Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr. 34/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 34/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 287/42/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

SENTINȚA NR.34

Ședința publică din data de 13 mai 2015

Președinte – I. N.

Grefier – C. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind judecarea cererii de strămutare formulată de petentul O. M. B., fiul lui I. și Lucreția, născut la data de 04 februarie 1955, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, referitor la dosarul penal nr._ al Judecătoriei Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul O. M. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus de către Tribunalul Prahova o notă de informare conform art.72 alin. 6 Cod procedură penală.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea cererii de strămutare, ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul O. M. B., fiul lui I. și Lucreția, născut la data de 04 februarie 1955, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, pentru motivele arătate în scris, fila 4, susținând că în data de 30 martie 2015 a avut termen de judecată la Judecătoria Ploiești, având ca obiect liberare condiționată, și, din motive necunoscute, nu a fost prezentat în fața instanței de judecată. A mai susținut că în urma demersurilor sale pe lângă personalul secției de deținere a fost informat că nu a fost primită citație.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 72 alin. 6 teza ultimă Cod procedură penală au fost solicitate Tribunalului Prahova informații referitoare la dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, transmise instanței ierarhic superioare la data de 30 aprilie 2015, fiind înregistrate sub nr._, împreună cu dovezile privind încunoștințarea părților interesate asupra termenului fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

Din cuprinsul referatului întocmit de Tribunalul Prahova rezultă că dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești are ca obiect cererea de liberare condiționată formulată de petentul O. M. B. cu privire la pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința nr. 677/2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția II Penală și a primit termen de judecată stabilit automat pentru data de 14 aprilie 2015, ce a fost preschimbat pentru data de 17 martie 2015.

La acest termen de judecată, petentul a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales, cerere încuviințată de instanță, iar pentru termenul ulterior, stabilit pentru data de 30 martie 2015, din eroare, acesta nu a mai fost citat deși se afla în stare de deținere, motiv pentru care s-a acordat un nou termen de judecată pentru data de 28 aprilie 2015.

Curtea, examinând cererea de strămutare formulată de petentul O. M. B., în raport de motivele invocate, informațiile strânse în procedura prev. de art. 72 Cod procedură penală și față de cazurile înscrise sub art. 71 din același cod, constată că aceasta este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 71 Cod proc. penală, curtea de apel poate dispune strămutarea judecății unei cauze de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericolul de tulburarea ordinii publice.

Din examinarea referatului înaintat de instanța ierarhic superioară celei investite cu soluționarea cauzei, rezultă că petentul a formulat cerere de liberare condiționată din pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 677/2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală.

Cererea petentului a fost înregistrată la data de 24 februarie 2015, cu prim termen acordat automat la data de 14 aprilie 2015, termen preschimbat la data de 17 martie 2015. La acest termen de judecată petentul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru angajarea unui avocat ales.

La termenul din data de 30 martie 2015, din eroare, petentul nu a fost citat, motiv pentru care s-a acordat un nou termen de judecată pentru data de 28 aprilie 2015.

Constatând că motivul invocat de petent, respectiv, necitarea sa pentru termenul de judecată din data de 30 martie 2015, nu se circumscrie nici-unuia dintre cazurile arătate expres și limitativ în art. 71 Cod proc. penală care să justifice strămutarea cauzei, cererea formulată de acesta se privește ca neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 74 alin.1 Cod proc. penală, urmează să dispună respingerea acesteia, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 275 alin.2 Cod proc. penală, reținând culpa procesuală a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petentul O. M. B., fiul lui I. și Lucreția, născut la data de 04 februarie 1955, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, ca neîntemeiată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 mai 2015.

Președinte,

I. N.

Grefier,

C. M.

red.I.N./Tehnored. RV

4 ex./21.05.2015

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3113/2006.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr. 34/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI