Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2016 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1
Ședința publică din 08 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. C. B.
Grefier K. P.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror C. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism– Serviciul Teritorial Târgu M.
Pe rol soluționarea cererii de strămutare formulată de inculpatul I. M., cu referire la dosarul penal nr._ al Tribunalului M..
Fără citarea părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că pe rolul instanței se află înregistrată cauza nr._, având același obiect, respectiv cererea de strămutare formulată de inculpatul I. M. cu referire la dosarul penal nr._ al Tribunalului M., instanța dispune efectuarea apelului în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauza nr._ se constată lipsa părților.
Se constată că Tribunalul M. a transmis referatul întocmit potrivit art.72 alin.6 Cod procedură penală.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de strămutare.
Reprezentanta Ministerului Public învederează că cererea de strămutare formulată de inculpatul I. M. este nefondată. Astfel cum rezultă și din referatul întocmit de Tribunalul M., cele invocate de către inculpat sunt simple afirmații de ordin subiective, neputând fi verificate, neputând fi dovedite, cu atât mai puțin acele amenințări venite din partea organului de urmărire penală sau ale procurorului. Amenințarea respectivă nu ar putea să transpună în convingerea magistratului judecător în momentul în care acesta ar judeca cauza și ar aplica o eventuală condamnare.
Pentru aceste motive solicită respingerea cererii de strămutare și menținerea cauzei pe rolul Tribunalului M..
CURTEA DE APEL
Prin cererile înregistrate în data de 9.12.2015 la nr._ și în data de 4.01.2016 la nr._, petentul I. M. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr._ al Tribunalului M..
În prima cerere, petentul a invocat amenințări la adresa lui rostite de polițiști și de o procuroare, precum și faptul că i-au fost respinse toate cererile și contestațiile. În a doua, a invocat doar amenințarea procuroarei. În ambele, din faptele invocate petentul trage concluzia că va fi judecat cu rea credință la Tribunalul M..
Ambele cereri au același obiect și temeiuri, subsumându-se unui singur demers al petentului care vizează strămutarea judecării cauzei în care este inculpat.
Cererea de strămutare este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 71 Cod pr. pen., curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
În cauză, nu există nici una dintre aceste împrejurări. În mod concret, nu există elemente care să justifice în mod rezonabil temerea petentului că imparțialitatea judecătorilor de la Tribunalul M. ar putea fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părților.
Petentul arată că a fost amenințat. Elemente care să concretizeze împrejurările de timp și loc ale amenințărilor nu au fost învederate. Nici un început de dovadă nu a fost furnizat.
În lipsa unor motive concrete care să justifice strămutarea judecății, simpla apreciere a petentului că va fi judecat în mod părtinitor la Tribunalul M. nu este suficientă pentru a justifica admiterea cererii sale. În procesul penal, competența teritorială a instanței nu este lăsată la aprecierea părților.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel va conexa dosarul nr._ la dosarul nr._, constatând că ambele au ca obiect cererea inculpatului I. M. de strămutare a dosarului penal nr._ al Tribunalului M., și va respinge ca neîntemeiată această cerere.
Va face aplicarea art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. cu privire la cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Conexează dosarul nr._ la dosarul nr._, constatând că ambele au ca obiect cererea inculpatului I. M. (fiul lui - și Bahara, născut la data de 23 iunie 1985 în ., domiciliat în mun. Medgidia, ., jud. C., ffl. în mun. Oradea . jud. Bihor, având CNP_, deținut în Penitenciarul Tg. M.) de strămutare a dosarului penal nr._ al Tribunalului M., și respinge ca neîntemeiată această cerere.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 8.01.2016.
Președinte, Grefier,
I. C. B. K. P.
Red./tehn.red./I.B./25.01.2016
Imprimat P.K./27.01.2016/2 ex.
← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 69/2016. Curtea de Apel... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 77/2016.... → |
---|