Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 533/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 32803/281/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA NR. 533

Ședința publică din data de 22 mai 2015

Președinte – F. T.

Judecător - L. C.

Grefier- R. E. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de asiguratorul ., cu sediul în București, sector 1, ..45, sector 1 și de părțile civile V. D. M., R. M. D. și V. C., toți cu domiciliul ales la avocat I. M., din București, sector l, ., . penale nr. 03 din data de 05 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care în baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1391 cod civil și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 republicată, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă V. D. M. și, a fost obligată inculpata V. V., fiica lui S. și D., născută la data de 05.12.1965, în ., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, în solidar cu partea responsabila civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal, la despăgubiri materiale către partea civilă V. D. M., respectiv la plata sumei in cuantum de_ lei.

În baza art. 25 alin 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1391 Cod civil și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 republicată, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă V. D. M., și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal, respectiv la plata sumei în cuantum de_ lei, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit.

În temeiul art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1391 Cod civil, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de părțile civile R. M. D., în calitate de soră a persoanei vătămate V. D. M., V. C. în calitate de soție a persoanei vătămate V. D. M. și V. T. P. în calitate de fiu al persoanei vătămate V. D. M..

Conform art. 25 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești, și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de 1897,40 lei și dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective către partea civilă, S. Județean de Urgență Ploiești reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D. M..

Potrivit art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanță Prahova, și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de 401,45 lei către partea civilă, S. Județean de Ambulanță Prahova reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale prespitalicești acordate persoanei vătămate V. D. M..

În baza art. 25 alin Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență B. A., și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de_,00 lei către partea civilă S. C. de Urgență B. A., reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D. M..

S-a luat act ca S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art.274 alin.1Cod procedură penală inculpata a fost obligată în solidar cu părțile responsabile civilmente . și . la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la 22 mai 2015, când a luat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din data de 5 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au dispus următoarele:

În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1391 Cod civil și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 republicată, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă V. D. M., și a fost obligată inculpata V. V., in solidar cu partea responsabila civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal, la despăgubiri materiale către partea civilă V. D. M., respectiv la plata sumei in cuantum de_ lei.

Conform art. 25 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiesti, și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de 1897,40 lei și dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective către partea civilă, S. Județean de Urgență Ploiești reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D. M..

În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanță Prahova, și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de 401,45 lei către partea civilă, S. Județean de Ambulanță Prahova reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale prespitalicești acordate persoanei vătămate V. D. M..

Potrivit art. 25 alin Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență B. A., și a fost obligată inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de_,00 lei către partea civilă S. C. de Urgență B. A., reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D. M..

S-a luat act ca S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1844/ 06.06.2014 a Judecătoriei Ploiești, în baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 al. 10 Cod procedură penală (art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală din 1968), inculpata V. V., a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă din data de 08.03.2012, persoană vătămată V. D. M..

S-au aplicat disp. art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a Cod penal.

În temeiul art. 81 al.1 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare într-un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, în conformitate cu dispozițiile art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatei V. V..

S-a atras atenția inculpatei asupra disp.art.83 și 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

În baza art. 26 Cod procedură penală s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile V. D. M., S. Județean de Urgență Ploiești, S. Județean de Ambulanță Prahova, S. C. de Urgență B. A. și S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B. ș s-ai dispus formarea unui nou dosar.

S-a fixat termen de judecată pentru dosarul având ca obiect acțiunea civilă disjunsă la data de 02.09.2014, cu citarea inculpatei V. V., a părții responsabile civilmente ., a asiguratorului de răspundere civilă ., și a părților civile V. D. M., S. Județean de Urgență Ploiești, S. Județean de Ambulanță Prahova, S. C. de Urgență B. A. și S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B..

S-a mai reținut de instanța de fond că la termenul din 14.05.2014, au fost depuse la dosarul cauzei cererile de constituire parte civilă formulate de persoana vătămată V. D. M., pentru sumele de_ lei reprezentând daune materiale și 400.000 euro reprezentând daune morale, de numita R. M. D. în calitate de soră a persoanei vătămate V. D. M., pentru suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale de numiții V. C. și V. T. P., în calitate de soție, respectiv fiu al persoanei vătămate V. D. M., pentru sumele de_ euro si respective 75.000 euro reprezentând daune morale

S. Județean de Ambulanță Prahova s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 401.45 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prespitalicești acordate numitului V. D. M. (filele 70-73dosar).

S. Județean de Urgență Ploiești a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1897,40 lei, la care se va adăuga dobânda legală, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D., în perioada 08.03-15.03.2012 (filele 75-76 dosar).

Conform adresei_/ 07.06.2013, eliberată de S. C. de Urgență „B. A.". București, cheltuielile de spitalizare privind pe numitul V. D. M., au fost în valoare de_,00 lei, astfel că S. C. de Urgență „B. A." se constituie parte civilă în dosarul penal, cu suma de_,00 lei (filele 91-100).

S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B. nu se constituie parte civilă în procesul penal.

În legătură cu susținerile ., în sensul că afecțiunile medicale preexistente și nepurtarea centurii de siguranță au generat zile de îngrijiri medico-legale suplimentare și au determinat leziunile grave suferite de persoana vătămata la nivelul coloanei vertebrale, prima instanță a reținut următorul aspect:

Instanța a procedat la efectuarea unei expertize criminalistice privind detectarea comportamentului simulat al inculpatei V. V., iar din interpretarea diagramelor poligraf s-a evidențiat că răspunsurile inculpatei la întrebările relevante ale cauzei (Este adevărat că înainte de accident, V. M. purta centura de siguranță? ; Tu minți când declari că V. M. a călătorit în auto, fără centură de siguranță?) au produs modificări specifice comportamentului simulat. Totodată, instanța a apreciat că efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală, astfel cum a solicitat asiguratorul de răspundere civilă, nu ar fi putut clarifica acest aspect, câtă vreme rolul unui asemenea mijloc de probă este de a clarifica care sunt leziunile suferite de victimă, mecanismul lor de producere și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. De asemenea, instanța a constatat că expertiza medico-legală efectuată a luat în considerare și antecedentele medicale ale persoanei vătămate.

Prin urmare, din actele medico-legale existente în cauză, instanța de fond a reținut faptul că leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului au necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale; că acestea s-au putut produce prin lovire de corpuri/planuri dure și accelerație/decelerație, pe fond patologic persistent, spondilita ankilopoetica, tratament cronic cu trombostop pentru afecțiuni cardiac), pot data din 08.03.2012, neputându-se preciza dacă la o persoană fără patologie preexistentă, intensitatea unui asemenea traumatism ar fi produs sau nu o fractură sau că în situația în care s-ar fi produs . la o persoană fără modificări patologice preexistente, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 90-100 zile, în condițiile unui tratament aplicat la timp.

Nu se poate concluziona în sensul că, în cazul de față, prelungirea numărului de zile de îngrijiri medicale se datorează eventualei afecțiunii patologice preexistente, pe fondul căreia a survenit un traumatism a cărui intensitate nu poate fi cuantificată, iar concluziile expertizei medicale efectuata în cauză sunt clare în sensul că cele 90-100 zile de îngrijiri medicale se datorează diagnosticului pus în urma survenirii accidentului rutier, față de care există legătură directă de cauzalitate.

Dintre aceste aspecte, relevant pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4.Cod penal este numărul zilelor de îngrijiri medicale suportate de partea vătămată, aspect care face de altfel și distincția dintre această infracțiune și cea reglementată de art. 184 al. 1 și 3.Cod penal.

Astfel, chiar dacă leziunile produse din culpa inculpatului s-au suprapus pe o stare preexistentă de boală a părții vătămate, trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul nu a făcut o asemenea distincție, că în art. 184 Cod penal este vorba de zilele de îngrijiri medicale suferite în concret de o persoană și nu de leziunile pe care le-ar fi suferit un individ perfect sănătos. În acest sens, esențial este rezultatul produs și nu cel care s-ar fi putut produce în alte circumstanțe.

Totodată, este adevărat că între acțiunea sau inacțiunea prin care se realizează elementul material al infracțiunii și rezultatul produs - vătămarea integrității corporale sau a sănătății persoanei - trebuie să existe un raport de cauzalitate; însă nu interesează pentru existența acestui raport dacă la producerea rezultatului au concurat și alte cauze preexistente sau concomitente. De asemenea, nu interesează dacă rezultatul s-a amplificat datorită culpei victimei sau a medicului și, cu atât mai puțin, în situația în care nu există culpa altor persoane.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că în stabilirea corectă a antecedenței cauzale, trebuie analizată ponderea fiecărei contribuții umane sau împrejurare din nexul cauzal la producerea rezultatului, a legăturii concrete pe care contribuțiile au avut-o la producerea acestuia, prin folosirea criteriul sine qua non, izolându-se ipotetic fiecare aspect, spre a se determina caracterul necesar sau înlesnitor al fiecăruia.

Astfel, se constată că acțiunea inculpatului reprezintă o condiție sine qua non, este o contribuție esențială, este cauza principală ce a generat rezultatul și fără de care acesta nu s-ar fi produs. Dacă acțiunea inculpatului ar fi exclusă din nexul cauzal, rezultatul nu s-ar fi produs așa cum s-a produs în realitate, ceea ce conduce la caracterul sine qua non al acesteia.

În același sens, se reține că actele medico-legale nu au relevat faptul că între leziunea traumatică și eventuala afecțiune preexistentă există legătură de cauzalitate directă condiționată, ceea ce ar presupune că lanțul cauzal a fost declanșat de conduita inculpatului; precum și că nu s-a putut preciza dacă la o persoană fără patologie preexistentă intensitatea unui asemenea traumatism ar fi produs sau nu o fractură.

Pe de altă parte, o concluzie ipotetică în sensul că în situația în care s-ar fi produs . la o persoană fără modificări patologice preexistente, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 90-100 zile, are caracter de probabilitate și nu de certitudine.

În speță, ceea ce este fără putință de tăgadă este faptul că persoana vătămată a necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale și nu i se poate imputa împrejurarea că având o stare precară de sănătate a fost victima accidentului produs din culpa inculpatei.

Analizând probatoriul administrat în cauză, așa cum a reținut și în considerentele sentinței penale nr. 1844/06.06.2014 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr._ prin care s-a soluționat latura penală a prezentei cauze, instanța de fond a constatat următoarele:

La data de 08.03.2012, în jurul orelor 04³⁵, inculpata a condus autovehiculul marca F. cu numărul de înmatriculare_ pe DN IA din direcția Ploiești către Vălenii de M. și ajungând la km 93+50m, pe raza localității Boldești-Scăeni, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (curbă la stânga), a pierdut controlul asupra direcției, fapt ce a determinat deraparea autovehiculului, care a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe un teren cu vegetație forestieră de pe marginea drumului, unde s-a lovit de mai mulți arbuști.

În urma accidentului, a suferit vătămări persoana vătămată V. D.-M., pasager al autovehiculului pe locul din dreapta față, care a fost transportat la S. Județean de Urgență Ploiești, în vederea acordării îngrijirilor medicale, unde a rămas internat.

Conform Raportului medico-legal nr.415/11.05.2012, emis de S. Medico-Legal Prahova, persoana vătămată V. D.-M. a suferit leziuni care, pe un fond patologic persistent au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiată în faza de urmărire penală, inculpata a declarat că accidentul de circulație s-a produs ca urmare a derapării autoturismului pe care îl conducea, în condițiile unei vizibilități specifice orei, într-o zonă unde drumul era în curbă.

Materialul probator administrat în cauză - procesul-verbal de cercetare la fața locului, raport de expertiză medico-legală, declarații parte vătămată, declarații inculpată - conduce la concluzia că la producerea accidentului se reține culpa învinuitei V. V., aceasta încălcând prevederilor art.48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În fata instanței, aceasta a recunoscut fapta așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, fiind de acord cu probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit.

Prima instanță a reținut incidența următoarelor dispoziții legale in soluționarea laturii civile:

Articolul 1391 Cod civil, prevede ca orice prejudiciu da dreptul la reparație.

Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din textul legal de mai sus, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: existența unei fapte ilicite (în cauză, totodată infracțiune, de vătămare corporală ); săvârșite cu vinovăție (îmbrăcând în situația de față forma culpei ); care să fi provocat părții civile un prejudiciu (a cărui existență și întindere urmează a fi analizate); între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate (care se desprinde din ansamblul probator administrat în cauză).

De asemenea, instanța de fond a reținut că atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate.

Repararea prejudiciului cauzat, stabilirea cuantumului despăgubirii, reprezintă însuși scopul angajării acestui tip de răspundere. Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1381 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Prima instanță, având în vedere situația de fapt reținută, a apreciat că între fapta inculpatului și vătămarea corporală a victimei există legătură directă de cauzalitate astfel încât prin faptele acestuia s-au produs efecte complexe generându-se atât prejudicii patrimoniale cât și nepatrimoniale părții civile .

La soluționarea acțiunii civile instanța de fond a avut în vedere principiul reparației integrale a prejudiciului ce guvernează materia răspunderii civile delictuale pentru a se înlătura toate consecințele dăunătoare ale faptelor ilicite și culpabile, în scopul restabilirii pe cât posibil a situației anterioare producerii acestora.

Pe de altă parte, art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că (1) persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

S-a mai reținut de prima instanță că, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Art. 50 din același act normativ prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare […] persoanelor păgubite prin vătămare corporala […], iar art. 54 prevede că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului .

La data producerii accidentului, autovehiculul condus de inculpata era asigurat la ..

Potrivit art. 1.373 Cod civil ( răspunderea comitenților pentru prepuși)

(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul sau ori al altuia. (3) Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătura cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. La data producerii accidentului inculpata era angajat la ., și desfășura activități specifice funcției încredințate pentru aceasta societate.

Prima instanță constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului (faptei ilicite, tradusă în nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de circulație pe drumurile publice, faptă ce a determinat producerea accidentului rutier din data de 08.03.2012; vinovăția inculpatei, îmbrăcând forma culpei, prejudiciu material probat constând în contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate, dar și legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatei și prejudiciul produs), coexistând cu răspunderea contractuală a asigurătorului de răspundere civilă, în baza art. 397 alin 1 raportat la art. 19 Cod procedură penală, art. 1391 Cod civil, art. 1373 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de părțile civile S. Județean de Ambulanță Prahova, S. C. de Urgență B. A. București și S. Județean de Urgență Ploiești.

Astfel, în baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiesti, și a obligat-o pe inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de 1897,40 lei și dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective către partea civilă, S. Județean de Urgență Ploiesti reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D. M..

În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 instanța de fond a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanta Prahova, și a obligat-o pe inculpata V. V., în solidar cu partea responsabila civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de 401,45 lei către partea civilă, S. Județean de Ambulanță Prahova reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale prespitalicești acordate persoanei vătămate V. D. M..

De asemenea, prima instanță, în baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență B. A., și a obligat-o pe inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal la plata sumei de_,00 lei către partea civilă S. C. de Urgență B. A., reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate V. D. M..

Totodată, instanța de fond a luat act ca S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă V. D. M. prima instanță a reținut că acesta s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea, operația suferită, medicamentația prescrisă în toată această perioadă, cheltuielile efectuate în perioada de recuperare, și cu suma de 400.000 euro reprezentând daune morale.

În probațiune, a depus la dosar înscrisuri: acte medicale, chitanțe, facturi, bonuri fiscale, alte înscrisuri, au fost audiați martorii S. L. și P. V..

Instanța de fond a arătat că în cadrul procesului penal infracțiunea are întotdeauna valențele unei fapte ilicite dacă a produs un rezultat păgubitor pentru partea vătămată și odată dovedită prin condamnarea inculpatului, sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale: existența faptei, a prejudiciului și raportul de cauzalitate.

Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, despăgubirile urmând a fi acordate în echitate.

În stabilirea sumei de bani ce i se cuvine aceleași părți civile V. D. M. cu titlu de cheltuieli făcute cu medicamentele administrate, obiectele sanitare necesare pe parcursul internării în spital, și pe parcursul recuperării stării de sănătate, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, că partea civilă a achitat contribuțiile de asigurări sociale. Ca și consecință, cheltuielile ocazionate de prestarea asistenței medicale au fost suportate din fondul special constituit de casele de asigurări de sănătate, de altfel, prin subrogare, S. Județean de Urgență Prahova și S. C. de Urgență B. A. București, constituindu-se părți civile în cauză, iar printre sumele de bani solicitate se regăsesc și cheltuieli pentru materiale sanitare și medicamente, așa cum reiese din deconturile depuse la dosar. De asemenea, partea civilă V. D. M. nu a pretins a fi urmat un tratament medicamentos care nu poate fi asigurat în mod obișnuit de unitatea sanitară ori excede pachetului de prestații asigurate.

În stabilirea sumei de bani ce i se cuvine părții civile V. D. M. cu titlu de cheltuieli făcute cu intervențiile chirurgicale efectuate, medicamentele administrate, drumurile efectuate la unitățile sanitare în vederea efectuării controalelor postoperatorii, prima instanță a avut în vedere și declarația martorilor S. L. și P. V., audiați în vederea dovedirii laturii civile a cauzei și înscrisurile depuse.

Instanța de fond, în stabilirea sumei pe care a acordat-o persoanei vătămate cu titlu de daune materiale a reținut împrejurarea că în urma accidentului de circulație în care partea civilă a fost implicat aceasta a suferit leziuni de o gravitate extremă (confirmate de diagnosticul stabilit la internarea la S. Județean Ploiești a persoanei vătămate în urma producerii accidentului rutier din data de 08.03.2012: “Politraumatism prin accident rutier . Traumatism vertebral medular cervico-toracal . Leziune neurologica complete nivel C 7 Frankel A- Tetraplegie complete Frankel nivel C6”) care au necesitat un număr foarte mare de zile de îngrijiri medicale, care au provocat pe lângă suferințele fizice inerente și cheltuieli însemnate, generate de deplasările repetate la unitățile spitalicești în vederea efectuării consultațiilor, tratamentelor, fizioterapiei, precum și legate de necesitatea asigurării unei alimentații speciale adaptate diagnosticului stability.

În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri instanța de fond a constatat că partea civilă a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert (este de observat că prin bonurile fiscale depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada unor cheltuieli, însă acestea privesc, într-o proporție covârșitoare cheltuieli efectuate cu achiziționarea de carburanți și alimente, cheltuieli de transport cu mijloacele de transport în comun), dar nu în cuantumul solicitat, ce nu a fost recuperat și care se află în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a inculpatei,astfel că a admis în parte acțiunea civilă a persoanei vătămate, făcând o cuantificare globală a sumei acordate în echitate.

Referitor la prejudiciul patrimonial suferit de partea civilă, prima instanță a considerat că acesta poate fi reparat cu suma de_ lei.

Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată.

În cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia.

Suferințe psihice i-au fost cauzate părții civile V. D. M. de privațiunile impuse de prescripțiile medicale, de imobilizarea permanenta . rotile, frustrările de a nu-și putea manifesta aptitudinile în plan familial, social, dar și școlar.

Pe de altă parte, un prejudiciu incontestabil i-a fost cauzat părții civile V. D. M. constând în dureri fizice, de o intensitate apreciată ca foarte ridicată, având în vedere gravitatea vătămărilor.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, cum ar fi consecințele negative suferite de victimă, atât pe plan fizic, cât și psihic, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care persoanei vătămate i-a fost afectată situația familială, profesională, școlară, sănătatea și viața socială.

A apreciat prima instanță că producerea acestui accident a afectat inclusiv starea psihică a părții civile astfel cum rezultă din înscrisurile depuse și din declarațiile martorilor audiați, creând un prejudiciu, acordarea daunelor morale având rolul de a compensa victima pentru traumele fizice și psihice resimțite și pentru sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea părții civile la viața socială, profesională și de familie, comparative cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită.

În consecință, statuând în echitate (în lipsa unor criterii legale), instanța de fond a apreciat că suma solicitată de partea civilă cu acest titlu este disproporționat de mare și că prejudiciul moral suferit de poate fi reparat cu suma de 75.000 lei, astfel încât, în baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1391 Cod civil și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 republicată, a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă V. D. M., și a obligat-o pe inculpata V. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., și în solidar cu partea responsabilă civilmente ., în limita plafonului legal respectiv la plata sumei in cuantum de 75.000 lei, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit.

Daunele morale solicitate nu pot fi acordate la nivelul sumelor indicate de partea civilă în declarația de constituire parte civilă deoarece ar fi eludat scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea valorică a acestui prejudiciu neputând constitui o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Cu privire la constituirile de părți civile ale soțului, fiului și surorii persoanei vătămate, instanța de fond a pornit de la prevederile art. 19 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului, și după caz, a părții responsabile civilmente pentru a concluziona în sensul că daunele morale nu pot fi acordate decât victimelor vătămărilor și nu rudelor acestora (astfel cum legea permite în cazul faptelor care au avut ca rezultat moartea victimelor, când se acordă daune morale urmașilor care au suferit un prejudiciu moral prin pierderea celui drag).

În cazul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, rudele celui vătămat nu pot justifica un prejudiciu moral direct care să necesite o reparare din partea inculpatului. Este evident că soțul și rudele persoanei vătămate au suferit prin faptul că aceasta din urmă a suferit un accident de circulație, însă această suferință, inerentă unor relații de apropiere cum sunt cele specifice relațiilor de familie nu este, în opinia instanței de fond, susceptibilă de reparare prin intermediul daunelor morale.

În conformitate cu dispozițiile art. 1381 Cod civil, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viața socială și familială, însă acest articol se referă la victimei infracțiunii și la restrângerile posibilităților acesteia de viață familială și socială, și nu la suferințele încercate de membrii familiei victimei .

Astfel, prima instanță, în baza art. 25 alin. 1 Cod penal raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1391 Cod civil, a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de părțile civile R. M. D., în calitate de soră a persoanei vătămate V. D. M., V. C. în calitate de soție a persoanei vătămate V. D. M. și V. T. P. în calitate de fiu al persoanei vătămate V. D. M..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel asiguratorul . și de părțile civile V. D. M., R. M. D. și V. C.

1.Asiguratorul a precizat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul obligării în solidar a asiguratorului cu inculpatul și a părții responsabile civilmente la plata daunelor morale și materiale, cheltuielilor de spitalizare și a cheltuielilor judiciare către stat.

Răspunderea asiguratorului, în cauza de față, este o răspundere contractuală și nu delictuală, limitată prin prevederile Legii nr. 136/1995 și ale normelor sale de aplicare, Ordinul 14/2011. Mai mult, instanța are posibilitatea de a obliga asiguratorul în mod direct la plată, ținând cont de prevederile și limitele instituite de Ordinul CSA nr. 14/2011, iar pentru sumele ce depășesc sau nu intră sub incidența Ordinului CSA, instanța poate obliga inculpatul.

2.Critică, de asemenea, hotărârea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale și materiale acordate, care, din punctul de vedere al asiguratorului, nu respectă prevederile art. 49 lit. f din Ordinul nr. 14/2011, în sensul că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

3.O altă critică vizează obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor de spitalizare acordate părților civile – spitale, solicitând exonerarea asiguratorului de la plata acestor sume, având în vedere dispozițiile art. 331 alin.1 din Legea nr. 95/2006 și art. 49 pct.1 din Ordinul 14/2011. Precizează că răspunderea asiguratorului este una contractuală.

4. De asemenea, asiguratorul a solicitat exonerarea sa de la plata cheltuielilor judiciare către stat, avându-se în vedere disp. art. 6 și 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Apelanții părți civile V. C. și R. M. au solicitat admiterea apelului și în consecință obligarea inculpatei în solidar cu asiguratorul și partea responsabilă civilmente la plata unor daune morale către acestea.

V. C. a precizat că este soția victimei V. M. D.. Consideră această parte civilă că având în vedere suferințele soțului său, precum și faptul, că trebuie să se îngrijească de acesta în continuare, i s-a provocat prin evenimentul rutier un prejudiciu moral, situația în care este îndreptățită să obțină daune morale.

R. M., sora victimei a precizat că este singura rudă în viață a acestuia, iar din momentul accidentului și până în prezent l-a îngrijit permanent. Aceste aspecte i-au provocat un prejudiciu moral, situație în care este îndreptățită să obțină daune morale.

Apelantul parte civilă V. D. M. a precizat că a ajuns în situația în care se află independent de voința sa, iar cuantumul despăgubirilor nu acoperă nici măcar cheltuielile efectuate în cei 3 ani de la momentul accidentului. De asemenea, învederează că este lipsit de mijloace de deplasare și efectiv este condamnat ca toată ziua să și-o petreacă în casă, fiind foarte greu atât pentru el, cât și pentru familia sa.

Examinând apelurile formulate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele prev. de art. 417 alin.2 Cod proc. penală, Curtea consideră că numai apelul formulat de partea civilă V. D. M. este fondat, așa cum se va arăta în continuare:

Prin sentința penală nr. 1844/06.06.2014 a Judecătoriei Ploiești, s-a dispus condamnarea inculpatei V. V. la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în condițiile art. 81 și următoarele Cod penal anterior, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal anterior, victimă fiind numitul V. D. M..

Prin aceeași sentință, s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile V. D. M., R. M. și V. C., precum și S. Județean de Urgență Ploiești, Serviciuzl Județean de Ambulanță Prahova, S. C. de Urgență B. A. și S. C. de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. B..

A reținut instanța care a soluționat latura penală că, la data de 08.03.2012, în jurul orelor 04³⁵, inculpata a condus autovehiculul marca F. cu numărul de înmatriculare_ pe DN IA din direcția Ploiești către Vălenii de M. și ajungând la km 93+50m, pe raza localității Boldești-Scăeni, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (curbă la stânga), a pierdut controlul asupra direcției, fapt ce a determinat deraparea autovehiculului, care a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe un teren cu vegetație forestieră de pe marginea drumului, unde s-a lovit de mai mulți arbuști.

Conform Raportului medico-legal nr.415/11.05.2012, emis de S. Medico-Legal Prahova ( filele 18-19 dosar u.p.), persoana vătămată V. D.-M. a suferit leziuni care, pe un fond patologic persistent au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale. Mai rezultă din acest act medico-legal că partea vătămată prezintă leziune neurologică completă la nivel C7 Frankel A, iar la momentul externării din S. C. de Urgență B. A. prezenta deficit motor tip „ Plegie” la cele patru membre, astfel: membrele inferioare 0, membrul superior drept – 19 și membrul superior stânga – 25.

Aspectele de nelegalitate invocate de către asigurator sunt nefondate, pentru motivele ce se vor expune în continuare:

Astfel, se observă că asiguratorul contestă obligarea sa în solidar cu inculpata și partea responsabilă civilmente . la plata despăgubirilor materiale și morale acordate părților civile, a cheltuielilor judiciare.

Instanța de control judiciar apreciază că obligarea în solidar a asiguratorului cu părțile indicate la plata despăgubirilor civile și cheltuielilor judiciare, rezultă din dispozițiile art. 86 Cod penal, conform cărora, partea care potrivit legii civile are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.

Rezultă din aceste dispoziții legale, că începând cu data de 01.02.2014 și asiguratorul este considerat parte responsabilă civilmente și pe cale de consecință, răspunde în solidar cu partea cu care a încheiat o convenție legală sau particulară.

Obligarea asiguratorului la cheltuieli de judecată mai rezultă și din dispozițiile art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995, conform cărora „ despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces …”

În ceea ce privește obligarea acestui apelant și la plata cheltuielilor efectuate cu spitalizarea persoanei vătămate constituită parte civilă, V. M. D., instanța de control judiciar consideră că rezultă din aceleași texte legale mai sus invocate. Plata cheltuielilor cu spitalizarea unei persoane ester asigurată din bugetul asigurărilor de sănătate, numai în cazul în care persoana respectivă are afecțiuni care nu sunt generate de comiterea vreunei infracțiuni. În cazul în care respectivele afecțiuni sunt generate de comiterea oricărei infracțiuni, persoana responsabilă atât penal dar și civil de producerea respectivului eveniment este țină să acopere respectivul prejudiciu. În speță, așa cum s-a menționat mai sus, asiguratorul . este una dintre persoanele responsabile civilmente.

Referitor la cuantumul daunelor materiale, instanța de control judiciar consideră că au fost corect stabilite, prin coroborarea probelor administrate în acest sens.

Asiguratorul critică reținerea ca veridică în vederea acordării daunelor materiale a declarațiilor martorilor Schibischi L. și P. V. ( filele 215-220 doar fond) precizând că aceste daune ar fi trebuit acordate numai în temeiul unor înscrisuri.

Instanța de control judiciar consideră că în mod justificat judecătorul fondului în motivarea acordării daunelor materiale a reținut și aceste declarații, având în vedere că răspunderea civilă în cadrul procesului penal este o răspundere delictuală, ce poate fi dovedită pe baza oricăror probe, inclusiv în temeiul, unor declarații de martori.

În ceea ce privește acțiunile civile formulate de către V. C. și R. M., soția și respectiv sora victimei, instanța de control judiciar apreciază că în mod justificat au fost respinse ca nefondate.

Art. 19 alin.1 Cod proc. penală prevede că ”acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale” iar alineatul 2 că „ acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente”.

Rezultă așadar că acțiunea civilă poate fi pornită doar de către persoana vătămată care este parte a raportului juridic de drept procesual penal, respectiv: persoana care a fost lezată, în mod direct, de infracțiunea care face obiectul acțiunii penale. Exceptând de la acest principiu, legiuitorul a permis și succesorilor în drepturi ai persoanei vătămate, însă doar atunci când aceasta nu mai este în viață sau devine lipsită de capacitate de exercițiu să poată continua și/sau să inițieze o acțiune civilă în cadrul procesului penal.

În speța de față, V. C. și R. M. nu au fost subiecte ale raportului de drept procesual penal, nefiind vătămate în mod direct, prin infracțiunea comisă de către inculpata V. V., nefiind nici succesoarele în drepturi ale persoanei vătămate V. M. D..

În ceea ce privește daunele morale criticate atât de către asigurator, cât și de către partea civilă V. M. D., Curtea consideră că au fost acordate într-un cuantum insuficient leziunilor ce i-au fost provocate acestor părți civile în urma evenimentului rutier ce a avut loc la data de 08 martie 2012.

Așa cum mai sus s-a menționat, în urma acestui eveniment rutier provocat de către inculpata V. V., practic, V. M. D. fără a avea vreo culpă nu își mai poate mișca, în mod definitiv, membrele inferioare și foarte puțin membrele superioare aflându-se în prezent în scaun cu rotile și fiind dependent zilnic de rudele sale și de cei ce-l înconjoară.

Toate aceste urmări l-au privat și îl vor priva pe V. M. D., în continuare, de la participarea în mod natural a plăcerilor vieții.

Ținând cont de această situație și judecând în echitație, instanța de control judiciar va majora daunele morale ce i-au fost acordate acestei părți civile într-un cuantum corespunzător, care l-ar putea ajuta pe acesta într-o măsură mai mare la a se bucura de plăcerile traiului de zi cu zi.

Pentru considerentele ce preced, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit. a) Cod proc. penală, va admite apelul declarat de partea civilă V. D. M., va desființa în parte sentința apelată și în consecință va majora suma pe care inculpata V. V. a fost obligată, în solidar cu părțile responsabile civilmente . și ., să o plătească părții civile V. D. M. cu titlu de daune morale, de la 75.000 lei la 120.000 lei.

Conform art. 421 pct.1 lit. b) Cod proc. penală, Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile R. M. D. și V. C. și de partea responsabilă civilmente . împotriva aceleiași sentințe.

Avocatul părților civile a depus la dosar înscrisuri prin care a solicitat acordarea sumei de 8.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat pentru acestea. Având în vedere că apelurile părților civile V. C. și R. M. au fost respinse, instanța de control, judiciar apreciază că doar V. M. D. este îndrituit a obține cheltuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat. Astfel, suma de 8.500 lei va fi împărțită la trei, iar conform art. 276 Cod proc. penală, va obliga pe inculpata V. V., în solidar cu părțile responsabile civilmente . și ., la 2833 lei cheltuieli judiciare către partea civilă V. D. M..

Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de partea civilă V. D. M. împotriva sentinței penale nr.3/05.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o desființează în parte și în consecință:

Majorează suma pe care inculpata V. V. a fost obligată, în solidar cu părțile responsabile civilmente . și ., să o plătească părții civile V. D. M. cu titlu de daune morale, de la 75.000 lei la 120.000 lei.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile R. M. D. și V. C. și de partea responsabilă civilmente . împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă părțile civile R. M. D. și V. C. și partea responsabilă civilmente . la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe inculpata V. V., în solidar cu părțile responsabile civilmente . și ., la 2833 lei cheltuieli judiciare către partea civilă V. D. M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.05.2015.

Președinte, Judecător,

F. TeișanuLucian C.

Grefier,

R. E. B.

Red.FT

Tehnored.BER

16Ex./12.06.2015

Dosar nr._ Judecătoria Ploiești

Judeător fond - L. M.

Operator de date cu character personal;

Notificare nr. 3113/2006

← Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr....		Coruperea sexuală a minorilor (art.221 NCP). Decizia nr.... →

Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI