Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 139/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-09-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 139

Ședința publică din data de 09.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: – V. E.

Grefier: – S. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror C. I. P.

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de petentul N. C., domiciliat în com. Perșinari, ., jud. Dâmbovița împotriva încheierii din data de 04.05.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul N. C., personal și asistat de avocat din oficiu M. I., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ din data de 02.07.2015, emisă de Baroul Prahova, depusă astăzi în ședință publică, lipsă fiind intimații Sotae M., V. D., M. N. M. și D. I. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură, la data de 09.09.2015 intimata M. N. M. a depus note scrise, după care:

Petentul N. C., prin avocat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat.

Curtea ia act de susținerile părților în sensul că nu sunt excepții de invocat, cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția inadmisibilității contestației declarate de petentul N. C., având în vedere obiectul acesteia și ținând seama de faptul că plângerea împotriva ordonanței de clasare a fost făcută la instanța de fond și, astfel, nu se putea uza de calea de atac a contestației, motiv pentru care solicită respingerea contestației formulate.

Avocat M. I., având cuvântul pentru petentul N. C., lasă la aprecierea instanței excepția inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerului Public și arată că petentul a considerat că aceasta este singura sa cale de atac împotriva soluției pronunțate de prima instanță.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației penale de față în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04.05.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de către persoana vătămată N. C., împotriva ordonanței de clasare din 5.01.2015 dispusă în dosarul penal nr. 720/P/2014 de către P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și menținută prin ordonanța din 26.03.2015 de către P. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, privind pe intimații Șotea M., V. D., M. N. – M. și D. I.-M., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și pedepsită de art. 367 alin. 1 cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 cod penal.

A fost obligată persoana vătămată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ petentul N. C., fiul lui R. și S., născut la data de 25.03.1940 în Perșinari, județul Dâmbovița, CNP_, domiciliat în comuna Perșinari, ., județul Dâmbovița, a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare din 5.01.2015 dispusă de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 720/P/2014 privind pe intimații Șotea M., V. D., M. N. – M. și D. I.-M. cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și pedepsită de art. 367 alin. 1 cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 cod penal.

În motivarea plângerii petentul a invocat în drept dispozițiile art. 340 cod procedură penală și următoarele și a arătat că ordonanța prin care s-a dispus clasarea este abuzivă, creditul a fost achitat în întregime, însă dobânzile și comisioanele reprezintă un abuz. Pentru linia de creditare acordată s-au ipotecat bunuri care au fost evaluate de BRD; bunurile ipotecate au fost scoase la licitație de către executorul judecătoresc M. Șotae care nu avea dreptul să participe la licitație, situație în care licitația din 3.02.2012 este nulă. De asemenea, au participat la licitație în mod fraudulos V. D., M. N. – M. și D. I.-M.,.

A mai arătat petentul că procesele verbale nr.755 din 14.04.2010, 2742/9.12.2011, 2743/9.12.2011 și 744/9.12.2011 poartă ștampila executorului bancar.

Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea plângerii.

S-au anexat plângerii adresa de înaintare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița din 7.01.2015, ordonanța de clasare din 5.01.2015, referat cu propunerea de clasare, act adițional nr.1/27.07.2009, tabel definitiv consolidat al creanțelor împotriva debitoarei ., proces verbal de licitație din 3.02.2012, comunicare somație de plată, proces verbal de licitație, publicație de vânzare imobiliară, proces verbal de afișare și comunicare a publicațiilor de vânzare, planșe foto.

În conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. 2 cod procedură penală, după ce în prealabil a fost stabilit termenul de soluționare a plângerii, acesta a fost comunicat părților cu un exemplar al plângerii și li s-a făcut cunoscut că au posibilitatea să depună concluzii scrise.

S-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr.720/P/2014.

Petentul a formulat note scrise și un memoriu ce a fost atașat cauzei.

La termenul de judecată din 12.02.2015 s-au solicitat relații de la P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dacă petentul a formulat sau nu plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva ordonanței de clasare și s-a dispus citarea intimaților care au depus note scrise.

P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în relațiile înaintate a comunicat că petentul nu a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare la Primul Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, și având în vedere disp. art. 341 alin. 1 cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a trimis plângerea primului procuror pentru a se pronunța prin încheierea in camera de consiliu din 11.03.2015.

În data de 03.04.2015 P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a înaintat dosarul nr._ și ordonanța din 26.03.2015, dispusă în dosarul nr.107/II/2/2015, prin care în baza art. 339 alin. 1 și4 cod procedură penală s-a respins plângerea formulată de către petent împotriva ordonanței de clasare din 5.01.2015 dispusă în dosarul nr.720/P/2014.

În conformitate cu disp. art. 341 alin. 2 cod procedură penală,după ce în prealabil a fost stabilit termen de soluționare a plângerii, acesta a fost comunicat părților, ocazie cu care li s-a făcut cunoscut că au posibilitatea să formuleze concluzii scrise.

Petentul N. C. a critică ordonanța prim procurorului și a apreciat ancheta ca fiind abuzivă, solicitând ca la soluționarea acesteia să se țină cont de împrejurarea că este o persoană în vârstă și pentru faptele săvârșite de intimați a fost executat ilegal.

S-au anexat plângerii ordonanța din 26.03.2015, declarația autentificată sub nr. 2740/16.10.2014, cupon pensie, adeverința nr.5654/10.10.2014 eliberată de Primăria Comunei Pierșinari, memoriu, referat cu propunerea de clasare din 8.12.2014, rezoluție de neîncepere a urmăririi penale din 14.09.2012 dispusă de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în dosarul nr.3152/P/2012, referat cu propunerea de a nu se reîncepe urmărirea penală, adresată eliberată de CAP petentului din 10.04.2014, proces verbal de afișare a tabelului definitiv al creanțelor, proces verbal de licitație din 3.02.2012, act adițional nr.1 din 27.07.2009, la contractul de credit pe termen scurt, planșe foto.

În 6.04.2015, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița dosarul penal nr._, ce are ca obiect plângerea petentului N. C. formulată în temeiul art. 340 cod procedură penală, împotriva ordonanței emise de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în 26.03.2015 în dosarul nr. 10/II/2/2015 privind pe intimații Șotea M., V. D., M. N. – M. și D. I.-M., prin care se contestă modalitatea de soluționare a plângerii, ca fiind una abuzivă în sensul că ancheta desfășurată este în favoarea infractorilor, arată că este o persoană în vârstă, că bunurile i-au fost înstrăinate abuziv, că M. Șotae la data săvârșirii faptei era executor bancar, nu judecătoresc, licitația nu a respectat normele legale, iar bunurile au intrat în custodia lui Dolănesc I. M. fără un proces verbal justificativ.

S-au anexat plângerii ordonanța din 26.03.2015 și înscrisurile ce au fost atașate inițial plângerii împotriva ordonanței de clasare.

Dosarul a fost repartizat pe cameră preliminară, completului CP 8 – care prin rezoluția din 15.04.2015 a înaintat acest dosar la dosarul înregistrat inițial sub nr._ în vederea discutării reunirii celor două cauze.

Prin încheierea din 17.04.2014, judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Dâmbovița, inițial investit cu soluționarea plângerii a pus în discuția părților reunirea celor două cauze, întrucât au același obiect și privește aceleași persoane, reunire cu care a fost de acord și petentul.

S-au depus concluzii scrise de către părți.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr.720/P/2014 prin prisma motivelor invocate de petent în plângerea formulată, a disp. art. 340 cod procedură penală, a susținerilor petentului și a intimaților formulate atât oral cât și în scris, depuse la dosarul cauzei, a concluziilor reprezentantului Ministerului Public, judecătorul de cameră preliminară al tribunalului o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin ordonanța de clasare din 5.01.2015, dispusă în dosarul penal nr. 720/P/2015, P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în temeiul disp. art. 315 alin.1 lit. b cu referire la art. 341 alin. 1 lit. a cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b cod procedură penală, a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de numitul N. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art.367 alin.1 cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 cod penal, privind pe intimații Șotea M., V. D., M. N. – M. și D. I.-M., soluție menținută și de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița prin ordonanța din 26.03.2015 prin care a respins plângerea petentului N. C..

Pentru a dispune soluția amintită, procurorul de caz a reținut că prin ordonanța din 6.11.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 2798/P/2014, în temeiul art. 315 alin. 1lit. b cod procedură penală, cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a cod procedură penală rap. la art.16 alin. 1lit. b cod procedură penală, s-a dispus clasarea cauzei privind pe numiții Șotea M., V. D., M. N. – M. și D. I.-M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 238, 239, 241, 247, 242, 253, 246, 297, 320, 321 și 322 cod penal.

În privința infracțiunii de constituire grup infracțional organizat, prev. de art. 367 cod penal, având în vedere prevederile art. 36 lit. c1 cod procedură penală, în temeiul art. 50 alin. 1 și 2 cod procedură penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În esență, s-a reținut că numitul N. C. a formulat plângere în calitate de administrator al ., societate care la data de 29.09.2006 a contractat un credit de la BRD Sucursala Chindia în sumă de_,00 lei, din care a achitat suma de 8.908,12 lei, iar la 16.04.2008, BRD Agenția Chindia Târgoviște la solicitarea sa i-a acordat o linie de credit în sumă de 112.000,00 lei, pentru care a ipotecat bunurile societății și imobilul situat în comuna Perșinari, ., județul Dâmbovița. Creditele în cauză nu au putut fi achitate datorită unei creanțe înregistrate de societate pe care o administra în urma colaborării comerciale cu . București, și a faptului că în perioada 20.06.2010 – 06.11.2010, fiind privat de libertate a fost în imposibilitate de a onora obligațiile de plată.

În acest context, au fost efectuate demersurile de executare silită în vederea recuperării creanței și bunurile ipotecate au fost scoase la licitație, la care au participat din partea BRD – Sotae M. în calitate de executor bancar, M. Micoleta M. în calitate de director al Sucursalei BRD Târgoviște, V. D. în calitate de administrator judiciar al ., întrucât la data executării societatea se afla în procedură de insolvență și D. I. M. în calitate de adjudecatar.

A reținut procurorul de caz că în cazul infracțiunii prevăzută de art. 367 cod penal, legiuitorul a prevăzut inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă, a unui astfel de grup format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni în scopul direct sau indirect de a obține beneficii materiale.

Raportând aceste dispoziții legale la speța dedusă judecății în urma analizării actelor de cercetare efectuate de organele de cercetare penală, procurorul de caz a reținut că persoanele cercetate nu au acționat cel puțin cu intenție indirectă întrucât acțiunea s-a realizat în scopul aducerii la îndeplinire a unei prevederi legale exprimată prin decizia unei instanțe de judecată, grupul nu a fost structurat, iar calitățile persoanelor au fost date de funcțiile deținute (executor bancar, lichidator judiciar și director de bancă).

Așa fiind, procurorul de caz în baza referatului întocmit de organul de cercetare penală în 8.12.2014 a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective în condițiile în care petentul a formulat și o contestație la executare înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, considerente pentru care a dispus clasarea în temeiul art. 315 alin. 1lit. b cod procedură penală, cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a rap. la art. 16 alin. 1 lit. b cod procedură penală.

Împotriva ordonanței de clasare a formulat plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița care prin ordonanța din 26.03.2015 dispusă în dosarul nr.107/II/2/2015 a respins plângerea petentului ca nefondată, însușindu-și argumentele procurorului de caz.

Investit cu soluționarea plângerii formulate, în condițiile art. 340 cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară al tribunalului o consideră ca nefondată, constatând că procurorul de caz în urma unei aprecieri corecte a materialului probator a pronunțat o soluție legală, nemulțumirile petentului generate de așa-zisă cercetare abuzivă din partea organelor de cercetare, nefiind dovedite cu argumente pertinente.

Societatea administrată de petent a contractat un împrumut la 29.09.2006 în valoare de 75.000 lei, restituit în parte, ulterior aceiași aceeași agenție bancară i-a acordat în condiții contractuale o linie de credit, nerambursarea acestor datorii fiind puse pe seama unei colaborări comerciale nefructuoase cu alte societăți, precum și pe seama faptului că pentru o perioadă de 5 luni administratorul în cauză a fost privat de libertate.

Executarea silită demarată de organele abilitate a fost considerată ca fiind realizată prin constituirea unui grup infracțional organizat în opinia petentului.

Așa cum a reținut în mod corect procurorul de caz și judecătorul de cameră preliminară al tribunalului, constată că pentru existența unui grup infracțional organizat trebuie să existe un program concret care să vizeze săvârșirea unor infracțiuni, nefiind cazul în speță, de asemenea existența unui program și a unei coeziuni care nu a putut fi demonstrată.

În speță nu s-au regăsit elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat întrucât intimații nu au acționat decât în scopul aducerii la îndeplinire a unei decizii, în sensul că s-a încuviințat executarea silită a contractului de ipotecă și a contractelor de credit, în vederea recuperării creditului.

Având în vedere considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a constatat că plângerea formulată de către persoana vătămată este nefondată, soluția de clasare dispusă de procurorul de caz în temeiul disp. art. 315 alin. 1lit. b cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a cod procedură penală rap. la art. art.16 alin. 1lit. b cod procedură penală, (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută delege), menținută prin ordonanța primului procuror, fiind legală și temeinică.

Curtea, reține că potrivit art. 340 alin.1 Cod pr. penală persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonantă sau rechizitoriu a fost respinsă poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare.

În situația în care plângerea a fost respinsă ca nefondată, încheierea de ședință pronunțată este definitivă, astfel cum statuează dispozițiile art. 341 alin.8 Cod pr. penală.

Or, în prezenta cauză, petentul a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare nr. 720/P/2014 din data de 05.01.2015 dispusă de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovita înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovita la data de 22.01.2015.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data ed 04.05.2015 tribunalul Dâmbovita a repsins plângerea formulată de petentul N. C. ca neîntemeiată, fiind făcută mentiunea caracterului definitiv al hotărârii.

Cu toate acestea, petentul a înțeles să formuleze contestatie împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovita, cale neprevăzută de lege motiv pentru care, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.a Cod pr. penală contestația formulată de petentul N. C. împotriva încheierii din data de 04.05.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița ca inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin.3 Cod pr. penală va obliga contestatorul la plata sumei de 300 cheltuieli judiciare către stat din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit. a Cod pr. Penală respinge contestația formulată de petentul N. C. domiciliat în com. Perșinari, ., jud. Dâmbovița împotriva încheierii din data de 04.05.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița ca inadmisibilă.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 cheltuieli judiciare către stat din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.

Președinte,Grefier,

V. E. S. A.

Red. V.E.

Tehn.grefier S.A.

5 ex/25.09.2015

D.F. nr._, Tribunalul Dâmbovița.

JF. T. Z.

Operator de date cu caracter personal nr. 4058

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI