Distrugerea (art. 217 C.p.). Decizia nr. 486/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 486/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 11923/315/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 486
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. M.
Judecător - G. C.
Grefier - S. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, împotriva sentinței penale nr. 330 din data de 24.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care a fost achitat inculpatul B. G. A., pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal din 1968.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat B. G. A., personal, aflat în stare de libertate lipsă fiind intimata-persoană vătămată CN L. R. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură la data de 07.05.2015 persoana vătămată a depus precizări scrise prin care a arătat că nu se constituie parte civilă, după care:
În raport de dispozițiile art. 420 alin. (4) Cod procedură penală, Curtea aduce la cunoștința apelantului-inculpat B. G. A. că are dreptul de a da sau de a nu da declarație în fața instanței de apel, atrăgându-i totodată atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul-inculpat, personal având cuvântul, declară că își menține declarațiile date la instanța de fond și nu dorește să facă declarații suplimentare.
Apelantul, prin avocat, și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul disp. art. 420 alin. (6) din Codul de procedură penală constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că prin sentința penală atacată s-a dispus în mod greșit achitarea inculpatului și s-a aplicat o amendă administrativă de 400 de lei, instanța de fond schimbând încadrarea juridică din disp. art. 217 alin. 1 Cod penal în disp. art. 217 alin. 1 Cod penal, eronat, întrucât trebuiau reținute disp. art. 5 din Noul cod penal fără schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății.
S-a apreciat în mod greșit că fapta comisă este nesemnificativă, iar prin aplicarea unei sancțiuni administrative se încurajează comiterea acestui gen de infracțiuni și nu se corijează atitudinea inculpatului.
Solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale.
Apelantul-inculpat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului formulat de P. și menținerea sancțiunii amenzii administrative.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 330 din data de 24.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în temeiul art.386 al.1 NCPP a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infr. prev. de art.217 al.1 C.p. din 1968 în infr. prev. de art.217 al.1 C.p. din 1968 cu aplicarea art.5 NCP.
În baza art.11 pct.2 lit. a C.p.p din 1968. raportat la art.10 alin.1 lit.b1 C.p.p. din 1968 a fost achitat inculpatul B. G. A., fiul lui L. T. și V., născut la 02.04.1986, în Târgoviște, jud. Dâmbovița, domiciliat in Târgoviște, ., ., apt.6, județ Dâmbovița, CNP_, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 C.p. din 1968.
În temeiul art.181 alin.3 C.p. din 1968 raportat la art.91 lit.c C.p. din 1968 a fost aplicată inculpatului o amenda administrativa in cuantum de 400 lei.
S-a luat act că persoana vătămată C.N. L. Națională S.A. nu mai are pretenții materiale față de inculpat.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.d C.p.p. din 1968 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 89 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr. 3443/P/2013 înregistrat la această instanță la data de 29.11.2013 sub nr._ a fost trimis in judecată inculpatul B. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.217 al.1 C.p. din 1968.
Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 14.06.2013, în timp ce se afla în incinta Agenției Loto nr._ Comișani inculpatul a spart cu podul palmei ecranul unui aparat VLT tip B Gaminator 16 creând Companiei Naționale L. R. un prejudiciu de 1417,10 lei.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile reprezentantului persoanei vătămate, adresă din partea persoanei vătămate și factura din 30.06.2013 referitoare la bunul distrus cu proces verbal de execuție din 15.06.2013, declarațiile inculpatului, declarații de martor, respectiv ale martorilor A. C. I., P. A. Louis și S. M..
În cursul judecății inculpatul a recunoscut acuzația ce i se aduce și a fost de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aplicându-se prevederile procedurale prevăzute de art.374 al.4 NCPP. Inculpatul a arătat că înțelege să nu mai dea declarație în fața instanței menținându-și în totalitate poziția de recunoaștere a faptei avută și în faza de urmărire penală.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul se face vinovat de avarierea bunului persoanei vătămate, conform propriei declarații reieșind că, sub un impuls de moment, în contextul practicării unui joc de noroc, s-a enervat și a lovit ecranul aparatului, repararea acestuia costând persoana vătămată 1417,10 lei. Declarațiile inculpatului de recunoaștere a celor mai sus arătate se coroborează cu declarațiile martorilor oculari și cu plângerea și înscrisurile depuse de persoana vătămată care atestă paguba produsă și modalitatea de reparare a aparatului. Se mai remarcă și faptul că inculpatul a achitat integral contravaloarea reparației, persoana vătămată nemaiavând pretenții civile dar menținându-și plângerea formulată pentru infracțiunea de distrugere.
În ceea ce privește legea aplicabilă, în contextul în care din momentul comiterii faptei a intervenit o nouă lege penală, mai înainte de a se pronunța o hotărâre penală definitivă, instanța de fond a constatat că legea veche care reglementează infracțiunea de distrugere simplă prin art.217 al.1 C.p. din 1968 este mai favorabilă decât legea nouă având în vedere că minimul pedepsei cu închisoare prevăzut este mai redus (o lună față de 2 luni în noul cod penal – art.253 al.1), după cum și limitele pedepsei alternative a amenzii sunt mai reduse (minimul potrivit legii vechi este de 500 de lei, iar potrivit legii noi ar putea ajunge la 1200 de lei).
Într-o atare situație instanța de fond a reținut în încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu aplicabilitatea art.5 NCP care obligă instanța să aleagă legea aplicabilă dintre cele 2 survenite în perioada de timp mai sus menționată.
Circumstanțele în care s-a produs acțiunea inculpatului, atitudinea acestuia ulterioară comiterii faptei, dar și circumstanțele personale relevate în speță prin lipsa antecedentelor penale, un loc stabil de muncă, grad mare de integrare în societate duc instanța la concluzia că în speță fapta comisă de inculpat nu întrunește potrivit legii vechi gradul de pericol social al unei infracțiuni fiind aplicabile dispozițiile art.18 ind.1 C.p. din 1968. Atingerea adusă valorii sociale este redusă, iar prejudiciul recuperat prin acțiunea reparatorie a inculpatului care a achitat contravaloarea aparatului de jocuri mecanice. De asemenea nu sunt date că inculpatul a acționat cu premeditare ci sub un impuls de moment cauzat de pierderea jocului. În fine nu pot fi relevate urmări mai grave ce ar fi putut fi produse prin faptă, altele decât avarierea bunului – consecință asumată și reparată de inculpat.
S-a constatat în cauză aplicabilitatea art.19 din Legea nr.255/2013 de punere în aplicare a noului cod de procedură penală care arată că dacă instanța constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a noului cod penal sunt aplicabile dispozițiile art.18 ind.1 C.p. din 1968, ca lege penală mai favorabilă, se dispune achitarea în condițiile codului de procedură penală.
S-a apreciat că, în ciuda redactării defectuoase a acestui text de lege, pentru că în accepțiunea art.2 lit.a din Lege cod de procedură penală înseamnă noul cod de procedură penală în vigoare de la 01.02.2014, totuși sensul și contextul în care poate fi aplicat art.19 din lege vizează ultraactivarea dispozițiilor vechiului cod de procedură penală care conținea prevederi specifice aplicabile instituției reglementate de art.18 ind.1 C.p. din 1968. Astfel legea nouă, nemaiprevăzând o dispoziție similară art.18 ind.1 C.p. din 1968 nu mai prevede nici temei de achitare specific, astfel cum era reglementat prin art.10 lit.b ind.1 C.p.p. din 1968. Totuși art.19 din lege trebuie interpretat în sensul aplicabilității sale, fiind lipsit de sens să se prevadă posibilitatea achitării inculpatului, dar să se facă trimitere la dispoziții procedurale care nu conțin temei juridic al acestei soluții legale. Cum vechiul cod de procedură penală era coroborat cu dispozițiile art.18 ind.1 C.p. din 1968, la acest cod de procedură penală se referă art.19 din Legea nr.255/2013, legea trebuind interpretată în sensul aplicării sale, iar nu în sensul neaplicării sale.
Ca atare instanța de fond a constatat aplicabilitatea art.18 ind.1 C.p. din 1968 și a pronunțat o soluție de achitare în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.p.p. din 1968 rap. la art.10 lit.b ind.1 C.p.p. din 1968, urmând să sancționeze administrativ inculpatul cu sancțiunea amenzii în cuantum de 400 de lei. Instanța de fond a considerat rezonabil acest cuantum al amenzii raportat la fapta comisă, cuantumul prejudiciului creat și reparat și veniturile și persoana inculpatului.
De asemenea instanța de fond a considerat că ultraactivează și celelalte prevederi ale vechiului cod de procedură penală corelate cu instituția constării lipsei pericolului social al infracțiunii, din aceleași considerente mai sus expuse – legea trebuie interpretată în sensul în care să se aplice iar nu într-un sens care duce la neaplicarea sa. Astfel obligativitatea achitării cheltuielilor judiciare a rămas stabilită în sarcina inculpatului, chiar dacă legea nouă nu mai prevede această soluție urmare a dispariției instituției mai sus menționate.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.d C.p.p. din 1968. a obligat astfel inculpatul la plata sumei de 89 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței a exercitat apel P. de pe langa Judecătoria Târgoviște, criticând-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei.
S-a invocat gresita schimbare a incadrarii juridice data faptei de distrugere de catre prima instanta din infractiunea prev. de art. 217 alin. 1 Con penal din 1969 in cea prev. de art. 217 alin. 1 din acelasi cod cu aplic. art. 5 Cod penal si de asemenea, gresita apreciere ca nesemnificativa a respectivei fapte, circumstantele comiterii sale nejustificând in accepțiunea apelantului înlăturarea răspunderii penale.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotararii atacate si condamnarea inculpatului la pedepsa amenzii penale.
Curtea, examinând sentinta apelata in raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit art. 417 Cod proced. penala si in limitele impuse de art. 418 si 419 Cod proced. penala, expune următoarele constatări :
Starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, in baza carora inculpatul a fost judecat, in cadrul procedurii simplificate prev. de art. 375 Cod proced. penala, prin coroborarea acestora rezultand ca in data de 14.06.2013, in timp ce se afla in incinta Agentiei LOTO nr._ Comisani, a spart cu podul palmei ecranul unui aparat VLT tip. B Gaminator 16, creand Companiei Nationale L. R. un prejudiciu in valoare de 1417, 10 lei.
In urma aprecierii temeiniciei respectivelor dovezi, constand in recunoașterea inculpatului care se coroboreaza si este confirmata de declaratia reprezentantului persoanei vatamate, declaratiile martorilor A. C. I., Pahontu A. Louis, S. M., înscrisuri respectiv factura din data de 30.06.2013 referitoare la bunul distrus si procesul verbal de executie din data de 15.06.2013, aceeasi instanța a stabilit dincolo de orice indoiala rezonabila ca fapta exista, insa nu constituie infracțiune, intrucat a adus o minima atingere patrimoniului persoanei vatamate, avarierea bunului fiind reparata de inculpat, acesta din urma fiind o persoana integrata social, necunoscuta cu antecedente penale.
La rândul sau, Curtea apreciaza ca prin conținutul sau concret fapta de distrugere a ecranului unui aparat apartinand Companiei Nationale L. R. este lipsita in mod vadit de importanta, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Criteriile de apreciere sunt cele reglementate de disp. art. 18 1 alin.2 Cod penal din 1969, iar punerea in aplicare a acestei instituții, care nu se mai regăsește in noua reglementare, se face in conditiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, potrivit caruia, daca instanța constata ca in privinta unei fapte comise anterior intrarii in vigoare a noului cod penal sunt aplicabile disp. art. 18 1 Cod penal din 1969, ca lege penala mai favorabila, se dispune achitarea in conditiile Codului de proced. penala.
Natura juridica a faptei care nu prezinta gradul de pericol socialal unei infractiuni impune rezolvarea completa a cauzei potrivit reglementarilor specifice tratamentului penal. Astfel, in mod corect prima instanta a stabilit in prealabil care este legea penala mai favorabila, prin raportare la conditiile referioare la pedepsa, evidentiind deosebirile de grad si cuantum cu trimitere la limitele speciale prev. de art. 217 alin.1 Cod penal din 1969 si respectiv art. 253 alin.1 Cod penal, insa a gresit atunci cand a aplicat disp. art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 alin.1 lit. b1 Cod proced. penala anterior, dispozitiile de procedura neretroactivand, spre deosebire de cele de drept material, ele fiind de imediata aplicare. Aceeasi interpretare o da si art. 19 din Legea nr. 255/2013 sus-invocat, achitarea trebuind dispusa in condițiile actualului Cod de proced. penala. Totusi, acest aspect vizează acuratetea solutiei, pe fond acesta fiind corecta, astfel ca nu se justifica admiterea apelului promovat de parchet, care de altfel viza alte aspecte precum reținerea la incadrarea juridica a art. 5 Cod penal sau caracterul infracțional al faptei deduse judecatii. Or, aceste doua critici aduse hotararii atacate nu sunt fondate, încadrarea juridica data faptei presupunand aplic. art. 5 Cod penal in conditiile in care intre data comiterii acesteia si cea a a judecarii sale definitive a intervenit o noua lege penala, cealalta critica facand obiectul analizei anterioare efectuate de instanța de control judiciar.
In consecință, in temeiul art. 421 pct.1 lit b cod proced. penala se va respinge apelul declarat de P. de pe langa Judecătoria Targoviste, ca nefondat.
Vazand si disp. art. 275 alin. 3 Cod proced. penala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște împotriva sentinței penale nr. 330/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște privind pe inculpatul B. G. A..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2015.
Președinte, Judecător,
D. M. G. C.
Grefier,
S. A.
Red. D.M.
Tehnored. S.A.
5 ex./03.06.2015.
Dos. fond_, Judecătoria Târgoviște.
Jud. fond P. D. Cărpiniș.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 499/2015. Curtea... | Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... → |
|---|
