Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Decizia nr. 508/2015. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 508/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 5625/271/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._ /P/2013
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DECIZIA PENALĂ NR.508/A/2015
Ședința publică din 09 septembrie 2015
Complet de judecată compus din:
Președinte: S. L.
Judecător: C. A.
Grefier: C. M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. R. - șef secție judiciară, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor penale declarate de inculpații apelanți M. E. și C. J., împotriva sentinței penale nr.407 din 27.03.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art.208 alineatul 1 – 209 alineatul 1 literele a,e,i din Codul penal și complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 alineatul 1 – 209 alineatul 1 literele a,e,i din Codul penal.
Se constată că dezbaterea pe fond asupra apelurilor a avut loc la data de 08 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru data 09 septembrie 2015, zi în care s-a pronunțat hotărârea, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 407 din 27 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. G., fiul lui I. și R., ns. la 10.04.1975 în Oradea, jud. Bihor, cu ultimul domiciliu în Oradea, .. 80, ., CNP_, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969, ca urmare a decesului inculpatului la data de 17.03.2013.
În baza art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal față de același inculpat trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969, ca urmare a decesului inculpatului la data de 17.03.2013.
În baza art. 5 Cod penal s-a reținut cu privire la inculpatul M. E. că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea veche.
În baza art. 386 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. E. din infracțiunile de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 și tentativă la furt calificat prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969.
În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e și i Cod penal cu aplic. 41 al.2 Cod penal, cu aplic. art. 37 alin.1 lit. b Cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul M. E., fiul lui E. și I., ns. la 14.11.1975 în Oradea, jud. Bihor, cetățenie română, recidivist postexecutoriu, dom. în Oradea, ., ., în prezent în Penitenciarul Oradea, C.N.P._, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, la o pedeapsă de 2 ani 10 luni închisoare.
În baza art. 86/5 Cod penal din 1969 cu referire la art. 85 Cod penal din 1969, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 906/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 09.07.2013 prin nerecurare.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal din 1969 s-a contopit pedeapsa din prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 906/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 09.07.2013 prin nerecurare și cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 25/2013 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 2648/22.09.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a mai adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul M. E. execută pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
S-a scăzut din pedeapsa rezultantă perioada reținerii de 24 h din data de 25.10.2012, reținerea de 24 din data de 22.01.2013 și a perioadei executate din 26.09.2014 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 25/2013 a Tribunalului Bihor (mandat nr._ al Tribunalului Bihor) și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.
În baza art. 5 Cod penal s-a reținut că, în ceea ce privește inculpatul C. J., în mod global, sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi.
În baza art. 386 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. J. din infracțiunile de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, i și alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i și alin. 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și folosirea unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia prev. de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 în infracțiunile de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i și alin. 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și folosirea unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia prev. de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, i și alin. 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. J., fiul lui I. și E., ns. la 16.01.1991 în Oradea, jud. Bihor, cetățenie română, dom. în Oradea, ., ., C.N.P._, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, la o pedeapsă de 2 ani 3 luni închisoare.
În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de folosire a unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, astfel că inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 h din data de 25.10.2012.
În baza art. 5 Noul Cod penal s-a reținut cu privire la inculpatul M. J. C. că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este Noul Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, cu referire la art. 231 alin. 2 Cod penal, instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. J. C., fiul lui Iozsef - E. și R. - E., ns. la 09.12.1989 în Oradea, jud. Bihor, CNP_, cu antecedente penale, domiciliat în Oradea, .. 57, ., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. d Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată S. O..
S-a constatat că inculpatul a fost reținut în cauză 24 h în data de 04.10.2012.
În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 cod civil a fost obligat inculpatul C. J. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile C. D., la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. G., la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. S.-N., la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile G. M., la plata sumei de 670 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile H. R., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. M. C., la plata sumei de 200 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. E., la plata sumei de 700 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. I. E., la plata sumei de 350 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile G. Beneamin.
S-a constatat că persoana vătămată S. I. nu mai are pretenții civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
S-a constatat că persoanele vătămate P. I. N. renunță la pretențiile civile formulate în cauză.
S-a constatat că persoanele vătămate B. L., D. V., B. M. și M. I. nu formulează pretenții civile în cauză.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. J. în favoarea statului a sumei de 520 lei.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod procedură a fost obligat inculpatul M. J. C. să plătească statului 1.600 lei cheltuieli judiciare, respectiv instanța a obligat persoana vătămată S. O. să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații M. E. și C. J. să plătească statului câte 1600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus ca onorariile avocaților din oficiu P. M. și C. M., în cuantum de câte 300 lei, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegațiilor nr. 1434/2013 și nr. 1435/2013.
În baza art. 272 Cod procedură penală cu referire la art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., s-a stabilit onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu av. Singur D. și av. Fraiu F., până la prezentarea avocatului ales, la suma de 100 lei, onorariu care va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, în baza delegațiilor avocațiale nr. 1436/2013 și nr. 1437/2013.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
S-a constatat că la data de 21.03.2013 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea rechizitoriul din data de 15.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, emis în dosar nr. 4016/P/2012, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 (pct. 4 din rechizitoriu) și complicitate la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 (pct. 5 din rechizitoriu), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal din 1969, M. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 (pct. 5 din rechizitoriu) și tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 (pct. 6.14 din rechizitoriu), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal din 1969, C. J. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, i și alin. 2 lit. b Cod penal din 1969 (pct. 1 din rechizitoriu), furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 (pct. 5 din rechizitoriu), furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i și alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. 6 din rechizitoriu) și folosirea unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia, faptă prev. și ped. de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 (pct. 6.1 din rechizitoriu), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și M. J. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 (pct. 4 din rechizitoriu).
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că, cei patru inculpați, în perioada mai - octombrie 2012, în diferite forme de participare, pe timp de zi și prin efracție, au sustras bunuri din autoturisme parcate pe străzi din municipiul Oradea.
Prin încheierea penală nr. 203/C.P./09.05.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.
Inculpații M. E. și C. J. au solicitat aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii, inculpatul M. G. a decedat la data de 17.03.2013, iar inculpatul M. J. C. s-a împăcat cu persoana vătămată.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu declarațiile de recunoaștere sau împăcare din cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de 26.05.2012 persoana vătămată C. D. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în data de 26.05.2012, între orele 1800-1900, autori necunoscuți au forțat yala de la portiera stânga față a autoturismului Dacia L. MCV, cu nr._, parcat pe ., iar din interior, de pe bancheta din spate, i-au sustras o geantă de culoare neagră, inscripționată „Amway”, în care se găsea un telefon mobil „L.G”, un telefon mobil în rețeaua RCD-RDS, acte de identitate, card-uri bancare, card de combustibil, suma de 80 lei, două memory stick și alte bunuri personale, cauzându-i un prejudiciu total estimat la suma de 1.000 lei.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că aspectele relatate de către persoana vătămată se confirmă, autovehiculul prezentând urme de forțare la nivelul yalei portierei stânga față, aceasta fiind dislocată în partea superioară din clama de prindere.
Prin procesul-verbal din data de 27.08.2012, organele de poliție au stabilit faptul că în telefonul mobil al persoanei vătămate au fost introduse mai multe cartele S., între care: cartela Orange cu nr._, identificată ca aparținând numitului KAJCZA A., dom. în Oradea, .. 70, . cu nr._, identificată ca aparținând numitului C. J., dom. în Oradea, ., .> În cauză a fost identificat martorul Nádas Sándor care declară că în perioada mai-iunie 2012 a cumpărat de la inculpatul C. J. un telefon mobil cu suma de 40 lei, pe care, după ce l-a folosit circa 2-3 săptămâni, i l-a vândut numitului Kajcza A. cu suma de 70 lei.
Din declarația numitului Kajcza A. a reieșit că în perioada iunie-iulie 2012 a cumpărat de la Nádas Sándor, un telefon mobil „L.G”, pe care l-a folosit fiul său Kajcza A. jr. până în data de 16.08.2012, când i-a fost ridicat, pe bază de dovadă de ridicare, de către lucrătorii de poliție. Aceștia i-au restituit persoanei vătămate C. D., telefonul mobil „LG”.
Inculpatul C. J. nu a recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptei.
Persoana vătămată a formulat pretenții civile în cursul urmării penale în sumă de 1500 lei, iar în cursul cercetării judecătorești a formulat pretenții în cuantum de 1000 lei (fila 234 dos. instanță).
S-a reținut că starea de fapt de mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate; proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto; proces-verbal de redare și extragere din adresa U.T.A.I. Bihor, declarațiile învinuitului C. J.; declarațiile martorului Nádas Sándor; declarațiile martorului Kajcza A.; dovezi de ridicare și predare a unor bunuri.
Având în vedere activitatea infracțională intensă pentru care sunt cunoscuți organelor de poliție inculpații C. J. și M. J.-C., prin Autorizația nr. 31/29.08.2012 emisă de Judecătoria Oradea s-a dispus autorizarea, pe o perioadă de 30 zile, a supravegherii informativ-operativă și înregistrării audio-video ambientale privind pe inculpații C. J. și M. J.-C., cu începere din data de 29.08.2012 până în data de 27.09.2012.
Cu ocazia desfășurării acestei activități, imnculpatul M. J.-C. a fost surprins în data de 23.09.2012, ora 1000, în timp ce a forțat portiera stânga față de la autoturismul Dacia L., inscripționat „Taxi”, cu nr._, iar din interior a sustras un portofel ce conținea suma de 100 lei și 30 Euro, timp în care inculpatul M. G. asigura paza locului faptei.
Imediat după comiterea furtului, inculpații M. G. și M. J.-C. s-au deplasat cu autoturismul Ford Escort, cu nr. RT-_ (înmatriculat în Polonia), pe străzile din jurul autoturismului, apoi au revenit pe . M. J.-C. a deschis portiera stânga față, a pus portofelul în interiorul mașinii, apoi a părăsit zona împreună cu M. G..
S-a reținut că din plângerea părții vătămate S. O. reiese că i-a fost forțat la autoturism butucul yalei de la portiera stânga față și a constatat că i s-au furat din portofelul aflat în buzunarul portierei suma de 100 lei și 30 euro, portofelul găsindu-l în alt loc decât cel în care-l lăsase.
Inculpatul M. J.-C. a recunoscut comiterea faptei și a subliniat că i-a spus lui M. G. despre comiterea acestui furt, iar din banii sustrași a cumpărat diferite produse alimentare și nealimentare pe care le-a transportat la domiciliul lui M. G..
În urma comiterii acestei fapte inculpatul M. J. C. a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore prin Ordonanța din 04.10.2012 a organelor de urmărire penală, ulterior luându-se față de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, prin Ordonanța din 05.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Inculpatul M. G., fiind audiat în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, mulțumindu-se să nege orice legătură cu vreun furt din autoturisme.
Partea vătămată a arătat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2000 lei, reprezentând contravaloarea reparației sistemului de închidere al portierei și banii sustrași.
S-a reținut că starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; plângerea și declarațiile părții vătămate S. O.-A., proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto; declarațiile învinuiților M. J.-C. și M. G.; proces-verbal de transcriere a adresei nr.S/_ din 02.10.2012 emisă de Serviciul de Operațiuni Speciale, însoțit de planșa foto.
În data de 25.10.2012, lucrătorii Poliției mun. Oradea au fost sesizați de ofițerul de serviciu că trei persoane de sex masculin au comis un furt dintr-un autoturism ce era parcat lângă poarta 3 a Cimitirului Municipal Rulikowski și că aceștia se deplasează cu un autoturism Ford Escort, de culoare gri, înmatriculat în Polonia, pe ..
În baza sesizării, un echipaj de poliție s-a deplasat în zonă, iar când au ajuns pe . observat autoturismul Ford care circula dinspre .. A. I., s-a trecut la urmărirea autoturismului Ford, folosindu-se sistemele luminoase și acustice ale autoturismului Dacia L., inscripționat „Poliția”, acesta fiind oprit la intersecția . . momentul opririi șoferul autoturismului Ford a efectuat manevre de mers înapoi, intenționând să fugă, dar un lucrător de poliție a coborât din autoturismul de serviciu, a deschis portiera stânga față a autoturismului Ford, s-a aplecat în interior și a oprit motorul.
După ce și-au declinat calitatea, lucrătorii de poliție i-au legitimat pe ocupanții autoturismului Ford, stabilind că se numesc Mezey G., M. E. și C. J..
La efectuarea controlului corporal, doar asupra lui M. G. s-au găsit bunuri de interes operativ, respectiv: un telefon mobil Samsung E1170, o legătură de chei, suma de 311 lei și 8 tichete de masă, inscripționate „. Oradea”, cu valoare nominală de 10 lei.
În interiorul autoturismului Ford au fost găsite o șurubelniță, un briceag cu lama îndoită în vârf, un spray iritant lacrimogen, un briceag cu vârful lamei rupt, o coadă de topor și o pereche de mânuși din material textil. Toate aceste bunuri au fost ridicate și depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Bihor (fila 147).
Fiind întrebați despre proveniența bunurilor găsite asupra lor, respectiv suma de bani și cele 8 tichete de masă, cei trei inculpați au recunoscut că în data de 25.10.2012, în jurul orei 16.30, le-au sustras dintr-un autoturism Dacia L., de culoare vișinie, ce era parcat lângă poarta 3 a Cimitirului Municipal Rulikowski. Au declarat că i-au urmărit pe ocupații autoturismului Dacia L., observând că femeia a pus în portbagaj o geantă de damă, după care a asigurat mașina și a plecat, intrând în cimitir.
În timp ce M. G. a rămas în mașină, asigurând paza, M. E. și C. J. au mers la Dacia L., unde C. J. a forțat cu un briceag yala portierei dreapta față, a deschis portiera, iar din interior a acționat butonul de deschidere de la portbagaj. M. E. a scos geanta de damă din portbagaj, apoi toți trei au plecat din zonă. În timp ce se aflau în mașină, din geantă au luat suma de 277 lei și 8 tichete de masă, a 10 lei fiecare. Ulterior, s-au reîntors la autoturismul Dacia L., unde M. E. a pus în portbagaj geanta, iar C. J. a acționat butonul de închidere centralizată al mașinii.
Bonurile de masă și suma de bani sustrase au fost restituite părții vătămate (fila 122), care a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1000 lei, reprezentând reparația butucului yalei distrus de inculpați. În cursul cercetării judecătorești a declarat că nu mai are pretenții civile de la inculpați (fila 234 dos.instanță).
În urma comiterii acestei fapte, inculpații C. J. și M. E. au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore prin Ordonanțele din 25.10.2012 ale organelor de urmărire penală.
Inculpatul C. J. a recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptei, declarând că M. G. a rămas în mașină în timp ce el și M. E. au sustras geanta.
Inculpatul M. E. a susținut în cursul urmăririi penale că el a rămas în mașină cu M. G. în timp ce C. a fost la autoturismul părții vătămate.
Inculpatul M. G. a recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptei de complicitate, declarând că inculpatul C. a sustras bunurile din poșetă și i le-a dat lui, nefăcând vorbire însă de participația inculpatului M. E..
Au fost audiați în calitate de martori numiții Somkereky E., Somkereky E. și D. A., care se aflau în apropierea autoturismului părții vătămate și au observat un tânăr cu glugă, care se furișa printre mașini și care s-a urcat apoi într-un autoturism gri, care-l aștepta, pornind în viteză.
Martorul Ghitea I. G. a declarat că a asistat la depistarea și imobilizarea în trafic a autoturismului în care se aflau inculpații și a participat ca martor asistent la controlul corporal și al interiorului mașinii.
S-a reținut că starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; plângerea și declarațiile părților vătămate S. I. și S. G.; proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto; proces-verbal de depistare; declarațiile învinuiților M. G., M. E. și C. J.; declarații martor D. A., Somkereky E., Somkereky E., Ghitea I.-G.; dovezi de ridicare și predare a unor bunuri.
În perioada iulie - octombrie 2012 inculpatul C. J. a comis un număr de 15 acte materiale de furt calificat, ajutat fiind câteodată de unii din învinuiți, care au asigurat paza, după cum urmează:
În data de 25.07.2012, în jurul orei 08.45, fiind singur pe . mun. Oradea, inculpatul C. J. a forțat yala portierei stânga față a autoturismului Daewoo Cielo, cu nr._, ce aparține părții vătămate M. G., iar din interior a sustras o borsetă cu acte ale mașinii și un permis de pescuit. Din borsetă a luat și un card bancar, pe care l-a introdus în ATM-ul băncii A.T.E Bank (Oradea, . intenția de a retrage bani, dar pentru că nu a știut codul PIN, card-ul a rămas blocat în bancomatul băncii.
Prin procesul verbal de vizionare de imagini, puse la dispoziție de A.T.E.Bank, sucursala Oradea, organele de poliție au stabilit că persoana care încearcă să retragă bani este inculpatul C. J. (fila 184).
Partea vătămată a formulat pretenții civile în cursul urmăririi penale în sumă de 300 de lei, în cursul cercetării judecătorești menținându-și constituirea de parte civilă (fila 56 dos.instanță).
În data de 09.08.2012, în jurul orei 14.00, fiind împreună cu M. G., M. E. și M. C. pe . Oradea, inculpatul C. J., cu o bucată de ceramică de la o bujie, a spart geamul portierei stânga față a autoturismului Skoda F., cu nr._, ce aparține părții vătămate P. S.-N., iar din interior a sustras o borsetă ce conținea acte de identitate.
În cauză au fost audiate martorele T. L. și C. A., angajate la un magazin situat pe . au observat patru persoane cu comportament suspect. Se uitau insistent în direcții diferite, părând că urmăresc ceva pe trotuarul din fața magazinului, persoane ale căror semnalmente descrise corespund cu cele ale inculpaților. După circa 10 -15 minute de la plecarea acestora, în magazin a intrat partea vătămată să le întrebe dacă nu au observat ceva, întrucât i s-a furat o borsetă cu acte din autoturism.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale în cauză cu suma de 300 lei, în cursul cercetării judecătorești își menține constituirea de parte civilă (fila 56 dos.instanță).
În data de 24.08.2012, în jurul orei 12.05, fiind singur în parcarea din zona Cimitirului Municipal „Rulikovschi” Oradea, inculpatul C. J. a spart geamul etrier de la autoturismul VW Golf 4, cu nr._, ce aparține părții vătămate G. M., dar nu a sustras bunuri sau valori întrucât în zonă și-au făcut apariția mai multe persoane, fapt pentru care a plecat imediat.
Partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 300 lei.
În data de 24.09.2012, în jurul orei 11.00, fiind singur pe ., inculpatul C. J. a forțat yala portierei stânga față de la autoturismul Dacia L., inscripționată „Taxi”, cu nr._, ce aparține părții vătămate Horhath R., iar din interior a sustras un portmoneu ce conținea acte de identitate și suma de 420 lei. Portmoneul și actele au fost găsite de partea vătămată pe .>
Acesta a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu suma de 670 lei.
În data de 01.10.2012, în jurul orei 14.00, fiind împreună cu M. G., pe ., inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față de la autoturismul Mazda 626 cu nr._, ce aparține părții vătămate P. M. C., iar din interior a sustras o borsetă ce conținea acte de identitate și suma de 382 lei.
Partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1550 lei, iar în cursul cercetării judecătorești a declarat că formulează pretenții în cuantum de 1000 lei (fila 234 dosar instanță).
În data de 01.10.2012, în jurul orei 15.30, fiind împreună cu M. G. pe ..B. din Oradea, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului VW B., cu nr. HVR-182 (înmatriculat în Ungaria), ce aparține părții vătămate M. E., iar din interior a sustras un rucsac ce conținea rechizite școlare.
Persoana vătămată a găsit rucsacul pe o stradă din apropiere. A declarat în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești (fila 234 dos. instamță) că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea geamului spart.
În data de 02.10.2012, în jurul orei 12.00, fiind singur pe . Oradea, vis-a-vis de Catedrala Ortodoxă, înv. C. J. a forțat yala portierei dreapta față a autoturismului Dacia L., cu nr._, ce aparține părții vătămate P. I. E., iar din interior a sustras o geantă ce conținea acte personale și alte bunuri.
Persoana vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 700 lei.
În data de 04.10.2012, în jurul orei 13.30, fiind împreună cu M. G. pe ., vis-a-vis de poarta nr. 2 a Cimitirului Municipal „Rulikovschi”, inculpatul C. J. a spart geamul portierei stânga față al autoturismului Skoda F., cu nr._, ce aparține părții vătămate P. I.-N., iar din interior a sustras o geantă din material textil, de culoare gri în care se afla un telefon mobil Samsung Corbi și o legătură de chei; apoi a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului VW Passat, cu nr._, ce aparține părții vătămate B. R., parcat în același loc, iar din interior a sustras o geantă din material textil în care se găsea o biblie. (2 acte materiale).
Partea vătămată P. I. N. a precizat că în momentul în care a parcat autoturismul, lângă mașina sa se afla un autoturism Ford Escort gri cu numere de Polonia (cel folosit de inculpatul M. G.), în interior se afla un bărbat corpolent de circa 35 de ani, iar lângă – un tânăr de circa 25 de ani. Prezența acestora este confirmată și de martora G. C., care se afla împreună cu partea vătămată. Ulterior, cu ocazia conducerii în teren efectuată de organele de poliție cu inculpatul C. J., geanta sustrasă din mașina numitului P. I. N., precum și geanta cu biblia numitului B. R. au fost găsite pe . restituite părților vătămate.
Persoana vătămată P. I. N. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 500 lei, iar partea vătămată B. R., cu suma de 500 lei. În cursul cercetării judecătorești persoana vătămată P. I. a declarat că renunță la pretențiile formulate (filas 34 dos.instanță).
În data de 06.10.2012, în jurul orei 16.30, fiind singur pe . Oradea, vis-a-vis de magazinul „F.”, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta spate al autoturismului Opel Astra, cu nr._, ce aparține persoanei vătămate B. L., iar din interior a sustras o geantă de damă ce conținea acte de identitate și suma de 20 lei.
Partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În data de 08.10.2012, în jurul orei 14.00, fiind împreună cu M. G. și M. E. pe . din Oradea, vis-a-vis de Bazinul Olimpic, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului Dacia Duster, cu nr._, ce aparține părții vătămate D. V., iar din interior a sustras o geantă cu acte personale și o ștampilă de firmă.
G. cu actele și ștampila au fost găsite ulterior de către o persoană și restituite părții vătămate de către organele de poliție, acesta declarând că nu se mai constituie parte civilă în cauză.
Martorul P. D. O. a declarat că în ziua respectivă, trecând cu mașina spre Bazinul Olimpic, în zona Parcului B., a observat un autoturism Ford gri, cu numere de Polonia și trei persoane (ale căror semnalmente prezentate coincid cu ale inculpaților C. J., M. G. și M. E., care aveau un comportament suspect lângă un autoturism Dacia Duster parcat. La scurt timp s-a întors și, lângă mașina Dacia Duster l-a găsit pe proprietarul acesteia, care i-a spus că i s-a spart mașina. Martorul i-a recunoscut din albumul cu fotografiile puse la dispoziție de organele de poliție pe învinuiții M. G. (aflat la volanul autoturismului Ford) și M. E. (aflat între mașini) – fila 301 verso.
În data de 14.10.2012, în jurul orei 10.30, fiind singur pe ., vis-a-vis de o biserică ortodoxă, inculpatul C. J., cu o bujie, a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului VW Passat, cu nr._, ce aparține părții vătămate G. Beneamin, dar din interior nu a reușit să sustragă bunuri sau valori întrucât nu a găsit.
Persoana vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 350 lei, constituire menținută și în cursul cercetării judecătorești (fila 34 dos. instanță).
În data de 14.10.2012, în jurul orei 13.30, fiind singur pe ., vis-a-vis de Mănăstirea „Sfintei Cruci”, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față și geamul etrier al portierei dreapta spate al autoturismului BMW 316i, cu nr._, folosit de partea vătămată B. M., iar din interior a sustras un portofel ce nu conținea bani sau alte valori; din acest motiv l-a aruncat înapoi în mașină.
Persoana vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În data de 16.10.2012, în jurul orei 10.00, fiind singur pe ., în parcarea din spatele bibliotecii universitare, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta spate al autoturismului Mazda Tribute, cu nr._, ce aparține părții vătămate N.-M. D., iar din interior a sustras o geacă din piele de culoare neagră, în care se găsea suma de 200 lei, un hanorac din material textil, un telefon mobil Samsung Galaxy, o borsetă din piele în care se găseau acte de identitate și suma de 300 Euro.
Persoana vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2700 lei.
În data de 16.10.2012, în jurul orei 10.30, inculpații M. G., M. E. și C. J. s-au deplasat cu autoturismul Ford cu numere de Polonia, condus de M. G., pe ., vis-a-vis de Cartierul „Europa”. În timp ce înv. M. G. a răams în mașină, înv. M. E. a forțat cu o foarfece yala portierei dreapta față a autoturismului Dacia L., cu nr._, ce aparține părții vătămate M. I., iar inculpatul C. J. a scotocit în portbagaj, dar din interior nu au sustras bunuri sau valori deoarece nu au găsit.
Pentru această faptă învinuitul M. E. a fost reținut pentru 24 de ore prin Ordonanța organelor de urmărire penală din 22.01.2013.
Persoana vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Cu privire la faptele săvârșite în perioada iulie-octombrie 2012, cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că aspectele relatate de către cele 15 părți vătămate se confirmă, autovehiculele prezentând urmele de forțare descrise de către acestea.
S-a reținut că materialul probator administrat în cauză se coroborează cu declarațiile inculpaților C. J. și M. E., rezultând, în mod indubitabil, existența aceleiași rezoluții infracționale, apte de a determina un mod similar de operare cu privire la toate cele 15 acte materiale cercetate în prezenta cauză.
În primul rând, toate părțile vătămate audiate în cauză au descris aceiași modalitate de săvârșire, constând în fie în spargerea geamului, fie în forțarea sistemelor de închidere ale autovehiculelor din interiorul cărora au fost sustrase bunuri, faptele fiind săvârșite pe timp de zi.
Inculpatul C. J. a relatat în cursul urmăririi penale amănunțit modalitatea în care sustras bunuri din autoturismele parcate pe raza mun. Oradea, indicând și locurile unde a săvârșit aceste furturi, atât în cadrul declaraților date în cauză, cât și cu prilejul reconstituirii traseului infracțional (fila 164), așa cum reiese din procesele-verbale întocmite în acest sens.
Astfel, cu ocazia efectuării de reconstituiri, cu privire la fiecare dintre aceste fapte, inculpatul a reiterat modul de comitere a faptelor, care se prezintă asemănător în cazul tuturor celor 15 acte materiale de furt reținute în sarcina sa. Reconstituirile au fost efectuate în prezența martorilor asistenți Bányay E.-A. și Ghitea I.-G., care, fiind audiați, au confirmat cele declarate de către învinuit cu privire la modul de comitere a faptelor.
S-a reținut că mijloacele de probă astfel obținute se coroborează și cu datele cuprinse în cadrul proceselor-verbale întocmite cu prilejul cercetării la fața locului, acestea relevând urmările faptelor săvârșite de către învinuit și punând în lumină modul similar de operare folosit în toate cazurile, constând fie în spargerea geamului autovehiculelor, folosind obiecte contondente precum bujii, fie forțarea sistemelor de închidere de la portiere. Tot astfel, s-a reținut că planșele fotografice efectuate cu ocazia cercetării la fața locului relevă aspectele consemnate în cadrul proceselor-verbale anterior menționate.
Aceste acte materiale de furt calificat au fost reținute în sarcina inculpatului C. J. sub forma unei singure infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, datorită rezoluției infracționale unice, dată de intervalul scurt dintre fapte și a similitudinii modului și timpului de operare.
S-a constatat că starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, procese-verbale de reconstituire și planșe foto, dovezi ridicare /predare bunuri, proces verbal de conducere în teren, declarații martori asistenți, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților.
În ceea ce privește inculpatul M. G., instanța a constatat că acesta a decedat, motiv pentru care instanța, în baza art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. G., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969, ca urmare a decesului inculpatului la data de 17.03.2013.
În baza art. 396 al. 6 rap. la art. 16 al. 1 lit. f Cod procedură penală instanța a dispus încetarea procesului penal față de același inculpat trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969, ca urmare a decesului inculpatului la data de 17.03.2013.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă cu privire la inculpatul M. E., instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere starea de recidivă postexecutorie a acestuia, văzând și forma continuată a infracțiunilor reținute și faptul că prezenta faptă este săvârșită în concurs cu o altă faptă pentru care acesta a fost condamnat.
Astfel instanța, constatând că cele două fapte au fost comise ca urmare a unei singure rezoluții infracționale, la un interval de 9 zile, în baza art. 386 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. E. din infracțiunile de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969 și tentativă la furt calificat prev. de art. 20 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. art. 26 raportat la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e si i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 și aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969.
Constatând vinovăția inculpatului M. E., instanța, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e și i Cod penal cu aplic. 41 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal și cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, la o pedeapsă de 2 ani 10 luni închisoare.
Fapta fiind săvârșită în concurs, instanța, în baza art. 86/5 Cod penal din 1969 cu referire la art. 85 Cod penal din 1969, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 906/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 09.07.2013 prin nerecurare.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal din 1969 instanța a contopit pedeapsa din prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 906/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 09.07.2013 prin nerecurare și cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 25/2013 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 2648/22.09.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care va mai adăuga un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul M. E. va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
În baza art. 12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, fapta comisă de inculpat și pericolul social al acesteia, împrejurările în care a fost comisă, starea de pericol creată, faptele fiind comise în stare de recidivă postexecutorie, de asemenea avându-se în vedere și multitudinea faptelor cu care este în concurs prezenta faptă, inculpatul dovedind perseverență infracțională, pe de altă parte s-a avut în vedere prejudiciul relativ redus și atitudinea de recunoaștere a inculpatului, astfel că s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Instanța a scăzut din pedeapsa rezultantă perioada reținerii de 24 h din data de 25.10.2012, reținerea de 24 din data de 22.01.2013 și a perioadei executate din 26.09.2014 la zi.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 25/2013 a Tribunalului Bihor (mandat nr._ al Tribunalului Bihor) și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă cu privire la inculpatul C. J., instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere forma continuată a infracțiunilor reținute și faptul că pe legea nouă s-ar impune reținerea concursului de infracțiuni, tratamentul sancționator fiind mult mai grav în raport de multitudinea faptelor comise.
Apreciind că infracțiunile de furt calificat au fost comise de inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale, faptele fiind comise în perioada mai-octombrie 2012, instanța, în baza art. 386 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. J. din infracțiunile de furt calificat prev. de art. 208 al.1-209 al.1 lit. e,i și al.2 lit.b Cod penal din 1969, furt calificat prev. de art. 208 al.1-209 al.1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i și al. 2 lit. b cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 și folosirea unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia prev. de art. 27 al.1 din Legea nr. 365/2002 în infracțiunile de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i și al. 2 lit. b cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal din 1969 și folosirea unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia prev. de art. 27 al.1 din Legea nr. 365/2002.
Constatând vinovăția inculpatului C. J., instanța, în baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, i și al. 2 lit. b cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, la o pedeapsă de 2 ani 3 luni închisoare.
Totodată, în baza art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de folosire a unui instrument de plată electronic fără consimțământul titularului acestuia, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
Faptele fiind săvârșite în concurs, instanța, în baza art. 33 lit. b, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, fapta comisă de inculpat și pericolul social al acesteia, împrejurările în care a fost comisă, starea de pericol creată, multitudinea actelor materiale, inculpatul dovedind perseverență infracțională, prejudiciile relativ mari create părților civile, deși prejudiciu a fost recuperat în mare parte, pe de altă parte s-a avut în vedere atitudinea de recunoaștere a inculpatului, astfel că s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor, având în vedere multitudinea actelor materiale - 16 acte materiale, perseverența infracțională a inculpatului, instanța apreciază că nu se poate dispune executarea pedepsei la locul de muncă, astfel cum a solicitat apărarea, acesta reprezentând un pericol pentru societate, existând temerea că acesta, în stare de libertate, ar putea comite și alte fapte de natură penală. Având în vedere că se reține comiterea a 2 infracțiuni în concurs, singura modalitate de executare a pedepsei este cea prin privare de libertate.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 h din data de 25.10.2012.
În ceea ce privește inculpatul M. J. C., având în vedere că acesta s-a împăcat cu persoana vătămată, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea nouă.
Astfel instanța, în baza art. 396 al. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 al. 1 lit. g Cod procedură penală, cu referire la art. 231 alin. 2 Cod penal, instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. J. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1-229 al. 1 lit. d Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată S. O..
A constatat că inculpatul a fost reținut în cauză 24 h în data de 04.10.2012.
În soluționarea laturii civile a cauzei, instanța a constatat că la dosar nu există dovezi în sensul că moștenitorii inculpatului M. G. ar fi acceptat succesiunea, motiv pentru care instanța apreciază că nu se poate dispune obligarea moștenitorilor la plata despăgubirilor civile în favoarea părților civile.
În consecință, instanța, în baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil a obligat inculpatul C. J. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile C. D., la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. G., la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. S.-N., la plata sumei de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile G. M., la plata sumei de 670 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile H. R., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. M. C., la plata sumei de 200 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. E., la plata sumei de 700 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. I. E., la plata sumei de 350 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile G. Beneamin.
A constatat că persoana vătămată S. I. nu mai are pretenții civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
A constatat că persoanele vătămate P. I. N. renunță la pretențiile civile formulate în cauză.
A constatat că persoanele vătămate B. L., D. V., B. M. și M. I. nu formulează pretenții civile în cauză.
În baza art. 118 al. 1 lit. e Cod penal din 1969 instanța a confiscat de la inculpatul C. J. în favoarea statului suma de 520 lei.
În baza art. 275 al. 1 pct. 2 lit. d Cod procedură instanța a obligat inculpatul M. J. C. să plătească statului 1.600 lei cheltuieli judiciare, respectiv obligă persoana vătămată S. O. să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală instanța a obligat inculpații M. E. și C. J. să plătească statului câte 1600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu P. M. și C. M., în cuantum de câte 300 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegațiilor nr. 1434/2013 și nr. 1435/2013.
În baza art. 272 Cod procedură penală cu referire la art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R. a stabilit onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu av. Singur D. și av. Fraiu F., până la prezentarea avocatului ales, la suma de 100 lei, onorariu care va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, în baza delegațiilor avocațiale nr. 1436/2013 și nr. 1437/2013.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate s-au formulat următoarele apeluri:
Inculpatul M. E. a solicitat admiterea apelului penal formulat, desființarea sentinței penale apelate și reducerea pedepsei aplicate.
Apelul nu a fost motivat în fapt sau în drept.
Inculpatul C. J. a solicitat admiterea apelului penal formulat, desființarea sentinței penale apelate și suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
În motivarea apelului penal formulat s-a arătat că inculpatul este fără antecedente penale, după comiterea faptelor și-a reluat studiile pe care le abandonase, s-a angajat în muncă, a achitat parțial prejudiciile provocate și este singurul întreținător al familiei sale, tatăl acestuia fiind grav bolnav.
Examinând sentința apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate curtea va reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a stabilit starea de fapt dedusă judecății constând în aceea că:
În data de 26.05.2012 persoana vătămată C. D. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în data de 26.05.2012, între orele 1800-1900, autori necunoscuți au forțat yala de la portiera stânga față a autoturismului Dacia L. MCV, cu nr._, parcat pe ., iar din interior, de pe bancheta din spate, i-au sustras o geantă de culoare neagră, inscripționată „Amway”, în care se găsea un telefon mobil „L.G”, un telefon mobil în rețeaua RCD-RDS, acte de identitate, card-uri bancare, card de combustibil, suma de 80 lei, două memory stick și alte bunuri personale, cauzându-i un prejudiciu total estimat la suma de 1.000 lei.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că aspectele relatate de către persoana vătămată se confirmă, autovehiculul prezentând urme de forțare la nivelul yalei portierei stânga față, aceasta fiind dislocată în partea superioară din clama de prindere.
Prin procesul-verbal din data de 27.08.2012, organele de poliție au stabilit faptul că în telefonul mobil al persoanei vătămate au fost introduse mai multe cartele S., între care: cartela Orange cu nr._, identificată ca aparținând numitului KAJCZA A., dom. în Oradea, ..70, . cu nr._, identificată ca aparținând numitului C. J., dom. în Oradea, ., .> În cauză a fost identificat martorul Nádas Sándor care declară că în perioada mai-iunie 2012 a cumpărat de la inculpatul C. J. un telefon mobil cu suma de 40 lei, pe care, după ce l-a folosit circa 2-3 săptămâni, i l-a vândut numitului Kajcza A. cu suma de 70 lei.
Din declarația numitului Kajcza A. a reieșit că în perioada iunie-iulie 2012 a cumpărat de la Nádas Sándor, un telefon mobil „L.G”, pe care l-a folosit fiul său Kajcza A. jr. până în data de 16.08.2012, când i-a fost ridicat, pe bază de dovadă de ridicare, de către lucrătorii de politie. Aceștia i-au restituit persoanei vătămate C. D., telefonul mobil „LG”.
Starea de fapt de mai sus a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate; proces-verbal de cercetare la fata locului și planșa foto, proces-verbal de redare și extragere din adresa U.T.A.I. Bihor, declarațiile învinuitului C. J.; declarațiile martorului Nádas Sándor; declarațiile martorului Kajcza A.; dovezi de ridicare si predare a unor bunuri.
Inculpatul M. J.-C. a fost surprins în data de 23.09.2012, ora 1000, în timp ce a fortat portiera stânga fată de la autoturismul Dacia L., inscriptionat „Taxi”, cu nr._, iar din interior a sustras un portofel ce continea suma de 100 lei si 30 Euro, timp în care inculpatul M. G. asigura paza locului faptei. Imediat după comiterea furtului, inculpații M. G. si M. J.-C. s-au deplasat cu autoturismul Ford Escort, cu nr. RT-_ (înmatriculat în Polonia), pe străzile din jurul autoturismului, apoi au revenit pe . M. J.-C. a deschis portiera stânga fată, a pus portofelul în interiorul mașinii, apoi a părăsit zona împreună cu M. G..
Din plângerea părții vătămate S. O. reiese că i-a fost forțat la autoturism butucul yalei de la portiera stânga față și a constatat că i s-au furat din portofelul aflat în buzunarul portierei suma de 100 lei și 30 euro, portofelul găsindu-l în alt loc decât cel în care-l lăsase.
Inculpatul M. J.-C. a recunoscut comiterea faptei și a subliniat că i-a spus lui M. G. despre comiterea acestui furt, iar din banii sustrași a cumpărat diferite produse alimentare si nealimentare pe care le-a transportat la domiciliul lui M. G..
Starea de fapt reținută mai sus a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; plângerea și declarațiile părții vătămate S. O.-A., proces-verbal de cercetare la fata locului, însoțit de planșa foto; declarațiile învinuiților M. J.-C. si M. G.; proces-verbal de transcriere a adresei nr.S/_ din 02.10.2012 emisă de Serviciul de Operațiuni Speciale, însoțit de planșa foto.
În data de 25.10.2012, lucrătorii Politiei mun. Oradea au fost sesizați de ofițerul de serviciu că trei persoane de sex masculin au comis un furt dintr-un autoturism ce era parcat lângă poarta 3 a Cimitirului Municipal Rulikowski și că aceștia se deplasează cu un autoturism Ford Escort, de culoare gri, înmatriculat în Polonia, pe ..
În baza sesizării, un echipaj de politie s-a deplasat în zonă, iar când au ajuns pe . observat autoturismul Ford care circula dinspre .. A. I., s-a trecut la urmărirea autoturismului Ford, folosindu-se sistemele luminoase si acustice ale autoturismului Dacia L., inscriptionat „Politia”, acesta fiind oprit la intersecția . . momentul opririi șoferul autoturismului Ford a efectuat manevre de mers înapoi, intenționând să fugă, dar un lucrător de politie a coborât din autoturismul de serviciu, a deschis portiera stânga fată a autoturismului Ford, s-a aplecat în interior si a oprit motorul.
După ce și-au declinat calitatea, lucrătorii de politie i-au legitimat pe ocupanții autoturismului Ford, stabilind că se numesc Mezey G., M. E. și C. J..
La efectuarea controlului corporal, doar asupra lui M. G. s-au găsit bunuri de interes operativ, respectiv: un telefon mobil Samsung E1170, o legătură de chei, suma de 311 lei și 8 tichete de masă, inscriptionate „. Oradea”, cu valoare nominală de 10 lei.
În interiorul autoturismului Ford au fost găsite o surubelnită, un briceag cu lama îndoită în vârf, un spray iritant lacrimogen, un briceag cu vârful lamei rupt, o coadă de topor si o pereche de mânusi din material textil. Toate aceste bunuri au fost ridicate si depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Bihor .
Fiind întrebați despre proveniența bunurilor găsite asupra lor, respectiv suma de bani si cele 8 tichete de masă, cei trei inculpați au recunoscut că în data de 25.10.2012, în jurul orei 16.30, le-au sustras dintr-un autoturism Dacia L., de culoare vișinie, ce era parcat lângă poarta 3 a Cimitirului Municipal Rulikowski. Au declarat că i-au urmărit pe ocupanții autoturismului Dacia L., observând că femeia a pus în portbagaj o geantă de damă, după care a asigurat mașina și a plecat, intrând în cimitir.
În timp ce M. G. a rămas în masină, asigurând paza, M. E. si C. J. au mers la Dacia L., unde C. J. a forțat cu un briceag yala portierei dreapta fată, a deschis portiera, iar din interior a acționat butonul de deschidere de la portbagaj. M. E. a scos geanta de damă din portbagaj, apoi toți trei au plecat din zonă. În timp ce se aflau în masină, din geantă au luat suma de 277 lei si 8 tichete de masă, a 10 lei fiecare. Ulterior, s-au reîntors la autoturismul Dacia L., unde M. E. a pus în portbagaj geanta, iar C. J. a acționat butonul de închidere centralizată al mașinii.
Bonurile de masă și suma de bani sustrase au fost restituite părții vătămate.
Starea de fapt reținută mai sus a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; plângerea și declarațiile părților vătămate S. I. și S. G.; proces-verbal de cercetare la fata locului, însoțit de planșa foto; proces-verbal de depistare; declarațiile învinuiților M. G., M. E. si C. J.; declarații martor D. A., Somkereky E., Somkereky E., Ghitea I.-G.; dovezi de ridicare si predare a unor bunuri.
În perioada iulie - octombrie 2012 inculpatul C. J. a comis un număr de 15 acte materiale de furt calificat, ajutat fiind câteodată de unii din învinuiți, care au asigurat paza, după cum urmează:
În data de 25.07.2012, în jurul orei 08.45, fiind singur pe . mun. Oradea, inculpatul C. J. a forțat yala portierei stânga față a autoturismului Daewoo Cielo, cu nr._, ce aparține părții vătămate M. G., iar din interior a sustras o borsetă cu acte ale mașinii și un permis de pescuit. Din borsetă a luat și un card bancar, pe care l-a introdus în ATM-ul băncii A.T.E Bank (Oradea, . intenția de a retrage bani, dar pentru că nu a știut codul PIN, card-ul a rămas blocat în bancomatul băncii.
Prin procesul verbal de vizionare de imagini, puse la dispoziție de A.T.E.Bank, sucursala Oradea, organele de poliție au stabilit că persoana care încearcă să retragă bani este inculpatul C. J. (fila 184).
Partea vătămată a formulat pretenții civile în cursul urmăririi penale în sumă de 300 de lei, în cursul cercetării judecătorești menținându-și constituirea de parte civilă (fila 56 dos.instanță).
În data de 09.08.2012, în jurul orei 14.00, fiind împreună cu M. G., M. E. și M. C. pe . Oradea, inculpatul C. J., cu o bucată de ceramică de la o bujie, a spart geamul portierei stânga față a autoturismului Skoda F., cu nr._, ce aparține părții vătămate P. S.-N., iar din interior a sustras o borsetă ce conținea acte de identitate.
În cauză au fost audiate martorele T. L. și C. A., angajate la un magazin situat pe . au observat patru persoane cu comportament suspect. Se uitau insistent în direcții diferite, părând că urmăresc ceva pe trotuarul din fața magazinului, persoane ale căror semnalmente descrise corespund cu cele ale inculpaților. După circa 10 -15 minute de la plecarea acestora, în magazin a intrat partea vătămată să le întrebe dacă nu au observat ceva, întrucât i s-a furat o borsetă cu acte din autoturism.
Partea vătămată se constituie parte civilă în cursul urmăririi penale în cauză cu suma de 300 lei, în cursul cercetării judecătorești își menține constituirea de parte civilă (fila 56 dos.instanță).
În data de 24.08.2012, în jurul orei 12.05, fiind singur în parcarea din zona Cimitirului Municipal „Rulikovschi” Oradea, inculpatul C. J. a spart geamul etrier de la autoturismul VW Golf 4, cu nr._, ce aparține părții vătămate G. M., dar nu a sustras bunuri sau valori întrucât în zonă și-au făcut apariția mai multe persoane, fapt pentru care a plecat imediat.
Partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 300 lei.
În data de 24._, în jurul orei 11.00, fiind singur pe ., inculpatul C. J. a forțat yala portierei stânga față de la autoturismul Dacia L., inscripționată „Taxi”, cu nr._, ce aparține părții vătămate Horhath R., iar din interior a sustras un portmoneu ce conținea acte de identitate și suma de 420 lei. Portmoneul și actele au fost găsite de partea vătămată pe .>
Acesta a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu suma de 670 lei.
În data de 01.10.2012, în jurul orei 14.00, fiind împreună cu M. G., pe ., inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față de la autoturismul Mazda 626 cu nr._, ce aparține părții vătămate P. M. C., iar din interior a sustras o borsetă ce conținea acte de identitate și suma de 382 lei.
Partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1550 lei, iar în cursul cercetării judecătorești a declarat că formulează pretenții în cuantum de 1000 lei (fila 234 dos.instanță).
În data de 01.10.2012, în jurul orei 15.30, fiind împreună cu M. G. pe ..B. din Oradea, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului VW B., cu nr. HVR-182 (înmatriculat în Ungaria), ce aparține părții vătămate M. E., iar din interior a sustras un rucsac ce conținea rechizite școlare.
Partea vătămată a găsit rucsacul pe o stradă din apropiere. A declarat în culrul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești (fila 234 dos.instamță) că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea geamului spart.
În data de 02.10.2012, în jurul orei 12.00, fiind singur pe . Oradea, vis-a-vis de Catedrala Ortodoxă, înv. C. J. a forțat yala portierei dreapta față a autoturismului Dacia L., cu nr._, ce aparține părții vătămate P. I. E., iar din interior a sustras o geantă ce conținea acte personale și alte bunuri.
Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 700 lei.
În data de 04.10.2012, în jurul orei 13.30, fiind împreună cu M. G. pe ., vis-a-vis de poarta nr. 2 a Cimitirului Municipal „Rulikovschi”, inculpatul C. J. a spart geamul portierei stânga față al autoturismului Skoda F., cu nr._, ce aparține părții vătămate P. I.-N., iar din interior a sustras o geantă din material textil, de culoare gri în care se afla un telefon mobil Samsung Corbi și o legătură de chei; apoi a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului VW Passat, cu nr._, ce aparține părții vătămate B. R., parcat în același loc, iar din interior a sustras o geantă din material textil în care se găsea o biblie. (2 acte materiale)
Partea vătămată P. I. N. a precizat că în momentul în care a parcat autoturismul, lângă mașina sa se afla un autoturism Ford Escort gri cu numere de Polonia (cel folosit de inculpatul M. G.), în interior se afla un bărbat corpolent de circa 35 de ani, iar lângă – un tânăr de circa 25 de ani. Prezența acestora este confirmată și de martora G. C., care se afla împreună cu partea vătămată. Ulterior, cu ocazia conducerii în teren efectuată de organele de poliție cu inculpatul C. J., geanta sustrasă din mașina numitului P. I. N., precum și geanta cu biblia numitului B. R. au fost găsite pe . restituite părților vătămate.
Partea vătămată P. I. N. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 500 lei, iar partea vătămată B. R. – cu suma de 500 lei. În cursul cercetării judecătorești persoana vătămată P. I. a declarat că renunță la pretențiile formulate (filas 34 dos.instanță)
În data de 06.10.2012, în jurul orei 16.30, fiind singur pe . Oradea, vis-a-vis de magazinul „F.”, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta spate al autoturismului Opel Astra, cu nr._, ce aparține părții vătămate B. L., iar din interior a sustras o geantă de damă ce conținea acte de identitate și suma de 20 lei.
Partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În data de 08.10.2012, în jurul orei 14.00, fiind împreună cu M. G. și M. E. pe . din Oradea, vis-a-vis de Bazinul Olimpic, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului Dacia Duster, cu nr._, ce aparține părții vătămate D. V., iar din interior a sustras o geantă cu acte personale și o ștampilă de firmă.
G. cu actele și ștampila au fost găsite ulterior de către o persoană și restituite părții vătămate de către organele de poliție, acesta declarând că nu se mai constituie parte civilă în cauză.
Martorul P. D. O. a declarat că în ziua respectivă, trecând cu mașina spre Bazinul Olimpic, în zona Parcului B., a observat un autoturism Ford gri, cu numere de Polonia și trei persoane (ale căror semnalmente prezentate coincid cu ale inculpaților C. J., M. G. și M. E., care aveau un comportament suspect lângă un autoturism Dacia Duster parcat. La scurt timp s-a întors și, lângă mașina Dacia Duster l-a găsit pe proprietarul acesteia, care i-a spus că i s-a spart mașina. Martorul i-a recunoscut din albumul cu fotografiile puse la dispoziție de organele de poliție pe învinuiții M. G. (aflat la volanul autoturismului Ford) și M. E. (aflat între mașini) – fila 301 verso.
În data de 14.10.2012, în jurul orei 10.30, fiind singur pe ., vis-a-vis de o biserică ortodoxă, inculpatul C. J., cu o bujie, a spart geamul portierei dreapta față al autoturismului VW Passat, cu nr._, ce aparține părții vătămate G. Beneamin, dar din interior nu a reușit să sustragă bunuri sau valori întrucât nu a găsit.
Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 350 lei, constituire menținută și în cursul cercetării judecătorești (fila 34 dos.instanță).
În data de 14.10.2012, în jurul orei 13.30, fiind singur pe ., vis-a-vis de Mănăstirea „Sfintei Cruci”, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta față și geamul etrier al portierei dreapta spate al autoturismului BMW 316i, cu nr._, folosit de partea vătămată B. M., iar din interior a sustras un portofel ce nu conținea bani sau alte valori; din acest motiv l-a aruncat înapoi în mașină.
Partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În data de 16.10.2012, în jurul orei 10.00, fiind singur pe ., în parcarea din spatele bibliotecii universitare, inculpatul C. J. a spart geamul portierei dreapta spate al autoturismului Mazda Tribute, cu nr._, ce aparține părții vătămate N.-M. D., iar din interior a sustras o geacă din piele de culoare neagră, în care se găsea suma de 200 lei, un hanorac din material textil, un telefon mobil Samsung Galaxy, o borsetă din piele în care se găseau acte de identitate și suma de 300 Euro.
Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2700 lei.
În data de 16.10.2012, în jurul orei 10.30, inculpații M. G., M. E. și C. J. s-au deplasat cu autoturismul Ford cu numere de Polonia, condus de M. G., pe ., vis-a-vis de Cartierul „Europa”. În timp ce înv. M. G. a răams în mașină, înv. M. E. a forțat cu o foarfece yala portierei dreapta față a autoturismului Dacia L., cu nr._, ce aparține părții vătămate M. I., iar inculpatul C. J. a scotocit în portbagaj, dar din interior nu au sustras bunuri sau valori deoarece nu au găsit.
Cu privire la faptele săvârșite în perioada iulie-octombrie 2012, cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că aspectele relatate de către cele 15 părți vătămate se confirmă, autovehiculele prezentând urmele de forțare descrise de către acestea.
Materialul probator administrat în cauză se coroborează cu declarațiile inculpaților C. J. si M. E., rezultând, în mod indubitabil, existența aceleiași rezoluții infracționale, apte de a determina un mod similar de operare cu privire la toate cele 15 acte materiale cercetate în prezenta cauză.
În primul rând, toate părțile vătămate audiate în cauză au descris aceiași modalitate de săvârșire, constând în fie în spargerea geamului, fie în forțarea sistemelor de închidere ale autovehiculelor din interiorul cărora au fost sustrase bunuri, faptele fiind săvârșite pe timp de zi.
Inculpatul C. J. a relatat în cursul urmăririi penale amănunțit modalitatea în care sustras bunuri din autoturismele parcate pe raza mun. Oradea, indicând și locurile unde a săvârșit aceste furturi, atât în cadrul declaraților date în cauză, cât și cu prilejul reconstituirii traseului infracțional (fila 164), așa cum reiese din procesele-verbale întocmite în acest sens.
Astfel, cu ocazia efectuării de reconstituiri, cu privire la fiecare dintre aceste fapte inculpatul a reiterat modul de comitere a faptelor, care se prezintă asemănător în cazul tuturor celor 15 acte materiale de furt reținute în sarcina sa. Reconstituirile au fost efectuate în prezența martorilor asistenți Bányay E.-A. și Ghitea I.-G., care, fiind audiați, au confirmat cele declarate de către învinuit cu privire la modul de comitere a faptelor.
Mijloacele de probă astfel obținute se coroborează și cu datele cuprinse în cadrul proceselor-verbale întocmite cu prilejul cercetării la fața locului, acestea relevând urmările faptelor săvârșite de către învinuit și punând în lumină modul similar de operare folosit în toate cazurile, constând fie în spargerea geamului autovehiculelor, folosind obiecte contondente precum bujii, fie forțarea sistemelor de închidere de la portiere. Planșele fotografice efectuate cu ocazia cercetării la fața locului relevă aspectele consemnate în cadrul proceselor-verbale anterior menționate.
Aceste acte materiale de furt calificat au fost reținute în sarcina inculpatului C. J. sub forma unei singure infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, datorită rezoluției infracționale unice, dată de intervalul scurt dintre fapte și a similitudinii modului și timpului de operare.
Starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerile si declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, procese-verbale de reconstituire și planșe foto, dovezi ridicare /predare bunuri, proces verbal de conducere în teren, declarații martori asistenți, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților.
Probele administrate în cursul urmăririi penale se coroborează și cu declarațiile de recunoaștere date de cei doi inculpați în ședința publică din data de 19.12.2014, ocazie cu care aceștia au solicitat să fie judecați conform procedurii abreviate.
Stabilită fiind vinovăția inculpaților M. E. și C. J. pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, curtea, reținând că încadrările juridice date faptelor sunt corecte, va proceda la verificarea pedepselor ce le-au fost aplicate acestora ocazie cu care constată următoarele:
În ceea ce îl privește pe inculpatul M. E. curtea apreciază că aceasta a fost individualizată corespunzător criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, neimpunându-se reducerea pedepsei.
În acest sens se reține că, din fisa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că este recidivist postexecutoriu, împrejurare ce demonstrează că pedeapsa închisorii ce i-a fost aplicată anterior nu a reușit să îl îndepărteze pe acesta din câmpul infracțional și să corijeze conduita acestuia, iar reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată de către instanța de fond ar lipsi de conținut scopul reeducativ și punitiv al pedepsei aplicate.
Curtea apreciază însă că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate cu privire la inculpatul C. J., plasarea acestuia sub supravegherea instituțiilor abilitate ale statului și impunerea respectării unor obligații în sarcina lui fiind suficiente pentru realizarea scopului reeducativ al pedepsei.
Pentru a ajunge la această soluție curtea a avut în vedere că, din cazierul judiciar al inculpatului, rezultă că acesta este la primul contact cu legea penală, a recunoscut comiterea faptelor încă din faza de urmărire penală, iar după săvârșirea faptelor și trimiterea lui în judecată a dat dovezi temeinice de îndreptare, recuperând parțial prejudiciile cauzate părților civile, sens în care s-a încadrat în muncă, conform adresei aflata la fila 183 dosar prima instanță.
De asemenea, la fila 79 a dosarului de primă instanță s-a depus adeverința nr.100/26.11.2013 emisa de Colegiul Tehnic A. Saguna Oradea din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul s-a înscris la cursurile de învățământ – forma seral, acesta urmând totodată și cursurile școlii de șoferi, conform adeverinței nr.112/24.10.2013 emisă de Școala Auto Santa ( fila 75 dosar instanța de fond).
Toate aceste împrejurări dovedesc că inculpatul C. J. se face eforturi pentru a se integra în societatea în care trăiește și a-și asigura pe căi licite veniturile necesare traiului zilnic, în condițiile în care acesta îl întreține și pe tatăl său, numitul C. I., care, din cauza bolii de care suferă (TBC pulm fibroasa LS bilat pahipleurita bazala post TBC BR CR, deficiență globală medie) are capacitatea de muncă redusă cel puțin la jumătate, încadrându-se în gradul 3 de invaliditate.
Față de starea de fapt și de considerentele expuse anterior curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul M. E. împotriva sentinței penale nr.407/27.03.2015 a Judecătoriei Oradea.
În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală, curtea va admite apelul penal declarat de inculpatul C. J. împotriva sentinței penale nr.407/27.03.2015 a Judecătoriei Oradea pe care o va desființa în sensul că:
În baza art.86/1 Cod penal 1969 va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 3 luni stabilit conform art.86/2 Cod penal 1969.
În baza art.86/3 Cod penal 1969 va impune inculpatului C. J. ca pe durata termenului de încercare să se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1 literele a-d .
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal 1969 raportat la art. 83 si 84 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Va reduce cuantumul despăgubirilor civile acordate părților civile după cum urmează: pentru partea civilă C. D. de la 1000 lei până la 800 lei, pentru partea civilă G. M. de la 300 lei până la 150 lei, pentru partea civilă P. I. de la 700 lei până la 500 lei, pentru partea civilă H. R. de la 670 lei pana la 470 lei, pentru partea civilă M. G. de la 300 lei până la 150 lei, pentru partea civilă P. S. N. de la 300 lei până la 150 lei, pentru partea civilă P. M. de la 1000 lei până la 800 lei, pentru partea civilă M. E. de la 200 lei până la 100 lei și pentru partea civilă G. Beneamin de la 350 lei până la 150 lei.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga inculpații la plata sumei de câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, urmând ca suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat P. M., conform delegației avocațiale nr.2982/19.05.2015 să fie virată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul M. E. împotriva sentinței penale nr.407/27.03.2015 a Judecătoriei Oradea.
În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală,
ADMITE apelul penal declarat de inculpatul C. J. împotriva sentinței penale nr.407/27.03.2015 a Judecătoriei Oradea pe care o desființează în sensul că:
În baza art.86/1 Cod penal 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 3 luni stabilit conform art.86/2 Cod penal 1969.
În baza art.86/3 Cod penal 1969 impune inculpatului C. J. ca pe durata termenului de încercare să se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1 literele a-d .
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal 1969 raportat la art. 83 si 84 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Reduce cuantumul despăgubirilor civile acordate părților civile după cum urmează: pentru partea civilă C. D. de la 1000 lei până la 800 lei, pentru partea civilă G. M. de la 300 lei până la 150 lei, pentru partea civilă P. I. de la 700 lei până la 500 lei, pentru partea civilă H. R. de la 670 lei până la 470 lei, pentru partea civilă M. G. de la 300 lei până la 150 lei, pentru partea civilă P. S. N. de la 300 lei până la 150 lei, pentru partea civilă P. M. de la 1000 lei până la 800 lei, pentru partea civilă M. E. de la 200 lei până la 100 lei și pentru partea civilă G. Beneamin de la 350 lei până la 150 lei.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obliga inculpații la plata sumei de câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, urmând ca suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat P. M., conform delegației avocațiale nr.2982/19.05.2015 să fie virată din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9.09.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
S. L. C. A. C. M.
Redactat decizie – S.L./17.09.2015,
Judecător fond – I. E.S.
Tehnoredactat 5 ex./17.09.2015,C.M.
3 comunicări –inculpatul apelant M. E.
- inculpatul apelant C. J.
- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 509/2015. Curtea de... → |
---|