Revocarea eliberării provizorii. Art. 160 ind. 10 C.p.p.. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel SUCEAVA

d) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați (cu excepția inculpaților P. R. și P. T. – frații acestuia), respectiv: L. C. zis C., Cosovan C. zis C., B. Alexadru-M., B. D. zis M., P. V., zis P., M. V. zis Ț., M. L.-F., Mokreniuk Oleksandr, C. F.-I. zis L., B. N. zis C., G. V. zisă V., O. P., Spatariu I.-I., A. C., A. G. F., D. F.-A. zis A., F. O., L. I.-D., C. I., C. N.-M., Spatariu F. zis G., S. M.-F. zis C., M. N. zis P., L. M., V. E.-A., C. C.-S. zis Ș., P. E.-M., Ciubotura I., P. S., F. D.-B., F. I., M. F., U. F.-F. și cu martorii din prezenta cauză: Scoicia V.-N. zis L., G. A.-M., T. M., R. M.-C. zis S., D. I.-E., P. C.-Evelin, A. A., L. A. D., A. C., Memet A., C. V., M. I., I. C., U. L., S. M., Șlei F.-L., T. I.-A., D. C.-G., R. Ș..

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 25.05.2012 Tribunalul Suceava, însușindu-și în parte propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Suceava, prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu nr. 92, în baza disp. art. 149­¹ alin. 10 rap. la art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. C., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 25.05.2012 și până la 22.06.2012, inclusiv și emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă pe numele său.

A reținut, în esență, judecătorul delegat pentru a adopta o atare rezolvare juridică că sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, în ceea ce-l privește pe inculpatul L. C. fiind îndeplinite cumulativ și condițiile cazului prev. de 148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, ce a servit ca și temei al arestării sale preventive, constatând că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 68¹ Cod procedură penală, că ar fi săvârșit infracțiunile pentru care era cercetat, sancționate din punct de vedere penal cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Totodată, s-a apreciat la momentul plasării inculpatului L. C. în detenție provizorie, că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care rezidă, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care era acuzat, la evaluarea acestuia ținându-se cont de gravitatea intrinsecă a faptelor penale comise, precum și de puternica rezonanța socială negativă stârnită în societate, determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate iar, pe de altă parte, s-au avut în vedere elementele ce caracterizează persoana celui în cauză.

Soluția a fost confirmată de către instanța de cenzură iar, ulterior, măsura arestării preventive sub incidența căreia se afla inculpatul L. C. a fost prelungită în condițiile legii pe o durată de încă 30 de zile, cu începere de la 23.06.2012 până la 22.07.2012, inclusiv, în acest sens fiind pronunțată încheierea nr. 120/20.06.2012 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă.

Ulterior, prin rechizitoriul nr. 136 D/P/2011 din data de 18 iulie 2012, întocmit de D. – S. Teritorial Suceava, s-a dispus: trimiterea în judecată, printre alții, și a inculpaților:

1. L. C. zis C. (în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea, în concurs real, în condițiile prev. de art. 33 lit. a Cod penal, a infracțiunilor de:

- „inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat”, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, începând cu luna octombrie 2011, a inițiat un grup infracțional organizat, pe care l-a constituit împreună cu: URSAKI ILLYA (cetățean ucrainean), COSOVAN C. și B. A.-M., acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități importante de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului.

- „instigare la contrabandă”, faptă prev. și ped. de art.25 C.pen. rap. la art. 270 alin.1 și 3 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada octombrie 2011 – ianuarie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat și organizat săvârșirea mai multor acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (astfel cum acestea sunt descrise pe larg înactul de sesizare a instanței);

- „inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat”, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, începând cu luna februarie 2012, a inițiat un grup infracțional organizat, pe care l-a constituit împreună cu P. V., B. D., M. V., MOKRENIUK OLEKSANDR zis S. și A.N. cetățeni ucraineni, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului.

- „instigare la contrabandă”, faptă prev. și ped. de art.25 C.pen. rap. la art. 270 alin.1 și 3 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în luna mai 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (astfel cum acestea sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanței);

- „dare de mită faptă”, prev. și ped. de art.255 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., constând în aceea că, începând cu luna februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de dare de mită, prin promisiunea și oferirea de bani sau alte foloase, lui O. P. – angajat al Penitenciarului B. – în scopul asigurării unui regim de detenție favorabil și pentru a-i introduce în celulă diverse bunuri și obiecte interzise în penitenciar, pentru folosință proprie sau comercializare (astfel cum acestea sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanței) și

2. P. A. D. (în stare de libertate, față de acesta punându-se în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu), pentru săvârșirea, în concurs real, în condițiile prev. de art. 33 lit. a Cod penal, a infracțiunilor de :

- „sprijinire a unui grup infracțional organizat”,faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, în luna octombrie 2011, a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de către L. C., URSAKI ILLYA (cetățean ucrainean), COSOVAN C. și B. A. M. ce acționau împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități importante de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului;

- „contrabandă”,faptă prev. și ped. de art.270 alin.1 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, acuzele aduse fiind în sensul că, în luna octombrie 2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (astfel cum acestea sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanței).

Odată sesizată instanța de judecată, organul de urmărire penală a propus prin rechizitoriu arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului P. A. D., pe o durată de 30 de zile, începând cu data prinderii și încarcerării, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, 146, 148 lit. „a” și „f” raportate la art.149¹ alin.7 și art.150 alin. 1 Cod procedură penală, cu argumentele aici prezentate detaliat.

La primirea dosarului, instanța inițial învestită cu soluționarea cauzei pe fond, ce a format obiectul dosarului nr._ din care s-a disjuns prezenta cauză, s-a conformat disp. art. 3001 Cod procedură penală și, după deliberare, prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 20.07.2012, pentru considerentele aici expuse pe larg, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul L. C. ș.a. a menținut-o, reținând că subzistă temeiurile care au determinat privarea lui de libertate.

În faza de cercetare judecătorească, prin încheierea de ședință din 10.08.2012 dată în dosarul nr._ rămasă definitivă, instanța, admițând propunerea D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Suceava formulată prin rechizitoriu, în baza art. 160a rap. la art. 143 și art. 148 lit. a și f Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului P. A.-D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată mai sus-menționate, pe o durată de 30 de zile începând cu data încarcerării. Mandatul de arestare preventivă nr. 3/A.J./10.08.2012 emis pe numele său a fost confirmat prin încheierea din 11.03.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ .

Cum parte dintre inculpații diferiți justiției prin rechizitoriul sus-menționat au apelat la beneficiile procedurii simplificate, reglementată de art. 320¹ Cod procedură penală, dosarul nr._ al Tribunalului Suceava a fost soluționat prin sentința penală nr. 48/28.02.2013 dispunându-se, totodată:

- disjungerea laturii civile a cauzei, în ceea ce-i privește pe inculpații: F. I., C. F. I., F. D. B., Ciubotura I., Cosovan C., B. A. M., M. V., P. V., Cazachievici I., L. I. D., C. N. M., F. O., D. F., V. E. A., M. F., B. D. și U. F. F. și

- disjungerea laturii penale și civile a cauzei referitor la inculpații: L. C. zis C., Mokreniuh Oleksandr zis S., P. T., P. R., M. L.-F., Spatariu F. zis G., S. M.-F., M. N. zis P., L. M., S. I.- I., C. C. S. zis Ș., P. S., A. C., P. A. D. și A. G. F..

Prin urmare, dosarul nou format, a fost înregistrat pe rolul instanței sub nr._ 13 și, fiind rezolvate incidentele procedurale intervenite vizând incompatibilitățile, cauza a fost repartizată în final spre soluționare prezentului complet de judecată C1F.

Pe parcursul judecății, cu respectarea disp. art. 3002 Cod procedură penală, instanța a verificat periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive ce planează asupra inculpaților L. C. și P. A. D. și, reținând că temeiurile legale care au determinat plasarea lor în detenție provizorie subzistă, conform 300² rap. la art. 160^b alin. 3 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a acestora, ultima oară dispunându-se în acest sens încheierea de ședință din data de 28.02.2013 (dosar nr._ ) în ceea ce-i privește pe primii doi, referitor la cel din urmă fiind pronunțată încheierea de ședință din 27.03.2013 (dosar nr._ 13).

Inculpatul P. A. D. s-a adresat instanței cu cerere de liberare provizorie sub control judiciar, ce a fost dezbătută în condiții de oralitate și contradictorialitate la termenul de astăzi, 12.06.2013, când instanța, din oficiu, în urmarea procedurii prev. de art. 3002 Cod procedură penală, a pus în discuție și legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de acesta, precum și de inculpatul L. C., concluziile părților fiind consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

I. Canalizând, așadar, analiza asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpații L. C. și P. A. D., instanța a notat :

Efectuându-se un nou examen al legalității și temeiniciei arestării preventive sub incidența căreia se află cei doi inculpați mai sus-menționați instanța de fond a evidențiat că, potrivit art. 3002 Cod de procedură penală „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată, este datoare să verifice în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.” Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

În ceea ce privește natura juridică a instituției menținerii arestării preventive, ca subdiviziune a genului de activitate judiciară adiacentă, referitoare la arestarea preventivă, s-a remarcat, pentru început, caracterul său de excepție de la regula sesizării (petitum) ce a funcționat în această materie.

Chiar dacă menținerea arestării preventive este o activitate exercitabilă și din oficiu, aceasta nu presupune nici decizie arbitrară nici discreționalitate nelimitată, ci trebuie circumscrisă unui parametru obiectiv, realizat prin evaluarea gravității faptei comise și unui parametru subiectiv, realizat prin evaluarea periculozității inculpatului. Menținerea arestării preventive, în faza de judecată, este o măsură care nu se materializează în mod direct într-o durată expres stabilită și anunțată, ca în cazul prelungirii arestării preventive, în care atât punctul de plecare (dies a quo) cât și punctul final (dies ad quem) sunt expres stabilite prin decizia judecătorului.

Măsura arestării preventive sub incidența căreia se află în prezent inculpații L. C. și P. A. D., singurul obiect al examinării de față, sub aspectul respectării dispozițiilor substanțiale și procedurale, a fost și este conformă procedurii prevăzută de lege, temeiurile care au determinat instituirea arestului preventiv, respectiv cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. a (doar în ceea ce-l privește pe ultimul inculpat) și f Cod procedură penală păstrându-și caracterul de actualitate și impunând în continuare privarea lor de libertate. Soluția ce se va dispune nu înfrânge nici principiile și prevederile C.E.D.O, în cauza dedusă judecății existând rațiuni, care impun restricții ale dreptului la libertate al inculpaților, detenția regulată intrând în mod expres și în câmpul de aplicare a art. 5 din Convenție.

În acest context, al principiilor ce guvernează dreptul la libertate și siguranță, suveran în aprecierea modului în care circumstanțele unei cauze reprezintă punerea în discuție a imperativelor amintite este judecătorul, care trebuie să țină seama de ansamblul elementelor situației date și anume dacă există motive verosimile, iar dacă da, dacă prezintă pericol concret pentru ordinea publică cel suspectat că a comis faptele de care este acuzat, astfel încât justul echilibru dintre apărarea drepturilor individuale și apărarea societății împotriva infracțiunilor să nu fie afectat. Instanța are a reanaliza, așadar și la acest moment, dacă este posibil de reținut, în contextul faptic stabilit până în prezent și prin prisma infracțiunilor pe care se prezumă că le-ar fi comis cei în cauză, subzistența indiciilor rezonabile care au determinat plasarea inculpaților în detenție provizorie pentru că, dacă nu mai este îndeplinită această condiție, este inutilă analiza pericolului concret pe care l-ar putea reprezenta aceștia pentru ordinea publică, odată aflați în libertate.

Se observă că indiciile care la momentul ordonării arestării preventive au legitimat presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile care fac obiectul acuzației penale, amintite în cele ce preced, nu au dispărut și nici nu au fost contrazise ulterior de alte probe.

În speța de față bănuiala verosimilă că este drept posibil și real ca inculpații să fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost deferiți justiției și în raport de care s-a decis privarea lor de libertate, își găsește în continuare corespondent în materialul probator pus la dispoziția instanței, în baza acestora putându-se conclude că suntem cel puțin în prezența acelui set minim de informații cerut și de CEDO, ce legitimează în continuare ingerința autorității judiciare în dreptul acestora la libertate. În esență, persistă suspiciunea rezonabilă că inculpatul L. C. a inițiat și constituit grupurile infracționale organizate mai sus-individualizate, conform învinuirii deținând poziția de lider și coordonator al membrilor acestora, cu care menținea legătura telefonic (telefoanele mobile fiind introduse, pe lângă alte diverse bunuri și obiecte interzise pentru folosință proprie sau comercializare, în locul de deținere prin mituirea unui angajat al Penitenciarului B., căruia i-a promis și oferit, pe diverse căi, bani sau alte foloase, atingându-și ținta de a-și asigura în această modalitate, atât un regim de detenție favorabil, cât și un cadru așa zis propice săvârșirii de infracțiuni) și regăsindu-se ca factor de decizie, el având inițiativa desfășurării actelor de contrabandă; sens în care se prezumă că ar fi cooptat participanții (aderanți/sprijinitori cu rol de cărăuși sau șoferi) în funcție de dinamica și necesitățile grupărilor, întreprindea demersuri de pregătire a activității de contrabandă, prin contactarea periodică a legăturilor din segmentul ucrainean, cu care stabilea cantitatea de țigări ce urma a fi traficată, prețul de achiziție și coordonatele acțiunilor, respectiv locul și ora introducerii ilegale a mărfii prohibite fiind, totodată, cel care finanța activitatea infracțională, asumându-și și riscurile financiare (confiscarea țigărilor de către autorități, indisponibilizarea autovehiculelor, etc.), cu asumarea unei părți importante de profit. Inculpatul P. A. D. este suspectat în parametrii rezonabili că ar fi preluat de la complicii ucraineni, pe fâșia de frontieră cu Ucraina, coletele cu țigarete de contrabandă, pe care le-a, cărat și încărcat în autovehicule cu care urmau să fie transportate până la locul de depozitare, acționând în această direcție împreună și cu alți presupuși membrii ai grupării de criminalitate organizată, cu consecința cauzării prin prezumtiva activitate sancționată din punct de vedere penal în care ambii inculpați care constituie preocuparea instanței în cadrul procedurii adiacente de față au fost implicați, a unui prejudiciu însemnat.

Apte și suficiente de a convinge un observator obiectiv și imparțial că cei vizați, în maniera în care au acționat, descrisă pe larg în actul de sesizare a instanței și într-o expunere sintetizată în cele ce preced, s-au cantonat în sfera ilicitului penal, sunt mijloacele de probă pe care se întemeiază și rechizitoriul, aici indicate și care nu se impun a fi reluate în detaliu ci doar amintite, cu precădere: procesele verbale de supraveghere operativă, cele întocmite de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Suceava relativ la identificarea inculpaților monitorizați ca utilizatori ai anumitor posturi telefonice și privind investigarea acestora din care se conturează implicarea lor în activități de contrabandă, procesele verbale de constatare a unor infracțiuni flagrante, depozițiile inculpaților Cosovan C., C. F.-I., D. F.-A., L. I.-D., C. I., M. F., U. F.-F. și F. O. care, audiați fiind în cursul urmăririi penale au detaliat, după caz, asupra modului de organizare a grupurilor infracționale și de desfășurare a prezumtivei activității infracționale pe timpul preluării și transportului țigaretelor, participația fiecărui inculpat și rolurile îndeplinite, transcriptele convorbirilor telefonice ce au avut loc între membrii, parte dintre cele relevante fiind transpuse și în actul de sesizare a instanței, rezultatul perchezițiilor domiciliare și informatice, și celelalte acte existente la dosar. Oferă tot atâtea indicii temeinice inclusiv declarațiile sus-numiților date în fața instanței, dar și ale celorlalți inculpați cu care se presupune, conform inculpării, că ar fi avut legături infracționale, de recunoaștere completă și necondiționată a faptelor ce le-au fost imputate, în cadrul procedurii derogatorii reglementată de art. 320¹ Cod procedură penală.

Toate elementele de fapt extrase din mijloacele de probă amintite reconstruiesc ideologic o înșiruire cronologică a contactelor, deplasărilor și întâlnirilor, oferind un tablou provizoriu al acțiunilor plănuite și prezumtiv executate de către inculpații L. C. și P. A. D. și îi plasează în condiții suspecte de loc și de timp, în situații neconforme cu legea.

La acest moment procesual judecătorul nu a examinat probatoriul decât la nivelul existenței unor indicii rezonabile și suficiente, iar nu în vederea dovedirii faptelor și vinovăției inculpaților dincolo de orice îndoială, exercitând doar funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei acuzate.

Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului au impus fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și orice privațiune de libertate trebuie să se fondeze pe o suspiciune rezonabilă. Ca atare, s-a reținut cu motivația expusă, existența indiciilor temeinice (în sensul strict și limitat al cuvântului, un indiciu nefiind altceva decât un dat sensibil care anunță prezența unui obiect sau imanența unui eveniment, este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt și conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă directă sau indirectă cu privire la existența infracțiunii și autorul acesteia), parte din acestea cristalizându-se sub aspect probator și, fiind îndeplinite exigențele prev. de art. 68¹ Cod procedură penală, a fost dată și cerința prev. de art. 143 Cod procedură penală, dar și necesitatea menținerii măsurii preventive doar cu privire la inculpatul L. C., iar față de inculpatul P. A. urmând să se relaxeze constrângerea legală, în mod motivat, așa cum este argumentat ulterior, cu subsumarea libertății acestuia unor garanții procesuale eficiente, atât în scopul bunei desfășurări a procesului penal pornit împotriva inculpaților, situația așa cum a fost ea configurată reclamând, totodată, dându-se prevalență interesului general al societății care are un caracter preponderent.

S-a făcut precizarea că faptele care suscită bănuieli nu au prezentat același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care au permis condamnarea. Prezumția de nevinovăție nu a constituit un impediment în calea menținerii inculpatului L. C. în stare de arest preventiv - însuși art. 5 și aplicațiile jurisprudențiale CEDO prevăzând ipoteze în care se poate considera că există o necesitate care să justifice detenția unei persoane printre care și aspecte ce se regăsesc în prezenta cauză: existența indiciilor temeinice apte să convingă un observator obiectiv și imparțial că persoana vizată ar fi săvârșit faptele care au atras învinuirea, riscul comiterii unor noi infracțiuni de același gen, de a se sustrage procedurilor și de a zădărnici aflarea adevărului - și plasării în continuare a inculpatului P. A., sub un regim restrictiv de drepturi, în cadrul instituției reglementată de art. 1602 Cod procedură penală, căreia i s-a dat eficiență juridică în ceea ce-l privește. La momentul luării măsurii arestării preventive nu s-a stabilit vinovăția unei persoane, după cum nici în cadrul procedurii de față reglementată de art. 300² Cod procedură penală nu s-a analizat situația juridică a inculpaților din această perspectivă. Probele au fost considerate parțiale, astfel că examinarea lor nu a putut decât să ducă la concluzia prealabilă și provizorie că persoanele private de libertate ar fi putut săvârși infracțiunile imputate.

Instanța a considerat că pericolul concret pentru ordinea publică este un element demn de luat în seamă în continuare, el subzistă, nu și-a pierdut din consistență situație în care, având în atenție și regimul sancționator prevăzut de legiuitor pentru infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați, în mod vădit sunt îndeplinite cumulativ ambele condiții ale cazului ce a servit ca temei al arestării prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, astfel încât se justifică a se concluziona în final că măsura arestării preventive se înscrie în coordonatele legalității și temeiniciei. Privind separat situația inculpatului P. A. D., evident că, în ceea ce-l privește se constată subzistența temeiul de drept prev. de art. 148 lit. a Cod procedură penală, care nu este construit pe elemente variabile ce ar putea să se schimbe în timp.

Pentru a da substanță pericolului concret pentru ordinea publică, s-a analizat noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi „periculos”, „primejdios”, „dăunător”, „grav” sau „contraindicat”. În referire la acest aspect, Curtea a amintit (în cazul Irlanda c. Regatului Unit) că fiecărui stat contractant, responsabil pentru „viața națiunii sale”, îi revine obligația de a determina dacă aceasta este amenințată de un pericol public și, în caz afirmativ, până unde trebuie să meargă, recunoscându-le astfel autorităților judiciare naționale o anumită marjă de apreciere a dovezilor, deoarece ele se află mult mai bine plasate să evalueze situația de fapt decât cele internaționale. Totodată s-a accentuat că jurisprudența constantă a instanței europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenției provizorii se evaluează, în funcție de particularitățile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție și a regulii respectării libertății individuale statuate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Abordând examinarea și din perspectiva incidenței art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, s-a subliniat că cerința legii (existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică) se referă la pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru societate, respectiv la posibilitatea mai mult sau mai puțin apropiată de a realiza o acțiune socialmente dăunătoare, care constituie o infracțiune. În consecință, periculozitatea a fost considerată ca fiind aprecierea privind probabilitatea ca o persoană să săvârșească în viitor o infracțiune, iar aprecierea asupra periculozității constituie doar un pronostic cu privire la faptul că inculpatul va săvârși în viitor alte infracțiuni.

Reapreciind așadar asupra legalității, temeiniciei, oportunității și proporționalității măsurii arestării preventive, instanța a avut în vedere că nu trebuie omise dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală referitoare la scopul acesteia și de celelalte criterii de care se ține seama la configurarea ei, distinct de gradul de pericol social al infracțiunii, fiind indicate sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost instituită. Așadar, examenul a implicat cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc și persoana infractorului, cu luarea în considerare a stării psihofizice și structurii biologice, particularităților psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înainte și după săvârșirea infracțiunii.

Statuând în acest registru, nu s-a neglijat că, sub primul aspect s-a admis ca real că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă însă că, în aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Astfel, existența pericolului public a rezultat, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit acuzatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de acte ilicite, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cel bănuit ca autor al unor astfel de acțiuni nelegale.

În cauză s-a configurat săvârșirea de către fiecare dintre cei doi inculpați a unui complex infracțional de o gravitate majoră, faptele reținute în sarcina lor prezintă atât un grad deosebit de ridicat de pericol social generic, dar la aceeași concluzie s-a ajuns și prin examinarea concretă a acestora (infracțiunile presupus săvârșite fiind calificate drept grave de însuși legiuitor care a înțeles să le sancționeze prin legi speciale ținând de criminalitate organizată), constituind veritabile sfidări nu numai a semenilor, ci și la adresa ordinii de drept (inițieri/constituiri/sprijiniri de grupuri infracționale organizate cu un număr mare de membri, acte materiale repetate/infracțiuni multiple – cu referire în special la inculpatul L. C. și P. R. – contrabandă sub forma autoratului/instigării având ca obiect cantități cumulate foarte mari – baxuri cu țigări, de unde și profitul foarte ridicat realizat de inculpați prin activitățile ilicite de contrabandă). S-a putut prezuma că ei au acționat în mod conjugat sub aspect rezolutoriu cu alte persoane, pluralitatea făptuitorilor dând acestora o mai mare încredere în reușita planului trasat a fi pus în aplicare, inculpatul L. C. coordonând din mediul carceral întreaga proiecție infracțională pe care a pus-o în aplicare prin interpuși, reușind să mențină un contact permanent cu membrii grupării din exterior, inclusiv cu segmentul ucrainean, cu ajutorul mijloacelor de comunicare (telefoane mobile) în posesia cărora a intrat prin coruperea aparatului de stat (existând suspiciunea că în acest scop a mituit un angajat al Penitenciarului B. – inculpatul O. P.), iar inculpatul P. A. D. executând efectiv acte de contrabandă, la limita teritorială dintre două state, așadar în punctele cu o supraveghere deficitară a frontierei de est, cu scopul principal de obținere a unor profituri financiare considerabile, reliefat prin cantitatea mare de țigări de contrabandă confiscate de către autorități și cea rezultată din interceptări. Desfășurarea unei activități ilicite de genul celei reținute în prezenta speță, presupune o coordonare complexă a autorilor și menținerea unei legături strânse la nivelul tuturor segmentelor, relevă amploare și conexiuni foarte ample. S-a conturat, așadar în parametrii rezonabili din actele și lucrările dosarului, că presupusa activitate infracțională, în ansamblul său, în care s-a suspectat că ar fi fost implicați inculpații asupra cărora se apleacă instanța este de mare amploare, nu doar una conjuncturală, ci pregătită cu minuțiozitate, de aici și periculozitatea vădită a presupușilor autori, remarcându-se din materialitatea faptelor că dețineau informații despre breșa creată în sistemul de securizare a frontierei de stat, fiind de observat în aceeași măsură cantitatea foarte mare de marfă introdusă fraudulos în țară (implicit cuantumul mare al prejudiciului presupus a fi cauzat, a cărui recuperare este doar o posibilitate teoretică).

Cu siguranță că acțiunile neconvenabile cum sunt cele pentru care inculpații au fost privați de libertate și trimiși în judecată, fiind vătămătoare sau periculoase pentru interesele individuale sau de grup provoacă, în mod firesc, o reacție din partea celor nemulțumiți sau lezați în drepturile lor, fapt ce generează perturbații la nivelul disciplinei publice. Noțiunea de ordine publică are un caracter complex care include o varietate de reguli ce se referă la situații de fapt care trebuie realizate, mijloacele ce trebuie puse în acțiune pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor, avutul public și privat, precum și celelalte valori sociale. Infracțiunile vamale sunt unele dintre cele mai grave fapte susceptibile a fi săvârșite în sfera raporturilor juridice vamale fiindcă, prin comiterea lor, se amenință sau se lezează efectiv valorile sociale de maximă importanță pentru ordinea publică și în mod corespunzător, pentru interesele legitime ale cetățenilor români și străini aflați sub jurisdicția română.

În opera de deliberare asupra individualizării măsurii preventive, instanța a analizat situația particulară a fiecărui inculpat reținând că, raportat de rolul decisiv pe care inculpatul L. C. l-a deținut, față de acele circumstanțe și împrejurări ce se găsesc situate în afara conținutului esențial al infracțiunilor deduse judecății pentru care a fost deferit justiției, în care a acționat în cadrul grupărilor de criminalitate organizată, cu accent deosebit pe aspectul că nici temerea de justețea legii nu l-a oprit să deraieze din nou într-un comportament delicvențial, nefiind așadar capabil ca, eventual până la dovedirea inocenței sale cu privire la acuzațiile aduse anterior demarării procedurilor în dosarul pendinte, în prima cauză penală în care a fost privat de libertate, să adopte un comportament compatibil cu situația juridică în care se afla, este necesar să fie în continuare izolat de comunitate, inclusiv elementele ce caracterizează persoana sa fundamentând un atare act decizional.

Astfel, s-a evidențiat că inculpatul L. C. prezintă un potențial criminogen extrem de ridicat, s-a putut concluziona că pe acesta îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiții, elaborat pe linie socială, este o persoană cu amprentă infracțională, atingerea intereselor personale, indiferent de consecințe, a dus la mobilizarea excesivă a resurselor sale fizice și psihice; s-a presupus că a comis infracțiunile deduse judecății în timp ce se afla arestat preventiv într-o altă cauză, asupra sa planând bănuiala că a comis o infracțiune cu violență (tâlhărie urmată de moartea victimei, pentru care a fost condamnat prin hotărâre definitivă), a dat dovadă de persistență infracțională, astfel că, este suspectat de săvârșirea unor infracțiuni similare cu cele din speța de față și arestat preventiv în același timp și de către Judecătoria Suceava, acționând, prin urmare, în totala nesocotire a legii și a celorlalte măsuri preventive instituite de autoritățile judiciare; este de observat, prin urmare, că este o persoană periculoasă și agresivă, din materialul probator existent la dosar desprinzându-se inclusiv suspiciunea, conform acuzațiilor aduse, că a recurs la amenințări, prin persoane interpuse, pentru a determina pe anumiți inculpați să continue traiectoria infracțională, fără a-și primi partea financiară corespunzătoare participației, pentru ca astfel să recupereze din pierderile survenite din cauza confiscărilor, sugestive în acest sens fiind interceptările telefonice;

S-a conchis că faptele prezumtiv comise de inculpatul L. C. poartă amprenta evidentă a unei atitudini de sfidare nu numai a semenilor dar și a autorității publice menite să vegheze și să asigure ordinea și liniștea publică, securitatea, drepturile și libertăților cetățenilor, pentru care oamenii trebuie să manifeste respect și considerație, așadar un comportament ordonat raportat la normele de drept, iar nu unul mai presus de lege. Ori, în astfel de situații, organele statului au obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea unor activități reprobabile, atenuarea unui posibil conflict între libertate și constrângere putându-se realiza doar prin limitarea adecvată a libertății individului, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială, inclusiv de prevenție și combatere a fenomenului infracțional. Intervenția autorităților judiciare în direcția satisfacerii intereselor generale ale societății, prin contracararea criminalității organizate trebuie să fie una fermă altfel, neaplicarea măsurilor corespunzătoare în realitatea practică, lipsește de eficiență normele edictate de legiuitor și încurajează amplificarea, perpetuarea actelor de natura celor examinate, creând sentimentul că oamenii nu sunt și nu pot fi apărați de astfel de acțiuni dăunătoare ce afectează implicit pe fiecare dintre cetățeni, contribuabili onești la bugetul de stat, devalizat prin neplata taxelor vamale aferente introducerii țigărilor pe teritoriul național, cu consecința alimentării economiei subterane, că oricând persoane precum inculpatul L. C., ce manifestă un comportament în disprețul legii și a normelor de conviețuire unanim acceptate de comunitate „vor face legea”, dar pentru că au tupeu și desconsideră ordinea socială vor acționa după bunul lor plac, fiind convinși că nu îi vor atinge constrângerile legale, revolta societății evaluându-se nu doar la momentul arestării, dar și în situația punerii în stare de libertate a unor inculpați ce prezintă o periculozitate deosebită. Infracțiuni de genul celor pentru care este judecat se comit în mod conspirat și planificat, în condiții de timp și de loc bine prestabilite, cei implicați speculând conjuncturile favorabile, deținând informații care le asigură mari șanse de reușită, toate strategiile folosite fiind focalizate tocmai pe acțiuni care să submineze activitatea organelor chemate să aplice legea, tablou circumstanțial care caracterizează și speța de față. Coordonarea și legăturile dintre coparticipanți au fost realizate cu preponderență telefonic, mijloc de comunicare la care și-a croit acces și inculpatul L. C., tot pe căi ilegale, prin săvârșirea unei infracțiuni distincte, respectiv de dare de mită, ori dacă sub stricta monitorizare a acționat în maniera cunoscută, cu atât mai mult aflat în libertate s-ar putea întoarce la preocupări de aceeași factură, el deținând resursele și contactele necesare pentru reluarea activității ilicite.

În timp normele de conduită deviată pot deveni sigure repere de comportament în viața unor colectivități, constituind criterii unice de comportare în societate și formând așa numitele „subculturi criminale infracționale” alcătuite din „bande” formate de persoane certate cu legea, modul de viață al acestor comunități marginale conformându-se unui sistem de norme și valori diferite de cele ale societății globale. Că așa este au demonstrat-o cu prisosință situația din zona în care se pare că au acționat inculpații, notându-se că în acel câmp infracțional, actele de contrabandă manifestă o frecvență și o amploare fără precedent, fiind de notat că acele cantități de țigări și sumele investite sunt din ce în ce mai mari. Actualmente, crima organizată se manifestă într-o zonă supranațională, iar barierele naționale – obstacol supărător în calea autorităților învestite cu aplicarea legii – sunt ridiculizate cu multă ușurință de infractori. Capacitatea de coordonare, specializare și experiență antreprenorială, folosirea pe scară largă a corupției, șantajului și violenței au permis organizațiilor criminale să acumuleze o forță economică redutabilă și o influență dăunătoare în chiar structurile statului, acțiunile presupus comise de către inculpatul L. C. mulându-se pe acest tipar, fiind o persoană periculoasă ce se impune a fi pe mai departe scoasă din rândul oamenilor liberi.

Cu argumentația faptică și juridică expusă în cele ce preced, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au impus plasarea inculpaților în detenție provizorie nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, ele păstrându-și caracterul actual și stringent, așa cum s-a argumentat dezvoltat. Așa fiind, nu s-a dat eficiență juridică disp. art. 160^b al. 2 Cod procedură penală, cu consecința punerii inculpaților în libertate, chiar fără a fi subsumată unor garanții procesuale, soluție către care se tinde de către apărare, după cum rezultă din concluziile puse cu ocazia dezbaterilor întrucât, față de realitățile cauzei, revocarea măsurii arestării preventive nu-și găsește suport în lege. Într-un atare ansamblu contextual propriu speței de față instanța a constatat totodată că garanțiile oferite de persoana inculpatului L. C., privite prin prisma cumulului de factori anterior examinați, nu au fost suficiente pentru a susține eficiența unei măsuri mai puțin intruzive, doar restrictivă de drepturi dintre cele prev. de art. 136 lit. b și c Cod procedură penală și reglementate de art. 145/145¹ Cod procedură penală, el fiind de altfel și la dispoziția altor instanțe sub puterea celorlalte mandate de arestare preventivă, nefiind justificat a se apela la instituția prev. de art. 139 al. 1 Cod procedură penală nici în ceea ce-l privește pe inculpatul P. A. D., de vreme ce temeiurile de fapt și de drept avute inițial în vedere nu s-au modificat pentru a susține o astfel de soluție însă, s-a considerat oportun a i se acorda beneficiul liberării provizorii sub control judiciar, rațiunile de ordin faptic și juridic pentru care se va dispune în consecință, urmând a fi tratate în secțiunea consacrată cererii formulată în acest sens.

Prin urmare, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 300² rap. la art. 160^b alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive sub incidența căreia se află inculpații L. C. și P. A. D. iar, în baza art. 300² rap. la art. 160^b alin. 3 Cod procedură penală, a menținut starea de arest doar a inculpatului L. C..

Dând rezolvare juridică cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întemeiată în drept pe disp. art. 160² Cod procedură penală, formulată de inculpatul P. A. D., funcție de actele și lucrărilor dosarului, prin relaționare la dispozițiile legale în materie și prin prisma motivelor invocate, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce au fost expuse argumentat în cele ce urmează:

Sus-numitul a solicitat prin cererea scrisă, a i se acorda beneficiul liberării provizorii sub control judiciar, supunând analizei că nu a cunoscut înainte de plecarea sa din țară aspectul că împotriva sa au fost demarate procedurile în cauza penală de față și nici ulterior nu a fost informat de către vreun membru al familiei, cu precizarea că părinții săi suferă de afecțiuni psihice, doi dintre frați având de asemenea o stare precară de sănătate, unul fiind arestat la rândul său în acest dosar. Conchizând prin a evidenția situația familială deosebită, cu referire expresă la părinții săi care sunt lipsiți de orice ajutor și punând accent, totodată, pe forța imputației penale și durata arestului preventiv, a rugat a fi admisă cererea cu care a învestită instanța.

Interesele sale juridice au fost susținute oral cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul său desemnat din oficiu care, reiterând argumentele prezentate în scris și reliefând că inculpatul a recunoscut faptele imputate, a solicitat a se pronunța o soluție favorabilă, subliniind că cel asistat se obligă să se supună măsurilor corelative ce-i vor fi impuse, fiindu-i cunoscute dispozițiile legale privitoare la cazurile de revocare în caz de încălcare cu rea credință a acestora.

În acord cu disp. art.160² alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Conform alineatului 2 al aceleiași norme legale, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Tribunalul a reținut pentru început că cererea supusă examinării este obiectiv încuviințată, persoana care a folosit-o este una dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 160⁶ Cod procedură penală) – inculpatul P. A. D. aflându-se sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/A.J.emis de Tribunalul Suceava la data de 10.08.2012, iar cererea a avut pertinența funcțională, întrucât a putut conduce la satisfacerea intereselor părții, toate cerințele legale fiind satisfăcute și, în același timp, au putut produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie.

S-a constatat, așadar, că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este admisibilă în principiu, astfel că examinând în continuare condițiile de fond, s-a notat că este dată cerința pozitivă înscrisă în art. 160² alin. 1 Cod penal, având în atenție regimul sancționator al infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată, cu luarea în considerare a deciziei nr. 7/09.02.2009 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, reținându-se că erau în prezența unor infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani închisoare.

Cât privește condițiile negative care ar fi constituit impedimente în calea instituirii măsurii alternative în discuție, transpuse în art. 160² alin. 2 Cod procedură penală instanța, examinând situația particulară a inculpatului, a notat că nu se prefigurează date concrete care să fi creeat convingerea că, odată lăsat în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin modalitățile aici arătate sau prin alte asemenea fapte. Deși inculpatul arestat preventiv și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, iar în astfel de cazuri există întotdeauna un risc ca membrii grupării aflați în libertate să influențeze cercetările cu privire la inculpații arestați (și deci nu doar cu privire la propria situație), au lipsit în cauză elemente certe care să conducă la presupunerea rezonabilă a existenței unui astfel de risc în ceea ce privește persoana inculpatului.

Coroborând cele două texte menționate în norma legală la care Tribunalul s-a raportat, a reieșit într-adevăr caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare la care se face trimitere în alineatul 2 al art. 160² Cod procedură penală.

Cu toate acestea, instanța nu a putut uza discreționar de această facultate, întrucât s-ar fi încălcat flagrant dispozițiile art. 5 alin. 5 Cod procedură penală, art. 23 alin. 10 Constituția României și art. 5 paragraful 3 din CEDO. Pentru a fi refuzat acordarea acestui beneficiu al măsurii alternative în discuție pe considerente de netemeinicie, instanța trebuia să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să fi justificat convingerea că lăsarea inculpatului în libertate după trecerea unei perioade de arest preventiv, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.

Aprofundând analiza în sfera temeiniciei cererii, s-a evidențiat că liberarea provizorie, a presupus așadar subzistența împrejurărilor legale care permit arestarea preventivă, dar dacă organul judiciar aprecia că menținerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenea posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

După cum s-a statuat prin decizia nr. 17/2011 a ÎCCJ, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța de judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

În cauză, din perspectiva cazurilor prev. de art. 148 al. 1 Cod procedură penală, era incident cel înscris la lit. f al acestei norme legale, referitor la pericolul concret pentru ordinea publică generat de lăsarea în libertate a inculpatului. Pornind de la teza că măsura arestării preventive s-a înscris în coordonatele de legalitate și temeinicie, abordare care s-a regăsit în secțiunea tratată anterior, ipoteza premisă în cazul examinării cererii de liberare provizorie, a înseamnat într-adevăr că subzistau în continuare și temeiul legal amintit ce a determinat privarea inculpatului de libertate. Însă, în acord cu legislația internă și internațională, în mod vădit acesta nu putea fi exclus de la vocația liberării sub control judiciar și, pe cale de consecință, de la posibilitatea de a se da curs favorabil cererii, dacă elementele concrete care circumstanțiază cauza, o permiteau.

La fel de real este că s-a reproșat inculpatului P. A. D. și sustragerea de la proceduri, aspect care s-a reflectat cu argument de text în dispoziția instanței vizând arestarea sa preventivă, prin reținerea temeiului de drept prev. de art. 148 lit. a Cod procedură penală. Însă, în acest context s-a notat, pe de o parte, că din aplicațiile jurisprudențiale, inclusiv a ÎCCJ, instanță superioară directoare în materie de practică judiciară, s-a desprins opinia constantă în sensul că, nici chiar în atare condiții, petentului nu i se poate refuza de plano acordarea liberării provizorii sub control judiciar, altfel ar însemna să se adauge la lege. Pe de altă parte, instanța a considerat că nu se poate trece cu vederea, raportat la particularitatea cazul analizat, că în ceea ce-l privește, o atare atitudine procesuală poate fi plasată în contextul unui complex de împrejurări care diminuează într-o oarecare măsură gravitatea adoptării unei astfel de conduite, ce a și fost sancționată. Mai exact s-a făcut trimitere la momentul în care a părăsit țara, când încă nu cunoștea faptul că împotriva sa s-a început urmărirea penală (s-a observat și că, în urma demersurilor efectuate în faza de urmărire penală pentru depistarea inculpatului și aducerea acestuia la audieri, citat fiind în mod repetat, inclusiv cu mandate de aducere, s-a stabilit că nu se afla pe teritoriul României), cu luarea în considerare și a gradului scăzut de instruire – neșcolarizat, nu știe să scrie și să citească - privind din aceeași perspectivă, fiind discutabil și dacă membrii familiei, parte dintre aceștia, la nivel declarativ, suferind de afecțiuni psihice, au înțeles importanța de a-i aduce la cunoștință că este notificat de către autoritățile judiciare și, ca atare, că are obligația de a se pune la dispoziția acestora, dovadă stând și aspectul că, de altfel, inculpatul nici nu și-a exercitat dreptul conferit de lege de a ataca cu recurs încheierea prin care s-a dispus privarea sa de libertate, să-și valorifice așadar șansa ca o instanță superioară să statueze din nou asupra situației sale juridice. Cu toate că, într-o logică firească era posibil să fie încunoștințat de chiar frații săi – inculpații P. R. și P. T., la rândul lor implicați în cauza de față, cel dintâi fiind, de asemenea, arestat preventiv o astfel de certitudine nu există, ceea ce i-a profitat petentului și a determinat instanța să privească la acest moment, când a mai intervenit și factorul timp, cu rezerve necesitatea privării lui în continuare de libertate, doar pe considerentul că s-a constatat și incidența art. 148 lit. a Cod procedură penală, în lipsa coroborării cu alte elemente care să pledeze pentru constrângerea legală în forma actuală.

Față de realitățile procedurale și procesuale ale cauzei, s-a acordat însemnătatea cuvenită aspectului că, având în vedere dinamismul procesului penal și faptul că măsurile preventive au ca scop asigurarea bunei desfășurări a activității procesuale, era firesc ca acestea să fie adaptate în funcție de temeiurile de fapt și de drept ale cauzei, asigurându-se astfel o flexibilitate a acestora în raport anumite împrejurări legate de cauza penală în derulare și de persoana inculpatului.

Așadar, cu siguranță că, pericolul concret pentru ordinea publică a constituit un element de fapt în aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri, dar nu a putut atrage automat respingerea acesteia, ci era necesar a se stabili în ce măsură și prin ce modalități trebuia acordată prevalență protejării ordinii publice, prin relaționare la natura acuzațiilor aduse inculpatului, reacția ce putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a acestuia, precum și alte circumstanțe reale și personale, care puteau contura un grad mai sporit sau mai scăzut al pericolului concret pentru ordinea publică.

Raportat la circumstanțele proprii cauzei, la situația faptică stabilită de organele de urmărire penală ce se degajă din ansamblul probator administrat până în prezent, Tribunalul a considerat că se justifică a se apela la instituția liberării provizorii, destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (reclamând un control asupra persoanei liberate prin impunerea de obligații sau restricții ale libertății). Ea a satisfăcut cerințele de oportunitate și răspunde în aceeași măsură imperativului de a se asigura cadrul optim pentru desfășurarea cu celeritate a cercetării judecătorești, prin prevenirea și înlăturarea oricăror împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta derulare a procesului penal, dat fiind că libertatea inculpatului a urmat a fi subsumată unor garanții procesuale, astfel că nu putea să impieteze în vreun fel aflarea adevărului.

Era incontestabil că autoritățile judiciare trebuiau să intervină în cazul infracțiunilor de natura celor reținute în sarcina inculpatului, ripostând față de un fenomen care a cunoscut o amploare deosebită în ultima perioadă de timp, cu implicații majore resimțite în plan personal de către fiecare cetățean, contribuabil onest la bugetul de stat, acest gen de cauze necesită măsuri și acțiuni de așa manieră coordonate, încât să fie susceptibile să lovească interesele ilicite promovate de cei implicați, pentru ca ramificațiile rețelelor de crimă organizată să fie anihilate printr-un probatoriu complet administrat. La fel de real este faptul că pentru restabilirea ordinii publice, ansamblul măsurilor, inclusiv bazate pe forță de constrângere, trebuie aplicate de organele cu atribuții legale pentru readucerea situației create prin încălcarea gravă a acesteia, generatoare de pericol, pentru siguranța statului, a cetățenilor, a proprietății publice și private, nimic nu trebuie să stea în calea unei lupte ferme, duse însă cu mijloace adecvate pentru stoparea și combaterea fenomenului infracțional.

În mod esențial, rolul instanței a fost de a menține un corect echilibru între necesitatea reprimării ferme a fenomenului infracțional, protejarea funcționării normale a instituțiilor și mecanismelor statului, pe de o parte, și de a ocroti drepturilor și libertăților individului supus răspunderii penale, pe de altă parte.

Relaționând la speța de față, s-a evidențiat că măsura arestării preventive a fost eficientă sub aspectul întreruperii activității infracționale a grupului organizat care se conturează la nivel de presupunere rezonabilă și de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care acțiunea pretins a fi desfășurată de către prezumtivii autori, o reprezenta, parteneriatul a fost disipat prin izolarea temporară a inculpaților de restul comunității. Rețeaua a fost prin urmare destructurată, iar mesajul transmis mediului infracțional era unul neechivoc, capabil de a descuraja angrenarea persoanelor în activități dincolo de lege, de genul celor care au format obiectul cercetărilor sau de altă factură. În același timp, celelalte instituții ale statului au primit un semnal de alarmă, de natură a protegui desfășurarea activității lor specifice, starea de alertă ce a caracterizat perioada imediat următoare anihilării grupului, a reclamat evident luarea stringentă a unor măsuri de siguranță suplimentare de către cei competenți, în situația de față de supraveghere și control mai intens în zona frontierei de stat a României cu Ucraina, întrucât prin prezumtiva activitate infracțională s-a adus o gravă atingere eforturilor de securizare a frontierelor de stat și implicit a frontierei Uniunii Europene cu Ucraina.

În aceeași direcție și cu același scop al protejării interesului general al societății, a tuturor drepturilor cetățenilor urmează a acționa cu fermitate și organele în drept, întrucât va interveni și constrângerea legală, efect al obligațiilor corelative ce vor fi impuse a fi respectate de către inculpat, sub stricta supraveghere a acestora.

În aceeași notă s-a ținut cont că inculpatul a fost adus în fața autorităților judiciare, și-a exprimat un punct de vedere raportat la acuzațiile aduse care îi sunt acum cunoscute, la termenul anterior de judecată solicitând inițial urmarea procedurii derogatorii, doar că cererea de a se conferi eficiență juridică prevederilor art. 320¹ Cod procedură penală a fost respinsă motivat de instanță și, în continuare, folosindu-se desigur de toate prerogativele dreptului la apărare conferit de lege, a uzitat de art. 70 al. 2 Cod procedură penală.

A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii, cu ignorarea elementelor care într-un caz determinat ar pleda pentru o soluție în acest sens, este nepermis și contravine atât exigențelor naționale, cât și internaționale.

Pentru că starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 Cod procedură penală), în același sens fiind și art. 23 alin. 10 din Constituția României, prevederi în acord și cu linia trasată de CEDO. Fundamentul pur ideologic al unor asemenea prevederi legale pornește de la premisa că e necesară o creștere a gradului de încredere a statului în cetățean, persoană care acceptă voluntar să lase procesul penal să își urmeze cursul, astfel încât nu mai este necesară aplicarea unei măsuri preventive, care să asigure buna desfășurare a procesului ori să împiedice sustragerea de la proceduri, inculpatul P. A. D. angajându-se de altfel să se supună restricțiilor ce-i vor fi impuse în cazul în care se va apela la instituția liberării sub control judiciar.

Art. 5 parag. 3 din CEDO nu a impus o obligație autorităților sesizate cu o cerere de punere în libertate de a răspunde fiecărui argument invocat de persoana privată de libertate. Garanția ar fi fost lipsită însă de substanță dacă judecătorul ar trata ca irelevante sau nu ar lua în considerare elemente concrete invocate de bănuit și care ar fi de natură a aduce un dubiu asupra existenței condițiilor esențiale ale legalității și temeiniciei detenției în sensul Convenției Europene. Totodată s-a subliniat în legătură cu aplicarea art. 5 paragraful 3 Curtea a statuat, în numeroase decizii cadru cu valoare de principiu, că autoritățile juridice naționale au fost ținute să cerceteze toate circumstanțele de natură să se admită sau să se înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertății individuale, iar pericolul că inculpatul s-ar sustrage procedurilor nu poate fi dedus numai pe baza gravității sancțiunilor penale aplicabile acestuia pentru faptele ce fac obiectul cauzei. S-a ținut seama și de circumstanțele personale, precum caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia etc.

S-a pus accent pe aspectul că soluția ce s-a pronunțat, nu a golit de conținut încheierile anterioare prin care s-a luat/menținut măsura arestării preventive, Tribunalul reținând că subzistă pericolul concret pentru ordinea publică dar, în același timp, că această situație este compatibilă cu aplicarea liberării provizorii, întrucât art. 136 alin. 2 Cod procedură penală a statuat, în mod expres, că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberare provizorie. Starea de pericol poate fi gestionată la acest moment procesual de către autorități, astfel cum s-a raționat de altfel și în cazul celorlalți inculpați care ar fi avut roluri și contribuții semnificative în menținerea activității grupului în ansamblul său (parte dintre aceștia au și fost condamnați în primă instanță), ei fiind judecați în prezent în stare de libertate sub un regim restrictiv de drepturi (fie liberați sub control judiciar, fie sub incidența unor măsuri limitative de circulație). Inclusiv cu privire la P. R. a decis Curtea de Apel Suceava că era justificat a fi admisă o cerere de natura celei examinate, căreia i s-a dat eficiență juridică în recurs, considerându-se chiar și în situația sa specială, arestat fiind din nou întrucât a ignorat cu rea credință obligațiile instituite odată cu luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara de către instanța inițial învestită, pe numele său fiind emis mandatul de arestare preventivă în dosarul de față la sesizarea organelor în drept desemnate cu supravegherea sa, constatându-se că a încălcat interdicția de a lua legătura cu inculpații judecați în același cadru organizatoric, fiind suspectat și că a participat la un alt act de contrabandă, pentru care s-au demarat noi proceduri judiciare, săvârșind infracțiunile deduse judecății în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cod penal, că nu există date că ar putea comite noi fapte și că este posibilă continuarea cercetării judecătorești cu acesta în stare de libertate, subsumată unor garanții procesuale.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P. A. D., posibilitatea continuării de către acesta a activității reprobabile, sancționată din punct de vedere penal, nu a fost în mod obiectiv justificată de probatoriul cauzei (ci poate doar pe considerente ce țin de criminologie), de altfel el nu era cunoscut cu antecedente penale. Examinând din perspectiva sarcinii principale ce s-a conturat că-i revenea, el nefiind un factor de decizie la nivelul grupului, situându-se conform învinuirii pe un palier de execuție – cărăuș, Tribunalul a considerat că acesta nu ar putea desfășura acțiuni ilicite fără sprijinul (important) al unor alte persoane. Nu s-a putut ignora nici că, sub aspectul imputației penale, spre deosebire de alți inculpați, în sarcina acestuia s-a reținut la nivel de indicii temeinice trei acte materiale circumscrise infracțiunii scop de contrabandă, comise în nopțile de 17/18 octombrie 2011; 19/20 octombrie 2011 și 22/23 octombrie 2011, acționând așadar pe o perioadă scurtă de timp, după care s-ar fi detașat de activitatea grupului care, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului în parametrii rezonabili ar fi continuat în timp, membrii acestora repliindu-se funcție de conjuncturile favorabile. Nu doar că nu s-a mai sesizat implicarea sa în traseul infracțional monitorizat, dar nici nu au existat date că ar mai fi comis alte fapte de natură penală în perioada următoare până în prezent și se pare că la începutul anului 2012 a și părăsit țara, plecând la muncă în străinătate.

Ori, atâta timp cât riscul săvârșirii unor noi infracțiuni a fost practic doar unul prezumat, acesta fiind preîntâmpinat prin activitatea specifică de supraveghere ce se va derula în continuare de către organul de poliție desemnat în acest sens, care evident nu se rezumă doar la verificarea respectării de către inculpat a obligației de a se prezenta în vederea semnării graficului de control întocmit și la termene acordate în cauză, ci implică și o . acțiuni conexe desfășurate de polițiști, necesare cunoașterii persoanelor cu care acesta intră în contact, intențiilor pe care le au, locațiilor în care se deplasează, cu scopul de a se asigura buna înfăptuire a actului de justiție, dat fiind că orice comportament care contravine măsurilor impuse a fi respectate, poate conduce la compromiterea aflării adevărului, de aceea există și obligația ca, într-un atare caz, să fie sesizată instanța care a instituit controlul judiciar.

Așadar, s-a impus a se acorda însemnătatea cuvenită și aspectului că, arestarea preventivă nu este o sancțiune care se aplică inculpatului pentru faptele prezumtiv comise, ci o măsură excepțională ce se instituie față de o persoană care prezintă o periculozitate deosebită și pentru a nu fi perturbat bunul mers al procesului penal, menținându-se doar atunci când este imperios necesară și când alte măsuri restrictive sunt ineficiente. Ori, în condițiile expuse, instanța a constatat că recurgerea la controlul judiciar specific liberării provizorii este o soluție rezonabilă, aptă de a preveni recidiva și în același timp de a concilia interesul bunei desfășurări a procesului penal cu starea de libertate a acuzatului.

Menținerea în stare de arest a persoanelor deferite justiției pentru asemenea fapte, care în opinia instanței erau foarte grave, prezentând atât un grad deosebit de ridicat de pericol social generic, dar la aceeași concluzie s-a ajuns și prin examinarea concretă a acestora, nu s-a putut justifica exclusiv pentru a exemplifica reacții ferme ale organelor judiciare în lupta împotriva infracționalității și, în nici un caz, pentru o prevenție generală a societății, măsura preventivă fiind individuală. Cum nici nu s-a putut baza pe o perioadă nejustificată de timp doar pe un argument subiectiv, legat de oprobriul public, care în cazul de față s-a diluat, cetățenii căpătând încrederea că prin intervenția energică a autorităților judiciare au fost puse la adăpost drepturile și libertățile lor, deținându-se un control riguros asupra comportamentului persoanei acuzate.

În altă ordine de idei, Tribunalul a notat că în cadrul acestei proceduri trebuie avute în vedere nu doar gravitatea faptelor, ci și persoana petentului, legăturile familiale și cu comunitatea din care provine, eficacitatea estimată a controlului judiciar și, în ansamblu, încrederea pe care circumstanțele sale personale o conferă cu privire la aceea că măsura poate fi eficientă, așa încât punerea în libertate provizorie nu va aduce atingere desfășurării în ritm netulburat a procesului penal (inclusiv prin garantarea prezenței la desfășurarea judecății și înlăturarea posibilității sustragerii).

Astfel, această măsură procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive, acordă arestaților posibilitatea de a oferi judecătorului atât un complex de elemente prin care să contrabalanseze motivele care justifică arestarea arătând că acestea, deși temeinice, totuși nu sunt decisive după trecerea unei perioade de timp în analiza consacrată configurării măsurii, deținerea nu este absolută și inevitabil necesară, iar scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin garanțiile pe care le oferă persoana inculpatului și obligațiile care i se impun la liberare.

Tribunalul, deliberând, s-a raportat și la situația familială și circumstanțele personale ale inculpatului care, deși nu erau constituite în elemente de noutate, dat fiind că au fost avute în vedere ca și criterii complementare la alegerea măsurii preventive, s-a justificat a fi interpretate corelat cu aspectele despre care s-a făcut vorbire în cele ce preced și au venir să sprijine cererea habeas corpus formulată, astfel că li s-a dat la acel moment procesual o pondere mai mare decât celor reale, proprii speței de față. Nu s-a putut trata ca lipsit de importanță că natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise și urmările produse au reprezentat criterii care, în general, nu erau dinamice ci, de cele mai multe ori constante.

S-a reținut așadar că inculpatul era la primul contact cu legea penală, avea un domiciliu stabil, elemente care au făcut plauzibilă convingerea că un control judiciar prin impunerea unor restricții, ar fi fost eficient în cazul său. Instanța i-a acordat credit apreciind că, în perioadă în care s-a aflat în detenție provizorie (două luni) a conștientizat la adevărata dimensiune consecințele prezumtivei activități nelegale desfășurate, într-o analiză prospectivă, că datoria morală unanim acceptată de societate și valabilă era de a veghea și la interesele celor apropiați, de a le proteja nu numai ca scut împotriva terțelor persoane, ci și față de propriile acțiuni, cu consecințe secundare nefaste asupra lor, astfel că nu ar mai avut o motivare pentru a relua un traseu infracțional. Ci, dimpotrivă, ar fi încercat să demonstreze în aceeași măsură că a realizat care este poziția sa în cadrul procesului penal în care este implicat, aceea de acuzat pus sub învinuirea unei fapte grave și, ca atare, are obligația de a se pune la dispoziția organelor în drept, ori de câte ori este notificat, pentru a oferi lămuririle necesare, dând astfel dovadă că are capacitatea corespunzătoare de adaptare adecvată la standardele normative ale societății și o acceptare a acestora, orientându-se în același timp către realizarea unor venituri licite prin muncă, pentru a fi astfel în măsură să-și sprijine din punct de vedere financiar și membrii familiei, îndeosebi părinții despre care susține că au o stare precară de sănătate.

Toate considerentele expuse, au îndreptățit convingerea că eventualul control judiciar a fost dispus cu privire la persoana sa - fixarea unei limite teritoriale, obligația de a se prezenta la organele judiciare, etc. – a putut fi considerat la acest moment ca suficient pentru a-l împiedica să se cantoneze din nou în sfera ilicitului penal și să-l constrângă să răspundă prompt chemării autorităților judiciare.

În fundamentarea soluției ce a fost adoptată de instanță, permițându-i-se inculpatului deplasarea pe un areal geografic mai extins, în limitele granițelor țării, pentru a avea astfel oportunități mai largi în a-și găsi un loc de muncă și a realiza veniturile necesare susținerii sale din punct de vedere financiar, cât și a membrilor familiei pe care pretinde că îi are în întreținere, ori de a presta o activitate lucrativă remunerată, aducându-și astfel aportul la asigurarea unui minim confort existențial, funcție de necesitățile lor zilnice, se pune accent pe aspectul că diferența între „părăsirea localității” și „părăsirea țării” era doar una de natură spațială, teritorială și nu o diferență de fond. Ori, dată fiind natura infracțiunilor imputate, ceea a interesat cu precădere era limitarea formelor sale de manifestare pe parcursul procesului penal cu referire la obligativitatea prezentării la termenele acordate și interacționarea cu celelalte persoane implicate în cauza de față, astfel încât să nu fie perturbată înfăptuirea actului de justiție. De altfel și ceilalți inculpați asupra cărora mai plana o formă de constrângere legală, se aflau sub un regim limitativ de circulație mai permisiv din perspectiva abordată.

Cum libertatea inculpatului era subordonată unor garanții procesuale, cu impunerea respectării obligațiilor corelative apreciate a fi necesare, se impunea un just echilibru între ingerința în dreptul acestuia la libertate și scopul urmărit, acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal pornit împotriva sa, iar imperativul protejării procesului de administrare a probelor în vederea lămuririi cauzei era asigurat, dat fiind că s-a instituit și interdicția de a se apropia de ceilalți inculpați din prezenta cauză (cu excepția fraților, respectiv inculpații P. R. și P. T.), de martorii din lucrări și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia, cu sublinierea că restul probatoriul s-a fundamentat într-o măsură decisivă pe interceptările telefonice ale unor convorbiri care, evident, au avut deja loc, adoptarea cu rea-credință a unei conduite contrare conducând inevitabil la plasarea sa din nou în detenție provizorie.

Conchizând, având în vedere garanțiile legale anterior invocate și aplicațiile jurisprudențiale CEDO în materia arestării preventive, cum natura și gravitatea faptelor nu au putut constitui criterii care să îl excludă de plano pe acest inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii, Tribunalul, în baza art. 160^8a al.2 Cod procedură a admis cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul P. A. D. și a dispus punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatului de arestare preventivă menționat în cele ce preced, dacă nu este deținut, reținut sau arestat în altă cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava- S. Teritorial Suceava, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele expuse pe larg atât în scris cât și în partea introductivă a prezentei hotărâri:

Analizând recursul se constată că este întemeiat.

Alineatul 2 al art. 136 Cod procedură penală prevede că scopul măsurilor preventive (incluzându-se aici și arestarea preventivă a inculpatului) poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, evident numai dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160² alin. 1 și 2 Cod procedură penală.

Din analiza prevederilor art.160² Cod procedură penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica săvârșirea de fapte periculoase.

Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.

Mai mult, se admite o asemenea cerere atunci când se constată că ea este și întemeiată, acordarea acestui beneficiu fiind o facultate a instanței.

De asemenea, potrivit art.160^8a alin.6 Cod procedură penală, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de o altă persoană și nu a fost însușită de inculpat, instanța o respinge.

Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.

În acest context, analizând cererea inculpatului, fără a pune în discuție existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea sa în libertate l-ar prezenta, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, date fiind gradul de pericol social concret al faptelor pentru care el este cercetat, impactul negativ produs de acestea asupra ordinii sociale, împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, rolul important deținut de către el în cadrul grupului, urmarea produsă, respectiv obținerea unor importante foloase materiale, pe căi ilicite, într-un timp extrem de scurt, fiind inoportună la acest moment procesual, în condițiile în care din momentul luării măsurii arestării preventive au trecut circa 95 de zile.

În plus, importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate creează instanței convingerea că cel puțin la acest moment, buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.

Nu pot fi omise nici aspectele că inculpatului i se reproșează că s-a sustras de la urmărire sau de la judecată, text corespunzător prev. art. 148 lit „a” C.p.p., iar fratele său P. R. este în prezent cercetat în stare de libertate, putând astfel să se ocupe de probleme familiale.

Oricum, aspectele de ordin familial, personal, invocate de către inculpat nu pot duce exclusiv prin ele însele la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, în condițiile anterior menționate.

Așa fiind, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. „d” C.p.p va fi admis recursul procurorului, casată în parte încheierea recurată, iar în rejudecare va fi respinsă ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul P. A. D..

Pe cale de consecință, c um temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea de liberate în baza art.300^2, 160^b C.p.p.va fi menținută starea de arest preventiv.

Văzând și dispozițiile art . 192 alin. 3 C.p.p.,

Pentru aceste motive

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.I.C.O.T – S. Teritorial Suceava, împotriva încheierii de ședință din data de 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr._ .

Casează, în parte, încheierea de ședință și, în rejudecare.

Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. A.-D. și menține starea de arest a acestuia.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă pe inculpatul P. A.-D. să plătească statului suma de 200 de lei cheltuieli judiciare de la judecata în fond.

Cheltuieli judiciare din recurs rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu care se va avansa din fondurile Min. Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14.06.2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pentru jud. plecat la seminar

semnează președ. complet

Red: G.I.A.

Dact: A.A.

3 ex/18.06.2013

Jud. fond: C. G. I.