Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 111/2012. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2012 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-11-2012 în dosarul nr. 111/2012
Dosar nr._ - art. 175 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 111
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2012
Președinte A. D.
Judecător H. L. M.
Grefier Ț. O.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava – reprezentat prin procuror
B. A. G.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Tribunalul B. și de inculpatul C. V., fiul lui I. și F., născut la data de 13 septembrie 1967 în orașul Darabani, județul B., domiciliat în orașul Darabani, ..4, ., județul B., C.N.P._, în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul B., împotriva sentinței penale nr. 219 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. – Secția penală în dosar nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant C. V., în stare de arest preventiv, asistat de avocat T. S. în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. S., lipsă fiind părțile vătămate intimate C. M.-G. și C. C. A. și Președintele C. Județean - reprezentant legal al minorului C. C. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, inculpatul apelant C. V. arată că nu dorește să dea o nouă declarație în această fază procesuală, întrucât și le menține pe cele date anterior. Totodată arată că motivele de apel vizează cuantumul pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare.
Instanța face cunoscut inculpatului apelant C. V. că în cauza a declarat apel și P. de pe lângă Tribunalul B. arătând că pedeapsa aplicată în urma reținerii dispozițiilor 3201 alin. 7 Cod procedură penală este nelegală.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând apelurile în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta parchetului arată că P. de pe lângă Tribunalul B. a declarat în cauză apel întrucât a apreciat că hotărârea pronunțată de Tribunalul B. este nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Așa cum se poate observa din sentință, instanța de fond a admis cererea inculpatului de judecare a acestuia potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, situație în care limitele de pedeapsă ar fi trebuit reduse cu o treime, astfel că pedeapsa care i-a fost aplicată, cea de 18 ani închisoare este nelegală. Pentru aceste motive solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond și pronunțarea unei hotărâri legale.
Avocat T. S., pentru inculpatul apelant C. V., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și în rejudecare reindividualizarea pedepsei în sensul de a se da eficiență prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, motivat de faptul că pedeapsa aplicată inculpatului nu este individualizată corect. De asemenea, solicită a se da eficiență circumstanțelor atenuante ce pledează în favoarea inculpatului, acesta recunoscând și regretând fapta săvârșită. Totodată solicită admiterea apelului declarat de către P. de pe lângă Tribunalul B..
Reprezentanta parchetului, având cuvântul cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită admiterea acestuia doar sub aspectul redozării pedepsei, urmare a aplicării prevederilor art.3201Cod procedură penală. Aplicarea circumstanțelor atenuante nu se justifică raportat la gravitatea faptei și persoana inculpatului, așa încât limitele de pedeapsă nu pot să coboare sub cele stabilite în situația aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.
Inculpatul apelant C. V., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele spuse de apărătorul său. Totodată arată că este de acord să fie judecat în stare privativă de libertate.
Declarând dezbaterile închise, ce au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 219 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de inculpatul C. V. privind judecarea acestuia potrivit dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, și în consecință:
A fost condamnat inculpatul C. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.174, art.175 alin.1 lit.c Cod penal, cu art.3201 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.71 și 64 lit.a teza II, lit.b Cod penal, pe o durată de 4 ani.
S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 11 aprilie 2012 la zi.
S-a admis acțiunea civilă formulată de P. de pe lângă Tribunalul B. în favoarea minorului C. C. A. și fost obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească aceluiași minor, cu titlu de contribuție la întreținerea acestuia, câte o sumă lunară de 150 lei începând cu data de 10 aprilie 2012 și până la majoratul minorului.
S-a constatat că partea vătămată C. M. G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul B. nr.181/P/2012 din 3 iulie 2012, inculpatul C. V. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzute și pedepsite de art.174, art.175 alin.1 lit.c Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în ziua de 10 aprilie 2012 a strâns-o de gât cu mâinile pe soția sa, C. M., până când aceasta a decedat.
Investită cu soluționarea cauzei, prima instanță a dispus citarea inculpatului și a părților vătămate, respectiv C. M. G., fiica majoră a victimei și inculpatului, și C. C.-A., fiu minor al acelorași părți, aflat în prezent în Centrul de Plasament „S.” din localitatea Pomârla, județul B., pentru care a fost citat în cauză, ca reprezentant legal, Președintele C. Județean B., conform Legii nr.272/2004, iar P. de pe lângă Tribunalul B. a exercitat din oficiu în numele și pentru minor acțiunea civilă a cauzei, solicitând ca inculpatul să fie obligat să plătească copilului său câte o contribuție la întreținere de 150 lei lunar și 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale.
Cealaltă parte vătămată, deși legal citată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul, fiind audiat, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum este în mod corect descrisă în rechizitoriu, solicitând să fie judecat în conformitate cu procedura prevăzută în art.3201 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate la urmărirea penală și că este de acord să plătească daunele solicitate de procuror în numele și pentru copilul său minor, inclusiv contribuția la întreținere.
D. urmare, prima instanță a luat act de voința inculpatului și a dispus în consecință, așa încât, după audiere și după ce inculpatul a arătat că recunoaște și regretă infracțiunea săvârșită, fără a se mai administra și alte probe în cauză, s-a trecut la soluționarea în fond a cauzei.
Pe fond, față de probele de la dosar cât și față de recunoașterile inculpatului și de voința acestuia, instanța de fond a reținut vinovăția celui în cauză pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și a procedat la condamnarea lui potrivit legii.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal și cele referitoare la persoana inculpatului, cu antecedente penale, nerecidivist, cu o conduită procesuală corectă, inculpat care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală, prevedere ce a fost reținută la individualizarea judecătorească a pedepsei.
D. urmare, s-a apreciat că pentru condamnarea și reeducarea inculpatului, se impune aplicarea unei pedepse principale cu închisoare, cât și a unor pedepse complementare cuprinse în art.71 și 64 lit.a teza II, b Cod penal, dat fiind faptul că inculpatul a fost condamnat pentru uciderea soției sale, relații de căsătorie din care au rezultat cei doi copii sus arătați, dintre care unul major și unul minor, aflat într-un centru de plasament.
Aceleași prevederi legale au fost aplicate și ca pedepse accesorii, cu menținerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350 Cod procedură penală și cu deducerea arestării preventive la zi, conform art. 88 Cod penal.
În legătură cu latura civilă a cauzei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, așa încât, față de cererea parchetului și acordul inculpatului, acesta a fost obligat să plătească minorului în cauză, contribuția la întreținere cu care a fost de acord, inclusiv daunele morale și materiale, calculate de la data decesului victimei.
S-a constata că partea vătămată C. M. G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul B. și inculpatul C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, procurorul arătând că pedeapsa stabilită, în condițiile aplicării dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, este nelegală, iar inculpatul a solicitat în esență reducerea semnificativa a cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, raportat la contextul concret în care a fost comisă fapta și la elementele ce caracterizează persoana sa.
Procedând la soluționarea apelurilor declarate în cauză de către procuror și de inculpat, prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art.371 și 378 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cursul urmăririi penale, în contextul în care inculpatul a înțeles să se prevaleze de procedura prev. de art. 3201 Cod de procedură penală, dispoziții referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul „pledării vinovat”.
Fără a relua argumentația stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care Curtea și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), se vor sublinia punctual aspectele criticate și care se referă exclusiv la cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul.
Rezultă din ansamblul probator, la care a făcut referire detaliată prima instanță, că la data de 10.04.2012, în jurul orelor 19,00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a discuțiilor contradictorii, generate de manifestările de gelozie ale inculpatului C. V., acesta a prins-o cu mâinile de gât pe soția sa C. M. și a strâns-o până când aceasta a decedat.
Astfel, din concluziilor raportului de constatare medico-legală nr.157/N/29.04.2012 al SML B., rezultă că moartea victimei C. M. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecutive asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului cu mijloace contondente (sugrumare).
Raportat la situația de fapt reținută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunii comise de inculpat, ce se circumscrie în drept conținutului constitutiv al infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin.1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal, însă Curtea constată că sancțiunea penală aplicată este nelegală.
Conform declarației sale de la fila 49 ds.fond, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 Cod de procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei descrise și reținute în actul de sesizare, iar prima instanță a dat curs acestei solicitări, apreciind corect că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de C. V., însă la momentul individualizării sancțiunii penale a aplicat acestuia o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv 18 ani închisoare, în condițiile în care procedând la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art.174, art.175 alin.1 lit.c Cod penal, limitele pedepsei deveneau între 10 ani și 16 ani și 8 luni închisoare.
Având în atenție limitele de pedeapsă anterior indicate, Curtea va proceda la o corectă individualizare a pedepsei ce se va aplica inculpatului, apreciind în final că o sancțiune cu închisoare într-un cuantum orientat către maximul special menționat mai sus, privativă de liberate, este de natură să răspundă cerințelor de coerciție și reeducare, dar și gradului concret de pericol social al faptei comise și persoanei inculpatului.
În argumentarea punctului de vedere îmbrățișat, Curtea reține că potrivit art.72 din C.pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate, întrucât orice sancțiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcție de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia. Așadar, inculpatul trebuie să știe că, pe lângă drepturi, are și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Dar, firește, sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal, ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, în art.52 alin.1, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.”
Firește, în lumina criteriilor prev. de art.72 Cod penal, gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.
În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Ori, fapta pentru care inculpatul apelant a fost condamnat de instanța de fond este neîndoielnic gravă, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea având în vedere maniera în care acesta a procedat, astfel cum a fost descrisă anterior, mediul familial în care s-au derulat evenimentele, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală - cele ce privesc în primul rând dreptul la viață al persoanei și în plan secund dreptul la integritate corporală și sănătate - urmarea ireversibilă produsă, conduita ulterioară comiterii faptei adoptată de inculpat, cât și persoana acestuia și poziția sa procesuală de recunoaștere și regret a faptei, apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse de 16 ani închisoare, cu menținerea modalității de executare a acesteia pentru care a optat prima instanță.
În acest context, Curtea consideră că doar în această manieră avertismentul dat de instanță, prin soluția de condamnare, va fi de natură să-l facă pe inculpatul apelant să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca și în cazul de față.
Curtea constată astfel că este neîntemeiată solicitarea inculpatului apelant vizând reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, având în vedere și următoarele argumente:
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen., nu se rezumă practic doar la absența antecedentelor penale, ci trebuie avută în vedere și comportamentul contrar normelor sociale;
- „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se regăsește în cauză, în contextul în care organele de poliție au fost anunțate, prin intermediul serviciului de urgență 112, de către fiul minor al victimei și al inculpatului, căruia acesta din urmă nu i-a permis să intre în casă;
- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce doar la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii dincolo de limita oricărui dubiu rezonabil.
Faptul că între victimă și inculpat (potrivit susținerilor acestuia din urmă) existau anumite neînțelegeri de natură conjugală, nu este de natură a diminua gravitatea faptei comise.
Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de procuror și inculpat, va desființa în parte sentința penală atacată în sensul celor arătate anterior, respectiv va condamna pe inculpatul C. V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art.175 alin.1 lit. c Cod penal, cu aplicare art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 16 ani închisoare (în loc de 18 ani închisoare).
Se va menține dispoziția privind pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.71 și 64 lit.a teza II, lit.b Cod penal, pe o durată de 4 ani, aplicată inculpatului, cât și celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 381 alin 1 Cod de procedură penală se va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 16.10.2012 la zi.
Constatând că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior a menținerii arestării preventive a inculpatului subzistă, în conformitate cu disp. art. 383 al. 11 rap. la art. 350 al. 1 Cod procedură penală, Curtea va menține starea de arest preventiv a acestuia.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul B. și de inculpatul C. V. împotriva sentinței penale nr.219 din 16.10.2012 a Tribunalului B..
Desființează, în parte, sentința penală sus menționată, doar sub aspectul laturii penale a cauzei și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul C. V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art.175 alin.1 lit. c Cod penal, cu aplicare art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 16 ani închisoare (în loc de 18 ani închisoare).
Menține dispoziția privind pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.71 și 64 lit.a teza II, lit.b Cod penal, pe o durată de 4 ani, aplicată inculpatului, cât și celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 16.10.2012 la zi și menține starea de arest preventiv a acestuia.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av.G. S.) se va avansa din fondul MJ în contul Baroului Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2012.
Președinte, Judecător, Grefier,
Pt. grefier aflat în CO
semn .grefier șef secție
Red. A.D.
Tehnodact. Ț.O.
3 ex./10.12.2012
Jud. fond. G. C.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 219/2012. Curtea de... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1144/2012. Curtea de... → |
|---|
