nr. 4 situat în Oradea, .. 12, jud. Bihor forțând ușa de acces. Două camere ale apartamentului sunt folosite de persoana vătămată F. H., ca locuință de serviciu, iar în restul încăperilor este un punct de lucru al Fundației R. Relief.
Inculpatul a intrat în spațiul utilizat de Fundația R. Relief forțând o ușă de acces și a sustras de pe mesele de birou două laptopuri marca HP. Inculpatul a declarat că a amanetat laptopurile cu suma de 500 lei, prin intermediului unui băiat căruia i-a dat 20 de lei.
Inculpatul a sustras de pe un raft din locuința persoanei vătămate F. H. două sticle de băuturi alcoolice și trabucuri. Persoana vătămată a declarat că i-au fost sustrase două sticle de whisky Single Malt de 750 ml. Inculpatul a declarat că a sustras o sticlă de whisky, una de vin și trabucuri, pe care le-a consumat.
Prejudiciul nu a fost reparat. Persoana vătămată Fundația R. Relief s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei. Persoana vătămată F. H. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 300 lei.
În după-amiaza zilei de 06.03.2015, inculpatul O. R. F. s-a deplasat în P-ța Independenței la parterul blocului de la nr. 36, unde are sediul S.C. M. L. Asigurări S.A. După ce s-a asigurat că nu este nimeni în apropiere, inculpatul a forțat un geam cu ajutorul unei șurubelnițe pe care o avea la el și a intrat în sediul societății de asigurări. A căutat bani prin mai multe încăperi dar nu a găsit. Inculpatul a sustras însă două laptopuri Fujitsu Siemens, unul al S.C. M. L. Asigurări S.A., de pe o masă de birou, și unul al persoanei vătămate M. C. N., pe care aceasta îl ținea în sertarul unei mese de birou.
Inculpatul a încercat să amaneteze unul dintre laptopuri la S.C. P. Credit IFN S.R.L. din Oradea dar nu a fost mulțumit de suma care i s-a oferit. Ulterior a vândut ambele laptopuri unei persoane necunoscute cu suma de 400 lei.
Prejudiciul cauzat nu a fost reparat. Persoana vătămată S.C. M. L. Asigurări S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei. Persoana vătămată M. C. N. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 700 lei.
În data de 17.03.2015, între orele 07.25-16.50, inculpatul O. R. F. a pătruns prin forțarea ferestrei în incinta unui apartament cu trei camere situat în mun. Oradea, str. ., . unde locuiesc cu chirie persoanele vătămate M. V. – N., B. I. Ș. și S. P. F.. Inculpatul a sustras din camera fiecărei persoane vătămate câte un laptop astfel: din camera persoanei vătămate M. V. – N., de pe o masă de birou, a sustras un laptop MSI Prestige, din camera persoanei vătămate S. P. F. a sustras un laptop Asus K53S iar din camera persoanei vătămate B. I. Ș. a sustras un laptop Dell Precision M4800.
Inculpatul a vândut laptopurile, pe rând, în zile diferite, martorului M. C. M., cu suma totală de 1700 lei. Laptopul Asus a fost amanetat de martorul M. C. M. la S.C. Euroamanet Stone IFN S.R.L. Oradea pentru suma de 650 lei iar laptopul MSI la King Amanet pentru suma de 400 lei.
Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate nu a fost reparat. Persoana vătămată M. V. N. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 500 lei, cheltuielile cu răscumpărarea de la King Amanet (S.C. Alexis Agro ..L.) a laptopului sustras de inculpat. B. I. Ș. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 9594,18 lei, contravaloarea laptopului sustras. Persoana vătămată S. P. F. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 2800 lei, contravaloarea laptopului Asus sustras de inculpat .
Prin ordonanțele din data de 15.04.2015 a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de O. R. F. pentru faptele descrise mai sus iar prin ordonanța din data de 21.04.2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia.
Față de O. R. F. s-a luat prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 21.04.2015 măsura reținerii pe o durată de 24 ore din data de 21.04.2015 ora 16.00 până în data de 22.04.2015 ora 16.00.
Prin încheierea penală nr. 21/ 22.04.2015 dată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului O. R. F. (mandat de arestare preventivă 18/UP din 22.04.2015) pe o durată de 30 zile, de la 22.04.2015 până la 21.05.2015 inclusiv.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor.
Inculpatul O. R. F. a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă prev. de art. 41 alin. 1 din Codul penal, primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 3 ani 1 lună aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1347/03.10.2013 a Judecătoriei Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 10.02.2015 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 329 zile închisoare.
În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat la termenul din 07.07.2015, a solicitat aplicarea procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu (f. 85-86).
S-a reținut că starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: declarațiile persoanelor vătămate; procese-verbale de cercetare la fața locului; fotografii judiciare; adresa nr._/06.03.2015 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor; raport de constatare criminalistică nr._ din 19.03.2015; contracte de amanet; proces-verbal de reconstituire; proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare; declarațiile date de O. R. F. în calitate de suspect și de inculpat și copie de pe cazierul judiciar.
Apelul declarat de inculpat nu este fondat și va fi respins în consecință.
Instanța de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina dispozițiilor art. 103 Cod procedură penală și pe baza acestuia a reținut situația de fapt și a făcut încadrarea în drept. Față de situația de fapt reținută corect de instanța de fond, curtea constată că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat este corespunzătoare, că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită.
Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor cuprinse în articolul 4 din Codul de procedură penală, instanța de fond în mod corect a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul. Dată fiind vinovăția dovedită a inculpatului, instanța va proceda la verificarea temeiniciei pedepsei aplicate de instanța de fond.
Pedeapsa aplicată inculpatului cât și modalitatea de executare au fost corect individualizate de către instanța de fond.
La individualizarea pedepsei principale, în cadrul general prevăzut de articolul 74 din Codul penal, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei și făptuitorului, statutului acestuia de recidivist și că a mai fost sancționat pentru infracțiuni de furt și nu s-a îndreptat.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal.
Așa fiind, instanța a apreciat just că o pedeapsă de 3 ani 4 luni și 329 zile închisoare în regim de detenție, este necesară pentru realizarea scopului acesteia – de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Având în vedere toate aceste aspecte cererea inculpatului de a i se reduce pedeapsa este nefondată,urmând a i se respinge apelul declarat în cauză.
Pentru aceste considerente, curtea în baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul O. R. F. împotriva sentinței penale nr.900/7.07.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va menține în întregime.
În baza art.424 alin.3 Cod procedura penala va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului O. R. F. durata reținerii și arestului preventiv până la zi.
Va obliga pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare în apel, urmând ca suma de 390 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. G., conform delegațiilor avocațiale nr.398/4.08.2015 si nr. 3899/4.08.2015 să fie achitată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul O. R. F. împotriva sentinței penale nr.900/7.07.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în întregime.
În baza art.424 alin.3 Cod procedura penala deduce din pedeapsa aplicată inculpatului O. R. F. durata reținerii și arestului preventiv până la zi.
Obligă pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare în apel, urmând ca suma de 390 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. G., conform delegațiilor avocațiale nr.398/4.08.2015 si nr. 3899/4.08.2015 să fie achitată din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9.09.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. L. C. A. C. M.
Redactat decizie – C.A./24.09.2015,
Judecător fond –G. M.
Tehnoredactat 14 ex./24.09.2015,C.M.
12 comunicări –inculpatul apelant O. R. F.
- părțile civile intimate Fundația R. Relief T., F. H., M.
L. Asigurări SA București, M. C. N., M. V. N.,
B. I. Ș. și S. P. F.
- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea
← Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002).... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.).... → |
---|