Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 806/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 806/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 806
Ședința publică din data de 14 septembrie 2015
Președinte – C. R.
Judecător – I. N.
Grefier – D. R. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Tribunalul Prahova,inculpatulS. D., fiul lui T. și P., născut la data de 13.12.1958 în Ceptura, județul Prahova, domiciliat în comuna Bucov, ., județul Prahova,C.N.P._ și de partea civilăAgenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 959 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat S. D., personal și asistat de avocat ales P. C., potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/2015, depusă la fila 29 din dosar, lipsă fiind apelanta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Avocatul ales al apelantului-inculpat învederează Curții că acesta își menține poziția procesuală avută la fond, în sensul că nu dorește să dea declarații.
Curtea ia act de poziția procesuală a apelantului inculpat, în sensul că nu dorește să dea declarații în fața instanței de control judiciar.
În baza art. 97 Cod procedură penală, avocatul ales al apelantului inculpat solicită încuviințarea depunerii unui set de înscrisuri, pe care îl prezintă spre studiu și reprezentantului Ministerului Public și depune înscrisuri în circumstanțiere, respectiv, un memoriu, două acte medicale, la care face referire în memoriu și o publicație de vânzare a imobilului.
Curtea, în temeiul art.100 Cod procedură penală, apreciind ca fiind relevantă soluționării căii de atac, admite proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată de către apelantul inculpat prin avocat ales și ia act că această probă a fost administrată la termenul de astăzi, prin depunerea acestora.
Nemaifiind cereri de formulat, constată în stare de judecată apelurile declarate și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că prin sentința penală nr. 959 pronunțată la data de 12 noiembrie 2014, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul S. D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 861 Cod penal anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului că în calitate de administrator la ., în perioada septembrie 2015 - mai 2006, nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate și veniturile realizate de către societate în relația cu beneficiarul N. S., prejudiciind statul cu suma de 34.783 lei, reprezentând T.V.A. și respectiv, impozit pe profit.
Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: în mod greșit instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă ce reprezintă minimul prevăzut de textul incriminator, în condițiile în care infracțiunea dedusă judecății este sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 2 ani și 8 ani închisoare. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, de numai 2 ani închisoare, nu reflectă, în opinia Ministerului Public, gravitatea faptei săvârșite de către acesta.
Apreciind că față de inculpat se impunea stabilirea unei pedepse mult mai aspre, învederează că la stabilirea sancțiunii penale instanța de fond nu a avut în vedere criteriile generale de individualizare, reglementate de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, gravitatea faptelor comise, persoana inculpatului, cauzele care agravează răspunderea penală și modul concret de comitere a faptei deduse judecății.
Susține că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare, pedeapsa fiind o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile sociale de conduită.
Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de lege, pedeapsa trebuie să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, infracțiunile de evaziune fiscală având o rezonanță socială deosebită, astfel încât asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și săvârșirea de fapte similare, cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
Pe cale de consecință, pedeapsa fiind prea blândă nu poate să-și atingă scopul de prevenție specială și generală.
De asemenea, s-a susținut că sentința atacată este nelegală, deoarece instanța de fond, aplicând în mod legal inculpatului alături de cuantumul pedepsei principale și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi a omis să interzică acestuia exercitarea dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit. c), respectiv interzicerea exercitării funcției de care s-a folosit inculpatul în săvârșirea faptei deduse judecății. De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, instanța de fond avea obligația să comunice O.R.C. dispozitivul hotărârii de condamnare, neîndeplinirea acestei obligații constituind un motiv de reformare a hotărârii atacate.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, majorarea pedepsei aplicate inculpatului, aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 65 Cod penal anterior și să fie înlăturat aspectul de nelegalitate vizând omisiunea comunicării hotărârii de condamnare la O.R.C.
Avocat ales P. C., pentru apelantul inculpat S. D., solicită respingerea apelului formulat de unitatea de parchet, potrivit art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală.
Referitor la critica privind omisiunea aplicării pedepsei complementare prev. de art.65 cu trimitere la art. 64 lit. b) Cod penal, lasă la aprecierea instanței de control judiciar soluția ce urmează a se pronunța, întrucât există diferențe între practica judiciară depusă de apelant și cazul de față.
Cu privire la critica de netemeinicie vizând cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, solicită respingerea acesteia, având în vedere că inculpatul este prima dată când apare în fața instanțelor de judecată, în raport de stare de sănătate a acestuia și faptul că i-a fost vândut un apartament de către Banca de Asigurări Carpatica, rezultă că acesta s-a aflat într-o oarecare imposibilitate de reparare a prejudiciului dar înțelege să se angajeze, a plătit câteva rate și se obligă să plătească acele rate, în raport de datoria pe care o are către bugetul consolidat al statului.
Apreciază că instanța de fond nu avea cum să se orienteze la o altă pedeapsă, văzând marja încadrării juridice de la 2 la 8 ani, față de cele evocate anterior.
Pentru aceste considerente, față de motivele de apel promovate de către P. de pe lângă Tribunalul Prahova, în temeiul art. 421 alin.1 lit. b)Cod proc. penală, solicită respingerea apelului ca nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, în baza art.421 pct.2 lit.a) Cod proc. penală, solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special.
Învederează că în condițiile în care inculpatul a urmat procedura simplificată, recunoscând și dând dovadă de bunăvoință, încercând să repare din prejudiciu, față de atitudinea procesuală, starea de sănătate a acestuia și lipsa antecedentelor, instanța de fond se putea orienta la o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, solicitând reducerea cuantumului pedepsei și menținerea dispoziției de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei. Totodată, solicită respingerea apelul părții civile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul declarat de inculpat solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât așa cum s-a arătat, pedeapsa aplicată de prima instanță este suficient de blândă și nu există temeiuri care să justifice o nouă reindividualizare în sensul diminuării cuantumului acestuia, prin reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Prahova, apreciază ca întemeiate criticile formulate, deoarece prin hotărârea atacată s-a dispus obligarea inculpatului la plata prejudiciului în sumă de 48.587 lei însă instanța de fond a omis să acorde și obligațiile fiscale accesorii, care se calculează de la data creării bazei impozabile până la plata efectivă a debitului datorat, sens în care, solicită admiterea căii de atac, desființarea în parte în latură civilă a sentinței, sub aspectul acordării acestor obligații.
Apelantul inculpat S. D., având ultimul cuvânt, arată că-i pare rău, că a avut o situație deosebită și va achita datoria către stat.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 959 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, cu referire la art. 375 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Noul cod penal, infracțiunea de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, a fost condamnat inculpatul S. D., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza disp. art. 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare prev. de art. 86/2 Cod penal, fiind compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani în final acesta fiind de 4 ani.
Potrivit art. 86/3 Cod penal s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86/4 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
Conform art. 71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art.397 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. G..
Totodată, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. K. D. S.R.L. Ploiești la plata sumei de 48.587 lei către partea civilă A.N.A.F. prin A.F.P. Ploiești .
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. K. D. S.R.L. Ploiești la 850 lei cheltuieli judiciare către stat, 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare stabilite în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 2313/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea 241/2005, reținându-se, în fapt, că, în calitate de administrator al S.C. K. D. S.R.L., în perioada septembrie 2005 - mai 2006 nu a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni comerciale desfășurate și venituri realizate de această persoană juridică în relația comercială cu martorul N. S., prejudiciind bugetul de stat cu suma de_ lei, din care TVA de plată în cuantum de_ lei și impozit pe profit de plată în cuantum de 9743 lei.
S-a mai reținut că în faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor, poziție pe care și-au menținut-o și în fața instanței de judecată când au solicitat judecarea potrivit procedurii prev. de art. 375 și art. 396 alin.10 Cod procedură penală și reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
A mai arătat inculpatul că are cunoștință de probatoriile administrate în faza de urmărire penală, își însușește probatoriile administrate și nu solicită administrarea de noi probatorii.
În circumstanțiere, au fost depuse la dosar pentru inculpat caracterizări, acte studii, adeverințe de salariat și acte de stare civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în scopul respectării principiului aflării adevărului, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16 decembrie 2003, inculpatul a devenit asociat și administrator al societății alături de o altă persoană (M. C.), la aceeași dată obiectul principal de activitate fiind schimbat în „alte lucrări speciale de construcții" (cod CAEN 4525), iar la data de 12 septembrie 2006, inculpatul a devenit asociat unic și administrator unic al societății.
La data de 19 septembrie 2005, între S.C. K. D. SRL - antreprenor reprezentată de inculpat, pe de o parte și martorul N. S., de altă parte, a fost încheiat contractul de antrepriză nr.14 având ca obiect efectuarea unor lucrări de construcții la imobilul situat în Ploiești, ., proprietatea beneficiarului, valoarea contractului fiind stabilită la suma de 39.070,35 euro.
Pe perioada derulării contractului, martorul N. S. i-a achitat inculpatului reprezentant al antreprenorului suma de 30.949 euro, reprezentând contravaloare casă și contravaloare avans materiale, fiind emise următoarele documente fiscale: chitanța . VOT nr._ 74 01 emisă de S.C. Kohro D. SRL la data de 28.09.2005 prin care se certifică primirea de la P.F. N. E., soția martorului a sumei de 5.000 euro reprezentând contravaloare avans materiale; chitanța . VOT nr._ 01 emisă de S.C. K. D. SRL la data de 11.10.2005 prin care se certifică primirea de la P.F. N. E., soția martorului a sumei de 4.000 euro reprezentând contravaloare avans materiale; chitanța . VOT nr._ 01 emisă de S.C. K. D. SRL la data de 03.1 1.2005 prin care se certifică primirea de la martor a sumei de 5.000 euro, reprezentând contravaloare casă; chitanța . VOT nr._ 01 emisă de S.C. K. D. SRL la data de 03.1 1.2005 prin care se certifica primirea sumei de 16.949 euro de la P.F. N. S., reprezentând contravaloare casă.
În luna februarie 2006, inculpatul a solicitat martorului renegocierea contractului în sensul măririi valorii acestuia, însă martorul nu a acceptat continuarea contractului în aceste condiții, apreciind și că lucrările efectuate până în acel moment nu au fost corespunzătoare din punct de vedere al calității, fapt pentru care acestea au fost sistate în cursul lunii mai 2006.
La data de 19.09.2006, martorul N. S. a formulat plângere penală susținând că a fost indus in eroare de către S. D. cu prilejul încheierii/executării contractului nr. 14/19.09.2005, plângerea fiind înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești cu numărul 7136/P/2006, soluționată prin rezoluția din 30.01.2007 cu reînceperea urmăririi penale fața de S. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune ( din dosarul de urmărire penală).
În perioada 22.11._07, la S.C. K. D. S.R.L. a fost efectuată o inspecție fiscală având ca obiectiv verificarea modului de constituire, declarare și virare a obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului pentru perioada ianuarie 2004 - septembrie 2007.
Cu ocazia efectuării acestei activități, inspectorii Administrației Finanțelor Publice ai Municipiului Ploiești au identificat cele patru contracte de antrepriză nr. 14/19.09.2005 și au constatat că sumele obținute de către societate nu au fost înregistrate în evidențele s-a constatat că legat de aceste venituri au fost efectuate cheltuielii cu materialele de_ lei.
Conform devizului întocmit de către inculpat (filele efectuate în contul acestei sume au fost în valoare de_ lei nu a fost înregistrată în contabilitate.
Neînregistrarea acestor operațiuni comerciale în evidențele contabile ale societății a avut ca urmare neevidențierea, nedeclararea și neplata impozitului pe profit și a TVA aferente, după cum urmează:
În ceea ce privește impozitul pe profit, acesta este în cuantum de 9743 lei și a fost stabilit prin aplicarea cotei de 16% conform prevederilor art.17 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal al României, în forma în vigoare la acea dată (denumită în continuare Codul fiscal) la profitul impozabil în cuantum de_ lei, calculat prin diferența dintre veniturile obținute (_ lei) și cheltuielile efectuate (_ lei) și cheltuielile efectuate (_ lei).
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, aceasta fiind în cuantum de_ lei și a fost stabilită prin aplicarea cotei de 19% conform prevederilor art.140, alin.1 din Codul fiscal la suma de_ lei reprezentând veniturile realizate.
Prin urmare prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea în contabilitatea a operațiunilor comerciale desfășurate și a veniți în cuantum de 34.783 lei.
S-a reținut că în faza de urmărire penală s-au administrat probatorii cu declarațiile inculpatului, declarațiile martori, declarații N. S., S. A., acte ., acte Oficiu Registrul Comerțului, contract de închiriere, act adițional, contract de comodat.
Audiat în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarația acestuia coroborându-se și cu celelalte acte și lucrări efectuate.
În consecință, raportat la cele mai sus menționate, tribunalul a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, elemente constitutive întrunite atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv.
În continuare, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările și modul concret de comitere a infracțiunii, limitele de pedeapsă respectiv limita minimă fiind redusă cu o treime ca efect juridic al aplicării art. 375 Cod procedură penală.
În raport de cele arătate, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului S. D. în baza disp. art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală cu referire la art. 375 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Noul cod penal, infracțiunea de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
Conform art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86/2 Cod penal iar în temeiul disp. art. 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
Totodată, prima instanță a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86/4 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a fost suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În soluționarea laurii civile, potrivit art.397 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. G..
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. K. D. S.R.L. Ploiești la plata sumei de 48.587 lei către partea civilă A.N.A.F. prin A.F.P. Ploiești.
Totodată, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. K. D. S.R.L. Ploiești la 850 lei cheltuieli judiciare către stat, 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare stabilite în faza de urmărire penală.
Împotriva sentinței penale nr. 959 din data de 12 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în termen legal au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul Prahova, partea civilă A.N.A.F. prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Prahova și inculpatul S. D., care au criticat soluția instanței de fond de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în scris, filele 8-11, 14-15 și susținute cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, sentința a fost criticată de netemeinicie sub aspectul greșitei individualizării a pedepsei principale, unitatea de parchet solicitând aplicarea unei pedepse mai aspre, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei și periculozității inculpatului, iar inculpatul, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, unitatea de parchet a criticat soluția instanței de fond din perspectiva omisiunii aplicării pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. 1 lit. c) Cod penal din 1969 precum și a celei de comunicare a hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului.
Apelanta parte civilă a criticat sentința în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile, susținând că instanța de fond a omis a se pronunța asupra obligațiilor fiscale accesorii, potrivit art. 119 din Codul de procedură fiscală, calculate de la data creării bazei impozabile și până la plata efectivă a debitului datorat, respectiv la suma de 48.587 lei.
Curtea, examinând sentința primei instanțe în raport de criticilor invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, constată că aceasta este afectată parțial de netemeinicie iar criticile invocate de P. de pe lângă Tribunalul Prahova și partea civilă sunt fondate, în timp ce calea de atac formulată de inculpat, nu se justifică, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale constând în: declarațiile date de N. S., declarațiile martorei S. A., înscrisuri ., acte Oficiu Registrul Comerțului, contract de închiriere, act adițional, contract de comodat, ce se coroborează cu declarațiile date de inculpat, în procedura prev. de art. 374 alin.4, art. 375 și art. 377 Cod procedură penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior și care nu a fost contestată de vreuna dintre părți.
Printr-o justă evaluare și interpretare a probatoriilor, conform art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a stabilit că, în calitate de administrator al S.C. K. D., în perioada septembrie 2005 - mai 2006, inculpatul S. D. nu a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni comerciale desfășurate și venituri realizate în relația comercială cu martorul N. S., prejudiciind bugetul de stat cu suma totală de 34.783 lei, din care T.V.A. în cuantum de 25.040 lei și impozit pe profit de 9.743 lei.
Raportat la situația de fapt expusă și reținând că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu vinovăția cerută de lege, conform art. 16 alin. 3 lit. b) Cod penal, rezultă că în mod temeinic și legal s-a dispus condamnarea inculpatului în temeiul disp. art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, acesta fiind vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
Și reținerea dispozițiilor cuprinse în art. 396 alin. 10 Cod procedură penală este corectă, având în vedere poziția procesuală a inculpatului care, înainte de începerea cercetării judecătorești a recunoscut săvârșirea infracțiunii, în modalitatea arătată în actul de sesizare și și-a însușit în totalitate probatoriile administrate în timpul urmăririi penale.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea constată, contrar criticii de netemeinicie invocată de unitatea de parchet dar și a celei invocată de inculpat, că pedeapsa principală stabilită de instanța de fond este proporțională gravității faptei și persoanei inculpatului, criteriile cuprinse în art. 72 Cod penal anterior, fiind corespunzător evaluate.
Așa cum s-a arătat în precedent, inculpatul S. D. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 241/2005, activitatea infracțională fiind desfășurată în perioada septembrie 2005 - mai 2006, constatându-se că atât la comiterii acesteia cât și în prezent, infracțiunea menționată se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani.
Raportat la împrejurarea că inculpatul s-a prevalat de procedura recunoașterii vinovăției prev. de art. 375 Cod procedură penală, în cauză sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, și, prin urmare, rezultă că limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 1 an și 4 luni la 5 ani și 4 luni.
Având în vedere că în raport cu gravitatea concretă a faptei și persoana inculpatului nu se justifică aplicarea unei pedepse privative de libertate, Curtea, procedând în conformitate cu art. 5 Cod penal, în interpretarea dată de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 265/2014, constată că dispozițiile cuprinse în Codul penal din 1969, reprezintă, în cazul inculpatului S. D., legea penală mai favorabilă, astfel că, în aplicarea globală a acestora, se impune ca la individualizarea sancțiunii să fie avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal anterior, respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Făcând propria evaluare a acestor criterii, se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită peste limita minimă prevăzută de lege dar în apropierea acesteia, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit art. 861 Cod penal anterior, este corespunzătoare atât gradului de pericol social al faptei, apreciat ca fiind unul mediu, prin raportare la întinderea prejudiciului și durata activității infracționale, ambele fiind relativ reduse, cât și față de persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, integrat în familie și societate, cu grave afecțiuni ale stării de sănătate, așa cum rezultă din memoriul și prescripțiile medicale atașate.
D. urmare, constatând că sancțiunea aplicată de instanța de fond, în cuantumul și modalitatea de executare, este aptă să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și educarea acestuia în spiritul respectării normelor sociale și de drept, se conchide că soluția primei instanțe este justă iar critica formulată prin apelul declarat de unitatea de parchet este, sub aspectul netemeiniciei pedepsei principale, nefondată.
În egală măsură însă nu se impune diminuarea cuantumului sancțiunii sub limita minimă, așa cum s-a solicitat de către inculpat, având în vedere că circumstanțele personale invocate prin calea de atac formulată au fost valorificate de instanța de fond cu ocazia alegerii modalității de executare, neprivativă de libertate, așa încât nu vor fi avute în vedere în sensul prev. de art. 74 Cod penal anterior.
Ca atare, critica invocată de inculpat fiind nefondată, potrivit art. 421 alin.1 lit.b) Cod proc. penală, se va dispune respingerii apelului ca nefondat, cu consecința obligării apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, față de incidența disp. art. 275 alin.2 Cod proc. penală, astfel cum s-a stabilit prin încheierea de îndreptare a erorii materiale și omisiunii vădite dispuse prin încheierea din 9 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta.
Celelalte critici invocate de P. de pe lângă Tribunalul Prahova sunt fondate, după cum se va arăta în continuare:
În conformitate cu art. 65 alin. 2 Cod penal din 1969, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, condiția prevăzută în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale, respectiv închisoare de cel puțin 2 ani, trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută în acest alineat este obligatorie.
Cum incriminarea cuprinsă în art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, prevede că infracțiunea de evaziune fiscală se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, rezultă că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, potrivit art. 65 alin. 2 Cod penal din 1969.
Este real că prin sentința apelată, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. 2 cu referire la art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II a și b) Cod penal din 1969, pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale, însă, în acord cu criticile de netemeinicie invocate de procuror, se constată că, raportat la natura infracțiunii săvârșite și calitatea inculpatului la momentul comiterii acesteia, era necesară interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c) Cod penal din 1969, pe aceeași durată, inculpatul fiind nedemn să exercite funcția de administrator de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
De asemenea, se impunea aplicarea disp. art. 7 din Legea nr. 26/1990, în sensul ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare aceasta să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului, aspect ce a fost omis de prima instanță.
Pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit.a) Cod procedură penală, Curtea urmează să admită apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Prahova, să desființeze în parte sentința penală nr. 959 ( așa cum s-a îndreptat prin încheierea din 09 octombrie 2015, care face parte integrată din prezenta decizie), pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 12 noiembrie 2014 și în rejudecare, în temeiul disp. art. 65 alin.2 Cod penal din 1969 să aplice inculpatului și pedeapsa complementară prev. de art.64 alin.1 lit. c) Cod penal din 1969, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, și, conform art. 7 din Legea nr. 26/1990 să dispună comunicarea hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. – Agenția Județeană a Finanțelor Publice Prahova, se constată, pe baza actelor și lucrărilor cauzei și dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală prev. de art. 1357 Cod civil, că și acesta este fondat, întrucât instanța de fond a omis să dispună obligarea inculpatului și la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate de la data creării bazei impozabile și până la plata efectivă a debitului datorat în sumă de 48.587 lei, potrivit Codului de procedură fiscală.
Soluția astfel pronunțată este concordantă Deciziei nr. 17 din 05 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 14/2014, urmare admiterii recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.19 Cod procedură penală, că: „în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală”.
Întrucât nu s-au invocat alte critici iar din oficiu nu s-au constatat nulități dintre cele arătate sub art. 281 Cod procedură penală, vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Prahova și partea civilă ANAF prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței penale nr. 969 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul S. D., pe care o desființează în parte, și în rejudecare:
În temeiul disp. art.65 alin.2 Cod penal din 1969 aplică inculpatului și pedeapsa complementară prev. de art.64 alin.1 lit. c) Cod penal din 1969, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Obligă inculpatul și la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate de la data creării bazei impozabile și până la plata efectivă a debitului datorat în sumă de 48.587 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleași sentințe.
În temeiul disp. art.7 din Legea 26/1990 dispune comunicarea hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C. R. I. N.
Grefier
D. R. D.
Red.I.N/ Tehnored.C.M.
6 ex./ 09.10.2015
Dosar fond_ – Tribunalul Prahova
Jud. fond N. C.
Operator de date caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 803/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1127/2015. Curtea de... → |
|---|
