Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 520/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 23/282/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 520

Ședința publică din data de 20 mai 2015

Președinte – L. C.

Judecător – F. T.

Grefier – A. Ț.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuentul condamnat C. M., fiul lui V. și V., născut la data de 19.06.1971 în orașul Făurei, județul B., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.5 din data de 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul revizuent C. M., în stare de deținere și asistat din oficiu de avocat N. Milena din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/19.03.2015 aflată la fila 13 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că s-a atașat dosarul de fond al Judecătoriei Pogoanele în care s-a pronunțat sentința penală nr. 42/15.04.2013.

Conform dispozițiilor art.356 alin.2 Cod procedură penală, cu permisiunea instanței, apelantul C. M. a luat legătura cu avocatul desemnat din oficiu.

Avocat N. Milena, pentru apelantul revizuent, depune un memoriu din partea acestuia. Totodată, arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Apelantul revizuent C. M., personal având cuvântul, arată că prin memoriul depus la acest termen de judecată a precizat că a formulat cererea de revizuire pentru faptul că este operat de ulcer, dar și din motive familiale, respectiv are soția bolnavă, astfel că solicită a fi pus în libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat N. Milena, pentru apelantul revizuent, solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea în principiu a cererii de revizuire, apelantul susținând, prin memoriul depus la termenul anterior, că faptele au fost săvârșite de membrii unui clan.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, întrucât în mod corect judecătorul fondului a constatat că motivul invocat în cererea de revizuire nu se regăsește în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, împrejurările menționate în cererea de revizuire fiind invocate de altfel atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de control judiciar și au fost verificate.

Apelantul revizuent C. M., personal având ultimul cuvânt, arată că nu el a comis faptele pentru care a fost condamnat, are șase copii minori, i-a decedat atât tatăl, cât și fratele. Solicită admiterea apelului și a cererii de revizuire.

CURTEA

Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.5 din data de 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în baza art.459 alin.5 Cod procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penală nr.42/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._, formulată de condamnatul revizuent C. M., iar în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, revizuentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 06.01.2015 a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul C. M., care a solicitat revizuirea dosarului nr._, sentința penală nr.42/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, pe motiv că infracțiunile au fost săvârșite de membrii unui clan, așa cum rezultă din probatoriul administrat la fața locului și rechizitoriu.

S-a mai reținut de instanța de fond că prin sentința penală nr.42 din 15.04.2013 a Judecătoriei Pogoanele, în baza art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a), g), i) Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Codul penal revizuentul C. M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (acte materiale săvârșite la 26/27.07.2012, 29/30.07.2012, 16/17.08.2012, 25/26.09.2012, 10/11.10.2012, 17/18.10.2012).

Conform art.453 alin.1 Cod procedură penală, revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

A mai constatat prima instanță că motivele invocate de revizuentul C. M. nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres și limitativ de art.453 alin.1 Cod procedură penală, astfel că, în baza art.459 al.5 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. M..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel revizuentul condamnat C. M..

În motivarea apelului, revizuentul a arătat că nu el este cel care a comis faptele pentru care a fost cercetat și condamnat, ci membrii unui clan. A mai arătat că a formulat cererea de revizuire și din motive familiale, respectiv pentru că are șase copii minori și i-a decedat atât tatăl, cât și fratele.

Curtea, examinând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor art.420 alin.8 C.pr.pen., în raport de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele, constată că apelul declarat de revizuentul C. M. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că, prin cererea formulată, revizuentul a arătat că a fost condamnat pe nedrept, pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, acestea fiind săvârșite de membrii unui clan.

Prin sentința penală nr.42/15.04.2013 a Judecătoriei Pogoanele, în baza art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a), g), i) Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Codul penal, revizuentul C. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (acte materiale din 26/27.07.2012, 29/30.07.2012, 16/17.08.2012, 25/26.09.2012, 10/11.10.2012, 17/18.10.2012) și a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1, 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sentința de condamnare a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.934/25.06.2013.

Curtea mai reține că motivele invocate de condamnatul revizuent în cuprinsul cererii de revizuire și oral în fața instanței au fost analizate și cu ocazie soluționării fondului cauzei atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, instanța care au constatat că susținerile condamnatului sunt infirmate de probele admnistrate în cauză.

Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul C. M. împotriva sentinței penale nr.5/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu pentru apelant, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de C. M., fiul lui V. și V., născut la data de 19.06.1971 CNP:_, împotriva sentinței penale nr.5/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele.

Obligă apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru apelant, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.05.2015.

Președinte, Judecător,

L. C. F. T.

Grefier,

A. Ț.

Red./Th.-LC/AȚ

5 ex./09.06.2015

Dosar fond –_ Judecătoria Pogoanele

Judecător fond – C. D. P.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI