Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Sentința nr. 22/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 467/42/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 22 CC

Ședința din camera de consiliu din data de 22 iunie 2015

Președinte – L. C.

Grefier – A. Ț.

M. Public a fost reprezentat de procuror V. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate, în conformitate cu dispozițiile art.134 și următoarele din Legea nr.302/2004 de M. Justiției din Regatul Spaniei prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind recunoașterea sentinței penale nr.204/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria Penală nr.5 din Donostia – San S., a sentinței penale nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.31 din Madrid și a sentinței penale nr.441/11 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.23 din Madrid, prin care a fost condamnat V. C., fiul lui M. și G., născut la data de 20.09.1986 în orașul Băneasa, județul C., cu domiciliul în municipiul Câmpina, ., județul Prahova, CNP:_, în prezent aflat în Penitenciarul Segovia, la pedeapsa totală de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art.237, 238, 240 și 241 din Codul penal spaniol.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a lipsit persoana condamnată V. C., aflat în stare de deținere în Penitenciarul Segovia din Regatul Spaniei.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constatând că la dosar s-a depus documentația prevăzută de art.132 din Legea nr.302/2004 și, față de susținerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii formulate conform art.134 și următoarele din Legea nr.302/2004 de M. Justiției din Regatul Spaniei prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind recunoașterea sentinței penale nr.204/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria Penală nr.5 din Donostia – San S., a sentinței penale nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.31 din Madrid și a sentinței penale nr.441/11 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.23 din Madrid, prin care a fost condamnat V. C., privind pedeapsa totală de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art.237, 238, 240 și 241 din Codul penal spaniol, fapte care au corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.233 și art.234 alin.1 lit.d și f din Codul penal român.

De asemenea, solicită transferarea în România a persoanei condamnate V. C., pentru continuarea executării pedepsei, deducerea din durata pedepsei a perioadei de detenție preventive din datele de 20.05.2008, 29.10.2009, 19.01.2011 și de la 13.05.2011 la 25.01.2012 și perioada executată de condamnat de la 26.01.2012 la zi.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin ordonanța nr.3994/II/5/2015 din 17.06.2015, P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești și, cu adresa cu același număr, a înaintat instanței informațiile referitoare la solicitarea formulată M. Justiției din Regatul Spaniei, privind recunoașterea sentinței penale nr.204/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria Penală nr.5 din Donostia – San S., a sentinței penale nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.31 din Madrid și a sentinței penale nr.441/11 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.23 din Madrid, prin care a fost condamnat V. C., fiul lui M. și G., născut la data de 20.09.1986 în orașul Băneasa, județul C., cu domiciliul în municipiul Câmpina, ., județul Prahova, CNP:_, în prezent aflat în Penitenciarul Segovia, la pedeapsa totală de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art.237, 238, 240 și 241 din Codul penal spaniol.

S-a precizat în adresa de înaintare că verificările efectuate de procuror în cadrul măsurilor premergătoare sesizării instanței sunt cuprinse în conținutul ordonanței nr.3994/II/5/2015 din 17.06.2015, prin care s-a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești, în sensul că s-a procedat la identificarea persoanei condamnate, rezultând următoarele date de identificare:

- V. C., fiul lui M. și G., născut la data de 20.09.1986 în orașul Băneasa, județul C., cu domiciliul în municipiul Câmpina, ., județul Prahova, CNP:_.

S-a verificat dacă persoana condamnată al cărei transfer se solicită este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni sau pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească, rezultatul fiind negativ.

S-a constatat că, în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor judecătorești, respectiv a sentinței penale nr.204/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria Penală nr.5 din Donostia – San S. (pedeapsă de 1 an închisoare), a sentinței penale nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.31 din Madrid (pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare) și a sentinței penale nr.441/11 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.23 din Madrid (pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare), prin care V. C. a fost condamnat la pedeapsa totală 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prin efracție, autoritățile judiciare din Regatul Spaniei au transmis următoarele documente în limbile spaniolă și română:

- referat privind stadiul executării pedepsei;

- declarația persoanei condamnate, prin care își exprimă intenția de a fi transferată în România;

- copia ale sentințelor a căror recunoaștere s-a solicitat;

- extras din legislația spaniolă aplicabilă;

- calculul pedepsei.

Procurorul a mai precizat că Regatul Spaniei nu a implementat în legislația proprie Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

De asemenea, s-a arătat că, din actele depuse la dosar, rezultă că persoana condamnată se află în prezent în Penitenciarul Segovia din Regatul Spaniei, aceasta a fost de acord să fie transferată în România, nu beneficiazză de regulile specialității și nu a fost anterior predată statului emitent în baza unui mandat european de arestare sau a unei cereri de extrădare sub condiția trnasferării acesteia.

În ordonanța nr.3994/II/5/2015 din 17.06.2015 s-a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine prevăzute de art.136 din Legea nr.302/2004 și că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, nefiind incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute de art.136 alin.2 din Legea nr.302/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, prin sentința penală nr.204/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria Penală nr.5 din Donostia – San S., cetățeanul român V. C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, prin sentința penală nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.31 din Madrid a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, iar prin sentința penală nr.441/11 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.23 din Madrid a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa filală fiind de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare. Pedepsele de mai sus au fost aplicate cetățeanului român V. C. pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie prin efracție, prevăzute de art.237, 238, 240 și 241 din Codul penal spaniol.

Aceste fapte au corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.233 și art.234 alin.1 lit.d și f din Codul penal român.

Potrivit cererii formulate de condamnatul V. C., acesta a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea executării în continuare a pedepsei privative de libertate aplicată prin sentințele arătate mai sus.

Curtea mai reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 par.1 privind transferul condamnatului și cele ale art.7 privind consimțământul la transferare, ambele din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983 și ratificată de România prin Legea nr.76/1996.

De asemenea, Curtea apreciază că executarea în România a restului de pedeapsă de către condamnat este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia, având în vedere că domiciliul său și familia sunt în România.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar de autăritățile din Regatul Spaniei, din care rezultă că persoana condamnată V. C. s-a aflat în detenție preventivă în datele de 20.05.2008, 29.10.2009, 19.01.2011 și de la 13.05.2011 la 25.01.2012, în total 261 de zile, iar de la data de 26.01.2012 și până în prezent acesta se află în executarea pedepsei, Curtea apreciază că se impune deducerea din durata pedepsei de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare a acestor perioade.

Totodată, din înscrisurile depuse la dosar, Curtea constată că termenul la care executarea pedepsei se împlinește este data de 24.04.2016.

Față de aceste considerente, în baza art.135 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004 și art.3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr.76/1996, Curtea va admite cererea formulată de M. Justiției din Regatul Spaniei, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, va recunoaște hotărârile de condamnare și va dispune transferarea persoanei condamnate V. C. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform Codului de procedură penală român și în condițiile Convenției.

Se va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.233 și art.234 alin.1 lit.d și f din Codul penal român, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

De asemenea, se va deduce din durata pedepsei de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare perioada detenției preventive din datele de 20.05.2008, 29.10.2009, 19.01.2011 și de la 13.05.2011 la 25.01.2012 și perioada executată de condamnat de la 26.01.2012 la zi.

Potrivit dispozițiilor art.135 alin.12 din Legea nr.302/2004, se va dispune comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către Direcția de D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de M. Justiției din Regatul Spaniei prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art.135 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004 și art.3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr.76/1996, recunoaște sentința penală nr.204/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria Penală nr.5 din Donostia – San S., sentința penală nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.31 din Madrid și sentința penală nr.441/11 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Penală nr.23 din Madrid, prin care a fost condamnat V. C., fiul lui M. și G., născut la data de 20.09.1986 în orașul Băneasa, județul C., cu domiciliul în municipiul Câmpina, ., județul Prahova, CNP:_, în prezent aflat în Penitenciarul Segovia, la pedeapsa totală de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art.237, 238, 240 și 241 din Codul penal spaniol, fapte care au corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.233 și art.234 alin.1 lit.d și f din Codul penal român, și dispune executarea acestei pedepse în România.

Dispune transferarea persoanei condamnate V. C. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform Codului de procedură penală român și în condițiile Convenției.

Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.233 și art.234 alin.1 lit.d și f din Codul penal român, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Deduce din durata pedepsei de 4 ani, 11 luni și 22 zile de închisoare perioada detenției preventive din datele de 20.05.2008, 29.10.2009, 19.01.2011 și de la 13.05.2011 la 25.01.2012 și perioada executată de condamnat de la 26.01.2012 la zi.

Dispune comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art.135 alin.12 din Legea nr.302/2004, către Direcția de D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru persoana condamnată de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Cercetată și pronunțată în camera de consiliu, astăzi 22 iunie 2015.

Judecător, Grefier,

L. C. A. Ț.

Th./Red.-LC/AȚ

2 ex./23.06.2015

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Sentința nr. 22/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI